Arhiva

Posts Tagged ‘DNA Ploiești’

CARMEN DAN – tristeți de blondă a unei Ministrese de Interne

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE

CARMEN DAN
Ministru de Interne

Se apropie ora cinei. Mămica tânără, cu soțul plecat la muncă în străinătate, de doi ani nu a mai trimis nici un ban … copii, doi, afară la joacă. Are o problemă, trebuie să pună iar pe masă ceva. Caută prin frigider, aproape gol… Reușește, totuși, să pună pe o farfurie câte ceva, face ceai, un pic de lapte, apoi le așează pe toate pe masa pe care pusese o față curată de masă. Privește masa… săracă dar nu goală. ”Se vor bucura că vor găsi iar ceva de mâncare” – își zice.

Iasă la fereastră și îi strigă pe copii: ”Băieți, mâncarea e pe masă, veniți să mâncați”. ”Nu venim, răspunde unul din copii, mai stăm să ne jucăm”… Tânăra mămică se întristează …

TRISTEȚEA BLONDEI

Ei, cam așa s-o fi întristat și Carmen Dan, ministresa de la Interne.

După ce a făcut și ea ce a putut să le facă polițiștilor salarii omenești (în viziunea sa) când i-a chemat înapoi de la DNA Ploiești, unde erau detașați, comisarul şef de poliţie Mihai Iordache  şi comisarul şef de poliţie Gabriela Florea au spus că nu vin… mai stau. Și ea care dorea să îi protejeze de scandalul de acolo .. e drept că mai dorea să afle și niște cancanuri pe care să i le povestească lui Liviu Dragnea ca nu cumva acela să își dea seama că degeaba a înscăunat-o la MI.

Prezentă la Antena 3, Blonda de la Interne, cu voce jalnică a spus că ”numai DNA poate aproba încetarea detașării”. Ministrul de Interne a continuat: ”De aceea, am cerut procurorului șef să analizeze asupra acestei decizii”.

Ți se rupea inima când doamna Dan a spus cu vocea sufocată de tristețea neputinței: ”este foarte clar pentru mine că detașarea celor doi polițiști nu poate înceta, tocmai ne-a comunicat DNA acest lucru. Asta înseamnă, în înțelegerea mea, că acei doi polițiști nu pot fi cercetați pentru ceva”.

”Când am început acest demers, l-am început pentru că am considerat că, așa cum față de procurori, urmare a dezvăluirilor din spațiul public, Inspecția Judiciară a început o verificare, am considerat normal ca și față de cei doi polițiști să se efectueze verificări pentru a clarifica toate acele suspiciuni care au apărut în spațiul public” – a mai spus Carmen Dan cu o voce tremurândă…

Păi nu era mai bine când era secretara blondă și zlobie de la Școala Gimnazială din Videle, întotdeauna zâmbitoare și fâșneață când își rupeau gâtul toți profesorii indiferent dacă erau proaspăt veniți în școală sau în curând pensionari, privind cum își fluturi gălbiorii zulufi?

Era … 

P.S. De remarcat că, deși sensibilă, doamna Dan e puternică,  nu a spus niciodată: ”Ce răi poate fi oamenii dacă te vede blondă”….

Ana Maria Pătru minte?

29 septembrie 2017 Un comentariu

Ana Maria Pătru

La începutul lunii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, la începutul acestei luni, ca fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru, trimisă în judecată de către DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, să rămână sub control judiciar, dar să poată părăsi ţara.  Controlul judiciar vine în urma inculpării într-un nou dosar legat de  infracţiunile de trafic de influenţă, spălare a banilor şi inducere în eroare a organelor judiciare.  În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti sub acuzaţia că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament şi a unui autovehicul pentru a asigura derularea, în bune condiţii, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP,

Miercuri dimineață (27.09.2017), la sosirea la DNA, ma`am Pătru  declara jurnaliștilor adunați acolo că i-a fost sunat copilul la şcoală pentru a-i spune că ea trebuie să vină în calitate de suspect la DNA.

„S-au gândit ei – le-a spus ea jurnaliștilor – aşa frumos ieri să îmi sune copilul şi să îi spună că trebuie să vin eu la dumnealor astăzi.(…) Asta e maniera în care fac dumnealor anchete. Mi-au sunat copilul la şcoală. Ştiţi că pot să probez lucrul acesta.”

În urma acestei declarații,  Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu.

Nu prea avem cum să verificăm dacă  Ana Maria Pătru spune adevărul, dar, din alte declarații ale ei, putem ști că are o mare apetență în a se victimiza. Cum și a spune adevărul doar pe jumătate înseamnă tot a minți, am cumva senzația că, drăguța doamnă  e o mare mincinoasă. 

Ea tot timpul a încercat să arate că procurorii sunt niște mari ticăloși și ea, sărăcuța, o victimă lipsită de apărare. Nu zic, or fi ăia niște balauri, dar tare mă îndoiesc că procurorii îl sună pe fiul ei de 17 ani să îi spună că mă-sa trebuie să se prezinte la ”extemporal”. Ar putea fi, totuși, o explicație ea să nu fi răspuns la telefon. Este totuși interesant faptul că nu i se trimite o invitație scrisă.Nu știu și sper să nu aflu vreodată, dar așa mi se pare logic. 

Deși în justiția mioritică te cam poți aștepta la orice, a suna niște procurori la rudele celor ce trebuie să se prezinte la declarații mi se pare cam aiurea chiar.

Melania Cincea: ”Cel puţin interesantă este, însă, decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie… a respins… cererea de arestare preventivă, … ”

29 decembrie 2016 2 comentarii

Deși Sebastian Ghiță este un personaj ciudat, îmbogățit din relația cu serviciile secrete, reușește să se facă de râs ca un tembel care nu înțelege că nu mai are nici o valoare cuvântul său. 

Aruncând tot felul de acuzații nedovedite după ce a promis că va arăta el știe ce lucruri devastatoare nu face decât să ne arate cât de limitat este modul său de a gândi…

Oare este ceva mai penibil decât că, încercând să arate de exemplu  că doamna Kovesi s-a compromis întâlnindu-se cu el, cu Dâncu, cu Ponta sau cu alții de fapt arată că el însuși și cei de care zice sunt mult mai murdari decât ne putem imagina. Cam ca năroada aia care se simția jignită de Băsescu pentru faptul că i-a spus țigancă, inconștient ea subliniind că a fi țigan era ceva degradant …

În fond, poate e mai bine așa, cu fiecare apariție Ghiță reușind doar să stârnească și mai rău pe cei care îl vor în cătușe și zeghe după trainece gratatii de oțel.

Nu am nimic cu el, dar, aroganța și comportamentul său de a fugi și a se ascunde de unde scuipă și mușcă sperând, Dumnezeu știe ce, nu fac decât să îi netezească drumul spre pușcărie și șansa de a beneficia de clemență când va fi judecat, să scadă.

Din acel Sebastian Ghiță sigur pe el și pe relația cu SRI nu a mai rămas aproape nimic … un fel de zombi cu mișcări greoaie…

Dacă se întâmplă să citească aici,  îi recomand cu toată onestitatea:

”Predă-te omule pentru că nu faci decât să îți înrăutățești situația. Altfel relația cu SRI te va duce acolo unde l-a dus pe Condrea … la loc cu verdeață și multă liniște. De acolo nu mai ieși, de la pușcărie da. Ești tânăr.. mai poți avea un viitor. Încercând să șantajezi cu pseudodezvăluiri nu rezolvi nimic. Dezvăluirile sunt efciente doar dacă le faci în fața autorităților. Nu vei putea să fii un fugar tot restul vieții. Aia nu e viață.”

Ghiță, nu mai vine la portiță

Ghiță … nu mai vine la portiță 

Ghiţă, un fel de Frankenstein al sistemului

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, fost membru al Comisiei parlamentare de control al SRI, ţine în şah instituţii-pilon ale statului. O parte foarte mare a culpei pentru situaţia în care s-a ajuns le revine celor care l-au propulsat în postura din care, acum, îi ţine în şah. Făcând din el un fel de Frankenstein al sistemului.

melania-cinceaDe mai bine de o săptămână, fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, fost membru al Comisiei parlamentare de control al SRI, ţine în şah instituţii-pilon ale statului: DNA, Curte Supremă de Justiţie, Minister de Interne, prin Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, şi, prin ricoşeu, SRI. Ba mai şi sfidează, apărând, pe televiziunea proprie, într-o înregistrare ce se vrea un fel de GhiţăLeaks, în care face KO conducerile SRI şi DNA.

La mai mult de o săptămână de când a dispărut – scăpat de sub observaţie şi control exact în prima zi în care rămăsese fără imunitate parlamentară, în timpul unei misiuni de filaj care a succedat o sindrofie oficială a SRI, la care fusese invitat – nimeni nu ştie unde este. Şi nimeni nu are explicaţii oficiale pentru ceea ce s-a întâmplat. Asta, deşi în momentul în care i s-a pierdut urma, Sebastian Ghiţă se afla sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi ţara, într-un dosar al DNA Ploieşti, în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti granzi din fieful său – foşti capi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ai Poliţiei judeţene şi DGA Prahova.

Ministerul de Interne – în subordinea căruia se află, via Poliţia Română, Direcţia Operaţiuni Speciale, care l-a avut pe Sebastian Ghiţă sub filaj şi l-a pierdut în negura nopţii, după sindrofia SRI – este in silenzio stampa. Asta, deşi este o săptămână de când ministrul Dragoş Tudorache i-a cerut şefului Poliţiei Române, “de urgenţă”, o anchetă internă referitoare la modul în care au acţionat poliţiştii, precum şi în privinţa cooperării interinstituţionale a DOS. Dar, probabil, “urgenţa” e percepută într-un fel de ministrul de Interne, şi în alt fel, de şeful Poliţiei Române. Sau poate că ministrul fiind pe picior de plecare, cuvântul acestuia nu mai are nicio relevanţă pentru cei care, până mai ieri, îi făceau temenele.

Nu este cunoscut nici punctul de vedere al Poliţiei de Frontieră, instituţie aflată tot în subordinea MAI. Responsabilă pentru o eventuală fugă din ţară a lui Sebastian Ghiţă. Potrivit Codului de Procedură Penală, în cazuri de interdicţie de a părăsi ţara, Poliţia de Frontieră primeşte o copie a acestei decizii, fiind obligată să dispună darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.

SRI – al cărui om ar fi Sebastian Ghiţă, potrivit unor canale media, care îl dau ca ofiţer acoperit – nu se propunţă oficial. Pentru că, după decizia CCR din februarie anul acesta, nu mai are cadru legal să pună în executare mandate de supraveghere tehnică decât în dosare de siguranţă naţională. Or, cel în cauză e un “banal” dosar de corupţie. Aşa că nu ştim dacă şi ce ştie acest serviciu de informaţii despre acest caz.

Cel puţin interesantă este, însă, decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizie care, în baza probelor prezentate de procurori ai DNA – unele fiind articole de presă… –, le-a respins acestora cererea de arestare preventivă, menţinând doar interdicţia de a părăsi ţara. Anterior acestei decizii, surse judiciare, citate de presă, indicau – şi e greu de înţeles de ce doar presei şi nu şi instituţiilor statului care au nevoie de aceste informaţii –, că Sebastian Ghiţă ar fi părăsit România. Or, dacă Sebastian Ghiţă nu mai e în România, această sancţiune nu mai are niciun efect. În plus, ipotetic, acesta ar putea reveni în ţară după prespcripţia faptelor. Timp în care, pe numele său nefiind emis vreun mandat de arestare în lipsă, nici nu va fi deranjat de cineva.

O parte mare a vinii pentru situaţia în care s-a ajuns acum o au cei care l-au propulsat pe Sebastian Ghiţă în această postură. Aducându-l din postura unui om de afaceri din provincie, absolvent al unei facultăţi de Management în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, în politica mare, de-a dreapta staff-ului PSD. Apoi, în poziţia influentă de membru al Comisiei parlamentare de Control al SRI. De patron sau dirijor din umbră al unor afaceri de milioane de euro din contracte cu statul, cu servicii de informaţii. Cei care l-au propulsat în această postură din care, acum, îi ţine în şah şi-şi bate joc de instituţii ale statului, au făcut din el un fel de Frankenstein al sistemului. Scăpat acum de sub controlul “părinţilor” săi, prin puterea pe care aceştia i-au dat-o în mod iresponsabil.

Autor:

Articol publicat şi în

TIMPOLIS și PUTEREA A CINCEA

Dedicație pentru Sebastian Ghiță: 

.

.

Dacă din PSD ar dispărea brusc penalii partidul ar rămâne fără lideri.

17 iulie 2015 4 comentarii

MOTTO:

În România există penali care nu fac politică, dau nu există politicieni care să nu aibă umbre penale în trecutul personal.

*****

Înainte de ’89 se spunea că în puşcării se forjează caracterele puternice.

Acum vedem la PSD că a avea umbre penale în CV este o condiţie aproape obligatorie pentru a putea promova.

Legat de articolul de mai jos publicat vineri, 17 iulie 2015 de  Virgil Burlă  pe evz.ro   cred că trebuie remarcat faptul că cei nouă lideri sunt doar o mică parte din penalii cu mare greutate din acest partid. 

În conducerea PSD este extrem de greu să găseşti pe cineva care nu are probleme penale. Dacă unii încă nu au probleme cu legea nu înseamnă că sunt curaţi ca nişte lebede … înseamnă doar că DNA-ul nu a ajuns la ei. Are şi DNA-ul limitele lui.

Dealtfel, în politica românească există câteva întrebări la care nici un politician nu poate răspunde sincer de la cap la coadă:

– „Puteţi spune care e sursa banilor cu care v-aţi finanţat campania sau campaniile electorale.” 

„Puteţi justifica măcar jumătate din averea pe care o aveţi?”

Şi ar mai fi …

Dacă autorul a preferat să se refere doar la ei, asta e …

Dacă ar fi  căzut o bombă în momentul în care s-a făcut poza, România ar fi devenit o ţară mult mai curată, iar PSD-ului i s-ar fi făcut un bine incomensurabil ...

Dacă ar fi căzut o bombă în momentul în care s-a făcut poza, România ar fi devenit o ţară mult mai curată, iar PSD-ului i s-ar fi făcut un bine incomensurabil …

9 lideri PSD și dosarele lor penale. Aproape JUMĂTATE din vicepreşedinţii partidului au probleme cu DNA şi ANI

În rândul social-democraților, aproape jumătate dintre vicepreședinții partidului au probleme cu procurorii DNA sau cu inspectorii de integritate ai ANI. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale „grele”, unii au primit condamnări cu suspendare sau se judecă prin tribunale. Cu toate acestea, nu renunță la funcțiile din partid.

Ziarul „Evenimentul zilei” își propune să analizeze structurile de conducere a partidelor parlamentare din perspectiva problemelor penale și de integritate pe care le au politicienii de la vârful acestor formațiuni.

La nivelul PSD, din cei 15 vicepreședinți și cinci președinți de diverse structuri, asupra a nouă dintre ei planează suspiciuni de comitere a unor fapte ilegale. O parte dintre ei sunt acuzați de fapte de corupție, alții de evaziune fiscală ori spălare de bani. Pe numele unora sunt depuse plângeri penale, au fost descoperiți incompatibili, acuzați de fals în declarații sau de abuz în serviciu. Unii dintre ei au fost condamnați sau achitați în primă instanță, însă, în cazul tuturor, deciziile judecătorilor nu sunt definitive.

Potrivit paginii de internet a formațiunii politice, conducerea centrală a PSD este asigurată de cinci social-democrați de top. Trei dintre aceștia au dat explicații procurorilor. Printre ei se numără și Victor Ponta, care s-a suspendat de curând din funcția de președinte al partidului. Acesta este și motivul pentru care premierul a fost trecut în categoria social-democraților de vază care au devenit inculpați, chiar dacă, în acest moment, Ponta este un simplu membru de partid. Dealtfel, pe site-ul formațiunii, Victor Ponta este prezentat ca „președintele PSD”, nefiind operată modificarea după retragerea din funcție.

Victor Ponta – Premierul inculpat și suspendat

Victor Ponta,  premier și, până în urmă cu câteva zile, președinte al Partidului Social Democrat (PSD). Este urmărit penal pentru fapte legate de activitatea ca avocat, în dosarul Turceni Rovinari. Acuzațiile: spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul stabilit de DNA, până în acest moment, este de 260.000 de lei. Anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ale premierului. Potrivit DNA, în 2007, între firma de avocatură a senatorului Dan Șova (PSD) și cabinetul Individual de avocat „Ponta Victor- Viorel” s-a încheiat un contract în urma căruia avocatul Ponta urma să primească o sumă fixă de 2.000 euro pe lună. Procurorii susțin că premierul nu a muncit nicio oră pentru banii încasați și că sumele primite de la Șova au fost justificate, în fals, prin intermediul a 17 facturi fiscale în valoare de 181.439 de lei.




Liviu Dragnea – Condamnat pentru fraude electorale

Liviu Dragnea, președinte executiv al PSD – este condamnat în primă instanță de judecătorii de la instanța supremă la pedepsa cu un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului. Decizia nu este definitivă. Politicianul este acuzat de folosire a influenței ce derivă din funcția de conducere din PSD, în scopul obținerii de foloase necuvenite. Și-a dat demisia din funcția de ministru al Dezvoltării în momentul condamnării. Un alt dosar, în lucru la DNA, vizează legătura dintre fostul vicepremier și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Procurorii suspectează că Dragnea ar fi apelat la Alina Bica pentru a-l ajuta pe afaceristul Ioan Niculae, anchetat de DIICOT, să scape de dosar. În acest caz, Niculae, „Regele gazului”, s-ar fi arătat dispus să-i plătească 3,5 milioane de euro Alinei Bica, pentru a scăpa de acuzații.




Ion Iliescu – Eternul suspect din dosarul Mineriadei

Ion Iliescu, este președintele de onoare al PSD. A fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în 2007. Un an mai târziu, el a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că ancheta nu a respectat o serie de cerințe procedurale. Acuzațiile la adresa lui Iliescu erau de subminarea puterii de stat, acte de diversiune și comunicare de informații false. În martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că ancheta din dosarul Mineriadei trebuie reluată, astfel încât Iliescu urmează să fie reaudiat. „Nu am ce comenta, este treaba justiției să vadă, să analizeze, să finalizeze. Nu am motive nici să am surprize, nici să nu am surprize”, a declarat Ion Iliescu, imediat după decizia Curții Supreme.




Mircea Cosma – Vicepreședinte cu două dosare de corupție

Mircea Cosma, vicepreședinte PSD și președinte CJ Prahova, a fost trimis în judecată, în aprilie 2014, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Cosma ar fi primit 1,8 milioane de lei de la mai mulți oameni de afaceri, pentru a oferi lucrările publice către anumite firme pe care le taxa cu 10% din valoarea contractelor. În februarie 2014, Cosma a fost reținut pentru 24 de ore. Pentru fiul său, Vlad Cosma, deputații nu au încuviințat arestarea preventivă. Președintele CJ Prahova mai este cercetat, sub control judiciar, în alt dosar instrumentat de DNA Ploiești. Este vorba de dosarul deturnării de fonduri europene în care este urmărit penal și cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu. În februarie 2015, Iulian Herțanu și oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă și Liviu Munteanu au fost reținuți, fiind suspectați că firmele acestora au obținut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic.




Ecaterina Andronescu – Cercetată în Microsoft, nu și-a dat foc în piață

Ecaterina Andronescu, a fost acuzată de inspectorii ANI de incompatibilitate după ce a ocupat mai mulți ani, simultan, funcția de rector, cât și cea de senator. O ordonanță de urgență, promovată de ministerul pe care- l conducea, a eliminat incompatibilitatea rector-parlamentar, cât și pe cea rector- lider de partid, înainte de o decizie definitivă a instanței. Numele ei apare și în dosarul Microsoft. Procurorii DNA au cerut ridicarea imunității în vederea începerii urmăriri penale față de Andronescu sub acuzațiile de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. „Niciodată de la nimeni nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Îmi dau foc în piața publică, dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri!”, declara Andronescu imediat după ce procurorii au cerut ridicarea imunității pentru a putea fi cercetată în dosarul Microsoft.




Ion Călinoiu – Fals în declarații. Declarat incompatibil de ANI

Ion Călinoiu, vicepreședinte al PSD și președinte al CJ Gorj, a fost declarat, în iunie 2015, incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). El este acuzat și de fals în declarațiile de avere, pentru că nu a menționat veniturile obținute ca expert la Inspectoratul Școlar Județean, fiind sesizat Parchetul Târgu Jiu. Potrivit ANI, Ion Călinoiu a fost în incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut simultan și funcțiile de expert în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2012, și expert în consorțiul regional Sud-Vest Oltenia, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 1-31 iulie 2013. De asemenea, întrucât Călinoiu nu a menționat, în declarațiile de avere depuse în 2013 și 2014, veniturile obținute în baza acestor contracte, inspectorii îl suspectează pe vicepreședintele PSD de fals în declarații.




Dan Nica – Exilat la Bruxelles, ministrul Nica le râde în nas anchetatorilor

Dan Nica, europarlamentar PSD, a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi primit o parte din mita de 20 de milioane de euro în dosarul Microsoft. „Refugiat” în Parlamentul European de la Bruxelles, Nica a scăpat de anchetă deoarece europarlamentarii nu s-au reunit pentru a da un vot în vederea începerea urmăririi penale în cazul său. Concret, procurorii susțin că firma Fujitsu Siemens Computers a depus în contul unor societăți de tip off–shore, cu titlu de consultanță și asistență tehnică aferentă unui contract încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenței pe care o avea ca ministru să asigure continuarea contractului în condiții avantajoase pentru firma amintită. Numele său mai apare în dosarul lui Marian Vanghelie. Primarul Sectorului 5 ar fi determinat un prieten să cumpere la suprapreț vinul produs de tatăl lui Nica, pe atunci ministru de Interne.




Marian Oprișan – Achitat de prima instanță, Oprișan conduce partidul

Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și președinte CJ Vrancea, este judecat în dosarul „Căprioara”. În primă instanță, după 8 ani de procese, un judecător a considerat că Oprișan este nevinovat. În acest moment, cauza se află la Curtea de Apel Cluj. Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest caz este de 2 milioane de euro. Oprișan este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals după ce ar fi „raportat” efectuarea unor reparații la o serie de drumuri, lucrări care nu au fost realizate în realitate. Mai exact, procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la „Căprioara”, imobil pentru întreținerea cărora CJ ar fi alocat ilegal 5,2 miliarde de lei.




Gabriela Vrânceanu Firea – Purtător de cuvânt amendat și sancționat

Gabriela Vrânceanu Firea, este vicepreședinte al partidului și purtător de cuvânt al PSD. În toamna anului 2013, a fost obligată de instanța supremă la plata unei amenzi administrative de 1.000 de lei în urma unei plângeri depuse de Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Firea a fost acuzată de comiterea infracțiunilor de șantaj și ultraj, în perioada în care aceasta realiza emisiunea „Știrea Zilei”, la Antena 3. Pe 19 noiembrie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat-o cu avertisment pe Gabriela Firea, senator PSD, pentru afirmația despre familiile fără copii, făcută pe 7 octombrie 2014. „Nu ești un om complet fără să crești un copil. În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”, declara Firea, țintindu-l pe Klaus Iohannis.




Foste „glorii” social-democrate, trase pe margine de DNA

Foști lideri ai part i d u l u i s-au retras sau au fost îndepărtați din funcții după ce s-a descoperit că au fost implicați în scandaloase cazuri de corupție. Fost vicepreședinte al partidului, Gheorghe Nichita s-a suspendat din funcții în momentul în care amanta l-a denunțat la DNA pe motiv că o urmărește folosind oamenii și resursele Poliției Locale Iași. Trimis în arest la domiciliu, primarul a anunțat pe 7 mai 2015 că renunță la funcțiile din partid. Un alt caz este cel al lui Ion Prioteasa, care este vizat de o anchetă DNA, și a renunțat la șefia PSD Dolj.

Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost exclus din partid chiar luna trecută după ce, suspendat fiind, a transmis o serie de directive către PSD Constanța. Constantinescu este trimis în judecată de DNA în mai multe dosare de corupție.




Prietenul său, Radu Mazăre (foto stânga), fost primar de Constanța și președinte al PSD peste județ, și-a dat demisia din partid în mai 2015 după ce a fost arestat preventiv mai multe luni, sub a c u z a ț i a de luare de mită.

Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc (foto dreapta) au demisionat din partid și din Parlament când s-a pus problema arestării în dosarul Retrocedărilor frauduloase de păduri. Adrian Duicu, Constantin Nicolescu, Gheorghe Bunea-Stancu sunt alți pesediști de frunte care au fost scoși din viața publică de anchetele procurorilor.


Autor:  Virgil Burlă

Sursa: evz.ro

SORINA MATEI: „Când se va afla adevărul, surprizele vor fi mari”

DOSARUL BOMBĂ AL DNA PLOIEȘTI. „Când se va afla adevărul, surprizele vor fi mari”

Sorina MateiCOMAN MIHAIL-MARIAN, astăzi la DNA Ploiești  ”Eu am mai spus și data trecută, dar se pare că cineva nu vrea să dea ceea ce spun. Deci ceea ce s-a întâmplat până acum, mie îmi întărește convingerea că adevărul se află. Deci din punct de vedere al acțiunii procurorilor, după părerea mea este ireproșabilă și oamenii vor să afle adevărul. Și în momentul în care se va afla adevărul, surprizele vor fi mari”. COMAN MIHAIL-MARIAN  administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012, cercetat alături de: – inculpatul DRĂGAN ILIE FLORIN – director în cadrul S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L. –  HERȚANU IULIAN CRISTIAN – administrator de drept și începând cu data de 25.04.2014 administrator de fapt al S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov – CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN  administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PROD S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov  pentru căau constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic”– contract semnat la data de 13.01.2012 între Asocierea S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. şi S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploieşti ( C.L.6 ) și finanţat în mare parte din fonduri provenite de la Uniunea Europeană, respectiv pentru însuşirea unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanţare europeană, şi sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către statprin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.” Sursa:Observatorulph.ro SEBASTIAN GHIȚĂ, ieri, la DNA Ploiești, înainte de prelungirea controlului judiciar în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, în care este urmărit penal pentru sprijinire de grup infracțional organizat: ” Mi se par foarte ciudate lucrurile așa cum se întâmplă ele și după ce voi ieși de la domnul procuror, intenționez să vă dau declarații mai ample despre ceea ce se întâmplă. Haideți să vorbesc întâi cu domnul procuror și vă promit că imediat ce ies veți avea ce auzi. Ok?”. La ieșirea de la DNA Ploiești, Sebastian Ghiță nu a mai făcut declarații. Sursa: Observatorulph.ro CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN, astăzi la DNA Ploiești  administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PROD S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov Sursa:Observatorulph.ro

HERȚANU IULIAN CRISTIAN, astăzi la DNA Ploiești – administrator de drept și începând cu data de 25.04.2014 administrator de fapt al S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al i,S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroeșt jud. Ilfov
 
 
 
MIRCEA și Vlad COSMA, ieri, la DNA Ploiești, după ce s-a prelungit controlul judiciar în dosarul cumnatului lui Victor Ponta: „S-a prelungit controlul judiciar? Normal, normal. da, normal. Nicicum ( n.m. nu mă afectează). Scriu cărți. Acum scriu despre sfatul țării. La 1 Iunie 2016 îmi pierd mandatul. Habar n-am, habar n-am (n.m. de interceptări), nu știu. La mine niciodată ( n.m. nu au fost influențe politice)„.
 
 
 
Membrii grupului au primit sprijin atât pentru câștigarea lucrării având ca obiect „Extindere Rețele de Canalizare în Orașul Comarnic, jud. Prahova” cât şi pentru prelungirea nelegală succesivă a termenelor de execuţie, în principal din partea deputaţilor Ghiţă Sebastian Aurelian şi Cosma Vlad Alexandru, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Cosma Mircea ( referitor la aceste persoane sprijinul s-a materializat în principal prin exercitarea de intervenții și presiuni asupra directorului general al S.C. Hidro Prahova S.A, uzându-se de ascendentul conferit de funcțiile deținute de cele trei persoane arătate ) , a directorului de producţie al S.C. Hidro Prahova S.A., Roman Iuliu Virgiliu ( prin intervenții, obținere de informații, semnare de acte nelegale în exercitarea atribuțiilor de serviciu) dar şi a altor persoane care, prin calităţile deţinute, au fost în măsură să ofere informaţii grupului infracţional sau să semneze diferite documente cunoscând nelegalitatea acestora ( Ionescu Cecilia – în calitate de Manager Unitatea de Implementare a Proiectului – președinte cu drept de vot al Comisiei de evaluare a ofertelor;Ionescu Ionuț Cristian – în calitate de Manager Unitatea de Implementare a Proiectului; Ghioc Ciprian – Director general la AUTORITATEA DE MANAGEMENT POS MEDIU din cadrul Ministerului Mediului ,finul deputatului Ghiţă Sebastian ,Darius Meşca – fost consilier în cadrul Consiliului de Administraţie al SC HIDROPRAHOVA SA şi consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, de asemenea finul deputatului Ghiţă Sebastian ș.a. ).
În ceea ce-l privește pe Ionescu Ionuț Cristian, s-a reținut că, în primăvara anului 2013, în calitate de manager al Unității de Implementare a Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” în cadrul S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., a pretins suma de 1.000.000 EURO, solicitând şi plata cu celeritate a unui avans de 200.000 Euro din suma totală pretinsă,reprezentanţilor Asocierii S.C. CAST S.R.L. Băneşti – BUTEC S.A.L. (societate libaneză cu sediul în Beirut), asociere câştigătoare a unui contract de lucrări cu finanţare europeană având ca obiect „Reabilitare şi extindere SEAU în oraşele Sinaia, Breaza – STAP în oraşele Comarnic şi Sinaia, judeţul Prahova” (C.L.1), în valoare de 62.141.862,62 lei, scos la licitaţie de S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. şi semnat la data de 07.01.2013, pentru a-i sprijini pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deţinută, atribuţii care presupuneau, în esenţă, coordonarea şi controlul derulării procedurilor de achiziţie şi a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor,  respectiv conducerea activităţii din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar şi al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului.
Ulterior, în cursul lunii aprilie 2014, în calitate de șef al Unității de Implementare a Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” în cadrul S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., Ionescu Ionuț Cristian i-a pretins lui Bejan Pavel, administratorul S.C. ARCADE CONSTRUCT PH S.R.L., remitereaunei sume de bani cuprinsă între 3% și 7% din valoarea contractului de lucrări CL 8 – încheiat de SC HIDRO PRAHOVA SA (cca 1.000.000 euro) în schimbul ajutorului la obţinerea contractului şi pentru a beneficia în continuarea de sprijinul lui, acordat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor, iarîn luna mai 2013, Alexe Răzvan i-a remis lui Ionescu Ionuț Cristian suma de 20.000 lei prin intermediul lui Roman Iuliu Virgiliu pentru ca acesta, în calitatea deținută, să favorizeze S.C. Construcciones Lujan S.A. în cadrul procedurii de achiziție publică, organizată de S.C. Hidro Prahova S.A. pentru atribuirea Contractului de Lucrări C.L. 3 având ca obiect „Reabilitarea și extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil și Urlați, județul Prahova” (contract încheiat la data de 30.05.2013).
%d blogeri au apreciat: