Rodica Culcer: Ţara Antenelor

Adevărată premoniție…

Doamna Rodica Culcer vorbea în iunie 2012 despre ȚARA ANTENELOR.

Premoniția este cu atât mai valabilă cu cât Guvernul Ponta nu se dă în lături de la execuția publică a Consiliului Național al Audiovizualului prin noua lege propusă.

Gestul guvernului este mirabil că vine abia acum.

Legea face parte din lovitura de stat care a culminat cu tenativa de puci.

Acum  e vorba tot de serialul ”LOVITURĂ DE STAT ÎN ROMÂNIA –  seria ”Subordonarea presei”- episodul: CNA

Ţara Antenelor

Rodica Culcer

Oricine se uită fie şi în treacăt pe site-urile presei europene şi chiar americane îşi dă seama că principala îngrijorare a Europei este în acest moment criza euro, în lumina evoluţiilor din Spania şi în aşteptarea alegerilor de duminică din Grecia. Prăbuşirea monedei euro ar putea duce la o catastrofă economică mondială, avertizează mulţi economişti.

 

În tot acest timp la Bucureşti guvernul tace. Despre economie nu vorbim – se ocupă Florin Georgescu şi vorbeşte Mugur Isărescu. Dacă premierul este şi el preocupat de perspectivele economiei româneşti, nu o spune nimănui. În tot cazul, declaraţiile sale publice nu se referă la chestiuni fundamentale, ci par menite să provoace un scandal cu preşedintele Traian Băsescu, scandal ce ar trebui să genereze un pretext pentru declanşarea procedurii de suspendare. 
Premierul Victor Ponta ştie că are şanse de succes cu diversiunea lui: populaţia a fost inoculată ineficient cu ură împotriva şefului statului şi împotriva tuturor celor asociaţi cu el. Acest „succes” îi permite de altfel guvernului – altel responsabil de soarta ţării – să-i elimine pe intelectuali din instituţiile publice, fără a le evalua prestaţia desigur. Aşa se face că, în plină criză europeană, guvernul României se grăbeşte să treacă Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, ca să scape de Horia Roman Patapievici. Ministrul Culturii Mircea Diaconu anunţă triumfător la Antena3 că abia acum se va ajunge la „o coerenţă în lumea culturală” iar senatorul PSD, Dan Şova, cel trimis la Washington să afle cum a fost cu Holocaustul, acuză : „La ICR s-au strâns o parte din intelectualii români care au împărţit societatea în două: cei care sunt cu Traian Băsescu şi cei care sunt împotriva sa.” Nu ştiu ce înţelege prin coerenţă domnul Diaconu, care şi-a promovat soţia într-o funcţie de conducere fiind el însuşi şeful instituţiei şi şeful comisiei de examinare, dar în primul rând ar trebuie să ne amintim că o instituţie publică nu se poate evalua în funcţie de umori politice. Domnul Şova a fost însă foarte sincer, sugerând – ce spun eu sugerînd, afirmând de-a dreptul – că executarea lui Patapievici se va face pe criterii strict politice. Mai încercase şi Adrian Păunescu să găsească deficienţe financiar-contabile la ICR pe când era şeful comisiei de cultură din Senat, deci boala USL-istă e veche.

I-aş aminti totuşi domnului Şova că USL este cea care a împărţit ţara în două şi a hotărât că numai o parte are dreptul la existenţă. Cine s-a uitat la Antena3 şi şi-a păstrat discernământul a fost martorul unei succesiuni de campanii profesioniste şi intense de distrugere a reputaţiei unor personalităţi de primă mână, ca Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia Roman Patapievici, şi nu numai ei. Primii trei au renunţat să se mai implice în dezbaterea publică, iar Horia Patapievici, citat de Cristian Ghinea, a decis să se retragă şi el, după ce s-a trezit scuipat de cetăţeni indignaţi în urma relatărilor şi comentariilor de la Antena3. 
Despre meritele ICR ştiu mai multe partenerii externi ai României – care l-au ales pe Patapievici preşedinte al EUNIC. La noi nu contează, la noi legea o fac Antenele iar intelectualii tac, pentru că sunt divizaţi, iar politicienii tac pentru că nu-i iubesc pe intelectuali şi nu ştiu cum să scape de ei (vezi disputele din PDL). Şi uite aşa ajungem ca oamenii de valoare să fie scuipaţi pe stradă, iar penalii să fie aleşi primari şi preşedinţi de CJ.

Valul de ură care a cuprins o parte a populaţiei – cea mai uşor de manipulat „cu televizorul” – îmi aminteşte de începutul anilor 1990, când aceiaşi Pleşu şi Liiceanu, alături de Doina Cornea, Ana Blandiana şi Corneliu Coposu erau transformaţi în ţinte de tir pentru masele indignate care îi aclamau pe Petre Roman şi pe Ion Iliescu. Ofensiva urei a culminat atunci cu mineriada din iunie, care aproape a trecut neobservată anul acesta; oare acum la ce ne putem aştepta? La încă un desant la Colonelului Dogaru? 

Nu credeam că vom reveni aici dar iată că m-am înşelat. Atunci ura era cultivată prin TVR, azi sunt folosite Antenele. Propaganda lor este mai puternică şi mai periculoasă decât a înţeles vreodată preşedintele şi partidul său sau chiar o bună parte a publicului cu pretenţii. Dacă ar fi înţeles şi ar fi avut un minim de moralitate mulţi oameni altfel decenţi nu ar fi păşit în studiourile Antenelor, dar morala publică a devenit o noţiune desuetă, ca şi responsabilitatea de altfel. Culmea, cireaşa de pe tort, este avertismentul privind consecinţele nocive ale urii pe care însuşi marele stilist al urii, Cristian Tudor Popescu, l-a formulat la adresa lui Victor Ponta imediat după alegeri. Dacă până şi CTP s-a speriat, lucrurile stau într-adevăr rău.

Scriu conştientă că nu sunt în consonanţă cu masele de cetăţeni indignaţi, că nu e momentul raţiunii, că ne-am întors în comuna primitivă din punct de vedere al comportamentului public, că rinocerizarea nu poate fi oprită. Ştiu că soarta celor care scriu contra curentului este execuţia publică – doar suntem în Ţara Antenelor – dar totuşi scriu. Altfel cum aş şti că nu m-am transformat în gândac sau în rinocer?

Autor: Rodica Culcer

Sursa:  hydepark.ro 

Sabina Fati: Cum se foloseşte Crin Antonescu de Liiceanu şi Pleşu

Cum se foloseşte Crin Antonescu de Liiceanu şi Pleşu

Autor: Sabina Fati

 

Liderul liberalilor ar vrea să fie luat în seamă de Gabriel Liiceanu sau de Andrei Pleşu, într-o perioadă în care singurii săi interlocutori sunt prietenii de la PSD.

Crin Antonescu îşi imaginează că devine mai credibil sau mai important în faţa activului său de partid dacă vorbeşte dispreţuitor despre Liiceanu sau Pleşu. Crede că primarii liberali se vor uita la el ca la un adevărat intelectual dacă-l văd capabil să se ia la harţă cu marii cărturari, iar cota sa de important lider al PNL va creşte şi mai mult.

 

Crin Antonescu s-a întâlnit cu aleşii locali ai formaţiunii pe care o conduce şi, cum nu avea la îndemână nici lista cu priorităţile Partidului Naţional Liberal pentru 2012, nici strategia pentru alegerile de anul viitor şi nici planul pentru a ieşi cu faţa curată din alianţa cu PSD-ul lui Iliescu şi cu PC-ul lui Felix, s-a gândit să le vorbească despre Gabriel Liiceanu şi despre Andrei Pleşu. În acest fel putea împuşca doi iepuri dintr-o lovitură: tovarăşii săi de drum nu vor fi dezamăgiţi că liderul lor nu are nici o viziune despre viitorul partidului, iar intelighenţia de dreapta va reacţiona la manierele sale de majordom înfuriat.

 

Preşedintele PNL traversează o criză de inspiraţie care-i scoate la iveală autonomia intelectuală restrânsă, discursul acrit şi izolarea politică în care se află. Antonescu i-a înlăturat pe liberalii care au dus bătăliile partidului în ultimii ani, l-a dat la o parte pe Dinu Patriciu, principalul susţinător financiar al formaţiunii şi, o dată cu ei, a aruncat peste bord şi moştenirea doctrinară a Brătienilor, ca pe un lest care-l incomoda în noile sale legături cu socialiştii.

 

Tot ce i-a rămas după ce a scăpat de bagajul istoric al PNL este inamicul de moment: Traian Băsescu. Nu poate vorbi despre altceva, nu doar fiindcă este obsedat şi dominat de actualul preşedinte, ci mai ales pentru că nu are alte preocupări, iar consilierii lui fie nu sunt luaţi în seamă, fie nu sunt în stare să-i furnizeze alte subiecte. De aceea, în faţa Ligii aleşilor locali din PNL s-a răţoit la Gabriel Liiceanu şi la Andrei Pleşu: „Nu au curaj să protesteze la mitocăniile cele mai odioase pe care cineva care e şef al statului le face la adresa istoriei”.

 

Crin Antonescu era din nou revoltat că Traian Băsescu l-a jignit pe Rege, dar pledoaria sa nu era în favoarea ultimului monarh al României, ci împotriva celor doi „intelectuali ai preşedintelui”. Frustrat că în afară de Zoe Petre nu are şi el „intelectualii lui” pe care să-i pună la butonieră când iese în lume, preşedintele PNL vorbeşte ca şi cum ar fi fost proaspăt trezit din somn şi nu ştie că Andrei Pleşu a scris două texte împotriva lui Traian Băsescu şi că, în plus, Traian Băsescu l-a pus la punct, avertizându-l că n-ar vrea să spună public „lucruri care să nu-i placă lui Pleşu” despre perioada în care acesta era consilier la Cotroceni.

 

Chiar înainte să fie atacat, Gabriel Liiceanu a glosat în treacăt despre Crin Antonescu atunci când a vorbit despre cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, „Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete”, explicându-i liderului liberal că „n-ar exista” fără portretul din acest volum. În viziunea lui Pleşu, Antonescu este „un Rică Venturiano care se joacă de-a Vlad Tepeş” sau un „profesoraş surescitat”, în vreme ce pentru Liiceanu politicianul liberal este o realitate care nu există. Liderul liberal încearcă să-şi facă reclamă prin înfierări de tip stalinist, fără să ia în calcul posibilitatea ca experimentul său la conducerea PNL să se termine prost.

 

 

Sursa: românialiberă.ro

 http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-se-foloseste-crin-antonescu-de-liiceanu-si-plesu-241652.html