Arhiva

Posts Tagged ‘delaţiune’

Cine o controlează pe Ana Maria Topoliceanu? Pe cine vizează de fapt DNA? (Sau, poate, SRI ? )

Cu cine, în ce perioadă  şi în folosul  cui a colaborat  Ana Maria Topoliceanu?

De fapt, ţinta reală este Elena Udrea, sau se doreşte ca aceasta să fie determinată să înceapă să cânte?

Cui îi tremură cămaşa dacă Udrea începe să-şi sufletul şi să povestească tot ce ştie?

Poveste lungă, complicată … photoshutting parizian, cu delaţiune, manipulare şi multe, multe ramificaţii …

Elena Udrea, Ana Maria Topoliceanu

 

Ajuns la o venerabilă vârstă, un spion britanic care a acționat în Germania în Al Doilea Război Mondial, întrebat care e secretul de a reuşit să îmbătrânească fără a fi niciodată descoperit a spus că de fiecare dată când i se păra că se întâmplă anumite coincidenţe, devenea atent.

În 90% din cazuri nu erau coincidenţe.

Se întâmplă ca, legat de Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, prietena recunoscută de Elena Udrea şi principala sa denunţătoare, să existe câteva lucruri cărora le putem spune ciudate coincidenţe fără teama de a greşi.

Ana Maria Topoliceanu a făcut tot ce putea pentru a se armoniza una cu altul denunţurile celîmpotriva Elenei Udrea.

„Există informaţii şi indicii foarte clare – posta echipa de comunicare a Elenei Udrea pe contul acesteia de Facebook (https://www.facebook.com/EUdrea/timeline )  – că denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” s-au pus de acord asupra declaraţiilor şi au încercat să influenţeze ancheta: Ştefan Lungu susţine că s-a pus de acord cu Gărdean în decembrie 2014 asupra declaraţiilor; Ana Maria Topoliceanu a făcut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denunţul; există un denunţ colectiv (caz unic în practica penală) în care este amintit şi numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toţi denunţătorii şi-au schimbat declaraţiile iniţiale.”

Aceeaşi Ana Maria Topoliceanu se întâmplă să atragă atenţia unora prin faptul că, atunci când cu partida de shoping parizian la care a participat împreună cu Elena Udrea şi Alina Bica parcă, din priviri, căuta fotograful …

Am văzut pozele şi întradevăr, Ana Maria Topoliceanu priveşte în direcţia unuia din  fotografi.

Am zis a „unuia din fotografi” deoarece după cum sunt realizate pozele există cel puţin două persoane care fotografiază.

În cele două poze de mai jos fotografii erau unul la nivelul străzii, al doilea undeva sus, probabil în una din clădirile din zonă, eventual, din una din clăririle de vis-a-vis.

Pe cel de la nivelul străzii pare a-l căuta Ana Maria Topoliceanu.

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu? -Photosutting parizian (fotografie de la nivelul străzii)

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu? – Photoshutting parizian (fotografie de la nivelul străzii)

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu?  -Photoshuting prizian (fotografie făcută de la înălţime ...)

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu? -Photoshutting parizian (fotografie făcută de la înălţime …)

O întrebare care s-a pus încă de când setul de poze a apărut în public a fost: Cum se explică faptul că s-a reuşit facerea pozelor de la înălţime? Dacă fotograful de la nivelul străzii putea să le urmărească pe cele trei, cel care a făcut pozele de la înălţime trebuia să ştie că cele trei vor fi prezente acolo? În fond la Paris există multe magazine unde acestea se puteau duce…

O ipoteză cât se poate de plauzibilă ar fi fost ca una din ele să le fi spus că aveau de gând să se ducă acolo, o altă ipoteză, mult mai plauzibilă fiind că una din ele le-a determinat pe celelalte în genul „Hai fată şi la magazinul ăla”, apoi, când a venit vremea, a început să se uite să vadă dacă cine trebuia era la datorie.

SRI, întrebat dacă ei au făcut pozele, a spus că nu este implicat în povestea aceasta… chestie absolut ridicolă. Unde s-o fi văzut vreun serviciu de informaţii care să dea detalii despre una din acţiunile sale de filaj, cel puţin eu, nu am mai auzit.

Faptul că este vorba de un serviciu şi nu se nişte paparazzi îl arată două chestiuni.

Pe de o parte este vorba de fopii ale notelor de plată a Elenei Udrea şi a Alinei Bica. Pentru un paparazzo nu e foarte uşor să facă rost de aceste copii. Pentru un serviciu de informaţii în schimb, e floare la ureche.

A mai fost şi prima reacţie a lui Traian Băsescu atunci când a spus că e vorba de un serviciu secret.

Ciudat este că după ce Băsescu a aruncat asta în public, brusc s-a întâmplat un eveniment aparent fără legătură. Cele două din cele şapte case care urmau a-i fi date după ce îşi încheia mandatul şi care corespundeau, pentru a alege una, brusc au devenit indisponibile…

Cam ca şi cum i s-ar fi transmis că dacă nu se potoleşte va trebui să se ducă să se cazeze în gară…

Care să fi fost, totuşi, chestia care a convins-o pe Topoliceanu să colaboreze? Să fi fost vorba de faptul că astfel îşi uşura situaţia?

Există şi o ipoteză destul de interesantă.

Se pare că apărarea ar fi de părere că Ana Maria Topoliceanu a fost pur  şi simplu „plantată” lângă Udrea pe perioada ministeriatului său la Turism.  Procurorii susţin că DNA aflase încă de la începutul lui 2014 despre banii primiţi de Obreja şi, în plus, de oamenii din minister de la Termogaz.

Dacă descoperirea rutei banilor (cea despre care Gazeta povestea în decembrie 2013) s-a întâmplat la DNA în ianuarie 2014, probabil că procurorii ajunsese deja la Topoliceanu. Şi, în februarie 2014, Topoliceanu merge, împreună cu Udrea şi cu Bica, la Paris. Colabora ea deja? Şi numai cu DNA?

Există şi ipoteza, bazată însă doar pe capete de mărturii, că Topoliceanu a fost racolată de un serviciu secret cînd era lângă Udrea. Ca prietenă a Elenei, era un nod valoros de informaţii. Pentru serviciu şi pentru public această mişcare este legitimă şi pozitivă, „cu asta ar trebui să se ocupe serviciile, să supravegheze marile infracţiuni, care afectează siguranţa naţională”.

Şi totuşi, dacă Topoliceanu a fost cuminţică şi a colaborat, de ce a ajuns la arest?

Oare colaborarea să nu fi dat roade şi împotriva Elenei Udrea să nu se fi putut produce probe clare care să reziste în justiţie?

Cu declaraţiile unor persoane dispuse să declare orice dacă îşi uşurează soarta nu prea se poate face un probatoriu care să ţină.

Exista şi o variantă de rezervă probabil: Udrea să fie implicată măcar aparent în cazul Microsoft.

Astfel sunt arestaţi foştii Cocoşi din viaţa Elenei Udrea. Ca să nu bată la pupilă, sunt arestaţi înaintea ei.

Interesant, nu? Cocoşelul poate nu putea furniza informaţiile necesare, dar tot era util. Băgându-l în celulă cu cine trebuie, el, crescut drept Prinţul Cocoşelu’ Tatii se trezeşte că nu mai e prinţ şi riscă să o încaseze, lucru care nu i s-a mai întâmplat în viaţa lui de prinţişor. Aşa că urlă ca din gură de şarpe. „Tatii… mă bate nenea”. Cocoşul ăl bătrân începe să cânte, şi cântă, şi cântă, dar liber tot nu e…

Şi totuşi se pare că probele împotriva lui Udrea nu sunt destul de puternice să fie condamnată, totuşi, e ţinută la bulău ca să-i ţină de urât şobolanului din  gaura cu PET? Dacă nu merge treaba cu cazul Gala Bute, poate o merge cea cu Microsoft … sau poate cea cu finanţarea partidelor care îi tot dă fiori lui Vasile Blaga şi nu numai … mai sunt şi alţi aleşi cărora le cam tremură nădragii… Poate o fi venind şi megadosarul EADS care va cam punew greu la încercate clasa politică mioritică… mai ştii?

De ce totuşi atâta strofocare? De ce nu i se fabrică totuşi nişte probe care să reziste în instanţă ? Se aşteaptă oare ca, izolând-o şi speriind-o cu şobolanul şi cu sutienul confiscat să facă nişte declaraţii complete apoi ca răsplată să fie achitată?

Ce ar putea ciripi oare blonda?

Să fie vorba definanţarea campaniilor PDL? Sau de finanţarea campaniilor lui Băsescu, ori a lui EBa? Cine ştie?

Oricum, dacă am reuşi să aflăm  cu cine a colaborat Ana Maria Topoliceanu, multe chestii cred că s-ar lămuri …

Şi dacă tot a colaborat, de ce a fot, totuşi, arestată? Se consideră că mai mult nu se poate obţine din această colaborare? Sau, poate, celor cu care colaborează li se pare că Topoliceanu îi cam trage în piept, îi duce cu zăhărelul şi acum doresc să forţeze să spună mai mult …?

Ei… cine sunt de fapt aceşti ei? Un serviciu secret? DNA? Altcineva?

Şi, îndiferent cine ar fi, în folosul cui lucrează?  Să fie oare o coincidenţă că tocmai când să izbucnească scandalul Maior demisionează de la SRI şi acolo vine Hellvig, personaj fost subordonat al lui Dan Voiculescu, plantat lângă Antonescu drept consilier, personaj implicat profund în tentativa de lovitură de stat?

Oare de ce îmi amintesc că una din ţintele USL (PNL+PSD) era dispariţia PDL?

Fuziunea cu PNL nu ar fi însemnat totuşi dispariţia PDL ci transformarea lui în parte a noului PNL. Dispariţie ar fi însemnat dacă din conducerea noului PNL nu făcea parte  nici un fost pedelist.

Ce mişto, le arată că sunt respectaţi dar vine DNA şi le pune cătuşe, noul PNL urmând a se purifica.

Cine i-ar fi crezut? Oricine … e ceva mai logic că tu eşti onest decât , deşi te declari liberali, te rupi de liberalii europeni şi te lipeşti de creştin democraţi?

În tot acest timp, se desfăşoară o adevărată luptă de preluarea puterii de la PSD …

Am zis se desfăşoară? De fapt pare că se mimează.

USL a reuşit într-o singură zi să cumpere destui pedelişti ca să preia puterea. Aceiaşi tipi care s-au vândut atunci s-ar vine iar… urmază alegeri locale, nu? Dacă s-ar dori … dar nu prea cred că se doreşte …

Om vedea nu peste mult timp … sper …

ELENA UDREA: „…denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” s-au pus de acord asupra declaraţiilor…”

26 februarie 2015 Lasă un comentariu

Pe contul de Facebook al Elenei Udrea ca cărei arestare pare a fi devenit un fel de fetiş al celor de la DNA, sau poate un ţel în viaţă al lor, apare o nouă postare semnată „Echipa de comunicare”.

Sunt descrise trei mecanisme în ceea ce priveşte deja celebrul dosar „Gala Bute”.

Probatoriul se reduce la interceptări, traseul banilor prin conturi şi declaraţii ale unora care iniţial negau dar au ajuns să îşi recunoască vina.

Toţi delatorii în discuţie şi-au schimbat declaraţiile anterioare beneficiind astfel de îmbunătăţirea condiţiilor în care sunt anchetaţi. Extrem de relevant este că peste tot se simte  punctul de vedere al anchetatorilor manifestat prin  referatul DNA de parcă delaţiunea a fost făcută după dictare …

Cred că ar fi trebuit subliniat şi faptul că denunţurile Elenei Udrea pur şi simplu nu sunt luate în seamă …

Elena Udrea .

„Descriem 3 mecanisme în ceea ce priveşte dosarul „Gala Bute”.

1. Oameni de afaceri şi funcţionari din Ministerul Dezvoltării sunt prinşi că au dat şi au luat mită. Probatoriul este format din interceptări, traseul banilor prin conturi şi declaraţii în care îşi recunosc vinovăţia (deşi, iniţial, au negat). Aceşti oameni fac denunţuri împotriva Elenei Udrea (nu există niciun alt fel de probă decât denunţurile). Rezultanta: ei sunt liberi, Elena Udrea este arestată. Deci, declaraţiile împotriva lui Udrea garantează libertatea.

2. Există informaţii şi indicii foarte clare că denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” s-au pus de acord asupra declaraţiilor şi au încercat să influenţeze ancheta: Ştefan Lungu susţine că s-a pus de acord cu Gărdean în decembrie 2014 asupra declaraţiilor; Ana Maria Topoliceanu a făcut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denunţul; există un denunţ colectiv (caz unic în practica penală) în care este amintit şi numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toţi denunţătorii şi-au schimbat declaraţiile iniţiale. Toţi aceşti oameni sunt liberi (chiar dacă există articol care prevede arestarea preventivă a celor care doresc şi pot să influenţeze desfăşurarea anchetei), iar Udrea este arestată.

3. Punctul de vedere al acuzatorilor (manifestat prin referatul DNA) este omniprezent în spaţiul public, are loc o condamnare mediatică, în timp ce varianta apărării nu se aude şi nu se vede deloc. Nici măcar declaraţia făcută de Udrea în faţa instanţei.

Sursa:

Contul de Facebook al Elenei Udrea

Oare ce personaje importante şi de ce o consideră pe Elena Udrea atât de periculoasă încât să trebuiască obligată să tacă, arestând-o?

21 februarie 2015 6 comentarii

Se pare că de la o vreme cineva se teme extrem de tare de faptul că Elena Udrea ar putea să îşi dea drumul la gură şi să spună lucruri care ar cam zdruncina lucrurile. 

Fie că a fost sub control judiciar, fie că a fost  închisă preventiv în arestul poliţiei sau arestată la domiciliu, directiva absolut de netrecut era ca Udrea să nu vorbească despre dosar. Cică pentru a nu transmite mesaje alor cercetaţi. Să fim serioşi … Cred că nimic nu ar fi mai simplu decât asta. Pare mult mai plauzibil că dacă ar vorbi ar putea spune lucruri care ar cam băga la răcoare nişte persoane extrem de importante.

Oare ce personaje importante  şi de ce o consideră pe Elena Udrea atât de periculoasă încât să trebuiască obligată să tacă, arestând-o?

Cine o fi dat ordinul: „Udrea să fie arestată cu orice preţ” (chiar şi în urma unor declaraţii mincinoase) ?

Elena Udrea, Ana Maria Topoliceanu, Tudor Breazu

Pe 26 Noiembrie, 2014 Petru Luca publica pe  wowbiz.ro un scurt articol în care spunea că Tribunalul Gorj a respins ieri cerererea Mihaelei Popovici, prin care fiica lui Marcel Tundrea solicitase daune pentru suferinta tatalui ei.

Mihaela Nicoleta Popovici, fiica lui Marcel Ilie Țundrea, gorjeanul care a stat 12 ani în inchisoare pentru o crima fara sa o fi comis, nu va primi nici un leu de la statul roman. Ieri, magistratii Tribunalului Gorj au respins actiunea prin care aceasta solicita acordarea de despagubiri de 12 milioane de euro. Potrivit sursei citate, sentinta poate fi atacata cu apel, iar hotararea finala va fi data de catre Curtea de Apel Craiova.

Marcel Ilie Țundrea, după cei 12 ani în care a stat închis, a ieșit bolnav, la scust timp după ce a ieșit a murit în urma unei boli contractate pe perioada detenției.

În fond, de ce a stat omul la închisoare? Pentru că unii trebuiau să raporteze cazul închis.

În zilele noastre parcă procurorii de la DNA care se ocupă de Elena Udrea par a încerca să execute o comandă: „Arestaţi-o pe Udrea!”.

Problema lor pare a fi acum că nu au NICI O PROBĂ MATERIALĂ,  toată argumentaţia lor rezumându-se la nişte declaraţii făcute de niştew oameni care astfel încearcă să îşi uşureze propria situaţie.

Iată însă că lucrurile par a lua întorsături surprinzătoare, după ce fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) a depus un denunţ împotriva Elenei Udrea, la dosar au apărut probe că aceasta l-ar fi presat pe Tudor Breazu, prieten şi apropiat al lui Udrea şi Topoliceanu, pentru a face declaraţii împotriva fostei şefe PMP.

Surse apropiate anchetei din dosarul „Gala Bute” au dezvăluit faptul că unul din denunţurile împotriva Elenei Udrea, cel al Anei Maria Topoliceanu ar fi fost infirmat de  Tudor Breazu şi de un alt martor din dosar ar fi prezentat înregistrări cu o discuţie în care aceasta îi cerea lui Breazu să facă, la rândul său, un denunţ împotriva Elenei Udrea.

Pe scurt, Ana MariaTopoliceanu l-ar fi apelat pe Tudor Breazu printr-un apel video pe FaceTime, la 5 februarie, înainte ca acesta să fie pus oficial sub acuzare, pentru a îi cere acestuia să-i confirme declaraţia făcută iniţial în faţa anchetatorilor.

Fosta şefă a CNI se temea ca nu cumva să fie înregistrată audio, aşa că a apelat la bileţele de tip „post-it” pe care le prezenta în faţa camerei. Breazu şi celălalt martor din dosar au prezentat, în faţa anchetatorilor, înregistrările acestei comunicări.

Astfel, din bileţele, rezultă că Ana Maria Topoliceanu ŞTIA conţinutul dosarului şi luase legătura în prealabil cu Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia şi încerca să-l determine pe Breazu să adopte o poziţie similară.

Aceleaşi surse spun că arestarea Anei Maria Topolice este iminentă.

 Ana Maria Topoliceanu este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute, după ce ar fi primit bani de la administratorul unei firme, potrivit unor documente ale DNA, ea susţinând în faţa anchetatorilor, că ar fi fost doar  „cărăuşul” mai multor şpăgi către Elena Udrea.

„La un moment dat, nu reţin perioada, cred că în 2011, Lungu Ştefan mi-a spus că a vorbit cu Udrea Elena, care i-a spus că poate să ia pentru ea o sumă de bani de la firma Consmin SA, care avea lucrări la Compania Naţională de Investiţii şi că i-a spus să ia legătura cu mine ca să stabilim condiţiile în care va fi remisă această sumă. Conform acestei discuţii, banii urmau să fie luaţi pentru ministrul Elena Udrea. (…) Nu îmi mai amintesc cu exactitate, dar cel mai probabil am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea în care urmau să fie transferaţi aceşti bani şi ea mi-a spus să îi iau prin intermediul societăţii administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun. Numele societăţii administrate de Breazu Tudor este Ekaton Consulting SRL”, se arată în declaraţia Anei Maria Topoliceanu în faţa anchetatorilor, redată în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute.

Chiar aşa … oare ce personaje importante  şi de ce o consideră pe Elena Udrea atât de periculoasă încât să trebuiască obligată să tacă, arestând-o?

%d blogeri au apreciat: