Arhiva

Posts Tagged ‘Cristian Panait’

MELANIA CINCEA: „Cristian Panait a fost un tânăr procuror idealist …” … „Marian Godină, un tânăr și la fel de idealist polițist, se luptă și el, la o altă scară, cu sistemul.”

Să nu-i lăsăm singuri!

 

Melania CinceaMarian Godină – și alții ca el –  trebuie susținuți, protejați. Societatea civilă are obligația morală să sprijine astfel de oameni care vor să însănătoșească instituții ale statului, are obligația să protesteze atunci când acești oameni sunt striviți de sistem.

„Toţi cei care încearcă din interior să lupte cu un sistem asfixiant sfârşesc inevitabil prin a fi înghiţiţi, izolaţi, sfâşiaţi în bucăţi…” Sunt cuvinte pe care le-am văzut la finalul filmului lui Tudor Giurgiu, De ce eu?, realizat în memoria procurorului Cristian Panait. Mi-am amintit de acestea și de povestea lui Cristian Panait în timp ce citeam cartea polițistului brașovean Marian Godină, Flash-uri din sens opus, un om care se opune și el, la o altă scară, sistemului.

Sigur, în cele două „povești” este vorba despre vremuri diferite, despre instituții diferite, despre mize diferite. Dar au în comun sistemul și modul în care acesta acționează, după modele tentaculare, pentru a se apăra și a se consolida. Supunând la umilințe, la presiuni inimaginabile, strivind oameni care i se împotrivesc, care nu renunță la propriul lor set de valori și nu se pliază pe așteptările lui, ale sistemului.

Cristian Panait a fost un tânăr procuror idealist care, în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000, a ajuns – colateral unei anchete care i-a fost impusă, cu tot cu soluție – la  un caz de mare corupție cu implicaţii la nivel extrem de înalt. Un caz care viza afaceri ale lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect de Bihor. Cristian Panait, procuror la Parchetul General, nu a cedat, nu a acceptat să bage în pușcărie, nevinovat, un om, un alt procuror – doar pentru că acesta devenise incomod pentru sistem în momentul în care intrase pe filiera afacerilor familiei Tărău. Dar procurorul Panait, singur în fața sistemului, a clacat din cauza presiunilor acestuia.

Marian Godină, un tânăr și la fel de idealist polițist, se luptă și el, la o altă scară, cu sistemul. Din Poliție. A ajuns prima dată în atenția publică în vara anului trecut, când un jurnalist i-a descoperit pagina de Facebook pe care relata – cu umor și un argou care l-au făcut popular –, întâmplări de la locul de muncă, din trafic, Marian Godină fiind agent de poliție rutieră. Veleitățile sale literare nu au fost agreate de superiorii săi, care l-au obligat să-și închidă pagina. Valul spontan de proteste din partea opiniei publice i-a determinat să revină asupra hotărârii. Ce nu s-a știut la vremea respectivă a fost modul în care a fost tratat Marian Godină, de șeful Poliției Brașov, chestorul Ioan Aron. Am aflat câteva luni mai târziu, din  Flash-uri din sens opus, că a fost strivit sub disprețul superiorilor, umilit printr-o abordare mitocănească:

Am ajuns în biroul inspectorului-şef, însoţit de şeful meu, iar acolo i-am observat şi pe şeful Poliţiei Municipiului Braşov, adjunctul şefului de inspectorat şi, bineînţeles, şeful de inspectorat, care m-a invitat să iau loc şi a pornit discuţiile.

– Ştii de ce te-am chemat, nu?

– Bănuiesc.

– Tu ai probleme acasă, ceva probleme personale, familiale?

– Nu.

– Atunci ce ai? Ai ceva frustrări, ceva refulări, ai probleme în dragoste?

– Nu.

– Ba da. Eu zic că ai, ceva nu e normal la comportamentul tău. Ce naiba e în mintea ta? Ai văzut ce-ai făcut? Cum ai putut să scrii asemenea prostii? De unde ai tu vocabularul ăla? Ne-ai făcut de tot râsul. Şi mai ales pe tine te-ai făcut de râs. Ai văzut că ai apărut în ziar?

– Am văzut, dar nu e niciun titlu negativ, au fost percepute bine.

– Mă, tu nici măcar nu realizezi că aia râd de tine, fac mişto. Tu crezi că aia din presă au pus titlu aşa pentru că te plac? Au pus aşa, ironic, doar ca să râdă de tine. Băiatule, eu ţi-am zis că tu ai probleme grave. Ai citit vreodată din Freud? Tu ai un com-portament de studiat de Freud.

Toţi din birou râdeau, în timp ce eu mă înroșeam tot mai tare şi îmi venea să intru în pământ.

– De ce te-ai apucat să scrii tu porcăriile alea?

– Pentru că vreau să scriu o carte.

Vorbeam atât de încet, încât mi-am dat seama că m-au auzit doar pentru că au început iar să râdă cu toţii. Primul care dădea tonul rasului era inspec-torul şef, iar ceilalţi râdeau ca, no, dacă şeful râde, înseamnă că e de râs.

– Ce carte să scrii tu, mă? Ce carte? Cu mizeriile alea?

– Dacă îmi permiteţi, sunt oameni care citesc cu drag şi astfel încep să vadă meseria de poliţist şi din alt unghi. Primesc numai mesaje de apreciere.

– Ce oameni, mă? Cine îşi pierde timpul să îţi citească ţie mizeriile? Îţi zic eu cine. Cefe late şi oameni fără carte, ca un om serios nu citeşte aşa ceva. Vrei să îţi arăt eu carte scrisă de mine? Poftim!

Inspectorul-şef s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat spre un raft cu cărţi de unde a luat o carte şi a venit spre mine.

– Uite! Asta e carte! E scrisă de mine, că d-aia am doctorat. Uită-te în ea, ia-o în mână, ca să vezi ce înseamnă o carte!

Stăteam cu capul plecat, mă abţineam să nu îmi dea lacrimile şi îmi doream să ies cât mai repede din acel birou.

– Ridică-te, mă, de pe scaun! Ia cartea! Poftim!

Mi-a împins cartea spre mine şi m-am văzut obligat să o iau. Eram acum în picioare, cu cartea scrisă de domnul chestor în mână.

– Uite, acum ai o carte adevărată. Dacă vrei, ţi-o dau să o citeşti. Nu porcăriile tale la care se amuză scursurile societăţii.

– Domnule comandant, să ştiţi că sunt scriitori veritabili care mi-au trimis mesaje de apreciere.

– Ia citeşte, mă, un mesaj d-ăla.

Am căutat în telefon unul şi l-am citit. Era de la o scriitoare care îmi transmitea mulţumiri pentru că reuşesc să mai descreţesc frunţile oamenilor şi adăugă că, prima oară când a citit, a rămas uimită că rândurile sunt scrise de un poliţist tânăr şi pe deasupra chipeş. Mă văd foarte bine şi niciodată nu am avut în cap că aş fi chipeş, dar eu îi citisem exact comentariul primit.

– Aia e femeie, care ţi-a scris aşa?

– Da.

– Auzi la ea, că îi descreţeşti fruntea. Dar că i se întăresc sfârcurile, nu ţi-a zis?

Iarăşi ceilalţi şefi au început să râdă.

– Mă, dar acum fii sincer! Tu când citeşti comentariile ăstora, te exciţi? Uite ce te întreb eu, dar tu fii sincer! De câte ori ai citit comentariul ăsta de la asta, de zici tu că e scriitoare? Eu zic că l-ai citit de foarte multe ori acasă. Ia fii sincer, te masturbezi când citeşti comentarii de la femei?

Nu îmi venea să cred ce mi se întâmplă. Eram în stare de şoc şi nu-mi venea să cred ce aud. Iar el continuă, având fundalul asigurat de râsetele celorlalti prezenţi.

– Spune, mă. Te masturbezi?

– Domnule comandant, aş dori să plec dacă se poate. Vă rog.

– Păi oricum o să pleci, dar o să pleci de tot! Până una, alta, acum te duci de urgenţă acasă şi ştergi tot. Închizi mizeria aia de pagina şi ştergi tot! Ai înţeles? Tot ştergi. Şi de mâine, o să discutăm în consiliu despre ce o să facem cu tine.

– Am înţeles. Dacă-mi permiteţi, mă retrag.

– Mai repede!

– Să trăiţi!

Am ieşit din acel birou şi nu mai vedeam să merg, credeam că visez urât. Deşi trecusem prin multe, nu fusesem niciodată umilit în halul ăla. Sau fusesem, dar de către recidivişti, infractori, oameni de ultimă speţă pe care îi întâlneam prin natura serviciului, dar nu de către un chestor de poliţie pe care eu îl respectasem întotdeauna până în acea zi.”

Câteva luni mai târziu, după ce Flash-urile, ironizate de superiorii săi, dar apreciate de Editura Curtea Veche, au fost prinse într-un volum, Marian Godină relata despre presiuni pe care șefi de-ai săi le-au făcut asupra sa, pentru a-l determina să închidă ochii în fața unei ilegalități comise în trafic de una – nu singura –, dintre persoanele protejate, cărora li s-a acordat, prin înțelegeri subterane, imunitate în fața legii. A urmat un nou val de proteste din partea societății civile, pe rețelele de socializare, a presei, fiind solicitată public demisia conducerii Poliției Brașov. Controlul dispus de IGPR, a doua zi, a dus și la sesizarea Parchetului și, implicit, la înaintarea raportului de pensionare a chestorului Ioan Aron.

Cum am mai spus, în cele două „povești” este vorba despre vremuri diferite, despre instituții diferite, despre mize diferite ale sistemului. Dar ele au în comun sistemul, cu anticorpi foarte puternici, și modul în care acesta acționează pentru a se apăra și a se consolida. Supunând la umilințe, la presiuni inimaginabile, strivind oameni care i se împotrivesc. Iar ceea ce înspăimântă mai tare este perpetuarea lui și faptul că la el se aderă indiferent de vârstă ori de poziția în ierarhie. Regula e simplă: cine vrea ca sistemul să facă zid în fața nelegiuirilor comise sau pe care are intenția să le comită trebuie să protejeze sistemul, să închidă ochii în fața altor ilegalități făcute de alți membri ai sistemului ori de cei care-l susțin financiar sau prin numiri politice. La fel procedează oportuniștii, cei care caută binele propriu fără să conteze dacă acesta are ca fundament minciuna, fărădeleagea, suferința altora. Cine nu vrea, cine ține la principii devine inamic al sistemului. Întâi, se încearcă reintegrarea lor, aducerea lor la obediență, cu principiile și dorința de a lupta cu răul din interior amputate. Apoi, se încearcă înlăturarea sau distrugerea lor.

Cristian Panait, la vremea sa – adică, început de ani 2000 –, a fost foarte singur. Marian Godină nu a fost, din fericire, lăsat singur. Probabil, fără implicarea socierății civile, a presei, acest om nu ar mai fi fost azi în Poliția Română. Ar fi fost dat afară. Și nu pentru că a comis vreo ilegalitate, ci pentru că și-a permis să devoaleze abuzuri ale superiorilor săi care îi cereau să acopere și, implicit, să comită ilegalități. Marian Godină – și alții ca el –  trebuie susținuți, protejați. Societatea civilă are obligația morală să sprijine astfel de oameni care vor să însănătoșească instituții ale statului, are obligația să protesteze atunci când acești oameni sunt striviți de sistem. Pentru sanitația unor instituții și, în fond, pentru mai binele din viața de zi cu zi a fiecăruia din noi.

Autor: 

Articol publicat în:

putereaacincea.ro,

la data de 20 martie 2016 şi

timpolis.ro/

la data de 21 martie 2016

Şocant. Procurorul Panait: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”

18 martie 2011 51 comentarii

Articol şocant cred eu…

Victor PONTA este ASASINUL procurotului PANAIT !

După 9 ani, Explosiv-News redeschide un dosar bine ascuns de către complicii PSD:

Dosarul 117/P/2002! DOSARUL CRIMEI !

Autor: Simona-Ela Fica

Publicat: 17 Martie 2011


Cea mai grea ancheta pe care a trebuit s-o transpun pe ziar, este aceasta. In 19 ani de investigatii axate pe criminalitatea de stat, nu mi-a tremurat niciodata mana nici pe pix, nici pe tastatura, nici pe butonul de start al reportofonului, nici pe declansatorul aparatului foto. Imi tremura acum. Ceea ce veti citi – o avanpremiera a unei emisiuni de televiziune ce va pune capat carierei politice a lui Victor PONTA – este un RECHIZITORIU. Un rechizitoriu pe care eu, jurnalist, il prezint impotriva lui, procuror. RECHIZITORIUL unei CRIME. Materialul de fata s-a nascut greu. Pentru ca fiecare cuvant pe care-l veti citi mai departe este inundat de lacrimi amare si grele.
Prea grele. Cine n-ar fi cutremurat daca ar privi fotografia alaturata, stiind ca tanarul din imagine, care vine parca spre noi, jovial, cu mana intinsa in semn de SINCERITATE si putere, inca nu si-a gasit linistea in mormantul rece in care un alt tanar, in urma cu noua ani, l-a aruncat. L-a ajutat sa cada de la etaj si sa se zdrobeasca de caldaram. Sper ca odata cu demascarea publica a principalului sau asasin, tanarul din fotografie sa-si gaseasca pacea. Se numea Cristi PANAIT. Fisa postului: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aici. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid. “Încă îl văd în fața ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții. Însuși diavolul. Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”. A inchis ochii, a intrat in coma de gradul IV si, la scurt timp, a inchis ochii pentru totdeauna, ramanand doar un nume incrustat pe o cruce. In timp ce asasinul sau si-a construit “cariera” pe un mormant. Azi, eu, jurnalist, il acuz pe el, procuror: PONTA, ESTI UN CRIMINAL. DOAR UN CRIMINAL! Ponta era coleg cu Panait… si complice cu: Adrian NASTASE si Ovidiu TENDER. Oficial, pe 10 aprilie 2002, s-a anuntat decesul procurorului Cristi PANAIT, survenit ca urmare a unui act suicidal. Tot oficial, azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian PANAIT ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru
ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile, si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani, nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta. Asadar, ceea ce dezvalui aici va fi detaliat cu probe intr-o emisiune TV. Ii dau posibilitatea lui PONTA sa-si pregateasca apararea, de aceea public intreaga poveste a asasinarii lui PANAIT inainte de emisiune. Si va trebui s-o pregateasca temeinic! Asta, evident, daca va avea curajul unei confruntari directe – si in direct! – cu subsemnata. Acestea fiind zise, iata faptele prin care actualul sef de partid socialist a ales sa ajunga in varf, ridicandu-se pe catafalcul colegului sau din Parchetul General, in urma cu noua ani:

„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” – asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botos in urma cu cativa ani si in care, in complicitate cu Ovidiu Paun si Ilie Piciorus – ambii sefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal si cel al criminalisului, aratandu-se opiniei publice ca moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncarii de la fereastra apartamentului in care locuia) se spune ca “varianta sinuciderii ori a accidentarii nu se sustin de catre probele coroborate cu declaratiile martorilor, in concluzie stabilirea formei judiciare a mortii ramane ca stabilita omuciderea”.

Pe lista suspectilor din dosarul cauzei exista un singur nume: “Viorel Victor Ponta, de profesie procuror, coleg cu victima”. La dosar mai exista, de asemenea, ca punct deosebit de important in desfasurarea anchetei penale si stabilirea autorului crimei, declaratia matusii lui Cristian Panait: “Cristi m-a anuntat, cand s-a intors de la serviciu, in jurul orei 17, ca va avea o vizita si  sa nu ma sperii daca aud scandal. A zis: Ori eu, ori ei! A specificat ca vrea sa lamureasca niste probleme de viata si de moarte cu un coleg si a spus numele Ponta. Mi-a cerut sa le pregatesc o cafea si, daca se poate ar fi mai bine sa nu asist la discutii. In jurul orei 17.30 a venit musafirul asteptat iar eu, conform intelegerii cu Cristi, am plecat in vizita la o vecina. Ultima persoana care a venit la Cristi a fost acest Ponta”. Femeia mai declara si ca “am fost alertata de ceilalti vecini ca nepotul meu a cazut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: cainele asta de Ponta m-a omorat! Apoi a mai spus ceva dar nu am mai putut auzi, a intrat in coma”. Procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui PONTA a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica STANOIU. Un alt procuror a luat “cazul” si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului panait sa para o sinucidere. Ba, mai mult de-atat, i-au intinat si batjocorit pana si amintirea: au ordonat, postmortem, sa I se faca o analiza psihiatrica lui Panait. Nu era deajuns pentru ei ca unealta Ponta il ucisese, il voiau si “nebun”. Miza v-o dezvalui in cele ce urmeaza (toate datele dosarului le voi prezenta in emisiune, impreuna cu declaratii, in premiera, ale fostilor colegi ai lui Panait).

In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos, pentru crima savarsita, pe imberbul “procuror”: in acelasi an a devenit, hodoronc – tronc, sef al corpului de control al Primului-Ministru Nastase. Sa vedem insa de ce devenise Panait atat de periculos pentru sefii lui incat sa ii ordone suprimarea, iar executantul Ponta sa o si duca la indeplinire:

DOSARELE LUI PANAIT: In primul dosar, procurorul ancheta furtul masinii deputatului PSD Viorel Gheorghiu. In urma anchetei, Panait a stabilit ca deputatul si-a inscenat furtul autoturismului BMW, pentru a obtine, in mod ilegal, 2,2 miliarde de lei, valoarea asigurarii. Al de-al doilea, mult mai delicat, care a facut multa valva si despre care s-a spus ca a determinat “sinuciderea” sa, il viza pe procurorul bihorean Alexandru Lele. Convingerea luiPanait – aceea ca Lele era nevinovat, s-a materializat printr-o ordonanta prin care Panait, in ciuda presiunilor la care era supus, a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a procurorului Lele. Mentionez ca Lele tocmai arestase pe unul dintre sponsorii principali ai lui Nastase si bun prieten cu Vasile Blaga, pe vremea aceea pesedist si sef de vama la Bihor. Un alt dosar pe care Panait il avea in lucru era cel al soţiei lui Adrian Năstase, care era cercetată pentru apariţia īntr-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Alte dosare aflate in lucru ale lui Panait: spalare de bani Ovidiu Tender, si modul in care a vandut fraudulos, catre Petrom, o casa din domeniul public, insasi ministresa de atunci a Justitiei, Rodica Stanoiu. Imediat dupa moartea lui Panait, aceste dosare (mai putin al procurorului Lele) i-au fost date lui Ponta. N-a apucat nici macar sa le rasfoiasca pentru ca, nu-I asa, a fost numit sef de control guvernamental. Si le-a facut sa dispara! Moarte, precum colegul pe care l-a impins pe fereastra cu sange rece!
Va urma

Sursa: Explosiv News
%d blogeri au apreciat: