Arhiva

Posts Tagged ‘fuziune’

Scandalul „Panama papers” vs. ofensiva antievaziune americană sau „Cine e baubau”?

Scandalul documentelor  Panama, cunoscut sub numele Panama Papers pare vârful de icebreg al unui scandal care va creşte la nişte cote greu de inginat, sumele implicate siind între  7.600 mld. dolari şi 32.000 mld. dolari înm vreme ce, pentru comparaţie, conform unei liste publicată de FMI, pe 2012 aveam din puct de vedere al Produsului Intern Brut (În miliarde de dolari SUA):

  1. SUA – 15.684,750 
  2. China – 8.227,037
  3. Japonia – 5.963,969
  4. Germania – 3.400.579
  5. Franţa – 2.608,699
  6. Regatul Unit al Marii Britanii – 2.440,505
  7. Brazilia – 2.395,968
  8. Rusia – 2.021,960
  9. Italia – 2.014,079
  10. India – 1.824,832
  11. Canada – 1.819,081
  12. Australia – 1.541,797
  13. Spania – 1.352,057
  14. Mexic – 1.177,116
  15. Corea de Sud – 1.155,872

……………………………………………….

  56. România – 169.384

Cel mai mare Produs Intern Brut în are Uniunea Europeană – 16.641.109 miliarde de dolari SUA

Se întreabă mulţi cine a descărcat şi aruncat în public acele documante acele documente. Bună întrebare… Şi grea… sau nu.

De fapt, aceşti bani au o caracteristică. Deşi offshore-urile nu sunt o chestie ilegală, banii respectivi NU ADUC VENITURI  din taxe şi impozite ţărilor.  Cred că aici e cheia pentru a se vedea cui îi foloseşte scandalul. 

Totuşi, la acest nivel, când ceva este aparent foarte clar, de fapt, în spate lucrurile sunt extrem de comlicate şi probabil duhnesc foarte urât. Dacă acei vani au fost produşi în mod corect este normal ca cel care îi deţine să încerce să piardă prin taxe şi impozite cât mai puţini.Problema e atunci când acei bani au fost produşi incorect şi se încearcă „spălarea” lor sau când e vorba de evaziune fiscală.

Extrem de interesant este că, în paralel cu această poveste în SUA a început o nouă ofensivă împotriva descurajării evaziunii fiscale. Preşedintele Obama a lovit puternic în marile corporaţii care fentează fiscul american şi băncile care le ajută: „Problema nu este că aceste companii desfăşoară activităţi ilegale, ci că aceste activităţi sunt legale“.

Mai are rost să ne întrebăm cine a orchestrat „Panama Papers”? Şi mai ales cui îi folosea şi cinea avea capacitatea unor asemenea dezvăluiri? Nu cred …

Scandalul documentelor Panama: Câţi bani ascund bogaţii lumii în paradisurile fiscale? Nimeni nu ştie. Estimările variază de la 7.600 mld. dolari la 32.000 mld. dolari

Cel puţin 7.600 miliarde de dolari, cam de două ori cât PIB-ul Germaniei, din avuţia financiară a familiilor lumii ar fi ascunse în paradisuri fiscale, arată un calcul făcut de un economist francez. Alte evaluări merg mai departe, estimând la 21.000 – 32.000 de miliarde de dolari activele ascunse de elita lumii în locuri cu taxe mici şi legislaţie fiscală laxă.

Mossack Fonseca este doar una din multele firme de avocatură care se ocupă cu înfiinţarea de companii offshore obscure sau dubioase şi cu toate acestea dezvăluirea numelor clienţilor săi a stârnit un cutremur politic şi media de proporţii mondiale. Oamenii şi firmele de rând rabdă acasă în vremuri de criză economică, când salariile sunt tăiate şi taxele majorate, iar politicieni, oameni de afaceri înstăriţi, celebrităţi şi alte figuri publice care ar trebui să fie un exemplu de bună purtare pentru societate se folosesc de portiţe legislative, poate lăsate tocmai de ei deschise, pentru a-şi proteja averile în locuri în care cei de rând nu au acces. Lucrul acesta îl demonstrează documentele Panama.  

Gabriel Zucman, un economist francez tânăr cu mai multe cărţi de profil  publicate, estima într-o lucrare apărută anul trecut că în 2014 circa 8% (7.600 miliarde de dolari) din avuţia financiară a gospodăriilor lumii stau ascunse, în mare parte legal, în conturi din paradisuri fiscale. O treime din această sumă este îndesată în conturi elveţiene. Cifrele lui Zucman se concentrează pe active precum acţiuni şi obliga­ţiuni şi nu iau în considerare proprietăţi imobiliare. Estimarea economistului este, desigur, criticată de concurenţii săi, dar este menţionată de diferite publicaţii internaţionale de prestigiu. Revista Quartz îl descria pe Zucman în toamna anului trecut ca fiind unul dintre cei mai influenţi economişti ai momentului. Personajul nu a împlinit 30 de ani.

Panama

Ar fi trebuit să fie cea mai mare fuziune din istoria industriei farma. Însă nimeni nu avea nicio urmă de îndoială că în spatele afacerii de 160 de miliarde de dolari se ascundea intenţia Pfizer de a fenta fiscul american stabilindu-se acasă la Allergan, în Irlanda, unde taxele sunt mai mici.

Coincidenţă sau nu, când investigaţia jurnalistică „Panama Papers“ începea să zguduie lumea arătând cum politicieni şi oameni de afaceri evită, ajutaţi de bănci şi avocaţi, să plătească taxe la ei în ţară folosindu-se de companii din paradisuri fiscale, preşedintele SUA Barack Obama anunţa o propunere de lege mortală pentru planu­rile Pfizer şi ale altor coloşi implicaţi în manevre de ocolire a fiscului american. Din cauza acestei legi nu­me grele de pe Wall Street precum Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase pierd afaceri de sute de milioane de dolari.

SUA au un impozit pe profit ridicat în raport cu standardele internaţionale, scrie The Guardian. Pentru a evita să plătească taxe de până la 39% (în Irlanda impozitul pe profit este de 12,5%), companiile ame­ricane au inventat o schemă denumită inversiune de impozit (tax inversion). Astfel, ele caută un partener într-o altă ţară cu un regim fiscal mai relaxat şi taxe pe profit mai mici şi sugerează o fuziune. După ce fuziunea este realizată, compania care avea baza în SUA îşi mută cartierul general, dar nu şi operaţiunile, în ţara sau teritoriul cu taxele mai mici, unde-şi va înregistra cea mai mare parte din profituri. Acolo va plăti pentru acestea taxe mai mici decât în SUA.

SUA, cea mai mare economie din lume, au o datorie cât PIB-ul şi cresc presiunile pentru rezolvarea problemei distribuirii din ce în ce mai inegale a avuţiei. Bugetul are nevoie de cât mai mulţi bani posibil, iar Obama a găsit oportunitatea de a acţiona. Şeful statului a ordonat Trezoreriei SUA să descurajeze inversiunile „abuzive“.

Din punctul de vedere politic a fost momentul perfect pentru a acţiona. Preşedintele a indicat clar că este o legătură între activităţile de evitare a plăţii taxelor de către companiile americane şi detaliile arătate de documentele Panama despre cum indivizii bogaţi îşi protejează averile în paradisuri fiscale. Obama a mers pe valul furiei americanilor de rând. Dacă corporaţiile plătesc mai puţine taxe, guvernul  ori va investi mai puţin în şcoli, drumuri şi sănătate, ori va majora impozitele impuse clasei de mijloc.

Apoi, de o fuziune beneficiază în primul rând executivii, datorită creş­terii preţurilor acţiunilor. De cele mai multe ori după o fuziune urmează concedieri în rândul angajaţilor.

Propunerea de lege a lui Obama a descurajat imediat Pfizer să meargă mai departe cu fuziunea cu Allergan, semn că plata unor taxe mai mici era pentru companie mai importantă decât afacerea în sine. Desigur, Pfizer a protestat, dar ar fi fost poate de mai mult folos să demonstreze că banii astfel economisiţi ar fi fost folosiţi la cercetare pentru dezvoltarea unei noi generaţii de medicamente. Allergan este cunoscut mai ales ca producător de botox, substanţa  folosită în tratamente estetice de scurtă durată. Pentru Pfizer, mutarea în Irlanda ar fi însemnat economii anuale de peste un milion de dolari.

La câteva ore după ce Pfizer a anunţat căderea fuziunii cu Allergan, Departa­mentul de Justiţie a anunţat că va încerca să blocheze în instanţă fuziunea furnizorilor de servicii din sectorul petrolier Halliburton şi Baker Hughes deoarece aceasta ar afecta concurenţa într-un mediu în care preţurile materiilor prime sunt foarte reduse.

Noile reguli contra inversiunii nu specifică direct numele Pfizer şi Allergan, dar, după cum scrie Financial Times, par croite pentru a descuraja specific această fuziune pentru că ţintesc practicile Allergan, care a mai achiziţionat companii. Nu trebuie uitat că înţelegerea dintre Pfizer şi Allergan ar fi devenit cea mai mare încercare de inversiune din istorie.

Sub regulile anterioare, acţionarii Aller­gan ar fi trebuit să deţină cel puţin 40% din noua entitate pentru ca ambele companii să poată beneficia complet de taxele mai mici din Irlanda, notează Reuters. Intenţia era de a împiedica firmele să cumpere rivali străini mult mai mici doar pentru a-şi muta la ei adresa. Însă noile reguli nu permit ca acţiunile acumulate de o companie străină prin tranzacţii din SUA în ultimii trei ani să conteze la calcularea valorii necesare pentru îndeplinirea condiţiilor pentru ca inver­siunea să fie posibilă. Or în această perioadă Allergan a făcut tranzacţii semnificative, precum fuziunea de 66 miliarde de dolari cu Actavis, achiziţia de 25 de miliarde de dolari a Forest Labora­tories şi preluarea de cinci miliarde de dolari a Warner Chilcott.

Într-o a doua modificare a regulilor, Tre­zoreria a anunţat că va încerca să li­mi­teze schemele de genul „earnings stripping“ aplicate după, dar nu limitate la, inversiune. „Earnings stripping“ este o tactică folosită de multinaţionale ce constă în reducerea pro­fitului taxabil prin plata unor dobânzi anormal de mari unei părţi afiliate (com­panie-mamă) aflată într-o jurisdicţie cu regim fiscal favorabil. Noile reguli ale Tre­zoreriei restricţionează creditele luate de sub­sidiarele din SUA de la părţi afiliate dacă prin acestea nu se finanţează noi investiţii în SUA. 

Prin noua  legislaţie Obama loveşte şi în marile bănci de pe Wall Street. Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase sunt cei mai mari consilieri în operaţiuni de inversiune, notează Wall Street Journal. Reuters estimează că valoarea comisioanelor obţinute pentru inversiuni începând cu 2011 se ridică la 1,3 miliarde de dolari.

Goldman Sachs este liderul acestui segment de piaţă, fiind implicată în 14 din cele 41 de cazuri de inversiune finalizate şi în curs de finalizare începând cu 2011. Băncii i-au revenit comisioane de 291 milioane de dolari.

Pentru consilierea Pfizer în fuziunea cu Allergan Goldman Sachs, Guggenheim Partners, Centerview Partners Holdings şi Moelis & Co ar fi trebuit să încaseze comisioane de 94 milioane de dolari. JPMorgan Chase şi Morgan Stanley, consilierii Allergan, ar fi trebuit să primească 142 milioane de dolari, potrivit calculelor Freeman & Co. Bancherii vor primi acum doar 10% din aceste sume.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: zf.ro

SUA au mai făcut un pas în descurajarea marii evaziuni: Obama a lovit dintr-un foc marile corporaţii care fentează fiscul american şi băncile care le ajută: „Problema nu este că aceste companii desfăşoară activităţi ilegale, ci că aceste activităţi sunt legale“

Barack Obama

Ar fi trebuit să fie cea mai mare fuziune din istoria industriei farma. Însă nimeni nu avea nicio urmă de îndoială că în spatele afacerii de 160 de miliarde de dolari se ascundea intenţia Pfizer de a fenta fiscul american stabilindu-se acasă la Allergan, în Irlanda, unde taxele sunt mai mici.

Coincidenţă sau nu, când investigaţia jurnalistică „Panama Papers“ începea să zguduie lumea arătând cum politicieni şi oameni de afaceri evită, ajutaţi de bănci şi avocaţi, să plătească taxe la ei în ţară folosindu-se de companii din paradisuri fiscale, preşedintele SUA Barack Obama anunţa o propunere de lege mortală pentru planu­rile Pfizer şi ale altor coloşi implicaţi în manevre de ocolire a fiscului american. Din cauza acestei legi nu­me grele de pe Wall Street precum Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase pierd afaceri de sute de milioane de dolari.

SUA au un impozit pe profit ridicat în raport cu standardele internaţionale, scrie The Guardian. Pentru a evita să plătească taxe de până la 39% (în Irlanda impozitul pe profit este de 12,5%), companiile ame­ricane au inventat o schemă denumită inversiune de impozit (tax inversion). Astfel, ele caută un partener într-o altă ţară cu un regim fiscal mai relaxat şi taxe pe profit mai mici şi sugerează o fuziune. După ce fuziunea este realizată, compania care avea baza în SUA îşi mută cartierul general, dar nu şi operaţiunile, în ţara sau teritoriul cu taxele mai mici, unde-şi va înregistra cea mai mare parte din profituri. Acolo va plăti pentru acestea taxe mai mici decât în SUA.

SUA, cea mai mare economie din lume, au o datorie cât PIB-ul şi cresc presiunile pentru rezolvarea problemei distribuirii din ce în ce mai inegale a avuţiei. Bugetul are nevoie de cât mai mulţi bani posibil, iar Obama a găsit oportunitatea de a acţiona. Şeful statului a ordonat Trezoreriei SUA să descurajeze inversiunile „abuzive“.

Din punctul de vedere politic a fost momentul perfect pentru a acţiona. Preşedintele a indicat clar că este o legătură între activităţile de evitare a plăţii taxelor de către companiile americane şi detaliile arătate de documentele Panama despre cum indivizii bogaţi îşi protejează averile în paradisuri fiscale. Obama a mers pe valul furiei americanilor de rând. Dacă corporaţiile plătesc mai puţine taxe, guvernul  ori va investi mai puţin în şcoli, drumuri şi sănătate, ori va majora impozitele impuse clasei de mijloc.

Apoi, de o fuziune beneficiază în primul rând executivii, datorită creş­terii preţurilor acţiunilor. De cele mai multe ori după o fuziune urmează concedieri în rândul angajaţilor.

Propunerea de lege a lui Obama a descurajat imediat Pfizer să meargă mai departe cu fuziunea cu Allergan, semn că plata unor taxe mai mici era pentru companie mai importantă decât afacerea în sine. Desigur, Pfizer a protestat, dar ar fi fost poate de mai mult folos să demonstreze că banii astfel economisiţi ar fi fost folosiţi la cercetare pentru dezvoltarea unei noi generaţii de medicamente. Allergan este cunoscut mai ales ca producător de botox, substanţa  folosită în tratamente estetice de scurtă durată. Pentru Pfizer, mutarea în Irlanda ar fi însemnat economii anuale de peste un milion de dolari.

La câteva ore după ce Pfizer a anunţat căderea fuziunii cu Allergan, Departa­mentul de Justiţie a anunţat că va încerca să blocheze în instanţă fuziunea furnizorilor de servicii din sectorul petrolier Halliburton şi Baker Hughes deoarece aceasta ar afecta concurenţa într-un mediu în care preţurile materiilor prime sunt foarte reduse.

Noile reguli contra inversiunii nu specifică direct numele Pfizer şi Allergan, dar, după cum scrie Financial Times, par croite pentru a descuraja specific această fuziune pentru că ţintesc practicile Allergan, care a mai achiziţionat companii. Nu trebuie uitat că înţelegerea dintre Pfizer şi Allergan ar fi devenit cea mai mare încercare de inversiune din istorie.

Sub regulile anterioare, acţionarii Aller­gan ar fi trebuit să deţină cel puţin 40% din noua entitate pentru ca ambele companii să poată beneficia complet de taxele mai mici din Irlanda, notează Reuters. Intenţia era de a împiedica firmele să cumpere rivali străini mult mai mici doar pentru a-şi muta la ei adresa. Însă noile reguli nu permit ca acţiunile acumulate de o companie străină prin tranzacţii din SUA în ultimii trei ani să conteze la calcularea valorii necesare pentru îndeplinirea condiţiilor pentru ca inver­siunea să fie posibilă. Or în această perioadă Allergan a făcut tranzacţii semnificative, precum fuziunea de 66 miliarde de dolari cu Actavis, achiziţia de 25 de miliarde de dolari a Forest Labora­tories şi preluarea de cinci miliarde de dolari a Warner Chilcott.

Într-o a doua modificare a regulilor, Tre­zoreria a anunţat că va încerca să li­mi­teze schemele de genul „earnings stripping“ aplicate după, dar nu limitate la, inversiune. „Earnings stripping“ este o tactică folosită de multinaţionale ce constă în reducerea pro­fitului taxabil prin plata unor dobânzi anormal de mari unei părţi afiliate (com­panie-mamă) aflată într-o jurisdicţie cu regim fiscal favorabil. Noile reguli ale Tre­zoreriei restricţionează creditele luate de sub­sidiarele din SUA de la părţi afiliate dacă prin acestea nu se finanţează noi investiţii în SUA. 

Prin noua  legislaţie Obama loveşte şi în marile bănci de pe Wall Street. Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase sunt cei mai mari consilieri în operaţiuni de inversiune, notează Wall Street Journal. Reuters estimează că valoarea comisioanelor obţinute pentru inversiuni începând cu 2011 se ridică la 1,3 miliarde de dolari.

Goldman Sachs este liderul acestui segment de piaţă, fiind implicată în 14 din cele 41 de cazuri de inversiune finalizate şi în curs de finalizare începând cu 2011. Băncii i-au revenit comisioane de 291 milioane de dolari.

Pentru consilierea Pfizer în fuziunea cu Allergan Goldman Sachs, Guggenheim Partners, Centerview Partners Holdings şi Moelis & Co ar fi trebuit să încaseze comisioane de 94 milioane de dolari. JPMorgan Chase şi Morgan Stanley, consilierii Allergan, ar fi trebuit să primească 142 milioane de dolari, potrivit calculelor Freeman & Co. Bancherii vor primi acum doar 10% din aceste sume.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: zf.ro

PDL-liştii sibieni sunt cu mintea pe bigudiuri sau d’aia n-are vulpea coadă?

22 iulie 2014 Un comentariu

La data de 18.07.2014, doamna Raluca Turcan, vicepreşedinte al PDL spune că baza partidului îşi doreşte atât de mult  să existe un mare partid de dreapta încât la Sibiu votul a fost în unanimitate pentru fuziunea cu PNL …

Deci, după cum zice doamna Turcan visul vieţii pedeliştilor sibieni este nici mai mult nici mai puţin decât să dizolve partidul în PNL iar pedeliştii sibieni au ca singur ţel în viaţă transformarea lor în penelişti, şi nu unii de orișicare cu nişte liberali  ci unii care să nu fie din aceeași ciurdă cu liberalii europeni din ALDE ci tocmai parte a Partidului Popular European (PPE), partid de sorginte conservatoare. În toată istoria lor liberalii mioritici fiind cei mai înfocaţi adversari ai conservatorilor.

Pedeliştilor sibieni parese că li s-a cam pus pata şi nu mai ţin minte cum PNL-ul în care se topesc de drag de a se dizolva fără a mai rămâne nici urmă de trecerea lor prin lumea aceasta încât uită de modul în care PNL şi PSD în cârdăşie îşi  băgau piciroul în el de stat de drept. Şi cum, fără nici un motiv legal schimbau şefii camerelor Parlamentului dar şi a Avocatului Poporului.

Da, chiar domnului Blaga, preşedintele PDL încă îi mai vibrează celulita de la piciorul în dos primit pentru a-i face loc lui Crin Antonescu, mult prea nerăbdător de a trage la anghioase la Cotroceni din postura de preşedinte interimar.

Da, extrem de amnezici sibienii doamnei Turcan.

Stau şi mă întreb de ce doamna Turcan a considerat că trebuie să blocheze comentariile de la finalul articolului…

Oare nu pentru că acea bază fericită a PDL-ului sibian de fapt nu e chiar atât de fericită cum crede doamna vicepreşedinte şi acei oameni ar cam dori să îi mulţumească şi să îi ureze doar de bine pentru acest articol? (După cum am avut onoarea de a afla de la nişte sibieni pedelişti pur sânge, acele urări ar începe cu „Băga-mi-aş …” şi ar continua cu foarte multe cuvinte care nu se regăsesc în DEX şi care aar cam şoca naţiunea care ştie că Sibiul e populat cu oameni extrem de civilizaţi).

Poate doamna Turcan să nu fi aflat că, din cauză că o mână de lideri din partid, de dragul funcţiilor după care bălesc după nişte funcţii, sunt gata să desfiinţeze partidul acesta a ajuns la un glorios rezultat în sondaje care deja se scrie cu o singură cifră, în două luni urmând a ajunge la un scor subunitar.

Pentru conformitate, mai jos se poate vedea integral, adus cu copy-paste articolul doamnei Turcan, dar şi în format fotocopie, pentru cazul în care articolul ar fi şters de drăguţa amfitrioană a siteului.

Raluca Turcan

Baza partidului își dorește foarte mult să existe un mare partid de dreapta. Atât de mult încât la Sibiu, votul a fost în unanimitate pentru fuziunea cu PNL.

Oamenii au votat pentru o idee politică puternică, menită să dea o șansă reală Dreptei în competiția cu un partid, PSD, care vrea să ocupe toate instituțiile statului și toate resursele economice‎, să controleze România.
Unificarea dreptei este o nevoie acută pentru România și votul de la Sibiu arată că baza partidului rezonează în totalitate cu Vasile Blaga și cu Klaus Johannis. Suntem pe punctul de a reuși ce nu au reușit Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu.

Toți cei care acum plâng în spațiul public după PDL au încercat să rupă și să distrugă PDL.

Emil Boc, dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la mișcarea populară, fărâmițând dreapta, neinteresându-l ce cred membrii PDL.

Traian Băsescu trebuie să înceteze să mai atace PDL pentru că îi face involuntar jocurile lui Ponta.
Nicio persoană care a încercat să slăbească sau să rupă PDL nu are acum dreptul să plângă pe umerii membrilor noștri. Ei au resimțit cel mai acut toate atacurile și jocurile făcute pentru a obține controlul partidului.

Tags: , , ,

Comentariile sunt inchise.

Sursa:  turcanraluca.ro

Şi mai jos, acelaşi articol în fotocopie:

Turcan, fotocopie

Ce mai să zic?

D-aia n-are vulpea coadă …

P.S.1. Poate doamna Turcan va face şi minimul efort de a ne povesti şi cam cum decurgeau vizitele dânsele pe la Primărie şi cât de galant era herr Iohannis … nu de alta, dar lumea vorbeşte şi sibienii de la baza partidului cam mor după cancanuri … 

Gata PA…

P.S.2. Ehe, ce s-or mai oftica pedeliştii sibieni când vor vedea că Iohannis va fi declarat incompatibil …

P.S.3. Sfat: La fuziunile întâmplătoare e bine să folosiţi prezervativul că prea se nasc mulţi copii tâmpiţi …

P.S.4. Liberalilor le plac blondele … le trag ţeapă pe unde le prind ..

Tradiţia liberală: un şir de lupte interne, de separări, trădări, sete de putere, inconsecvenţă şi crimă în masă

17 iulie 2014 2 comentarii

Oare care este culmea ridicolului în politică? Să te prevalezi de o tradiţie care nu îţi face cinste sau să faci un partid liberal pe care să îl bagi în Partidul Popular European?

 Antonescu , Iohannis

Ieri (miercuri, 16.07.2014), Gheorghe Falcă, primarul Aradului, preşedinte al PDL Arad a fost invitat la B1tv.

S-au discutat multe … a venit vorba de fuziubea care urmează a se face între PNL şi PDL. Cum deja anunţase Klaus Iohannis la Congresul PNL numele noului partid urmează a se numi PNL iar sigla partidului ar urma să fie o combinaţie între sigla PNL şi drapelui Uniunii Europene. Culorile urmând a fi galben şi albastru, de fapt culorile actuale ale PNL.

De fapt, practic PDL dispare dizolvându-se în PNL fără a lăsa nici un fel de urme.

Cel puţin stranie părea atitudinea lui Falcă. Acesta părea extrem de entuziasmat de faptul că va face parte din noul partid, şi considera absolut normal ca tradiţiile PNL să fie respectate.

La aceleaşi tradiţii mai făcea referire azi şi Vasile Blaga, preşedintele PDL, când a anunţat cu gura lui numele noului partid. Ambii, atât Blaga cât şi falcă păreau a se entuziasma în realitate de faptul că vor face parte din conducerea noului PNL.

Revenind la Falcă, la un moment acesta este întrebat de moderator dacă e normal  ca PDL să dispară pur şi simplu într-un partid care va purta numele, şi însemnele PNL. Stupefiant, Falcă spune că da, partidul va avea însemnele şi numele PNL dar va avea sediul central în Aleea Modrogan, acolo unde acum e sediul central al PDL. Asta, în viziunea sa însemna că situaţia se echilibrează.

Stau şi încerc să îmi imaginez cam cum ar fi dacă s-ar ajunge la o fiziune între Dinamo şi Steaua. Noul club ar fi în Şoseaua Ştefan cel Mare, s-ar numi Steaua Bucureşti, ar avea emblema şi culorile Stelei deoarece tradiţia acesteia este mai puternică, Steaua având la activ o Cupă a Campionilor Europeni şi o Supercupă a Europei.

Oare ce s-ar întâmpla în această situaţie? Îşi va permite oare cineva din conducerea noului club să se ducă în faţa galeriei diamoviste să îi ceară să aplaude simbolurile Stelei? Să fim serioşi …  Aş putea pune capul că galeria lui Diamo ar devasta stadionul din Ştefen cel Mare şi dacă cei care au semnat fuziunea din partea lui Dinamo nu ar ajunge la cimitir, din scaunul cu rotile nu s-ar putea ridica toată viaţa … De ce? Pentru că o astfel de fuziune pute rău de tot a trădare.

Similar, sunt tare curios ce argumente ar putea găsi liderii actuali ai PDL să ceară electoratului fidel PDL să voteze simbolurile şi numele PNL.

A aduce argumentul că PNL are o tradiţie mai jmekeră şi că sediul noului partid va fi în Aleea Modrogan mi se pare că frizează nesimţirea, cei care au negociat fuziunea dovedind că îşi consideră electoratul cam la fel de imbecil ca cel al PPDD căruia D.Diaconescu i-a împuiat capul cu tot flul de prostii despre nocivii  ciocoi. Asta până când Ponta a fost la Roma pe şestache şi a negociat cu Diaconescu o susţinere din umbră, chiar Guvernul Ponta fiind la putere şi pentru că PPDD l-a votat fără nici un fel de complexe.

Tradiţii ale PNL? No sheet … care tradiţii?

Tradiţiile în care PNL îşi băga piciorul când curvăsărea aliindu-se cu  Partidul Conservator creând acea Alianţă de Centru Dreapta  (ACD), alianţă care, la rândul ei s-a aliat cu PSD-ul moştenitor de facto al sinistrului PCR?

De fapt, cam la ce  se referă aiuritoarele tradiţii de care  PNL e atât de mândru?

La un lung şir de lupte interne pentru putere, de tot felul de intrigi care mai de care mai puturoase, trădări şi chiar şi cel puţin un asasinat în masă împotriva poporului român.. Da .. liberalii au pe conştiinţă faptul că un guvern liberal a ordonat armatei să tragă în popor ucigând 11.000 de oameni, arestând 10.000.

La sfârşit de secol XIX PNL era măcinat de nişte conflicte interne  extrem de puternice. I.C.Brătianu şi M.Kogălniceanu se sfâşiau precum chiorii pentru a ajunge la conducerea partidului, ceva mai târziu, un astfel de conflict între I.C.Brătianu şi D.A. Sturza măcinând ca u cancer formaţiunea politică.

În acea perioadă Brătienii considerând PNL e un fel de  moşie a lor, erau de părere că venise rândul fiului lui I.C.Brădianu, Ionel să preia frâiele partidului şi să elimine amintirea preşedinţiei lui D.A.Sturza.

Lupta nu se rezuma la postul nr.1 din partid  ci şi la locul doi între fraţii lui Brătianu şi I.G.Duca, câştigată de cel din urmă.

PNL a fost întotdeauna caracterizat de conducători de o aroganţă incrdibilălucru care întotdeauna a creat tot felul de aripi şi aripioare cu tendunţe centrifuge, separatiste. Chiar Ion.I.C.Brătianu zicea că liberalismul e atât de generos încât din orice idee se pot ramifica patru cursuri ale istoriei.

Ajuns în plină criză identitară, după moartea lui Ion I.C Bratianu şi ajungând sub conducerea lui I.G.Duca, liberalismul revine spre zona doctrinelor şi în ciuda separatismului definitoriu şi afişat al fiului fondatorului , Gheorghe I.Bratianu (care fondeaza PNL-Gh.I.Bratianu).

E momentul în care I.G.Duca spune că „nu toţi liberalii sunt membri ai PNL, aşa cum nici toti membrii PNL sunt liberali”.

Aripi, aripioare, sciziuni, trădări, duşmănii ireconciliabiele sunt laitmotivele activităţii PNL în perioada 1929-1947 culminând chiar cu colaboraţionismul PNL-Tatarascu  … acesta nu a avut nici un fel de coplexe din a colabora cu socialist-comuniştii retrograzi făuritori al României bolşevice (ehe, colaborarea cu comunistooizii are tradiţii adânci, nu glumă, în PNL).

Caracterul urât, definit de duplicitarism al PNL s-a manifestat de-ea dreptul sinistru cu ocazia mişcărilor ţărăneşti din 1907 când guvernul liberal condus de D. A. Sturdza (care a înlocuit  guvernul conservator condus de Gh. Gr. Cantacuzino care îşi prezentase demisia) comite un adevărat asasinat în masă prin faptul că a ordonat armatei să reprimarea „fără milă a răscoalei şi cu orice preţ”, conform unor surse a vremii, a 11.000  de ţărani au fost ucişi, alţi 10.000 find arestaţi şi torturaţi sălbatic.

De fapt, în Parlament la 2 martie 1907, demagog fără asemănare din fire, I. I. C. Brătianu a interpelat guvernul cu privire la producerea răscoalelor, acuzând-i pe conservatori.

Prezentându-se drept adepţi ai progresului, liberalii arătau că, vrând nevrând, ,,societatea se transformă în contra intereselor celor mai reacţionari conservatori“ şi că, dimpotrivă, ,,a instiga înseamnă a nu te ocupa de nevoile ei, a o înşela cu promisiuni“, conchizând că vina pentru declanşarea răscoalei revine trecutului guvern conservator, în cadrul căruia ,,în loc să se ocupe de ţară“, G. Gr. Cantacuzino, P. P. Carp şi Take Ionescu se certau pentru şefia partidului. Conservatorii au ripostat furibund liberalilor, arătând că ,,primele mişcări ţărăneşti au avut loc pe timpul liberalilor“ (aluzie la răscoalele din anii precedenţi) astfel că partidul liberal ,,nu poate spune că este străin de cele întâmplate“.

Presa conservatoare a vremii nu ezita să afirme că răscoala se datoreşte acelora care nu urmăresc altceva decât să creeze dificultăţi guvernului conservator. Presa conservatoare a vremii scria că „răscoala se datoreşte acelora care nu urmăresc altceva decât să creeze dificultăţi guvernului conservator.” Vizată direct era opoziţia liberală, acuzând-o că provoacă răscoale spre a veni la putere.

După potolirea răscoalei, conservatorul N. Filipescu spunea de la tribuna Parlamentului, în noiembrie 1907, că vinovată de răscoalele ţărăneşti anterioare a fost întotdeauna guvernarea liberală, inclusiv răscoala din 1888, care – deşi a izbucnit în timpul unei guvernări conservatoare – se datora celor 12 ani premergători de guvernare a partidului liberal.

Disputa dintre liberali şi conservatori a continuat până la 13 martie 1907 când cele două partide, înspăimântate de faptul că situaţia devenea tot mai urâtă, au încheiat pactul sinistru  de a-şi uni forţele împotriva răsculaţilor. Cu acel prilej, ambele partide declarau: ,,nu tăgăduim că multă dreptate e de partea ţărănimii şi recunoaştem că partidele noastre au păcătuit deopotrivă faţă de dânsa, lăsând-o atâta vreme în mizerie şi ignoranţă“, guvernul liberal  publica în numele regelui manifestul prin care promitea îmbunătăţiri ţăranilor spre a se potoli răscoala, conservatorii au mers până acolo încât l-au interpretat ca instigator, pe motiv că ar fi determinat continuarea şi agravarea răscoalei.

Una peste alta, în primele zile ale răscoalei, liberalii aflaţi în opoziţie acuzau pe conservatorii aflaţi la putere, că sunt incapabili să stăpânească situaţia şi îi somau să cedeze locul unei guvernări liberale. La rândul lor, conservatorii învinuiau pe liberali că încurajează pe răsculaţi, spre a crea dificultăţi guvernului conservator şi a pune mâna pe putere. Totodată, liberalii, aflaţi în opoziţie în primele zile ale răscoalei, acuzau guvernul conservator de a fi hotărât să stingă revolta pe cale armată, adăugând că ,,mijlocul acesta al guvernului stă în tradiţia conservatoare, boierească, că pe mujic să-l baţi să tacă… numai că azi s-a cam dus vremea“.

Precipitarea evenimentelor a determinat însă pe cele două tabere să lase de o parte rivalităţile de partid şi să-şi dea mâna împotriva pericolului comun. După consultări prealabile, la 12 martie, guvernul conservator condus de Gh. Gr. Cantacuzino îşi prezintă demisia şi se instalează un guvern liberal condus de D. A. Sturdza. A doua zi, în faţa Camerei cu majoritate conservatoare, guvernul liberal, prin glasul lui D. A. Sturdza, declara: ,,Iată astăzi ţara este într-o mare primejdie. Să ne dăm mâna cu toţii ca s-o salvăm“. Liderii conservatori – Take Ionescu, Jean Lahovary şi P. Carp – în aplauzele şi îmbrăţişările deputaţilor celor două partide, asigurau guvernul de concursul opoziţiei. Într-un mesaj adresat corpurilor legiuitoare, regele a ţinut să sublinieze ,,patriotismul şi unitatea“ de care ei au dat dovadă.

Unitatea realizată prin ,,pactul de la 13 martie“ a ţinut numai în timpul represiunii răscoalei. Guvernul liberal nu a ezitat  să aplice măsurile violente care au dus la moartea a 11.000 de oameni şi la arestarea şi torturarea sălbatică a încă 10.000.

Legile adoptate de liberali cu privire la revendicările ţăranilor au şubrezit grav poziţia moşierimii şi au accentuat criza partidului conservator. Mesajul regal de închidere a Corpurilor legiuitoare sublinia ,,patriotismul“ şi ,,unitatea“ lor, ,,energica manifestare de astă dată îşi va da roadele ei binefăcătoare în prezent şi în viitor“. Ceea ce urmărea regele era menţionat în ordinul de zi către armată: ,,trebuiesc ocrotite cu orice preţ averea cetăţenilor şi buna rânduială“.

Dacă 1907, oportunismul, setea de putere cu orice preţ, duplicitarismul şi aroganţa liberalilor a atins o culme care a avut urmări criminale, PNL-ul reînfiinţat după ’89, deşi fâlfâia demagogic un modernism frumos colorat, s-a dovedit a nu fi decât un partid dispus la minciună, compromis, făţărnicie şi trădare.

Să ne amintim de Radu Câmpeanu care s-a făcut de râs spunând că doreşte reinstaurarea monarhiei şi a propus ca PNL să susţină pe Regele Mihai pentru funcţia de Preşedinte al Republicii … (Mai târziu, Tăriceanu susţinea demersul idiotului Radu Duda, ginerele lui Mihai care şi el a dorit să candideze la prezidenţiale, din fericire pentru el cineva luminându-l că o acandidatură a sa pentru funcţia de preşedinte ar fi întărit şi confirmat Actul de Abdicare semnat de socrul său după finalul celui de-al doilea război mondial.)

Dupa 1990 , liberalismul mioritic, deşi susţinea că e ghidat exclusiv de farul generozitatii ideilor antecesorilor, de pilda anticomunista a unora si de noua politica neoliberala a lui Hayek, Dahrendorf , Friedman si a scolii austriece, nu a ezita nici o secundă să facă repetate alianţe mai la vedere, mai pe ascuns cu moştenitorii direcţi ai PCR şi ai Securităţii, culmea compromisului fiind atinsă de participarea la USL doar de dragul de a avea ocazia să îşi propulseze liderul, Crin Antonescu, spre fotoliul de la Cotroceni.

In 1990 , venea la CLuj unul din cei mai mari teoreticieni ai liberalismului contemporan Pierre Garelo , al carui fiu continua munca tatalui sau de definire a libertarianismului economic la Universitatea Aix-en-Provence si sprijinind tineri profesori clujeni ca Radu Nechita, Paul Cocioc, Octavian Jula sa defineasca in zona seminarelor Hayek frumusetea ideilor liberalismului economic.

Urmarea?

PNL s-a spart zeci de partiduleţe liberale , pentru ca în 1993 ele să se reaprindă prin exemplul lui Mircea Ionescu Quintus şi sustinerea financiara a lui Viorel Catarama, pentru ca în anul 1996-1997 Catarama sa fie inalturat de la conducere de Valeriu Stoica, noul Ministeru a Justitiei. Devenit presedinte al PNL, Valeriu Stoica a întampinat o rezistenta dura din partea a trei tineri liberali Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu si Ludovic Orban şi …fortat de acestia este nevoit sa cedeze puterea noului venit Teodor Stolojan, liberal cu acte doar din 2000.

Căderea lui Stoica în dizgraţie se face pe fondul creşterii furibinde a lui C.P.Tăriceanu care la Congresul din 2005 devine preşedinte al PNL până în 2009 când e înlăturat de Crin Antonescu. Acesta la rândul său fiind înlăturat şi el de nou venitul în partid, Klau Iohannis.

O specificitate a PNL fiind faptul că, la fiecare schimbare de lider, conducerea partidului este preluată de liderul opoziţiei interne, lucru care este explicaţia pentru aparenţa de inconsecvenţă a partidului în relaţie cu celelalte partide. Această trecere a puterii interne nerealizându-se în perioadele în care partidul era la putere şi era condus de un lider cu apucături dictatoriale. Explicaţia e că  guvernarea îi oferă liderului puterea de a decide discreţionar împărţirea de funcţii şi alocarea de resurse financiare.

Mişcarea lui Călin Popescu-Tăriceanu de a cere alegeri uninominale pentru desemnarea cabdidatului la preşedinţie din partea USL a fost mai mult o mişcare subiectivă, el însuşi vizând de fapt cel puţin revenirea la conducerea PNL, lucru ce i-ar fi conferit automat cel puţin postul de Premier.

Oportnismul şi făţărnicia liberalilor, dar şi dorinţa lor de a pune hăţuri justiţiei s-a văzut prin propulsarea Monei Piniveru spre funcţia de Ministru al Justiţiei, Deşi pe unde puteau „trompeţii” liberali spuneau că doamna Pivniceru este independentă total, aceasta locuia când mergea la Bucureşti în vila unui lider liberal.

Faptul că doamna Pivniceru nu era tocmai Sfânta Fecioară este argumentat şi de frelaţiile pe care le ave cu familia fostului premier Adrian Năstase după ce acesta a fost arestat pentru corupţie.

De asemenea, o altă caracteristică a PNL a fost întotdeauna marea apetnţă pentru bogăţie. Fie că era vorba de Cataramă ori de Dinu Patriciu, influenţa lor în partid a avut drept motor sumele uriaşe pe care aceştia le pompau în partid.

Tot de bani a fost vorba şi în cazul acceptării lui Gigi Becali. Acesta, gură bogată, se lăuda cu amfază pe unde putea că „pune la bătaie” zece milioane de euro şi că va dona partidului un sediu de un milion de euro.

Am mai putea vorbi mult despre diferite aspecte murdare ale trecutului PNL, aspecte care dau o imagine clară asupra aşaziselor tradiţii la care liberalii nu pot renunţa…

Revenind la fuziunea dintre PNL şi PDL şi la faptul că gogoriţa cu tradiţia este acceptată de liderii PDL de bună pentru a dizolva într-un PNL care niciodată nu a reuşit să depăşească 15% când mergea singur în alegeri, a unui partid care, de bine de rău a dat de două ori preşedintele ţării e ciudată rău.

Ba mai mult,  tentativa aceasta de dizolvare a PDL într-un PNL care are drept caracteristică foarte clară trădarea aliaţilor când se crede cu sacii în căruţă, doar de dragul de a-şi vedea facilitat drumul personal spre funcţii chiar dacă asta înseamnă de fapt dispariţia partidului care i-a făcut oameni … să mă ierte Dumnezeu… gestul acestor oameni de numeşte trădare, iar ei trădători şi ar trebui înlăturaţi din PDL fără întârziere…

P.S. Dacă ne gândim că acum Vasile Blaga se afişează mândru alături de urmaşul celui care, în timpul tentativei de lovitură de stat, l-a înlăturat ca pe un gunoi de la conducerea Senatului doar pentru a puteaocupa funcţia de Preşedinte Interimar pe perioada suspendării ilegale a lui Traian Băsescu, ne arată ce om lipsit de caracter este… un individ definit de o laşitate de-ea dreptul morbidă…

De fapt, dacă mă gândesc bine, poate PDL-ului i-a venit vremea să dispară. În fond PDL a fost construit de fapt din fostul Partid Democrat pe care s-a lipit grupul eliminat de Călin Popescu-Tăriceanu din PNL când dorea să controleze mai bine partidul, apărând un partid care, peste noapte, s-a declarat un partid de populară … aşa, pentru că dădea bine şi astfel se putea atrage electoratul PNŢ-cd ului. Acesta plătise păcatele Convenţiei Democrate, Partidul Democrat ştiind să se fofileze tocmai la timp…

Cine ştie? Poate, viaţa  este extrem de corectă şi cine se aseamănă se adună …

%d blogeri au apreciat: