Arhiva

Posts Tagged ‘exagerări’

Presa română, un trocarici cu roţi pătrate sau ovale.

7 august 2010 12 comentarii

Trocariciul. Unii spun că e un cuvând derivat din unirea cuvântului „electro” şi „car”,    alţi că ar fi format din cuvintele „troacă” şi „carici”. Ce e o troacă ştie sau bănuieşte oricine, ce e un carici … vorbim cu altă ocazie poate. Sau poate nu…

În ceea ce priveşte înţelesul, eu ştiu că înseamnă electocar, mijloc de transport tractat, folosit la transportul de persoane pentru agrement, iar ca sens depreciativ cineva îmi zicea că e un vehicul care indiferent de tracţiune, are proprietatea de a te vace să ai senzaţia că mergi pe un drum cu gropi, indiferent de cum e în realitate drumul.

În fine. Indiferent care e definiţia corectă, mie mi se pare că presa română e u trocarici în ultima variantă pe care am pomenit-o.

Indiferent despre ce vorbeşte, despre sport, politică, probleme sociale, lifestyle, monden etc, presa română consideră că e tabu să vorbeşti de lucrurile pozitive.

Dacă ceva e rău, indiferent dacă e important sau nu, urâtul şi mizeria trebuiesc scoase în evidenţă. Dacă ceva destul de rău încât să aducă rating nu există sau e de importnţă minoră, treaba trebuie exagerată şi repetată până pare a fi important, definitoriu pentru povestea respectivă.

Astfel am ajuns să vedem tot felul de ciudăţenii, sau persoane absolut nanale ca mari personalităţi, vedem în postura de  „vedete” tot velul de oameni care nu au nimic de spus, sau care nu au făcut nimic reamente important, vedem detalii din viaţa unora ca fiind prezentate ca extrem de importante, in fond, nişte lucruri caare se pot dicuta cel mult la o cafea de două cocoana din anturajul celui în discuţie cund n-au altă trabă importantă cum ar fi punera părului pe moaţe, ori comentarii referitoare la ultimul episod al telenovelei în vogă la ora aia.

Am aflat astfel de exemplu că un fotbalist, şi-a tras o gagică nouă, că nevasta altuia preferă să îşi vopsească ungiile de-a latul nu de-a lungul, că  iubitul de conjunctură a iubitei oficiale a vecinului surorii, prietenului, fostei iubite a fotbalisului X din campionatul judeţean prieten la grădiniţă cu fotbalitul Y de la FC Aburiţii din deal colegul de grădiniţă al fotbalisului Z din Divizia a fost văzut fumând, dar nu direct de cel care a scria articolul ci „o sursă” care preferă să îşi păstreze anonimatul deoarece dacă o pronde bărbatu-său o rupe în bătaie, imortant insă e altceva, în vremea în care „sursa” şi ţina artticolului erau colegi la scoala generală nu fuma, deci, acum fumează „iarbă”. Normal că, fire morală, jurnalistul e de parte „sursei”. Astfel imediat comite un articol în care Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne , Ministerul Învăţământului şi alte instituţii ale statului sunt criticate pentru dezinteres, iar ministrul e ântrebat dacă îşi va da demisia…

Mai există un şablon în comportamentul presei române.

Cum îl prind pe un …domn Importanu’, îl şi întreabă dacă crede că e posibi ca … ceva. Ăla se gângeşte puţin, apoi zice, da, teoretic e posibil, practic …

Ei bine, a doua zi vedem că în presă apare că „Domnul Importantu’ ” a declarat că e absolut convins că ceea ce îlintrebase reporterul se va întâmlpa.

Hai să exemplificăm. Din sport.

După cum deja ştie tot românul Unirea Urziceni a jucat cu Zenit St.Petersburg.  În s-a jucat acasă la Unirea.   Scorul a fost egal 0-0.  A fost prezentat ca un mare rezultat, în deplasare Unirea a pierdut pierzând şi calificarea. Dar, zicea presa, a fost o prestaţie şi o eliminare onorabilă…

În schimb, prestaţia timişorenilor în dubla confruntare cu MyPa (din Finlanda) unde a câştigat în deplasare dar a făcut egal acasă, calificânduse în final cu scorul general de 5-4 este prezentată ca „o calificare ruşinoasă”. Nu ştiu de ce, dar eu parcă  prefer o „calificare ruşinoasă” unei „eliminări onorabile”.

Tot presa asta a noastră, pentru că vorbim de sport, prezintă ca pe mari realizări faptul că unele formaţii (de fotbal, evident, în mintea jurnajiştilor, prin fotbal se înţelege doar fotbal) exportă în draci jucători imediat ce aceştia au început să „mişte”, sau că aduc de afară jucători ţinuţi pe la rezervele echipe a sau a treia.

Ceea ce se întâmplă în sport, se poate extinde la orice domeniu, dar să rămânem aici.

Aceiaşi jurnalişti, când vorbesc de un  „adversar sportiv” spun „duşman de moarte”, când comentază un meci nu contează ce s-a întâmplat în teren ci cum înjură X conducător, ce ghete scumpe ca a lui Mutu şi-a tras oarcine, ce manele se cântă în vestiar, ce fac gagicile jucătorilor. Cum joacă echipa nu contează. Dacă se întâmplă ca unii să se certe în vestiar avem asigurat spectacolul mediatic.

Indiferent cât de important e un fapt pozitiv, acesta nu e arătat. Poate ar avea unii ceva de învăţat. Nu, e amintit cel mult la captolul Fapt Divers. O mizerie, indiferent cât e de nesemnificativă, e exagerată, ne e servită cabombă mediatică, pont esenţial în desfăşurărie din domeniul respectiv.

Nu credeam că e posibil ca nişte televiziuni autodefinite ca televizoini de ştiri să aloce zile întregi de comentarii unor afirmaţii făcute de nişte tabloide, fie ele şi dintr-o mare capitală europeană.

Este aberant ceea ce face media română. Dacă ne mai gândim şi că acei jurnalişti sunt primii care sar de celulită în sus când vine vorba să plătească impozite şi taxe ni se face părul măciucă.

Auzim că li se pare normal să fie plătiţi pe drepturi de autor care să nu fie impozitate sau să nu fie luate în seamă la plata CAS, dar când vine vorba de pensii, musai să fie trataţi preferenţial.  Vezi Doamne ei şi-au pus viaţa în slujba binelui public, deci …

Binele public… deh.  Noţiune extrem de abstractă. Ca şi aceea de libera exprimare care trebuie interpretată ca bolile, de la individ la individ. Adică dacă omul e „om obişnuit”, libertatea cuvântlui e interpretată ca „dreptul de a tăcea”, dacă în schimb e jurnelist, indiferent dacă e jurnalist la un mare cotidian sau televiziune ori radiou central, dreptul la libera exprimare e văzută ca dreptul de a înjura, a calomnia, a emite aberaţii, a murdări orice şi pe oricine, a acuza chiar dacă nu ai dovezi.

Cred că situaţia  ar trebui remediată de CNA, dacă am avea. Ceea ce avem noi i se numeşrte aşa e ceva care ne costă enorm şi care monitorizează presa prin filtrele intereselor unuia sau altuia, iar hotărârile e a sancţiona se iau doar cf. unor interese pe care nu le poţi ghici dacă eşti un extraterestru din altă galaxie decât a noastră, eşti surd, orb, tâmpit, pesedist-ori penelist simultan. A… şi n-ai nici televizor şi nu citeşti nici ziarele.

Da, urâtul, jegoşeniile, duhoarea, miasmele otrăvitoare, putreiciunile, patologicul ne sunt arătate ca cele mai importante chestii, ca definitorii pentru lumea în care trăim; binele, frumosul şi alte alea nu ne sunt arătate deoarece am risca Doamna fereşte să luăm exemplu.

De aceea zic. Presa română e un trocarici cu roţi ovale sau pătrate, astfel încât, indiferent cât de bun e un drum, cei transportaţi au impresia că circulă pe un drum bombardat.


Categorii:Presă Etichete:, , , ,
%d blogeri au apreciat: