Arhiva

Posts Tagged ‘Electorat’

PASTILA ELECTORALĂ – Escrocii politici: ”Votați ca proștii nu stați ca boii …”

30 octombrie 2016 2 comentarii

votati-ca-prostiiVin alegerile. Politicienii, de parcă ar fi de la același partid, ne promit, în esență, cam aceleași lucruri, evident, coafate ca să pară a avea originalitate.

Dacă îi vom vota pe ei, oricare ar fi,  toate problemele nostre se vor duce ca un fum…

Privind însă  în urmă la comportamentul politicienilor vedem că ultima chestie pe agenda lor erau interesele electoratului. I-a interesat orice le putea aduce mai multă bunăstare, mai multă protecție în fața legii pentru mârșăviile pe care le comit… românii continuând să fie pe ultimele locuri în ceea ce privește veniturile, ticăloșii care au furat de au rupt, penalii sunt în continuare protejați cu nesimțire și ne sunt propuși pentru noi mandate, spitalele continuă să ucidă prin infecțiile nosocomiale, nesimțirea și cinismul politicienilor par din ce în ce mai mare.

Ni se tot spune că votul uninominal e o porcărie… Asta deși singurele alegeri curate și democratice sunt cele uninominale în două tururi de scrutin.

Votul mixt care a fost la noi este singura variantă mai proastă decât votul pe liste. Și asta tocmai pentru că și acolo există acele rahaturi de liste propuse de liderii partidelor conform intereselor personale. Alina Gorghiu a și spus cu un tupeu de care nu o credeam capabilă că a propus-o  pe Simona Gerghe de la Antena1 PENTRU CĂ ÎI E PRIETENĂ, da, nu pentru că ar fi avut cine știe ce merite. Halucinant 100% …

Votul uninominal într-un singur tur de scrutin, cum e la locale, de asemenea, este o ordinărie de neimaginat… în 90% din cazuri se alege cineva care nu a fost votat decât de o majoritate relativă. Dacă cineva face 40% are cele mai multe voturi, doar că 60% au votat ÎMPOTRIVA LUI, IAR LA ĂȘTIA MAI ADĂUGĂM ȘI PE CEI CARE NU AU VOTAT.

Democrația lui pește …

De ce să se ducă românii la vot? Doar pentru ca politicienii, care or fi ei, cei aleși, să poată spune că porcăriile pe care le fac le fac în numele celor care au votat?

Să-mi fie cu iertare, dar dacă românii se duc ca proștii la vot, merită să fie tratați apoi ca atare… CA NIȘTE PROȘTI. 

Cum ar trebui să sune de fapt mesajul lor? Cam așa:

”Dragi români, votați-ne și vom fura de vom rupe, vom avea averi, vile, mașini, vacanțe de lux, totul în numele vostru. Vom trăi în numele vostru. Votați-ne ca proștii nu stați ca boi …”

ROMÂNIA – ZONA CREPUSCULARĂ: Sexy L.O.V. – ŢOAPA DIN BĂNIE; DRAGNEA – FÜHRERUL-ul ROŞU; LIBERALII – IPOCRIŢII GALBENI

PRECIZARE ANTESCRIPTUM

Doresc să îmi cer scuze pentru lungimea textului. Motivul pentru care acest text a ieşit atât de lung este pentru că am încercat ca prin detalii să subliniez absurditatea, autosuficienţa, setea de putere, dispreţul faţă de electorat şi nesimţirea celor care compun organizaţia mafiot autodenumită Clasă Politică.

Pe cei cărora li  se pare greu de citit textul din cauza dimensiunilor, îi rog imagineze cum a fost documentarea şi scrierea lui… 🙂 . 

Acest text este a doua variantă, prima fiind  dublă ca întindere.

Mulţumesc anticipat dacă cineva va parcurge textul, fie şi în diagonală ca să vadă ilustraţiile …

Textul conţine secţiunile:

  • ROMÂNIA – ZONA CREPUSCULARĂ,
  • Sexy L.O.V. – Ţoapa din Bănie,
  • DRAGNEA – FÜHRERUL-ul ROŞU
  • LIBERALII – IPOCRIŢII GALBENI

***************************************

***************************************

ROMÂNIA – ZONA CREPUSCULARĂ

Cred că nu mai este un secret pentru nimeni că în România se întâmplă lucruri care ar fi considerate a nu putea fi incluse în celebrul serial „Zona Crepusculară” pentru că ar fi fost considerate drept prea absurde.

Persone cercetate penal sau chiar condamnate definitiv, fără drept de apel, pentru fapte de corupţie sau încălcări la legile democraţiei sau pentru alte fapte care ar putea fi incluse la crime prin imprudenţă  sau pentru corupţie nu au nici o jenă continuând să îşi păstreze posturile aducătoare de bani şi putere.

Cum Dumnezeu să fii condamnat pentru anumite fapte şi să nu ţi se interzică nici măcar temporar  posibilitatea de a mai comite aceleaşi fapte?

O femeie ia patru ani de puşcărie cu executare deoarece i-a mulţumit unui medic dându-i o găină pentru faptul că a făcut-o sănătoasă, iar un preşedinte de partid demonstrat vinovat pentru tot felul de lucruri legate de votarea la un referendum, mii de voturi false, persoane inexistente sau plecate din ţară sunt trecuţi că au votat iar individului i se dau doi ani de puşcărie cu suspendare fără intersicerea dreptului de a candida sau de a vota. Are şi posibilitatea să conducă alegerile aşa cum a făcut-o când a comis faptele pentru a fi condamnat.

Cineva care are permisul de conducere suspendat poate fi condamnat la puşcărie cu executare şi pentru o destul de lungă perioadă i se interzice dreptul de a mai conduce maşini. Cuiva care a comis un accident şi au rezultat victime sau pagube materiale, chiar dacă a fost condamnat cu suspendare, dreptul de a condue maşini i se suspendă pentru a nu mai putea, pentru o vreme să comită aceleaşi fapte.

Sau, o primăriţă care cere sute de mii de euro drept şpagă, pentru a zugrăvi nişte faţade pentru a se putea mai apoi lăuda cu asta în campanie şi e cercetată penal, cu măsuri asiguratorii, pentru asta, are tupeul de a continua să candideze fără nici un  fel de jenă.

E drept, legat, primăriţa Craiovei, căci despre ea e vorba, nu are nici un fel de oprelişte, din punct de vedere legal, până la exprimarea unei sentinţe rămase definitive, dar e vorba de moralitate şi decenţă. Culmea absurdului este că, dacă o fi adevărat, intenţia electoratului craiovean ar fi crescut cum creşte Liviu Dragnea în nădragi când o vede pe zglobia Cătălina Ştefănescu. Personal nu am văzut sondajul de opinie care a ajuns la această concluzie (de fapt chir mă cam îndoiesc că ar fi existat un astfel de sondaj, cel puţib pentru faptul că, fizic, timpul a fost prea scurt) pe care se baza Antena3 când anunţat triumfală asta, chestiune înghiţită şi de alte televiziuni.

Absurdul situaţiei este accentual de faptul că liberalii cridică de fac bătături la lingurică pe social democraţi, deşi nu prea ar avea dreptul.

Veniţi dintr-o ilogică, imorală şi extrem de interesantă cârdăşie cu PSD liberalii critică de numai pot pe liberali. Fie că vorbim despre revenirea la votul uninominal în două tururi la alegerile locale, fie că vorbim de cererea de demisie pentru Liviu Dragnea, lucruri perfect valabile, vorbim despre o cruntă ipocrizie de vreme ce la introducerea sitemului de vot cu un singur tur, ei, liberalii, au fost acolo şi au votat „pentru” iar când, la referendum Dragnea se ţinea de manţocării, acestea se făceau în folosul USL, iar PNL era parte din acesta.

Cred că nu greşesc deloc spunând că lucrurile care au devenit cotdiene în România nu ar putea fi admise în serialul „Zona crepusculară”.

Dacă se întâmplă ca cineva să nu ştie mare lucru despre cele de care am vorbit mai sus, sau se informează de la manipulatoarele mizerii media, Antena 3 sau România TV, am să încerc să descriu puţin cam despre ce e vorba, cât mai neutru posibil.

Am să încep cu povestea legată de Lia Olguţa Vasilescu, penala Primăriţa PSD-istă a Craiovei.

Olguța Vasilescu

Sexy L.O.V. – Ţoapa din Bănie

Absolut ilogic şi jignitor pentru Craiova,  sexy primăriţa ei, cu un tupeu care face ca apelatiful ţoapă să fie pentru ea un compliment nemeritat, Lia Olguţa Vasilescu, urmărită penal de către DNA, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria din capitala Băniei.

 Culmea absurdului este că nişte indivizi erijaţi în sociologi, scuipaţi în  media până la obseseie de Antena3 susţin (pe baza unor fantomatice cercetări) că intenţia de vot pro Sexy L.O.V. Ar fi crescut ca Făt Frumos cu paloşul Gros după arestarea lu’ ma’am Vasilescu.

Sociologul Marius Pieleanu, una din cele mai ordinare curve ale sociologiei mioritice (Marius Pieleanu este cel care, nu odată,apărea cu o zi înainte de începerea de către Institutul  „Avangarde”, pe care îl conduce, a unor sondaje la Antena3 unde dădea nişte rezultate pe care intuiţia şi experianţa „i le sugerau”. Culmea sociologiei este că aceste rezultatate confirmau la detaliu, haioşenia sau coincidenţa făcând ca hârtia de pe care citea înainte de sondaj şi după arătau identic. Coincidenţa dracului), spunea în emisiunea „Secvențial”, realizată de „foca” Adrian Ursu, de la Antena3, că, citez din memorie, ”99% va fi primarul Craiovei la al doilea mandat, după cum arată datele acum. Olguța Vasilescu va obține al doilea mandat”.

O altă ţoapă media, de data aceasta una de culise dar cu mare greutate, Adriana Duțulescu, jigodia care este șeful departamentului Politic de la Antena3, fără nici un fel de jenă spunea că ea crede în șansele Olguței Vasilescu, un argument în acest sens fiind problemele cu DNA … ”DNA – zicea ea duminică, tot la emisiunea Secvenţial la emisiunea Secvențial, de la Antena 3. a ajutat-o într-un fel pe Olguța Vasilesu, pentru că electoratul percepe aceste mișcări ca pe o boicotare, și, astfel, candidatul devine un fel de martir. Asta îi ajută mult pe unii candidați”.

Dincolo de faptul că această subtilă presiune manipulatorie de genul, „treaba e rezulvată aşa că nu merită să îţi iroseşti votul acordându-l alctuiva”, personal mi se pare o jignire adusă inteligenţei craiovenilor.

Şefa de la secţia politică a Antenei3, pur şi simplu spune că oltenii, atât de mândrii de faptul că mintea le merge „ca elicopterul” vorba lui Florin Piersic, gândesc repede, prost şi superficial fiind destul de naivi încât să pună botul la toate porcăriile hotărâte în şedinţele de redacţie ale Antenei3 de unde, zic gurile rele, Marius pieleanu şi-ar lua ţintele la care trebuie să ajungă sondajele „Avangarde”.

În locul oltenilor m-aş simţi , a pesediştilor, şi chiar a spălaţilor pe creier telespectatori ai gunoilui media, Antena3 m-aş simţi a dracului de  jignit.

Da, Lia Olguţa Vasilescu, Sexy L.O.V., cu un nenărginit tupeu  şi o nesimţire care frizează maladivul şi-a depus sâmbătă candidatura pentru un nou mandat la Primăria Craiovei.

Amintesc că Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a fost reținută miercurea trecută de procurorii DNA, ea fiind acuzată acuzată de luare de mită (patru infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracțiuni) și spălare de bani.

În Comunicatul  dat publicităţii de către DNA se spune

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 martie 2016, a inculpatei:

VASILESCU LIA OLGUȚA, primar al municipiului Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– luare de mită (4 infracțiuni),

– folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni),

– spălare de bani.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 30 martie 2016, față de inculpații:

PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate la luare de mită,  

POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociații non profit, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.

„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguța, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.

De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela trebuie să respecte următoarele obligații:

  1. a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,
  2. b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
  3. c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
  4. d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
  5. e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
  6. f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  7. g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpaților Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela li se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 31 martie 2016, inculpata Vasilescu Lia Olguța urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” – se spune în comunicatul DNA.

Deci Lia Olguţa Vasilescu este acuzată de procurori că s-a folosit de poziţia de vicepreşedinte al organizaţiei judetene a PSD, pentru a influenţa mai mulţi afacerişti să facă sponsorizări în campania electorală din 2012 şi oltenii se înghesuie să o voteze? Păi ori oltenii sunt tâmpiţi, oeri escrocii de la Antena3 îi fac să pară aşa.

 ”Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei”, se arată în comunicatul DNA.

Primarul Craiovei ar fi luat şi peste 500.000 de lei mită de la mai mulţi afacerişti care aveau contracte pentru lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri.

De reţinut: ”În cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație nonprofit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”, potrivit DNA.

Avocatul primarului municipiului Craiova spune însă că ar fi vorba despre un şantaj.

Liderul PSD este acuzat că ar fi săvărşit în total opt infracţiuni de luare de mită, spălare de bani şi folosire de influenţă, potrivit DNA.

Acuzațiile aduse de DNA Liei Olguța Vasilescu:

– luare de mită (4 infracțiuni)

– folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni)

– spălare de bani

În același dosar, au fost puși sub control judiciar administratorului public al Craiovei şi reprezentantul al unei asociații non profit, pentru complicitate la luare de mită.

Liviu Dragnea - Führer-ul PSD

DRAGNEA – FÜHRERUL-ul ROŞU

Vineri, 22 Aprilie 2016, un complet de 5,  judecători, condus de Livia Stanciu, a majorat pedeapsa în cazul lui Liviu Dragnea de la un an închisoare cu suspendare, cât primise la instanța de fond, la doi ani de închisoare cu suspendare. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul „Referendumul”.

Completul de 5 judecători a majorat și termenul de încercare în cazul şefului PSD de la trei la patru ani.

În aceaşi şedinţă, judecătorii au menținut sentințele date în cazul celorlalți inculpați din acest dosar, cu excepția a doi dintre ei — Adriana Vespe și Daniela Vlăduț — acestea fiind achitate.

Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ în dosarul „Referendumul” pe 15 mai 2015, la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Alți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare. Atunci decizia a fost atacată cu apel de cei condamnați, inclusiv de Liviu Dragnea.

Potrivit DNA, , cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, a uzat de  autoritatea  şi influența pe care le avea  în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, spun procurorii, pe de o parte, Dragnea a coordonat „un mecanism complex”, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. Pe de alotă parte, liderul PSD este acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie,  de primarii şi activiţtii activiștii de partid, subliniază DNA.

Liviu Dragnea,  conform DNA, a trasnmis ordine unor apropiați ai săi, membri de partid din Teleorman, judeţi unde, Dragnea era  președinte al Consiliului Județean, să facă tot ce le stă în putință, inclusiv prin ilegalităţi, pentru a scoate oamenii la vot cu orice preţ, ţina fiind atingerea pragului minim de participare (50%) necesar  pentru îndeplinirea conmdiţiilor de validare a referendumului.

Liviu Dragnea nu putea face singur ceea ce a făcut, demersul său fiind susţinut de  74 de persoane, președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt, care au falsificat documentele de la birourile electorale şi au introdus în urne un număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători. Respectivele persone fiind fie autori, fie complici, fie indstigatori la ilegalităţi.

Despre pedeapsa primită de Dragnea s-a spus că nu ar fi una de corupţie deci nu s-ar încadra la prevederile normelor de integritate ale PSD.

Asta ar fi valabil doar dacă prin şpagă se înţelegdoar foloasele primite ilegal de politicieni… Lucru evident aiurea.

Şi ciar dacă nu ar fi aşa, infracţiunile la vot sunt destul de grave deoarece lovesc chiar la fundamentul democraţie prin deturnarea sensului termenului „vot”.

Modul în care s-a motivat faptul că Dragnea nu trebuie demis ne arată că acesta nu ar fi trebuit demis nici dacă ucidea pe cineva, sau spărgea o bancă.

Ce a demonstrat de fapt toată ordinara poveste din jurul poveştii cu Liviu Dragnea?

Că PSD este un partid în care, deşi există norme morale adoptate, acestea sunt doar de formă, lipsite de conţinut şi aplicabile doar prostimii. Grangurii fiind intangibili, vinovăţia pare a se hotărâ nu în funcţie de faptele reale comisie ci de votul turmei în funcţie de interese.

Cred că, având în vedere gravitatea faptelor lui Dragnea, fiind un atac incredibil la vundamentul Democraţiei şi a slugarnicilor lui supuşi şi faptul că sentinţa ete una mai mult decât simbolică, doi ani şi ăia cu suspendare, cred că se impune o cercetarea a tutor celor implicaţi în această poveste, inclusiv PSD, televiziunile, judecătorii să fie supuşi unei cercetări aprofundate din parte CSM, a DNA şi serviciile secrete.

Altfel se crează un precedent inadmisibil şi cei care vor mai încerca să fure la vot nu vor mai avea nici o teamă că, dacă vor comite ilegalităţi nu vor avea de suportat nici un fel de consecinţe.

LIBERALII - Ipocriţii galbeni ...

LIBERALII – IPOCRIŢII GALBENI

Am văzut că liberalii au reacţionat cerând demisia lui Dragnea …

În primul rând, conform prevederilor normelor de integritate, nu este vorba de o demisie ci se impune o demitere. Deoarece trebuie să fie vorba de o sancţiune.

Pe de altă parte, faptul că liberalii cer acum demisia lui Dragnea ne arată gradul incredibil de ipocrizie a acestora.

Orice a făcut Liviu Dragnea, a făcut în folosul întrunirii numărului de cetăţeni prezenţi pentru validarea Referendumului, chestiune dorită de USL din care liberalii făceau (mai fac?) parte.

Tot ipocrizie de numeşte şi faptul că liberalii se dau de ceasul morţii legat de reintroducerea la „locale” a votului uninominal în două tururi. Când a fost introdus ineptul uninominal într-un singur tur ei l-au votat cu bucurie.

Poate ar fi devenit credibili dacă ar fi ieşit atunci când au ieşit, zic ei, din US, dacă îşi puneau un pic de cenuşă pe mătreaţă, îşi cereau scuze pentru prostituarea alături de PSD în USL, spuneau că a fost o greşală pe care o regretau.

Ei continuă şi acum să nu recunoască faptul că a fost una din marile  greşeli de substanţă făcută de PNL. Cel puţin la fel de mare ca şi propunerea de a candida Regele Mihai la Preşedinţie.

Deşi liberalismul este o doctrină respectabilă, liberalii noştrii nu sunt decât nişte oportunişti neruşinaţi.

Acest lucru a făcut ca niciodată liberalismul să nu prindă la mai mult de o cincime din electoratul român. Trendul pe care a intrat acum PNL şi mai ales modul execrabil în care libaralii s-au comportat legat de candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei, cu regret trebuie să o spun, PNL pare a se întrepta spre marea ladă a nefiinţei în care se bălăcesc cei care au vrut să trişeze Istoria.

Acolo sunt partide care au încercat dar au păţit-o …

E drept, nu e problema mea modul în care PNL se îndreaptă cu paşi mărunţi şi siguri către dispariţa de pe scena politică, este totuşi mare păcat … acest partid are un trecut istoric destul de abudent, e drept, unul plin de ipocrizie, oportunism, sete de putere, compromisuri…

Poate e mai bine aşa …

Dumnezeu să-i ierte …

Deşi electoratul român este majoritar de dreapta, clasa politică este handicapată în zona de dreapta

30 decembrie 2015 4 comentarii
  • Partidele mici vor rămâne îngheţate în proiect din cauză că îşi direcţionează energiile spre nesfârşitele restructurari şi resetări interne.
  • Partidele mari, stângistul PSD şi centru-stângistul PNL vor continua să îşi extindă şi să îşi securizeze dominaţia asupra arenei politice.
  • Handicapul pe zona de dreapta a clasei politice se va accentua.

Rezulatul? Absenteismul la urne va creşte şi nu din cauza dezinteresului ci pentru că tot mai mulţi se vor simţi nereprezentaţi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Clasa politică ar trebui să înţeleagă că ea reprezintă tot mai puţin poporul. Şi, poate, într-o zi, poporul suveran va înţelege că e suvern şi  va da o nouă   lege a lustraţiei, care  ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretată după bunul plac între adoptarea unei noi pensii speciale  personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice, s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va merita soarta.

 

Va promit ... jos

Venit dintr-o epocă unde partidul unic era o realitate de necontestat de care nu se putea trece, imediat după aveau toate culorile spectrului politic. Practic găseai partide de orice înclinare ţi-ai fi putut imagina, de multe ori, la  ieslea cu o doctrină politică hrăninduse mai multe deodată.

S-a considerat că e necesară o clarificare a acelei viermuieli, şi s-a introdus un prag electoral eliminându-se astfel multe partide.

Dintr-un fel de  inerţie dată de proasta înţelegere a rostului doctrinelor politice s-a mers mai departe încercându-se a se ajunge la o formă de bipolarism stânga-dreapta pe care s-au mai atârnat şi nişte cerceluşi etnici. Dacă bipolarizarea s-ar face prin crearea unei mari alianţe de stânga şi a uneia de dreapta ar mai fi cum ar mai fi. A considera însă că un partid social democrat reprezintă stânga şi că unul liberal reprezintă dreapta este cam ca şi cum ai spune că arătătorul reprezintă mâna stângă şi inelerul aceleiaşi mâini reprezintă dreapta.

Că PSD şi PNL fac asta nu e de mirare, orice partid tinde să ocupe cât mai mult din arena politică; presa obedienta le susţine şi astfel că avem o clasă politică handicapată grav pe zona de stânga. Neacordarea din partea presei a importanţei cuvenite zonei de dreapta a clasei politice (liberalismul e o doctrină de centru-stânga, motiv pentru care PSD şi PNL par atât de compatibile) se intră într-un creac vicios. Nepromovate partidele de dreapta devin tot mai pirpirii, fiind pirpirii presa nu simte motice să îi promoveze.

Partidele mici duc mai mult o viaţă boemă şi par a nu mai fi concinse nici ele de importanţa demersului lor politic, cam ca un jucător de fotbal care, fiind tot timpul rezervă nu se mai antrenează conştiincios piersând astfel şansa de a mai fi vreodată băgat în terent.

Partidele mici există totuşi, chiar dacă sunt anemice rău. Aceste partide sunt fie nişte balama care se lipesc de unul sau altul din grei pentru a asigura o majoritate guvernamentală, astfel viaţa lor fiind asigurată din şantajarea celor mari. Aceasta fiind singura raţiune de a exista a unor partide ca  PC, UDMR, UNPR sau chiar ALDE. Partide ca NR şi FC (Noua Românie şi Forţa Civică) fiind deja uitate. Cealaltă categorie de partide mici, Partidul Mişcarea Populară şi M10-le Monicăi Macovei sau noile Iniţiativa România ori Uniunea Salvaţi Bucureştiul.

Din păcate pentru ele şi pentru România,  aceste partide nu reuşesc să impună nişte pesonalităţi şi nici să penetreze spre electoratul de dreapta cu un mesaj pertinent şi credibil. Motivul e simplu, electoratul de dreapta nu e ca cel de stânga care,  atunci când trece caravana electorală,  se prezintă la marginea drumului cu sacoşa pentru a-şi putea căra acasă spaga pe care o primeşte înainte de alegeri urând a o plăti printre înjutături apoi până la următoarele alegeri.

Electoratul de dreapta a investit încredere şi aşteptă răsplata prin comportamentul transparect al celor pe care i-a votat. Odată ce aceştia încep să fie mai nteresaţi doar de bunăstarea personală, de indemnizaţii, pensii şi privilegii mai bine prefă ca la alegeri să dea cu tifla decât să e mai deranjeze. „Nu merită să mă duc la vot – îşi zice – tot nişte penali sau în cârdăşie cu penalii sunt şi ăşta.

Astfel că,  partide ca PMP, M10, Iniţiativa România sau Uniunea Salvaţi Bucureştiul, par nişte construcţii anemice care nu prezintă şanse care să te facă optimist, nu forţa de a  produce mutaţiile spectaculoase şi necesare în conştiinţa publică, dar nici să influenţeze în vreun fel jocul partidelor mari.

Aceste formaţiuni politice de mică anvergură sunt fie aşchii desprinse din partidele mai mari fie nişte aglomerări materiale în jurul unor personalităţi şi au ca nucleu dur electoratul acelor personalităţi. Aceste partide sunt prea mici pentru a răzbate singure, prea specifice şi căpoase pentru a încerca să coaguleze creând o forţă reală.

Vedem clar că personajul zero al acestor aglomerări sunt Traian Băsescu, Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu (acum revemit la SIE), ori Călin Popescu Tăriceanu care şi-a construit ALDE ca pe un  fel de extensie agresivă a PSD.

A mai încercat să creeze o formaţiune politică şi  Mircea Geoană care, împreună cu Vanghelie, par a fi un fel de Don Quijote si al său paj  Sancho Panza în luptă cu morile de vânt. De vreme ce ei doresc de fapt să impună un partid care e un fel de PSD minor şi de mâna a doua care se bazează pe nemulţumiţii in electoratul PSD

Cât despre Nicuşor Dan cu a lui Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) acesta nu pare un partid care să vizeze întreaga ţară, părând mai repede un fel de ONG interesat doar de administrarea Capitalei. USB nu are cum să pretindă mai mult decât lipirea de un partid mare ca organizaţie locală pentru a sfârşi prin a fi absorbit.

Cât timp contextul le permite partidelor mici să  şantajeze, totul e OK pentru ele. Când, însă, şantajul nu poate să le ajute, eforturile lor par nişte zbateri inutile deoarece mesajul lor nu pare a putea penetra spre electorat iar personajele impuse nu sunt destul de credibile.

Poate că mesajul acestor partide nu convinge deoarece ele au un comportament de societate cu răspundere limitată  sau organizaţie nonguvernamentală. Un fel de organizaţie care nu dă socoteală nimănui, nu îşi asumă răspunderi decât faţă de interesul personal al membrilor şi conducătorilor.

Este cumva paradoxal faptul că deşi aceste partide au un nucleu de omeni deocamdată „curaţi”, cu CV-uri remarcabile, de bună credinţă,   fără încurcături cu legea din aceştia nu reuşesc să facă să  răsară şi să strălucească politicieni cu greutate având în vedere prăpădul făcut de DNA în clasa politică.

Cumva ciudat, aceste partide par a-şi consuma toată energia pe găsirea unei formule structurale interne cât mai aproape de perfecţiune, această luptă internă de idei făcându-i să pară sleiţi cu bateriile descărcate de epuizantele discuţii din şedinţele interne, părând incapabili să genereze acţiuni externe semnificative. Problema este că parcă au dezvoltat un fel de autism, pur şi simplu neânţelegând că rostul lor nu e acela de a exista ci acela de a şi intra în confruntări politice de substanţă. Întotdeauna scot ca justificare  blocajul media şi lipsa resurselor materiale.

Când cineva le propune ca, pentru a atrage atenţia, să facă diferite acţiuni nu foarte importante în sine cum ar fi oferirea unei ciorbe calde unor amărâţi, mici acţiuni caritabile, vopsitul copacilor şi strânsul gunoiului dintr-un parc, sau alte acţiuni simple care pot oferi vizibilitate, inplicit apoi posibilitatea de a ajunge să îşi poată plasa mesajul politic în mici comunităţi ori în media.

Dacă aceste acţiuni sunt acţiuni pozitive care pot produce efecte doar combinate şi repetate cu persuasiune, mai există şi variante  care, deşi nu sunt tocmai morale ( cui îi pasă de morală  când e vorba de politică?), ar putea provoca o serie de scandaluri mai mari ori mai mici care, mai târziu când s-ar discuta de acestea ar putea avea o strategie de „lipire a afişelor” cu mesajul lor. În fond, scandalurile dacă nu au efecte dramatice se uită sau rămân nişte cancanuri amuzante. Nici vorbă…  comunicatorii acestor partide cu demnitatea celui rupt în fund zice că ei nu sunt ca ceilalţi, nişte politruci şi  în permanenţă afişează o  rezistenţă faţă de „politică” … „politica e o mizerie, noi nu ne murdărim” – spun. Eventualul dialog politic cu alte organizaţii politice, personalităţi politice sau construirea de alianţe, li se pare că este o lipsă de consecvenţă un fel de prostituţie politică. Fiecare considerând el este pur şi neprihănit şi rămâne aşa curat ca lacrima, neîntinat, dacă nu se „înbârligă cu alţii”.

Dacă unii au totuşi tentative de a intra în contact cu alţii  vor fi instant  taxaţi  de radicali drept „păcătoşi”, cei pragmatici vor fi ameninţaţi cu excomunicarea politică. Şi uite aşa partidele mici îşi consumă bateriile zbătându-se oala lor etanşă, în atmosfera rarefiată de principii date de imponderabilitatea politicii teoretice imposibile şi improbabile a fi extrapolate în viaţa reală.

Traian Băsescu de exemplu, deşi a revenit în politică declarând că vrea să creeze un partid de forţă se pare că a ales o paradigmă exact opusă celei care s-ar impune. Pentru a reuşi să impună PMP ca partid de forţă el trebuie să fie Băsescu din PMP” şi nu „PMP-ul lui Băsescu”.

El pare mai repede să încerce să îşi susţină mandatele prezidanţiale decât să fie interesat de promovarea partidului, iar când comunicatorii partidului iasă în public aceştia încearcă doar să explice ori să argumenteze cam ce a vrut să spună Băsescu în loc să ecplice viziunea partidului.

Pe de altă parte, Băsescu încearcă să îşi transfere discursul spre nişa naţionalistă rămasă neocupată după dispariţia lui Vadim şi a PPM încercând să atragă acest electorat, lucru care poate ineficientiza  efectul din alte nişe politice pe care le domina lejer. Această schizofrenie politică o putem vedea sub difderite forme şi la alte partide mici care reuşesc singure să îşi blocheze ascensiunea.

Profitând de această ţictită schizofrenie politică a munipartidelor, partidele mari nici nu nu trebuie să facă mari eforturi pentru a le elimina de pe scenă. O fac ele singure căutând parcă să devină cât maio antipatice.

Dacă totuşi partidele mari nu le pot elimina pe cele mici, le folosesc drept ciomege parlamentare.

 Dealtfel,  PNL-ului se pare că i-a cam trecut enervare faţă de C.P.T  în ceea ce priveşte ALDE-ul tăricenesc şi prin vocea Alinei Gorghiu, face frumos anunţând absolut halucinant o posibilă alianţă cu balamaua politică  ALDE.

 Cum Tăriceanu a pierdut  suportul lui  Ponta pare a reuşi tot mai greu să îşi şteargă balele la gândul că deşi nu îl mai botează nici dracu el va continua să deţină funcţii grele, menţinându-sa astfel în zona activă, de forţă a politicii deşi argumentul pe care se bazează este că el e dispus ca orice curvă să se culce cu cel care dă mai.

E tare trist că în România s-a pierdut momentul esenţial pentru reformarea Sistemului prin resetarea clasei politice imediat după tragedia de la Clubul Colectiv. Atunci părea că ceea ce se numeşte „cultura protestului” a reînviat. Era momentul buba era coaptă, presiunea din boiler părea că atinsese nişte cote critice şi mai urma doar dă se apese pe declanşator.Acesta se numea alegeri anticipate. Mingea era la Preşedinte şi trebia doar să desemneze ca premier pe cineva inacceptabil pentru majoritatea politicinilor.

Nu a făcut-o, a ales o soluţie mai proasă poate decât choar soluţia desemnării unui premier politic ridicând astfel orice presiune de pe clasa politică, scuipând pur şi simplu pe efirturile, cam dezlânate ce-i drept, ale celor care au reuşit să deturneze menifestaţia pornită ca protest împotriva vinovaţilor în protest antiguvernamenta ca reacţie a opiniei publice.

Timpul fiind foarte scurt, de data aceasta Piaţa Universităţii fiind încă în perioada semihaotică,  nu a reuşit să ajungă la maturitate şi la o cristalizare politică, şi să dea o formaţiune politică destul de puternică pentru ca atunci când ă cu pumnul să bage boul la conservă. Era momentul în care potenţialităţile date de scârba declarată a elctoratului faţă de politicieni să fie valorificate inteligent. Tentativele unor partide mici de a valorifica Piaţa s-au locit de un refuz categoric din cauză că simpla tentativă de intrare acolo ca într-un loc unde le-a fost întinsă masa a fostinterpretată drept oportunism de cea mai joasă speţă. Ba mai mult, electoratul deşi scârbit continuă să spună că votează partidele mari şi compromise decât să îşi irosească votul pe partide mici ipocrite  şi impotente.

Se pare că s-a încercat reeditarea scenariului care a adus în final la putere … binomul Emil Constantinescu – CDR (Convenţia Democrată). Dar, cum de data aceasta electoratul de dreapta era deja trecut odată, prin acea experienţă reamente traumatizantă, nu a mai pus botul. Promisiunile care priveau o lege a lustraţiei, o întărire reală a justiţiei, intensificarea luptei anticorupţie, eliminarea aspectelor comunistoide moştenite şi devenite germeni ai reţelei mafiote cu extensii spre politic şi economic, etc au rămas la stadiul de promisiuni şi acelea mai întâi estompate apoi uitate de-a dreptul. Ipocrizia şi oportunismul politicienilor făcând să fie necesară înlocuirea lor cu sânge proaspăt.

2016 se anunţă a fi un an deosebit de greu pntru partidele mici mai ales că cele două partide mari PNL şi PSD, sunt tot mai determinate să îşi securizeze ocuparea întregii arene politice, practic acţionând ca la un ordin venit underground, neobservat de neavizaţi.

 Dacă te îndepărtezi ca de un tablou pentru a vedea ansamblul, se pare că avem de-a face cu recrearea fostului USL într-un fel de NeoUSL contolat din zone de putere transpartinice cu puternice extensii în economic. Efectul principal al încremenirii în proiect a partidelor mici, coroborată cu  rămânerea ca singurele partide care contează cu adevărat a PSD-ului de stânga şi a PNL-ului de centru stânga, va duce la acentuarea handicapului zonei de dreapta al clasei politice.

La rândul său va avea de suferit electoratul de dreapta care se va simţi nereprezentat, lucru care se va vedea în absenteismul de la urne.

Deşi se va spune că doar cei care votează contează, treaba nu va sta aşa. Cei care nu se vor prezenta nu o vor face dintr-un dezinteres manifest ci pentru că oferta politică nu îi va privi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Faptul că la electotarul românesc are, per total, centrul de greutate situat undeva în zona de dreapta se vede la turul doi al alegerilor Prezidenţiale. Fie că a votat pentru candidatul de drepta, fie că a votat doar împotriva candidatului de stânga, cu excepţia lui Ion Iliscu toţi candidaţii de stânga au pierdut când s-a tras linia. Cred că asta ar trebui să pună pternic peg gâdiri clasa politică ce nu ezită să spună că ea reprezintă interesul electoratului.

Poate că într-o zi electoratul se va enerva şi va demonstra singur care e interesul lui şi atunci va înţelege şi clasa politică … doar că pentru ea va fi prea târziu şi nu va mai putea ieşi din coşul de gunoi al Istoriei.

Ba şi mai  mult, poate că electoratul va adopta, peste capul clasei, politice o lege a lustraţiei în care se va specifica explicit ca cei care au făcut până acum politică să nu mai aibă ce căuta în funcţii alese trebuind să îşi caute un serviciu. Sau poate o altă ţară după ce vor plăti toţi, fără excepţie, cu ani grei de puşcărie faptul că după un sfert de veac de libertate şi democraţie România arată cum arată.

 Legea Lustraţiei ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretară după bunul plac între adoptarea unei noi pensii personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va marita soarta.

Cei care ţin poporul în sărăcie acum or fi mai buni decât cei care au fost împuşcaţi acum 26 de ani?

22 decembrie 2015 Lasă un comentariu

Guvern, Parlament

26 de ani. Atâta s-a scurs de la Loviluţia din Decembrie 89. O viaţă de om ….Mulţi din cei de acum  nici nu erau născuţi atunci. 

În acel nebun Decembrie mulţi au murit, alţii au fost răniţi,  împuşcaţi (Dumnezeu să-i odihnească) de … nimeni, deoarece nu prea au fost pedepsiţi asasinii.

Îţi vine să te întrebi dacă cei care îi ţineau pe români în frig şi foame ori pe la cozi erau mai răi decât cei de acum care îi ţin în sărăcie…

După ce ani de zile s-a tot tergiversat şi lăsat la prăfuit  dosarul respectiv, culmeea nesimţirii, acum dosarul e închis. Cu un fel de rezoliţie-flegmă scuipată pe mormintele lor … S-au împuşcat ca proţii … între ei. Cu ce? Probabil cu degetele, cei mai mulţi nu aveau arme.

Cine i-a ucis totuşi? Sfântul Duh poate, sau poate unii care acum sunt oameni de afaceri se succes (sper cu succes la Beciul Domnesc), alţii sunt acum politicieni care fac crize de nervi când aud de ridicarea imunităţii, imunitate care, în viziunea lor ar trebui să îi apere indiferent ce comit. Fie că fură, ucid,violează etc li se pare că lor nu trebuie să li se aplice legea.

Ba mai mult. Ei spun că imunitatea respectivă este ÎN INTERESUL POPORULUI, pentru că tot ce fac, fac sub umbrela interesului celor care i-au trimis acolo, în Parlament, la Primării sau dracu mai ştie pe unde.

Straniu şi cinic acest conept. O fi în interesul poporului să fie sărac? Dacă e aşa, masochist popor avem.

O fi în interesul poporului creşterea veniturilor, implicit a nivelului de trai? Evident că da, dar nu când această creştere se referă doar la reprezentanţi. Paradoxal, dar oamenii, greşală a Creţiei, nu se pot hrăni prin reprezentanţi.

Oare cât de bolnav la cap trebuie să fie un popor care este ţinut într-o auteritate tot mai acentuată în timp ce „aleşii” nu mai ştiu ce imunităţi şi privilegii să îşi adauge, ce bigete şi venituri să îşi mi crească? 

Dacă vom considera ca un fel de piramidă socială organizarea de la noi cu înalţii demnitari sus, pe cea mai înaltă treaptă, vom vedea cum creşterile de venituri, pensii şi bugete alocate instituţiilor di  care fac parte, deşi sunt tot mai mari cu cât urci mai sou, coeficientul de mărire scade odată cu coborârea pe saceastă piramidă ajungând ca jos, la prostime, creşterea să fie ZERO.  Să se îngheţe salariul minim. Şi asta în timp ce preţurile cresc încet, continuu şi implacabil …

Da, turma poate trăi cu aer, nu are dreptul să îşi pună pe masă bunătăţi măcar de Crăciun.

Din câte zicea cineva, o masă de Crăciun pentru cineva care cumpără totul de la magazin costă vreo 500 RON. Deci cam jumătate din cât câştigă pe lună cineva care primeşte salariul minim.

De unde să îşi mai cumpere un medicament dacă are nevoie, să îşi plătească taxele şi impozitele, gazul, electriciotatea etc? Grea întrebare.

Sus de tot, la înalţii demnitari s-a mărut, dacă ştiuz eu bine de vreo trei ori salariul… Ah să nu uit, acei oameni, ca şi parlamentarii nu contribuie la fondul de pensii, deci trebuie să îşi acorte pensii speciale.

Interesant este că cei 2600 de lei care li se alocă pe lună  dacă ajung la Beciul Domnesc li se pare o sumă mică. Oare cum li s-ar părea să aibă un salariu de 1000 de lei, o nevastă, trei-patru copii şi vreo soacră de întreţinut. Probabil că şi-ar tremite nevasta şi fetele dacă sunt destul de mari la „produs” …

Pentru asta să fi murit acum aceia care „s-au împuşcat între ei” deşi nu aveau arme?

Oare pentru asta să îi fi votat cei care nu au stat acasăla alegri şi s-au dus să îi voteze?

De fapt, oare acum or fi înţeles cei care au votat ca Iohannis (fost primar de Sibiu cu un proces de incompatibilitate, şi unul pentru fals în acte publice şi uz de fals) să ne fie preşedinte, cine sunt cei care „şi-au luat ţara înapoi”? Sper că da

Ar fi multe de spus, dar greaţa din suflet nu mă lasă …

Mai pot doar că mă rog ca cei mulţi să primească minte şi când or veni alegerile să se gândească de două ori dacă merită deranjul …, iar ticăloşii să primească ani mulţi, de puşcărie….

La mulţi ani domnilor şi doamnelor. Fără suspendare …

Ponta dovedeşte iar că e un idiot irecuperabil. Câteva concluzii după nişte alegeri prezidenţiale precedate de o campanie electorală lamentabilă.

2 noiembrie 2014 Lasă un comentariu
Ponta a ţinut neapărat să ne arate că rămâne aşa cu a fost: un idiot tot mai penibil

Ponta a ţinut neapărat să ne arate că rămâne aşa cu a fost: un idiot tot mai penibil

La ieşirea de la vot, Victor Ponta a ţinut neapărat să sublinieze iar că e un idiot care nu are propietatea spuselor sale.

El crede că din această iarnă vom fi cu adevărat o ţară democratică, o ţară europeană, deci co în cei zece ani în care înaintaşul său politic, Ion Iliescu, România nu a fost o ţară democratică… 

Sunt convins şi optimist că după 25 de ani de când ne-am câştigat o libertate mult dorită putem pune punct unei tranziţii care nu se mai încheia. Cred că din această iarnă vom fi cu adevărat o ţară democratică, o ţară europeană. După 10 ani de război şi distrugeri, putem să ne apucăm să reconstruim. O să construim în Bucureşti, Transilvania, Moldova şi pentru românii din afară

Bravo monşer … mai trebuie să recunoşti că Ion Iliescu e un criminal responsabil de multe morţi din Decembrie 89 şi de devastarea Bucureştiului de către minerii chemaţi de el …

***

alegeriCâteva concluzii la cald după nişte alegeri prezidenţiale precedate de cea mai lamentabilă campanie electorală de după 1990…

1. Dispreţul clasei politice şi a televiziunilor obediente faţă de electorat, respectiv, telespectatori este în creştere şi se manifestă explicit. Reacţia electoratului faţă de acest dispreţ a început să fie taxat. Jumătate din români nu se mai prezintă la vot. De asemenea ratingurile televiziunilor de ştiri ajung să frizeze ridicolul.

2. Românii din străinătate sunt văzuţi de guvernanţi  ca cetăţeni de categorie inferioară care nu merită respectul şi ale căror drepturi sunt noţiuni cu formă fără fond.

3. Românii imbecilizaţi de poveşti aiuritoare cu ofiţeri acoperiţi şi politiciani arestaţi continuă să voteze escroci.

4. În România termeni ca „lege”, „democraţie”,  sunt noţiuni   lipsite de conţinut.

Asta o fi acea „democraţie originală” de care  vorbea acu peste două decenii Ion Iliescu …

ȘOC ȘOCANT: Guvernul Ponta nu are susținerea niciunei formațiuni votată vreodată de cineva

Doamne, ce ne mai place să ne dăm a fi democrați…

Din câte știu eu, noi spunem că avem o democrație căt se poate de … democrată…

Adică parlamentul reflectă voința electoratului, iar guvernul este un fel de fruct al alegerilor.

E drept, mulți spun chestii care mai de care mai vesele și mai grele, cum ar fi că voința alegătorilor e sfântă, că parlamentarii reprezintă interesele celor care i-au trimis, bla-bla, bla-bla, bla-bla .. și tot felu de astfel de prostii.

Ponta de exemplu spunea azi că acest guvern respectă, atenție, ”Voința populației” în mintea imbecilului noi nu suntem un popor ci o populație… o turmă adică.

Hai să ne reamintim ultimul moment în care poporul și-a exercita voința:

Iată rezultatele ultimelor alegeri generale:

Din câte văd eu, doar patru formatiuni politice – PSD-PC, PD-L, PNL si UDMR – au reusit sa treaga pragul electoral… 

După redistribuire, celor  patru formațiuni politice  le-au revenit mandatele:

Camera Deputatilor

  • PD-L 115 
  • PSD-PC 114 
  • PNL 65 
  • UDMR 22

Senat 

  • PD-L 51 
  • PSD-PC 49 
  • PNL 28 
  • UDMR 9

Acum avem la Guvernare un guvern USL susținut de UNPR

În interiorul USL vorbim de o alianță între PSD și Alianța de Centru Dreapta formată din PNL+PC (trebuie luate la pachet și nu separat)…

PSD nu a participat la alegeri cum nu a participat nici  PC. Ele au fost componente inseparabile juridic  ale unei formațiuni numite Alianța PSD+PS..

 Bun, câte rezultate a avut fiecare la alegeri, singurele care contează deoarece sondajele sunt niște rahaturi făcute de niște maimuțoi plătiți de alți maimuțoi, deci nu contează.. votul primatelor nu se pune..

Venind la rezultatul alegerilor, Vedem că de pe schema politică au dispărut câteva entități: Alianța PSD+PC și PNL, și au apărut USL, ACD și UNPR

Nici una din ele nu a fost legitimată de un vot popular liber, valabil și legal exprimat

Singurele formațiuni politice care au primit dreptul de a fi în Parlament de la electorat sunt PDL și UDMR. Acum sunt în Opoziție.

Poate greșesc, dar guvernul Ponta (guvern USL susținut de UNPR) e cam la fel de valabil ca teoriile tratării mătreței din părul pubian al râmelor din Republica Congelată Antarctica.

Vreau să văd și au o singură persoană care a votat vreodată în istoria cunoscută și necunoscută USL sau UNPR…

Nu există… Deci se cam duce dracului principiul care spune că parlamentarii  și partidele parlamentare sunt legitimate de votul popular.

Legitimitatea USL și a UNPR se bazează pe faptul că politicienii care o reprezintă au primit niște voturi, doar că politicienii făceau parte din ALTE FORMAȚINI POLITICE. Dacă USL și UNPR sunt legitime, atunci trebuie să recunoaștem și că partidul lui Diaconescu ESTE  partid parlamentar . Are u deputat în componență: Daniel Oajdea…

Deci întreb și eu, de unde pu… pardon pielea mea are guverul matale legitimite Domnule Ponta?

Cred că, de fapt, Guvernul Ponta este guvern legal și legitim doar într-o democrație originală definită de Ion Iliescu.  (Sincer cred că Iliescu nu a vrut să spună Democrație originală ci De Mocrație Ordinară…

Tare mi separe că ne cam făcurăn mai  de Mocrați decât e cazul … 

%d blogeri au apreciat: