Arhiva

Posts Tagged ‘Budapesta’

După ce Ministerul de Externe al Ungariei le-a cerut diplomaţilor să nu participe la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, secuii au cerut la Budapesta Parlamentului Ungariei să declararea Ungaria drept pământ românesc

1 decembrie 2016 Lasă un comentariu

secui

După ce   Ministerul de Externe al Ungariei le-a cerut diplomaţilor să nu participe la festivităţile organizate de România de Ziua Naţională a acesteia, iată că secuii au reacționat cum nu se aștepta nimeni.

Mai multe mii de secui în frunte cu preotul reformat Hunyadi Arpad  au mărșăluit prin fața clădirii Parlamentului Ungariei din Budapesta cerând, fără ocolișuri, unirea Ungariei cu România.

Manifestanții cântau cântece bisericești și cântece tradiționale secuiești, unul din ele fiind cântat în Românește pentru a nu înțelege poliția:

”Deşteaptă-te secoaie, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!” … etc

Da, uimitor, e vorba de imnul României unde cuvântul ”române” a fost înlocuit cu ”secoaie”.

Preotul reformat care a condus marșul a declarat deja celebrei Alinița Cecurai, trimisa noastră că vor lupta până la moarte pentru a nu mai fi minoritari în România, astfel, pentru a nu jigni românii cu care de bine de rău trăiesc bine, au cerut Parlamentului Ungariei să ceară o întâlnire cu Parlamentul României și să discute declararea în prima fază a Ungariei ca pământ Românesc după care, în ședință festivă, să decalare unirea Ungariei cu România:

”Noi secuii și secoaiele din Ținutul Secoiesc – a spus preotul Hunyadi Arpad – ne-am săturat ca de kürtős kalács și de  Borocz Palinka (țuica de caise – n.a.) să mai spui la noi ”te bolond minoritar”. Noi nu mai vrei asta. 

Noi vrei fără întîrziere să spui la noi majoritari. Noi suntem buni oameni și nu vrei superi la români că cu ei ne mâncam rahat unii altora de secoli mulți. Noi vrei așadar ca grofii din parlamentele României și Ungarie să spuie că Hungaria este pământ românesc și apoi să facem o țară mare și frumos, să faci unire și mai mare decât aia când Erdély  și Román Ország (Ardealul și Țara Românească – n.a.) or făcut Nagy Egyesülés (Marea Unire).

No, Isten segítsen minket (Dumnezeu să ne ajute – n.a.) și pe noi și pe voi” – și-a încheiat preotul Hunyadi scurta declarație cu o binecuvântare.

Clerul Bisericii Ortodoxe in Ardeal s-a opus Marii Uniri îndemnând fervent la loialitate faţă de Coroana Ungară

4 martie 2016 15 comentarii

Acum de când s-a recunoscut că  fostul Rege Mihai nu mai are mult şi dă colţul o grămadă de ipocriţi nu mai pot de jale…

Patrioţi cum nu ne puteam imagina.

Legat de patriotismul acesta, pentru a fi patriot e musai să fii românşi ortodox. Alminteri nu … Dacă eşti greco-catolic automan eşti vândut Papei, masonilor şi dracu mai ştie cui. 

Când se sărbătoteşte Marea Unire, la Alba iulia, în faţa catedralei zisă a Unirii, o catedrală ortodoxă, se rup în figuri o mulţime de membri ai clerului ortodox de parcă o cunoscută zicere ar suna nu „Unirea naţiunea a făcut-o” ci „Unirea Ortodocşii au făcut-o”. Fals … Biserica Ortodoxă din Ardeal îndemna la loialitate faţă de Coroana Maghiară.

Nimic despre  faptul Şcoala Ardeleană, Şcolile Blajului care au făcut ca în Ardeal să se vorbească în continuare româneşte, şi care nu ar fi fost posibile fără obloguirea Bisericii Grecocatolice. Nimic despre faptul că  Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, supranumit „Leul de la Sisesti”, a citit proclamatia de unire, nu Vasile Goldis, asa cum se încearcă a se acredita ideea.

Poate din lipsă de lecitină suficientă lumea pare a fi uitat (dacă a ştiut vreodată) că înalţi membrii  ai clerului Bisericii Ortodoxe Romând din Ardeal s-a opus unirii cu România şi că Greco-Catolicii au facut de fapt Marea Unire ?

Mitropolitul Miron Românul

Mitropolitul Miron Românul

Da, Biserica Ortodoxă din Ardeal s-a opus unirii cu România, ba mai mult a afurisit Armata Română care a trecut Carpaţii, lucru care a dus la sinuciderea într-un hotel budapestan (Hotel Bristol) a mitropolitului ortodox de la Sibiu, Vasile Mangra, care se temea că va trebui să dea socoteală poporului român. Nici azi nu este pomenit în Caterrala Mitropolitană din Sibiu.

În 1881, Miron Românul, mitropolitul ortodox de la Sibiu condamna cu toată puterea lui revendicările românilor transilvăneni şi îndemna la supunere şi loialitate faţă de Coroana Ungară într-o circulară publicată în Telegraful Român, oficiosul mitropoliri în discuţie. Gazeta Transilvaniei scria că mitropoloitul  ”si-a uitat complect de demnitatea sa de cap biseriesc român, având tendinte contrarii demnităţii noastre naţionale”.

Acelaşi Miron Românul publica o altă circulară în care cerea alegătorilor români să sprijine „partida guvernamentală”.  Într-alta se declara indignat de faptul lipsa de loialitate a românilor faţă de Coroana Ungară.

În epocă s-a ajuns ca el să fie considerat a se fi pus în slujba guvernului ungar,ale cărui interese părea a le susţine vehement, interese opuse intereselor româneşti. S-a ajuns chiar la proteste violente împotriva iniţiativei mitropolitului.

Pr. Gr-cat. Vasile Lucaciu

Pr. Gr-cat. Vasile Lucaciu

Miron Românul şi-a făcut un partid, Partidul Moderat Român Constituţional care milita pentru (atenţie)  “credinţa neînfranta către Monarh, Patrie şi Constituţie, respect, supunere şi ascultare faţă de legile sancşionate, adica faţă de  anexarea Transilvaniei de catre Ungaria de fapt“.

Acest partid a fost creat ca o contrapondere faţă de Partidul Naţional Român care, mai târziu, prin fuziune cu Partidul Tărănesc Român au creat Partidul naţional ţărănesc. PNR milita deschis pentru unirea cu România.

Partidul lui Miron Românul nereuşind totuşi să distrugă unitatea naţională a românilor.

Tot în Telegraful Român, episcopul Clujului şi apoi mitropolitul Ardealului, Nicolae Ivan, în 21 iulie 1916, îl  pune la stâlpul infamiei pe poetul Octavian Goga şi pe luptatorul, numit “Leul de la Sisesti”, preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, într-un articol infect care parcă era scris de un iredentist ungur. Citez:

Nicolae Ivan

Mitropolitul Miron Românul

“ La Bucuresti continua campania de a cons-trange guvernul sa iasa din neutralitate si sa intre in razboi alaturi de Rusia, pentru a lua Ardealul ….Fugarii nostri platiti de legatiunea ruseasca, nu pot lipsi de la asemenea intruniri. Marele demagog, Vasile Lucaci, le prezideaza si rosteste vorbiri, exprimandu-si dorinta de a putea prezida o intrunire la Alba-Iulia. Ei au o credinta falsa, ca Monarhia Austro-Ungara se va prabusi, dar ea va exista pentru ca existenta ei e o necesi-tate pentru Europa si pentru ca, daca n-ar exista ar trebui sa fie creata!.”

Acelaşi Nicolae Ivan mai scria în în 1915:

“Din ziua prima a mobilizarii, noi romanii unguri,ne-am facut datorinta fata de patrie…..Suntem mandri ca am putut dovedi din nou dinastiei si monarhiei profunda credinta româna ……avem incredere ca guvernul ungar va fi gata sa indeplineasca dorintele romanimii loiale in cadrele ideii de stat maghiar.Ce binecuvantare ar fi aceasta pentru noi”.

În 8 septembrie 1916 după ce România declarase război Austro-Ungariei, publica „Cercularul intregului cor episcopesc ortodox din Transilvania” în care spunea:

Mitropolitul Vasile Mangra

Mitropolitul Vasile Mangra

“Romania, careia fiinta i-a dat patria noastre Ungaria, caci Radu Negru de la Fagaras a intemeiat principatul Tării Romanesti, Dragoş din Maramureş a intemeiat principatul Moldovei si cu sprijinul Monarhiei Habsburgice s-a ridicat si s-a intarit Romania moderna…..

Romania in mod perfid a ridicat arma asupra patriei noastre…

Unde va este si in ce se arata patriotismul vostru, romani ucigatori de frati…

Voi intindeti granitele voastre in hotarele noastre, voi cresteti puterea voastra, venitele voastre dezbracand pe alte natiuni…

Acela care cu vorbele vicleniei pe buze, cu dorul de jaf in suflet, vine in hotarele noastre, nu-i frate, ci cel mai pagan dusman…

Fata de noul dusman care ravneste in chip atat de pacatos la stirbirea si la stricarea hotarelor noastre, vom lupta cu vitejie si credinta.…..”

Semneaza: Mitropolitul Vasile Mangra, Episcopii, Miron Cristea de Caransebes, si Ioan Papp de Arad.

  La rândul său, Episcopul Miron Cristea a trimis şi el o circulară catre preoţii militari, cerând ostasilor să-şi indeplineasca cu sfintenie jurămantul depus!

Miron Cristea

Episcopul Miron Cristea

Episcopul Miron Cristea, se refugiază la Budapesta, de unde trimetea tot timpul pastorale în care îndemna soldaţii români:

“să nu se clatine în credinţa si alipirea catre Tron”.

Tot el este cel care declara la începutul războiului:

“Va zdrobi personal cu carja sa de episcop, teasta primului soldat regatean, care va indrazni sa treaca Carpatii si sa pasasca pe pamantul Transilvaniei cu numele de Erdely”. (Dr. Serban Milcoveanu).

Pentru a-l potoli, lui Miron Cristea i s-a promis Scaunul Patriarhal de la Bucureşti. A devenit şi ministru.

Mitropolitul ortodox Vasile Mangra a fost unul din cele mai abjecte personaje din istoria acestei ţări, începând din anul  1910, a devenit un fervent adept al premierului Tisza Istvan, fiind chiar ales deputat de Ceica-Bihor pe lista guvernului, la concurenta cu candidatul Partidului National Roman,(Partid greco-catolic, a carui presedinte a fost av. Ion Ratiu, care a fost condamnat de unguri la inchisoare pentru ca cerea unire Transilvaniei cu România).

Fiind membru al Academiei Romane, in urma acestui fapt, Academia l-a sters dintre membri ei. Pe langa faptul ca, a initiat circulara data cu corul episcopesc ortodox a mai facut si o declaratie denigratoare la adresa natiunii romane, in care se opune desprinderii Ardealului de Ungaria.

Citez:

 Universul, 1 August 1916 : “Presa romana din jurul meu, a scris ca, numai acolo se pot face cuceriri, unde un popor cu o cultra mai superioara vrea sa stapaneasca pe unul cu o cultura inferioara. Si tocmai aici e cazul sa spunem ca, cultura magheara e mult superioara celei romanesti. Daca romanii au pofta sa cucereasca,sa pofteasca, au acolo -Basarabia ”.

Telegraful roman, 3 Ian. 1917 “Existenta de o mie de ani a statului maghiar, zace tocmai asa la inima cetatenilor de limba romanea-sca, ca si cetatenilor neaosi maghieri fiecare constiincios cetatean roman al acestui stat este gata a-si jertfi bunurile si sangele sau pentru a apara integritatea teritoriala a Monarhiei. Atacul ascuns al Romaniei impotriva Ungariei a provocat in inimile tuturor romanilor din Ungaria o durere adanca”.

Mangra fuge si el la Budapesta, unde se sinucide  în hotelul Bristol în Oct. 1918.

 În 1917 Nicolae Bălan viitor mitropolit la Sibiu, semneaza o declaratie, publicata la Budapesta, în care se pronunta ferm  împotriva unirii cu ţara.

În perioada luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, când trupele german încercau să şi ultima parte a ţării sa supuna si ultima parte a ţării rămasă liberă, Moldova, Mitropolitul Primat al Romaniei si alti episcopi, au adresat o “chemare” tuturor romanilor si ostaşilor armatei române ca aceştiasă “NU” lupte impotriva ocupantului, zicand:

„Domnul Dumnezeu s-a îndurat de ţara aceasta. El a îmblanzit inima biruitorului catre noi si a făcut dintrânsul tovarăşul nostru de munca pentru mantuirea Romaniei.

Ţărani, târgoveti, slujbaşi şi orice aţi fi, aveţi buna incredintare că biruitorul care intră în Moldova, nu este setos de razbunare, nu ucide, nu jefueşte, nu dă foc, nu pustieşte …

Staţi si ramaneti pe loc cu toţi.  Nu puneţi bratul vostru în slujba unei cauze străine.”

“Stati pe loc fratilor“ In doua randuri acest îndemn, a fost aruncat de  avioanele germane, asupra transeelor Armatei Române.

Ianos bacs are coşmaruri roşu, galbene, albastre …

18 iunie 2011 3 comentarii

HotNews.ro http://www.hotnews.ro/  zice că:

Budapesta isi va schimba steagul, deoarece cel actual, cu culorile rosu, galben si albastru, poate fi usor confundat cu drapelul national al Romaniei, a declarat joi primarul capitalei Ungariei, Istvan Tarlos, citat de politics.hu http://www.politics.hu/20110617/budapest-to-decide-on-new-flag-next-week/
Decretul privind noua emblema a Budapestei a fost definitivat si va fi supus votului martea viitoare, a precizat acesta.

Noul steag va fi alb si va avea pe margini triunghiuri rosii, albe si verzi, iar in centru stema Budapestei.
Schimbarea steagului Budapestei va costa 10 milioane de forinti (aproximativ 37.000 euro).

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-international-8929367-budapesta-doreste-schimbe-steagul-deoarece-seamana-prea-mult-cel-romaniei.htm

Ce să zic, minte de ungur la Ianoş bacs… bolund ungur… D,  poate se va confunda dacă stai cu capul în damigeana de palinka şi asta se răstoarnă. Dar nici asta nu-i destul ci trebuie să mai fii şi beat muci ca să nu gezi că drapelul Budapestan are o stemă…

De fapt nu mă mir. Dacă mă uit la stema Budapestei văd un detaliu care îni spune şi că cel care a desenat stema asta şi-a scos cam greu capul din damigeană. Stema are sus, pe coroană, o cruce. Dacă acea cruce e dreaptă, apăi şi ungurii sunt naţie creştină şi europeană…

Gestul ameţitului de la Budapesta, evident că e unul provocator, destinat să irite românii. Da mă irită. Nu am avut limbrici niciodată, dar dacă i-aş fi avut, cred că simţeam aceeaşi iritare în zona cu care acum şed pe scaun. 

În fine, eu zic că decât să mai încerce primarul Budapestei să irite ar fi mult mai bine să îşi ceară scuze pentru comportamentul înaintaşilor săi faţă de românii din Ardeal… pentru Ip, pentru Trăsnea, sau poate pentru faptul că au murdărit această frumoasă combinaţie de culori cu împuţiciunea cu cele două mâţe balbebe şi cu crucea răsturnată…

Sau poate ar trbui să-şi amintească nişte momente din istorie când opinca românească. În caz că are oarece handicap în ceea pe priveşte ţinerea de minte îi recomand să citească articolul de mai jos. Aşa, de chestie, să vadă ‘mnealui cam cum e cu opinca pusă pe drapelul unguresc:

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta 

… Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească – roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: „Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…” „Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt. Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui… „Cine oare să fi făcut această tragică glumă? – îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…” „Cine oare să fi dat vîntului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.

Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire. „Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii. „Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vînătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcînd cu capul un gest despre cheiul Dunării.

– Cum îl cheamă?

– Don sergent Iordan.

– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?

– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric. Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchii, cînd la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă… De-aş fi fost singur! O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat! Dar… le-am făcut semn să se apropie şi, arătînd domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: „Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…” Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adîncă melancolie:

– Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale. Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea. Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană -, un vulpoi de Mehedinţi. Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic. O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă… L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: „Peste tot, domnule general”. Şi desfăcînd repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele cîteva şuviţe de pînză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: „Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…” Şi iarăşi cîntecul lui: „Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”

– Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:

– E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…

Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect pînă unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atîţia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gîndire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: „faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”. 

General Marcel Olteanu

Sursa: http://susopinca.net/

Mă gândesc că dacă tot  are nemuţumiri vis-a-vis de români, cum ar fi faptul că ne învecinăm, ar face un mare bine dacă a încerca să repare una din cele mai mari porcării ale istoriei şi să se ducă acolo unde îi sunt strămoşii… În Asia. Sau dacă nici acolo nu e bune că suntem în aceeaşi emisferă, n-ar fi rău să se ducă în Republica Congelată Antarctica… Poate pinguinii să fie de acord să le dea autonomie pe vreun gheţar mai mititel …

%d blogeri au apreciat: