Arhiva

Posts Tagged ‘2012’

2012 – Anul Apocalipsei?

Mințile multora s-au înfierbântat rău de tot în legătură cu un sfârșit al lumii care ar avea loc la finalul anului 2012.
Unii vorbesc de anul 2012 numint  Anul Apocalipsei. Pentru ei, Apocalipsa este similară sfârșitului lumii. Musai catastrofic. Asta pentru că se face legătura cu Cartea din Biblie numită Apocalipsa lui Ioan. Confuzia intervine   deoarece nu s-a făcut traducerea corectă, primul cuvânt fiind lăsat netradus. 
În greacă avem  Ἀποκάλυψις Ἰωάννου, ceea ce se traduce ca:  Revelația (dezvăluirea) lui Ioan
Evident că peste această confuzie s-au adăugat și multe interpretări care mai de care mai spectaculoase, mitivul evident fiind acela că asta aduce bani… mulți bani.
Pot să pun pariu că pe 1 Ianuarie 2013 niciunul din panicarzii aceștia nu va ieși în public să  își ceară scuze. Pote vor ieși și vor spune că au interpretat greșit data și, în funcție de tupeu, vor scrie alte cărți, și vor încasa alți bani.
Centrul vechi, revistă  editată de ziarul Ring, publică un articol în care putem vedea unele păreri despre această poveste.
Ce nu m se pare în regulă, în primul rând, este folosirea termenului de ”vedetă” atât pentru Addelina Pestrițu, cât și pentru domnul Mărmureanu ori a țigăncii, fiica Mamei Omida, pretinsa vrăjitoare.

12 VEDETE în căutarea UNEI APOCALIPSE

Nici nu a trecut bine revelionul că lumea a şi început să vorbească despre evenimentul anului. Nu e vorba nici de alegerile din toamnă, nici de finala Europa League de la Bucureşti, nici de Campionatul European de Fotbal sau de Olimpiada de la Londra, ci de faptul că anul acesta, pe 21 decembrie, vine apocalipsa. Sau cel puţin aşa zic profeţiile maya. Pentru a vedea ce ne aşteaptă la finalul lui 2012, am realizat un „cocktail” cu părerile unor personalităţi sau personaje pe care le-am întrebat ce cred despre iminentul final al omenirii.
Vedetele autohtone au fost tot timpul receptive la trendurile noului sezon, iar dacă anul acesta se poartă apocalipsa, acestea ar trebui să fie… pe fază. Am ales astfel să începem “ancheta” în rândul oamenilor din showbiz. Prima pe listă a fost Adelina Pestriţu. Fire neîncrezătoare, ce poate s-a lovit de multe ori de promisiuni deşarte, ea spune că avem de ce să ne temem: “Nu cred în ceea ce spun aşa-zişii oameni de ştiinţă. M-am uitat la filmul «2012», dar mi s-a părut o porcărie. Există un Dumnezeu şi le face aşa cum ştie el. Aşa poveşti există o grămadă. Dacă ar fi să îmi petrec ultima zi din viaţă înainte de sfârşitul lumii, mi-aş strânge familia şi aş sta cu ea”, ne-a declarat Adelina. De aceeaşi părere este şi Nea Beni, care îi consideră şarlatani pe toţi profeţii de acest gen: “Sunt nişte escroci ăştia care vorbesc despre sfârşitul lumii. Nu există aşa ceva. (…) Dacă aş afla totuşi cu o zi înainte că vine apocalipsa, probabil că m-aş îmbăta şi aş petrece”, ne-a spus Benone Sinulescu.
Conducătorii noştri, cavalerii apocalipsei
Neîncrederea în profeţia maya este foarte răspândită în lumea showbizului. Florin Chilian, cunoscutul interpret de folk, cinic aşa cum ne-a obişnuit, nu se gândeşte la apocalipsa maya deoarece, spune el, la cum suntem conduşi, deja ne trăim sfârşitul: “Apocalipsa a venit deja la noi, păcat că marii cercetători nu au putut observa. Când mă uit la cine ne conduce… Oricum, dacă ar fi să vină atunci când se preconizează, sper să mă prindă dormind sau în compania vreunei tinere zâne.” În asentimentul său este şi Codruţ Keghes: „Mayaşii sunt guvernanţii şi vai de fundul nostru… apocalipsa o să vină pentru că vin alegerile. Dacă vine sfârşitul lumii nu mai plătim ratele, leasingul sau alte datorii, ne distrăm şi rămânem cu amintiri. Măcar să mor mâncat, băut şi distrat. Merg la KFC, comand aripioare picante, beau un suc şi aştept. Oricum, cel mai probabil, ne va ocoli această apocalipsă având în vedere că suntem cu mulţi ani în urmă faţă de ceilalţi”, ne-a declarat interpretul celebrului personaj „Dezbrăcatu’” de la „Cronica Cârcotaşilor”.
Bronzul natural, în trend la sfârşitul lumii
Cum sportivii au dovedit că sunt, în general, firi mai “naive”, ne-am fi aşteptat ca măcar aici să găsim adepţi ai teoriei. Nu a fost aşa, poate pentru că am ales noi greşit disciplina şi, în loc de fotbal, am luat pulsul gimnasticii şi atletismului. „Nu prea cred în profeţiile acestea, dar de-ar fi să se întâmple, probabil că aş sta cu familia sau aş pleca departe pe o insula pustie, să mă prindă bronzată. Dar nu ştiu ce rost ar avea să mă gândesc la ceea ce va veni peste trei, patru luni, ani, mai bine mă gândesc la ziua de mâine”, ne-a declarat Monica Roşu, campioană olimpică la gimnastică. Mult mai rezervată a fost Monica Iagăr care, deşi nu crede în profeţie, e sigură că ar petrece ultimele zile alături de fetele ei: “Nu cred în sfârşitul lumii, cutremure anunţate. Cu toate astea, mă gândesc că un astfel de eveniment aş vrea să-l petrec cu siguranţă alături fete”,
Apocalipsa, pe parte ezoterică: un nou început
Unul dintre experţii în domeniu atunci când vine vorba de profeţii şi energii de tot felul este celebrul realizator TV Oreste. El a scris şi o carte pe tema apocalipsei 2012 şi consideră că, de fapt, vom avea parte de un nou început. „În ciuda succesului de marketing, profeţiile maya nu au fost înţelese exact de toată lumea. Unii îşi construiesc propria poveste despre această civilizaţie dispărută într-un mod misterios, alţii anunţă sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012. Carlos Barrios, expert în antropologie, istorie şi specializat în calendarele maya, are o concluzie uşor diferită: Lumea nu se va termina, ci va fi fundamental transformată, indienii au calendare pe care ştiu să le interpreteze în mod precis, ceea ce n-aş putea spune despre occidentali. Omenirea va continua să existe, dar într-un alt mod. Structurile materiale se vor schimba. Din acel moment, vom avea oportunitatea de a fi mai umani! (…) 

În «Cartea Destinului» («Kam Wuj»), Carlos Barrios chestionează peste 600 de urmaşi ai mayaşilor, preoţi, şamani, şi constată un numitor comun al poveştilor lor: după celebra dată începe Lumea Nouă a celui de-al Cincilea Soare. Nimic nu se pierde în Univers, dar tot ceea ce se naşte trebuie să moară pentru a evolua. Astfel, după 2012, nu va dispărea Universul, ci doar civilizaţia umană, cu vechile ei energii, fiind înlocuită de o alta, supusă altor reguli şi având cu totul alt timp! Conform credinţelor maya, umanitatea a cunoscut deja moartea a trei sori şi se pregăteşte pentru răcirea celui de-al patrulea. (…) Toate se vor schimba, dar gradul de suferinţă sau de fericire va depinde de fiecare dintre noi!”, ne-a spus Oreste Teodorescu, care vorbeşte despre acest subiect şi în cea mai nouă carte a sa „La sfârşit va fi începutul”, apărută la Editura Taso.
“O glumă proastă”, “absolut firească”
Descurajaţi de părerile sceptice primite, am început să credem că apocalipsa 2012 ne va lăsa cu ochii în soare şi nu va veni aşa cum ne-a promis. Întregul tam-tam să fie atunci doar un fenomen de isterie în masă? Doi dintre cei mai apreciaţi psihologi din România ne-au răspuns şi, în loc să ne lămurească, mai mult ne-au pus pe gânduri. ”Teoria asta cu sfârşitul lumii după calendarul maya nu poate fi o teorie a conspiraţiei: conspiratorii ar fi victima propriei conspiraţii! (…) Eu cred că toţi cei care susţin că ei cred că aşteaptă sfârşitul lumii în 2012 n-o fac din simplă prostie, ci din încercarea de a se încadra, de a fi trendy, de a găsi subiecte de discuţie cu persoane la fel de lipsite de imaginaţie şi la fel de doritoare de un pseudostatut  intelectual ca şi ele sau, pur şi simplu, pentru că ei/ele consideră că o glumă la care ar trebui să participe; în orice caz, o glumă proastă”, este de părere Florin Tudose, psihiatru şi psiholog. Mai puţin drastic în abordare, dar la fel de neîncrezător în posibilitatea sfârşitului, Hanibal Dumitraşcu crede că întreaga isterie este, pe undeva, firească: “Dacă aş fi expert în astronomie sau în calculul calendarului maya, mi-aş putea da cu părerea într-un mod pertinent. Din păcate, nu sunt. Ceea ce pot spune despre teoriile legate de sfârşitul lumii este că au existat şi vor exista întotdeauna. Fac parte din reprezentarea arhetipală pe care o are civilizaţia umană dintotdeauna. Omul şi-a proiectat Universul ca având un început şi un sfârşit, şi atunci desigur că în minţile oamenilor s-a cuibărit adânc de tot ideea că la o dată anume, fie ea şi fixă, va veni acest sfârşit. Din punct de vedere psihologic, lucrurile sunt, prin urmare, absolut fireşti, pentru că aşa e clădită psihologia umană.”
Specialiştii dau verdictul: nu crăpăm în 2012

De-a lungul timpului, Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, ne-a obişnuit să fie precaut, să nu plece urechea la diverse „profeţii” privind sfârşitul. Nici de data aceasta nu ne-a dezamăgit: „Cei care cred în această profeţie se bazează în toate analizele lor pe aşa numita ştiinţă aztecă. Pot să vă spun un singur lucru: acest popor, la timpul lui, nu ştia că Luna se învârteşte în jurul Pământului şi, de asemenea, nu ştia că Pământul se învârteşte în jurul Soarelui. Ei vorbesc de nişte treburi de astronomie formidabile. Spre exemplu, pentru ei planeta de bază era Venus, iar Venus era considerată o zeitate. Nu are nicio relevanţă, pentru că, într-adevăr, la 21.12.2012, o parte din planetele sistemului solar sunt în linie, numai o parte, numai patru sunt de fapt, şi ele fac cu planul Căii Lactee un unghi de 60 de grade. Întâmplător, pe data de 21.12.2012, Soarele se află chiar în mijlocul Căii Lactee. Dar asta a mai fost de atâtea mii de ani! Deci nu are niciun fel de relevanţă. De fapt, au apărut comentarii în toată presa străină. Eu am citit foarte multe cărţi şi bineînţeles că am fost pregătit. Deci este o zi obişnuită. Nu se pune problema sfârşitului lumii”. Mult mai deschis speculaţiilor de acest gen îl ştiam pe Alexandru Mironov

Renumit scriitor de SF şi pionier al acestui gen la noi în ţară, el nu spune că nu am avea motive de îngrijorare, dar nu crede că totul se va termina în 2012. „Părerea mea este că 2012 nu va fi «anul sfârşitului lumii», dar, dacă doriţi neapărat, există multe scenarii posibile care ar putea conduce la acest deznodământ. (…) Cât despe anul maya, conchistadorii au cucerit America Centrală înainte ca marii matematicieni maya să fi calculat următoarea perioadă de 52 de ani, căci aşa lucrau ei”, ne-a povestit Alexandru Mironov. Scriitorul ne-a făcut şi o listă cu 21 de posibile scenarii, fundamentate ştiinţific, în care lumea se va sfârşi. Din lipsă de spaţiu, lista lui Mironov nu a fost inclusă în paginile săptămânalului „Centrul Vechi”, dar o puteţi găsi pe site-ul ringincentrulvechi.ro.
România – o gaură neagră mântuitoare
Destul de dezamăgiţi că nu am găsit nici un adept al profeţiei maya, am hotărât să căutam şi în rândul personajelor mai „pitoreşti” din România. Primul care ne-a venit în minte a fost Lorin Fortuna, fondatorul  „Misiunii Astrale România”. De-a lungul timpului, el s-a mai remarcat prin afirmaţii şocante precum „
Mihai Eminescu este viitorul Dumnezeu Tutelar Civilizaţional al Civilizaţiei Virtuale Goriliene. El a părăsit Lumea Planetară Superioară a Planetei Terra cu o navă spaţială pentru a-şi lua în primire funcţia supremă” sau „Ciprian Porumbescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu, Constantin Rosenthal sunt Dumnezei în Ierarhia Dumnezeiască şi Demiurgică aferentă Lumii Fizice predominant luminoase a Planetei Terra”. În aceste condiţii, poate că nu este de mirare că, dintre cei intervievaţi de noi, este singurul care crede în posibilitatea apocalipsei 2012. „Una dintre problemele fundamentale ale ezoterismului este previziunea maya. Americanii au verificat prin experimentul Montauk, realizat în anii ’68-‘70, dacă pe 20 decembrie 2012 vine sfârşitul lumii. Ei au făcut un experiment de trimitere în timp al unor oameni prin intermediul hipnozei progresive. După ce subiectul este hipnotizat, este pus să meargă câţiva ani în viitor şi să spună ce face. Dacă răspunde, înseamnă că trăieşte. Apoi este dus mai departe. Cei care au ajuns până în 2012 au fost purtaţi din zi în zi. În data de 20 decembrie a fost ultima zi în care ei au relatat ceva. Când au ajuns pe 21, nimeni n-a mai zis nimic. Astfel au tras concluzia că este probabil să se fi întâmplat ceva între 20 şi 21 decembrie. Sfârşitul s-ar putea să nu fie pentru întreaga lume fizică, ci doar parţial, aşa cum cu mult timp în urmă a fost scufundată Atlantida. România are o poziţie privilegiată, din punct de vedere ezoteric, poporului român i s-a acordat calitatea de popor ales ca înainte-mergător. Ar fi şanse ca România să scape deoarece noi evoluăm într-o manieră mai benefică decât alţii. Ţara noastră este ca o gaură neagră. Este mântuitoare. Ea absoarbe răul continental şi lumesc”, ne-a declarat Lorin Fortuna.
„Diavolul deja a început să îşi aleagă oamenii”
Veşti bune vin şi din partea “vrăjitoarelor” din România. Una dintre cele mai cunoscute de la noi, Rodica Gheorghe, fiica celebrei „Mama Omida” spune că 2012 nu va fi un an rău, dar că diavolul îşi va face totuşi de cap şi sunt posibile câteva “calamităţi naturale”. „În primul rând, în 2012 nu va fi niciun sfârşit al lumii. Nimeni de pe pământul ăsta nu ştie când se va întâmpla asta în afară de Dumnezeu. Eu am văzut că anul ăsta nu va fi bun deloc din punct de vedere financiar, vor fi calamităţi naturale. Vor veni cutremure, inundaţii, secetă, boli care o să apară din senin şi care va distruge foarte multe vieţi omeneşti. Lumea e păcătoasă, dar în ultimii 20 de ani, tot ce se întâmplă şi s-a întâmplat este lucrarea diavolului. El are o bucată de timp în care să îşi aleagă victimele pe pământ. El are mână liberă de la Dumnezeu să vadă toate aste. Toate calamităţile, toate cutremurele şi tot ce se întâmplă rău sunt lucrătura divolului. Diavolul deja a început să îşi aleagă oamenii de 20 de ani. Eu am mai spus asta din 1997 şi până în prezent. Eu nu sunt vrăjitoare, eu sunt clarvăzătoare şi tămăduitoare şi moştenesc din străbuni harul clarviziunii. Eu am anunţat la televizor despre cutremurul din Turcia şi multe alte lucruri. În România va veni un cutremur mare anul ăsta şi foametea va fi prezentă. Dar să ştiţi că România este o ţară ferită de Dumnezeu, dar prin preajma oamenilor care o conduc, 

oamenii vor avea foarte mult de suferit”, ne-a declarat clarvăzătoarea şi tămăduitoarea Rodica Gheorghe.
„Noi putem sta linştiţi pentru că oricum suntem cu vreo 100 de ani în urmă faţă de celelalte ţări, aşa că ar trebui să ne facem griji prin  2112. Şi dacă ar avea loc pe 21 decembrie 2012, cum se preconizează, atunci la români sfârşitul lumii va veni odată cu tăierea porcului.”  – DJ Gojira, Serviciul Român de Comedie
Legat de acest articol, observ ceva. Nu este publicat numele niciunui autor, de unde deduc ca publcația își asumă articolul.
Eram curios cam cum se poate numi cineva care pune aceeași greutate pe declarația unor oameni de știință cu acelea ale unora ca țiganca pretinsă vrăjitoare, ori a unuia ca Lorin Fortună de care cu ceva vreme în urmă mă miram că nu e internat, ori a unuia a cărui minte o ia pe artătură tot mai rău de la o vreme cum e altfel simpaticul Oreste.
Tot ziarul Ring publică și un articol unde Alexandru Mironov arată 21 de feluri în care este posibil ca lumea să se sfârșească dar nu în 2012.
„Centrul Vechi“, publicaţie editată de „ring”, îşi propune în primul număr din anul 2012 să afle dacă, cum şi când va veni apocalipsa. Plecând de la premisa profeţiei maya ce spune că lumea se va sfârşi pe data de 21 decembrie 2012, jurnaliştii de la „Centrul Vechi“ au stat de vorbă cu oameni de ştiinţă, vedete şi ghicitori pentru a afla ce cred ei că se va întâmpla în acest an. De departe cel mai complet răspuns la întrebări a fost cel dat de scriitorul Alexandru Mironov.

Renumit atât pentru numeroasele lucrări publicate, cât şi pentru numeroasele cărţi de anticipaţie, Alexandru Mironov este o somitate în ceea ce priveşte amatorii de SF din România. Cu toate că este de părere că nu avem de ce să ne temem de profeţia maya, scriitorul a intrat în rândul celor de la „Centrul Vechi“ şi a prezentat 21 de scenarii în care lumea s-ar putea sfârşi.
„Părerea mea este că 2012 nu va fi «anul sfârşitului lumii», dar, dacă doriţi neapărat, iată 21 de scenarii posibile (la alegere!) care ar putea conduce la acest deznodământ:1. Moartea termică a Universului, asta dacă matematicienii şi cosmogoniştii i-au calculat greşit momentul naşterii şi cel în care urmează să-şi de-a obştescul sfârşit.

2. Un eventual asteroid, ce ne-ar putea obliga să repetăm scenariul dispariţiei dinozaurilor.

3. O explozie puternică, având radiaţii gama letale, prin galaxia noastră, printre stelele duble din vecini.

4. O „schimbare a fazelor” – posibilă conform unei splendide legi a termodinamicii – care să îngheţe instantaneu Terra.

5. O „gaură neagră” buclucaşă, una dintre cele 10 milioane (!) pe care se pare că le posedă Calea Laptelui şi care ne-ar putea absorbi, trimiţându-ne spre cine ştie ce alt univers star trek-ist.

6. O explozie solară gigantică, potenţial distructivă a păturii subţiri de ozon, plapuma care ne apără de răceala ucigătoare a Cosmosului.

7. Ceva vulcani ce se hotărăsc să erupă toţi odată, acoperind lumina Soarelui.

8. Ceva cutremure de magnitudine 9-10-11, finale pentru omenire.

9. Vreo epidemie scăpată de sub control şi profitând de globalizare: agenţii patogeni călătoresc cu viteza miilor de aeronave de pasageri care brăzdează cerul planetei.

10. Accentuarea fenomenului de seră până la dimensiuni dramatice dacă nu se pune capăt industriei cu fum mult şi iresponsabilităţii automobilistice.

11. Colapsarea ecosistemelor planetare din cauza dispariţiei unor specii de plante şi animale esenţiale în lanţul trofic.

12. Un dezastru biotehnologic: cine ştie ce virus scăpat dintr-un laborator şi ridicat la rangul de criminal perfect
.
13. Un dezastru nanotehnologic: cine ştie ce microrobot sau virus de computer, capabil de autoreproducere, scapă prin sistemele informatice, prin reţelele electrice, prin cablurile releelor şi ne duce, ca societate, la haos şi autodistrugere.

14. Un accident nuclear, într-o centrală sau la un accelerator de particule, cu consecinţe imprevizibile.

15. Toxine ucigătoare diverse, de genul celor deversate la Bhopal, în India, care îşi pot combina dramatic efectele.

16. Un război global, urmând dezgheţului de după Războiul Rece, nefructificat de politicienii planetei, care au cedat din nou în faţa generalului Moş Teacă.

17. Nebunie în masă din cauza stresului în care trăim.

18. O revoltă a roboţilor şi automatelor, care nu se vor mai supune constructorilor lor, neatenţi la implemetarea „Legilor lui Asimov”.

19. O invazie extraterestră neprietenoasă.

20. O intervenţie divină, decisivă, a unui Dumnezeu supărat pe imoralii săi supuşi nesupuşi: V-am alungat din Rai şi voi tot nu vă astâmpăraţi.

21. Punct final al unui moment de realitate virtuală: nu suntem, de fapt, decât un program pe computer, cel care ne-a creat s-a săturat de joc, închide PC-ul şi pleacă…

Cât despe anul maya, conchistadorii spanioli au cucerit America Centrală înainte ca marii matematicieni maya să fi calculat următoarea perioadă de 52 de ani, căci aşa lucrau ei.”

Cu stimă, dorindu-vă un milion de ani după 2012,
Alexandru Mironov

Cine este Alexandru Mironov
Scriitor, jurnalist şi politician român, fost ministru al tineretului şi sportului (1993-1996), Alexandru Mironov a desfăşurat o bogată activitate de popularizare a ştiinţei şi a science fiction-ului în cadrul Radiodifuziunii şi a Televiziunii Române, în principal ca realizator al emisiunii săptămânale „Ştiinţă şi imaginaţie” de pe TVR 1, prezentată împreună cu Mihai Bădescu. A publicat 16 volume şi este autorul a circa 1.000 de articole cu caracter de popularizare a ştiinţei. A deţinut diverse funcţii în redacţia revistei „Ştiinţă şi tehnică“ (un timp Director Onorific), în prezent făcând parte din consiliul editorial şi semnând articolele editoriale ale revistei, sub titlul „În direct cu NASA”. Realizează emisiunea săptămânală „Deschide cartea” la postul de televiziune TVRM. De-alungul timpului a fost numit preşedinte al Asociaţiei Române de S.F., Pro Con S.F., membru al World S.F., al Asociaţiei Internaţionale a Profesioniştilor din S.F., delegat naţional al Societăţii Europene de S.F.

Nu rataţi continuarea în „Centrul Vechi”
Ancheta asupra apocalipsei 2012 nu se opreşte aici. Nu rataţi nr. 27 al publicaţiei „Centrul Vechi“ pentru a află de ce îşi doreşte Dan Negru sfârşitul lumii, ce vor face Adelina Pestriţu şi Benone Sinulescu în ultima zi, de ce nu crede Oreste într-un eveniment apocaliptic şi ce spun oamenii de ştiinţă despre eventualitatea unui dezastru. 

NOTĂ: Articolul poate fi văzut și pe Mioritza News

La OTV sfârşitul lumii în 2012 între abureală şi paranoia

14 aprilie 2011 17 comentarii

Văd că la OTV, când nu au subicte noi reâncălzes subiecte mai vechi.

Astfel, de la o vreme la OTV, fără a pune semnul cu P în cerc, televiziunea în emisiunea lui Tudor Barbu revine cu subiectul legat de 2012 când ar urma să ne ia dracu, dar numai dacă nu suntem atenţi la cene învaţă el.

Adstfel, omul şi.a deschis un site numit “2012 tehnici de salvare”, deci vine sfârşitul lumii, dar nu pentru toşţi ci doar pentru cei care râmân nelămuriţi în chestiune.

Evident că respective emisiune ca şi siteul pe care îl promovează este un amesrec de esoteric, de istorie, de astronomie, NASA şi religie, un fel de varză din care nu mai înţelegi nimic dacă le pui cap la cap, o chestie care să se plieze pe feluri diferite de a vedea lumea, Universul în care trăim.

Atenţie, articolele din care citează Barbu sunt prezentate ca articole de actualitate foarte … actuală…

Pe siteul lui Barbu îţi atrage atenţia în dreapta  o precizare, în dreapta  sub cuvântul “Publicitate”  scrie că “Siteul e iniţiat şi promovat de Tudor Barbu la OTV” … (vezi foto) interesantă multivalenţa publicităţii. Ei, dacă acolo pe site dai clic pe chestia asta, te trezeşti taman în curtea OTV http://www.otv.com.ro/ . O ţârâ mai jos, scrie “Părerea ta” adică a otevistului conştient de valoara sa şi preucupat de problemele grave alu Umanităţii. Când am trecut eu pe acolo, după cum se poate vedea şi în fotografie,  o întrebare zbuduia boborul otevistic. “Crezi că va fi furtună solară în 2012?”. Păi da, ceea ce se va întâmpla în 2012 va depine la modul capitat de fele în care otevistul zice da au ba, zic otevistul deoarece la respective întrebare poate răspunde doar otevistul. Dacă tot eram acolo am bifat şi eu ca omul una din găurici. Prima, aia cu “da” ca să văz rezultatele. Apăs apoi pe “VOT” se deschide o pagină albă une sdcia doar “Invalid token”, încerc şicu “nu” la fel, se pare că m-a recunoscut ca nefiind otevist, fapt pentru care era invalid orice ziceam. De înregistrat nu mă înregistrez nici de-al naibii. În fine, după cec am costat că nu merge să votezi decât dacă eşti un ales al sorţii în sensul că eşti membru al … siteului de  viitor salvaţi.

  Am să mă refer la patru articole de acolo de pe siteul  http://www.2012tehnicidesalvare.ro/ .Mai întâi la un articol publicat  la , 13 Octombrie 2010 savându-l ca autor pe un anume Salman Gabriel. Salaman Gabriel … Prima chestie care mi-a sărit în ochi este numele. Nu e unul oarecare deşi aşa pare. Salamna pare a veni de la arăbescul “salaam” care se scrie  السلام şi care înseamnă “Pace” iar Gabriel  nu e nici el un nume tocmai neimportant,  „Gabriel” semnifică în limba ebraică Dumnezeu este puterea mea (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Jibrail). Eee? ….Puternic şi de impact nume.

Ei, dar de pe un site http://intamplarisavante.wordpress.com/category/2012/ aflăm că  domnul Salaman este cel  mai mare constructor de buncare din Romania şi că gazda respectrivului site a constat că : Cautarile care-i conduc pe cititori catre siteul meu imi arata negru pe alb ca popularitatea celui mai mare constructor de buncare din Romania, Gabriel Salman, este in crestere.”

Ca fapt divers, gazda acelui site este Camelia Tabacu. (despre ea putem afla de la Victor Roncea care spune că: “Facebook-ul i-a despartit! Jurnalista Camelia Tabacu ii spune adio sotului printr-o postare pe blog. Horia Tabacu este plecat din localitate. Chipurile pentru a lansa “Drumul pana la Piata Romana”. Dar unde? In Tahiti, inLillesau la Satu Mare?”

Cei interesaţi pot vedea întreg articolul aici:

http://roncea.ro/2010/12/08/facebook-ul-i-a-despartit-jurnalista-camelia-tabacu-ii-spune-adio-sotului-printr-o-postare-pe-blog-horia-tabacu-este-plecat-din-localitate-chipurile-pentru-a-lansa-drumul-pana-la-piata-romana/

  Astfel să vedem acest articol scris de Salaman şi publicat  la 13 0ctombrie 2012: ”Iti place sau nu, 2012 se apropie!” poate fi văzut integral la capătul acesti linc: http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/12-iti-place-sau-nu-2012-se-apropie

Din start, articolul pleacă în forţă:

 “Si =Avertismentele Maya=sunt doar vârful unui mister mult mai profund pentru care guvernele lumii au cheltuit deja sume uriase sa-l ascunda privirilor noastre. Sa va arat ceea ce stiu…”

Pun pariu că deja otevistul e cu neuronal pe bigudiuri la apretat… şi continuă:

– Ce se va întâmpla cu adevărat sau ce urmeaza să se întâmple în şi pană în Decembrie 2012 ???
– Care este modul în care aceste posibile evenimente vor afecta viaţa a miliarde de oameni pentru totdeauna (inclusiv viaţa ta!)?
– Ce poti face pentru ca tu si familia ta să aveţi cât mai multe şanse de supravieţuire ţinând cont de diferitele scenarii posibile? (Nu va fi asa de dificil să supravieţuieşti unui anume eveniment cât mai degrabă consecinţelor ulterioare unui asemenea eveniment!)

 De ce guvernele lumii au lucrat zi si noapte timp de decenii pentru a se asigura „în secret” de supravieţuirea cu succes a unor „aleşi” şi de ce au ascuns adevărul?

 – Care este misiunea şi scopul secret al „elitei mondiale’ şi de ce omenirea trebuie să se roage ca misiunea secretă a acestora sa eşueze?”

Deci, obiectivele articolului sunt fixate, otevistul ştie că cineva are grijă mare de el, întâmplător acest cineva face parte din echipa lui Dan Diaconescu, al cărui premier ar urma să fie fic Barbu, salvarea din catastrofă ar urma să fie  făcută doar pentru cei care trec în barca (sau arca?) lui. Vine apoi, evidenţiat în text o precizare:

“Acest site nu este doar o altă prostie NU! Acesta NU este un alt Y2K, NU este o altă teorie trăsnită a conspiraţiei! Aceasta este realitatea crudă şi vă voi demonstra pe parcurs acest lucru!”

Ei, deja avem o problemă, teoriile despre sfârşitul lumii deja vehiculate sunt doar ceva trăznit, dar faptrul în sine finalul este ceva care se subânţelege, autorul uitând că tocmai de la acele teorii s-a plecat în crearea acestui mit care se demontează pe zi ce trece. Argumentaţia? Una stanie rău, de genul “dacă te-ai săturat de teorile conspitraţiei de care ai avut parte, citeşte ce spun eu sunt deţinătorul adevărului”.

Dacă te-ai săturat de tot felul de teorii ale conspiraţiei şi de jumătăţi de adevăruri în legatură cu anul 2012, atunci acesta este site-ul cel mai important pe care-l vei vizita vreodată.
De ce? Pentru că şi eu, asemenea ţie, sunt în căutarea adevărului în legatură cu acest subiect şi nu numai. Diferenţa probabilă dintre noi este aceea, că eu am facut o pasiune din acest lucru care m-a condus încet, încet prin labirintul abordărilor senzaţionale dar false către adevarurile bine ascunse de “oameni bine intenţionaţi”. Ce am descoperit te va uimi şi poate chiar te va speria un pic. Eu chiar sper să te sperii, măcar un pic, pentru a fi suficient de motivat către acţiune imediată (pregatirea de rigoare).
Vezi tu, eu pot doar să dezvălui ceea ce am descoperit însă ramâne la latitudinea ta felul în care foloseşti această informaţie. Eu nu caut să-ţi sugerez un adevăr anume sau să te influenţez în vre-un fel! Nu sunt nici un susţinator al predicţiilor romantico-optimiste vehiculate de curentele New Age dar nici împotriva acestora. Eu caut doar să-ţi deschid ochii, să faci propria-ţi cercetare şi să tragi propriile-ţi concluzii. Iţi dau doar startul, îţi predau ştafeta dar cursa este a ta iar rezultatul cursei depinde doar de tine. Caută totuşi să nu ieşi pe locul doi în aceasta cursă!
Ai auzit, probabil, multe lucruri legate de aceasta temă poate chiar ai Google-it un pic sau, poate ai citit ceva carti legate de acest subiect! De fapt, mai mult ca sigur ai facut aceste lucruri pentru că altfel nu ai citi aceste rânduri acum. Sunt multe teorii care plutesc în jurul subiectului (2012). Poate că te-ai întrebat dacă există vreun sâmbure de adevăr legat de toate aceste teorii.
Sunt aici să-ţi spun că 2012 reprezintă o ameninţare foarte reală pentru civilizaţia noastra aşa cum o ştim, dar, de asemenea, o oportunitate extraordinară pentru cei care ştiu şi se pregatesc.

Formidabil… 2012 e o ameninţare, asta e subânţeles, dar numai nu dacă ne asculţi pe noi… şi pebtru a fi mai explicit, autorul face o listă:

“Dar mai întâi, sa ne uităm la unele dintre teoriile despre care s-ar putea sa fi auzit:

1. Orbita planetei Nibiru, de asemenea, cunoscută şi sub numele de „Planeta X”, este pe un curs de coliziune cu Pământul sau va trece foarte aproape de acesta in jurul anului 2012, provocand distrugeri catastrofale datorită perturbarii, de către acesta, a fragilului echilibru în care se află planeta noastră în cadrul sistemului Solar. În functie de felul în care “Planeta X” se va intersecta cu sistemul nostru solar există o scală, de la 1 la 10, a posibilelor consecinţe distructive provocate de un atare eveniment, 10 fiind cea mai optimistă şi care ne va afecta cel mai putin adică…, ne va trimite, doar, direct în epoca de piatră. Cu sigurantă nu vrei sa auzi ce inseamnă 1 sau 2 sau 3…! Exista foarte multe carţi şi filme documentare în legatură cu acest subiect. Este suficient să dai o căutare pe Google sau pe un alt motor de căutare folosind cuvintele NIBIRU sau Planet X si vei avea lectura şi documentare până cad sateliţii de pe orbită… PS Dacă totuşi, în 2011, vei vedea pe cer un al doi-lea “Soare” să nu mai ai nici o îndoiala că ne asteaptă vremuri cumplite mergând pana la disparitia completa a vieţii pe această planetă.

2. Datorită unor miscări neobişnuite ale Lunii produse de anomalii ale magnetosferei vom asista la fenomene mareeice devastatoare care vor afecta zonele de coasta şi nu numai, pretutindeni în lume. Aceste fenomene vor apărea treptat dar vor devenii ameninţătoare începand cu Aprilie 2011.

3. O masivă criză globală începe la sfârsitul lui 2010 sau începutul lui 2011.
Israelul bombardeaza Iranul şi astfel începe cel de-al trei-lea şi ultimul război mondial în care toată planeta va fi implicată, într-un fel sau altul, şi în care se va face uz de arsenalul nuclear fapt care, inevitabil, va duce la dispariţia a peste 90% din populaţia lumii şi va face ca multe zone de pe planetă să fie de nelocuit pentru mai multe mii de ani.

4. Virusul AH1N1 sau „gripa porcină” ar putea suferi transformări care l-ar face extrem de letal. Guvernele lumii nu vor putea face fată acestei ameninţări şi, mai mult decat atât, datorită acestei stări de fapt, statele lumii vor fi aruncate într-un haos cumplit iar miliarde de oameni vor muri datorită virusului iar ulterior datorită haosului.

5. Un asteroid se va ciocni cu Pamântul, ceea ce va duce la formarea unor tsunami uriaşe pe langă care cel care a lovit Indonezia în 2004 va arata ca o undă iazul din spatele casei! Nu mai vorbim de cuteremurele şi de erupţiile vulcanice asociate unui astfel de eveniment!

6. Nucleul pământului va înceta să se rotească, din cauza unui fenomen natural sau datorită intervenţiei umane. Rezultatul este un colaps total al acestei planete! Scutul magnetic al pământului care are şi rol de protecţie împotriva radiaţiilor solare şi nu numai, va inceta să existe o perioada de timp, fapt care va duce la dispariţia tuturor formelor de viaţă de la suprafaţa solului şi, care poate duce inclusiv la pierderea atmosferei terestre.

7. Erupţia mega-vulcanului de sub Parcul National Yelowstone care, datorită magnitudinii, ar putea declanşa erupţia altor vulcani şi care ar avea ca efect, pe lânga dispariţia Statelor Unite ale Americii, crearea unui nor de cenuşă vulcanică în straturile înalte ale atmosferei, nor care va bloca, un timp îndelungat, radiaţia solară afectând în acest fel toată flora şi fauna pamântului. Cu alte cuvinte, dacă are loc acest scenariu, vom avea întuneric pe aceasta planeta, optimist, undeva între 5 şi 10 ani. Acest lucru va duce invariabil la apariţia unei noi ere glaciare.

8. Trecerea sistemului nostru solar prin centura fotonică, o zonă de mare energie, care va afecta întreg sistemul solar inclusiv Pamântul. Părerile, privind felul în care această zonă energetică va afecta planeta noastră şi viaţa, sunt împarţite şi este greu să tragi o concluzie însă, la fel ca şi în cazul planetei Nibiru există foarta multă informaţie disponibilă, din surse diverse, şi cred că cel mai bine ar fi să studiezi tu insuti si sa tragi propriile-ti concluzii. Poţi incepe cu urmatorul articol:

http://www.esoterism.ro/ro/centura-fotonica.php

 Ba mai mult:

Aş putea continua în acest fel însă lucrurile devin din ce în ce mai înfricoşătoare iar unele teorii sunt destul de ridicole precum: Soarele nostru explodează şi se transformă într-o gaură neagră; Experimentul în acceleratorul de particule de la Geneva a produs o gaură neagră care va înghiţii încet încet Pamântul; Zombi umblând pe străzi; Mutanţi etc. etc…. Ştii, Hollywood staff!

Ei bine, acum vine una din bombonicile de pe tort, fiecare din cele enumerate mai sus în diferite emisiuni Tudor Barbu, stăpânul siteului le-a “analizat” cu ameţiţii săi telespectatori la modul cel mai serios :

Nu acestea sunt, dupa părerea mea, ameninţările reale cu toate că, ar trebui luate în considerare. De ce? Pentru că sunt posibile şi probabile! Cei care au vorbit despre aceste posibile scenarii sunt oameni bine documentaţi, nu scenarişti de filme SF. 

Deci după ce şi-a înspăimântat adepţii, acest guru otevist îl aduce pe un altul în faţă, unul care zice că ceea ce s-a vorbit acolo, unde cei care sunau o făceau contracost şi unde erau înjuraţi şi bruscaţi de Barbu, acum constată că era doar o abureală unde ei erau fraierii…

De acum, gata cu demolarea muncii de ameţire a fraierilor făcută de Barbu. Acum se trece la lucruri serioase cică. Deţinătorul adevărului absolute zice că:

“Ameninţările reale reprezintă ceva mult mai nevinovat dar la fel de distructiv pentru civilizaţia noastră. Iar aceste scenarii nu vor deveni evidente în 2012. Sunt deja evidente! Suntem în mijlocul acestor evenimente dar nu le vedem pentru ca ne-am obişnuit cu ele”. 

 Păi nu? Totul e prea la vedere ca să fie văzut. Apoi, un enunţ brutal:

 În 2012 ceva se va întâmpla! Deja începe să se întâmple! Experţii nu sunt de acord exact asupra modului în care se vor derula evenimentele şi a calendarului acestor evenimente dar sunt comvinşi că ceva se întâmpla şi că civilizaţia noastră a intrat într-un proces de schimbări radicale. Chiar şi cei mai cinici nu pot ignora dovezi convingătoare care continua să se adune chiar azi …”

Repet, în continuare acel sfârşit al lumii prognozat în mimţile unora care interpretează terminarea calendarului mayaş ca terminare a timpului, implicit o terminare a existenţei acestei lumi, uitând că timpul nu este ceva care acţionează doar asupra sistemului nostrum planetar ci asupra întregului Univers, or referirile la acest final distructiv asupra omului ar trebui să afecteze doar planeta noastră.  Brusc, nu se mai vorbeşte de un final ci de anumite transformări. Păi asta înseamnă că nu mai putem accepta faptul că odată cu terminarea calenarului mayaş nu mai vorbim de terminarea lumii ci de o oarece transformare a ei. De ce? D’aia că aşa zice autorul:

“Toate aceste profeţii, care susţin că un eveniment major va schimba complet lumea (aşa cum o ştim), converg catre 21 decembrie 2012.
Ce se întamplă dacă aceste surse culturale şi religioase, seculare, au dreptate în legatură cu ultima zi a civilizaţiei noastre pe planeta Pamânt?
Să vedem ce spun câteva dintre acestea:
– Anticul I Ching chinezesc a spus ca istoria se va termina în 2012;
– În secolul 16, Maica Shipon, vestita proroacă din Anglia a prezis apocalipsa în anul 2012;
– La data de 21 decembrie 2012, calendarul mayaş va completa ciclul al treisprezece-lea. Potrivit anticei profeţii Mayase, lumea se va sfârşi în acea zi!
– Biblia, Nostradamus şi Indienii Hopi toate prezic un destin şi un sfârşit negru pentru civilizaţia noastra.
Nu trebuie să fi clarvăzător sau profet, sau om de ştiinţă pentru a vedea că evenimentele de pe glob au devenit din ce în ce mai turbulente în timpurile recente.
De la uraganul Katrina la tsunami-ul din Indonezia, de la evenimentele 9 / 11 la razboaiele din Irak si Afganistan, de la cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii la seceta şi incendiile din California, de la recesiune economică globală la crizele de asistenţă medicală şi locuinţe şi lista poate continua…
Deci, în timp ce majoritatea cercetătorilor sunt de acord că ceva se va întâmpla în 2012, dacă întrebi douazeci de persoane diferite, în legatura cu acest subiect, veţi obţine douăzeci de răspunsuri diferite. Asta pentru că, în timp ce exista dovezi suficiente pentru a susţine ideea unei crize majore sau a unei catastrofe, informaţiile pe care le au se referă la efecte dar nu identifică precis cauzele şi soluţiile. Şi, fără soluţii concrete, majoritatea oamenilor trăiesc în întuneric!
Eu asta caut…, soluţii de rezolvare a acestei crize majore prin care, vrem nu vrem, cu siguranţă vom trece.”

Deci nu mai contează cum, dar treaba e că ceva ceva trebuie să se întâmple. Absolut fabulos mi se pare melanjul între Biblie şi Nostradamus, Uraganul Katrina şi evenimentele care s-au soldat cu dărâmarea Gemenilor, anticul I Chung şi acea Maică Shipon de caree trebuie să recunos că n-am auzit. Mă şi mir că nu a descoprtit că Steaoa lui David este steaua Diavolului deparece găzduieşte numărul 666 o figură cu 6 laturi, şase vărfuri şi 6 triunghiuri, sau să aducă un argument biblic ce spune că unul din semnele începutului Apocalipsei va fi apariţia de profeţi mincinoşi, la OTV e pli… În fine … Mai departe:

Timp de decenii, Guvernul SUA a desfăţurat în secret un program de tip „Black Ops”, program care avea menirea de a investiga cele mai probabile scenarii în lagătură cu 2012. De fapt, ei cheltuiesc 100 de miliarde de dolari în fiecare an pentru acest program.
Recent, au introdus toate datele disponibile în cel mai sofisticat model de computer, conceput pentru a evalua evenimentele cele mai probabile sa apară în perioada 2012.
Cantitatea de date colectate a fost MASIVĂ – mai mult de 12.346 terabiti de informaţii.
Imaginează-ţi că Biblioteca Congresului SUA în sine are colectate doar aproximativ 100 de terabiţi pâna în mai 2009. Deci imagineaza-ţi mai mult de 123 de biblioteci la fel de mari ca Biblioteca Congresului (care este cea mai mare din lume) stivuite una peste alta, ca să-ţi dai seama despre ce cantitate uriasă de date vorbim.
După ce au fost introduse aceste date, super-calculatorul a fost pus să analizeze probabilitatea fiecarui scenariu, pentru a determina evenimentul cel mai probabil a se întâmpla în jurul datei de 21 Decembrie 2012.
Gânditi-vă la un calculator, o maşină gigant, care pune toate evenimentele posibile în diferite categorii, şi le atribuie „nivele de ameninţare”. Mai gândeste-te că această maşinărie nu are sentimente, este impersonală! Cine a participat la acest program?
NASA, CIA, NSA, FEMA (Federal Emergency Management Agency), National Intelligence Council, armata, Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor precum şi multe alte agenţii guvernamentale şi organizaţii secrete din toata lumea.
Ce fel de informaţii au studiat?
Schimbările Pamântului, dezastre naturale, influenţa activităţii solare asupra orbitei şi climei Pământului, fenomene cosmice, evoluţia războaielor şi conflictelor din întreaga lume, bolile si pandemiile, conştiinţa umană, teoriile din fizica şi mecanica cuantică şi multe altele…
Acum, te rog să te gândeşti, de ce un guvern ar face un asemenea efort financiar şi logistic dacă nu ar avea niste bănuieli întemeiate? Mai gândaste-te că guvernul American, şi nu numai, cheltuie miliarde pentru amenajarea de buncăre ultramoderne şi ultra-aprovizionate în vederea evenimentelor ce vor veni. Există chiar şi liste secrete de oameni care vor popula aceste buncăre iar în Norvegia, unde s-a construit cel mai mare buncăr, de acest fel, din lume exista chiar şi o bancă de ADN a tuturor speciilor de pe planetă. Nu seamană acesta cu o arcă? De ce se fac toate aceste eforturi? Este cineva atât de nebun să faca un astfel de efort bazându-se doar pe presupuneri sau aceşti oameni ştiu cu absolută certitudine ce se va întâmpla în urmatorii ani?
Acest acest progam American este una din argumentaţiile de la care pleca Lorin Vortună în una din nopţile lui de aberare în direct la OTV, doar că acolo se pleca puţin pe o altă cale, şi anume că de fapt totul se reducea la o schimbare bine definită ce i-a fost lui comunicată de către gorilieni. Conform lui Fortună noi şi tot universal pe careîl percepm existăm doar ca bişte biţi într-un supercomputer din imperiul gorilian, şi cum pământul ar urma să se transforme ăîn, atenţie, o stea pitică albă 😀 unii din noi, gorilieni doar şi nu cei care sunt balaurieni, şerpilieni sau nu mai ştiu cum, se vor muta pe Lună (probabil cu copy-paste 😀 ) şi încă ceva care arată seriozitatea chetiei, Dan Diaconescu ar urma să fie Alesul, deci un fel de zeu predestinat să conducă România de acolo. Un fapt ar fi interesant, am scăpa de ruşi şi de unguri, deoarece ei nu sunt gorilieni. Am fi doar noi românii rasă pură, mayaşii şi încă greo două naţii. Japonezii şi chinezii ba, ei nu sunt gorilienu că nu au nasul mare şi ochii le sunt altfel decât standardele.

Deci, iar scos în evidenţă, autorul ne spune cu modestie că:

 Nu pot sa-ţi promit că am toate raspunsurile. Dar într-o mare de teorii care, de cele mai multe ori, induc în eroare, precum, dealtfel, o fac şi jumataţile de adevar, ceea ce am descoperit, este cel mai apropiat de adevărul absolut legat de acest subiect.Eu personal mă consider obligat să împartăşesc şi celorlalţi concluziile la care am ajuns după mai mulţi ani de căutari.

Precum şi:

De aceea am decis să fac public rezultatul cautarilor şi observaţiilor mele şi, mai mult decât atât, aceste concluzii vor fi oferite gratuit prin intermediul acestui site.

  Atenţie, hatârul  de a oferi lumii concluziile se face gratuity… E? Super tare, omul e dezinteresat… deci cinstit. Ce vom decoperi în observaţiile şi concluziile  lu’ ‘mnealui?

“- Cele mai probabile trei scenarii si consecintele acestora asupra planetei si civilizatiei noastre;
– Planul absolut SOCANT care dezvaluie modul în care guvernele din întreaga lume sunt la lucru pentru a pune pe tapet si consolida o Noua Ordine Mondiala. Iti voi dezvalui în ce consta scopul adevarat al “elitei mondiale” si cum poti lupta pentru a contracara îndeplinirea acestui plan grotesc, cât mai este înca timp;
– Care este cel mai rau loc în care te poti afla în timpul si dupa aceste evenimente si unde vei avea cele mai mari sanse de supravietuire!;
– Impactul acestor evenimente asupra economiei mondiale si care ar putea fi activele pe care ar trebui sa le pastrezi sau sa le obtii! Care ar fi cele de care ar trebui sa scapi?
– Numerarul va reprezenta valoarea de final? Sau va fi … altceva?
– Modul în care Guvernul, în secret, ne otraveste cu buna stiinta pentru a slabi capacitatea noastra de a lupta împotriva planului lor!;
– Ce legatura au previziunile Maya cu încalzirea globala si ce înseamna schimbarile climatice pentru planeta noastra!;
– Modul în care guvernul foloseste mass-media pentru a acoperi minciunile si cum poti deosebi stirile reale de cele care au doar menirea sa acopere evenimente cu adevarat importante si cum acest lucru va fi din ce în ce mai dificil pe masura ce ne apropiem de 21 Decembrie 2012. Acesta abilitate, de a deosebi falsul de adevar, va fi absolut critica atunci când vine vorba de deciziile pe care va trebui sa le iei pentru salvarea ta si a familiei tale;
– Cine are dreptate: cei ce prezic apocalipsa (sfârsitul timpului), sau cei care vad o renastere a constiintei, o reînnoire care vine odata cu acest eveniment?
– Dovezi stiintifice pentru schimbarea ce va avea loc în câmpul magnetic al Pamântului si modul în care acest eveniment va afecta intreaga viata.
– Dovezi stiintifice si comunicate, date de NASA si altii, privind activitatea solara si exploziile solare precum si impactul pe care îl vor avea aceste explozii solare asupra modului nostru de viata, Vei afla, deasemenea, si cum trebuie sa te pregatesti în acest sens!
– Vei vedea cum religia organizata, de la preotul simplu pâna la însusi Papa, face mari eforturi pentru a pastra si ascunde de restul lumii adevarul despre viitor.
– Mai presus de toate, vei invata sa te pregatesti pentru oricare dintre aceste scenarii sau pentru toate la un loc astfel încât, vei afla:
– De ce consumabile ai absoluta nevoie? (La unele dintre aceste lucruri -probabil ca nu te-ai gândit niciodata).
– De ce apa apa fiarta si racita ar trebui sa fie ultima metoda pentru a obtine apa curata! Iti voi arata alte metode de purificare a apei mult mai eficiente care elimina atât bacteriile vii cât si substantele chimice nocive.
– Cum putem genera electricitate si caldura proprie folosind surse sigure deja disponibile pentru tine.
– Care dintre resursele naturale vor fi cele mai reduse – si care vor exista din belsug?
– Mici trucuri pentru a rezista caldurii sau frigului extrem!
– Cum ne protejam familia de jefuitori, hoti si oportunistii care vor fi “din abundenta”? (Nu ma refer doar la protectia cu ajutorul armelor de foc!)
– Cum sa devii mobil si sa supravietuiesti o perioada lunga de timp în mijlocul naturii? Ce trebuie sa contina rucsacul de supravietuire si care sunt articolele din chitul medical de supravietuire?
– Cum trebuie organizata si aprovizionata o comunitate? Câti membri ar trebui sa fie într-o astfel de comunitate si ce profesii ar trebui sa aiba acestia pentru ca respectiva comunitate sa se putea apara si chiar dezvolta?
– Cum poti construi un adapost care sa te protejeze în diverse situatii?
…si multe alte informatii utile!” …

Ce frumos… Ei acum sărim un pic şi ajungem la:

Poate acum te intrebi? „Dar nu sunt oare toate astea doar Conspiracy Theory-Baloney?”

Ei bine, o mulţime de lucruri pe care le auziţi si le-aţi auzit sunt, cu sigurantă!

Guvernele eliberează adesea teorii false, „excentrice”, teorii, si dezinformare al cărui scop este acela de a ascunde adevărul.
De fapt, multe filme la Hollywood sunt create pentru a dezinforma si a arunca teoriile conspiratiei (chiar si pe cele reale) in derizoriu!
Dar eu nu-ti vorbesc despre teorii sau filme popcorn! Vorbesc despre dovezile adunate de catre oameni de stiinta, cercetatori, gânditori, si unele dintre cele mai stralucite minti ale planetei.
Când am aflat adevarul, la inceput, nu mi-a venit sa cred! Imi venea chiar sa rad!
Eu nu pretind a fi un expert pe acest subiect dar, stiu multe persoane care sunt, si ele nu rad!

Deci după acestă formidabilă intoducere, unde am putut vedea că omul nu se înpiedică de teorii preexistente aflăm c ear trebui să ne întrebăm, şi dacă ne întrebăm cumva ni se oferă răspunsul.

Ei, dar după ce ne-am pus şi acestă întrebare, iată  în continuare cele trei scenario pe care el le vede posibile.

  1. O gaură în câmpul magnetic al pământului
  2. O criză energetică  devastatoare
  3. O elită care ar urma să conducă  planeta şi să creeze o ordine mondială.

Acolo pe siteul lu Barbu, acestea pt fi văzute sub titlul (e destul de lung aşa că cei interesaţi pot citi la faţa locului: http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/12-iti-place-sau-nu-2012-se-apropie

Acum, sa vedem care sunt cele trei scenarii – cele mai posibile si probabile – in legatura cu 2012:

Bun, acum că ne-am edificat cu  religiozitate asupra problemei aflăm ce e “Noua Ordine Mondială chestie depre care vorbeau în istorie ghici cine… comuniştii şi fasciştii lui Hitler.  

A. “Conform multor gânditori progesisti, Noua Ordine Mondiala este o încercare, a elitelor internationale, de a monopoliza realitatea noastra politica si economica la scara globala. De asemenea, se sustine ca include modificari demografice, în special politicile de depopulare cu scopul reducerii supracresterii populatiei lumii. Implementarea cu succes a Noii Ordini Mondiale ar marca sfârsitul democratiei, sfârsitul autodeterminarii nationale, sfârsitul drepturilor omului si sfârsitul multor servicii publice (incluzând sanatatea si învatamântul)….

…  citiţi restul  pe site dar nu înainte de a atrage atenţia asupra unei formilări absolute aiuristice:

De la sfârsitul Razboiului Rece, oamenii au devenit o alta comoditate.” 😀 … omul o comoditate? 

Apoi: B. “Noua Ordine Mondială este o conspiraţie mondială condusă de grupuri formate de către diferiţi indivizi cu o anumită putere, restul tot acolo pe siteul lui Barbu. Aici, la  punctual B nu am cum să nu constat că iar sunte meneficiarii unui amestec …. Insolit între Biblie şi  un proiect American:

“…Primul pas pentru realizarea acestui plan îl constituie manipularea masei de creştini. În acest sens masonii pregatesc proiectul Blue Beam (Raza Albastră) care ar urma să simuleze sosirea lui Iisus pe Pamânt. Pentru acest lucru se vor folosi unde de joase frecvenţă care vor avea ca scop întipărirea în memorie a unor mesaje trimise de către guvern şi o hologramă uriaşă care va fi amplasată la 100km deasupra Pamântului pe întreaga suprafată a Planetei. Aceasta holograma va fi diferită pentru fiecare zona a planetei, în functie de religie, limbă, astfel că fiecare creştin va vedea ceea ce este scris în Bibia lui, şi va auzi mesajele lui Iisus în limba lui.
“Blue Beam (raza albastra) este un proiect al NASA care presupune patru directii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Aceasta religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru ca fara aducerea omenirii în aceasta sclavie spirituala dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibila.“ – extras din prezentarea realizata de Serge Monaste în 1994 în care demasca proiectul Blue Beam.
Un alt pas important pentru manipularea maselor îl reprezinta descoperirile arheologice care au ca scop subminarea credintei. Astfel, în 2007 James Cameroon a declarat ca a descoperit sarcofagul lui Iisus, iar testele ADN, dovezile stiintifice si statisticile pun la îndoiala bazele religiei crestine. Alaturi de acest sarcofag, arhelogii au mai gasit si alte 10 cutii cu oase pe care se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua – Iisus, Maria, Iosif, Meriem – Maria Magdalena, Matei, Iuda.
In final, controlul total al planetei va fi obtinut prin lupta, un razboi care va conduce la cucerirea tuturor tarilor.
„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestra în marile orase ale lumii. Se mizeaza pe faptul ca tarile care detin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apara de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile fata de adevaratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbra.”
„Scopul este sa fie anihilata orice forma de opozitie fata de Noua Ordine Mondiala. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin retelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice si vor patrunde în orice echipament care contine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populatiei va fi realizat, astfel încat oamenii vor putea fi usor impinsi la un val de sinucideri, violente si nebunie.” – extras din prezentarea realizata de Serge Monaste in 1994 in care demasca proiectul Blue Beam.” …

 

ABSOLUT FABULOS…
Concluzie: Două dintre cele trei scenarii care conduc invariabil către sfârşitul civilizaţiei aşa cum o cunoaştem în prezent, se derulează sub ochii noştrii şi suntem atât de orbi, de preocupaţi de prostiile de zi cu zi încât nu vedem că suntem pe marginea prăpastiei. Cât priveste scenariul legat de activitatea solară şi influenţa acestuia asupra Terei primim continuu avertizări chiar şi pe sursele principale mass media dar noi, în aroganţa şi indolenţa noastra nu luam nimic în seamă pâna când va fi prea târziu şi vom muri precum broastele fierte la foc mic.


Ideea este că ne trăim ultimii ani dacă nu începem să facem ceva chiar acum.
În următoarele articole mă voi concentra pe cauzele psihologice ale nepăsarii noastre şi pe soluţiile de salvare.

Pentru adăugiri, articole, sugestii, link-uri şi alte informaţii te rog să-mi scrii pe adresa:gabi@2012tehnicidesalvare.ro
“Asteaptă-te la tot ce e mai bun dar, pregăteste-te pentru ce-i mai rău”


Cu deosebită stimă,
Gabriel Salman

Citind articolul  de mai sus trebuie să recunosc că n-am înţeles ce trebuie să fac ca să nu mă prindă 2012 nepregătit, poate n-am capacitatea de înţelegere necesară am înţeles însă că cel care l-a comis trebuie ori internat, ori arestat…În funcţie de ce vor constata medicii când unii vor începe să se sinucidă de teama lui 2012.

Bun, acum că am aflat că nu ştim cum să ne salvăm şi aşa vom rămâne, să mai vedem două articole de pe siteul lui Barbu.

Dacă până aici am comentat, acum îi las pe cei intersaţi să se amuze sau să se năucească ori să se îngrozească dacă au astfel de plăceri să citească alte articole de pe siteul lui Barbu…

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/20-2012-si-centura-de-fotoni

2012 si Centura de fotoni

Scris de Vladimir

   Duminică, 31 Octombrie 2010

          Louis de Broglie, laureat al Premiului Nobel pentru fizica in 1929 enunta o teorie conform careia desi trecutul, prezentul si viitorul exista in spatio-timp, iar dinamica timpului ne apare ca o succesiune a lumii materiale, in realitate evenimentele care si-au aratat efectele in plan concret exista, in potential, anterior momentului in care sunt descoperite. Ca si buddhismul, fizica quantica postuleaza ca nu exista spatiu si timp ci doar ganduri generetoare de realitati. Asadar, daca conventia spatio-temporala ar disparea, intentiile noastre s-ar materializa instantaneu. Pe masura ce ne apropiem de fatidicul 2012, exegetii profetiilor mayase, printre care si Gregg Braden vorbesc despre modificarea structurii ADN-ului uman de la doua la 12 ramuri, ceea ce inseamana ca invelisul nostru fizic va fi pregatit sa accepte si sa inteleaga o noua dimensiune existentiala in care sa nu mai existe bariera timpului.

      Referitor la schimbarea de paradigma, si catastrofele din perioada de tranzitie, doctorul Aleksei N. Dimitriev de la Institutul de Geologie, Geofizica si Mineralogie al Academiei de Stiinte din Siberia, a constatat facand studii comparative, ca intre 1963 si 1993 numarul total al catastrofelor naturale (uragane, taifunuri, inundatii, tsunami, cutremure) a crescut cu 410%. Barbara Hand Clow este convinsa ca in perioada imediat urmatoare, 2011-2012, Pamantul va intra intr-un spatiu fotonic, iar aceste particule elementare vor forma o quanta de camp electromagnetic rezultat in urma ciocnirii intre un pozitron si un electron. Aceasta trecere va anihila toate campurile noastre magnetice si electrice. Pe aceasta se bazeaza Gregg Braden cand scrie:” In 2012 toate tehnologiile noastre bazate pe consum nu vor mai fi bune de nimic. Cu exceptia energiilor libere, nimic ce contravine echilibrului universal nu va mai functiona!”

     Centura fotonica si trei zile de intuneric

           Sa continuam periplu si cu alte studii referitoare la Soare. Mike Lockwood, cercetator la Laboratoarele Nationale ale Rutherort Appleton din Oxfordshire atrage atentia ca forta campului magnetic al Soarelui a crescut cu 210 % fata de anul 1901.Si dr.Aleksei N. Dmitriev care lucreaza pentru Academia Aero-Spatiala Rusa vorbeste despre cresterea radiatiilor solare. Daca pana acum masuratorile indicau 10 unitati astronomice (aprox.150 de milioane de km) ale heliosferei, incepand cu anul 2008 se constata ca aceasta energie radianta a ajuns la o grosime de 100 de unitati astronomice, ceea ce inseamana o crestere de 100 %. Cercetatorii rusi sunt preocupati de faptul ca aceste modoficari solare pot modifica in mod dramatic functionarea planetelor din Galaxie si mai ales pot perturba biosul. Expansiunea heliosferei va schimba natura bazica a oricarei materii din sistemul solar, inclusiv ADN-ul.

           Dupa unii cercetatori umanitatea a intrat sub influenta acestor fotoni in 1962, iar in proximitatea lui 2011 se va confrunta cu patrunderea directa in centura fotonica. Terra are nevoie de 5-6 zile ca sa traverseze aceasta uriasa „perdea” de materie si antimaterie. Aceasta traversare se va produce si printr-un camp magnetic nul (sa ne amintim de punctul zero din teoriile lui Braden). Asadar, in acea perioada de trecere, tot ceea ce functioneaza cu ajutorul campului magnetic isi va inceta activitatea. Sa includem in acest scenariu lipsa comunicatiilor si a electricitatii.

          Asadar, profetiile religioase care vorbesc despre trei zile de intuneric, urmate de o lumina speciala care aduce nemurirea au un temei in fundamentarea stiintifica. Acest intuneric generat de trecerea Pamantului prin Centura Fotonica va marca „sfarsitul timpurilor” si inceputul Timpului in care starea noastra de constiinta va fi extinsa, iar noi vom vedea, percepe si intelege Universul asa cum este el de fapt: multidimensional, spiralat, inteligent!

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/2012/1-noutati/18-2012-si-intrarea-intr-o-noua-dimensiune

2012 si intrarea intr-o noua dimensiune

Scris de Vladimir

Duminică, 31 Octombrie 2010

Rezonantele Schumann, pe care Gregg Braden le considera bataile inimii Pamantului si-au schimbat frecventa de la 7,8 hertzi pana aproape la 13 hertzi (13 cicluri pe secunda).

Timp de milioane de ani, Terra si-a pastrat frecventa de rezonanta fundamentala care corespunde cu starea de relaxare cerebrala, insa incepand cu 1980 s-a constatat aceasta accelerare vibratorie. La inceputul anului 2000, cercetatorii norvegieni in colabarorare cu rusii au demonstrat ca Pamantul are o vibratie interna de 12 hertzi. Conform matematicianului italian Leonardo Fibonacci, care a publicat in 1202 Liber abbaci unde expune modelul de calcul care avea sa-i poarte numele: sirul lui Fibonacci, pornind de la numararea cu noua cifre plus zero, in care fiecare termen este egal cu suma termenilor precedenti; planeta noastra se indreapta spre o vibratie fundamentala de 13 cicluri pe secunda, ceea ce se muleaza perfect pe perceptia mayasa asupra timpului.

          Din aceasta perspectiva cercetatorii vorbesc despre o schimbare vibratorie a Pamantului, care din punct de vedere hertzial corespunde starii cerebrale de constiinta extinsa, meditatie. Cu alte cuvinte daca in Beta (constient) perceptiile neuronale decriptau universul tridimensional, limitat de spatiu si timp, in Alpha (subconstient) perceptiile se nuanteaza si putem intrezari realitatile „Lumii de Dincolo”. Prin schimbarea pulsatorie a Terrei de la 7,8 cicluri pe secunda la 13, omul va iesi din starea de „somn” si va intra in „Marea Trezire”, asa cum prevad mayasii. Admitand posibilitatea schimbarii polilor intre ei, putem sa ne imaginam ca din 2012, Soarele va rasari la vest si va apune la est, iar pe masura ce ne apropiem de „punctul zero”, cum scrie Barden, ziua lumina se va reduce de la 24 de ore, la 16. Intrarea intr-o alta rezonanata ne va proiecta intr-o dimensiune in care tot ceea ce gandim se va manifesta imediat, stiind deja ca timpul este unitatea de masura care-i permite gandului sa devina realitate!

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/

Sfârşitul Timpului nu este şi Sfârşitul Lumii !

Scris de Vladimir

Joi, 14 Aprilie 2011

      Acest moment crucial în istoria omenirii a fost gresit înţeles şi, spun adepţii teoriei referitoare la efectele trecerii prin Centura Fotonică, a fost greşit transmis prin Biblie. Schimbările care se aşteaptă în 2012  vor modifica total viaţa pe Terra şi omenirea aşa cum o ştim acum.
    -Luna îşi fabrică deja atmosfera proprie, una alcătuită din compuşi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafaţă de 6000 kmp. !!!

     -Atmosfera lui Marte creşte rapid şi se crede că ar fi dus la defectarea sondei spaţiale Mars Observer, în anul1997.
      – Atmosfera Terrei, adică chiar aici în jurul nostru, este şi ea în schimbare, în straturile superioare formându-se un nou gaz, care nu exista până acum iar activitatea vulcanică a crescut de 5 ori din anul 1875 încoace. Trebuie să nu uităm că anul trecut s-au înregistrat cele mai cumplite şi mai numeroase mişcări de pământ din toată perioada în care s-au făcut măsurători !!!
       – Venus sufera o creştere vizibilă a intensităţii sale luminoase. Este suficient să vă uitaţi pe cerul nopţii când este senin şi veţi vedea cu ochii voştri cât de tare luminează Venus !!!

       – Câmpul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar între planetă şi unul dintre sateliţii săi s-a format un… tub de radiaţie ionizată.
        – Uranus şi Neptun au suferit recent… inversări de poli, îşi măresc câmpul magnetic şi devin tot mai strălucitoare. Nu uitaţi oameni buni…este dovedit clar faptul că la noi acasă, pe Pământ, polul nord se duce anual către Rusia cu 64 de km !!!
       – Câmpul magnetic al Soarelui a crescut şi el cu, mare atenţie la cifre… 230% din 1901 până acum.

      Academia Naţionala de Ştiinţe dinSiberiaanunţă că aceste multiple  schimbări din sistemul nostru solar se datorează intrării acestuia în Centura Fotonică, o zonă cosmică cu o energie uriaşă.

      Sistemul nostru solar trece prin această Centură de două ori în… 25.920 ani, perioadă considerată Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii durează aproape … 2000 de ani.
       Se crede că Soarele nostru a intrat deja în Centură, încă din 1998, şi se estimează că Terra, cu tot bagajul ei din care facem şi noi parte, va intra în acestă zonă specială… în 2012 !!!  Trecerea prin Centură pare să ducă la transformarea omului profeţită de Biblie, la o teribilă experienţă spirituală. Se spune că vor trece mai departe doar cei…pregătiţi, doar cei care vor avea puterea interioară să reziste schimbărilor uriaşe !!!
      Se presupune că oamenii cu un comportament egoist, cu vibraţii scăzute în aura energetică… nu vor supravieţui radiaţiei de inaltă frecvenţă existentă în Centura Fotonică. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare… selecţie naturală în funcţie de spiritul fiecăruia !!!

      Trăirile şi sentimentele negative creează energie negativă. Ca orice energie, sentimentele, trăirile şi gândurile noastre au o anumită vibraţie. O energie negativă nu poate avea, evident, decât o vibraţie joasă, pe principiul universal al evoluţiei. În Univers, nimic nu este întâmplător iar scopul major este perpetuarea şi evoluţia vieţii.

      Oamenii de ştiinţă şi cei care cred cu fermitate în marea transformare generată de vibraţii, spun că 2012 pe Pământ va fi anul trecerii şi anul selecţiei oamenilor !!!Ce înseamnă însă aceasta în mod concret? Pregătiţi-vă să citiţi şi auziţi lucruri cutremurătoare !!!
      Centura Fotonică este imensă! Ne  trebuie 2000 ani să o trecem! Emite o radiaţie electromagnetică uriaşă atât în spectrul vizibil, cât şi în cel invizibil, de inaltă frecvenţă (inclusiv raze X). Fotonii Centurii vor exercita o multiplă şi şocantă influenţă asupra materiei terestre. Noi, oamenii, facem parte din ceea ce va fi influenţat extrem de mult!!! În primul rând, se va constata… fluorescenţa tuturor corpurilor, iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!

      Corpurile vor emite o lumină fară temperatură şi nu vor avea umbră.
Intregul sistem solar îşi va schimba structurile moleculare ale materiei. Energia fotonică va deveni sursă majoră de energie liberă şi nepoluantă, aşa cum au visat şi au prezis mulţi fizicieni până acum. Planeta va suferi o scădere progresivă a densităţii şi îşi va schimba „bătaia inimii”. După ce a avut o valoare constantă timp de mii de ani, „rezonanţa Schumann” a Terrei a început să creasca, din 1980, de la 7,8 Hz, apoi să se accelereze, ajungând la 12 Hz, nivelul de astăzi. Aceasta înseamnă că, dată fiind creşterea frecvenţei vibratorii a Pământului, cele 24 de ore de viaţă ale unei zile sunt doar… 16 ore reale ! 

      Deocamdată este încă bine şi acceptabil, deşi aşa se explică de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grăbiţi şi mai obosiţi.

Ce se va întamplă în momentul intrării noastre în Centura Fotonică, adică anul viitor, în 2012 este pur şi simplu de neinchipuit: întreaga omenire, va trece într-o altă dimensiune!

       Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru, aşa cum îl ştim şi îl trăim acum… nu va mai exista !!!

În acel „Punct Zero” se vor inversa şi Polii Magnetici ai Pământului. Vestea bună este, repet, că Sfârşitul Timpului nu înseamnă şi Sfârşitul Lumii!!! Un semn că momentul este aproape: intensitatea plasmei strălucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit şi ele o energie sporită. Mayaşii ne retransmit şi ei informaţiile primite de la zei despre schimbările ce vor urma:

    – întregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si întregul Univers, cu efecte benefice;

    – vom depăşi tehnologia actuală şi vom avea cunoştinţe fabuloase despre Timp si Spaţiu;

    – banii vor dispărea ca necesitate; poate aşa veţi înţelege cât de mari vor fi schimbările în plan social: nu vom mai avea nevoie de bani!!!

    – vom intra în Dimensiunea a V-a;

    – ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 cât are în prezent.
       În ce priveşte fiinţa umană, schimbările vor fi deci, colosale în sens pozitiv. Însoţite totuşi de simptome neplăcute ceea ce reprezintă de fapt înca o veste bună căci va fi semnul că organismul se purifică:
     – migrene, dureri de cap, oboseală, ameţeală sau palpitaţii.
     – simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice.

     – slăbiciune musculară, respiraţie greoaie, oboseală nejustificată.
    – modificări în sistemul limfatic şi imunitar, nelinişte, depresii, stres şi fascinaţia trecutului.

      Vor apărea şi modificări spectaculoase legate de binele celor care vor reuşi să treacă :

            – intuiţia şi capacităţile paranormale se dezvoltă mai repede;
            – folosirea unei părţi mai mari din creier, peste 10-15% cât în prezent;
            – toate bolile incurabile vor dispărea, inclusiv SIDA şi cancerul;
            – se vor inmulţi bioterapeuţii şi telepaţii;
            – corpul fizic va începe să se schimbe şi probabil vom vedea (cei care scapă!) o aura de lumină ca sfinţii de pe pereţii bisericilor.
       În momentul intrării în Centura Fotonică se va produce un amplu proces de armonizare, de recalibrare a frecvenţelor corpului uman cu cele de referinţă din Univers. Este aşa-numita „înălţare – ridicare la Cer „, despre care vorbesc şi vechile scripturi.V
       „Înălţarea” fiind bruscă şi puternică, cei cu vibraţii joase, negative (răutate, egoism etc.) nu vor rezista transformării.
Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte, vibraţiile foarte fine. Sunt în fapt lumina, ceea ce explică vizibilitatea aurei la zei şi sfinţi.
       Dr. Berrende Fox a constatat că, în ultimii 20 de ani, oamenii au început să se schimbe la nivel celular, iar unii chiar şi-au dezvoltat noi lanţuri în structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sânge.
       Ideea este că 2012 este foarte aproape de noi şi majoritatea vor ajunge cu siguranţă să vadă dacă această  profeţie este reală sau falsă. Cum ar trebui să reacţionăm? O întrebare corectă la care unii chiar au găsit răspuns: trebuie să facem schimbări majore în viaţă, să învaţăm să generăm frecvenţe înalte, adică să generăm bunătate, iubire, armonie, lumină, înţelegere, compasiune pentru a fi pe frecvenţă cu Pământul care deja a început ascensiunea spre dimensiunea a V-a!!!

     Ce ziceţi, cine va trece de marea încercare? Ce rol va avea în acest proces…credinţa în Dumnezeu? Vă simţiţi deja printre cei care vor fi aleşii vibraţiilor astrale pentru viaţa specială din trecerea prin Centura Fotonică ?

 Încă ceva la final, dacă există otevişti care cred că 2012 este anul Marelui Final şi că urmează a se duce la Dreapta şi Înfricoşata Judecată cu oarce păcate mă ofer să-i uşurez de o parte din ele. Se ştie că averea e un mare păcat, aşa că gratuit voi fi de acord să suport această greutate a averii lor, astfel sunt dispus să accept să mi le doneze mie împreună cu păcatele care au însoţit această avere.

Gata.

PA 

La OTV SENZAŢIONAL Lorin Fortună aberază liber

26 octombrie 2010 26 comentarii

Gata… Am aflat.

Am aflat în sfârşit cine e Lorin Fortună. L-am văzut la OTV. Înţeleg că la DDTV, un fel de OTV programul doi, avea o emisiune.

Ei bine, l-am văzut la OTV şi m-am pus în pielea oteviştilor năuciţi de arestarea idolului lor şi de extrem de atenta anchetare a unor cazuri ca Elodia sau Mădălina Manole în emisiuni intitulate „Azi aflăm adevărul” sau „X rezolvă cazul” ori alte asemenea.

Ei bine, de la o vreme Dan Diaconescu pentru a mai adăuga oarece venituri la averea sa, a trecut la analiza aprofundată a unor chestiuni de mare importanţă, dacă nu planetară, cel puţin galactică sau universală cum ar fi sfârşitul lumii  în 2012, ori marele cutremur ce va urmă să zguduie din temelii oaraşul cu cei mai mulţi mitici din lume, sau tocmai Al Treilea Război Mondial care e pe ţeavă.

Revenid la Lorin Furtună, nu am să mă apuc să spun eu cine e şi cu ce se ocupă deoarece astfel de informaţii pot fi foarte bine luate de pe siteul său cu nime la fel de zgubilitic ca şi stăpânul său „Misiunea astrală a României” (Supertare nu?):http://lorin-fortuna.ro/

Am să spun doar cam ce am înţeles eu din prestaţia lui Fortună  în emisiunea lui Dan Diaconescu cel mai inevitabil viitot preşedinte al României. E drept că nefiind obişnuit cu terminologia de care se folosea Fortună şi necunoscând foarte bine cum e cu teoriile lui esoterice.

Mai întâi, trebuie spus ă tot ceea ce spune Lorin Fortună e de domeniul „Se ştie că…”. De unde se ştie? Din scăfârlia lui, evident. Şi asta nu la figurat ci la propriu. Omul primeşte oarece comunicări- revelaţii de undeva dintr-o lume superioară. Deci el e un fel de Cel Ales. Mai era unu cică prin Africa de Sud: Nelson Mandela.

Aceste informaţii. Chiar el zice, nu sunt toate adevărate, dar el a învăţat să le aleagă pe cele bune.

Din aceste informaţii am înţeles un lucru mare. Noi de fapt nu trăim fizic, nu existăm în realitate ci suntem doar bişte biţi în computerul unor civilizaţii mult mai … civilizate decât noi, iar Pământul săracu şi-a cam dus traiul şi şi-a mâncat mălaiul ca planetă-planetă. Va deveni o stea pitică albă 😀

În Decembrie, 2012 se va întâmpla ceva, nu ştie exact ce, dar ceva absolut important, ceva despre care înţelegea iniţial că ar urma să se petreacă în 2008… deh, o fi avut probleme cu traducerea. Se întâmplă des …

Deci, planta ar trebui să treacă într-o altă formă a existenţei, dar asta nu se va puta face fără să dispară o parte din oameni. Da nu toţi, doar unii care nu sunt cf. Stas-urilor. Gorilieni adică. Ei bune, o veste bună pentru noi e că noi românii suntem în mare parte gorilieni. Mai mişună printre noi şi unele clone civilizaţionale, nişte ticăloşi de balaurieni, reptilieni şi şerpilieni.

Ăştia nu vor merge pe Lună în Decembie2012. Nu deoarece nişte nave vor veni şi ne vor lua cu căţel cu purcel şi ce mai avem pe-acasă… pe gorilienii rasă pură evident, pe ăilalţi nu.

Bine, n-am înţeles de ce e nevoie de nave, dacă tot suntem ca şi restul Universului pe care îl percepem,  doar nişte amărâţi de pixeli într-un computer … în fine poate, avansaţi cum sunt ăia care se joacă la computer n-or fi auzit de copy-paste…

Bun. Am mai înţeles câte ceva. El ştia că vocile îi spun chetii date dracului, dar trebuia să le şi verifice, nu? Le-a verificat. A auzit de nu mai ştiu cum se numeşte ce experiment american. Unul cu hipnoză.

Nite soldaţi din armata americană au fost selectaţi şi supuşi hipnozei. Evident că nu s-a încercat regresia hinotică deoarece ceea ce s-a întâmplat până acul poate afla tot prosul din Istorie, Presă sau Google… nu … s-a făcut progresie hipnotică (termenul nu îmi aparţine ci e al lui). Adică, s-a sondat viitorul.

Experimentul s-a numit Montauk şi pe larg despre el se pot găsi date aici: http://www.scribd.com/word/full/236772?access_key=9078yc2j759zq

Ei bine, Lorin Fortună zicea că ceea ce l-a interesat pe el la acest experiment e un fel de continuare a Experimentului Philadelpia (experiment făcut de americani pentru a obţine invizibilitatea prin ’43 despre care se poate citi aici http://agonia.ro/index.php/personals/182074/index.html?newlang=ron )

Deci, americanii vor să afle cam ce va fi în viitor. Prin acea progresie hipnotică în prima fază, au aflat că subiecţii puteau descrie ce e în viitor prin diferite experienţe pe care urmau să le trăiască. Niciunul din ei nu putea merge dincolo de anul 2012. Doar 40 din 1000 ar fi ajuns până în anul respectiv, dar mai departe nimeni. Deci, atunci ar urma să se întâmple ceva extraordinar. După decenii experimentul ar fi fost repetat de americani. De data asta 800 din 1000 ar fi ajuns până în Decembrie 2012. Iar nu a mers nimeni mai departe.

Interesant e că Lorin Fortună a ajuns la concluzia că are nevoie de fonduri pentru înfiinţarea unui institut care să se ocupe de chestii esoterice.

Nu de alta, dar el nu e un oarecine ci are capacităţi speciale. Ca dovadă şi-a suflecat nădragii ca să vadă Dan Diaconescu dovada irefutabilă. Avea picioarele umflate. Da’ nu de la reume… nu. De la faptil că venind cu trenul a trecut pe lângă ape poluate şi le-a depoluat, motiv pentru care era foarte obosit şi uneori incoerent. Şi avea dureri mari. Normal. Noaptea la trei cine dracu e obosit?  Pe cine îl dor picioarele de la reumatism de exemplu? Pe nimeni… poluţia-i de vină.

În fine, a ţinut-o omul aşa până s-a terminat emisiunea live şi a inceput iar în reluare ca nu cumva boborul otevist să moară prost neînţelegând ce şi cum.

Bine, se va întreba cineva, dacă tot se termină lumea în 2012, de ce să ne mai cinuim cu cele lumeşti cum ar fi munca? Păi tot Lorin explică. Zicea că lumea asta are cumva şase existenţe, ca la unele jocuri pe computer. În fiecare existenţă omul ocupă locul pe care îl merită din existenţele anterioare.

Exemplifica pe Dan Diaconescu, în celelalte existenţe, foştii Dan Diaconeşti au fos probabil super performanţi dar nu super super, că d’aia e ăsta de acum un mic mogul şi nu unul mare.

Acuma, n-am înţeles cum existenţa în care trăieşte DD e a şasea iar pentru ceilalţi e doar prima, deoarece sensul pentru cei care nu vor fi selectaţi pentru Marele Exod spre Lună, vor avea de câştigat o viaţă mai bună în altă existenţă. Complicat, deh…

Revenind la institutul pentru care are nevoie de finanţare acesta ar urma să pregătească şi un fel de soldaţi esoterici. Nişte neni care să lupte cu fiinţe şi influenţe nongoriliene. Malefice pentru noi oamenii adică.

Mai dădea şi nişte sfaturi. El recomandă ca oamenii să ia bani din bânci că oricum nu vor mai trebui să-i dea înapoi dacă tot se termină lumea.

În fine, părea a vorbi cât se poate de serios.

Am totuşi nişte mari dileme…

Am înţeles că Dan Diaconescu şi partidul pe care l-a gândit pe ţambalul arestului ar urma să sprijine acel institut absolut necesar pentru România, pentru români, pentu Omenire pentru Galaxie şi Univers. Cum? De vreme ce la putere ar putea ajunge abia când Pământul nu va mai găzdui Omenirea iar per lună nu se va mai face politică.

Sau de ce se mai chinuie Dan Diaconescu să devină preşedinte?

Nici numai spun ce zguduială o fi fost în minţile perspicacilor otevişti când şi-au dat seama că aşa cum ei nu vor mai trebui să dea banii înapoi la bănci nici ei nu vor mai putea primi acei 20.000 de euroi promişi de legea Cojocaru… Da. Mari enigme…

Şi mai e una. O mare enigmă adică.

Privindu-l pe Lorin Furtună, nu ai cum să nu te întrebi dacă la balamucuri e chiar atât de plin încât nebunii sunt lăsaţi să vorbească liber pe la televizor. De interpretare libertăţii de exprimare nu mai zic nimic.

Întreb însă altceva. Cam de ce mai e nevoie pentru interzicerea funcţionării unei mizerii ca OTV dacă adevăratele ospeţe sinistre cu morţi celebrii sau făcuţi celebrii forţat, dacă aducerea unor indivizi care ar putea panica lumea, dacă presiunile asupra justiţiei făcute explicit ca şi câte şi mai câte, făcute la ore de vărf, fără a avea măcar o bulină de avertizare şi protejare a minorilor, nu sunt de ajuns, rostul fiind unul cât se poate de evident, îmbogăţirea uneia din cele mai mari jigodii din mass media românească: Dan Diaconescu.

P.S. Pentru cei interesaţi, iată cam cum zice Lorin Furtună ca va sta treaba legat de sfârştul lumii. Omul nu poate fi acuzat că a luat-o razna. Zice că doar aduce la cunoştiinţă ceea ce i s-a comunicat lui din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG): http://lorin-fortuna.ro/2012.html

Păi da, poţi să te joci cu comunicările oficiale din partea Dispeceratului Central Galactic (DCG) al Civilizatiei Virtuale (CV) Goriliene (CV-Gor) dublu Modificate(CV-Gor-2Mod) loialiste (CV-Gor-2Mod-L) Catre Conducatorul Centrului de aparare impotriva agresiunilor civilizationale a Lumii Fizice a Planetei Gheorghia (CAIAC-LF-PG)? Evident că nu poţi…

Da, tare pline trebuie să fie spitalele de nebuni…

%d blogeri au apreciat: