Dan Constantin, fostul şef al cenzurii moritice, continuă să mănânce rahat în slujba Varanului Băşinos

Mumia media Dan Constantin, mare sculă cândva într-ale cenzurii mioritice (lucru care i-a lăsat sechele, vezi articolul lui Silviu Sergiu : „Cum am fost tuns de Dan Constantin, fostul șef al cenzurii comuniste pe București” ) este un laş rahatophil care, atunci când cineva s-a uitat urât la el şi-a umplut nădragii cu ceea ce mănâncă zilnic şi a început să se plângă că a fost agresat.

Asta nu îl face însă să nu fie un vajnic luptător în slujba stăpânului său, Varanul Băşinos.

Indiferent ce articol semnat de el accesezi, simţi cum dintrodată stomacul îţi vine în gât de greaţă de la duhoare, motov pentru care recomand ca cititorul să aibă în apropiere măcar un kilogram de lămâi.

Iată mai jos un eşantion din zoaiele pe care le fată mintea mumiei mai sus pomenite în infecţia media Jurnalul Micţional (pardon Naţional .. deh, duhoarea). Este vorba de un umor de genul celui gustat de retardaţii fani ai lui Mircea Badea …

Băseştii la Mondial, cu „brazilienii”

Personajele uriaşului scandal al clanurilor Bercea-Băsescu, pentru a fi identificate mai simplu, sar impune îmbrăcarea lor în tricouri numerotate. Numele, pentru eliminarea confuziilor, au aceeaşi rădăcină. Deci, în ordinea numerelor de pe tricou, intră în arenă Băsică, Băsică 1, Băsică 2, Băsică 3, Băsică 4, Băsică 5… Căpitanul echipei este “omul cel mare”; îi spunem Băsoi, pentru că s-ar supăra să-l diferenţiem doar cu un număr mare pe spate şi o banderolă atârnată pe braţ. Băsoi conduce echipa şi în teren, şi în afară; la antrenamente, la spectacol, la cârciumă, la nuntă, cimitir şi mai ales la şmecheriile din care ies bani mulţi, mulţi. În team, ca la marile cluburi, au fost făcute în perioada de “mercato” achiziţii valoroase. Pentru că brazilienii neaoşi sunt totuşi scumpi, au fost indigenizaţi câţiva jucători foarte talentaţi din Slatina. Aveau jocul în sânge şi suficientă experienţă în câteva loturi care jucaseră barbut în “judeţ”. Trecerea lor în echipa din campionatul de şuţi naţionali a fost impresariată de Marian Căpăţână. El îi furniza lui Băsoi tineri talentaţi, dornici să intre în tricourile pe care le credau cu vestă antiglonţ.

Aşa au ajuns Băsică şi tot neamul lui să fie scoşi la înaintare; la apărare, stâlpul de care nu trecea nici un dribleur, era Mircică Băsică. Nici unui atacant advers, în uniformă sau sub acoprire, nu-i trecea prin minte să treacă în fugă pe lângă Mircică, având în mână o sacoşă cu bani sau un portofel burduşit. Acolo rămânea corpul delict. Cum este regula în marea mingicăreală: trece omul, nu trece banul. În cronica sportivă de la “apa cea mare” aflăm că a intrat dihonia în echipa Băsică. Brazilienii din Slatina, aduşi cu mare pompă să joace, au dus o viaţă nesportivă. Mai mult, şi-au permis să-l filmeze în vestiar pe stâlpul apărării. Scandalul a dat pe afară, presa cea rea arată cu degetul spre manager. Băsoi, ca om hârşâit prin multe, ştie că trebuie să anunţe schimbări la lot. Îl trimite pe Mircea Băsică, fratele care ar fi vândut meciul, la comisia de disciplină.

Pe brazilienii vânzători de secrete îi suspendă din activitatea sportivă pe câţiva ani. Să-şi găsească echipe la amatori, nu la profi. Băsoi a convocat presa să anunţe măsurile. Cu lacrimi în ochi a declarat că îi trimite pe jucătorii care au comis acte nesportive grave la judecata comisiilor. Îl lasă şi pe fracsu, stricat de anturajul brazilian de Slatina, la mâna oarbă a Dreptăţii. Îi judecă legată la ochi şi cu căluş în gură una adusă de la Galaţi, care ştie că apa sfinţită se ia de la Cotroceni. 

Băsoi varsă o lacrimă pentru abureală, să creadă proştii că-i pare rău. Noi credem că plânge sincer. După bani.
Ştie că s-a dus dracu echipa, dar va începe o viaţă nouă în sportul feminin. Are o fată de mare viitor, cu trecut tulbure: Nutzy. În jurul ei va aduce fetele pe care le-a crescut de mici, folcloriste care ştiu să umble la arbitri ca să câştige meciul: Boagiu, Mantale, Macovei, Roberta. Sunt gata să se transfere şi câteva fete liberale conduse de Vălean. Ca antrenor pune un neamţ; are unul la Sibiu.
El vrea să fie doar maseur. Se califică fără probleme cu privirea lui sticloasă. La vârsta pe care o are, e şi asta o bucurie. 
Numai să-l lase Mondialu să fie liber de contract.

Pentru conformitate:

Hautor: Dan Constantin

Fostă mare sculă a Cenzurii Ceauşiste,

slugă credincioasă a Varanului Băşinos

mâncător de căcat la Antena 3 şi Jurnalul Naţional,

umplător de nădragi când se uită omul urât la el.

Sursa: JURNALUL MICŢIONAL (pardon, NAŢIONAL)

ANI a cerut PE sa NU ii valideze mandatul de europarlamentar al escrocului Mircea Diaconu deoarece nu are dreptul să ocupe funcţia respectivă

   În urmă cu câteva zile, Dan Constantin, redactor-şef al Jurnalul Naţional (bătrâna jigodie din poza alăturată) se plângea că a fost agresat pe stradă.

   „Eram în parcarea unui supermarket – zicea Constantin – descărcam cumpărături. Un tânăr a venit foarte agresiv la mine şi m-a întrebat: „Ce părere ai dacă te scuip în gură? Ştiu eu ce faceţi voi, te cunosc de la Antena”. Am încercat să îl potolesc şi eu şi soţia, soţia s-a speriat, a sunat la 112, a anunţat că suntem agresaţi de un tânăr, a venit poliţia, i-a luat datele omului”

„Lozincile propagandei cu care ne-am obişnuit, asta urla. Dar de aici până la agresiune fizică e un pas. Spunea că vrea să sune la altă televiziune, să vină o echipă de nu ştiu unde. Nu îl cunosc, e prima dată când l-am văzut. M-a surprins cu atitudinea sa foarte virulentă.” 

   Mă uitam la el şi pentru una din puţinele dăţi mi-a părut rău că nu văd măcar vreo două vânătăi. Licheaua a fost și este și acum brațul politic al lui Dan Voiculescu la ”Jurnalul Național”, omul responsabil cu treburile murdare la respectiva mizerie mediatică.

   Azi, intrând pe Antena 3, îl văd. Era vorba despre faptul că Agenţia Naţională de Integritate a cerut PE sa NU ii valideze mandatul de europarlamentar. (Agenția Națională de Integritate a trimis Parlamentului European o sesizare prin care solicită să nu fie validat mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu, deoarece acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, ANI a depus la Curtea de Apel București o acțiune în contencios administrativ prin care cere anularea deciziei Biroului Electoral Central privind atribuirea mandatului lui Mircea Diaconu. Prima cerere este adresată președintelui Parlamentului European, Secretariatului General al PE și Comisiei responsabile pentru validarea mandatelor.

   Cu nesimţirea care îl caracterizează, Diaconu a declarat: „Este continuarea poveștii fără sfârșit. Însă de acum nu mai este doar povestea mea, a cetățeanului Mircea Diaconu, este povestea a sute de mii de cetățeni care m-au votat, care m-au ales să-i reprezint în Parlamentul European. Ca o concluzie după ce am citit solicitarea lor este că Mircea Diaconu avea dreptul sa candideze, dar nu avea dreptul să câștige. ANI încearcă să anuleze opțiunea a 6.81% din voturi, iar această încercare nu are nimic în comun cu democrația și cu statul de drept” .. pentru a adăuga: „Și mă voi lupta până la capăt cu toate armele legale. Voi face totul ca, de data aceasta, opțiunea celor care au votat să fie respectată, așa cum este normal într-o țară normală! Iar de data aceasta nu mai sunt singur!”.

  Dan Constantin întreba pe cineva la telefon dacă se va duce să picheteze ANI deoarece astfel se încalcă votul democratic al electoratului care l-a votat pe Diaconu.

  Drept să spun, mare noroc am avut că nu aveam ceva în mână că probabil spărgeam televizorul…

  Oare cât de imbecil să fii să întrebi aşa ceva?

  Jegul ăla de diaconu n u avea dreptul să candideze …

  Există o sentinţă care îi interzice temporar să ocupe funcţii publice, deci, prin extensie, nu are nici dreptul de a candida în perioada respectivă pentru ele.

  Doar nişte judecători imbecili au putut să îi valideze candidatura de vreme ce nu poate ocupa  respectiva funcţie din cauza unei sentinţe valabile, anterioare.

  Mă întreb cam cât de grav o fi retardul magistraţilor care i-au permis să o facă … din câte ştiam eu, un magistrat trebuie să gândească limpede şi raţional … Sau, o fi vorba de altceva?

  De exemplu de corupţie? Oare de ce nu se sesizează nimeni, de exemplu de ca CSM în cazul candidaturii lui Diaconu?

   Oare pentru a vedea că e anapoda  să candideze cineva, undeva, pentru o funcţie pe  care, temporar, nu ai dreptul să o ocupe  o fi necesar un IQ cel puţin egal cu al unei râme retardate?

  Poate aşa o fi, lucru care ar explica de ce un magistrat nu poate înţelege acest adevăr elementar. Nu spune nimeni că un magistrat trebuie să îşi poată folosi organul de pe gât  la gândit …  Se pare că la noi magistraţii sunt un fel de simplii executanţii ai unor ordine primite de undeva … asta ca să nu considerăm că ar fi extrem de preocupaţi cu ascunderea şpăgii care le dă bunăstarea în care se lăfăie …

  Bravo România… trăiască-ţi democraţia originală …

SILVIU SERGIU: Cum am fost tuns de Dan Constantin, fostul șef al cenzurii comuniste pe București

 

În toamna lui 1999, Jurnalul Național, ziarul la care lucram pe atunci, mă trimisese la Craiova pentru o anchetă.

   Un ziarist craiovean fusese arestat de procurori sub acuzația de luare de mită, dar existau foarte multe bănuieli că este vorba de o răzbunare politică. Șefii mei îmi ceruseră să lămuresc pe cât posibil această poveste complicată. După câteva zile de stat în Craiova, lucrurile s-au precipitat, am fost implicat într-un incident cu unul din personajele despre care urma să scriu (individul m-a ținut cu forța vreo două ore în sediul firmei sale, păzite de un dog german pe care-l vad și acum în fața ochilor) și am ajuns fără voie subiect de știre la ”Observatorul” Antenei 1, principala emisiune de știri a postului. Pe atunci Antena 3 nu exista, iar pastorul Mihai Gâdea era un nimeni în presă. 

   Aveam 21 de ani. Eram plin de entuziasm că sunt ziarist debutant, trimis să scrie despre un subiect pe care-l consideram important. Purtam plete, lucru care s-a dovedit ulterior a-mi fi ”fatal”. Cel puțin viața mea în redacția Jurnalului Național s-a complicat în mod inutil și de neînțeles pentru mine. Din momentul în care am apărut la televizor, cu pletele prinse în coadă, liniștea mea a luat sfârșit.

   Dan Constantin, unul din șefii de la ziar, a făcut realmente o obsesie pe tema aceasta. O paranteză: Dan Constantin a fost și este și acum brațul politic al lui Dan Voiculescu la ”Jurnalul Național”. Niciun articol politic, nicio anchetă de presă sensibilă nu vedea lumina tiparului fără viza sa. Era cel care veghea precum un cerber ca articolele publicate în ziar să respecte liniile directoare ale Partidului Umanist Român (actualul Partid Conservator) și, cel mai important, să nu-i afecteze lui Dan Voiculescu interesele politice și de afaceri, ba chiar să i le satisfacă.

   Era și omul responsabil cu treburile murdare. Dacă vreun adversar al lui Voiculescu trebuia executat, scria un editorial cât ai clipi. O făcea fără talent, rapace și cu o violență în limbaj rar în presa vremii. Principalul job al lui Dan Constantin era ca Patronul să fie în permanență fericit. Cu orice preț. Prin orice mijloace.

   Foștii mei colegi îl porecliseră ”Costel”, pentru a scoate în evidență stilul rudimentar în care ducea la îndeplinire ordinele Stăpânului. Apropiații săi, sau cei care-l lingușeau pentru a avea o viață mai ușoară în redacție, îl alintau cu apelativul ”Nea Dan”, pentru a-l umaniza.

    Revenit în București, primul lucru pe care mi l-a spus Dan Constantin a fost acela că trebuie să mă tund. Urgent. Înainte de Revoluție fusese șeful cenzurii pe București. Un comunist exemplar, dedicat trup și suflet valorilor socialismului. Pe vremea lui Ceaușescu, tinerii erau opriți de milițieni pe stradă și trimiși la frizer, dacă aveau părul mai lung. Dan Constantin era, pesemne, decis să perpetueze aceste ”valori” și în capitalism. 

   Omu’ era de o insistență agasantă. De cîte ori de întâlneam prin redacție- pe hol, prin birouri, la toaletă- îmi dădea cîte un avertisment. Pe de o parte îl înțelegeam: un om care nu a fost liber cea mai mare parte a vieții sale are mereu tentația de a limita libertățile celorlalți. Exact ca în povestea cu nebunul care, privind prin gardul ospiciului, îi întreba pe trecători: ”Câți sunteți închiși acolo?”. Un om format în dictatură se va adapta cu greu principiilor democratice și se va întoarce în cele din urmă, de bunăvoie, în dictatură. Va căuta un Stăpîn căruia să i se supună. 

   În primă fază l-am ignorat. Mă bazam pe sprijinul lui Marius Tucă, cel care a știut întotdeauna să-i tempereze excesele asupra angajaților. Știam și că nu va avea curajul să mă sancționeze. Ar fi fost absurd. Îi era teamă, pesemne, că voi face atmosferă. O mai pățise cu mine în trecut, când l-am surprins încercând să-mi introducă într-un articol paragrafe pe care nu vroiam să mi le asum, pentru că erau informații false. Pur și simplu. 

   Nu a avut curajul să-și asume el decizia tunderii mele. Mi-a spus că Dan Voiculescu m-a văzut în emisiunea Antenei 1 și a dat ordin să fiu ”ras, tuns și frezat” regulamentar. Nici astăzi nu știu dacă acest lucru este adevărat, sau dacă a fost vorba doar de lașitatea lui Dan Constantin. Nici cu acest argument nu a avut succes, astfel că situația a devenit exasperantă pentru el.  

   În cele din urmă, mi-a găsit călcâiul lui Ahile. Fusesem acreditat reporter la Senat. Pentru un reporter politic așa arăta o promovare. Eram încântat. Văzând acest lucru m-a amenințat că îmi retrage acreditarea, dacă nu mă tund. Am cedat în cele din urmă, scrîșnind din dinți. 

   Îmi amintesc că în ziua în care am venit tuns la redacție, Dan Constantin nu-și mai încăpea în piele. Reușise să-și demonstreze sieși că, deși comunismul era oale și ulcele, un cadru de nădejde al Partidului mai are putere să aducă pe ”drumul cel bun” un ziarist cu un comportament deviaționist. Pesemne este și astăzi mândru de isprava asta, de vreme ce ”Jurnalul Național” m-a poreclit ”Tunsu”, în articolul în care eu și colegii mei de la ”Evenimentul zilei” am fost înfierați cu mânie stalinistă pentru că scriem în favoarea Justiției independente. 

   Într-un fel îl înțeleg pe Dan Constantin. Se află în fața celei mai importante misiuni trasate de Stăpîn: aceea de a lupta pentru libertatea lui. Iar ”Nea Dan” își ia misiunile foarte în serios. Pentru că rolul său e ca Stăpînul să fie în permanență fericit! Cu orice preț. Prin orice mijloace.

Autor: Silviu Sergiu

Publicat: 18 ianuarie 2014

Sursa: evz.ro

Sursa: 

Mâncatul de rahat e în fişa postului la slugile lui Felix

Uneori dai peste nişte articole de stai şi te gândeşti dacă autorul este doar bătut în cap sau e şi un slugoi mâncător de rahat care a scris articolul la comandă. De exemplu acest articol:  Băsescu se vrea lătrău pe sticlă – Preşedintele patinează cu Johnny Umblăreţul prin istorie. Scris de Dan Constantin şi publicat în Jurnalul Maţional 😀 

Traian Băsescu se află în cea mai neagră perioadă a vieţii. Nu-i mai iese nimic – regionalizare, Constituţie, reforma statului, ieşire din criză, alianţe politice, Schengen, euro – toate cad una după alta precum popicele lovite de o bilă bine ţintită. Izolat în curtea de la Cotroceni,  izolat şi la summit-urile europene, Băsescu a ajuns un animal politic greu de frecventat. Nici prietenii din interes nu se mai înghesuie să-i ceară favoruri, oamenii se gândesc de două ori înainte de a-i bate în poartă. Prin târg s-a dus vorba ce au păţit şi cum au pătimit apropiaţii lui Băsescu sau cei care l-au ajutat vreodată la greu. Nu le este acum uşor, nici un bine făcut actualului preşedinte nu a rămas nepedepsit. Îl însoţeşte la necaz Johnny Umblăreţul, care, statornic la două degete şi refrigerat cu fix patru cuburi, îi alungă cât de cât din grijile care-i stau în cârcă, oferindu-i prietenie, dezlegându-l la vorbă. Ca orice marinar de us­cat, simte nevoia gargarei făcute pe în­delete, la birt, privind spre lumea care intră, care iese, cum sunt valu­rile mişcătoare. Şi doreşte să fie ascultat nu doar de prietenul de pahar de vorbă, ci de toată lumea de pe terasă. Sindormul vorbitorului se tratează cel mai bine la televizor. Dacă ai o pilă la vreun post intri, chiar şi în direct, să-ţi dai cu presupusul despre tot. 

L-am simţit în dese rânduri pe preşedinte invidios pe tipii care se pe­rindă în prime time pe sticlă. Intuiam că are un gând secret, să fie şi el acolo, la tv, să-şi spună păsul, să desfacă firul în patru, să se enerveze pe situaţii. Are şcoala vieţii cât un batali­on din Legiunea Străină, a reuşit cele mai mari hold-up-uri de voturi din istoria ţării, i-a sictirit pe toţi şefii sta­tu­­lui – trăitori sau nu. Când a terminat catalogul din ţară s-a zborşit şi la şmecherii planetei. Vreau să spun că Traian Băsescu şi-a câştigat dreptul să fie arătat la televizuni şi după ce iese din postul de la Cotroceni. Acum are două canale făcute special pentru a prelua din puţul gândirii preşedintelui. Are plantaţi acolo ţuţări de serviciu gata să-i stimuleze logoreea, să-i ridice mingile la fileu, adunând gulgutele preşedintelui precum culegătorii de perle.
Şi au recoltă, mamă-mamă! 

Pe înserat, de Sfinţii Petru şi Pavel, T.B. s-a înfiinţat în postul de serviciu, pus pe mărturisiri, aşa ca între bărbaţi, pe un colţ de masă. Aruncă perlele la foc automat, aşa cum toacă seminţele de floare profesioniştii fotbalului. Cum a sucit-o, cum a în­vâr­tit-o până la urmă, măs­li­na obosită a cedat. Băsescu şi-a dezvăluit visul secret – vrea să fie lătrău la televizi­u­ne. Alunecând pe gheaţa lui Johnny, Traian tocmai îşi gratulase concurenţa cu acest termen nou – lătrău. A vrut să-i de­fi­nească astfel pe tipii care stau pe ca­pul lui şi-l toacă de dis-de-dimineaţă până după Badea. Un site m-a lă­mu­rit pe larg: lătrău = 1) personaj care face scandal, obişnuit să în­con­deieze pe alţii în adunări, care sus­ţine  neadevăruri sau enormităţi cu agresivitate; 2) bulangiu; 3) bă­tă­uş; 4) o persoană bădărană, lipsită de maniere.

Adică, se încadrează. Când va fi eliberat de povara Preşedinţiei – cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toţi – Traian Băsescu se va bate pe scaunele de analisto-comentator cu persoane bine cunoscute, care îl apreciază. Va intra în clubul lătrăilor ală­turi de Andreea Vass şi alde Vişan din Băileşti, Popovici din Sânnicolaul Mare şi Hoară din subteran.

Viitorul lătrău şi-a intrat deja în rol. Scăpând boii din zgardă, Traian Băsescu a deschis iar cartea de istorie pe care vrea să o rescrie. Vă­zân­du-se cu ochii minţii în 1941, dădea el comanda: „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”. 

Ce nu ştie este că urma să se vadă rapid în război cu SUA şi Marea Britanie. Nu înţeleg de ce tace CNA: când cineva trage un pârţ, madam Narcisa Iorga se autosesizează. La ditamai rahatul preşedintelui, ţucălarii cad în admiraţie, zicând că-i Chanel!

Drept să spun, după ce am citit acest articol mi o clipă am fost în dubiu în ceea ce priveşte motivul pentru care Dan Constantin a scris împuţiciunea. În ceea ce priveşte inteligenţa, nu sunt încă foarte edificat, în schimb sunt sigur de ceva. Dan constantin linge mâna sefului său, Victor Ciutacu în timp ce acesta linge, evident,  mâna lui Felix care-i plăteşte cheltuielile la blocul de handicapaţi unde locuieşte… 

Sursa: jurnalul.ro

http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/basescu-se-vrea-latrau-pe-sticla-583329.html