Arhiva

Posts Tagged ‘Daniela Rațiu’

DANIELA RAŢIU: „Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate…”

5 martie 2015 18 comentarii

Moștenirea lui Cristian Panait

Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate. Ați știut cu toții și ați pus umărul la destructurarea unui stat. Jurnaliști, politicieni, funcționari, procurori, judecători, medici, asistente medicale, profesori, portari, polițiști, primari, consilieri, cetățeni. Cu toții ați închis ochii.

Daniela RațiuAți dat vina pe copii, rate, case, frigiderul gol, vacanțe în care ați vrut să mergeți și nu ați fi putut altfel, haine de firmă la care visați și pe care altfel nu vi le-ați fi permis, case cu piscină la care visați atunci când locuiați între betoane, la grămadă cu ”săracii și naivii”, mașinile de lux cu scaune din piele bej la care visați atunci când conduceați un hârb de mașină luată de la second. V-ați uitat în oglindă și v-ați spus că trebuie să o faceți pentru că nu aveți încotro, că o faceți pentru copiii voștri (deși vă e greu să recunoașteți egoismul sălbatic care v-a orbit, era doar pentru voi, obsesia compulsivă a acaparării de bunuri, terenuri, oameni).  

Vedeați în jurul vostru cum alții trăiau pe picior mare și atunci v-ați lăsat conduși de invidia care vă mușca din inimă. Puțin câte puțin, mecanismul justificării a orice și a oricum învârtea rotiță cu rotiță până când totul s-a relativizat. Linia roșie a devenit invizibilă. Ați trecut de cealaltă parte. Și când ați ajuns acolo, în lumea lor, când ați văzut că făceați parte dintre ei v-a umplut un sentiment de putere. Nimic și nimeni nu se putea atinge de voi, așa simțeați alături de cei la ale căror mese stăteați la început stingheri, băgându-vă în seamă, spunând câte ceva cu glasul gâtuit de emoție. Vă uitați în jur și vi se umplea inima de bucurie că sunteți parte din Marea Șmecherie Națională.

Ați văzut cum se țes intrigile, interesele cum interferează, cum barierele politice și instituționale  sunt atât de elastice. Toți își făceau curaj unul altuia spunând într-una, ca o mantră, ”nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Îi avem pe toți la mână!”. Deja făceați parte dintre ei. Și ați văzut că, cu timpul, a început să se fure tot mai mult, era un fel de nebunie care vă cuprinseseră pe toți. Furtul era la drumul mare, haiducește, în haită: rafinării, păduri, fabrici, bugetul de stat la îndemână, oameni de toate felurile. Toți cuprinși de febra hoției, ca niște lăcuste. Televiziunile vă serveau și o fac în continuare pentru că jurnaliștii au venit cu voi la furat. În horă v-ați prins cu toții: politicieni, jurnaliști, procurori  și judecători corupți, funcționari. De ”săraci și naivi” aveți nevoie doar ca să îi băgați în față atunci când aveți nevoie să se bată pentru voi să urle isterizați că voi sunteți doar ”victime politice”. Nu ați făcut nimic pentru ei pentru că cu banii lor v-ați îndestulat conturile, v-ați cumpărat case, mașini, afaceri și oameni. Fiecare dintre voi aveți un mic/mare alai de fraieri cărora le aruncați oase de la masa voastră și pe care îi puneți să semneze pentru voi.

Această luxuriantă junglă a corupției pe care ați construit-o și din cauză căreia în România parcă nu se mai vede soarele, din când în când, ”Panaiții” o străbat și taie fără milă, încercând să taie din rădăcină, răul care ne sufocă, răul care pentru voi a devenit respirabil, de care sunteți dependenți. Acești Panaiți sunt tot mai numeroși. La început a fost doar el, Cristian Panait. Dar el a lăsat urme, ca niște pietricele într-o junglă întunecată, populată de fiare, iar pe urmele lăsate de el, ca niște jaloane, sunt tot mai mulți. Nu sunt doar procurori. Sunt și judecători, funcționari, jurnaliști, cetățeni. Sunt tot mai mulți. Și da!, le e foame de aer curat, de dreptate, de justiție, de principii, de normalitate.

Filmul lui Tudor Giurgiu, ”De ce eu?”, pornind de la cazul procurorului Cristian Panait, tocmai această complicitate vinovată o devoalează. Această complicitate ca o pânză de păianjen țesută în ultimii 25 de ani de toți cei mânați de frică, de teamă, de foamea de bani. Pe asta s-a construit sistemul putred care astăzi pocnește ca un puroi. Așa precum i se spune în film protagonistului care joacă rolul lui Panait, asta caută Sistemul: unde vede foamea și nerăbdarea acolo se oferă bani, ascensiune, toate cadourile strălucitoare pe care le poate refuza doar un caracter puternic, construit pe valori fundamentale. Filmul lui Tudor Giurgiu a venit când trebuia. Acum câțiva ani acest film nu ar fi produs aceeași emoție. Astăzi, ”De ce eu?” marchează moștenirea lui Cristian Panait: continuarea a ceea ce el a început.

Autor: Daniela Raţiu – jurnalist şi scriitor

Sursa: evz.ro

DANIELA RAȚIU: „Incontinența politică a premierului constă în faptul că este lipsit total de moderație”

12 septembrie 2014 2 comentarii

Daniela Rațiu ..

Incontinența politică a lui Dottore

Un om politic vizionar, responsabil, s-ar simți ofensat de o astfel de strategie primitivă, clișeizată, pe care strategii PSD, partidul nostalgic după monopolul total al puterii, i-au propus-o premierului aspirant la fotoliul de la Cotroceni.

Premierul nu se simte ofensat pentru simplul fapt că această strategie se pliază perfect pe felul lui de a fi, pe felul în care s-a format la umbra mentorilor săi, Năstase și Iliescu. Tupeist, arogant, semidoct, lipsit de înțelegerea minimală a istoriei, privind politica ca pe o ciozvârtă, captiv în propria sa proiecție a unei ascensiuni de neoprit, dar și, mai nou, străbătut de fiorul lui ”dar dacă?” nu o să iasă așa ca pe hârtie.

O strategie care i-a trântit pe masă premierului o singură temă: ”Jos Regimul Băsescu”. Cel puțin unul dintre strategii domniei sale a impus comoda și deja bătuta cale a excitării maselor care sunt incapabile să se sustragă forței de atracție a răului, conduse de un spirit gregar. Tehnicile de manipulare grosiere ale regimurilor demult apuse au fost scoase de la naftalină în campania PSD, reactivate încă din anii crizei.  Această strategie vădește, în fapt, un adevărat sadism al celor care au pus-o la cale pentru că ea face apel la registrul cel mai de jos al unei întregi colectivități. Apetitul pentru violență, ca formă de defulare a frustrărilor și angoaselor, adânc înscris în datele genetice ale omului social, venind de foarte departe.

Sadism se poate numi o astfel de strategie care atentează la sănătatea mentală a unui popor debusolat și cu o precară cultură civică și politică. Strategii au ales din tot haosul de opinii, curente, tendințe prezente în corpusul social o singură temă care pentru majoritatea românilor e deja trecut. Cu toate acestea, trag de această temă precum ar trage de un manechin pe care l-ar prezenta drept o persoană vie.  Apelul la violență supralicitând tema ”regimul Băsescu”, îmbrăcând-o cu toate accentele posibile, cu tușe groase, fidelizează și fanatizează pe cei sensibili la acest gen de propagandă. Știrea îmbucurătoare este că procentul acestora nu depășește procentele PSD sau ale lui Dottore Plagiatore. Ceea ce ar putea însemna că această campanie s-ar putea sparge în capul celor care au gândit-o și al celor pentru a cărui beneficiu ar trebui să fie. Mai mult, gafele pe bandă rulantă ale premierului riscă să îi activeze pe cei mulți care de ani de zile au refuzat să mai iasă la vot.  

Incontinența politică a premierului constă în faptul că este lipsit total de moderație, neinteresat să se rafineze politic, să construiască o Stânga serioasă, brodând pe marginea punctajele pe care le primește într-un exces de zel che guevarist, ajungând să verbalizeze enormități pentru care un politician european ar fi izolat și scos din viața politică. Este evident, atunci când privești înregistrări mai vechi ale acestuia făcând declarații politice, că omul pare a fi fost luat pe sus de curgerea evenimentelor politice din viața sa și care l-au adus într-un punct în care ar fi trebuit să ajungă peste vreo zece ani încă de acum încolo. Lipsit de anvergură politică, dar și personală, Dottore e precum un personaj a cărui ascensiune se datorează doar circumstanțelor și nu unor calități remarcabile ale sale ca persoană, fie profesională, fie, ca să cităm un ”clasic” în viață, ”pe persoană fizică”.   

Folosirea etichetelor de nazist/nazism/bolșevism/bolșevic/stalinism au devenit locuri comune în discursul public al premierului. Deși folosirea lor o fi contrariat la început, privite cu indulgență ca exagerări ale unui om politic tânăr, perseverența cu care au fost și sunt folosite nu ține doar de strategia cinică despre care vorbeam, ci și de faptul că omul nu se mai poate abține, fiind incontinent politic. A trecut demult de linia roșie a discursului politic care mai derapează în perioadele preelectorale, excesele fiind subînțelese, însă, în lumea civilizată, ele se opresc la o limită care se subînțelege. Autocenzura funcționând. Premierul este convins că mahalaua ar fi cartea câștigătoare și aducătoare de procente care îi lipsesc pentru o victorie deplină.

Știrea potrivit căreia strategul lui Obama, Mitch Stewart, ar fi omul care îi face campania electorală a lui Dottore e doar un punct de bifat din strategia PSD care în mai toate campaniile electorale pentru prezidențiale a scos un strateg american, necesar mai mult ca să circule știrea care să îi marcheteze pe ei drept un PSD reformat, modern, european. Imaginați-vă ca atunci când se face strategia de campania cineva spune: ”Pe cine luăm, de data asta, de la americani pentru campanie? Dă bine la prostime. Mergem pe ideea – PSD se înțelege bine cu americanii, nu e nicio ruptură! Presa băsistă vorbește prostii”. E și asta o formă de manipulare a percepției publice cu intenția vădită de a muta atenția de pe declarațiile tot mai apăsate ale americanilor cu privire la derapajele guvernării pesediste și implicit ale premierului.

Ultimele declarații ale lui Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de stat, privitoare la pericolul pe care îl reprezintă guvernarea cu ordonanțele de urgență sunt edificatoare și dovedesc tocmai contrariul .La acestea putem adăuga și declarațiile fostului ambasador al SUA, Mark Gittenstein, sau ale noul ambasador al Marii Britanii, Paul Brummell. Ambii au condamnat ultimele declarații iresponsabile ale premierului referitoare la actualul președinte și al punând semnul egal cu regimul nazismt. Așadar, amintiți-vă de strategii lui Geoană, a lui Năstase, întotdeauna apărea și consultantul american care a mutat munții  pentru mari politicieni ai lumii și care va face minuni pentru pesediști. Desigur că oamenii există, sunt profesioniști, în acest caz ei sunt plătiți pentru ca numele lor să fie asociat cu aspiranții pesediști la fotoliul de la Cotroceni. Dacă oamenii și-ar lua în serios acest job probabil că am vedea o altfel de campanie. Rostogolirea acuzațiilor de nazism la adresa președintelui Băsescu, pentru ca în subtext așa-zisul nazism al actualului președinte să trimită la candidatul Klaus nu sunt strategii gândite în laboratoarele profesioniste ale americanilor. Iar dacă sunt rezultat al acestora atunci scopul este de a le face un deserviciu în cele din urmă. 

Recidiva lui Dottore în ceea ce privește acuzațiile de nazism (să ne amintim episodul în care premierul l-a făcut nazist pe scriitorul Mircea Mihăieș)  dovedesc nu doar o agendă, ci mai ales o gravă incontinență politică drept diagnostic. Omul este convins că acest registru al acuzațiilor de nazism/stalinism îi satisfac pe românii, dar în primul rând îl satisfac pe domnia sa. Imaginați-vă acest personaj politic într-o Românie care să nu fi fost în UE și NATO. Dacă Dottore ar fi ofițerul sub acoperire despre care spune președintele că ar fi printre candidații la Cotroceni atunci acesta este scăpat de sub control. Cât privește autocontrolul pe care l-ar presupune calitatea de ofițer sub acoperire acesta nu există și nu a existat vreodată în ceea ce îl privește. Dacă a fost vreodată racolat a fost doar pentru a fi un intermediar, un mijloc. Intermediarii sunt întotdeauna înlocuiți.

Autor: Daniela Raţiu 

Sursa: evz.ro

Daniela Rațiu: ”…dacă facem un apel la memorie, referindu-ne la Ponta…răsare în minte imaginea lui de procuror cu alură adolescentină pe care nu îl poți lua în serios…”

6 februarie 2013 Un comentariu

Prima țigară, prima femeie, prima gașcă a lui Ponta

Sunt unele imagini de început de carieră ale unor politicieni (fie ridicole, penibile, fie grave ori comice) care se lipesc de aceștia și îți răsar în minte când nu te aștepți, ca un joc al memoriei, o formă de auto-terapie prin care controlezi cumva stresul pe care ți-l provocă poluarea din spațiul politic și public.

Daniela RatiuȘi dacă facem un apel la memorie, referindu-ne la Ponta, ca un joc proustian (prețios spus având în vedere la cine ne referim, e mai degrabă un tabiet de scriitor decât de jurnalist), răsare în minte imaginea lui de procuror cu alură adolescentină pe care nu îl poți lua în serios, șef al Corpului de control al premierului pe atunci Năstase din vremea la care ne referim, tânăr politician care vorbea despre doctrina social-democrată cu patosul unui comunist radical din anii 50, total inadecvat. 

Cei care au meteahna de a-i ”citi” pe politicieni își aduc aminte atitudinea pe care o degaja, țâfna și cum părea că se gudură pe lângă mai marii PSD-ului, partidul ce era în tot și în toate. Năstase a văzut și el ce trebuia văzut în tânărul Ponta, și nu a rămas insensibil. A exploatat tot ce s-a putut și rezultatul e peste așteptările lui.  

Ce a văzut Năstase? Capacitatea de soldat disciplinat de a prelua războiului altora ca și cum ar fi al său. Nuanța care e tot mai ușor sesizabilă, dar nu e deocamdată îndeajuns de manifestă (nu suntem încă la finalul jocului USL, probabil suntem la nivelul intermediar), e capacitatea lui Ponta de a face pași mici, foarte mici, într-o hartă mult mai mare pe care și-a prestabilit-o și care schițează un personaj politic care n-are ză mazăr and ză fazăr, și asta e cu două tăișuri chiar și pentru el, de aici precauția. 

A mai văzut Năstase o dorință fierbinte de ascensiune politică, atât de puternică încât arde tot, pârjolește. Și pentru că tema etichetei psihico-clinice e generoasă și de neignorat, termenul corect care ne-ar oferi cheia în care să citim comportamental traseul lui Ponta ar fi disonanța cognitivă. 

Nu ne putem abține de a nu exploata acest filon. Imberbul Ponta privea cu admirație la arogantul Năstase, politicianul social-democrat cu aere de aristocrat, și probabil că, pentru atmosfera textului, de câte ori se afla în fața oglinzii se visa pe sine premier, cuvânta și se privea admirativ în timp ce se bărbierea. 

Pentru Ponta, anii care au trecut au aplatizat orice urmă de disconfort între stările emoționale pe care le-ar fi trăit în drumul lui spre funcția de premier – a înghițit mult, a trecut prin tot ce se poate ca, de la Ponta cel care era vehement, disperat să intre în grațiile greilor politici, doritor să dovedească mass-media că este o mână forte, să fie cel care este astăzi. 

Un Ponta aparent sigur pe sine, aflat la butoane, fascinat de jocurile de salon pe care le face și le desface, cu o anume doză de perfidie combinată cu plăcere în a-i întoarce cuțitul în rana amorului propriu a lui  Crin Antonescu. Curat-murdar plăcere a lui Ponta în a-l chinui de Antonescu, accentuându-i nesiguranța și fricile (e ca în gașcă, raporturile de putere se ajustează din mers).  

Alături de Barosso, luni, Ponta radia o satisfacție golănească de șmecher care știe cum e să fie în două luntri, mai departe le-o descurca el – asta fiind mantra pe care și-o spune în momentele de tensiune. 

Prima țigară, prima femeie le-a avut Ponta în prima lui gașcă politică, acolo unde a învățat tot ce știe astăzi. A văzut tot, a învățat de la fiecare câte ceva . Și a dorit mult să fie acceptat și să crească, să fie primul. Dublul lui limbaj, ca o supradoză de care e dependent, e doar din dorința de a da dovezi găștii din care face parte că el este omul de care au nevoie.

Dacă îl privești cu atenție în timp ce își ascultă interlocutorii jurnaliști observi, preț de o secundă, cum are loc căderea în abisul admirației propriei persoane și gândul care trece ca o boare prin mintea-i ceva de genul ”Sunt aici unde am vrut să ajung!, Sunt aici!, Nimeni nu îmi mai stă în cale! Voi face totul pentru a rămâne!”.  

Parcă niciodată, în ultimii ani, nu s-au adunat atâția disonanți cognitivi ca acum pe scena politică! Sunt cu toții loviți de nebunia negării realității, de obsesia găsirii țapului ispășitor, pradă unei tendințe de auto-halucinare, de reașezare a realității, de separare totală de ceea ce  înseamnă interes național și trag după ei o țară întreagă în această aventură de încercare de salvare a penalilor politici.

Disonanții cognitivi ai momentului, pentru care Ponta e purtătorul de cuvânt, maestrul de ceremonii, sunt mulți – de la Zgonea, Ghise, Mihalache, Becali, Stroe, Fenechiu, Șova, Dragnea, până la Voiculescu cu a sa ultimă postare blogghistă de un tupeu incredibil prin care se adresează CSM cerând protecție față de presa ostilă. Disonanți cognitivi sunt și toată armata de angajați ai trustului Intact, jalnici în felul în care au renunțat la poziția de câine de pază al democrației. 

Încolonarea în spatele patronului de televiziune-om politic îi fac prizonieri ai marelui joc, ai războiului altora, simpli piloni ce trebuie să își achite datoriile cu dobândă pentru cei 30 de arginți luați cu împrumut. 

Apartenența la gașcă oferă protecție, iar Ponta știe că fără gașcă ar fi o țintă sigură pentru dușmanii politici. Cartea șantajului permanent al lui știu despre tine-știi despre mine oferă instrucțiunile de folosință, limitele de mișcare pe masa de joc, iar Ponta, pilot de curse, se ține de traseu. Virajele, manevrele periculoase sunt doar pentru plăcerea jocului, showman-ul din el nu se poate abține să nu dea mulțimii, din când în când, iluzia că  el s-ar gândi și la tabăra cealaltă. Pentru asta ar trebui să aibă remușcări și nu le are, dovadă că tot ce a învățat cândva din cărțile de Drept e lipsit de relevanță pentru el, gargară idealistă care îi smulge cel mult gestul de a da din mână a lehamite. 

Felul în care distorsionează realitatea politică, declarațiile, situația juridică a miniștrilor penali, raportul MCV complet nefavorabil USL, dar pe care el îl restălmăcește, fac din Ponta un golan politic care trăiește on the edge, într-o permanentă transă în care face alba-neagra cu interesele naționale, cu o economie care abia își mai trage sufletul. 

În tot acest context este cu atât mai ridicolă calitatea sa nu doar de premier, ci și de președinte al unui partid social-democrat. Nicio legătură cu social-democrația! Politic vorbind, la nivel european, confruntările între ideologii sunt tot mai atenuate, încă de la începutul anilor 80 Naisbitt decreta că ”Stânga și Dreapta sunt pe moarte: aproape totul vine acum de la centrul radical”, mai puternică este eficiența economică dublată de funcționalitatea instituțională a unui stat, obținută fie cu politici de dreapta sau de stânga, ori un melanj al celor două. Politica a devenit  mai sensibilă la pragmatism decât la ideologie.

Într-o Europă care se luptă cu spectrul crizei economice căutând soluții pragmatice prin programe de politici publice viabile, baletul politic grobian de tip dâmbovițean pe care îl practică Ponta și a sa uniune nu fac decât să producă indignare în cei care mai au o urmă de bun simț, în cei care văd, fără a se lăsa amețiți de aiuritoarele programe de televiziune antenistă, că România e aproape falimentară și ar trebui să treacă la next level – cel al exercițiului politic real în folosul public și nu în folosul personal al celui care a pus la cale construcția politică a USL, și anume The Big Cat. 

O uniune întreagă a ajuns să tragă la căruța intereselor personale a lui Felix de a-și salva blana. Gașca din care face parte Ponta îi ține de cald, însă cuțitele se primesc de la cine te aștepți cel mai puțin, iar scadențele vin întotdeauna. Prima țigară poate fi ultima uitată pe un colț de noptieră. What goes around comes around…

Notă: Nu vi se pare că dinspre Parlament, mai precis dinspre grupul parlamentar PSD (să fie deputatul Mihai Sturzu?!) se aude, aproape în surdină, bătând ritmul cu degetele pe masa de demnitar cu tot cu fotoliu, muzica și versurile alea, știți voi care, ”Gașca mea nu poate să stea nicio clipă/ Hai și tu dacă simți așa/Vino-n gașca mea”?! Totul se leagă…

Autor:  Daniela Rațiu

Sursa

Daniela Rațiu este jurnalist şi scriitor. Citește alte opinii de Daniela Rațiu:

%d blogeri au apreciat: