Arhiva

Posts Tagged ‘Costea’

Sorin Blejnar și judecătoarea Camelia Bogdan vânați de Vîntu

28 februarie 2011 10 comentarii

Declarație Vîntu:

Acest proces nu are nicio legatura cu justitia, este doar consecinta luptei mele directe cu regimul Traian Basescu. Domnia sa a inceput o vanatoare impotriva mea folosind toate institutiile coercitive. Incepand de azi, am inceput si eu o vanatoare impotriva lui si a tuturor celor care il sprijina.

Nu cred că greșesc dacă identific această amenințare ca pe o formă de terorism psihologic, având ca țintă precisă componenta umană ce asigură funcționarea instituțiilor statului. Cu alte cuvinte, cei „vânați” de Vîntu sunt oamenii din instituții, atunci când nu pot fi cumpărați sau intimidați. Astfel, în paralel cu procesele intentate individual funcționarilor statului pentru că-i pun legea pe masă, procese care, indiferent de soluția finală, înseamnă uzură nervoasă, bani cheltuiți și timp irosit, Vîntu declanșează cu ajutorul canalelor sale media, cele mai abjecte campanii de presă, bazate pe cele mai absurde și nerușinate scenarii menite să demoleze cariere, să distrugă vieți și să terorizeze familii întregi, pe principiul: calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva!

În astfel de situații, aveți în vedere că victimele nu sunt politicieni care, odată cu intrarea în troaca politicii, și-au asumat și astfel de riscuri. În platoul Realității, transformat în sală de judecată pentru procese staliniste ad hoc, sunt crucificați și dezonorați funcționari de carieră, specialiști în domeniile lor, oameni care își fac meseria aplicând legea în afara jocurilor politice. Pe capul unuia dintre ei, Realitatea TV a pus chiar un premiu de 10.000 de euro, desemnarea sa ca „regina” corupției din vămi fiind rezultatul previzibil după o amplă și abjectă campanie de dezinformare. Este vorba de Sorin Blejnar, șeful instituției care, în urma unui control fiscal în februarie 2010, la societatea Realitatea Media, a sesizat Parchetul pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Pentru cei care nu știu, asemenea controale fiscale sunt demarate și se desfășoară conform Codului de Procedură Fiscală, la societățile care solicită rambursări de TVA, Realitatea Media fiind una dintre ele.

Detalii pe HotNews, aici și aici.

După ce am văzut DE CE Sorin Blejnar este pus la zid, să vedem și CUM este executat Sorin Blejnar de „deontologii” ghidați de securiștii privatizați ai lui Vîntu.

DEZINFORMAREA „GRI” (forma clasică) –Este tehnica folosită în intelligence de agențiile de spionaj, dar și de mediile toxice de presă controlată. Este periculoasă pentru că, în esență, constă într-un amestec foarte subtil, mereu modificat, de adevăruri ușor verificabile și minciuni asamblate logic.

Este exact tehnica folosită în campania de suprimare profesională a președintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Astfel, scenariul „vinovăției” lui Blejnar se bazează pe mărturii nesusținute cu probe, plauzibile doar pentru că aparțin unor persoane din sistem, cunoscătoare deci ale mecanismului acestuia, persoane însă lipsite de credibilitate.

Cornel Costea, de pildă, șeful Vămii Ploiești, arestat în urma unui flagrant de luare de mită, este credibil? Formularea acestuia, „după cunoștința mea” șpaga din vamă se ducea la Blejnar, sună a certitudine? O altă dezinformare servită de sugelii Realității este și cea prin care ni se spune că fostul șef al Vămii Ploiești a fost numit de Sorin Blejnar, pe criterii politice, fără o verificare a competenței profesionale. Jumătatea de adevăr este că, fiind o propunere a prefectului PDL al județului, se poate afirma că șpăgarul a avut sprijin politic, la fel ca și demisa sa predecesoarea, Diana Severin, pedelistă și ea cu acte. Este o intoxicare însă să-l pui pe Costea în cârca lui Sorin Blejnar, ca fiind găselnița sa, atâta vreme cât există o prevedere constituțională prin care prefectul are dreptul să propună directorii deconcentratelor. Iar prefectul PDL de Prahova chiar l-a propus pe Costea, în scris. Cât despre verificarea competenței profesionale, aceasta nu este treaba președintelui ANAF, ci a Agenției Naționale a Vămilor (ANV). A-l face răspunzător pe șeful instituției că un funcționar din subordinea sa s-a dovedit a fi șpăgar, este ca și cum l-aș scoate pe Crin Antonescu vinovat de țeapa de sute de milioane de dolari pe care Patriciu a dat-o României cu datoria Rompetrol, sau pe Băsescu responsabil că Săftoii Adriana și Elvis n-au caracter.

Un alt „martor cheie” în „rechizitoriul” televiziunii lui Nuș, transformată în Tribunalul Poporului, este PDL-ista peledistă, Diana Severin, devenită șefă a Vămii Ploiești, în baza unei ordonanțe prin care PDL și PSD și-au împărțit cașcavalul puterii în județe, ordonanță găsită însă neconstituțională de CCR. Prin urmare, numirea ei devenind ilegală, demiterea nu putea fi decât o simplă formalitate ce nu necesita efortul trimiterii unui „killer” care să-i ceară „demisia sau viața!” ca-n filmele proaste cu gangsteri și mai proști. Ca să nu mai vorbim că timp de un an și șapte luni, cât a trecut de când a fost demisă, fosta șefă a Vămii Ploiești nu a scos o vorbă despre tot ceea ce azi ne spune cu atâta spirit civic dar fără nicio probă. Și să nu-mi spuneți că fiica unui influent avocat ploieștean ca Marius Severin s-a simțit fără apărare, că nu ține! Diana Severin a tăcut pentru că se simțea ea însăși cu ditamai muscoiul pe coafură de vreme ce este cercetată de DNA Prahova. Atenție: DNA Prahova, unde tăticu` s-ar putea să mai cunoască pe câte cineva…Că dacă se poartă speculațiile, noi de ce să nu fim în trend? Diana cu gurița ei rujată ne-a spus că Sorin Blejnar a cerut succesorului ei ca toate actele întocmite de ea și aparent suspecte să fie trimise la DNA. Nu să le dea președintelui ANAF. Un detaliu important.

De mare încărcătură emoțională este răspunsul Dianei Severin la întrebarea „de ce v-ați dus în politică?” Citiți și lăcrimați:

Am crezut că este de datoria mea, ca persoană tânără, să încerc să fac ceva în sens pozitiv.

Nu cumva să credeți că Diana Severin a rămas în PDL pentru vreo funcție, vă rog!

Un alt „martor al acuzării” lui Sorin Blejnar este Vasile Lincu, președintele PRO LEX, cel care l-a înlocuit în platoul Realității pe gherțoiul „Sed Lex”, Vasile Marica, amuțit brusc de perspectiva finalizării cu succes a cercetărilor DNA. Despre unsurosul personaj care conduce sindicățelul Pro Lex, Traian Băsescu a declarat într-un interviu din România Liberă:

„Dacă este vorba despre un fost şef de cadre la vamă s-ar putea să aibă multe pe conştiinţă şi poate ne spune şi altceva despre rege, regină, ture şi pioni. Poate ne spune şi cum făcea selecţia vameşilor. Se spune că ar fi destul de scump un post de vameş, iar liderul sindicatului care ne arată jocul de şah a răspuns ani de zile, poate ne spune ceva şi despre selectarea vameşilor.”

Într-adevăr, Vasile Lincu a fost, în guvernarea PSD, director al Directiei Resurse Umane, Organizare Generala si Invatamant din cadrul A.N.V., când la șefia Autorității Vamale se afla Tudor Tănăsescu, devenit deputat PSD prin decesul lui Dan Iosif. Despre perioada cat a lucrat acolo, Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) sustinea in mod oficial printr-un comunicat din august 2005 urmatoarele:

„Vasile Lincu, cel care se erijeaza in lider al unui sindicat „de buzunar”, este fostul director al Directiei Resurse Umane, Organizare Generala si Invatamant din cadrul A.N.V., sub mandatul caruia, pana in luna februarie 2005, 70 % din functiile de conducere din sistemul vamal nu au fost ocupate prin concurs. De asemenea, informam opinia publica asupra faptului ca presedintele executiv al „sindicatului” (astazi vicepresedinte – n.r.) reprezentat de Vasile Lincu este generalul de securitate (r) Ion Stoica, fost sef al Directiei Supraveghere si Control Vamal din cadrul A.N.V., din vina si in legatura cu activitatea caruia Romania a fost „inundata” cu produse subevaluate si contrafacute in perioada 2001-2004. „

E drept că, în 2005, se schimbase puterea politică, la guvernare venind liberalii care, din vremea când Nini Săpunaru era șef peste vămi, au fost reprezentați în mișcarea sindicală tot de un Vasile, dar Marica. Ura dintre cei doi sindicaliști, Vasile Lincu-PSD și Vasile Marica-PNL, este istorică și în ciuda alianței partidelor lor, lupta va continua pe viață și pe moarte, miza fiind bani și influență. E bine.

Despre „Lanțul dosarelor penale” și cum se toarnă la Parchet liderii de sindicat, citiți în Evenimentul Zilei.

Din Declarația de avere a lui Vasile Lincu, aflăm că sindicatul Pro Lex arată ca o afacere de familie, care generează celor doi „Linci” un venit lunar de 5.756 lei (1.300 de euro), bani frumoși din cotizațiile membrilor loviți de criză. Astfel, Vasile Lincu încasează, într-un an fiscal, ca președinte al sindicatului, suma de 8.375 lei și 45.611 lei ca director și redactor al revistei Pro Lex. Asta înseamnă lunar, un venit de 4.498 lei, adică 1000 de euro. Cealaltă jumătate a familiei Lincu, Angelica, încasează și ea într-un an fiscal, ca director de sindicat, 11.036 lei și ca „secretar de redacție” la revista Pro Lex, suma de 4.060 lei. Astfel că lunar, nevasta liderului Pro Lex suge și ea de la sindicat 1258 lei.

Aceștia sunt trei dintre „martorii” pe care Realitatea TV vrea să-i credem pe cuvânt, nu de onoare că n-au, cum n-au nici probe să-și susțină declarațiile.

Tot în cadrul programului de manipulare, televiziunea evazionistă ne-a mai „cutremurat” odată, chiar aseară, cu o dezvăluire „șoc” privind numirea în funcție a președintelui ANAF: tehnocrat fiind, a fost recomandat de Organizația PDL Arad, când la guvernare s-a aflat tandemul PDL-PSD. Știrea, deși relevă o veche practică uzitată de toate partidele, în toate guvernările, este prezentată ca o bombă de presă, menită să probeze, stimați telespectatori, imoralitatea lui Sorin Blejnar care, iată, în ticăloșia lui, s-a lăsat recomandat de unul din partidele aflate la guvernare!

Nu ca pe vremea preacinstiților liberali, care după ce au scos PD de la guvernare, i-au numit în fruntea ANAF pe Adrian Chițoiu și la șefia ANV pe Gelu Ștefan Diaconu. Ei nu au fost numiți politic de PNL. Nu. A fost suficientă recomandarea nașului lor, Dan Radu Rușanu, liberal de afaceri și cu greutate în conducerea partidului.

Dacă la Realitatea TV, haitașii lui Vîntu îl „vânează” pe șeful ANAF, la cotidianul.ro, gonaciul cu SUV care a accidentat doi tineri și l-a durut fix în freză, Cornel Nistorescu adică, o hărțuiește pe judecătoarea Camelia Bogdan, de la Tribunalul București, cea care-l judecă pe tatăl FNI pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa. Astfel, pe 15 februarie, chiar în ziua în care se judeca procesul lui Vîntu, pe site-ul cotidianul.ro a fost postată o copie de pe cartea de identitate a judecătoarei și adresa părinților acesteia. Ca toți borfașii să știe și dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, aria suspecților să fie cât mai mare.

Asta mă duce cu gândul la procuroarea Luminița Șega, cea care a instrumentat, printre alte dosare „grele” și trei în care era inculpat Vîntu. Luminița Șega a murit în 2006, în urma intoxicării lente cu aluminiu, în circumstanțe neelucidate. Detalii aici.

%d blogeri au apreciat: