Arhiva

Posts Tagged ‘CLASA POLITICĂ’

Culoarea clasei noastre politice: căcăniu

25 august 2017 2 comentarii

Recunosc din start … Poate, unora, ceea ce e mai jos le poate părea aiurea.

Am făcut un experiment. M-am întrebat cum este clasa noastră politică dacă te detașezi de ceea ce se întâmplă. Cred că o metodă destul de simplă este să pui la un loc siglele mai multor partide apoi să blurezi imaginea … efectul este asemănător cu acela de a te îndepărta, a te detașa.

Mai jos sunt trei etape le experimentului. În prima imagine sunt în clar siglele câtorva partide, în cea de a doua, se mai înțelege vag câte ceva … în cea de a treia deja clasa politică pare ceva unitar, urât, care amintește de diaree …

Treptat culorile se estompează, se amestecă, se omogenizează …. imaginea se întunecă

Încet siglele partidelor se văd tot mai puțin clar până când toată imaginea sfârșește a avea aceeași culoare: căcăniu … 

Da, culoarea clasei noastre politice are această culoare … căcăniu …

În România spunem „DEMOCRAŢIE” unei „DICTATURI DE GRUP”, şi „CLASĂ POLITICĂ” unei adevărate „NOMENCLATURI”

25 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Din păcate, România, deşi încă mai spun unii că ar fi o democraţie, devine tot mai mult o dictatură controlată de un grup autodenumit Clasă politică, grup controlat de un şi mai select grup format din conducerile centrale ale partidelor politice  Aceasta controlează absolut dictatorial ţara prin legile pe care fac, astfel că suveranitatea poporului, enunţată clar în Constituţie, să fie o noţiune golită de sens.

Legile sunt făcute în aşa fel încât  servesc, în primul rând, interesele celor care le fac neavând nici un fel de legătură cu poporul.

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „nomenclatură”.

În sistemele democratice, teoretic vorbind, un popor se conduce desemnând prin alegeri politicieni care să îi reprezinte interesele. Modul de funcţionare este reglementat prin legi care sunt de fapt regulile după care funcţionează societatea. Rezltanta generală a acestor legi ar trebui să fie aplicarea voinţei poporului.

Practic politicienii aleşi nu sunt decât nişte reprezentanţi ai poporului care crează cadrul în care trebuie să funcţioneze Guvernul care ar trebui să execute un program pe care i l-a aprobat Parlamentul, deci reprezentanţii poporului.

Atunci când politicienii aleşi să reprezinte interesele celor care i-au ales, lasă deoaprte interesul  acestora şi considră că trebuie să acţioneze în proiul interes, esenţa lor se schimbă. Ei nu mai sunt, de facto, nişte reprezentanţi ai poporului ci nişte despoţi (deloc luminaţi), iar poporul nu este decât un fel de mecanism care trebuie să le asigure lor bunăstarea şi securitatea, oamenii nemaifiind decât nişte cifre statistice. Omul ca individ este ceva ce nu contează absolut deloc.

Teoretic ar exista mecanisme legale prin care să se corecteze eventualele anomalii. Practic aceste anomalii devin în timp cutume după care devin legi.

A reduce cât mai mult posibilitatea electoratului de a putea înlocui o clasă politică şi a nu lua în seamă rezultatele referendumurilor înseamnă a-i lua dreptul la suveranitate, drept fundamental în societăţile cu democraţii reale.

O lege electorală unde se mimează democraţia, făcută parcă pentru blocarea schimbărilor, este o lege care împune o societate în afara zonei de democraţie, una unde dictatura unui grup restrâns este un fapt.

Să ne înţelegem, nu vorbim de o dictatură personală. E vorba de un grup de de persoane care se eternizează în anumite poziţii prin fidelizarea unui grup de subordonaţi şi prin imposibilizarea tendinţelor de schimbare venite din exterior.

Aş enumera doar:

LISTELE ELECTORALE.

Sunt liste de pe care cei care nu fac jocul conducerilor centrale nu fac parte. Aceste liste permit electoratului să aleagă altceva decât li se propune. De exemplu, cuiva i se cere să aleagă să fie condus de un hoţ de buzunare, un criminal, un tâlhar la drumul mare dar pe nimeni onesc sau capabil … Pe cine ar putea alege poporul? Se va spune că poate să nu voteze acea listă. Da, dar degeaba o face.

PRAGUL ELECTORAL

Statistic vorbind, un partid nou nu poate face la prima participare mai mult de 4-5%. Ar putea creşte în timp, doar că un partid care nu face 5% nu e admis în parlament, locurile lui împărţindu-se între ceilalţi.

VOTUL UNINOMINAL CU SINGUR TUR DE SCRUTIN

Acest sitem electoral este o mare aberaţie şi se bazează pe ceva numit „majoritate relativă”.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat sunt „vărsate” în contul partidelor, ceea ce se reduce de fapt, în esenţă, la votul pe o listă a celor agreaţi de conducerile centrale.

Dacă mai punem şi sancţionarea unor aleşi uninominali atunci când părăseac partidul deja atinge nişte limite ale grotescului greu de imaginat. Practic, deşi electorul ştie că îi dă unui om votul, de fapt îl dă unui partid.  

Acest sistem de vot este cel mai prost sistem imaginabil deoarece partidul beneficiază de toate meritele, scăpând de orice răspundere care îi revine alesului. 

Pe de altă parte, ascest sistem favorizează partidele monstru ca PSD care are un electorat de 30-35% în medie. În primul tur el va câştiga locul unu, uitându-se că la astfel de alegeri, cei care votează „pro” sunt doar cei care au votat cu partidel respectiv. TOŢI CEILALŢI AU VOTAT ÎMPOTRIVA. La turul doi, de obicei, ceilalţi se coagulează împotriva acestuia. 

Acest sistem de vot face ca şi partidele etnice să fie favorizateîn zone unde nu deţin o majoritate etnică. Dacă în primul tur partidul etnic va obţine un 25% atâta ar obţine şi în turul doi. Doar că în primul tur electoratul care votează politic şi nu etnic este împărţit între partidele majoritarilor. Votul etnic ar interveni doar în turul doi. 

Acesta e motivul pentru care PSD şi UNPR ţin morţiş la uninominalul într-un tur.

Paradoxul în prezent îl constituie PNL care vrea revenirea la uninominalul în două tururi după ce nu demult, când era parte din USL dorea uninominal într-un tur. Explicaţia e că atunci era parte din alianţa care obţinea cam peste tot locul 1. Atunci în cazul unui tur doi USL ar fi pierdut cam peste tot unde ecartul faţă de locul doi era de sub 5%. USL nu ar mai fi putut creşte.

Ipocrizia liberală vine din faptul că spune că vrea uninominal în două tururi la primari dar nu şi la parlamentari. De ce? Pentru că acolo PNL este unul din cele două megapartide care acum conrolează politic România şi se teme că orice nou partid va lua mult mai mult de la ei decât de la PSD. Faptul că PNL deşi se autodenumeşte partid liberal mimează un comportament de dreapta este unargument în favoarea ipocriziei sale.

Revenind la legi, Legea electorală este una din legile prin care clasa politică îşi serveşte interesele sale de conservare şi perpetuare. Interesant este că din cauza unor detalii, fiecare partid are interesul ca această lege să arate într-un anumit fel, lucru care generează o luptă absurdă … Culmea e că niciuna din variantele propuse de fiecare partid nu pleacă de la interesele de suveranitate ale poporului, toate îngrădindu-i şi cenzurându-i acestuia dreptul la suveranitate. 

PRESA OBEDIENTĂ

Una din modalităţile prin  care paridele mici nu pot ajunge să contribuie la curăţarea clasei politice este îngrădirea posibilităţilor de afi promovate.

Întrun mimat război politic diferitele organe media promovează doar marile partide, cele mici fiind luate în seamă doar atât cât să nu poată spune nimeni că nu a auzit de ele. Ce vor ele? Ce proiecte propun? Dacă e să te iei după presa noastră, nimic… ceea ce este o mare minciună şi o manipulare din cel mai odios tip.

Organizaţiile de media care promovează şi altceva în afară de partidele mari sunt pur şi simplu marginalizate şi împinse spre ratinguri ridicole, deci şi îndepărtarea de ele a surselor de venit… (Ca exemplu, vezi Naşul TV care „se bucură de tot felul de şivane” …nu e în hora promovării marilor partide, practic, nu există).

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „Nomenclatură”.

Marina Ene

Un interesant articol legat de lupta absurdă între partide pe legea electorală este publicat de Marina Ene la data de  22.01.2016 pe siteul  contributors.ro.

Mărul discordiei în 2016. Legea electorală.

De la 1690, de când John Locke şi, ulterior, Montesquieu în 1748 au enunţat principiile care au stat din acel moment încolo la baza statului constituţional modern, orice democraţie are ca punct de pornire noţiunea de separaţie a puterilor în stat. Este vorba, evident, de puterea legislativă, judiciară şi cea executivă, care, dacă s-ar afla în aceeaşi mână, ar rezulta un adevăr mai mult decât grav. Acela al existenţei unui stat despotic.
Venind în timpurile noastre şi în România anului 2016, ceea ce putem vedea cu toţii nu este doar îngrijorător, ci a devenit o problemă cronică a noastră.
În România anului 2016, legile sunt făcute exclusiv de către politic. Iar separaţia de care vorbeam mai sus a ajuns la o suprapunere totală, rezultatul sau concluzia putând să o tragă fiecare în parte în ceea ce priveşte statutul de acum al României şi cât de democrată este ea în acest moment.
Pentru că, dacă în anul 2016, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declară fără rezerve că: “Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile trebuie să se facă într-un tur sau două tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească”, atunci, statul român, prin vocea unui vârf judiciar, acela al preşedintelui Curţii Constituţionale, se declară falimentar, înfrânt de la interior, imixtionat, dinamitat şi anulat.
Dacă justiţia în România anului 2016 poate să stea într-o atitudine nonşalantă faţă în faţă cu politicul, făcând declaraţii curtenitoare, tendenţioase şi extrem de laxe partidei politice, ce este România sau ce mai sunt România şi democraţia ei?
De asemenea, şeful Executivului, Dacian Cioloş, unul dintre vârfurile tripletei statale, garantă a democraţiei, în continuarea declaraţiilor lui Augustin Zegrean, nu ezită să pună egal între o lege fundamentală pentru orice democraţie a lumii- legea electorală- şi legea politică.
Ba, mai mult, acelaşi Dacian Cioloş, o personalitate remarcabilă a trendului apolitic românesc al momentului, dă semne de nervozitate în declaraţii de presă, atingând un punct critic în care, printr-o afirmaţie care generează o însuşire directă în termeni a întregului Executiv- “Guvernul meu”- şi într-un atac de anxietate majoră în faţa acestui val de presiune politică dinspre centrele de putere ale Parlamentului (a se vedea conducerea PNL) se arată dispus să îşi depună demisia dacă se vor mai face astfel de presiuni.
Revin cu întrebarea: Cât de democrată este România şi cât de încadrabilă în legile democraţiilor clasice şi seculare?
Şi ca să ne dăm seama de ce România anului 2016 este oglindită de acest tablou desprins parcă din Infernul lui Dante, aş merge în momentul lui noiembrie 2015 în care oameni, mulţi, mii şi zeci de mii, au ieşit în stradă după 26 de ani de nu se ştie ce românesc. Au ieşit în stradă tocmai pentru ca acest nu se ştie ce să devină ceva ce se ştie. Numai că aceşti oameni frumoşi, originali şi deştepţi în marea parte a lor şi, de altfel, extrem de bine intenţionaţi au uitat un singur lucru. Acela că o clasă politică nu se va lăsa niciodată intimidată de o societate civilă complet ruptă de realităţile acestei clase politice. O societate civilă incapabilă să mânuiască aceleaşi pârghii ca ale clasei politice şi cu aceleaşi argumente ca ale clasei politice. Pentru că niciodată nu îţi vei putea înfrânge adversarul dacă nu gândeşti ca el, dacă nu te poziţionezi ca el şi dacă nu lupţi cu aceleaşi arme ca ale lui.
Care ar fi armele politicului românesc?
Simplu. Legile ţării.
Legile în România sunt făcute, aşa cum am mai spus, exclusiv de către politic.
Dovada este că, după 26 de ani de eforturi de a implementa democraţia în România (Pentru că, fie vorba între noi, democraţia nu există încă în România, iar asta este atestat prin tot ceea ce se întâmplă şi ne înconjoară în fiecare clipă. Cred că nimeni nu mai are vreo îndoială), orice lege care a fost adoptată sau pe cale de a fi adoptată nu a pornit dinspre puterea judecătorească către cea politică ca o emanaţie directă, univocă şi inamovibilă. Ci invers. Astfel, suntem în situaţia în care, în anul 2016, an electoral, politicul să ceară cu neruşinare şi obrăznicie modificarea legii electorale, deşi, conform Comisiei de la Veneţia, legea electorală nu poate fi modificată mai târziu de un an inaintea celui electoral.
Însă, PNL-ul, partid aflat într-o mare derivă şi într-o mare inexistenţă de fond, a găsit de cuviinţă să creeze un joc acum, în anul electoral 2016. Aşa cum a găsit de cuviinţă să creeze un alt joc, acum 4 ani, în anul electoral 2012, când, printr-o anomalie totală, tipic românească, singura coerentă de altfel în 26 de ani, a făcut uniune, frăţie cu partida stângii. Stângii extreme aş îndrazni să spun. Liberalii diluandu-se complet în această formulă politică pe care acum o consideră toxică. Şi atunci, ca şi acum, înainte de momentul vasalizarii lor, liberalii ridicau aceleaşi probleme din perspectivă legislativă. Modificări de gen, tururi, liste etc., etc.
În momentul în care însă au ajuns la guvernare, ceva, şi aş spune ceva ce se numeşte ipocrizie şi perfidie, a modificat brusc viziunea liberală şi viziunea democrată a liberalilor asupra legilor ţării şi asupra legii electorale. Alea făcute strâmb până atunci.
De altfel, după cum putem observa, liberalii sunt consecvenţi. Au rămas consecvenţi şi fideli unui singur lucru. Căţăratul la putere cu orice preţ şi ţinutul cu dinţii şi ghearele de ea.
Aceiaşi liberali, în noiembrie 2015, au pariat totul pe o singură carte. Guvernul Cioloş. Guvern care nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, în mintea liberală, a fost asociat cu propriul guvern şi cu propria dorinţă de guvernare a ţării via Klaus Iohannis, preşedintele ţării. Care nu este liberal şi nu este în niciun fel politic.
Este un mister al minţii liberale, însă un mister care ne afectează pe toţi.
În 2016, şefii liberali, via Alina Gorghiu, supăraţi nevoie mare pe încăpăţânarea de catâr a premierului Cioloş de a nu-şi arăta disponibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţe pentru modificarea legii electorale, se arată dezamăgiţi, dezabuzaţi şi înlăturaţi pe nedrept de la marea plăcintă politică.
Aş întreba: Care a fost rolul liberalilor de-a lungul ultimului sfert de veac românesc, altul decât acela de a crea alianţe păguboase şi toxice în favoarea exclusivă a politicului liberal şi în defavoarea completă a poporului român?
Şi cum ar trebui să privească Curtea Constituţională a României, căci de legislativ nu poate fi vorba, atât timp cât el este eminamente politic, astfel de numere de circ aberante, distructive, trecute de ilar, aduse în suicidar ale actorilor de pantomimă liberali? În an electoral, repet.
Ce face liberalul în plină campanie electorală? Pentru că, atenţie, atenţie mare, campania a început deja. Păi, liberal egal Cristian Buşoi. Liberal şi democratic egal Alina Gorghiu plus lamentările săptămânale de rigoare.
Ce face partida social-democrată în plină campanie electorală? Tace şi lucrează.
Poate este bine să privim spre zona liberală dintr-o altă perspectivă şi un alt unghi. Adevărat, extrem de îngrijorătoare. Oare, tot acest circ pe care doamna Gorghiu îl oferă presei în mod sistematic nu este cumva un alt blat pe care partida liberală deja l-a făcut cu alte părţi importante ale politicii, tocmai pentru că această lege electorală cu toate modificările ei subterane serveşte de minune întocmai scopului comun politic?
N-aş vrea ca, după ce vom parcurge acest an electoral, dificil pentru noi toţi, pentru că fiecare an electoral reprezintă un efort mare, în primul rând, financiar, în al doilea rând, emoţional ca presiune socială şi, nu în ultimul rând, ca efect a ceea ce va urma de acum încolo minimum 4 ani, să ne trezim că bocitoarele liberale au devenit peţitoarele post-factum într-o nouă alianţă. De data aceasta, cu un Guvern stânga-dreapta. Nimic nou! Cu nimeni altul decât domnul Dragnea, pe post de capel maestru şi domnul Băsescu în postul celui care alcătuieşte partitura şi face acordurile orchestrei Executivului şi a celor ale Legislatiului implicit.
Iar, pe deasupra, cu un Dacian Cioloş, nu şef al Partidului Liberal, ci, poate, cu o poziţie parlamentară redutabilă şi cu un nou partid de dreapta, formând acea opoziţie care acum lipseşte cu desăvârşire.
Peste foarte puţină vreme, Parlamentul se va reuni într-o sesiune în care nu doar turul întâi de alegeri va fi înlocuit cu două tururi de alegeri, ci şi alte lucruri importante, subtile şi mai puţin la vedere din legea electorală şi nu numai vor face preludiul acestei noi sesiuni.
Nu aş vrea să uităm nicio clipă că, după evenimentul Colectiv, când am spus cu toţii: “corupţia ucide!”, mintea comună românească s-a îndreptat instinctiv, nu atât către Guvernul Ponta, care era de la sine înţeles că este o cangrenă ce trebuie curăţată urgent, ci asupra cauzelor pentru care acest Guvern a existat. Clasa politică, partidele politice şi tot ce este politic în această ţară. Adică, TOTUL.
Aş vrea şi sper ca acel impuls uriaş pe care l-am resimţit în acea seară de noiembrie când am fost 50 000 de oameni pe străzile Bucureştiului şi alte mii în ţară să revină acum, la începutul anului 2016, şi să rămână nu doar treaz, ci să crească în intensitate şi în vigilenţă pentru tot ce înseamnă acest an şi tot ce înseamnă viaţa românească de acum înainte.
Este esenţial să rămânem treji. Este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi ce ni se întâmplă pentru că noi suntem cei care facem să ni se întâmple.
Dacă nu mai vreţi un Parlament, un politic şi legi strâmbe, batjocoritoare, sfidătoare, criminale la adresa noastră, a tuturor, vă invit să fim cu adevărat pentru prima dată în 26 de ani nu doar spectatori, ci principalii actori în această construcţie care este România.
Autor: Marina Ene
Data publicării: 22.01.2016

Deşi electoratul român este majoritar de dreapta, clasa politică este handicapată în zona de dreapta

30 decembrie 2015 4 comentarii
  • Partidele mici vor rămâne îngheţate în proiect din cauză că îşi direcţionează energiile spre nesfârşitele restructurari şi resetări interne.
  • Partidele mari, stângistul PSD şi centru-stângistul PNL vor continua să îşi extindă şi să îşi securizeze dominaţia asupra arenei politice.
  • Handicapul pe zona de dreapta a clasei politice se va accentua.

Rezulatul? Absenteismul la urne va creşte şi nu din cauza dezinteresului ci pentru că tot mai mulţi se vor simţi nereprezentaţi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Clasa politică ar trebui să înţeleagă că ea reprezintă tot mai puţin poporul. Şi, poate, într-o zi, poporul suveran va înţelege că e suvern şi  va da o nouă   lege a lustraţiei, care  ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretată după bunul plac între adoptarea unei noi pensii speciale  personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice, s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va merita soarta.

 

Va promit ... jos

Venit dintr-o epocă unde partidul unic era o realitate de necontestat de care nu se putea trece, imediat după aveau toate culorile spectrului politic. Practic găseai partide de orice înclinare ţi-ai fi putut imagina, de multe ori, la  ieslea cu o doctrină politică hrăninduse mai multe deodată.

S-a considerat că e necesară o clarificare a acelei viermuieli, şi s-a introdus un prag electoral eliminându-se astfel multe partide.

Dintr-un fel de  inerţie dată de proasta înţelegere a rostului doctrinelor politice s-a mers mai departe încercându-se a se ajunge la o formă de bipolarism stânga-dreapta pe care s-au mai atârnat şi nişte cerceluşi etnici. Dacă bipolarizarea s-ar face prin crearea unei mari alianţe de stânga şi a uneia de dreapta ar mai fi cum ar mai fi. A considera însă că un partid social democrat reprezintă stânga şi că unul liberal reprezintă dreapta este cam ca şi cum ai spune că arătătorul reprezintă mâna stângă şi inelerul aceleiaşi mâini reprezintă dreapta.

Că PSD şi PNL fac asta nu e de mirare, orice partid tinde să ocupe cât mai mult din arena politică; presa obedienta le susţine şi astfel că avem o clasă politică handicapată grav pe zona de stânga. Neacordarea din partea presei a importanţei cuvenite zonei de dreapta a clasei politice (liberalismul e o doctrină de centru-stânga, motiv pentru care PSD şi PNL par atât de compatibile) se intră într-un creac vicios. Nepromovate partidele de dreapta devin tot mai pirpirii, fiind pirpirii presa nu simte motice să îi promoveze.

Partidele mici duc mai mult o viaţă boemă şi par a nu mai fi concinse nici ele de importanţa demersului lor politic, cam ca un jucător de fotbal care, fiind tot timpul rezervă nu se mai antrenează conştiincios piersând astfel şansa de a mai fi vreodată băgat în terent.

Partidele mici există totuşi, chiar dacă sunt anemice rău. Aceste partide sunt fie nişte balama care se lipesc de unul sau altul din grei pentru a asigura o majoritate guvernamentală, astfel viaţa lor fiind asigurată din şantajarea celor mari. Aceasta fiind singura raţiune de a exista a unor partide ca  PC, UDMR, UNPR sau chiar ALDE. Partide ca NR şi FC (Noua Românie şi Forţa Civică) fiind deja uitate. Cealaltă categorie de partide mici, Partidul Mişcarea Populară şi M10-le Monicăi Macovei sau noile Iniţiativa România ori Uniunea Salvaţi Bucureştiul.

Din păcate pentru ele şi pentru România,  aceste partide nu reuşesc să impună nişte pesonalităţi şi nici să penetreze spre electoratul de dreapta cu un mesaj pertinent şi credibil. Motivul e simplu, electoratul de dreapta nu e ca cel de stânga care,  atunci când trece caravana electorală,  se prezintă la marginea drumului cu sacoşa pentru a-şi putea căra acasă spaga pe care o primeşte înainte de alegeri urând a o plăti printre înjutături apoi până la următoarele alegeri.

Electoratul de dreapta a investit încredere şi aşteptă răsplata prin comportamentul transparect al celor pe care i-a votat. Odată ce aceştia încep să fie mai nteresaţi doar de bunăstarea personală, de indemnizaţii, pensii şi privilegii mai bine prefă ca la alegeri să dea cu tifla decât să e mai deranjeze. „Nu merită să mă duc la vot – îşi zice – tot nişte penali sau în cârdăşie cu penalii sunt şi ăşta.

Astfel că,  partide ca PMP, M10, Iniţiativa România sau Uniunea Salvaţi Bucureştiul, par nişte construcţii anemice care nu prezintă şanse care să te facă optimist, nu forţa de a  produce mutaţiile spectaculoase şi necesare în conştiinţa publică, dar nici să influenţeze în vreun fel jocul partidelor mari.

Aceste formaţiuni politice de mică anvergură sunt fie aşchii desprinse din partidele mai mari fie nişte aglomerări materiale în jurul unor personalităţi şi au ca nucleu dur electoratul acelor personalităţi. Aceste partide sunt prea mici pentru a răzbate singure, prea specifice şi căpoase pentru a încerca să coaguleze creând o forţă reală.

Vedem clar că personajul zero al acestor aglomerări sunt Traian Băsescu, Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu (acum revemit la SIE), ori Călin Popescu Tăriceanu care şi-a construit ALDE ca pe un  fel de extensie agresivă a PSD.

A mai încercat să creeze o formaţiune politică şi  Mircea Geoană care, împreună cu Vanghelie, par a fi un fel de Don Quijote si al său paj  Sancho Panza în luptă cu morile de vânt. De vreme ce ei doresc de fapt să impună un partid care e un fel de PSD minor şi de mâna a doua care se bazează pe nemulţumiţii in electoratul PSD

Cât despre Nicuşor Dan cu a lui Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) acesta nu pare un partid care să vizeze întreaga ţară, părând mai repede un fel de ONG interesat doar de administrarea Capitalei. USB nu are cum să pretindă mai mult decât lipirea de un partid mare ca organizaţie locală pentru a sfârşi prin a fi absorbit.

Cât timp contextul le permite partidelor mici să  şantajeze, totul e OK pentru ele. Când, însă, şantajul nu poate să le ajute, eforturile lor par nişte zbateri inutile deoarece mesajul lor nu pare a putea penetra spre electorat iar personajele impuse nu sunt destul de credibile.

Poate că mesajul acestor partide nu convinge deoarece ele au un comportament de societate cu răspundere limitată  sau organizaţie nonguvernamentală. Un fel de organizaţie care nu dă socoteală nimănui, nu îşi asumă răspunderi decât faţă de interesul personal al membrilor şi conducătorilor.

Este cumva paradoxal faptul că deşi aceste partide au un nucleu de omeni deocamdată „curaţi”, cu CV-uri remarcabile, de bună credinţă,   fără încurcături cu legea din aceştia nu reuşesc să facă să  răsară şi să strălucească politicieni cu greutate având în vedere prăpădul făcut de DNA în clasa politică.

Cumva ciudat, aceste partide par a-şi consuma toată energia pe găsirea unei formule structurale interne cât mai aproape de perfecţiune, această luptă internă de idei făcându-i să pară sleiţi cu bateriile descărcate de epuizantele discuţii din şedinţele interne, părând incapabili să genereze acţiuni externe semnificative. Problema este că parcă au dezvoltat un fel de autism, pur şi simplu neânţelegând că rostul lor nu e acela de a exista ci acela de a şi intra în confruntări politice de substanţă. Întotdeauna scot ca justificare  blocajul media şi lipsa resurselor materiale.

Când cineva le propune ca, pentru a atrage atenţia, să facă diferite acţiuni nu foarte importante în sine cum ar fi oferirea unei ciorbe calde unor amărâţi, mici acţiuni caritabile, vopsitul copacilor şi strânsul gunoiului dintr-un parc, sau alte acţiuni simple care pot oferi vizibilitate, inplicit apoi posibilitatea de a ajunge să îşi poată plasa mesajul politic în mici comunităţi ori în media.

Dacă aceste acţiuni sunt acţiuni pozitive care pot produce efecte doar combinate şi repetate cu persuasiune, mai există şi variante  care, deşi nu sunt tocmai morale ( cui îi pasă de morală  când e vorba de politică?), ar putea provoca o serie de scandaluri mai mari ori mai mici care, mai târziu când s-ar discuta de acestea ar putea avea o strategie de „lipire a afişelor” cu mesajul lor. În fond, scandalurile dacă nu au efecte dramatice se uită sau rămân nişte cancanuri amuzante. Nici vorbă…  comunicatorii acestor partide cu demnitatea celui rupt în fund zice că ei nu sunt ca ceilalţi, nişte politruci şi  în permanenţă afişează o  rezistenţă faţă de „politică” … „politica e o mizerie, noi nu ne murdărim” – spun. Eventualul dialog politic cu alte organizaţii politice, personalităţi politice sau construirea de alianţe, li se pare că este o lipsă de consecvenţă un fel de prostituţie politică. Fiecare considerând el este pur şi neprihănit şi rămâne aşa curat ca lacrima, neîntinat, dacă nu se „înbârligă cu alţii”.

Dacă unii au totuşi tentative de a intra în contact cu alţii  vor fi instant  taxaţi  de radicali drept „păcătoşi”, cei pragmatici vor fi ameninţaţi cu excomunicarea politică. Şi uite aşa partidele mici îşi consumă bateriile zbătându-se oala lor etanşă, în atmosfera rarefiată de principii date de imponderabilitatea politicii teoretice imposibile şi improbabile a fi extrapolate în viaţa reală.

Traian Băsescu de exemplu, deşi a revenit în politică declarând că vrea să creeze un partid de forţă se pare că a ales o paradigmă exact opusă celei care s-ar impune. Pentru a reuşi să impună PMP ca partid de forţă el trebuie să fie Băsescu din PMP” şi nu „PMP-ul lui Băsescu”.

El pare mai repede să încerce să îşi susţină mandatele prezidanţiale decât să fie interesat de promovarea partidului, iar când comunicatorii partidului iasă în public aceştia încearcă doar să explice ori să argumenteze cam ce a vrut să spună Băsescu în loc să ecplice viziunea partidului.

Pe de altă parte, Băsescu încearcă să îşi transfere discursul spre nişa naţionalistă rămasă neocupată după dispariţia lui Vadim şi a PPM încercând să atragă acest electorat, lucru care poate ineficientiza  efectul din alte nişe politice pe care le domina lejer. Această schizofrenie politică o putem vedea sub difderite forme şi la alte partide mici care reuşesc singure să îşi blocheze ascensiunea.

Profitând de această ţictită schizofrenie politică a munipartidelor, partidele mari nici nu nu trebuie să facă mari eforturi pentru a le elimina de pe scenă. O fac ele singure căutând parcă să devină cât maio antipatice.

Dacă totuşi partidele mari nu le pot elimina pe cele mici, le folosesc drept ciomege parlamentare.

 Dealtfel,  PNL-ului se pare că i-a cam trecut enervare faţă de C.P.T  în ceea ce priveşte ALDE-ul tăricenesc şi prin vocea Alinei Gorghiu, face frumos anunţând absolut halucinant o posibilă alianţă cu balamaua politică  ALDE.

 Cum Tăriceanu a pierdut  suportul lui  Ponta pare a reuşi tot mai greu să îşi şteargă balele la gândul că deşi nu îl mai botează nici dracu el va continua să deţină funcţii grele, menţinându-sa astfel în zona activă, de forţă a politicii deşi argumentul pe care se bazează este că el e dispus ca orice curvă să se culce cu cel care dă mai.

E tare trist că în România s-a pierdut momentul esenţial pentru reformarea Sistemului prin resetarea clasei politice imediat după tragedia de la Clubul Colectiv. Atunci părea că ceea ce se numeşte „cultura protestului” a reînviat. Era momentul buba era coaptă, presiunea din boiler părea că atinsese nişte cote critice şi mai urma doar dă se apese pe declanşator.Acesta se numea alegeri anticipate. Mingea era la Preşedinte şi trebia doar să desemneze ca premier pe cineva inacceptabil pentru majoritatea politicinilor.

Nu a făcut-o, a ales o soluţie mai proasă poate decât choar soluţia desemnării unui premier politic ridicând astfel orice presiune de pe clasa politică, scuipând pur şi simplu pe efirturile, cam dezlânate ce-i drept, ale celor care au reuşit să deturneze menifestaţia pornită ca protest împotriva vinovaţilor în protest antiguvernamenta ca reacţie a opiniei publice.

Timpul fiind foarte scurt, de data aceasta Piaţa Universităţii fiind încă în perioada semihaotică,  nu a reuşit să ajungă la maturitate şi la o cristalizare politică, şi să dea o formaţiune politică destul de puternică pentru ca atunci când ă cu pumnul să bage boul la conservă. Era momentul în care potenţialităţile date de scârba declarată a elctoratului faţă de politicieni să fie valorificate inteligent. Tentativele unor partide mici de a valorifica Piaţa s-au locit de un refuz categoric din cauză că simpla tentativă de intrare acolo ca într-un loc unde le-a fost întinsă masa a fostinterpretată drept oportunism de cea mai joasă speţă. Ba mai mult, electoratul deşi scârbit continuă să spună că votează partidele mari şi compromise decât să îşi irosească votul pe partide mici ipocrite  şi impotente.

Se pare că s-a încercat reeditarea scenariului care a adus în final la putere … binomul Emil Constantinescu – CDR (Convenţia Democrată). Dar, cum de data aceasta electoratul de dreapta era deja trecut odată, prin acea experienţă reamente traumatizantă, nu a mai pus botul. Promisiunile care priveau o lege a lustraţiei, o întărire reală a justiţiei, intensificarea luptei anticorupţie, eliminarea aspectelor comunistoide moştenite şi devenite germeni ai reţelei mafiote cu extensii spre politic şi economic, etc au rămas la stadiul de promisiuni şi acelea mai întâi estompate apoi uitate de-a dreptul. Ipocrizia şi oportunismul politicienilor făcând să fie necesară înlocuirea lor cu sânge proaspăt.

2016 se anunţă a fi un an deosebit de greu pntru partidele mici mai ales că cele două partide mari PNL şi PSD, sunt tot mai determinate să îşi securizeze ocuparea întregii arene politice, practic acţionând ca la un ordin venit underground, neobservat de neavizaţi.

 Dacă te îndepărtezi ca de un tablou pentru a vedea ansamblul, se pare că avem de-a face cu recrearea fostului USL într-un fel de NeoUSL contolat din zone de putere transpartinice cu puternice extensii în economic. Efectul principal al încremenirii în proiect a partidelor mici, coroborată cu  rămânerea ca singurele partide care contează cu adevărat a PSD-ului de stânga şi a PNL-ului de centru stânga, va duce la acentuarea handicapului zonei de dreapta al clasei politice.

La rândul său va avea de suferit electoratul de dreapta care se va simţi nereprezentat, lucru care se va vedea în absenteismul de la urne.

Deşi se va spune că doar cei care votează contează, treaba nu va sta aşa. Cei care nu se vor prezenta nu o vor face dintr-un dezinteres manifest ci pentru că oferta politică nu îi va privi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Faptul că la electotarul românesc are, per total, centrul de greutate situat undeva în zona de dreapta se vede la turul doi al alegerilor Prezidenţiale. Fie că a votat pentru candidatul de drepta, fie că a votat doar împotriva candidatului de stânga, cu excepţia lui Ion Iliscu toţi candidaţii de stânga au pierdut când s-a tras linia. Cred că asta ar trebui să pună pternic peg gâdiri clasa politică ce nu ezită să spună că ea reprezintă interesul electoratului.

Poate că într-o zi electoratul se va enerva şi va demonstra singur care e interesul lui şi atunci va înţelege şi clasa politică … doar că pentru ea va fi prea târziu şi nu va mai putea ieşi din coşul de gunoi al Istoriei.

Ba şi mai  mult, poate că electoratul va adopta, peste capul clasei, politice o lege a lustraţiei în care se va specifica explicit ca cei care au făcut până acum politică să nu mai aibă ce căuta în funcţii alese trebuind să îşi caute un serviciu. Sau poate o altă ţară după ce vor plăti toţi, fără excepţie, cu ani grei de puşcărie faptul că după un sfert de veac de libertate şi democraţie România arată cum arată.

 Legea Lustraţiei ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretară după bunul plac între adoptarea unei noi pensii personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va marita soarta.

Cei care ţin poporul în sărăcie acum or fi mai buni decât cei care au fost împuşcaţi acum 26 de ani?

22 decembrie 2015 Lasă un comentariu

Guvern, Parlament

26 de ani. Atâta s-a scurs de la Loviluţia din Decembrie 89. O viaţă de om ….Mulţi din cei de acum  nici nu erau născuţi atunci. 

În acel nebun Decembrie mulţi au murit, alţii au fost răniţi,  împuşcaţi (Dumnezeu să-i odihnească) de … nimeni, deoarece nu prea au fost pedepsiţi asasinii.

Îţi vine să te întrebi dacă cei care îi ţineau pe români în frig şi foame ori pe la cozi erau mai răi decât cei de acum care îi ţin în sărăcie…

După ce ani de zile s-a tot tergiversat şi lăsat la prăfuit  dosarul respectiv, culmeea nesimţirii, acum dosarul e închis. Cu un fel de rezoliţie-flegmă scuipată pe mormintele lor … S-au împuşcat ca proţii … între ei. Cu ce? Probabil cu degetele, cei mai mulţi nu aveau arme.

Cine i-a ucis totuşi? Sfântul Duh poate, sau poate unii care acum sunt oameni de afaceri se succes (sper cu succes la Beciul Domnesc), alţii sunt acum politicieni care fac crize de nervi când aud de ridicarea imunităţii, imunitate care, în viziunea lor ar trebui să îi apere indiferent ce comit. Fie că fură, ucid,violează etc li se pare că lor nu trebuie să li se aplice legea.

Ba mai mult. Ei spun că imunitatea respectivă este ÎN INTERESUL POPORULUI, pentru că tot ce fac, fac sub umbrela interesului celor care i-au trimis acolo, în Parlament, la Primării sau dracu mai ştie pe unde.

Straniu şi cinic acest conept. O fi în interesul poporului să fie sărac? Dacă e aşa, masochist popor avem.

O fi în interesul poporului creşterea veniturilor, implicit a nivelului de trai? Evident că da, dar nu când această creştere se referă doar la reprezentanţi. Paradoxal, dar oamenii, greşală a Creţiei, nu se pot hrăni prin reprezentanţi.

Oare cât de bolnav la cap trebuie să fie un popor care este ţinut într-o auteritate tot mai acentuată în timp ce „aleşii” nu mai ştiu ce imunităţi şi privilegii să îşi adauge, ce bigete şi venituri să îşi mi crească? 

Dacă vom considera ca un fel de piramidă socială organizarea de la noi cu înalţii demnitari sus, pe cea mai înaltă treaptă, vom vedea cum creşterile de venituri, pensii şi bugete alocate instituţiilor di  care fac parte, deşi sunt tot mai mari cu cât urci mai sou, coeficientul de mărire scade odată cu coborârea pe saceastă piramidă ajungând ca jos, la prostime, creşterea să fie ZERO.  Să se îngheţe salariul minim. Şi asta în timp ce preţurile cresc încet, continuu şi implacabil …

Da, turma poate trăi cu aer, nu are dreptul să îşi pună pe masă bunătăţi măcar de Crăciun.

Din câte zicea cineva, o masă de Crăciun pentru cineva care cumpără totul de la magazin costă vreo 500 RON. Deci cam jumătate din cât câştigă pe lună cineva care primeşte salariul minim.

De unde să îşi mai cumpere un medicament dacă are nevoie, să îşi plătească taxele şi impozitele, gazul, electriciotatea etc? Grea întrebare.

Sus de tot, la înalţii demnitari s-a mărut, dacă ştiuz eu bine de vreo trei ori salariul… Ah să nu uit, acei oameni, ca şi parlamentarii nu contribuie la fondul de pensii, deci trebuie să îşi acorte pensii speciale.

Interesant este că cei 2600 de lei care li se alocă pe lună  dacă ajung la Beciul Domnesc li se pare o sumă mică. Oare cum li s-ar părea să aibă un salariu de 1000 de lei, o nevastă, trei-patru copii şi vreo soacră de întreţinut. Probabil că şi-ar tremite nevasta şi fetele dacă sunt destul de mari la „produs” …

Pentru asta să fi murit acum aceia care „s-au împuşcat între ei” deşi nu aveau arme?

Oare pentru asta să îi fi votat cei care nu au stat acasăla alegri şi s-au dus să îi voteze?

De fapt, oare acum or fi înţeles cei care au votat ca Iohannis (fost primar de Sibiu cu un proces de incompatibilitate, şi unul pentru fals în acte publice şi uz de fals) să ne fie preşedinte, cine sunt cei care „şi-au luat ţara înapoi”? Sper că da

Ar fi multe de spus, dar greaţa din suflet nu mă lasă …

Mai pot doar că mă rog ca cei mulţi să primească minte şi când or veni alegerile să se gândească de două ori dacă merită deranjul …, iar ticăloşii să primească ani mulţi, de puşcărie….

La mulţi ani domnilor şi doamnelor. Fără suspendare …

Ponta dovedeşte iar că e un idiot irecuperabil. Câteva concluzii după nişte alegeri prezidenţiale precedate de o campanie electorală lamentabilă.

2 noiembrie 2014 Lasă un comentariu
Ponta a ţinut neapărat să ne arate că rămâne aşa cu a fost: un idiot tot mai penibil

Ponta a ţinut neapărat să ne arate că rămâne aşa cu a fost: un idiot tot mai penibil

La ieşirea de la vot, Victor Ponta a ţinut neapărat să sublinieze iar că e un idiot care nu are propietatea spuselor sale.

El crede că din această iarnă vom fi cu adevărat o ţară democratică, o ţară europeană, deci co în cei zece ani în care înaintaşul său politic, Ion Iliescu, România nu a fost o ţară democratică… 

Sunt convins şi optimist că după 25 de ani de când ne-am câştigat o libertate mult dorită putem pune punct unei tranziţii care nu se mai încheia. Cred că din această iarnă vom fi cu adevărat o ţară democratică, o ţară europeană. După 10 ani de război şi distrugeri, putem să ne apucăm să reconstruim. O să construim în Bucureşti, Transilvania, Moldova şi pentru românii din afară

Bravo monşer … mai trebuie să recunoşti că Ion Iliescu e un criminal responsabil de multe morţi din Decembrie 89 şi de devastarea Bucureştiului de către minerii chemaţi de el …

***

alegeriCâteva concluzii la cald după nişte alegeri prezidenţiale precedate de cea mai lamentabilă campanie electorală de după 1990…

1. Dispreţul clasei politice şi a televiziunilor obediente faţă de electorat, respectiv, telespectatori este în creştere şi se manifestă explicit. Reacţia electoratului faţă de acest dispreţ a început să fie taxat. Jumătate din români nu se mai prezintă la vot. De asemenea ratingurile televiziunilor de ştiri ajung să frizeze ridicolul.

2. Românii din străinătate sunt văzuţi de guvernanţi  ca cetăţeni de categorie inferioară care nu merită respectul şi ale căror drepturi sunt noţiuni cu formă fără fond.

3. Românii imbecilizaţi de poveşti aiuritoare cu ofiţeri acoperiţi şi politiciani arestaţi continuă să voteze escroci.

4. În România termeni ca „lege”, „democraţie”,  sunt noţiuni   lipsite de conţinut.

Asta o fi acea „democraţie originală” de care  vorbea acu peste două decenii Ion Iliescu …

Scrisoarea unei tinere cu zâmbet frumos, Vio Mihaela Grădinaru, către premierul Ponta (de fapt către clasa politică în general)

4 septembrie 2014 4 comentarii

O tânără drăguţă, Vio Mihaela Grădinaru, postează pe contul său de Facebook  un pic după miezul nopţii de 4 spre 5 Septembrie 2014 premierului Ponta o scrisoare deschisă.

Dacă ne uităm la zâmbetul ei frumos şi cald, cred că Ponta şi-ar fi dorit să fie o scrisorică de amor. Nu e … E  o scrisoare scrisă frumos, decent, dar care, am senzaţia, îl loveşte mai rău pe Premier decât dacă i-ar fi tras un pumn în botul lui de nesimţit plagiator mincinos sau l-ar fi băgat în mă-sa cu subiect şi predicat.

De fapt, după cum chiar Vio Mihaela spune în final, este o scrisoare adresată „politicianului” ca termen generic … întregii clase politice aş putea spune, o clasă politică formată din politicieni mult prea egoişti şi bolnavi de un fel de  narcisism care îi face să se creadă predestinaţi unui mare destin, ei şi gaşca din care fac parte fiind tot ceea ce contează, electoratul fiind doar ceva constatat statistic, menit doar să le asigure lor o bunăstare cât mai bine aspectată, care nu merită nimic în afară de un dispreţ tot mai evident… 

Cei mai mulţi politicieni nici nu mai au în vocabular cuvântul „om” când vorbesc de turma care ar urma să îi voteze .. vorbesc doar de „alegători”, „contributori”, „plătitori de impozite”.

Dacă ar vorbi de „oameni” ar în semna că aceştia au şi ei probleme şi nevoi, de venituri care să le asigure o viaţă civilizată şi decentă fără umilinţa de a sta cu mâna întinsă la bunăvoinţa statului, a politicianilor, au nevoie să se simtă şi ei europeni care să se poată educa în şcoli normale, să circule pe şosele decente, să se trateze în spitale unde există tot ce e necesar si, dacă e cazul, să beneficiaze de proiecte sociale adevărate care să nu le fie aruncate în faţă ca nişte flegme destinate să umilească.

Neconsiderându-şi electoratul format din oameni care au dreptul să fie consideraţi oameni care merită să fie respectaţi, în loc ca taxele şi impozitele date statului să se întoarcă la cei care le-au plătit şi să le facă viaţa un pic mai bună se regăseşte în tot felul de acţiuni populiste, menite doar să ia ochii turmei şi în satisfacerea privilegiilor pe care, în nesimţirea lor, politicianii şi le dau foră nici un fel de complexe.

Scrisoarea este de fapt , un protest la adresa nesimţirii, un fel de ţipăt: „Hei, şi eu sunt om şi vreau să fiu tratat ca atare”

Iată mai jos textul integral al scrisorii tinerei Vio Mihaela Grădinaru.

(Notă, mi-am permis să subliniez colorând diferit, în albastru strident anumite citate asupra cărora doresc să atrag atenţia)

Dragă Domnule Victor Ponta,

Vio Mihaela GrădinaruÎţi scriu ca şi cum i-aş scrie lui Moş Crăciun. Singura deosebire între dumneata şi el ar fi că el tot mai sper să existe şi să facă minuni si bucurie în ajun de Crăciun iar dumneata faci numai pomeni în ajun de alegeri. M-am gândit să îţi scriu pentru că nu încetezi să mă uimeşti în fiecare zi. Împreună cu oamenii dumitale, guvernezi ţara asta haotic, abuziv şi discreţionar. Într-un cuvânt: jalnic! O spun în calitate de contribuabil, angajat la privat. Om onest şi silitor. De când guvernezi dumneata am trecut prin toate stadiile de revoltă. Am fost în stradă. Am plâns de nervi acasă. Am discutat aprins ore în şir cu prieteni la fel de indignaţi. Apoi am vorbit singură. Mi-am tot zis că o să te opreşti. Dar văd că nici n-ai gând de aşa ceva. 

Am aşteptat să ajung în seara asta de la birou să îţi scriu, mai mult terapeutic. Văd că eşti ocupat cu chinezii zilele astea. În rest, când eşti în ţară amnistiezi şi pui legi în cui numai să-ţi dea bine la numărătoare. Apropo. Când am ajuns acasă am găsit factura de electricitate. Te rog să mă amnistiezi şi pe mine luna asta că m-aş mai duce un week-end la mare. Ştii cum e să fii tânăr. Atât de tânăra sunt că până fac 30 de ani mă pui să plătesc un RCA cu 60% mai mare. Poate ma amnistiezi si de chirie…sa platesc RCA-ul ala nesimtit stabilit de luminatiile voastre. Te rog să mă scuzi că lucrez la privat. Sper că asta nu te va opri şi mă vei putea amnistia & favoriza si pe mine.

Nu-ti scriu de dor domnule Ponta. N-am cum. Esti zilnic la televizor. Prea mult, prea des, prea gol de sens. Mai des ca Bianca, Bote si Cruduta la un loc. Nu se poate guverna serios de la TV. De acolo se poate doar manipula si dezinforma. 

Îţi mai scriu pentru că sunt într-un impas. Pur şi simplu nu înţeleg unde se duc o treime din banii munciţi de mine lunar, care teoretic ar trebui să ajungă în şcoli, şosele, spitale si proiecte sociale. Practic insa…banii dispar lunar în meandrele abstractului. Apoi, ar mai fi o dilema, eu nu ştiu dacă să mai respect legile incepand cu 1 Septembrie. Sau dacă să mai achit contribuţiile la stat, taxele, impozitele, ratele, facturile. M-ai cam descurajat domnule Ponta. M-ai făcut să cred că legea se poate pune in cui intr-o luni si da jos inapoi intr-o joi, peste vreo 45 de zile. Ca se poate măslui orice şi că pentru unii eşti mumă şi pentru alţii ciumă. Sa stii ca eu n-am 45 de zile să îmi răspunzi. Ştii de ce? Pentru că eu merg zilnic la muncă pentru a plăti taxele, pensiile dar mai ales pomenile electorale pe care le dai cu atâta generozitate către diverse categorii: bugetari, asistaţi sociali, BOR şi cine te mai ajută pe dumneata în cer sau pe pământ, să ajungi preşedinte.

Apropo de bani si nevoi reale…poate găseşti în vreun buzunar câţiva gologani să plăteşti şi însoţitorii persoanelor cu handicap. Nu e mare lucru, sunt în total doar vreo 250.000 euro pe an. Să ştii că ei au cu adevărat nevoie de solidaritate si sprijin. Ştiu. Ei nu votează şi nu va interesează. Dar însoţitorii lor da.

Apoi te rog să ne lămureşti cum e cu cele aproape 10 milioane de euro datorii ale PSD la stat. Se vor amnistia muteşte cu ocazia anului electoral?

Mă mai roade tare să vă întreb despre OUG-ul educaţiei. Nu ştiu cât v-a plăcut dumneavostră şi domnului Pricopie la şcoală dar vreau să va zic ca nu trebuia să va răzbunaţi aşa straşnic pe ea odată ce aţi ajuns băieţi mari şi cu influenţă. După treaba cu doctoratul bag seamă că nu prea v-aţi spetit. Va rog să va gandititi însă că deschideţi uşa spre o ţară întunecată unde se va instala semianalfabetismul iar meritocraţia nu va mai însemna nimic pentru nimeni. Ştiu că nu ştiţi ce este aia. Eu ştiu, pentru că am învăţat despre ea când nu ploua cu OUG-uri. Nu ne transformati copiii in idioti utili. Vă rog să vă gândiţi că aţi creat un mecanism care va distruge motivaţia şi va întoarce cu susul in jos scara de valori a mii de tineri ce vor intră în sistem. Creaţi nişte monştri, domnule Ponta. Ei nu vor şti cine şi când a făcut-o. Noi da! OUG 49/2014 – guvernul Ponta. Să vă fie ruşine! 

Ţin să vă amintesc pe această cale că în Constitutia României / Art 115, scrie că “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă doar în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. O să va rog să reflectaţi îndelung asupra următorilor termeni: “urgenţă”, “nu poate fi amânată” si mai ales ” obligaţia de a motiva”. E ca şi cum ambulanţa dintr-un oras s-ar duce doar pe la pacienţii cu migrene sau la cei care care se plictisec in casa, în baza unui sms dat pe furiş sau a unui mesaj primit pe privat pe Facebook. Pacienţii fiind aleşi doar dintre prietenii şoferului, medicului şi asistentei. Ambulanţa merge la urgenţe reale domnule şi este pusă în slujba întregii comunităţi pe care trebuie să o servească fără favoritisme sau agenda ascunsa. La fel trebuie sa fiti şi dumneavostră! 

Şi nu, nu mă interesează câţi primari sunt in tara si la ce partide. Dacă o doctrina politică ar mai însemna ceva în ţara asta şi partidele ar fi pe bune si n-ar fi toate o glumă sinistră, fiecare politician s-ar ţine de ce a promis la început şi n-ar mai migra decât păsările din Delta în astea 45 de zile.

Că tot veni vorba de întrebări. Mă puteţi lămuri de ce îmi calculaţi toate accizele la un curs cămătăresc de 4,738 lei un Euro? Şi aici chiar mă arde să îmi raspundeti pentru că fac nişte greşeli elementare: consum electricitate, gaze, beau cafea şi merg cu maşina.

Vă rog să mă scuzaţi că vă incomodez cu întrebările dar mă costaţi cam mult.Vreau să îţi mai spun şi că pe mine nu mă interesează că eşti dumneata în campanie electorală. Aia e strict problema dumitale şi nu ar trebui să amesteci lucrurile dacă ai fi un bun profesionist. Dar nu eşti. Esti un manager submediocru. Orice corporatie te-ar concedia inainte de a se incheia perioada de proba. Observ cu tristete ca in calitate de premier faci numai potlogării şi iei măsuri în detrimentul oamenilor cinstiţi care muncesc şi îşi văd de treaba. Mă interesează şi că devii pe zi ce trece tot mai nesimţitor şi asta te face să pari invincibil şi pe noi ne face să cădem în deznădejde si ganduri serioase de emigrare. Oamenii cinstiţi, educaţi şi harnici din ţara asta te dispreţuiesc profund cu toate că au ajuns să se teamă de dumneata şi de măsurile abuzive pe care le aplică guvernul fără tăgadă sau remuscari. Se tem straşnic de noaptea minţii marca PSD care se aşterne intens peste ţară. Se tem şi de apetitul sălbatic al guvernanţilor pentru abateri şi nelegiuiri.

Dar să te temi şi dumneata domnule Ponta! Să te temi de braţul lung al legii, care în cele din urmă te va ajunge şi te va pune unde îţi este locul.

În încheiere, vreau să va anunţ că în cei 25 de ani care au trecut s-a furat cam tot ce se mostenise şi prezentul e oricum compromis si amanetat. Vă rog insistent să nu ne mai furaţi viitorul. Ce îi voi spune eu copilului meu? El de ce o să mai fie mândru că e român? El va mai găsi o ţară oare? Şi cum va arată ea?  Aş încheia cu formularea “cu stimă”. Dar eu nu va stimez. Pot doar să fac un efort şi să va urez mult bun simt, conştiinţa şi justă măsură în toate.

P.S Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. Daca mai asculta cineva. 

Pentru conformitate:

Scrisoarea poate fi văzută integral pe contul de Facebook al drăguţei tinere Vio Mihaela Grădinaru:

https://www.facebook.com/vio.gradinaru

Captură de pe contrul de Facebook a  autoarei scrisorii ...

Captură de pe contrul de Facebook a autoarei scrisorii …

Această scrisoare a fost preluată de mai multe siteuri între care

paginadepolitica.ro

reportervirtual.ro

discard.ro

nasul.tv

ziarelive.ro

adevarul.ro

şi multe altele …

P.S. Motivul pentru care am considerat că e bine să public şi aici acest text este acela că sunt de părere că astfel de texte este bine să fie promovate cât mai mult pentru a putea fi citite de cât mai multe persoane… Dacă astfel impactul a crescut măcar puţin consider că mi-am atins scopul.

Problema clasei politice româneşti: ARE LIDERI EXPIRAŢI … (Atenţie domnilor politicieni ! … Zidul de la Târgovişte plânge după cartuşe care să ne mântuie de tirani)

În loc de motto, o definiţie: 

IMPOSTÓR –  Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. 

*****

Prin felul în care se comportă clasa politică se impune o concluzie. Liderii clasei politice prezente sunt nişte expiraţi însetaţi de putere.

LIDERI

Chiar și fără a face o analiză prea profundă, ceea  ce se întâmplă în clasa politică românească, ne arată un lucru înfiorător: avem o clasă politică bolnavă.  La cel mai înalt nivel al clasei noastre politice s-au cocoţat, selectaţi cât se poate de riguros indivizi mult prea bolnavi de propia importanţă, oameni mânaţi în luptă doar de o bolnăvicioasă sete de putere şi de convingerea că doar ei sunt deţinătorii adevărtului absolut şi de un fel de predestinare care îi face nu doar de neînlocuit, dar fără de care ţara se duce dracului.

Poate ar trebui să le spună cineva că sunt pline cimitirele de oameni care la vremea lor păreau de neînlocuit, unii din cei aflaţi în cimitire cu floarea în gură chiar făcând lucruri care au rămas în istorie.

Un lucru pare a le fi imposibil de băgat în cap politicienilor. Că ar trebui să îşi pună un pic de cenuşă în cap pentru că, după un sfert de secol, exact această clasă politică este vinovată de faptul că avem un nivel de trai ridicol, avem o gravă subfinanţare în toate domeniile fie căvorbim de sănătate ori armată, de învăţământ, sport, protecţie socială, etc, economia naţională părând a fi pe perfuzii.

România se pretinde a fi o ţară democratică, asta însemnând că are pretenţia că este condusă de voinţa poporului care se manifestă prin reprezentanţii numiţi politicieni. Aiurea …

Clasa politică, în loc să reprezinte interesele poporului a ajuns să se considere a fi de fapt nu o clasă din care se aleg reprezentanţii ci un grup de indivizi aflaţi cumva, prin predestinare, desupra „turmei”, un fel de zei importanţi prin ei înşişi.

Politicienii au ajuns să considere că ei trebuie să fie plătiţi pentru simplul fapt că există, acumularea de cât mai multă putere fiind singura lor raţiune de a fi. „Ori ei să fie la putere, ori lumea să se prăbuşească” – par a spune politicienii.

Acum câteva zile au fost alegerile europarlamentare, alegeri care, prin  faptul că în campanie nu s-a vorbit de problemele europene de interes ci de porcării de interes intern, au fost de fapt un test pentru ceea ce va urma, alegerile prezidenţiale din toamnă şi cele parlamentare de după aceea…

Ce au înţeles politicianii din aceste alegeri pare a fi o nevoie acută de resetare a relaţiilor dintre partide .. şi cam atât. E adevărat, asta se vede dacă iei în considerare rezultatul voturilor exprimate.

Din păcate, cei care nu s-au exprimat, sunt mai bine de două treimi din cei cu drept de vot.  Aceştia, neavând posibilitatea de a vota „nici un candidat” s-au exprimat .. neexprimându-se.

Dacă luăm rezultatul alianţei PSD-PC-UNPR (doar pentru că a obţinut cele mai multe voturi, 37,60 % ) aparent ar fi un rezultat acceptabil… doar aparent.

Pe de o parte, rezultatul e suma voturilor aduse de cele trei partide, rezultatul adus de PSD fiind undeva în jur de 30%, rezultat care s-a obţinut mai mult datorită campaniile furibunde de promovare şi de atacare a adeversarilor a trustului media Intact  şi a României TV decât meritelor PSD, şi de o campanie extrem de costisitoare care ar băga la puşcărie 80% din parlamentari şi oamenii lor di teritoriu dacă nu am avea o justiţie coruptă. De asemenea (nu doar politicianii PSD ci toţi) , incapabili să convingă deşi şi-au permis chiar să îşi ia un concediu plătit ca şi cum ar fi mers la serviciu, au recurs la tot felul de tertipuri, fie că vorbim de şpagă electorală sau de turism electoral. Având în vedere că nimeni nu a protestat că, deşi avem Cărţi de Alegător acestea nu sunt folosite .. Ghici de ce … J

Pe de altă parte, acest rezultat de 37,60% nefiind socotit din întregul electorat ci doar din cei 32,16% care s-au prezentat.

Problema este că gradul de reprezentativitate trecut cu obstinaţie sub tăcere. Acesta este un pic peste 12 % (cam 12,09% ).

Faptul că sub o treime din cei cu drept de vot s-a prezentat arată că marea majoritate a celor cu drept de vot, a votat ÎMPOTRIVA CLASEI POLITICE.

Da, această clasă politică ar trebui dinamitată şi făcută alta, sau măcar ca toţi politicianii care au funcţii de conducere să fie alungaţi şi să fie aduşi alţii, unii care s-ar gândi şi la electorat nu ca la o turmă statistică, menită să prezinte interes doar când se duce la urne, ci ca la nişte oameni care au şi ei nevoia să trăiască civilizat şi decent.

Până nu demult vedeam un USL interesat doar de a pune mâna pe întreagă puterea inclusiv să preia controlul asupra justiţiei, mesajul lor nefiind nici un moment acela de a se arăta interesaţi de bunăstarea turmei ci acela de a scăpa de Preşedintele Băsescu pentru ca astfel nimeni să nu se mai poată împotrivi tentativei lor de subjugare a Justiţiei, lucru absolut necesar pentru ca jumătate din ei să nu se trezească la închisoare.

Deşi declarativ, la nivel înalt USL pare o alianţă ruptă, în teritoriu, găştile formate încă sunt bine-merci, nici măcar la Tribunal relaţia nefiind ruptă, or, un divorţ există doar după ce asta e consfinţită de tribunal… Deşi partenerii aleg să apbă vieţi separate, di punct de vedere legal cuplul există atâta timp cât căsătoria nu e ruptă în acte.

Cu toate acestea, am avut zilele acestea ocazia de a vedea una din aberaţiile specific româneşti.

A fost o întâlnire mult mediatizată între conducerile PNL şi PSD.

La nivel teoretic e mare nevoie de unirea Dreptei politice, nu atât pentru a i se trage una peste bot PSD-ulti cât pentru stabilirea unui necesar echilibru.

Practic însă am văzut cum conducerea PDL a început negocieri cu un grup de zombi. Conducerea PNL fiind una DEMISIONATĂ, deci cu nişte oameni care peste o lună nu vor mai conta la nivel de decizie în PNL.

Semnele că acea întâlnire nu a fost chiar ceea ce ni se arată există.

Şeful PDL spune că s-au înţeles ca alianţa PDL-PSD să se concretizezeîntr-o fuziune prin comasare, nu prin absorbție, pentru că democrat-liberalii refuză să fie „înghițiți” de PNL. De cealaltă parte, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus exclude ca Partidul Național Liberal să-și schimbe denumirea.

„Va fi o fuziune prin comasare, nu prin absorbţie între cele două partide, adică se merge pe principiul egalităţii. Nu fuzionează prin absorbţie PDL-ul cu PNL-ul, că nu intrăm noi în PNL să ocupăm funcţiile din acest partid şi nu intră nici PNL-ul în PDL”, a explicat Vasile Blaga într-un interviu.

Nici nu s-au stins ecourile declaraţiei liderului PDL că, din maţele PNL au apărut reacţii.

De exemplu, Ioan Ghişe spune că şi el candidează pentru conducerea PNL, iar în cazul în care va fi ales, această alianţă ar fi desfiinţată.

La rândul său, în cazul în care s-ar ajunge la concretizarea alianţei, de fapt la fuziunea celor două partide, din start nu e acceptabilă adoptarea altui nume decât acela de Partidul Naţional Liberal: „Nu se pune problema – zice mumia Mircea Ionescu Quintus într-un interviu pentru RFI – în vreun fel şi vom fi foarte atenţi la condiţiile de fuzionare să se atingă cineva de trecutul, de prezentul şi de viitorul acestui partid”.

Întrebat dacă una dintre condiţiile fuziunii cu PDL va fi ca numele PNL să nu dispară, seniorul liberal a răspuns: „Fără îndoială! E prima condiţie, prima este! Am şi eu un cuvânt greu de spus în partidul ăsta. Partidul Naţional Liberal rămâne neschimbat şi ca denumire şi ca orientare. Ne-am orientat acum din punct de vedere european spre Partidul Popular, pentru că este o forţă care te poate ajuta şi fiind de dreapta şi încercând să ne desprindem de ceea ce a însemnat colaborarea cu stânga aceasta, după părerea mea, nocivă ţării, este bine să se ştie că suntem în zona dreaptă şi în Europa. Cel puţin cât am să trăiesc eu în Partidul Naţional Liberal, numele lui nu se poate schimba”.

Quintus precizează că „este vorba de fuziune prin absorbţie, să fie clar! Adică nu ne aderăm cele două partide şi apare un al treilea, Doamne fereşte! Fuziune la noi n-a fost niciodată decât prin absorbţie.”

S-a umflat tradiţia în dumnealui … no sheet …

Care tradiţie? Cea de care li se rupea atunci când legau partidul la coada coministoidului PSD unde îşi umpleau plămânii cu băşinile Varanului? Tradiţia de care uitau când Antonescu în cârdăşie cu PSD îşi băga piciorul în statul de drept, participând vesel în huiduielile Europei la lovitura de stat care a culminat cu înlăturarea preşedinţilor camerelor, a Avocatului Poporului şi încercarea de demitere a Preşedintelui Republicii pe motive inventate şi interpretarea aiuritoare a Constituţiei?

Pe tradiţia de care ipocriţii oportunişti ai PNL–ului  uită rupându-se chiar totalmente de liberalism încercând ca, pe plan european, să nici nu mai ţină de Liberalism cu de Partidul Popular .. aşa, de jmekerie că e mai cool …

 

Oare pe ce se bazează această aroganţă a PNL? Pe rezultatele alegerilor europarlamentare? Diferenţa dintre 15% şi 12,23%? Deci pentru un rahat de diferenţă de  2,77%  PNL îşi permite să se considere ditamai reperul în jurul căruia să se adune Dreapta?

Ori, poate aroganţa lor să se bazeze pe slăbiciunea lui Vasile Blaga care atunci când, a fost dat jos din postul de  Preşedinte la Senat doar pentru ca Antonescu să poată fi în poziţia de a deveni Preşedinte Interimar pe perioada suspendării Preşedintelui legal ales? Sau pe faptul că se dovedeşte că Blaga sufere ca majoritatea politicienilor de setea maladivă pentru putere, ţelul lui fiind acela de a fi ministru, mai nou acest ţel vâzând chiar şi fotoliul de Premier?

Acesta a şi dat de înţeles că în minte lui creaţă un eventual cuplu Preşedinte Premier ar putea fi un eventual cuplu Antonescu-Blaga … Da, chiar şi cu preţul dizolvării PDL în PNL …

Referitor la acea diferenţă de 2,77% ar trebui ca PNL să le facă statuie lui Băsescu şi Elenei Udrea.

Dacă ambiţiile lor de mărire nu rupeau o bucată din PDL, acesta ar fi avut acum, poate, un scor similar cu al PSD deoarece mulţi au renunţat la simpatia faţă de acest partid în urma egoistelor fricţiuni interne pentru putere.

Cât despre cei de la PMP, este inadmisibil să fâlfâi dorinţa de a forma o Dreaptă unită atâta timp cât tocmai rupi cu nesimţire dintr-un partid pentru a satisface ambiţiile personale de mărire ale cuiva …

În fine… s-ar putea scrie o carte despre caracterele prea mici care ocupă funcţii prea mari în clasa politică românească.

Atâta timp cât politicianii nu vor înţelege faptul că dacă la un scrutin electoral indiferent de care nu se prezintă mei mult de jumătate din electorat, deci că ceea ce fac ei nu mai are nici un pic de relevanţă în ochii majorităţii populaţiei, ei înşii sunt nu doar inutili ci şi toxici, ţara aceasta în loc să avanseze şi să crească, va merge din rău în mai rău.

Temporarul noroc al politicienilor este că în România mămăliga de obicei doar borboroseşte … din timp în timp, însă, se mai întâmplă ca românii să o ia razna şi mămliga să explodeze răzând tot … la Târgovişte încă, un celebtru zid aşteptând gloanţele care să mântuiască România de tirani…

Asta dacă nu cumva liderii clasei politice româneşti vor înţelege că sunt nişte expiraţi ai istoriei şi e cazul să lase locul altora pe care să îi intereseze de soarta românilor.

%d blogeri au apreciat: