Arhiva

Posts Tagged ‘buget 2015’

Doamna deputat CLAUDIA BOGHICEVICI anunţă că au fost admise amendamentele PNL pentru suplimentarea de fonduri pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii şi o condamnă pe Rovana Plumb ignorarea obligației de a aloca fonduri pentru programul ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”

26 decembrie 2014 Lasă un comentariu

Doamna deputat Claudia Boghicevici publică pe siteul dânsei, http://boghicevici.ro/, două comunicate de presă.

Claudia BoghiceviciÎn primul anunţă că PNL a reuşit să impună în Comisiile Reunite pentru Muncă suplimentarea bugetului pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii.

„Amendamentele PNL prin care am cerut suplimentarea fondurilor pentru măsurile active de încurajare a angajării şomerilor pe piaţa muncii au fost admise de majoritatea parlamentarilor din Comisiile Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială, în ciuda lipsei de viziune a actualului ministru al Muncii Rovana Plumb, care propusese diminuarea acestor sume”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat PNL membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor.

În cel de-al doilea, drăguţa doamnă deputat îi trage un perdaf munistrului Rovanei Plumb, pentru că refuză deliberat finanțarea programului de asistență vie pentru nevăzători, deși acesta este prevăzut de lege. Cer colegilor parlamentari să aprobe în plen amendamentul prin care acest program primește finanțare în 2015.

Doamna  Boghicevici condamnă modul în care ministrul Muncii Rovana Plumb ignoră obligația legală de a aloca fonduri în bugetul pe 2015 pentru Programul de Interes Național ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”, deși acesta figurează pe lista programelor care trebuie să primească finanțare prin bugetul Ministerului Muncii, conform unei legi inițiate de Claudia Boghicevici și adoptate în acest an în Parlament.

Primul comunicat:

PNL a reuşit să impună în Comisiile Reunite pentru Muncă suplimentarea bugetului pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii

COMUNICAT DE PRESĂ

„Amendamentele PNL prin care am cerut suplimentarea fondurilor pentru măsurile active de încurajare a angajării şomerilor pe piaţa muncii au fost admise de majoritatea parlamentarilor din Comisiile Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială, în ciuda lipsei de viziune a actualului ministru al Muncii Rovana Plumb, care propusese diminuarea acestor sume”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat PNL membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor.

Amendamentele PNL adoptate în şedinţa Comisiilor Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială prevăd:

  • suplimentarea Bugetului Asigurărilor pentru Şomaj cu 855 mii lei pentru acordarea unor subvenții angajatorilor care încadrează anumite categorii pe persoane aflate în șomaj, respectiv tineri absolvenți șomeri cu vârsta până în 35 ani, şomeri care mai au 3 ani până la pensionare, persoane cu handicap, şomeri în vârstă de peste 45 ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale.
  • suplimentarea bugetului cu suma de 500 mii lei pentru acordarea de subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă tineri absolvenți șomeri cu vârsta până în 35 ani.
  • majorarea bugetului cu suma de 100 mii lei pentru acordarea de subvenţii lunare, pe o perioadă limitată de timp, angajatorilor care încadrează în muncă şomeri care mai au 3 ani până la pensionare.
  • majorarea bugetului cu suma de 155 mii lei pentru acordarea de subvenţii lunare firmelor care angajează pe perioadă nedeterminată persoane cu handicap.

„Toate aceste măsuri impuse prin amendamentele PNL conduc la crearea de locuri de muncă, reducerea şomajului, susţinerea mediului privat şi sprijinirea persoanelor aflate în dificultate financiară şi care îşi găsesc cu greutate noi locuri de muncă, iar tinerii vor fi printre principalii beneficiari. Este condamnabil că ministrul Rovana Plumb a venit cu o propunere ruşinoasă de buget, prin care fondurile pentrumăsurile active pentru combaterea șomajului scădeau cu 14,29%, de la 1,26 milioane lei, la 1,08 milioane lei. Mulţumesc colegilor din Comisii care au înţeles că astfel de anomalii trebuie corectate într-o ţară în care unul din 4 tineri nu are un loc de muncă”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

Sursa: boghicevici.ro

Al doilea comunicat:

Ministrul Rovana Plumb refuză deliberat finanțarea programului de asistență vie pentru nevăzători, deși acesta este prevăzut de lege. Cer colegilor parlamentari să aprobe în plen amendamentul prin care acest program primește finanțare în 2015

Deputatul PNL Claudia Boghicevici condamnă modul în care ministrul Muncii Rovana Plumb ignoră obligația legală de a aloca fonduri în bugetul pe 2015 pentru Programul de Interes Național ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”, deși acesta figurează pe lista programelor care trebuie să primească finanțare prin bugetul Ministerului Muncii, conform unei legi inițiate de Claudia Boghicevici și adoptate în acest an în Parlament.

”Această lege a primit sprijinul marii majorități a deputaților, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, dar nu își produce efectele pentru că ministrul Rovana Plumb refuză deliberat finanțarea acestui program de asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători. În dezbaterea pe bugetul Ministerului Muncii pe care am avut-o marți în Comisiile Reunite pentru Muncă și Protecție Socială, doamna Plumb a pretins că nu există prevederi legale pentru a putea finanța acest program, deși au trecut mai mult de șase luni de la promulgarea ei și deși publicarea normelor era obligația Ministerului Muncii. Această scuză frizează penibilul și demonstrează încă o dată că doamna Plumb nu este pregătită pentru a deține funcția de ministru al Muncii. Amendamentul pe care l-am propus în Comisii și care a fost respins de majoritatea PSD-UNPR-PC prevedea alocarea unei sume de 270 mii lei în 2015, astfel încât acest program să poată porni în acest an și să fie dezvoltat în forță în anii următori. Este o sumă infimă pentru bugetul de peste 36 miliarde lei al Ministerului Muncii, dar extrem de importantă pentru ca acest program să poată demara. Le cer colegilor parlamentari, indiferent de culoare politică, să susțină acest amendament în plen și să dea astfel o șansă nevăzătorilor din România la o existență mai aproape de normalitate, atât timp cât prin această măsură nevăzătorii ar dobândi un grad de independență mai mare și ar putea să se deplaseze la locul de muncă fără ajutorul unei persoane însoțitoare. Am reușit la Arad ca o familie formată din persoane cu deficiență de vedere să beneficieze de ajutorul unui câine ghid și cred cu tărie că acest program trebuie extins la nivelul întregii țări și finanțat pe măsură”, a declarat deputatul PNL.

Sursa:   boghicevici.ro

Români, vine Bugetul pe 2015 … pregătiţi-vă să achitaţi cheltuielile de campanie a lui Ponta

20 noiembrie 2014 3 comentarii

Se pare că în Bugetul pe 2015 se va regăsi pentru români nota de plată pentru luxurianta campanie electorală a lui Victor Ponta sub forma de noi taxe şi impozite…

Ioana Petrescu

Proiectul bugetului pentru 2015 va fi supus dezbaterii publice după 10 decembrie când se va încheia misiunea comună FMI şi CE, care va veni la Bucureşti pe 2 decembrie strict pentru discuţii pe această chestiune.

Misiunea comună de experţi a Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene. Din partea FMI misiunea va fi condusă de Andrea Schaechter, iar din partea CE de Istvan Szekely.

„Misiunea este una dedicată strict proiectului legii bugetului, nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în faţa FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română şi reprezentanţii creditorilor externi”, se spune în  în comunicatul Ministerului Finanţelor Publice.

După dicuţiile cu importanţii reprezentanţi ei instituţiilor financiare internaţionale proiectul legii bugetului pe 2015 va fi supus dezbaterii publice.

Preşedintele Traian Băsescu declara că în spaţiul public există discuţii foarte consistente legate de creşterea taxelor arătând că prioritatea majoră pentru România este ca România să aibă un proiect de buget pe 2015 şi face apel în acest sens  către Guvern deoarece atât companiile, firmele dar şi cetăţenii nu ştiu cum să îşi proiecteze anul 2015 în lipsa bugetului şi a informaţiei despre creşterea sau nu a taxelor.

„Fac un apel la Guvern, faptul că prim-ministrul nu e în Bucureşti nu e o scuză. Ministerele, împreună cu Ministerul de finanţe, pot pregăti şi pune la dispoziţia publicului proiectul de buget. În spaţiul public sunt discuţii extrem de consistente legate de creşterea taxelor, alocările bugetare, pentru investiţii pentru proiecte culturale, de mediu, sunt lucruri extrem de imprtante”, a spus Preşedintele Băsescu „Cer în mod expres ca Guvernul să fie în măsură ca în cel mai scurt timp să prezinte proiectul de buget”, a completat  Preşedintele.

Potrivit spuselor preşedintelui, firmele nu îşi pot face proiecţiile bugetare pe 2015 fără să aibă o imagine a bugetului şi a Codului Fiscal. Cum Victor Ponta şi-a găsit exact acum, când ţara arde să plimbe creanga, Preşedintele Băsescu a făcut apel la Vicepremierul Gabriel Opream cel căruia Premierul Ponta i-a delegat atribuţiunile pe perioada în care el se va relaxa în  concediu. „Fac apel la Guvern, inclusiv la viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care gestionează zilele acestea problemele curente, aşa cum apare în Monitorul Oficial, la accelerarea procesului de pregătire a proiectului de buget pe 2015 şi punerea cât mai rapidă în dezbatere a acestui proiect”, a mai spus şeful statului.

Declaraţia preşedintelui în funcţie vine după ce preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, la prima conferinţă de presă de  după alegerile prezidenţiale: „Invit Guvernul să poftească în Parlament cu bugetul pentru 2015, cu cât mai repede cu atât mai bine”.

În ultima şedinţa de Guvern la care a participat, premierul Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul pe anul viitor până la sosirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, precizând că discuţiile vor fi la Finanţe, iar decizii politice pentru „măsuri speciale” vor fi adoptate în coaliţie şi Guvern.

Tot mai multe voci cu mare greutate şi pricepere într-ale finanţelor forbesc tot mai clar despre faptul că în acest buget, mai mult sau mai puţin mascate se va  regăsi nota de plată pentru campania electorală  luxuriantă făcută de Victor Ponta.

Adică, altfel spus, ca un fel de ospătăriţă de lux, Ministrul de Finanţe, domnişoara Ioana Petrescu, zâmbind şarmant cum doar ea ştie când vrea, îi va prezenta poporului român nota de plată: Vă rog să achitaţi consumaţia din campania electorală a Premierului Ponta …

Poate va da Domnul să vedem cum asupra acestor cheltuieli de campanie făcute de Premierul Ponta se vor apleca organele în drept şi îi vor număra ouăle aşa cu a făcut cu guruul său politic …

P.S. Cine doreşte poate vedea mai jos Scrisoarea cadru pentru bugetul anului 2015″ şi „Documentul sinteza privind politicile si programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite pentru anul 2015 si perspectiva 2016-2018”

 

Scrisoare Cadru Bug 2015

Document sinteza privind politicile si programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite pentru anul 2015 si perspectiva 2016-2018

Doamna deputat Claudia Boghicevici îl acuză pe Victor Ponta de frauda morală cu pomeni electorale fără acoperire bugetară

4 noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Ponta a obținut milioane de voturi prin fraudă morală! Prezidențiabilul PSD trebuie să prezinte urgent bugetul pe 2015 pentru a dovedi că nu i-a mințit pe români cu promisiuni electorale fără acoperire

 

Claudia BoghiceviciDeputatul ACL de Arad Claudia Boghicevici le cere imperativ premierului Ponta și ministrului Muncii Rovana Plumb să prezinte de urgență proiectul de buget pe 2015 pentru a le dovedi românilor că promisiunile din campanie ale prezidențiabilului Ponta nu au fost doar minciuni. Deputatul ACL acuză modul fraudulos în care Ponta a obținut milioane de voturi la alegerile din 2 noiembrie, având în vedere lipsa de acoperire bugetară a promisiunilor sale electorale și cinismul cu care a împărțit pomeni electorale în stânga și în dreapta.

”Dincolo de manevrele neortodoxe încercate de PSD pentru a îngrădi votul românilor din diasporă, dar și al studenților din România, un alt tip de fraudă a marcat substanțial scrutinul din 2 noiembrie: frauda morală a candidatului Ponta cu pomeni electorale fără acoperire bugetară. Profitând de faptul că PSD deține controlul unor influente instituții media, Ponta a intoxicat opinia publică pe tot parcursul perioadei pre-electorale și electorale, uitând însă de rolul său de prim-ministru al unei țări cu o economie în recesiune tehnică. În ultima perioadă Ponta s-a dezbrăcat de haina de premier și și-a pus straiele de Moș Crăciun care face daruri tuturor, fără însă a pomeni și cine plătește factura. Cea mai bună dovadă pentru aceste minciuni este faptul că Ponta nu are curajul să prezinte românilor proiectul de buget pe 2015, deși legea îl obligă. Doar acest proiect de buget ne-ar răspunde la întrebarea pe care ar trebui să și-o pună fiecare român: ”Pe ce se bazează când promite Ponta câte în lună și în stele?”. Adevărul este însă cu totul altul față de ce ne promite Ponta. Așa cum a explicat și Klaus Iohannis în ultimele săptămâni, în 2015 România trebuie să acopere o gaură de 15 miliarde de lei ca urmare a guvernării dezastruoase din ultimii 2 ani și jumătate și a pomenilor anunțate de Ponta în ultimele luni”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul ACL consideră că situația dezastruoasă a economiei în guvernarea Ponta explică de ce candidatul PSD ascunde datele bugetului pe 2015 și îl compară pe Victor Ponta cu Nicolae Ceaușescu din decembrie 1989. ”Cifrele execuției bugetare spun totul: astfel, în primele 9 luni din 2014, cheltuielile de capital (investițiile) au scăzut cu 23,7% față de aceeași perioadă din 2013, iar cheltuielile cu proiectele finanțate din fonduri europene (co-finanțările) au scăzut cu 10,8%. Per total, sunt 2,5 miliarde de tăiate de la investiții în 2014 față de 2013, bani care ar fi trebuit să meargă în dezvoltare și locuri de muncă, nu în acoperirea de pomeni electorale. Incompetența  premierului Ponta ne amintește de isprăvile lui Ceaușescu, cel care, pentru a plăti datoria externă a României, a strâns cureaua pe seama populației, iar când a ajuns cu un picior în groapă ajunsese să promită creșteri salariale de 100 de lei. Similar, Ponta a ținut în frâu cheltuielile bugetare în primele 9 luni, dar atenție, nu prin chibzuință la cheltuielile de personal și de bunuri și servicii, ci prin tăierea investițiilor și blocarea relansării economice, iar acum, în ultimul trimestru ar avea de cheltuit aproape 15 miliarde de lei, cât i-ar permite cifra deficitului bugetar agreat cu FMI și Comisia Europeană (2,2% pentru 2014). Și, exact ca Ceaușescu, știind că pe hârtie are niște bani la dispoziție special pentru campania electorală, Ponta a promis în stânga și în dreapta pomeni electorale pe care le vor plăti toți românii din greu anul viitor. Este un nou semn de panică, pentru că Ponta își dă seama că doar prin mită electorală mai poate spera la un rezultat onorabil la alegeri, dar mai ales de cinism, pentru că Ponta aplică principiul ”după noi, potopul” prin care amanetează viitorul României. Iată de ce cred că la adevărata bătălie din 16 noiembrie Ponta va răspunde pentru toate aceste minciuni. Ardelenii și bănățenii au arătat deja prin votul din 2 noiembrie că s-au săturat de impostura lui Ponta, pe 16 noiembrie exemplul lor va fi urmat de toată România. Va fi exact ca acum 25 de ani la Revoluție, azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”, a conchis deputatul ACL.

Sursa:

Siteul doamnei deputat Claudia Boghicevici

%d blogeri au apreciat: