Arhiva

Posts Tagged ‘fasciști’

Dacă Horia Roman Patapievici şi Horia Mihăieş sunt fascişti, rog să fiu şi eu considerat fascist sadea

Ca de obicei, Victor Ponta nu pierde nici o ocazie de a ne mai arăta odată că este idiot.

Victor Ponta

Miercuri, 07.o5.2014 a declarat că a refuzat decorarea lui Horia Roman Patapievici şi a lui Horia Mihăieş deoarece au exprimat „opinii anti-româneşti, chiar fasciste”, aceştia fiind propuşi în calitate de foşti şefi ai de preşedintele Traian Băsescu în calitate de Institutului Cultural Roman (ICR) spre decorare. Victor Ponta a refuzat să contrasemneze decretul respectiv deoarece … aşa vrea muşchiul lui. individul nu şi-a motivat decizia.

Patapievici, Mihăieș

Astfel Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională asupra unui posibil conflict juridic.

Este vorba despre propunerea presedintelui de a decora fosta conducere a ICR, si eu am doua rezerve. Prima rezerva este legata de faptul ca, in baza raportului Curtii de Conturi care a fost transmis mai departe catre toate institutiile competente, conducerea de atunci a ICR, asa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit in mod gresit o multime de fonduri publice. Deci, sa ii decoram pe cei care au folosit prost banii publici sau chiar i-au deturnat mi se pare gresit”, a declarat premierul răspunzând unei întrebări.

Tot ponta a mai continuat afirmând că “erau acolo persoane care au facut deseori declaratii si au exprimt opinii anti-romanesti, chiar fasciste. Nu exagerez, pentru ca daca va uitati la domunul Mihaies (Mircea Mihaies, fost vicepresedinte al ICR – n.red.), care e de extrema-dreapta, este un fascist batran, asa, ca nu credeam ca mai exista neo-nazisti in Europa, uite exista si in Romania, or, eu nu pot sa contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, au gestionat gresit bani publici si, pe de alta parte, care exprima pozitii impotriva Romaniei. Daca dl presedinte Basescu doreste sa ii decoreze, sa o faca, dar nu cu semnatura mea”.

În sesizarea către CCR în care Traian Băsescu cere Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict între instituţii şi să îl oblige pe premier să motiveze refuzul, se spune:

„Precizam ca proiectul de decret de decorare a unor personalitati care au indeplinit functii de conducere in cadrul Institutului Cultural Roman a fost insotit de Memorandumul semnat de catre Presedintele Romaniei, ce cuprinde motivele avute in vedere pentru acordarea distinctiilor.

Astfel, Prim-ministrul a refuzat nemotivat sa contrasemneze proiectul de decret privind conferirea unor decoratii, respectiv: 1. Ordinul National ‘Steaua Romaniei’ – in grad de Cavaler domnului Horia-Roman Patapievici, fost presedinte al Institutului Cultural Roman; 2. Ordinul National ‘Serviciul Credincios’ – in grad de Cavaler doamnei Tania Radu si domnului Mircea Mihaies, fosti vicepresedinti ai Institutului Cultural Roman; 3. Ordinul National ‘Pentru Merit’ – in grad de Cavaler domnului Dan Croitoru secretar general al Institutului Cultural Roman”, se mai arata in sesizare.

Potrivit comunicatului presedintiei, refuzul lui Victor Ponta „este evidentiat de un simplu ‘NU’, subliniat, urmat de semnatura prim-ministrului si stampila rotunda ce se regaseste pe Nota de transmitere spre contrasemnare semnata de catre domnul Gheorghe Angelescu, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administratiei Prezidentiale”.
……………

„Prin urmare, refuzul exprimat de Prim-ministru, fara a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel institutional, generand un conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile publice implicate in procedura acordarii decoratiilor, respectiv Prim-ministrului, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte”.

Astfel, în argumentarea trimisă se aratăcă se  goleste de continut atribuţia Preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare premierul nesocotind flagrant principiul constituţional al loialităţii şi colaborării autorităţilor publice .

Sursa declaraţiilor: revista22.ro

P.S. Dacă domnii Horia Roman Patapievici şi  Horia Mihăieş sunt fascişti şi anti-români rog să mi se permită două lucruri:

1. Să îmi arog onoarea de a mă considera  şi eu profund fascist şi anti-român,

2. Să consider că Victor Ponta e un idiot irecuperabil, demn urmaş al unueia din cele mai sinistre figuri din istoria României: Ion Iliescu

Rusia invadează Crimeea după modelul german

12 martie 2014 2 comentarii

În toată istoria ei, Rusia, indiferent dacă a fost vorba de Imperiul Ţarist, de URSS sau de Federaţia Rusă a manifestat o dorinţă, mai mult sau mai puţin recunoscută, de a avea un cuvânt greu asupra Europei.

Poarta de intrare spre îndeplinirea acestei dorinţe, în viziunea rusească, fiind controlul asupra Peninsulei Balcanice. În momentul actual, pentru Rusia cea mai simplă posibilitate de a putea să îşi arunce sinistra unbră asupra Balcanilor este aceea de a controla Marea Neagră.

Răbdători, indiferent daci era vorba de Georgia, Transnistria, Nagorno Karabakh ori Crimeea modelul e asemănător. Crearea de conflicte care să rămână îngheţate dar nu rezolvate pentru a putea fi activate când vine momentul, moment pregătit de păstrarea de trupe în zonă şi de incitarea unor chestiuni legate  de etnie.

De mare şi fierbinte actualitate este invazia şi ocuparea Crimeii.

Povestea nu începe de acum. Flota Mării Negre a fost lăsată în Crimeea, lucru pentru care Ucraina s-a bucurat o lungă perioadă de preţuri extrem de favorabile la gaz. Tot gazul siberian a fost folosit de ruşi ca armă şi pentru crearea unei dependenţe a Occidentului, închiderea robinetului, la momentul oportun, punând Europa în situaţia în care şi-ar băga coada să rişte probleme uriaşe în economie.

Parşivenia rusă făcând ca Europa să nu îşi asigure şi o variantă alternativă de alimentare cu gaze.

În cadrul pregătirii invaziei şi ocupării Crimeii, ruşii au acordat cetăţenie rusă ca la balamuc, apoi a creat în Ucraina un  scandal monstru şi s-a apucat să spună că cetăţenii ruşi ar fi în mare pericol, armata rusă intervenind să îi apere, vezi Doamne…

Oare Europa a uitat de invazia Poloniei de către Germania lui Hitler? 

Revista 22  într-un articol scris de Timothy Snyder , intitulat „Ucraina: realitatea din spatele propagandei Kremlinului” sunt analizate chestiuni care au stat în spatele invaziei Crimeei.

Vladimir Putin

Ucraina: realitatea din spatele propagandei Kremlinului

Invazia rusa si ocuparea Crimeii sunt un dezastru pentru ordinea europeana. Dar si mai important este ce isi imagineaza presedintele Putin ca face. Indiciile se afla in fata noastra, in limbajul campaniei de propaganda care a inundat media rusa. Categoriile repetate constant sunt acelea de “lovitura de stat fascista” in Ucraina si notiunea de “cetateni rusi” care sufera sub aceasta. Justificarea lui Putin pentru a ocupa partial Ucraina, amenintand totodata cu invazia intregii tari, a fost de a-i salva pe rusii de acolo de fascisti.

Sa luam pe rand pe fiecare dintre cele doua asertiuni. Au ajuns la putere actualele autoritati ucrainene prin intermediul unei lovituri fasciste? Dupa cum toata lumea stie, masa de protestatari impotriva regimului Ianukovici a reunit milioane de oameni, din toate soiurile ideologice. Dupa ce regimul a incercat sa curme protestul tragand in manifestanti de pe acoperisuri, negociatorii UE au ajuns la un acord potrivit caruia Ianukovici urma sa cedeze puterea parlamentului. In loc sa semneze legislatia pe care s-a angajat sa o promoveze, Ianukovici a fugit in Rusia. Parlamentul a constat ca presedintele si-a abandonat responsabilitatile si a urmat procedurile care se aplica intr-un astfel de caz, continuand procesul de reforma constitutionala. Au fost anuntate alegeri prezidentiale anticipate pentru luna mai si formarea unui guvern interimar.

Primul ministru este un liberal conservator, unul dintre cei doi vicepremieri este evreu si guvernatorul importantei provincii estice Dnipropetrovsk este presedintele Federatiei Organizatiilor Evreiesti din Ucraina. Si daca oricine poate dezbate nuantele constitutionale, cu siguranta acest proces nu a fost o lovitura de stat. Si cu certitudine nu a fost fascista. Reducerea puterilor presedintelui, anuntarea alegerilor prezidentiale anticipate, restaurarea principiilor democratice nu au legatura cu ceea ce presupune fascismul.

Mai mult, liderii comunitatii evreiesti si-au declarat sustinerea pentru noul guvern si opozitia totala fata de invazia rusa. Dintre cele 18 portofolii ale noului cabinet, 3 sunt detinute de partidul de extrema dreapta, Svoboda. Liderul acestuia se bucura de mai putin de 2% sustinere conform unui sondaj recent – unul realizat dupa invazia rusa din Crimeea, un eveniment care ar fi trebuit sa fie favorabil nationalistilor. In orice caz acesta este materialul folosit de Putin pentru a prezenta totul drept o lovitura fascista.

A doua asertiune, aceea a oprimarii cetatenilor rusi din Ucraina, lipseste de asemenea. Pe parcursul ultimelor luni un cetatean rus a fost omorat in Ucraina si nu sub amenintarea protestatarilor ucraineni sau a actualului govern. Dimpotriva. El lupta de partea revolutiei ucrainene si a fost ucis de glontul unui tragator de elita.

In orice caz, de cand Ucraina nu permite dubla cetatenie, sunt foarte putini cetateni rusi rezidenti in tara. Dar sa ii luam pe cei care sunt: un grup notabil este format din soldatii si marinarii cantonati la baza de la Sevastopol. Din moment ce acestia apartin armatei, cu greu poate fi spus ca au nevoie de protectie. Un alt grup apartine fortelor speciale care ocupa acum Crimeea. Un al treilea este grupul rusilor care a fost adus cu autobuze de peste granita pentru a sustine demontratiile pro-ruse si pentru a-i bate pe studentii ucraineni din Estul Ucrainei. Un ultim grup de cetateni rusi sunt fostii politisti apartinand fortelor guvernamentale care au participat la reprimarea demonstratiilor. Fiind recompensati cu pasapoarte rusesti, acestia pot acum sa calatoreasca in Rusia. Niciunul dintre aceste grupuri nu poate fi in mod plauzibil descris ca avand nevoie de protectie.

Putin vorbeste si de compatrioti rusi, o categorie care nu are statut legal. Prin compatrioti el intelege oameni pe care guvernul rus ii considera rusi sau care se auto-identifica drept rusi si care, in consecinta, au nevoie de protectie. Acelasi tip de argument, nevoia de a proteja asa numitul Volksgenossen, a fost folosit de Adolf Hitler in enuntarea revendicarilor germane asupra Austriei si asupra regiunii sudetilor. Si chiar daca protectia Volksgenossen ar fi justificata juridic, nu este foarte limpede cine sunt acesti oameni. Este adevarat ca ucrainenii vorbesc rusa, dar acest lucru nu ii transforma in rusi. Problema limbii poate fi confuza. Cetatenii ucraineni sunt de obicei bilingvi, vorbesc in ucraineana si rusa.

Rusii sunt rareori bilingvi. Astfel ca este prea simplu sa pui semnul egal intre capacitatea de a vorbi rusa si identitatea rusa necesara pentru a fi protejat de Rusia. O parte dintre cetatenii ucraineni se percep rusi – in jur de 17% din populatie – dar asta nu inseamna ca sunt tinta discriminarii sau ca se identifica cu statul rus. Chiar si in Crimeea, unde legaturile emotionale cu statul ucrainean sunt foarte slabe, doar un procent din populatie identifica Rusia drept patria sa.

In mai multe proteste recente, ucrainenii vorbitori de rusa si chiar etnici rusi din estul Ucrainei au respins  categoric orice nevoie de protectie din partea Moscovei. O petitie a vorbitorilor de rusa si a rusilor din Ucraina ii cerea lui Putin sa ii lase pe cetatenii ucraineni sa isi rezolve singuri problemele. A fost semnata de 140.000 de oameni.

Si totusi de ce este aceasta propaganda absurda atat de utila pentru regimul Putin? Propaganda are un rol important si profund. In Uniunea Sovietica, propaganda nu era o versiune editata a realitatii, ci chiar incercarea de a construi o realitate diferita. In fosta URSS, presupozitia celor care credeau in promisiunea comunismului era ca viitorul este la fel de real daca nu si mai real decat prezentul. Propaganda sovietica nu era o versiune a lumii in care traim ci o reprezentare a lumii viitoare. Daca intelegem propaganda in acest sens, intelegem si de ce autorii ei sunt relativ netulburati de ceea ce ar parea drept erori factuale si contradictii.

Sa luam ideea nazistilor evrei, drept consecinta logica a propagandei Kremlinului despre revolutia din Kiev. Asertiunea este aceea ca nazistii sunt autorii loviturii; realitatea empirica arata ca cel putin o parte dintre cei aflati acum la putere sunt evrei. De aici scepticismul nostru potrivit caruia evreii sunt nazisti sau ca o lovitura nazista ar pune evrei in fruntea aparatului de stat ucrainean.

Insa in ideologia Uniunii Sovietice, identificarea evreilor cu nazistii era utila celor aflati la putere, astfel ca evreii nazisti au devenit o realitate propagandistica. In anii de dinaintea mortii lui Stalin, Israelul devenise parte a unui complot coordonat de fascistii din Vestul capitalist. Dupa Razboiul de 6 zile, sovieticii ii prezentau pe soldatii israelieni drept imitatori ai Wehrmachtului si SS-ului. Aceasta propaganda a fost urmata de expulzarea evreilor din Polonia comunista. Faptul ca evreii au parasit Polonia indreptandu-se spre Israel si Statele Unite a fost prezentat ca o dovada ca au fost tot timpul nazisti. Regimurile au considerat util din punct de vedere politic sa loveasca in evrei si astfel evreii s-au transformat in nazisti.

Propaganda nu este o descriere eronata, ci un scenariu de actiune. Interpretata in acesti termeni, invazia Crimeii nu a fost o reactie impotriva unei amenintari reale, ci incercarea de a activa o amenintare astfel incat violenta care ar urma ar deveni un mijloc de schimbare a realitatii. Propaganda este parte integranta din actiunea menita sa o justifice. Din aceasta perspectiva, o invazie rusa ar conduce la o contrareactie nationalista ucraineana ceea ce ar face toate povestile despre fascisti, adevarate, reatroactiv.

Cand parlamentul Federatiei Ruse l-a autorizat pe Putin sa foloseasca forta militara impotriva Ucrainei, acesta a definit obiectivul razboiului drept restaurarea “normalitatii sociale si politice”. Concluzia este aceea ca politica si societatea ucraineana nu sunt normale. Este si o formulare cu implicatii terifiante. De cata violenta si de cate generatii este nevoie pentru a normaliza societatea ucraineana, adica pana cand artificiala idee a democratiei occidentale si pana cand asa numita identitate nationala ucraineana ar fi uitate?

Si totusi actiunea dramatica nu a adus la viata mult visata realitate. Ucraina nu este un teritoriu rusesc condus temporar de cativa fascisti. Dimpotriva, arata ca un loc in care atmosfera revolutionara s-a consolidat pe fondul invaziei straine. Dupa cum a precizat rabinul sef al Ucrainei acum cateva zile: “exista multe diferente de opinie intr-o revolutie, dar toate acestea au disparut acum. Ne confruntam cu o amenintare externa numita Rusia. Aceasta i-a adus pe toti laolalta”.

S-au declansat proteste impotriva ocupatiei ruse peste tot in tara, pana si in Sud si Est, unde majoritatea oamenilor urmaresc televiziunea rusa si unde economia este strans integrata cu cea a Rusiei. Ucrainenii care doar cu cateva zile in urma se aflau in conflict unii cu ceilalti pe tema revolutiei lor, protesteaza acum sub acelasi steag.

Au existat si ciocniri violente, ca cele de la Harkov, dar acestea au fost generate de autobuze pline cu rusi aduse de peste granita. Este putin probabil ca violentele impotriva “turistilor” rusi vor fi suficient de convingatoare incat studentii ucraineni sa ajunga la concluzia ca sunt compatrioti rusi.

Costurile actiunilor rusesti sunt foarte reale pentru Europa, pentru Ucraina si pentru Rusia insasi. Propaganda rusa a furnizat o justificare eleganta tacticilor rusesti si a articulat o perspectiva ruseasca pentru Ucraina. Dar in cele din urma este doar propaganda cea care uneste tactica cu obiectivele. Nu exista nicio strategie, doar un tiran talentat care oscileaza intre universuri mentale conectate doar prin intermediul unei tesaturi de minciuni. Putin se confrunta cu o alegere: fie sa utilizeze si mai multa violenta, in speranta ca o doza suplimentara va face visul sa devina realitate, fie sa caute o cale de iesire care sa ii permita sa proclame o victorie de etapa.

Extrase de Octavian Manea din Crimea: Putin vs. Reality, de Timothy Snyder, publicat in The New York Review of Books, 7 martie 2014.

Sursa: revista22.ro

Să ne amintim de invazia Poloniei de către Germania lui Hitler, moment istoric de început al celui de-al II-lea război mondial, moment foarte asemănător în anumite privinţe cu momentul invaziei Cremeii de armata Federaţiei Ruse a lui Putin.

Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Wojna obronna 1939 roku–Războiul de apărare din 1939, de germani: Polenfeldzug–Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și „Campania poloneză din septembrie” ori „Războiul polono-german din 1939”), a fost inițiată de Germania NazistăUniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia, fiind evenimentul care a declanșat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai Poloniei (Regatul Unit și Franța) au declarat răboi Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă vreme de CanadaAustralia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie1939, la numai o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici.

După un presupus „atac polonez” de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forțele germane au atacat Polonia din nord, sud și vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a lungul granițelor țării, forțele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil. Forțele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare îndârjită în zona așa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aștepte promisul contraatac aliat.

Pe 17 septembrie 1939Armata Roșie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonezLupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Germania avea un avantaj numeric important asupra Poloniei, dar și un important avantaj material, dată fiind politica de înarmare nazistă din perioada de dinainte de război. Heer (Armata terestră germană) avea aproximativ 2.400 de tancuri organizate în 6 divizii panzer, care foloseau o nouă tactică de luptă. Aceasta prevedea că diviziile de tancuri, acționând în colaborare cu restul unităților armatei, lovea masiv liniile inamice, le străpungea, izola și încercuia porțiunile selectate ale frontului inamic, după care le distrugea. Succesele diviziilor de tancuri urmau să fie exploatate de unitățile mecanizate mai puțin mobile și de unitățile de infanterie. Luftwaffe (Armata aerului) asigura sprijin tactic și strategic, în special prin intermediul bombardierelor în picaj, care atacau și dezorganizau aprovizionarea și comunicațiile inamicului. Toate aceste noi metode operaționale au fost denumite Blitzkrieg (Războiul fulger), dar istoricii sunt în general de acord că, în cazul campaniei din Polonia, tacticile folosite de germani au fost mai conservatoare, mai apropiate de cele tradiționale decât de cele ale războiului fulger. Strategia Wehrmachtului (Armata terestră) era mai degrabă cea a Vernichtungsgedankenului, bazată pe atacurile pe flancuri și crearea de pungi care trebuiau mai apoi anihilate.

Aviația a jucat un rol de prim rang în cadrul campaniei. Bombardierele au atacat numeroase ținte civile, cauzând uriașe pierderi omenești în timpul a ceea ce au fost caracterizate drept bomabardamente de terorizare. Forțele Luftwaffe erau formate din 1.180 de avioane, (290 bombardiere în picaj Ju 87 Stuka, 290 bombardiere convenționale (în special de tip He 111) și cam 240 de diferite avioane ale marinei). În total, Germania a avut cam 3.000 de avioane, din care două treimi erau modele moderne. Jumătate dintre acestea au luptat pe frontul polonez. Luftwaffe erau cele mai bine antrenate și echipate forțe aeriene.

Între 1936 și 1939, Polonia a investit masiv în industrializare în Regiunea Centrală Industrială (Centralny Okręg Przemysłowy). Pregătirile pentru un război de apărare împotriva Germaniei se derulau de mai mulți ani, dar majoritatea planurilor presupuneau că luptele nu aveau să înceapă până în 1942. Pentru a face rost de banii necesari industrializării, Polonia vindea o bună parte a echipamentului modern pe care îl producea. Armata poloneză putea mobiliza cam un milion de soldați, dar mai puțin de jumate dintre ei se afau sub arme pe 1 septembrie. Militarii de rezervă care se îndreptau către unitățile de concentrare au fost răniți sau uciși în timpul raidurilor aeriene ale Luftwaffe, care a atacat sistemul de transporturi publice al polonezilor. Armata poloneză era dotată cu mai puține tancuri și mașini blindate decât cea germană, iar, în plus, tancurile erau dispersate la unitățile de infanterie, fiind incapabile să se opună în mod eficient atacurilor masive ale panzerelor inamice.

Experiența căpătată în războiul polono-sovietic a modelat organizarea armatei și doctrinei militare poloneze. Spre deosebire de războiul de tranșee din primul război mondial, războiul polono-sovietic a fost un conflict în care mobilitatea cavaleriei a jucat un rol decisiv. Polonia a recunoscut avantajele mobilității, dar nu s-a dovedit dornică să investească masiv în noile invenții militare scumpe și netestate în luptă. În schimb, brigăzile cavaleriei poloneze erau folosite ca infanterie călare și, în timpul conflictului cu Germania, a înregistrat anumite succese limitate în luptele cu infanteria și cavaleria germane.

Forțele aeriene poloneze erau net inferioare Luftwaffe german, deși, contrar unei păreri foarte răspândite, nu a fost distrusă la sol. Deși aviația militară poloneză nu dispunea de multe avioane de vânătoare moderne, piloții polonezi se numărau printre cei mai bine antrenați din acele vremuri.[4]

Se poate afirma că germanii se bucurau de superioritatea aeriană numerică și calitativă. Polonia avea numai 400 de avioane, din care 169 de avioane de vânătoare și câteva avioane învechite de transport, recunoaștere și antrenament. Numai 36 de avioane poloneze puteau să rivalizeze cu cele germane, așa cum era bombardierul PZL.37 Łoś. Celelalte avioane poloneze erau mai vechi decât cele germane. Avionul de vânătoare polonez PZL P.11, produs la începutul deceniului al patrulea, era capabil să dezvolte o viteză de numai 350 km/oră, mult mai mică decât a bombardierelor germane.

Marina poloneză avea o flotă mai mică decât cea germană, fiind compusă din distrugătoare, submarine și vase de sprijin. Cele mai multe vase de suprafață poloneze au urmat planul Peking, au părăsit porturile poloneze pe 20 august și au scăpat de flota germană în Marea Nordului, alăturându-se Royal Navy. Submarinele poloneze au participat la Operațiunea Worek, concepută pentru angajarea și distrugerea transporturilor marine germane din Marea Baltică, dar au înregistrat numai succese limitate. În afară de aceasta, numeroase vase comerciale poloneze s-au alăturat flotei comerciale britanice și au luat parte la efortul de aprovizionare a convoaielor transatlantice. 

Vezi mai mult pe wikipedia

%d blogeri au apreciat: