Arhiva

Posts Tagged ‘Democrație’

ÎN ROMÂNIA DEMOCRAȚIA ESTE O MARE MINCIUNĂ, IAR SUVERANITATEA POPORULUI ESTE CA VIRGINITATEA BLONDELOR, DIN CÂND ÎN CÂND

16 ianuarie 2019 Lasă un comentariu

MOTTO:  ”Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm.” – George Bernard Shaw

Cred că toată lumea i-a auzit pe vajnicii penali care conduc acum România avându-i ca vârfuri pe cei doi penali Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, aflați, din păcate, încă în libertate în libertate pentru simplul motiv că au schimbat legile astfel încât să pară nevinovați vorbind despre suveranitate și democrație.

”Nu o interesează pe coana Europa ce facem noi aici, ea să își vadă de ale ei, că noi suntem suverani.”- este un fel de principiu prin care ni se argumentază toate porcăriile din lume.

Dacă facem un mititel efort și ne uităm în Constituția României în vigoare vedem la Art 1, alin 5:

  ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”,

 iar la Art. 2:

Alin 1: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Alin 2:” Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Cum ar veni, suveranitatea de care este vorba este A POPORULUI și în nici un  caz a unei găști de infractori care deține temporar puterea și care, de facto, calcă în picioare tot ce se numește legalitate. După cum le cade bine la un moment dat.

MINCIUNA SUPREMĂ: ”Curtea constituțională deține supremația și nu poate fi contrazisă”

Ni se tot picură în scăfârlie ideea care susține ”Curtea constituțională deține supremația și nu poate fi contrazisă”. Ei bine aceasta este minciuna supremă. Curtea Constituțională, este adevărat, este foarte importantă, dar este un organism politic, format din indivizi întatorați celor care i-au pus acolo. Legitimitatea ei nu vine direct de la popor ci de la politicieni, motiv pentru care dă decizii care trebuie să le convină celor care i-au numit.

Da, membrii CCR SUNT NUMIȚI  de politic, la fel cum e și Guvernul nu sunt aleși prin vot popular, direct.

Cu stupafacție am putut vedea cum respectiva Curte Constituțională își depășește cu nerușinare atribuțiunile. Menirea ei fiind aceea de a interpreta dacă o anumită chestiune se încadrează în ce spune Constituția. De exemplu Curtea Constituțională nefiind o instanță de contencios  nu se poate exprima asupra unor acte administrative. Nu poate emite nici sentințe care să rezolve conflictele constituționale, poate cel mult să fie cunsiderată un fel de consultant. Poate să emită niște decizii cu care apoi se merge la tribunal. Doar Instanțeșe pot emite decizii. 

Am văzut cum ordinea Constituțională a fost făcută pulbere. Președintele, personajul a cărui legitimitate e dată direct de votul poporului suveran, a fost considerat ca greutate sub un rahat de ministru numit de o turmă de infractori care dețin puterea.

Gașca de penali care conduce țara spune că este acolo pentru că au fost votați de majoritatea alegătorilor… Dacă e să vorbim de majorități, clasa politică are o mare problemă. Majoritatea alegătorilor cu drept de vot, nu au votat cu ea … pur și simplu nu s-a prezentat la vot, 68% au stat acasă.

Așa că au inventat ceva numit majoritate relativă … cei care nu votează nu contează, evident că atunci când e vorba de plătit taxer și impozite pentru a se susține nivelul de trai de nababi a politicianilor nu mai contează .. dar asta e altă poveste.

LEGEA REFERENDUMULUI: Călcarea în picioare a votului, a majorității, a suveranității, a democrației.

Nesimțirea politicianilor merge dincolo de orice limite atunci când vine vorba despre Legea Referendumului adoptată prin 2013 de infractorii care formau sinistra alianță politică USL.

La Articolul 2, aliniatul 2 din Constituție ni se spune că suveranitatea poporului  se exprimă PRIN REFERENDUM.

Ce e de fapt un referendum popular? În principiu se adresează poporului cu drept de vot o întrebare, dacă majoritatea își exprimă acordul și votează ”DA” chestiunea în discuție se adoptă. Răspunsul ”NU” sau nici un răspuns nu înseamnă că poporul dorește adoptarea respectivei chestiuni. Ba mai mult, neprezentarea la vot nu înseamnă dezinteres ci faptulș că poporul nu consideră necesar să se pună în discuție respectiva chestiune. Deci în nici un caz nu putem vorbi de ”DA”.

Având în vedere că a vota e un drept nu o obligație, neprezentarea la vot este o opțiune.

Până la adoptarea acestei legi, prin neprezentarea a 50% referendumul cădea. Era interpretarea corectă, validarea fiind făcută doar dacă mai mult de jumătate din alegători se prezintă.

Cum ar fi corect d.p.v. democratic să fie un referendum? Chestiunea pusă în discuție să fie adoptat dacă jumătate din cei cărora le-a fost adresată întrebarea să voteze ”DA”.

Chiar și sistemul referendal cu prag de validare la 50% este unul nedemocratic. Dacă se prezintă 60% referemdumul se validează, iar dacă 60% din aceștia votează ”DA” chestiunea se adoptă, doar că, la nivel de electoral cei care au votat ”DA” reprezintă doar 36% … cum ar veni, principiul majorității e călcat în picioare.

Asta era la referendumul cu prag de validare la 50%… În sistemul adoptat de USL (PSD+PNL) prin Legea Referendumului cu prag de validare la 30% e măcel… (Respectiva majoritate fiind aleasă deoarece în toată istoria lui PSD nu a coborât sub 33%).

Pentru a fi mai exacți, n oua lege a referendumului, votată de USL, spune clar:  “Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Adică dacă se prezintă vreo 6 milioane de oameni cvorumul de validare este îndeplinit. Unde era Curtea Constituțională care să spună că principiul elementar al majorității era călcat în picioare?

Și nu doar atât, legea referendumului dată de infractorii de la USL se contrazice pe sine, matematica nefiin punctul forte al celor care au inventat-o: “Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”. Adică 4,5 milioane de voturi “DA” şi “NU”. Absolut stupefiant … de exemplu pentru pentru ca noua Constituţie să fie adoptată trebuie să voteze “DA” un minimum de 2,25 milioane de oameni, acesta fiind şi cvorumul de validare. Asta o mai avea ceva cu mult clamata suveranitate a poporului? Sau e vorba de o discriminare ordinară, cei care ”fac frumos” și se prezintă la chemarea puterii sunt considerați un fel de supraoameni, votul lor contând de patru ori mai mult decât votul celorlalți? Cum o fi cu alt principiul al democrației? Principiul egalității. Să Fie oare vorba de Poporul ales pesedisat, sau de Rasa superioară pesedistă?

Culmea este că la acea vreme chiar Guvernul recunoștea că e vorba de o porcărie în adresa înaintată Parlamentului:

 „Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune de la Veneţia, din 16 Decembrie 2006, şi de Comisia de la Veneţia, la cea de-a 70-a sesiune plenară de la Veneţia, din 16-17 martie 2007, în ceea ce priveşte condiţia de cvorum, precizează că nu se recomandă:

  1. Un cvorum( prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ
  2. Un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului, pragului necesar.

Tot Guvernul mai spune că prin Decizia 51/2012, CCR a reţinut că “acest act” – recomandările Comisiei de la Veneţia – nu au caracter obligatoriu. Însă “recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu celelalte state.”

Tot Guvernul mai spunea că respectiva Comisie de la Veneţia şi recomandările ei nu înseamnă nicio obligaţie pentru statele membre Consiliului Europei şi, de asemenea, “nu este prevăzută nicio sancţiune pentru nerespectarea recomandărilor” ( ce să vezi, căinii latră tâlharii trec). Ca atare, Guvernul USL (PSD+PNL) susţinea legea.

Nu ai cum să nu te întrebi dacă mai poate fi numită democrație o țară în careadoptarea unei noi Constituţii se face doar cu 2,25 milioane de voturi când pe listele electorale permanente suntem, cu toţii, cu puţin peste 18 milioane?

 Mai e o democrație o țară în care Guvernul nu respectă nişte principii elementare ale unui scrutin democratic doar pentru că respectiva Comisie de la Veneţia nu-l poate deloc sancţiona? Penalii noștrii politicieni nu au cum să răspundă fără a recunoaște că  sunt niște penali ordinari, niște tâlhari puși pe jefuirea țării.

Mai e o democrație o țară în care  poporul secătuit de politicienii penali este scos din jocul în care se decide legea fundamentală a ţării pentru următorul deceniu, doar pentru că politicul este perfect conştient de faptul că nu mai poate convinge poporul să vină la urne?

Maiu e o democrație o țară în care absenteismul, speculat dezinteresul şi fructificată lehamitea atunci când vine vorba de prima lege a statului şi nu este deloc stimulată participarea poporului la deciziile societăţii?

Ecred că răspunsul e evident… nu mai e o democrație ci o penalocrație.

Tot în România, 6.740.213 de oameni au pus o ştampilă pe “Da”- Parlament unicameral şi 7.765.573 au pus o altă ştampilă pe “Da”- maximum 300 de Parlamentari. Asta pe 22 Noiembrie 2009.

 Poporul suveran a votat la un referendm reducerea numărului de parlamentari… Cu toată suveranitatea clamată România statul român are 588 de parlamentari, aproape dublu decât a decis poporul. De ce? Pentru că aşa au decis politicienii REPREZENTANȚI AI POPORULUI SUVERAN, încălcând flagrant voinţa aceluiaşi popor pe care, până mai ieri, îl ridicau pe braţe şi îi speculau nemulţumirea dincolo de extreme.

Ba mai mult, un Parlament ales, în decembrie 2012, de doar 7.409.626 de oameni decide să nu ţină cont nici de votul exprimat de cei 6,7 milioane, nici de cei 7,7 milioane. În ce matematică elementară 7,4 e mai mare şi mai puternic decât 7,7? Ei bine, tot în cea din România.

Aşadar, trăim în ţara în care poporul nu e suveran decât din când în când. Şi numai atunci când vor, când îl lasă de fapt politicienii care-şi organizează alegerile. De obicei, poporul e suveran în alegerile locale, în alegerile parlamentare, la europarlamentare şi la prezidenţiale, când politicienii aleargă disperaţi după el.

Când se decide soarta ţării prin legea cea mai importantă, se schimbă partitura şi dispare şi suveranitatea . Brusc, de popor nu mai e nevoie, poporul nu mai e bun, poporul nu mai contează, poporul poate să stea acasă sau, eventual, poate să plece şi din ţară ca să nu deranjeze prea mult.

Sfidarea poporului prin orice mijloace a devenit, în România, o tradiţie pentru toate partidele atunci când ele se află la guvernare.

 În octombrie 2003, referendumul pentru revizuirea Constituţiei, o necesitate la acea vreme, a ţinut două zile. Pe 18 şi 19 au venit la vot 9.938.441 de oameni reprezentând  55,7 % din populaţia cu drept de vot.

8.915.022, adică 55,7%  din numărul total al celor înscrişi pe listele electorale, au votat “DA” pentru actuala Constituţie. Şi aşa, Constituţia aceasta a intrat în vigoare. Iar nota bene, la conducerea ţării era atunci un singur om: Adrian Năstase.

Acum, o Constituţie decisă de aproape 9 milioane de oameni acum 10 ani poate fi schimbată cu o altă Constituţie – pe care nimeni n-o ştie – de doar 2,25 milioane de oameni.

Şi iar ne întoarcem la aritmetică. În ce ţară 2,25 e mai mare, mai puternic şi poate înlocui ce-a decis 8,9? Tot un singur răspuns am. În România, statul în care suveranitatea au confiscat-o din nou politicienii şi poporul iar nu mai contează…

Se pare că Jandarmeria amenință și se pregătește, cu ocazia lui 1 Decembrie, să reediteze sălbăticiile din 10 August. (Atenție jandarmi !!! … Toate au o limită și dacă o depășiți ”…Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!”, cum zicea Coșbuc)

26 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Se pare că Jandarmeria Română amenință cum a făcut și înainte de mitingul din August și se pregătește, cu ocazia Zilei Naționale a României, ca, în vederea băgării pumnului în gura celor care ar putea protesta, să reediteze violențele turbate din 10 August când au provocat o zi întreagă manifestanții pașnici pentru a-și putea dezlănțui cu sălbăticie, sub puterea nopții toată ura față de acest popor. Au depășit atunci orice limită a umanității, a civilizației, a omeniei nemaiținând cont că în față au oameni pașnici, femei, copii…

Ar trebui, fără a fi o amenințare, ca șefii jandarmilor și tâlharii în numele cărora comit actele de inumană barbarieă, să nu se mai creadă la adăpost în spatele fiarelor în armură, să își amintească de faptul că în 89 Ceaușescu s-a crezut la fel de în siguranță în spatele înaintașilor acualilor jandarmi. Acei au scos și blindatele și au folosit și armament de război.

Au ucis … asta nu a făcut ca Ceaușescu și sinistra lui soție să nu sfârșească la zid la Târgoviște …

Mai sunt și alte ziduri în România dacă va fi cazul … Cei care nu au avut un comportament uman nu vor putea cere omenie din partea altora.
Ar trebui să citească înainte de a da sinistrele ordine, de George Coșbuc care scria:

”… Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!”

După ce la 10 august Jandarmeria Română a depășit orice limite imaginabile într-o democrație etalându-și cu sălbăticie specifică unor  fiare turbate, adevărata față de monștrii care detestă orice e uman și civilizat, dovedind că au o ură nemărginită față de cei care, în fond, le plătesc soldele binișor mai mari decât salariile majorității românilor, își permite cu o aroganță ce vine din nesimțirea șefilor și lipsa de umanitate a fiarelor în armură, să își arate mușchiul de pe creier amenințând și atrăgând atenția că în România democrația s-a terminat.

Ce este altceva decât desființarea democrației interzicerea dreptului poporului de a-și striga nemulțumirile? Pe cine apără ei? Nu cumva exact pe cei față de care ar trebui apărat poporul care le plătește soldele?

După ce se fandosesc ca niște curcani troglodiți cu  ”… eforturi mari pentru ca această paradă militară și această desfășurare de forțe să arate așa cum trebuie …” (Cum trebuie? Cine morții mamii lor a hotărât cum trebuie?) … într-un comunicat adresat presei Jandarmeria spune că: ”Oamenii trebuie să știe că astfel de gesturi nu afectează Jandarmeria Româna în ultima instanță, ci aduc o ofensă statului român. Toti trebuie să fim conștienți că fiecare individ își asumă consecințele propriului comportament. O astfel de sarbatoare nu trebuie denaturată în niciun fel, iar dacă sunt gesturi care depășesc normele legale și care presupun anumite derapaje vom lua toate măsurile legale care se impun pentru a fi trași la răspundere cei care savârșesc astfel de fapte.”

Îmbecilul care a redactat acest comunica este probabil același care redacta pe vremuri comunicatele similare adresate Scânteii, Scânteii Tineretului sau altor organe media de propoagandă din partea Ministerul de Interne cu ani în urmă cu ocazia monstruoaselor manifestații dedicate lui 1 Mai ori 23 August sau altor manifestații de preamărire a Dictatorului și Sinistrei.

Probabil, având o crasă pană de idei, autorul comunicatului, a copiat încheierea  cuvânt cu cuvânt::

”Oamenii trebuie sa fie atenți cine sunt cei care propagă astfel de mesaje în mediul online și care îndeamna la astfel de comportamente.
De 1 Decembrie vrem sa purtăm Ie și opinci și sărbătorim România. Exista și a doua zi!”.

Aproape că îți vine să te miri că nu a trecut și ”Trăiască Partidul Comunist Român. Trăiască tovarășul Nicolae Ceaușescu, Președintele Republicii Socialiste România”.

Iată integral comunicatul remis de Jandarmeria Română pentru presă  după ce, în ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut mesaje care chiamă la acțiuni de boicotare a paradei de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, (de remarcat că în tâmpenia lui, autorul comunicatului nu realizează că acele chemări la boicotarea evenimentului nu nu sunt chemări la proteste ci, dimpotrivă chemări la a nu se prezenta oamenii la eveniment …):

„Jandarmeria este atentă la toate mesajele care circulă și se propagă în mediul online. În același timp, ne manifestăm convingerea că cetatenii nu vor răspunde acestor mesaje și provocări, care se propagă în mediul virtual. Nu excludem posibilitatea să existe o minoritate, un anumit grup de persoane, care să aleaga sa se exprime în acest mod. Este o opțiune personală prin care, din punctul nostru de vedere, se descalifică ca oameni, ca cetățeni și ca români.
Jandarmii care fac parte din blocul de defilare depun un efort intens pentru a pregăti toate ceremoniile care au loc în această zi de o importanță deosebită. Jandarmii cât și militarii din celelalte structuri fac eforturi mari pentru ca această paradă militară și această desfășurare de forțe să arate așa cum trebuie și pentru ca acolo se regăsesc simbolurile naționale. Acești jandarmi poartă drapelul României, poarta drapelul de luptă al unității din care fac parte și au pe haine stema României. Este vorba de mai mult decât o simplă prezență a unor instituții. Este vorba despre statul român și România
Oamenii trebuie să știe că astfel de gesturi nu afectează Jandarmeria Româna în ultima instanță, ci aduc o ofensă statului român. Toti trebuie să fim conștienți că fiecare individ își asumă consecințele propriului comportament. O astfel de sarbatoare nu trebuie denaturată în niciun fel, iar dacă sunt gesturi care depășesc normele legale și care presupun anumite derapaje vom lua toate măsurile legale care se impun pentru a fi trași la răspundere cei care savârșesc astfel de fapte.

Oamenii trebuie sa fie atenți cine sunt cei care propagă astfel de mesaje în mediul online și care îndeamna la astfel de comportamente.
De 1 Decembrie vrem sa purtăm Ie și opinci și sărbătorim România. Exista și a doua zi!„.

În România spunem „DEMOCRAŢIE” unei „DICTATURI DE GRUP”, şi „CLASĂ POLITICĂ” unei adevărate „NOMENCLATURI”

25 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Din păcate, România, deşi încă mai spun unii că ar fi o democraţie, devine tot mai mult o dictatură controlată de un grup autodenumit Clasă politică, grup controlat de un şi mai select grup format din conducerile centrale ale partidelor politice  Aceasta controlează absolut dictatorial ţara prin legile pe care fac, astfel că suveranitatea poporului, enunţată clar în Constituţie, să fie o noţiune golită de sens.

Legile sunt făcute în aşa fel încât  servesc, în primul rând, interesele celor care le fac neavând nici un fel de legătură cu poporul.

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „nomenclatură”.

În sistemele democratice, teoretic vorbind, un popor se conduce desemnând prin alegeri politicieni care să îi reprezinte interesele. Modul de funcţionare este reglementat prin legi care sunt de fapt regulile după care funcţionează societatea. Rezltanta generală a acestor legi ar trebui să fie aplicarea voinţei poporului.

Practic politicienii aleşi nu sunt decât nişte reprezentanţi ai poporului care crează cadrul în care trebuie să funcţioneze Guvernul care ar trebui să execute un program pe care i l-a aprobat Parlamentul, deci reprezentanţii poporului.

Atunci când politicienii aleşi să reprezinte interesele celor care i-au ales, lasă deoaprte interesul  acestora şi considră că trebuie să acţioneze în proiul interes, esenţa lor se schimbă. Ei nu mai sunt, de facto, nişte reprezentanţi ai poporului ci nişte despoţi (deloc luminaţi), iar poporul nu este decât un fel de mecanism care trebuie să le asigure lor bunăstarea şi securitatea, oamenii nemaifiind decât nişte cifre statistice. Omul ca individ este ceva ce nu contează absolut deloc.

Teoretic ar exista mecanisme legale prin care să se corecteze eventualele anomalii. Practic aceste anomalii devin în timp cutume după care devin legi.

A reduce cât mai mult posibilitatea electoratului de a putea înlocui o clasă politică şi a nu lua în seamă rezultatele referendumurilor înseamnă a-i lua dreptul la suveranitate, drept fundamental în societăţile cu democraţii reale.

O lege electorală unde se mimează democraţia, făcută parcă pentru blocarea schimbărilor, este o lege care împune o societate în afara zonei de democraţie, una unde dictatura unui grup restrâns este un fapt.

Să ne înţelegem, nu vorbim de o dictatură personală. E vorba de un grup de de persoane care se eternizează în anumite poziţii prin fidelizarea unui grup de subordonaţi şi prin imposibilizarea tendinţelor de schimbare venite din exterior.

Aş enumera doar:

LISTELE ELECTORALE.

Sunt liste de pe care cei care nu fac jocul conducerilor centrale nu fac parte. Aceste liste permit electoratului să aleagă altceva decât li se propune. De exemplu, cuiva i se cere să aleagă să fie condus de un hoţ de buzunare, un criminal, un tâlhar la drumul mare dar pe nimeni onesc sau capabil … Pe cine ar putea alege poporul? Se va spune că poate să nu voteze acea listă. Da, dar degeaba o face.

PRAGUL ELECTORAL

Statistic vorbind, un partid nou nu poate face la prima participare mai mult de 4-5%. Ar putea creşte în timp, doar că un partid care nu face 5% nu e admis în parlament, locurile lui împărţindu-se între ceilalţi.

VOTUL UNINOMINAL CU SINGUR TUR DE SCRUTIN

Acest sitem electoral este o mare aberaţie şi se bazează pe ceva numit „majoritate relativă”.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat sunt „vărsate” în contul partidelor, ceea ce se reduce de fapt, în esenţă, la votul pe o listă a celor agreaţi de conducerile centrale.

Dacă mai punem şi sancţionarea unor aleşi uninominali atunci când părăseac partidul deja atinge nişte limite ale grotescului greu de imaginat. Practic, deşi electorul ştie că îi dă unui om votul, de fapt îl dă unui partid.  

Acest sistem de vot este cel mai prost sistem imaginabil deoarece partidul beneficiază de toate meritele, scăpând de orice răspundere care îi revine alesului. 

Pe de altă parte, ascest sistem favorizează partidele monstru ca PSD care are un electorat de 30-35% în medie. În primul tur el va câştiga locul unu, uitându-se că la astfel de alegeri, cei care votează „pro” sunt doar cei care au votat cu partidel respectiv. TOŢI CEILALŢI AU VOTAT ÎMPOTRIVA. La turul doi, de obicei, ceilalţi se coagulează împotriva acestuia. 

Acest sistem de vot face ca şi partidele etnice să fie favorizateîn zone unde nu deţin o majoritate etnică. Dacă în primul tur partidul etnic va obţine un 25% atâta ar obţine şi în turul doi. Doar că în primul tur electoratul care votează politic şi nu etnic este împărţit între partidele majoritarilor. Votul etnic ar interveni doar în turul doi. 

Acesta e motivul pentru care PSD şi UNPR ţin morţiş la uninominalul într-un tur.

Paradoxul în prezent îl constituie PNL care vrea revenirea la uninominalul în două tururi după ce nu demult, când era parte din USL dorea uninominal într-un tur. Explicaţia e că atunci era parte din alianţa care obţinea cam peste tot locul 1. Atunci în cazul unui tur doi USL ar fi pierdut cam peste tot unde ecartul faţă de locul doi era de sub 5%. USL nu ar mai fi putut creşte.

Ipocrizia liberală vine din faptul că spune că vrea uninominal în două tururi la primari dar nu şi la parlamentari. De ce? Pentru că acolo PNL este unul din cele două megapartide care acum conrolează politic România şi se teme că orice nou partid va lua mult mai mult de la ei decât de la PSD. Faptul că PNL deşi se autodenumeşte partid liberal mimează un comportament de dreapta este unargument în favoarea ipocriziei sale.

Revenind la legi, Legea electorală este una din legile prin care clasa politică îşi serveşte interesele sale de conservare şi perpetuare. Interesant este că din cauza unor detalii, fiecare partid are interesul ca această lege să arate într-un anumit fel, lucru care generează o luptă absurdă … Culmea e că niciuna din variantele propuse de fiecare partid nu pleacă de la interesele de suveranitate ale poporului, toate îngrădindu-i şi cenzurându-i acestuia dreptul la suveranitate. 

PRESA OBEDIENTĂ

Una din modalităţile prin  care paridele mici nu pot ajunge să contribuie la curăţarea clasei politice este îngrădirea posibilităţilor de afi promovate.

Întrun mimat război politic diferitele organe media promovează doar marile partide, cele mici fiind luate în seamă doar atât cât să nu poată spune nimeni că nu a auzit de ele. Ce vor ele? Ce proiecte propun? Dacă e să te iei după presa noastră, nimic… ceea ce este o mare minciună şi o manipulare din cel mai odios tip.

Organizaţiile de media care promovează şi altceva în afară de partidele mari sunt pur şi simplu marginalizate şi împinse spre ratinguri ridicole, deci şi îndepărtarea de ele a surselor de venit… (Ca exemplu, vezi Naşul TV care „se bucură de tot felul de şivane” …nu e în hora promovării marilor partide, practic, nu există).

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „Nomenclatură”.

Marina Ene

Un interesant articol legat de lupta absurdă între partide pe legea electorală este publicat de Marina Ene la data de  22.01.2016 pe siteul  contributors.ro.

Mărul discordiei în 2016. Legea electorală.

De la 1690, de când John Locke şi, ulterior, Montesquieu în 1748 au enunţat principiile care au stat din acel moment încolo la baza statului constituţional modern, orice democraţie are ca punct de pornire noţiunea de separaţie a puterilor în stat. Este vorba, evident, de puterea legislativă, judiciară şi cea executivă, care, dacă s-ar afla în aceeaşi mână, ar rezulta un adevăr mai mult decât grav. Acela al existenţei unui stat despotic.
Venind în timpurile noastre şi în România anului 2016, ceea ce putem vedea cu toţii nu este doar îngrijorător, ci a devenit o problemă cronică a noastră.
În România anului 2016, legile sunt făcute exclusiv de către politic. Iar separaţia de care vorbeam mai sus a ajuns la o suprapunere totală, rezultatul sau concluzia putând să o tragă fiecare în parte în ceea ce priveşte statutul de acum al României şi cât de democrată este ea în acest moment.
Pentru că, dacă în anul 2016, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declară fără rezerve că: “Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile trebuie să se facă într-un tur sau două tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească”, atunci, statul român, prin vocea unui vârf judiciar, acela al preşedintelui Curţii Constituţionale, se declară falimentar, înfrânt de la interior, imixtionat, dinamitat şi anulat.
Dacă justiţia în România anului 2016 poate să stea într-o atitudine nonşalantă faţă în faţă cu politicul, făcând declaraţii curtenitoare, tendenţioase şi extrem de laxe partidei politice, ce este România sau ce mai sunt România şi democraţia ei?
De asemenea, şeful Executivului, Dacian Cioloş, unul dintre vârfurile tripletei statale, garantă a democraţiei, în continuarea declaraţiilor lui Augustin Zegrean, nu ezită să pună egal între o lege fundamentală pentru orice democraţie a lumii- legea electorală- şi legea politică.
Ba, mai mult, acelaşi Dacian Cioloş, o personalitate remarcabilă a trendului apolitic românesc al momentului, dă semne de nervozitate în declaraţii de presă, atingând un punct critic în care, printr-o afirmaţie care generează o însuşire directă în termeni a întregului Executiv- “Guvernul meu”- şi într-un atac de anxietate majoră în faţa acestui val de presiune politică dinspre centrele de putere ale Parlamentului (a se vedea conducerea PNL) se arată dispus să îşi depună demisia dacă se vor mai face astfel de presiuni.
Revin cu întrebarea: Cât de democrată este România şi cât de încadrabilă în legile democraţiilor clasice şi seculare?
Şi ca să ne dăm seama de ce România anului 2016 este oglindită de acest tablou desprins parcă din Infernul lui Dante, aş merge în momentul lui noiembrie 2015 în care oameni, mulţi, mii şi zeci de mii, au ieşit în stradă după 26 de ani de nu se ştie ce românesc. Au ieşit în stradă tocmai pentru ca acest nu se ştie ce să devină ceva ce se ştie. Numai că aceşti oameni frumoşi, originali şi deştepţi în marea parte a lor şi, de altfel, extrem de bine intenţionaţi au uitat un singur lucru. Acela că o clasă politică nu se va lăsa niciodată intimidată de o societate civilă complet ruptă de realităţile acestei clase politice. O societate civilă incapabilă să mânuiască aceleaşi pârghii ca ale clasei politice şi cu aceleaşi argumente ca ale clasei politice. Pentru că niciodată nu îţi vei putea înfrânge adversarul dacă nu gândeşti ca el, dacă nu te poziţionezi ca el şi dacă nu lupţi cu aceleaşi arme ca ale lui.
Care ar fi armele politicului românesc?
Simplu. Legile ţării.
Legile în România sunt făcute, aşa cum am mai spus, exclusiv de către politic.
Dovada este că, după 26 de ani de eforturi de a implementa democraţia în România (Pentru că, fie vorba între noi, democraţia nu există încă în România, iar asta este atestat prin tot ceea ce se întâmplă şi ne înconjoară în fiecare clipă. Cred că nimeni nu mai are vreo îndoială), orice lege care a fost adoptată sau pe cale de a fi adoptată nu a pornit dinspre puterea judecătorească către cea politică ca o emanaţie directă, univocă şi inamovibilă. Ci invers. Astfel, suntem în situaţia în care, în anul 2016, an electoral, politicul să ceară cu neruşinare şi obrăznicie modificarea legii electorale, deşi, conform Comisiei de la Veneţia, legea electorală nu poate fi modificată mai târziu de un an inaintea celui electoral.
Însă, PNL-ul, partid aflat într-o mare derivă şi într-o mare inexistenţă de fond, a găsit de cuviinţă să creeze un joc acum, în anul electoral 2016. Aşa cum a găsit de cuviinţă să creeze un alt joc, acum 4 ani, în anul electoral 2012, când, printr-o anomalie totală, tipic românească, singura coerentă de altfel în 26 de ani, a făcut uniune, frăţie cu partida stângii. Stângii extreme aş îndrazni să spun. Liberalii diluandu-se complet în această formulă politică pe care acum o consideră toxică. Şi atunci, ca şi acum, înainte de momentul vasalizarii lor, liberalii ridicau aceleaşi probleme din perspectivă legislativă. Modificări de gen, tururi, liste etc., etc.
În momentul în care însă au ajuns la guvernare, ceva, şi aş spune ceva ce se numeşte ipocrizie şi perfidie, a modificat brusc viziunea liberală şi viziunea democrată a liberalilor asupra legilor ţării şi asupra legii electorale. Alea făcute strâmb până atunci.
De altfel, după cum putem observa, liberalii sunt consecvenţi. Au rămas consecvenţi şi fideli unui singur lucru. Căţăratul la putere cu orice preţ şi ţinutul cu dinţii şi ghearele de ea.
Aceiaşi liberali, în noiembrie 2015, au pariat totul pe o singură carte. Guvernul Cioloş. Guvern care nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, în mintea liberală, a fost asociat cu propriul guvern şi cu propria dorinţă de guvernare a ţării via Klaus Iohannis, preşedintele ţării. Care nu este liberal şi nu este în niciun fel politic.
Este un mister al minţii liberale, însă un mister care ne afectează pe toţi.
În 2016, şefii liberali, via Alina Gorghiu, supăraţi nevoie mare pe încăpăţânarea de catâr a premierului Cioloş de a nu-şi arăta disponibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţe pentru modificarea legii electorale, se arată dezamăgiţi, dezabuzaţi şi înlăturaţi pe nedrept de la marea plăcintă politică.
Aş întreba: Care a fost rolul liberalilor de-a lungul ultimului sfert de veac românesc, altul decât acela de a crea alianţe păguboase şi toxice în favoarea exclusivă a politicului liberal şi în defavoarea completă a poporului român?
Şi cum ar trebui să privească Curtea Constituţională a României, căci de legislativ nu poate fi vorba, atât timp cât el este eminamente politic, astfel de numere de circ aberante, distructive, trecute de ilar, aduse în suicidar ale actorilor de pantomimă liberali? În an electoral, repet.
Ce face liberalul în plină campanie electorală? Pentru că, atenţie, atenţie mare, campania a început deja. Păi, liberal egal Cristian Buşoi. Liberal şi democratic egal Alina Gorghiu plus lamentările săptămânale de rigoare.
Ce face partida social-democrată în plină campanie electorală? Tace şi lucrează.
Poate este bine să privim spre zona liberală dintr-o altă perspectivă şi un alt unghi. Adevărat, extrem de îngrijorătoare. Oare, tot acest circ pe care doamna Gorghiu îl oferă presei în mod sistematic nu este cumva un alt blat pe care partida liberală deja l-a făcut cu alte părţi importante ale politicii, tocmai pentru că această lege electorală cu toate modificările ei subterane serveşte de minune întocmai scopului comun politic?
N-aş vrea ca, după ce vom parcurge acest an electoral, dificil pentru noi toţi, pentru că fiecare an electoral reprezintă un efort mare, în primul rând, financiar, în al doilea rând, emoţional ca presiune socială şi, nu în ultimul rând, ca efect a ceea ce va urma de acum încolo minimum 4 ani, să ne trezim că bocitoarele liberale au devenit peţitoarele post-factum într-o nouă alianţă. De data aceasta, cu un Guvern stânga-dreapta. Nimic nou! Cu nimeni altul decât domnul Dragnea, pe post de capel maestru şi domnul Băsescu în postul celui care alcătuieşte partitura şi face acordurile orchestrei Executivului şi a celor ale Legislatiului implicit.
Iar, pe deasupra, cu un Dacian Cioloş, nu şef al Partidului Liberal, ci, poate, cu o poziţie parlamentară redutabilă şi cu un nou partid de dreapta, formând acea opoziţie care acum lipseşte cu desăvârşire.
Peste foarte puţină vreme, Parlamentul se va reuni într-o sesiune în care nu doar turul întâi de alegeri va fi înlocuit cu două tururi de alegeri, ci şi alte lucruri importante, subtile şi mai puţin la vedere din legea electorală şi nu numai vor face preludiul acestei noi sesiuni.
Nu aş vrea să uităm nicio clipă că, după evenimentul Colectiv, când am spus cu toţii: “corupţia ucide!”, mintea comună românească s-a îndreptat instinctiv, nu atât către Guvernul Ponta, care era de la sine înţeles că este o cangrenă ce trebuie curăţată urgent, ci asupra cauzelor pentru care acest Guvern a existat. Clasa politică, partidele politice şi tot ce este politic în această ţară. Adică, TOTUL.
Aş vrea şi sper ca acel impuls uriaş pe care l-am resimţit în acea seară de noiembrie când am fost 50 000 de oameni pe străzile Bucureştiului şi alte mii în ţară să revină acum, la începutul anului 2016, şi să rămână nu doar treaz, ci să crească în intensitate şi în vigilenţă pentru tot ce înseamnă acest an şi tot ce înseamnă viaţa românească de acum înainte.
Este esenţial să rămânem treji. Este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi ce ni se întâmplă pentru că noi suntem cei care facem să ni se întâmple.
Dacă nu mai vreţi un Parlament, un politic şi legi strâmbe, batjocoritoare, sfidătoare, criminale la adresa noastră, a tuturor, vă invit să fim cu adevărat pentru prima dată în 26 de ani nu doar spectatori, ci principalii actori în această construcţie care este România.
Autor: Marina Ene
Data publicării: 22.01.2016

Democrația ne doare, de fapt lipsa ei …

5 noiembrie 2012 2 comentarii

Pentru a avea o țară democratică, este nevoie de câteva condiții minimale:

– Existența și respectarea unui Statului de Drept puternic și funcțional și a instituțiilor aferente.

– Existența unui sistem electoral uninominal, în două (sau mai multe) tururi de scrutin fără nici un fel de liste de candidați și fără un prag electoral.

– Existența și restectarea până la virgulă a unui sistem legislativ bazat pe principii simple și neinterpretabile.

– Un control eficient și la vedere asupra aleșilor.

– Dispariția imnunităților de care se bucvură politicienii în fața legii, cu excepția cazurilor prevăzute în Constituție. Este nevoie de aceasta pentru a se respecta principiul egalității cetățenilor.

– Asigurarea unei existențe decente a populației pentru ca mituirea lor din partea politicianilor să fie cât mai grea

 

Democrație …

Pe unde vrei și unde nu vrei auzi cum se vorbește despre democrație … În numele democrației se fac o mulțime de lucruri, toți politicianii se rup în figuri încercând să ne arate cât de democrați sunt ei și cât de ticăloși și nedemocrați sunt adversarii lor…

De fapt, ce e și democrația aceasta? Pe scurt, democrația este un sistem politic. Nu este un sistem politic perfect, dar se pare că la ora aceasta este cel mai evoluat. Ce urmează după? Poate va urma ca frâiele sucității umane să ajungă în ”mâinile” computerelor… se crează un sistem de legi și de reguli după care se va conduce societatea umană, se crează softurile necesare și nu ne mai batem capul… sau poate vine meteoritul ăla ciudat, îi trage una Pământului și dispărem pentru o lungă perioadă ca societate umană…

Totuși, până că vine meteoritul sau lăsăm computerele să ne conducă, să vedem cum e cu democrația…

Democrația (în traducere directă „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat.

În ziua de astăzi termenul este de cele mai multe ori folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat de obicei în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalității tuturor în fața legii. Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)

Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii a conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Având în vedere astea, cred că ar trebui să ne uităm în jur și să ne întrebăm dacă avem sau nu democrație pe plaiul mioritic…

Cred că la noi, democrația e cam ca virginitatea blondelor, uneori da, alteori ba … după caz…

Dacă ar fi democrație 100% am constata că politicienii sunt aleși de popor și prima lor ocupație ar fi să reprezinte interesele celor care i-au trimis în funcțiile pe care le ocupă…

Definiția „conducere de către popor” de fapt este oarecum aproximativă deoarece, din motive obiective, poporul nu are cum să exercite direct actul de conducere, astfel că se aleg un număr de reprezentanți.

În ceea ce privește alegerea reprezentanților se întămplă, cred, primul pas în încălcarea democrației, pas care face posibil tot resul de încălcări mai mari sau mai mici, mai flagrante sau mai ascunse.

Problema apare din cauza sistemelor de vot.

Există sisteme de vot care duc mai spre elector decizia finală în ceea ce privește alegerea reprezentantului și siteme de vot care introduc între alegător și ales voința altor persoane.

Sistemele electorale sau sistemele de vot întâlnite în întreaga lume sunt strâns legate sistemele de partide din țara luată in considerare. Sistemele de vot reprezintă mecanismul prin care se selectează reprezentanții unei grupări cărora li se deleagă autoritatea de a-și reprezenta alegătorii și de a lua decizii în numele și pentru aceștia din urmă.

În cadrul democratic de analiză a procesului electoral se întâlnesc două mari tipuri de sisteme de vot: sistemul electoral majoritar și sistemul electoral cu reprezentare proporțională. În genere, sistemul electoral majoritar este întălnit în acele țări care prezintă democrații majoritariste (de exemplu Marea Britanie, SUA), iar sistemul electoral cu reprezentare proporțională este caracteristic țărilor care și-au organizat regimul politic conform unei democrații consensualiste (de exemplu Germania, Italia, Belgia).

Diferențele dintre cele două tipuri de sisteme electorale pot fi corelate așadar cu două interpretări majore ale procesului democratic. Una dintre ele, bazată pe logica deciziei eficiente, privilegiază ideea potrivit căreia, într-un sistem politic democratic, guvernarea se fundamentează pe exprimarea voinței majorității. Cealaltă, pornește de la o cu totul altă viziune în privința reprezentării politice. Conform principiului proporționalității, nu este suficient ca rezultatul alegerilor să reflecte prezența unei majorității, ci este necesară o inventariere cât mai fidelă a opțiunilor electorale, astfel încât minoritățile semnificative să nu fie dezavantajate.

Sistemul electoral majoritar

Se organizează în circumscripții uninominale și prezintă următoarele caracteristici.

Sistemul electoral majoritar se numește și the winner takes it all sau first past the post, în sensul că acel candidat care obține cel mai mare număr de voturi, fie printr-o majoritate relativă fie printr-o majoritate absolută, câștigă cursa electorală, obținând toate mandatele puse în joc în circumscripția respectivă. Cei care pierd, deci, nu vor fi reprezentați, chiar dacă numărul lor depășește 50%. Acest lucru se poate întâmpla când regula câștigării este majoritatea relativă. De exemplu, Candidatul X obține în urma alegerilor 37% din opțiunile alegătorilor, fiind plasat pe primul lor în circumscripția uninominală respectivă. El va primi toate mandatele, chiar dacă 63% din totalul alegătorilor nu își regăsesc opțiunile reprezentate de Candidatul X.

Sistemul electoral majoritar este foarte competitiv, generând antagonismul părților. Nu se poate vorbi de o colaborare a partidelor sau a liderilor într-un astfel de sistem. Si pentru că majoritatea populației rămâne nereprezentată, sistemul este mai corect denumit: metoda pluralității sau cea mai mare majoritate.

O altă caracteristică a sistemului electoral majoritar este aceea că distorsionează rezultatele, suprareprezentând partidele mari care câștigă de obicei cursa electorală și subreprezentând partidele perdante, de obicei mai mici. Acest sistem încurajează teoria votului util: diminuează șansele unui partid mic deoarece raționamentul spune că un vot pentru un partid care nu are șanse să câștige cursa electorală este un vot irosit.

Sistemele electorale cu reprezentare proporțională (RP)

Sunt mai puțin competitive și generează coaliții de guvernământ, care sunt mai puțin eficiente, dar iau în considerare opțiunile întregului electorat.

Sistemele electorale cu reprezentare proporțională prezintă 3 forme distincte de organizare: Sisteme RP pe liste de partid, sisteme RP forma mixtă membru proporțională și sisteme RP cu vot unic transferabil.

Sisteme RP pe liste de partid: sunt caracteristice Europei de Vest și Europei Centrale și de Est. Alegătorii votează una din listele propuse de partide în circumscripții plurinominale, iar locurile se atribuie în funcție de procentele obținute. Redistribuirea resturilor se face prin metoda d’Hont. Distorsionare există și în cazul acestui sistem de vot și ea este dată de existența pragului de vot, implicit sau explicit (prin legislație). Pragul implicit se calculează conform formulei de calcul P= 75%:(M+1) unde M este magnitudinea medie a circumscripției.

Sistemele RP formă mixt membru proporțională este așa cum îi spune chiar denumirea o formă mixtă care combină listele de partid cu elemente ale sistemul majoritar. Fiecare alegător are la dispozitie 2 voturi: unul se acordă unei liste din cele propuse de partide și celălalt se acordă unui candidat la fel ca în sistemul majoritar. Resturile se atribuie după liste. Sistemul se poate întâlni în Germania unde 50% din candidați se aleg pe liste și 50% în circumscripții uninominale, sau în Italia unde ¾ se aleg prin metoda pluralității și ¼ pe liste.   Sisteme RP cu Vot unic transferabil este un sistem întâlnit în Irlanda și Malta. Alegătorii au în față liste propuse de partide. Ei aleg lista partidului care le reprezintă opțiunile și apoi, ordonează cu pixul candidații din lista respectivă.

Ca să traducem puțin în limbaj mai simplificat, orice fel de liste introduse într-un sistemul electoral fac ca decizia dă se îndepărteze de alegător, cel puțin prin faptul că va trebui să aleagă din ceea ce i se poropune.

E adevărat, indiferent de sistemul de vot, alegătorul ca trebui să aleagă între cei care candidează. Problema ce apare este că cel propus spre alegere din partea unui partid are la dispoziție o cale mai ușoară deoarece se bucură de o logistică pusă la dispoziție de partide. Este extrem de costisitor pentru un independent să ajungă în postura de candidat, astfel în clasa politică apare o problemă în ceea ce privește înnoirea, schimbarea celor deja ajunși în anumite poziții…

Ei îi vor propune întotdeauna pe cei care îi susțin pe ei și ideile lor, blocând accederea adversarilor personali.

Să vorbim puțin despre ceea ce înseamnă vot uninominal…

După cum spune și numele, sistemul uninominal înseamnă votarea unor nume de candidați și nu a unor partide.

Sistemele uninominale sunt în general dorite de alegători deoarece, măcar aparent, alegătorul pare mai ușor de tras la răspundere, nemulțumirile alegătorilor mergând direct spre om și nedizolvându-se în grupul din care face parte respectivul reprezentant.

De muulte ori, din partea reprezentanților unor partide, dar și din partea unor alte persoane (jurnaliști sau nu) interesate în zona politică se aude tot mai des ceva ce sună cam așa: ”Vedeți, uninominalul e rău deoarece astfel ajung în clasa politică tot felul de neaveniți, oameni cu mulți bani, artiști sau vedete care nu au nici o treabă cu politica”. Personal, când aud asta regret enorm că nu-l pot scoate din televizor pe nesimțitul care afirmă asta și să îi trag vreo două palme pentru că mă ia de cretin.

Sistemul de vot care există acum în România este un fel de struțocămilă. NU ESTE UN SISTEM UNINOMINAL.  Dacă ar fi uninominal am vedea ca cel care câștigă colegiul se duce în Parlament, or, dac aparține unui partid care nu a câștigat un număr de voturi peste pragul eletoral rămâne cu ochii în Soare.

Se aleg bogătași și  vedete care nu prea au trabă cu politica dacă avem un vot uninominal direct? Te pomenești că, Gigi Becali, Irina Loghin, Dolănescu (D.zeu să-l ierte), Mircea Diaconu, Victor Socaciu, Gabriela Firea, Dan Diaconescu, Florin Condurățeanu, Sorin Ovidiu Bălan etc auocupat, ocupă sau vor ocupa un loc în Parlament deoarece au mai talente politiceti ori s-au ales cumva în sisteme uninominale directe? Nțț… nici vorbă, s-au ales sau se vor alege DOAR PENTRU CĂ FAC PARTE DIN ANUMITE PARTIDE ȘI SERVESC CU CONTURILE ȘI IMAGINEA LOR INTERESELE ANUMITOR GRUPURI DE INDIVIZI CARE CONTROLEAZĂ LA UN MOMENT DAT PARTIDELE POLITICE… PRACTIC NIȘTE GĂȘTI…

Personal mi se pare că sistemul mixt de vot este introdus doar pentru a se demonstra că votul uninominal nu e în regulă.

Cei care o fac știu foaarte bine că pentru a se vedea adevărata valoare a votului uninominal este nevoie de două până la cinci-șase scrutinuri electorale. Este nevoie de asta pentru ca alegătorii să își dea seama că doar astfel pot ca dacă nu le convine porestația unui parlamentar pot foarte ușor să îl îndepărteze nemaivotându-l…

Existența pragului electoral care face ca niște candidați care nu aparțin unor formațiuni politice care nu trec pragul să nu se califine indiferent de procentul de voturi obținut poate duce la adevărate aberații…

Avem la îndemână chiar un caz extrem de elocvent: Crin Antonescu.

Acesta, cu doar 9000 de voturi și cu doar un loc trei câștigat la alegeri,a ajuns să fie șeful Senatului și să îl înlocuiască pe președinte atunci când a fost suspendat. Crin Antonescu, deși a fost numit, ocupă o funcție în care se ajunge prin alegeri. Crin Nu a fost ales ci, practic, numit.

O capcană în ce privește votul uninominal este sistemul uninominal proporțional…

În fond ce este un scrutin electoral? O întrecere între candidați…

Subtil se face o paralelă cu atletismul unde câștigător este cel care trece primul linia de finish.

Greșit și parșiv… La un scrutin electoral, din punctul de vedere al candidatului oamenii se împart în trei categorii… Cei care au votat cu el, cei care au votat împotrivă și cei care s-au abținut… Dacă ultimii nu sunt luați în seamnă pe principiul că acei oameni se declară indirect de acord cu cei care participă la vot, cei care votează împotrivă sunt de fapt cei care au votat cu alți candidați.

Astfel, în peste 90% din cazuri, după un tur de scrutin cu mai mulți candidați, vedem că   împotrivă au votat o majoritate zdrobitoare, mascată de majoritatea relativă. Se poate ajunge ca un candidat votat de doar 20%, să zicem, să câștige deoarece următorul candidat are 19% iar al treilea 18%.

Cum se poate elimina această eroare?

Simplu… prin introducerea unor tururi de scrutin suplimentare, oferindu-se celor care nu au votat cu nici unul din candidații intrați în finală posibilitatea de a arăta pe cine  preferă din cei doi rămași (În cazul în care e vorba de două tururi de scrutin).

O altă aberație a sistemelor electorale este existența pragurilor electorale.

Acestea fac imposibilă practic apariția de noi partide în cazul în care masa de alegători care se simte nereprezentată este destul de consistentă.

După părerea mea, singurul sistem electoral, cu adevărat democratic, este un sistem realmente uninominal în două tururi de scrutrin.

Spun politicianii că sitemul uninominal pur, fără liste și praguri electorale dce la apariția unor sumedenii de partide, astfel fiind greu crearea unor majorități…

Complet aiurea… tocmai existența a doar trei, patru formațiuni parlamentare poate foarte ușor să ducă la adevărate blocaje … Se poate vedea cum în parlamentarismul ultimilor ani am avut parte de adevărate blocaje atunci când îi convenea unui singur om destul de puternic pentru a fi luat în seamă: Dan Voiculescu.

Erorile introduse în sistemul electoral și în legile conexe acestuia sau, măcar, care ajută la regelemantarea asigurării unor alegeri corecte și respectării egalității de șanse, practic atentază dramatic la ideea de democrație adevărată.

Mă refer de exemplu la acea Lege a Audiovizualului. Nerespectarea acesteia a dus la apariția unei aberații politice cum este Partidul Poporului Dan Diaconescu. Partid fără doctrină, partid destinat susținerii și promovării unei singure persoane și a grupului din jurul lui apărut și promovat doar la televizor deși acest lucru este ferm interzis deoarece prin prestația lui OTV îi oferă stăpânului său de facto un  avantaj pe care nici un alt candidat nu îl are… poate să își prezinte nonstop și agresiv  mesajul populist.

Doar Dan Voiculescu se mai bucură de un astfel de avantaj.

Ultina chestiune care zdrobește indeea de democrație la care mă voi referi este una legată de bani.

Pentru a se motiva faptul că se trag sfori și nu se respectă legislația fegată de finanțarea partidelor, foarte mulți spun că ”Democrația costă”.

E vărat, costă, funcționarea unui Parlament înseamnă alocarea unor sume destul de consistente.

Doar că sub această chestiune se ascune o adevărată țesătură de cheltuieli ilegale și inutile…

Începând de la autoturismele de lux pe care le folosesc parlamentarii (autoturisme care, conform foilor de parcurs și a benzinei consumate, fac ocolul româniei lunar, de câteva ori, asta deși poate nu ai ieșt  mai mult de o jumătate de oră din  garaj) sau de la cazarea de superlux de care se bucură parlamentarii, precum și de la decontarea unor sume cheltuite de parlamentari deși aceste sume ar trebui achitate din buzunarul propriu… și mergând până la influența pe care o exercită parlamentarii în schimbul unor sume colosale (sute de milioane de euro necesari la șpăguirea electorilor) sunt doar câteva urmări ale lipsei de democrație care impune existența unui sistem eficient prin care alegătorii își pot controla aleșii pentru ca aceștia să nu o ia prin arătură…

O altă urmare a faptului că democrația este cam varză la noi, neezistânt acel control minim necesar din partea electoratului duce la existența unor salarii și pensii jenante, demne de Africa și nu de Europa în care ne dăm mari că am început să intraăm.

Se spune că salariile sunt mici și în economia privată și nu doar în zona bugetară. Adevărat, dar dacă ar fi salarii mai mari la stat, privații ar trebui și eu să le mărească.

De ce ar fi interesați politicianii ca salariile să fie la limita de jos sau sub ea, socialmente acceptabilă, limită care permite cel mult o supraviețuire…?

Simplu, dacă o persoană are un venit de 2-300 de euro, poate fi șpăguit la alegeri cu o bere un mititel, o brichetă și un kil de ulei.. Cineva care câștigă 2-3000 de euro ar costa mult mai mult … Sume pe care politicianii și le-ar permite mai greu.

Da, mirabil, nu? O salarizare decentă înseamnă o democrație consolidată.

Lucrul se poate vedea dacă ne uităm pe hartă.. unde e puternică democrația? În țăti ca Germania, S.U.A. , Suedia, Elevția, Norvegia, Franța,  Regatul Unit al Marii Britanii, etc țări cu venituri mult mi mari ca la noi…

Unde e varză democrația? În țări latino americane, africane, țări din Asia sau din fosta Uniune Sovietică … țări cu venituri mici…

Un exemplu destul de interesant sunt unele țări din fosta Yugoslavie, țări venite din Comunism ca și noi… Democrția este tot mai solidă, în parale, sau tocmai datorită creșterii veniturilor, deci a nivelului de trai…

Care ar fi concluzia?

Dacă există vreuna… cred că pentru a avea o democrație reală, puternică, profundă și adevărată e nevoie de câteva principii care nu pot fi încălcate. Oricare din aceste principii, dacă nu este respectat ad literma, poate induce adevărate aberații, derapaje care duc spre ceva ce cred că nu își mai dorește nimeni: Spre dictatură.

Câteva din aceste principii ar fi:

– Existența și respectarea unui Statului de Drept puternic și funcțional și a instituțiilor aferente.

– Existența unui sistem electoral uninominal, în două (sau mai multe) tururi de scrutin fără nici un fel de liste de candidați și fără un prag electoral.

– Existența și restectarea până la virgulă a unui sistem legislativ bazat pe principii simple și neinterpretabile.

– Un control eficient și la vedere asupra aleșilor.

– Dispariția imnunităților de care se bucvură politicienii în fața legii, cu excepția cazurilor prevăzute în Constituție. Este nevoie de aceasta pentru a se respecta principiul egalității ctățenilor.

– Asigurarea unei existențe decente a populației pentru ca mituirea lor din partea politicianilor să fie cât mai grea.

Ar mai fi și altele, dar cred că acestea sunt minimale dacă avem pretenția să trăim într-o țară democrată… Dacă populațiapoporul preferă să trăiască precum o turmă… asta e din păcate… Dacă poporul preferă să accepte să fie mințit și umilit în schiml unei găleți, a unei brichete, a unui mititel ori a unei beri sau a unei sarmale… asta e … își merită soarta… e bine totuși să știe că indirect, va plăti ceea ce primeșe șpagă…

De exemplu mititelul dau berea ieftină și de proastă calitate le va plăti indirect la prețul unei porții barosane de caviar sau de șampanie Champagne Moët & Chandon ori a unei sticle de coniac Hennessy… și nu cumpărate de la alimentara din colț ci de la un restaurant de lux unde nu își va permite niciodată să cumpere măcar scobitori…

 

%d blogeri au apreciat: