Arhiva

Posts Tagged ‘Codlea’

Prof. Dr. Monica Pop: „În fiecare zi, cel puțin 50% din cei care se prezintă la spital nu au asigurare de sănătate.”

6 aprilie 2011 10 comentarii

Zile întregi, Realitatea TV a transmis non-stop telenovela spitalelor rurale desființate, dându-ne imagini cu pacienți întinși pe targă, cu sulul de hârtie igienică pe piept, ultimele victime ale cruzimii guvernanților, după mămicile, bebelușii și pensionarii patriei. Serile trecute, în emisiunea de muci și jale moderată de unguentul Ștriblea și hamsterul electrocutat Soviani, doamna profesor doctor Monica Pop, directorul general al Clinicii de Oftalmologie din București, cu bunul simț și fermitatea ce o caracterizează, a făcut să amuțească corul bocitoarelor invitate în platou, cu Mitrea și Vosganian prim soliști.

Dr. Monica Pop: Ceea ce se întâmplă acum nu e o reformă. Închiderea unor spitale este o problemă care s-a pus de foarte mulți ani și s-a pus pentru criterii de performanță, nu vreau să vorbesc „țintit”, pentru că se întâmplă să se facă și greșeli. În general, spitalele care au fost închise, am spus „în general”, deci nu toate, sunt spitale neperformante, sunt spitale în care nu se face nimic, sunt spitale în care se face asistență socială și nu terapie și aceste spitale erau puse pe site-ul…

Radu Soviani (hamsterul electrocutat): Dar, nu cumva…

Dr. Monica Pop: Vă rog să-mi dați voie să spun, domnule Soviani, pentru că încă odată vă spun: dezinformați. Vreau să știți un lucru de la bun început…

Soviani (arțăgos): Care-i dezinformarea, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Dați-mi voie să vă spun! N-am niciun fel de implicare politică și nu vorbesc din acest punct de vedere. Vorbesc din punctul de vedere al politicii sanitare…

Soviani (cu mâna pe pistol): Care este dezinformarea, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Deci, credeți-mă că sunt spitale care nu fac nimic altceva decât triaj, care nu fac niciun fel de tratamente, care trimit la centru, care pur și simplu cheamă Salvarea și trimit bolnavul la spitalul…

Soviani (amenințător): Și e o problemă de spital sau de management, doamna Pop?

Dr. Monica Pop: Sigur, e vorba și de management aici, dar…

Soviani (și mai amenințător): Păi, și cine numește managementul doamna Pop?

Dr. Monica Pop (ignorând hamsterul): …dar problema politică în această treabă este finanțarea acestor spitale care au aceeași finanțare ca o clinică universitară cu înalte performanțe, ori așa ceva nu e admisibil! Și vreau să vă spun că aceste lucruri…

Soviani (dând verdictul): Deci e o problemă de management…

Dr. Monica Pop: Un moment: nu-i o problemă de management asta! Cum e problemă de management, domnule Soviani, finanțarea unui spital de la Solca la fel ca a unui spital cu performanțe mari din București?

Soviani (cu emfază): Și cine alocă resursele, doamna Pop?

Varujan Vosganian: Nu-i adevărat…

Dr. Monica Pop (către Varujan): Ba, nu numai că-i adevărat…

Ștriblea (uleios): Doamna Pop, am și eu o curiozitate…

Dr. Monica Pop: Domnule Ștriblea, un moment: când termin, o să vă răspund la orice.

Ștriblea: Vă rog terminați fraza că sunt foarte curios…

Dr. Monica Pop: Vreau să vă spun că există o anexă la Monitorul Oficial, o anexă care arată ca o carte. Este o anexă care apare în fiecare an și în care este scrisă indemnizația pe caz rezolvat de la fiecare spital. O să aveți o uimire colosală citind aceste indemnizații pe caz rezolvat și-o să vedeți că spitale și clinici universitare de prestigiu, cunoscute peste tot, au aceeași indemnizație pe caz rezolvat cu un spital de care n-a auzit nimeni și în care nu se face nimic! Și aceste lucruri sunt lucruri politice și asta este realitatea!

Ștriblea (bătându-l încurajator pe umăr pe reprezentantul spitalului Codlea): Să ne spună domnu Albu, aici de față!

Dr. Monica Pop: Știu Spitalul Codlea. Dar lăsați-mă să termin! Dacă este un spital mic undeva, nu înseamnă că trebuie să fie și neperformant. Din nefericire însă sunt multe neperformante și vă spun încă odată: nu se face asistență medicală acolo! Deci bolnavii care plâng după aceste spitale plâng pentru că nu mai au asistență socială și nu medicală! În spitalul din Codlea, puteau fi mutate mai multe secții, pentru că înțeleg că sunt niște condiții hoteliere foarte bune acolo și puteau fi mutate secții deficitare din Brașov și sunt perfect de acord cu asta. Domnule Ștriblea, mai am ceva de spus, un singur lucru, încă odată:  managerii acestor spitale, ale căror nume erau puse de câteva luni pe site, știau foarte bine că nu trebuie să mai interneze bolnavi! Știau foarte bine acest lucru!

……………………………….

Dr. Monica Pop: Primul pas în reforma din Sănătate care ar trebui făcut privește plata asigurărilor de sănătate și vă asigur că o mare parte din cei care manifestau în fața spitalului nu erau asigurați. Lucrez într-un spital de urgență de atâta amar de ani și pot să vă spun că în fiecare zi, cel puțin 50% din cei care se prezintă la spital nu au asigurare de sănătate. Cei mai mulți au posibilitatea dar nu plătesc și știm foarte bine câți oameni plătesc asigurarea de sănătate în această țară, oameni care trebuie să ducă în spate pe toți ceilalți care nu plătesc dar vor act de sănătate de calitate superioară. Ăsta-i primul lucru. Al doilea lucru: îmi pare foarte rău pentru domnul Albu, dar ca să ții un spital pentru 350 de pacienți pe lună este inadmisibil! Numărul de 4000 de pacienți pe an mi se pare foarte mic pentru un spital performant! Înseamnă că nu e performant și am un argument forte: de ce bolnavii de la ei vin la noi? Eu nu vorbesc de spitalul pe care îl conduc eu…

Ștriblea (catifelat): Vă dau eu un răspuns: caută medici mai buni…

Dr. Monica Pop: Atunci să fie buni și-acolo!

……………….

Dr. Monica Pop: Numărul celor care nu plătesc asigurări de sănătate este cu mult mai mare decât al celora care plătesc! Oamenii trebuie să plătească pentru asigurarea de sănătate un procent din tot venitul lunar. Un medic, de exemplu, care lucrează în trei locuri plătește asigurări de sănătate în trei locuri. Nu-i drept lucrul acesta! Ori, foarte mulți oameni din această țară nu plătesc deloc!

%d blogeri au apreciat: