Arhiva
Rovana Plumb și Dan Nica, propunerile României pentru funcția de comisar european ar putea fi blocate de comisiile de specialitate ale PE
Este posibil ca guvernul de incompetenți Veorika să primească una peste bot pe care să o țină minte.
Este posibil ca propunerile pentru funcția de comisar eurpean să se lovească de opoziția Președintelui Comisiei Europene sau să fie respinși pur și simplu de comisiile de specialitate ale Parlamentului European, Rovana Plumb și Dan Nica fiind scăpați de anchete panale doar mulțumită opunerii colegilor lor cel puțin la fel de penali prin interpretarea forțată a imunității.

Rovana Plumb
Rovana Plumb și Dan Nica, amândoi eurodeputați ai PSD au grave pete în CV. Dan Nica a scăpat de acuzațiile DNA de luare de trafic de influență și luare de mită după ce faptele s-au prescris în urma tergiversării ridicării imunităţii sale Parlamentul European, for care a decis, până la urmă, că ridicarea imunităţii ţinea de preşedintele României.
Rovana Plumb s-a sustras cercetării penale pentru complicitate la abuz în serviciu în cazul Belina, după ce Camera Deputaţilor s-a împotrivit ridicării imunităţii.
În cazul coanei Plumb, DNA ar putea veni cu o nouă cerere, dacă sunt probe noi, iar acum decizia încuviinţării începerii urmăririi penale ar sta doar în pixul lui Iohannis.
Surse politice spun că România și-ar dori un portofoliu la Mediu, Energie sau Transporturi pentru unul din cei doi. Negocierile la nivel european vor fi purtate atât pentru portofoliu, cât şi pentru comisarul în cauză, mai ales că Ursula von der Leyen, şefa Comisiei, vrea paritate între femei şi bărbaţi în executivul european. În urmă cu patru ani, România mai întâi a ştiut portofoliul pe care îl primeşte, apoi a dat şi comisarul, pe Corina Creţu pentru Dezvoltare Regională.
Propunerile PSD ar putea întâmpina probleme la audierile de la Bruxelles.
„Negocierile care se poartă la Bruxelles din perspectiva constituirii viitoarei Comisii trebuie privite sub două aspecte. În primul rând, trebuie ţinut cont de faptul ca preşedintele CE are drept de veto la orice propunere din partea statului membru. În al doilea rând, propunerile făcute inclusiv de preşedintele CE trebuie să treacă de votul în comisiile din PE. Iată deci că orice propunere din partea României asupra căreia planează orice suspiciune de integritate poate afecta grav imaginea României şi implicit portofoliul ce urmează a fi primit“ – a declarat Daniel Buda, eurodeputat.
Și eurodeputatul Marian-Jean Marinescu consideră că oamenii propuşi de PSD s-ar putea să nu treacă de votul din comisiile Parlamentului European.
„Imaginea României continuă să se degradeze dacă se vine cu Dan Nica sau Rovana Plumb ca propunere. PSD chiar nu are nişte oameni competenţi şi fără probleme pe care să-i trimită. La audierile din comisiile Parlamentului European problemele de integritate s-ar putea să conteze foarte mult şi propunerea de comisar să cadă la vot“ – fost vicepreşedinte al PPE, unul dintre cei mai influenţi aleşi români la Bruxelles.
La rândul său, Valeriu Turcan, fost consilier prezidențial, spune că România, având în vedere imaginea celor doi, nu are cum să primească un portofoliu important cu asemenea propuneri.
„Ambii sunt garantaţi Dragnea şi Dăncila. Vin cu o reputaţie care nu îi va ajuta să realizeze ceva bun pentru România. Pentru Nica, Bruxelles-ul a fost calea de fugă de Justiţie, iar pentru doamna Plumb, calea de a scăpa de riscurile asociate unei guvernări de pradă. Spre deosebire de Rovana Plumb care a făcut eforturi să nu pară total asociată cu Dragnea, Nica a fost în schimb portavocea discursului anti-justiţie şi anti-Bruxelles ani de zile. România nu va câstiga ceva, ci dimpotrivă, va avea numai de pierdut“ – a declarat Valeriu Turcan pentru presă.
Corina Crețu face pulbere afirmațiile lui Liviu Dragnea
La fel ca marea majoritate a populației acestei țări știam că Liviu Dragnea își disprețuiește electoratul, el știind că doar niște persoane cu un retard destul de avansat mai sunt dispuse să îl voteze. Nu ai cum să crezi aberațiile din discursurile sale, pur și simplu, niște vorbe înșirate, poate nu atât pentru a fi înghițite direct de electoratul său ci pentru ca pseudojurnaliștii de la televiziunile obediente să aibă subiecte de argumentat.
Măcar dacă ar ști să își livreze rahaturile împachetate frumos , el face dovada unei lipse de talent actoricesc care l-ar face inacceptabil chiar și pentru telenovele indiene second hand scuipate în freza gospodinelor de realmente sinistrul Bollywood TV.
Aflat în turneul său electoral, Dragnea încearcă să entuziasmeze audiența creionând o lume în care doar el e Cel Bun, ăilalți, alternați din când în când. pentru variație. Ieri l-am văzut, încercât să pară retoric, cum spunea că intențiile lui bune sunt criticate pe nedrept de, evident, dușmanii lui ce vor, neapărat să îl vadă prăbușit (de larcă de la 6% mai are unde se prăbuși) și, evident la popreală.
El, ca El Lider Suprem (Atenție! nu partidul) ar vrea să facă tot dar dușmanii, oameni răi, îl critică pentru că:
– Vrea să pună asfalt pe ulițele de la sate să nu mai umble țăranul prin noroi (parcă era vorba că în Românika nu mai e noroi nici cât să chiorăști un șoarece, după câte zicea zicea Veorika Vasilica, reprezentanta lui în Guvern),
– Vrea să construiască școli și spitale (uitând că de fapt sunt construite netrebuind decât să fie reutilate și redeschise, PSD promițând pe vremea lui Ponta că în șase luni le redeschide pe toate),
– Vrea să facă autostrăzi ca la balamuc …
Cine drac or fi ăia de îl critică pentru astea? Dumnezeu știe, Dragnea ne mai menționându-i, considerându-i de la sine înțeleși.

Corina Crețu
Problema lui Dragnea este că tocmai social-democrații îi cam fac varză afirmațiile ditirambice …
Corina Crețu, comisar european și pesedistă cu state mai vechi decât Dragnea, aceasta devenind pesedistă din jurnalistă încă de pe vremea în care Iliescu și Năstase făceau legea în partid (numit la vremea aceea PDSR), face pulbere afirmațiile penalului lider al PSD, vorbele lui devenind verba volant, transformându-se în fum care se destramă, nu la sfârșitul discursului, ci al frazei.
Madam Crețu, aflându-se în emisiunea lui Denise Rifai se arăta uluită (de parcă nu ar ști cam ce hram poartă partidul care a făcut-o comisar european) de faptul că, deși Comisia Europeană, s-a oferit să facă studiul de fezabilitate pentru autostrada A8, care ar lega Moldova de vestul european, Dragnea&co nearătându-se interesați de ofertă, de asemenea, nici cele opt spitale regionale cu care umblă PSD în coadă nefiind decât niște ceva ce interesează cam cum interesa autostrada zburătoare a lui Sorin Oprescu. Adică sunt bune în campaniile electorale după care sunt depozitate undeva la prăfuit până la următoarea campanie.
”Ne-am oferit, noi cei de la Comisia Europeană – a declarat Corina Crețu în emisiunea Deniei Rifai – să facem studiul de fezabilitate pentru autostrada A8, care ar lega Moldova de vestul european. Interesul nostru la Comisia Europeană este ca toate aceste lucruri să se facă. Avem toată flexibilitatea. În privința spitalelor regionale, știți foarte bine, eu sunt exasperată că de doi ani nu progresăm. Comisia Europeană nu a primit nici până la această oră vreo propunere de proiect major pentru cele trei spitale regionale, pe care le-am semnat în 2015, în programul operațional regional. Eu vin de la Strasbourg acum, ieri m-am întâlnit cu domnul Marie Jean Marinescu, de la comisia Regio. Mi-a dat această scrisoare răspuns pe care a primit-o de la Ministerul Sănătății și îmi pare rău să spun că am fost absolut șocată să văd în această scrisoare lucruri care dezinformează populația și mai ales pe un membru al Parlamentului European. Aicea scrie că proiectele studiilor de fezabilitate au fost transmise din decembrie.” .
”Am avut chiar astăzi o videoconferință cu colegii mei de la DG Regio și am verificat, nu s-au notificat oficial comitetele de monitorizare ale programului operațional regional, care s-au întâlnit în 14 februarie, unde autoritățile de management doar au menționat că se lucrează la studiile de fezabilitate, ori în scrisoare se arată că au fost trimise deja la comisie. Nu este normal ca într-o scrisoare a unui minister în fiecare paragraf să nu spui se-o să faci cu spitalele regionale, ci să dai vina pe Comisia Europeană. Pentru că eu am avut toată flexibilitatea și am primit numai atacuri. Nu am nimic împotrivă. Să mă atace dar să le facă!” – a mai spus comisarul european Corina Crețu, la Realitatea tv.
GABRIELA ZOANĂ (înlocuitoarea Veorikăi la PE), ÎNCEPE, PE FAȚĂ, LUPTA ÎMPOTRIVA ANTICORUPȚIEI EUROPENE
Nu ai cum să nu te uluiești când vezi cum Gabriela Zoană, cea cu zâmbetul extrem de ofertant de genul ”Tu aduci țigările, cafeaua o dau eu”, este, intelectual vorbind, copia fidea a Vasilikăi Veorika, actualul premier al României. E adevărat, din punct de vedere estetic, arată ceva mai bine.
Cam neinvitată pe la televiziuni, Găbița cea brunetă este cam nevorbită de felul ei, așa că, pentru a fi în vizorul … cui trebuie, arâtând că ea luptă din răsputeri pentru măreața cauză a PSD de a salva de pușcărie corupții și de a pulveriza nu doar lupta anticorupție ci chiar ideea de justiție, a mai transmis presei un comunicat care se vrea extrem de mușcător la adresa celor de la Parlamentul european care par a nu avea altă treabă decât să se își bage coada în treburile onorabililor penali carpato-danubiano-pontici.

Gabriela Zoană
După părerea sa una din deciziile adptate de colegii ei de la Parlamentul Europeanîși cam bagă picioarele în ideea de stat de drept, „documentul care se doreşte a proteja statul de drept în ţările membre încalcă el însuşi statul de drept“.
Un document care stabilește niște reglementări comune comune în evaluarea şi sancţionarea oricărui Stat Membru unde Comisia Europeană va constata încălcări sistemice ale regulilor statului de drept. După părerea năstrujnici europarlamentare pesediste apare spre unuirea unora, un ticălos mecanism de protecţie al bugetului Uniunii Europene în care se enumeră modalităţile graduale de sancţionare în cazul unor asemenea derapaje, inclusiv reducerea sau suspendarea plăţilor din fonduri comunitare, responsabilitatea deciziei privind blocarea sau deblocarea fondurilor revenind Parlamentului European şi Consiliului la nivel de miniştri.
Ea susține că se încalcă regulile statului de drept, guvernele care „interferează cu activitatea tribunalelor sau nu pedepsesc frauda şi corupţia vor risca suspendarea parţială sau totală a finanţării din partea UE.
Comisia Europeană, asistată de un grup de experți independenți, va avea sarcina să identifice „deficienţele generalizate privind respectarea statului de drept“, va propune măsurile ce se impun care se vor aplica doar după aprobarea PE şi a Consiliului, aceleaşi instituţii, aşa cum spuneam, având şi puterea de a debloca fondurile după un raport pozitiv al Comisiei.
Situațiile în care Comisia Europeană și grupul de experți independenţi va putea face asemenea propuneri de blocare de fonduri europene ar fi:
** Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este ameninţat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele:
– prevenirea şi sancţionarea evaziunii fiscale;
– control judiciar eficient de către instanţele independente;
– buna funcţionare a autorităţilor care implementează bugetul UE;
– buna funcţionare a autorităţilor care efectuează controlul financiar;
– investigarea adecvată a fraudei – inclusiv frauda fiscală -, corupţia sau alte încălcări care afectează execuţia bugetului UE;
– recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit;
** Cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă şi, dacă este cazul, cu Parchetul European. În funcţie de domeniul de aplicare al deficienţelor şi de procedura de gestionare a bugetului, Comisia poate decide cu privire la una sau mai multe măsuri, incluzând:
– suspendarea angajamentelor,
– întreruperea termenelor de plată,
– reducerea prefinanţării şi
– suspendarea plăţilor.
Exceptând cazul în care decizia respectivă prevede expres altfel, guvernul trebuie să continue implementarea programului sau fondului UE respectiv şi să efectueze plăţi către beneficiarii finali, cum ar fi cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile. Comisia ar trebui să facă eforturi pentru a se asigura că beneficiarii primesc sumele datorate. Comisia va prezenta o propunere Parlamentului şi miniştrilor UE de a transfera o sumă care să corespundă valorii măsurilor propuse în rezerva bugetară. Decizia va intra în vigoare după patru săptămâni, cu excepţia cazului în care Parlamentul, hotărând cu majoritate de voturi exprimate, sau Consiliul, hotărând cu majoritate calificată (astfel încât niciun stat membru să nu poată bloca o decizie), o modifică sau o resping. Odată ce Comisia Europeană stabileşte că deficienţele au fost remediate, suma blocată ar fi deblocată folosind aceeaşi procedură.
În comunicatul care face instituțiile de la Bruxelles să se distreze teribil, transmis presei, Gabriela Zoană spune:
„Astăzi am asistat în Parlamentul European la una dintre cele mai absurde situaţii: «Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept în statele membre» încalcă la rândul său statul de drept.
Forma votată astăzi în plen conţine o serie întreagă de formulări care lasă loc interpretărilor, intenţia celor care au conceput şi votat această propunere de regulament în această formă fiind de a oferi puteri sporite Comisiei Europene şi de a identifica vinovaţi de serviciu în ceea ce priveşte statul de drept.
Ideea de principiu este bună – încălcarea generalizată a statului de drept în ţările membre trebuie să fie sancţionată, în acest caz găsindu-se formula blocării sau limitării accesării fondurilor europene. Niciun stat membru nu îşi doreşte ca, din contribuţia pe care o aduce bugetului Uniunii Europene, să se finanţeze încălcări ale statului de drept. Principiul poate fi bun, însă procedura sau mai bine spus, lipsa unei proceduri clare şi aplicabilă egal tuturor statelor membre, mă îngrijorează profund.
Totuşi, modul în care s-a gândit punerea în practică a acestui principiu lasă extrem de mult loc interpretărilor şi abuzurilor. Un singur exemplu: faptul că în regulamentul votat astăzi se vorbeşte despre ţările aflate sub mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), face ca aplicabilitatea anumitor articole să se restrângă DOAR la cele două state aflate în această situaţie.
Dacă regulamentul face referire la acest mecanism, atunci corect ar fi ca acesta să fie implementat în toate statele membre şi să constituie un punct de referinţă pentru judecarea încălcărilor statului de drept în orice situaţie.
Eu am propus amendamente pe procedură care nu au fost luate în considerare tocmai pentru a-şi atinge scopul, ca acest raport să fie folosit ca un instrument politic. Fiind avocat la bază, am cerut prin amendamentele mele la acest raport ca situaţiile de încălcare ale statului de drept să fie constatate de către Curtea Europeană de Justiţie şi nu de către Comisia Europeană. Diferenţa o face atât experienţa judecătorilor Curţii în a cântări obiectiv argumentele pro şi contra, dar şi faptul că acel corp al experţilor Comisiei, la care face referire raportul votat astăzi, nu va răspunde, aşa cum au afirmat şi unii oficiali europeni, decât «în faţa propriei conştiinţe».
Dacă la aceasta adăugăm şi faptul că încălcările statului de drept vor putea fi constatate «din surse pertinente», fără a se defini ce înţelege Comisia prin sursă pertinentă, avem o imagine sumbră asupra viitorului Uniunii Europene după intrarea în vigoare a acestui regulament.
În această situaţie constatăm că documentul care se doreşte a proteja statul de drept în ţările membre încalcă el însuşi statul de drept.
Îmi exprim speranţa că această propunere va fi întoarsă de către Consiliu pentru a se remedia greşelile grave care s-au comis astăzi în plen.“
Haioșenia chestiunii, sinistră ce-i drept, constă în faptul că tocmai Gabriela Zoană care provine dintr-un partid care în loc să guverneze nu face altceva decât să demoleze statul de drept și să pulverizeze Justiția de dragul salvării de pușcărie a miilor de escroci din partid, se apucă să îi atragă atenția Parlamentului European că încalcă statul de drept.
Oricâtă bunăvoință ai avea față de ma`am Zoană, sau de oricât pesedism ți-ar fi infectată mintea, nu prea ai cum să să nu te întrebi dacă are niște consilieri care fac mișto de ea sau pur și simplu femeia asta este incredibil de perseverentă în a se face de râs. E adevărat, spun psihiatri, că există oameni care, pentru a atrage atenția, fac tot ce pot pentru a se face de râs cu orice ocazie (e drept că, de obicei, aceștia fie se fac clovni, fie se apucă de stand-up comedy).
Probabil la Bruzelles a apărut sau va apărea o companie de pariuri care va avea ca principal obiect de actvitate întrebarea: ”Ce năstrujnicii va mai comite Găbița”.
Dacă se întâmplă ca respectiva să vorbească serios și comunicatul nu e doar unul electoral adresat celor care încă sunt supărați că nu li s-a făcut statuie pentru că au construit socialismul, urmează să înceapă o luptă, , fie în nume personal, fie în numele grupului socialiştilor români, fie al socialiştilor europeni, fie formând o alianţă transpartinică cu colegi polonezi şi unguri, spre exemplu, să declanşeze jocurile serioase. Ea poate sesiza Curtea Europeană de Justiție, sau (de ce nu ?) chiar a Comisiei Europene în calitatea sa „gardian al Tratatelor“ care să sesizeze mai departe Consiliul European la nivel de şefi de state şi de guverne în privinţa unei încălcări grosolane de către Parlamentului European a principiilor statului de drept. Cerând, evident, sancţionarea exemplară a vinovaţilor.
Dacă o va face va intra în Istorie. Ar fi primul europarlametar care declară război deschis anticorupției la nivel continental.
Ce ar urma este ușor de imaginat, gestul fără precedent în istoria lumii se adaugă premierelor atât de interesante pe care politicienii mioritici le aduc la Bruxelles. Cred că oricine îți poate închipul satisfacția generată de acest comunicat celor care caută argumente în susținera euroscepticismului.
P.S. Această muiere aflată veșnic în gravă criză de baterii și de atenție este plătită … și încă extrem de bine.
Grapini e cam ne…vorbită și nu se poate abține
”România trebuie să depăşească actuala „criză” şi să asigure independenţa sistemului judiciar, mai ales în contextul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene” afirmă Vera Jourova, comisar UE pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de gen.
Liderii din România „trebuie să depăşească actuala criză din sistemul judiciar şi trebuie să garanteze independenţa justiţiei”, a declarat Vera Jourova, citată de agenţia de presă APA şi de site-ul TT.com.
Comisarul UE pentru Justiţie a subliniat este esenţial să fie continuate acţiunile de combatere a corupţiei.
Vera Jourova a exprimat speranţa că situaţia din România se va îmbunătăţi înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019.
Cam nevorbită de felul ei, Maria Grapini în loc să deschidă niște cursuri de limba română, s-a apucat să se bage singură în seamă dacă alții nu o fac. “Îngrijorările comisarului pe Justitie, Jourova, mă înfurie, pentru că doamna este extrem de nesinceră! I-am reproșat în plenară că face declaratii, ori fără să se documenteze, sau pentru că este rău intenționată! I-am dat și o broșură în care este descris traseul constituțional al legilor în România, ca să fie foarte clar. Recenta declarație a comisarului Jourova, cum că este dificil să deținem Presedinția rotativă, pentru că există corupție, este absolut jenantă!
Cum poți să afirmi așa ceva, tocmai acum, când am dezbătut scandalul de mega corupție din cele nouă state membre – peste 50 miliarde de euro! – state printre care România nu se regăsește?! Îmi amintesc foarte clar că, la audierea propunerilor de comisari, doamna Vera Jourova a trecut greu examenul. A fost nevoie de audieri suplimentare… așa că mă îndoiesc mult de competența dar și de buna credință a doamnei comisar!”, a declarat, de la Timișoara, Maria Grapini.
Rezoluția nu este o Directivă
În ceea ce privește posibila Rezoluție la adresa României a Parlamentului European, demers discutat în cele mai fataliste registre de către cei care mizează pe scrierea ei, europarlamentarul a liniștit lucrurile. Maria Grapini a insistat să facă o diferență clară între statele care au fost vizate până în prezent de acest instrument coercitiv, pentru că acestea sunt majore. “Rezolutia nu este nici Regulament – care este obligatoriu, și nici Directivă. Rezoluția este un avertisment transmis de Parlamentul European Consiliului European care, la rându-i, trebuie să analizeze și să voteze sau nu sancțiuni! Dacă ea se va produce, nu poate avea NICIO asemănare cu cea la adresa Poloniei (care nu a respectat deciziile Curții Constituționale) și nici cu cea destinată Ungariei, care nu a respectat deciziile Schengen privind migrația, respectiv drepturile și libertățile de exprimare – închizând universități și publicatii! Daca va fi o rezolutie pentru România, ea va viza recomandarea respectării recomandărilor Comisiei de la Veneția și respectarea separației puterilor în stat (pentru care UE nu are dovezi, decât recentele protocoale, demascate de actualul guvern!”, a precizat Grapini.
P.S. Poate îi spune și lu` ma`am Grapini cineva cam cum asasinează PSD România și că doamna Vera Jourova nu e singurul parlamentar european îngrijorat, precum și faptul că dacă dorea cu tot dinadinsul să ne dăm seama că e proastă nu era nevoie de acest efort… Știam.
Cu obediența-nvîrtoșată Viorica Dăncilă îi cere ”clarificări urgente” Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER
Obediența balcanoidă a premierului cu cele mai mari țâțe din istoria României, Vasilica Viorica de Videle este probabil cea mai importantă caracteristică a Blondei Blondelor de la Palatul Victoria.
Avem un banc care parcă a fost scris pentru Blonda mai sus citată … dacă stăpânul îi spune să sară, nu întreabă de ce să sară cu cât de sus, iar dacă îi cere să-l pupe în c*r întreabă doar de câte ori.
Cum dezvăluirea zguduitoare a lui Mihai Gâdea Duminică la Antena 3 și susținerea acesteia de însuși Penalul Penalilor, Stăpânul Inelelor pesediste, Liviu cel fără de seamăn, al treilea om în stat și, probabil, viitor pușcăriaș, despre așa zisa listă cu numele celor pe care Comisia Europeană îi vrea condamnați, e mai mult ridicolă decât zguduitoare, Viorica Dăncilă a luat poziția ghiocelului și i-a trimis o scrisoare deschisă Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER.
DCNEWS.ro, la rândul său, obedient și față de blonda obedientă de servește varianta de scrisoare în limba română furnizată presei mioritice uitând să precizeze că varianta oficială, în engleză, nu există formulări contondente cum ar fi ”Se impun clarificări urgente”, lucru care ne arată că blonda nu e chiar atât de dură cum vrea să pară.
Din cauza acestei obediențe de domeniul psihiatriei, dcnews.ro a lansat o, citez ”Ipoteză cutremurătoare” ( hehehe, citind m-am cutremurat mai abitir decât s-ar cutremura Gabi Firea dacă ar vedea la ușă DNA-ul)
”În acest context – scrie dcnews.ro – se ridică următoarea întrebare: România are, de fapt, comunicarea din anul 2012? De ce? Pentru că documentul de atunci ar fi trebuit să existe în arhivele de la Ministerul Justiției. Putem să ne gândim că, la fel ca în cazul contractului Bechtel, originalele nu mai există la Ministerul Justiției din moment ce premierul îl întreabă pe președintele Comisiei Europene dacă își asumă respectiva scrisoare.
DC News lansează următoarea ipoteză: este posibil să fi dispărut Lista neagră, la fel cum a dispărut contractul Bechtel. Viorica Dăncilă întreabă la Bruxelles dacă Jean-Claude Juncker își asumă acel document, or România ar fi trebuit să îl aibă în arhivă la Ministerul Justiției. Rămâne de văzut cine ar fi putut lua corespondența din 2012 în cazul în care ipoteza se confirmă. ” … ( wow).
Iată scrisoarea adusă de pe dcnews.ro:
”Președintelui Comisiei Europene,
Jean-Claude JUNCKER,
Stimate domnule președinte,
În calitate de prim-ministru al Guvernului României, am responsabilitatea să apelez la toate pârghiile legale și morale pentru protejarea și promovarea României ca stat democratic în care funcționează separația puterilor în stat, independența justiției și în care sunt garantate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului.
Domnia legii și apărarea statului de drept sunt pilonii fundamentali ai consolidării oricărei societăți democratice, așa cum este cea a țării mele. Este convingerea mea, a Guvernului României și a tuturor celor care împărtășesc valorile democratice.
Din aceste considerente și având în vedere convingerile noastre comune, mă adresez dumneavoastră, domnule președinte, în legătură cu un subiect care preocupă și îngrijorează opinia publică din România. Mă refer la o scrisoare atribuită Comisiei Europene, datată 10 octombrie 2012, transmisă ministrului Justiției de la acel moment, doamna Mona Pivniceru, care conține 21 de cerințe adresate de instituția europeană Guvernului României referitoare la Mecanismul de Cooperare și Verificare. Între aceste cerințe se regăsesc și solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale și anumite persoane cercetate penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de abuz în serviciu, respectiv George Becali, Adrian Năstase, Șerban Alexandru Brădișteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu.
Se impun clarificări urgente
Având în vedere relația de parteneriat construită de România cu Uniunea Europeană, relație bazată pe transparență și încredere, vă adresez, domnule președinte, rugămintea de a clarifica aspectele de fapt și de drept cu privire la documentul în cauză. Este esențial pentru colaborarea noastră instituțională și pentru consolidarea funcționării justiției în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituțional, și dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerințe în funcționarea justiției și separația puterilor în stat.
Îmi exprim convingerea că în scurt timp, prin implicarea dumneavoastră directă, vom avea posibilitatea să înțelegem rațiunile, motivele și criteriile care au stat la baza întocmirii de către reprezentanții Comisiei Europene a acestei liste nominale, modalitatea în care informațiile solicitate și obținute de către instituția europeană au contribuit la analizarea și, mai ales, la evaluarea progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Consider că se impun clarificări urgente, domnule președinte Juncker, cu atât mai mult cu cât, la solicitarea mea, ministrul Justiției, domnul Tudor Toader, m-a informat că transmiterea unor astfel de cerințe imperative autorităților române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată.
Am încredere deplină în menținerea unui dialog efectiv
Sunt ferm convinsă că răspunsul dumneavoastră va include detalii relevante și utile, care să ne permită, în continuare, obținerea de rezultate semnificative în cadrul MCV, întemeiate pe valorile respectării democrației, statului de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, într-o societate caracterizată prin lipsa oricărei discriminări, justiție, dreptate, adevăr și egalitate în drepturi.
Am încredere deplină în menținerea unui dialog efectiv, echilibrat și eficient cu dumneavoastră, în urma căruia statul de drept și justiția din România să fie mai puternice și mai bine consolidate, în spiritul principiilor și valorilor europene care ne unesc.”
Românii nu ştiu când vor fi alegeri europarlamentare. EBA este, de departe, cel mai cunoscut europarlamentar român
Deşi în România avem o puzderie de televiziuni cu pretenţia de televiziuni de ştiri, acestea, în loc să îşi facă datoria principală, aceea de informare consumatorilor lor, se pare că au altă treabă: Aceea de a-şi servi stăpânii politici.
În curând vor fi alegeri europarlamentare dar românii nu ştiu când vor fi.
Aproape 90% dintre români habar n-au când vor avea loc alegerile europarlamentare, 63% nu ştiu cum se votează, 27% nu cunosc niciun europarlamentar român.
La întrebarea dacă știu când vor avea loc alegerile europarlamentare, 87% dintre respondenţi au răspunscă nu ştiu, 12% au răspuns că ştiu, 61% au declarat că la europarlamentare se votează uninominal, 37% ştiu că se votează pe listă (corect), 2% au spus că se votează un candidat.
Extrem de interesant pentru o ţară în care doamnele se plâng nu au aceleaşi şanse ca bărbaţii, cei mai cunoscuţi europarlamentari sunt femei.
Întrebaţi dacă pot preciza numele unui europarlamentar român, 27% au răspuns greşit sau au spus că nu ştiu, 42% au declarat că ştiu numele unui singur europarlamentar, 14% cunosc 2 europarlamentari, 8% – 3 europarlamentari, 5% – 4 europarlamentari, 3% – 5 europarlamentari, iar 1% dintre repondenţi au declarat că ştiu numele a 6 sau mai mulţi europarlamentari.
Clasamentul numelor citate de cei întrebaţi arată că, de departe Elena Băsescu este pe primul loc în ceea ce priveşte notorietatea. Astfel, au spus Elena Băsescu (53%), Daciana Sârbu (14%), Corina Creţu (13%), Monica Macovei (11%), alt nume (9%).
Deşi habar n-au cine le sunt reprezentanţii la Bruxelles, românii saunt nemulţumiţi de activitatea lor. Potrivit sondajului, doar 7% dintre repondenţi au declarat că sunt foarte mulţumiţi de activitatea europarlamentarilor români, 16% au declarat că sunt mulţumiţi, 33% că sunt parţial mulţumiţi, iar 44% s-au declarat nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi.
Nemulţumirile principale: nu au apărat suficient drepturile românilor – 48%, nu au fost suficient de vizibili – 11%, nu s-au văzut rezultate concrete – 31%, nu au suficiente relaţii/putere la nivelul instituţiilor europene – 8%, alte motive – 2%.
Vezi articolul pe larg pe: evz.ro
CLAUDIA BOGHICEVICI: „Comisia Europeană își arată dezamăgirea față de slaba performanță a actualului guvern USL”
Deşi la Bucureşti îi vezi pe cei de la putere cum se laudă cu marile lor realizări, iată că adevărul iasă brutal la vedere… de la Comisia Europeană se confirmă că actuala putere blochează reformele necesare în România.
Doamna Claudia Boghicevi publică pe siteul dânsei un articol în care spune:
Prin recomandările făcute României azi la Bruxelles,
Comisia Europeană confirmă blocarea reformelor
Recomandările pentru România făcute astăzi de Comisia Europeană la Bruxelles arată recunoașterea eforturilor făcute de guvernările din perioada 2009-2012 pentru stabilitatea macroeconomică a țării, dar și dezamăgirea față de blocarea reformelor de către actualul guvern USL.
Criza economică izbucnită în 2007 în SUA și în 2008 în toată Europa a făcut ca în 2009 deficitul bugetar să ajungă la 9% din PIB. A fost prin urmare rațional angajamentul guvernărilor PDL din perioada 2010-2012 de a diminua acest deficit până sub 3% din PIB, astfel încât prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor la buget să putem atinge ținta de deficit asumată prin Tratatul de la Maastricht. Iată că la 3 ani de la pornirea pe acest drum al consolidării fiscale, România este astăzi pe lista Comisiei Europene cu statele care primesc recomandare de a fi scoase de sub procedura de deficit excesiv, semn că drumul angajat de guvernările PDL a fost corect. Faptul că România a ajuns doar în 3 ani de la deficit de 9% din PIB la 2,9% din PIB în 2012 pe sistem ESA arată că sacrificiile românilor nu au fost în zadar, țara fiind acum stabilizată macroeconomic. Din păcate însă, actualul guvern USL pare a inversa acest curs revenind la politicile risipei și supra-impozitării care ne-au adus în criza din 2009. Astfel, deficitul bugetar a crescut cu aproape 50% în primele patru luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012, ajungând la 7,5 mld. lei, pe fondul creșterii cu 7,6% a cheltuielilor bugetare. Această creștere a cheltuielilor bugetare nu s-a reflectat din păcate și într-un avans al cheltuielilor pentru investiții, acestea stagnând la nivelul anului trecut. În același timp, sumele primite de la Uniunea Europeană au scăzut cu 10,6% în primele 4 luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut sub guvernarea Ungureanu. Toate aceste cifre ne arată că vestea bună privind scoaterea României de sub procedura deficitului excesiv nu este meritul actualului guvern, care nu face altceva decât să vulnerabilizeze din nou situația macroeconomică a României.
În plus, Comisia Europeană își arată dezamăgirea față de slaba performanță a actualului guvern USL în ceea ce privește continuarea reformelor structurale atât de necesare pentru creșterea competitivității României. Astfel, în recomandările făcute României azi, Comisia Europeană punctează nevoia de continuare a reformelor în domeniul sănătății, necesitatea de asigurare a unei mai bune participări pe piața muncii prin revizuirea și consolidarea politicilor active în domeniul forței de muncă, precum și solicitarea expresă de punere în aplicare fără întârziere a Planului național pentru încadrarea în muncă a tinerilor.
Toate aceste solicitări demonstrează că de 1 an de zile reformele structurale au fost blocate, iar la Ministerul Muncii în particular autoritățile au șomat în loc să implementeze măsuri pentru stimularea ocupării pieței muncii .
Autor: Claudia Boghicevici
Data Publicării: 29.05.2013
Sursa: boghicevici.ro