Arhiva

Posts Tagged ‘Casă’

Cu nesimţire, Mioara Roman se plânge: „Sunt disperată pentru că risc să pierd şi casa de la Sinaia”

29 iulie 2011 10 comentarii

Mioara Roman, la un pas de evacuare din vila din Primăverii. „Sunt disperată pentru că risc să pierd şi casa de la Sinaia”

Fosta soţie a lui Petre Roman riscă să fie aruncată în stradă din vila din cartierul Primăcerii în care locuieşte de mai bine de 20 de ani. RAAPPS cere evacuarea din cauza unor datorii de aproximativ jumătate de milion de euro.

„Mă aştept în fiecare zi să vină executorul judecătoresc şi să ne dea afară. Acum am aflat că îmi pun sechestu şi pe o casă pe care o am la Sinaia împreună cu fraţii mei”, a delarat pentru „Adevărul” Mioara Roman.

Fosta soție a lui Petre Roman nu a mai plătit chiria către RA-APPS din 2008. Mioara Roman a luat această decizie după ce Regia a mărit chiria de la 250 de euro la 6.000 de euro pe lună. Reprezentanţii Regiei de Administrare a Patrimoniului de Stat care deţin vila din 1996 vor recuperarea chiriilor restante şi a penalităţilor, însă Mioara Roman spune că suma este imposibil de plătit dintr-o pensie de 1.800 de lei.  

Casa a fost primită de la ICRAL de Petre Roman pe vremea când era prim ministru. Ulterior, locuinţa a fost trecută în administrarea RAAPPS. Cei doi au divorţat în urmă cu câţiva ani în casă rămânând soţia fostului premier.

 Autor:  Raluca Curteanu

Sursa: adevărul.ro

http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Mioara_Roman-evacuare-RAAPPS-Primaverii_0_526147480.html

RA-APPS funcţionează în baza Hotararii de Guvern nr. 60/ 21 ianuarie 2005 modificată cu Hotarârea de Guvern nr. 265/31 martie 2005, în scopul administrării, păstrarii integritătii şi protejarii bunurilor apartinând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes national – de reprezentare şi protocol pentru Senat, Camera Deputatilor, Administratia Prezidentială, Guvern şi Curtea Constitutionala -, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanţele organizaţiilor internationale interguvernamentale acreditate în România şi pentru personalul acestora, precum si a bunurilor aparţinand domeniului privat al statului pe care le are în administrare.  Potrivit HG 60, REGIA este persoana juridica şi functioneaza pe baza de gestiune economica şi autonomie financiara. Conducerea sa este asigurata de un Consiliu de Administratie format din 5 persoane, dintre care una este directorul general, iar una directorul general adjunct, care sunt numiti şi sunt revocaţi prin ordin al ministrului de resort.

Ştiu că şi Mircea Geoană ocupa o astfel de casă în perioada în care nu avea nici o funcţie în Stat sau în Guvern.

Deci, madam Roman are casa din vremea în care soţul său era premier şi cred că tocmai pentru că era premier a primit-o.

Mie personal mi se pare o nesimţire fără margini să considere că are dreptul să se considere îndreptăţită să profite toată viaţa de privilegii doar pentru asta.

Dacă nu îşi putea permite acea casă, trebuia să plece în altă parte.

La unii a devenit un obicei ca, după ce deţin un mandat şi beneficiază de o locuinţă să rămână acolo sperând că cei de la putere, indiferent cine ar fi, vor aplica principiul “corb la corb nu scoate ochii”.

Nici nu mai spun că foarte mulţi care, deşi  au venituri mult mai mici decât familia Roman în vremurile ei bune,  îl fac pe dracu ghem şi o amărătă de căsuţă tot îşi cumpără sau îşi face…

Dacă era altcineva, demult era cu boarfele în drum…

M-am săturat de cei care se dau victime, de profitorii care cred că li se cuvine totul  … de fapt sunt de o nesimţire incredibilă, pentru că despre asta e vorba…

%d blogeri au apreciat: