Arhiva

Posts Tagged ‘Costică Ştefănescu’

DEMENŢĂ ROMÂNEASCĂ: Romanţa celor trei cadavre

Niciodată, nu știu de ce, nu mi-am amintit de Ion Minulescu mai mult decât zilele astea şi nici de a lui

„Romanţa celor trei corăbii”

„Porniră cele trei corăbii…
Spre care ţărm le-o duce vântul?…
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?…
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?… ş.a.m.d”

De fapt, cred că, involuntar, minunata poezie e parafrazată în capul meu şi sună cam aşa: „Romanţa celor trei cadavre”, ca expresie a demenţei care se face tot mai simţită în ţara asta

Florin Cioabă, Veronica Bulai, Costică Ștefănescu

Oricine a deschis televizorul pe una din televiziunile de ştiri, de sport şi nu numai, a putut fi şocat de timpul alocat morţii …

Nu mai avem sărăcie, nu mai avem nimic… avem nişte morţi care par a fi tot ce contează … emisiuni care le copiază pe cele de dinaintea lor, se schimbă invitaţii, se schimbă realizatorii, rămân acleaşi întrebări şi aceleaşi răspunsuri …

Poate de aceea românii încep să arată tot mai mult a nişte zombi … 

E drept, nu tocmai nişte morţi obişnuiţi… nişte oameni de care s-a mai vorbit…

A murit Veronica Bulai, mamă a trei … dame consumabile  (ca să nu spun   cum spunea Radu Banciu, „trei curve”)  din care una, Monica Gabor/Columbeanu celebră şi apreciată de fetiţele mioritice  cum, pe vremuri, era apreciată una Mihaela, personaj de desene animate.

 A murit şi Costică Ştefănescu, unul din cei mai mari şi mai îndrăgiţi fotbalişti daţi de Craiova … şi a murit un ţigan umflat de ţesut adipos cât şi ca personalitate deoarece, un fost preşedinte comunistoid, dresat la Moscova la Facultatea de Apă de Ploaie a KGB, din interesul de a băga în derizoriu interesul unora faţă de exregele Mihai, a recunoscut în un act lipsit de orice valoare calitatea de rege al ţiganilor…

În fiecare din aceste trei morţi există ceva care o face să iasă puţin din banalui necrofilismului românesc.

Madam Bulai, mama … damelor de consum a murit încercând să facă poze… straniu e că, despre  Peştera Polovragi circulă o zicere: „cine este pătat şi tulbură liniştea locului moare”…

Peştera Polovragi se află pe malul Olteţului, acolo de unde, după cum se spune „priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a trăit odinioară însuşi Zamolxis”. Peştera Zeului-Om cel iubit de daci este numită, pe lângă Peştera lui Zamolxis şi Peştera lui Numele Polovragi are o legendă: se pare că vracii dacilor erau capabili să vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numită Polovraga, o plantă disparută azi. Ca un fapt inedit, Peştera Polovragi a fost descrisă de Mihai Eminescu în poemul „Memento mori”. (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/171429/Memento_Mori )

Legendele spun că prin peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adancuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Conform specialiştilor, când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au descoperit cu uimire urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani. Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de aventurieri, iar toţi au avut parte de morti tragice. Se spune ca blestemul lui Zamolxis încă „veghează”, iar poveştile locului vorbesc despre dispariţii misterioase de oameni şi animale.

În plus, pasionaţii fenomenelor paranormale numesc zona „Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Potrivit site-urilor cu specific paranormal, se pare că  demnă de reţinut este o poveste legată de Tudor Valdimirescu! Care avea obiceiul de a reveni pentru rugaciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi. O iscalitură a sa rămasă în mănăstire se adauga variantei neoficiale în care o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramas în mănăstire pentru a trăi deghizat în călugăr până la sfârşitul vieţii…

Pe de altă parte, absolut şocat pare … filmul morţii … Madam Bulai mergea în pelerinaj … coboară din autocar să facă o poză, un bolovan de 7 kilograme se desprinde din munte, o loveşte şi o ucide … absolut cutremurător prin stranietate …

La rândul ei, moartea năpraznică a „Ministrului apărării Craiovei”, cum era numit Costică Ştefănescu, moarte survenită în urma faptului că acesta nu a mai suportat înfiorătoarele dureri date de cancer, dureri cărora le-a pus capăt prin saltul în gol de la spitalul unde era internat…

A treia moarte însă  depăşeşte orice este imaginabil în ceea ce priveşte limitele bunului simţ.

Partea sinistră de fapt nu vine neapărat din moartea unui individ pentru care abuzurile alimentare erau ceva obişnuit ci din tot ce e în jurul ei…

Autodenumirea ca Rege Internaţional al Ţiganilor frizează do combinaţie între demenţă,  lipsă de educaţie, lipsă de bunsimţ amestecate cu o formă de Imbecilitate nativă e una, recunoaşterea de către Ion Iliescu, ( la vremea aia, Preşedinte al României ), pentru a băga, prin extensie, un fost rege al României, Mihai, în ridicol, a recunoscut calitatea de rege …

Moartea grăsanului ţigan a generat încă doi regi.. unul al ţiganilor din România şi unui internaţional al ţiganilor… Păi nu este Ţinutul Mioriţei un ţinut al nebuniei? Este …

Dacă ne gândim că până acum două decenii nicăieri în lume nu exista nici un rege al ţiganilor, acum avem doi regi şi un Împărat Iulian … parcă îţi vine să îţi cam iei câmpii … ţiganii aveau buligaşi … e fapt un fel de şefi de trib şi cu un rege, împărat sau preşedinte… ţiganilor le lipseşte cava pentru a avea un rege ori un împărat… un Stat … nu a existat niciodată şi nu există un stat ţigănesc  …

Dacă vre-un ţigan se mai prevalează de recunoaşterea din partea lui Ion Iliescu ar trebui să ştie ceva… un preşedinte al României nu are competenţa de a recunoaşte un rege… Ba aş spune că ar trebui cercetat penal pentru asta…  

În fine, fiind democraţie, fiecare poate să se facă de râs aşa cum doreşte …

Şi totuşi…

Întrebarea care se pune este de ce nu s-a putut ca cele trei morţi să fie prezentate ca nişte simple  ştiri şi nu ca nişte mega evenimente?

Oare România e chiar atât de bolnavă? Oare necrofilia românilor a ajuns să fie cea mai pregnantă carcteristică a românilor? 

 

 

 

ADIO, COSTICĂ ŞTEFĂNESCU !

Costică Ştefănescu s-a sinucis pentru că nu mai suporta …

.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească …

.

Costică Ștefănescu

Într-una din cărţile sale, marele gazetar sportiv Ioan Chirilă îl descria pe Costică Ştefănescu ca având “une belle allure”, referindu-se la eleganţa înnăscută a primului libero autentic al fotbalului nostru. 

Costică Stefănescu, produs al centrului de copii şi juniori al Stelei, dar ajuns celebru sub culorile Universităţii Craiova, a fost unul din cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România, un om în jurul căruia s-au ţesut performanţele Craiovei şi ale echipei naţionale din anii 80. Deposedările făcute cu o eleganţă nemaiîntâlnită până atunci, calmul din timpul partidelor, viziunea asupra jocului, pasele sale în adâncime (cei trecuţi de prima tinereţe îşi aduc aminte de frumoasa pasă spre Cămătaru, pe Rasunda Stadion din Stockolm, la acel 1-0 cu Suedia, din 1983) au fost atuurile acestui apărător care, paradoxal, nu prea ştia să faulteze. Rezolva totul prin anticipaţie, plasament şi o tehnică neobişnuită pentru un apărător.

Costică Ştefănescu a hotărât că vrea să iasă de pe scena vieţii în felul lui, probabil dărâmat la gândul că este chinuit de o boală necruţătoare, aşa cum fac mulţi oameni când află că sfârşitul este aproape. În cazul unui fost sportiv de mare performanţă, care a fost mereu în formă şi fără probleme de sănătate, atunci când primeşte o astfel de veste, totul devine negru, de neinţeles, şi atunci ia hotărâri dramatice, renunţând la tot. Probabil chinul prin care trecea Costică Ştefănescu era mult prea greu de îndurat, dacă un om care s-a luptat cu toţi atacanţii de valoare ai anilor 80 a ajuns să ia această hotărâre.

Ideea de a-l transforma pe Costică Ştefănescu din mijlocaş în libero a aparţinut poetului Adrian Păunescu, omul care a fost mereu aproape de cele două iubiri ale sale, Rapid şi Universitatea Craiova, fiind şi cel care a scris şi versurile celor mai frumoase imnuri din fotbalul românesc. După Zoli Crişan, şi el plecat dintre noi, după Adrian Păunescu, Craiova îşi mai pierde unul dintre simbolurile sale de frunte, căpitanul acelei echipe cu 15 titulari, aşa cum era numită, pentru valoarea deosebită a jucătorilor săi şi pentru că nu conta cine erau cei 11 care intrau în teren, atât de apropiaţi erau, ca şi valoare, toţi cei 15 din lot.

Ca întotdeuna, în astfel de momente ne gândim dacă nu am fi putut face mai mult pentru aceşti oameni, care au însemnat ceva în istoria sportului românesc. Am fi putut, fiecare din noi, să facem mai mult pentru a le alina suferinţele, dar n-am făcut-o, şi ne mulţumim doar să-i plângem, când nu mai sunt. Acum, Costică Ştefănescu se duce în ceruri, pentru a reface cuplul de fundaşi centrali ai naţionalei din anii 80, împreună cu Fane Sameş, colegul său din atâtea bătălii sub tricolor, stins şi el mult prea devreme.

Odihneste-te în pace, Costică, şi mulţumim pentru tot ce ne-ai dăruit în anii cât ai fost cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată. După tine, a preluat din eleganţa ta Belodedici, cel care suntem convinşi că te-a urmărit foarte atent la fiecare partidă, când tu erai în plină glorie şi el era doar un junior talentat. Întotdeuna s-a dat o bătălie în sinea mea, când a fost vorba să aleg cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată, pentru ca trebuia să aleg între tine şi Belo. Ce pot spune, cu siguranţă, este că tu ai fost primul libero autentic din fotbalul românesc, cel care a dat acestui post o eleganţă şi-o prestanţă aşa cum n-a mai reuşit nimeni până la tine.

Autor: Cristian Huluban

Sursa: sport.rol.ro

%d blogeri au apreciat: