Arhiva

Posts Tagged ‘Cornel Nistorescu’

Răsfoind ”MERIDIANUL ROMÂNESC” descoperim articole remarcabile

5 februarie 2013 Lasă un comentariu

Unii știu, alții ba că există o publicație care se numește ”Meridianul Românesc” despre care aflăm din caseta tehnică.

„MicroMagazin” infiintat in martie 1973
Publicat de: „Meridianul Românesc, Inc.”
Santa Clarita CA, USA

tel: (714) 881-5116; fax: (714) 780-1325 
E-mail: Meridianul Românesc

Mai aflăm și că pentru apariția publicației contribuie: 

Romania: Andrei Badin, Bogdan Costea, Mihai Creanga, Bogdan Ficeac, Marius Georgescu, Nicolae Leahu, Ion Murgeanu, Mihai Nasta, Cornel Nistorescu, Irina Petre, Florin Toma, Sorin Tudor, Dan Cristian Turturica,
USA: Cristian Petru Balan (Illinois), Silvia Cinca (Wshington, DC), Frank Deak (New York), Nicolee Filipescu (Washington, DC), Ludwig Galambos (California), Paul Gheorghiu (New Jersey), Gabriel Gherasim (Oregon), Tibi Iovu (California), Lia Lungu (New York), Alexandru Nemoianu (Michigan), Emil Onet (Nevada), Mihai Radea (New York), Constantin Robescu (New York), Marian Ghe. Simion (Massachussetts), Laura Toma (California)
Extern: Mircea Crisan (Germania), Elias Emil (Israel), Mircea Alexandrescu (Franta)

Meridian

 

Sub semnătura  Mariei  Diana Popescu, Agero , Germania găsim la ”ROMÂNIA DE AZI” găsim un articol interesant zic eu:

Aprindeți lumina în Țară

„Atenţie!, se închid uşile”. Urmează staţia Bucureştii Noi, cu peronul pe partea stadionului. Cod galben de „investiţii” în planul municipalităţii bucureştene! Două noi staţii de metrou, iar ca bonus un stadion deasupra. Alte miliarde la „peluze”, în dauna proiectelor de strictă necesitate. Sîntem o ţară de sportivi. Nu de locuinţe sociale au nevoie cetăţenii, ci de stadioane, ca să poată mînca seminţe în aer liber. Prin ironie încerc să rezist revărsării excesive în propriile tipare a unor teze capitaliste furnizate la pachetul de sarcini, încerc să rezist schimbărilor de necontenită degradare. Un lucru îmi este cert: adevărul nu se află la extreme, el este mai mult un echilibru între antiteze. Este, potrivit lui Hegel, triada, teză, antiteză şi sinteză. În ideea de a se crea omul de tip „superior”, uşor de învîrtit pe degete cu ajutorul scamatoriilor cosmopolite, am fost deportaţi din firesc în nefiresc prin politică şi filosofie ieftină. De fapt, cele două componente nu pot răspunde problemelor umanităţii. Am fost aduşi pe acea treaptă a istoriei unde alternativa îmbinării înseamnă anularea lor.
Din destinul prezentului, unde normalitatea este atît de fragilă sau aproape inexistentă, voi coborî din nou în salonul uriaş, în mijlocul pacienţilor politici. Noroc cu adevărul ce rămîne peste timp şi peste timpuri! Cît despre complicitatea lor la ruină să sperăm că măcar la spovedanie vor avea puterea să recunoască, roşind, că au mers prea departe cu egoismul, corupţia, laşitatea sau vînzarea cu ridicata şi toptanul a economiei naţionale. Dar pînă atunci, aparţinătorii acestei categorii care nu-şi pot justifica pînă la ultimul bănuţ uriaşele averi, vor fi obligaţi să plătească un impozit suplimentar. Copiindu-l pe Holland, autorităţile româneşti îi bagă în sperieţi pe îmbogăţiţii postdecembrişti. Doar la figurat! În vizor intraseră iniţial 300 de persoane cu averi uriaşe şi cu datorii la stat. După verificare, pe listă au rămas sub cod „secret” doar 30 de pricopsiţi, consideraţi peste „riscul minim acceptat de administraţia fiscală.” Cum să nu?, au avut timp berechet să-şi transfere averile pe alte nume.
Explicabil atunci, clinic vorbind, de ce, legătura amoroasă dintre tiparniţa de bani, fabricile de credite, instituţiile statului, traficul politic de influenţă şi marii bogătaşi, va face ravagii în continuare. Regia Autonomă a Protocolului de Stat adăposteşte trîntori de ţinută sub acoperişuri de lux, la preţuri derizorii. În agricultură, statul dă cu o mînă şi ia cu cealaltă. Taxa forfetară fiind echivalentul subvenţiei pe care au primit-o micii agricultori. Deci, ţăranii tot cu nimic se aleg, iar ministerul are ditamai sediul cu badiguarzi (sic!) „unu şi unu” la porţi, de nu trec nici muştele ţăranilor şi unde fotografiatul este interzis. Amărîtele creşteri de pensii şi salarii vor fi anulate de explozia preţurilor, 2013 fiind declarat oficial an al austerităţii. Statul va lua dintr-un buzunar şi va pune în altul pentru a împăca plînsul bugetului. Avem o ţară de investiţii în iarmaroace total nefolositoare. Sîntem campionii unor miliarde de euro îngropate în pîrtii de schi, săli de sport, stadioane şi parcuri în sate neelectrificate. Electrificarea gospodăriilor şi satelor e şi azi doar pe hîrtie. Domnilor guvernanţi, aprindeţi lumina în ţară! Sau montarea unor fire conducătoare de electricitate pe stîlpi este echivalentă cu trimiterea unei rachete pe Lună? O normalitate a civilizaţiei e aşa o dificilă problemă de guvernare? În România sînt 97.805 de gospodării neelectrificate, amplasate în 2.284 de localităţi cu uliţe neasfaltate, din care 97 de localităţi sînt complet fără lumină electrică. Din cinci români de la sat, trei se spală în lighean sau în butoi, iar pe post de toaletă au o groapă săpată în pămînt în fundul grădinii, pentru că fondurile destinate modernizării satelor şi locuinţelor au luat căi răzleţe şi bizare. Dacă tot am amintit de rachetă şi de „Lună”, revistele de ştiinţă scriu că a avut loc o premieră spaţială. Imaginea celebrei picturi „Mona Lisa” a fost trimisă în spaţiu. Cu ajutorul tehnologiei laser a călătorit 240.000 de mile prin transmiterea impulsurilor laser către satelit, care la rîndul lui le proiecta pe orbita Lunii.
Tot pe orbită, dar pe cea a Puterii, a început perioada împerecherilor şi desperecherilor, cînd traseismul politic a reintrat în drepturi. Semn că în politica românească nimic nu se pierde. Totul se reciclează în jocul de-a şoarecele cu pisica, dus pînă la cel mai înalt nivel, din moment ce în acelaşi ţarc stau şi şoarecii şi pisicile. Pisicile au devenit docile pentru că nu mai sînt nevoite să alerge pe coclauri după şoareci, iar şoarecii se lasă prinşi pe principiul „serviciu contra serviciu”. Cînd e nevoie de reprezentaţie „îngrijitorul” îi întărîtă niţel şi gata spectacolul! Unde e morala? Nicăieri, în preacurvie!
Noul statut al senatorilor şi deputaţilor îi lasă fără drepturile de lux. Cureaua se strînge la cazare, transport, iar restricţii severe apar cu privire la angajarea în Parlament a rudelor pînă la linia a treia. Nu i-am ales să trăiască în lux, nu-i aşa? Trebuie să pună umărul la dezvoltarea ţării şi la eradicarea sărăciei. Cui nu-i convine noul statut, să se lase de parlamentat şi să treacă la munca de jos, cu salariul mediu pe economie!
În concluzie, dacă se amendează Constituţia pentru ambiţii, pretenţii şi personaje politice, e clar: nu excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii naţionale, ci excesul de corupţie şi trădare. 

http://www.agero-stuttgart.de

Un alt articol, nu mai puțin interesant, în aceeași publicație ”Meridinul Românesc” găsim un articol remarcabil, spun eu, scris de Cristian Cîmpeanu

Când se va sparge USL sau despre feudalizarea României

Ceea ce ţine USL împreună nu sunt nici interesul naţional, nici comandamentele bunei guvernări, nici setea neostoită de putere a liderilor săi şi în niciun caz ameninţarea din partea unei Opoziţii care se luptă încă să cuprindă pe de-a-ntregul semnificaţia alegerilor şi a faptului că nu mai este la putere. Ceeace ţine USL să nu se destrame sunt interesele personale ale celor compun actuala coaliţie de guvernare. Rezultatul împărţirii puterii între grupuri de interese economice este feudalizarea actulului de guvernare. USL se va destrăma în momentul în care graniţele acestor feude vor fi încălcate de PSD.
Să nu ne facem iluzii! Guvernul Ponta II, aşa supradimensionat şi superbirocratizat cum este, nu s-a format din nevoia de simetrie structurală cu Comisia Europeană sau cine mai ştie ce alt nonsens insolent invocat de Victor Ponta drept motiv. Guvernul Ponta II este rezultatul unei atente şi grijulii împărţiri a Puterii pe criterii clientelare între PSD, PNL şi Dan Voiculescu unde „atenţia şi grija” se referă la atenţia lui Ponta de a nu scăpa total controlul asupra unor sectoare esenţiale ale economiei şi societăţii şi grija PSD de a-şi păstra pârghiile care îi vor permite, la un moment dat să preia întreaga putere în stat.

Imperativele actualei guvernări nu sunt nici ideologice, nici economice, nici naţionale, nici europene.Sunt electorale şi de pradă. Cei care îşi imaginează că USL este cu adevărat o alianţă stânga-dreapta îşi iau, pur şi simplu dorinţele drept realitate politică şi riscă să parieze pe o guvernare profund viciată încă de la naştere. Proba este simplă. Aşa cum arată proiectul de buget, PNL ar trebui să spună „mulţumim frumos, dar noi n-avem nicio legătură cu genul acesta de politici şi ne retragem”. Pentru că dacă PNL ar fi un partid liberal aşa cum se pretinde şi ar fi expresia politică a clasei de antreprenori privaţi şi a profesiilor liberale, atunci ar trebui să se indigneze în faţa acestui buget pentru că de-acum realitatea nu mai poate fi ascunsă: Guvernul Ponta II a pornit la vânătoare de investitori privaţi, care vor fi principalii purtători ai poverii fiscale a guvernării actuale şi principalele ei victime. Faptul că guvernul nici măcar nu a încercat să pună pe masa de discuţii cu FMI problema reducerii CAS, singura măsură care ar fi putut stimula activitatea antreprenorilor şi crearea de locuri de muncă dar a ales în schimb să crească salariul minim şi să crească taxele demonstrează că guvernul priveşte antreprenorii privaţi în primul rând ca surse de bani la buget. Nici salariul minim, nici cresterea impozitelor in agricultura, nici suprataxele din domeniul energiei şi al resurselor minerale nu fac nimic să uşureze viaţa întreprinzătorului privat, ci dimpotrivă, caută să-l stoarcă de bani pentru nevoile bugetului. Or, când prezumtiva ta bază electorală este luată la ţintă de un guvern populist, atunci firesc ar fi să te lupţi pentru oamenii pe care pretinzi că îi reprezinţi. PNL nu numai că nu se retrage de la guvernare, dar se îngroapă şi mai mult în tranşeele Puterii. De ce? Pentru că nu soarta întreprinzătorilor privaţi este grija cea mare a PNL ci exploatarea cât mai eficace, în beneficiul grupurilor de interese pe care le reprezintă a feudelor pe care le-au primit la împărţeala guvernului. Astfel, grupul de interese financiare din jurul lui Dan Radu Ruşanu va exploata feuda ministerului de Finanţe, grupul de interese din jurul lui Relu Fenechiu va exploata feuda de la ministerul Transporturilor iar grupurile de interese din zona energiei vor exploata feuda lui Varujan Vosganian de la Ministerul Economiei. Acest proces de feudalizare a puterii nu este nou în România. El a început în guvernarea Tăriceanu – Năstase era mult prea autocrat ca să cedeze felii întregi de putere către baroni, fapt care i-a şi adus execuţia din Noaptea Cuţitelor Lungi – şi a fost perpetuat sub guvernarea PDL, când miniştrii ajunseseră să fie numiţi de baronii din teritoriu. Acum, fiind vorba de o coaliţie, feudalizarea Puterii este doar mai vizibilă. Nemulţumirea PNL este în altă parte.
Practic, cu excepţia lui Voiculescu la Agricultură, nimeni din membrii non-PSD ai actualului guvern nu are control absolut pe un sector. Ponta a avut grijă să îşi plaseze proprii oameni care să-i secondeze pe penelişti şi, acolo unde nu a fost posibil, a spart pur şi simplu ministerele creând instituţia ministrului delegat. Astfel, nici Vosganian, nici Fenechiu nu par să fie prea încântaţi de ministerul condus de Dan Şova, pe care Sorin Ioniţă îl numeşte Ministerul Parteneriatelor Public Privat sau Ministerul Marilor Ţepe. Ţepe sau nu, este vorba de o halcă foarte suculentă pe care Ponta le-a tras-o peneliştilor de sub nas şi a dat-o în administrare celui mai de încredere om al său. La fel, o fi domnul Chiţoiu ministrul finanţelor, dar stăpânul bugetului este Liviu Voinea, alt om de încredere al lui Ponta. Practic, în condiţiile în care PDL a devenit aproape complet irelevant în jocurile de putere, balanţa în exercitarea puterii esteasigurată de controlul reciproc la care se supun unul pe celălalt PNL şi PSD.
Că este vorba de interese de grup imediate, o doveşte şi asaltul dat de PNL&Voiculescu asupra Justiţiei, a CSM, a procurorilor şi a Agenţiei Naţionale de Integritate precum şi chemările la o nouă suspendare a lui Băsescu venite din partea lui Voiculescu şi Frunzăverde. Ponta nu s-a alăturat acestui asalt decât parţial, dar nu pentru că s-ar fi îndrăgostit subit de Băsescu, de DNA sau de ANI, ci pentru că are nevoie de preşedinte şi instituţiile anti-corupţie pentru a-i ţine în şah pe Voiculescu şi Antonescu. Însă în momentul când va masa suficiente trupe şi va câştiga fidelitatea celorlalţi stăpâni de feude pentru a da asaltul final la capatul caruia să cucerească întreaga Putere, atunci va fi şi mat.
România liberă

 

 

Oltenia, eterna Terra Nova, sau 708.465.200.000 lei furați de la statul român de un patron din fotbal: Adrian Mititelu.

23 martie 2012 2 comentarii

708.465.200.000 lei, FURATI DE LA STATUL ROMAN.

UNDE SUNT DOSARELE PENALE DE LA DIICOT?

Impreuna cu o haita de pungasi, „respectabilul” om de afaceri Adrian Mititelu (patronul lui Cornel Nistorescu si groparul echipei de fotbal Universitatea Craiova): 

• A preluat in dauna statului 23,5 hectare de teren apartinand Pomicola Dolj, in valoare de 11.750.000 EUR, adica peste 41.100.000 RON (411 miliarde lei vechi!). Pentru acest teren, care valora pe piata 50 euro/mp, Adrian Mititelu a platit 0,1 euro/mp. Apoi l-a vandut pe bani grei

• A preluat, in dauna statului, cladiri, constructii si plantatii ale Pomicola Dolj in valoare de 2.073.815 RON (20 miliarde lei vechi). „Preluarea” s-a facut prin acte de camatarie

• A fraudat, prin grupul de firme „Regional Media”, bugetul statului, cu 3.285.323 RON (32 miliarde lei vechi)

• A fraudat, prin grupul de firme „Maxitec SRL”, bugetul statului, cu suma de 24.362.382 RON (243 miliarde lei vechi). Toate astea fac parte din rapoartele trimise de Directia Generala a Finantelor Publice catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care il cerceteaza pe Adrian Mititelu. Totalul: aproape 710 miliarde de lei vechi, furati de la bugetul statului! Ti se pare incredibil? Iata dovezile:

Autor: Simona Ela FICA

Publicat la: 18 February 2012

Sursa: exploziv-news.ro

Cazul Borbely, exemplu de cârdăşie transpartinică

16 iulie 2011 8 comentarii

Motto:  El se jura ca nu fură  / Şi l-am prins cu raţa-n gura 

Nu a trecut chiar o eternitate de când UDMR defila cu o imagine de lebădoi şamponat şi parfumat. Ei erau desupra micilor mizerii româneşti, erau oneşti şi nu se amestecau în viermuiala politică românescă.

Din păcate pentru ei şi-au păstrat conducătorii prea mult timp şi din timp în timp se auzeau tot felul de mizerii. Se vorbea de amestecul unora din ei în mafia lemnului de exemplu.

Acum câteva zile a căzut ca o bombă povestea cu Laszlo Borbely.

Care o fi adevărul, dracu ştie… şocul fiind maxim tocmai pentru că Borbely avea o imagine relative  curată.

Povestea a stărnit un fel de val , aproape nimeni nerămânând fără a avea o părere.

UDMR a spus că îşi va apăra membrul, ceilalţi, fiecare cât îl duce capul conform … intereselor.

În argumentarea poziţiei faţă de povestea cu Borbely, fiecare aduce argumentele care îi convin.

Eu personal consider că Borbely este nevinovat atâta timp cât nu există o sentinţă judecătorească definitivă care să spună altfel.Un fapt care pune povestea pe nişte baze stranii mi se pare evocator. Vorbim de un traffic de influenţă transpartinic. Laszlo Borbely, Ministrul Mediului, , este suspectat  de trafic de influenţă în care este deja pus sub acuzare consilierul său, Szepssy Szabolcs. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Borbely ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a unui apartament pentru a favoriza o firmă.

Firma, care aparţine lui Ioan Ciocan, ginerele deputatului PSD, Gheorghe Ciocan, ar fi realizat lucrări de amenajare în valoare de 20.000 de euro la apartamentul cuscrei lui Borbely. Ministerul Mediului nu a confirmat până în prezent informaţiile, ba mai mult spune că el nu-l cunoaşte pe Ciocan. Poate nu-l cunoaşte, dar îl cunoaşte pe socrul lui, fostul prefect social-democrat de Satu Mare şi actual deputat.  

Începând din 2005, firma lui I. Ciocan a devenit o prezenţă constantă la inundaţii obţinând contracte din care şi-a “tras”  zeci de milioane de euro.

De şase ani, firma lui I. Ciocan,  Lescaci Com SRL, acuzată că a renovat un apartament al lui Laszlo Borbely, câştigă de şase ani lucrări cu încredinţare directă şi licitaţii de la Apele Române.

Ioan Ciocan, având  filiaţie PSD , a făcut  primele afaceri cu Ministerul Apărării Naţionale, pe vremea lui Ioan Mircea Paşcu, în guvernarea PSD. A continuat cu lucrări mari câştigate în Dobrogea, fiind un apropiat al grupului Mazăre-Nemirschi, când PSD deţinea ministerul Mediului. A primit lucrări prin încredinţare directă şi din partea guvernului PNL, după inundaţiile din 2008, prin HG-uri semnate de premierul Tăriceanu.

După inundaţiile din 2010, suma pusă la bătaie de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a fost de 25 de milioane de lei pentru obiectivul: „îndiguire mal drept râu Siret pe tronsonul Şerbeşti, Siretu, Schieni, Săuceşti”. În total 18 kilometri de diguri care să protejeze în viitor zona de inundaţii. Un alt contract guvernamental atribuit direct de către Ad­ministraţia Bazinală Bacău firmei Lescaci Com SRL se referă la „îndiguirea malului stâng al râului Siret în zona localităţilor Negri şi Prăjeşti, judeţul Bacău”, estimată la 5,4 milioane lei.

Lesaci Com din Satu Mare a făcut afaceri profitabile în toate guvernările ultimilore 11 ani, doveind a avea o profitabilitate de invidiat, contractile sale având o valoare de 16,9 milioane lei (în jur de 4,2 mil. euro).

În perioada lui guvernării Tăriceanu, după inun­daţiile iulie-august 2008, guvernul de atunci a emis două hotărâri, 833 şi 834 din august 2008, prin care s-au alocat aproximativ 20 de milioane de euro pentru lucrări de refacere a digurilor şi alte construcţii hidrotehnice.

În 2009, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, atrăgea atenţia asupra existenţei unui raport al Curţii de Conturi în care se semnalau ilegalităţile comise privind acordarea de contracte unor firme, între care şi Lescaci Com SRL. Acum, Valentin Iliescu spune că nu mai ştie nimic de acel raport şi că toţi i-au sărit în cap pentru că a avut curajul să pomenească de un document care nu a mai ajuns la Parlament niciodată.

În raportul Curţii de Conturi se făcea referire la modul cum se furau banii publici destinaţi consolidării sau reconstrui­rii digurilor. Un exemplu este „Consolidare de mal râu Tisala Săpânţa, judeţul Mara­mureş“. În zona respectivă, din cauza presiunii râului a apărut o breşă de 380 de metri. Comisia de specialişti a aprecizat că pentru repararea acesteia erau nevoie de 510.000 lei.

Surpriza uriaşă a venit în momentul în care ANAR a trimis la Ministerul Mediului un raport în care breşa s-a mărit la 1.200 de metri. Valoarea reparaţiilor alocată de Ministerul Mediului a fost de 11.8 milioane de lei. La fel s-a întâmplat şi în cazul consolidării „mal râulTisa, la Lacul Raţelor”.

În zonă a existat o breşă de 240 de metri care a devenit de 2.250 metri, valoare iniţială de 590.000 de lei ajungând la 10.5 milioane lei. Evenimentele aveau loc în timpul guvernării PNL. Printre subcontractanţi se afla şi Lescaci Com.

Firma Lescaci Com SRL a decontat de la Administraţia Naţioanlă Apele Române (ANAR), din 2005 şi până în prezent, lucrări în valoare de aproximativ 36 de milioane de euro. Aceasta a încheiat 50 de contracte în perioada 2005-2009 şi 14 contracte din 2010 şi până în prezent, potrivit directorului ANAR, Csaba David. Contractele au fost parafate fie în urma unor licitaţii, fie în urma unor hotărâri de guvern, care au fost date de Executiv din cauza unor inun­daţii. Cele din urmă, prevedeau încheierea unor contracte de lucrări de urgenţă, adică prin încredinţare directă.

„Contractele sunt multianuale, nu au fost toate încheiate anul acesta sau în 2010. Nu este singura societate care reabilitează lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor. Sunt 15-20 mai importante. În funcţie de an, unele au mai multe, altele mai puţine”, a explicat directorul Administraţiei Naţioanle Apele Române.

Numai anul acesta, până la sfârşitul lunii iunie, societăţii i-au fost decontate aproximativ 11 milioane de euro, bani care sunt şi pentru contracte încheiate în anii anteriori. „Aceştia au respectat o documentaţie de licitaţie. Din moment ce nu s-a contestat licitaţia, nu văd nici o problemă”, a mai spus David Csaba directorul ANAR.

Revenind la povestea noastră cu  Laszlo Borbely, nu putem să trecem cu vederea reacţia unuia din indivizii cei mai fericiţi în perioada în care UDMR era parte a grupului 322. Deputatul UDMR, Peter Lakatos. Individul, de departe, udemeristul cu cea mai mare trecere în zona televiziunilor moguloide, duşman aproape declarat al preşedintelui Băsescu, evident că a găsit către cinew să arate cu degetul,   Preşedintele României s-ar afla în spatele scandalului în care este implicat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. „Cred că domnul preşedinte a avut timp de reflecţie. Probabil că şi alţii s-au gândit că s-a deschis sezonul de vânătoare la liderii UDMR şi asta este consecinţa. Deci nu este vorba despre o coincidenţă”, a declarat el  pentru Antena3.

Culmea în povestea asta este că am auzit pe unul sau altul din jurnalişti şi politicieni că e clar că e o lucrătură politică din partea lui Băsescu de vreme ce e vorba de nişte amărâte de lucrări de amenajare în valoare de doar 20.000 de euro. Mă întreb cam câţi din votanţii acelor politicieni, sau câţi din amărăţii care cumpără ziarele unde scriu acei pseudojurnalişti consideră că cei 20.000 de euro sunt tocmai un mizilic. Trebuie precizat că cei cărora li se aresa respectivea afirmaţie sunt aceiaşi oameni oameni cărora li se adresau şi lamentările de prin toamnă,  legate de faptul că unii urmau să moară că nu vor avea cu ce să-şi plătească încălzirea. Evident că respectivilor politicieni li se pare un mizilic dacă se are în vedere,  spre exemplu,că îşi permit să ţină ocupate la hotel camere care ne costă pe toţi 80 de milioane pe lună deşi stau neocupate. Dacă le plăteau ei din leafă, evident că Meriot-ul rămânea fără oastepţi politici. Dar nu despre asta e vorba aci.

Să zicem că la sumele ce se bănuiesc a circula prin subteranele corupţie noastre de toată ziua, cei 20.000 de euro, n-ar fi tocmai un capăt de ţară. În fond, suntem mult prea obişnuiţi ca cei care umblă cu miere să-şi lingă degetele din când în când. Porcăria mare e că această poveste ridică iar colţul pledului care acopere mizeria cotidiană românească. Vedem că atunci când vorbim de bani sau altte interese, nu mai contează partidul din care e cineva, sau că partidul respective, oficial e prieten sau adversar al partidelor spre care au filiaţie cei implicaţi.

Ne amintim că în urmă cu câţiva ani, Năstase şi alţi fruntaşi ai partidului  nu au ezitat să meargă să îşi apere colegul Bivolaru (beneficiar al sistemului penitenciar românesc), fratele lui Pipi Bivolaru. De asemenea, ne amintim că Victor Ponta a spus atunci când a fost ales că şi el se va duce să îi apere pe colegii de partid de “abuzurile poliţiei şi ale procuraturii”. S-a văzut cum arestarea mafioidului pesedist de la Argeş a fost considerată de Ponta drept o astfel de agresiune. Atât Năstase  cât şi Ponta, dacă avem în vedere faptul au pregătire juridică ştiu cam care e presiunea ce se crează atunci când nişte indivizi cu greutatea lor politică apar la Parchet, anchetele e care se interesează nemaiputând să se desfăşoare normal. Dar asta nu i-a interesat pe niciunul.

Cred că un lucru extreme de grav este că de fiecare dată când apare un caz de corupţie, politicienii sar ca unul pentru a-şi apăra tagma.

Implicarea politicienilor în dosarele de corupţie este subliniată şi de Daniel Morar şeful DNA.

Domnina sa declară referintor la politicieni care, deşi “în necunoştinţă de cauză” , se implică în dosarele de corupţie că: „Aceste personaje care fac acuzaţii nu cunosc nici situaţia de fapt, nici situaţia juridică şi nici normele juridice aplicabile în materie, fără ca asta să-i impiedice să facă acuzaţii de genul «DNA este o instituţie abuzivă». Problema se pune atunci când acest climat pune presiune pe procuror, în condiţiile în care oricum instrumentarea unui astfel de dosar este dificilă” dând  ca exemplu de presiuni politice declaraţiile vicepreşedintelui PNL, Mihai Voicu, care a spus că „DNA este ca Petrică cu lupul”, o „instituţie necredibilă care aruncă bombe”, şi cele ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, care a susţinut că „DNA este o instituţie care distruge cariere şi că de cele mai multe ori s-a dovedit că acuzaţiile sunt false”. Nu în ultimul rând, Daniel Morar a indicat ca exemplu de presiuni politice şi afirmaţiile lui Victor Ponta, care spunea că şeful DNA face jocuri politice, pe de altă parte, CSM s-a autosesizat în urma declaraţiilor şefului DNA şi a anunţat că a dispus să se facă verificări. 

Acuzaţiile lui Morar nu au rămas fără replica celor incriminaţi. Preşedintele PSD a spus că „şeful DNA face, de şase ani încoace, prea multe ştiri şi breakingnews- uri, nu şi dosare penale”. „Domnul Daniel Morar este printre primii oameni din această ţară care ar trebui să ştie că acuzaţiile trebuie şi dovedite”, a spus şi vicele PNL, Mihai Voicu. 
La rândul său, Kelemen Hunor, a precizat că afirmaţiile sale nu pot fi catalogate drept presiuni politice asupra DNA. „Dacă domnul Morar vine cu dovezi clare despre cine a făcut presiuni şi asupra cui şi în ce modalitate, atunci va fi credibil. Atâta timp cât face declaraţii politice, va fi considerat un om politic în haine de procuror”, a spus liderul UDMR. 
Personajul principal, Laszlo Borbely, nu crede că poate fi vorba de presiuni politice asupra justiţiei, dar a subliniat că îl deranjează că „justiţia se face la televizor”. 
Şi premierul Emil Boc a dat o replică şefului DNA. „Nu cunosc declaraţiile şi nu le comentez. (…) Cine are lucruri de spus să le spună, atât pot să vă spun din această perspectivă. Independenţa Justiţiei este asigurată în România, iar din punct de vedere al declaraţiilor fiecare să răspundă pentru ceea ce declară„, a spus şi premierul Emil Boc.

Evident că politicienii cre se implică vor spune că ceea ce face un lucru bun, normal din punctual lor de vedere. Deci, ca o extensie logică ei consideră că şi alţii fac la fel astfel, deşi de cele mai multe ori nu au dovezi, consideră că şi ceilalţi fac la fel. Astfel se ajunge la declaraţiile legate de implicarea preşedintelui.

O chestie asemănătoare a fost şi la alegeri când Geoană sau alţi colegi de-ai lui acuzau că sa-a făcut turism electoral. S-a făcut, zburdau autocarele pesediste de zici că eram naţia cu cea mai mare densitate de turişti. Extrapolând “acuzatorii” arătau cu degetul spre adversarii lor şi povesteau de fapt ce făcuseră ei şi ai lor.

USL vorbeşte de curăţarea societpţii românşti dacă vin ei la putere? Cum? Eliberând din aresturile poliţiei sau ale parchetului ori ale DNA pe cei arestaţi dacă le sunt colegi de partid, indiferent ce au făcut? Făcând cerc în jurul unor indivizi de teapa lui Rizea, Dragnea, R.Negoiţă şi a multor altora doar pentru că sunt asmici politici? Dpre onoarea sa, PDL este deocamdată singurul partid care, la putere fiind, a lăsat justiţia să îşi urmeze cursul, în timp ce cei sin USL spun dacă le e arestat lor un membru că e vorba de răzbunare politică iar dacă e arestat unul din PDL e vorba de o chestie de imagine… Asta să fie alternativă propusă?

Ei, dar corul de politicieni nu strigă tocmai în pustiu.

Absulot haios mi se pare modul în care mi se pare modul în care interpretează ceea ce se întâmplă.

Nu am cum să trec peste un articol al lui Cornel Nistorescu.

Acesta, fost journalist de marcă, ajuns să fie realmente paranoic în interpretări, într-un articol ce poate fi văzut integral la finalul acetui text, spune că: “…afacerea modernizării apartamentului (care ar putea fi și adevărată. Eu unul nu am însă nici o informație credibilă din nici o parte!) ascunde un război politic în toată legea. Traian Băsescu a aflat de la răspândacii săi că ungurii se pregătesc de drum. Nu merg pe mâna sa nici la modificarea Constituției, nici la proiectul de împărțire teritorial-administrativă și nici la votul prin corespondență. Adică la nici una din șmecheriile majore cu care președintele încearcă să-și mențină handicapații în funcții. Şi atunci a dat verde unui plan verificat în multe împrejurări. Demolarea unor personalități politice cu buldozerele statului de drept. A funcționat și cu Tudor Ciuhodaru, și cu Alexandru Athanasiu, și cu Codruț Şereş și cu mulți alții. Adică a scos din inventarul său de turnătorii și delațiuni povestea unuia dintre cei mai osoși lideri ai UDMR, povestea apartamentului soacrei, cuscrei, mă rog, ce-o fi cu Borbely, și a umflat scandalul în presă. Bineînțeles, trompetiștii de serviciu l-au amplificat până la asurzitor”. Adică nu ştie dacă afacerea e adevărată, dar consideră că asta e posibil, ce ştie însă e că Băsescu s-a amestecat. 😀

Cred că dacă Nistorescu sau alţii ca el şi-ar da seama cât de penibili au ajuns să fie din caura urii şi a temerii că într-o zi le vine rândul să dea socoteală precum şi din cauză că speră că într-o zi cei pe care ei îi susţin fără inhibiţii vor ajunge la putere şi vor fi răsplătiţi, cred că s-ar sinucide. Din păcate nu ştiu, deoarece, dacă ar face-o,ţaraasta ar arăta mult mai curată fără ei…

În fine …

 Iată mai jos articolul importat cu copy-paste din Cotidianul  şi scris de Cornel Nistorescu:

Se clatină șandramaua lui Băsescu

de Cornel Nistorescu 

 Pentru cine n-are lupă și soft pentru politică, scandalul Borbely pare un soi de episod din fabuloasa și inexistenta luptă anticorupție dusă acum de tăticul hoților din România. Copoii președintelui au luat urma unui apartament zugrăvit în barter politic.

– Tu dai contracte, noi dăm cu humă și culoare!
Şi poporul, sătul de golăniile politicienilor, să răbufnească supărat:
– Auzi, dom’le, să-i aranjeze apartamentele pe contracte cu statul! Nenorociții nenorociților din căruța cu nenorociți!
Când colo, afacerea modernizării apartamentului (care ar putea fi și adevărată. Eu unul nu am însă nici o informație credibilă din nici o parte!) ascunde un război politic în toată legea. Traian Băsescu a aflat de la răspândacii săi că ungurii se pregătesc de drum. Nu merg pe mâna sa nici la modificarea Constituției, nici la proiectul de împărțire teritorial-administrativă și nici la votul prin corespondență. Adică la nici una din șmecheriile majore cu care președintele încearcă să-și mențină handicapații în funcții. Şi atunci a dat verde unui plan verificat în multe împrejurări. Demolarea unor personalități politice cu buldozerele statului de drept. A funcționat și cu Tudor Ciuhodaru, și cu Alexandru Athanasiu, și cu Codruț Şereş și cu mulți alții. Adică a scos din inventarul său de turnătorii și delațiuni povestea unuia dintre cei mai osoși lideri ai UDMR, povestea apartamentului soacrei, cuscrei, mă rog, ce-o fi cu Borbely, și a umflat scandalul în presă. Bineînțeles, trompetiștii de serviciu l-au amplificat până la asurzitor.
Ungurii, ai dracului nevoie mare, n-au băgat coada între picioare și n-au dat fuga la Cotroceni să ciugulească din palmă. Așa că Traian Băsescu l-a împins la rățoială și pe Daniel Morar. Amărâtul acesta a dat și el fuga la presă să reclame solidarizarea opoziției cu Laszlo Borbely. Adică să atace. Și procurorul de pe care hainele cad ca citațiile din geanta poștașului ne-a anunțat că, vezi Doamne, Borbely n-are încă dosar deși pre dânsul îl tulbură presiunea opoziționiștilor. Blambec cum este, bietul Morar nici n-a înțeles ce trebuie să demonstreze și pe cine trebuie să sperie. Lui nu i s-a explicat băbește că UDMR trebuie băgată la 220 de volți ca nu care cumva să se alieze cu USL și să provoace marea tragedie. Iar Morar, care nu pricepe nici cum a ajuns la DNA și nici de ce a rămas, încă nu a realizat că fără UDMR, și el, și Elena Udrea, și delicata doamnă Kovesi, unul după altul, ca puii de rățușcă, se vor încolona după președinte și vor pleca spre noul sediu al DNA.
Scoaterea lui Morar la tv a avut efectul contrar. Şeful DNA sperie mai mult când tace și când nu apare. Când se dă orator și încearcă să demonstreze ceva, se umple de umor involuntar, de ilogică și de penibilul omului păpușat și dirijat cu telefonul mobil. În schimb, folosirea lui Morar și a DNA pentru a băga groază în UDMR ne arată cât de groasă este situația. Traian Băescu este dispus să sacrifice orice și pe oricine pentru a nu aluneca în mașina de tocat a opoziției și a populației nemulțumite. Spaima de o dezertare a UDMR îi provoacă vise urâte. Chiar și speranțe pentru care se aplaudă singur. Cică în mecanismul democratic super-rafinat inventat de el pe mare și din scăfârlia sa de conducător cu orice preț, salvarea ar putea veni de la o halcă din PSD și de la o ciosvârtă din PNL. Cu marii „oameni de caracter” care mai sunt prin cele două partide ar alcătui o nouă majoritate. Şi cu aceasta să ne treacă prin Parlament un premier care arată ca desenul acesta de Goya, numit și Sebastian Lăzăroiu.
Adică Albă ca Zăpada a avortat săptămâna trecută și ne-a cadorisit cu un creier luminat din care se aud numai ordinele, poeziile și înjurăturile lui Traian Băsescu!

 

Pentru conformitate, lincuri necesare:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ciocan-zeul-apelor-prietenul-tuturor-guvernelor-938221.html

http://www.cotidianul.ro/151891-Peter-Lakatos-S-a-deschis-sezonul-de-vanatoare-la-liderii-UDMR

http://www.ziare.com/laszlo-borbely/dna/laszlo-borbely-mai-curat-ca-maica-tereza-inocenta-bubuie-in-emil-boc-1107732

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-hunor-si-voicu-acuzati-ca-preseaza-dna-938207.html

http://www.cotidianul.ro/152092-Se-clatina-sandramaua-lui-Basescu

Telegrame WikiLeaks şi zvonuri cu Sorin Ovidiu Vântu şi Cornel Nistorescu

24 martie 2011 5 comentarii

Ce interesant…

Cu ceva timp în urmă, regele mâncătorilor de rahat din România, Sorin Roşca Stănescu era foarte enervat de Wikileaks. Într-un articol pe care la  7 Iulie 2010. În acel articol scria:

WikiLeaks il ajuta pe Basescu
Un efect pervers al uriasului scandal generat de punerea in circulatie, la nivel planetar, al unor documente secrete americane, de catre WikiLeaks, este beneficiul pe care il inregistreaza Traian Basescu. De ce afirm eu ca el are de castigat din aceasta afacere? In esenta, pentru doua atuuri pe care, fara sa vrea, WikiLeaks i le pune in mana. Unul vizeaza politica externa in general, si in special initiativa lui Traian Basescu privind bazinul Marii Negre, iar cealalta este legata de lupta sa impotriva jurnalistilor.
In timp ce Julian Assange este din ce in ce mai incoltit de catre autoritatile unor state occidentale, intrand sub arestul politiei londoneze, numarul simpatizantilor sai, din toata lumea, creste exponential. Guvernele, si in primul rand Guvernul Statelor Unite, sunt puse in situatia de a incerca sa contracareze in forta scurgerile de informatii. Este limpede  de ce. Orice informatie secreta, care ajunge pe mana opiniei publice, poate demonstra vulnerabilitati in comportamentul guvernantilor. Sau cinism fata de drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Este de datoria guvernelor si a serviciilor secrete, pe care le au in subordine, de a-si proteja secretele, intarindu-si sistemele de securitate sau instituind acte normative de natura a-i speria pe cei care incearca sa deschida Cutia Pandorei. De cealalta parte a baricadei sunt cetatenii, care sunt interesati sa-i determine pe politiceni la o cat mai mare transparenta. Motiv pentu care presa, care face dezvaluiri, este pretutindeni protejata de catre populatie. Cu atat mai mult in statele in care nivelul de educatie al cetatenilor este ridicat si unde democratia are o traditie. De aceea, simpatizantii lui Julian Assange nu pot fi caracterizati prin anti-americanism. Ci, mai degraba, printr-o atitudine pro democratica.
Intre documentele decriptate pana in prezent, care vizeaza Romania, pana una alta, doua il favorizeaza pe Presedintele Traian Basescu. Unul este un raport critic la adresa tandemului Iliescu – Nastase, aflat anterior la pupitrul de comanda al Romaniei. Cel de-al doilea se refera la politica vizand bazinul Marii Negre. Unde demnitarii americani recunosc faptul ca nu au sustinut suficient demersul initiat chiar de Presedintele Traian Basescu, avand ca obiectiv o schimbare a axei de putere in bazinul Marii Negre. Noi stim ca Presedintele roman a fost utilizat in acest caz, de catre americani, ca un balon de incercare. Opozitia ferma a Rusiei si a Turciei la o, hai sa-i spunem, democratizare a bazinului Marii Negre, a condus la esuarea demersului sefului statului roman. El a ramas practic intr-o pozitie de spagat in aceasta afacere. Mai mult chiar, lasat de americani din mana, Basescu a constatat ca relatiile cu Rusia si Turcia s-au racit si mai mult.
Este usor de presupus ca ingenuncherea, fie si temporara, a lui Assange, precum si inasprirea unor masuri restrictive – poate chiar legislative – adoptate in Statele Unite, isi vor produce efectele si la Bucuresti. Basescu are mana libera sa forteze adoptarea prin Parlament a faimoasei sale strategii de aparare, in care presa figureaza ca pericol pentru siguranta nationala. Si, de asemenea, va putea transforma CNA in Ministerul Cenzurii.

Sursa: http://www.sroscas.ro/site/2010/12/07/wikileaks-il-ajuta-pe-basescu/

Ca o surpriză … surprinzătoare, cică ar fi apărut oarece dezvălzuiri legate se de un amantlâc între Traian Băsescu şi Elena Udrea.

Ce interesant. Parcă ar cam semăna cu alte chestii, lucruri aruncate de Sorin Roşca Stănescu pe post de bombe mediatice, dar care se dezumflau  de la sine după două zile.

Păi există zvonuri care spun că la baza cablogramelor WikiLeaks respective, ar sta nişte „şopărliţe” băgate de  Sorin Roşa Stănescu la îndemnul lui Dinu Patriciu, cel care l-a gratulat cu oarece acţiuni pe la firmele sale cu dohoare de petrol, care şi el ar fi fost subiectul unora din aceste telegrame care spuneau că între Patriciuşi Omar Haisam ar fi exista oarece legături periculoase, în vremea in care balaurele sirian se plimba cu avionul şi lua masa cu Ion Iliescu.

Aceleaşi surse mai spun că ar exista un jurnalist român, om cu mare notorietate care, într-o vreme nu foarte demult trecută, jurnalist respectabil pe atunci, ar fi fost victima unei acţiuni încheiată cu şantaj. Zvonul zice că ar fi fost fotografiat „asupra faptului” pe când întreţinea oarece relaţii cu un alt bărbat într-u hotel din Neptun, personaj care prestează în zona modei, foarte cunoscut şi asupra căruia planează bănuieli de bisexualism. Se spune că atunci ar fi avut de ales. Să presteze pentru zona galben liberală a politicii româneşti, fapt ce l-ar fi îmbogăţit, fie că ar fi fost făcute publice fotografiile explicite şi compromiţătoatoatore. Cică jurnalistul s-ar numi Cornel Nistorescu…

Poţi oare să crezi ce spun zvonurile?

Ruşine să-ţi fie domnule Cornel Nistorescu …

6 februarie 2011 16 comentarii

Înainte de a aduce aici articolul la care mă refer, vreau să îmi exprim părerea.

Am senzaţia că la unii, din dorinţa de a se face utili unor păpuşari  în sluba cărora şi-au pus tot ce au putut si cărora le datorază bunăstrea, s-a transformat din umilinţă şi servilim în boală de care nu mai pot scăpa.

Am mai vorbit de Cornel Nistorescu şi poate o voi mai face pentru că la el şi de exemplu la Sorin Roşca Stănescu, obedienţa au devenit un cancer care pare să le fi zdrobit orice formă de profesionalism şi onestitate, asta a făcut ca ei să pută a hoit odată cu condurile care le devin tot mai obeze… Din fostul jurnalist Cornel Nistorescu nu a mai rămas ninic, doar o marionetă veninoasă slugarnică şi avidă de bani.

E şi ăsta un mod de a trece peste criză. Atât, jigodia nu merită mai mult efort. Iată mai jos încă un articol absolut jegos, producţie a lui Nitorescu, publicat în Cotidianul.ro la 6 februaie 2001. Este un articol care de fapt nu le descrie pe cele despre care scrie ci îi descrie lui mizeria ca-i populează organul antipulvial  acoprit cu păr, găurit ca să poată mirosi, mânca şi emite jegoşenii şi pentru a avea de ce să i se ataşeze urechile.

http://www.cotidianul.ro/136132-Ofiteri-si-subofiteri-Atentie-la-Andreea-Pora-si-Alina-Mungiu

Ofițeri și subofițeri!

Atenție la Andreea Pora și Alina Mungiu!

Comis de slugarnicul veninos: Cornel Nistorescu

„Da, militarii trebuie să înceteze să mai fie o categorie privilegiată din false considerente ale patriotismului şi epoleţilor. Da, pensiile militarilor cresc în proporţie de 80% şi nu scad. Şi, da, este adevărat că televiziunile mogulilor au manipulat şi au purtat, în stilul deja clasicizat al nonjurnalismului şi antideontologiei, o campanie împotriva guvernului. Traian Băsescu are dreptate arătând spre toate acestea, ele sunt corecte.”

Cine a spus asta? Andreea Pora sau Alina Mungiu?

Dar următoarea comparație cui aparține?

„Pensiile militare trebuiau tăiate pentru că sunt scumpe şi nu ni le putem permite. La nivelul unui an, statul cheltuie circa 640 milioane de euro pentru ele, mai mult decât bugetul Ministerului de Externe, de exemplu. Sigur că tăierea sau raţionalizarea lor e datorată falimentului nostru”

Andreea Pora sau Alina Mungiu? Ambele texte aparțin celor două simpatice jurnaliste. Au și fost publicate, unul în revista „22”, altul în „România liberă”. În același timp, ne putem îndoi. Afirmația legată de corectitudinea tăierii pensiilor poate fi identificată și în discursurile multor politicieni băsiști. De la trepăduși până la premier, de la jurnaliști slugarnici până la gânditori de politici, gen Alina Mungiu. Singura chestiune ciudată este că unul dintre texte conține chifle de logică și de gramatică. Culmea, chiar cel semnat de Alina Mungiu! Asta mă și face să cred că fosta mea colegă a fost contaminată stilistic de cine știe ce politician. Numai tâmpiții pe care PDL îi trimite la emisiunile televizate vorbesc cu „am sărăcit datorită guvernului Tăriceanu”.

După luni și luni de turuit prostii, aceștia n-au aflat nici pe acasă de la rude sau de la neveste că formularea corectă este „am sărăcit din cauza guvernului Tăriceanu”. Așa și fraza Alinei Mungiu, luată probabil din exprimările lui Avramescu sau Lăzăroiu sau a altora de la Cotroceni. Toți aceștia încă n-au aflat că tăierea sau raționalizarea nu se poate face „datorită”, ci „numai din cauza”.

Să-i acordăm o circumstanță devotatei comentatoare. Analizele sale politice merită citite pentru idei, nu pentru gramatică și stil (deși Alina Mungiu este una dintre scriitoarele interesante ale noii generații). Așadar, să trecem la judecăți. Comentariul din care am rupt una din frazele de mai sus conține o observație valabilă. Trăim „o nebunie legislativă”. Corect! Fenomenul s-a accentuat și după ce Alianța D.A., fortificată și cu proiectele, ideile și sugestiile Alinei Mungiu, a intensificat procesul de legiferare. La începuturile sale, snopul de modificări legislative chiar poate fi numit „șuvoiul Monica Macovei”.

Pe ce argumente își bazează Alina Mungiu afirmația? Că pensiile militare sunt prea scumpe și nu ni le putem permite. Posibil! Cum dovedește ea acest lucru? Cu o comparație între cât mănâncă pe an pensionarii din armată față de bugetul Ministerului Afacerilor Externe: „Pensiile militare trebuiau tăiate pentru că sunt scumpe şi nu ni le putem permite. La nivelul unui an, statul cheltuie circa 640 milioane de euro pentru ele, mai mult decât bugetul Ministerului de Externe, de exemplu”.

Senzațională comparație! Şi asta nu pentru că aș insinua că Alina Mungiu sau SAR ar avea sau ar fi avut vreo prestație pentru Ministerul Afacerilor Externe. Doamne ferește! Alina Mungiu împreună cu Andreea Pora au luat mătura în mâini și, asemenea lui Traian Băsescu, muncesc doar la un Parlament curat. Cu mătura, nu cu gândirea! Dar ce legătură au pensionarii militari cu Ministerul de Externe? Aproape nici una. Sau una mică-mititică! Anumiți pensionari în rezervă au fost și acoperiți prin Ministerul Afacerilor Externe. Atât. Dar asta nu folosește în nici un fel la comparația costurilor dintre pensiile militarilor și bugetul MAE. Comparația „doamnei analitice” n-are sens. Sau are unul mititel. A ales prost! Probabil că Alina Mungiu, plecată în cea mai mare parte la o universitate din Europa, mai scapă limba și nu prea mai percepe corect ce se întâmplă prin țară. Pentru ea, Ministerul Afacerilor Externe este un monument, un reper de eficiență. Muncește de se spetește și are bugetul cît toți pensionarii ăștia militari la un loc. Sărăcuța instituție! Probabil că pe acolo pe unde umblă Alina Mungiu întâlnește peste tot doar roadele extraordinare ale politicii externe românești, plivite și udate mai ales de Don Juan-ul diplomației noastre. Şi atunci, cum să nu considere că pensiile militarilor trebuie tăiate? Sunt mari și nemeritate iar succesele enormele ale MAE, nefinanțate. Atâta doar că autoarea noastră nu scrie că pensionarii din armată n-au făcut nimic și sunt prea grași. Sau umflați, cum a zis duminică seara. Poate că Alina Mungiu îi vede pe acești oameni semănând cu niște râtani de Basna sau Mangalița! Şi Elena Ceaușescu (nici o legătură, Doamne ferește, cu analista noastră!) ar fi zis, văzând oamenii la cozi, „nu-i mai satură nimeni pe ăștia”. Așa tam-nisam, ca și comparația fără logică din articolul Alinei Mungiu.

Sigur, tăierea pensiilor și foamea pensionarilor, cea care i-a împins în instanță, au contribuit la „nebunia legislativă”.

Dar Alina Mungiu nu-i condamnă pe pensionari pentru procesele deschise în instanță. O spune singură:

„Nu îi pot condamna însă pe reclamanţii în justiţie, oamenii au dreptul să se apere, şi au găsit vicii de procedură, în care Guvernul Boc e maestru”.

Presupun că bieții corectori de la „România liberă” au omis să pună în ghilimele cuvântul maestru. Sau s-au declarat neputincioși în a citi în subconștientul Alinei Mungiu pentru a pune textul în acord cu gândirea.

Gândirea Alinei Mungiu, intrată deja în tiparele Pora Băsescu, mai sare uneori de la ideea demonstrației inițiale și ne condamnă fără să ne nominalizeze: „Cum se poate ca nişte ziarişti, unii de talent, să ducă zile întregi o campanie iresponsabilă stârnind cadrele militare la rebeliune, când unul dintre puţinele motive de laudă din trista noastră istorie modernă este acela că am reuşit să avem o armată care nu a dat niciodată o lovitură de stat, ca în America Latină?”.

Reformulez. Probabil că de-am aduce mai multă Americă Latină în Uniunea Europeană și am avea ofițeri mai de nădejde, am avea o istorie mai veselă și chiar ar pune de o lovitură de stat!

La nivel de Alina Mungiu asta ar fi ceva, plus, probabil, dreptul la o pensie întreagă.

Ofițeri și subofițeri! Nu ascultaţi de ziariştii talentaţi! Atenție la Andreea Pora și Alina Mungiu!

Ruşine domnule Nistoreascu, ruşine să-ţi fie… dacă mai ştii ce e aia.

Jurnalistul Cornel Nistorescu a murit …

16 decembrie 2010 5 comentarii

Ciudată mai e şi viaţa asta.

Cu câţiva ani în urmă când aveam un respect deosebit faţă de jurnalistul  Cornel Nistorescu.

După 89 era un jurnalist de referinţă .

În 2001 am fost uimit de frumuseţea şi sensibilitatea unui articol al său din Evenimentul Zilei: “Cântarea Americii”, pentru ca în 2009 să mă uimesc de vulgaritatea căutat violentă din  “Nutzi spaima puţii” sau de slugărnicia explicită faţă de liberali în în “Lumea românească la amurg” ambele (toate trei articolele pot fi văzute mai jos).

Nu ştiu exact momentul, dar ştiu că odată îl vedeam la televizor şi mi se părea extrem de ciudat că aveam senzaţia că este unul din cele mai abjecte personaje pe care le-am văzut vreodată. Apoi a devenit una din trompetele cele mai abjecte din presa română.

Mai nou, În ochii lui Nistorescu observ ceva înfiorător. Omul ăsta a devenit RĂU. Parcă în ochi i se  vede tot mai clar sufletul negru. Cred că privirea pe care o are de la o vreme trebuie să se regăsească şi în ochii celor care au semnat pactul cu diavolul.

Faptul că şi-a trădat onestitatea şi meseria de jurnalist, e cum e. S-a văzut şi la alţii, de exemplu la Mircea Dinescu. Dar la nistărescu pare ceva ce frizează patologicul prin violenţa schimbării, de parcă însâşi esenţa lui de om demn s-a schimbat cu aceea de slugă obedientp şi supusă cuiva.

Credeam că doar mie mi se pare că la omul ăsta s-a petrecut ceva ce nu e nu tocmai în regulă. Dar nu e aşa. Am căutat puţin şi am găsit o sumedenie de articole.  Multora li se pare că Nistorescu a devenit un mercenar mediatic în stare de orice compromis pentru un pumn de arginţi.

Da, jurnalistul Cornel Nistorescu a murit şi a fost înlocuit de tonomatul Cornel Nistorescu. Nu mai are opinii proprii ci exprimă doar ceea i se cere să spună. De la sine adaugă doar isteria şi violenţa de limbaj.

Cele trei articole scrise de Cornel Nistorescu:

Cantarea Americii

http://www.evz.ro/article.php?artid=71568

24 septembrie 2001


De ce sunt americanii atat de solidari intre ei? Nu seamana unul cu celalalt nici daca ii vopsesti! Vorbesc toate limbile pamantului si alcatuiesc un amalgam ametitor de civilizatii. Unele sunt aproape disparute, altele incompatibile intre ele, iar in materie de credinte religioase nici Dumnezeu nu le mai tine socoteala. Si, totusi, tragedia americana a facut din trei sute de milioane de oameni o mana stransa pe inima. N-a sarit nimeni sa acuze Casa Alba, armata si serviciile secrete ca reprezinta o adunatura de neispraviti. N-a fugit nimeni sa-si scoata banii din banci. Nu s-a inghesuit nimeni pe strazile vecine sa caste gura. Americanii au dat fuga sa doneze sange si s-au oferit ca voluntari. Dupa primele momente de panica, au ridicat steagul pe ruinele fumegande, punandu-si tricouri, sepci si cravate in culorile drapelului national. Au fixat steaguri pe cladiri si pe autoturisme de ziceai ca in fiecare loc si in fiecare automobil trece un ministru sau presedintele. Si cu orice prilej au izbucnit in cantecul lor traditional: God Bless America! Mut ca bolovanul, am urmarit concertul de binefacere, difuzat sambata. O data, de doua ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood si cati au mai fost si pe care nici un film si nici o casa de productie nu i-a putut aduna vreodata la un loc. Spiritul americanilor, de solidaritate, i-a transformat intr-un cor. Cor e putin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american. Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fara riscul de a se impiedica in cuvinte si sunete, se auzea maret si inconfundabil in acest spectacol de binefacere. Nu stiu cum Dumnezeu toata aceasta cantare obsedanta a Americii nu suna nici dogit, nici nationalist, nici ostentativ! Te facea sa mori de ciuda ca nu esti in stare sa-ti canti si tu tara, fara a risca sa fii socotit sovin, ridicol sau suspect de cine stie ce interese meschine. Ore intregi am urmarit transmisia in direct si reluarea reluarii, ascultand povestea celui care a coborat o suta de etaje cu o femeie intr-un scaun cu rotile, fara sa stie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a batut cu teroristii si a impiedicat avionul cazut in Pennsylvania sa se pulverizeze intr-o tinta, omorand alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuseau ei sa se incline in fata unui semen? Pe nesimtite, cu fiecare cuvant si nota muzicala, amintirea unora se coagula intr-un mit modern al eroilor tragici. Si cu fiecare apel telefonic se adunau milioane si milioane de dolari intr-o colecta menita a recompensa nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumparat cu nimic.Ce Dumnezeu poate sa-i uneasca pe americani intr-un asemenea hal? Pamantul acela? Istoria lor galopanta? Puterea economica? Banul? Ore intregi am incercat sa gasesc un raspuns, fredonand melodii si inganand propozitii ce risca sa sune a locuri comune. Le-am intors pe toate fetele, dar n-am putut trece de o idee: numai libertatea poate face asemenea minuni!

–––––––––––––––––––––-

Nutzy – Spaima Puţii

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&sectiune=online&idcat=8&idstire=83565&title=Nutzy–Spaima-Putii

27 aprilie 2009

Figura bălaie cu privire de viţică muşcată de muscă a intrat repede în cultura urbană. Ba chiar şi în subconştientul tractoriştilor trimişi de criză pe la căsuţele lor modeste de la ţară, dotate cu antene de satelit şi cu bidoane de trăscău. Românul curios, bârfitor sau obsedat sexual deschide televizorul şi butonează. Pe cel mult al treilea canal, dă de Nutzy! Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele), ce mai, vedeta şi dinamita naţiunii! Cultă foc, bogată cum puţini mai sunt în tranziţie, Nutzy S. P. schimbă maşinile albe şi scumpe, Merţ şi Audi şi altele din clasa premium, cum schimbă farmacistele chiloţii. O pereche pe zi! Pentru o fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi este o mare performanţă. Chiar un succes story! Nutzy S. P. este leşinată după putere. A comandat cele mai scumpe, groase şi sofisticate cărţi din lume, din care să înveţe oarece teorie politică. Ştiţi cum le-a parcurs? A pasat pachetul nedesfăcut unei surate şi i-a zis: “Citeşte şi zi-mi şi mie ce este mai folositor şi mai interesant!” “Şi ce vrei să îţi fişez din ele?” “Cum să mă afirm şi cum să încalec puterea! Da’, mai ales, cum să ajung prima femeie preşedintă”, ar fi răspuns poreclita Spaima Puţii. “Da, iubito, dar pentru asta îţi mai trebuie şi cultură politică şi charismă!” “Hai sictir”, ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash!” Nutzy are tupeu. Face priviri curgătoare către toţi care trădează agitaţie în pantaloni, e moartă după Louis Vuiton, Channel şi micul ecran. Şi ştie bine un lucru: să dai bine la bizon şi să apari peste tot. Poţi să zici ce-ţi trece prin curtea vecină! De exemplu, ea a lansat cu mare dezinvoltură, în mare vogă: “Să mutăm capitala României în Delta Dunării!” A fost prima ei mare iniţiativă turistică şi politică. Halim peşte proaspăt, luăm fosforul de la sursă şi-i ducem pe toţi ambasadorii într-un turism obligatoriu. Îi chemăm la recepţii şi la consultări diplomatice! Valorificăm complex o bogăţie naturală a ţării noastre, vin şi şefii de state la pescuit, tragem picnicuri în stuf şi câte altele. Pe deasupra, scăpăm de asfaltatul străzilor din Bucureşti. Acolo, toată lumea circulă cu barca! Ideea e super, pentru că nu ne mai trebuie nici bani să terminăm autostrada până la mare. O luăm cu barca pe canale şi pe urmă, cătinel – cătinel, pe lângă plaje, până la Mamaia. Partidul care o susţine pe Nutzy – Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se pentru performanţă doar la organul sexual masculin) a şi trecut propunerea sa între proiectele urgente ale viitorului program de guvernare. Nutzy a lansat şi marea soluţie pentru ieşirea din criză. “Declarăm litoralul românesc zonă liberă de taxe (adică fără TVA şi impozite) şi deschidem cazinouri şi bordeluri de lux. În trei ani ne echilibrăm bugetul şi reducem datoria externă. Numai eu singură scot banii pentru terminarea autostrăzii Bechtel!” Nutzy – Spaima Puţii (pe cărţile sale de vizită scrie Nutzy – Spaima Putzy – consilier cu probleme de salvare naţională) mai are puţin şi va prelua frâul destinelor noastre atât de derutate de criza economico-financiară şi morală.

––––––––––––––––––––––––––––

Lumea românească la amurg

http://www.adevarul.ro/articole/nistorescu-de-la-cantarea-americii-la-nutzy-spaima-putii.html

(2 iunie 2009)

Ce-o fi urmând după două decenii în care n-am fost în stare să facem un drum ca lumea, o centrală atomo-electrică pe un alt principiu de funcţionare, n-am construit nici un vapor! Am tocat toate utopiile şi verbozităţile posibile, am ridicat scandalul la rangul de teatru naţional cotidian. Vine Radu Berceanu şi zice despre liberali că au fost ca nişte lăcuste. Auzi, dom’le, cine vorbeşte! Omul care n-a avut măsură şi care se pregăteşte şi el de comercializat asfalt. Lăcusta Berceanu, mai mult sau mai puţin lăcustă decât lăcustele liberale şi PSD-iste, se pregăteşte să meargă în Austria, să negocieze cu Strabaag. Ce? Ce să negocieze o lăcustă? Asfalt! Ce a negociat Orban? Centuri, modernizări, bucăţi de drumuri! Şi studii de fezabilitate! Ce negociază Geoană? Întrebaţi-l ce lucrează firma de construcţii a lui Tilică Ferarri, ajuns şi el ministrul Sănătăţii! Întrebaţi-l pe incultul Vanghelie ce înclinaţie are Eugen Pleşca spre cultură. În afară de cea a omului beat rezemat de pom!
Biata Românie n-a avut guvernanţi mai lăcuste decât aceştia! Schimbă legile după cum le trebuie lor să se ghiftuiască! Schimbă oamenii după cum au nevoie de cei care să le ţină de pază la jecmănirea trezoreriei. Schimbă vorba pentru a nu putea discuta despre marea dramă a României. Ţara se duce de râpă şi lăcustele se scarpină, cârâie şi acuză! Biata Nuţi iese şi ea cu microfonul, ca mahalagioaica în faţa porţii cu făcăleţul lustruit ridicat deasupra capului. Nu ştie ce să mai facă! Să-l pocnească pe duşman sau să-l încalece?
Ne ducem de râpă cu fiecare zi! Fiecare pentru sine cu o foame de lup nebun, ignorând faptul că haita nu este egală cu naţia şi nici adunătura cu poporul! Nu punem nicio piatră pe care să putem construi ceva în viitor. Vorbim ca apucaţii, ne minţim ca la concursuri mondiale de bătut câmpii şi ne furăm singuri căciula.
Ori se rupe undeva, ori ţara asta trage chinuit spre un amurg istoric!

Şi acum părerile altora exprimate în câteva articole pe care mi-am permis să le aduc aici:

Între „Nutzy, spaima puţii” şi „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă

http://www.observator.info/politic-6/intre-nutzy-spaima-putii-si-curul-meu-tine-loc-si-de-cultura-si-de-charisma

02 Mai 2009

Cornel Nistorescu, ziarist de referinţă după Revoluţie, a scris un editorial plin de vulgarităţi, descalificându-se profesional. Editorialul jurnalistului Cornel Nistorescu, intitulat „Nutzy – Spaima Puţii”, apărut în ziarul „Ediţie special㔠din Craiova, va intra cu siguranţă în istoria neagră a presei româneşti prin limbajul suburban folosit.
Dacă nu ar fi purtat semnătura lui Cornel Nistorescu, textul ar părea desprins din paginile revistei
„România Mare”. Este greu de imaginat cum ziaristul care a creat o şcoală de presă, făuritor (cum se spune) de gazete, un model  pentru mulţi tineri, a putut să se coboare în subsolurile urât mirositoare ale scrisului, acolo unde bălteşte Corneliu Vadim Tudor.
„Nutzy – Spaima Puţii” este un atac imund la adresa unui personaj feminin cu „figura bălaie şi cu privire de viţică muşcată de muscă”. Nistorescu nu i-a precizat numele, dar cititorii avizaţi înţeleg repede că este vorba de Elena Udrea, ministrul Turismului. În viziunea editorialistului, Udrea este „o „fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi”, cu „vale adâncă între ţâţe şi ruj întins cu şpaclu”, care are ambiţia să ajung㠄prima femeie preşedintă”. „Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charism㔠– inventează gazetarul o replică pentru Elena Udrea.
În 1988, Cornel Nistorescu publica la prestigioasa editură Cartea Românească volumul de reportaje
„Proprietarul de iluzii”, lucrare care a reprezentat pentru multe generaţii de jurnalişti o „carte de căpătâi”. Astăzi, Nistorescu a ajuns atât de rău încât, în editorialul din „Ediţie specială”, oferă mostre înfiorătoare de vulgaritate: „schimbă maşinile albe şi scumpe (Elena Udrea – nota. red), cum schimbă farmacistele chiloţii”, „hai sictir! – ar fi zis înfometată de sex şi politică”, „face priviri curgătoare către toţi cei care trădează agitaţie în pantaloni”. Subliniem că aceste fraze au fost scrise de omul care, în anul 2001, fusese ovaţionat pentru emoţionantul editorial „Cântarea Americii”, cu referire la atacurile teroriste din 11 septembrie.

–––––––––––––––––––

Misiunea lui Nistorescu la „Cotidianul“

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009080332005/Actualitate/Misiunea-lui-Nistorescu-la-Cotidianul.html

Scris de Dana Iliescu şi publicat la 02-08-2009

După ce o vreme a făcut pe samsarul pentru Sorin Ovidiu Vîntu, achiziţionând pentru acesta imobile şi terenuri din piaţă, Cornel Nistorescu a primit o nouă misiune de la stăpânul său: distrugerea ziarului „Cotidianul“.
Concret, Nistorescu are sarcina de a transforma total ziarul, aducându-l în barca celor care-l atacă zilnic pe Traian Băsescu şi politica PD-L. Un rol important în numirea lui Nistorescu la conducerea „Cotidianului“ l-a avut, potrivit informaţiilor noastre, consilierul lui Mircea Geoană şi partenerul de business al lui SOV, Cozmin Guşă. Planurile croşetate de Vîntu şi de Geoană la întâlnirile din Deltă au în vedere  radica-lizarea mesajelor politice transmise de trustul Realitatea-Caţavencu în perspectiva alegerilor prezidenţiale.
Aşa s-a ajuns la numirea lui Cornel Nistorescu, un om de încredere al lui SOV, la conducerea „Cotidianului“, pentru a stârpi din faşă orice tendinţă de nesupunere jurnalistică faţă de noile directive politice.
Potrivit surselor noastre, Nistorescu a anunţat deja în redacţia „Cotidianului“ că dacă nu se va reuşi obţinerea de profit în următoarele 3-4 luni, ziarul se va închide. Surprinzător, termenul coincide cu alegerile prezidenţiale, aşa că poveştile cu rentabilizarea sunt făcute doar pentru a-i adormi pe naivi, având în vedere că ziarul nu a fost niciodată o afacere profitabilă pentru SOV.
Pentru a justifica venirea sa la conducerea „Cotidianului“, Nistorescu a scris un text siropos, în care face apel la memoria fondatorului ziarului, răposatul Ion Raţiu, cel care i-ar fi cerut, potrivit spuselor sale, să preia conducerea publicaţiei cu mulţi ani în urmă.
Nistorescu sugerează că astfel, peste ani, dorinţa lui Raţiu s-ar fi împlinit. Textul este absolut greţos pentru cei care au urmărit evoluţia lui Nistorescu în ultimii ani.
Cu siguranţă Raţiu, un adevărat gentleman, n-ar fi dat nicio ceapă degerată pe un ziarist care a scris un text ce se dorea pamflet, dar a ieşit o vomă jurnalistică: „Nutzy – spaimă putzii“. Cu certitudine Raţiu se răsuceşte în mormânt văzând pe mâna cui a ajuns ziarul său de suflet, Cotidianul, în care a investit nu numai bani, ci şi foarte mult din sufletul său de luptător pentru valorile democratice.
Tonomatul Cornel Nistorescu nu are nicio legătură cu ziaristul care a fost poate cândva Cornel Nistorescu. Banii, lăcomia şi lipsa de principii dictează mai nou textele şi luările de poziţie servile apărute sub semnătura lui Cornel Nistorescu. Aceste „calităţi“ l-au ajutat, de altfel, să obţină şi şefia „Cotidianului“, cu misiunea clară de a-l ataca în perioada următoare pe Traian Băsescu, din toate poziţiile. Prin această misiune, Nistorescu va rămâne cu siguranţă în istoria ziarului fondat de răposatul Raţiu, ca groparul acestuia.
Amin!

–––––––––––––––––––––––

Strania moarte a jurnalistului Cornel Nistorescu

http://kiseleff.ro/2010/03/24/strania-moarte-a-jurnalistului-cornel-nistorescu/

24 martie 2010

Cornel Nistorescu a fost unul dintre adevăraţii jurnalişti de reportaj, care ştiau să dea viaţă cuvintelor, să le insufle, asemeni unui golem, o existenţă proprie. Reportajul “Să bată, să bată, să bată”, publicat de Cornel Nistorescu în anii 80 – un reportaj despre transplantul de inimă – transmitea nu doar informaţia ci şi emoţia, iar bătăile inimii transplantate se confundau cu cele ale cititorului cuprins de emoţie. Puteai să simţi degetele chiurgului ieşind din pagină şi alunecând pe propria-ţi inimă.

Chiar şi după ani de zile, când a devenit puternic şi influent, directorul de atunci al Evenimentului Zilei a rămas un jurnalist veritabil, unul dintre puţinii directori de ziar naţional care iubea această muncă atât de mult încât era capabil să-şi însoţească corespondenţii pe teren în căutarea reportajului. O ştiu din proprie experienţă. Şi aşa aş vrea să mi-l amintesc pe Cornel Nistorescu şi nu cum l-am văzut ultima dată.

În 11 septembrie 2001, de abia părăsisem clădirea Casei Presei de câteva minute şi intram în World Trade Center din Bucureşti când World Trade Center-ul din New York fusese lovit de avioanele deturnate. Turnurile gemene se prăbuşeau. La Bucureşti, Cornel Nistorescu se pregătea să scrie editorialul care avea să-i aducă celebritatea şi pieirea.

Popularitatea editorialului “Odă Americii”, publicat după prăbuşirea turnurilor, l-a făcut remarcat pe autor în media americană şi nu numai.  Textul patetic, cu un mesaj patriotic naiv, nu avea mari calităţi jurnalistice (nici nu avea nevoie), însă mesajul său încurajator se plia pe nevoia de unitate şi speranţă a Statelor Unite, dărâmate la propriu şi la figurat de atentatul din New York.

Când l-am regăsit pe Cornel Nistorescu după câteva luni, în biroul lui impersonal de la etajul 2 al Casei Presei, răul deja se produse. Părea un om strivit, un om aflat în convalescenţă ca după un atac cerebral. “Odă Americii” făcuse înconjurul lumii şi popularitatea s-a întors împotriva lui asemeni unui bumerang. Şocul fusese prea puternic. Vanitatea prea mare îl strivise. Bălmăjea incoerent cuvinte arătându-mi tăieturi din presa internaţională. Nici nu sunt convins că ştia cine sunt când îmi spunea: “uite, ce-mi mai pot dori eu acum? Şi eu stau aici şi mănânc parizer”. Acestea sunt ultimele lui cuvinte care mi-au rămas în minte.

Nu ştiu când a murit de facto jurnalistul Cornel Nistorescu şi cât a durat agonia. Cert e că, atunci când a ajuns la Cotidianul cetăţeanul Cornel Nistorescu, jurnalistul care i-a purtat cândva numele era deja mort. Când cetăţeanul Cornel Nistorescu a cenzurat primul său articol sau când l-a dat afară pe Cristian Pătrăşconiu, jurnalistul Nistorescu trebuie să se fi întors în mormânt de ruşine. La fel şi ieri, când cotidianul.ro a publicat un material halucinant în care cerea deconspirarea surselor hotnews.ro şi sugera arestarea autorilor materialului cu stenogramele din dosarul Cătălin Voicu.

Au trecut aproape 40 de ani de când jurnaliştii americani Bob Woodward şi Carl Bernstein publicau  articolul ce avea să zguduie Statele Unite sub numele de Afacerea Watergate. Au urmat arestări şi demisii, inclusiv a preşedintelui american Richard Nixon. Autorii nu au deconspirat sursa articolului care a provocat cel mai mare scandal politic, în ciuda presiunilor de tot felul.

Ce păcat că autorul Odei Americii nu a supravieţuit operei sale. Ar fi avut timp să înveţe America şi tot cea ce înseamnă ea fundamental pentru un jurnalist: libertatea de a te exprima

––––––––––––––––––––––––

Un Bezmetic acru: Cornel Nistorescu

http://morar.catavencu.ro/2008/03/06/un-bezmetic-acru-cornel-nistorescu/

6 Martie 2008

Nu stiu daca faptul ca pe Nistorescu l-a prins Revolutia promovind Dacia in tarile arabe are vreo legatura cu Securitatea sau nu. Nici nu mai intereseaza cine stie ce. E treaba lui si a constiintei sale, daca mai are cai de comunicare cu ea. Ceea ce ma ingrijoreaza, cu adevarat, acum, este faptul ca gindirea lui Nistorescu pare a unui vechi plotoner de Secu acrit si iesit la pensie. Nu-i convine nimic, totul pute pentru el, ceilalti sint prosti. Cam asta e mesajul pe care-l transmite la fiecare aparitie.

Sint unul dintre cei care sufera din cauza acestei transformari. Pentru ca, trebuie spus, Cornel Nistorescu a fost un mare ziarist, un reporter extraordinar. Primele lui doua carti sint exemple de cum se scrie reportaj.

Din pacate, dupa ce s-a imbogatit, comportamentul sau s-a acrit tot mai mult. Sigur, viata personala l-a marcat si ea. Acum il enerveaza totul. Se vede ca e un nefericit, dar asta nu ar fi nimic, daca nu l-ar enerva la culme fericirea altora. Asta il face verde de tot. E  un biet avar care merge (singur!) la petreceri ca sa nu mai cheltuiasca bani cu mincarea.

“Nistorescu e un pic impostor. Adica se da drept coneseur. Este suficient sa privesti o fotografie a acestui scriitor – jurnalist – ca sa-ti dai seama ca sufera de complexul omului care n-a prea reusit sa iasa din tenisi si din pantofi turcesti. Cornel Nistorescu nu stie ce-i acela un costum de firma. Dupa cum se îmbraca si se poarta, ai zice ca n-a intrat niciodata într-un magazin de haine si nici n-a trecut decât saptamânal pe la baia oraseneasca. Un om care în viata lui s-a tuns rar, dar si mai rar a încercat o cravata, si n-a îmbracat un costum decât la cine stie ce ceremonie”.  Va place descrierea? Credeti ca i-am facut-o din cine stie ce invidie? De fapt e o descriere mirlaneasca facuta de Nistorescu unui prieten de-al meu. Eu nu am facut decit sa schimb putin, adica sa pun numele lui Nistorescu in acel context.

Nistorescu, “avind o fata de om cautat de politie”  (tot formularea lui! ) stie ce e un costum de firma. Se lauda cu tot ceea ce imbraca celor care stau sa-l asculte, pe la vreo sindrofie, ca prieteni nu prea are. E fudul cu marcile de pe el. Numai ca, din pacate, marcile nu-i aduc fericirea. Si el tot cu unghiile netaiate pare (tot licenta Nistorescu!)

Traim vremuri triste. Am ajuns sa vedem cum un mare gazetar, pentru care, inainte de 89, as fi bagat mina in foc in ceea ce priveste onestitatea, sa reprezinte, astazi, o acreala in plus in peisajul audio-vizual.  O  acreala care creste in ritmul averii sarmanului Nistorescu.

PS Nu m-ar mira ca, daca suma e tentanta, sa-l vedem pe Cornel linga Ciutacu, Cristoiu si Nebunul cu laptopul.

(Previziune îndeplinită…, doar că Ion Cristoiu a părăsit gaşca).

Şi, în fine, de pe Blogul lui Bleen, http://bleen.ro/2009/07/31/cotidianul-spaima-putii/ un articol unde sunt izolate doar câteva citate, dar edificator zic eu:

Cotidianul, Spaima Puţii

31 Iulie, 2009

“Figura bălaie cu privire de viţică muşcată de muscă…”

“…e cel mult al treilea canal, dă de Nutzy! Vale adâncă între ţâţe, ruj întins cu şpaclu, poşetă scumpă, pantof cu toc, picior peste picior (dar numai până în zona în care nu se zăresc şunculiţele)…”

“Pentru o fată plecată singură din Căcănaţii-Afumaţi este o mare performanţă.”

““Hai sictir”, ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash!” Nutzy are tupeu. Face priviri curgătoare către toţi care trădează agitaţie în pantaloni,…”

“Partidul care o susţine pe Nutzy – Spaima Puţii (trebuie precizat că doamnele n-au niciun motiv de sfială sau de teamă, porecla duduii referindu-se pentru performanţă doar la organul sexual masculin)…”

“Nutzy – Spaima Puţii (pe cărţile sale de vizită scrie Nutzy – Spaima Putzy – consilier cu probleme de salvare naţională)…”

(Cornel Nistorescu- Nutzy-Spaima puţii)

“Nu mai are cine munci dacă România se umple de alde Cristi Boureau, Monica Iacob Ridzi, Mircea Limbăieş, Tru-ru-ruru, Sever Voinescu şi alţi poluatori politici cu organul vorbirii! Pupăza de Boc a strigat după ajutor şi Marinarul, trezit din cheful de la “Pescăruş” şi din iluzia că face din trei vorbe cu două buze şi picioare lungi un fel de Romanitza politică, a dat fuga la Guvern!”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost) Deşi mai corect ar fi: Cornel Nistorescu, o chiflă de neam prost.

“În schimb, l-a decorat pe Mircea Cărtărescu şi l-a făcut un fel de prim scriitor în viaţă al României contemporane! Ceea ce, în ciuda numărului de cărţi tipărite, în ciuda multiplelor traduceri în nenumărate limbi, pe banii din bugetul statului, în ciuda decoraţiei şi a premiilor primite (multe dintre ele în cadrul unui schimb de onoruri în interiorul găştii literare), nu este! N-ai cum să fii mare scriitor român (necum laureat al Premiului Nobel) dacă în 20 – 30 de pagini de text scriitura ta nu trădează nici o sclipire! Şi-i iau mărturie pe toţi cei care vor să facă o încercare. Îmi pare rău, exact ca în cazul H. R. Patapievici!”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost)


“Biata Nuţi iese şi ea cu microfonul, ca mahalagioaica în faţa porţii cu făcăleţul lustruit ridicat deasupra capului. Nu ştie ce să mai facă! Să-l pocnească pe duşman sau să-l încalece?”

(Cornel Nistorescu- O chiflă de neam prost)


Dumnezeu să-l ierte….

Categorii:Presă Etichete:
%d blogeri au apreciat: