Arhiva

Posts Tagged ‘Dana Grecu’

CULMEA RIDICOLULUI: Antena 3 vrea o transforme pe fosta isterică Dana Grecu în Dana Chera, o corcitură între un critic literar și Zidul Plîngerii

13 ianuarie 2018 Lasă un comentariu

Vrem nu vrem trebuie să recunoaștem că atunci când Antena 3  își pune mintea și vrea să devină ridicolă este imbatabilă.

Cred că nu mai e pentru nimeni un secret că fosta Dana Grecu, isterica îngenunchiată de serviciu a Varanului fostă reper în ceea ce privește căsnicia în mai puțin de o lună s-a desmăritat și s-a remăritat devenind Dana Chera, un fel de corcitură între un sensibil critic literar și  Zidul Plângerii, iar polițistele de circulație din Pitești în poete cu suflet de mimoză, cinstite până la prostie și oropsite până la insupoartabil.

Aflată la Antena 3, evident, televiziunea interesată ca nu cumva fanii să rămână crăcănați neștiind cine e Dana Chera găsește tot felul de tertipuri pentru a o aduce în atenție, cam la fel cum făcea cu Gabriela Firea a cărei îmbârligare cu primarul Voluntarului era prezentată ca o chestie de un romantism aproape adolescentin.

Ei, de data asta, nesesizînd ridicolul, Antena 3 ne-a furnizat o poveste cu o polițistă de la circulație din Pitești, evident, fără a se preciza cum se numea respectiva, s-ar fi apropiat de mașina în care era madam Chera și după ce i-a spus că scrie poezii,  nu de alta, dar trebuia precizat că e vorba de o polițistă cu suflet de mimoză, s-a apucat să se spună ”să știți că nu iau șpagă-n trafic pentru că așa mi-am construit eu un principiu de viață, vreau să citiți poeziile mele…”  cum ar veni și sensibilă, și cinstită și oropsită … 

Paradoxal este că Antena 3 este o mare susținătoare a Guvernului care le oropsește pe aceste mimoze purtătoare de carnet de procese verbale. Probabil Soros e de vină …

Cunoscătoare la oameni, Dana nu putea să remarce, poate ceilalți nu observau detaliul din descrierea ei, ” Câtă erudiție, cât bun simț, câtă simplitate. Un om pe lângă care trecem și spunem: `Polițistă, ce poate să fie? Polițistă`. Vai de capul nostru! …” 

Pentru a sublinia cât de adânc a fost ea, fosta isterică, devenită protector al altiștilor pulan la cingătoare, cu epoleți și cu scula de fluierat în gură dana a precizat că… ”Săptămâna viitoare, la `Adevăruri Ascunse`, am să vă citesc două dintre poeziile ei și poate am să v-o și arăt, cum este ea, așa în trafic. Apreciați oamenii din start, plecați de la ideea că este ceva foarte bun în ei. (…) Sunt niște oameni care ascund niște lucruri fabuloase.”

Ce mai poți să zici după o asemenea efuziune de sensibilitate și cunoaștere într-ale poeticăraiei? Nimic … poate nu mai putem decât să ne dorim ca, atunci când s-o mai duce la Pitești, sensibiloasa polițistă să îi ia permisul …

Iată mai jos declarația integrală făcută de ex Dana Grecu actuală Dana Chera la Antena 3.

”O doamnă polițist se apropie de mine – a povestit  Dana Chera, la Antena 3 – M-am gândit: `Iar sunt parcată aiurea? Nu. N-am centura? Da, dar stau pe loc. N-am avariile?`și am tot speculat ce aș fi putut să greșesc astfel încât să vină polițista la mine în acel moment. O domnișoară polițist foarte tânără, un agent de circulație din Pitești, care a venit la mine, m-a salutat, mi-a spus că se uită la această emisiunea și mi-a zis: `Vreau să vă trimit ceva. Eu scriu poezie și aș vrea, când aveți un pic de timp, să vă uitați pe poeziile pe care eu le scriu. Știu că pot mai mult decât ceea ce fac acum, fac cu drag ce fac, să știți că nu iau șpagă-n trafic pentru că așa mi-am construit eu un principiu de viață, vreau să citiți poeziile mele.` Câtă erudiție, cât bun simț, câtă simplitate. Un om pe lângă care trecem și spunem: `Polițistă, ce poate să fie? Polițistă`. Vai de capul nostru! Vai de capul nostru pe lângă ce oameni trecem, ce oameni nu observăm, ce oameni aruncăm într-un colț de umbră, vai de capul nostru! Ce poezii poate să scrie domnișoara din Pitești nu vă puteți imagina. Șefii ei sunt foarte norocoși. Săptămâna viitoare, la `Adevăruri Ascunse`, am să vă citesc două dintre poeziile ei și poate am să v-o și arăt, cum este ea, așa în trafic. Apreciați oamenii din start, plecați de la ideea că este ceva foarte bun în ei. (…) Sunt niște oameni care ascund niște lucruri fabuloase.”

Sursa declarației: dcnews.ro

Dacă după o declarație atât de siropoasă i-a crescut cumva glicemia, îmi cer scuze, dar nu m-am putut abține … 

P.S. Iartă-ne Doamne dacă nu suntem capabili să ne emoționăm atunci când unii vor să pară sensibili și îi considerăm ridicoli … 

Antena 3 i-a făcut Danei Grecu o mare nedreptate

21 noiembrie 2017 Lasă un comentariu

Hai să îi facem dreptate Danei Grecu.

Antena 3 i-a făcut Danei Grecu o mare nedreptate. Ea fiind cel mai exponențial reprezentant al postului, personajul care definea cel mai fidel modul de a fi al Antenei 3.

Dana Grecu – Antena 3 e aici

, cred că ea trebuia să joace în reclama aceea cu ”Antena 3 e aici !”.

Categorii:Pamflet Etichete:,

DANA GRECU, RAHATOFILA UITUCĂ

28 octombrie 2017 Un comentariu

Din start vreau să precizez că față de Moise Guran nu am nici un fel de simpatie sau apreciere vis a vis de modul în care își face meseria. 

Rahatofila Dana Grecu

Chiar și așa, după atâta timp de când Isterica Antenei 3, Dana Grecu, încă nu pot să înțeleg cum reușește Dana Grecu să comită la fiecare emisiune a ei adevărate orgii rahatofile. Chiar și la chestiuni care ar trebui să nici nu le bage în seamă.

Grecu, dintr-o pornire de cine știe ce mândrie față de mizeriile  de emisiuni pe care le comite, s-a apucat să facă o comparație între ce face ea și un interviu realizat de Europa FM cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. 

Prestatoarea rahatofilă a Antenei 3 considerat de cuviință să remarce că interviul său  a fost unul realizat la o masă într-o altă locație, cu mai multe persoane, în timp ce interviul acordat lui Moise Guran de șefa DNA a avut loc chiar în biroul Laurei Kovesi, ceea ce a presupus mutarea tehnicii necesare unei transmisii radio, dar și tv. Dana Grecu a spus în acest context că Moise Guran s-a mutat cu tot radioul în biroul șefei DNA.

Moise Guran i-a trimis un mesaj Danei Grecu în care îi reproșa cele afirmate.

„Am primit un mesaj de la Moise Guran. El îmi scrie: Echipa noastră de transmisie este formată din doi oameni și mă întreabă dacă nu mi-e jenă. Îi răspund: Nu, nu îmi jenă. De ce să îmi fie jenă? De ce mi-ar fi jenă? Era o observație. Kovesi era la ea în birou și a chemat acolo radioul. Aa, că am zis că v-ați mutat cu tot radioul acolo. Păi n-ați fi avut cum, din punct de vedere tehnic să vă mutați cu tot radioul. Care-i treaba? „ a spus Dana Grecu la Antena 3.

Năroada, ca și emisiunile comise de postul care îi plătește salariul uriaș pentru mercenariatul pe care în practică,  evident nu a neputând fi vreodată  bănuite de vreo urmă de profesionalism, pare a nu fi capabilă, intelectual vorbind să facă diferența între formatul emisiunilor sale, de genul talk-show,  unde se adună mâncătorii de rahat ca sectarii și încearcă să pună în aplicare ceea ce s-a hotărât la ședința de redacție, pe când un interviu ca cel realizat  este cu totul altceva.

Ce mi s-a părut extrem de interesant este că năuca pare a avea mare nevoie de lecitină.

Oripilată de ”umilința” de care i se părea ei că a avut parte Guran mergând în biroul lui Kovesi, a uita cum, nu demult, șeful ei, realiza un așa zis interviu cu Gabriela Firea, Primărița Generală a capitalei când, Gîdea însoțit de o întreagă echipă de filmare (și nu de o singură persoană, cum se face la radio), s-a dus la Primăria Generală unde a organizat o piesă de teatru absolut jenantă.
De exemplu scena în care Gîdea spunea că este curios ce face primărița, astfel că va intra neanunțat în birou și o va surprinde, intră și, Firea mimează extrem de prost surpriza … uimitor este că firea a fost atât de surprinsă încât avea deja lavaliera montată …

Dacă aș avea ocazia, aș întreba-o pe Dana Grecu: ”Fă năroado, tu pe lângă că ești proastă și mâncătoare de rahat, ai început să ai și blancuri de memorie? Eu zic să încerci niște lecitină.”

Bălăcăreala obișnuită din o emisiune a sa i-a băgat Danei Grecu mătreața în breaking news

9 octombrie 2017 2 comentarii

Conform dcnews.ro Danei Grecu i-a intrat mătreața în breaking news.

Dana Grecu

După o pauză de publicitate ea a spus:

”E breaking news în mintea mea. Postul nu și-o asumă, nu are cum. A fost o discuție despre interese cu Codrin Ștefănescu, că ăla are interese, ăla are interese, ce știi tu, că știu eu. Și a zis moderatorul acestei emisiuni: Așa, și eu ce interese am? ”Tu nu ai niciun interes!”– ( a spus Codrin Ștefănescu – n.a,). Am zis: frate, breaking news, dacă PSD-ul spune că nu am niciun fel de interes, asta e, totuși, de breaking news.” 

Ce a determinat-o pe isterica realizatoare a Antenei 3 să facă o astfel de declarație de vreme ce la ea în emisiune scandalul e un fel de bombonică de pe colivă? 

O ceartă în direct între  Codrin Ștefănescu și Florin Roman(deputat PNL). Aceștia  s-au certat în direct la emisiunea Danei Grecu, aruncându-și cuvinte grele. Discuția a pornit după ce Codrin Ștefănescu a fost deranjat de faptul că Florin Roman ar fi spus că Transilvania e altă Românie. 

Iată dialogul: 

Codrin Ștefănescu: Lasă unde am fost eu, mai devreme ai spus că Transilvania e altă Românie. 

Florin Roman: Aveți grijă la tensiune.

Codrin Ștefănescu: Cum adică Transilvania e altă Românie? Păi dacă asta promovați voi, cei de la PNL, e foarte periculos. 

Florin Roman:Domnule Ștefănescu, nu vă enervați că face rău la tensiune. Ușurel.

( Codrin Ștefănescu intervine ca de obicei peste Florin Roman într-un schimb neinteligibil, după care Florin Roman reacționează):

F.R.: Nu domle, nesimțit ești dumneata ! Unde te crezi? Eu spre deosebire de dumneata sunt legitimat de un vot, nu de un traseism politic și de lucruri necurate. 

C.Ș: Ești un penibil și un zero barat care vine și spune în direct că Transilvania e altă Românie. 

F.R: Tupeul dumneavoastră este fără margini, dar ne-am obișnuit.

(Aici intervine Dana Grecu)

Dana Grecu: Doamne ferește ! Vă rog, vă rog, terminați cu jignirile. Pot să vă întreb unde sunteți ? Suntem la un post național de televiziune. Păstrați-va calmul. 

Spiritele nu s-au calmat până la sfârșitul televiziunii, între cei doi păstrându-se o tensiune evidentă.

Dana Grecu, ”Diva țicnită” a Antenei 3 își recunoaște, indirect, ipocrizia și țicneala.

13 august 2017 3 comentarii

Dana Grecu, ”Diva țicnită” a Antenei 3, invitată la interviurile DC News, întrebată de Val Vâlcu: „Dacă fac ca Pleșu, pot să te întreb dacă crezi tot ce spui la televizor. (…)” a dat un răspuns stupefiant: ”Da! Sunt lucruri interesante. Nu știu dacă cred, dar oricum le aflu în timp real. Sunt lucruri pe care le aflu în timp real și mă minunez de ele, cum face și publicul de acasă. Nu știu dacă chiar cred…” Deci, în ipocrizia ei, nici măcar nu încearcă să afle dacă ceea ce afirmă este adevărat.

Oare cei în fața cărora se punea nu demult se punea în genunchi pe o scenă și spunea către cei din fața ei că sunt forța lor, a anteniștilor, cu un patetism de te pornea cufureala, or fi văzut asta? Dacă au văzut-o, măcar unii dintre ei s-or fi întrebat oare ce a tras ipocrita pe nară când se punea în genunchi?

* * * * *

Interviul a avut loc în contextul în care Andrei Pleșu a afirmat că îl stupefiază ideea că un clip intitulat „Despacito” a reușit performanța unică de a aduna peste trei miliarde de vizualizări. Dana Grecu, fiind invitată la interviurile DCNews, a fost întrebată cum vede acest fenomen muzical după ce și Andrei Pleșu i-a făcut o analiză amplă.

Val Vâlcu : „După ce am citit comentariile lui Pleșu am ascultat „Despacito”… ”.
Dana Grecu: „A intrat și Pleșu în povestea asta?! Cum îți pare că geniile într-ale scrisului se leagă de chestiuni care par mici?”
Val Vâlcu: „Cred că vrea să sară de la audiența pe care o avea la TVR către audiență”.
Dana Grec (râzând): „Iată! Despacito îl trage pe Pleșu… Și faci ca Pleșu de mă întrebi de asta?”
Val Vâlcu: „Dacă fac ca Pleșu, pot să te întreb dacă crezi tot ce spui la televizor. (…) ?„.
Dana Grecu:Da! Sunt lucruri interesante. Nu știu dacă cred, dar oricum le aflu în timp real. Sunt lucruri pe care le aflu în timp real și mă minunez de ele, cum face și publicul de acasă. Nu știu dacă chiar cred, dar mă interesează. Nu știu cum faceți voi la Adevărurile DC News, dar apropo de ce fac eu: dacă mă plictisesc, înseamnă că omul de acasă se plictisește garantat, înainte de mine cu cinci minute. Și atunci trebuie să anticipez starea lui de plictiseală astfel încât să nu ajungă la ea. Ca o floare, dacă nu pui apă tot timpul, ea strigă, la un moment dat, că este ofilită, dă un ultim strigăt, iar după aceea moare. Nu vreau să ajung în faza de ofilire a publicului pentru că este foarte greu să-l resuscitezi. Domnul Pleșu asta face: resuscitează. Așa am senzația. Se resuscitează. Dânsul a murit ca audiență, ca impact, și se resuscitează agățându-se de un videoclip”.
Surprinzător, ca și cum această recunoaștere indirectă a propiei ipocrizii nu ar fi fost de ajuns, Sana Grecu și-a recunoscut, tot indirect și țicneala, evidentă dealtfel pentru oricine i-a urmărit din când în când emisiunile …
 Dana Grecu a mai spus: „Dați în interviu și ce am zis despre Andrei Pleșu? Ultima oară când am zis ceva despre dânsul, a spus că sunt personajul de televiziune care scoate tigaia de sub masă și jap-jap. Nu a zis că sunt proastă. A spus că-s abruptă, lipsită de empatie cum ar veni. Dacă dați ce am zis de Pleșu, mă întreb ce o să mai spună că mai scot ( după episodul cu tigaia). Kalașnikovul sau ce?.
Deh, așa e viața, nimeni nu reușește să facă pe prostul tot timpul …

Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, și Mircea Badea de la Antena 3 și Cristi Brancu de la Antena Stars amenință cu demisia. Protestul e susținut și de Mihai Gâdea, Simona Gherghe și Dan Capatos

16 decembrie 2016 2 comentarii

Corina Bogaciu

Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, și Mircea Badea vedetele Antenei 3 și Cristi Brancu, vedeta Antenei Stars, îl amenință cu demisia pe Dan Voiculescu.

Aceștia i-au adresat mogulului o scrisoare-protest prin care îi cer,  pe cât de imperativ se poate la televizuinile acestuia, ca aceste televiziuni să adreseze un protest ferm în care să ceară Partidului Social Democrat să retragă susținerea politică  domnișoarei Corina Bogaciu, nou aleasă în camera Deputaților din partea PSD, nepoata lui  Florentin Pandele, soțul Primăriței Generale a Capitalei, Gabriela Firea.

Motivul ar fi că aceștia sunt extrem de nemulțumiți că respectiva domnișoară ar avea țâțe mai mari decât ei, lucru care le-ar dăuna imagini. 

Este cam de mirare deoarece domnișoara nu este angajata antenelor și nu apare la televizor.

În scrisoare se spune:

”Către Domnul Profesor Voiculescu Dan, iubitul nostru stăpân, mogul și tătuc,

Protest oficial

Stimate Domnule Voiculescu Dan, noi, Stoicescu Alessandra, Grecu Dana, Badea Mircea și Brancu Cristian, angajati credincioși ai Antenei 3, respectiv Antena Stars, la fel de credincios ca și primii, vă rugăm cu respect să luați în considerare protestul nostru.

Vă rugăm să cereți televiziunilor Dumneavoastră să oprească mediatizarea membrilor Partidului Social Democrat dacă acest partid ca continua să o susțină pe domnișoara Corina Bogaciu deoarece are țâțe mai mari decât noi, semnatarii acestei scrisori.

Acest lucru dăunează imaginii noastre, credinciosele vedele ale televiziunilor pe care, cu onoare, le controlați.

În caz contrar vă rugăm să luați în considerare demisia nostră în bloc deoarece nu putem admite ca imaginea noastră să fie afectată în acest fel.

Data: Azi

Cu tot respectul de care suntem capabili:

Stoicescu Alessandra, Grecu Dana, Badea Mircea, Brancu Cristian”

UPDATE: Informații de ultimă oră spun că protestul ia proporții. Ar fi susținut chiar și de însuși Mihai Gâdea de la Antena 3,  Simona Gherghe, realizatoarea emisiunii Acces Direct, precum și Dan Capatos, realizatorul emisiunii ”UN SHOW PĂCĂTOS”.

Ultimul ar fi declara că asistentele sale, Daniela Crudu și Anamaria Mocanu ar fi intrat într-o puternică depresie deoarece se simt în inferioritate.

Poate vom reveni … dacă nu urmăriți programele informatice ale CNN, BBC, Cartoon Network și Animal Planet precum și buletinele informatice emise de NASA.

protest

alessandra-stoicescu dana-grecu cristi-brancu mircea-badea

Ecaterina Andronescu: ”CUCUVEAUA MEA E MOV, CRED CĂ SA ÎNVINEȚIT DE LA PĂIANJENI!

12 octombrie 2016 3 comentarii

sinteza-zilei

Jurnalistul răspopit al Antenei 3, Mihai Gîdea, a făcut  încă o emisiune de colecție. Astfel, a decis să elucideze cui îi aparține ID-ul de mail ”Cucuveaua Mov”.

A invitat personalități cu mare greutate: Alessandra Stoiceascu, cea care nu contenește să demonstreze că poate mânca mai mult rahat chiar și decât Mircea Badea și Mihai Gîdea la un loc, Dana Grecu, jurnalista care a reușit să fie isterică indiferent de poziție, chiar și în genunchi, Ecaterina Andronescu, această Abramburică a învățământului românesc, cea care regretă și azi că nu a reușit să distrugă complet învățământul mioritic și, nici nu se putea altfel, Mircea Badea, cel care a demonstrat că pamperșii sunt buni dacă te vizitează motocicliștii pe care i-ai înjurat.

Emisiunea a decurs cât se poate de civilizat și aplicat. La un moment dat amfitrionul a întrebat:

” De ce ”Cucuveaua Mov”? ”

” Pentru că prestează noaptea, hă, hă hă …” – a comis Mircea Badea una din glumele caracteristice lui.

Emisiunea a fost destinsă până Gîdea a adresat o întrebare și a cerut tuturor să răspundă: ”CINE ARE CUCUVEAUA MOV?”

Momentul a creat un pic de tensiune și invitații au răspuns pe rând.

Dana Grecu: ”A MEA E GALBENĂ”.

Alessandra Stoicescu: ”EU AM FANTA ROZ”.

Mircea Badea: ” EU NU AM CUCUVEA CI COCOȘEL”.

Ecaterina Andronescu: ”CUCUVEAUA MEA E MOV, CRED CĂ SA ÎNVINEȚIT DE LA PĂIANJENI!

 

Poza cu Iohannis în Palma de Mallorca, publicată de Dana Grecu, e la fel de credibilă ca poza ei lângă roata limuzinei regale a lui Cioabă

29 august 2016 3 comentarii

Mare enigmă mare …

Iohannis

Președintele Iohannis citind în aeroportul Palma de Mallorca

”Cine l-a fotografiat pe Klaus Iohannis citind o carte în aeroportul din Palma de Mallorca deș zicea că e în Germania?” – este întrebarea care zăpăcește din plin mințile jurnaliștilor noștrii care … mustesc de profesionalism.

Ei, treaba a lămurit-o isterica de serviciu a Antenei 3, Dana Grecu.

Aceasta, în plin orgasm de emoție a mărtiurisit că poza a făcut-o publică ea, o prietenă, Ionela ar fi sunat-o și ar fi întrebat-o dacă vrea o poză cu Președintele Iohannis în aeroportul din Palma Mallorca  făcută de o verișoară de-a ei, a numitei Ionela. Aia ar fi trecut prin aeroport, (probabil se ducea la budă – n.a.) și ce să vezi dă cu ochii de cel mai neamț și mai sirian dintre președinții mioritici și nu putea pierde momentul. Nu vezi în fiecare zi citind aeroportul din Palma Mallorca un președinte care zice că e, de fapt, în Germania în vizită privată la părinții personali.

Printre respirațiile orgasmic sacadate sacadate Dana Grecu a scos la înaintare pieptul, luat o poziție tranșantă din cauza controversei create cu privire la scandalul din jurul pozei: „Mai ușor cu isteria, frate!”

„Un om normal i-a dat poza unui alt om normal și acel om normal știa un jurnalist, pe mine”, a afirmat Dana Grecu, în emisiunea „Ediție Specială”. Ea a adăugat: „Nu vă așteptați acum să se lege președintele de Bucegi, de Sfinx?”. 

Ce uită Dana Grecu este s ne furnizeze și oarece detalii din care să deducem că poza e adevărată și că ar fi făcută la data la care zice. Probabil se adresează acelui public în fața căruia a luat poziția ”Îngenunchiat, Da Șefu” .. ăia o cred pe cuvânt … În fine …

Trebuie să menționez că îmi este fix perpendicular unde se duce Președintele să își facă vacanțele de lux, indiferent unde s-ar duce mi se pare o nesimțire cu asupra de măsură, bunul simț ar trebui să îl facă să își petreacă vacanțele în țară. Dar cum de așa ceva nu prea poate fi dumnealui acuzat, asta e, poporul Român își are conducătorii pe care îi merită.

Vreau doar să spun că, după ce am aflat de unde provine poza buclucașă, și mai ales cine a făcut-o publică, am senzația că respectiva poză (cea de mai sus) este cam la fel de credibilă ca și cea pe care am primit-o de la un văr al unui priteten a unui unchi a vecinului unei cunoștiințe de-a mele care se numește Neluțu și care trecea pe acolo absolut  întâmplător în drumul lui de la Cluj la Viena.

În această poză apar majestatea sa Regele Dorin Cioabă fotografiat lângă limuzina regală, poză în care se vede lângă roata limuzinei nimeni alta decât Dana Grecu … (Vezi foto de mai jos).

Dana Grecu, Cioabă

Dana Grecu lângă roata limuzinei regale a Regelui Dorin Cioabă

Candidatura Oanei Hăineală bagă în crize de nervi Antena 3 … amenda o ia Banciu pentru că s-a luat de unguri …

17 martie 2016 Un comentariu

Când descoperi că munca ta, indiferent care a fost ea nu dă nici un fel de rezultate îţi cade foarte rău. 

În urmă cu o lună şi jumătate sau, poate două, îl vedeam pe Mihai Gâdea, spunând în emisiunea lui unde se adună câţiva în cerc ca la Asociaţia Alcoolicilor  Anonimi prin filme sau ca sectarii la ritualui Îndopării cu Sfântul Rahat, că el nu înţelege cum au spus atâtea despre Băsescu şi Udrea şi ei nu sunt încă în puşcărie. Evident, din punctul lor de vedere procurorii au ceva la cap sau sunt mafioţi băsişti. Ce dacă nu au probe?

Am observat că, unii mai folosesc termenul „băsist” ca şi cum acesta ar fi un curent social sau de altă natură destul de amplu să fie considerat aşa.

Ce mai e Băsescu acum? Un pensionar care, Preşedinte fiind, s-a făcut de cacao desemnându-l de două ori pe Ponta pentru funcţia de premier, acum şef al unui partid care dacă se strofoacă reuşeşte să umple un autocar cu membrii săi, un partid din  care 98% din români nu sunt în stare să enumere zece membri.

Ce sunt băsiştii pentru mâncătorii de rahat de la Antena 3? Sunt o categorie de oameni, nu foarte clar definiţi, în funcţie de discuţii. Pot fi duşmanii ori adversarii Varanului, stăpânul lor şi cei care nu au fost  în USL, evident, cei care nu sunt fani ai pestilnţialului turst Intact. Prcactic, oricine nu ecu ei e  băsist…  Deh, paranoia are foarte multe forme de manifestare.

OANA HĂINEALĂ Unul din cele mai băsiste personagii din ţara asta este doamna Oana Hăineală… Celor de la Antena 3 li se pare absolut inadmisibil că la câte au spus despre dânsa, dacă  nu şi-a legat laţul de gât sau nu a dat iama în insecticid nici măcar nu stă acasă ascunsă cu perdelele trase pentru a nu mai şti semenii că există , ba, mai mult are incredibilul tupeu să îşi permită să depună o candidatura la șefia Ministerului Public.

Fac spume, urlă, scuipă, blesteamă, scot flăcări pe nas, în direct, Dana Grecu e în sevraj de parcă i s-a terminat vodca, Radu Tudor a vrut s-o scuipe pe Dana Grecu de nervi,  Adrian Ursu a scuipă sânge… evident, în direct. În fond, de ce nu? CNA-ul are treabă cu încasarea cecurilor pentru că reuşesc să stea şi să nu observe cum la intact se încalcă toate legile din lume referitoare la funcţionarea televiziunilor…

Precum foca obeză ce a ratat pinguinul, Adrian Ursu, realizatorul emisiunii Secvențial, a spus că, în contextul actual, i se pare ”nimerită” această candidatură.

”Mi se pare nimerită această candidatură. Dacă nu se întorc toți băsiști, cine să mai… Doamna aceasta Hăineală este cea care a transformat CSM în unealtă politică. Adică sub mandatul doamnei Hăineală CSM a renunțat să mai fie ceea ce se presupune că ar fi trebuit să fie, și anume o instituție de etică și de arbitraj în interiorul puterii judecătorești. Doamna Hăineală s-a atașat la remorca găștii care conducea în acea perioadă România, gașca băsistă”, a spus Adrian Ursu.

Fostul preşedinte al CSM, Oana Hăineala, şi-a depus candidatura marţi pentru funcţia de Procuror General al României, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. 

Săracii … te şi miri că încă nu s-a sinucis niciunul din puii Sfântului Varan. Oricum, dacă Tolontan a luat ani de zile 35.000 de euro pe lună atâţia ani nici mâncătorii de rahat ai antenelor nu o fac pe gratis ca muncă voluntară ci tot pentru sume în euro cu cinci cifre.

Nici invitaţii nu sunt acolo din conştiinţă ci pentru nişte sume pe emisiune care ar fi considerate de 80% din pensionarii mioritici at fi ericiţi să îi primească pentru o lună întreagă…

Evident, CNA-ul nu a ezitat să îl amendeze rău de tot pe Banciu pentru căşi-a permis să spună cum e cu iredentiştii unguri…

De unguri, jidani, ţigani şi încă vreo două specii poţi să vorbeşti doar de bine, să le mulţumeşti dacă te scuipă …

TURBARE la Antena3! „Băsista” Oana Hăineală CANDIDEAZĂ pentru Procuror General!

E turbare la Antena3 după ce s-a aflat vestea că fosta șefă a CSM, băsista Oana Hăineală și-a depus candidatura la șefia Ministerului Public! Urlă, scuipă, blesteamă, scot flăcări pe nas, în direct! Radu Tudor a vrut s-o scuipe pe Dana Grecu de nervi, când a aflat! Iar Adrian Ursu a scuipat sânge!

Adrian Ursu, realizatorul emisiunii Secvențial, a spus că, în contextul actual, i se pare ”nimerită” această candidatură.

”Mi se pare nimerită această candidatură. Dacă nu se întorc toți băsiști, cine să mai… Doamna aceasta Hăineală este cea care a transformat CSM în unealtă politică. Adică sub mandatul doamnei Hăineală CSM a renunțat să mai fie ceea ce se presupune că ar fi trebuit să fie, și anume o instituție de etică și de arbitraj în interiorul puterii judecătorești. Doamna Hăineală s-a atașat la remorca găștii care conducea în acea perioadă România, gașca băsistă”, a spus Adrian Ursu.

Fostul preşedinte al CSM, Oana Hăineala, şi-a depus candidatura marţi pentru funcţia de Procuror General al României, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. 

Până la ora redactării acestei știri există trei candidaturi: Gheorghe Ivan, șeful DNA Galați, Augustin Lazăr, șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba și Oana Hăineală. Sunt 3 candidaturi depuse în mod oficial.

Oana Hăineală este membru al Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2012, având la activ un mandat de vicepreşedinte al instituţiei şi unul de preşedinte al CSM. În cadrul consiliului este reprezentant al parchetelor de pe lângă tribunale.

Din iulie 2010 până în ianuarie 2011 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov iar anterior, consilier al Preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în perioada februarie – iulie 2010. 

Din luna mai a anului 2009, până în februarie 2010, a fost consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor. În intervalul mai 2007 – mai 2009, a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru relaţia cu Ministerul Public, în cadrul Ministerului Justiţiei. În perioada 2004 – 2008, Oana Hăineală a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău iar anterior, în intervalul 15 iunie 2004 – 1 august 2004 a fost procuror şef al Biroului de anchete speciale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Timp de câteva luni, pe parcursul anului 2004, a activat in cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a parchetului instanţei supreme. Din anul 2002 până în 2004 a fost adjunct al prim- procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. În 2001 – 2002 a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, iar în perioada 1998 – 2002 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Şi-a început cariera în sistemul judiciar în anul 1998, ca avocat în baroul Bacău.

Miercuri, 16 martie, este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura pentru funcţia de Procuror General al României.

Procedura de selecţie a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost demarată în luna februarie de Ministerul Justiţiei, după demisia lui Tiberiu Niţu din această funcţie.

Potrivit calendarului stabilit de minister, procurorii care doresc să ocupe această funcţie îşi pot depune candidatura până la data de 16 martie. Ulterior, candidaţii vor avea discuţii cu ministrul justitiei, în perioada 18 – 22 martie. La data de 23 martie, ministrul va trimite propunerea către Consiliul Superior al Magistraturii. Propunerea Ministrului Justiţiei către Preşedintele României va fi transmisă până la data
de 22 aprilie 2016.

Luni, Raluca Prună, ministrul Justiţiei, anunţa că România va avea în curând un procuror general.

„Vă spun să aveţi încredere, procesul este sub control total si nu are nimeni motiv să se îngrijoreze. România va avea curând un procuror general”, a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în data de 3 februarie, decretul privind eliberarea din funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Tiberiu Niţu, după ce DNA a deschis un dosar care îl vizează şi pe Tiberiu Niţu privind folosirea ilegală a coloanei oficiale.

Sursa: comisarul.ro

Antena 3 a fost la un pas de a câştiga Oscarul

1 martie 2016 Un comentariu

Foarte mulţi români încă sunt uimiţi de naturaleţea cu care Dana Grecu a îngenunchiat la mitingul pentru libertatea de mâncat rahat în genul „Vă iubesc, pupa-v-aş pe microfon, domnilor”.

Explicaţia pentru faptul că a jucat scena atât de natural este că tocmai a terminat filmările la un film artistic despre MISA şi Gregorian Bivolaru. În acest film, Dana Grecu joacă rolul unei ioghine extre de dedicată guru-ului său.

Filmul este o adevărată epopee a MISA, Dana jucând întreg filmul fără dubluri, scenele cu urină fiind filmate fără tăieturi, totul fiind cât de poate de autentic.

Ceea ce şochează este faptul că există o scenă, cea din  care s-a făcut captura, de un epic devastator, similar cu vestita scenă din  Titanic. În această scenă, singura dealtfel, Dana nu este goală, ceea ce e, în economia filmului, o scenă care şochează.

dana grecu, gregorian bivolaru

 

Surse din Anena 3 spun că filmul nu a putut fi prezentat la Oscar deoarece încă nu se ştiedacă se va numi, „Dana şi elixirul spumos şi auriu”, „Dana şi dependenţa faţă de pipilică” sau „Dana şi duşul auriu”.

Cert este că pentru anul viitor, în 2017, la premiile Oscar nimeni nu mai trage vreo speranţă, filmul Antenei 3 urmând a lua tot.

Cred că este de remarcat că Gregorian Bivolaru este interpretat magistral de Mircea Badea, iar rolul  fratelui unui ajutor al lui Bivolaru este interpretat chiar de Mihai Gâdea.

La şhow-rile cu urină din film roluri principale au şi Alessandra Stoicescu, Oana Stancu, Mirela Boureanu Vaida, Mugur Ciuvică, Adrian Ursu, iar un rol de mare efect interpretează şi Gabriela Pandele Vrânceanu Firea şi cum s-o mai numi acum…

De trei ori, în fundal se aude şi vocea lui Dan Voiculescu.

Poate vom reveni cu detalii…

Dan Voiculescu – planuri de redresare

16 februarie 2016 Un comentariu

Se pare că Dan Voiculescu are planuri de redresare financiară.

Dan Voiculescu, Crin Antonescu, Dana Grecu

La Antena 3 curvele media ale Intactului au program special… ţin primul priveghi pentru Intact.

15 februarie 2016 37 comentarii

Am o mare satisfacţie…

La Antena 3 curvele mediei româneşti au o jalnică  adunare … lacrimi, jale mare, ipocrizie incredibilă …

Sunt acolo tot felul de lepre: Mircea Badea, Oana Stancu, Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Alessandra Stoicescu, Dana Grecu, Dan Capatos, (Tatăl curvelor din trupa Antenei 1) etc .. e acolo şi acel bolnav psihic ce plimbă drapelul şi îşi zice stegarul dac …

Când scriu asta la Antena 3 este priveghi …

Cinci bunoiare mediatice aparţinând trustului Intact riscă să rămână fără sediu. Ai senzaţia că azi au auzit prima dată de faptul că trebuie să plece din sedii şi nu că e vorba de recuperarea celor 60 de milioane de euro furate de puşcăriaşul Dan Voiculescu.

Mă uit la comportamentrul jalnic al celor prezenţi… O adunătură de gunoaie care au scuipat ani de zile cu venit şi scârboşenii…

Ar trebui să le dea cineva câte o pastilă de lecitină şi una de cianură…

Cea de lecitină ca să îşi amintească de faptul că atunci cât era Ponta Premier deşi exista o sentinţă de recuperare a prejudiciului, le-a promis că nimeni nu se va atinge de sediile lor cât e el premier … asta ca să nu mai mintă ca nesimţiţii că nu ştiau..

Pastila de cianură ca să nu mai sufere pentru că aceste jeguri mediatice nu îşi vor mai găsi un serviciu în domeniu deoarece nimeni nu va amgaja nişte curve jurnalistice ca:

Mihai Gâdea. Mircea Badea, Dana Grecu, Alessandra Stoivescu, Oana Stancu etc… şi alţi „invitaţi permanenţi” de teapa lui Mugur Ciuvică de exemplu.

E prezent şi acel colbnav psihic ce plimbă drapelul şi îşi zice Stegarul dac …

Gata că mi-e greaţă

P.S. Poate acum media românescă se va curăţa un pic prin dispariţia Intactului care de ani de zile infecteză spaţiul media românesc… Bravo ANAF!

Foto: Captură din  emisiunea live …

Parastas la moartea intactului

Parastas la moartea intactului

 

Dana Grecu nu poate fi acuzată că are prostii în cap …

11 octombrie 2015 4 comentarii

Dana Grecu

Categorii:Pamflet, Presă Etichete:,

Antena 3 nu se mai mulțumește cu premii cumpărate. Acum vrea să fie în grila posturilor recepționate la Parlamentul European … (Hai să ne râdem… cică ar fi televiziune)

17 aprilie 2015 2 comentarii

MOTTO: Daciana şi grăsana, mi-au mâncat banana, nu mă mai joc … Norica Nicolai, Ana PaukerDacă unei capre de tăiat lemne violată în curtea ocolului sivic îi spui că Antena 3 este o televiziune o vezi cu râde de se tăvăleşte pe jos.

DACIANA SÂRBU Bucuroasă că Ponta a luat-o la pachet cu şefia partidului, e recunoscătoare şi îi mulţumeşte cum poate. Uneori chiar făcându-se de râs.

DACIANA PONTA
Bucuroasă că Ponta a luat-o la pachet cu şefia partidului, e recunoscătoare şi îi mulţumeşte cum poate. Uneori chiar făcându-se de râs.

Dacă îi spui aceleiaşi nefericite că Antena 3 a fost premiată în America la o … adunare unde sunt premiaţi toţi cei care se prezintă şi plătesc taxa de participare, cu ceva mai mult de 300 de dolari americani, victima violului amintit mai sus începe să se sufoce de răs şi să zică: „Incredibil … demult nu am mai auzit un banc atât de bun.”

Dacă mergi mai departe şi îi spui că nişte europarlamentari cer ca Antena 3 să înlocuiască în grila de programe tv de la Parlamentul European o vezi pe năroadă făcân un infarct, ultimele ei cuvinte fiind: „Nu mă mir, fiecare popor îşi are exact conducătorii pe care îi merită.

Ei bine, nu e banc … Daciana Sârbu, recunoscătoare că soţul ei a acceptat-o la pachet cu funcţia de preşdinte a PSD împreună cu Norica Nicolai, această Ana Pauker a zilelor noastre au iniţiatr o acţiune prin care Realitatea TV, prezentă acum în grila de programe tv să fie înlocuită cu Antena 3.

 Dacă tot nu o mai bagă nimeni în seamă de la o vreme a început să îşi caute ceva de făcut. Poate aşa cei de la Antena 3 o vor mai invita şi pea ea din când în când.

Dacă tot nu o mai bagă nimeni în seamă de la o vreme a început să îşi caute ceva de făcut. Poate aşa cei de la Antena 3 o vor mai invita şi pea ea din când în când.

Până acum respectiva petiţie ar fi fost semnată de vreo 17 persoane. Pentru a se accepta schimbarea respectivă este necesar să fie de acord jumătate plus unu din europarlamentarii ţării respective. Fiecărei ţări fiindu-i alocate două canale.

Pe de o parte este perfect logică această încercare. Astfel Victor Ponta îşi securizează susţinerea mediatică. Cea venită din parte României TV ar fi bună, doar că din câte zice ratingul respectivei nici măcar toţi angajaţii postului nu se mai uită la acest canal.

Aşa că, în schimbul promovării făcute prin includerea în această grilă de programe, Antena 3 va oferi susţinerea mediatică.

Se pune totuşi o întrebare … Ce ar face năroadele mai sus pomenite dacă lui Dan Voiculescu i s-ar năzări că partidul care îl are pe post de stăpân va mirosi că PSD va pierde guvernarea şi va fi nevoie să îi devină adversar? Nu ar fi prima dată când PC i-ar lăsa pe cei de la PSD cu pupila în Soare …

Extrem de logic mi se pare faptul că eurodeputatul penal, actorul Mircea Diaconu a semnat extrem de fericit că reuşeşte să îi mulţumească iar lui Dan Voiculescu pentruDana Grecu . faptul că lui îi datorează dreptul de a infecta aerul din sălile Parlamentlui European şi de a încasa banul gros aferent.

Mă şi mir că încă galeri de zgomotaci plătită de grupul media  Intact încă nu a făcut nici o acţiune pentru ca Daciana să spună că această chestiune este dorită de popor cum zicea soţul ei când băga taxa în benzină. Întrebat de presă dacă el crede că poporul doreşte taxa respectivă, acesta a spus, citez: „Dacă nu o doreau, îl votau pe Băsescu. Ne-au votat pe noi, deci o doresc”.

Ar putea de exemplu să facă acţiuni culturale .. să dezvăluie busturi ale Dacianei, de exemplu ca exviitoare primă doamnă mioritică, mamă heroină de popor alăptătoare …

Reacţia cea mai vizibilă la această porcărie a avut-o jurnalistul Realităţii TV, Rareş Bogdan, evident fără a avea nici o legătură cu faptul că dacă Realitatea TV pierde această promovare atunci s-ar afla în situaţia de a nu mai fi vizibilă în ochii grangurilor de la Bruxelles, care, în caz că Ponta, enervat de desele atacuri ale luiGabriela Firea . Bogdan ar decide să închidă postul…

Poate exact când vre-un domn sau doamnă parlamentar european  nonromân ar urmări acest  post pentru că nu ar putea vomita altfel după cheful din seara anterioară, ar vedea uimit că îi dispare semnalul.

Personal aş fi tare interesat să ştiu ce i-ar interesa putea interesa pe europarlamentarii nonromâni de la Bruxelles  din ceea ce emite Antena 3

Să fie oare vorba de ieşirile în peisaj a lui Mircea Badea când se înjură în direct cu morociclşitii şi constată că îi lipsesc pamperşii necesară când aceştia vin să îi ceară socoteală?

Să fie vorba de bogatele ospeţe rahatofile unde rahatul de varan curge pe bărbile lui Badea, Gâdea ori Ursu, înlocuitorul lui Citacu în trio-ul consacrat al trustului Intact?

Sau poate de ieşirile în peisaj ale Danei Grecu, urlătoarea de serviciu? Ori poate a etern neprihănitei fecioare fătătoare, Gabriela Vrânceanu Pandele?

Sau, oare să fie doar vorba că uneori omul are nevoie să mai şi vomite după chefurile din seara anterioară?

Nu ştiu, până una-alta, să vedem ce zic despre asta nişte oameni implicaţi în poveste într-un fel sau altul … Cum văd ei povestea aceasta, ce cred despre ea, care sunt motivele ca să fie de acord sau să se opună. Evident, notă discordantă face Rareş Bogdan pentru că el se poate trezi cu pe drumuri, Realitatea Tv fiind mult mai uşor de închis dacă nu ar mai fi văzută la Bruxelles

 Daciana Sârbu

Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere de la Realitatea TV a publicat o scrisoare deschisă către europarlamentarii care   au vrut să înlocuiască canalul Realitatea TV cu Antena 3 din grila de programe recepţionate la Parlamentul European.

RAREŞ BOGDAN Temându-se că dacă Realitatea TV pierde locul din grila TV de la Bruxelles, Ponta, va ajunge să închidă canalul, poate motivând că măcar din când în când taxele şi impozitele mai trebuiesc şi plătite

RAREŞ BOGDAN
Temându-se că dacă Realitatea TV pierde locul din grila TV de la Bruxelles, Ponta, va ajunge să închidă canalul, poate motivând că măcar din când în când taxele şi impozitele mai trebuiesc şi plătite

Bogdan îşi exprimă dezamăgirea faţă de această iniţiativă care ar fi venit din partea Dacianei Sârbu şi a Noricăi Nicolai şi mai spune că nu ar trebui ca atitudinea sa critică la adresa Guvernului Ponta să afecteze canalul Realitatea TV.

„Ce sens are o asemenea iniţiativă? Cine, ce are de câştigat? Doar aşa, din răzbunare pentru că eu, Rareş Bogdan, sunt considerat vocea principală din corul străzii care nu te-a vrut la Cotroceni si care a dus poate putin si la alegerea lui Klaus Iohannis?” – se întreabă retoric Bogdan în scrisoare.

„COMUNISTOIZI din Parlamentul European, RUŞINE! – scrie Rareş Bogdan în scrisoarea sa – Of, Daciana. De ce, Norica? Cum se poate, Viorica?

De ce ar dori europesediştii să dea afară Realitatea TV din viaţa lor, să o pedepsească pentru crima de a nu fi cu arma la picior de câte ori cere Guvernul României?

Mulţi mă acuză că mi se zbârleşte părul când aud numele lui Victor şi că mă transform în modelul cultural „Gâdea vs. Băsescu”. Unii sunt politicieni, de la ei nu prea am asteptari dar mulţi sunt altfel si tin mult tare la ei….Nea Ovidiu, Tata, altii dragi mie.

Corigenţa ideologică a tranziţiei e un fapt, nu mă apuc eu să-l întorc pe dos, căci nu am vocaţia lui Sisif. Ar însemna să existe şi un Hades…

Aici e vorba despre principii şi despre o tranziţie depresivă care erupe în plan public. În acest episod e vorba de scoaterea postului Realitatea TV din grila Parlamentului European, pedepsirea ei pentru că-i scapă piciorul de la tezele politice emanate cu grijă (ca să nu facă poporul anevrism şi să-i crape când o mai ieşi în stradă, măcar de s-ar întâmpla).

Problema nu e Realitatea, desigur, ci faptul că am îndrăznit să am altă opţiune. Sa avem alta optiune. Politicieni tineri, deprinşi cu clanţele (aici da, trebuie să-i dau dreptate, când are, are!) suferă de comunism într-o măsură care mă deranjează nu ca jurnalist, realizator, ci ca specie atent gânditoare la bine, obraz şi solidaritate. Om, adică!

Trăim în ţara lui „Să trăiţi, şefu!”. Are şefu o durere de umăr? Mergem după maseur! Are şefu o jenă în stomac? Mergem după mâncare! Are şefu unu care nu-l laudă? Mergem după puşcă sau dupa ciomag!

Nu că această categorie ar fi fost inventă de Marx! Tradiţia slugărniciei e cea mai de succes cale spre afirmare de multişoare secole! Doar că 50 de ani recenţi, poporul acesta de activişti a experimentat cu o patimă liturgică doar comunismul! Aşa că de unde să deprindă tinerii ucenici etica protestantă (să zicem)?

Victore, prietene! Daciana, draga lui soţie, europarlamentar al Romaniei, o Romanie care e si a mea si a celor 6,3 milioane ce nu l-au votat pe Victor pe 16 noiembrie. Putem să ne înjurăm dar nu e frumos, putem să ne spargem capetele dar nici unul nu suntem mineri, putem să ne jertfim pe altarul unui război fără miză, dar ar însemna să fim copii! Fără discernământ. Rolul unui jurnalist nu este să laude, ci să spună, sa sesizeze cand Puterea derapează, greşeşte – atunci când o face!

Mă consideri inamic! Ne consideri dusmani! Nu preferi un adversar cu altă părere, sincer, decât un laudac prefăcut, care la prima certitudine că va căpăta ceva mai duios, mai sclipitor, te va lăsa baltă?

Ce sens are o asemenea iniţiativă? Cine, ce are de câştigat? Doar aşa, din răzbunare pentru că eu, Rareş Bogdan, sunt considerat vocea principală din corul străzii care nu te-a vrut la Cotroceni si care a dus poate putin si la alegerea lui Klaus Iohannis? Dar nu am inventat eu problema din Diaspora!!! E problema Ta, a lui Liviu, Titus si Nea Mele NU a celor umiliti sau a celor ce au incercat sa ii apere printre care ma numar si eu, un biet jurnalist in slujba tarii mele.

Trebuie pedepsită Realitatea pentru asta? Ce-i cu apucăturile astea comunistoide? Dacă mă gândesc mai bine, sunt convins că este iniţiativa unor europesedişti care au vrut să-i facă o bucurie, nu-mi imaginez că a dat Victor vreun ordin. Sincer, NU cred ca Victor a stiut de aceasta initiativa mizerabila. Sau cel putin sper ca nu a stiut. Ce primiţi în schimb dragi europarlamentari români trimişi la Strasbourg şi Bruxelles ca să… nu ştiu ce?

Sunteţi tari? Vă aştept cu argumente! Cu raţiune! Aş îndrăzni să spun cu prietenie! M-as fi bucurat mult sa vad ca aveati o initiativa toti cei 17 de a introduce si Antena3 si Digi24 si B1 si RomaniaTv si NasulTV alaturi de Tvr International si RealitateaTv in GRILA de posturi TV din capitala Europei…..Dar am vazut cu totul si cu totul altceva.

Cu mahnire,

Rareş Bogdan

VICTOR BOŞTINARU   Europarlamentar PSD Deşi are păr alb în cap nu are nici un fel de jenă să mănânce rahat în văzul lumii. Îi place al dracului

VICTOR BOŞTINARU
Europarlamentar PSD
Deşi are păr alb în cap nu are nici un fel de jenă să mănânce rahat în văzul lumii. Îi place al dracului

Fără nici un pic de respect faţă de propiul păr di ce în ce mai cărunt europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru,  a declarat, cu neruşinarea specifică PSD-iştilor că este vorba doar de o problemă „banală”, presa exagerând importanţa acestei chestiuni.

Întrebat de ce a fost de acord cu această iniţiativă, Boştinaru, evaziv, a explicat  că a avut în vederea „calitatea ştirilor, modul de prezentare, profilul realizatorilor”. Boştinaru a mei spus că este vorba de opţiuni opţiuni care se iau la nivel individual şi la nivelul delegaţiilor şică înlocuirea unui post tv cu un altul se poate face la iniţiativa a jumătate plus unu din numărul membrilor unei delegaţii naţionale.

Nici neuroparlamentarul penal,  actorul Victor Boştinaru (membru  ALDE), nu s-a putut abţine.

El a precizat că cei 17 europarlamentari

MIRCEA DIACONU Europarlamentar penal A preferat ca în loc să rămână în memoria oamenilor ca unmare actor, să fie ţinut minte ca un politician penibil şi penal avid de bani. De la o vreme când râgâie pute a băşini de varan. Paote de la limbile trase extrem de apăsat.

MIRCEA DIACONU
Europarlamentar penal
A preferat ca în loc să rămână în memoria oamenilor ca unmare actor, să fie ţinut minte ca un politician penibil şi penal avid de bani. De la o vreme când râgâie pute a băşini de varan. Paote de la limbile trase extrem de apăsat.

majoritari PSD nu au cerut înlocuirea postului Realitatea TV cu Antena 3 şi că tam-tam-ul a fost degeaba pentru că ei ar fi cerut introducerea unui al treilea post românesc în grila de programe de la PE.

Nu este vorba de o schimbare, ci o de flambare locală. Noi nu am cerut schimbarea postului Realitatea, ci introducerea unui al treilea post românesc”, a declarat pentru europarlamentarul ALDE, Mircea Diaconu.

Diaconu a afirmat că Realitatea TV a fost introdusă în grila de programe de la Parlamentul European în 2009, iar „la vremea aceea Realitatea era o altă societate, între timp schimbându-se acţionariatul”

Marian-Jean Marinescu a afirmat la rândul său că nu este normală schimbarea unui post tv să se facă fără acordul PPE, unul din cele trei mari grupuri parlamentare politice

Marian - Jean Marinescu

Marian – Jean Marinescu

importante din Parlamentul European, Marinescu susţinând că delegaţia PPE nici măcar nu a fost întrebată ce păree are de această iniţiativă. „Este o problemă şi de relaţii interumane. Eu sunt mai de modă veche, din altă generaţie„, a spus Marinescu.

„Şi eu şi Theodor Stolojan şi Cristian Preda am trimis e-mailuri şi am cerut stoparea procedurilor, ceea ce s-a şi întâmplat. Luni, când va avea loc întâlnirea chestorilor din PE, vom trimite şi o poziţie oficială a întregii delegaţii române din Partidul Popular European” – a mai spus Marinescu în încheiere.

CRISTIAN PREDA Europarlamentar

CRISTIAN PREDA
Europarlamentar

La rândul său, Cristian Preda  scrie pe contul său de Facebook că ultima iniţiativă a europarlamentarilor PSD vizează înlocuirea postului Realitatea TV cu Antena 3 în grila de programe recepţionate în birourile de la Parlamentul European.

„Pesediştii lucrează din greu la Bruxelles: ultima lor iniţiativă este introducerea Antenei 3 în grila de programe tv recepţionate în birourile de la ‎PE. Până acum, se prindeau Realitatea Tv şi TVR International, iar numărul canalelor e limitat pentru România la 2″, precizează în postarea sa europarlamentarul PPE Cristian Preda.

„Pesediştii nu mai suportă probabil să fie departe de Antena 3, când vin la Parlament, aşa că au semnat o petiţie prin care cer să-i vadă zilnic pe Mircea Badea&co. E neîndoielnic că nu doar românii, ci toţi cetăţenii europeni vor fi mult mai bine reprezentaţi dacă Daciana aude permanent glăsciorul Danei Grecu, iar Grapini – şoapta lui Gâdea!”, a comentat la rîndul său  Cristi Preda.

Postarea este însoţită şi de o listă cu numele şi semnăturile europarlamentarilor români care doresc înlocuirea postului Realitatea Tv cu Antena 3 în lista de canale interne ale Parlamentului European.

Pe listă sunt 17 europarlamentari. În afară de Norica Nicolai şi Mircea Diaconu, ambii de la ALDE, restul europarlamentarilor sunt din grupul S&D. Practic, petiţia este semnată de toţi europarlamentarii PSD, cu excepţia lui Cătălin Ivan.

MIHAI GÂDEA, ADRIAN URSU, MIHAI GÂDEA PROSTITUATE MEDIATICE Vârfurile de lance folosite de trustul inractorului Dan Voiculescu, despre care se spune că a fost creat cu banii lui Ceauşescu, pentru a dovedi că cele 60 de milioane de euro delapidate de stăpânul lor nu există deşi dovezile sunt certe. Ideea pe care ar vrea să o acrediteze constând în faptul că de fapt Voiculescu ar fi un mare luptător pentru libertatea de exprimare lucru pentru care tiranul dictator Traian Băsescu l-ar fi vârât la bulău. Ce nu explică pentru că nu pot este cum de Antena3, deşi  a înjurat nonstop zi şi noapte "dictatorul" acesta nu le-a închis şandramaua. În orice dictatură din lume, dacă o televiziune înjură dictatorul, o face o singură dată, a doua oară nu mai apucă deoarece este închisă.

MIHAI GÂDEA, ADRIAN URSU, MIHAI GÂDEA
PROSTITUATE MEDIA
Vârfurile de lance folosite de trustul infractorului Dan Voiculescu, despre care se spune că a fost creat cu banii lui Ceauşescu, pentru a dovedi că cele 60 de milioane de euro delapidate de stăpânul lor nu există deşi dovezile sunt certe. Ideea pe care ar vrea să o acrediteze constând în faptul că de fapt Voiculescu ar fi un mare luptător pentru libertatea de exprimare lucru pentru care tiranul dictator Traian Băsescu l-ar fi vârât la bulău. Ce nu explică pentru că nu pot este cum de Antena3, deşi a înjurat nonstop zi şi noapte „dictatorul” acesta nu le-a închis şandramaua. În orice dictatură din lume, dacă o televiziune înjură dictatorul, o face o singură dată, a doua oară nu mai apucă deoarece este închisă.

Şocant. Jurnalul Micţional, pardon, Naţional, spune că Dana Grecu, maimuţa urlătoare, deşi e cât de poate de măritată, primeşte cereri în căsătorie ca la balamuc. (Deh, e plină ţara de masochişti)

29 noiembrie 2014 Un comentariu

Din start trebuie să spun că m-am emoţionat cum nu îmi imaginam că se poate întâmpla, mai ales că legat de Dana Grecu am avut întotdeauna o problemă, nu ştiam dacă să îi spun „maimuţa urlătoare” sau „vaca nebună” pentru că nu ştiam care din ele, maimuţele sau vacile, merită jignite de o asemenea  execrabilă alăturare.

Cred că toată lumea a observat că cei de la trustul intact au obiceiul  să ia pe o paraşută, să o dea de două ori la televizor, să prezinte apoi o poveste mai mult sau mai puţin reală pentru ca apoi, după ce o declară vedetă să prezinte tot felul de chestii legate de ea .. ce mai.. adevărate telenovele.

Alt obicei este acela de a lua deja angajaţi din trust, ceva mai celebrii decât femeile de serviciu şi să prezinte diferite lucruri, care mai de care mai emoţionante că deh… oameni ie şi ei…

Întâmplător am dat peste un articol publicat pe siteul Jurnalului Micţional , pardon, Naţional  publicat pe 14 Octombrie 2014.

Subiectul… urlătoarea nebună (ca să împac şi vaca şi maimuţa) Dana Grecu, isterica Antenei 3 care ajunge la adevărate orgasme în direct când are ocazia să îl înjure pe Băsescu sau pe alţi adversari ai stăpânului său aflat temporar la popreală.

Dana GrecuArticolul vorbeşte de un interviu pe care Dana l-ar fi dat pentru siteulFIFI ŞTIE… un blog de pe platforma blogspot.ro.

 Dacă în emisiunea pe care o face la Antena 3 cineva încearcă să iasă din traseul pe care îl area ea stabilit de la şedinţa de redacţie pe Dana o apucă pandaliile şi nu odată a ţipat la invitat pentru a-l aduce la ordine încât ai impresia că dacă individul nu se scapă în nădragi, atunci măcar şocat la creiere rămâne…

Ei bine, din articol aflăm că Dana este extrem de emoţionată când vorbeşte de familia sa, de  dorinţe, greşeli, momente dificile, bărbaţi şi lipsa de complexe, ba mai mult, nu are nici o problemă să recunoască atunci când nu înţelege ceva şi nu poate respira până nu se împacă .. efectiv, vorba Alessandrei Stoicescu (altă matracucă de la Antena 3), nu poate respira.

Ba aflăm că plânge des, evident, nu pentru că ar avea probleme cu nervii,.

Cel mai tare lucru pe care îl aflăm este că, deşi e cât se poate de măritat, fanii nu încetează să o ceară de nevastă… Ce poţi să zici? E plină ţara de masochişti …

Citiţi mai jos articolul adus integral de pe siteul Jurnalului Naţional:

Dana Grecu: “Nu pot respira până nu ne împăcăm. Efectiv nu pot respira”

Dana Grecu a acordat un interviu inedit, în care a vorbit deschis, cu zâmbet şi emoţie despre familie, dorinţe, greşeli, momente dificile, bărbaţi şi lipsa de complexe, dar şi despre cum e, de fapt, Dana Grecu.

Realizatoarea Antena 3 a povestit pentru blogul http://fifistie.blogspot.ro/ că nu se teme să spună “nu înţeleg”, că îşi sfătuieşte copiii să ajute necondiţionat şi că, atunci când se ceartă cu soţul ei, ea e cea care face pasul spre împăcare: “nu pot respira până nu ne împăcăm. Efectiv nu pot respira.”

Întrebată dacă e conştientă că intimidează, jurnalista Antena 3, care face zilnic naveta Bucuresti – Pitesti , a răspuns că simte, dar că nu e un act premeditat, pur şi simplu nu are complexe: “Nu mă năpădeşte niciun complex în faţa nimănui. Deloc. Oricât de bogaţi, deştepţi, bine sau prost îmbrăcaţi ar fi interlocutorii mei. Sunt directă şi mă uit în ochii lor. Fix în ochi. Pentru că aşa simt.“

Admite că plânge des, dar se descrie ca un om colorat, care “nu oboseşte să găsească motive de fericire. Le-aş inventa dacă nu le-aş găsi, crede-mă. Nu pot trăi încet şi plictisitor. Nu pot. Adica eu aş vrea, dar inima mea îmi spune : dă şi tu ceva de lucru! Şi eu o ascult.”

Cel mai mare compliment primit au fost cererile în căsătorie, unele dintre ele primite chiar şi când era deja măritată. Interviul complet, aici: http://fifistie.blogspot.ro/

Pentru conformitate, sursa articolului importat:
P.S. De remarcat că articolul este inclus la categoria Cultură  ( emo30 ) a siteului şi nu are trecut  nici un autor, deci nimeni nu îşi asumă nimic … E normal, când o să o interneze pe Dana Grecu pentru paranoia nimeni nu va fi acuzat de minciună.

Crizele de nervi ale Antenei 3

6 august 2014 7 comentarii
Curvele Antenei 3 sunt alături de peştele lor care le plăteşte salariile ...

Curvele Antenei 3 sunt alături de peştele lor care le plăteşte salariile …

Cine se uita la Antena 3, dacă nu era cu creierul complet spălat, după zece minute fie se enerva fie i se făcea greață.

De la o vreme însă, mai precis de când e tot mai clar că stăpânul lor, turnătorul Felix nu prea mai are speranţe că va reuşi să evite încarcerarea decât dacă nu ratează cum a ratat Năstase, Antena 3 provoacă milă. Oamenii ăia săracuu sunt în o gravă criză de nervi şi nu mai judecă logic (nu că ar fi judecat prea logic vreodată.

Se afirmă tot felul de năzbâtii, de exemplu că postul lor ar fi deranjat atât de mult încât asta ar atrage după sine această … lovitură  nemeritată asupra lui Voiculescu.

Încercând să îşi ajute stăpânul, curvele slugarnice care prestează oral la Antena 3, fie că e vorba de angajaţi pe faţă, fie că e vorba de invitaţi neangajaţi dar mai prezenţi decât angajaţii, au început să o ia rău de tot prin arătură.

Sincer nu înţeleg cum îl pot ajuta pe mogul  cu fel de fel de elucubraţii legate de Traian Băsescu…

În loc să încerce să demonteze acuzele aduse lui Voiculescu, ei dăi şi dăi cu Băsescu…

De neînţeles este de exemplu cum de Băsescu, despre care spun că ar controla Justiţia îşi lasă fratele în puşcărie… dacă ar fi să poată, un semn ar avea a face şi Mircea Băsescu ar fi liber ca păsărica cerului.

De neînţeles de asemenea este şi faptul că, deşi se spune că suta de mii de euro dată de Voiculescu pentru pământul în discuţie a fost preţul corect cum de  Raiffeisen Bank România a considerat acel pământ să fie suficient pentru a gaja un împrumut de 40 de milioane de euro… de 400 de ori mai mult decât a costat acel teren.

Se mai spunea, pe de o parte că mogulul era torturat fiind ţinut atâtea ore în căldura aceea, pe de altă parte că e un adevârat abuz atâta celeritate… De ce atâta grabă? Doar mogulul a spus că el nu vrea prescriere ci vrea judecată până la capăt… Da, doar că după prescriere, Voiculescu nu ar mai putea suporta pedeapsa …

Dacă e vorba de tortură .. poate ar trebui să îl întrebe pe avocatul Mateuţ de ce a lălăit-o .. de asemenea, ar trebui întrebat Voiculescu de ce şi-a dat demisia din caşlitatea de parlamentar de două ori? Oare nu tocmai pentru că i se părea că  amânarea îi e necesară?

Şi ca şi cum pentru prostituatele media de la Intact gândul că intrând la bulău proxenetul lor ar cam rămâne şomeri că nici dracu ori Ghiţă nu îi mai angajează după felul în care şi-au făcut meseria, iată că s-au trezit cu ratingul real (nu cel pe care şi-l scrie Mircea Badea la computer înainte de emisiune) se apropie de zero.

Dealtfel cred că ceea ce spun „anteniştii” este exact ceea ce cred… Când emiţi atâta timp doat aberaţii este logic ca de la o vreme să ţi se pară adevăruri. Când constaţi că ceilalţi nu te mai cred şi au alte păreri … e tare trist probabil …

Cu ceva vreme în urmă, Mircea Badea, imbecilul de serviciu al lui Voiculescu împreună cu celălalt nărod, Ciuciutacu organizau un  protest… Oamenii veniseră 100% din proprie iniţiativă.E drept, erau cam câţi încap în cinci autocare (care îi aduseseră din Alexandria şi în care, după protest li s-a distribuit câte 100 de lei ca să nu mai vorbim de mâncarea şi băutura la discreţie, lecru care a făcut ca manifestanţii să se împartă în două la sosirea în Alexandria. Uni beţi doar parţial reuşind să îi care acasă pe cei beţi mangă). Atunci protesta pentru dreptul la liberă exprimare, de fapt pentru a putea înjura fără a păţi ceva…

Ei bine, acum cu Ciutacu nu mai e coleg, aşa că, împreună cu Gâdea s-au dus la tribunal.

După cum se vede şi în poza de mai jos, Badea a fost de-a dreptul şocat… Deşi anunţase cel puţin de trei ori (atâta l-am auzit eu9 că se va duce la Tribunal să îşi susţină stăpânul nimeni nu l-a însoţit.

Ce a înţeles el de acolo? Că era cald… în zece minute era lac de sudoare… Evident, de la căldură şi nu de la etnobotanicele şi Mandrolonul băgate în fizic înainte de a merge la Tribunal.

Nervozitatea excesivă a s-a văzut din modul încruntat şi rapid în care a trecut pe lângă jurnalişti … După o vreme, Badea a ieşit din sală cu intenţia de a face ceea ce îi cerea fişa postului .. să dea un interviu colegimlor său.Văzându-l acolo pe  reporterul B 1 TV Cristian Vasilcoiu, Badea a venit direct în fața camerei TV cu însemul B1tv de credeai că îi trage vreo două și i-a spus jurnalistului: ”Mi-e scârbă de tine și de Udrea care te plătește”. S-a întors apoi  cu 180 de grade și a revintrat  în sala de judecată.

Evident, nu același lucru l-a făcut în faţa camerei Antena 3. Colegilor săi le-a acordat un interviu de un emoţionant patetism în care a vorbit despre tortura la care era supus Voiculescu săracu’ .. evident că nu a putut să se abţină să scuipe cu flegme unsuroase de la limbile pe care i le trăsese mogulului asupra  ”presei băsiste”.

Cred că nervozitatea lui Mircea a crescut şi mai tare când a aflat că deşi Gâdea nu a înjurat nici un jurnalist de la concurenţă a încasat pentru prezenţă (cf. Unor surse din Intact) 1500 de euro pentru prezenţă şi nu doar 500 ca Mircea.

Ar fi mare păcat să se strice din acest motiv să strice o atât de frumoasă prietenie…

P.S. Legat de lipsa de admiratori la faţa locului … e tare trist…

Poate o fi adevărat că are asemenea cifre de rating cum spune … întrebarea este: Oare Câţi se uită la emisiunea lui Badea „În gura presei” doar pentru a avea pe cine scuipa ori înjura? Mie personal Badea îmi datorează cel puţin trei flacoane cu detergent de vase „Fairy” … Am constatat că Fairy spală cel mai bine de flegme ecranul plasmei…

 Că veni vorba, diagonala fiind de 115 cm (pe măsurate) îl rog pe cititor să îşi imagineze cam cât de mare pare volumul celor patruzeci de ani de neagră prostie care îi populează organul de care sunt ataşate urechile lui Mircea Badea …

Această prezentare necesită JavaScript.

Trebuie protestat nu doar împotriva jignirii lui Andrei Pleşu ci împotriva Antenei 3. Au mai fost jigniţi şi mulţi alţii.

Gâdea, Badea, Ciuvică, Ursu

Nu demult mă uitam prostit la o discuţie care se purta la televizor întrenişte actori invitaţi la o emisiune. 

Erau adunaţi să îi facă praf pe cei care spuneau că Arşinel ar fi fost băgat peste rând deşi mulţi aşteptau suferind miraculul unei operaţii de transplant. Nu ştiu care a fost atunci adevărul, dar, ce m-a şocat a fost momentul în care a intrat la telefon o voce feminină care spunea că între cei care ar fi fost la rând înaintea actorului ar fi fost şi un tânăr de 16 ani. 

Unul din cei prezenţi, un actor care, dacă ar primi ro Antena 3, lul de preşedinte de CAP, tractorist sau mulgător fruntaş nu ar mai trebui deloc machiat a sărit la femeia de la telefon. Ba că e imoral ce face, ba că nu poţi compara un actor de talia lui Arşinel cu un copil de 16 ani.

De acord, nu îi poţi compara. Dacă ar trebui să decid eu în cazul în care viaţa celui care va primi organul va fi salvată şi a celuilalt, nu, aş alege să salvez viaţa copilului de 16 ani şi nu a celui de şaptezeci şi de ani chiar dacă acesta e un mare actor care se numeşte Arşinel..

Faptul că, din câte zicea femeia, copilul suferea deja de câţiva ani şi poate urma să mai sufere mult timp până s-o găsi un alt organ cu care ar fi copatibil pur şi simplu nu conta.

Cumva similar se întâmplă ceva acum.

Pe scurt, Andrei Pleşu, intelctual cu greutate a scris un articol cu care lovea în cei de la antena trei. A spune că sunt de acord cu acel articol înseamnnă a nu spune nimic. Am fost chiar bucuros să îl citesc şi să îl recitesc… un adevărat regal. Are un mic defect. Articolul pare a se adresa unor  oameni care mai au un pic de bunsimţ, destul ca să îşi recunoască greşelile. 

Nici un „să moară mă-ta”, nici un ” ‘tu-ţi morţii mă-tii” …nimic ce ar putea fi înţeles şi băgat la mătreaţă de un Mihai Gâdea, Mircea Badea, Adrian Ursu, Mugur Ciuvică, Dana Grecu ori alte jigodii gata să îşi înjure şi mama dacă interesele mogulului pe care îl slujesc cu obedienţă şi sfinţenie.

Atacul furibund din partea Antenei 3, unul incalifiabil, de cea mai joasă speţă şi desprins parcă dintr-o lume care nu are nimic cu civilizaţia se pare că a provocat o grămadă de reacţii care mai de care mai … spectaculoase.

S-a ajuns chiar la chemarea la Miting pentru a se protesta pentru jignirea gravă a lui Pleşu…

Mă uit şi mă uimesc. Adică se va protesta pentru că a fost jignit domnul Pleşu?

O fi dumnealui in fin intelectual, şi poate mai deştept decât mulţi. Se poate oare ca înainte de a fi produs acel articol să nu fi ştiu ce este Antena 3 şi în ce mod reacţionează mercenarii lui Felix? Se poate oare să nu fi ştiu dumnealui de faptul că acest fel de reacţii faţă de oricune nu se aliniză cumite la coadă la pupat bucile mogulului? Că au sost atacaţi, zeci, dcă nu sute de persoane. 

Păi dacă nu a ştiut, înseamnă că percepţia dumnealui asupra realităţi nu e tocmai atât de clară, iar dacă e, atunci de ce se arată ofensat după ce această replică a venit? Se aştepta oare să facă anteniştii o petrecere în cinstea sa? Nu cred…

Reacţia restului mu se pare deplasată.

Se protestează DOAR PENTRU ATACUL ÎMPOTRIVA DOMNULUI PLEŞU… dar ceilalţi care au fost atacaţi nu contează?

Părerea mea este că respectivul protest trebuie să fie împotrica întregii activităţi a împuţiciunii mediatice numită Antena 3. Altfel orice protest indiferent ce formă ia, devine necredibil şi caracterizat de falsitate deoarece va musti de „ne interesează doar când au de suferit ai noştrii, restul sunt o turmă care nu ne interesează… poate doar dacă ne cumpără ziarele sau ne urmăresc la tv ca să facem rating şi să ne luăm caşcavalul …

Interesant este că la respectivul miting sunt chemaţi şi alţii … Să conteze aceştia doar ca turmă? Să considere oare că doar jignirile adresate domnului presu contează şi lovesc în demnitatea sa, ori, cum a fost cu puţin timp în urmă împotriva Andreei Pora şi restul ar fi trebuit să se simtă fericiţi că sunt băgaţi în seamă de jigodii ca Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mircea Badea, Dana Grecu ori alte jigodii plătite cu mani frumoşi de Voiculescu şi alţii asemenea lui?

Oare de ce îmi vine acum în minte un cuvânt: IPOCRIZIE?

În fine … timpul va lămuri probabil multe lucruri…

Eu voi continua să spun chiar cu riscul de a plictisi ori enerva. Dacă e să se facă acest protest, atunci să se facă împotriva  Antenei 3 sau mai bine tot mai odidsului trust media Intact … altfel va fi apă de ploaie chiar dacă acolo, la miting s-ar duce atât de mulţi oameni încât să se considere a fi o mulţime. Teamă mi-e că, protestând doar împotriva jignirii lui Plesu acolo va fi doar o puţime fix bună pentru a-i mai da lui Mircea Badea o ocazie de a se face de râs încercând să fie satiric…

În continuare, articolul lui Andrei Pleşu adus de pe adevarul.ro

Andrei Pleșu

Andrei Pleșu

Prin „filtrul“ Antenei 3, viaţa noastră politică se vede ca un amestec de vodevil, farsă şi melodramă. Un carnaval de duzină. O chermeză scăpată de sub control. Nici alţii n-o scot la capăt mult mai curăţel.

(De la o vreme, de pildă, B1 şi-a făcut un obicei din a invita la dezbateri „fine“ pe Vadim Tudor, un domn rumeior, cînd isteric, cînd jucăuş, din categoria celor care îşi epatează publicul cu citate – uneori false – şi cu date istorice de liceu. Pe scurt, „un erudit”). Dar „ideologic” şi strategic vorbind, alte posturi sunt, măcar, previzibile. Antena 3 e de o „maleabilitate” ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare. Se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decît ieri. Nu zic, convertirile, reevaluările, schimbările de picior nu pot fi interzise. Dar alternanţa circulară „pupat-scuipat-iar pupat-iar scuipat” nu indică autenticitate, discernămînt, interioritate vie, ci, pur şi simplu, o gîndire de plastilină, dictată de interese şi umori nesistematizabile.

Un exemplu caracteristic: lupta împotriva securiştilor şi pietatea omagială pentru victimele lor, comemorarea lui Liviu Babeş, conversaţia tandră cu surorile dlui Coposu au loc, toate, în studiouri patronate de un securist recunoscut ca atare, părtaş la tribulaţiile regimului comunist, adică tocmai ale regimului responsabil de abuzurile poliţiei politice şi de suferinţele victimelor. Adesea, printre comentatori se află şi S.R.Stănescu, activ şi el, potrivit propriilor declaraţii, în „sistem”. Cum să numim tipul ăsta de nonşalanţă? Cinism? Nesimţire? Dispreţ pentru telespectatori? Sau recădem în fineţurile dostoievskiene ale „turnătorilor buni” şi „turnătorilor răi”? „Ai noştri” buni, „ai lor” răi.      

Doi ani la rînd, Antena 3 a luptat aprig pentru victoria USL. Acum descoperă brusc dejecţia „dezamăgitoare” a părţii liberale din alianţă. Crin Antonescu, altădată erou prezidenţiabil, vîrf de lance în războiul anti-băsist, a devenit cîrpa de şters pe jos a nărăvaşului Gâdea. „Schimbarea la faţă” nu se face însă cu scuzele de rigoare, cu o minimă recunoaştere a greşelii. Împricinaţii nu fac distincţie între „dezamăgire” şi eroare. Dacă aduci în platou un lăutar de cartier, îl prezinţi ca fiind Frank Sinatra şi observi, ulterior, că e, totuşi, un biet lăutar de cartier, nu te poţi justifica spunînd că eşti dezamăgit. Trebuie să spui că ai ales brambura, că nu te pricepi, sau că ai avut motivaţii impure pentru  a promova o non-valoare. Pe scurt, că te-ai înşelat şi – ceea ce e mai grav – că ai înşelat milioane de alegători. 

Am urmărit şi eu, ca şi alţii (dovadă că ratingul e un criteriu foarte aproximativ: unii se uită fără adeziune reală, perplecşi, plictisiţi, sau cu poftă de circ), am urmărit, zic, dialogul Antonescu-Gâdea. Dl. Gâdea a fost în linia deja cunoscută a personajului pe care îl întruchipează: un băiat nervoşel şi sentimental deopotrivă, pendulînd între scîncet umed şi furie răcnită. O obrăznicătură cu veleităţi inchizitoriale. De cîte ori îl văd, îmi vine să-l întreb: „Drăguţule, tu ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Predicator? Activist social? Fată-n casă? Şef de sală? Un singur lucru să nu încerci: gazetăria. Nu de alta, dar e o meserie care obligă, între altele, la o bună cunoaştere a limbii române. (Trebuie să ştii, de pildă, că „a ultragia” e un verb tranzitiv, nu reflexiv: nu poţi spune „cum să nu mă ultragiez?”, decît dacă vrei să spui că ai făcut ceva ofensator la adresa ta însuţi). Alt risc al meseriei este „transferul” care se produce, uneori, dacă eşti mai slab de înger. Tot stînd de vorbă cu premieri, miniştri, preşedinţi de partid şi celebrităţi de tot felul, începi să crezi că eşti şi tu un picuţ ministru, un picuţ politician de vîrf şi, în orice caz, ditamai vedeta. Fandacsia-i gata!“

În conversaţia cu Crin Antonescu a intervenit, cu suverana lui autoritate, şi Mircea Badea, care practică, seară de seară, o veselie de piculină, cu unele accente de joagăr. Cît despre Crin Antonescu însuşi, calm în aparenţă, dar, ca de obicei, lipsit de anvergură reală şi „cordial” în mod inadecvat şi perdant, nu pot decît să sper că a învăţat ceva din experienţa cu pricina: a putut vedea, pe pielea lui, cum e să fii „executat” la postul de televiziune care, mai ieri, îţi cosmetiza portretul. Pe de altă parte, tot de plastilină e şi ”verticalitatea” lui. A descoperit, brusc, ce defecte supărătoare are Victor Ponta. Păi n-au trăit ei doi ani la rînd, învăluiţi în zîmbete şi ochiade, „prieteni” de cursă lungă, îngeraşi amoroşi, gata să ne scape de demonicul Băsescu?

Iar cînd unii şi alţii vorbeau de defectele fiecăruia, nu erau aceia stigmatizaţi, deîndată, ca „băsişti”? În acelaşi timp, cu privire la grave defecte ale lui Ponta, s-au pronunţat vehement (mergînd pînă la suspiciunea de ”securism”) şi Radu Tudor şi Mircea Badea. Acum, brusc, Ponta e prizabil. „The bad guy” e Crin. Dar noi cu cine votăm? Pe cine (şi cînd) să credem? De ce am fost mereu păcăliţi? Din tot grupul, trebuie să recunosc că cel mai amuzant (pentru că neobişnuit de plicticos) e dl. Ciuvică: cu o singură idee (Huo Băsescu!) şi cu un vocabular de cca. 500 de cuvinte (dintre care jumătate sunt derivaţii ale adjectivului „băsist”), el pare singurul ins consecvent, „încremenit” într-o monomanie bosumflată. 

Uimitor la toţi e faptul că de cîte ori deschid gura, indiferent ce spun, indiferent dacă e hăis sau cea, indiferent dacă e invers decît ce-au spus deunăzi, au tonul şi impostaţia oracolului: sunt „condamnaţi” să aibă dreptate, ştiu adevărul, sunt nesmintit de partea cea bună, de partea poporului (şi a dlui Voiculescu). Nu tu o umbră de îndoială, nu tu o mică melancolie, nu tu o minimală confruntare cu defectele proprii. Oameni fericiţi! Stăpîni pe soartă şi pe sufletele noastre, asfixiaţi de euforia calităţilor şi a convingerilor lor, au, toţi, aerul că sunt singurii cetăţeni români care se distrează de minune, feriţi de hamletizări inutile, plătiţi (bine!) ca să facă ce le place. Oricum, sunt singurii cetăţeni români care pot bălăcări pe oricine, dar care nu suportă să-i atingi nici cu o floare. Atîta-ţi trebuie! Vei fi „vedeta” de o seară a unui „obiectiv” linşaj.

Dar fiindcă vorbirăm de oamenii fericiţi care trăiesc cu o reprezentare glorioasă despre virtuţile şi reuşitele lor, nu pot să nu observ cît de complezent cu sine este, la rîndul lui, preşedintele nostru. L-am auzit, de curînd, declarînd că dacă ar fi fost el căpitanul Titanicului, Titanicul nu s-ar fi scufundat! Sper că glumea. Nu sunt însă sigur. Altădată l-am auzit spunînd că ar fi un „excelent” prim-ministru. Se poate. Dar n-ar fi mai cuviincios să aştepte s-o spună alţii? Pînă una-alta, ne aflăm într-o dilemă: ce e de ales între figurinele de plastilină ale guvernanţilor şi ale suporterilor lor pe de o parte şi betonul fisurat, prefabricat al opoziţiei, pe de alta? Poate că un prim pas ar fi să descoperim un politician, unul singur măcar, dispus să-şi inventarieze public metehnele, derapajele (trecute şi actuale), slăbiciunile. Ar fi o formă de cuviinţă, de onorabilitate, de realism pentru care mi-aş da imediat votul. Dar avem un electorat pentru acest tip de sinceritate?

Îa apărarea domnului Pleşu, sare între alţii şi Vladimir Tismăneanu pe hotnews.ro

Un raspuns obrazniciei lui Mihai Gadea: Andrei Plesu si dreptul la demnitate (Actualizat – Vocile societatii civile)

In anul in care aniversam infiintarea Colegiului “Noua Europa”, cand ar trebui sa-i spunem cu totii lui Andrei Plesu ce ii datoram, Mihai Gadea, trambitas al intreprinderii voiculesciene numita “Antena 3″, si-a permis un atac ignobil impotriva fondatorului acestei “oaze in desert”, cum spunea Marius Stan reluind o metafora a Hannei Arendt. Sa-l numesti pe Andrei Plesu “sluga” este o abominatiune, o miselie, o ticalosie. Prima intrebare, fireasca si necesara este: Cine este Mihai Gadea? Cine ii ingaduie lui si altor ciuvici sa scuipe pe valorile acestei tari? Daca nu vom apara dreptul la demnitate, vom fi cu totii victimele atacurilor hienelor, pramatiilor si canaliilor.

Nu stiu daca dl Plesu va raspunde infamelor sudalme. Nu cred ca merita. In ce ma priveste, pentru cititorii acestei platforme, prefer sa reiau un eseu al acestui intelectual critic de anvergura si vocatie europeana, spirit nobil si generos, aparut in in “Dilema Veche” din 3 septembrie 2009. Intr-adevar memorabil, articolul este o invitatie la depasirea poncifelor gaunoase si la asumarea chestiunii demnitatii in termeni de autenticitate naturala, decenta sobra si responsabilitate catusi de putin solemn-oraculara. Un om cu demnitate nu poate gasi satisfactie in jignirea semenilor sau. In “La Condition Humaine”, Malraux definea demnitatea drept contrariul umilintei. Demnitatea si resentimentul sunt incompatibile. Daca esti o fiinta demna, nu vrei sa suporti degradarea, umilirea, ofensa lasa, si, nu mai putin important, nu vei umili pe nimeni.

“Într-un anumit sens, despre demnitate ar fi preferabil să vorbim latineşte. E, în însăşi sonoritatea cuvîntului, o provocare clasicizantă, o trimitere la portretul roman, la o specie a virtuţii, în acelaşi timp impozantă şi inactuală. Demnitatea e condiţia statuară a omului. În asta constă nobleţea, dar şi riscul ei. Nobleţea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanţe precare: sărăcie demnă, bătrîneţe demnă, suferinţă demnă. Riscul e încremenirea în solemnitate, cultul ridicol al propriei efigii. În acest context, s-ar spune că demnitatea adevărată e o combinaţie reuşită între curaj şi umor: ecvanimitate faţă de împrejurările neprielnice şi distanţă faţă de sine. Astfel definită, demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Dar ce carieră mai poate face stoicismul astăzi, în plină postmodernitate? Este demnitatea „politically correct“? Mă tem că nu, căci corectitudinea politică nu pare să iubească statuile, cu iradierea lor „elitistă“, cu prestanţa lor muzeală. Eu însă nu-mi pot reţine o (suspectă) simpatie pentru ceea ce nu este întru totul corect politic. Un pic de desuetudine, o fărîmă de elitism scăpătat, o mică inadecvare nu pot decît să atenueze excesele geometrice ale virtuţilor, perfecţiunea lor mecanică. În doză homeopatică, abaterea de la regulă face parte, în definitiv, din farmecul inconfundabil al firescului şi al umanităţii.

Spuneam că demnitatea se manifestă, de regulă, pe un fundal de precaritate, de criză. S-ar zice că e un corelativ al nefericirii. Eşti demn în faţa morţii, în închisoare şi, în genere, sub lovitura sorţii. Din acest punct de vedere, spaţiul est-european a fost, între 1945 şi 1989, o ambianţă privilegiată pentru exersarea demnităţii. Fiecare episod de viaţă era un test. O asemenea situaţie este, evident, profund anormală: omul nu trebuie pus la încercare în acest fel. O ţară, un sistem politic, o ideologie care impun individului condiţia unui eroism de fiecare clipă păcătuiesc printr-o cinică aroganţă. A te îngriji de demnitatea omului e a face în aşa fel încît el să nu fie obligat să-şi probeze, în permanenţă, demnitatea. Aceasta este deosebirea între statul totalitar şi statul de drept: statul totalitar constrînge la o insomnie a demnităţii, „instigă“ la un exerciţiu istovitor şi – în cele din urmă – nedemn al demnităţii. Statul de drept are mai curînd grijă ca un cetăţean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate, pentru a supravieţui sau pentru a-şi salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, statul totalitar o biciuieşte, o isterizează, o împinge spre propria ei limită. Trebuie spus, pe de altă parte, că există anumite riscuri şi de partea cea bună… Dacă statul totalitar condamnă libertatea la ecorşeu, statul de drept încurajează la somnolenţă. În condiţii de confort deplin şi de solidă protecţie socială şi juridică, nu mai e foarte clar ce înseamnă demnitatea individuală. Ea diminuează ca anvergură, luînd aspectul simplei decenţe. În alte cazuri, apare nevoia unei potenţări artificiale a conceptului: convingerea mea este că unele excese ale „corectitudinii politice“ sînt rezultatul unui efort de a inventa o problematică a demnităţii, acolo unde ea şi-a pierdut reperele tradiţionale.

În orice împrejurare, se poate găsi, totuşi, o accepţiune mereu validă, mereu necesară, a demnităţii. E cea care sugerează o formă superioară de funcţionalitate, o adecvare riguroasă la un scop dat. Cînd cineva se achită impecabil de o anumită însărcinare, cînd cineva corespunde tuturor condiţiilor necesare pentru a îndeplini o anumită misiune, spunem despre el că este sau a fost la înălţimea ei, că este sau a fost demn de ea.

Cultul lucrului bine făcut, scrupulul reuşitei fără compromis – fac parte din „calificările“ demnităţii. Înţeleasă astfel, demnitatea este aptitudinea supremă de a sluji (unui scop, unei idei, unei instituţii). La antipodul ei se află servilismul, slujirea nedemnă, care nu vrea reuşita faptei, ci flatarea stăpînului, respectiv a „comanditarului“. Capacitatea de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, ştiinţa „înaltă“ de a fi util – iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnităţii. Acesta e singurul sens acceptabil al „demnităţilor“ publice, fie ele ministeriate, preşedinţii, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificial, în beneficiul celorlalţi. Dar nu e neapărată nevoie de un rang înalt, pentru a ilustra demnitatea slujirii. O delicioasă replică din ‘Bărbierul din Sevilla’ lui Beaumarchais (Act I, Scena 2) rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Ştiind cîte virtuţi sînt necesare pentru a sluji, vă întreb, Excelenţă, cîţi stăpîni cunoaşteţi, care să fie demni de a fi valeţi?“. E o remarcabilă definiţie a demnităţii în act: a sluji ca un stăpîn, a te ridica la înălţimea umilităţii eficiente: Iisus spălînd picioarele ucenicilor…

Autor:  Vladimir Tismaneanu 

Citeste integral acest articol şi pe Contributors.ro

P.S. Atâta timp cât CNA îi va mai permite trustului media Intact să scuipe zoaiele secretate de grandioasa ordinărie a unor jigodii ca Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mircea Badea, Radu Tudor, Răzvan Dumitresc, Dana Grecu şi a altor astfel de ordinari, în timp ce emisiuni pamflet ca cea a lui Radu Bancium „Lumea lui Banciu”, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu va fi decât o adunătură de indivizi lipsiţi de demnitatea de a se putea numi oameni … Ruşine CNA

Nu toţi cei de la Antena 3 mănâncă rahat …

14 noiembrie 2013 2 comentarii

Nu toţi cei de la Antena 3 mănâncă rahat … unii ie erbivori …  

Dana Grecu

Categorii:Pamflet Etichete:

Din categoria LĂBĂREALĂ POLITICĂ: La Ponta & co mitomania concurează cu schizofrenia … în plus … au tot făcut pe proştii până au rămas aşa…

2 septembrie 2013 Un comentariu

La Victor Ponta, colegii lui din conducerea USL precum şi la  angajaţii Antenei 3 / Jurnalul Micţional, pardon, Naţional, cureaua de transmisie între Felix Voiculescu, stăpânul de facto al USL, Antena Grup şi Intact Media se pare că avem un grav amestec  de paranoia, schizofrenie şi mitomanie cumulate cu o mare, multă şi neagră prostie  … (Au tot făcut pe proştii până au rămas aşa… )

Vreau să le adresez fanilor Antenelor un scurt mesaj …

„Bă …. retardul de care suferiţi nu e din vina voastră, ori v-aţi născut aşa pentru că aţi avut mame curve ce v-au făcut la beţie, ori sunteţi făcuţi din labă la vreme cu ceaţă şi căraţi de muşte în piz.. oops , ori v-aţi uitat prea mult la Antena3 … deci nu sunteţi de acuzat.

Faptul că nu vă daţi seama e normal… Zice şi la Biblie: FERICIŢI CEI SĂRACI CU DUHUL”

Victor Ponta

    Dacă spun că cei care lucrează la Antena 3  sunt nişte escroci iare telespectatorii televiziuni respective nişte retardaţi spun o banalitate.

   Cei în discuţie  se vor supăra pentru că niciodată imbecilii nu îşi dau seama că sunt imbecilim escrocii niciodată nu recunosc, iar terţii sunt ultra plictisiţi să te tot audă spunând lucruri evidente…

  Aşa că nu o să mai spun… Am să mă spun să povestesc de ce acest efort de a reitera un adevăr banal…

  Azi am văzut un titlu la una din emisiunile împuţiciunii media mai sus pomenite.

  „Băsescu în atacă pe Ponta iar acesta nu răspunde” .. wow … săracu ponta, deja are ca un miel nevinovat dus la răpstinite de ticălosul balaure Băsescu …

  Păi, dacă escrocii  de la Antena 3 sunt atât de plini de sine şi nu se uită ce spun alţii, hai să facem un eforţel şi să le spunem ce scrie presa românească (prin „presă” se înţelege ceva ce nu conţine chestii ca Antena 1,2,3, Euforia, Intact sau Jurnalul Micţional … pardon Naţional… (Astea sunt un fel de leprozerii infecte  unde se adună escrocii ca să scuipe pe inteligenta românilor).

  Aici doresc să fac o paranteză … din punctul meu de vedere, am spus-o şi o mai spun, Traian Băsescu trebuia să demisioneze când l-a desemnat pe criminalul plagiator, Victor Ponta pentru funcţia de premier deşi a spus că  nu o va face, trădându-şi astfel susţinătorii adevăraţi …

Astea fiind spuse, iată povestea…

Pe scurt, Guvernul Ponta propune Parlamentului o lege prin care ar urma să se dea drumul Proiectului  munier de la Roşia  Montată. Duminică (ieri) vreo două mii de mitici purtători ai unui drapel roşu alb verde … se dădeau de ceasul morţii că ar trebui ca respectivul proiect să fie blocat … însăşi existenţa României depindea de salvarea celor câtorva tufe şi brazi pe jumătate deja uscaţi de la Roşia Montană.

A celor câtorva zeci de metrii accesibili de galerie romană, a cimitirelor şi bisericilor care mai au puţin şi sunt îngropate de alunecările de teren dacă nu pomează cineva multe milioane a să fie salvate  … bani care s-ar gîăsi dacă exploatarea ar porni…

Când am auzit că ar fi şanse să pornească exploatarea am zis că e OK… mă gândeam că totuşi, în capul ăla mare o avea şi ponta nişte urme de minte.

Nţţţ jigodia se dovedeşte a fi de o cretinitate mult dincolo de limitele speciei… după ce Guvernul, la ordinul lui, face un proiect de lege, iasă pur şi simplu şi spune că se va duce în parlament şi va vota împotriva legii …

Aberant, nu? Adică faci o lege pe care te duci apoi şi faci tot ce poţi să pice? Păi eşti tâmpit monşer … Păcat că a murit Caragiale …

Care ar putea fi explicaţia? Scenariul pare simplu dacă nu eşti cretinizat de Antena 3…

RNGC ştiind povestea cu banii ajunşi în conturile lui Ponta prin intermediul Casei de Avocatură Şova, bunul amic al lui Ponta, pompează nişte bani … multicei, probabil câteva milioane bune … în conturile Premierului, grase ca bucile lui de poponar înveterat…

Ponta la rândul lui, are în spate un trecut cu accente de ecologist, în timpul Guvernului Boc, închiderea definitivă a poveştii de la Roşia Montană fiind una din minciunile cu care şi-a aburit imbecilii care l-au votat pe el şi pe ceilalţi tâlhari din USL.

Dealtfel, decolorata cu privire de bufniţă violată, Daciana, nevastă-sa fiind mare duşmancă a Proiectului pentru că sună mişto…

Astfel, în capul lui populat de cei aproape 41 de ani de neagră prostie ( Ponta e născut pe  20 septembrie 1972 în oraşul mult prea populat cu mitici, Bucureşti) Ponta vede soluţia logică … Propune o lege cu care se duce în Parlament o susţine cum e normal, apoi scimbă foaia şi zice că dacă cineva din partid o susţie să considere că e dat afară din partid…

Cum sună asta? A inconsecvenţă maladivă care poate veni din o personalitate multiplă ca să nu spun scizofrenie din cea mai pură … Chestie de manual … (Din păcate nu e singurul din licuricii USL, la fel de Crin Antonescu, Daniel Constantin, dar şi din ţuţerii lor de la Antena 3 şi România TVMircea Badea, Dana Grecu, Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Victor Ciutacu etc … )

Astfel, Băsescu iasă cu o declaraţie:

„Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”
Băsescu a precizat că Victor Ponta trebuie întrebat ce îl întreba şi acesta pe el când susţinea proiectul, adăugând că în acest caz nu poţi să fii „inconsecvent”. El a adăugat că nu a văzut încă proiectul Guvernului privind Roşia Montană, însă consideră că o redevenţă de 6% este una relativ consistentă, la care se adaugă o participare a statului de 25%, explicând că, practic ,Victor Ponta a rămas pe aceleaşi cifre negociate de Emil Boc.

Băsescu a mai spus că el a fost un partizan al proiectului Roşia Montană, în timp ce Emil Boc nu a fost şi de aceea proiectul „nu s-a făcut” în timpul guvernării Boc.

De altfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul Victor Ponta a greşit cu Roşia Montană. „Nu poţi să faci ceva împotriva societăţii. Trebuie să mai discutăm”, a mai spus Băsescu
Întrebat dacă Victor Ponta a greşit cu Roşia Montană, Băsescu a răspuns: „Da, trebuia să anunţe că dezbat în guvern problema Roşia Montană, ar fi perceput imediat semnalele societăţii şi deschidea un dialog. Trebuia discutat cu specialiştii despre cianurare, ce înseamnă acest proces, cât este de riscant, peste tot aurul se extrage prin cianurare”.

„Eu am un pact de coabitare cu Victor Ponta, dar nu am un pact al tăcerii. Saşe luni i-am girat. Adesea am avut bune aprecieri la adresa Guvernului, pentru că mi s-a părut corect să-i sprijin. Dar, dacă ei confundă acest sprijin cu obligaţia de a fi părtaşi cu ei la proasta guvernare sau la corupţie, acest lucru nu merge”, a afirmat Băsescu, într-un interviu pentru cotidianul „Adevărul”.
Dacă Ponta avea măcar un dram de minte, dacă de  bunsimţ a el şi la ceilalţi escroci politici şi mediatici de la USL sau labele lor media, Intact şi Antena Grup, Ponta ieşea şi spunea că la Roşia Montană a aflat că de fapt chiar aşa cu cianurile, că e mai mult un bau-bau bun de speriat proştii, banii în schimb care ar ieşi ar fi destul de bineveniţi… Dacă dorea putea vota împotrivă sperând că nu îl vede nimeni.

Nu, dacă prostul nu-i fudul nu e prost destul, iar dacă nu are şi tichie de mărgăritar nu e destul…

Astfel, Ponta iasă la contraatac .. (cel puţin şa pare să creadă) … preluat de infecţia virdtuală,  siteul Antenei 3

„Premierul Victor Ponta scrie în un articol apărut pe antena3.ro   – a precizat, luni, că nu a luat „absolut nimic” de la Roşia Montană, răspunzând astfel întrebării lansate de către preşedintele Traian Băsescu.
Solicitat să comenteze în legătură cu întrebarea pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, Ponta a răspuns: „Ştie domnia sa”.  
Jurnaliştii i-au spus premierului că aceeaşi întrebare a adresat-o şi el preşedintelui Traian Băsescu, când se afla în opoziţie.
Da, dar nu mi-a răspuns. Eu pot să răspund: absolut nimic. Poate şi dânsul să răspundă?„, a replicat Ponta.
Premierul a spus că nu îl interesează ce spune preşedintele Traian Băsescu şi că nu îi va răspunde la jigniri.
Ce spune domnul preşedinte Băsescu nu mă interesează. Oricâte jigniri îmi va aduce în continuare, foarte bine, nu-i răspund„, a precizat Ponta.

  Şi cum jigodiilor de le Antena 3 nu li se psare că au încat desul rahat, iată că recidivează … probabuil le-a scăzut ratiungul atât de mult încât trebuie două articiole ca să aibă un rating supraunitar …

„Premierul Victor Ponta – scrie iar antena3.ro   îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de laşitate şi corupţie în problema siriană, pentru că nu a avut curaj să condamne regimul de la Damasc. 

„Eu am tot evitat şi evit polemicile şi poate să mă înjure, să mă facă în toate felurile domnul Băsescu, eu nu-i răspund. Pe de altă parte, când e vorba de lucruri importante, m-am exprimat şi am exprimat, în numele României, condamnarea fără niciun fel de ezitare şi echivoc a guvernului sirian actual.  

Să mă feresc să spun un lucru pe care toată omenirea l-a făcut e un mare semn de laşitate şi poate chiar de corupţie. Să nu ai curaj să spui public care-i poziţia României faţă de ceea ce s-a întâmplat în Siria. Că n-o face domnul preşedinte, întrebaţi-l pe el de ce n-o face. Păi eu ce să fac acuma? Să fac ca Băsescu şi să-l întreb câţi bani a luat de la Bashar al-Assad? N-aş fi un om serios dacă aş face chestia asta”, a spus premierul Victor Ponta.
Declaraţia premierului a fost prezentată în ediţia de luni a emisiunii 100 de minute, de la Antena 3.”

Că Ponta acuză de laşitate ne arată că nu e doar tâmpoit el şi escrocii din slujba stăpânului de facto al USL, Intact şi Antena Grup, Dan Voiculescu … dar nu au nici măcar imaginaţie.. cât despre logică … dacă s-ar strădui puţin ar putea fi primiţi în filmele cu proşti…

Băsescu e laş că nu a precizat ce va face România? Ce va face de fapt România? Va merge cu NATO… deci ce va face exact România, nu se ştie PENTRU CĂ NU SE ŞTIE CE VA FACE NATO …

Asta se numeşte laşitate?  

Poatem dar numai cu condiţia să fii un cretin care te numeşti Ponta ori dacă eşti un slugoi imbecil ca Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea, Dana Grecu, Victor Ciutacu, Radu Tudor etc…

Cred că am făcut o mare descoperire… Cei de la USL, de la, Antena 1, 2, 3, Jurnalul Naţional,  România TV etc, au făcut atât de mult pe proştii încât au rămas aşa… 

 

Vreți s-o vezi pa Dana Grecu goală? Votează PSD …

27 noiembrie 2012 Lasă un comentariu

Vrei să o vezi pe Dana Grecu goală? Votează PSD … 

 

Categorii:Haioşenii Etichete:
%d blogeri au apreciat: