Arhiva
ȘOCANT … Lui Dan Voiculescu intestinele i-au fost înfundate de limba ruptă a lui Mircea Badea
Într-o țară ca România nici un secret, oricât de mare ar fi nu rămâne secret mai mult de câteva zile. Dan Voiculescu a fost internat de urgență deoarece intestinele i-au fost înfundate de limba lui Mircea Badea care s-a rupt în timpul funcțiunii, lucru care era să îl ucidă pe domnul profesor, mai ales că dumnealui are o vârstă destul de înaintată ca nici pușcărie se nu mai poată face ca un bărbat adevărat … (Da nici … nu mai poate face nici cu Viagra)
După ce s-a aflat că Dan Voiculescu a fost internat de urgență la Spitalul Universitar pentru o ocluzie intestinală, un fel de infarct la mațe, după declarația domnului profesor Voiculescu, celebra noastră jurnalistă, Alinuța Cecurai, a intrat în călduri, mai precis în ceea ce se numește ”fierbânțeala jurnalistului de investigații” care începe să simtă mâncărimi prin anumite locuri când apare ceva ce poate deveni un subiect de investigat.
Astfel, neliniștita noastră jurnalistă a mers la Spitalul Universitar și a discutat cu doamna doctor Malvina Copronela Brici, șefă a secție de Intestinologie care a ținut să își păstreze anonimatul și ne-a rugat să nu îi spunem numele, lucru pe care îl vom face, a precizat că la radiografie s-a văzut că domnul Voiculescu avea mațele înfundate cu cu limbă de vreo 15 centimetri.
”La radiografie am observat că un OSN (Obiect Scufundat Necunoscut)este ceva care blochează intestinele pacientului. Au existat mai multe păreri, unii ziceau că e vorba de un vierme intestinal obișnuit bolnav de obezitate din cauza lipsei mișcărilor fizice, alții ziceau că e vorba de un falus. O tânără studentă care face practică la noi a spus că este vorba de o limbă deoarece arată exact ca limba iubitului ei, doamnele și domnișoarele prezente au recunoscut că e adevărat, OSN-ul seamănă perfect cu limba iubitului domnișoarei studente.”
Până la urmă a fost elucidată și a cui este, mai precis, a fost limba respectivă. A lui Mircea Badea.
Presa de mare probitate profesională, în speță, Times New Roman într-un articol intitulat ” Pentru că şi-a lăsat limba în curul lui Voiculescu, Mircea Badea își va ţine emisiunea din seara asta prin semne” , semnat de Călin, dezvăluie faptul că mai mulți jurnaliști și invitați permanenți ai Antenei 3 Mircea Badea, Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mugur Ciuvică sau Bogdan Chireac, vor comunica prin semne deoarece nu mai au limbă la purtător.
”La ce coadă e – a explicat Mircea Badea prin semne – la curul lui Voiculescu, dacă îmi scoteam limba de acolo riscam să nu mai prind un loc decât peste câteva zile. Și chiar dacă aș fi vrut să-mi scot limba de-acolo, n-aș fi reușit, pentru că îi place atât de mult curul domnului profesor încât efectiv refuză să mai iasă de acolo.”
Astfel că, un spasm puternic, spontan și neașteptat, în mațele domnului profesor cumulat cu o puternică și la fel de spontană contracție anală a retezat pur și simplu limba lui Badea, aceasta, continuând să se onduloeze puternic a mai înaintat prin mațele domnului profesor.
Micea nefiind singurul care se va exprima prin semne, la fel o vor face și Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mugur Ciuvică sau Bogdan Chireac care ”…și-au lăsat limba la coadă la curul lui Voiculescu, ca să fie pe fază în caz că și-o scoate Mircea Badea de-acolo”, după cum a declarat o sursă din Antena 3.
Dan Voicuescu a fost alungat de la Pata Rât cu pietre și picioare în dos …
Dan Voiculescu pare a nu avea liniște după eliberarea de la închisoare.
După eliberarea de la închisoare, lăudacii de serviciu ai lui Voiculescu, Mihai Gâdea și Mircea Badea, nu mai conteneau spunându-i ce popularitate incredibilă a căpătat cât a stat închis ca un martir. I-ar fi dat și procente … ar avea 83,57% simpatie și la o eventuală candidatură ar câștiga detașat.
Extrem de entuziasmat de cele aflate, Voiculescu ar fi plecat intempestiv la Cluj Napoca unde are și o rețea de bișnițari. Acolo a încărcat niște camioane cu haine, mâncare și mobilă și a vrut să le ducă pe post de ajutoare locuitorilor de la groapa de gunoi de la Pata Rât.
Deși, la intrare, era pus un indicator unde se spunea clar că îi e interzis accesul, Voiculescu a trecut totuși de barieră. Când l-au recunoscut locuitorii au avut o reacție incredibilă. L-au alungat cu pietre atât pe Varan și pe șoferii camioanelor. Mașinile cu marfă au fost reținute în contul campaniilor electorale anterioare când l-au votat și nu le-a mai plătit ce avea de plătit.
Gelu Suzuky Lăcătuș zis Englezu` deoarece o perioada a fost la Londra și a făcut avere practicând Alba Neagra și furtul din magazine și din buzunare, un fel de lider al comunității și pastor, a declarat că ei nu îl pot primi pe Voiculescu deoarece oricum acolo pute de te trăznește, dacă mai merge și Varanul mulți copii, gravide și bătrâni ar risca să moară până vine salvarea.
Înconjurat de un adevărat harem de pirande, Englezu`, proaspăt tuns și dat cu briantină și cu mustața aranjată artistic, i-a declarat galant celebrei noastre reportere Alinuța Cecurai:
”Haoleo mâncaț-aș pipota ta de frumușață … Când te-am vazut atâta de halbă printre țâgăncile de pe haici am crezur că o vinit sfârșitul lumii și ne-o tremis Dumnezo un înjer să ne pedepsască sau să ne fericească după păcatele noastre cum spun frații penticostali …
Despre domu Voiculescu, da, îi hadevărat mâncaț-aș … l-am fugărit cu chetri și picioare în cur. Noi am pus acolo, la entrare un sămn de circuație care zâce că îi este interzis să mai calce pe haici.
Îi periculos, mai ales pe căldura hasta … oricum gunoiu` ăsta pute ca dracu. Dacă mai vine și dumnealui cu duhoarea aia de mațe putrăzâte murim haici șa șobolanii … Îi drept că marfa i-am confescat-o. Ca plată pentru data trecută când ne-o promis că dacă îl votăm ne dă la fiecare câte o tablă de slănină și o uiagă de spirt sanitar că nu putem mânca slănina fără spirt că face colesterol …”
Se pare că profesorul Voiculescu a fost cules de pe stradă de un taximetrist milos care l-a dus la un spital să își facă analizele.
UPDATE
Veste bună. Se pare că analizele i-au ieșit perfect Varanului, mișcarea prinzându-i bine…. Mațele încâlcite se pare că i s-au descâlcit.
DAN VOICULESCU: ” …Abia mi-am găsit și eu liniștea, am învățat să meditez cu ochii închiși … Și ei mă dau afară ca pe un câine? Este inuman…”
Specialiștii britanici spun că Dan Voiculescu riscă să moară.
”Domnul profesor Voiculescu – susține profesorul John Kubuton de la Universitatea Britanică din Phenian, Coreea de Nord – a suferit o încurcătură de mațe, un fel de infarct la mațe. A-l pupa sau ai da limbi între buci poate fi pentru dumnealui fatal. Mult mai tare îi poate dăuna faptul că s-a enervat. Am auzit că l-au dat afară din închisoare, lucru care nu e ușor de suportat, să recunoaștem”.
Întradevăr, după ce a fost dat afară din închisoare pentru a se elibera celula, fiind singura celulă de cinci stele din sistemul penitenciar românesc, trebuie eliberată în vederea venirii lui Liviu Dragnea.
Profesorul Voiculescu a fost extrem de supărat, fiind internat din cauza unei încurcături de mațe, o asistentă a venit și în loc să îi spună ca de obicei cât de frumos, de inteligent și de onest este dumnealui, i-ar fi spus cu brutalitate: ”Hai moșulică, pleci acasă, fine armăsarul de Teleorman”.
”Este inadmisibil – a tunat și a fulgerat Voiculescu – pentru a se elibera celula trebuie să mă dea afară? Nu înțeleg de ce nu puteam împărți camera cu Liviu. Abia mi-am găsit și eu liniștea, am învățat să meditez cu ochii închiși … Și ei mă dau afară ca pe un câine. Este inuman”
Informațiile despre acest episod au izbucnit în societate mai ceva decât știrea că Ion Iliescu a fost internat de urgență pentru infarct la hemoroizi sau de cât de repede ar izbucni știrea că același Iliescu ne-a lăsat orfani de ilustra sa persoană.
Când au aflat de nenorocire, mai mulți manifestanți de la acel marș al homosexualilor care doreau să își poată întemeia o familie și să poată înfia copii pe care să îi crească și să îi educe după metoda Pomohaci, s-au adunat în fața Guvernului.
Trecând întâmplător pe acolo Mircea Badea, soția sa, Carmen Brumă și Dani Oțil (n-am înțeles dacă în Carmen Brumă, Dani nu vede cumva un fel de Mihaela Rădulescu), s-au oprit și ei la miting.
Cu această ocazie Dani a observat că Mircea i-a copiat vestiții blugi, doar că avea două ”bărbății” imprimate.
A și întrebat: ”Mircea, tu ai două?”, ”Da, eu am două” – spus mândru Badea. Carmen Brumă, care făcea șpagatul, ca nu cumva manifestanții să nu știe cu cine au onoarea de a avea de-a face, a spus: ”Degeaba are două, tot lăbuș este”…
Mircea Badea, pentru a-și arăta loialitatea față de Varan, și-a făcut o pancartă: ”Antena 3 e aici!”.
Întrebat despre starea lui Voiculescu, Mircea Badea a spus:
”Cu cea mai profundă tristețe trebuie să vă mărturisesc că nu e bine deloc. După ce domnul Voiculescu a mâncat trei porții de iahnie de fasole cu ciolan și două de fasole bătută, când noi ne așteptam să tragă o bășină sănătoasă, de mogul care să zguduie decorurile abia dacă a reușit să tragă un pârț mărunțel cum trag fetele angajate proaspăt la meteo…
Cum ziceam, nu e bine deloc. De fapt am și început să adunăm bani pentru coroană. În fond a fost stăpânul norstu atâția ani și ne-a plătit facturile, nu?
Nu e bine deloc, Dumnezeu să-l odihnească …”
Dacă mitingul va deveni unul violent, și va ieși bătaie cu jandarmii, sau se va ajunge la demisia Guvernului, vom reveni …
Nu dați afară din pușcărie Varanul ! Acolo e locul lui …
O informație șoc a determinat Antena 3 să filmeze o emisiune pe care o va da în direct imediat ce va primi OK-ul de la Dan Voiculescu. Pe surse, jurnaliștii Antenei 3 au aflat că Dan Voiculescu ar urma să fie dat afară din pușcărie împotriva voinței lui, ordinul a veni taman de la președintele Iohannis.
Emisiunea i-a fost transmisă lui Voiculescu direct la caloriferul din celulă pentru aprobare.
Asta i-a provocat stăpânului Antenei 3 o mare nemulțumire.
”Cum pui mei poate să facă neamțul ăsta un lucru atât de oribil? – ar fi spus Dan Voiculescu – Abia m-am obișnuit și a început să îmi placă aici și s-a terminat … Dumnezeule mare, câtă răutate.”
Sursele spun că problema e că, în urmă cu câteva zile s-a servit iahnie de fasole cu vază murată. Letală combinație, când se întâmplă în tot corpul de clădire deținuții leșinau din cauza gazelor emise de varan, jumătate fiind duși la spital, restul erau tratați pe loc. De la o vreme se rezolvase deoarece deținuții primeau pe cheltuiala lui Voiculescu măști de gaze performante cumpărate de la armata SUA. De data aceasta însă, la directorul închisorii era în vizită amanta cu o prietenă care neavând măști au fost internate direct la Spitalul de Urgență reușit să fie restabilizate abia după două săptămâni.
Directorul enervat la culme ar fi început să urle ”Dați afară monstrul din pușcărie, ori pleacă el, ori plec eu”.
La Dan Voiculescu problema este că tocmai a trecut prin o serie de operații estetice și dacă gazele emise când mănâncă iahnie de fasole cu varză murată sunt la fel de nocive, măcar arată senzațional și toți colegii lui au visuri erotice extrem de plăcute.
După o nouă șarjă de dus la spital colegii leșinați de la gaze, Dan Voiculescu a ieșit pe hol să protesteze. Purta o pancartă cu un mesaj emoționant.
”Nu mă dați afară. Vreau să mor în celula mea.”
Chiar așa, cât de negru trebuie să îți fie sufletul ca să dau afară din pușcărie un domn atât de respectabil, care a făcut atât de multe eforturi ca să se adapteze și care, își iubește celula atât de mult încât acolo vrea să își dea sufletul în mâinile Domnului? Nu vă temeți de mânia Divinității?
Fiți oameni domnilor, nu vă lăsați mânați de ură… Lăsați Varanul să moară în pușcărie oricât ar mai avea de trăit. Acolo e locul lui.
Războiul rece se intensifică, războiul bate la ușă, Media PRO, Intact Grup și Realitatea TV implicate direct
INCENDIAR. Războiul rece se intensifică, războiul nuclear bate la ușă, Media PRO, Intact Grup și Realitatea TV implicate direct.
Războiul rece atinge noi culmi. CIA și KGB dezvoltă războiul informațional.
– KGB: ”Trump are anumite devianțe comportamentale, care implică urină.”
– CIA: ”Putin are obiceiuri scârboase. Se uită regulat la emisiunea lui Măruță.”
– KGB: ”Mircea Badea la îngrozit pe Trump. I-a transmis amenințarea lui Dan Voiculescu că îi scoate Scutul din priză dacă nu-l ajută să iasă din pușcărie.”
– CIA: ”Putin are întâlniri nepotrivite cu Cosmin Gușă și Rareș Bogdan.”
– KGB: ”Trump are relații imorale cu Lavinia Șandru și Denise Rifai.”
Ce poate urma? Războiul nuclear…
* * * * *
Iată că planeta este în pragul unui devastator război rece între SUA și Rusia, care devine din ce în ce mai fierbinte. Confruntarea atinge culmi din ce în ce mai înalte.
După ce, în urmă cu câteva zile, probabil cu ajutor din partea CIA, apăreau în presa de mare probitate informații despre activitățile lui Vladimir Putin care ar urmări cu mare atenție emisiunile lui Măruță de la PROtv. Unii spun că este vorba de faptul că liderul moscovit ar fi fascinat de decolteul Andrei, soția lui Măruță, alții că acesta, fiind la bază ofițer de informații doreste să afle ”la prima mână” ce se întâmplă în România, aflăm că și KGB ar fi pus mâna pe informații despre o întâlnire ținută în mare secret de Casa Albă, între Donald Trump și Mircea Badea în calitate de reprezentant al lui Dan Voiculescu care nu a putut să facă această călătorie din motive obiective.
Dar să le luăm pe rând …
Mai întâi, probabil cu implicarea KGB au apărut în spațiul public informații cum că noul președinte al SUA ar avea anumite devianțe comportamentale, care implică urină. În consecință, CIA a tras niște sfori, cum doar ea știe să facă și au apărut imagini extrem de scârboase cu Vladimir Putin în plină concentrare urmărind emisiunea lui Măruță de la PROtv.
Aceste imagini au fost aruncate în public ca niște bombe de presă devastatoare de către CNBC a cărui conducere a anunțat într-un comunicat că:
„Agenții CIA au reușit să obțină o serie de înregistrări din care reiese că dictatorul rus se uită dup-amiaza la emisiunea „La Măruță”, difuzată de o televiziune de obscenități din România. Imaginile sunt prea puternice, extrem de scârboase, și nu pot fi difuzate la televizor”, după cum a declșarat un reprezentant al CNBC.
Această scurgere de informații a pus pe jar autoritățile moscovite, serviciile secrete rusești mobilizându-se pentru a găsi spionul infitrat sau trădătorul. Surse credibile din cadrul CIA au confirmat că agentul care a obținut imaginile cu Putin uitându-se la Măruță a înghițit pastila cu cianură pentru că nu mai putea să doarmă de scârbă când l-a văzut „în acțiune” pe cunoscutul prezentator român.
( Citește articolul ” Război rece! Americanii amenință cu un video mult mai scârbos, cu Putin uitându-se la Măruţă ” ).
Cum KGB nu este un serviciu secret care să renunțe prea ușor iată că niște agenți infiltrați la o bodegă de lângă Casa Albă au reușit să afle de una din întâlnirile extrem de tensionate a lui Donald Trump cu reprezentantul lui Dan Voiculescu, celebrul realizator de televiziune Mircea Badea.
Întâlnirea respectivă a atins paroxismul, după cum se vede și în imagine, când Badea i-a transmis lui Trump cererea imperativă a lui Voiculescu, acesta dorind ca noul președinte american să facă o vizită în România și în mare secret să facă presiuni asupra autorităților dâmbovițene de a fi eliberat din închisoare.
Deoarece prin gura lui Mircea Badea își exprimă nevoile Dan Voiculescu acesta l-a amenințat pe Trump că dacă nu face tot ce poate să îl scoată din pușcărie îi scoate din priză scutul de la Deveselu și îi bagă zahăr în motoarele generatoarelor independente apoi, profitând de întuneric, cu ajutorul lui Sebastian Ghiță, specialist în computere virusează computerele ceea ce va duce la blocarea întregii rețele de computere a apărării americane.
Surse din KGB și CIA au dezvăluit că următorul pas ar fi implicarea în aceste dezvăluiri a unor jurnaliști de la Realitatea TV, CIA urmând a arăta dovezi despre legăturile periculoase dintre Vladimir Putin pe de o parte și Cosmin Gușă respectiv Rareș Bogdan pe de alta. La rândul său, KGB urmând a prezenta probe despre întâlniri mai mult decât fierbinți și cel puțin imorale dintre Donald Trump și Lavinia Șandru precum și dintre Trump și Denise Rifai.
Analiștii englezi in strategii militare, strategii geopolitice și strategii de agățat de la Institutul de Strategii Militare, Geopolitice și de Agățat de la HMQ University din Londra spun că cei doi pași, și anume, dezvăluitea relațiilor dintre Vladimir Putin pe de o parte și Cosmin Gușă respectiv Rareș Bogdan pe de alta, precum și a întâlnirilor mai mult decât fierbinți și cel puțin imorale dintre Donald Trump și Lavinia Șandru precum și dintre Trump și Denise Rifai nu pot arăta decât un lucru… Ceea ce urmează după aceea nu poate fi decât un război nuclear direct între SUA și Rusia … sfârșitul lumii de fapt.
În toată povestea aceasta cu implicații devastatoare există și o parte bună.
Aflată într-o stare cam euforică după o repriză de chimioterapie și relaxare cu LSD, doamna profesor Adeline Jenika Cesterfilde Hotlips , specialistă în analize a declarat:
”Să știți că în tot rău este spre bine. După o profundă analiză a situației geopolitice am ajuns la concluzia că există și o parte bună. Prin faptul că Europa va fi rasă de pe fața pământului va dispărea unul din cele mai periculoase fenomene care riscă să distrugă civilizația creștină occidentală. Va dispărea migrația arabă. Nici măcar arabii nu sunt destul de cretini ca să migreze dintr-o zonă măcinată de un război fratricid clasic într-o zonă rasă de pe fața pământului de un război nuclear. Deci, una peste alta, putem fi mulțumiți.” – a încheiat doamna profesor Adeline Jenika Cesterfilde Hotlips
Poate vom reveni …
Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, și Mircea Badea de la Antena 3 și Cristi Brancu de la Antena Stars amenință cu demisia. Protestul e susținut și de Mihai Gâdea, Simona Gherghe și Dan Capatos
Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, și Mircea Badea vedetele Antenei 3 și Cristi Brancu, vedeta Antenei Stars, îl amenință cu demisia pe Dan Voiculescu.
Aceștia i-au adresat mogulului o scrisoare-protest prin care îi cer, pe cât de imperativ se poate la televizuinile acestuia, ca aceste televiziuni să adreseze un protest ferm în care să ceară Partidului Social Democrat să retragă susținerea politică domnișoarei Corina Bogaciu, nou aleasă în camera Deputaților din partea PSD, nepoata lui Florentin Pandele, soțul Primăriței Generale a Capitalei, Gabriela Firea.
Motivul ar fi că aceștia sunt extrem de nemulțumiți că respectiva domnișoară ar avea țâțe mai mari decât ei, lucru care le-ar dăuna imagini.
Este cam de mirare deoarece domnișoara nu este angajata antenelor și nu apare la televizor.
În scrisoare se spune:
”Către Domnul Profesor Voiculescu Dan, iubitul nostru stăpân, mogul și tătuc,
Protest oficial
Stimate Domnule Voiculescu Dan, noi, Stoicescu Alessandra, Grecu Dana, Badea Mircea și Brancu Cristian, angajati credincioși ai Antenei 3, respectiv Antena Stars, la fel de credincios ca și primii, vă rugăm cu respect să luați în considerare protestul nostru.
Vă rugăm să cereți televiziunilor Dumneavoastră să oprească mediatizarea membrilor Partidului Social Democrat dacă acest partid ca continua să o susțină pe domnișoara Corina Bogaciu deoarece are țâțe mai mari decât noi, semnatarii acestei scrisori.
Acest lucru dăunează imaginii noastre, credinciosele vedele ale televiziunilor pe care, cu onoare, le controlați.
În caz contrar vă rugăm să luați în considerare demisia nostră în bloc deoarece nu putem admite ca imaginea noastră să fie afectată în acest fel.
Data: Azi
Cu tot respectul de care suntem capabili:
Stoicescu Alessandra, Grecu Dana, Badea Mircea, Brancu Cristian”
UPDATE: Informații de ultimă oră spun că protestul ia proporții. Ar fi susținut chiar și de însuși Mihai Gâdea de la Antena 3, Simona Gherghe, realizatoarea emisiunii Acces Direct, precum și Dan Capatos, realizatorul emisiunii ”UN SHOW PĂCĂTOS”.
Ultimul ar fi declara că asistentele sale, Daniela Crudu și Anamaria Mocanu ar fi intrat într-o puternică depresie deoarece se simt în inferioritate.
Poate vom reveni … dacă nu urmăriți programele informatice ale CNN, BBC, Cartoon Network și Animal Planet precum și buletinele informatice emise de NASA.
Când a aflat că urmează a fi dat afară din pușcărie împotriva voinței sale, Dan Voiculescu a spus că se consideră discriminat
Dan Voiculescu spune că cei care doresc să îl dea afară din pușcărie împotriva voinței sale comit o gravă discriminare, lucru care i se pare inacceptabil.
O veste șocantă a străbătut pușcăria unde este cazat Dan Voiculescu, Varanul politicii mioritice. Urmează a fi dat afară din pușcărie, lucru care i se pare inacceptabil domnului profesor.
Vestea a aflat-o Voiculescu la un seminar extrem de select unde participau doar literați penitenciariști.
Tocmai rostea ultimele cuvine ale unei dizertații despre paralelismul gratiilor într-un spațiu curbat de gravitație după cum zicea Einstein
”… credeți cumva că cineva din această minunată pușcărie ar fi de acord să schimbe locul cu un pinguin liber din Antarctica? Vă spun eu … Nu…” – a rostit Marele Varan după care a fost inundat de un ropot de aplauze ca o blondă când pare la televizor Mircea Badea.
Comandantul închisorii a mers la tribună și i-a comunicat domnului profesor cumplita veste …
Vizibil marcat, șocat chiar deoarece pe fața dumnealui au început să se schimbe culorile cum schimbă asistentele lui Capatos masculi, Varanul, după ce a rugat să se facă liniște, a izbucnit într-o adevărată tiradă:
”Este inacceptabil – a tunat Voiculescu în difuzoare de au început să vibreze gratiile de la ferestre – deși am dreptul să îmi petrec zece an din viață în această instituție de relaxare, iată că ticăloșii au găsit un motiv să mă dea afară.
Auzi frate, pentru simplul fapt că am peste șaizeci de ani și am scris niște amărâte de cărți să fie dat afară din pușcărie ca ultimul mitocan după nici trei ani? Asta se numește, să nu ne ferim de cuvinte, discriminare.
Ei lăsați, vă garantez eu că dacă mă dau afară împotriva voinței mele dracu îi ia pe cei care au comis nedreptatea. Dacă îi asmut pe credincioșii mei, Badea, Gâdea, Ursu, Grecu și ceilalți călăi credincioși mie asupra ticăloșilor care mă discriminează în halul ăsta nu mai rămâne piatră pe piatră din Sistemul Penitenciar.
Am de partea mea și legea … nu mă pot da afară deoarece nu am acoperit nici jumătate din prejudiciu. Și totuși …
Ticăloșii nu au scrupule … e clar că aici e mâna lui Băsescu. Vă garantez că, deși acum și-a luat cetățenia basarabeană nu pupă el dreptul de a sta la vreo pușcărie, nici în România și nici în Republica Moldova. Mai ales că sunt amic cu Dodon …” – a mai spus Voiculescu sufocându-se de indignare.
Mai juna vărăniță, Camelia Voiculescu, încă un pas spre pușcărie … (Ce să zic? La mulți ani, fără eliberare condiționată! )
Conform evz.ro Camelia Voiculescu, fiica Varanului, s-a prezentat la Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)
Pe mai juna vărăniță a însoțit-o la sediul ÎCCJ Sorin Alexandrescu.
La Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie avea loc un nou termen în dosarul de şantaj în care cei doi sunt implicaţi.
Amintesc că varanul ăl bătrân, Dan Voiculescu a primit o condamnare la doi ani de detenţie, iar Sorin Alexandrescu, la trei ani şi şase luni, în acest caz, în primăvara acestui an.
În primă instanţă sa decis între altele şi condamnarea Cameliei Voiculescu, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la şantaj în timp ce Antena Group, ca entitate implicată, a primit o amendă penală de 350.000 de lei.
Procurorii spun că în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.
Nu că aș avea impresia că cineva a uitat, dar cred că e bine să amintim că Dan Voiculescu se află în închisoare din august 2014, fiind condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în cazul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
Ce putem să îi urâm mai junei vărănițe? La mulți ani, fără liberare condiționată...
Antena 3 a fost la un pas de a câştiga Oscarul
Foarte mulţi români încă sunt uimiţi de naturaleţea cu care Dana Grecu a îngenunchiat la mitingul pentru libertatea de mâncat rahat în genul „Vă iubesc, pupa-v-aş pe microfon, domnilor”.
Explicaţia pentru faptul că a jucat scena atât de natural este că tocmai a terminat filmările la un film artistic despre MISA şi Gregorian Bivolaru. În acest film, Dana Grecu joacă rolul unei ioghine extre de dedicată guru-ului său.
Filmul este o adevărată epopee a MISA, Dana jucând întreg filmul fără dubluri, scenele cu urină fiind filmate fără tăieturi, totul fiind cât de poate de autentic.
Ceea ce şochează este faptul că există o scenă, cea din care s-a făcut captura, de un epic devastator, similar cu vestita scenă din Titanic. În această scenă, singura dealtfel, Dana nu este goală, ceea ce e, în economia filmului, o scenă care şochează.
Surse din Anena 3 spun că filmul nu a putut fi prezentat la Oscar deoarece încă nu se ştiedacă se va numi, „Dana şi elixirul spumos şi auriu”, „Dana şi dependenţa faţă de pipilică” sau „Dana şi duşul auriu”.
Cert este că pentru anul viitor, în 2017, la premiile Oscar nimeni nu mai trage vreo speranţă, filmul Antenei 3 urmând a lua tot.
Cred că este de remarcat că Gregorian Bivolaru este interpretat magistral de Mircea Badea, iar rolul fratelui unui ajutor al lui Bivolaru este interpretat chiar de Mihai Gâdea.
La şhow-rile cu urină din film roluri principale au şi Alessandra Stoicescu, Oana Stancu, Mirela Boureanu Vaida, Mugur Ciuvică, Adrian Ursu, iar un rol de mare efect interpretează şi Gabriela Pandele Vrânceanu Firea şi cum s-o mai numi acum…
De trei ori, în fundal se aude şi vocea lui Dan Voiculescu.
Poate vom reveni cu detalii…
Dan Voiculescu promite să fie generos cu Preşedintele
Dan Voiculescu este un om generos.
În lumina noilor evenimente, domnul Voiculescu, extrem de emoţionat, promite că îi va fi recunoscător Preşedintelui Klaus Iohannis.
„Dacă domnul Preşedinte îmi salvează cele 60 de milioane de euro promit să îi sponsorizez de Paşti o excursie în insula Paştelui. În plus îl las să le ia cu el şi pe AnaMaria Mocanu şi Daniela Crudu, asistentele lui Dan Capatos.
Ba chiar şi mai mult, îl învăţ gratuit cum să facă o iahnie de fasole aromată cu şosete nespălate, o nebunie, cum numai la puşcărie înveţi să faci”.
A venit vremea demiterii. Pentru Preşedintele Iohannis libertatea de a mânca rahat este mai importantă decât o sentinţă judecătorească.
UN PREŞEDINTE NEAMŢ, LINGĂTOR AL BUCILOR UNUI PUŞCĂRIAŞ SECURIST
Răspunzând unei întrebări, Klaus Iohannis a declarat:
„Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”.
Da, preşedintele în funcţie al României îşi permite să aibă nesimţirea de a considera libertatea lui Mircea Badea de a mânca căcat în fiecare zi drept mai importantă decât o sentinţă judecătorească rămasă definitivă de recuperare a prejudiciului de 60 de milioane de euro în contextul în care trei sferturi din morţii de la Colectiv ar fi fost salvaţi dacă aveau parte de un spital apecializat şi neinfectat cu bacretii antibiotic rezistente. (La Spitalul Militar nu a murit nimeni pentru că pe perioada necesară arşilor li s-a oferit un mediu aseptic necesar pe perioada în care aveau imunitatea scăzută.)
Da, preşedintele României consideră că nu avem nevoie de bani pentru a avea un laborator bine utilat unde să se vadă de ce mor bebeluşii, sau măcar să se poată suporta cheltuialile aferente unor analize la un laborator Londonez.
Să îi fi devenit dumnealui, dom. Preş. al României recunoscător lui Dan Voiculescu pentru salariul triplat? Sau, se temea oare ca nu cumva să ăi vină ANAF ideea să îi ceară banii (câteva sute de mii de euro) căştigaţi din chiria luată pe casa câştigată de dumnealui folosindu-se de fals în acte şi uz de fals?
SE TEME IOHANNIS CĂ VA DEVENI PERSONAJUL CARE A OCUPAT CEA MAI ÎNALTĂ FUNCŢIE ÎN STAT ŞI CARE A AVUT REZERVARE LA BECIUL DOMNESC?
Să se fi temut oare dom. Preş. Klaus Iohannis ca nu cumva să se trezească Voiculescu şi să vrea să îl suspende? Că de salvat, tare mă îndoiesc că l-ar mai fi salvat cineva de la demitere. Şi tare mă tem că imediat ce la Cotroceni va fi pentru dumnealui VERBOTEN se va relua procesul de incompatibilitate, se va verifica de ce judecătorul a dat nevinovat într-un proces în care toţi ceilalţi sunt declaraţi vinovaţi, se va demara în forţă procesul care acum a dus la confiscarea casei care, deşi cofiscată îi aduce încă Famigliei Iohannis venituri consistente.
Am aşa o senzaţie, Iohannis va fi nu peste mult personajul care a ocupat cea mai înaltă funcţie în stat care a avut rezervare la Beciul Domnesc.
PREŞEDINTELE A PIERDUT PARTIDUL FACEBOOK
Pe contul dumnealui de Facebook domnul preşedinte poate citi ca o sentinţă o adevărată repudiere din partea celor care îl susţineau până nu demult:
„Domnule Klaus Iohannis. Am stat la coada la Londra 8 ore ca să vă votez. După declaraţia dvs. de astăzi despre Antena 3, aş mai sta la coadă 8 ore ca să NU vă mai votez. Ar trebui să vă fie ruşine, dar m-aş mira”, a fost comentariul unui internaut.
„Azi ați dat o palmă tuturor celor care, în ciuda campaniei denigratoare pe care A3 vi-o făcea, s-au mobilizat să vă aducă în fruntea țării. Azi ați dat o palmă statului de drept și v-ați amestecat în punerea în execuțare a unei hotărâri judecătorești, azi este ziua în care ați pierdut definitiv respectul celor care au crezut că sunteți președintele unei Românii a bunului simț!”, a subliniat un alt internaut.
Antena 3 se dădea de ceasul morţii că prin obligarea de a părăsi clădirea i se va bloca dreptul la libere exprimare. Cică în cinci zile nu se putea muta. Despre faptul că urma să i se ceară să plece, Antena 3 ştia încă de la data de 8 august, 2014.
ANAF a făcut notificarea de evacuare în baza deciziei definitive din august 2014 pronunţată de judecători în dosarul privatizării ICA. Magistraţii au hotărât atunci trecerea în proprietatea statului a terenurilor din Băneasa pe care Grupul GRIVCO le-a obţinut în urma privatizării frauduloase a fostului Institut. Tot atunci, instanţa a dispus şi confiscarea sediului televiziunilor, considerând că a fost achiziţionat din sumele obţinute din aceeaşi privatizare ilegală.
Prejudiciul total a fost stabilit la 60 de milioane de euro. Până în prezent, s-a recuperat puţin peste 1%, din vânzarea unui apartament în Bucureşti şi a unei vile din Predeal.
USL ŞI-A DAT ÎNCĂ ODATĂ ÎN PETIC
A dracului coincidnţă, încă odată aşazis decedata USL a lovit. Camera Dputaţulor a încălcat iar Constituţia, Art 16 care prevede egalitatea în faţa justiţiei prin blocarea cercetării lui Mădălin Voicu, şi nu pentru declaraţii ci pentru fapte de corupţie.
Voicu, în cârdăşie cu alt reprezentat al etniei ţigăneşti, au jefuit-o ca la gura cortului însuşindu-şi bani destinaţi integrării cotniclor, practic ciordind cu cea mai crasă nesimţire. Tâlharii care populează Camera Deputaţilor au considerat că nu e cazul ca Voicu să fie judecat. Evident asta pentru că se temeau că le vine rândul.
În paralel, ce să vezi, al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi-a permis să comită o faptă pentru care ar trebui demis imediat şi trimis în fala Justiţiei să dea explicaţii.
L-a chemat de urgenţă pe Premierul Cioloş să dea explicații cu privire la situația în care se află acum posturile de televiziune din grupul Intact.
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că descinderea organizată de ANAF la sediul televiziunilor trustului Intact reprezintă „un atac inacceptabil și un plan bine pus la punct de suspendare a democrației”.
„Consider că în fața acestei situații excepționale se impune o măsură din partea Parlamentului, care este instituția fundamentală menită să apere drepturile și libertățile cetățenilor, printre care și dreptul la liberă exprimare. În baza articolului 111 al Constituției, Senatul are dreptul să ceară Guvernului să dea explicații și vreau să vă solicit să fiți de acord să cerem primului-ministrul al României să vină mâine în fața Senatului pentru a da explicații cu privire la acțiunea unor instituții aflate în subordinea Guvernului care nu pot fi puse în regimul economic al recuperării unor sume de bani, ci aruncă o pată degradantă asupra întregii țări, ca stat european, care pune preț pe libertatea de exprimare a presei”, a susținut Tăriceanu.
Prim-ministrul Dacian Cioloș a explicat miercuri în Parlament că nu a fost informat de acţiunea ANAF, care a cerut ca imobilul în care funcţionează televiziunile Antena 1 şi Antena 3 şi clădirile grupului Grivco să fie evacuate.
MONICA MACOVEI: „O decizie definitivă a justiţiei este un ”motiv banal” pentru preşedinte?”
Europarlamentarul Monica Macovei spune că libertatea de exprimare nu este cu nimic afectată de decizia ANAF în cazul trustului Intact, criticându-l dur pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că ar fi preluat ”minciuna angajaţilor condamnatului Voiculescu”.
”Îl întreb pe preşedintele Iohannis: credeţi că legea, dreptatea şi justiţia au un cost? Aţi afirmat astăzi că «libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative». O decizie definitivă a justiţiei prin care se dispune confiscarea unor bunuri este un «motiv banal» pentru preşedintele ţării? Când o decizie definitivă a justiţiei este considerată «motiv banal», înseamnă că justiţia însăşi este negată. Îl întreb pe presedintele Iohannis: de ce aţi preluat minciuna că le-ar fi încălcată libertatea de exprimare angajaţilor condamnatului Voiculescu, când ştiţi foarte bine că familia Voiculescu poate închiria un alt sediu pentru televiziune?”, a scris doamna Macovei pe pagina dânsei de Facebook.
Dânsa mai subliniază subliniază că libertatea de exprimare trebuie respectată, dar că nu este afectată cu nimic în cazul Intact.
”Îl întreb pe preşedintele Iohannis: ce înseamnă că există „deschidere” din partea autorităţilor pentru „soluţii convenabile” în cazul condamnatului Voiculescu? Înseamnă păgubirea în continuare a statului? Înseamnă nesocotirea în continuare a legilor şi deciziilor justiţiei? Aţi fi de acord cu o înţelegere convenabilă condamnatului Voiculescu, dar defavorabilă statului? Aţi luat în calcul că bunurile confiscate de instanţă în cazul Voiculescu au fost furate de la oameni? Îl întreb pe premierul Cioloş: ce este de „condamnat” în demersul legal de acum al ANAF de a încerca să aducă la stat bunuri confiscate prin hotărâre a justiţiei, acţiune care trebuia pusă în practică de mai bine de un an? Înţeleg preşedintele şi premierul că dezbaterea de acum este numai şi numai despre lege şi justiţie, şi NU despre libertatea de exprimare?”, a conchis Monica Macovei.