Arhiva

Posts Tagged ‘Cristian Diaconescu’

Electoratul dreptei e mai debusolat ca niciodată

20 august 2014 5 comentarii

Gălăgie pentru liniștea lui Ponta

Sidonia BogdanMai sunt 72 de zile până la primul tur al prezidențialelor și care este oferta? Sunt cel puțin cinci candidați pe partea așa zisei drepte politice, dar vedem că există încă români nemulțumiți, care așteaptă „candidatul surpriză”. Cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale, electoratul dreptei e mai debusolat ca niciodată. Mesaje politice multe, confuze, unele contradictorii, chiar războinice între ele, care nu fac decât să scoată în evidență hibele personajelor din opoziție, incapabile să lupte cu singurul candidat de la putere, Victor Ponta. Sunt mulți și mărunți, care mai mult vor să se atace între ei decât să provoace puterea, mulți contra unul singur, o scenă politică plină de haos care aduce avantaje electorale lui Victor Ponta.

Teoretic, o ofertă electorală bogată e semn de democrație consolidată, românii au de unde alege, practic, mesajele electorale care ajung la români prin intermediul canalelor media sunt puține și demagogice.

Dacă am zapa cu atenție câteva zile, am putea observa că, în ciuda „ofertei bogate” (Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Cristian Diaconescu, Monica Macovei etc), există doar doi baroni mediatici care fac agenda cetățeanului: Victor Ponta, pe de o parte, și Elena Udrea, adică omul președintelui Traian Băsescu, pe de alta. Monopolul propagandistic mediatic este deținut doar de ei, ceilalți devenind neobservabili. Fac un zgomot imens, susţinut de analiştii şi propagandiştii fiecăruia. Televiziunile de știri își fidelizează și în această campanie talibanii.

Atât timp cât sondajele de opinie, dar și momentul referendumului din vara lui 2012, confirmă teoria că sperietoarea voturilor este, la ora actuală, Băsescu, Ponta nu poate decât să jubileze pentru această situație și recurge la toate tertipurile ca să o mențină. Premierul nu-l vrea pe Klaus Iohannis drept adversar și nici nu-l legimitează ca atare. L-a atacat ușor săptămâna trecută, doar cu scopul de a lipi și de el eticheta de „băsist”.

Lui Ponta îi convine să resusciteze artificial tema anti-băsismului, să inoculeze ideea că Băsescu este încă în forță, acel personaj malefic din umbră care leagă și dezleagă ițele în justiție, decât să lupte cu un personaj relativ proaspăt pentru mulți dintre români, pe teme de guvernare. Pentru el, asta e cea mai ușoară temă de campanie,e singura pe care o stăpânește. Să nu uităm că premierul este la putere de mai bine de doi ani, iar opoziția nu a venit încă cu plan de atac agresiv față de marile probleme ale guvernării actuale. Nimeni nu mai numără kilometrii de autostradă promiși de PSD și neterminați, nimeni nu mai aduce în discuție reforma în sănătate, manualele vechi și expirate ale copiilor, nimeni nu mai discută despre adevăratele probleme ale românilor. Nimeni nu mai aduce în discuție un proiect, o idee pentru viitorul României.

Cel mai important subiect de campanie de până acum a fost „plimbarea Antenei 3” în jurul Palatului Cotroceni, temă care transmite un singur mesaj: Băsescu este încă puternic, un personaj malefic, iar românii trebuie să lupte cu el. Fals. Culmea, dar protestul ce l-a vizat pe președinte trădează semne care ne arată că, de data aceasta, lui Băsescu îi convine această mobilizare împotriva lui. Ajutându-l pe Ponta să-i cedeze locul la Cotroceni și în același timp având o opoziție slăbită, Băsescu mai are încă șanse să joace politic și după momentul decembrie 2014. Dacă Iohannis ar câștiga președinția, Băsescu, cel mai probabil, ar trebui să iasă la pensie.

„Divide et impera”este o strategie de a face politică explicată cu mult înainte de venirea lui Hristos, de observat însă cât de ușor e de aplicat și în ziua de azi. E chiar comic dacă reușești să te detașezi și să urmărești discuțiile dintre votanții Monicăi Macovei cu ai lui Klaus Iohannis. E o polemică mică, fără anvergură electorală, a surzilor, la sfârșitul zilei nimeni nemaiștiind foarte clar să identifice răul cel mai mare, pentru ce și cine luptă. Acei puțini cu opțiuni și argumente ferme nu fac decât să-i debusoleze și mai mult pe nehotărâți, care o să prefere să stea acasă. Dreapta complică lucrurile, în loc să le simplifice. Ar fi fost de preferat un candidat cu mesaj simplu și clar, decât acest haos.

Iar în această atmosferă de vacarm, animalul politic Traian Băsescu își joacă liniștit ultima, dar cea mai interesantă provocare: să nu mai candidezi la nimic, dar în același timp să reușești să fii mai prezent ca oricând pe buzele românilor. Asta da performanță.

Sursa: romanialibera.ro

Autor:  Sidonia Bogdan

Partidul Mişcarea Populară cu mintea pe bigudiuri

16 august 2014 4 comentarii

Elena Udrea, Cristian Diaconescu

A devenit deja o chestie recunoscută de toată lumea că e mare nevoie ca Dreapta politică din România trebuie să coaguleze și să nască o puternică formaţiune de dreapta care să fie o contrapondere eficientă la PSD.

E şi nu e chiar foarte indicată bipolarizarea aceasta după un fel de sistem care vrea să imite sistemul american.

În mod normal ar trebui să existe cinci formaţiuni politice, deoarece asfel mult mai mulţi cetăţeni s-ar simţi reprezentaţi. Una de stânga, una de centru-stânga, una de centru, una de centru dreapta şi una de dreapta. Fiecare din ele cu caracteristici clar definite.

E adevărat, marea problemă a politicii mioritice este că PSD nu e o formaţiune omogenă ci un conglomerat care merge de la oameni cu viziuni de centru până spre extrema stângă, un fel de melanj între comunismul de extremă stângă şi social-democraţia de centru stânga.

Pe dreapta nu s-.a reuşit, şi probabil nu se va reuşi niciodată o astfel de coagulare.

E destul să ne uităm la noua Alianţă Creştin Liberală, anticamera unui nou (declarat) Partid Naţional Liberal, dar care s-a rupt de liberalii europeni mergând spre popularii care îşi trag seva din consrvaztorismul antagonic natural liberalismului… Practic e un fel de varză coafată să pară ananas… Aşa se şi explică faptul că, în loc să adune simpatia foştilor liberali cu a foştilor pedelişti vedem cum a apărut o formaţiune care, în loc să crească puternic, a intrat din prima zi pe un trend de scădere care pare a se accentua.

Indiferent dacă noul partid ar fi liberal sau de natură creşti democrată, este o formaţiune condamnată să fie, dacă nu o formaţiune destinată dispariţiei, cel mult una nesemnificativă. Şi asta din cauza inconsecvenţei şi a ipocriziei.

Oricât de neinteresaţi de politică ar fi românii e imposibil să nu vadă cum, deşi fâlfâie chestii legte de statul de drept, nu demul liberalii în cârdăşie cu social democraţiise prostituau poltic şi îşi băgau piciorul în statul de drept oripilând Europa civilizată, ba mai mult, clamând un respect faţă de legi şi reguli, asta neîmpiedicându-i să proună un candidat la preşedinţie care are în trecutul său umbre grave. Nu e ne deimaginat ca peste vreo două luni să primească o sentinţă  de incompatibilitate, başca faptul că a ajuns şef la PNL CU ÎNCĂLCARE GRAVĂ A STATUTULUI PARTIDULUI.  E o chestie de principii…

 Şi (Atenţie !) această alianţă, viitor partid, are pretenţia de a fi Dreapta … Da, toată dreapta, ei hotărând cine să fie candidatul Dreptei… unicul candidat acceptabil în viziunea lor… Păi Dreapta e doar liberalism ori creştin democraţie?

E cam ca şi cum cineva ţi-ar arăta o cărămidă şi ar spune:”Aceasta e casa mea”. 

Mai există şi o altă formaţiune politică autodeclarată  un fel de reper în jurul căruia trebuie să se adune dreapta. Partidul Mişcarea Populară … altă  gogoroţă.

Această formaţiune politică a apărut spunând că vrea unitatea dreptei rupând de faăt partidul cel mai puternic din această zonă politică.

Paradoxal este că, deşi clamează democraţia, în momentul alegerii ca preşedintă a partidului, Elena Udrea anunţa că reprezentantul PMP în alegerile prezidenţiale este Cristian Diaconescu.. Cine a hotărât asta? Dracu ştiu… Adică ştim câte ceva, dar bai bine să ne abţinem…

Cristian Diaconescu, reprezentatul PMP dat de doamna Udrea care după câte spune, are ca singur sens al existenţei traducerea în viaţă a ideilor Preşedintelui Băsescu .. nu comentez aceste indei, dar trebuie să recunoaştem că Băescu nu e chiat infalibil ş consecvent 100%.. să amintim doar de alierea cu Partidul Conservator sau de desemnarea lui Ponta în două rânduri ca premier…

Când a anunţat candidatura lui Diaconescu, Udrea a cam uimit .. nimeni nu ştia cine când şi în ce mod a decis susţinerea acestei candidaturi…

Şi iată că vine şi bombonica de pe colivă…

Fie că vrea ea să candideze, fie că s-a observat că Diaconescu nu e văzut ca un fel de Mesia al PMP iată că ceeea ce erahotărât nu mai e chiar atât de sigur … aflată la o conferinţă de presă la Târgu Jiu după întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii PMP, Elena Udrea, preşedinta PMP zice că, de fapt, candidatul urmează a fi hotărât.

Extrem de ciudată este nou ieşire cu mintea pe bigudiuri a Elenei Băsescu. Aceasata, uitând că a fost parlamentar european doar pentru că Udrea a luat-o de mânuţă şi a condus-o spre Bruxelles (dacă nu era Elena Udrea, EBa ar fi fost un manechin de scenă  de mâna a doua care ar fi balansat modelism şi prostituţie de lux) şi  a atacat-o, pe Facebook, pe Elena Udrea, afirmând ca aceasta interzice organizatiilor Partidului Miscarea Populara sa stranga semnaturi pentru candidatul partidului la prezidentiale, Cristian Diaconescu.

„Doamna Ruxandra Dragomir se preface ca nu stie despre ce este vorba: organizatiile au ‘probleme’ in a strange semnaturi pentru Cristian Diaconescu deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru”, a scris fiica presedintelui Basescu, pe contul ei de Facebook.

Şefa PMP-istelor, Ruxandra Dragomir, cam la fel de potrivită în politică precum Ilie Năstase, Irina Loghin ori Mircea Diaconu, a spus la Realitatea tv că Diaconescu are mari probleme la strângerea de semnături reuşind să adune doar nişte amărâte de 7000 de semnături când ţinta este de 300.000 (minimumul necesar fiind de 200.000) potrivit ziare.com. „Am avut o sedinta si s-au ridicat probleme privind aceasta speta, multe discutii pro. Probabil la urmatorul Colegiu National, care va avea loc marti, 19 august, la Parlament, vom lua o decizie. Din pacate, oamenii nu il vad foarte popular – probabil ca seriozitatea si faptul ca a facut parte din alte partide politice. Oamenii vor ceva nou, ceva care sa se identifice cu viziunea lui Traian Basescu, si care nu l-a tradat pe Traian Basescu”, a spus Ruxandra Dragomir, la Realitatea Tv, citata de ziare.com.

În viziunea Ruxandrei Dragomir Elena Udrea ar fi un candidat mai potrivit din partea PMP, avand o notorietate mai mare, in conditiile in care Romania „e pregatita sa voteze o femeie”.

Elena Băsescu a potat pe contul său de facebook unmesaj ciudat în care apunea (Citat) : Din pacate pentru cei care conduc Partidul Miscarea Populara Partidul Miscarea Populara este condus de Elena Udrea.”. Cel puţin mirabil, nu?

Comentariul sau, neinsotit de alte detalii, a venit dupa ce deputatul Florin Secara a declarat vineri ca din motive personale a decis sa inceteze colaborarea cu Partidul Miscarea Populara. „Din motive personale care se vor afla, poate, in timp, incepand de astazi am hotarat sa opresc colaborarea cu Partidul Miscarea Populara.Vreau sa multumesc multora dintre colegii mei cu care am colaborat foarte bine, in mare parte o echipa ok”, a declarat Florin Secara.

Aflat într-o situaţie ridicolă, Cristian Diaconescu, încă umed de la visele pe care blonda supremă din PMP i le-a produl cu propunerea sa spune pe Facebook:

„Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că îmi sunteţi alături. Acest lucru ma face să îmi duc candidatura până la sfârşit, indiferent dacă voi beneficia sau nu de susţinerea unui partid. Consider că aceasta este o datorie morală faţă de dumneavoastră şi de societate”, Diaconescu declarase, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, referitor la candidatura sa la prezidenţiale, că o consideră „un angajament faţă de ţară”, pe care îl va respecta şi a spus că va cere în partid măsuri împotriva „oamenilor din PMP care au minţit la televizor” în legătură cu numărul de semnături strânse pentru susţinerea acesteia.

Ce nu înţeleg eu din toată povestea aceasta … de fapt, de ce ar trebui să voteze cineva cu simpatii de dreapta pe reprezentantul unui partid care îşi spune de dar care de fapt nu doreşte decât să pună mâna pe putere pentru ca liderii să revină la caşcaval?

Poate, dacă cineva ar face efortul să ne propună un proiect de ţară, ar mai fi cu ar fi … dar să ţi se ceară să votezi cu ei doar pentru că adversarii lor sunt o turmă de corupţi e cam mult.

Cred că a venit vremea ca, dacă românii dores să triască într-o ţară civilizată, europeană, să nu mai voteze cu cei care doar spun că adersarii lor sunt penali ci să voteze cu cineva care le propune un proiect deţară, o proiecţie a României pentru viitor …

Gata cu votatul înpotriva penalilor, a venit vremea pentru votarea unui conducător căruia chiar să îi pese de regului, de statul de drept, de lege, de români …

DAN TURTURICĂ: „Traian Băsescu joacă la două capete”

9 iunie 2014 Un comentariu

Dan TurturicăDesemnarea fulgerătoare a lui Cristian Diaconescu drept candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Mișcarea Populară desăvârșește tabloul haotic al acestui an.

Nu doar PSD este în degringoladă, după decizia uluitoare a lui Victor Ponta de a-și anunța eventuala intrare în cursa pentru Cotroceni tocmai în septembrie, cu doar o lună înaintea începerii campaniei, ci și partidele de dreapta. În ciuda retragerii lui Crin Antonescu, ale cărui aspirații la președinție erau văzute până nu demult ca principal obstacol în calea coalizării  PNL, PDL, PMP și FC pentru desemnarea unui candidat comun încă din primul tur, mișcările recente demonstrează că aproape toate aceste partide sunt pe cale să aleagă varianta sinucigașă a candidaturilor separate.

Deși Traian Băsescu vorbea, nu cu mult timp în urmă, de necesitatea desemnării rapide a unui candidat comun al dreptei la prezidențiale, imediat după europarlamentare, iată că PMP, partidul său, a acționat, duminică, exact împotriva acestui deziderat. Mișcarea este stranie din două motive.

Primul: cel ce se profilează drept candidat comun al PNL și PDL, Klaus Iohannis, este un om curtat intens de Traian Băsescu, de-a lungul anilor. Nu au trecut decât trei luni de când președintele declara că Iohannis are șanse mai mari decât Victor Ponta și decât Crin Antonescu să câștige alegerile prezidențiale – ”Văd o rocadă distrugătoare care îi va trimite la coşul de gunoi şi pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta apariţia lui Iohannis…” Așadar, nu se pune problema că Traian Băsescu nu ar crede în șansele lui Iohannis la președinție.

Nici varianta că președintele nu poate trece peste jocul făcut de Iohannis împotriva sa, la alegerile din 2009, nu stă în picioare: “A fost un moment în care nu am vrut să-i dau Guvernul lui Iohannis, momentul în care s-a dus şi-l unsese Voiculescu de la Grivco. Sper că între timp a înţeles ce înseamnă să fii în tandem sau să fii creaţia politică a lui Voiculescu, pentru că acum văd că s-a reorientat. Atunci mi s-a părut un gest abominabil pe care l-a făcut Iohannis să se ducă la Grivco să-l ungă prim-ministru Voiculescu”, a spus Traian Băsescu, în același interviu, dat cu trei luni în urmă.

Întrebat dacă l-a reevaluat pe Iohannis, el a răspuns: “Nu, s-a reevaluat el. Şi-a reevaluat modul de a evolua în politică”. În plus, Traian Băsescu a declarat că ”dacă ar candida şi independent, între Ponta, Antonescu şi Iohannis, eu l-aş vota pe Iohannis fără să mă întreb”. Are o problemă președintele cu faptul că ar putea candida nu ca independent, ci din partea PNL și PDL? Dacă este așa, ar fi o noutate. Și încă una care contrazice pozițiile sale anterioare.

De ce? Pentru că, pînă acum, președintele a pus pe masă doar opțiunea ca forțele de dreapta să cadă de acord asupra susținerii unui candidat unic. Și nu a făcut doar o dată, ci întotdeauna când a fost întrebat despre alagerile din noiembrie. Iar motivul este unul și același cu cel pe care l-a tot repetat: șansele unui independent de a câștiga o astfel de bătălie sunt infime. În România, ai nevoie de susținerea cel puțin a unui partid mare pentru a face față provocărilor organizatorice, financiare, logistice pe care le presupune o luptă pentru preeședinție. Ar fi surprinzător dacă Traian Băsescu ar crede acum altceva.

Mai mult, dacă președintele ar fi crezut în șansele unui independent probabil că discursul său ar fi fost diferit. În loc să vorbească de nevoia ca liderii partidelor din opoziție să-și îngroape orgoliile și să se așeze la masa negocierilor pentru a găsi o soluție comună, ar fi spus ceva de genul ”partidele existente au pierdut încrederea cetățenilor, ele nu mai au resurse de credibilitate pentru a propune un candidat la președinție care să redea românilor speranța și de aceea cred că singura soluție este intrarea în luptă a unui candidat independent, care să nu fie legat prin nici un fel de dependențe de mafia transpartinică…” și tot așa. Deși o astfel de retorică ar fi fost nu doar onestă dar și perfect justificată, în acord cu așteptările unui număr imens de români, președintele nu și-a asumat-o. A propus constant ca partidele de dreapta să găsească un candidat comun.

Iar acum când PNL și PSD par că l-au găsit, iar acesta are și șanse reale să-l învingă pe Victor Ponta și mai este și apreciat de președinte, președintele nu îl mai vrea. Și nu doar că nu îl acceptă dar îi mai oferă și un adversar. Pe Cristian Diaconescu, fostul șef al Cancelariei prezidențiale, uns, prin vocea trimisului său pe pământ, Elena Udrea, candidat al Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale.

Al doilea motiv pentru care opțiunea președintelui este stranie nu are legătură cu Klaus Iohannis, nici cu partidele pe care le-a tot îndemnat să se alieze, iar acum pare să le ignore cu desăvârșire, ci cu persoana candidatului pe care îl susține.

Cristian Diaconescu este un om echilibrat, de bun simț, care prin plecarea la timp din PSD și prin tot ce a făcut alături de Traian Băsescu și-a consolidat imaginea de profesionist respectabil, cu principii și valori aliniate intereselor strategice ale țării. Dar șansele sale să devină candidatul comun al dreptei și să îl învingă pe Ponta sunt mai mici decât ale lui Iohannis. Iar președintele o știe foarte bine.

De ce alege președintele să ignore propriul său comandament, de coalizare a dreptei și de desemnare rapidă a unui candidat unic, preferând să susțină un colaborator foarte apropiat dar cu șanse mici de a câștiga?

Cel mai des auzită explicație în ultimele zile este aceea că Traian Băsescu ar fi fost lăsat în ofsaid de viteza cu care PNL și PDL au bătut palma pentru a fi primii care realizează alianța mult așteptată și pentru desemnarea unui candidat comun, cu șanse, astfel încât ei să fie cei ce dictează termenii colaborării și nu președintele. Efectul doi: Vasile Blaga a scăpat de furia partidului, după scorul prost obținut la europarlamentare, dejucând planul de debarcare a sa, pus la cale de câteva filiale din Transilvania, care urmăreau aducerea PDL înapoi, sub comanda lui Traian Băsescu. În acest scenariu, mutare președintelui cu Cristian Diaconescu echivalează cu un ”dacă voi nu mă vreți, nici eu nu vă vreau și să vedem cum câștigați președinția fără mine!”

Această explicație este eronată pentru că ignoră un punct fix al jocului politic actual: Traian Băsescu nu își permite să se bosumfle și să spună ”îmi iau jucăriile și am plecat”. Miza sa în clipa de față este să aibă o contribuție decisivă în alegerea viitorului președinte. Și nu pentru vulnerabilitățile fratelui și ginerelui său, cât pentru că de această contribuție va depinde în bună măsură viitorul său politic. De aceea, este exclus ca mutarea sa cu Diaconescu să fie un gest de gest de abandon resemnat și răzbunător în același timp, de genul ”dispar eu, dar vă trag și pe voi după mine”

Un alt scenariu vehiculat este că Traian Băsescu a fost, de fapt, artizanul retragerii lui Crin Antonescu și a intrării în scenă a lui Iohannis, motivul pentru care tace fiind nevoia de a nu-i slăbi șansele acestuia printr-o ștampilare cu eticheta ”pionul lui Băsescu”.  Chiar și reacțiile nervoase ale unor lideri liberali și din PMP pe tema candidaturilor la prezidențiale nu ar fi altceva decât acte într-o scenetă manipulatoare menită să consolideze imaginea lui Iohannis de ”independent de jocurile lui Băsescu.”

În acești parametri, lui Iohannis i s-ar fi creat condițiile ideale ca să acumuleze, pe cont propriu, cât mai multă simpatie pe imaginea de politician altfel, ”vorbește puțin și prost, dar a făcut multe și bune (pentru Sibiu)”, de la oamenii sătui de politruci, urmând ca voturile radicalizate ale susținătorilor președintelui să îi vină automat, fără nici un efort din partea sa, doar pentru că va fi principalul oponent al lui Victor Ponta sau a altui candidat PSD.

Până duminică, ipoteză părea tentantă. Chiar dacă ea presupunea ca Traian Băsescu să fi făcut pace cu Vasile Blaga, ceea ce a devenit aproape o imposibilitate, jocul părea interesant. Și mai ales în total acord cu ceea ce președintele consideră de multă vreme încoace ca fiind sigura strategie viabilă pentru a împiedica PSD să obțină și controlul președinției și să se întoarcă la poziția de partid-stat din vremurile lui Iliescu și Năstase.

Anunțul candidaturii lui Cristian Diaconescu o infirmă, însă. Scenariul de mai sus avea sorți de izbândă doar dacă președintele făcea joc de glezne și se poziționa, o vreme cel puțin, relativ neutru în chestiunea alegerii succesorului său. Sigur că nu este exclus ca acum PMP să-l susțină pe Cristian Diaconescu și peste trei luni să abandoneze ideea și să se alăture PNL și PDL pentru sprijinirea lui Iohannis sau altui om, dar acesta este deja alt joc. Altul decât cel despre care președintele ne-a spus, luni la rândul, că ar aduce cu siguranță victoria adversarilor PSD și ai celor ce îl susțin pe Victor Ponta.

Iată ce declara Traian Băsescu, pe 16 aprilie, într-un interviu pentru portalul Unimedia din Republica Moldova: ”Cu certitudine, se vor produce unele reașezări pe scena politică după alegerile pentru PE. După cum știți, probabil, în România stânga neocomunistă este foarte grupată în alianța care se află acum la guvernare, iar dreapta este foarte fărâmițată în urma pierderii alegerilor din 2012. România are o dreaptă fărâmițată, dar mai puternică cumulat decât stânga. Speranța mea este că imediat după europarlamentare, când toate partidele își vor măsura potențialul electoral, să se unească pentru a avea un candidat care cu certitudine poate câștiga alegerile prezidențiale”.

Pe 1 mai, la B1TV, Traian Băsescu o spunea și mai apăsat: ”Este clar că dreapta după europarlamentare trebuie să ia decizia de a avea un singur candidat la prezidențiale. Este o glumă soluția lasă, mergem fiecare și în turul doi susținem dreapta. Electoratul nu se va muta peste noapte, în afara celui profund anti-PSD”

Prin decizia luată de PMP duminică, de susținere a lui Cristian Diaconescu la prezidențiale, Traian Băsescu a semnalat clar că abandonează poziția fermă pe care s-a situat mult timp, ilustrată prin repetarea, cu obstinație, a imperativului desemnării rapide a unui candidat comun al dreptei: ”(…) mi-aş dori foarte mult ca ei să se strângă, să stabilească nişte criterii în cursul lunii iunie, şi din iulie să spună: «acesta este candidatul alianţei de dreapta»”.

De ce o face? De ce, acum că Antonescu a evacuat scena, iar PNL și PDL i-au împlinit voia, și-au dat mâinile și merg pe mâna lui Iohannis, un candidat cu șanse reale, care îi este și lui pe plac, dezertează și merge pe o variantă care știe sigur că retează șansele dreptei de a câștiga președinția? Pentru că președintele joacă ”la două capete”. Dacă o face din oportunism, din calcul cinic, de teamă că Vasile Blaga este un cal troian al PSD și va trăda sau din frică pentru ce va urma când nu va mai fi președinte, este irelevant în acest moment.

Cert este că dacă îl va menține pe Diaconescu în cursa prezidențială, înseamnă că va susține, de fapt, PSD-ul. După cum a spus chiar el, ”este o glumă soluția lasă, mergem fiecare și în turul doi susținem dreapta.” Dacă îl va retrage pe Diaconescu, va urma, inevitabil, o alianță cu PNL și PDL, într-un efort de refacere târzie a Alianței DA, care va duce la susținerea lui Iohannis sau a unui alt candidat comun, cu șanse mari de a obține victoria în noiembrie.

De voie sau de nevoie, Traian Băsescu urmează să aleagă pe mâna cui va merge. A unui PSD altoit cu un om care să ofere suficiente garanții partenerilor strategici că România nu o va lua spre Est și că nu va fi distrus tot ce a fost clădit în ultimii zece ani, sau a forțelor de dreapta.

Aparent, președintele a reușit o mare performanță: s-a poziționat ca arbitru ultim al desemnării succesorului său. Ceea ce îi permite să negocieze la sânge ce va primi după ce va pleca de la Cotroceni. În realitate, Traian Băsescu a suferit o înfrângere teribilă.

Dacă ar fi fost capabil să crească un partid puternic și un succesor competent și onorabil, nu ar fi fost nevoit să facă nici un compromis în acest moment (pentru că nici Iohannis nu ar fi altceva decât tot un compromis – citiți declarațiile lui despre cum problemele noastre cu Rusia sunt cauzate de faptul că îi neglijăm). Ar fi putut privi viitorul plin de optimism și fără angoase. Puținii oameni pe care îi mai poate lua în calcul în acest moment pentru a prelua cu succes cârma României, ar fi putut fi, cu toții, în fruntea unui partid nou, modern, solid, care să și pună în practică tot ce am auzit doar în predici. Din păcate, în relațiile sale cu aceștia a ales prea des formula ”dezbină și stăpânește”, în loc de ”unește și inspiră”.

Din păcate pentru noi, evident.

Autor: 

Sursa: turturica.ro

 

Dan Badea: ”…La un asemenea răspuns, nu-ţi vine să-ţi iei câmpii? Sau să dai în boala ciutacului?”

17 noiembrie 2012 Lasă un comentariu

   Ultimele zvâcniri ale slugilor lui Vîntu din conducerea Senatului

Voiculescu a cerut demiterea Procurorului General

 

Dan Badea

Dan Badea

Într-un articol publicat ieri, în Jurnalul Naţional, numitul V.C. dezvăluie modul în care Comisia juridică a Senatului a fost implicată de vicepreşedintele Dan Voiculescu, sprijinit de Mircea Geoană, în tentativa de schimbare a Procurorului General, Laura Codruţa Kovesi. Pretextul folosit de Voiculescu a fost transmiterea de către Ministerul Public, către presă, de la adresa kovesi@mpublic.ro, a rechizitoriului  din dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului Popa. Considerând aceasta un act de trădare faţă de tovarăşul său din zona penalului, turnătorul Dan Voiculescu a încercat să folosească autoritatea  funcţiei lui de vicepreşedinte al Senatului pentru a determina această cameră a Parlamentului să solicite oficial Preşedintelui României, printr-o declaraţie publică, revocarea din funcţie a Procurorului General Codruţa Kovesi. Demersul său delirant, susţinut de amicul Geoană, a fost blocat, la timp, de alţi colegi din Biroul Permanent al Senatului, printre care au fost Gyorgy Frunda şi Cristian Diaconescu, care au deviat propunerea în depoul CSM. Înainte de a prezenta culisele delirului omului-televizor de la Grivco, observăm că pentru a lansa în Senat gogomănia revocării lui Kovesi, el s-a folosi de ciutacul de serviciu, adică V.C., căruia i-a revenit umila sarcină de a prelua pe blogul personal diversiunea de la care avea să înceapă desfrâul. Aşa a apărut, pe 6 aprilie a.c., petarda referitoare la transmiterea de către Codruţa Kovesi, către un jurnalist de la Evenimentul Zilei, a rechizitoriului lui Vîntu. De unde ştia ciutacul VC că „scurgerea de informaţii“ provenea de la Kovesi? Din interceptarea unui e-mail transmis de la adresa kovesi@mpublic.ro, folosită de Procurorul General, e-mail transmis pe adresa jurnalistului cu pricina. 
Deşi explicaţia oficială a acestei presupuse corespondenţe dintre Codruţa Kovesi şi jurnalistul EvZ a fost că adresa prezentată fusese folosită şi de unul dintre consilierii Procurorului General, în paralel cu cea cunoscută de întreaga presă, pentru a răpunde prompt solicitărilor tuturor reprezentanţilor presei, SOV fiind un subiect arzător la ordinea zilei, ciutacul lui Voiculescu a prezentat lucrurile ca fiind o execuţie a lui Vîntu, de către Kovesi.  De ce-ar fi vrut Kovesi să-l „execute“ pe inculpatul Vîntu, după ce prin rechizitoriul lui Marius Iacob, Vîntu era deja executat cu propriile sale arme, nu ni se spune. Ciutacul lui Voiculescu spune însă altceva, dezvăluind sensul ascuns al demersului său.  „Mai are rost rost să-i cerem demisia doamnei Kovesi?“ – întreabă el, retoric, scărpinându-şi neoronul agitat. „Vom vedea!“ – conchide apoi, pe un ton ameninţător. Asta era pe 6 aprilie. La mai puţin de două săptămâni de la diversiunea ciutacului, pe 18 aprilie, Dan Voiculescu avea să iasă în faţă şi să încerce să finalizeze diversiunea începută de negrişor. Prin urmare, înarmat cu o scrisorică ticluită probabil în laboratoarele lui din strada Gârlei nr.1, Voiculescu participă la şedinţa Biroului permanent al Senatului condusă de amicul Mircea Geaonă, preşedintele Senatului. Scopul lui Voiculescu era ca în baza dezvăluirii ciutacului VC să ceară de la tribuna Senatului, cum am spus, revocarea Procurorului General Kovesi, ca şi când aceasta ar fi fost un ciutac angajat pe moşia Crescent. „ La punctul 6 din ordinea de zi avem o scrisoare din partea domnului vicepreşedinte Dan Voiculescu cu privire la o declaraţie a Senatului solicitând revocarea doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror general pe tema încălcării principiilor de imparţialitate şi legalitate în ceea ce priveşte cercetarea penală“ îl introduce pe ordinea de zi Mircea Geaonă, pe amicul Voiculescu. „Asta (chestiunea/scrisorica/cererea ñ n.red) este către Biroul permanent“, intervine autoritar Voiculescu. „Care este părerea Biroului permanent? Este de acord, nu este de acord?“ – explică el. 

Căldură mare, monşer

Dialogul care urmează pare rupt din Caragiale. Senatorul Alexandru Pereş încearcă să afle date despre chestiunea/ scrisorica/cererea lui Voiculescu:
Alexandru Pereş: Eu nici nu ştiu despre ce este vorba. Am citit, în 6 aprilie 2011, informaţia referitoare la ce?
Dan Voiculescu: Ce scrie acolo.
Alexandru Pereş: Dar spuneţi care este dosarul?
Dan Voiculescu: Citiţi mai departe, domnule coleg.
Alexandru Pereş: Am citit tot, dar nu ştiu ce dosar, cine este persoana, care este societatea, întreprinderea.
Verestoy Attila (intervine explicativ): Dosarul.
Alexandru Pereş: Nu mi-a spus despre ce dosar este vorba.
Frunda Gyorgy: Nu are importanţă.
Alexandru Pereş: Staţi puţin ca să mă lămuresc despre ce dosar este vorba“.

După acest dialog introductiv cu privire la hermeneutica unui dosar care, cu siguranţă, nu era cel de turnător la securitate al lui Dan Voiculescu, se trece dezbaterea pe fond a chestiunii care începuse să ardă. Din start, cel care s-a opus demersului lui Voiculescu a fost Frunda Gyorgy. El l-a pus imediat la colţ pe diversionist. „Nu poate Parlamentul, Senatul sau Camera Deputaţilor, domnul Voiculescu sau eu, în mod oficial, să ceară să fie schimbată doamna Kovesi, X sau Y. Nu pot să fac treaba asta, constituţional. Dacă domnul vicepreşedinte al Senatului doreşte treaba aceasta, în nume propriu, poate face demersurile legale. Dar să vin eu în plenul Senatului cu un dosar X în care nu ştiu cine şi nu ştiu de ce este acuzat pentru scurgere de informaţii… nu ştiu în dosarul respectiv, dar în general, nu pot să fac treaba aceasta într-un stat de drept, nici în România de azi. Dacă doriţi, puteţi să ridicaţi problema. Eu mă voi opune pentru că făcând aceşti paşi succesivi, crezând că putem să intervenim din punct de vedere al Parlamentului – am făcut şi în alte domenii economice ñ ştirbim ceea ce numim stat de drept. Trebuie să-l întărim, nu să-l ştirbim“ – a spus Frunda Gyorgy. Văzând că planul lor diversionist este pus în pericol de udemeristul încăpăţânat, Geoană a intervenit brusc: „Conţinutul este important, dar nu este tema discuţiei noastre. Este o propunere de declaraţie a Senatului României, asta avem în faţa noastră, pe o speţă oarecare“ – începe pledoaria cel care a ratat, la mustaţă, pupatul pe gingii cu Sorin Ovidiu Vîntu. „Domnul Voiculescu ne face o propunere regulamentară, în care sugerează o declaraţie politică cu privire la acest subiect. Şi întrebarea este dacă Biroul permanent achiesează la această solicitare, evident, plenul fiind cel care este suveran. Eu nu o văd ca o ingerinţă, pentru că este o declaraţie politică, până la urmă“ – minte el şiret, cu nesimţire diplomatică. Doar datora totul lui Voiculescu şi Vîntu, cei care l-au umflat cu toate pompele tonomatelor din dotare. Intervine însă, din nou, udemeristul Frunda, care i-o retează scurt spunându-i că propunerea lui Dan Voiculescu este anti-constituţională. „A aduce o declaraţie politică în care eu să condamn, să trag la răspundere, să propun tragerea la răspundere – şi pot nuanţa mult – a procurorului şef al României are efecte, chiar dacă nu sunt juridice. Are efecte publice, sociale, morale, de deontologie şi aşa mai departe. Excede cadrul constituţional al României. (…) Dacă aveţi dreptate, eu nu cunosc speţa respectivă, domnule senator, trimiteţi-o la Consiliul Superior al Magistraturii în calitatea dumneavoastră de vicepreşedinte al Senatului“. Când aude ce spune avocatul udemerist, pe Voiculescu îl trec toate apele. Se consideră nedreptăţit, tocmai el, pe care Kovesi îl hărţuieşte, cu neamuri cu tot, în dosarele ICA, Loteria, sau în care tocmai şi-a terminat, cu succes, hărţuirea, punându-i definitiv pe frunte stigmatul de turnător ordinar al Securităţii ca poliţie politică. Simte că trebuie să fie mai explicit. „Poate am greşit eu că n-am fost mai clar să dau şi speţa, cu  toate că sunt convins că este cunoscută de toată lumea. Dar o mai spun o dată. Deci, procurorul general al României, de la înălţimea acestei funcţii, şi-a permis să extragă dintr-un dosar anumite date şi de pe mail-ul personal să-l transmită unui ziarist, lui Mircea Marian. Acestea sunt datele. Ca atare, eu am crezut că o instituţie cum este Senatul ar fi indicat să se exprime într-un astfel de flagrant“ – traduce el şi pentru senatorul Pereş. Asta, încheie el, „pentru că nu se întâmplă des, cred că nu s-a întâmplat niciodată, ca procurorul general al României să extragă dintr-un dosar penal în derulare date şi să le trimită la presă domnului Mircea Marian“. 

Principiul separaţiei în stat

Pentru că Frunda Gyorgy o ţinea pe a lui, a intervenit filosofic, Toni Greblă, preşedintele comisiei juridice care a făcut, ad-hoc, o pledoarie savantă despre separaţia puterilor în stat versus… separaţia în stat. „Dacă separaţia o considerăm că este una absolută, atunci putem să adoptăm punctul de vedere al distinsului nostru coleg, domnul senator Frunda. Dacă însă considerăm că separaţia puterilor în stat este un principiu în activitatea puterilor în statul român, atunci putem să avem şi o opinie mai nuanţată. În ceea ce mă priveşte, eu am văzut şi poziţia de acum vreo doi ani de zile a doamnei procuror Kovesi, că nu răspunde decât în faţa CSM-ului. Asta iar este o atitudine care ne spune că dumneaei a adoptat separaţia absolută a puterilor în stat. Noi suntem Parchetul general şi nu dăm socoteală niciunei alte puteri în stat. Şi puterea executivă, pe legi speciale, Preşedintele, Guvernul dă socoteală Parlamentului şi noi dăm. Este vorba de principiul separaţiei în stat şi nu de separaţia puterilor în statul român“ – conchide senatorul Greblă. Mai încolo, Biroul Permanent se plictiseşte şi, prin vocea aceluiaşi udemerist Frunda, găseşte două soluţii reale la problema lui Voiculescu: „Scurgerea acestor date în presă este infracţiune, domnilor, indiferent dacă o face procurorul general al României sau procurorul de la Pătârlagele. Da? Şi atunci, eu ce pot face, parlamentar fiind, dacă vreau o soluţie? Sau dau Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări sau fac o comisie de anchetă care să ia pe doi sau trei ani, retroactiv, sesizările unde au apărut în presă informaţii din dosare în curs de urmărire penală şi pe baza acestei analize să facă un raport pe care să-l adoptăm în plen şi să-l trimitem Consiliului Superior al Magistraturii – şi asta nu este rigiditate, ci este soluţie juridică ñ să ia măsuri în cauzele respective, să ni se răspundă ce s-a făcut acolo. Asta putem s-o facem şi este chiar binevenită“. Simţind că dacă nu intervine din nou pierde şi ultima şansă de a o căpăci pe Kovesi, Voiculescu intervine din nou: „Haideţi să preluăm ideea colegului şi să propunem o comisie de anchetă“. Geoană roagă, rapid, comisia juridică a lui Tponi Greblă „să se aplece asupra acestui subiect“. 

Mingea a fost plasată avocaţilor lui Vîntu din Comisia Juridică

Numai că, atent, senatorul Cristian Diaconescu intervine şi el propunând ca înainte de a se face o anchetă să se verifice dacă nu există alta pe rol, cu acelaşi subiect. „Domnule preşedinte, eventual, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să ceară CSM-ului – acest lucru poate să-l facă – să ne spună dacă face anchete în acest moment, pentru că sesizări au mai fost pe acest palier şi să dea tot pachetul către noi“ – a spus Diaconescu. 
Propunerea lui a fost şi cea acceptată de toată lumea. Aşa se face că imediat după această şedinţă, Biroul Permanent a cerut Comisiei juridice a Senatului să solicite Consiliului Superior al Magistraturii informaţii despre existenţa unei anchete pe tema e-mailului de la care a pornit  diversiunea. 
De ce a fost aleasă, totuşi, Comisia juridică? Pentru că aici se aflau cunoscuţii avocaţi ai lui Vîntu, senatorii Mircea Andrei şi Ioan Chelaru. Sigur, preşedintele Comisiei, Toni Greblă, ne-a declarat că nu acesta a fost motivul pentru care a fost aleasă comisia din care fac  parte cei doi senatori. Motivul a fost că noi aveam relaţia cu CSM ñ ne-a declarat senatorul Greblă – , iar Biroul permanent al Senatului, la cererea domnului Dan Voiculescu a vrut să afle dacă CSM desfăşoară o anchetă pe tema în discuţie.
Răspunsul CSM avea să fie dezvăluit ieri de ciutacul VC în jurnalul de familie al omului-televizor. „Pentru receptarea solicitărilor de informare publică şi pentru comunicarea punctelor de vedere ale instituţiei“, au fost folosite de către Ministerul Public două adrese de e-mail: „ presa@mpublic.ro şi kovesi@mpublic.ro“. Prin urmare, „nu există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare şi nici încălcări ale normelor deontologice ori reglementare cu privire la comunicarea publică“. La un asemenea răspuns, nu-ţi vine să-ţi iei câmpii? Sau să dai în boala ciutacului?…

Autor: Dan Badea

Sursa:  badeadan.blogspot.ro

Sculă de întâmplare

23 octombrie 2010 3 comentarii

Ştiu pe cineva care atunci când vrea să spună despre un eveniment că e important, foloseşte expresia “Sculă de întâmplare”.

Ei bine, o sculă de întâmplare a avut loc vineri la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”: Aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea respectivei universităţi.

Organizatorii şi-au pus mătreaţa la contribuţie şi au considerat că dacă vor invita oarece personalităţi vor rupe partea orală a târgului. Şi au invitat….

A fost invitat Ion Iliescu, probabil pentru a sublinia faptul că este o universitate zisă “creştină” ateismul oldpesedistului fiind de notorietate, pe Abramburica învâţământului românesc, ma’am Ecaterina Andronescu, probabil pentru a sublinia că respectiva universitate funcţionează într-un sistem de învăţământ care, an de an şi ministru de ministru se abrambureşte tot mai rău iar partidul din care vine matracuca blochează sistematic adoptarea unei noi legi a învăţământului, pe Crin Antonescu, probabil pentru a sublinia independenţa faţă de zona politicăa universităţii respective şi pe Cristian Diaconescu, din acelaşi motiv ca şi pe Antonescu.

În fine, fiecare cu optica lui.

Importantele personagii, ca să nu treacă neobservate au fost puse cum era normal, la prezidiu în ordinea (de la stânga la dreapta): Cristian Diaconescu (UNPR) Ecaterina Andronescu (PSD), Crin Antonescu (PNL), Ion Iliescu (PSD).

Foarte interesant PSD-Restul: 2-2.

Ca să nu creadă lumea că sunt acolo pe post de afiş publicitar sau de abţibild, Ion Iliescu, sesizând că  e ori primul, ori ultimul, depinde de unde numeri, a considerat că e la o prelungire a Congresului PSD desfăşurat cu câteva zile în urmă şi văzând că Năstase, responsabilul cu bancuri tâmpite pesediste nu e prezent, a considerat că e nimerit să remarce: „Vă vorbeşte un om de stânga, apropos de venirea domnului Crin Antonescu, care spunea că stă la stânga mesei, şi i-am spus că nu e întâmplător”.

N-am înţeles dacă la explozia de aplauze care a urmat  Iliescu s-a speriat de violenţa ropotului de palme sau dacă s-a bucurat că la vârsta lui mai aplaudă cineva când zice ceva. Ce am remarcat a fost reacţia imediată a  lui Crin Antonescu:  „Au existat, într-adevăr, în anii aceia de început, discuţii, dezbateri, temeri, speranţe legate de învăţământul privat, de universităţile private. Le-a evocat şi domnul preşedinte Iliescu, căruia, întorcându-i respectuos gluma, îi spun că e bine cum stăm acum. Întotodeauna mi-am dorit ca domnul Iliescu să fie un pic mai la dreapta. Avem împrejurarea că este distinsul domn preşedinte Diaconescu ceva mai la stânga, dar sunt condiţii mobile şi reparabile”.

În primul rând se poate remarca ceva, dacă un  pesedist zice ceva, el, Crin trebuie neapărat să emită o zicere care să conţină cel puţin numărul dublu de cuvinte. Elegant cum e, mai remarcăm că nu a pierdut momentul. Nici nu ştiu cum să interpretez zicerea lui, ca o limbă păroasă trasă şefului amicului său Pontănel, ori ca o înjurătură extreme de violentă “. Întotodeauna mi-am dorit ca domnul Iliescu să fie un pic mai la dreapta”. Cum dracu să îi spoi de la obraz lui Iliescu o astfel de chestie? Tocmai lui care acum câteva zile făcea apologia bolşevismului collectivist, a stângismului în cea mai pură formă?

Cred că Iliescu a luat-o ca un fel de periere totuşi deoarece nu a replicat la respective afirmaţie cu nici o frază care să facă referire la inteligenţa ori maturitatea politică lui Crin.

Şi cum tot era pe acolo şi plantat ca extremă stângă, Cristian Diaconescu, normal că nu putea trece nici el neobservat şi a spus şi el o replică de o profunzime extreme de … profundă: „Probabil că studiile universitare nu neapărat şi automat îţi aduc imediat după finalizarea lor resursele financiare necesare, un acoperiş deasupra capului. Dar să ştiţi că din demnitatea intelectuală şi din verticalitatea dumneavoastră, ca oameni, pe care le dobândiţi, nimeni nu vă la lua vreodată 25%” – a spus el.

Asta mi se pare de tot. Verticalitate când sunt de faţă Abramburica, Iliescu şi Antonescu… hehehe.

Ce mai trebuie, cred, remarcat, este că Abramburica a făcut ceea ştie mai bine după vorbitul de prostii. A tăcut.

M-am întrebat de ce… Cred că există şi aici o explicaţie. Ori a considerat că nu trebuie să spună ceva care să eclipseze  perla fătată de mintea lui Iliescu, ori pur şi simplu nu i-a spus nimeni ce să zică.

Da, sculă de întâmplare evenimentul ăla….

P.S. Oare de ce nu o fi fost prezent şi Vanghelie? Ce, nu a dat el cu ceva vreme în urmă unor profesori cadou nişte CD playere? A dat… deci merita… Şi puteau să îi deschidă şi o catedră de gugâleală de exemplu.

%d blogeri au apreciat: