Arhiva

Posts Tagged ‘Emil Constantinescu’

SIMONA IONESCU: „Zornăie cătușele… pe unii îi deranjează… cei vocali sunt politicieni… electoratul, aplaudă … zornăitul de cătușe lor le place… „

Cred că dacă cineva a reuşit cu adevărat să prezinte o fotografie extrem de sintetică a acestor zile, aceasta este doamna Simona Ionescu, redactor şef la Evenimentul Zilei

„Zornăie cătușele… Pe unii îi deranjează…. Toți cei vocali sunt politicieni. Ceilalți, electoratul, aplaudă acțiunile procurorilor … Zornăitul de cătușe lor le place… … O poziție lineară, de-a lungul anilor, a avut-o și fostul președinte Traian Băsescu …” ... atât, cred că o descriere mai sintetică, mai completă  şi mai plină de acurateţe este imposibilă.

Ştiu că dacă faci decupaje în textele cuiva mare bucurie nu îi aduci, dar sper că doamna Ionescu nu se va supăra pentru asta deoarece mai jos se poate vedea integral articolul dânsei.

Simona Ionescu

EDITORIAL

 Pe unii îi deranjează zornăitul cătușelor. Doar Traian Băsescu rămâne consecvent cu Justiția

Zornăie cătușele. Pe unii îi deranjează. O spun în gura mare sau prin comunicate, arătând spre procurorii DNA ca fiind autori ai unor regii menite să-i arate ca pe niște apostoli ai neamului.

 Toți cei vocali sunt politicieni. Ceilalți, electoratul, aplaudă acțiunile procurorilor și se reped pe rețelele de socializare să-și exprime satisfacția că, în sfârșit, în România, cineva îi ia la întrebări și pe cei din clasa politică despre afacerile lor oneroase, pe care șiau clădit averi. Zornăitul de cătușe lor le place.

Exact cum le place să citească dialogurile în care politicieni și interlopi tranzacționează șpaga. Inculpații, însă, au reacții. Unele dure, altele plângăcioase, altele de-a dreptul penibile. Colegii cu carnet de partid le cântă în strună. Rar sunt cei raționali, care fac trimitere la lege, așa cum bine a făcut-o și președintele Iohannis în cazul avizului parlamentar pentru Dan Șova.

O poziție lineară, de-a lungul anilor, a avut-o și fostul președinte Traian Băsescu, chiar dacă acum o apără pe Elena Udrea, arestată și pusă sub acuzare de DNA. Spune că el nu crede că Udrea a furat bani sau că a pretins mită, dar nu îi atacă pe procurori, nu spune că fac jocuri politice, comit abuzuri și nici măcar că pun cătușe ca să-și facă imagine. A repetat de câteva ori că „nimeni nu e mai presus de lege” și că așteaptă verdictul judecătorilor.

Și atunci când era doar președinte de partid sau primar, Traian Băsescu avea intervenții foarte clare cu privire la amestecul politicului în justiție, devoalând în repetate rânduri că justiția este subordonată politicului prin Ministerul Justiției, care de multe ori comanda procurorilor și instanțelor moduri de acțiune și soluții. Am să vă dau exemplu intervenția lui într-un caz cu un personaj celebru în ziua de azi. Se numește Mugur Ciuvică, iar reacția lui Traian Băsescu, pe care o reproduc mai jos, s-a produs în anul 2002, atunci când Ciuvică a fost reținut brutal și abuziv de procurori, la ordinul premierului Adrian Năstase.

„Procedurile utilizate de Poliţie şi Parchet în anchetarea de vineri noaptea a şefului de cabinet al fostului preşedinte Emil Constantinescu ne situează în perioada totalitară din anii ’50, perioadă «dragă mental» premierului Adrian Năstase”, a declarat, a doua zi după reținerea lui Mugur Ciuvică, liderul PD Traian Băsescu. Tot el a subliniat că anchetarea familiei fostului şef de cabinet al președintelui Constantinescu, a percheziţiei casei acestuia şi a părinţilor săi nu demonstrează decât că premierul Năstase şi-a subordonat instituţiile statului şi le-a pus în slujba acoperirii actelor de corupţie savârşite de „gaşca sa politică”.

Nu era nimic nou pentru presă, care scria periodic că niciun politician de la putere nu pățește nimic, indiferent de numărul sesizărilor depuse la Parchet. Mulți ani mai târziu s-a demonstrat și de ce se întâmplau acele lucruri, iar în timpul mandatelor președintelui Băsescu justiția și-a schimbat fața.

O confirmare, am putea spune că ne-a dat-o Traian Băsescu și în 2002, cu mult înainte de ceea ce avea să hotărască justiția: „Trebuie să spun că un element de credibilitate pe care l-am recunoscut în dosarul Armagedon II este vila de pe strada Zambaccian a domnului Năstase, construită ilegal pe un teren de circa 800 de metri pătraţi cumpăraţi de domnul Bivolaru, la preţul unui singur metru pătrat în Primăverii. Acest lucru pe care l-am regăsit în raportul Armagedon este perfect adevărat, demonstrat şi de cele trei amenzi date de inspectorii în construcţii ai Primăriei Capitalei”, a afirmat Băsescu, care atunci era președinte al PD, dar și primar al Bucureștiului.

Spre deosebire de el, secretarul general al PNŢCD, Constantin Dudu Ionescu, lider al partidului de care era apropiat Ciuvică, a avut o poziție mult mai ambiguă, mai aprope de „ghiocel” decât de cea a unui politician care spune că „protestează energic împotriva metodelor aplicate în acest caz, metode care aduc aminte de vremuri trecute, precum ridicatul de pe stradă şi percheziţia, efectuată într-un mod „total pe lângă lege”. Liderul ţărănist a spus că, dacă Mugur Ciuvică se află la originea Raportului Armagedon II, este „evident că primul-ministru trebuie să sesizeze organele competente şi acestea să facă lumină”. Supărăcioși mai erau premierii și politicienii, și pe vremuri!

Autor: Simona Ionescu

Sursa: evz.ro

Publicat: 27 martie 2015  

SIMONA IONESCU: „Și Ciuvică și avocata Voicu au fost ridicați de pe stradă, ca borfașii, fără o citare prealabilă..”

Simona Ionescu

EDITORIAL

Ce au în comun reținerea lui Mugur Ciuvică și cea a avocatei Alinei Bica

Imaginile cu avocata Laura Voicu, cea care o apără pe Alina Bica, scoasă în cătușe pe poarta DNA, mi-a amintit de reținerea lui Mugur Ciuvică, de acum 13 ani.

Generațiile de procurori sunt altele, procedura – cel puțin în cazurile acestea – pare a fi aceeași. Și Ciuvică și avocata Voicu au fost ridicați de pe stradă, ca borfașii, fără o citare prealabilă, lucru care a suscitat reacții negative la adresa procurorilor și în 2002, anul încătușării lui Ciuvică, și acum, când Laura Voicu a fost luată fără explicații și dusă la sediul DNA.

Lucrurile sunt mai nuanțate astăzi, când procurorii sunt obligați prin lege să ofere explicații publice și când românii au învățat, vrând-nevrând, mersul justiției. Noianul de dosare instrumentat de DNA și prezentat de presă aproape zilnic i-a obișnuit pe cititori și telespectatori cu etapele fiecărui proces. Știu că fiecare dosar al procurorilor trebuie să aibă un probatoriu solid și așteaptă ca ancheta să se termine într-un timp scurt (câteva luni), nu așa cum se proceda în urmă cu ceva timp, când dura un an-doi până când inculpatul ajungea în fața instanței de judecată. În cazurile de răsunet, cum a fost cel al lui Mugur Ciuvică, și când noi, jurnaliștii, am luat poziție față de modul în care s-a produs săltarea lui de pe stradă, din ordinul lui Adrian Năstase, procurorii n-au oferit explicații, dar au dat înapoi în fața presiunii presei și a politicienilor din Opoziție.

Acum, procurorii anti-corupție, când decid reținerea și cer măsura arestării preventive, spun că se impune această masură excepțională pentru că inculpatul are o atitudine necooperantă, ostilă și există indicii că ar ascunde probe și că ar influența martorii dacă e lăsat în libertate. Este și cazul vocalei avocate a Alinei Bica, a cărei reținere a fost percepută ca fiind asemănătoare cu metodele Miliției și Securității din anii ’50. Pentru acest exces de zel, ca procedură, în opinia mea și a multora, nu există explicație care să stea în picioare.

Ce au însă în comun cele două cazuri, al lui Mugur Ciuvică și al Laurei Voicu? Sub nicio formă, în ultimul nu se mai poate vorbi de presiune politică! Ca să înțelegeți atitudinea anchetatorilor, și din 2002 și din 2015, trebuie să facem o incursiune în trecut.

Politica românească mustea de corupție și în 2002. La jumătatea lunii ianuarie, aproape toate redacțiile ziarelor din București au primit pe e-mail un gen de raport, intitulat ”Armaghedon II”. Erau acuzați de corupție și de afaceri oneroase lideri ai PSD, în frunte cu premierul Adrian Năstase. Cei acuzați au sărit în aer. Ministerul de Interne și Parchetul au fost somați să descopere autorul. Scandalul a pornit într-o vineri seară, 18 ianurie 2002, când Mugur Ciuvică, fost șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, a fost oprit pe stradă de un grup de polițiști, culcat la pământ și încătușat când s-a opus ducerii cu forța la Parchet. Anchetarea lui a durat până după miezul-nopții și, probabil, doar prezența presei în fața instituției a făcut ca procurorii să-l lase în libertate. A fost arestat doar cel care a transmis textul Armaghedonului, Ovidiu Iane. Fusese descoperit de niște ofițeri de la celebra unitate ”Doi ș’ un sfert”. A doua zi, sâmbătă, la Parchetul General s-a ținut o conferință de presă în care ni s-a comunicat că Ciuvică este acuzat de instigare la transmiterea de informații false și că i s-a interzis să părăsească Bucureștiul 30 de zile.

Mugur Ciuvică a declarat că toate învinuirile nu sunt adevărate și că el nare nici o legatură cu „Armagedon II”. A precizat că nu îl miră nici declarația prietenului său Iane, care indicase că primise textul de la Ciuvică, pentru că e convins că asupra lui s-au făcut presiuni. Procurorii au susținut că au probe materiale și că Ciuvică minte.

Același lucru îl susțin și procurorii de acum, în cazul avocatei Laura Voicu. O acuză că, într-o altă cauză decât cea a Alinei Bica, a mințit cu privire la calitatea oficială a unui avocat stagiar, delegat de ea, și că acest lucru le pune în pericol ancheta. Legea le permite să ceară arestarea și pentru o astfel de atitudine împănată de minciuni. O luptă până la urmă firească, în care arbitru poate fi doar judecătorul.

Autor:  Simona Ionescu

Redactor şef la Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

SIMONA IONESCU: „O apreciez pe Monica Macovei … dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani…”

O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!

Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.

Simona IonescuE vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iuie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.

O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.

Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.

Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.

Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992- 1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.

Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:

„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.

Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.

Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)

Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.

Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.

Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.

Autor:   Simona Ionescu
Sursa: evz.ro

Alexandru Gruian despre Apuseni cu dragoste …

21 septembrie 2013 3 comentarii

Alexandru GuranM-am gândit să fac ceva relativ inedit în toată bălăcăreala legată de Roşia Montană.

Despre Roşia Montană scriu mulţi, unii nu au fost niciodată acolo, alţii nici nu ştiu unde e pe hartă, nu are cum să le pese.

Există însă oameni, care, fără nici un efort se confundă cu Apusenii pentru că  în ei se simte mirosul Apusenilor şi se aude parcă în vocea lor tulnicul Crăişorului cântând acea melodie profundă, armonioasă şi plină de sensuri, melodie care i-a chemat cândva pe moţi să se ia de piept cu Împăratul …

Unul din aceşti oameniu se numeşte Alexandru GRUIAN , jurnalist şi  doctor  al Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia.

Rar am văzut pe cineva vorbind cu atâta  dragoste sinceră şi nu paradaslăcuri  pseudopoeticărastice  despre locuri.

(Nota mea pentru acest articol: EXCELENT)

Roşia Montană şi noi: Trăsura cu joben

(Nu există adevăr, există doar justificări)

Înmormântarea lui Tomus Constantin

Înmormântarea lui Tomus Constantin

În 1998, filmam – pentru fosta emisiune a TVR Cu ochii-n patru – un documentar care s-a numit Poveşti de aur. Roşia Montană şi satele din jur sînt, practic, impregnate cu poveşti fantastice despre oloşi (uriaşi) şi pitici care exploatau aur în vremuri nu foarte clar precizate, cu vîlve, duhuri care bîntuiau galeriile de mină, ajutîndu-i pe căutătorii de aur sau pedepsindu-i pe hoţi. Sînt şi poveşti despre care toţi spun că ar fi adevărate, cu mineri care au dat lovitura în goana lor după aur, cumva asemănătoare celor din California sau Alaska, însă la scară mai mică. Un asemenea norocos, găsind o pepită, şi-a celebrat şansa printr-un alai original, cu mai multe trăsuri, într-una din ele fiind purtat, cu mare cinste, bastonul peste care fusese aşezat jobenul proaspăt îmbogăţitului – marcă a noii stări sociale. Păcălită, lumea saluta jobenul, pînă să ia seama la trăsura în care se afla personajul.  

Cam aşa şi cu realitatea de la Roşia Montană. E greu să fii obiectiv. Peste informaţiile riguroase se suprapune emoţionalul, în cantităţi impresionante, bine asezonat cu o mare doză de manipulare mediatică. În plus, fiecare are adevărul lui – evident, cu propria argumentare, în funcţie de interes, educaţie, situaţie socială.  

Pentru mulţi, venirea la Roşia Montană a lui Frank Timiş, misteriosul investitor româno-canadiano-australian, părea să fie salvarea mineritului aurifer. În 1997, planurile începeau să capete concreteţe – cîştigarea alegerilor de către CDR şi preşedintele Emil Constantinescu, geolog de profesie, promitea să deblocheze discuţiile despre o investiţie majoră, prezentată drept cea mai mare din Europa în domeniul mineritului aurifer. Mai mult – în plan era inclusă şi ecologizarea zonei, sistematic distrusă de exploatările comuniste începînd cu 1970, fără a fi luate minime măsuri de protecţie a mediului. Cele peste 400 de tone de aur şi 1500 de tone de argint deveneau resurse care ar fi asigurat nu doar prosperitatea Roşiei Montane, ci şi a oraşelor moarte din jur – Abrud şi Cîmpeni –, iar bunăstarea ar fi reverberat la distanţe mari, prin stimularea unor întregi ramuri industriale şi de servicii. Şi nu era vorbă goală – fără să se fi extras vreun gram de aur, diversele faze preliminare aduceau cîştiguri mici, medii sau foarte mari, în funcţie de specificul activităţii, însă în directă legătură cu compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Munţii Apuseni sînt plini de răni provenite din minerit. Nu departe de Roşia Montană, iazul de la Valea Şesei a înghiţit un sat şi este, practic, un dezastru ecologic. Intenţia de reluare a exploatării de la Roşia Montană, la cu totul alţi parametri şi folosind tehnologii bazate pe cianură, a focalizat întreaga atenţie asupra localităţii în care mileniul III a adus, în primul rînd, sistarea subvenţiilor şi închiderea carierei existente. Salariile compensatorii au venit şi s-au dus – au rămas sărăcia şi promisiunile Gold-ului, denumirea folosită de localnici pentru a desemna firma româno-canadiană care concesionase drepturile de exploatare a zăcămîntului.

S-au difuzat hărţi cu perimetrul care urma să fie exploatat, a apărut şi termenul de „relocare“. Preţurile creşteau exorbitant. După anul 2001, în Roşia Montană şi-au deschis sedii bănci şi agenţii imobiliare. Compania a început să facă oferte consistente proprietarilor din viitorul perimetru al exploatării. Erau cumpărate terenuri, păşuni, livezi, acareturi, unele improvizate pentru a li se creşte artificial valoarea. O sîrmă între doi pari devenea gard, cîţiva pomi înfipţi în pămînt peste noapte se numeau livadă. O căsuţă care valora maxim 25 de milioane de lei (în banii de atunci) a fost cumpărată de companie cu preţul de 1,07 miliarde. În general, oamenii au primit foarte mulţi bani, la care nici nu puteau visa. Unii s-au mutat la Zlatna, la Alba Iulia sau Deva, pentru că sumele primite le-au permis să-şi cumpere apartamente confortabile, în locul căsuţelor de la munte. S-au relocat şi proprietarii de case mari, sănătoase. Am discutat cu oamenii. A fost foarte greu să reziste la asemenea oferte, mulţi nici nu şi-au propus. Nu ar fi cîştigat atît de mulţi bani muncind toată viaţa pe brînci. Se gîndeau la copii, la şansa lor, la sărăcia şi lipsa de perspective a zonei. Unii nici nu şi-au mai dorit să fie angajaţi la viitoarea exploatare minieră – au plecat, pur şi simplu, bucuroşi că scapă. 

În paralel, a apărut rezistenţa, mai redusă ca pondere, dar cu mare vizibilitate publică. Cei care se opuneau Gold-ului s-au grupat în ONG-ul Alburnus Maior. Doreau să fie lăsaţi în pace, pledau pentru dezvoltarea turismului şi cereau statului să ecologizeze cu orice preţ zona. Refuzau să-şi părăsească casele, nu voiau să audă de vînzare, indiferent de sume – poziţie pe care şi-au menţinut-o pînă în prezent. Au ajuns în conflict cu o parte a consătenilor, mizînd totul pe simpatia de care se bucurau în rîndul opiniei publice, mult mai înclinată să dea dreptate celor care afirmau că-şi apără pămînturile de agresiunea unei companii miniere care doreşte să distrugă munţii, şi nu oricum, ci folosind cianuri. Le-au sărit în ajutor alte ONG-uri, s-au născut mişcări civice şi chiar un festival cu nume rustic – Fîn Fest. Au fost aruncaţi în luptă avocaţi şi jurişti, care au început să se opună proiectelor companiei miniere, declanşînd procese legate de autorizaţiile de mediu şi alte aspecte tehnice, care au produs întîrzieri mari, altele faţă de cele – să le spunem oficiale – determinate de ezitările autorităţilor.

Vrei să îngropi o problemă – fă o comisie

În 2003, vizita ministrului Mediului de atunci, Petru Lificiu, a inaugurat o serie lungă de promisiuni, urmate de tot atîtea tergiversări. S-a promis o comisie internaţională, care să valideze fiabilitatea soluţiilor tehnice ale RMGC. S-au dat – cum altfel? – termene. Nu s-a format nici o comisie. S-a făcut trimitere la Academia Română, dar nici o rezoluţie notabilă nu a venit din acea direcţie. Devenea evident că nimeni nu dorea să-şi asume nici un fel de răspundere. Cei care plecaseră erau buni plecaţi, o parte îşi puneau şi îşi pun încă speranţele în deschiderea exploatării, iar opozanţii au fost cei mai consecvenţi, pentru că strategia lor a fost cea mai puţin costisitoare, dar şi cea mai eficientă. Nu s-au lăsat aşteptate nici scenariile. Cei care erau pro-exploatare acuzau că în spatele opozanţilor s-ar afla manipulatori de profesie, cu un singur scop: pleacă tu ca să vin eu. În paralel însă, discuţiile deveneau mai tehnice, cu argumente contra foarte puternice: utilizarea cianurilor şi nivelul foarte scăzut al redevenţelor care urmau să fie plătite statului român, plus distrugerile ireversibile suferite de munţii care urmau să fie aruncaţi în aer pentru a li se extrage bogăţia – aur, argint şi ce-o mai fi. „Chiar, ce-o mai fi?“ s-au întrebat unii, ştiut fiind faptul că minereurile complexe sînt chiar complexe. O mai fi şi altceva, cu valoare mult peste cea a aurului şi-a argintului? Campaniile de convingere cum că cianurile nu ar fi periculoase nu au avut efect. Într-o vizită pe care am făcut-o în 2004 la exploatarea minieră auriferă Rio Narcea din nordul Spaniei (inaugurată de regele Juan Carlos), ni s-au prezentat măsurile excepţionale de protecţie, dar a fost acceptat şi un adevăr esenţial: deşi foarte redus, pericolul unei catastrofe există. Catastrofă cu care, de altfel, România s-a confruntat în anul 2000, cînd cianurile provenite de la un iaz de decantare de lîngă Baia Mare au ajuns în Dunăre. Şi nu trebuie uitat un aspect esenţial, spun opozanţii proiectului – sîntem în România, unde totul este excesiv relativizat, legile şi regulile nu sînt respectate, comisiile nu prezintă nici o garanţie.

Pentru omul simplu din Roşia Montană, susţinător al începerii exploatării, argumentele protestatarilor din Bucureşti nu fac decît să-l enerveze: nu sesizează nuanţe legate de conotaţiile mai ample ale protestelor, de votul de blam dat clasei politice sau de hipsterii cu gîndire matură. Toate astea le înţeleg doar reprezentanţii RMGC, conştienţi de impactul politic intern şi internaţional al protestelor. Omul simplu îşi vede compromise şansele la un loc de muncă, în condiţiile în care mult-invocatul turism este din start minat de modul deplorabil în care arată zona acum, desfigurată de mineritul ceauşist, la care s-a adăugat cel de tranziţie. Argumentele sămănătoriste nu conving decît o mînă de naivi.  

Opozanţii exploatării au motive de bucurie: cauza lor a învins sau este foarte aproape! Deocamdată nu se pot gîndi la ce urmează, savurează succesul. Nu pot estima cum va fi viitorul şi aprobă cînd li se spune că, pentru ţară, protestele au fost un succes, că au scos în evidenţă mecanisme viciate de luarea deciziilor, mai greu de înţeles pentru cei care se întreabă din ce vor trăi de acum încolo. 

Informaţiile la care au acces şi unii, şi alţii sînt contradictorii. Nimeni nu bagă mîna în foc pentru nimic – salută un joben gol, adîncindu-se în scenarii conspiraţioniste: unde o fi capul?… Dincolo de acest mister, există aspectele peste care cu greu se poate trece: pericolul cianurilor şi redevenţele foarte mici pe care ar urma să le încaseze statul român, stat ale cărui ezitări succesive şi bîlbe la nivel înalt arată ori rea-voinţă, ori incompetenţă.

Autor:

Alexandru GRUIAN – jurnalist, dr. al Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia

Sursa:

dilemaveche.ro

Cine este acest domn Alexandru Gruian? 

Cred că un jurnalist se defineşte cel mai bine prin ceea ce scrie…

Iată încă un articol scris de dânsul, articol în care mie, mi se pare că se regăseşte aceeaşi sinceră dragoste profundă  pentru Apuseni, dragoste care cred că îl defineşte:

De la Ţebea la Sarmizegetusa Regia, cu Avram Iancu şi Ion Mincu …

Alexandru Gruian

Alexandru Gruian

Vă propun un exerciţiu, aşa, mai ciudat – sper că nu şi sinistru. Imaginaţi-vă că sunteţi Avram Iancu. Nu Avram Iancu cel din viaţă, ci Avram Iancu eroul! Adică Avram Iancu cel din lumea de dincolo, privind, o dată pe an, la mijlocul lunii septembrie, comemorarea de la Ţebea. Aţi fi deci Avram Iancu şi aţi sta aşa, liniştit, în Rai – presupun că ar trebui să fie în Rai – privind o mulţime de oameni trişti, unii cu discursuri sforăitoare, alţii agitând pancarte şi huiduind, alţii mimând o pioşenie pe care nu au avut-o, nu o au şi nu o vor avea niciodată. Toţi spunând că-l comemorează pe Crăişor. V-ar plăcea? Asta în timp ce majoritatea susţin sus şi tare că nu, Serbările nu trebuie politizate… Vă spun drept că mie unul nu mi-ar plăcea să văd mereu oameni trişti – şi aşa se spune că noi, românii, suntem cam trişti. Păi pentru asta am luptat? v-aţi putea întreba, fiind – vă reamintesc – în rolul lui Avram Iancu. Ca să vedeţi mereu oameni care sunt trişti sau în orice caz aşa vor să pară? Care să spună că nu trebuie politizat nimic?

            Păi totul este de fapt demagogie. Discutam încă de acum câţiva ani astfel de aspecte cu Mircea Moloţ, preşedintele CJH. Ceea ce a făcut Avram Iancu a fost în primul rând politic – şi încă politică de înaltă clasă! Din considerente fals-patriotice, preferăm să se creadă că Avram Iancu a fost aşa, un iobag mai răsărit, mai iute la mânie, iubitor de dreptate şi de popor care a spus ardeleneşte „no, gata? no hai…” (fie vorba-ntre noi, geniale cuvinte, esenţă a ardelenismului, îs mândru de ele…) şi a plecat la luptă, aşa, un fel de răscoală mai elevată, de secol XIX. Nu-i chiar aşa. Adevărata istorie a lui Avram Iancu este mai complicată, a unui om instruit, racordat la tendinţele secolului său, la tendinţele continentului din acea vreme, care a dus un război. Şi mai ales a făcut politică. Şi care nu are nici o vină că în ziua de azi a face politică a devenit o activitate compromiţătoare, de care lumea nu vrea să audă. Mare păcat, politica este ştiinţa şi de ce nu arta de a conduce Cetatea, termen generic care poate fi un oraş sau statul.

            La Ţebea ar putea fi repus în drepturi actul politic. Măcar simbolic. Iar istoria sa poate fi consultată aici:

 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/avram-iancu-contrarevolutia-romaneasca-transilvania-1848-1849

            După cum, în noianul ştirilor de tot felul, m-a bucurat cea referitoare la Sarmizegetusa Regia şi la implicarea Institutului de Arhitectură Ion Mincu în conservarea şi amenajarea sitului arheologic din Munţii Orăştiei. În sine, această implicare presupune responsabilitate şi este în primul rând un act de cultură. Prea des asistăm la improvizaţie, nu că nu s-ar întâmpla şi în alte părţi (echivalentul lui Decebal în istoria Franţei, galul Vercingetorix, arată precum Napoleon al III-lea; dacă tot era împărat acel Napoleon, şi dacă tot nu se ştia cum arată Vercingetorix, de ce să nu fie precum împăratul…?). Dar implicarea unui institut de nivel naţional poate fi o garanţie a seriozităţii şi a responsabilităţii cu care trebuie tratat un sit precum Sarmizegetusa.

            În plus, poate n-ar strica să avem ocazia să învăţăm o istorie a dacilor mai puţin contrafăcută şi plină de experimente ezoterice gen Oreste. Puteţi începe consultând revista online Historia. Iată şi un articol aici:

 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intemeiat-burebista-primul-stat-dacic

            Ştiu că vor fi controverse, dar unanimitatea nu are farmec…

Autor:  Alexandru Gruian

Sursa: zhd.ro

 

Ion Cristoiu: „De ce m-am sucit? De-al dracului!”

25 septembrie 2012 Un comentariu

Ion Cristoiu, către Mihai Gâdea: „De ce m-am sucit? De-al dracului!”

Editorialistul EVZ spune că Mihai Gâdea îi datorează cariera şi dezvăluie ce anume l-a făcut pe realizatorul de la Trustul Intact să-l atace atât de dur într-o emisiune anunţată, în stil OTV, ca fiind prima dintr-o serie de „mari dezvăluiri”

Despre emisiunea lui Mihai Gâdea, difuzată duminică seara de Antena 3 şi care a avut ca unic scop denigrarea lui Ion Cristoriu, analistul politic vorbeşte cu detaşare, afirmând că a aflat despre răutăţile vehiculate de la avocatul său.

Evenimentul Zilei: Ce părere aveţi despre ce s-a întâmplat duminică seara la Antena3? Este vorba despre cele peste două ore pe care vi le-a dedicat Mihai Gâdea…

Ion Cristoiu: Ca gazetar, eu nu aş fi consacrat atâta timp în prime time unui jurnalist pentru că, şi dacă această emisiune era critică, se recunoştea de fapt că cel atacat este o personalitate. Mai ales că tema acestei emisiuni, anunţate de dimineaţă în stilul OTV, adica ceva cu dezvăluiri senzaţionale, era „Enigma sucirii lui Ion Cristoiu”. Cu alte cuvinte, de ce, după o perioadă de patru ani de critică a lui Traian Băsescu, Ion Cristoiu nu îl mai atacă.

Este acesta un subiect de interes?

Fără falsă modestie vreau să vă spun că nu cred că publicul este ros de întrebarea de ce Ion Cristoiu nu îl mai critică pe Băsescu.Pentru că răspunsul este foarte simplu. Pentru că, din 1961 de când fac gazetarie, m-am sucit, cum spune acum domnul Gâdea, de nenumărate ori. Nici eu nu mai ştiu de câte… Eu sunt cel care l-a susţinut, în EVZ, pe Emil Constantinescu. Atunci când a început să repete, în calitatea lui de preşedinte, greşelile lui Ion Iliescu, am început să îl atac. După ce a terminat mandatul şi a început să-i coboare steagul, tot eu am fost singurul jurnalist care i-a dat o mână de ajutor. Dacă domnul Gâdea m-ar fi întrebat direct, i-aş fi răspuns că am o slăbiciune şi anume aceea că, automat când o personalitate politică este adulată de toată presa, aşa cum s-a întâmplat cu Traian Băsescu din perioada 2005-2009, eu reacţionez instinctiv invers, criticândul. De asemenea, când respectivul „pică” şi este călcat în picioare de toată presa, eu îl apăr.

Emisiunea lui Gâdea nu a rezolvat enigma, a fost o critică continuă, cu materialul clientului, e adevărat, la adresa dumneavoastră. Ce a declanşat această reacţie la Trustul Intact, fiindca a existat cu siguranţă binecuvântarea lui Voiculescu pentru aşa ceva?

Cred ca este vorba despre un editorial publicat de mine în „Evenimentul Zilei” în care eu, în calitate de „magistru” al lui Mihai Gadea – oricât ar vrea el acum săşi schimbe biografia nu are cum să nu recunoască faptul că era un prezentator fără nici o faimă şi, făcând emisiune cu mine seară de seară, timp de peste patru ani, a ajuns vedetă, director… În memoriile mele am să scriu şi faptul că am avut un rol destul de important în numirea lui ca „ştab” la acest Trust. Deci mi-am permis să fac observaţia că domnul Gâdea se află într-o fază foarte periculoasă a carierei sale de gazetar şi anume…l-a luat apa!Există în presă, dar e valabil şi în politică, şi în viaţă, în general, oameni care ajung în scurt timp – şi fără să lupte -şefi, personalităţi, vedete şi atunci încep să creadă că sunt „buricul pământului.” Mihai Gâdea îl chemase pe premier şi îi ţinea predici. Mai mult şi mai grav, îi dădea şi indicaţii ce să facă, cum să se certe cu Traian Băsescu! Eu nu cred că aceasta este gazetărie…

Dar este şi vina lui Victor Ponta care s-a lăsat călcat în picioare de un moderator…

Mihai Gâdea putea să mă sune să îmi spună ce l-a deranjat, putea chiar să mă mustre fiindcă puteam să îi mai spun un lucru. Acela că el, ca toţi cei care vorbesc în numele patronului şi au doar puterea dată de patroni, nu este o autoritate în sine. Mihai Gâdea nu este un lider, un formator de opinie. Autoritatea lui este dată doar de Dan Voiculescu. În plus, este o iluzie să creadă că cei care tremură acum în faţa lui chiar tremură. Experienţa mea spune că politicienii iau „culoarea” moderatorilor la emisiuni, îi fac curte chiar, o fac pe umilii, dar când va veni momentul te pălesc cu ghioaga în cap.

Şi atunci care a fost noima acestui atac?

Cu siguranţă, reacţia lui a fost disproporţionată. Totuşi, sunt omul căruia Mihai Gâdea îi datorează cariera. Din multe puncte de vedere. Altfel, nu trebuia să cheltuiască atâtea resurse ca să dovedească faptul că eu sunt inconsecvent.

Şi asta nu e tot, a spus că mai are dezvăluiri de făcut, a ameninţat cu nişte contracte ale tipografiei unde sunteţi acţionar…

Chiar mă amuză, hai să lămurim aspectul asta. Eu sunt acţionar minoritar la un trust de presă din Buzău, nu sunt manager. Habar nu am despre ce contracte este vorba. Ceva despre o revistă editată pentru Ministerul Turismului. Dacă eu, Ion Cristoiu, aş fi făcut o astfel de revistă, doamna Udrea ar fi trebuit să dea acatiste la biserică…

Jurnalistul spune că mereu a luat apărarea unui politician atunci când toată presa îl punea la zid

„Când îmi voi scrie memoriile, voi dezvălui eu de ce Gâdea îmi datorează o mare parte a succesului său.”

ION CRISTOIU, jurnalist

„Mihai Gâdea nu reprezintă o preocupare pentru mine”

Evenimentul zilei: Cum credeţi că se va îngropa securea războiului?

Ion Cristoiu: Eu nu am niciun război cu nimeni, ca urmare nu am ce îngropa. Şi, repet, nu poate exista nicio dezvăluire despre mine fiindcă toate dezvăluirile le-am făcut eu! În cărţi şi în interviuri.

La finalul emisiunii, Mihai Gâdea a făcut o paralelă între Ion Cristoiu şi Octavian Paler, un fel de „cel bun şi cel rău”…

Mi se pare chiar o chestie stupidă. Paler a murit. De unde ştie el cum ar fi evoluat maestrul?

Gâdea a lăsat să se înţeleagă că sunteţi în spatele unor aşa zise „maşinaţiuni” împotriva lui. Aţi comandat aşa ceva?

Este încă o dovadă că Mihai Gâdea îşi supraestimează personalitatea. El nu reprezintă o preocupare pentru mine ca să comand materiale, să pornesc o campanie. Nici măcar nu am văzut înregistrarea emisiunii. Am sunat doar avocatul pentru a vedea dacă este ceva pentru care să intentăm proces. Am înţeles că nu. Cu critica sunt de acord. Dacă, însă, în cadrul „dezvăluirilor” vor apărea lucruri incorecte, am să mă adresez justiţiei. Deocamdată nu pot da pe cineva în judecată pentru o emisiune despre „Enigma lui Cristoiu”.

Nu credeţi totuşi că emisiunea a fost făcută pentru scopuri comerciale, de rating?

Cred că îmi faceţi un elogiu nemeritat spunând că personalitatea mea, pusă în dezbatere în prime time, ar mai face rating… Cu sinceritate vă spun că eu nu aş fi făcut o emisiune despre Ion Cristoiu!

„Îmi faceţi un elogiu nemeritat spunând că personalitatea mea, pusă în dezbatere în prime time, ar mai face rating. Eu nu aş fi făcut o emisiune despre Ion Cristoiu.”

„E adevărat, sunt un sinucigaş”

Evenimentul zilei: Hai să elucidăm noi „enigma” domnului Gâdea. Totuşi, de ce v-aţi „sucit”?

Ion Cristoiu: Haideţi să vă spun de ce. De-al dracului! De-asta m-am sucit! Ei au spus duminică seara că sunt sinucigaş. Chiar sunt! Fiindcă să îl înjuri patru ani, seară de seară, pe Băsescu, atunci când era foarte puternic şi putea să facă ceva în ceea ce mă priveşte şi să îţi schimbi radical atitudinea atunci când nu mai are nici o putere, este psihologie de sinucigaş, între noi fie vorba… Imaginaţi-vă că aş fi continuat pe linia înjurării lui Băsescu. Păi acum USL-ul mă punea de zece ori directorul ICR! Ori eu am acest talent, tocmai atunci când o personalitate nu mai poate face nimic, încep să o apăr. Aşa este, sunt un sinucigaş… Dar îi avertizez pe toţi cei asemenea lui Mihai Gâdea, Mircea Badea sau Adrian Ursu care încearcă să desluşească aceste „suceli” de-ale mele. Nu există dezvăluiri, senzaţionale sau nu în biografia mea, pe care eu însumi să nu le fi făcut încă! 

Dar cu privire la jurnaliştii cu care aţi fost „la cuţite” şi lângă care apăreţi acum în emisiuni, cum este?

S-a făcut mare caz şi de asta. Gândiţi-vă că numai din istoria relaţiei mele cu Vadim Tudor se poate face un roman. L-am sprijinit când se pornise o campanie împotriva lui fiindcă era candidat la preşedinţie, apoi am avut proces cu el şi nu garantez că nu ne vom (re)împăca într-o zi. Şi relaţia mea cu Mihai Gâdea. Iată că acum suntem certaţi şi până în 2009 eram în relaţii mai mult decât cordiale. Chiar şi el a recunoscut că i-am fost mentor… Dar cele două ore „cheltuite” pentru mine duminică seara arată că l-a luat apa. Putea să îmi dea un telefon, el a preferat să facă emisiunea..

Autor:  Vlad Teodorescu
Sursa: evz.ro

P.S. Dacă se întâmplă ca domnul Cristoiu sau cineva din apropierea domniei sale, am o curiozitate personală ce rog să îi fie transmisă.

Cam cât încasează cei care merg la Antna 3 în calitate de invitați  mai mult sau mai puțin permanențiși în ce mod se fac aceste plăți?

Poate domnul Cristoiu și-o face un minut liber și mi-o satisface curiozitatea. (Poate și unu-două exemple)

Am și o motivare: vreau să știu cam la cât e prețul conștiințelor în orașul cu mitici…

”Sinteza zilei” cu Gâdea, Ursu și Badea – o trilabă tristă

24 septembrie 2012 Lasă un comentariu

Credeam că am descoperit că nu există nimic mai penibil decât OTV-ul, ori una din emisiunile realizate la Antena 3 de isterica Dana Grecu, infatuatul Victor Ciutacu, ori decât cele făcute de măscăriciul Mircea Badea, narcisistul Radu Tudor, bovinul Andrian Ursu ori de mai nou Mihai Gâdea cauzatorul erect…

Ieri am descoperit că există. 

E vorba de o emisiune numită Sinteza zilei în care Gâdea Badea și Ursu, confirm ordinelor stăpânului lor s-au adunat să îl înjure pe comunistul Ion Cristoiu.

Evident, fără niciun fel de tragere de inimă, cei trei reușeau să se facă de râs mai ales că din fragmentele cu Critoiu nu reușeau, spre disperarea lor, decât să arate că ăla este un jurnalist iar ei, trei măscărici slugarnici, iute săritori să îndeplinească ordinele stăpânului lor bășinos.

Despre Imperiul Austro-Ungar  se spuntea că este un imperiu bicefal… despre o emisiune cu trei penisuri leșinate care nu e ridică oricât s-ar strădui prestatorii … ce poți să spui că e?

Un eșec penibil, o trilabă tristă…

Mai bine să-l  lăsăm pe Horia Tabacu să descrie trista emisiune (personal nu sunt destul de masochist ca să fi putut urmări de la cap la coadă mizeria)… se pare că a văzut mai mult decât mine.

Antena 3 (live). Cum au ajuns Gâdea și Badea niște ridicoli triști și Ursu penibil, atacându-l pe Cristoiu

O emisiune de excepție, care precede Sinteza zilei, este tulburată de news alert și un crol învolburat. Se anunță subiectele lui Gâdea. Numai nume mari, numai sume enorme de bani. Le vom afla pe toate, în curând!

Dacă nu cumva, ca de obicei, discuțiile se vor lungi și când, tocmai, tocmai să aflăm dezvăluirile , vine Badea și Gâdea amână totul pe ziua următoare, și tot așa. Bine că mai e foarte puțin și toate acestea se vor lămuri. S-o fi întors Varanul? E la butoane? Romică e în public, vine și Sobaru? Ce atitudine vor adopta față de Dan Diaconescu, un subiect care nu se poate ocoli?

Știu că, mai târziu, Badea o să îl înjure pentru că el și cu Oreste au ratat o privatizare pe la chibrituri, dar Gâdea e altceva. El servește alte interese, e mai potolit, are datorii la patron. El face ce trebuie nu ce simte.

Număr în gând, începe!

Gâdea anunță un atac necruțător împotriva celor ce îl sprijină pe Băsescu. Vorbește ca și cum ar fi mâncat bătaie de la cineva. Se leagă de Ion Cristoiu, cel cu care a început emisiunea, cu ani în urmă. Grea sarcină i-a dat Varanul! Gâdea nu i-a răspuns niciodată lui Cristoiu, care l-a atacat sistematic. Îi este greu să îi răspundă pentru că au avut o relație de afecțiune. Povestește viața lui cu Cristoiu. Amintiri frumoase până ce Cristoiu a simțit să sprijine regimul Băsescu. Și Gâdea nu mai poate. Îi va răspunde. Va da fragmente din emisiuni. Deja e plictisitor și se simte că nu îi cade bine ce face. Nu se mai înțelege, le amestecă.

Doar Adrian Ursu și Mircea Badea sunt invitați. Cam greu, dar scapă dând un fragment de emisiune cu Cristoiu. Gâdea stă pe scaun, nu l-am văzut niciodată așa de abătut. Fragmentele cu Cristoiu nu spun nimic. Sunt rupte din context. Bine că intervine Ursu. E prudent, teoretizează, nu are curaj să atace. Totuși, fără să spună nimic punctual îl analizează pe Cristoiu, în general.

În primul rând că nici nu știe ce vorbește și, chiar dacă ar ști, tot s-ar face de râs. Vorbește despre sceneta scenograma. Numai el știe ce spune. Ursu le încurcă rău, bine că vine Badea. Nici lui nu-i cade bine. E alt Badea, vorbește confuz și pe ocolișuri. Până acum e , vrând să îl critice pe Cristoiu, îl laudă. Varanul va fi nemulțumit. Le-o fi frică de Cristoiu? Nu cred, îl respectă și nu știu pe unde să scoată cămașa.

Badea se încurcă, i se întâmplă rar. Vorbește despre extratereștri și de Manolea. Gâdea mai dă o secvență de emisiune. Nu se înțelege chiar nimic. În orice variantă, cât ar fi ura de mare o emisiune-rechizitoriu, alcătuită din crâmpee din alte emisiuni, nu va fi nciodată convingătoare. Poate doar pentru publicul fidel, pentru fanaticii care înghit orice, cu tot cu plută.

De la un fragment din Antena 3 se trece la un fragment de la postul B1 TV. Băsescu chiar îl laudă pe Cristoiu, așa înțeleg eu. Nu pricep ce vrea Gâdea. Nu se înțelege chiar nimic. Prezenta emisiune este cea mai dezlânată din tot ce am văzut la Gâdea. Ajungem și la Corneliu Vadim Tudor. E aiurea. Se vorbește despre Emil Constantinescu. Bine ar fi să dea o publicitate și să trecem la altceva. Gâdea ar vrea, el simte cursul emisiunii, Varanul insistă.

Se vorbește despre referendumul trecut. Este întrebat Badea care vorbește despre Cristoiu de acum câțiva ani, cum l-a văzut el. Parcă ar avea febră, nu e Badea. Ajungem și la Ciuvică, care ar putea să se schimbe și el. Ajungem la eutanasiere. Ei trei bat palma și hotăresc cum să îl omoare pe oricare dintre ei ar greși, adică ar simpatiza cu Băsescu. Cu pușca? Nu se stabilește în ce mod. Sărim la Ceaușescu la vânătoare când îl bătea pe unul cu vergeluța. Apoi la Băsescu dus în spate de cel care nu reușise să repare liftul de pe navă. Doamne, ce emisiune!

De vină pare Băsescu , pentru tot ce s-a întâmplat pentru că păcălește ziariștii. Aiureli, dar le preia și Badea. Mai bine ar trece la șervețelele lui MRU, cu Cristoiu nu merge, pentru ei în reîncarnarea asta. Gâdea a fost la proces cu Cristoiu împotriva lui Cartianu. Repetă ce a mai spus la începutul emisiunii. Badea nu-i cunoaște pe unii gazetarii despre care se vorbește. Dar pe Cristoiu îl cunoaște, au trăit alături în fiecare seară și tot nu înțelege ce s-a întâmplat. Alt fragment, cu Turcescu și cu Mircea Marian. Pe ecran se bat niște femei.

Nu mai știm în ce emisiune suntem. În direct sau se dau fragmente de mai demult. Vine vorba despre Sorin Ovidiu Vîntu care ar trebui să îl dea afară pe Turcescu. Apare și Ludovic Orban. Cristoiu a dat mulți gazetari în judecată, cerându-le bani mulți. Gâdea a ales prost fragmentele.

Revenim în platou. Este înmormântare. A trecut mai mult de jumătate din emisiune. Se bagă și Ursu, care vorbește despre Cristoiu și Sadoveanu. Îl critică ușor și pe Sadoveanu și vorbește despre boierii trădători din marele scriitor. Mai bine era cu grafice și cu Hidroelectrica. Unde-i Oana?

Cristoiu este comparat cu evenimentul din ziua de 23 august 1944 și Badea spune că nu a mai văzut un asemenea om toată viața lui! Ei vor să îl critice, pentru că așa a venit ordinul de zi pe unitate și efectul este invers. Băsescu e un magician, Cristoiu putea să fi fost șantajat. Dar nu puteau exista motive. Băsescu are talent.

Ajungem la Turcescu. Despre el, și Badea și Gâdea vorbesc mai în largul lor. Acum Cristoiu vorbește despre EBA și imediat se sare la Vîntu și la premii. Iar se enervează Varanul. Fragmentele date cu Cristoiu sunt interesante, nu îl descalifică, dimpotrivă. Repede trebuie trecut la alt subiect, ăsta s-a ratat. Se ia pauză.

Varanul vrea tot despre Cristoiu. Asta facem! Se bate apa-n piuă. Ursu trece de la Cristoiu la propaganda băsistă în general. Teoretizează plictisitor, fără să înțeleagă el măcar ce spune. În emisiunea asta se poate trece de la una la alta, fără sens. Dacă spui Băsescu și critici. Badea și-a mai revenit. Cristoiu ar fi declarat, spune el, că ar fi plecat de la Antene din cauza lui. Badea nu se bucură, dar îl gâdilă la orgoliu. Gâdea spune că a avut sentimente față de Cristoiu și le enumeră.

În platou, Gâdea are un fotoliu mai mare decât Badea. Apare și un contract de miliarde, dar nu se precizează dacă este adevărat. Gâdea spune că se vor lămuri lucrurile în altă seară. Badea spune că nu lucrează pentru bani. Începe un cult al personalității la adresa lui Cristoiu. Emisiunea este într-un impact.

Ursu o critică pe Elena Udrea. Badea vorbește despre Triunghiul Bermudelor. A cam trecut emisiunea. Iar se dau frânturi de emisiuni, cuvinte rupte din context. Ajungem la băieții de la Cluj. Aiureli, m-am uitat cum s-au schimbat personajele principale în ultimii ani, cum erau îmbrăcați și cam atât.

Mai vorbim despre nunta EBEI. Badea vorbește despre mașina lui  – Dacia, căreia i-a fiert motorul după 80 km. Ventilatorul se rotea invers. Mecanicii nu l-au crezut. Doar după doi ani, un mecanic i-a dat dreptate. Îl compară pe Cristoiu cu un ventilator. Se trece la Cartianu și la un proces. Ursu concluzionează că lipsește rușinea. Devine puțin poet, vorbește chiar despre dragoste. Badea a plecat. O să intre în curând.

Autor:  Horia Tabacu

Sursa: evz.ro

Adevarul despre „suceala” lui Ion Cristoiu

Despre emisiunea lui Mihai Gâdea, difuzată duminică seara de Antena 3 și care a avut ca unic scop denigrarea lui Ion Cristoriu, analistul politic vorbește cu detașare, afirmând că a aflat despre răutățile vehiculate de la avocatul său. În exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu dezvăluie motivul pentru care și-a schimbat atitudinea față de Traian Băsescu precum și față de alți colegi din breaslă.

Despre emisiunea lui Mihai Gâdea, difuzată duminică seara de Antena 3 și care a avut ca unic scop denigrarea lui Ion Cristoriu, analistul politic vorbește cu detașare, afirmând că a aflat despre răutățile vehiculate de la avocatul său. În exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu dezvăluie motivul pentru care și-a schimbat atitudinea față de Traian Băsescu precum și față de alți colegi din breaslă.

evz.ro

Citiți și:

Ponta l-a adus pe Blair cu mii de euro să spună banalități. Pe când și Clinton să învețe tesedistele cum se fumează trabucul pe Potomac?

După ce Ponta l-a plătit cu mii de euro pe minut pe Blair să spună lucruri pe care le știe toată lumea, îl va invita oare și pe Clinton să învețe tinerele TSD-iste cum de fumează un trabuc?

Tony Balir, fostul premier britanic a susținut o conferință în care a îndemnat la o Europă unită pentru a se putea face față mai ușor problemelor cu care se confruntă țările europene.

Iată o parte din spusele sale ( citate luate de pe evz.ro )
„Este foarte greu pentru naţiuni diferite să fie împreună, dar, în lumea de azi, dacă vrem să fim siguri că valorile fundamentale ale democraţiei (…) sunt apărate, e un mijloc fundamental. Este nevoie de Europa în ansamblul său, să fie suficient de puternică, de hotărâtă, să fim siguri că aceste valori continuă să trăiască şi că, în secolul XXI, care va fi dominat de multe puteri emergente, noi, Europa, avem puterea şi unitatea să facem vocea noastră auzită şi valorile noastre respectate şi să le permitem celor care cred că sunt majoritatea în lume, să le lăsăm posibilitatea să o facă. Este nevoie de unele decizii majore pe termen scurt şi de unele decizii majore pe termen lung. (…) Cred că Europa este viitorul nostru comun, sunt mândru de ţara mea, sunt mândru de ce face în lume şi sunt sigur că pentru ţări ca ale noastre o parte din viitor este un viitor comun şi acel viitor este sigur în Europa”.
Blair a subliniat necesitatea unirii ţărilor europene, în actualul context geopolitic, pentru ca acestea să poată fi suficient de puternice din punct de vedere economic, politic.
„Viitorul Europei nu este determinat de dorinţa noastră de pace – aceasta s-a realizat deja -, ci de cum să ne unim cât mai eficace în scopurile de a rămâne puternici în lume”, a adăugat expremierul britanic.
După părerea sa, una dintre cele mai mari provocări în Europa este legată de moneda unică pentru care sunt necesare măsuri puternice pe termen scurt şi lung.

„Pe termen scurt, pentru ca moneda unică să supravieţuiască. Trebuie să fie limpede că Europa o susţine”, a precizat el. O mare provocare este durabilitatea monedei unice, respectiv depăşirea actualei crize a zonei euro. „Această provocare există şi va necesita hotărâri foarte dificile şi leadership politic”, a mai spus Tony Blair.
Fostul premier britanic mai consideră și că trebuie reformat modul de funcţionare a pieţei muncii europene, dar şi modul de realizare a parteneriatului stat – sindicate „absolut fundamental pentru viitorul Europei”.
„Raţiunea Europei de astăzi ţine mai mult de putere decât de pace, pacea fiind legată de statul naţional. Ceea ce ne trebuie astăzi este să ne concentrăm pe lucrurile care fac Europa mai puternică, lucrurile care se traduc în progrese clare, în standardele de viaţă. (…) De exemplu, că avem un sens comun pentru o politică externă şi de securitate”, a spus Tony Blair.
Blair a amintit două evenimente: momentul 1975, când a votat pentru aderarea Marii Britanii la fosta comunitate europeană, precum şi vizita sa la Bucureşti, în 1999, când a susţinut cu tărie aderarea României la Uniunea Europeană.
„Mă bucur să vă văd acum membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Deci, s-ar părea că sunt foarte interesat de acest aspect din perspectiva cuiva care este profund pro-european. Deşi criza economică umbreşte toate celelalte, acum eu cred că Europa a fost o forţă pentru bine şi rămâne o forţă pentru bine în lume. Uităm prea uşor cum multe secole de diviziuni şi de vărsare de sânge au existat în continentul nostru european. Şi uităm mult prea uşor că am avut multe decenii de stabilitate”.
Potrivit acestuia, marile schimbări ale secolului XXI vor fi marcate, între altele, de ridicarea Chinei şi a altor ţări importante, ce vor deveni puteri „care să influenţeze lumea într-un mod ce va schimba întreaga paradigmă a geopoliticii”.
Totodată – a mai subliniat  subliniat Blair – SUA rămâne ‘de departe’ cea mai mare putere economică şi militară din lume”.

La eveniment au fost prezenți au fost prezenţi foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, foştii premieri Călin Popescu-Tăriceanu, Petre Roman şi Victor Ciorbea, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, europarlamentari, vicepreşedinţi ai PSD, deputaţi şi senatori, lideri sindicali, numeroase personalităţi din mediul academic şi universitar, analişti, jurnalişti.

(Articolul original poate fi văzut aici)

Dacă cineva își va imagina că pe expremierul britanic l-a apcat dragostea față de Roânica noastră se înșală rău.

 Nu, Bair prestat un serviciu pentru care a fost plătit. Ca un instalator sau electrician care face ceva iar tu, ca beneficiar scoți banul.

Ziare.com  scrie că:

„Tony Blair face parte din „crema vorbitorilor” pe plan international, alaturi de Bill Clinton si Al Gore. Onorariile lor sunt fabuloase. 

In 2008, cotidianul spaniol El Pais scria ca Blair a perceput, pentru un discurs de 90 de minute la Madrid, un onorariu de 240.000 de lire sterline (aproximativ 290.000 de euro), ceea ce ne duce la 2.600 de lire (circa 3.200 de euro) pe minut.”

3200 de euro pe minut …wow …binișor, nu?

Treaba e că se pare că pe Blair, l-a adus Ponta, deci cu banul ar fi sărit PSD. Interesant, oare de unde i-o fi luat de vreme ce datoriile zice PSD că nu prea poate să le plătească ?

Eu stau și citesc și iar citesc aceste citate din discursul britanicului. Personal nu găsesc nimic din ce nu știam și asta pentru că din când în când mai citesc presa…

Personal speram ca Blair să spună cam cum se simțea când bombardierele britanice ucideau amărâți prin Irak sau prin alte părți ale lumii…

Eram curios, poate, să aflu și cam ce au spus liceenele britanice atunci când le-a spus că cea mai sigură metodă de contracepție este sexul oral…

Aș fi fost poate curios să aflu cam cum se simte fiul său  Niky (23 de ani, absolvent de Oxford, actualmente profesor) în căsuța (vezi foto) de 1.13 mlilioane de lire sterline din buricul Londrei  pe care i-a cumpărat-o prin 2008.

E vorba de un  apartamenteste compus din patru dormitoare, trei bai, o terasa, un living deschis, o bucatarie si un garaj.

(Vezi articolul aici )

Aș mai fi poate curios ce mai face Cherie, soția sa.

Cherie Blair, soția expremierului britanic, pentru a se conforma transpasrenței pe care politiciani o tot clamează, a pozat pentru un nud ca să vadă tot britanicul că nu are nimic de ascuns.

Tabloul se numește „Stridint Nude, Blue Dress”și a fost pictat în urmă cu 30 de ani de Euan Uglow. O schiță a tabloului a fost vândută cu 4000 de lire sterline de galeria Browse & Darby, schiță pe care  se pare că a achiziționat-o familia Balir.

Soția premierului britanic a pozat în 1972 când avea 22 de ani, înainte de a se căsători

(Vezi articolul aici)

Poate aș mai fi curios ce mai face Laureen Booth, cumnata lui Blair.

Aceasta cere nici mai mult, nici mai puțin decât punerea lui cumnatului său, Tony Blair sub acuzare. Pentru crime de război din cauza invadării Irakului.

 Lauren Booth,  Sora vitrega a sotiei lui Tony Blair, Cherie s-a convertit anul trecut la islam, in urma unei calatorii in Iran. Miercuri, aceasta le-a declarat unor jurnaliste ca Tony Blair ar trebui judecat pentru ca „a inselat poporul britanic si Marea Britanie , lasand sa izbucneasca un razboi bazat pe minciuna”.

(Vezi articolul aici)

O fi fost  Toni Blaier un premier britanic important, o fi știind el lucruri pe care noi, muritorii de rând nici nu ni le putem imagina, dar a fi plimbat ca un fel de maimuțoi care să repete lucruri pe care le știe tot omul mi se pare penibil.

Dacăp era o conferință gratuită unde să ne împărtășească din înțelepcionea sa, parcă mai mergea. Dar să încaseze mii de euro pe minut plus cazare masă și transport de lux mi se pare că nu e deloc OK.

Îmi revine, obsesiv parcă,  întrebarea:

De unde a luat Ponta banii ca să plătească prestația lui Blaier?

Putea dă caute înregistrarea din 2008 unde Blair a prestat pentru 3400 de euro pe minut, iar banii salvați astfel, dacă tor nu avea ce face cu ei, să îi doneze celor cărora zicea că și-a donat indemnizația pentru chiulangeală din Parlament.  

Și mai are tupeul să spună că în România se cheltuiesc banii aiurea.

Poate n-are fi rău să îl invite și pe Bill Clinton să le învețe pe tinerele TSD-iste cum se fumează un trabuc…  

Surse:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-a-spus-tony-blair-in-discursul-de-la-bucuresti-973650.html

http://www.ziare.com/stiri/eveniment/tony-blair-vine-la-bucuresti-1158152

http://www.ziare.com/international/casa-alba/sotii-blair-i-au-luat-fiului-o-casuta-de-1-1-milioane-de-lire-sterline-911784

http://www.ziare.com/magazin/experiment/nudul-lui-cherie-blair-costa-600-000-de-lire-sterline-692932

http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/cumnata-lui-tony-blair-cere-punerea-lui-sub-acuzare-pentru-invadarea-irakului-1071547

Cristian preda – Criza din perspectivă instituțională

5 februarie 2012 Lasă un comentariu

Consultările de mâine de la Cotroceni sunt probabil cele mai tensionate din istoria noastră post-decembristă.
Motivul nu e legat de separarea bipolară a partidelor din majoritate și respectiv din opoziție. S-a mai întâmplat. Și Ion Iliescu și Emil Constantinescu au avut parte de situații în care disputa politică a așezat față în față tabere care păreau să fi rupt orice punte. Mineriadele – din 1990, 1991 sau 1999 -, ca și criza intervenită după forțarea demisiei lui Radu Vasile sunt doar câteva stări de mare tensiune în care dialogul a fost absent.
Motivul tensiunii maxime de acum nu e legat nici măcar de actorii implicați. E drept că Antonescu și Ponta nu au mai cunoscut, ca lideri de partid, o asemenea tensiune a confruntării, în vreme ce președintele a mai avut parte de ea, în vremea în care regimul a funcționat ca unul de coabitare (2007-2008).
Noutatea e alta. Pentru prima dată din 1989 încoace, Opoziția e în afara Parlamentului. Aceasta e, din punct de vedere instituțional, contestarea cea mai radicală a unei majorități din regimul instituit de Constituția de la 1991.
În momentul de față, există două riscuri majore.
Primul ar fi paralizia instituțională. Dacă toate pozițiile actuale sunt păstrate – guvernul rămâne în post, iar Opoziția în afara legislativului – până la data scrutinului viitor, regimul e văduvit de una din instituțiile sale centrale. Un parlament fără opoziție e o cameră fără responsabilitate, iar un guvern care are adversari doar în stradă e lipsit, de fapt, de autoritate.
Al doilea risc e delegitimarea regimului. Aceasta s-ar produce dacă modificarea stării actuale – printr-o schimbare de guvern sau prin revenirea opoziției în Parlament – n-ar trezi nicio reacție în tabăra adversă. Dacă o nouă garnitură guvernamentală nu ar aduce opoziția înapoi în Camere sau dacă, dimpotrivă, o revenire a USL din stradă nu ar conduce la schimbarea formulei guvernamentale, s-ar legitima fie boicotul, fie șantajul. Ambele sunt alimente periculoase pentru regimul nostru poliic.
Acesta e, la drept vorbind, și foarte fragil și foarte rigid. Mijloace care în alte locuri sunt folosite pentru a debloca situațiile critice – demisia guvernului sau dizolvarea Parlamentului – sunt în cazul românesc instrumente a căror simplă invocare a agravat de fiecare dată crizele politice. În asemenea situații, nimic nu poate fi rezolvat dacă, pe lângă un dram de inteligență politică, moderația nu devine regula principală de conduită.
Sunt convins că Traian Băsescu a înțeles criza dintr-o perspectivă instituțională. N-ar trebui însă lăsat singur, tocmai acum când e conștient că are nevoie și de prieteni politici, și de adversari.

Autor: Cristian Preda

Sursa: cristianpreda.ro

%d blogeri au apreciat: