Arhiva

Posts Tagged ‘Defăimare’

CUMEA NESIMŢIRII: Liviu Dragnea consideră că legea cenzurii (zisă „Legea defăimării sociale”) propusă de el este: „un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare”

9 februarie 2016 Lasă un comentariu

liviu-dragnea-1

A cam început să ne iasă pe nas ţara care pe care „ne-am luat-o înapoi”. Deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului tocmai au  adoptat ”Legea defăimării”, iniţiată de Liviu Dragnea.

Comisia a dat undă verde propunerii lui Dragnea de majorare a amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Liberalii s-au opus proiectului, susţinând că acesta reprezintă „o reglementare a cenzurii pe Facebook şi un pumn în gură dat ziariştilor din România”.

Legea lui Dragneaspune că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ”fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social”, cum ar veni, se reînfiinţează acea comisia care cenzura până şi vânturile pe care le trăgeau românii.

Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, practic ei luând poziţia de drepţi în faţa puşcăriaşului prim pesedist adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.

Cică ”(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) si (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”, se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate, scrie Mediafax, în varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei, dacă vizează un grup social.

Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor cu 17 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”, deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ”un pumn în gură dat ziariştilor din România”.

”Noi considerăm că este vorba despre o reglementare excesivă. Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Mai mult decât atât, această lege, dacă va deveni lege, poate fi intitulată (…) o reglementare a cenzurii pe Facebook, de asemenea, un pumn în gură dat ziariştilor din România”, a declarant deputatul PNL Gabriel Andronache.

Iniţiativa legislativă a trecut de Senat şi urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional, potrivit proiectului adoptat de Senat, persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, se mai spune în proiect.

Iniţiativa legislativă vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.

Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale.

Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice. Astfel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

În ceea ce priveşte impactul asupra bugetului de stat a legii propuse, în expunerea de motive, Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului, chirie, cheltuieli cu mobilier, birotica şi echipamente.

Mai multe ONG-uri au cerut Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de lege privind defăimarea socială.

Faptul că această lege este una de sinistră inspiraţie este cât se poate de evident. Cânt Securitatea te aresta pentru nişte bancuri contra regimului sau a cuplilui Ceauşescu îţi spunrea că o face spre binele tău.

Legea aceasta care, prin duritatea pedepselor este realmente un pumn înfipt în gura oricui întrăzneşte să cârtească este o lege care legitimează Cenzura cum doar în ţări precum China sau Coreea de Nord sunt posibile.

Culmea cinismului este că se pretinde că este vorba despre libertate de exprimare.

Astfel, potrivit noului text (cf HOTNEWS), grupul social se va defini astfel: „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie, origine etnica, limba materna, traditii culturale, orientare sexuala, origine sociala, avere, dizabilitati, boala cronica necontagioase sau infectie HIV/SIDA.”

Potrivit textului legii, defaimarea sociala este: „fapta sau afirmatia prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate pe temeiul apartanentei sale la un anumit grup social”.

„Spiritul legii nu a fost de a proteja in vreun fel partidele politice sau oamenii politici de critici, dar pentru a elimina orice risc, care intr-adevar poate apare, ca cineva vreodata sa foloseasca aceasta prevedere pentru a-si proteja partidul sau actiunile, aceasta notiune va fi scoasa din lege”, a spus Dragnea.

ŞI ACUM ATENŢIE MARE !!!!

„N-a fost gandita nici pe departe ca un mijloc de cenzura, ci ca un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare si respectul reciproc si demnitatea umana. Exista posibilitatea ca in perioada urmatoare sa apara in lume foarte multe tensiuni si foarte multe atitudini radicale. Ar putea apare si la noi acest risc”, spunea liderul PSD.

Adică, dacă spui că Dragnea e penal, Bombonel, poponar şi Cătălina Ştefănescu, paraşută şi pentru asta eşti taxat cu o amendă de 100.000 de lei de fapt e vorba de „un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare si respectul reciproc si demnitatea umana.”

Dumnezeule mare !!!

Oare cât de cretini poate să ne creadă escrocul ăsta penal de Dragnea ca să ne scuipe în faţă o asemenea chestie?

Prin „Legea defăimării sociale” Liviu Dragnea defăimează lipind etichete defăimătoare pe diferite categorii

17 octombrie 2015 Lasă un comentariu

ANTESCRIPTUM

Dacă într-o societate trăiesc alături, fără nici un fel de probleme, oameni din diferite categorii diferenţiate din punct de vedere al unor caracteristici, fizice, intelectuale, de rasă, de culoare, de etnie, de religie, de sănătate, de sex etc, vii şi spui că se numeşte defăimare vorbirea despre anumite caracteristici ale acestor categorii, ceea ce faci înseamnă exact ceea ce vrei să pedepseşti.

Tocmai tu eşti cel care lipeşti etichete defăimătoare pe acele categorii…

Liviu Dragnea

Cu un pic înainte ca pușcărabilul Liviu Dragnea să ajungă, cea mai mare sculă din PSD  a comis una din marile aberații logice ale democrației mioritice: Legea defăimării sociale. Probabil va intra în istorie cu asta.

Definiția defăimării sociale ar fi:  „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un anumit grup social”.

Absout halucinant, grupurile de persoane vizate a nu putea fi defăimate ar fi cele care aparţin categoriilor  „… de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiții culturale, apartenență politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA”.

Ciudat este că, automat, când mă gândesc la caracterul aberant al acestui proiect legislativ, din start am senzaţia că exact legea în sine face ca problemele celor în discuţie sunt băgate sub covor deoarece nu se va mai putea vorbi deloc de ele fără a pune persoanele respctive în aşazisele „situaţii de inferioritate”.

Pentru a aduce în atenţie problemele unor anumite categorii de oameni, nu ai cum să o faci fără a descrie lucrurile pe care aceste persoane nu le pot face, deci a a evidenţia faptul că dacă nu se rezolvă chestiunea X sau Y respectivii  se vor găsi în situaţii de inferioritate.

De exemplu un orb nu va putea şti ce culoare arată semaforul dacă nu va întreba pe cineva. Deci se va găsi într-o situaţie de inferioritate. Nu vei putea spune că e nevoie şi de avertizare sonoră fără a explica de ce, nu? Nu poţi să o faci deoarece trebuie să descrii situaţia de inferioritate în care se află persoana.

 Nu vei putea spune, de asemenea, că la acelaşi semafor o persoană nu va putea traversa dacă este în scaun cu rotile pentru că sunt borduri pe care nu le poate trece fiincă nu poate urca pe ele cu mijlocul lui de locomoţie, având necoie de o ramnpă.

Nu vei putea spune nici că aceeaşi persoană nu va putea intra în majoritatea magazinelor şi restaurantelor dacă nu cere ajutorul altora.  Pentru respectiva persoană orice fel de trepte fiind obstacole de netrecut. Deci va trebui să spui că persoana e pusă în situaţii pe care, dacă le descrii, descrii de fapt o situaţie în care acesta e în inferioritate faţă de majoritate.

Cum vei putea oare să vorbeşti despre problemele de integrare a cuiva infectat cu HIV/SIDA fără a vorbi de modul în care, din păcate, mulţi pur şi simplu se feresc de a avea de-a face cu oameni cu astfel de probleme? Cum vei putea vorbi despre necesitatea multilingvismului dacă nu vei descrie ce probleme de adaptare are cineva care a învăţat, să zicem, în ungureşte, până la nivel de liceu, lucru care îi crează un baraj lingvistic ce face imposibilă urmarea unei facultăţi în limba română indiferent cât de deştept e tânărul în cauză?

Sau, cum vei putea spune că de obicei la activităţile care necesită o forţă fizică deosebită, în general, femeilor nu li se portrivesc din  cauza constituţiei fizică naturală, acestea fiind, de obicei, mai firave decât la bărbaţi?

Poate ar trebui ca primul „lovit” de această lege să fie acel senator cel care a propus acea cruce din piaţa Universităţii, monument pentru comemorarea victimelor comunismului.

Adică o victimă a Comunismului poate fi considerată aşa doar dacă este creştină şi poate fi comemorat printr-o cruce-monument? Au existat şi victime de alte religii sau, pur şi simplu, atei/adei care nu ar mi putea fi comemoraţi de acest însemn eminamente creştin.

Sau respectivul politician o fi considerat crucea la fel cum o considerau romanii, instrument de tortură şi ucidere şi ucideau prin crucificare?

Bineînţeles că  penalului baron de Teleorman nu i-au trecut astfel de chestii prin cap.

El trebuia să găsească o modalitate de a împacheta interdicţia de se mai vorbi de el şi de ceilalţi mari tâlhari ai acestei ţării, deoarece o parte din electorat ar înţelege ce lepre a votat şi la alegerile ce or să vie se vor orienta spre alţii.

Cum parlametarii nu au timp de astfel de analize, ei fitrând totul prin filtrul interesului personal sau de grup.

 Probabil prima chestie care le-a venit în cap a fost că domnul sau doamna Cutărescu are probleme în justiţie deoarece la un moment dat, un  jurnalist a publicat ceva despre ei şi articolul a fost „rostogolit” şi aprofundat ajungând să devină dosar de cercetare penală.

Dacă nu se vorbea, mai întâi, în presă despre porcăriile lui Dan Voiculescu sau dacă Tolontan nu ar fi scris de Gala Bute şi nu ar fi făcut conexiunile cu Elena Udrea, acum aceştia ar fi fost nişte parlamentari ca oricare alţii …

Astfel, „Legea lui Dragnea”  a primit, pompieristic, avizele necesare, a trecut prin  Senat ca expresul de Budapesta prin halta de la Ploscoş ajungând la un pas de votarea en fanfare la Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

Nimeni dintre politiciani nu pare a fi a încercat măcar o tentativă de a vedea cum este afectată libertatea de exprimare de această lege, iar dacă nu sunt capabili de astfel de analize, măcar să se fi interesat cam ce cred ceilalţi.

Este uimitor că marele … luptător martir pentru libertatea de exprimare nu a protestat (cam aşa, luptător martir pentru libertatea de exprimare”,   este prezentat Dan Voiculescu la Antena 3 unde se spune că acesta ar sta la puşcărie pentru a i se băga pumnul în gură şi nu pentru că a furat 60 de milioane de euro. Ce nu observă cei de la Antena 3 este că dacă această lege ajunge să se aplice draconic ar trebui ca zilnic cei care  fac acolo emisiuni vor trebui să vină cu mabi de acasă. Indiferent dacă vorbim de Mircea Badea, Dana Grecu, Mihai Gâdea, Alesandra Stoicescu, Mugur Ciuvcă, Adrian Ursu, Oana Stancu etc, dacă cineva ar şterge de pe înregistrărle cu ei orice defăinare ar rămâne întregistrările goale. De fapt dacă din  înregistrările tuturor televiziunilolor ţinând de Intact, inclusiv de la Meteo  şi emisiuni de divertisment ştergi orice defăimare nu cred că poţi aduma la un loc mai mult de o lună de emisie, iar dacă ar fi amendaţi toţi cei care au defăimat  cei 60 de milioane de euro furaţi de Varan nu ar ajuge nici pentru plata dobânzilor.)

Să se fi gândit tătucul acestei porcării legislative cam cât ar avea de plătit partidul lui doar pentru defăimările comise şi nedovedite cu ocaziea celei de-a doua suspendări la adresa lui Băsescu, Undrea, Boc sau a altora incluşi în categoria „băsişti”? Sincer nu prea cred.

Să se fi gândit dumnealor, senatorii, măcar o secundă aşa printre băşini, râzâieli şi sforăituri, la faptul că acastă lege pur şi simplu a fost aruncată direct la vot fără a fi publicat proiectul pe siteul Senatului şi fără a fi supusă unei dezbateri a societăţii civile? Mira-m-aş …

Cea mai bună dovadă este chiar reacţia absolut uimită şi revoltată a societăţii civile.

Care ar fi urmarea de prim moment? Creşterea abuzului şi interzicerea unui drept statuat în Constituţie: Libertatea de exprimare.

A lăsa asta la mâna Curţii Constituţionale cu toate că în Constituţie referirile la libertatea de exprimare sunt mai mult decât clare, este, în sine, un abuz şi nu unul de orice fel ci unul din cele mai grave. Sub robele de judecători ai CCR există oameni care au fost sau vor mai putea fi ţinta unor atacuri din presă şi din societatea civilă mai ales că fiecare ştie că are în şifoniar o grămadă de … cadavre.

Să ne amintim doar de Mona Pivniceru care se plimba în maşina lui Adrian Năstase exact când acesta era în ofensivă pentru o eliberare (abuzivă, după părerea mea) din puşcărie… Şi câte şi mai câte…

Să nu mergem mai departe decât actualul mandat legislativ în care Parlamentul s-a umflat ca un buboi infectat cu tot puroiul politic mioritic, dublăndu-şi volumul, vestitul „Beci Domnesc” gemând de suprapopulare, a găzduit o mulţime de aleşi ai neamului.

Despre oricare de acei politicieni NEDEMISIONAŢI sau de unii cum ar fi Dragnea, Ponta, Şova, Vosganian, Oprea, Zgonea sau alţii de prin toate partidele, presa electrinică şi print a făcut tot felul de dezvăluiri care, după eventuala intrare în vigoare a acestei legi, ar putea constitui suficiente motive pentru ca, cei care fac publice porcăriile penale oferind astfel DNA-ului un material extrem de abundent şi preţios pentru dosare de corupție  ale acelor virtuali infractori, să răspundă plătind amenzi realmente astronomice.

La vârful piramidei politice româneşti vedem cum au ajuns tot felul de plagiatori devoalaţi cu probe,  indivizi cu tot felul de studii, care mai de care mai suspecte, dar cu carenţe educaţionale de-ţi vine să vomiţi, persoane fără bunsimţ elementar şi pentru care a corupe, sau a se lăsa corupt, fiind esenţa motivelor lor intime de intrare în sistemul politic şi  cu o puternică dorinţă de parvenire.

Nu odată presa a adus în atenţie tot felul de patiseri, coafeze, șoferi, frizeri, lăcătuși, mecanici auto, chelneri, foşti miliţieni şi alţii asemenea, adevăraţi anafabeţi politici. Poate, parţial şi acesta să fi fost un motiv de inventare a unei astfel de anomalii juridice, o adevărată dovadă de primitivism de gândire, care are ca scop nemărturisit, dar evident, protecția partidelor și a găștilor politice aferente.

Societatea Civilă (de fapt, organizaţiile interesate în apărarea drepturilor omului), a scos la vedere ce este de fapt în spatele acestei legi  de rahat. S-a declarat împotriva unei asemenea legi  deoarece: „…definițiile privind «grupul social» și «defăimare socială» sunt vagi, imprevizibile și permit interpretări abuzive…”

Îi pasă oare iniţiatorului acestei legi şi celor care au sărit ca la incendiu să o aprobe că au reacţionat organizaţii ca Grupul de Dialog Social (GDS), Expert Forum sau Freedom House etc reunite în „Inițiativa pentru o justiție curată”?

Amenzile ar fi de-a dreptul uriaşe în cazul intrării în vigoare a acestei legi. Ai fi bun de plată cu până la 60.000 de lei chiar şi pentru afirmaţii făcute pe reţelele de socializare.

De asemenea, Societatea Academică Română (S.A.R.), Convenția Organizațiilor de Media, ActiveWatch, APADOR-CH şi alte O.N.G.-uri au făcut să curgă multă cerneală în demonstraţia lor care arată că „Legea lui Dragnea“ („Legea pumnului în gură” cum am numit-o) ingnoră (sau chiar încalcă) pasaje întregi cu prevederi deja existente în Codul Civil și în Codul Penal sau în legile antidiscriminare.

În documentul comparativ publicat se arată că, încă din expunerea de motive (prima poarte a legii), se reactivează de fapt segregarea socială şi se subliniază „…pe deplin sorgintea legii în filozofia totalitară național-comunistă din epoca Ceaușescu… responsabilitatea colectivă pentru încălcarea legii este un element caracteristic regimurilor totalitare“.

Au apărut acuzaţii cum că protestele împotriva acestei porcării judiciare ar indica dorinţa societăţii civile de a stimula comportamentele nedemne, vulgaritatea, bălăcăreala, jignirile, înjurăturile etc…  Absolut fals.

Cine aduce astfel de acuze de fapt doreşte doar de promovarea, folosind  orice mijloace, a intereselor personale şi de grup precum şi protejarea propiilor ilegalităţi sub acoperirea bunelor intenții.

%d blogeri au apreciat: