Arhiva
Liviu Dragnea și-a tras directoare de comunicare la Camera Deputaților: Anca Alxandrescu (suspectată că, împreună cu Dan Andronic sunt plătiți de SIE)
Când auzi că cineva lasă un post ca cel de director de comunicare al grupului Kaz Munay Gas, care deține Rompetrol, responsabil cu acest domeniu pentru toate cele 11 tari unde compania are activitati, plătit cu sume la care te plictisești să numeri zerourile pentru a ocupa o funcție de consilier pentru comunicare la Cabinetul președintelui Camerei Deputaților și va coordona Comunicarea PSD te gândești că fie e dus cu pluta, fie în postul de bugetar i se oferă șansa unor câștiguri mai mari decât cele de la KMG Rompetrol, fie în spatele persoanei există interese care exced banii. De exemplu mutarea să vină la presiunea unui serviciu secret… Să zicem SIE.
Oricât ar părea de stranie o astfel de mutare, iată că e posibil.
Fosta jurnalistă Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu după doi ani pleacă de la Grupul Kaz Munay Gas, care deține Rompetrol, pentru a coordona strategia de comunicare a PSD și a lui Liviu Dragnea.
Anca Nicoleta Alexandrescu, a mai fost implicată în guvernările PSD, ea răspunzând de comunicare în timpul Guvernului Năstase dar și în perioada Guvernelor Ponta, fiind implicată și de ”pigulirea” imaginii lui Sorin Oprescu, fostul Primar General al Capitalei.
Pe 6 Ianuarie 2014, Catalin Tache atrăgea atenția în national.ro că:
Cel mai intim colaborator al lui Adrian Nastase, de pe vremea cand acesta era inca stapanul absolut al Romaniei, continua sa traga sforile la Palatul Victoria. Si nu, nu este vorba de „guzganul rozaliu”, pentru ca Viorel Hrebenciuc si-a mutat biroul pentru parafarea combinatiilor in Satul Francez.
Anca Alexandrescu se afla intotdeauna in apropierea lui Victor Ponta, chiar si la parada de 1 Decembrie
Ce-i drept, noul „papusar” al Guvernului are legaturi extrem de stranse cu institutia pe spatele careia, dupa cum sustin sursele noastre, incearca sa-si creeze propriul sistem relational. Pe de o parte, Anca Alexandrescu este ditamai coordonatorul Departamentului de comunicare al Guvernului Romaniei, cu rang de secretar de stat. Pe de alta parte, ea indeplineste si misiunea de a-i tine la curent pe membrii Cabinetului Ponta cu pulsul mass-media. Iar informarile au loc, contra cost, dupa stiinta noastra, prin intermediul firmei sale, Monitoring Media. In plus, de parca toate aceste insarcinari oficiale nu erau de ajuns, iata ca Anca Alexandrescu mai lucreaza la un proiect paralel, care i-a scos insa din sarite pe unii „grei” ai PSD-ului.
Adita – Dan – Liviu – Viorel
Au fost vremuri in care colaborarea extrem de apropiata dintre Anca Alexandrescu si Adrian Nastase era arhirecunoscuta de toti cei care se invarteau in jurul fostului premier. Pe care actualul secretar de stat, tocmai pentru a sublinia natura relatiilor dintre ei, nu se sfia sa-l alinte Adita. Desigur, lucrurile nu au mai stat la fel si dupa prabusirea politicianului, Anca Alexandrescu multumindu-se o vreme cu statutul de sotie a lui Dan Andronic, devenit intre timp om de incredere al presedintelui Traian Basescu. Recent, dupa venirea la putere a USL, directoarea Departamentului de comunicare a sarit din nou in barca PSD-ului, unde si-a oferit serviciile pentru imaginea vicepremierului Liviu Dragnea. In acelasi timp, bineinteles, isi indeplineste si atributiile oficiale care ii revin pe langa premierul Victor Ponta. Sau Viorel, dupa cum il alinta subalterna sa in negocierile de afaceri cu diversi terti.
Fenteaza filtrul SPP
Si Sorin Oprescu a beneficiat de consilierea actualului secretar de stat
De altfel, tocmai aceste ambitii de femeie de afaceri ale secretarului de stat par sa irite tot mai multi oameni importanti atat de la Guvern, cat si din „baronimea” din teritoriu a PSD. Mai ales ca, dupa cum sustin chiar unii dintre partenerii politici ai Ancai Alexandrescu, aceasta si-ar depasi cu mult, mai ales in ultima vreme, atributiile oficiale. Iar aici nu vorbim musai de avantajul strategic pe care il are prin pozitia strategica a biroului sau din sediul Guvernului, invitatii acesteia fentand practic severul filtru al SPP aflat pe traseul oficial pana la cabinetul premierului. Ceea ce, totusi, ii confera o pozitie de forta in negocierile purtate cu cei care vor sa prinda o audienta particulara la Victor Ponta. Chiar daca prim-ministrul habar nu are de ”batalia” crancena care se da pentru a prinde un loc cat mai in fata pe lista de asteptare din anticamera…
Un altfel de monitorizare
Anca Alexandrescu
Probabil ca activitatea Monitoring Media este cat se poate de intensa si profitabila deopotriva, din moment ce, dupa cum se plang tot mai multi lideri ai PSD, secretarul de stat Anca Alexandrescu incearca sa extinda un proiect paralel de colaborare cu mass media. Insa cum se stie ca informatia costa, chiar si unii „baroni”, recunoscuti de altfel pentru generozitatea lor, dau din colt in colt ca sa bata palma colaborarii. Mai ales cu sunt din cale afara de siguri ca premierul are stiinta de toate aceste ramificatii…
Sursa: national.ro
Ei, dar năstrujnicia adevărată vine abia acum. Asupra sturlubaticei Anca Alexandrescu plutește suspiciunea că împreună cu Dan Andronic a fost pe statul de plată al SIE…
Pe 29 Septembrie 2014, ziuanews.ro publica în exclusivitate un articol în care arunca asupra Ancăi Alexandrescu și a lui Dan Andronic suspiciunea că ar fi pe statul de plată al SIE (Serviciul de Informații Externe) … serviciul de spionaj, altfel spus.
ANCA ALEXANDRESCU şi DAN ANDRONIC, suspectaţi că au fost plătiţi de SIE
„Piticu l-a folosit pe nepotul soţiei sale, ajuns redactor -şef la un cotidian central”
Dan Andronic
Colonel în rezervă Cornel Nemetzi descrie în carte, cu lux de amănunte, un episod mai puţin cunoscut despre două personaje extrem de mediatizate în ţara noastră. „Chiar înainte cu câţiva ani de campanie electorală, Piticu l-a folosit pe nepotul soţiei sale, ajuns redactor -şef la un cotidian central, în publicarea de articole defăimătoare la adresa politicienilor de centru-dreapta sau pentru sustragerea din redacţie de a unor materiale, scrisori etc prin care se denunţau diferite acţiuni ale fostei securităţii sau ale SIE”, menţionează Cornel Nemetzi. Trebuie precizat că „Piticu” evocat în carte de către autor este fostul adjunct a lui Ioan Talpeş de la acea vreme – generalul Cornel Biriş. „După plecarea din SIE a lui Marcu Victor, generalul Vasile Angelescu şi-a ales un nou locţiitor în persoana colonelului Biriş Cornel, conspirativ Neacşu Mihai, fost Brezeanu şi poreclit „Gruber” înainte de fugă lui Pacepa. Pe acesta l-am cunoscut în anul 1965, când am intrat în şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti şi l-am reîntâlnit în octombrie 1980, când a fost promovat în unitatea specială 0101. Cornel Nemetzi mai precizează că în „anul 1987, fratele mai mare al lui Cornel Biriş, Radu, care lucra la Direcţia de Paşapoarte a fost dat afară datorită comiterii unor fapte de natură penală, care totuşi nu au putut fi probate prin flagrant. Cei doi fraţi fuseseră colegi de an la şcoală de ofiţeri de miliţie. Orice ofiţer aflat în locul lui Biriş, alias Piticu (înălţimea sa nu atingea 1,60 m) ar fi fost mutat de la unităţile speciale, cu atât mai mult cu cât se descoperise că şi soţia să avea o rudă apropiată stabilită în străinătate. Era protejat de către organele de contrainformaţii, fiind rezidentul acestora în unităţile speciale”, afirmă Cornel Nemetzi.
„Cuplul de asociaţi”
ULTIMUL CURIER LEGAL – Memoriile unui spion român
„Pentru serviciile prestate nepotul a fost făcut „asociat” , adică informator plătit permanent şi trecut în legătura unui subordonat, care a recrutat-o apoi şi pe proaspăta soţie a redactorului, fiica unui cunoscut ziarist. Cei doi soţi au format astfel „un cuplu de asociaţi”, fiecare cunoscând calitatea de informator a celuilat. Din păcate căsătoria celor doi nu a durat prea mult, instruit şi dirijat de organele de informaţii asociatul a reuşit să se remarce în domeniul politic, ajungând să consilieze ulterior diferiţi politicieni liberali şi socialişti foarte cunoscuţi şi chiar să conducă campanii electorale. Fosta soţie a asociatului s-a implicat şi ea în cercurile politice fiind purtătoare de cuvânt a unor organizaţii sau şefa de cabinet a unor politicieni”, precizează fostul ofiţer SIE. Din descrierea făcută de Cornel Nemetzi ar rezulta că doi asociaţi sunt Dan Andronic, nepotul generalul Cornel Biriş, şi Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu. Cei doi au fost căsătoriţi în perioada când lucrau la „Evenimentul Zilei”, iar, ulterior, au fost implicaţi în consilierea unor politicieni de top din ţara noastră. Acum, Anca Alexandrescu este coordonatorul departamentului de comunicare al Guvernului condus de Victor Ponta, postura pe care a deţinut-o şi în mandatul lui Adrian Năstase. Dan Andronic s-a ocupat de campania electorală a lui Adrian Năstase şi a mai multor partide politice de la noi, iar în prezent este acţionarul majoritar al EVZ. Mai trebuie precizat că autorul menţionează sursa informaţiilor prezentate în carte. „Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Lucrarea ar putea fi considerată ca un adevărat manual de spionaj clasic, întrucât ea prezintă destul de detaliat „ABC-ul” muncii de spionaj, adică modul de recrutare, pregătire, verificare şi testarea agenţilor, căile de trimitere în misiune externă, mijloace de legătură cu reţeaua informativă, explicarea unor noţiuni specifice muncii specifice”, a subliniat Cornel Nemetzi.
„Cei doi indivizi care şi-au legat numele de distrugerea reţelei de ofiţeri şi referenţi avuţi de România în străinătate: Biriş Cornel şi Talpeş Ioan!”, a precizat Cornel Nemetzi, fost şef al serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997.
ELENA UDREA: ”Cum puii mei se întâmplă așa ceva?”
Când o văd pe Elena Udrea îmi vin mai nou, în cap, două chestii … una, cinică, ciudată și brutal de reală: ”Sic transit gloria mundi” și a doua, o întrebare: ”Își mai face oare masteratul în fericire la Faculteatea de Teologie?” pentru că dacă îl face, îl face din amintiri. Tare m-aș mira să mai fie fericită când are nevoie de multă concentrare pentru a deosebi procesele în care e implicată și umbra pușcăriei îi cam întunecă orizontul viitorului.
Astăzi, Miercuri, 24 Mai 2017, Elena Udrea, ”dezvăluitorul dedicat”, jurnalistul Dan Andronic și fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, o femeie care întotdeauna îmi inspira o anumită decență, au fost trimiși de procurorii DNA în judecată pentru modul în care s-a finanțat campania electorală din 2009.
Cumva, am recunoscut-o pe Elena Udrea cea care reușea în alte vremuri să fie dezinvoltă îndiferent de situație care, într-o intervenție la B1tv, aceasta a spus:
”Cum puii mei se întâmplă așa ceva?” … ”Acuzațiile, din punctul meu de vedere, nu sunt de natură penală, țin de legea finanțării partidelor politice, însă, evident că procurorii au preferat varianta acuzării pentru miza politică a acestui dosar”
” … e clar că ținta este Traian Băsescu și, bineînțeles, țină sunt și eu.” – a mai declarat Elena Udrea.
Vizibil enervată, Udrea a mai declarat:
„Există acestă lege (nr. cea privind finanțarea partidelor) pe care procurorii o ignoră care spune clar că finanțarea în campanie de către persoane private sau firme care au un interes economic este contravenție. Dar dacă nu este așa și vrem neapărat să inculpăm politicieni, iai frate pe toți că nu numai Udrea a participat la campanii electorale. Eu înțeleg că în țara asta cât există campanii în ultimii 10 ani unul singur a făcut asta și ală sunt eu. Cum puii mei se întâmplă chestia asta? Adică până la mine sau în paralel cu mine nu au mai fost lideri politici care să se ocupe de campanie?”
În cursul anului 2009, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale au fost colectate sume de bani provenite, se pare, din acte de corupție, delapidare și evaziune fiscală, sume care au fost apoi folosite pentru plata unor servicii prestate în campania electorală, după câte susțin procurorii DNA.
SEBANDRONICUL dă cu rahat în ventilator pentru a ascunde eliberarea penalilor. Episodul I: ”Noaptea ca Hoții”. Episodul II: ”Ziua ca hoții”
Filmul în două episoade: ELIBERAREA PENALILOR
Episodul I: ”Noaptea ca Hoții”. Episodul II: ”Ziua ca hoții”
Schița ambelor scenarii: SEBANDRONICUL dă cu rahat în ventilator, pseudojurnaliștii sar cu polonicele și încep să halească la greu, aburii chelfănelii lor din fălci fac o ceață la adăpostul căreia penalii eliberați …
SEBANDRONICUL
La începutul primului mileniu Imperiul Roman era atât de puternic încât părea indestructibil, nu exista o forță exterioară destul de puternică încât să îl distrugă. A fost pulverizat însă de o boală internă. Corupția.
Se spunea și despre pierderea Peninsulei Crimeea de către Ucraina atât de ușor pentru că o corupție care a depășit orice limită a slăbit statul Ucrainean încât a fost incapabilă să reacționeze când s-au creat condițiile raptului teritorial făcut de ruși asupra vecinilor lor.
România nu pare departe de deces la cât este de infectată de corupție, acest cancer care distruge state.
S-a ajuns într-o situație în care grotescul cel mai pur pare normal. Vedem cum tot felul de indivizi care au mari probleme cu legea sunt chemați la televiziuni să se exprime asupra stării democrației, a justiției. Și ar mai fi cum ar fi dar s-a ajuns la o adevărată cârdășie între penali și pseudojurnaliștii cu pretenții de creatori de opinie.
La începutul anului au fost mari manifestații împotriva adoptării OUG 13 care ar fi eliberat de pa închisoare politicienii pușcăriași … Nu contează, se mai încearcă … Orice ar fi, marii corupți mioritici trebuie eliberați. Culmea grotescului a fost atins de un politician care spunea că cei din pușcării trebuie nu doar eliberați cu repuși în funcțiile pe care le-ai avut pentru a-și putea acoperi prejudiciile. Oamenii au investit acei bani, au creat familiilor lor un anumit standard de viață și ar fi păcat să sufere familiile lor pentru vina respectivilor.
Da, deci standardele create prin megajafuri trebuie păstrat, iar omului să i se ofere posibilitatea de a fura iar ca să poată plăti prejudiciul creat.
Dacă prezența în presă pe un fel de postură de consultanți care explică ei ce nu merge în țara asta, ce legi ar trebui să facem, cum ar trebui să le facem, cât de inuman e să ții (citez nu mai știu ce penal) ”oameni educați, cu multă experiență în politică și economie” ca pe ultimii tâlhari la închisoare când ei au un potențial imens … O fi… faptul că au abuzat de funcțiile pe care le-au avut pentru a fura era cât se poate de uman…
În contextul acestui grotesc ultraprezent, aproape că pare normal ca, la ”dezvăluirile” FĂRĂ PROBE făcute în niște declarații filmate de unul din cei mai mari tâlhari ai României contemporane, Sebastian Ghiță, să reacționeze organele statului deși respectivul era fugit din țară ca orice tâlhar pentru care legea este doar un text de care nu trebuie să ții seamă iar justiția nu e decât un organ represiv.
Ce se întâmpla în spatele spectaculosului acestor ”dezvăluiri”? Guvermul PSD în care penalul președinte al partidului și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea e reprezentat de Premierul Grindeanu încerca, noaptea ca hoții, să treacă una din primele ordonanțe guvernamentale de urgență … sinistra OUG 13 care ar fi eliberat majoritatea megapenalilor din pușcării…
Marile manifestații populare din toată țara, cristalizate sub logo-ul REZIST, au să se renunțe la această ordonanță, asta neîmsemnând că ar renunța la eliberarea politicianilor penali.
Ce să vezi, un jurnalist nu demult apreciat, ajuns și el în conflict cu legea, asta nefăcându-l să renunțe la funcția de Director General al Evenimentului Zilei, se trezește și el să dea pe goarnă grave dezvăluiri… Ba cu Arhiva SIPA, ba cu o întâlnire aproape conspirativă unor granguri la alegerile din 2009 .. ba cu niște noi articole despre cioba răcită și împuțoită cu ofițeri sub acoperire. E vorba de Dan Andronic…
Acesta, dă-i și dă-i cu rahat în ventilator, că îi și vedeam pe șefii procuraturii, ai SRI stând și conspirând cum să fure alegerile. Parlamentul atâta aștepta și, profitând de o prevedere constituțională relativ obscură, fac o comisie de anchetă devenind organ de anchetă în log de organ legislativ. Parcetul ia problema în mână, deschide o anchetă lăsând Parlamentul în off-said. Dacă s-au furat alegerile e grav, nu? Ei Parlamentul, ca tractorul prin arătură, schimbă obiectivul acele comisii, nu există doi politicieni care să explice la fel obiectivele noi, treaba e că tot chiamă oamenii la anchetă încercând chiar să facă din prezență o obligativitate. Ei, la comisia asta, Dan Andronic spune cu seninătate că el nu a spus niciodată că în acea noapte cineva ar fi furat alegrile, deci la comisia înființată în urma declarațiilor lui care sugerau asta, el neagă că ar fi făcut-o … Cine știe? Poate dorea să spună că cei adunați acasă la Oprea erau acolo să facă nebunii, beții, sex în grup… dracu știe …
Dar cum Andronic nu a avut nici un pic de intenție să să dea pe goarnă ceva despre astea până a auzit clinchet de cătușe, parcă îți vine să te întrebi aproape filozoficește… Qui prodest? (Andronic este implicat până în gât în dosarul cu retrocedari ilegale, dar despre asta, pe larg, la finalul articolului – n.a.).
Ei bine, aceste ”dezvăluiri” pe care le aruncă regulat în ventilatorul de la Evenimentul Zilei al cărui director general este și pe care în folosește de parcă l-ar fi moștenit de la tac-su au împuțit cam întreaga presă obedientă politicului, adică toată cea cu pretenții de presă de actualități, să sară cu polinicele spre rahatul care vine din ventilatorul EVZ … și toți ”jurnaliștii” halesc, și halesc, și halesc de te temi că dau dracului în hepatită. Subiect de subiect …
Dacă ne uităm un pic mai atent la ce se întâmplă în spatele acestei borboroseli infecte vedem episodul al doilea al filmului ”Noaptea ca hoții”…. și anume ”Ziua ca hoții”. Da, ce nu s-a reușit în iarnă la Guvern se face acum, ”democratic”, la Parlament. Se adoptă tacit Legea Grațierii.
Îmi pare chiar o lipsă gravă de imaginație la crearea celor două episoade.
Schema scenariului pare a fi cam așa. Pentru simplificare folosim un nume rezultat din împerecherea celor două personaje, Sebastian Ghiță și Dan Andronic: SEBANDROBICUL.
Deci, SEBANDRONICUL dă cu rahat în ventilator, pseudojurnaliștii sar cu polonicele și încep să halească la greu, aburii chelfănelii lor din fălci fac o ceață la adăpostul căreia penalii eliberați … mișto și simplu, nu?
Povestea eliberării penalilor… capitolul: Adoptarea Tacită a Legii Grațierii
Legea graţierii, adoptată tacit de Senat. Dragnea: ”Asta e. Mai dezgropăm morţii?”
Controversata lege a graţierii a fost adoptată tacit marţi de Senat, în contextul în care Comisia Juridică nu a transmis la timp raportul în acest caz.
Întrebat de ce nu s-a dat un vot pe proiectul legii graţierii în Senat, liderul PSD Liviu Dragnea a replicat: „Pentru că cei de la comisie n-au venit cu raportul, pentru că, până să se finalizeze termenul de aprobare tacită, n-au căzut de comun acord asupra unei forme finale. Asta e.”
Totodată, întrebat dacă PSD şi ALDE nu au majoritate în acea comisie, şeful PSD a răspuns: „Mai dezgropăm morţii? A ajuns în Cameră legea.”
Legea graţierii va ajunge acum pe masa Camerei Deputaţilor, unde se va lua o decizie finală pe marginea acestui subiect extrem de sensibil pentru societatea românească.
„Chiar şi în forma iniţială, fără amendamentele revoltătoare propuse de PSD şi de Traian Băsescu, legea rămâne un vehicul pentru singurul obiectiv al PSD: graţierea corupţilor. Cerem iniţiatorului, guvernul României, să o retragă din circuitul parlamentar. Graţierea colectivă nu rezolvă problemele din închisori.
Toate studiile arată că mai bine de 50% dintre deţinuţii eliberaţi se întorc în penitenciare într-o perioadă de un an dacă nu au beneficiat de programe de reabilitare şi reinserţie socială. Situaţia din închisori este de fapt doar un pretext pentru PSD care ştie foarte bine aceste lucruri, dar se preface că nu le ştie”, declarase, cu o zi în urmă, preşedintele USR Nicuşor Dan.
Sursa articolului: epochtimes-romania.com
În loc de Post Scriptum, despre problemele cu legea a lui Dan Andronic:
„Andronic Dan Catalin, consultant politic, jurnalist”. Asa este prezentat actualul director si proprietar oficial al ziarului Evenimentul Zilei in comunicatul de joi al DNA, referitor la retinerea lui Dan Andronic, pentru 24 de ore, in noul dosar cu retrocedari ilegale. La fel incepe prezentarea lui si pe pagina de Wikipedia care ii este dedicata: „jurnalist si consultant politic”. Doi termeni care, potrivit regulilor nescrise ale presei, nu au ce cauta unul langa altul, dar care, in cazul lui, descriu corect o cariera ce a parcurs mare parte din presa post-decembrista, dar si mai toate gruparile politice mari ale ultimilor 15 ani.
- Potrivit DNA, Dan Andronic se numara printre cei cinci inculpati pentru care s-a dispus retinerea pentru 24 de ore in cazul afacerii cu retrocedari ilegale in care este suspectata o frauda de 135 milioane de euro – al doilea dosar DNA deschis in tot atatea luni, in care el este implicat, dupa cazul Elena Udrea-Hidroelectrica. Pe numele lui a fost dispusa, in noul dosar, actiunea penala si retinerea „pentru comiterea infractiunilor de: constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii; complicitate la trafic de influenta”. Potrivit DNA, Dan Andronic ar fi aderat la grupul organizational in 2007.
- Printre ceilalti inculpati se numara cel putin doi cu care jurnalistul-consultant politic s-a intersectat, in diverse momente, pe parcursul carierei sale de consultanta politica.
Potrivit prezentarii sale din ziarul pe care il conduce, Evenimentul Zilei, Dan Andronic (n. 1970), actualmente director general al publicatiei, a intrat in presa in 1992, ca redactor la acelasi cotidian, unde lucra si tatal sau, caricaturistul Adrian Andronic. A ajuns redactor-sef adjunct la EvZ, dupa care a luat calea altor activitati media: 1997 – realizator de emisiuni si director de programe la Tele 7abc; 1998 – director de programe si realizator, apoi director la Stirile Prima TV; 2001 – director la Curentul.
Din 2003, cand a devenit director general la nou-infiintata Realitatea TV, a inceput si implicarea sa in politica. Potrivit aceleiasi surse (profilul din EvZ), „din 2004 s-a ocupat in principal de consultanta politica. Din 2011 s-a intors la EvZ, ca director general”. De atunci, s-a prezentat mai mult ca jurnalist, inclusiv la televiziune: jurnalistul-consultant politic scria editoriale la ziar si realiza interviuri cu oameni politici la B1 TV. Tine – sau a tinut cel putin pana in vara acestui an – si un blog, danandronic.ro, avand ca motto: „100% politic, 1% manipulare”.
Profilul din Evz.ro nu descrie cariera lui in consultanta politica. El a inceput sa lucreze efectiv in acest domeniu in 2001, alaturi de Bogdan Teodorescu, un an mai tarziu incepand sa opereze prin compania Multimedia Political Communication.
Dan Andronic a fost directorul Realitatea TV in 2003-2004, perioada in care Silviu Prigoana, fondatorul postului, a cedat pachetul majoritar de actiuni societatii Bluelink Comunicazioni din Elvetia, cu actionariat ascuns. In prealabil, Prigoana cedase un pachet important unui tanar necunoscut, prezentat la acea vreme de Evenimentul Zilei (ziar condus atunci de Cornel Nistorescu) drept un reprezentant al gruparii Bittner-Petrache. In aceeasi perioada, in care guvernul Nastase controla efectiv mai toata presa, Realitatea TV nu s-a remarcat in niciun fel prin vreo critica la adresa puterii. In 2006, Bluelink si, implicit, proprietatea asupra acestui post au fost revendicate de Sorin Ovidiu Vantu.
- In 2004, s-a ocupat de campania electorala si de imaginea lui Adrian Nastase. Printre oamenii de incredere ai acestuia se numara si Remus Truica, in prezent om de afaceri, inculpat acum, alaturi de Dan Andronic, in dosarul retrocedarilor ilegale cu prejudiciu estimat la 136 de milioane de euro.
Dupa 2004, Dan Andronic isi continua activitatile de consultanta politica prin firmele Oane Communication si First One Communication, in aceasta din urma asociindu-se cu agentii din Israel si SUA, reprezentate printre altii de Tal Silberstein, care avea sa ofere, mai tarziu, consultanta si pentru PDL si care, spunea, intr-un interviu pentru Jurnalul National din 2008, ca fusese adus in Romania de Traian Basescu si ca acesta ii fusese primul client de aici, in 2002.
In 2007, Dan Andronic se ocupa de imaginea lui Calin Popescu Tariceanu (pe atunci la PNL), caruia, potrivit interviului din Jurnalul citat mai sus, Tal Silberstein i-a „dezlipit porecla de Moliceanu”. In 2012, Ziuanews.ro si Cotidianul legau numele lui Tal Silberstein de incercarea lui Traian Basescu de a „pune mana pe patrimoniul Casei Regale”. Aceeasi sursa nota atunci: „Inainte de a fi recunocut de instantele romanesti ca apartinand Casei Regale din Romania, printul Paul de Romania si-a vandut drepturile litigioase catre firma Reciplia SRL, reprezentata, in contractul cu acesta, de Remus Truica. Reciplia SRL a fost infiintata in 14 decembrie 2005, avand ca unic actionar un offshore, Reciplia LTD, iar la 11 luni de la infiintare, Reciplia SRL a cumparat toate drepturile litigioase ale printului Paul. Compania Reciplia SRL este administrata de nimeni altul decat Marius Andrei Marcovici”.
- Marius Andrei Marcovici, alt inculpat din actualul dosar DNA, a fost consilier al lui Calin Popescu Tariceanu, marele client de imagine al lui Dan Andronic, din a doua jumatate a deceniului trecut.
In 2010, Dan Andronic incepea sa ofere consultanta politica pentru PDL. Partid unde Elena Udrea era „pe val”, ministrul de atunci al Dezvoltarii Regionale fiind acum acuzata de DNA ca, in acel an, ar fi cerut mita 5 milioane de euro pentru continuarea unui contract Hidroelectrica si ar fi primit in 2012 3,8 milioane, plus o creanta detinuta de o firma a acestuia. In acest dosar apare din nou implicat Dan Andronic – proprietarul in acte al societatii care editeaza Evenimentul Zilei, Evenimentul Zilei si Capital. Dan Andronic preluase Evenimentul Zilei in 2011, proprietatea fiind oficializata, insa, abia in 2012, anul in care s-ar fi materializat, potrivit DNA, „plata” catre Elena Udrea in acest ultim dosar pe numele ei. Detalii despre acest caz – aici
Sursa: hotnews.ro
Autor: Costin Ionescu
Data publicării: 10. 12. 2015
Cătușele … dispozitiv pentru împrospătarea memoriei. Întrebări pentru Ion Cristoiu
Sebastian Ghiță, Dan Andronic, Traian Băsescu, Elena Udrea, Alina Bica, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta etc… niște nume cunoscute. Care ar fi legătura dintre ele?
Ei precum și alții brusc au început să își amintească de legături cel puțin suspecte între SRI și DNA, toți văzând-o pe Codruța Kovesi ca un adevărat balaur a României, o femeie care se ocupă cu tot felul de lucruri ascunde și nocive, cu tot felul de lucrături menite să îi bage pe ei sau pe rudele lor apropiate la închisoare. Ingratitudinea supremă a șefei DNA fiind că unii din cei pomeniți ar fi făcut-o ceea ce e.
Interesat este că toți aceștia au început să își amintească de episoade incriminatoare pentru doamna Kovesi după ce au simțit aroma cătușelor. Da cătușele fiind un fel de lecitină că îți vine să te întrebi dacă nu cumva acest tratament ar trebui aplicat tuturor uitucilor. le pui cătușe și hop, își amintesc și câte fire de păr avea mama lor pe sâni când îi alăpta.
Nu știu dacă e adevărat ceea ce spun acești oameni, facă doamna Kovesi o fi chiar atât de nocivă, ceea ce este evident este că așa zisele informații incriminatoare nu aveau cum să le afle doar după ce au auzit sunetul cristalin și rece al cătușelor. Nu cumva, pe faptul că dețineau respectivele informații care lor li se par senzaționale, se bazau ei crezând că astfel aveau o protecție în caz că le venea rândul să dea socoteală pentru diferite ilegalități comise?
Ce mai pare a nu fi tocmai în regulă este că toți încearcă să fac respectivele informații să ajungă la publicul larg și nu la organele statului care ar putea lua măsuri … Oare de ce de câte ori aud astfel de ”dezvăluiri” am senzația că nu îmi sunt adresate mie ci tocmai doamnei Kovesi ori altora ce ar putea avea de suferit dacă spusele lor sunt luate în serios pe principiul ”dacă nu mă scăpați de pușcărie vă trag după mine”?
Casetele lui Ghiță, articolele lui Andronic, declarațiile lui Udrea, Bica, Băsescu, Tăriceanu, Ponta de pe la televiziuni sunt mai mult decât dubioase dacă ne gândim că primii doi controlează de facto instituțiile media unde apar, ultimii dând dovadă realmente de disperare de vreme ce televiziunile unde apar mai nou sunt exact cele care, înainte și după ce apar ei îi umplu de toate zoaiele din lume.
De ce ar lua cineva în seamă casetele lui Ghiță dacă el nu avea rectitudinea de a le face publice decât după ce a fugit? De ce ar lua în seamă cineva serialul lui Andronic dacă ține ascunse exact numele esențiale? De ce ar trebui luate în seamă declarațiile celorlalți dacă interlocutorii din studio nici măcar nu se șterg pe bot de rahatul încât în ceea ce-i privește?
Cum se numesc de fapt așa zisele dezvăluiri ale celo pomeniți? Cum altfel decât șantaj?
Cred că ar trebui ca CNA să ia măsuri împotriva celor care iasă cu acuzații de genul ”știu eu că…” dacă nu prezintă și dovezi …
Spun că le vor prezenta la Procuratură sau în instanță … cândva între Calendele Grecești Sfântul Așteaptă… Au de făcut dezvăluiri? Foarte bine, să le facă, sub semnătură acolo unde trebuie … nu la televizor sau în ziarele care nici ele nu mai au de multă vreme vreo credibilitate ..
Nu ia CNA măsuri? Foarte bine .. să fie anchetați membrii CNA pentru a se vedea de ce nu își fac treaba. Să le fie monitorizate averile… unele au cam crescut ca Făt Frumos …
= = = = =
Cumva legat de acest subiect, Ion Cristoiu a scos pe piață ca mare găselniță așa zisul ”binom”, colaborarea dintre SRI și DNA …
Deși am tot întrebat, comunistul (cum își zice cu mândrie) din Găgești nu a răspuns niciodată… nu cumva SRI și DNA sunt instituții ale statului român și ESTE DE DATORIA LOR SĂ COLABOREZE?
Dacă, printr-o minune, Ion Cristoi ajunge să vadă acest text, l-aș ruga să răspundă la două întrebări:
- Tovarășe găgeștean, ai avut vreodată, măcar o amărâtă de secundă, tupeul intelectual de a te gândi să denumești ”binom”, ”trinom” sau cum dorești colaborarea dintre CIA, FBI sau alt serviciu secret american pe de o parte și Justiția Americană pe de cealaltă?
- Dacă nu cer prea mult, poți defini cuvântul ”binom” Dicționarului Explicativ al limbii române?
Sincer să fie, senzația mea extrem de puternică este că răspunsul e negativ la ambele întrebări iar explicația constă în dependența unul fost jurnalist de apariția în public, cam ca la o fostă starletă porno expirată.
PA
Cică Iohannis are 60% încredere după ce a acceptat triplarea salariului şi apoi a dispărut … Nu pot să cred aşa ceva
Cică Iohannis ar avea acum 60% la încredere… să îmi fie cu iertare, dar nu pot să pun botul la aşa ceva.
După ce e de acord ca salariul să îi crească de trei ori apoi dispare ca măgarul în ceaţă, nu am cum să cred că mai are peste 40, hai, cu bunăvoinţă 45%.
Deltfel sondajul este făcut de Avangarde, institutul condus de Marius Pieleanu şi asta spune tot …
Un nou sondaj, realizat de Avangarde, institutul condus de cunoscutul sociolog Marius Pieleanu, confirmă scăderea în sondaje a președintelui României, Klaus Iohannis, cu un procent care ar trebui să dea de gândit echipei de la Palatul Cotroceni. Strategiile adoptate până în acest moment nu dau rezultatele scontate și ne prezintă un președinte absent, confuz în pozițiile publice și care nu reușește să-și definească începutul de mandat.
Am anunțat în urmă cu 48 de ore că am intrat în posesia rezultatelor unui sondaj care arată o prăbușire în sondaje a președintelui României Klaus Iohannis. Potrivit datelor acestuia, vorbeam despre o scădere masivă la capitolul încrederea românilor, respectiv 10 procente. Ceea ce reprezintă enorm pentru un interval de o lună, iunie-august. Mai spuneam atunci că un alt institut de sondare, are cifre care încep cu 4. Mă refeream la 49 la sută, nu la 40 la sută, așa cum s-au grăbit unii să creadă. Peste acest subiect s-a așternut tăcerea, majoritatea oamenilor din presă preferând să dea atenție unor subiecte colaterale, fiecare după interesul politic pe care-l reprezintă. Iată însă că a mai apărut încă un sondaj care confirmă ceea ce am scris.
Marius Pieleanu, conducătorul institutului de sondare Avangarde, mi-a confirmat într-o scurtă discuție telefonică că are la dispoziție rezultatele unei cercetări care arată că încrederea în președintele Klaus Iohannis a ajuns la 60 la sută. Ceea ce poate părea mult, numai că așa cum spuneam și în cursul zilei de vineri, diferența între cifrele înregistrate în luna iunie și cele din luna august arată că președintele României a pierdut 13 procente la capitolul încredere. Potrivit măsurătorilor Avangarde, în luna februarie Klaus Iohannis avea 75 la sută încredere, în luna aprilie 76 la sută, în luna iunie 73 la sută, iar în luna august înregistra 60 la sută. O diferență de 13 procente! Eu anunțam doar 10 puncte procentuale, ca să vorbesc ca finanțiștii…
Trebuie să mai explic un lucru: există mai multe metode de măsurare a încrederii. Unele institute o fac din totalul populației, altele se raportează doar la cei care vin sigur la vot. Și în aceast ultim caz există mai multe metode de identificare a procentului celor care vin la vot. Cu alte cuvinte, veți găsi procente diferite ale încrederii, cu variații mari, de la 60 la 49 la sută, cum este cazul acum la Klaus Iohannis. Nici un institut de sondare a opiniei publice nu încearcă să păcălească! Au metode diferite de măsurare. De aceea trebuie să vedeți evoluția acestui factor de-a lungul unei perioade de timp pentru a vedea creșterea sau descreșterea lui. Cu alte cuvinte nu are rost să compari rezultatele Avangarde cu cele ale CSCI, ci trebuie să vezi cum evoluează încrederea în Klaus Iohannis în cadrul aceluiași institut.
Autor: Dan Andronic
Dan Andronic: … la ce ne ajută tot circul ăsta?
Cine a câştigat din meciul USL-ARD?
Cele două evenimente politice de ieri: Congresul PPE, unde PDL şi Traian Băsescu au fost vedete şi lansarea-miting a USL nu au făcut altceva decât să alimenteze polarizarea electoratului. Avem pe de o parte, un public pro-european, deranjat de evenimentele politice din această vară şi un public naţionalist, anti-european, dar şi anti-Traian Băsescu. Tema politică „Europa” este relativ nouă şi a apărut în această vară, în timpul campaniei de suspendare a lui Traian Băsescu. Şi cel mai probabil, va fi folosită şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile din decembrie.
ARD se asociază cu liderii europeni, aflaţi de partea lor, în timp ce USL vrea să creeze impresia că românii sunt de partea lor şi nu au nevoie de Europa. Aşa cum era de aşteptat, apogeul accentelor naţionaliste şi anti-europene s-a regăsit în discursul lui Crin Antonescu. „Popularii europeni sunt astăzi la Palatul Cotroceni cu preşedintele lor; noi suntem aici cu poporul nostru, fără preşedinte”, „România are drept de vot în Europa şi nu doar drept de ascultat”, „România este şi va rămâne un exemplu în ceea ce priveşte tratarea minorităţilor şi va fi mereu un stat naţional unitar – România”- acestea au fost principalele mesaje ale lui Crin Antonescu, care a demonstrat, pentru a nu ştiu câta oară, cât de confortabil se simte în această ipostază.
În aceeaşi notă, aş remarca în mod special, lista oferită de Victor Ponta lui Jose Manuel Barroso, prin care Guvernul este implicat fără echivoc în lupta politică. Nu mă refer doar la cele opt puncte de pe listă, dar mai ales la faptul că gestul reprezintă o replică pur politică şi electorală la lista înmânată de Barroso lui Ponta la începutul lunii iulie, atunci când Puterea se afla în plin proces de încălcare a principiilor democratice. Prin acest gest, mesajul lui Victor Ponta pentru electorat este foarte similar cu cel al lui Crin Antonescu: „Europa nu are niciun drept să ne spună ce să facem în ţara noastră. Şi noi le putem spune la fel de bine cum să se comporte în relaţia cu noi”.
În schimb, liderii PPE, PDL, Traian Băsescu au fost departe de spiritul mesajelor transmise la mitingul USL. Discursuri în general ponderate, relaxate, rareori belicoase.
Contrastul a fost perfect. Aş fi fost tentat să spun să meciul USL- ARD s-a terminat 0-0. Dar, uitându-mă la cum se golea stadionul chiar din timpul primelor discursuri, la desfăşurarea de forţe megalomanică de pe Arena Naţională, la costurile imense de organizare, cred că şi o parte a propriului electorat USL sau anti- Băsescu începe să se întrebe: la ce ne ajută tot circul ăsta?
Voi cine credeţi că a câştigat de pe urma evenimentelor de ieri?
Autor: Dan Andronic
Sursa: danandronic.ro
Comentariu Blue
La evenimentul USL era plin de ”grei” ai Europei, la maimuțăreala USL, pe la început, Dragnea s-a arătat extrem de mândru și a salutat prezența unei delegații a Rusiei și a uneia a Republicii Populare Chineze… Cine a câștigat acest meci? Depinde în ce parte ne îndreptăm… Din câte știam eu toată lumea spune că vrea în Europa… Doar USL și Dan Diaconescu spun că vor cu China și Rusia…
Să mai spun că în USL este și Becali cu tot trecutul lui de pușcăriaș și cu bănuielile ce planează asupra lui? Nu mai spun, se știe …
Eventualele alegeri preliminare interne, provoacă neliniști în USL
Pentru binele USL, ultima idee a lui Ponta (alegerile primare) va fi abandonată
Câteodată, chiar dacă rar :), Victor Ponta are şi idei bune. Am înţeles că mai nou, vrea să organizeze alegeri primare în USL în urma cărora să fie desemnaţi candidaţii la alegerile locale şi parlamentare. Asta e o idee pe care o susţineam şi eu acum câteva zile, pe HydePark. Înţeleg că m-a citit şi a înţeles că merită aplicată.
Indiscutabil, procesul este favorabil partidelor, care n-ar mai fi captivele unui joc de putere între Centru şi organizaţiile teritoriale şi le-ar permite să devină mai dinamice. Aşa cum am mai spus, prima încercare reuşită de acest gen a avut loc în 2004, tot în PSD, atunci când membrii de partid şi-au ales candidaţii pentru alegerile parlamentare prin vot intern.
Şi deşi ideea nu este deloc rea, aplicarea ei în contextul actual al USL lasă mult de dorit. În primul rând, opoziţia este slăbită de numeroasele conflicte interne generate de desemnarea candidaţilor comuni ai alianţei pentru alegerile locale. Din ce a spus, Ponta vrea ca aceştia, alături de candidaţii pentru alegerile parlamentare, să mai treacă şi de votul cetăţenilor. Astfel, toate candidaturile vor fi testate din nou, ducând la noi tensiuni şi la noi pretenţii. Practic, USL ajunge în punctul din care a plecat.
Deja au apărut reacţii deloc favorabile din teritoriu la propunerea de la centru. Fiecare candidat va trebui să obţină o cotă de voturi, şi dacă aceasta nu va atinsă, atunci USL va nominaliza un alt candidat. Cine şi cum se va face acest lucru ridică semne de întrebare, chiar pentru cei care au venit cu ideea.
Dar mai ales, în funcţie de cine numără voturile, conducerile partidelor mai pot scăpa eventual de câţiva indezirabili. Tot Victor Ponta este campion la acest capitol, episoadele recente cu Marian Vanghelie şi Mircea Geoană demonstrând că preferă colegi obedienţi, chiar dacă ar avea carenţe la capitolul notorietate sau capacităţi de organizare, şi un partid mic, dar loial.
Cred însă, că alegerile primare ar fi putut avea succes dacă ar fi fost implementate în locul sondajelor de opinie care au decis candidaţii comuni în 2011. Acum, aplicarea măsurii nu ar duce decât la mai multe frustrări, conflicte şi haos.
În definitiv însă, cred că temerile liderilor locali nu vor deveni realitate. Din simplul motiv că nu vom ajunge să vedem acest proiect pus în aplicare de niciunul dintre partidele USL. Ca să citez chiar dintr-un liberal, pe această temă: „Orice minune ţine trei zile, proiecte negândite au mai fost anunţate de liderii USL. De exemplu, demersul de suspendare a lui Băsescu. După declaraţii ameniţătoare, procedura a intrat în derizoriu.” Exact asta mă aştept să se întâmple şi în cazul alegerilor preliminare…
Autor: Dan Andronic
Sursa: Articolul poate fi văzut pe hidepark.ro și pe Dan Andronic blog
Comentariu Blue: Personal consider că în principiu alegerile preliminare reprezită o formă prin care un partid, sau o alianță de partide, demostrează faptul că în interiorul său se poate vorbi de democrație cât de cât adevărată. Nerecurgerea la un astfel de demers, sau blocarea lui de către persoane aflate în zonele superioare ale structurii partidului, în conducere, demonstrează în schimb intenția acestora de a nu da prea multă putere și concentrarea controlului asupra foemațiunii politice respective în mâna unui grup restrâns. De obicei acest grup este susținătorul sistemelor electorale unde se folosesc liste aprobate înainte de alegeri de către conducerea centrală. Prin extensie logică, acele grupuri cu intenții centralizante, sunt acele grupuri care se opun alegrilor uninominale în două tururi de scrutin, în opinia mea, cel mai apropiat sistem electoral.
P.S. Alte articole care se referă la alegerile preliminare din USL:
Realitatea Net: Aleşii PSD şi PNL, nemulţumiţi de decizia organizării alegerilor preliminare în USL
Evenimentul Zilei: USL face alegeri deschise pentru candidați. Temeri și frământări printre parlamentarii Opoziției. De ieşit, iese cine trebuie
Evenimentul Zilei: EXCLUSIV Lider PSD: „Și PDL-iștii pot vota la alegerile preliminare ale USL”
301.ro: Alegeri preliminare deschise. Candidaţii USL, desemnaţi prin vot popular
GorjExclusiv: Alegeri preliminare deschise pentru candidaţii USL
ȘtiriROL.ro: Candidatii USL la locale si generale, desemnati in urma alegerilor preliminare deschise
Adevărul.ro: Candidaţii USL la locale şi generale, desemnaţi în urma alegerilor preliminare deschise
Gazeta de Nord-Vest: Candidaţii USL vor fi desemnaţi în urma alegerilor preliminare deschise
UPDATE: Mi-am amintit ceva.
Nu cu foarte multă vreme în urmă, cei doi președinți ai USL, Președintele PSD, Victor Ponta, Președintele PNL, Crin Antonescu și păcăliciul Președinte al PC, Daniel Constantin semnau un acord prn care România era împărțită în trei conform hărții de mai jos prin care ar urma ca în partidele galbene, candidații să fie ai PNL, în județele roșii de PSD, iar PC-ului ar urma să-i revină un fotoliu, cel de Președinte al Senatului pentru Peședinteie de facto al PC, Dan Voiculescu.
Îmi amintesc cum atunci s-a desfășurat un adevărat ritual, demn de o cauză mai bună. Trio Măscărici (Sau Trio PAC-Ponta, Antonescu, Constantin) anunțau extrem de gravi, de parcă aveau împlântat între buci un supermorcov, că și-au depus semnăturile pe respectivul protocol și că asta nu mai poate fi schimbat. Faptul că ei considerat acel protocol bătut în piroane, a provocat multe nemulțumiri, la Iași, București, Vâlcea, Brașov și alte județe, unde barinii locali nu erau de acord să cedeze întietatea celor hotărâți de la București.
Sunt confuz… gata, nu mai au nici o valoare acele semnături? Oare celelalte promisiuni ale USL Garantate de Trio PAC or avea aceeași valoare? Țîțîțî … săracii useliști, probabil sunt și mai confuzi decât mine… Poate de aceea pleacă uselițtii spre alte orizontuti politice…
Așa conducători, așa organizație USL-ul ăsta … 😀
Harta cu împărțirea României între liberali și social democrați, hotărâtă prin Protocolul semnat de Trio PAC
Dan Andronic: Dacă Victor Ponta nu ar mai fi preşedintele PSD, atunci ar mai rezista USL?
„Dacă se pune problema ca domnul Crin Antonescu să nu mai fie preşedintele PNL, nu cred că va mai exista USL”, spunea Victor Ponta recent, încercând probabil să arate că relaţia sa cu liderul PNL merge ca pe roate.Ca o mică paranteză, cred că de aici rezultă mai degrabă altceva. Mai exact, transpiră impresia unei alianţe temporare, având termen de garanţie în funcţie de perioada în care reuşesc cei doi lideri să se menţină la vârful celor două partide.
La cum văd că se mişcă lucrurile în PNL, Victor Ponta poate să stea liniştit din acest punct de vedere. Altădată apropiaţi ai lui Crin Antonescu, voci precum Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, Varujan Vosganian, Teodor Meleşcanu au fost împinşi spre marginea partidului şi doar din când în când se mai aude câte ceva din direcţia lor. Nu văd pe nimeni care i-ar putea pune lui Antonescu în pericol poziţia în partid, sau dacă există, atunci o face în linişte.
Prin urmare, cred că problema trebuie pusă altfel. Dacă Victor Ponta nu ar mai fi preşedintele PSD, atunci mai există USL?
În primul rând, întrebarea este mai actuală. Pentru că din toate partidele care formează USL, numai PSD lasă impresia că se află sub un permanent asediu. Ba vrea să scoată PC din alianţă, încearcă, nu reuşeşte, PC rezistă. Ba vrea mai multe şi mai bune locuri decât PNL la împărţeala pe judeţe şi iese scandal. Ba vrea să-l dea jos pe Geoană şi pierde funcţia de la Senat şi se lasă cu un scandal şi mai mare. Sondajele arată din ce în ce mai prost, Partidul Poporului, care prin vocea preşedintelui Dan Diaconescu se declară de stânga, stă din ce în ce mai bine. Deciziile lui Ponta, mai ales după episodul Geoană sunt contestate de lideri de anvergură naţională ai PSD, dar apoi, cel mai important, de cei locali! Informaţii în acest sens, ies la iveală în permanenţă. PSD e un partid a cărui forţă depinde de structurile locale puternice, PNL în contrast, niciodată nu a depins de ele pentru că pur şi simplu nu le are. Impactul nesupunerii, nemulţumirii, revoltei unei organizaţii interne este mai mare asupra PSD, decât ar fi asupra PNL.
Şi totuşi o explicaţie privind determinarea cu care Ponta ţine cu dinţii de USL este evidentă şi politic corectă. Pentru că însăşi conservarea poziţiei sale în fruntea PSD depinde de existenţa USL.
Deci, dacă USL dispare pentru că unul din cei doi lideri îşi pierde funcţia, cel aflat în această situaţie va fi mai degrabă Victor Ponta, care poate, ar trebui să acorde mai multă atenţie situaţiei interne din propriul partid, decât consolidării relaţiei personale cu Antonescu.
Autor: Dan Andronic
Sursa: hidepark.ro
Nota blue: Dacă termenului ”artificial” îi putem pune grade se comparație, atunci cred că în PSD, USL e văzută mai artificială de cât în PNL.
Cred că este mult mai puțin dorită. În cazul în care PSD ar merge singur, ar obține probabil aproape la fel de multe voturi câte va obține USL. Problema vine dacă te uiți la felul în care s-ar împărți cașcavalul.
Acum pe lângă Faptul că trebuia să îi cedeze funcții PC-ului va trebui să îi dea și PNL-ului.
Acesta din urmă pare a fi pierdutr foarte mulți adepți prin lipirea de PC dar și mai mulți prin alierea pe față cu PSD…
Singurul care câștigă din această alianță, de fapt este Felix. Aăsta e singurul personaj din țările democrate care reușește să ocupe funcții politice deși nu-l votează nici dracu.
Dan Andronic: Oare dl.Victor Ponta îşi scrie singur prostiile pe blog?
Oare dl.Victor Ponta îşi scrie singur prostiile pe blog?
De multe ori m-am gândit să fac o paralelă între dl. Victor Ponta, social-democratul cu bonă filipineză şi Ion Iliescu, fostul Preşedinte.
Eu bănuiesc că da. Prea este stilul său. Unsuros, insinuant, plin de inexactităţi, vag ameninţător, cum îi stă bine unui aparatcik ajuns în fruntea bucatelor. De multe ori m-am gândit să fac o paralelă între dl. Victor Ponta, social-democratul cu bonă filipineză şi Ion Iliescu, fostul Preşedinte. Traseul politic este asemănător, apucăturile aşişderea. Patrioţi. Colaboratori. De la Tineret au venit amândoi, la reciclare au fost trimişi amândoi, dar nu oriunde, ci în aparatul de partid şi de stat, pe funcţie importantă. Pe parcursul istoriei amândoi l-au “împuşcat” pe cel care le-a fost baci. Dl. Ponta este chiar mai tare decât Iliescu. L-a părăsit pe Adrian Năstase în 2005 pentru Mircea Geoană, după care l-a slujit pe Mircea Geoană ca purtător de vorbe în campania prezidenţială, trăgându-i un şut în posterior după ce acesta a pierdut alegerile. De ce scriu despre el? Habar n-am, poate doar pentru că este exemplul clasic al politicianului de tip Omul-Nou. Dlui Ponta i se pare normal să i se plătească călătoriile în străinătate, să primească sponsorizări de la drumari, chiar să pupe mâna Adevăratului Stăpân, cu o singură condiţie: să nu se afle! Dacă-i aduci aminte, devine agresiv…
Băiatul ăsta vrea să conducă România? Înseamnă că nu a învăţat nimic de la Mircea Geoană! Ceea ce-i normal, pentru că râvneşte la titlul de “Prostănac”. Este extrem de aproape.
P.S. În privinţa faptului că eu am fost şeful de facto al campaniei electorale al lui Adrian Năstase, dl. Victor Ponta ar face bine să-şi împrospăteze memoria întrebându-i pe Bogdan Teodorescu şi Dan Sultănescu, actuali prieteni/colaboratori, despre rolul fiecărui angajat al Multimedia Political Communication în campania din 2004. Sau chiar pe Dan Nica, şeful campaniei. Eu ştiu ce am făcut în campania electorală din 2004, dar cu surprindere aflu că dl Victor Ponta cu aceeaşi tărie de caracter, îi furniza lui Sebastian Lăzăroiu, de la Alianţa DA, dosarele PSD-iştilor întocmite de el ca şef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase. Pe care le citeam ulterior în presă, întrebându-ne cine-i trădătorul din PSD care face un asemenea lucru. După 7 ani am aflat: dl Victor Ponta 🙂 O făcea contra sondaje 🙂
QED. Unsuros, insinuant, plin de inexactităţi, vag ameninţător, dar şi cu stofă de colaboraţionist…
P.P.S.: Totul a fost o lecţie a lui Sebastian Lăzăroiu cu privirea la capacitatea lui Victor Ponta de a lansa neadevăruri cu nonşalanţa celui căruia îi place să rescrie istoria după interesele de moment. Sper că a gustat-o din plin.
Autor: Dan Andronic
Sursa: hydepark
Dan Andronic: Cum arată Europa politică după acordul de la nivelul UE?
Cum arată Europa politică după acordul de la nivelul UE?
S-a scris mult pe seama prevederilor economice incluse în acordul interguvernamental aprobat la nivelul Uniunii Europene. Însă acesta a reconfigurat radical şi politica europeană. Cum arată acum balanţa de putere în interiorul Uniunii? Şi care sunt riscurile la care este supusă Germania, percepută acum drept cel mai puternic stat european? Vă invit să citiţi articolul de mai jos, care îşi propune să analizeze consecinţele politice ale înţelegerii interguvernamentale, publicat de The Guardian şi semnat Ian Traynor.
Liderii obosiţi şi morocănoşi ai Europei şi-au făcut apariţia, în Bruxelles în zorii zilei de vineri, cu ochii împăienjeniţi de somn, după 9 ore de discuţii nocturne legate de salvarea monedei unice şi a întregului proiect european.
Unii au făcut pe vitejii, alţii au blufat, dreptul de veto a fost folosit. După ce se aşează lucrurile, ziua de vineri, 9 decembrie poate fi văzută ca un moment de cotitură, începutul sfârşitului pentru Marea Britanie în Europa. Dar mai mult decât atât- apariţia unei noi Europe, mai reci în care Germania este liderul de necontestat, ce impune un deceniu de austeritate în zona euro ca preţ pentru susţinerea monedei europene.
Viitorul este o uniune lipsită de bucurie, dar plină de sancţiuni, pedepse, disciplină şi resentimente ce clocotesc, cu elitele de centru care conduc UE, aflate din ce în ce mai mult sub asediul populiştilor de dreapta şi de stânga, poziţionaţi împotriva UE, care se află peste tot în Europa.
“Pentru prima dată în istoria UE, germanii deţin controlul. Dar ei sunt, de asemenea, mai izolaţi decât înainte”, a declarat Charles Grant, director al thinktank-ului Centrul pentru Reformă Europeană. “Britanicii sunt cu siguranţă marginalizaţi. Influenţa lor nu a fost niciodată mai slabă în timpul vieţii mele.”
Rămâne de văzut dacă summit-ul a salvat moneda euro sau nu. Cu toate acestea, dintr- o singură lovitură, a transformat locul Marii Britanii în Europa. Jucându-se cu soarta monedei europene, în cea mai gravă criză a UE, Cameron a pierdut, plasând interesele City-ului londonez în faţa priorităţii europene. Înalţi oficiali din Marea Britanie cred că primul-ministru a trădat interesul naţional britanic alegând să dea lupta greşită la momentul nepotrivit, a pierdut şi a cedat un loc la masa celor mari, care vor determina forma viitoare a UE.
“Cameron a calculat greşit şi a acţionat destul de prost. Nu a procedat cum trebuie”, a declarat un înalt oficial al UE. Dacă principalul fir narativ al summit-ului a fost Marea Britanie vs. UE, atunci fricţiunile şi animozităţile generate de noua ascensiune a Germaniei s-au extins, totuşi, mult mai larg, învăluind Franţa, Spania, Italia, Grecia şi alte state. Cameron a plecat la Bruxelles, împovărat cu ironii batjocoritoare că ar fi noul Neville Chamberlain.Trimiterile deloc binevoitoare la conciliatorismul din 1938 în faţa lui Hitler, nu se aud doar în rândurile Tory şi în presa de scandal anti- UE din Marea Britanie.
Nicolas Sarkozy, de asemenea, se confruntă cu atacuri din dreapta şi din stânga, fiind acuzat că a capitulat la Berlin şi este comparat cu francezul care l-a însoţit pe Chamberlain la München în 1938 – Édouard Daladier. În Grecia, Italia şi Spania, talkshow-urile şi ziarele sunt pline de resentimente anti-germane, iar referirile la al doilea război mondial, la nazişti, la un presupus al “Patrulea Reich” sunt la ordinea zilei.
Chiar şi în Germania unde liderii acesteia au o atitudine ambivalentă fată de noua putere obţinută şi se simt greşit înţeleşi, ziariştii calculează care sunt costurile pentru a salva statele slabe din zona euro şi compară cifrele cu reparaţiile colosale pe care a fost obligată să le plătească dupăprimul razboi mondial, declanşând reacţia care a deschis calea pentru Hitler. “Vom avea puţin de-a face cu germano- fobia”, scria Jakob Augstein în Der Spiegel în această săptămână. “Europa a revenit la stereotipurile din anii de după război. Ar fi mai bine pentru Germania să greşească împreună cu partenerii săi, decât să insiste singură să aibă dreptate.”
În timp ce exporturile germane se prăbuşesc pentru prima dată în acest an există puţine semne că Merkel va asculta de criticii săi. Germanii sunt celebrii pentru faptul că nu îl citesc pe John Maynard Keynes. În această săptămână, în timp ce prezenta ideea unui regim euro bazat pe sancţiuni ca răspuns la criză, un oficial german a declarat: “Trebuie să scăpăm de iluzia că cheltuielile de stat creează oportunităţi de dezvoltare.”
“În ciuda aversiunii dumneavoastră de înţeles faţă de inflaţie, sunteţi de acord totodată că pericolul de colaps reprezintă acum o ameninţare mult mai mare”, a spus Radek Sikorski, ministrul polonez de externe, într-un discurs ţinut săptămâna trecută la Berlin. Nu este clar că acesta a fost apreciat. Datorită preocupării germane privind economiile şi limitarea cheltuielilor, spune Grant, “ne confruntăm cu 10 ani de austeritate, cu sumbri „învăţători” german care îi lovesc peste degete pe cei care cred altceva”.
Când austeritatea se va resimţi asupra economiei reale, perspectivele vor fi sumbre, cu un şomaj în creştere, “adaugă un înalt funcţionar de la Bruxelles. “Recesiunea în care am intrat acum este prima” fabricată în Europa “din anul 1993″, spune Jean Pisani-Ferry, şeful thinktank-ului Bruegel din Bruxelles. “Criza euro a adus deja prejudicii semnificative economiei europene. Dacă lucrurile continuă să se agraveze atunci prejudiciile ar putea fi imense.”
Schimbarea modului în care puterea este împărţită la nivelul UE a venit treptat în ultimii 20 de ani: unificarea Germaniei, distrugerea mărcii germane, naşterea monedei unice, şi eliberarea şi apoi integrarea Europei de Est a redesenat harta şi politicaEuropei.
Dar urgenţa datoriei suverane, criza financiară şi răspunsul liderilor Europei a pus accentul pe aceste transformări mai mult decât oricând înainte în acest an. Cu Germania care ia deciziile, Franţa, vioara a doua, Marea Britanie marginalizată,zona euro împărţită între avuţi şi cei care nu au, cu statele mai mici ale UE sătule să asculte de „un dictat” franco-german, Comisia Europeană mai slabă ca oricând în ultimii ani, dispreţuită şi ignorată de către Paris şi Berlin, şi elita tradiţională pro-UE aflată la guvernare în Europa (nu şi Marea Britanie) atacată de un nou tip de populişti anti-UE . Această situaţie este agravată de o criză de încredere în conducerea europeană şi o criză de credibilitate pe pieţe. “O Europă fracturată, introspectivă “, spune Grant. “Incapabilă de a fi un jucător mondial, târându-se de la un summit de soluţionare a crizei la un altul.”
Alţii sunt mai puţin pesimişti.
“În cele din urmă şi Germania va trebui să cheltuiască şi să investească”, spune oficialul UE. “Veţi avea, probabil, un alt lider francez. Merkel ar putea pierde la următoarele alegeri. Putem asista la o reîntoarcere la economia keynesienă. Situaţia actuală poate să indice dominaţia germană, dar lucrurile se pot schimba.” Apelurile către Merkel devin mai puternice şi mai publice. “Acesta este cel mai inspaimantator moment din viaţa mea ministerială”, a declarat elita politicii externe germane în Berlin. “Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Poloniei? Prăbuşirea zonei euro. Cer Germaniei, pentru binele vostru şi al nostru să o ajute să supravieţuiască şi să prospere. Ştiţi foarte bine că nimeni altcineva nu o poate face.” Merkel este într-o poziţie incomodă, este de temut dacă obţine prea multă putere şi criticată, dacă nu reuşeşte să conducă. Pare că se simte incomod cu noua poziţie dominantă a Berlinului. “Este absurd să spui că Germania vrea să domine Europa în vreun fel”, a spus ea Bundestag-ului săptămâna trecută. Dacă decide să schimbe cursul şi să ajute restul Europei, Cameron este puţin probabil să fie printre beneficiari.
Deşi conflictul principal de vineri în Bruxelles a fost între Cameron şi Sarkozy, planul lui Merkel, nu al lui Sarkozy, a fost distrus de către premier. Merkel a fost singura care a spus că soluţia pentru a rezolva criza euro este aceea de a redeschide Tratatul de la Lisabona şi ca toate celelalte 27 de state membre să fie de acord cu noul ei regim euro rigid. Într-adevăr, dorinţa ei nu a fost împărtăţită de către Comisia Europeană, de Herman Van Rompuy, care a prezidat reuniunea la nivel înalt, de Franţa, şi de mulţi alţii care se temeau că re-deschiderea tratatului de la Lisabona ar fi echivalat cu deschiderea unei Cutii a Pandorei. Dreptul de veto al lui Cameron i-a scăpat de ruşine. Dar nu salvează euro şi din acest motiv este probabil să vină momentul răzbunării pentru britanici.
Cel puţin 23 de ţări UE vor depune acum eforturi pentru a pune bazele unui nou pact de stabilitate în următoarele trei luni. Dar, din cauza frămîntărilor juridice privind cine va păzi, va implementa rigoarea fiscală şi îi va pedepsi pe „infractori”, pactul rezultat poate fi mai slab decât a planificat Merkel. În noua formă a Europei, germanii sunt mai puternici decât oricine altcineva, dar nu atotputernici.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 10 decembrie 2011
Sursa: Dan Andronic blog
Dan Andronic: Pentru Ion Iliescu, Victor Ponta e totuna cu Mircea Geoană
Pentru Ion Iliescu, Victor Ponta e totuna cu Mircea Geoană
Indiferent care ar fi motivele disputei dintre Ion Iliescu şi Mircea Geoană, conflictul dintre cei doi ţine de certitudine. Ion Iliescu l-a criticat în repetate rânduri pe Geoană, iar unele replici, caracterizări şi etichetări au rămas notabile. Nu numai la adresa sa, dar şi la modul în care PSD funcţiona în perioadă Geoană. Nu cred că în toată cariera sa politică va reuşi Mircea Geoană să se dezlipească de eticheta de „prostănac” pusă de Ion Iliescu, tocmai când îi era lumea mai dragă.
Şi nu pot să nu observ cum Ion Iliescu repetă aceeaşi reţetă cu succesorul lui Mircea Geoană, Victor Ponta. Atunci când nu îi critică lipsa de experienţă şi nu spune despre Ponta că este „mai impulsiv şi mai tânăr” sau că „omul cel mai bun la toate” ar fi Adrian Năstase, Ion Iliescu îşi manifestă nemulţumirea că de pildă, acum, PSD nu mai poate câştiga singur alegerile, ca altădată, căutându-se o cale cu PNL.
Şi aproape la fel de recent, pe vremea dezbaterii excluderii lui Mircea Geoană din partid, când Victor Ponta a fost vârf de lance, punându-şi la bătaie funcţia, Ion Iliescu insista în continuare că excluderea nu este cea mai bună soluţie şi că poate se va găsi o altfel de rezolvare a problemei.
Pentru electorat, vocea lui Ion Iliescu în PSD contează cel puţin la fel de mult ca cea a lui Victor Ponta. Aş îndrăzni să spun, chiar mai mult. Iar efectul criticilor unui membru notabil al unui partid aşa cum este Ion Iliescu, asupra propriului partid sau asupra unui lider din partidul respectiv este mult mai negativ la nivelul propriului activ de partid şi electorat decât un atac venit din partea opozanţilor politici.
Lasă impresia de slăbiciune a liderului sau a structurilor de partid, fix ultimul lucru de care mai are nevoie Victor Ponta după ce s-a întâmplat în ultima vreme. Şi după cum a reacţionat Ion Iliescu în trecut, nu cred că lucrurile se vor opri aici.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 9 Decembrie 2011
Sursa: Dan Andronic blog
Dan Andronic: Cât de avantajoasă este forma USL pentru PNL si PSD?
Mi-au atras atenţia câteva dintre cele mai recente declaraţii ale lui Mircea Geoană despre USL. Printre ele, afirmaţia că scorul alianţei din sondaje nu reprezintă de fapt suma procentelor celor două partide aşa cum spunea liderul liberal şi critica privind faptul că USL ar fi o construcţie prea rigidă care nu permite celor două partide să se adreseze propriului electorat.
În primul rând, oricare ar fi scorul USL, într-adevăr nu putem spune că PSD şi PNL îşi împart procente egale pentru că bazinele lor electorale au dimensiuni diferite. Lucru demonstrat şi de rezultatele alegerilor parlamentare din 2008, diferenţa fiind notabilă: PSD a obţinut în jur de 30% din voturi, iar PNL aproximativ 19%.
De aceea, nemulţumirile liderilor locali ai PSD legate de paritate sunt justificate. La asta se mai pot adăuga nemulţumirile legate de structura din teritoriu nu tocmai solidă a PNL. Se pare că rezultatele evaluărilor la care au fost supuse filialele liberale nu sunt tocmai îmbucurătoare. Situaţie care, prin comasarea alegerilor şi prin stabilirea candidaţilor comuni pentru alegerile legislative afectează nu numai PNL, dar aproape în egală măsură şi PSD.
În legătură cu critica privind forma USL ce ar deruta electoratul celor două partide, cred că liberalii sunt cei care plătesc din acest punct de vedere preţul alianţei cu PSD. Fiindcă deplasarea spre stânga poate avea mai degrabă efect asupra nucleului dur al liberalilor, în timp ce PSD rămâne acolo unde a stat de 22 de ani: pe stânga.
Cum pot fi contracarate aceste pierderi? USL încearcă de pildă extinderea propriei baze electorale. Excluderea oricărei colaborări cu UDMR după alegerile din 2012, aproape în ajunul Zilei Naţionale a României pare să aibă scopul atragerii electoratului sensibil la astfel de mesaje.
Rămâne de văzut dacă acest tip de poziţionări pur politice sunt suficiente pentru a opri căderea USL în sondaje, recunoscută şi de lideri ai partidului, dar şi criticile din ce în ce mai proeminente la adresa construcţiei, unele venite chiar din apropierea partidelor ce constituie alianţa.
Sursa: Dan Andronic blog
Comentariu Blue:
M-aș lega de un singur alimiat:
”Cum pot fi contracarate aceste pierderi? USL încearcă de pildă extinderea propriei baze electorale. Excluderea oricărei colaborări cu UDMR după alegerile din 2012, aproape în ajunul Zilei Naţionale a României pare să aibă scopul atragerii electoratului sensibil la astfel de mesaje.”
Să mă ierte Dumnezeu, dar dacă anti UDMR-iștii vor pune botul, cred că își va merita soarta. După ce i-au curtat pe UDMR în fel și chip, ba cu zăhărelul, ba arătând biciul, dacă cineva va crede chestia cu românismul fâlfâit mi se pare că e o chestie tot din zona populist infantilă.
Meci cu final previzibil
Meci cu final previzibil. Mircea Geoană exclus din PSD.
PSD nu avea altă soluţie decât excluderea lui Mircea Geoană. Scandalul, care şi aşa o să mai aibă ecou multă vreme în interior dar şi în USL, ar fi fost escaladat cu serioase consecinţe pentru partid. Că tot acest joc nu trebuia început de la bun început, asta este o cu totul altă poveste.
Interesant de observat va fi parcursul lui Mircea Geoană de acum înainte. Nu cred să nu aibă un as mânecă după cum s-a desfăşurat toată povestea. Fie că va alege să se înscrie într-un alt partid, oricare ar fi acesta sau îşi va înfiinţa propria formaţiune. În ciuda votului trebuie remarcat faptul că anumiţi lideri ai organizaţiilor de partid s-au declarat în favoarea actualului preşedinte al Senatului, pe lângă încă liderul de facto al PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Unii au promis chiar că vor demisiona din partid în cazul excluderii sale. În ce măsură se vor concretiza toate aceste promisiuni rămâne de văzut.
Cert este că liderii PSD sunt conştienţi de acest pericol şi de aceea au încercat să evite până în ultima clipă excluderea lui Geoană. Altfel, nu cred că Victor Ponta ar mai fi încercat să-i ceară lui Mircea Geoană să plece din fruntea Senatului chiar şi în cadrul şedinţei de astăzi, susţinând că dacă ar fi primit un răspuns favorabil, excluderea nu ar mai fi fost supusă la vot.
Totuşi, în PSD, Ion Iliescu este cel care iese consolidat din tot acest scandal. Şi care după toate informaţiile va face presiuni pentru convocarea unui Congres Extraordinar al partidului. Semnalul a fost datacum doua zile de un apropiat al său printr-o scrisoare adresată PSD ce critica anunţata excludere a lui Mircea Geoană şi debarcarea lui Marian Vanghelie de la organizaţia Bucureşti.Ieri, Ion Iliescu spunea că un astfel de Congres ar fi „recomandabil” pentru PSD, „pentru a da o linie partidului”.
Iar prin eliminarea din partid a unei figuri cu notorietate precum Mircea Geoană, Ion Iliescu va avea chiar un cuvânt mai greu de spus decât înainte. Atitudinea moderată, aproape împăciuitoare pe care a avut-o în toată perioada de la declanşarea conflictului din partid îl ajută în faţa colegilor din PSD sătuli de costurile de imagine ale scandalului.
Iar cu un Ion Iliescu atât de prezent şi activ în prim-planul PSD, Victor Ponta demonstrează că până în acest moment nu şi-a îndeplinit mandatul de lider reformator al partidului pe care şi l-a asumat din momentul în care a devenit preşedinte al social-democraţilor.
În ceea ce priveşte şefia Senatului, probabil până la sfârşitul anului vom avea un nou preşedinte al instituţiei, şi aşa cum arată lucrurile, sunt slabe şanse ca opoziţia să aibă câştig de cauză.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 23 noiembrie 2011
Dan Andronic: Cum a ajuns PSD la vorba lui Dan Voiculescu
Cum a ajuns PSD la vorba lui Dan Voiculescu
E deja de notorietate faptul ca tema suspendarii presedintelui a fost reluata de opozitie de nenumarate ori. Nu toti liderii USL au sustinut insa de la bun inceput aceasta idee. Ba chiar din acest motiv, au iesit la iveala ceva dispute.
De exemplu, conflictul Victor Ponta-Dan Voiculescu a devenit vizibil in februarie 2011, in momentul in care presedintele PSD a afirmat ca liderul conservatorilor este o « vulnerabilitate » a USL. Declaratia lui Voiculescu ce a determinat reactia lui Victor Ponta a fost tocmai cea legata de suspendarea presedintelui. Iar acum cateva saptamani, acelasi presedinte al PSD sustinea ca suspendarea presedintelui nu se afla printre prioritatile aliantei social-liberale.
Ce s-a intamplat intre timp atat de radical incat sa se modifice cu 180 de grade opinia conducerii PSD?
Pentru cei care nu cred ca suspendarea invocata de USL este un scop in sine, explicatiile ar fi numeroase : acoperirea scandalului Geoana din PSD, “calmarea” lui Crin Antonescu a carui anuntata candidatura la prezidentiale a fost contestata in ultima vreme, gasirea unui motiv suplimentar pentru debarcarea lui Mircea Geoana de la Senat care altfel ar putea deveni presedinte al Romaniei. Cam acestea ar fi scenariile vehiculate in ultima vreme.
Direct sau indirect, toate drumurile duc spre Mircea Geoana. Si nu pot sa nu observ cum se repeta pasii in cazul suspendarii presedintelui Senatului daca ne gandim doar la episodul asa-zisei « rocade», care se pare ca este de neauzit in regulamentul Senatului si in general, in sistemul juridic romanesc. Spun asta pentru ca si circumstantele in care se poate declansa suspendarea sunt prevazute clar in Constitutie. Si pana in acest moment, nimeni din opozitie, in frunte cu liderii partidelor nu a putut spune care este articolul din Legea Fundamentala incalcat de presedinte care ar putea constitui baza initiativei de suspendare.
Pe termen mediu si lung, cred ca USL se va confrunta cu un dublu esec: cel legat de suspendarea presedintelui Senatului, care chiar daca reuseste isi va lasa puternic amprenta asupra imaginii PSD si cel legat de inca un esec in suspendarea Presedintelui, care de aceasta data nici nu va mai ajunge la urne. Iar in momentul votului de peste un an, inadecvarea prioritatilor USL cu prioritatile actuale ale romanilor, s-ar putea mai degraba sa coste opozitia …
Autor: Dan Andronic
Data: 22 noiembrie 2011
Dan Andronic: Viktor Orban, despre criză, politică externă si relaţia cu România
Viktor Orban, despre criză, politică externă si relaţia cu România
Ungaria este statul vecin României cu cel mai mare risc de a intra în colaps financiar. Mai nou, guvernul de la Budapesta a anunţat că va cere ajutorul FMI, după ce acelaşi executiv a pus capăt acordului cu instituţia financiară în urmă cu doi ani de zile. Într-un interviu acordat The Economist, premierul ungur vorbeşte despre principalele probleme economice ale ţării, modalităţi de rezolvare şi relaţiile cu statele vecine. Deci, care este opinia sa asupra rezolvării problemelor economice ale Ungariei, dar şi în ceea ce priveşte politica externă ? Şi cum percepe relaţia cu România? Pe această temă, vă invit să citiţi materialul de mai jos, publicat de The Economist.
Puţine ţări din regiune stârnesc mai multă îngrijorare decât Ungaria şi puţini politicieni stârnesc mai multe controverse decât premierul ungar, Viktor Orbán. Criticii îl văd ca un mesager al guvernării autoritare, prezidând peste iminenta prăbuşire a economiei.
Merită însă precizat că cea mai mare parte dintre criticii săi (deşi nu toţi), sunt rivalii politici ai lui Orban. Dificultăţile economice din Ungaria sunt grave (mixul dintre datorii şi o slăbire a forintului este deosebit de alarmant). Este mult mai vulnerabilă la haosul din zona euro decât oricare alta dintre ţările din apropiere. Dar pentru a fi corecţi, Ungaria nu mai este în „salonul de îngrijire intensivă”, aşa cum era în 2008 atunci când FMI a părăsit ţara. In plus, Orban a moştenit un dezastru şi (datorită unor măsuri, unele dintre ele de pus sub semnul întrebării) a adus finanţele publice sub control.
Este de asemenea uşor să exagerezi cu criticarea abordării politice a lui Orban. Modul în care se comportă cu instituţiile publice poate părea o acaparare a puterii, însă sistemul politic din Ungaria se bazează pe principiul „câştigătorul ia totul”. Partidul Fidesz pe care îl conduce a câştigat un mandat solid la alegerile din 2010, şi de atunci, pe bună dreptate în ochii suporterilor săi, îşi duce la îndeplinire mandatul de stabilizare şi de reformă. Ce dacă asta înseamnă să împrumuţi bani din fondul pensiilor de stat şi să ataci banca centrală, dar şi câţiva bancheri străini?
Imaginea publică cumplită a lui Orban în străinătate este o sursă de mistificare şi de resentimente printre fanii săi. Ei dau vina pe tot, de la partizanatul anti-.maghiar la presupusele legături nesănătoase între elita liberală din Ungaria(care îl detestă) şi mass-media străină. Un motiv ar putea fi faptul că nu acordă multe interviuri mass-mediei străine şi micul său cerc de consilieri este la fel de taciturn.
Dar, într-o vizită la Londra, vinerea trecuta, a făcut un efort remarcabil de a-şi prezenta propria viziune, mai întâi într- un discurs la London School of Economics, şi apoi într-un interviu de o oră cu The Economist.
La prelegerea de la LSE a subliniat cele trei puncte principale ale gândirii sale politice: împărţirea greutăţilor, responsabilizarea şi restructurarea statului. Toate sunt interesante: împărţirea greutăţilor înseamnă lărgirea bazei de impozitare şi, de asemenea, a-i face pe bancheri să sufere consecinţele pentru creditele lor păguboase, mai degrabă decât a-i încărca mai mult decât pot duce pe debitori şi pe contribuabili. Restructurarea statului este o idee frumoasă, dar dificilă:reforma administraţiei publice este des menţionată în ţările ex-comuniste, dar numai Estonia (şi într-o oarecare măsură, Letonia şi Lituania) au făcut progrese serioase în reformarea birocraţiei din perioada comunistă. Responsabilizarea este o idee la fel de frumoasă, deşi este greu să ştii cine este împotriva ei în aceste zile.
Vorbind cu The Economist, a început prin a discuta despre ceea ce pesimiştii ar vedea drept criza capitalismului post-1989. El este de acord, în linii mari, cu diagnosticul. Ipotezele din 1989 au fost că civilizaţia occidentală a triumfat, ruşii au fost (“Slavă lui Dumnezeu”), daţi afară din Europa Centrală, că economiile de piaţă funcţionau mai bine decât cele planificate şi comerţul liber era în avantajul tuturor. Aceste ipoteze au fost corecte, dar incomplete. Un “subprodus” al modificărilor din 1989 a fost globalizarea, care a permis lumii sărace şansa unică de a concura. “Acele ţări, sub-dezvoltate, care au fost sub nivelul nostru cu 20 ani în urmă sunt acum mai competitive decât suntem noi. De asemenea, acele ţări emergente nu sunt democraţii.”
Pentru a rămâne competitiv, susţine el, democraţiile trebuie să se adapteze. Trebuie să devină mai puţin dependente de datorii: datoriile creează slăbiciuni şi împiedică luarea deciziilor. Trebuie să acorde mai multă atenţie sectorului manufacturier şi să furnizeze locuri de muncă decente pentru muncitori. Asta înseamnă o mare schimbare în gandire (el citează proverbul maghiar pentru copii: “învaţă mult sau poate fi necesar să lucrezi atunci când eşti mai în vârstă”).
Acest lucru a condus la întrebarea, dacă este ceva fundamental în neregulă cu modul în care democraţiile occidentale iau decizii. Orban spune că nu are nicio legătură, şi ruşii, chinezi şi brazilienii iau decizii prea lent. Ele doar se descurcă mai bine decât bătrânul Occident în momentul de faţă. Cei în căutarea unui sâmbure de Putinism în gândirea liderului maghiar nu vor găsi mare lucru.
Orban este însă în formă atunci când este întrebat în legătură cu, „curăţarea” membrilor vechiului regim din instituţiile publice. Pentru început, susţine el, guvernul socialist (ex-comunist) din 2002 a fost “mai brutal” decât este Fidesz. „Epurarea” acestora a fost apoi însoţită de 144 anchete penale împotriva oficialilor guvernului anterior. Şi curăţenia este departe de a fi completă: “Ar trebui să facem mai mult”, spune el ferm.
Pentru a justifica acest lucru, argumentul său se bazează mai puţin pe precedent şi mai mult pe patologie. Pentru el, “post-comunismul”, nu este doar un adjectiv, ci este o structură politică, care implică instituţii politice fragile, partide slabe, şi o economie în care vechea elită, şi în care cartelurile sale puternice sunt înrădăcinate. De asemenea, subliniază faptul că o mulţime de alte ţări au oficiali numiţi pe criterii politice: nu în ultimul rând Statele Unite ale Americii. Şi insistă asupra faptului că nominalizaţii Fidesz la funcţii publice importante sunt foarte competenţi şi nu neapărat loiali ai partidului.
Rugat să numească o serie de oficiali din guvernul său, care nu intră în categoria politicienilor oportunişti, se gândeşte o clipă la întrebare şi apoi răspunde. Zsigmond Járai, nu a fost niciodată un membru al Fidesz şi este în prezent preşedinte al consiliului bugetar. La Oficiul Naţional de Audit, VicepreşedinteleTihamér Warvasovszky, un socialist, este directorul adjunct (directorul este de la Fidesz). La Curtea Constituţională, profesorul Mihaly Bihari. Plus preşedinte al consiliului de supraveghere al societăţii de administrare a activelor de stat este Árpád Kovács, un alt socialist.
Revenind la economie, primul ministru este de acord că succesul pentru stabilizarea la nivel macro-economic nu a fost însoţit de progrese în micro-economie: debirocratizare, reforma pieţei forţei de muncă şi, în special reforma economiei subterane. El pune o parte din vină pe Uniunea Europeană, atât pentru creşterea economică redusă şi pentru incapacitatea de a plăti fondurile structurale mai repede.
Acest lucru nu este teribil de convingător. Alte ţări cresc mult mai repede decat Ungaria şi au făcut acest lucru acordând atenţie problemelor cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii. El admite că mentalitatea este cel mai mare obstacol pentru creşterea economică: “Problema principală este lipsa de încredere după 20 de ani de” post-comunism “. Trebuie să ne convingem managerii şi antreprenorii că statul nu este duşmanul lor şi că modificările pe care le facem nu sunt temporare. Este nevoie de timp. ”
Poate. Dar, aşa cum Ungaria se luptă cu un cinism înrădăcinat la nivel naţional, celelalte state merg mai departe. Este surprinzător faptul că Commerzbank a decis să păstreze creditarea în Polonia, dar în nici o altă piaţă europeană în afara Germaniei. Dacă această criză ar fi avut loc acum zece sau 15 ani în urmă, Polonia ar fi fost văzută ca prima victimă, şi Ungaria ar fi devenit preferata străinilor “.
Reforma pieţei forţei de muncă este descurajantă. Ungaria, cu doar 56% din populaţia cu drept de muncă pe piaţa muncii, stă cel mai rău dintre statele UE după Malta, spune el. Media UE este de 65%. “Ne dorim ca aceasta să fie 75%, cum este în Statele Unite”. Până acum, guvernul a interzis pensionarea anticipată şi a tăiat beneficiile sociale pentru cei care pot munci. Dintr-o populaţie de 10 milioane doar 4 milioane au locuri de muncă şi (până la reformele sale) 1 milion dintre aceştia nu plăteau impozite. Iar fondurile necesare pentru creşterea copiilor sunt scutite de impozit.
Cu toate acestea, acest lucru naşte un paradox. Dacă Orban este în favoarea asocierii dintre impozitare şi reprezentare prin lărgirea bazei de impozitare, de ce noua sa lege privind cetăţenia a acordat drept de vot mai multor (potenţial milioane) de etnici maghiari din ţările vecine care nu plătesc impozit la ministerul de finanţe din Budapesta (şi care, ar spune criticii săi, probabil vor vota pentru Fidesz în număr mare). Admite într-un final că taxa nu este singura bază pentru reprezentare: etnicitatea contează, de asemenea . În plus, subliniază el, ungurii străini au doar un singur vot, pentru listele de partid, în timp ce maghiarii din interiorul graniţelor Ungariei au, de asemenea, un vot pentru circumscripţii.
Acest lucru aduce discuţia la poate cea mai spinoasă întrebare pentru celelalte state: relaţia Ungariei cu vecinii săi. Întrebat de ce relaţiile cu România sunt atât de bune şi de ce cu Slovacia sunt atât de rele, Orban răspunde: ” Pentru că slovacii ne văd ca pe o ameninţare şi românii nu.” Maghiarii alcătuiesc 10% din populaţia slovacă şi trăiesc într-o zonă de-a lungul frontierei comune dintre cele două ţări. În România sunt doar 5% şi trăiesc în locuri mai puţin sensibile. La întrebarea aparent rezonabilă privind ceea ce poate el ca lider al Ungariei pentru a-i reasigura pe slovaci, Orban răspunde cu viteză că nu asta este treaba sa. Ungaria, explică el, s-a obişnuit să trăiască în Europa modernă, în ciuda faptului că a pierdut două treimi din teritoriul său . Slovacii trebuie să “se împace de asemenea cu situaţia lor”.
Co-existenţa într-un loc cu complicaţiile istorice pe care le are Europa Centrală presupune în mod necesar un grad de flexibilitate şi de compromis, şi dorinţa de a încerca să vezi şi celălalt punct de vedere. Aceasta nu este o abordare care pare să-i placă prim-ministrului maghiar. Lucru care se vede la întrebarea despre partidul interetnic Most-Hid( după cuvintele în slovacă şi maghiară care înseamnă pod), şi care încearcă să creeze o punte peste prăpastia între cele două comunităţi lingvistice şi care a înlocuit vechiul partid ungar mono-etnic SMK. Orban regretă tacit acest lucru. Partidele etnice, spune el, au un rol de jucat. “Nu trebuie să pretindem că diferenţele etnice nu sunt importante”, avertizează el. Trece apoi la criticarea legii lingvistice din Slovacia (obiectul unor multiple critici internationale, atenuate ulterior), precum şi lipsa unor structuri de autoguvernare pentru minorităţile etnice de acolo (ceea ce contrastează, susţine el, cu dispoziţiile mai elaborate pentru minorităţile etnice din Ungaria).
În ceea ce priveşte politica externă, Orban a declarat în discursurile din ultimele luni, că vântul”suflă dinspre est”. Ce înseamnă asta? Este clar entuziasmat de perspectiva unor legături mai strânse cu China şi respinge acuzaţiile că demonstranţii pro-Tibet au fost maltrataţi atunci când Wen Jiaobao a vizitat Budapesta, în luna iulie. “Nu am închis pe nimeni,” protestează el (adevărat, dar demonstraţiile au fost interzise şi tibetanii locali au fost citaţi să vină la birourile de imigrare ale guvernului în acea zi). Insistă: “Guvernul are dreptul de a opri demonstraţiile care perturbă relaţiile diplomatice. Statul maghiar are dreptul de a exercita politicaexternă în interes naţional.” Poate, dar alte ţări permit proteste, inclusiv cele la adresa intereselor Chinei, care este mai sensibilă la acest capitol. Statul maghiar nu a permis.
Dar cel mai notabil flipflop al politicii externe al Fidesz a fost legat de Rusia. În opoziţie, partidul a fost un critic sever al fostului regim KGB de la Moscova, acuzându-l de neo-imperialism, râzând de situaţiile comice din domeniul securităţii energetice, şi plângându-se de slăbiciunea Vestului faţă de ameninţarea din est. Acum, tonul este destul de diferit. Face unele precizări generale despre istoria de 300 de ani a Rusiei, spune că liderii au arătat semne de schimbare, şi apoi adaugă: “Cred că există o potenţială alianţă strategică intre Rusia şi UE.”Apoi, subliniază că astfel de apropieri au fost negative pentru Europa Centrală, şi că insistă asupra unor garanţii de securitate, energie şi comerţ (acestea din urmă trebuie să fie nord-sud, nu doar est-vest).
Astfel de garanţii ar fi de dorit, dar numai securitatea energetică se îmbunătăţeşte în mod clar (în special pentru Ungaria, care este în drum să-şi încheie dependenţa de petrol şi gaze din est, în termen de doi ani, spune el). Pentru imaginea de ansamblu asupra securităţii, speranţele ţărilor central-europene mai mici, şi ale ţărilor baltice, depind de Polonia, care pare a fi deosebit de neentuziasmată cu privire la orice fel de politică externă neo-Jagellonian. Crede el cu adevărat că Poloniei îi pasă de securitatea Ungariei? Face o pauză şi spune: “Sper că da.” Am putea adăuga că, la rândul lor oficialii polonezi deloc entuziasmaţi să-l aibă pe Orban ca interlocutor, resping ideea unei agende de securitate speciale pentru Grupul de la Visegard şi statele baltice. Orban continuă: “Fie că ne place sau nu acestea sunt state mari, iar noi sunt mai mici. ” Apoi, adaugă ferm că există un acord cu premierul Donald Tusk al Poloniei pe puncte strategice.
Nu pot să iau o decizie în privinţa sa. Sunt dispus să accept unele scurtături economice şi politice. Atunci când ţările din “vechea Europă”, încalcă în mod flagrant normele, şi atunci când bancherii se comportă iresponsabil, nimeni nu poate fi prea critic cu un politician cu un mandat puternic, care rescrie puţin regulile, mai ales în condiţii economice dificile. Aş fi mai degrabă îngrijorat de lipsa preocupării faţă de îngrijorările slovace şi ceea ce mi se pare să fie o preocupare exagerată pentru raison d’État în relaţiile cu Rusia şi China.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 19 noiembrie 2011
Dan Andronic: Nu aduce suspendarea ce aduce Dan Voiculescu
Nu aduce suspendarea ce aduce Dan Voiculescu
Faptul ca aproape nimeni din opozitie nu are de fapt incredere in sansele reusitei procedurii de suspendare a presedintelui nu e niciun mister. Chiar si liderul PNL, cel care vorbea cel mai des despre suspendare spunea aseara ca USL nu are voturile necesare in Parlament si ca actiunea este de fapt o obligatie si o reactie politica a opozitiei.
Am spus ca discutiile despre o eventuala suspendare au fost lansate intr-o incercare de a pune capac mediatizarii si atentiei de care “s-a bucurat” scandalul din interiorul PSD. Mai exista si voci care spun ca totul nu este decat o incercare a conducerii PSD de a le demonstra liderilor partidului ca Mircea Geoana nu este omul potrivit pentru a ajunge interimar la Cotroceni. Ca o tentativa de influentare a votului, cu doar cateva zile inainte de decizia Comitetului Executiv al partidului.
Dupa o perioada de dispute cu liberalii si social-democratii, dar si plina de tensiuni interne pe fondul plecarilor din partid, in care PC a fost mai degraba tacut, ma astept ca lucrurile sa ia o alta turnura. Un articol recent dintr-o publicatie patronata de Dan Voiculescu are un ton mai mult decat critic la adresa initiativei sustinute de Crin Antonescu si Victor Ponta. Pe scrurt, intreaga incercare de suspendare este ridiculizata si odata cu ea, si cei doi lideri ai opozitiei. Nu inainte insa, de o trecere in revista elogioasa a propunerii lui Dan Voiculescu pe acest subiect.
In fine, nu articolul in sine este important, ci semnalul pe care il da. Doar la cateva luni de la formare, partidele constituente par ca se saboteaza reciproc si profita unul de slabiciunea celuilalt. PSD de derapajul spre stanga al liberalilor pentru a castiga titlul de principal motor al aliantei, PNL de scandalul in desfasurare din PSD pentru a obtine o reafirmare a sprijinului pentru Antonescu iar mai nou, PC, de actiunea suspendarii pentru a arunca niste sageti in directia colegilor de alianta. Iar in ceea ce-i priveste pe cei din urma, pentru a plati polite mai vechi, probabil conservatorii nu se vor opri aici, dinamitand si mai mult alianta si folosindu-se din plin de toate resursele de care dispun.
Dan Andronic: România nu este izolată de restul lumii
România nu este izolată de restul lumii
La prima vedere, datele economice ale României pe trimestrul III par mai mult decât încurajatoare. PIB-ul României a avut o creştere de 1,9%, prima de la nivelul Uniunii Europene, care a înregistrat o creştere medie de doar 0,2%.
Bunele rezultate economice şi la nivel anual în comparaţie cu alte state UE, nu numai trimestrial au dat apă la moară analiştilor şi politicienilor care au concluzionat că România îşi permite de fapt, indexarea pensiilor şi salariilor, dar nu există voinţă politică. Ca şi cum România ar trăi izolată de restul lumii şi nu ar depinde inclusiv de evoluţia celorlalte state europene.
Dar adevărul este că România este înconjurată de state care au grave probleme economice.
Ungaria se confruntă cu o inflaţie aflată în permanentă creştere, este aproape de a fi retrogradată în categoria „junk” pentru investiţii, iar cea mai mare problemă a sa este cea a deficitului scăpat de sub control în urma întreruperii acordului cu FMI. De aceea, într-o analiză recentă, Financial Times avertiza asupra riscului ca situaţia economică a Ungariei să indice un nou val de contagiune în Europa Centrală şi de Est.
Toţi ochii sunt îndreptaţi şi asupra noilor guverne tehnocrate ale Greciei şi Italiei care au de îndeplinit sarcini economice care au fost evitate de cei mai politici decât ei. Deja însă, au apărut dubii că un guvern tehnocrat are suportul necesar pentru a pune în aplicare măsurile necesare. Opoziţia conservatoare din Grecia este un exemplu în acest sens. Pieţe de export importante pentru România precum Germania, Spania şi Franţa au avut de asemenea, o evoluţie dezamăgitoare.
Cred că guvernanţii îşi doresc aproape la fel de mult ca salariaţii şi pensionarii să poată aproba o majorări. Dar totuşi, un guvern responsabil trebuie să aleagă soluţia potrivită pe termen lung şi nu să permită o soluţie cu efecte de moment, pentru care este probabil să plătească tot el costurile după o anumită perioadă, odată cu populaţia.
Data publicării: 17 noiembrie 2011
Sursa: Dan Andronic blog
Dan Andronic: Joaca de-a suspendarea, atunci când alianţa e pusă în dificultate
Joaca de-a suspendarea, atunci când alianţa e pusă în dificultate
Raportul solicitat azi de liderii opoziţiei pentru iniţierea suspendării preşedintelui seamănă cu o încercare de a atrage atenţia de la scandalul din PSD. Întâmplător sau nu, ameninţarea cu suspendarea revine deseori pe agenda alianţei, tocmai când partidele din opoziţie se află în dificultate.
De această dată, însă, pe fondul scandalului din PSD, care a generat incertitudini şi asupra susţinerii lui Crin Antonescu pentru prezidenţiale de către social-democraţi, acţiunea USL pare întreprinsă la presiunile liberalilor.
Şi după toate informaţiile, tot Mircea Geoană a fost picătura care a umplut paharul…
Aseară, preşedintele Senatului a afirmat că la o întâlnire cu Victor Ponta din luna iunie a acestui an, liderul PSD i-ar fi spus că nu îl deranjează o eventuală candidatură a sa la prezidenţiale. Asta în condiţiile în care parteneriatul Ponta-Antonescu era dat ca stabilit de multă vreme şi trâmbiţat pe toate canalele posibile.
În acest cadru, desele promisiuni ale lui Crin Antonescu de suspendare ale preşedintelui Băsescu scot la iveală tocmai neîncrederea că PSD îl va susţine la 2 ani distanţă de alegerile legislative pentru postul de preşedinte.
Nu degeaba liderul PNL a fost cel care a spus aseară că preşedintele ar trebui să-şi dea demisia dacă opoziţia câştigă alegerile, iar în caz contrar alianţa social-liberală declanşează procedurile de suspendare. Dacă până acum suspendarea părea condiţionată de refuzul preşedintelui de a numi un premier de la USL în cazul în care alianţa obţine peste 50% din voturi, liderul PNL a susţinut acum că o coabitare între un guvern USL şi Traian Băsescu este imposibilă.
Astfel, ameninţarea cu suspendarea are ca scop şi reafirmarea suportului PSD pentru PNL în general, şi pentru Antonescu în particular.
Acest gen de declaraţii şi acţiuni au însă, efectul unui glonţ orb pentru electorat. Tema suspendării a fost reluată prea des şi la ora actuală, cred că se află departe de preocupările populaţiei. Şi pentru că sunt departe de a avea majoritatea, şi rezultatul politic o să fie 0. În final, totul o să pară o luptă eşuată pentru putere, aşa cum se va întâmpla probabil şi cu şefia Senatului.
Data publicării: 16 noiembrie 2011
Autor: Dan Andronic
Sursa: Dan Andronic blog
Dan Androinic: De cine depinde excluderea lui Mircea Geoană ?
De cine depinde excluderea lui Mircea Geoană ?
Decizia Comisiei de Integritate a PSD de ieri era mai mult decât previzibilă. Şi nici reacţia lui Mircea Geoană nu a fost deloc surprinzătoare. Practic, (încă) preşedintele Senatului şi-a continuat strategia de victimizare pe care o tot foloseşte de o perioadă bună de timp. Exprimarea dorinţei de a rămâne în partid, apelul către colegii din PSD, dar mai ales modul în care Comisia a ales să lucreze, votând pentru excludere în absenţa sa, fără a-i acorda şansa de a se apăra, i-au servit la fix strategia. Sau cel puţin doar o parte a ei.
Excluderea oficială pare o chestiune de câteva zile, şi Geoană caută alternative. Tactica folosită, a « cetăţii sub asediu » prin desele referiri la o posibilă părăsire a partidului de câţiva social-democraţi în urma crizei în care se află PSD, pot fi nu numai încercări de a-şi demonstra grija pentru PSD, dar şi o ameninţare sau previziune de a indica ce se va întâmpla dacă excluderea va fi pusă în aplicare.
Teama de a pierde câţiva parlamentari, eventual senatori, care ar asigura mai uşor preluarea preşedinţiei Senatului de către putere, şi eventual a unor lideri locali, primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene nu sună deloc bine pentru un partid care tocmai a renunţat la jumătate din candidaturile pentru locale în favoarea liberalilor şi pentru care şefia Senatului era singura mare funcţie în stat pe care o deţinea. Chiar şi Liviu Dragnea spunea aseară că pentru un PSD şi implicit USL puternic, şi-ar dori să existe o împăcare între conducerea PSD şi Mircea Geoană. Nu cred că riscurile unei eventuale hemoragii nu sunt conştientizate.
Conducerea PSD vrea pe de altă parte, să elimine senzaţia că la vârful partidului s-ar mai afla altcineva decât Victor Ponta &Co. Dar modul în care o face dă naştere la speculaţii.
In încercarea de a-şi consolida imaginea de lider reformator al PSD, Victor Ponta pare că se bazează tocmai de cei de care vrea să se disocieze. Reapariţia lui Viorel Hrebenciuc în jocurile din PSD este cel mai bun exemplu. Iar acuzaţia lui Mircea Geoană privind planificarea vizitei lui Crin Antonescu şi Victor Ponta în Statele Unite prin intervenţia şi medierea lui Viorel Hrebenciuc alimentează această impresie. Victor Ponta poate scăpa de Mircea Geoană din PSD, dar nu doar cu cei mai apropiaţi dintre colaboratorii săi. Până la urmă chiar şi simpla decizie de excludere, acum devenită aproape o simplă formalitate depinde de decizia liderilor şi a aşa-zişilor baroni locali.
Si a depinde de aceştia, este o strategie care se poate dovedi mai mult decât păguboasă pe termen mediu şi lung. Mulţi pot depune mărturie în acest sens, inclusiv aproape fostul PSD-ist, Mircea Geoană.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 14 noiembrie 2011
Sursa: danandronic.ro
Dan Andronic: Aşteptări şi realitate la summit-ul G20
Aşteptări şi realitate la summit-ul G20
La summit-ul G20 de la Cannes trebuia să se discute printre altele, despre finanţarea Chinei către EFSF, reforma Sistemului Monetar Internaţional sau ocuparea forţei de muncă la nivel european. Dar instabilitatea politică din Grecia a dat totul peste cap. Şi nu numaipolitica economică, dar şi pe anumiţi lideri europeni. Care au fost aşteptările de la summit-ul G20 ? Si cine va fi primul afectat de eşecurile summit-ului ? Pentru a afla mai multe asupra acestui subiect vă invit să citiţi articolul de mai jos, publicat de revista Time şi scris de Bruce Crumley.
Acestea pot fi clişee, dar expresiile “viata nu este intotdeauna dreaptă” şi “lucrurile nu merg neapărat în modul în care ai dori” sunt realităţi crude pe care preşedintele francez Nicolas Sarkozy trebuie să le ia în considerare. În loc să se bucure de summit-ul G20, prezidat chiar de Franţa şi în loc să anunţe majore reforme mondiale, Sarkozy găzduieşte reuniunea grupului de la Cannes axat pe obiectivul mult mai restrâns de a salva pur şi simplu euro de la o dureroasă implozie. În loc de a schimba proactiv lumea pentru a preveni tulburările din viitor, Sarkozy a fost forţat să-şi limiteze eforturile de a păstra un status quo european considerat odată incontestabil. Şi chiar dacă în cele din urmă se dovedeşte că planul de salvare a fost unul de succes, realizarea în totalitate defensivă nu va face mult pentru a-I aduce preşedintelui realegerea la scrutinul de anul viitor, iar alegătorii francezi simt că summit-ul de la Cannes a arătat din nou un Sarkozy ce nu se ridică la asteptarile lor privind modul în care ar trebui să arate un lider.
Şi este foarte dificil mai ales atunci când viaţa este nedreaptă.
De ce nedreaptă? Deoarece criza datoriilor ce pune în pericol moneda euro nu este creaţia lui Sarkozy (sau cel puţin, nu numai a lui). Dar el nu este singurul lider european care se confruntă cu consecinţe politice dezastruoase datorită crizei. Primul-ministru italian Silvio Berlusconi pare condamnat politic de răspunsurile sale ineficiente la problemele Italiei datorate crizei, care au prelungit lunga listă de probleme şi scandaluri, şi despre care analiştii prezic că îi va provoca în curând debarcarea. Furia alegătorilor din Spania în ceea ce priveşte gestionarea economiei este atât de mare încât liderul socialist José Luis Rodriguez Zapatero nici nu se mai deranjează să participe în alegerile pe care partidul de stânga aflat la putere pare sigur că le va pierde. Şi premierul britanic David Cameron, a cărui ţară nici măcar nu foloseşte moneda euro- se confruntă cu revolta colegilor săi conservatori care doresc să se folosească de actuala criză pentru ca Marea Britanie să se retragă din Uniunea Europeană.
Dar deturnarea agendei summit-ului G20 de situaţia disperată în care se află euro este deosebit de dureroasă pentru realegerea lui Sarkozy. Atunci când Franţa a preluat presedintia G20 şi G8 în urmă cu un an, Sarkozy a stabilit o agendă activă de modificare a elementelor care au contribuit la criza globală a sectorului financiar din 2008-2009 şi care au rămas încă de atunci surse de instabilitate. Sarkozy şi-a planificat să implementeze noi reguli revoluţionare în sectorul financiar, inclusiv mult mai multă transparenţă , şi de a impune, eventual, un nou sistem de impozite pe afaceri şi profituri.Preşedintele francez a sperat, de asemenea să negocieze noi reguli pentru a limita volatilitatea preţurilor la mărfuri esenţiale şi să limiteze paradisurile fiscale off-shore şi punctele bancare fierbinţi.
Poate cel mai semnificativ, Sarkozy a promis să reformeze întregul sistem monetar internaţional pentru a-l face mai stabil-un efort care i-ar fi oferit yuan-ului chinezesc o evaluare mai precisă, şi acordându-i euro un statut ce rivalizează cu dolarul american ca monedă internaţională de rezervă . Evident, promovarea monedei euro nu se află printre obiectivele acestei perioade, la fel stau lucrurile şi cu cerinţele europene în privinţa ratelor de schimb în timp ce China este acum curtată cu disperare pentru a finanţa cel mai recent plan de salvare european.
Dar pentru că a trebuit să limiteze obiectivele G20 la furtuna economică ce a lovit Europa, Sarkozy este văzut de către alegătorii francezi ca ducând lupta de care este nevoie. Dar până de curând, publicul francez nu a avut niciun motiv de îngrijorare faţă de liderii săi, până recent. Departe de a fi aplaudaţi pentru noile măsuri curajoase luate pentru a preveni o viitoare răsturnare a ordinii mondiale, Sarkozy şi alţi lideri UE vor primi doar o minimă apreciere, chiar dacă vor rezolva criza.
Acest lucru va avea consecinţe politice, mai ales pentru şefii de stat care doresc să fie realeşi. Deşi pare nedrept, alegătorii au tendinţa de a recompensa o conducere care demonstrează îndrăzneală, determinare şi iniţiativă mai mult decât mutările defensive care împiedică declanşarea unui dezastru. Acesta este un considerent deosebit de raţional cu şase luni înainte de alegerile franceze. Departe de reformele monumentale pe care Sarkozy spera să le obţină de la Cannes, cea mai mare realizare pe care probabil o poate folosi pentru campania sa electorală din 2012 este: “Ar fi putut fi mai rău.” Acesta nu este un argument care îi poate impresiona pe majoritatea alegătorilor şi cu siguranţă că păleste în faţa planurilor de schimbare a lumii pe care Sarkozy le promitea pentru summit-ul la Cannes.
După cum s-a menţionat, drama îi va determina şi pe alţi lideri ai UE să se retragă sau să fie înlocuiţi de la putere. Sarkozy, prin contrast un exemplu fericit, va rămâne în funcţie pentru şase luni înainte de următoarele alegeri franceze. Deci, de ce aduce prejudicii preşedintelui francez această întrunire minimalistă de la Cannes?
Pentru că este încă o demonstraţie publică a eşecului lui Sarkozy de a pune în aplicare majoritatea propunerilor şi a promisiunilor prin care a câştigat puterea în2007-cu apeluri şi poziţii vizionare, care nu s-au materializat. La început, el a triumfat prin readucerea liderilor paria ai Libiei şi Siriei înapoi în comunitatea internaţională, şi ştim cum s-au terminat lucrurile. Apoi, Sarkozy a răspuns la lăcomia şi iresponsabilitatea şocantă care aproape a produs distrugerea întregului sistem financiar internaţional promiţând să “moralizeze” mediul de afaceri din rolul său de “reformator al capitalismului global.” ” S-a terminat cu laissez-faire”, a promis Sarkozy în septembrie 2008.” S-a terminat cu pieţele atotputernice care au întotdeauna dreptate.”
Societatea franceză, încă precaută în privinţa capitalismului şi oarecum antagonistă faţă de cei bogaţi şi puternici-a salutat cu aplauze cruciada lui Sarkozy care s-a intins peste întreg spectrul politic, şi a avut ecouri chiar şi în străinătate. Dar Sarkozy nu a reuşit să ducă la bun sfârşit promisiunea de a părăsi summitul G20 de la Washington din decembrie 2008, dacă nu se ajungea la o reformă radicală a pieţelor financiare. Nu şi-a dus la bun sfârşit nici promisiunea de a boicota reuniunea G20 de la Londra din anul următor, deşi Sarkozy ştia că nu se va ajunge nici atunci la acorduri importante asupra finanţelor mondiale. Şi chiar şi acasă, reformele promise de a face Franţa mai productivă şi mai bogată nu au reuşit să se materializeze. Rezultatul este că, marea majoritate a alegătorilor francezi intervievati spun acum că nu au încredere în conducerea lui Sarkozy, nici în capacitatea sa de a ajuta la rezolvarea crizei monedei euro şi nici în privinţa unor serii de provocări cu care se confruntă preşedintele.
Toate aceste lucruri explică de ce criza zonei euro- şi dominaţia sa asupra summit-ului G20- aduce prejudicii eficienţei şi capacităţii de reacţie a liderilor UE şi aduce în atenţie ambiţiile lui Sarkozy pentru această întâlnire, ambiţii din ce în ce mai mici şi care în cele din urmă vor dispărea. Cu doar şase luni înainte de următoarele alegeri din Franţa, acest lucru reprezintă o grea lovitură pentru un preşedinte nepopular care a planificat să-şi folosească priceperea pe scena internaţională pentru a-şi impresiona alegătorii nemulţumiţi de realizările sale interne.
Autor: Dan Andronic
Data publicării: 5 noiembrie 2011
Sursa: http://www.danandronic.ro/asteptari-si-realitate-la-summit-ul-g20.html
Blue
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.
-
Ana Armanca Ardeleanu
arrletty
-
Blue
-
Blue Sorin
-
micdavinci
Încă mai cred că porcii zboară …
Dacă se învârteşte e bine …
