Arhiva

Posts Tagged ‘Codul de Procedură Penală’

MELANIA CINCEA: ”La Ordonanţa de urgenţă privind graţierea, de exemplu, în nota sa de fundamentare aglomeraţia din penitenciare este invocată ca pretext. Unul mincinos.”

27 ianuarie 2017 Lasă un comentariu

Supărarea repetentului clasei

Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să ştie că nu monitorizarea în cadrul MCV îi face pe români să se simtă cetăţeni ai unei ţări de mâna a doua, ci dispreţul faţă de lege manifestat indivizi de la vârful politicii, el însuşi exponent al acestei caste de repetenţi ai clasei în fiecare raport MCV.

Melania CinceaRaportul pe 2016 al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare – un document remis şi Parlamentului European şi Consiliului European – este, în linii mari, favorabil României. Şi în privinţa independenţei Justiţiei, şi a eficienţei sistemului judiciar, şi a integrităţii, şi a luptei anticorupţie. Adică, note bune – cu recomandări de îmbunătăţire a unor aspecte – pentru Parchete, pentru Curtea Supremă, pentru CSM, pentru ANI şi mai puţin bune, ca o cutumă s-ar putea spune, pentru Parlament, care s-a remarcat, din nou, prin refuzuri obstinate de a ridica imunitatea parlamentară, pentru a permite Justiţiei anchete sau măsuri preventive.

Comisia Europeană dă asigurări că se va renunţa la monitorizare “atunci când măsurile prevăzute la fiecare din obiectivele de referinţă din prezentul raport vo fi întreprinse, obiectivul respective va fi considerat provizoriu finalizat. Atunci când acest lucru va fi valabil pentru toate obiectivele de referinţă, MCV va fi închis”. 

Un minus mare, care pune sub semnul întrebării încetarea monitorizării la finalul acestui an, îl dau proiectele de ordonanţă de urgenţă ale Guvernului Grindeanu. Acestea – unul privind graţierea colectivă, celălalt, privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală – au stârnit îngrijorare nu numai în România, unde împotriva lor au manifestat, în stradă, zeci de mii de oameni, ci şi la nivelul Comisiei Europene. Care atrage atenţia, în cadrul aceluiaşi raport, că “modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracţiunii de corupţie sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenţei sau a eficacităţii DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate”. Cu menţiunea că orice versiuni finale adoptate ale celor două ordonanţe de urgenţă prezentate spre consultare de către Guvern, la 18 ianuarie 2017, ar trebui privite din acest punct de vedere.

De ce îngrijorează cele două ordonanţe de urgenţă? 1. Din cauza lipsei de transparenţă de care s-a dat dovadă în redactarea lor. 2. Din cauza fals invocatului caracter de urgenţă, dat de Guvenul Grindeanu, care nu numai că nu are nicio explicaţie sustenabilă pentru această urgenţă, dar încalcă şi Constituţia, cel puţin în privinţa uneia dintre ordonanţe, cea privind graţierea; legea fundamentală prevede că acordarea amnistiei sau a graţierii colective se reglementează doar prin lege organică, nu prin ordonanţă de urgenţă. 3. Din cauza minciunilor oficiale din care este ţesută justificarea lor. Apoi, mai sunt motive de alarmare date punctual de fiecare ordonanţă în parte.

La Ordonanţa de urgenţă privind graţierea, de exemplu, în nota sa de fundamentare aglomeraţia din penitenciare este invocată ca pretext. Unul mincinos. În primul rând, pentru că graţierea ar fi presupus o rezolvare pe termen scurt a problemei invocate, penitenciarele putând ajunge la acelaşi număr de deţinuţi, poate chiar mai mare, într-o perioadă relativ scurtă de timp. În al doilea rând, pentru că, dacă aglomeraţia din penitenciare ar fi fost motivul real de graţiere, nu ar fi urmat să beneficieze de acest act de clemenţă inclusiv oameni condamnaţi la plata de amenzi penale sau la închisoare cu suspendare. Situaţie în care se află, de exemplu, Liviu Dragnea, şeful pe linie de partid al lui Sorin Grindeanu şi al ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi care, din cauza condamnării pe care o are deja, riscă să ajungă în detenţie dacă următoarea sentinţă – aşteptată a fi pronunţată curând – prevede o altă pedeapsă cu închisoarea, fie şi cu suspendare. În al treilea rând, pentru că de graţiere ar fi urmat să beneficieze nu doar cei aflaţi în puşcării, ci şi cei care au dosare penale pe rol sau dosare care urmează a le fi deschise, pentru că ordonanţa de graţiere vizează fapte comise până în 18 ianuarie 2017.

Ordonanţa privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală este justificată oficial prin obligaţia de punere în acord cu decizii recente ale CCR. În practică, însă, avertizează experţi şi din Justiţie, şi din societatea civilă, ar dezarma magistraţii de „arme” juridice folosite în lupta anticorupţie, pentru că modificările aduse dezincriminează unele infracţiuni.

O dovadă în plus de îngrijorare este dată de faptul că ambele proiecte sunt încă în procedură de avizare. Nu a fost anunţată nici măcar intenţia de a le retrage. Aşadar, pot fi repuse pe ordinea de zi în orice moment şi îşi produc efectele imediat. Şi nu se va mai putea face nimic nici dacă ulterior ar fi abrogate de către Guvern, ori declarate neconstituţionale de către CCR. Deci, sunt un fel de bombă cu ceas, care poate fi detonată în orice moment.

În aceste condiţii, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu – partenerul de guvernare al PSD, părtaş la derapajul care a scos în stradă zeci de mii de oameni –, declara ritos, ieri, după publicarea raportului CE. „Vreau să vă spun că încep să nu mai țin seama de toate aceste recomandări din MCV pentru că este evident că, în loc să fie un mecanism de cooperare, a devenit un mecanism politic prin care România este tratată ca o țară de mâna a doua”, spunea el, acuzând Comisia Europeană de “tratament discriminatoriu”. O afirmaţie total deplasată, care frizează nu doar penibilul, ci un tupeu gros. Şi care, făcută de la înălţimea celei de-a doua funcţii în stat, te pune pe tine, cetăţean onest, în situaţia de a-ţi fi jenă.

Dl Tăriceanu ar trebui să ştie că nu monitorizarea în cadrul MCV îi face pe români să se simtă cetăţeni ai unei ţări de mâna a doua, ci dispreţul faţă de lege manifestat indivizi de la vârful politicii, plasarea lor deasupra legii, uneori prin alte legi ticluite pentru binele unei găşti penale. Iar Călin Popescu Tăriceanu, este un exponent al acestei caste de repetenţi ai clasei în fiecare raport MCV. Dl Tăriceanu, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, este unul dintre politicienii foarte vocali când vine vorba despre combaterea anticorupţiei. Este cel care folosea pagina Senatului României pentru a-şi regla conturi personale cu Justiţia, instigând, anul trecut, parlamentarii să refuze să se mai pronunțe în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor venite de la DNA.Şi tot el este cel care, în calitate de preşedinte de Senat, orchestrase o conjuraţie împotriva statului de drept, instigând punerea în aplicare a unei sentinţe definitive şi irevocabile emise în dosarul “ICA” – un dosar de corupţie cu un prejudiciu nerecuperat de 60 de milioane de euro –, şi, deci, la încălcarea separaţiei puterilor în stat. Atunci, sub bagheta d-lui Tăriceanu, Camera superioară a Parlamentului s-a reunit pentru a bloca punerea în practică a unei sentinţe care dădea dreptul ANAF să evacueze Antena 3.

Privind, aşadar, nu doar spre ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi în Parlamentul României – indicat constant în Rapoartele MCV ca sursă de probleme –, ci şi la derapajele actualului Guvern, care s-a dat în stambă încă din primele zile de mandat, aş spune că e prematură şi periculoasă o încetare a monitorizării în privinţa României. Aceste ieşiri împotriva statului de drept, ale repetenţilor clasei, neliniştesc şi dau senzaţia de trai într-o ţară de mâna a doua sau a treia.

Autor: Melania Cincea

Sursa: Puterea a Cincea

P.S. Având în vedere că astăzi, la data publicării aici a acestui text, frumoasa autoare a articolului, jurnalista Melania Cincea, își sărbătorește ziua de naștere îi urez din suflet, multă sănătate, fericire alături de cei dragi și succes în tot ce face.

melania

LA MULȚI ANI, MELANIA !

SORINA MATEI: ”Fie că-i convine, fie că nu, şi SRI este la fel de responsabil ca şi DNA de rezultatele din instanţă ale demersurilor anticorupţie din perioada Mai 2013- Martie 2016…”

11 septembrie 2016 Lasă un comentariu

Un remarcabil articol publicat de Sorina Matei pe siteul său sorinamatei.ro

Sorina Matei

Războiul

Probabil că nu va mai fi nevoie de nicio Marţe Neagră, nici de zeci de modificări în cascadă ale Codului Penal sau ale Codului de Procedură Penală pentru că războiul declanşat de prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, împotriva DNA are toate şansele să creeze cadrul şi contextul prin care să se “rezolve” aproape tot ce n-a visat vreodată să reuşească întreaga clasa politică românească nereformată. Poate să distrugă chiar de la rădăcină un concept foarte preţios, sănătos pentru societate şi un crez puternic: anticorupţia. Iar cel mai grav este să ucizi idei.

Probabil că, de exemplu, prin Iunie 2012, nici prin cap nu-i trecea baronului de Ilfov şi prieten al directorului SRI, Marian Petrache, care şobolănea împreună cu figuri de tristă amintire din DGIPI Ilfov şi Justiţie despre cum să pună mâna pe “curent, care înseamnă informaţia şi puterea şi parchetul, care înseamnă DNA-ul şi motorul”, că în Septembrie 2016, curentul pe care şi-l dorea n-are altă treabă legală în această societate decât să scurtcircuiteze motorul. Acum, curentul, deşi decuplat, ar vrea instituţional ca motorul pur şi simplu să ia foc. Pentru că nu-l mai poate doza şi controla.

Viaţa a dovedit că oricât s-au chinuit alţii, decuplarea dintre curent şi motor n-au făcut-o nici baroni ca Marian Petrache, nici duşmani ai Justiţiei, a făcut-o pe 16 Februarie 2016, şi a devenit general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi efectivă cu putere de lege din 14 Martie 2016, chiar Daniel Morar, fost procuror şef al DNA, un acerb şi deschis adversar al implicării SRI în treburile DNA şi, printre altele, ulterior, şi adevăratul creator al sintagmei pentru DNA de “divizie penală a SRI”.

Doar un om care a ştiut în detaliu măruntaiele şi secretele sistemului s-a demonstrat că a fost capabil să taie artera aortă a funcţionării reale şi legale a întregului eşafodaj, înlăturând aproape prin legiferare o mică sintagmă “alte organe specializate ale statului” din articolul 142, alineatul 1 al Codului de procedură penală, care viza punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Daniel Morar a fost cel care astfel a pus punct colaborării SRI- DNA.

Atunci, DNA, sedusă de succesul, aplauzele şi mirajul publice, aproape că a achiesat la decizia lui Daniel Morar de a tăia cordonul ombilical care o lega de SRI, spunând că “se descurcă şi fără”, că tehnic va face faţă, că practic nu este nicio problemă. În fapt, DNA îşi dorea destul de tare independenţa totală, pe care de altfel a obţinut-o de 6 luni.

Că datele obiective arată că intern şi din punct de vedere tehnic în DNA lucrurile nu au stat chiar aşa, este aproape o altă discuţie,însă în timp viziunea despre actul acuzării, timing şi speţe a celor două instituţii- DNA şi SRI- a început să difere radical, degenerând până astăzi când s-a ajuns la un conflict inter-instituţional aproape deschis.

Imediat după decizia CCR, mai întâi DNA a cerut arestarea în lipsă a miliardarului israelian, Benny Steinmetz şi a celorlalţi doi complici. Fără nicio pârghie în instrumentare şi neobişnuit cu perspectiva contemplativă, SRI a început uşor să se urce pe pereţi. Sub pretextul unei halucinante motivări ce susţinea aproape textual că israelienii nu pot fi citaţi telefonic pentru că nu ştiu cine de fapt îi sună, judecătorul “cu naşul în suflet” al ÎCCJ care, printre altele, emitea şi mandatele de siguranţă naţională, dă satisfacţie SRI şi revocă mandatul de arestare în lipsă pentru toţi trei iraelienii. Spre supărarea SRI, după două luni de la revocarea mandatului de arestare în lipsă, DNA îi trimite pe toţi trei israelienii din dosar- Benny Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi- în judecată, şi mai cere încă o dată instanţei arest preventiv în lipsă pentru toţi trei.

Şi lucrurile au progresat. În lipsa unei ancore reale de susţinere, “în dreapta cu duşmani, în stânga cu duşmani, în spate cu duşmani”, aşa cum declara încă din Mai, şefa DNA a ales să meargă tot înainte, fiind extrem de atentă la nemulţumirile societăţii, societate care o şi sprijinea puternic în demers. Aşa, DNA şi-a fixat ţinte publice şi a continuat să-i ia de pe funcţii şi să descotorosească populaţia de toţi nesuferiţii, speţele Niţu, Oprea, Tobă, Ponta- Ghiţă, găsind SRI, la fel de constatator, dar cumva mutat: de pe pereţi, fix pe tavan.

Cazurile Tobă şi Ponta-Ghiţă au totuşi particularitatea lor, în discuţie nefiind vorba numai despre deschiderea unei Cutii a Pandorei- cheltuirea legală a fondurilor operative din surse publice- ci şi prietenia SRI cu Petrică Tobă şi cu eterna piatră de moară protejată instituţional şi operativ, Sebastian Ghiţă. Ca atare, cumva ajunsă pe lustră, conducerea SRI cu intenţie săvârşeşte un gest fără precedent şi imediat se apucă să arunce cu napalm în DNA. Vorbeşte public, dar “pe surse” despre “dosarul Ponta- Ghiţă” care este “sută la sută producţia DNA”, simte nevoia să spună că nu are “nicio contribuţie”, că “nicio probă din acest caz nu a fost culeasă de către SRI pentru că dosarul a fost făcut după decizia Curţii Constituţionale, care a lăsat Serviciului exclusiv cazurile de siguranţă naţională”.

Cumva, SRI – care niciodată nu simte nevoia să explice societăţii propriile greşeli, deşi este dator să facă asta –  se apucă brusc să moară public de grija DNA când nimeni nu l-a întrebat nimic, când legal nici n-ar avea cum să aibă vreo legătură, dar culmea este că ştie şi când anume a fost întocmit al 5-lea dosar care-l vizează pe protejatul instituţional Ghiţă, ştie că n-are nicio contribuţie de parcă ar cunoaşte ce este folosit cu exactitate în probatoriu, şi bineînţeles poate indica cu precizie şi perioada de timp în care speţa a fost lucrată, dar şi cine anume a cules probele.

Câtă grijă faţă de fostul partener s-ar putea spune, când de fapt napalmul a continuat şi în zilele următoare cu mesajul “Kovesi, pixul înapoi”, cu o poză, şi tot aşa. Dacă n-am avea de-a face cu oameni de peste 18 ani, vaccinaţi totuşi, cu buletin, probabil scena ar putea fi desprinsă dintr-o grădiniţă cu prichindei în care doi puşti prieteni se ceartă rău, unul îi ia jucăriile celuilalt iar cel rămas fără maşinuţe, după a nu ştiu câta rundă de joacă în care stă spectator, începe ofticat să strige ca să-l audă chiar tot cartierul la fostul partener că e urât, că are haine murdare, rupte, că nu mănâncă tot şi că-l pârăşte şi la mama dar şi la doamna. Na!

În prima jumătate a acestui an, când DNA a încasat în instanţe aproape 250 de achitări la fond şi prin decizii definitive, aşadar aproape 20% din vechea “producţie DNA- SRI”, nimeni din conducerea SRI nu s-a mai simţit responsabil în faţa societăţii şi nici nu a mai dorit să ajungă la public explicaţia pe surse: “Măi, băieţi, ne pare rău, am greşit”. Nici când Radu Ruşanu a fost achitat definitiv după ce-a stat luni bune în arest preventiv şi la domiciliu, pentru că fapta nu exista, nici când Gruia Stoica a fost condamnat la doi ani şi jumătate cu suspendare, absolut nimeni nu s-a simţit răspunzător să schiţeze vreun gest de scuze că rechizitoriile au fost atât de şubrede încât cei doi nu au putut fi probaţi deloc la dimensiunile acţiunilor lor. Tăcere a fost şi la DNA.

Fie că-i convine, fie că nu, şi SRI este la fel de responsabil ca şi DNA de rezultatele din instanţă ale demersurilor anticorupţie din perioada Mai 2013- Martie 2016, chiar dacă strict tehnic demersurile legale şi instrumentările sunt semnate şi asumate exclusiv de procurorii DNA. Însă şi SRI a fost pe acolo, a văzut ce se întâmplă, putea sesiza de mai demult derapajele iar acum nu se poate descotorosi de efecte cu una cu două, mai ales când ambele instituţii au turat la maximum motoarele, lâsând deoparte calitatea actului acuzării care în mod continuu s-a degradat. Altminteri, de pildă, revista Intelligence a SRI ar putea ieşi din tipografie sub denumirea de Mare Tratat al Ipocriziei, iar ediţia princeps s-ar putea intitula “Despre cum am fost acolo şi nu vreau să-mi aduc aminte nimic”. Faptul că SRI nu mai este responsabil de 6 luni de ce face, ce nu face sau cum face DNA, este altceva, însă invenţia pescuirii suspecţilor de pe funcţii, de exemplu, nu a apărut de 6 luni, ci este tot o “producţie a casei de succes SRI-DNA”.

Este adevărat că nimeni nu dă dreptul SRI să proclame cât de bune sau de slabe sunt acum dosarele “fără sprijin” şi că doar judecătorul în instanţă decide, însă în acelaşi timp este cam de râsul curcilor să susţii juridic într-o speţă, spre exemplu, că momentele spălării de bani s-au făcut pe invers iar Ghiţă nu ajungea pe listele PSD în 2012, dacă nu i-l aducea ofrandă lui Ponta pe Tony Blair. DNA, ca orice instituţie, are procurori foarte buni, care ştiu carte dar şi catastrofe. N-ar fi nici prima, dar nici ultima speţă în care principala instituţie anticorupţie ar putea da chix în instanţă, însă când toate se vor aduna şi va veni momentul adevărului, obiectiv şi cuantificabil, pe statistici, n-ar fi exclus să vedem că, în performanţa instituţiei, mandatele 2005- 2013 au mai multe condamări definitive, raportat la trimiterile în judecată, decât mandatele 2013-2019. Iar o asemenea potenţială realitate nici DNA şi nici SRI nu o vor putea suporta.

Cu mai multe lupte deschise, printre care cu SIE, DGIPI, SRI, cu o clasă politică ce unanim ar sfărâma bucăţică cu bucaţică din clădirea DNA, cu o presă în majoritatea ei defavorabilă, cu trompete interesate sau infractori ce urlă vrute şi nevrute din toţi bojocii de dimineaţa până seara, DNA este aproape forţată să nu mai facă greşeli. Să instrumenteze mult mai atent şi temeinic dosare, să cântărească ca la carte probatoriile şi infracţiunile, să renunţe definitiv la eseistică, să nu mai reinterpreteze juridic nimic, pentru că altfel, atunci când speţele vor ajunge la maturitate în instanţe şi se va trage linie, vremelnica susţinere publică deja şubrezită este foarte posibil să nu mai existe, clasa politică va ataca şi se va simţi îndreptăţită s-o facă, suspecţii de corupţie scăpaţi de instrumentări slabe vor râde în nasurile tuturor şi se vor întoarce de unde au plecat, iar nimeni din DNA nu va şti pe unde să scoată cămaşa. Acest moment nu este chiar foarte îndepărtat.

Întotdeauna, cele mai grele şi puternice lovituri pentru Justiţie au venit chiar din măruntaiele sistemului, iar acum, după Daniel Morar, cu un al doilea personaj ca prim adjunctul SRI şi a doua instituţie făţis pe capul DNA, nimic şi nimeni nu poate prevesti ceva ce s-ar putea întâmpla şi pentru societate ar fi de bun augur. O societate care, printre altele, susţine fără ezitare anticorupţia de 11 ani, dar care însă trăieşte la fel de prost, pentru că efectele nu sunt cuantificabile iar mecanismele recuperării efective a prejudiciilor nu sunt operaţionale nici acum.

Fără jucării dar cu metehne, SRI este antrenat să distrugă şi probabil va da, programatic, cu napalm până când ceva va sări, la un moment dat, definitiv, de pe axul anticorupţiei sau măcar ceva se va schimba. Pentru că, în esenţă, este vorba despre control şi despre putere reală, iar în această bătălie se va trage cu tot arsenalul din dotare, DNA având de partea sa pârghiile, instrumentele şi încă şi opinia publică iar SRI restul.

Canibalizarea celor două instituţii, realistic, n-o poate arbitra nici intern şi nici extern nimeni, astfel că proporţiile devastatoare şi consecinţele ce pot friza iresponsabilul, le-am putea vedea cu toţii foarte probabil.

Însă până să vegheze constant şi atent la decesul caprei vecinului, SRI ar face bine să vadă şi bârna din ochii săi. Fonduri operative vraişte, arată date obiective, sunt la toate serviciile secrete, la fel ca şi continua neadaptare la nevoile, evoluţiile sănătoase şi pretenţiile societăţii. Aflat într-o hazna de retorică şi imagine, prins zilnic în vârtejuri, generate de multe ori chiar de propriile greşeli, SRI stă ca struţul cu capul în nisip, iar când şi-l scoate, îşi pune ochelari de cal şi îşi înfige dopuri adânci în urechi.

De aproape 1 an, n-a mişcat un deget în privinţa propriilor plagiatori, că SRI nu dă doi bani nici pe furtul de idei. Când a fost vorba de grija legală şi atribuţiile vizavi de starea de sănătate a populaţiei, SRI a sifdat printr-un ghem de minciuni întreaga populaţie, ba chiar a continuat să stea mufat cu ventuzele firmelor proxy şi interpuşilor, la fondurile sistemului sanitar. Ce poate fi mai cinic şi condamnabil oare decât acest perpetuum mobile de a ciupi bani din viaţă? La împărţiri de bani publici însă, SRI e invariabil primul bugetofag al ţării în timp ce societatea nu are nici măcar dreptul să ştie câţi sunt. SRI ar trebui de pe acum să se obişnuiască cu ideea că lipsa de control real şi independent asupra funcţionării instituţiei nu poate dura la nesfârşit, că în orice societate evoluată dezbaterea reală şi răspunsurile trebuie să existe şi că, la un moment dat, această societate care enervează teribil dar în slujba căreia se află, va reacţiona.

Până atunci, în lipsa pârghiilor efective şi legale de instrumentare a speţelor de mare corupţie, SRI se poate îngriji doar de conţinutul Titlului X al Codului Penal, adică de partea specială ce priveşte infracţiunile la adresa siguranţei naţionale şi unde este organ de cercetare penală specială. Dar nici aici să nu se mai apuce să declare toţi şaormarii şi vânătorii cu permis ca pericole reale la starea de siguranţă naţionale a ţării, că râde lumea din nou.

Se spune că războiul este ştiinţa distrugerii şi că atât timp cât poţi trăi în pace nu este bine să baţi la poarta lui. “Cei ce sunt însă experţi în arta războiului supun armata inamică fără luptă, cuceresc oraşele fără a le asedia şi doboară un stat fără operaţiuni prelungite”/Sun Tzu. Altfel, singurul om bun este omul mort.

Autor:  Sorina Matei 

Sursa: sorinamatei.ro

Publicat: 11 septembrie 2016

HALUCINANT, ÎN ROMÂNIA SE FACE JUSTIŢIE ÎN INTERS PERSONAL : Judecătoarea Risantea Gagescu (cea care a achitat-o pe Mariana Rarinca) a cerut nerespectarea Codului de Procedură Penală pentru a-şi salva cariera

19 august 2015 2 comentarii

HALUCINANT !!!

Desprinsă parcă din filmele cu proşti, Judecătoarea Risantea Gagescu (cea care a achitat-o pe Mariana Rarinca), pentru a nu-i fi pusă în pericol cariera a cerit nerespectarea Codului de Procedură Penală …

Risantea Găgescu

Risantea Găgescu

Nu odată am auzit de faptul că atunci când un judecător analizează probele după care dă o sentinţă se detaşează de orice alteceva …

Aşa o fi, dar nu la noi.

În România se pare că în Justiţie se poartă mici războaie în care prevalează răzbunările de ţoape de mahala dintre cuconetul purtător, din păcate, de robă, interesele care le privesc cariera de magistrat.

Șefa ÎCCJ, Livia Stanciu

Șefa ÎCCJ, Livia Stanciu

S-a ajuns la situaţii de-a dreptul halucinante.

Se pare că judecătorul din dosarul „Rarinca” nu a ezitat să încerce să îşi apere sentinţa definitivă de achitare cerând nici mai mult, nici mai puţin decât nerespectarea Codului de Procedură Penală.

Fără a ţine cont că era sub observaţia directă a Consiliului Superior al Magistraturii s-a desfășurat, luni, la Curtea de Apel București s-a petrecut o adevărată aberaţie pentru lumea considerată civilizată, un judecător a vrut să fie  audiată ca parte într-o cale extraordinară de atac pentru a-și apăra propria hotărâre judecătorească.

Mariana Rarinca

Mariana Rarinca

Culmea nebuniei s-a atins când judecătoarea şi-a permis să ceară nerespectarea Codului de Procedură Penală!

Instanţa Curții de Apel București, formată din judecătorii  George Matei (președinte) şi Anamaria Trancă a judecat contestația în anulare formulată de DNA împotriva achitării în cazul “Rarinca – șantajarea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Absolut incredibil a constatat că la dosar a fost incluse nişte note înaintate de avocatul judecătoarei Risantea Găgescu, Cornel Liviu Popescu.

Ei bine, judecătoarea Risatea Găgescu este tocmai judecătoarea care a pronunţat achitarea împotriva căreia se exercită această cale de atac.

Alături de judecătorul Damian Dolache , Judecătoarea Risantea Găgescu a făcut parte din completul care a exprimat achitarea Marianei Rarinca. Magistratul și-a expus punctul de vedere în dosarul penal pe care l-a judecat  prin motivarea achitării, așa cum prevede procedura.

Madam Găgescu însă a considerat că este desupra legii şi a vrut să participe la judecarea contestaţiei în anulare.

În acest sens prin avocatul menţionat mai sus a înaintat nişte note prin  care, vezi Doamne,  ar fi intenţionat să îşi apere cariera de magistrat.

Desprinsă parcă din filmele cu proşti, cucoana a argunentat că dacă ar fi fost desfiinţată sentinţa dată de ea ar fi putut fi sancţionată de CSM pentru incompatibilitatea de a judeca dosarul “Rarinca”.

Judecătoarea Găgescu a cerut prin avocat nici mai mult nici mai puţin decât nerespectarea Codului de Procedură Penală care prevede că într-o contestaţie în anulare părţile din proces sunt doar inculpatul, persoana vătămată ( în cazul nostru Mariana Rarinca şi Livia Stanciu, preşedinta ÎCCJ) şi procurorul de şedinţă.

Motivul pentru care madam Găgescu a cerut prin avocat să nu se respecte  Codul de Procedură Penală pare desprins din cineştie ce roman grotesc: “Legiuitorul este, uneori, prost!”.

Avocatul judecătoarei a făcut trimitere la Art.8 al Convenției Europene de Apărare a Drepturilor Omului, încercând să inducă ideea că dacă legislația internă nu prevede ca judecătorul să fie parte intr-un proces penal, în care s-a pronunțat, pentru a-și apăra un drept (cariera profesională probabil),  trebuie respectată legislația europeană, care are prioritate.

Judecătorul George Matei (președintele instanței), le-a explicat avocatului si judecătoarei  Găgescu, prezentă şi dânsa în sală, că în legislaţia românească există căi administrative prin care îşi poate apăra cariera, obligaţia de la care nici un magistrat nu poate face rabat fiind aceea de respectare necondiţionată a Codul de Procedură Penală.

Cererea judecătoarei Găgescu find respinsă de instanţă.

Persoane cu o puternică pregătire în domeniu au spus referitor la acest caz că magistrații trebuie să fie MODELE de respectare a legislației:

“ Este halucinant ca un judecător să ceară nerespectarea Codului de Procedură Penală. Pot presupune că acest judecător, cu grad de Curte de Apel, unde se pronunță hotărâri definitive, care CREDE că prevederile Codurilor Penale sunt facultative sau aplicabile în funcție de cine știe ce împrejurări, a dat sentințe definitive si executorii! Mă gândesc cu GROAZĂ ce hotărâri definitive ar fi putut pronunța un astfel de judecător”.

Inspecţia Judiciară a anunţat că Inspecția NU se poate pronunța într-un caz ce poate face obiectul cercetării disciplinare.

Un jurnalist a întrebat-o pe madam Găgescu în baza căror texte de lege  a înaintat notele scrise în judecarea contestației în anulare în cazul “Rarinca”.

Judecătoarea a spus că îşi rezervă dreptul să tacă.

Jurnalistul a insistat îprecizând că nu o întreabă în calitate de judecător ci ca persoană care doreşte să fie considerată parte din contestaţie lucru care a iritat-o pe madam Găgescu,  avocatul acesteia ameninţând că va depune o plângere pentru hărţuire deşi reporterul a spus că nu a dorit decât să respecte deontologia profesională , „audiatur et altera pars”, principiul ascultării celeilalte părţi.

Instanța a admis contestația în anulare a DNA si a decis rejudecarea apelului în dosarul „Șantaj la președinta Înaltei Curți”, primul termen de judecată a fost fixat pentru vineri. Apelul va fi rejudecat de o altă instanță de judecată.

Pe scurt despre cazul „Rarinca”

După ce mai multe instanţe au admis arestarea preventivă a Marianei Rarinca, Tribunalul București a CONDAMNAT-O la trei ani închisoare cu suspendare.

Instanța Curții de Apel, formată din Damian Dolache și Risantea Găgescu au ACHITAT-O. Procurorii de la  DNA au făcut contestație în anulare a deciziei de achitare a Marianei Rarinca, contestaţie admisă.

Procurorii DNA reclamau că judecătoarea Risantea Găgescu, din completul care a pronunţat decizia de achitare, nu a fost imparţială.

Argumentul de forţă al procurorilor fiins interviul susţinut de ea în urmă cu doi ani în faţa membrilor CSM de magistratul care îşi dorea să promoveze la Înalta Curte.

Procurorii DNA au citat, în acea solicitare, discuţia purtată cu Livia Stanciu pe o chestiune de drept:

 

DIALOGUL DINTRE LIVIA STANCIU – RISANTEA GĂGESCU

Livia Stanciu: Ce înţelegeţi prin eroare judiciară, doamnă…

Risantea Găgescu : Când există o eroare judiciară.

Livia Stanciu: Da, asta vă întrebam: ce înţelegeţi prin eroare judiciară dvs.? Ca să înţeleg şi eu.

Risantea Găgescu : Mă scuzaţi, nu m-am referit la calea extraordinară de atac. Să văd că probele din dosar conduc spre achitare. Poate m-am exprimat eu greşit.

Livia Stanciu: Sau invers.

Risantea Găgescu : Sau invers – condamnările. Deci este singura… dar foarte rar, cred că sunt situaţiile foarte rare. Numai atunci aş face opinie separată.

Prin achitarea pronunţată în dosarul „Mariana Rarinca vs Livia Stanciu”, judecătoarea Găgescu a dorit să îi arate preşedintei ÎCCJ ce înseamnă aia „eroare judiciară”.

P.S. Dacă astfel de judecători cu comportament de ţoape care pun cariera deasupra a orice, împart dreptatea în România înseamnă că ţara asta că ţara aceasta are o mare problemă …

%d blogeri au apreciat: