Archive

Posts Tagged ‘CSAT’

Serviciul secret al MAI a ajuns la cheremul lui Liviu Dragnea

17 Mai 2017 2 comentarii

 Scoțând CSAT din ecuația numirii şefului serviciului de informaţii al MAI, această instituţie, care e parte a structurii de apărare și securitate națională, rămâne la cheremul unui singur om politic. De jure, al ministrului de Interne. De facto, al celui care l-a propulsat în această funcţie, un şef de partid. Adică, Liviu Dragnea. … wow

Serviciul de informaţii al MAI, la cheremul liderului PSD

Serviciul de informaţii al MAI, parte a structurii de apărare și securitate națională, este pus la cheremul unui singur om politic. De jure, al ministrului de Interne. De facto, al celui care l-a propulsat în această funcţie, un şef de partid. Adică, al lui Liviu Dragnea.

În 2012, liderul PSD şi premierul de la acea vreme, Victor Ponta, îşi subordonau de jure serviciul de informaţii şi protecţie internă al Ministerului Afacerilor Interne. În 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea, şi-l subordonează de facto. Şi mai şi plusează, scoţând CSAT-ul din ecuaţia numirii.

Decembrie 2012. La numai câteva zile după câştigarea alegerilor parlamentare de către USL şi instalarea Guvernului, prima grijă a premierului Victor Ponta a fost subordonarea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. Sub umbrela unei ordonanţe de urgenţă care stabilea noua configuraţie a Executivului, serviciul secret al MAI, transformat atunci în Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicat, în regim (nejustificat) de urgenţă, la rang de departament şi trecut în coordonarea unui secretar de stat numit de prim-ministru. Adică, subordonat lui Victor Ponta. Ministrul liberal al Internelor, Radu Stroe, nu a ripostat. Ba, a dovedit consens: „E normal să fie aşa, pentru că activitatea ei este legată de elemente care ţin de siguranţa naţională”.

Cum s-a putut traduce mişcarea şefului social-democrat al Guvernului de a-şi subordona acest serviciu de informaţii al Internelor? Prin dorinţa de a-şi ţine în şah operativ inamicii politici, în perspectiva lui 2014, un an cu miză electorală foarte mare, în care Victor Ponta ştia, încă din 2012, că va juca rolul prezidenţiabilului. El, nu Crin Antonescu, aşa cum fusese înţelegerea în USL. Pentru că interesul neoficial al unor politicieni faţă de acest serviciu de informaţii al MAI ţine de posibilitatea tranzacţionării politice a unor informaţii care îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii. Sau măcar le pot tempera elanul electoral ori dorinţa de a ajunge în funcţii în care nu sunt doriţi. „Eu vreau putere, nu bani. De aceea, am susţinut ca la împărţirea ministerelor să alegem MAI”, declara, prin primăvara lui 2009, tot an electoral, Marian Vanghelie, pe atunci voce marcantă în PSD. Şase luni după aceea – în plină perioadă preelectorală, când partidele se pregăteau pentru confruntarea dintre prezidenţiabili – tot dl Vanghelie anunţa triumfător că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. Adică, ale PSD.

Martie 2017. PSD, prin vocea altor oameni, decidea, anul acesta, că hotărârea luată la finalul lui 2012 nu mai e bună. Că nu mai serveşte intereselor de clan partinic. Aşa că, la câteva zile după încheierea masivelor proteste de stradă, care au vizat tripleta Grindeanu-Dragnea-Iordache, artizana controversatei OUG 13, cineva din PSD era deja cu atenţia aţintită spre serviciul secret al MAI. Astfel, în 14 martie, la Camera Deputaţilor a fost adoptată o lege pentru aprobarea OUG 76/2016, privind înfiinţarea şi funcţionarea DGIPI, cu un amendament introdus de PSD, care transferă numirea şefului acestei structuri de la premier la ministrul de Interne.

La aflarea acestei informaţii, prima reacţie a fost de a spune că e, totuşi, o decizie corectă, o revenire, după câţiva ani, la o stare de normalitate. Pentru că, potrivit Constituţiei, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, deci nu activitatea unor şefi de structuri ce intră în organigrama unor ministere, gen DGIPI. Dar când vezi că hotărârea din 2017 a PSD se bate cap în cap cu o decizie din decembrie 2012, tot a PSD, a unei alte grupări din partid, care a făcut mişcarea în sens invers, ai confirmarea faptului că aceste modificări de lege nu sunt făcute pentru buna funcţionare a instituţiei, ci pentru subordonarea ei unui grup de interese care are în mână frâiele partidului şi, implicit, pe cele ale puterii. În 2012 le avea Victor Ponta, în 2017 le are Liviu Dragnea.

Mai 2017. O dovadă în plus a jocurilor de putere făcute în şi de către PSD pe această linie venea în 15 mai, când majoritatea PSD din Senat a plusat pe legea adoptată în Camera Deputaţilor. Decizând – cu 75 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” şi două abţineri – că şeful DGIPI nu trebuie să fie cadru militar în activitate, cum era până acum, şi că pentru numirea sa nu mai e nevoie de avizul CSAT. Adică, îl scoate din joc şi pe Klaus Iohannis, care e preşedintele CSAT.

Rezumând: la câţiva ani de când, pentru a-i face jocurile lui Victor Ponta, PSD muta decizia privind numirea şefului DGIPI de la ministrul de Interne (pe atunci, liberalul Radu Stroe) la premier (pe atunci, social-democratul Victor Ponta), acum face mişcarea în sens invers. Scoţând acest serviciu de informaţii, a cărui activitate are caracter secret de stat, de sub influenţa prim-ministrului (social-democratul Sorin Grindeanu) şi mutându-l în zona de acoperire a ministrului de Interne (social-democrata Carmen Dan). Adică, indirect şi implicit, a liderului PSD, Liviu Dragnea, apropiat şi mentor politic al doamnei Dan.

Mai pe scurt: scoţând şi CSAT din ecuaţia numirii şefului serviciului de informaţii al MAI, această instituţie, care e parte a structurii de apărare și securitate națională, rămâne la cheremul unui singur om politic. De jure, al ministrului de Interne. De facto, al celui care l-a propulsat în această funcţie, un şef de partid. Adică, Liviu Dragnea. 

 Autor:  Melania Cincea
Publicat: 17 mai 2017

 

MELANIA CINCEA: Nu oglinda e vinovată

7 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

A critica rezultatele Eurobarometrului european, referitor la încrederea românilor în Justiție, este de fapt o formă a ipocriziei noastre pe care nu prea vrem să o recunoaștem…

Un interesant articol al Melaniei Cincea …

melania-cincea

 

Nu oglinda e vinovată

Analiza celui mai recent Eurobarometru referitor la încrederea românilor în Justiție ar trebui să plece de la problemele din sistem, nu de la cei care le-au adus în discuție. Să nu fie o negare a imaginii din oglindă.

Diminuarea cu 13 procente a încrederii românilor în Justiție și în sistemul judiciar față de anul 2015, de la 48 la 35 la sută, cea mai mare scădere într-un timp atât de scurt, înregistrată de o instituție europeană – așa cum arată datele celui mai recent Eurobarometru al Comisiei Europene – ar trebui să fie un semnal major de alarmă.

Cum nu rezultă cauzele acestei stări de fapt, nu e clar la ce se raportează respondenţii: la Parchete sau la instanţe. Dacă termenul de „justiție” nu se suprapune, în mintea multora, cu anticorupția; pentru că, de o lungă perioadă, majoritatea subiectelor de presă inserate la rubrica justiție vizează cu preponderenţă lupta anticorupție și cele două instituții vizibile pe acest front: DNA și ÎCCJ. Sau dacă nemulţumirea vizează justiţia televizată sau pe cea la care se raportează prin experienţe personale.

În lipsa unor informații certe, ar putea fi luată în calcul ipoteza că scăderea încrederii e legată de politica editorială a unor canale media cu patroni în pușcării sau în cercetări penale; totuși, aici, politica anti-Justiție nu e nouă. Altă ipoteză – acuzele aduse de unii politicieni Justiției, mai cu seamă DNA, cu motivaţii şi argumentaţii diferite; dar nici ele nu sunt un element de noutate. Ar mai fi ca ipoteză derapajele unor instituții din sistemul judiciar: excese de zel duse până la limita abuzului, acceptarea interferenței serviciilor de informații în actul de justiție ori trenarea unor dosare.

Excese de zel.  Aici poate fi încadrată justiția televizată, plimbarea suspecților încătușați prin fața presei ori acţiunile mascaţilor cu presa de faţă. Sau arestările preventive care, deşi măsură excepţională, deveniseră, la un moment dat, regulă în cazul persoanelor publice cu notorietate, intrate în vizorul DNA, chiar dacă faptele erau vechi şi consumate. Sau graba cu care s-au derulat unele anchete – cu câteva cereri de urmărire penală şi de arestare emise pe numele unei persoane, în câteva zile – faţă de lentoarea manifestată în cazul altora. Mai poate fi lipsa de reacție a Inspecției Judiciare față de reclamațiile referitoare la abuzuri și încălcări ale drepturi fundamentale, aduse de persoane anchetate.

Scriam din primăvara anului trecut că o anticorupţie eficientă pe termen lung nu se face cu exces de zel care frizează, uneori, abuzul, că în Justiție nu se poate aplica principiul „Scopul scuză mijloacele”. Pentru că, aşa, mai binele scontat poate face loc mai răului. Pentru a fi eficientă pe termen lung, Justiţia trebuie să fie nu doar puternică, ci şi credibilă. Orice abuz – chiar și făcut în numele unei cauze nobile, cum e lupta împotriva corupției – o poate decredibiliza şi vulnerabiliza.

Lipsa unui răspuns credibil la interferența serviciilor de informații în Justiție. Declarația şefului Direcţiei Juridice a SRI, care spunea că instanţele de judecată au devenit un câmp tactic al serviciilor de informaţii, nu a fost lămurită nici până azi. CSM, garantul independenței Justiției, a decis că nu a fost afectată independenţa Justiţiei și a refuzat să desecretizeze informaţiile transmise de SRI, ca răspuns la această problemă. Lucrurile nu sunt clare nici în privința „acoperiților din Justiție”. Aducerea problemei în atenția publică a fost urmată de luni de tăcere din partea CSAT, în ciuda presiunilor publice. Când la începutul acestui an, anunţa, în sfârşit, că în Justiţie nu sunt „acoperiți”, șeful Cancelariei prezidenţiale declara că CSAT nu are capacităţi proprii pentru a umbla după ofiţeri acoperiţi…

Dosare tergiversate. Trenarea unor dosare de mare importanță sau a altora care avuseseră parte de o intensă prezentare mediatică, poate fi un alt motiv de erodare a încrederii opiniei publice. Să ne amintim de câteva:

Dosarul „Bechtel”, care vizează dispariția contractului cu această companie, este plimbat, de doi ani, între Parchetul General, DNA şi un Parchet de sector, fără să se întâmple nimic notabil.

Dosarul „Revoluției”, readus în atenția publică în toamna lui 2016, când Parchetul General decisese clasarea, este o sfidare la adresa actului de justiţie. Deşi a fost tergiversat 25 de ani, niciunul dintre procurorii care şi-au bătut joc de dosar nu a fost tras la răspundere; pactizând cu ei, Inspecția Judiciară nu a dispus verificări. Dosarul „Mineriadei” e într-o situaţie asemănătoare.

În dosarul „Votul din diaspora” o primă solicitare de începere a urmăririi penale și doar una singură – pe numele lui Titus Corlățean, fost ministru de Externe – a venit la aproape un an și jumătate după ce DNA preluase cauza de la Parchetul General.

Din dosarul privind retrocedările ilegale de păduri – în care printre cei trimiși în judecată se numără Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu – în ianuarie 2015 a fost disjunsă cauza privindu-l pe Ilie Sârbu; de atunci, nu s-a mai auzit nimic despre acest caz.

Acest Eurobarometru ar trebui să fie un motiv de analiză critică, obiectivă – poate chiar ajutată de un nou sondaj, comandat de Ministerul Justiției, care să evidențieze cauzele erodării imaginii Justiţie. Să plece de la problemele din sistem, nu de la cei care le-au adus în discuției; să nu fie un motiv de negare a imaginii din oglindă, de supărare pe oglindă. Altfel, în lipsa unei diagnoze corecte, nu e posibil un tratament eficient.

Autor:  

Articol publicat şi în TimpolisRevista 22 şi în Puterea a Cincea.

 

Melania Cincea pune întrebări despre războiul DNA-SIE

Melania CinceaCred că un eventual război real  între SIE (Serviciul de Informaţii Externeşi DNA (Direcția Națională Anticorupțiear putea însemna un dezastru pentru România. Ar putea fi un prim pas spre o apocaliptică prăbuşire a ţării.

Prezentarea SIE, de către procurorul-şef al DNA, drept un sabotor al anticorupţiei este mai mult decât uimitoare şi prevestitoare de lucruri greu de imaginat. Cred că cineva trebuie să dea nişte explicaţii.

Şi nu e deloc ceva de joacă deoarece chiar Preşedintele Iohannis a declarat:

Această situaţie care a apărut se datorează unei comunicări probabil suboptimale. Pentru a clarifica aceste aspecte i-am invitat în această dimineaţă pe amândoi. Am avut o discuţie la care am avut invitaţi pe doamna procuror-şef Kovesi şi pe domnul director Ungureanu. A fost o discuţie constructivă, s-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei împreună să găsească soluţiile la problemele care ar putea să apară, să lămurească neînţelegerile între cele două instituţii. Consider că problema s-a rezolvat

Când se implică Preşedintele în astfel de chestiuni traba e gravă rău nu se mai opreşte la un nivel superficial, situaţia devine interesantă, ciudată, periculoasăcu un viitor al dracului de incert.

Eu pun o singură întrebare:

Dacă acest război, mimat sau real, între DNA şi SIE chiar există, oare în spatele său, în culise nu o fi existând ceva cu mult mai grav despre care, dacă am afla, ne-am îngrozi?

Întrebări îşi pune şi Melania Cincea în articolul:

Mari semne de întrebare în războiul DNA-SIE

Prezentarea SIE, de către procurorul-şef al DNA, drept un sabotor al anticorupţiei lasă în urma sa o serie de semne de întrebare. La fel ca scandalul de spionaj „Black Cube”, pe care l-a succedat la puţin timp.

SIE a fost prezentat opiniei publice, zilele trecute, ca sabotor al anticorupţiei. O acuzaţie venită de la vârful DNA. Interesant, nepomenită până acum la vreun bilanţ al DNA sau al SIE. Concret, procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, a afirmat că, de când se află la conducerea structurii anticorupţie, adică din primăvara lui 2013, nu a primit nicio sesizare de la SIE, lăsând de înţeles că acest serviciu comite ilegalităţi, prin tăinuirea unor posibile infracţiuni: „Este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi DNA.” Această acuzaţie a fost urmată de rapide reacţii pe unele canale mass-media, care au ajuns până în zona elucubraţiilor de genul „Să desfiinţăm SIE”.

În aceeaşi zi, SIE respingea acuzaţia, explicând: „SIE nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate. Informaţiile SIE nu se pot constitui în probe în instanţă, întrucât sunt obţinute prin surse umane cetăţeni străini, cu mijloace şi metode specifice, care nu pot fi dezvăluite nimănui şi în nicio împrejurare. (…) Acest tip de informaţii sunt transmise spre completare, validare şi exploatare acelor instituţii ale statului cu atribuţii şi posibilităţi legale, în speţă SRI, MAI, ONPCSB etc.”. Menţionând, în plus, că în 2015 şi în primele luni ale anului în curs, a transmis 35 de note informative sau alerte vizând aspecte corelate fenomenului de corupţie ori infracţiunilor economice.

După astfel de acuzaţii lansate la adresa serviciului de spionaj al României, era de aşteptat nu numai o reacţie, ci şi o clarificare a situaţiei, din partea preşedintelui României, care este şi preşedinte al CSAT, deci organizator şi coordonator al activităţii SIE. A venit doar reacţia. Şi asta, nu în aceeaşi zi cu afirmaţiile d-nei Kovesi şi cu replica SIE, ci abia după două zile. Şi nu sub forma unui comunicat oficial al Administraţiei Prezidenţiale, ci a unui răspuns dat de şeful statului unui jurnalist, în cadrul unei conferinţe de presă – ceea ce duce cu gândul la situaţia în care, dacă nu ar fi fost întrebat, e posibil ca preşedintele Klaus Iohannis nici să nu se fi pronunţat public pe acest subiect. „Această situaţie care a apărut se datorează unei comunicări probabil suboptimale. Pentru a clarifica aceste aspecte i-am invitat în această dimineaţă pe amândoi. Am avut o discuţie la care am avut invitaţi pe doamna procuror-şef Kovesi şi pe domnul director Ungureanu. A fost o discuţie constructivă, s-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei împreună să găsească soluţiile la problemele care ar putea să apară, să lămurească neînţelegerile între cele două instituţii. Consider că problema s-a rezolvat”, a venit replica d-lui Iohannis. Lipseşte, însă, clarificarea situaţiei. Aşadar:

1. Nu ştim ce a generat – acum – această dezlănţuire publică a procurorului-şef al DNA la adresa SIE şi, implicit, discreditarea acestui serviciu de informaţii, inclusiv în faţa partenerilor săi externi.

2. Nu ştim de ce procurorul-şef al DNA, nemulţumit de lipsa de informaţii pe care, susţine, ar fi trebuit să le primească de la SIE, nu a spus lucrul acesta până acum, ci abia după trei ani – întâmplător, la câteva zile după detonarea în presă a bombei „Black Cube”, o ecuaţie cu multe necunoscute (ce au urmărit reprezentanţii firmei israeliene de investigaţii private Black Cube, cine a comandat această acţiune de spionaj în România, cum de au căzut atât de uşor nişte profesionişti ai spionajului în lupta cu autorităţile române sau cu ce scop a ajuns subiectul în presă) (Vezi în continuarea acestui articol, articolul: „O capcană cu destinatar incert” scris tot de Melania Cincea – nota Blue). Şi nu ştim nici dacă preşedintele a avut vreo astfel de curiozitate.

3. Nu ştim de ce DNA nu a informat oficial preşedintele României despre această stare de fapt făcută acum publică. Şi de ce nu a solicitat un control din partea Comisiei parlamentare speciale de control al SIE care, potrivit legii, analizează şi verifică respectarea Constituţiei şi a legilor României de către acest serviciu de informaţii.

5. Nu ştim, deci, oficial cine are dreptate şi nici nu ni s-a promis că se vor face verificări şi că cel vinovat va răspunde, cum e firesc. Asta, deşi vorbim fie despre fapte grave care ar fi fost comise de SIE, fie despre discreditarea, nu se ştie cu ce scop, a acestui serviciu. Deci, despre o situaţie care, indiferent din unghiul din care ai privi-o, e în defavoarea României.

6. Şi nu ştim nici în ce a constat „rezolvarea problemei”, împăciuitor invocată de dl Iohannis.

Adică, nu ştim nimic. E o nebuloasă care îi dă fiecăruia posibilitatea să înţeleagă ce poate, să interpreteze cum vrea. O situaţie iresponsabilă şi periculoasă.

Autor:

Articolul poate fi citit şi pe: putereaacincea.ro

Publicat la: 3 mai 2016 

Tot   publica pe 7 aprilie 2016: 

O capcană cu destinatar incert

Pentru opinia publică, scandalul „Black Cube” este, în momentul de faţă, o ecuaţie cu multe necunoscute. De fapt, cu cât încerci să-ţi oferi un răspuns cert, cu atât îţi dai seama că te pierzi în necunoscute.

Nu e clar ce au urmărit reprezentanţii firmei israeliene de investigaţii private Black Cube. Intimidarea procurorului general al DNA, Laura Codruţa Kovesi (aşa cum rezultă din mandatul de arestare emis pe numele a doi angajaţi ai firmei, „Mobilul întregii activităţi infracţionale a grupării a constat în încercarea de compromitere a imaginii procurorului-şef al DNA, prin încercarea «de a găsi activităţi de corupţie»”, nu şi din comunicatul DIICOT? Sau culegerea de informaţii despre presupuse acte de corupţie la nivel înalt (aşa cum spun oficialii firmei Black Cube, citaţi de presa israeliană, care vorbesc despre desfăşurarea în România a unui proiect “pentru a colecta probe grave de corupţie privind Guvernul român şi agenţiile sale”, menţionând că cei doi angajaţi ai companiei făcuseră deja “descoperiri importante”)?

Nu se ştie cine a comandat această acţiune de spionaj în România. Deşi în presa din România investigaţia a fost legată, chiar şi indirect, de numele Mossad-ului, dat fiind că doi angajaţi ai Black Cube sunt foşti ofiţeri ai acestui serviciu de informaţii, DIICOT s-a delimitat, oficial, de aceste afirmaţii, iar Ambasada Israelului la Bucureşti a subliniatcă ancheta vizează angajaţi ai unei companii private fără legătură cu vreo instituţie a statului israelian.

Nu e clar cum de au căzut atât de uşor nişte profesionişti ai spionajului în lupta cu autorităţile române. Comiţând involuntar greşeli şi lăsând urme grosolane în spate, care i-au făcut să cadă ca nişte popice, într-o lună de zile? E greu de crezut, având în vedere experienţa activităţii lor în cadrul unui serviciu de informaţii a cărui perfomanţă este recunoscută la nivel mondial şi faptul că au fost cooptaţi într-o firmă al cărei preşedinte de onoare a fost, până în 17 martie, când a murit, chiar un fost şef al Mossad, Meir Dagan, foarte bine cotat în zona de intelligence. Sau comiţând voluntar erori, lăsându-se atraşi în capcană, mizând pe o acţiune tip biliard, pentru ca informaţiile culese de ei să ajungă în atenţia autorităţilor române? Tefoanele de intimidare invocate de autorităţile române (“multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor producătoare” arată comunicatul DIICOT) nu sunt, totuşi,  apanajul unor acţiuni de spionaj de mare fineţe. Sunt mai degrabă acţiuni de recuperatori, decât de spioni.

Nu e clar cu ce scop a ajuns subiectul în presă. Ceea ce se ştie este că în mass-media a fost publicat, în facsimil, un mandat de arestare, înainte ca DIICOT să emită un comunicat de presă în acest sens. Ba mai mult, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, părea luat prin surprindere la prima declaraţie care i-a fost solicitată pe această temă. La două zile după emiterea mandatului de arestare pe numele a doi angajaţi ai Black Cube,  după toate indiciile neştiind că acel mandat ajunsese deja la presă, procurorul-şef al DIICOT vorbea despre „doar o investigație”, excluzând o cercetare penală: „La momentul acesta, e clasificată toată verificarea. Este doar investigație, nu o cercetare penală ca atare. E destul de dificil să vă dau date din această cauză.”. Adică, nega cercetarea penală, când exista deja o dovadă palpabilă a acesteia: mandatul de arestare. În plus, e aproape imposibil de admis că informaţii, care implică acţiuni de spionaj ajung din greşeală în spaţiul public. Pe ce filieră au ajuns în presă mandatul de arestare şi de ce a fost invocat numele Mossad-ului, deşi în documentele oficiale nu apare, iarăşi nu e clar. E posibil însă, ca acest aspect să indice lupte subterane duse între facţiuni din servicii, lupte care să aibă menirea de a lovi (şi) în SRI, în zona responsabilă de contraspionaj. Pentru că, aşa cum au fost prezentate lucrurile – cu menţionarea în această ecuaţie a Mossad-ului şi a presiunilor făcute la adresa procurorului general anticorupţie –, teoretic, SRI ar fi trebuit să ştie despre aceste acţiuni. Pentru că se ocupă şi de prevenirea şi contracararea activităţilor de spionaj pe care servicii de informaţii străine le derulează pe teritoriul naţional împotriva intereselor României. A avut cunoştinţă SRI despre acţiunile care, ni se spune, o vizau pe d-na Kovesi? Nu ştim, pentru că nu există o poziţie oficială a instituţiei, SRI caracterizând contraspionajul  drept o „activitate discretă”, al cărei succes „rămâne de cele mai multe ori necunoscut publicului”.

Este, deci, dificil de spus cine pe cine a atras în cursă, în scandalul Black Cube. Rămâne de văzut când şi cât va mai afla publicul larg despre acest caz controversat. Asta, în situaţia în care dosarul nu va fi clasificat.

Autor:  

Articolul poate fi citit şi pe:

putereaacincea.ro şi timpolis.ro

Publicat la: 7 aprilie 2016

CSAT – către magistraţi: „Eşti ofiţer acoperit?”, „Ba” – către SRI „Aveţi ofiţeri acoperiţi ca magistraţi”, „Ba” – Conluzia: „N-au” … nu e banc, să mor io …

19 Ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Oare îşi poate cineva imagina că dacă îl întreabă pe Ion Iliescu „Eşti omul KGB sau NKVD?” ori pe NKVD sau KGB „Este Ion Iliescu omul vostru?”, ar săspunde careva „DA”?

Dacă nu este membru al CSM, probabil oricine că ar zice că e imposibil…

Treaba, foarte pe scurt, e cam aşa…

CSAT i-a luat la rând, unul câte unul, pe magistraţi de revere, a dat cu ei de perete, apoi le-a pus în ochi lampa  şi a întrebat ferindu-se de licidul gălbui vare le curgea pe picioarele tremurânde: „Bă, recunoşti că eşti ofiţer acoperit?” „Ba”- a răspuns fiecare …

Apoi s-a dus la SRI. „Bă, voi aveţi la noi în sistem ofiţeri acoperiţi?”, „Nţţţ” or fi zis aceştia, aproximativ, că deh …fiind serviciu secret, nu ştim exact câţi de „ţî” foloseşte acesta la negări…

Astfel, cu conştiinţa la fel de împăcată ca cei care au hotârât prescrierea crimelor Loviluţiei din 89, CSAT a concluzionat după care Preşedinţia zice: „Conform declaraţiilor pe care le-am analizat, nu există ofiţeri acoperiţi…”

Oare de ce am senzaţia că, dacă i se mai zbârleşte odată mătreaţa CSAT, se duce la Turcescu, şi dă şi cu el de pereţii televiziunii lui de pe internet şi în întreabă: „Bă, recunoşti că nu eşti şi nici n-ai fost  ofiţer acoperit” acesta va răspunde „Da, recunosc, am glumit şi eu şefu’ şi fraierii e fraieri şi a loat-o de bună…”

Păi, dacă aşa merg treburile, oare dacă dau telefon la CSAT şi la Preşedinţie şi întreb câţi din membrii CSAT şi câţi din consilierii Preşedintelui sunt ofiţeri acoperiţi, mi se va spune că niciunul?

Tot ce se poate …

Oare de ce dracu nu le spune cineva celor de la CSAT şi celor de la Preşedinţia României că cine ar face o astfel de dezvăluire ar înfunda puşcăria? Aşa e legea în Românica.

KLAUS IOHANNIS

Să îţi stea mintea în loc nu alta … I-auzi …

Am aflat că, Consiliul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a verificat declaraţiile magistraţilor şi a stabilit că niciun judecător sau procuror nu este ofiţer acoperit.

Într-un comunicat al Preşedinţiei se spune că:

 „În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii“.

Aceastăverificare s-ar fi făcut de către CSAT în urma  solicitărilor Ministerului de Justiţie şi a CSM.

„Din dispoziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prin instituţiile abilitate, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în sensul că cei în cauză nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora“.

Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care a cerut CSM să facă verificări şi să îi elimine pe eventualii ofiţeri acoperiţi din magistratură şi, totodată, să ceară clarificări de la Serviciul Român de Informaţii.  UNJR arăta, într-un comunicat de presă, că a făcut această solicitare, fiind „profund îngrijorată faţă de recentele declaraţii publice potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”.

UNJR a solicitat CSM să ceară clarificări publice Serviciului Român de Informaţii, „să explice corpului de magistraţi şi societăţii ce înseamnă concret «câmp tactic», când vine vorba de justiţie, şi care sunt mijloacele prin care serviciul operează în acest «câmp tactic»”. 

„Serviciului Român de Informaţii trebuie, de asemenea, să explice care este cadrul legal ce permite acestui serviciu să îşi menţină «interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze», în ce constă în mod efectiv acest «interes», care sunt limitele sale, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa”, se arăta în comunicat. 

Prima din solicitările UNJR a venit după declaraţii făcute de Traian Băsescu. Acesta zicea că pâna în 2004 au existat „ofiţeri acoperiţi printre magistraţi”, aceştia fiind şantajabili datorită faptului ca au încălcat Constituţia din 1991.

 „Aceste declaraţii ale unui fost preşedinte sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind în conflict de interese. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat. Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe justiţie, care afecteaza negativ munca fiecarui magistrat, prin aceea ca se inoculează opiniei publice percepţia ca aceşti magistrati nu ar fi independenţi”, se preciza în comunicatul UNJR. 

Cea de a doua solicitare către CSM a apărut în urma unui interviu dat de directorul Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii, Dumitru Dumbravă, care „escaladează afirmaţiile fostului preşedinte şi afirmă că instanţa de judecată a devenit «câmp tactic» de operaţiuni al serviciilor de informaţii…

În prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, a mai declarat Dumbravă în interviul mai sus pomenit.

UNJR preciza că „sala de judecată este locul în care fiecare persoană vine să îşi caute dreptatea în mod public şi transparent, locul unde statul şi cetăţenii săi sunt deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii”.

Deci „acest spaţiu nu trebuie şi nu poate fi transformat în «câmp tactic» de operaţiuni al unui serviciu secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă”. 

„UNJR consideră că declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligatie. Legea magistraţilor, în vigoare de peste 10 ani, obliga judecătorii şi procurorii să dea declaraţii anuale pe proprie răspundere că nu sunt lucrători de niciun fel ai serviciilor de informaţii. Până în prezent, însă, nu s-a făcut o verificare a acestor declaraţii”, arăta Uniunea Judecătorilor din România. 

Drept să spun, până aici, sunt cam năucit de ceva…

Rezumând. CSM a verificat declaraţiile megistraţilor şi a constatat că nu există niciun ofiţer acoperit şi a cerut clarificări DE LA SRI?

Adică i-o fi întrebat: „Bă tu eşti ofiţer acoperit?” iar ăia ar fi zis „Nu” după care i-a întrebat pe cei de la SRI: „Bă, aveţi voi  ofiţeri acoperiţi pe la noi?” Şi ăia ar fi spus: „Nu” … şi din asta au tras cocluzia că nici usturoi nu au mâncat şi nici cavitatea bucală nu le pute? Incredibil …

Oare de ce consideră cei de la CSAT mai imbecili decât ei pe cei de la SRI şi pe eventualii ofiţeri acoperiţi?

Să mă ierte Dumnezeu, dar asta pare din filme cu proşti … Tare aş vea să văd un serviciu secret care îţi prezintă lista cu spioni dacă le-o ceri sau că un spion îţi va spune că da, este spoin.

Îşi poate oare imanina cineva că dacă ar suna la KGB şi ar întreba dacă Ion Iliescu e omul lor ruşii ar sări să spună că da, ori că dacă îl întrebi pe Iliescu dacă e omul KGB sau NKVD va confirma …

Dumnezeule mare … cei din CSAT sunt nişte oameni care hătărăsc în treburile grele ale României pentru că se spune că ar avea un discernământ cel puţin egal cu cărărezele oilor lui Becali…

Nici nu e de mirare că domna judecător Adina Daria Lupea-Aghinita de la Curtea de Apel Cluj spune pe Facebook că verificarea pe care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a făcut-o în cazul magistraţilor „acoperiţi” nu lămureşte situaţia din sistem.

Adina Daria Lupea-Aghinita

Reacţia doamnei judecător Lupea-Aghinita a apărut în urma comunicatului de care am vorbit mai sus şi  în care se menţionează că nu există magistraţi care să fie colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Doamna judecător spune că că răspunsul oferit de Administraţia Prezidenţială este unul pur şi simplu „năucitor”.

„Ne-a verificat CSAT pe toţi… Suntem curaţi ca lacrima! Nu contează ca nimeni nu a lămurit ce este cu „câmpul tactic”, nu contează nici de ce au fost solicitaţi magistraţii să semneze angajamente, peste jurământul depus la intrarea în profesie. Nu mai contează că nimeni nu lămureşte problema de ce vicepreşedintele ICCJ îşi semnează adresele cu denumirea „Şeful serviciului de securitate” în loc să semneze firesc „Judecător, vicepreşedinte al ICCJ”. Este un răspuns oficial… şi asta este”, scrie pe contul dânsei de Facebook  judecătoarea Lupea-Aghinita de la Curtea de Apel Cluj.

Adina Daria Lupea-Aghinita este de părere că CSAT ar trebui să facă astfel de verificări anual, altfel, se ridică întrebarea: „De ce acum? Să inchidă gura magistraţilor?”.

„M-am inşelat… Nu punem plombe calului troian. Îi facem implanturi de porţelan!”, a fost concluzia trasă de doamna judecător.

ROMÂNIA – o ţară pe care preşedintele său o detestă şi în care, şef la CSM este pus autorul uneia din cele mai sinistre erori judiciare

Avem aşa:

  • Un Preşedinte care detestă România atât de mult încât nu doar că nu sărbătoreşte Ziua Naţională şi îşi face concediile cât mai departe de ţară, dar şi le şi prelungeşte  chiar dacă, conform cutumelor, ar trebui să fie prezent la anumite evenimente.

Nu întreb cine îl sponsorizează şi ce dă la schimb pentru că nu ne va spune. Aş întreba totuşi, dacă nu îi place această funcţie, cine l-a obligat să o ocupe?

Se temea de rezultatul  procesului de incompatibilitate în care era implicat în perioada alegerilor? Spera să îşi salveze casele obţinute prin fals în acte publice şi uz de fals? Sau îi plac doar banii, privilegiile şi toate celelalte de care se bucură cf. funcţiei dar nu şi atribuţiunile aferente funcţiei?

Am o sugestie pentru dumnealui. Ce-ar fi ca, dacă tot îi place atât de mult prin alte părţi, să rămână acolo pentru totdeauna?

  • Un preşedinte nou la CSM, ales fără concurent, care, împreună cu alţii, este autorul uneia din cele mai sinistre erori judiciare…

Să ne mai întrebăm de ce este România aşa cum este? Nu cred că are sens …

Să ne întrebăm la ce viitor se poate aştepta România? Cred că nu vrem să aflăm răspunsul …

***    ***    *** 

KLAUS IOHANNIS Un preşedinte care detestă atât de mult România încât preferă să se lăfăie în concedii prelungite, cât mai departe de ţară, chiar dacă ar trebui să participarea sa la anumite evenimente, unde prezenţa sa este reclamată de atribuţiunile sale constituţionale

KLAUS IOHANNIS
Un preşedinte care detestă atât de mult România încât preferă să se lăfăie în concedii prelungite, cât mai departe de ţară, chiar dacă ar trebui să participarea sa la anumite evenimente, unde prezenţa sa este reclamată de atribuţiunile sale constituţionale

Ieri, miercuri 6 ianuarie 2016, la Consiliul Suprem al Magistraturii  (CSM) a avut loc cea mai importantă şedinţă din acest an.

S-a dezbătut raportul de activitate pe 2015 şi au fost aleşi noii şefi, respectiv, judecatorul Mircea Aron a fost ales, în functia de presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, înlocuindu-l pe judecatorul Marius Tudose iar doamna procuror Luminiţa Palade a fost aleasă vicepresedinte al CSM, funcţie deţinuta în 2015 de Bogdan Gabor.

Cei doi au fost tovărăşeşte, singurii candidaţi, aşa că nu e de mirare că amândoi au fost aleşi cu o majoritate zdrobitoare. Au existat totuşi şi 19 voturi împotriva.

Aşa că, despre şedinţa respectivă nu prea sunt multe de spus. Totuşi, ceva ceva a fost un pic altfel decât până acum.

Preşedintele Iohannis, aflat în vacanţă în Florida a preferat să îşi prelungească şederea, spărgând astfel cutuma participării Preşedintelui la această şedinţă a CSM, deşi acesta este unul din atributele constituţionale ale Preşedintelui României. La ARTICOLUL 133 alin (6) din Constituţia României, scrie: „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.”

Preşedintele a preferat să să fie reprezentat de doamna Simina Tănăsescu, consilierul prezidențial, care a transmis un mesaj din partea Preşedintelui.

Simina Tanasescu

Simina Tanasescu

Nu se poate să nu te întrebi dacă şi salariul crescut nu demult DE MAI MULT DE TREI ORI dintr-un foc, ori dacă  beneficiază de celelalte privilegii tot prin reprezentanţi.

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a replicat la mesajul Preşedintelui formulând trei critici una legată de absențaa cestuia de la ședința CSM, altula legată de  lipsa de reacție a președintelui față de creșterea îngrijorătoare a numărului atacurilor la independența justiției.

În cea de a treia critică s-a legat de problema ofițerilor acoperiți din justiție:

„Aşteptam un semnal de transparenţă şi din partea Preşedinţiei, a preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că el este şi preşedintele CSAT, un semn de transparență prin care să spună: «nu este niciun judecător sau procuror ofițer acoperit sau colaborator al serviciilor secrete». Să o spună public, dar și în raport cu personalul auxiliar. Eu cred

Judecătorul Horatiu Dumbrava

Horatiu Dumbrava Judecător

că este cazul ca acest lucru să fie spus. Dacă CSAT ar reuşi să prelucreze toate declaraţiile pe propria răspundere ale magistraţilor şi personalului auxiliar, este cazul ca preşedintele României, CSAT-ul să iasă public şi să spună aceste lucruri, sigur, fără să nominalizeze acele persoane care ar fi ofiţeri sub acoperire sau colaboratori” – a spus domnul Dumbravă.

Dumnealui a somat Preşedinţia şi CSAT să îi răspundă în termen de 30 de zile, la solicitarea cu privire la acest subiect, adresată încă din 8 decembrie 2015 de către asociaţiile profesionale.

Doamna Tănăsescu, în calitate de reprezentant a răspuns: „Îmi e teamă că vă voi dezamăgi. Nu ştiu încă exact despre ce este vorba”, după care a adăugat că va reveni după ce va avea detalii.

 

***

Luminiţa Palade Procuror Noua vice preşedintă a CSM

Luminiţa Palade
Procuror
Noua vicepreşedintă a CSM

Aici pot fi văzute CV-urile domnului judedecător Mircea Aron şi a doamnei procuror Luminiţa Palade, noul preşedinte al CSM, respectiv, noua vicepreşedintă a aceleiaşi instituţii

Mircea Aron CV  

Luminița Palade – CV

***

Legat domnul judecător Mircea Aron, ales  în funcţia de Preşedinte al CSM, mulţi se întrebau cine este acest domn şi mai ales ce argumente are să binemerite alegerea fără contracandidaţi într-o astfel de funcţie.

Cine ştie … Poate faptul că din cauza uneia din cele mai grave  erori judiciare de la noi, comise de acest domn o femeie a fost condamnată la 15 ani de puşcărie din care a efectuat zece.

Conform articolului:

Mircea Aron Judecător Noul preşedinte al CSM şi unul din autorii uneia din cele mai sinistre erori juduciare

Mircea Aron
Judecător
Noul preşedinte al CSM şi unul din autorii uneia din cele mai sinistre erori juduciare

Noul preşedinte al CSM are o pată uriaşă în CV

Mircea Aron – autorul celei mai mari erori judiciare în Dosarul Viorica Vişan

 publicat de ION SPÂNU pe cotidianul.ro ,  Mircea  Aron, noul Preşedinte al CSM, este unul din cei 8 judecători care au condamnat-o ilegal pe Viorica Vişan la 16 ani de închisoare pentru omor. După ce a executat 10 de ani, femeia  a fost achitată, după ce adevăratul criminal şi-a recunoscut fapta! Inspecţia judiciară a „stabilit”, evident, că judecătorii şi procurorii care au comis această enormă eroare judiciară nu s-au făcut vinovaţi de nimic. Ce să zic? Corb la corb nu … oops …

Pentru mulţi o astfel de acuzaţie (care l-a făcut pe dl. Aron să binemerite o astfel de alegere, probabil) pare una de domeniul nebuniei.

Şi totuşi nu este.

Nineta Anghelina Judecătoare

Nineta Anghelina
Judecătoare

Să ne amintim de Cazul Anca.

Caz petrecut în 1977, în care cineva numit Gheorghe Samoilescu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. 4 ani mai târziu apare  adevăratul criminal iar Samoilescu a fost achitat. Între timp, întreaga sa familie s-a sinucis după ce fusese torturată de anchetatori. După  38 de ani, cînd Samoilescu murise deja, statul a fost obligat să plătească despăgubiri ridicole … de 10.000 euro.

Un alt caz de domeniul fantasticului este cazul Ţundrea, petrecut în 1992, în care Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani închisoare. După 12 ani a fost descoperit adevăratul criminal şi Ţundrea a fost achitat, dar a murit în 2007, astfel încît, la fel ca şi Samoilescu, n-a mai apucat să beneficieze de despăgubirile decise la CEDO.

În cazul Vioricăi Vişan e vorba de lucruri nu mai puţin grave.

Cazul VIORICA VIŞAN este cel puţin la fel de grav. Înainte de a-l prezenta pe larg, iată Sentinţa nr. 1 din 14 inauarie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, dată în Dosarul 2125/1995, în care îi vedem în completul de judecată pe judecătorii Mircea  Aron, prospăt ales preşedinte al CSM, dar şi pe Nineta Anghelina, şi dumneaei fostă membră a CSM, acum pensionată!

1

După cum se poate vedea din fotocopia de mai sus, Viorica Vişan nu avea bani pentru a angaja un avocat şi a sost reprezentată la Curtea Supremă de Justiţie de un apărător din oficiu.

Acesta a spus că solicită admiterea recursului, (ATENŢIE !!! ), deoarece nu există   „probe care să stabilească vinovăţia acesteia sau completarea probatoriilor şi restituirea cauzei la procuratură”. În subsidiar, avocatul „a solicitat reducerea pedepsei aplicate instanţei”.

Completul cele mai înalte instanţe din România România nu a ţinut cont decît de solicitarea procurorului care : „ …a concluzionat pentru respingerea recursului ca nefondat”, (Procurorii CONCLUZIONEAZĂ ? ) şi, în consecinţă, recursul  Vioricăi Vişan a fost respins, astfel încît sentinţa de condamnare la 16 ani de închisoare a rămas definitivă! Femeia avea să execute efectiv 10 ani de închisoare, pînă cînd, abia în anul 2005, s-a constatat că adevăratul criminal era fiul acesteia, Florin Cristian Visan, care se autodenunţase CU MULT TIMP ÎNAINTE, însă nimeni nu l-a luat în seamă!

Pentru a se înţelege cum s-a ajuns să se comită această oribilă eroare juridică ce a mâncat 10 ani din  viaţa femeii, iată mai jos, pe larg, articolul apărut în„Lumea Justiţiei” încă din 8 noiembrie 2010.

Altfel spus, magistraţii care l-au ales pe Mircea Aron în fruntea Consiliului Superior al Magistraţilor (CSM) nu pot spune că nu au ştiut despre prezenţa acestuia în completul care a decis eroarea judiciară în Cazul Viorica Vişan! Iată istoria acestui caz, aşa cum a fost descrisă în 2010 de luju.ro:

Istoria înscenării judiciare

„Drama Vioricăi Vişan (fosta cameristă la SC Montana SA Sinaia) a început în toamna lui 1994, cînd soacra sa, a dispărut de la domiciliu. Pe fondul duşmăniei existente între femeie şi soacra sa, o serie de rude au opinat că aceasta i-a făcut de petrecanie şi a ascuns cadavrul. Cercetările care au urmat au descoperit în curtea casei comune cadavrul soacrei. Legiştii au stabilit – greşit cum avea să se dovedească ulterior – că ar fi fost omorîtă cu o lovitură de toporaş în cap. Cazul a intrat pe mîna procurorului Constantin Plăcintă, de la Parchetul Tribunalului Prahova care, împreuna cu o mînă de poliţişti diletanţi, au reuşit prin ameninţări şi constrîngeri să o determine pe femeie să recunoască evaziv fapta. Nu s-a făcut reconstituire la faţa locului şi nici nu s-au descoperit armele crimei. Deşifemeia şi-a retractat declaraţia, a fost trimisă în judecată pe simplele născociri ale procurorului Plăcintă şi a declaraţiilor îndoielnice ale rudelor cu care se afla în duşmănie, care şi-au exprimat bănuielile că ea ar putea fi autorul omorului. Apărată de un avocat de „doi bani”, şi „judecată” de un complet care nu a exercitat nici cel mai mic rol activ în aflarea adevărului, Viorica Vişan a fost condamnată de judecătorii Sergiu Tudorache şi Ioan Bordeanu, de la Tribunalul Prahova, atenţie, la primul termen de judecată, la 16 ani de închisoare. Rechizitoriul lui Placintă a fost copiat la indigo în sentinţă, retractarea de către Vişan a declaraţiei de „recunoaştere” luată sub bătăi şi ameninţarea că îi va fi arestată toată familia (inclusiv fetiţa de şapte ani), fiind interpretată ca „atitudine nesinceră”.Apelul a fost respins, tot la primul temen de judecata, de un complet al Curtii de Apel Ploiesti format din judecătorii Aurelia Androne, Victoria Nicolau şi Aurel Ionescu, prin simpla copiere a sentinţei de la fond, fără nici o motivaţie asupra apelului declarat. A urmat recursul la Înalta Curte, pe care judecătorii Lucia Popescu, Nineta Anghelina şi Mircea Aron, l-au respins printr-o răsfoire sumară a dosarului, argumentînd că „împrejurarea că inculpata a revenit asupra recunoaşterilor sale anterioare nu constituie temei pentru înlăturarea declaraţiilor retractate, din moment ce nu este temeinic şi convingător motivată”. Cu alte cuvinte, inculpata trebuia să-l aducă ea pe adevăratul criminal de mînă, ca să fie crezută. După zece ani, Parchetul Tribunalului Prahova a luat în considerare auto-denunţul fiului condamnatei, Florin Cristian Vişan, care a mărturisit că el a comis crima pe fondul certurilor şi consumului de alcool! Parchetul a înaintat o cerere de revizuire, iar Tribunalul Alba (judecător Diana Maria Farcaş) a achitat-o pe Viorica Vişan prin sentinţa penală nr. 215 din 15 septembrie 2005. Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare, iar femeia a fost pusă în libertate”.

Aşadar, cu acest caz Viorica Vişan suntem în faţa uneia dintre cele mai grave erori judiciare, în care o femeie amărîtă a fost obligată să stea 10 ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o! Între cei vinovaţi de instrumentarea şi judecarea acestei erori judiciare se află şi acest judecător, fost procuror comunist, MIRCEA ARON, ales acum să conducă ditamai Consiliul Superior al Magistraţilor (CSM)!

Dacă ne uităm pe CV-ul lui Mircea Aron, observăm că în 1997, cînd s-a judecat Recursul înaintat de Viorica Vişan, el era judecător la Secţia Militară a Curţii Supreme! Deci, ce a căutat Mircea Aron în acel complet care a condamnat-o definitiv pe Viorica Vişan?

2

De asemenea, tot din CV-ul lui Mircea Aron vedem că la un an după ce a pronunţat sentinţa în această eroare judiciară dovedită, îl găsim deja pe funcţia de „Secretar general adjunct al CSM”, unde a stat între 1998-2001, perioadă în care era Membru al CSM şi judecător la Curtea Supremă de Justiţie! Din 7 ianuarie 2011, Mircea Aron revine în CSM, fiind acum ales chiar Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)!

La rândul său, povestea cazului Viorica Visan o aflăm din articolul „O femeie face puscarie in locul fiului ei” scris de Lidia Popeanga, Al. Racoviceanu şi  publicat la data de 25 octombrie 2004 pe  hotnews.ro 

Viorica Vișan

Viorica Vișan

Prezentam astazi, in exclusivitate, o poveste senzationala care face obiectul unui proces la Tribunalul Prahova. Este vorba de o posibila eroare judiciara, a carei victima este o femeie din Comarnic, Viorica Visan, in varsta de 54 de ani. Ea si-a petrecut ultimii zece ani in inchisoare, fiind acuzata si condamnata pentru uciderea soacrei sale.

In anul 1994, cand s-au facut primele cercetari, se pare ca anchetatorii „au fortat nota” si Viorica Visan a fost inculpata.

Intre timp, unul dintre fiii sai, Cristian Florin Visan, a recunoscut comiterea crimei de atunci. Pana de curand, nimeni nu a luat in seama nici declaratiile femeii care spunea ca este nevinovata, nici autodenunturile fiului care dadea detalii despre crima pe care nu le cunosteau nici anchetatorii.

In urma cu o luna, ancheta a fost redeschisa si au fost descoperite probe care demonstreaza fara putinta de tagada ca baiatul este autorul asasinatului, iar femeia a stat nevinovata in inchisoare. Tribunalul Prahova a admis aceste probe si a hotarat redeschiderea procesului.

Cauza este rejudecata, iar femeia va fi eliberata peste cateva zile. Ca si in cazul lui Marcel Tundrea, cineva va trebui sa plateasca pentru cei zece ani irositi in inchisoare.

Cele mai multe probe de acuzare sunt dovezi circumstantiale, adica indicii ale vinovatiei, sugestii asupra prezentei inculpatei la locul crimei si informatii privind mobilul suprimarii unei batrane. Locul actiunii este strada Podul lui Neag, din orasul Comarnic, judetul Prahova. Strada este impropriu zis, deoarece este o ulita care leaga de zona fabricii de mobila cateva case aflate pe un deal.

Intr-una din aceste case locuia Aurelia Visan. Femeia avea trei baieti, Ioan, Teodor si Constantin. Ioan Visan s-a mutat in Breaza, Teodor a ramas in casa cu mama sa, iar Constantin are o situatie mai aparte.

Relatia soacra–nora

Constantin s-a casatorit cu Viorica. Femeia era camerista la Hotelul „Montana” din Sinaia. Impreuna, ei au trei copii. Viorica era foarte suparata pe soacra sa pentru ca batrana a incheiat un contract de vanzare-cumparare cu fiul si nora sa, ei urmand sa intre in posesia casei la moartea Aureliei. Pentru ca s-a incheiat acest contract, Viorica a vandut un apartament in Breaza.

Dupa un timp, batrana ar fi anulat contractul si le-a dat nurorii si fiului un teren de casa, in curtea unde se afla si locuinta sa. Viorica si Constantin s-au vazut siliti sa o ia de la inceput, ridicand o casa si avand grija si de copii.

Scandalurile dintre soacra si nora au devenit de notorietate in Comarnic. Aproape toti vecinii au fost martori la discutii aprinse sau chiar la batai, Viorica Visan pierzandu-si de multe ori cumpatul in timp ce discuta cu soacra sa.

Disparitie misterioasa

Oamenii care locuiesc in casele de pe Podul lui Neag sunt foarte apropiati si isi cunosc unul altuia obiceiurile. Asa se face ca, la 9 octombrie 1994, toti vecinii si-au dat seama ca Aurelia Visan lipseste de acasa. Ei stiau ca, pe 8 octombrie, batrana trebuia sa mearga la Spitalul din Azuga unde era internat Teodor Visan.

Impreuna cu o vecina, batrana urma sa-i duca fiului un pui copt si o placinta cu mere. Prima intrebata de vecini privind disparitia femeii a fost Viorica Visan. Nora a spus ca nu exista nici un motiv de ingrijorare pentru ca soacra-sa ar fi plecat in Medias, la nepotii ei, Marilena si Ioan Vacar. Batrana obisnuia sa isi petreaca iernile in Ardeal.

Intre timp, Teodor Visan a venit acasa. A gasit pe masa din bucatarie puiul pe care mama sa il pregatise pentru a-l duce la spital. In dormitorul batranei erau intinse toate hainele ei. Barbatul s-a ingrijorat si a chemat toate rudele pentru a o cauta pe mama sa. Au venit nepotii din Medias, fratele din Breaza si a fost organizata o vasta cautare in padurile din apropiere.

Descoperirea macabra

In primele zile dupa disparitia femeii, mai multe persoane au intrebat-o direct pe Viorica Visan daca si-a omorat soacra. Femeia a dat raspunsuri ce mai tarziu aveau sa fie considerate probe, cum ar fi „am omorat-o, am omorat-o, dar unde am ingropat-o?”.

Ioan Vacar, nepotul de la Medias, a ramas mai mult timp in casa. El a spus ca a avut o presimtire si a inceput sa caute in toata curtea locurile mai putin uscate. Asa se face ca a descoperit o zona unde pamantul era afanat, ca si cum se sapase de curand. Pe 20 octombrie, Ioan Vacar a luat o sapa si a dat la o parte pamantul moale. A dat peste un picior de femeie si atunci a fost alertata politia.

Pe 20 octombrie, din curtea casei a fost dezgropat corpul Aureliei Visan. Medicii legisti au descoperit mai multe semne de violenta, iar data mortii a fost aproximata pentru noaptea de 7 spre 8 octombrie 1994. A doua zi, a fost arestata Viorica Visan. In acea noapte, intr-un birou al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, femeia a recunoscut ca si-a omorat soacra.

Aceasta declaratie, contrazisa in zeci de alte marturii si memorii inaintate de Viorica Visan, avea sa fie cea mai grava proba in acuzare

Timp de zece ani, nimeni nu a avut rabdare sa asculte adevarata poveste a crimei de la Comarnic. Ea s-a consumat intr-o comunitate mica, saraca, fara posibilitatea de a ajunge sa atraga atentia autoritatilor sau mijloacelor de informare in masa.

Dramele Aureliei si Vioricai Visan nu au interesat pe nimeni, pana de curand, cand un colectiv de procurori a hotarat sa cerceteze cu atentie denuntul lui Cristian Florin Visan. Asa a fost descoperit firul real al evenimentelor.

Nepotul beat

Cristian spune ca, in noaptea de 7 octombrie 1994, a baut timp de aproape trei ore cu o prietena, Veronica Rotila. S-a intors acasa, avand la el inca cinci litri de vin. Ii era foame, parintii sai dormeau, asa ca s-a gandit sa o scoale pe bunica sa si sa ii ceara de mancare.

Pana a parcurs cei aproximativ 20 de metri care despart casele, Cristian a uitat de ce a plecat spre Aurelia si a intrat la batrana suparat ca intre mama sa si ea izbucnesc mereu certuri. In loc sa-i ceara de mancare, baiatul a trezit-o pe batrana si i-a spus sa termine cu intrigile.

Ucisa in bataie

Inca adormita, Aurelia a sarit sa-l loveasca pe baiat. El s-a pierdut cu firea, a strans-o de gat, a lovit-o si a trantit-o la pamant. S-a urcat cu genunchii pe burta ei si a luat de pe jos un cutit de bucatarie care cazuse in timpul luptei. A incercat sa o loveasca la gat, dar batrana s-a ferit si lama s-a rupt in pardoseala.

Din cauza socului, Aurelia a ramas nemiscata si baiatul a crezut ca a omorat-o. Tocmai se gandea cum sa scape de cadavru, cand Aurelia s-a ridicat, a luat din cui o masina de tocat carne si a incercat sa-l loveasca. Barbatul a dezarmat-o, a trantit-o din nou la pamant si i-a sfaramat capul cu masina din otel. 

Probe concludente

Cristian spune ca de la inceput s-a gandit sa ingroape cadavrul in curte. A sapat o groapa cu un tarnacop si a pus trupul batranei dezbracat de toate hainele. La hazna a ridicat podul si a aruncat in groapa masina de tocat carne si cele doua fragmente ale cutitului rupt in timpul luptei.

In urma cu o luna, Cristian Visan i-a condus pe procurori la hazna si aici s-au facut sapaturi, gasindu-se armele crimei. Mai mult, scheletul Aureliei Visan a fost reexaminat si s-a observat ca ranile de pe craniu se suprapun perfect masinii de tocat. Toate aceste expertize au fost facute la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici”. 

Aceste probe concludente i-au determinat pe procurori sa ceara redeschiderea cazului. Pentru ca autorul crimei este deja incarcerat nu s-a cerut si emiterea unui nou mandat de arestare.

Dupa arestarea Vioricai Visan, la 21 octombrie 1994, au fost audiati baietii ei, Laurentiu si Cristian Florin. Primul a spus ca, in 12 octombrie 1994, fiind in bucatarie, singur cu mama sa, a deschis discutia despre disparitia bunicii sale. Viorica ar fi spus „i-am facut de petrecanie” si a adaugat ca batrana s-ar afla in spatele casei.

Imediat s-a facut legatura cu locul unde a fost ingropata Aurelia Visan. Cristian Florin a fost si el audiat. El a declarat ca, in seara de 7 octombrie, a plecat de acasa in jurul orei 20.00 si a revenit in zori. Mama sa folosise intoarcerea lui Cristian acasa drept alibi, spunand ca a fost trezita atunci cand tanarul a revenit.

Audiat, fiul a spus ca mama sa nu era in casa si ca ea a aflat ca el a lipsit toata noaptea abia a doua zi, la pranz, cand s-au intalnit.

Mai trebuie adaugat ca o alta marturie privind posibila implicare a Vioricai Visan in crima a venit chiar din partea sotului sau. El a sustinut ca de la inceput a banuit-o pe sotia sa de crima si de aceea a preferat sa nu participe la cautarea trupului mamei sale.

La 21 octombrie 1994, Viorica Visan a recunoscut ca a omorat-o pe soacra sa. De la inceput, pentru o persoana care cunoaste detaliile cazului, aceasta recunoastere ar fi trebuit sa atraga atentia. Femeia sustine ca a fost vorba de un asasinat cu premeditare, stia ca Teodor este in spital si ca batrana este singura.

Dupa lasarea intunericului, cand s-a asigurat ca sotul ei doarme, Viorica ar fi iesit din casa si a intrat la Aurelia. Avea la ea un cutit si a lovit-o in cap. Lama s-a rupt si atunci femeia a luat din perete o secure si a lovit-o cu ea. Aici intervine primul element care sigur i-a fost sugerat Vioricai in timpul marturisirii. Securea a fost gasita de anchetatori in casa batranei.

La expertiza criminalistica s-a vazut ca nu are pete de sange, dar era singurul obiect din casa care putea fi folosit la crima. Asa ca Viorica a fost pusa sa recunoasca folosirea uneltei, iar la sfarsitul declaratiei a spus ca a spalat securea sub jet puternic de apa si de aceea nu au ramas urme de sange pe ea.

Dupa comiterea crimei, Viorica Visan ar fi dezbracat corpul si a spalat hainele de sange. Hainele au fost gasite in bucatarie, puse la uscat. In continuarea marturisirii, Viorica Visan spune ca a tarat corpul spre haznaua din curte. Aici trebuie spus ca inculpata avea, la acea vreme, 48 de kilograme, iar batrana ucisa era obeza.

Procurorii au gasit cateva zgarieturi pe scandurile de la hazna, ca si cum cineva ar fi incercat sa ridice podul pentru a arunca inauntru ceva. Viorica a declarat ca a vrut sa o arunce pe soacra sa in groapa, dar nu a putut ridica podul. Atunci, ea a sapat o groapa in spatele casei si a pus cadavrul acolo.

Trebuie spus ca imediat dupa aceasta declaratie, Viorica Visan a retractat totul, sustinand ca toate amanuntele din marturie i-au fost sugerate de anchetatori. Mai mult, la procese ea si-a declarat nevinovatia in fata instantei si a inaintat mai multe memorii catre diferite foruri, sustinand ca este victima unei erori judiciare.

Cristian Florin Visan, cel care isi asuma responsabilitatea crimei din 1994, si-a petrecut aproape toata viata in puscarie. El a fost arestat pentru furturi si talharii. Chiar la sfarsitul anului 1994, cand mama sa era trimisa in judecata pentru crima, Cristian era incarcerat. Acum, el este la Penitenciarul Ploiesti, unde executa o condamnare definitiva pentru furt.

In luna septembrie a acestui an, el a trimis o scrisoare catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, in care recunoaste comiterea crimei si ofera indicii si amanunte care nu pot fi contrazise. El spune ca a mai facut un autodenunt, in cursul anului 1995, in care spunea ca mama sa este nevinovata si a fost arestata de pomana.

Procurorii au gasit la Penitenciarul Margineni, unde era arestat atunci Cristian Visan, dovada ca autodenuntul a fost trimis. S-a facut o verificare si la Inspectoratul Judetean de Politie Prahova (foto), dar aici nu apare autodenuntul.

Cum este imposibil ca un biet curier intre Directia Generala a Penitenciarelor si Politie sa ascunda o asemenea hartie, inseamna ca autodenuntul a fost musamalizat la institutia de ancheta. Dupa ramanerea definitiva a cauzei, va fi cercetat si acest aspect.

Viorica Visan a executat zece ani de inchisoare. Cifra rotunda s-a implinit acum 4 zile. In tot acest rastimp, ea a scris sute de scrisori catre aproape toate rudele si toti martorii audiati in proces, texte in care isi proclama nevinovatia. Acum, cererea de revizuire formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova (foto) a fost admisa de judecatori.

Asta inseamna ca procesul se va rejudeca, mai mult, procurorii au cerut eliberarea imediata a Vioricai Visan si mentinerea ei in stare de libertate pana la terminarea procesului.

Asa cum cererea de revizuire s-a judecat in regim de urgenta, tot asa si procesul crimei din 1994 a trecut ca o sageata prin trei instante de judecata. Rechizitoriul a fost intocmit la sfarsitul.

PENTRU CONFORMITATE

La scrierea articolului am folosit drept surse:

cotidianul.rohotnews.roluju.ro

evz.roadevarul.ro

MELANIA CINCEA scrie că arestarea unui fost ministru de Interne, acuzat de luare de mită, readuce în atenţie rolul structurii de informaţii şi protecţie internă a MAI

22 Ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Motto: „Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”

Când într-o ţară un judecător de la intangibila Curte Constituţională (Toni Greblă) dă declaraţii la DNA pentru găinării, un fost ninistru de interne (Cristian David) este arestat pentru şpagă şi un fost candidat (Mircea Geoană) cu şanse la cea mai înaltă funcţie în stat nu prea ştie cum să dreagă busuicul când e întrebat de finanţarea propriei sale campanii electorale, ţara are o mara problemă.

Mulţi o fac pe uimiţii, uitând că de fapt, aceşti oameni nu sunt altceva decât viermii ieşiţi la suprafaţa colcăielii de penali care conduc ţara.

Este absolut normal ca, dacă un popor imbecilizat şi inconştient votează pentru a-i si conducători o şleahtă de escroci ca în instituţiile importante să se regăsească tot felul de penali… o clasă politică de penali nu are cum să îşi pună repezentanţi în funcţiile importante decât tot nişte penali . Aceştia au ajuns să ocupe funcţiile respective „investind” sume apreciabile pentru ca mai târziu să îşi recupereze „investiţia” luând-o prin arătură.

Nu ştiu dacă cineva a avut curiozitatea să se uite la ochii acestor penali. Sunt uimiţi … da, e vorba de uimire, nu furie, nu teamă. Uimirea aceasta vine din faptul că, atunci când furau sau luau şpagă o făceau cu credinţa cu de fapt iau ceea ce li se cuvine şi Sistemului cu-i va trece niciodată prin cap că ar putea să îi tragă la răspundere.

Despre Arestarea fostului Ministru de Interne, jurnalista Melania Cincea scrie pe timpolis.ro:

„Arestarea unui fost ministru de Interne, acuzat de luare de mită, încasată chiar în sediul ministerului pe care îl conducea, readuce în atenţie rolul pe care ar trebui să-l aibă în prevenirea unor fapte de genul acesta structura de informaţii şi protecţie internă a MAI. Şi, totodată, modul în care este verificată activitatea acestei structuri. „

Iată în continuare integral articolul publicat de  timpolis.ro la 22 ianuarie 2015 şi care o are ca autoare pe frumoasa şi talentata jurnalistă :

Intangibilul serviciu secret al MAI

Arestarea unui fost ministru de Interne, acuzat de luare de mită, încasată chiar în sediul ministerului pe care îl conducea, readuce în atenţie rolul pe care ar trebui să-l aibă în prevenirea unor fapte de genul acesta structura de informaţii şi protecţie internă a MAI. Şi, totodată, modul în care este verificată activitatea acestei structuri. 

Melania CinceaO dată cu arestarea lui Cristian David, fost ministru de Interne în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, acuzat de DNA de luare de mită pentru a-şi exercita controlul asupra unui prefect, apar semne de întrebare.

Pe de o parte, în privinţa eficienţei Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI

(fostă Direcţie Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, până în decembrie 2012, când premierul Victor Ponta a decis să o transforme în departament condus de un secretar de stat numit de el personal).

Atribuţiunile DIPI constau, potrivit legii, în „ac­ti­vităţi de informaţii şi protecţie internă, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguran­ţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul ministerului”. Deci, această structură ar fi trebuit să ştie despre iminenţa unor astfel de scandaluri de corupţie şi să acţioneze pentru a le preveni. Iar dacă nu le putea preveni, să sesize alte instituţii care le puteau combate. A făcut-o? După toate indiciile de până acum, nu.

Scandalul în care este implicat fostul ministru Cristian David iese la iveală la aproape şapte ani de la comiterea faptei. O luare de mită de 500.000 de euro, solicitată în 2007 şi încasată în 2008, chiar în biroul său de la MAI, pentru a-l determina pe prefectul de Buzău, aflat în subordinea sa, să asigurea emiterea ilicită în favoarea altcuiva a unui titlu de proprietate pentru 15 hectare de teren. Stare de fapt care generează întrebări. Ce făcea serviciul secret al MAI în timpul în care ministrul de Interne, care era şi membru al CSAT, pe de o parte îşi negocia şpaga, iar pe de alta, punea la cale, cu prefectul, eludarea legii? Ce făcea în perioada în care s-a consolidat această cârdăşie, care nu se leagă peste noapte şi nici de la sine? A ştiut, la vremea respectivă, serviciul secret al MAI despre această afacere a ministrului de Interne? Dacă nu a ştiut, e grav. Dacă a ştiut şi a tăcut, e şi mai grav. Dacă a ştiut, a vorbit, informaţia a rămas blocată, iar cei din DIPI nu au tras semnalul de alarmă, e cât se poate de grav. Cert este că DNA anunţă că instrumentează acest dosar după ce a primit sprijinul SRI, nu al DIPI.

Pe de altă parte, în privinţa modului în care este controlată activitatea acestei structuri.

Nimeni, însă, niciodată, nu a adus public în discuţie rolul şi culpa unor oameni din această structură, după niciun scandal de corupţie care a zguduit MAI-ul sau vreo structură a Inter­nelor. Chiar dacă în MAI s-au ţesut, în timp, solide încrengături mafiote chiar sub nasul ofiţerilor de la Protecţie Internă, al căror rol oficial este să le prevină sau să le contracareze cât sunt la un nivel cât mai scăzut. Au fost cazuri care au implicat un nu­măr mare de oameni ai legii, de infracţiuni şi un mod de operare ce dădea impresia unui grup infracţional bine în­chegat, constituit nu doar cu câteva zile înainte de a fi destruc­tu­rat.

A fost, de exemplu, “Cazul Şo­ric”, un episod de tristă notorietate pentru MAI, în care a trebuit să se producă un asasinat, cu iz mafiot, pentru a se afla că şeful unei Poliţii judeţene este implicat într-un concubinaj poliţisto-cămătar.

A fost “Cazul Mironescu”, în care secretarul general al MAI fusese arestat într-un dosar de corupţie, la puţin timp de la numire.

A fost scandalul de corupţie din serviciile speciale ale Internelor, când  şeful DGIPI, Cornel Şerban, împreună cu un şef din DGA, Petre Pitcovici, erau reţi­nuţi, la câteva zile de la numirea în funcţii, într-un dosar de corupţie.

A fost scandalul “Mita de la Interne”. Nici conducerea serviciului secret al MAI, nici cea a MAI nu au spus ce s-a întâmplat, până la momentul flagrantului, între chestorul Dan Fătuloiu, pe atunci numărul doi al Internelor, şi Cătălin Chelu, ofertantul mitei de un milion de euro. Nici cum a fost posibil ca această legătură să ajungă până la nivelul la care un om de afaceri cercetat în 48 de dosare penale putea să ajungă să facă vârfului MAI astfel de „oferte” pentru a-şi rezolva situaţia judiciară (zeci de mi de euro cash, două limuzine şi actele unei case ce urmau să fie date şpagă). În condiţiile în care, în zona acea, orice mişcare este monitorizată video şi în condiţiile în care la un secretar de stat nu ajunge cine vrea şi când vrea. În plus, ce om normal s-ar expune la un asemenea risc, dacă nu s-ar baza pe ceva? Nu am aflat nici până azi cum s-au cimentat astfel de relaţii, fără ca la Protecţia Internă să nu se aprindă un buton de panică?

A fost apoi mai recentul dosar de corupţie “Duicu”, în care apar numele şefului Poliţiei Române, al unui chestor de la vârful MAI şi al unui şef de Poliţie judeţeană, cu pretenţii de urcare în ierarhie. Trei luni de zile a făcut fostul preşedinte al PSD şi al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, lob­by intens pentru ca prietenul său, şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, să ajungă, via premierul Victor Ponta – ara­tă referatul DNA –, într-un post la vârful Poliţiei Ro­mâne. Dar asta numai după ce i-ar fi fost asigurată şi nevestei prietenului, Elisabeta Ponea, numirea într-o funcţie de conducere, în topul prefe­rinţelor familiale fiind şefia unei direcţii din DNA. A ştiut DIPI despre aceste discuţii alunecate în sfera penalului? A ştiut că aceste combinaţii de partid sunt făcute de un şef al unei reţele de corupţie integrată de pe “feuda” sa, un individ cunoscut în zonă sub porecla de „Gioni Gazolină”, din cauza afacerilor cu combustibil, făcute la începutul anilor 2000? A ştiut de prietenia strânsă a unui şef de Poliţie judeţeană, Petru Ponea – personajul pe care baronul şi-l dorea plantat pe funcţie mare la Bucureşti – cu Adrian Duicu? A pus motivele prieteniei lor faţă în faţă cu posibilele explicaţii pentru care baronul nu a fost, până la intrarea în scenă a DNA, atins de prevederea vreunui articol din Codul Penal?

În niciunul dintre aceste cazuri nu am văzut vreo luare de poziţie oficială la adresa Protecţiei Interne a MAI. Nici din partea miniştrilor de Interne, iar în „Dosarul Duicu”, nici a primului-ministru care, din decembrie 2012, numeşte conducerea acestui departament, deşi DIPI este o structură care are obligaţia să asigure protecţia cadrelor acestui minister, să prevină actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţi ai Internelor ar putea fi atraşi ori pe care aceştia le-ar putea proteja şi dezvolta. Nici din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului – deşi activitatea operativ-informativă a DIPI este, teoretic, supusă controlului parlamentar.

Aruncarea în scandaluri de corupţie de anvergură a MAI şi a Poliţiei Române, decredibilizarea lor şi, în fond, vulnerabilizarea lor implică riscuri mari la adresa acestor institu­ţii ce fac parte din sistemul de securitate na­ţio­nală. La fel, scăparea de sub control a serviciilor. Pentru că despre asta vorbim când un serviciu de informaţii devine incontrolabil de facto.

Autor: 

Publicat la: 22 ianuarie 2015

Sursa: timpolis.ro

MELANIA CINCEA: ” … cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă probleme ce ţin de securitate naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?”

15 Ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Gafe sau jocuri politice în jurul CSAT?

Ne aflăm în situaţia de a ne întreba dacă nu cumva cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă probleme ce ţin de securitate naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?

Melania Cincea„Ar trebui sau nu să participe și Procurorul General la ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării?” – este tema de dezbatere lansată de preşedintele Klaus Iohannis, zilele trecute, pe o reţea de socializare. Sub motivaţia că „Nu numai terorismul, dar și corupția și crima organizată reprezintă amenințări la adresa securității naționale a oricărui stat, iar procurorii se află în prima linie a luptei împotriva rețelelor ilegale de orice fel.” O propunere la care premierul Victor Ponta şi-a anunţat rapidissim susţinerea, fără a aduce, însă, vreun argument.

Este o propunere care ridică, însă, semne de întrebare. Să fie gafă de comunicare? Sau  tatonare a terenului, făcută de altcineva, via preşedintele Klaus Iohannis, un cineva care pare să profite de faptul că acesta nu este încă familiarizat cu problemele ce ţin de CSAT şi securitate naţională? Pentru că, juridic vorbind, mişcarea propusă de dl Iohannis nu se justifică.

În primul rând, potrivit Legii 415/2002, privind organizarea şi funcţionarea CSAT, la lucrările Consiliului pot participa, ca invitaţi, şi reprezentanţi ai unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în condiţiile în care prezenţa lor este impusă de temele aflate pe agenda de lucru. Deci, şi Procurorul General al României putea fi invitat oricând situaţia o impunea, cu sau fără „consensul” poporului.

În al doilea rând, o prezenţă permanentă a Procurorului General în şedinţele CSAT – pentru că spre această decizie par să fie făcuţi paşii – nu se justifică. Justiţia are, în această structură, un reprezentant legal permanent, prin ministrul de resort. Apoi, se poate spune că includerea în CSAT a Procurorului General nu este constituţională. Riscând să genereze o încălcare a separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care CSAT poate emite şi decizii politice, care sunt obligatorii, prin lege, pentru autorităţile sau instituţiile la care se referă, membrii Consiliului fiind, tot prin lege, răspunzători de respectarea acestor hotărâri adoptate.

Lipsa unor argumente logice pentru această mişcare a d-lui Klaus Iohannis generează câteva întrebări:

1.Cine are interes ca Procurorul General al României să participe la  şedinţele CSAT?

Să fie cumva doar o măsură de siguranţă pe care şi-o ia domnul Victor Ponta, care – date fiind tensiunile intra-PSD, ce au succedat prezidenţialele – nu este sigur că îşi va încheia la termen, în 2016, mandatul la vârful Guvernului şi, deci, nici că va mai face parte din CSAT până atunci? Iar 2016 este un an important, cu miză electorală, perioada premergătoare, 2015, fiind de asemenea importantă. Or, o dată cu înlăturarea lui din Guvern, e posibilă şi înlocuirea miniştrilor, care fac parte din CSAT. Un „minus” ce ar putea fi suplinit prin prezenţa în aceste şedinţe a unui apropiat al său, actualul Procuror General, Tiberiu Niţu. Al cărui mandat expiră în 2016.

2. Ce interes ar avea?

Rămânând în sfera ipotezelor, un răspuns ar fi: acela al unui control asupra informaţiilor, deci un plus de putere. Necesar în perspectiva unui nou ciclu electoral. De altfel, pe parcursul anilor 2013 şi 2014, în perspectiva prezidenţialelor din 2014, dl Ponta a dovedit, nu o dată, că îşi doreşte controlul asupra unor servicii speciale din arhitectura de securitate naţională, încercând să-l preia fie forţând legea, fie schimbând-o după bunul plac. Iar jocul acesta a început la foarte scurt timp după câştigarea de către USL a alegerilor, în decembrie 2012, şi a fost făcut, parţial, chiar cu sprijinul unor oameni din PNL – pe cei mai mulţi dintre ei găsindu-i acum în PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu – care, la vremea respectivă, susţineau, oficial şi declarativ, un alt candidat la prezidenţiale, Crin Antonescu, candidatul propriului partid. Neoficial, însă, încercau să-i pavoazeze lui Victor Ponta drumul spre Cotroceni. În cei doi ani, domnul Ponta şi-a subordonat serviciul de informaţii al MAI – DIPI. A înfiinţat şi şi-a subordonat Direcţia Antifraudă, extinzându-şi astfel, implicit, aria de acoperire şi influenţă şi asupra altor instituţii: Poliţie, ANAF, SRI şi chiar SIE. A încercat să-şi subordoneze SPP. A încercat să-şi treacă în subordine Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, o structură cu rol major în sistemul de securitate care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, ce asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. Ce ar avea de câştigat menţinându-şi un control neoficial în CSAT? De exemplu, accesul la  informaţii la care, altfel, nu ar mai putea ajunge (în timp util), sau implicarea, indirectă, în jocuri cu miză foarte mare. Apoi, dat fiind că hotărârile în CSAT se iau doar prin consens, e suficient ca, într-o anumită problemă, să se opună un singur om, pentru a o bloca.

Un al doilea posibil răspuns la această întrebare ar fi: o încercare de discreditare a preşedintelui Klaus Iohannis, tot în perspectiva lui 2016.

3. Cine l-a consiliat pe preşedintele Klaus Iohannis să facă o astfel de afirmaţie?

Logica duce cu gândul spre consilierul pe probleme de securitate naţională. Funcţie ocupată de domnul George Scutaru. Ca o paranteză, întâmplător, un apropiat al unor apropiaţi ai d-lui Victor Ponta – foştii membri PNLTeodor Meleşcanu, căruia, în perioada APR, căruia îi fusese consilier de imagine, şi Călin Popescu Tăriceanu, pe care, în 2007, dl Scutaru îl apăra de DNA şi SRI. Acuzând aceste două instituţii ale statului că, la comanda lui Traian Băsescu, aveau ca obiectiv „demolarea” liderului liberal, şi cerând desfiinţarea lor, pe motiv că, aşa, „nu-şi mai au rostul ca instituţii ale statului”. Declaraţii pe care nu şi le-a retractat public, de atunci.

E, totuşi, greu de crezut că vorbim despre o iniţiativă personală a preşedintelui Klaus Iohannis, care nu este încă familiarizat cu probleme ce ţin de securitate naţională, de servicii speciale, despre o declaraţie în privinţa căreia să nu fi solicitat consiliere.

4. Şi, ca un corolar al acestor întrebări, văd ca legitimă o a patra întrebare: Nu cumva cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă problemele ce ţin de siguranţa naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe domnul Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?

Autor: 

Surse: timpolis.rorevista22.ro

%d blogeri au apreciat asta: