Arhiva

Posts Tagged ‘Dilema Veche’

Critic deci exist

13 octombrie 2012 2 comentarii

Logo (b)arca lui goE

Există un site  (b)Arca lui goE b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC care preia cu copy-paste un articol. Ăsta: Andrei Pleşu: Iubire şi idolatrie.Faptul că l-a luat de aici de pe blog (nu e nimic rău sau bine în asta) rezultă din comentariul ulterior articolului… (Se poate vedea și adus cu copy-paste și în fotocopie în stânga) Interesant, nici nu știu dacă e enervant sau plictisitor, este comentariul ulterior articolului (de acolo am dedus că l-a luat de pe acest blog) Sursa (n.b. asa cum este pomenita la Romanica Blues ar fi) : Blog de veghe – blogul Nicoletei Savin – 😉 n.b. Sursa ??? Halal sursa! Mai mult tranzitie. Textul de mai sus, luat, pre-luat si re-luat intr-un numar incredibil de ori si feluri, de exemplu AICI la Romanica Blues ori AICI – la Nicoleta Savin, printr-un minimal copy-pasete cu ghilimele SI chiar si AICI – la Nicoleta Lazar DAR, a vazut lumina zilei întâiasi data pentru prima oara in premiera, la originea lui originala, AICI – in Dilema Veche unde a si fost consemnata atingerea dintre cele doua spirite pereche intrupate in doi eseisti diferiti. La  locatia respectiva au fost consemnate si unele comentarii inca disponibile publicului larg, din care spicuim: … blablabla Observ că tipul face adevărate ”săpături” ca omul care n-are ce face… Legat de acel ”Hala sursă”, într-adevăr, din punctul meu de vedere în ceea ce privește articolul respectiv siteul Nicoletei Savin ESTE  SURSA  deoarece de acolo l-am adus…  L-aș ruga pe criticăciosul autor al articolului de pe Arca lui Goe  să se uite puțin acolo de unde l-am adus. Nu se precizează nicăieri faptul că este un import. Drept să spun, la momentul publicării nu știam că a fost publicat în Dilema veche. Poate din cauza faptului că nu am cont acolo cum nu au mulți, deci nu pot citi respectivul articol la fața locului. Am aflat mai târziu, dar existând condiția de creare de cont pe siteul respectiv pentru a putea fi citite articolele nu am considerat că ar avea vreun sens publicarea lui ca sursă. (Ar fi fost și o chestie forțată). Aș vrea să știu ceva … de unde știe criticăciosul că pe siteul Nicoletei Savin articolul nu e publicat cu acceptul autorului? Lucrul ar face astfel ca siteul Nicoletei Savin să fie pe același palier cu Dilema.  Nici nu știu dacă trebuie să îi zic vreo două individului pentru insinuarile pe care mi se pare că le regăsesc acolo sau să recitesc definiția bogului (b)Arca lui goE – b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC”… Adică un loc unde se scrie despre Nimic deci nu există nimic de criticat…  Oricum, deocandată consider că trebuie să ne amintim că cel mai deștept cedează… așa că … modest cum sunt… cedez PRECIZARE FINALĂ:  Nu cred că autorulArcaluigoe sau poate simplu, Goe (Armator la (b) arcă 😀 ) trebuie să considere că l-am atacat în vreun fel. Cred că e mai repede o formă de uimire… Oricum, îi mulțumesc pentru faptul că acordă atenție și acestui amărât blog…  🙂 Iar dacă mai găsește chestii care crede că merită atenție, e invitatul meu … 

Andrei PLEŞU: Caragiale printre noi

12 februarie 2012 Lasă un comentariu

PRECIZARE:

Acest articol mi-a fost sugerat de Deutchebrak

Caragiale printre noi

E anul Caragiale. E, iarăşi şi iarăşi, ţara lui Caragiale. Răsfoind, deunăzi, formidabila antologie alcătuită de Dan C. Mihăilescu (I.L. Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc, Humanitas, 1994), am găsit, cum mă aşteptam, o sumedenie de „actualităţi“. Îmi face plăcere să le împărtăşesc cititorilor. (Paginile sînt indicate după ediţia amintită.) 

„Am zis odată şi o mai repetăm: între cele mai mari neplăceri ale vieţii omeneşti este desigur şi polemizarea cu minţi radicale, care pe lîngă lipsa de judecată se mai bucură şi de darul relei credinţe.“ (p. 40) 

„Eu nu cer de la orator să mă lumineze – îi pretind să mă-ncălzească. Oratorul trebuie să vină la tribună fioros ca un leu, şi cînd o striga odată Fraţilor! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n-are nevoie să spună nimic de la tribună; dar trebuie să mă-nfierbînte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească, să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creierul de pereţii capului prin salturi enorme de propoziţii, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde şi spontanee, pînă m-o năuci, pînă m-o face să scrăşnesc din dinţi şi să strig ca un turbat: sus poporul!

Iată ce înţeleg eu prin orator. S-a pierdut astăzi, din nenorocire, această şcoală mare; «Jos reacţiunea! jos ciocoii! sus libertatea, egalitatea şi fraternitatea! sus boborul!»

Şi la glasul amicilor boborului, boborul, ridicînd reteveiul, simbolul suveranităţii sale, izbucnea, la aderesa vampirilor care-i sugeau sudoarea şi sîngele, în imprecaţiuni naţionale de se cutremura catapeteasma circului…“ (pp. 33-34)

„Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu o jumătate de dezminţire a unuia guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul“. (p. 60) 

„Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult.“ (p. 80) 

„Partidele politice, în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau nouă de clasă şi, prin urmare, pe programe de principii şi idei, nu există în România.“ (p. 95) 

„Într-o ţară ca a noastră, unde cînd afirmi ceva nu ţi se cer şi dovezi, unde spiritul public nu are nici un element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărîmul ştiinţei de stat, reaua credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci drept cel mai curat n-ai decît să ponegreşti cu ori fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decît să ocărăşti şi să osîndeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dînşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filozof, înşeal-o gros, că subţire nu ţi se prinde. E mult numai pînă să-ţi faci o reputaţie frumoasă, şi în urmă poţi fără griji să săvîrşeşti însuţi păcatele de care osîndeai odată pe alţii buni nevinovaţi.“ (p. 81) 

„Elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor şi formulelor populare, pe care oricine le aplaudă automatic, sau prin imitaţie, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, ţăranul român, muncitorul român, regatul român şcl., şcl. – în genere fraza goală, declamaţia şarlatanească, lătrătura patriotică, naţională, română – cu un cuvînt, moftul…“ (p. 96) 

„Multe am învăţat de cînd trăiesc în mijlocul Europei civilizate – unde e dreptate la tribunale fiindcă este şi pe stradă – şi între toate una mai ales, că omul trebuie să spună europeneşte, nu greco-ţigăneşte, ceea ce crede.“ (p. 106) 

„M-am exilat şi atîta tot. Aerul aici îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sînt virtuţi, iar munca şi talentul viţii demne de compătimit.“ (p. 105)

Autor: Andrei PLEŞU 

Sursa: dilemaveche.ro

Articol aparut în Dilema veche, nr. 416, 2-8 februarie 2012

%d blogeri au apreciat: