Arhiva
Veorika între Cuc-ul de la Transporturile mioritice și potențialul Ciot de la Transporturile europene
Unii spun că în capul Coanei Veorika nu există nici un neuron. Sunt în stare să depun mărturie că, totuși, cel puțin trei are (dacă ar avea mai mulți ar fi inflație). Unul din respectivii este responsabil cu ținutele și broșele, al doilea este în concediu și refuză să fie deranjat, al treilea umblă tot timpul fie beat, fie drogat.
Doar așa se explică autismul ei cronic. Femeia asta pur și simplu nu are o reprezentare a realității.
După ce prietena ei, Rovana Plumb, a primit la Bruxelles un picior în dos atât de puternic încât și acum i se bălăbgăne cerceii, de la Comisia JURI referitor la candidatura pentru a fi numită Comisar European pe Transporturi, Veorika, în loc să caute pe cineva fără pete în CV, l-a desemnat pe Dan Nica, un individ cu foarte multe bube în cap din punctul de vedere al europenilor. Deși nu recunoaște, cea mai blondă premieriță din istoria Românicii, știe că șansele lui Nica sunt ca ale unei studente de la ISE de a termina facultatea virgină, adică zero (o asemenea anomalie încă nu s-a înregistrat). Așa că a mai livrat un nume. Gabriela Ciot.
După ce Ministerul mioritic al Transporturilor a devenit un fel de bonetă de soldat având în frunte un Cuc, Transporturile europene aveau mare nevoie de un Ciot (sau, poate cioată).

Gabriela Ciot
Veorika, Preș.-ul PSD, după partida de CEX de marți, a găsit încă o ocazie să își consume porția de rahat de care pare dependentă în ultima vreme. Ea a anunțat ritos că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcția de comisar european, iar dacă se cere, social democrații au și o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.
„Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost cel al comisarului european. Am avut o discuție cu președintele Comisiei Europene și am discutat despre propunerile pe care trebuie să le facem și modul în care trebuie să procedăm în perioada următoare. Am votat mandatarul financiar pentru alegerile prezidențiale și bineînțeles că am vorbit despre organizare, despre acțiunile pe care le vom avea în perioada următoare. Am făcut două propuneri, un bărbat și o femeie, pentru comisar european. Dan Nica rămâne propunerea în continuare, pentru că este liderul eurodeputaților PSD și o persoană susținută de grupul S&D. Dac[ se cere, bineînțeles avem și o rezervă, Gabriela Ciot, secretar de stat la MAE. Dar vom proceda ca și Ungaria. Dacă Ungaria va face două propuneri, România va face două propuneri” – a anunțat Coana Veorika.
Gabriela Ciot este și directorul Școlii Doctorale „Paradigma Europeană” (relații internaționale și studii europene) și coordonează programele de masterat Management și negocieri internaționale și europene și Cultural Diplomacy and International Relations, potrivit CV-ului său oficial de pe site-ul Ministerului de Externe.
În perioada 2014 – 2015 a fost consilier pentru afaceri europene la cabinetul ministerial al lui Eugen Orlando Teodorovici, care ulterior a susținut-o și pentru ocuparea funcției de secretar de stat în Ministerul de Externe.În iulie 2019, studenții de la UBB au cerut, printr-o petiție adresată decanului Nicolae Păun, verificări formale legate de îndeplinirea de către Gabriela Ciot a obligațiilor privitoare la orele de curs, potrivit Monitorul de Cluj. Studenții au cerut să fie verificat dacă a fost suplinită la facultate, în Cluj-Napoca, cât timp își exercita mandatul de secretar de stat în București, dacă a respectat suma totală a orelor de muncă dintr-o normă didactică sau de cercetare și cereau explicații cu privire la prezența sa în cadrul universității, în general în weekenduri.
”Studenții solicită – scrie Monitorul de Cluj – o anchetă asupra prezenței Secretarului de Stat Gabriela Ciot (PSD) la cursurile asumate de la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Printr-o petiție adresată decanului prof. dr. Nicolae Păun, respectiv prodecanilor conf. dr. Georgiana Ciceo, conf. dr. Adrian Corpădean și conf. dr. Mircea Maniu, studenții cer verificări dacă Gabriela Ciot și-a respectat obligațiile. Aceștia se referă la statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar (Legea 1/2011), care reglementează funcțiile, competențele, responsabilitățile, drepturile și obligațiile specifice personalului didactic și didactic auxiliar, precum și ale celui de conducere, de îndrumare și de control.
„Având în vedere că Secretarul de Stat, membru al PSD, doamna Gabriela Ciot, este coordonatorul specializării Management și Negocieri Internaționale și Europene, Masterat FSE, cât și datorită faptului că doamna Ciot face parte din echipa de conducători de doctorat, domenii și teme de cercetare, vă solicităm următoarele:
– O ANCHETĂ cu privire la PREZENȚA doamnei Gabriela Ciot la cursurile asumate prin contractul de muncă din anii universitari: 2017/2018 și 2018/2019;
– Dacă domnia sa a fost suplinită la facultate, în Cluj-Napoca, cât timp își exercita mandatul de secretar de stat în București;
– Dacă a respectat suma totală a orelor de muncă dintr-o normă didactică sau de cercetare;
– Explicații cu privire la prezența doamnei Ciot în cadrul universității, în general în weekenduri.
Stimați profesori, activitatea profesională nu poate fi pusă în paranteze de cea politică, în acest sens vă solicităm măsuri legale și mai ales MORALE. Prestigiul Universității Babeș-Bolyai trebuie apărat!”, se arată în textul petiției inițiate de un grup de studenți din cadrul Facultății de Studii Europene de la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
Clujeanca Gabriela Ciot a fost numită secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe în septembrie 2017, în locul lui Bogdan Mănoiu. Ciot este doctor în relaţii internaţionale şi studii europene al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în 2015 a fost consilier al ministrului pentru Fonduri Europene.”
Rovana Plumb și Dan Nica, propunerile României pentru funcția de comisar european ar putea fi blocate de comisiile de specialitate ale PE
Este posibil ca guvernul de incompetenți Veorika să primească una peste bot pe care să o țină minte.
Este posibil ca propunerile pentru funcția de comisar eurpean să se lovească de opoziția Președintelui Comisiei Europene sau să fie respinși pur și simplu de comisiile de specialitate ale Parlamentului European, Rovana Plumb și Dan Nica fiind scăpați de anchete panale doar mulțumită opunerii colegilor lor cel puțin la fel de penali prin interpretarea forțată a imunității.

Rovana Plumb
Rovana Plumb și Dan Nica, amândoi eurodeputați ai PSD au grave pete în CV. Dan Nica a scăpat de acuzațiile DNA de luare de trafic de influență și luare de mită după ce faptele s-au prescris în urma tergiversării ridicării imunităţii sale Parlamentul European, for care a decis, până la urmă, că ridicarea imunităţii ţinea de preşedintele României.
Rovana Plumb s-a sustras cercetării penale pentru complicitate la abuz în serviciu în cazul Belina, după ce Camera Deputaţilor s-a împotrivit ridicării imunităţii.
În cazul coanei Plumb, DNA ar putea veni cu o nouă cerere, dacă sunt probe noi, iar acum decizia încuviinţării începerii urmăririi penale ar sta doar în pixul lui Iohannis.
Surse politice spun că România și-ar dori un portofoliu la Mediu, Energie sau Transporturi pentru unul din cei doi. Negocierile la nivel european vor fi purtate atât pentru portofoliu, cât şi pentru comisarul în cauză, mai ales că Ursula von der Leyen, şefa Comisiei, vrea paritate între femei şi bărbaţi în executivul european. În urmă cu patru ani, România mai întâi a ştiut portofoliul pe care îl primeşte, apoi a dat şi comisarul, pe Corina Creţu pentru Dezvoltare Regională.
Propunerile PSD ar putea întâmpina probleme la audierile de la Bruxelles.
„Negocierile care se poartă la Bruxelles din perspectiva constituirii viitoarei Comisii trebuie privite sub două aspecte. În primul rând, trebuie ţinut cont de faptul ca preşedintele CE are drept de veto la orice propunere din partea statului membru. În al doilea rând, propunerile făcute inclusiv de preşedintele CE trebuie să treacă de votul în comisiile din PE. Iată deci că orice propunere din partea României asupra căreia planează orice suspiciune de integritate poate afecta grav imaginea României şi implicit portofoliul ce urmează a fi primit“ – a declarat Daniel Buda, eurodeputat.
Și eurodeputatul Marian-Jean Marinescu consideră că oamenii propuşi de PSD s-ar putea să nu treacă de votul din comisiile Parlamentului European.
„Imaginea României continuă să se degradeze dacă se vine cu Dan Nica sau Rovana Plumb ca propunere. PSD chiar nu are nişte oameni competenţi şi fără probleme pe care să-i trimită. La audierile din comisiile Parlamentului European problemele de integritate s-ar putea să conteze foarte mult şi propunerea de comisar să cadă la vot“ – fost vicepreşedinte al PPE, unul dintre cei mai influenţi aleşi români la Bruxelles.
La rândul său, Valeriu Turcan, fost consilier prezidențial, spune că România, având în vedere imaginea celor doi, nu are cum să primească un portofoliu important cu asemenea propuneri.
„Ambii sunt garantaţi Dragnea şi Dăncila. Vin cu o reputaţie care nu îi va ajuta să realizeze ceva bun pentru România. Pentru Nica, Bruxelles-ul a fost calea de fugă de Justiţie, iar pentru doamna Plumb, calea de a scăpa de riscurile asociate unei guvernări de pradă. Spre deosebire de Rovana Plumb care a făcut eforturi să nu pară total asociată cu Dragnea, Nica a fost în schimb portavocea discursului anti-justiţie şi anti-Bruxelles ani de zile. România nu va câstiga ceva, ci dimpotrivă, va avea numai de pierdut“ – a declarat Valeriu Turcan pentru presă.
Androneasca şi Athanasiu – Din nou pe drumul spre bulău
DNA a cerut reînceperea urmăririi penale a foştilor miniştrii ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu a fost aprobată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit unor surse judiciare, procurori de la Direcţia Naţională Anticorupţie solicită continuarea urmăririi penale pe numele celor doi foşti miniştri, într-un dosar în care sunt cercetate fapte similare celor din dosarul „Microsoft”, cercetare care se referă la modul nu tocmai OK în care au fost atribuite nişte contracte de către Ministerul Învăţământului.
DNA-ul a depus la ÎCCJ cererea de reîncepere a cercetării penale a celor doi foşti miniştri în luna iunie, anul curent.
Nu doar cei doi sunt vizaţi de dosarul „Microsoft”. Alături de senatoarea Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu, mai sunt vizaţi şi senatorul Şerban Mihăilescu deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Gabriel Sandu, Mihai Tănăsescu, şi Adriana Ţicău.
DNA îi acuză de fapte de corupţie legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft, anchetatorii susţinând că cei implicaţi ar fi cerut nu mai puţin de 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Guvern în cadrul acestui contract.
Pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu. Din aceştia 15,7 milioane de euro au ajuns în conturile unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
PENALII – au luat şpagă milioane de euro dar mai vor …i-aţi votat … în curând vă vor cere iar votul …
Cristian Sima lovește cu ERICSSON
Ministrul Dan Nica ar fi primit ȘPAGĂ pentru „a apăra interesele companiei”
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale apare în documentele depuse, pe 5 iulie 2012, la Curtea de Arbitraj din Suedia de către avocatul lui Thomas Lundin, fost manager al Ericsson România, cercetat pentru că ar fi deturnat peste 7 milioane de dolari când se afla la conducerea filialei din România, potrivit unei anchete a jurnaliștilor de la RISE Project.
Pentru a demonstra că nu a folosit sumele respective în interes personal, Lundin a declarat că plătit, la începutul anilor 2000, mai mulți politicieni români, printre care și ministrul Comunicațiilor de la acea vreme, Dan Nica.
Lundin susţine că i-a plătit sume importante de bani lui ministrului Nica pentru “a apăra interesele companiei Ericsson”.
Potrivit RISE Project, în iulie 2003, Corporaţia Ericsson a obţinut de la guvernul român un contract de 40 de milioane de dolari pentru „realizarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112”. Contractul cu holdingul suedez s-a parafat, fără licitaţie, autorităţile române invocând, la vremea respectivă, „regimul de urgenţă”.
Fostul manager Ericsson România dă vina pe politicienii români
RISE Project a obținut documentele oficiale depuse de Thomas Lundin la Curtea de Arbitraj din Stockholm, în prezent magistrații suedezi judecând recursul.
Lundin a declarat că cele peste 7 milioane de dolari au ajuns în buzunarele mai multor factori de decizie din România, admițând însă că nu are dovezi deoarece politicienii români „nu i-au dat chitanțe”. În schimb, el susține că înalții oficiali ai Ericsson România erau la curent cu aceste plăți făcute prin intermediul unor firme off-shore și bănci elvețiene.
Documentul care face referire la ministrul Dan Nica a fost întregistrat pe 5 iulie 2012 la Curtea de Arbitraj din Stockholm:
“4.3.7. Din acest motiv este puțin probabil, atunci când se ia in considerare scenariul alternativ, ca Lundin să fi folosit sume mari de bani pentru a plăti politicienii români doar pentru a-l promova pe…. Thomas Lundin. Faptul că, spre exemplu, Thomas Lundin a plătit sume importante de bani, așa cum reiese din documentația procedurii de arbitraj, către ministrul comunicațiilor din România de la vremea respectivă, Dan Nica, este aproape de la sine înțeles o măsură luată pentru a apăra interesele LME. Prin procedura de arbitraj nu s-a clarificat modul în care Thomas Lundin ar fi putut beneficia personal de pe urma acestor tipuri de plăți.”
Contactat de Rise Project, ministrul Dan Nica a respins categoric orice legătură cu acest scandal, declarându-se uimit de afirmațiile lui Thomas Lundin.
“Sunt absolut surprins de afirmațiile atribuite domnului Lundin și totul pare o glumă proastă. Resping categoric afirmațiile domnului Lundin, dacă acesta într-adevar le-a făcut. Cât timp am fost ministrul comunicațiilor, în mandatul 2000-2004, am avut numai întâlniri oficiale, publice, cu domnul Lundin, în timpul cărora acesta nu mi-a solicitat niciodată vreun favor sau avantaj pentru compania al cărui general manager era. Ar fi fost oricum degeaba! De asemenea, domnul Lundin nu m-a lăsat vreodată să înțeleg că ar avea vreo intenție necurată, de orice natură. Totodată, eu nu am cunoștință de vreun comportament neadecvat sau care să încalce legea al reprezentanților companiei Ericsson în relație cu oficialitățile din această țară. Sper ca domnul Lundin să nu fie cumva victima unor escrocherii sau, de ce nu, șantaje, presiuni, înțelegeri făcute în numele unor interese. Nu pot să nu mă gândesc că e vorba de o petardă electorală murdară, plasată la momentul oportun și fără vreo legătură cu realitatea.Despre implementarea 112 de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și investițiile ulterioare relativ recente de milioane de euro care au fost făcute în acest proiect, știu doar că a fost un proiect de succes, foarte apreciat pentru funcționalitatea sa.“
Autor: Ana-Maria Adamoae ;
Sursa: evz.ro
„Bogdan Chireac ducea mita de la multinaționale la politicieni”
(interviu)
El amintește un episod din 2000 și spune că are dovada, un transfer bancar de la Ericsson către Bogdan Chireac. Acesta ar fi intermediat mai mult spăgi către oameni din toate partidele politice. În replică, cel acuzat susține că Sima „are nevoie de doctor”.
Cristian Sima a revenit spectaculos, cu un interviu dat unei televiziuni islandeze. El spune că are dovezi despre un transfer bancar de la concernul suedez Ericsson către analistul politic Bogdan Chireac, care, ulterior, vira banii mai departe către anumiți oaemeni politici. Ulterior, Ericsson a câștigat licitația pentru implementarea apelului de urgență 112 în sistemul de comunicații al României.
În replică, Bogdan Chireac a declarat sec, pentru Realitatea TV, că
„acest om are nevoie ori de doctor, ori de procuror”.
Iată cele mai importante secvențe din interviul lui Cristian Sima dat unei televiziuni islandeze:
MODERATOR: Cristian Sima, bun venit la emisiunea Kastljos!
SIMA: Mulțumesc pentru invitație!
MODERATOR: Să începem cu o întrebare simplă: de ce ati venit in Islanda?
SIMA: Am venit in Islanda pentru ca mi-a fost frica de ceea ce politicienii si oamenii de afaceri puternici pot face persoanei mele, fizic. Si din cauza presiunii create acolo. Am preferat Islanda, fata de Elvetia, unde, de asemenea, aveam unde sa locuiesc, pentru simplul motiv ca am gandit ca Islanda este foarte atenta cu problemele de acest gen. Imi aduc aminte foarte bine cazul Bobby Fischer. In acel moment, aflandu-ma sub presiune, am decis sa aleg Islanda.
MODERATOR: S-a spus, atat in ziarele din Romania, cat si in cele din Islanda, ca ati fugit din tara pentru ca va era frica de anumite personaje asociate cu crima organizata, precum mafiotii. Un membru al Parlamentului European, un roman, a mentionat un individ italian, care are legaturi cu mafia italiana. De cine va este frica?
SIMA: Zvonurile vin din presa romaneasca, pentru ca europarlamentarul, unul dintre cei mai bogati, cei mai faimosi ciobani, patron al unei echipe de fotbal importante din Romania, a spus tuturor ca a crezut ca unii mafioti ma cauta. Iar apoi, ziua urmatoare, a spus tuturor ca a fost prost informat.
MODERATOR: Aveti vreun motiv sa va temeti si sa va parasiti tara? Ati mentionat politicieni. Ce politicieni… despre ce oameni de afaceri este vorba? Trebuie sa va fi amenintat in vreun fel… Puteti sa dati nume?
SIMA: Da, m-au amenintat. Dar nu in mod direct. Nimeni nu m-a amenintat in mod direct! Au pus pe altcineva sa ma ameninte! Am fost amenintat prin alte telefoane, prin alte mesaje. Si, chiar cand am parasit Romania, am fost amenintat, prin telefon, ziu a urmatoare, cand am ajuns in Elvetia. Am plecat pe 29 septembrie, am ajuns in Elvetia, iar dupa 3-4 zile am plecat in Islanda. 05.06 Ei sunt ingrijorati de faptul ca eu stiu destule despre conturile lor, afacerile lor, despre circulatie banilor si, probabil, asta nu e ceva foarte confortabil pentru ei.
MODERATOR: Ati pierdut ori castigat bani pentru clientii dumneavoastra prin metode ilegale?
SIMA: Nu! Imoral, probabil ca da. Nu probabil, ci 100% da!
MODERATOR: Cum adica?
SIMA: Cum adica imoral? Toata piata derivatelor este imorala! Totul. Cand pariezi, cand investesti in produse de risc ridicat… e imoral. Desigur, restul, folosind multi bani proveniti din toata lumea si pierzand acesti bani pe piata, asumand riscuri, riscuri mai mari pe care, printr-un „gentlemen’s agreement”, le-am promis clientilor mei ca nu le voi lua este cu adevarat imoral!
MODERATOR: V-ati inselat, in vreun fel, clientii, prin neonorarea acestui acord intre gentlemani, prin neasumarea riscului?
SIMA: Da, mi-am asumat, v-am spus, mi-am asumat mai multe riscuri decat cele prevazute intr-un acord intre gentlemani.
MODERATOR: Asadar, i-ati inselat.
SIMA: Daca o luam asa, da, chiar recunosc, i-am inselat.
MODERATOR: Ati acuzat un jurnalist roman, Bogdan Chirieac, ca a fost un fel de intermediar intre unele companii multinationale si unii politicieni carora le dadea mita.
SIMA: O putem numi mita sau finantarea ilegala a unor partide. Da, in anul 2000 el a primit multi bani de la companii multinationale. Dupa aceea, a primit banii pe care i-a trimis politicienilor care erau in campanie electorala in acel moment.
MODERATOR: Puteti dovedi tot ce ati spus?
SIMA: Pot dovedi fiecare acuzatie cu documente, nu doar cu vorbe. Cineva trebui sa provoace un scandal si sa incerce sa faca ceea a facut in Italia in 1992 Antonio di Pietro. Problema este ca nu stiu daca in Romania avem procurori pregatiti pentru o asemenea investigatie. Nu e momentul potrivit sa dam nume de politicieni, dar au fost politicieni din toate partidele la acel moment.
MODERATOR: Dar puteti numi vreo companie multinationala care a fost implicata?
SIMA: Da, pot da nume. Compania Ericsson, care ulterior a castigat proiectul 112 in Romania.
MODERATOR: Deci, practic ei au dat bani politicienilor prin intermediul acestui jurnalist ca sa obtina acest proiect dupa alegeri in Romania?
SIMA: Ei au obtinut o serie de beneficii dupa alegeri. Vreti nume? Nu va voi da nume acum.
MODERATOR: Dar puteti dovedi ca, de exemplu, ca banii de la Ericsson au ajuns in buzunarele politicienilor?
SIMA: Pot dovedi ca Ericsson i-a trimis bani lui Bogdan Chirieac si el a dat banii altor persoane.
MODERATOR: Ce informatie aveti de care acestor oameni le este frica?
SIMA: Le e frica de informatiile pe care vi le-am dat deja dvs cum ar fi despre Ericsson, despre conturi bancare, despre transferuri
MODERATOR: Aveti informatii despre politicieni care au incalcat legea in Romania?
SIMA: As putea fi acuzat daca as spune „da”. Dar va las posibilitatea sa va raspundeti singur la aceasta intrebare.
Autor: Gabriel Gachi
Sursa: evz.ro,
Angajatul mogulului VOICULESCU, implicat în scandalul ERICSSON
Fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Pantiș, figurează și el în dosarul aflat pe rolul Curții de Arbitraj din Stockholm, Suedia – fiind menționat de Thomas Lundin, fostul șef al Ericsson România, printre „decidenții politici” care ar fi fost plătiți pentru „a apăra interesele companiei L.M. Ericsson”. Liberalul Sorin Pantiș a fost ministrul Comunicațiilor în anii 1996-1999, în guvernul CDR.
Jurnaliștii de la RISE Project au dezvăluit că Thomas Lundin, omul care a condus subsidiara din România a grupului L.M. Ericsson în perioada 1996-2003, este acuzat acum că ar fi deturnat peste 7 milioane de dolari din banii concernului suedez. Lundin se apără declarând că nu a folosit acești bani în interes personal, ci pentru a face plăți neoficiale către politicienii care ar fi facilitat contracte pentru L.M. Ericsson.
Numele lui Sorin Pantiș este al doilea exemplu de politician român, după cel al ministrului Dan Nica, pe care Thomas Lundin îl dă în cadrul procesului aflat, în prezent, pe rolul Curții de Arbitraj din Stockholm.
“Din dovezile scrise aduse la Curtea de Arbitraj (precum și de avocații L.M. Ericsson) reise ca plățile s-au făcut, printre altele, și către Sorin Pantiș, dar și către persoana care a condus Agentia de Frecvențe, Ana-Maria Costache. Este greu de conceput că persoana fizică Thomas Lundin ar fi putut să profite, în vreun fel, de plata respectivă destinată factorilor decidenți. În schimb, este de la sine înțeles că măsurile de plată a acestor persoane influente din România au avut ca scop înlesnirea activității L.M. Ericsson în România.”
Sorin Pantiș este nominalizat de fostul manager Ericsson Romania că ar fi încasat plăți neoficiale de la holdingul suedez. Sorin Pantiș a declarat că îl cunoaște pe Thomas Lundin, însă neagă acuzațiile.
“Din punctul meu de vedere, este o mare prostie. O idioțenie! Sigur, îi cunosc pe domnii Thomas Lundin și Antoniu Petrescu (fost vicepreședinte Ericsson Romania – n.n.), dar nu am avut o relație specială cu ei. Pe doamna Ana-Maria Costache nu o știu. În perioada în care am fost eu ministru, Ericsson avea un contract cu Romtelecom, pe un anumit tip de telefonie mobilă pe sistem wireless, dar acest contract nu avea valoare mare”, a declarat Pantiș jurnaliștilor de la RISE Project.
Sorin Pantiș (52 de ani) a fost deputat între anii 1992 și 2000, din partea PNL-Aripa Tânără, PL 93, iar apoi PNL. În timpul guvernării CDR (PNȚCD, PD, PNL și PSDR), Pantiș a fost timp de trei ani ministru al Comunicațiilor – perioadă în care a fost privatizată și societatea națională Romtelecom.
Ulterior, Sorin Pantiș a devenit directorul general executiv al grupului GRIVCO – fondat de Dan Voiculescu. În prezent, el figurează printre managerii holdingului patronat de familia Voiculescu. Din 2003 și până astăzi, Sorin Pantiș a administrat opt dintre companiile GRIVCO: Benefica SA, Rombell Securities SA, Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA, MIllenium Inssurance Broker SA, Buena Vista SRL, Ars Nova 2000 SRL, W.I.S.E. Invest SRL, ICA Research & Development SRL.
Autor: Mihnea-Petru Pârvu
Sursa: evz.ro
Sima-Chirieac: Meci cu o miză de 1.500.000 de dolari
Brokerul fugar îl acuză pe fostul jurnalist că ducea mita de la multinaționale la politicieni.
Un document exploziv pentru cazul „Brokerul vrăjitor Cristian Sima” a fost publicat de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul lui. (Vezi aici documentul pe siteul lui Robert Turceascu)
Documentul probează faptul că, în anul 2000, analistul Bogdan Chirieac deținea acțiuni la firma WBS Holding Ltd din Insulele Virgine. Pe prima pagină apare în clar numele lui printre acţionari, iar în pagina a treia a documentului apare şi semnătura lui Bogdan Chirieac, alături de Cristian Sima şi de alţi acţionari. WBS Holding Ltd și WBS România sunt cele două firme prin care brokerul Cristian Sima a reușit să „piardă” banii unor clienți importanți, 60 la număr. Motiv pentru care a şi fugit din ţară după cum afirmă, de teama represaliilor.
Documentul a apărut după ce Cristian Sima a dezvăluit unei televiziuni islandeze faptul că mai multe companii multinaționale s-ar fi folosit, la începutul anilor 2000, de sistemul corupt din România pentru a obține contracte de zeci de milioane de euro. El a dezvăluit că infrastructura sistemului de urgență 112 a fost creată prin corupție şi a numit firma Ericsson şi pe analistul Bogdan Chirieac.
Finanțare ilegală a partidelor?
Sima a povestit un episod din anul 2000, spunând că are dovada: un transfer bancar de la Ericsson către Bogdan Chirieac. Acesta ar fi mituit sau ar fi finanțat ilegal unele partide. Întrebat de moderatorul TV dacă poate dovedi ce a spus, Sima a precizat: „Pot dovedi fiecare acuzație cu documente, nu doar cu vorbe. Pot dovedi că Ericsson i-a trimis bani lui Bogdan Chirieac și el a dat banii altor persoane”, a spus Sima.
Precizăm că, iniţial, pentru realizarea sistemului unic pentru apelarea de urgență 112 a fost încheiat un parteneriat cu consorțiul canadian Romania Public Safety. Acesta a fost întrerupt, în iulie 2003,fiind semnat contractul dintre Guvernul României şi compania Ericsson, condusă atunci de Thomas Lundin. Un contract de 40 de milioane de euro.
Într-o declaraţie anterioară, din 15 octombrie, Sima a dezvăluit: „Referitor la Bogdan Chirieac, acesta a fost acţionar la WBS Holding din `98 până în 2001. I-am făcut eu cadou 5% din acţiuni. După ce am văzut ce a făcut în campania electorală 2000 a trebuit să i le iau înapoi, evident contra cost. În 2000, prin contul pe care l-a avut la WBS Holding la Banca BSI Chiasso Elveția a primit peste 1,5 milioane de dolari și i-a distribuit politicienilor. Și-a oprit și pentru el 60.000 dolari, pe care i-a trimis fără nicio jenă direct în România pe contul soţiei la National Bank of Greece”. Recent au apărut şi documente privind transferurile de bani.
„Obsesie morbidă”
„Nu e adevărat, niciodată n-am avut acțiuni WBS Holding. Aș fi știut dacă eram acționar. Și chiar dacă aș fi avut, care e problema?”, a declarat Bogdan Chirieac pentru EVZ. El a explicat că brokerul este frustrat: „ Boala domnului Sima se numește obsesie morbidă. A dezvoltat această boală față de mine de când am tăiat legăturile, din 2000. Nu am dorit să mai am de-a face cu el. Acum l-am dat în judecată pentru calomnie. Să dovedească că am primit şi împărţit bani politicienilor.
Îi cer daune morale de 1,5 milioane de dolari, adică fix cât spune el că am primit eu. Luni se depune dosarul la instanţă”, a declarat Bogdan Chirieac. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a închis, ieri, firma WBS România și a sesizat Parchetul cu privire la falsurile din actele acestei firme.
„Informațiile disponibile în acest moment nu au impus constituirea unui dosar penal. În situația în care o persoană are cunoștință sau afl ă de săvârșirea unor fapte penale, are posibilitatea să sesizeze organele de urmărire penală.”
LIVIA SĂPLĂCAN, purtător de cuvânt DNA
Ziaristul n-a mai fost angajat
Bogdan Chirieac spune că sunt false atât documentele privind acționariatul WBS, cât și cele privind transferurile de bani: „Documentele sunt falsuri. Pentru faptul că spune că am primit bani de la Ericsson și că am aranjat chestiuni legate de sistemul de urgență 112 îi fac o nouă acțiune în instanță. Avocații mei de la firma Chiuariu și asociații se ocupă de acest lucru!”, a mai declarat Chirieac. Avocata Georgiana Rădulescu a confirmat că, pe lângă 1,5 milioane de dolari, vor cere și daune materiale: „Vom cere și daune materiale pentru că în urma dezvăluirilor făcute de Sima, clientul meu a pierdut un contract foarte oneros pentru el, o funcție importantă în domeniul privat. Nu a mai fost angajat. În plus, depunem plângere penală la Parchet pentru toate înscrisurile false care au fost puse în circulație. Documentele nu sunt reale, nici cele privind conturile din Elveția, nici acțiunile de la WBS”.
Jurnalist din „altă ligă”
Bogdan Chirieac a fost nevoit să-și dea demisia de la „Gândul” după ce s-a aflat că este beneficiarul unor contracte preferențiale de 24 de milioane de euro din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Opt contracte a încheiat STS cu firma controlată de Chirieac, „Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii” (CSR), din care cinci s-au perfectat după ce STS a consultat doar oferta firmei lui Chireac, deşi putea să se consulte direct cu Motorola Israel Ltd. – reprezentant regional de vânzări al companiei americane.
Bogdan Chirieac a fost protagonist și în scandalul șantajului încercat de Roșca Stănescu la adresa fostului președinte al Agenției Naționale de Integritate, Cătălin Macovei. Jurnalistul a fost cel care i-a facilitat lui Roșca întrevederea cu Macovei.
Dintr-o înregistrare ambientală a discuţiilor dintre cei trei, care s-au întâlnit pe malul Lacului Snagov, reiese că SRS, sprijinit de Chirieac, urmărea decredibilizarea miniștrilor PD-L Vasile Blaga, Adriean Videanu și Radu Berceanu.
Din înregistrările discuțiilor reieșea că, pentru Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac, 50.000 de euro nu mai însemnau mare lucru.
În cazul Adrian Severin, DNA s-a sesizat din oficiu
Adrian Severin a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru că a prejudiciat bugetul Parlamentul European cu peste 400.000 de euro prin încheierea unor contracte cu șase firme de consultanță, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010. Firmele nu au prestat niciodată serviciile pentru care au încasat bani europeni.
Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat ca urmare a dezvăluirilor făcute de reporterii publicației Sunday Times. Potrivit interceptărilor și filmărilor acestora, Adrian Severin și alți doi colegi din Parlamentul European – slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser – ar fi acceptat oferte de bani în schimbul propunerii de amendamente la legi europene. În cazul Sima – Chirieac nu s-au mișcat lucrurile.
Autori: Petrişor Cană, Violeta Fotache
Sursa: evz.ro
„MITA de la Ericsson”. Scandalul explodează în Elveția și se relansează în România
La ultimul termen al procesului de la București, brokerul Cristian Sima a transmis noi acte prin care vrea să demonstreze implicarea fostului jurnalist Bogdan Chirieac în dosarul „Ericsson – Mită pentru politicieni”
Transferurile de bani efectuate în cazul „ERICSSON” către România constituie obiectul unei cercetări penale în Elveția, documentele doveditoare fiind prinse în dosarul penal care se află în lucru la procurorul elvețian Raffaella Rigamonti.
În țară, Cristian Sima reafirmă, în dosarul de daune care i-a fost intentat de Bogdan Chirieac, că foștii manageri ai ERICSSON România – care erau și acționari la WBS HOLDING Ltd. – i-ar fi transferat lui Chirieac suma totală de 1,47 milioane de dolari SUA. Suma ar fi fost transferată în tranşe, în perioada 2000 – 2001, din conturi externe pe care le administrau, către subcontul Bogdan Chirieac al contului cifrat V936480B de la BSI Chiasso Elveția.
Fostul jurnalist neagă acuzațiile și declară că nu este implicat în această afacere. De altfel, Chirieac l-a și acționat în instanță pe Sima, cerându-i despăgubiri uriașe.
Citiți articolul complet exclusiv în ediția tipărită de mâine a Evenimentului zilei.
Autor: Dan Gușă
Sursa: evz.ro
EVZ.ro publică: ” Armata din Parlament: Lista completă a ofiţerilor din politica românească”
PSD, PNL, PDL, UNPR. Deputaţi, senatori, miniştri, premieri, cu toţii au râvnit la epoleţi, deşi acest lucru nu le aduce niciun beneficiu material.
Toate partidele politice importante din România au membri care au beneficiat din partea Ministerului Apărării Naţionale, în diverse perioade din ultimii 22 de ani, de avansări în grad de ofiţer, la modul excepţional, fără ca aceştia să aibă vreun merit militar. Chiar şi reprezentanţii minorităţilor în Parlament nu s-au dat înlături de la decorări gratuite.
Beneficiarii acestor grade sunt foşti sau actuali deputaţi, senatori, miniştri, prim-miniştri sau pur şi simplu oameni importanţi cu relaţii foarte mari. O parte dintre cei decoraţi nemeritat au primit gradele înainte de 1989, lucru care ridică suspiciuni.
Din exemplele alese, se poate observa că fiecare partid în parte a avut mai mulţi membri decoraţi în perioada în care Ministerul Apărării a fost sub coordonarea sa. Aşadar, deducem faptul că acest lucru a fost o practică pusă în aplicare de toate partidele, indiferent de doctrina politică.
PNL
- Crin Antonescu. Preşedintele PNL, căpitan, avansat în 2005 direct de la gradul de sublocotenent.
- Ovidiu Ioan Silaghi. Ministrul Transporturilor, avansat colonel în 2008.
- Teodor Meleşcanu. Şeful SIE, colonel din 2007.
- Teodor Atanasiu. Fost ministru al Apărării, avansat locotenent-colonel în 2005, când era ministrul Apărării;
- Călin Popescu Tăriceanu. Fost premier şi preşedinte al PNL, colonel, din 2007.
- Cristian David. Fost ministru de Interne, colonel din 2008.
- Cristian Ţopescu. Senator PNL, e colonel din 1985.
- Dan Bordeianu. Locotenent-colonel din 2010.
- Victor Paul Dobre. Actualul ministru delegat pentru Administraţie, maior, din 2006.
- Radu Stroe. Fost secretar general al Guvernului, comandor din 2006.
- Valentin Rusu. Locotenent-colonel din 2011.
- Octavian Bot. Căpitan din 1995.
- Pavel Horj. Locotenent-colonel din 2010.
- Gheorghe Zoicaş. Locotenent-colonel din 2010.
PSD
- Victor Ponta. Premier şi preşedinte al PSD, e căpitan din 2001.
- Adrian Năstase. Fost premier, e colonel din 2002
- Eugen Bejinariu. Fost secretar general al guvernului, e general de brigadă din 2002.
- Dan Nica. Ministrul Comunicaţiilor, este căpitan din 2004
- Miron Mitrea. Fost ministru al transporturilor, actual senator, e căpitan din 2001
- Şerban Mihăilescu. Senator, e maior din 2001.
- Adrian Severin. Europarlamentar, e maior din 2009
- Ioan Rus. Ministru de Interne, e căpitan din 2001
- Vasile Dâncu. Fost ministru şi parlamentar, e colonel din 2010.
- Cătălin Voicu. Senator, e general de brigadă din 2003
- Ion Călin. Maior din 1999
- Ioan Cindrea, căpitan din 2001.
- Iulian Iancu. Maior din 2009.
- Costică Macaleţi. Maior din 2009.
- Adrian Mocanu. Maior din 2010.
- Ion Mocioalcă. Colonel din 2010
- Iuliu Nosa. Căpitan din 1999
- Dan Mircea Popescu. Fost ministru al Muncii, e locotenent-colonel din 2004.
- Ion Stan. Maior din 2003
- Aurel Vlădoiu, căpitan din 1995.
- Valer Marian. Senator, e locotenent colonel din 2010
- Cezar Mircea Măgureanu. Senator, e colonel din 2010.
- Gheorghe Pop. Senator, are gradul de locotenent-colonel din 2010.
PDL
- Theodor Stolojan. Fost premier, e locotenent-colonel din 1992.
- Ioan Nelu Botiş. Deputat, locotenent-colonel din 2010
- Ioan Oltean. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, colonel din 2010.
- Eugen Bădălan. Deputat, general din 2004.
- Adrian Bădulescu. Deputat, maior din 2001.
- Cristian Boureanu. Deputat, locotenent-colonel din 2011.
- Wiliam Gabriel Brânză. Locotenent-colonel din 2010
- Nicolae Bud. Deputat, colonel din 2010.
- Iosif Ştefan Drăgulescu. Deputat, maior din 1997.
- Vasile Gherasim. Deputat, căpitan din 2000.
- Ioan Holdiş. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Zanfir Iorguş. Deputat, căpitan din 2004.
- Doru Brasoan Lese. Deputat, locotenent-colonel din 2010
- Mircea Marin. Deputat, colonel din 2011.
- Cezar Preda. Parlamentar, colonel din 2011.
- Adrian Rădulescu. Deputat, colonel din 2010.
- Neculai Rebenciu. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Valeriu Tabără. Deputat, căpitan din 1994.
- Mircea Toader. Deputat, colonel din 2010.
- Gabriel Berca. Senator, fost ministru de interne, are gradul de colonel din 2008.
- Radu Berceanu. Senator, e locotenent comandor din 1998.
- Gigel Valentin Calcan. Senator, are gradul de locotenent colonel din 2010.
- Sorin Fodoreanu. Senator, e comandor din 1998.
- Mihail Hărdău. Senator şi fost ministru al Educaţiei, e căpitan din 1995.
- Mihai Stănişoară. Senator şi fost ministru al Apărării, e colonel din 2008.
- Ion Ruşeţ. Senator, e colonel din 2011
UNPR
- Gabriel Oprea. Deputat, general din 2009
- Neculai Onţanu. Primarul sectorului 2, general.
- Cristian Diaconescu. Consilier prezidenţial, are gradul de colonel din 2011.
- Anghel Iordănescu. Senator, e general maior din 2009
- Eugen Nicolicea. deputat, colonel din 2011.
- Culiţă Tărâţă. Deputat, colonel din 2010.
- Emil Bostan. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Luminiţa Iordache. Deputat, colonel din 2010.
- Ion Tabugan. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Răzvan Turea. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Tudor Ciuhodaru. Deputat, locotenent-colonel din 2010.
- Liviu Câmpanu. Senator, are gradul de locotenent-colonel din 2010.
- Laurenţiu Chirvasuţă. Senator, e colonel din 2011.
- Sorin Serioja Chivu. Senator, e locotenent-colonel din 2009.
- Nicolae Dobra. Senator, are gradul de colonel din 1995.
UDMR
- Kelemen Hunor. Colonel din 2011.
- Cseke Attila. Locotenent-colonel din 2008.
- Verestoy Attila. Colonel din 2010.
Minorităţi cu grade
- Păun Nicolae. Rom, locotenent-colonel din 2011.
- Niculae Mircovici. Bulgar, general de brigade din 2007.
„Utecistul” colonel
- Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR şi fost premier are gradul de colonel în rezervă din 2011. Acelaşi grad de colonel în rezervă îl are şi fostul vice-premier George Copos, care înainte de 1989 a avut funcţie de conducere în UTC. El a primit acest grad în 2005.
Majoritatea celor care au ajuns ofiţeri au fost avansaţi în grad, sărind peste mai multe grade intermediare
LISTA COMPLETĂ A POLITICIENILOR CARE RĂSPUND LA „APEL”!
7 GUVERNUL CĂLIN POPESCU TĂRICEANU
9 DEPUTAȚI
10 SENATORI
Citiți și:
- Ponta şi Antonescu au fost şi ei avansaţi, în rezervă, la grad de ofiţer
- Toate gradele la control!
- Dobriţoiu minte! Onţanu a fost făcut general de PNL!
Autor: George Lăcătuș
Sursa: evz.ro
Guvernul Ponta și-a dezvăluit intențiile… vor fi dați afară bugetari… urmază tăierile din salarii și pensii?
Timp de vreo doi ani, PSD plângea de ți se rupea sufletul de mila bugetarilor dați afară în cadrul reducerilor de cheltuieli impuse de măsurile de austeritate.
Toată lumea se aștepta ca, de acum să se anunțe că se vor reangaja în sistem cei disponibilizați, că vor reveni pensiile și salariile, că va reveni TVA-ul. Nici vorbă…
Guvernul Ponta se pare că nu va continua ce făcea guvernul Ungureanu care spunea că vor crește pensiile, practic că se va trece la relaxarea măsurilor de austeritate.
300 de angajați din zona administrativă a Poștei Române și 90 din cei 100 de directori din companie vor fi dați afară, a spus Dan Nica
Un număr de 300 de angajaţi din personalul administrativ al Poştei Române va pleca, la fel circa 90 din cei 100 de directori din companie, a anunţat ministrul propus al Comunicaţiilor, Dan Nica, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului
Dan Nica a fost validat cu 21 de voturi pentru şi un vot împotrivă pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
”Circa 300 de angajaţi din personalul administrativ ar trebui să plece. La fel, unul din zece directori rămâne, mai ales că sunt circa 100 de directori acum. Poşta Română este într-o situaţie extrem de preocupantă”, a spus ministrul propus al Comunicaţiilor presei.
Dan Nica a argumentat măsura cu faptul că Popșta Română a pirdut contractul de livrare de scrisori sub ușoare (sub 20 de grame) în dauna unei firme private până la 31 decembrie 2012
Nica a mai spus că: „Poşta Română are pierderi de 100 milioane de euro, la care se adaugă 100 milioane de lei, o amendă de la Consiliul Concurenţei, care este prea aspră. Situaţia este extrem de preocupantă. Poşta este într-o situaţie specială, care necesită măsuri speciale. Compania are 100 de directori, cred că ar trebui să fie de zece ori mai puţin”.
Ce urmează? Nu prea mare lucru… românii vor trăi naturist, a răsărit iarba, ștevia este foarte frumoasă, de asemenea și urzicile…
Ba cred că va mai exista și o sursă de carne desutl de ieftină, cânii comunitar… Păi ce filipinezii mor dacă halesc potăi? Ba….
Trebuie să înțelegem că noul Guvern are și el obligații… oameni suntem, nu? Felix îi strânge cu ușa, dacă tot le-a asigurat susținerea mediatică gratuit, acu trebuie să își scoată pârleala, nu?
Și mai vin și alegerile, or nu e nici un secret că pentru cei care au trădat fosta putere este nevoie să se asigure bani de șpagă electorală.
Ce să mai zic de UNPR? Ei săracii de unde să ia banii pentru șpăgile electorale. De fapt, e normal. Deși au încă oameni în Guvernul MRU, ei sunt susținători și ai guvernului ce va să fie… mișto de tot.
Acuma, dacă ne gândim la cei care nu vor mai putea presta la poștă, nu cred că e nici o problemă. Vine vara și vor putea presta liniștiți pe Centură și prin parcări…
Bravo Dan Nica… este prima lovitură la baza Guvernului Ponta.
Sunt convins că sindicatele vor reacționa în forță cum au mai făcut-o… dacă nu sunt controlate de PSD evident…
Bravo …
=============================================
Update Blue: Cred că știu cine e de vină. Președintele Băsescu… în fond, cine l-a desemnat pe Pontănel ?