Arhiva

Posts Tagged ‘Georgică Severin’

Georgică Severin are cap, deci nu-l plouă în gât

17 februarie 2011 7 comentarii

Ceea ce se vede în stânga de numeşte cap.

Trebuie să spun că maisusnumitul cap are mai multe funcţii. Este purtător şi generator de păr de exemplu. Părul generat de cap, în fincţie de locul unde a crescut se mumeşte simplu păr dacă a crescut în partea de sus, în lateral deasupra urechilor şi în spate, în zona numită ceafă. După ce părul cade locul se numeşte chelie.

Dacă acest păr creşte deasupra ochilor se numeşte sprâncene, iar dacă creşte din pleoape gene. Dacă acopără şoriciul obrajilor se numeşte garbă, iar dacă se întâmplă să cească sub nas se numeşte mustaţă.

Culoare părului depinde de la individ la inivid şi poate fu galben, roşcat negru sau şaten în diferite nuanţe.

De cap mai sunt ataşate ca nişte mânere urechile, şi nasul, în două găuri sunt împlântaţi  ochi pentru ca purtătorul de cap să poată   auzi, mirosi şi vedea ca să se deosebească de legume.

Capul mai are şi alte funcţii. De exemplu produce muci, ceară în urechi şi mătreaţă, dar are şi o funcţie extrem de importantă, cea antipluvială pentru ca pe purtor să nu-l ploaie în gât.

Capul are şi o fantă nnumită gură şi având sus şi jos, în spatele buzelor, dinţi şi limbă.Cu acstea omul poate mânca, bea şi emite sunete. Sunetele sunt de mai multe feluri şi ele. cele articulate se numesc cuvinte şi prostii.

În interiorul capului există şi un miez asemănător cu al nucilor. E un organ care are funcţia de a gândi, acolo unde există.

Deşi capul care se vede seamănă până la identitate cu al unui om, nu e al unui om ci al unui politician. Georgică Severin, senator PSD.

Ei bine, din ceea ce a emis pe gura aferentă, ne poate face să credem că dacă îl lovim va scoate un sunet prelung , ecoul care sapare din cauza golului din locul unde ar fi trebuit să fie creierul.

Cred asta pentru că respectivul a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că oportunitatea politică pentru iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va exista când opoziţia va avea cele 236 de voturi necesare. Deci o suspendare a Preşedintelui nu apare în momentul în care acesta comite ceva ci îm momentul în care există destui care pun botul. Severin a declarat că Traian Băsescu a început să încalce Constituţia „din primul moment de când şi-a reconfirmat mandatul” de preşedinte. Evident că nici u moment nu a considerat necesar să şi argumenteze. E destul că a spus-o, oricum deconstituţie nu cred că au auzit urechile pe care le are ataşate.

Sau, poate totuşi a auzit dar consideră că madam Costituţia asta o fi vreuna di paraşutele care îi şin de cald noaptea, pentru că tot el a spus: „Constituţia este supusă de câteva zile la un viol în serie de către violatorul-şef care este Traian Băsescu”. Normal că iar nu argumentat nimic o fi auzit şi el pela şedinţă de aşa ceva, dar nu o fo având ţinere de mintea ca să îşi şi argumenteze spusele.

„PSD nu îşi face un scop în sine din suspendarea preşedintelui. Dacă va respecta Constituţia, nu se pune problema”, a mai spus Severin. Evident că nu îşi mai face un astfel de scop deoarce scopul e gata făcut şi nu numai de PSD cu de USL care a înghiţit partidul în discuţie. Dealtfel aceasta e singura raţiune de a fi a Uniunii Şpăgarilor Liberi. Preşedintele fondator al Partidului Conservanţilor Intacţi, Dan Voiculescu, a şi avansat recent data de 25 martie ca posibilă pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu aşa că nu văd de ce să na mai dăm după cireş.

În replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEDIAFAX că Dan Voiculescu „este singura vulnerabilitate” a Uniunii Social-Liberale, formate din PSD, PNL şi PC. „Domnul Dan Voiculescu, din păcate, este singura vulnerabilitate a Uniunii Social-Liberale, iar nimic nu îi face mai bine lui Traian Băsescu decât orice ieşire publică a lui”, a afirmat Ponta evident fâlfâinduşi el şi partidul coarnele rămuroase pe care Varanul Băşinos i le-a pus spre purtare.

În concluzie, zic că da e bine că Gigi Severin are cap, nu-l plouă în gât….

Articol inspirat din MEDIAFAX

http://www.mediafax.ro/politic/psd-oportunitatea-tehnica-a-suspendarii-lui-basescu-atunci-cand-avem-236-de-voturi-7991840

%d blogeri au apreciat: