Arhiva

Posts Tagged ‘circ’

România, un circ cu politicieni mai mult sau mai puţin penali

caricatura-politicieniCIRCARII

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, actualmente ilustru pensionar, scrie pe contul său de Facebook:

„Tata socru, fostul ministru al Agriculturii Ilie Sîrbu, a patronat semnarea, în 2003, a unui contract pe zece ani cu austriecii de la Schweighofer. La semnarea contractului, şeful corpului de control era actualul premier, VV Ponta. Actualul director general de la ROMSILVA, domnul Adam Crăciunescu, protejat al lui tata socru, era secretar de stat, responsabil cu pădurile în Ministerul Agriculturii atunci când s-a semnat contractul cu austriecii. În 2013, când contractul pe zece ani al austriecilor a expirat, VV Ponta era prim ministru, Adrian Crăciunescu era director la ROMSILVA, iar tata socru devenise celebru samsar al codrilor şi terenurilor agricole ale României. Niciunul nu a făcut nimic pentru a pune frână lăcomiei austriecilor”.

Îţi vine să te şi miri cum de, dumnealui domnul Băsescu nu se apucă să înjure temeinic, de mama focului, marinăreşte, pe cine din motive de confort personal l-a desemnat pe Ponta pentru funcţia de premier… de două ori deşi se jura că nu-l va desemna … Deh, de la o vârstă probabil oamenii încep să uite anumite lucruri.

Fostul preşedinte ţine neapărat să arate că ştie cum stă treaba cu serviciile: „Mai mult, ticălosul plagiator şi mincinos face aluzie la faptul că, în susţinerile lui, are argumente primite de la servicii de informaţii, lucru absolut imposibil fără informarea simultană a preşedintelui, având în vedere magnitudinea subiectului”.

Interesant este că atunci când l-a desemnat pe Ponta pentru funcţia de premier, dumnealui domnul epreşedinte nu îşi făcea coplexe din a desemna un plagiator. Să nu îl fi informat oare serviciile de plagiatul lui Ponta?

Potrivit lui Băsescu, Ponta ar încerca „să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor”, „profitând de faptul că preşedintele a fost suficient de inabil” să nu explice public motivul pentru care a retrimis Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a Codului Silvic.

„Şi pentru că urmare a reacţiei societăţii, se strânge laţul în jurul politicienilor care au patronat jaful pădurilor, ca orice ticălos, Ponta încearcă să arunce mortul peste gardul Cotrocenilor, profitând de faptul că preşedintele a fost suficient de inabil să nu explice public motivul întoarcerii la Parlament a Codului Silvic. Este drept că, dincolo de gardul Cotroceniului, se află şi sforarul Dan Mihalache, dar totuşi… Ponta, vezi că mortul este în familia ta, în administraţia ta şi în clientela ta politica, vezi Hrebenciuc, Adam, Ilie Sîrbu etc..”, mai scrie Băsescu.

Într-o intervenţie publică, Klaus Iohannis a declarat că i-a cerut, directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia premierul Ponta, despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn, arătând că declaraţiile sunt foarte grave şi, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, trebuie să răspundă. Preşedintele a reacţionat, la Aeroportul Otopeni, la afirmaţia premierului Ponta de miercuri seară, dintr-o emisiune TV, când a spus că „lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis” şi că „are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.

„Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano, mai adăugând că acest licru i se pare „surprinzător şi fals”.

„Am verificat – a mai spus preşedintele – la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti şi nici măcar cu foşti colegi din PNL, pe această temă”  … : „Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.

Ca şi cum nu s-ar fi observat că e ţinut la Cotroceni de maimuţoi nebăgat în seamă,  Klaus Iohannis a anunţat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

Dumnealui domnul Preşedintele a mai menţionat că, atunci când a retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care s-au bazat. Domnia sa a explicat că „Este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România, există riscul să nu fie conformă legea cu legislaţia europeană”,adăugând că „i s-a părut un lucru foarte serios”ţinând neapărat să mau adauge că: „Vreau să subliniez , în acest context, că nu numai preşedintele ci şi primul-ministru are datoria să vegheze ca legislaţia românească să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine, oricum, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”.

„Lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis”, a afirmat, miercuri seară, la B1, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

„Impresia mea e că preşedintele a trimis legea către parlament din partea unor binevoitori, în ghilimele, în special nişte liberali cu anumite interese strict private. Din PNL îi vedeţi zilele astea pe cei care se luptă cu toate puterile pe care le au în parlament pentru Holzindustrie. Evident că au nişte interese care sunt strict private„, a declarat Victor Ponta în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV.

Premierul a precizat că are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie.

Ponta nu a divulgat numele acelor liberali nici când a fost întrebat dacă este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieşirea PNL de la guvernare.

Întrebat dacă este vorba în acest caz de trafic de influenţă, Ponta a răspuns în primă fază „100%”, după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.

Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

„Este anormal. Este un mijloc de presiune, dar nu e nici prima, nici ultima firmă care-l foloseşte”, a mai spus Ponta.

Totodată Premierul a susţinut că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat. La remarca realizatorilor emisiunii cum că  că Preşedinţia ar fi  prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: „Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer ?”. El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.

Miercuri seara, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.

Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis „planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

PENALII

Te uiţi şi te uimeşti …

România e o ţară în care veniturile oamenilor  sunt ridicole faţă de veniturile din Europa. România e o ţară în care a face un rahat de autostradă pare chestie suprarealistă, o ţarî în care oamenii ies din spital mai bolnavi decât intră şi devin mai imbecili după ce fac o şcoală… o ţară care se laudă că ar fi membru de bază al NATO dar care are o armată care, pentru a presta o defilare pe 500 de metrii, de ziua naţională, face eforturi  similare pentru ea cu efortul purtării unui război…

România e o ţară în care ceea ce ar părea absurd în alte ţări, pare normal. O ţară în care a fi politician implică, obligatoriu, a fi penal …

Se spune că  popoarele îşi au liderii pe care îi merită. Nimic mai adevărat. Un popor care atunci când votează e mai interesat de kilul de ulei sau de făină pe care le primeşte ca şpagă decât de a vota pe cineva care să îi servească interesele.

România pare desprinsă parcă din teatrul absurdulu a lui Eugen Ionescu … şi culmea e că absurdul e atât de prezent încât deja pare ceva cât se poate de natural …

Din acelaşi domeniu al absurdului fac probabil parte şi ultimele alegeri prezidenţiale.

– Alesul, actualul preşedinte, Klau Iohannis – Avea în perioada alegerilor un proces de incompatibilitate amânat până în momentul în care sentinţa nu ar mai fi avut sens, şi totuşi încheiat pentru dumnelui cu a-l declara drept nevinovat în timp ce toţi ceilalţi judecaţi pentru aceleaşi fapte sunt declaraţi vinovaţi.

– Dan Diaconescu – Candidat la preşedinţie … Acum puşcăriaş cu acte în regulă.

– Elena Udrea – Candidată la Preşedinţie … Cercetată penal în stare de arest preventiv.

– William Brânză – Candidat la Preşedinţie … Cercetat penal.

– Victor Ponta – Dovedit plagiator, cu o mulţime de membrii ai familiei şi prieteni cercetaţi penal de parcă ar fi un  clan interlop, asupra lui însuşi planând suspiciuni extrem de grave …

Şi asta e doar o picătură din oferta pe care clasa politică o face electoratului…

Mai contează oare cu cine votează oamenii? Probabil da, dar numai pentru ca electoratul să arate cine doeşte să îl fure în continuare …

Aş pune o întrebare: „Este România o democraţie?” … o fi, dacă democraţie înseamnă ca poporul să aleagă cine să îl fure şi nu cine să îl conducă …

Poftim la vot române … pentru a putea fura hoţii cu gulere albe au nevoie să îi dai legitimitatea de care are nevoie.

 

Circul din jurul morţii Marianei Zăvoranu, un circ regizat de una din „Antenele” Intactului (Antena Stars) ?

Trebuie să recunosc din start că niciodată nu am avut prea clară motivarea pentru care anumite personaje sunt categorisite de presa scrisă sau electronică, mai mult sau mai puțin tabloidă drept vedete…

Ce o fi făcut personaje ca Oana Zăvoranu, Serghei Mizil, Oana Roman, Stelian Ogică, Adriana Bahmuţeanu, Mara Bănică sau sumedenia de paraşute denumite pompos asistente, de fapt un fel de mobilă vulgară şi cu calitatea de a rânji tâmp la comandă, nîncât să merite a fi introduse în categoria vedete? Habar n-am …

De ani de zile de exemplu am asistat la o ceartă mai mult sau mai puţin regizată pe o avere cu origine dubioasă între Oana Zăvoranu şi mama ei sau între Oana şi fostul ei soţ, Pepe … i-am văzut şi motanul, Márti, toată sumedenia de amanţi, tot felul de prietene, tot nişte ţoape  de aceeaşi teapă cu Oana …

Oana Zăvoranu a devenit mult mai cunoscută decât Ecateria Teodoroiu, Eroina de la Jiu…

Am văzut etalată o mare grămadă de mizerie şi mahalagism mioritic …

Modul în care a fost prezentat tot circul legat de mama Oanei Zăvoranu depăşeşte cu mult nu doar limitele extrem de laxe ale bunului simţ mioritic dar chiar limitele maladivului…

 Am văzut o Oana care, poate că dacă nu ar fi fost drogată de multele medicamente pe care cică le-ar lua nu ar fi fost de mirare să aflăm că s-a sinucis din  cauza depresiei şi a disperării că oricât s-a strofocat tot nu a reuşit să devină o divă în adevăratul sens al cuvântului…

Ca şi cum Oana ar fi ceva în genul unui cutremur, a unui desant al extratereştrilor ori a unui vol colectiv făcut la o mănăstire, tot felul de indivizi au comentat şi analizat sub diferite aspecte personajul şi povestea.

Îmi este absolut imposibil să îmi imaginez o explicaţie rezonabilă faptul că Raluca Macovei, o ţoapă cam din aceeaşi categorie cu Oana Zăvoranu, a ajuns să fie invitată la Antena Stars (ordinăria axată pe ţoape componentă a unei ordinării media mai mari, Intact, unde împreună cu nişte ţoape media care fac bani frumoşi din „analizarea” a tot felul de chestii legate vieţile ţoapelor pe care ni le-au vârât pe gât ca pe nişte mari personalităţi, de fapt nişte ţoape incapabile să lege decent două vorbe).

 Se despicau diferite lucruri spuse de Oana Zăvoranu ca şi cum aceasta ar fi revoluţionat cel poţin teoria legată de Big Bang sau Teoria Relativităţii Generalizate a lui Einstein, mult mai puţin celebru în decât Liviu Guţă sau Adreea Tonciu.

Raluca Macovei

Raluca Macovei (Sursa foto: Facebook)

A fost absolut halucinant ca, într-o ţară în care portofelele se uzează de la frecarea temeincă şi cu pioşenie de raclele cu moaşte ale unor sfinţi să se vorbească de morţi cum se vorbeşte de Mărioara Zăvoranu … şi nu cum vorbeşte oarecine ci taman fiica ei care, mai nou, nu îşi mai încape în operaţiile estetice de importanţa personală pe care i-ar da-o averea generatoare de atâtea zeci de ore de sfâşiere hulpavnică între mamă şi fiică.

Fără a spune că e vorba de stări halucinatorii care ar trebui să o ducă la un examen psihiatric serios, Raluca Macovei încerca să îi găsească Oanei alibiuri pentru comportamentul său maladiv: “Ea (Oana Zăvoranu n.a.)  nu se aştepta – zicea Raluca – nici o secundă ca mama ei să se ducă. A spus lucruri la nervi şi abia în momentul în care a murit a realizat cât de rău îi părea că nu a făcut pace cu ea. Ea şi-a dorit să se împace cu toată familia”…

Nu ştiu dacă, legat de această Raluca Macovei se ştie că de fapt, în toată melodrama, rolul ei e unul care pare a fi de fapt unul regizat până la capăt, pentru că, mirabil sau nu, ea este o angajată a Antenei Stars … interesant, nu? Informaţia o dă chiar Raluca pe contul său de Facebook … (vezi foto )

Raluca Macovei este angajata Antenei Stars ...

Raluca Macovei este angajata Antenei Stars …

Despre acest episod petrecut la Antena Stars vorbeşte şi Simona Catrina-Roman într-un editorial publicat în ziarul Libertatea:

Și cu intriga la TV, și cu sufletu-n Rai

Simona Catrina - RomanMie îmi place la nebunie cum înţeleg unii să pomenească morţii la TV. Raluca Macovei, prietena Oanei Zăvoranu, a povestit la Antena Stars că i s-a aprins lumina singură şi s-a stins (aţi ghicit) tot singură, semn că a fost deranjată de spiritul Mărioarei.

Dătătoarea cu părerea apără situaţia cu dinţii şi cu bârfa, cum poate şi ea: “Ea (Oana, n.r.) nu se aştepta nici o secundă ca mama ei să se ducă. A spus lucruri la nervi şi abia în momentul în care a murit a realizat cât de rău îi părea că nu a făcut pace cu ea. Ea şi-a dorit să se împace cu toată familia”.

De atâta împăcăciune, micile ecrane latră continuu despre acest conflict pe cât de amărui, pe atât de inutil şi tardiv. În general, e foarte uşor să trăncăneşti atunci când nu deţii toate datele problemei.

Sau când obiectul bârfei e suficient de departe de tine ca să nu-ţi ardă o scatoalcă în direct. În această lume, e periculos de simplu să povesteşti ce fac alţii greşit şi ce faci tu bine. Trăim în ţara unde moartea e foarte creativă.

Nu se mai termină tevatura cu acest deces care, fără să aducă vreo noutate în balcanismul robust al poporului ademenit de intrigă, ţine vie (paradoxal şi sinistru) o poveste cu nenumărate “va urma”-uri pe ordinea de zi. Tot Antena Stars susţine că sufletul Mărioarei nu are pace, iacaşa.

Clarvăzătorii stau ciorchine la uşa televiziunii, să intre în direct şi să spună că Oana nu va avea liniştea “pe care şi-ar dori-o fiecare om”. Brancu, om evlavios, cum îl ştiţi, le ţine isonul celor care delirează în direct, încercând să deznoade enigmele vieţii de după moarte. Condurăţeanu, în stilu-i caracteristic, susţine că Mărioara Zăvoranu era puternică precum betonul armat.

Şi că dezmierda bijuteriile şi că-i pluteşte haloul prin casa bântuită. “Cristi (Brancu, n.r.), pe mine mă poartă paşii din când în când pe strada Plantelor, unde e locul ospiciului unde a murit Eminescu…

Iar după aia constat că pixul meu scoate fraze mai frumoase” (sic!). Dacă ar scoate şi guriţa fraze mai bine argumentate, ar fi ceva senzaţional. Moartea face audienţă, audienţa face bani, deci – printr-o scurtătură logică – moartea face bani. Iată cercul perfect din visurile fiecărui patron de televiziune.

Dacă la mijloc mai sunt şi bijuterii rămase de izbelişte, şi o colivă în jurul căreia se strâng reporteri şi moştenitori legali deopotrivă, tabloul e perfect, iar scopul mass-media e atins artistic. “Am fost acuzată că nu i-am făcut autopsie. Ţeapă! V-aţi luat ţeapă şi de data asta! Ştim cu toţii de ce-a murit!”, a suspinat Oana, la Antena 3.

Suntem un neam de medici legişti. Trăim în ţara unde morţii reuşesc să trezească un interes mai mare decât viii – ei, cel puţin, au făcut ceva interesant, iertaţi-mi cinismul.

La urma urmei, şi la biserică, lanul de lumânări aprinse celor trecuţi Dincolo e mai stufos decât cel plantat pentru cei care încă mai suflă pe lumea asta. Iar la televizor, accidentele fatale sunt mai vizionate decât cele în care ghipsul repară orice.

Autor: Simona Catrina-Roman

Sursa: libertatea.ro

%d blogeri au apreciat: