Arhiva

Posts Tagged ‘Ilie Sârbu’

În PSD a venit Apocalipsa … „tata socru pa şi pu …” …”Epoca Ponta – game over …”

Ilie Sârbu

Ilie Sârbu

Ilie Sârbu, „tata socru” cum este numit dumnealui deoarece este tatăl Dacianei Ponta, soţia premierului se pare că ar urma să renunţe la fincţia de şef al senatorilor PSD.

O decizie în acest sens ar urma  a fi luată în cadrul şedinţei parlamentarilor social-democraţi la care va participa şi Liviu Dragnea,  preşedintele interimar al partidului, şi care este programată pentru duminică, au precizat surse informate din PSD.

 Potrivit surselor respective, în partid au existat discuţii cu privire la intenţia lui Ilie Sârbu de a se retrage din funcţia de lider al grupului PSD din Senat.

 Au fost avansate şi propuneri pentru înlocuirea lui Sârbu, printre candidaţii cu şanse figurând Mihai Fifor, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energi, care a fost propus şi pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul demisionarului Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, în iulie.

Au mai fost propuşi şi Constantin Mitu, preşedinte al Comisiei de muncă, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Un alt nume luat în calcul a fost cel al lui Ioan Chelaru, care, cel mai probabil, va rămâne  vicepreşedinte al Senatului.

Surse din PSD susţin că şi senatorul Nicoale Şerban ar fi vrut să îşi depună candidatura pentru şefia grupului.

La începutul sesiunii parlamentare ordinare, fiecare grup parlamentar îşi alege liderul, viceliderii şi secretarii, dar şi reprezentanţii în Biroul Permanent al fiecărei Camere. Singurii care sunt aleşi pentru un mandat de patru ani sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului.

Există zvonuri care spun că retragerea lui Sârbu ar avea legătură cu nişte declaraţii nu tocmai măgulitoare  pe care acesta le-ar fi făcut la adresa lui Liviu Dragnea. (În PSD unele declaraţii se plătesc extrem de scump)

Sârbu, ar fi spus cu dispreţ în urmă cu mai bine de o lună că  că Liviu Dragnea nu este în măsură să conteste interimatul Rovanei Plumb, precizând că acesta deţine doar calitatea de membru de partid.

“Dragnea nu are nicio calitate în partid ca să ceară organizarea unui congres sau să nu fie de acord cu interimatul Rovanei. Domnul Dragnea nu apare în statut, nu avem vreun articol, ceva clar, nu are nicio funcţie. Dacă mergem după statut şi eu sunt important că am fost socrul preşedintelui”, ar fi declarat textual Ilie Sârbu.

Liderul grupului parlamentar PSD din Senat a mai afirmat atunci şi că  nu e nevoie de organizarea unui Comitet Executiv. „Nu are sens CEx, BPN-ul a stabilit. Întotdeauna vor fi păreri, cel care decide este BPN-ul. Sunt unii care spun că Rovana nu e potrivită, sunt opinii. În afară de opinia cu domnul Dragnea nu am auzit altele. Congresul este stabilit de Consiliul Naţional”, a susţinut atunci Sârbu.

Ilie Sârbu a mai  făcut astfel referire la faptul că, după condamnarea sa, cu suspendare, în Dosarul Fraudă la Referendum, Liviu Dragnea a demisionat din guvern şi din funcţia de preşedinte executiv al partidului, fiind desemnat însă coordonator politic, deşi această funcţie nu există în statut.

Deh, declaraţiile costă …

Un lucru e clar, lui Pnota ia venit nota de plată pe linie de partid şi se pare că e destul de încărcată…  Sau, alfel spus, Epoca Ponta game over …

La Veleriu Zgonea tichia de mărgăritar e sfântă

25 iulie 2015 2 comentarii

Zgonea, scamator în Parlament și în PSD


Valeriu Zgonea, mândru, pe holurile Camerei pe care o conduce

N-a avut niciun atu, după cum mărturisea chiar el, dar a ajuns șeful deputaților. „Uitați-vă, eu, oltean, am ajuns președintele Camerei Deputaților. Toată lumea poate să ajungă aici”, s-a fălit el în fața unor elevi veniți în vizită la Parlament. Zilele trecute i-a trecut prin cap că ar putea ajunge președintele PSD

Recent întors din luna de miere, președintele Camerei Deputaților a prins curaj. A găsit scaunul de șef al partidului lăsat liber de Victor Ponta și s-a gândit că i-ar sta foarte bine așezat pe el. „Suntem într-o situație de criză. Liderul partidului este inculpat, iar adjunctul este condamnat”, a declarat Valeriu Zgonea pentru Associated Press. Deja toată lumea îl vedea concurând-o pe Rovana Plumb, căreia Victor Ponta îi dăduse partidul pe mână și o susținea în continuare la șefia interimară a partidului. Numai că Valeriu Zgonea i-a făcut doar jocurile lui Liviu Dragnea. Fără nicio calitate în partid, cum spunea Ilie Sârbu, coordonatorul politic al PSD a anunțat că o contracandidează pe Rovana Plumb cu fix 24 de ore înainte de startul competiției. Își negociase deja voturile. Înainte de ședința mare a mai fost una în birou la Zgonea. Liderii PSD vin „întotdeauna’’ la el în birou, iar el este „un mediator’’, le-a explicat Zgonea jurnaliștilor.


FOTO: Președintele Camerei Deputaților s-a căsătorit luna aceasta cu Laura Bumbu



I s-a clătinat scaunul

Valeriu Zgonea a ales ca PSD să fie condus de „adjunctul condamnat”. La ieșirea din ședința Comitetului Executiv, Valeriu Zgonea a declarat că Liviu Dragnea este cea mai bună soluție pentru PSD, în acest moment, și că l-a susținut.

Întrebat dacă PSD a ieșit din criza despre care vorbea el însuși, prin alegerea unei persoane care are o condamnare, Zgonea a spus că CExN a luat o „decizie specială”. Mai mult, președintele Camerei Deputaților a subliniat că că dosarul în care Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, nu ar fi unul de corupție. Interesant este că, în urmă cu câteva săptămâni, pe surse apăruse informația că Zgonea ar urma să fie schimbat din fruntea deputaților, chiar de PSD. Parlamentarii social-democrați i-ar fi reproșat că nu ar fi făcut nimic ca să împiedice convocarea plenului reunit pentru numirea lui MRU la SIE, pe care, de altfel, l-a și condus. „Da, știu că vor să ceară revocarea mea. Cei care au predat partidul cer asta! Săptămâna viitoare voi spune cine a trădat partidul și cine vrea să fiu eu țap ispășitor!”, declara Zgonea, pentru bn24.ro. Zgonea n-a mai ieșit nici să spună cine a trădat partidul, dar și el a rămas neschimbat.

„Perle de cultură”

Președintele Camerei Deputaților are „un coleg” mai special. În timp ce vorbea despre steagul secuiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt, Valeriu Zgonea a spus că domnitorul Mihai Viteazul este „colegul” său. Și nu a fost singura „perlă”. Vă prezentăm câteva:

  • „Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează”.
  • Pe Twitter: „În România nu ai nevoie de studii k să candidezi. (…) Eu nu scriu ca persoana publică, scriu ca Zgonea, dar se pare ca e greutate sa înțelegeți. No problem”.
  • „Am fost tuns punk în tinerețe, că sunt și fan Depeche Mode”.
  • Într-un an, de 8 martie, în plenul Camerei Deputaților: „Femeia te ridică, femeia te coboară! No comment!”.

De la lăcătuș mecanic, la șef peste deputați

Președintele Camerei Deputaților s-a căsătorit la începutul acestei luni, la Palatul Snagov, cu o fostă angajată de la cabinetul său parlamentar, Laura Bumbu. La nuntă au participat, printre alții, și Gabriela Firea cu Florin Pandele, Robert Negoiță și soția sa, Gabriela Szabo, dar și Rovana Plumb. De la eveniment a lipsit premierul Victor Ponta, aflat încă în Turcia la recuperare.


FOTO În 2013, Valeriu Zgonea l-a pus pe Roger Waters să ia la ciocane gardul din jurul Parlamentului



După nuntă, Zgonea și soția sa au petrecut câteva zile de miere la Bodrum. Este a doua căsnicie pentru președintele Camerei Deputaților. Șef al deputaților a ajuns în iulie 2012, după ce USL a dat o lovitură de stat și a dat jos inclusiv președinții Camerelor. Astfel, Zgonea i-a luat scaunul Robertei Anastase.

Șef district de linii

Valeriu Zgonea a plecat de jos. În 1986 s-a angajat ca muncitor, mai exact lăcătuș mecanic, urmând și cursurile Facultății de Construcții, la seral. Între 1993 – 2000 a avansat de la inginer stagiar la șef district linii și apoi revizor regional de Siguranța Circulației în cadrul Regionalei Căi Ferate Craiova.

După Revoluție, Zgonea și-a descoperit noi preocupări și a intrat în politică. În 1996 s-a înscris în PDSR. Nici nu visa că va ajunge mai marele deputaților. Din scaunul de președinte al Camerei s-a remarcat de nenumărate ori pentru „perlele” sale.

Autor:  Carmen Vintilă

Sursa: evz.ro

Dom’ Premier, socru’ şi cumnatu’ lu matale deveniră vedete în presa internaţională … cool … (Şi tot zici că n-ai motive de demisie? ) Ţîţîţî …

19 februarie 2015 Lasă un comentariu

 

Victor Ponta

Victor Ponta este într-o situaţie tot mai ingrată.

Deşi premierul  Ponta pare a încerca se detaşeze de scandalul legat de implicarea cumnatului său Iulian Herţanu în celebrul deja, dosar de corupţie şi spune că nu are nici un motiv să îşi dea demisia cum îi cerea Preşedintelui Traian Băsescu la explozia poveştii cu Mircea Băsescu, presa străină pare a avea o reacţie pe care nu a avut-o atunci.

O magnitudine similară cu cea spre care tind acum reacţiile presei internaţionale pare a mi fi fost atins doar atunci când în presa internaţională a explodat povestea cu plagiatul muşamaliza lui Victor Ponta

Astfel, mai multe mijloace media din străinătate se apleacă asupra implicării  membrilor de familie a Premierului în un dosar extrem de clare de corupţie:

Astfel, Reuters  sub titlul ”Procurorii români îl investighează pe cumnatul premierului” scrie:

”Procurorii anticorupţie români au început o investigaţie împotriva cumnatului premierului Victor Ponta, ca parte a unui caz mai amplu de fraudare de fonduri europene. Iulian Herţanu a fost acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi fraudare a fondurilor europene într-un proiect de dezvoltare în judeţul Prahova.

Acesta este al doilea caz în care este implicată familia premierului. Anul trecut, procurorii au început o investigaţie într-o presupusă schemă cu restituiri de proprietăţi în care este implicat socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, o figură puternică în PSD şi senator din 2004.”

Amintesc că deşi  România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, rămâne, incontestabil, unul dintre cele mai corupte state ale alianţei, conform Transparency International, sistemul său judiciar fiind atent monitorizat, adaugă agenţia.

La rândul său Novitne.com scrie că ”o rudă a premierului român a fost reţinută pentru fraudare de fonduri europene”. Conform site-ului citat, cumnatul premierului şi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru suspiciuni de fraudă cu prejudiciu de 7 milioane de lei din fonduri europene. Site-ul mai menţionează că în dosarul respectiv  sunt implicaţi  şi deputatul Sebastian Ghiță, precum şi preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma şi deputatul Vlad Cosma.

Asupra anchetei din cazul cumnatului premierului Ponta  mai fac relatări şi multe alte organizaţii media de primă mărime cum ar fi  Euronews şi Channel News Asia.

Şi zi aşa domnu’ Ponta, usturoi n-ai halit şi nu-ţi pute cavitatea bucală deci nu trebuie să îţi dai demisia?

Ba mai zici şi că nu trebuie să se ia lumea de mama lu’ domnia matale că e pură ca o lebădă? Păi  cele două milioane şi jumătate de care unii zic că le-ar fi fraudat firma dumisale or fi răsplata că te-au crescut ca coniferu’ şi a făcut din ‘mneata îl mai plagiator premier din lume, specialist în răsturnări de otomobil chiar şi când stă pe scaunul din dreapta şoferului?

O fi dacă zici …

P.S. Aşa, ca fapt divers, oare de ce dreaq nu ne primeşte ăia în Spaţiul Schengen? Să li se pară ca familia lu’ matale seamănă tot mai mult cu vestitele famiglii mafiote?

CA-N FILMELE CI PROŞTI – La Conferinţa Naţională a Şeptelului Social-Democrat de la Iaşi, Dan Diaconescu şi-a trimis blonda supremă să îl invite pe Ponta la OTV

12 octombrie 2013 5 comentarii

 

Rovana Plumb, a fost reconfirmata,  la Iasi, in cadrul Conferintei Nationale a Femeilor Social-Democrate, pentru un nou mandat.

Rovana Plumb, a fost reconfirmata, la Iasi, in cadrul Conferintei Nationale a Femeilor Social-Democrate, pentru un nou mandat.

Premierul Ponta și alți lideri ai PSD precum Liviu Dragnea, Ilies Sârbu sau primarul Iașului, Gh. Nichita au participat la Iași  la Conferinţa Naţională a Femeilor Social-Democrate din România 

Peste 1.000 de femei membre ale PSD au participat  la Iaşi în cadrul Conferinţei Naţionale a Femeilor Social-Democrate. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea bilanţului activităţii actualei conduceri şi a planurilor de viitor ale femeilor social-democrate.

Conferinţa s-a ținut la Casa Sindicatelor din Iaşi, unde premierul Ponta a sositla ora 12.40, de la o vizită în judeţele Suceava şi Botoşani, unde a participat la inaugurarea şantierului de modernizare a drumului naţional 29. Din delegaţia PSD de la Bucureşti mai fac parte vicepremierul Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, miniştrii Rovana Plumb şi Doina Pană.

 Un grup de proptestatari au aşteptat delegaţia oficială cu scandări împotriva proiectului de la Roşia Montană şi cu pancarde cu mesajul „Mafia imobiliară din Primărie”. Poliţiştii locali au făcut un cordon pentru ca şefii PSD să poată intra în sală.

Victor Ponta a intrat în sala în jurul orei 13.00 pe acrordurile melodiei AC/DC, Thunderstruck. A fost aclamant de participanţii la conferinţă. Premierul Victor Ponta va rămâne în Iaşi până luni, 14 octombrie, când va participa la slujba de pe pietonalul Ştefan cel Mare, prilejuită de Hramul Cuvioasei Prascheva. Staff-ul premierului nu a precizat programul oficial de mâine, 13 octombrie, când teoretic Victor Ponta s-ar afla tot la Iași.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, aflata la conducerea organizatiei de femei a PSD din 205, a fost reconfirmata, sambata, la Iasi, in cadrul Conferintei Nationale a Femeilor Social-Democrate, pentru un nou mandat.

Nu ştiu dacă are vreo legătură, dar,acum vreo lună se vorbrea despre deturnarea unul miting împotriva Primăriei Ieşene pe tema plantării unor tei.

Atunci au apărut înregistări audio făcute în timpul unei şedinţe a PSD Iaşi care a avut loc joi, 26 septembrie, scot la iveală o strategie incredibilă pusă la cale de filiala locală a partidului pentru distrugerea şi decredibilizarea unui miting programat la Iaşi pe 4 octombrie. Stenogramele au fost obţinute în urma unei investigaţii realizate de jurnaliştii postului de televiziune Tele M Iaşi. Înregistrarea audio are o durată totală de aproximativ 70 minute şi a fost realizată în timpul unei şedinţe care a avut loc la sediul PSD Iaşi în cursul zilei de ieri, 26 septembrie.

Scopul întâlnirii, la care au luat parte în jur de 20 de membri ai TSD Iaşi, reprezentanţi ai colegiilor din municipiul Iaşi, a fost punerea la punct a unei strategii de infiltrare a tinerilor din partid la un protest anunţat la Iaşi pe data de 4 octombrie. Şedinţa a fost condusă de Marius Ostaficiuc, un om de încredere al primarului Gheorghe Nichita. Ostaficiuc este vicepreşedinte al organizaţiei municipale PSD Iaşi, consilier local, consilier în cadrul cabinetului parlamentar al deputatului Cristian Nichita şi director adjunct comercial în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi. Mitingul a fost anunţat de Grupul de Iniţiativă Civică „Iaşul iubeşte teii” şi are ca ţintă convingerea administraţiei locale să replanteze cei peste 70 de tei puşi la pământ în centrul Iaşiului la începutul acestui an.

Iată fragmente din stenogramele şedinţei PSD publicate pe pagina de Facebook a jurnalistului Călin Ciobotari, coordonatorul investigaţiei:

Marius Ostaficiuc, către liderii TSD: „Pe data de 4 (n.r. – octombrie) va fi un miting în special anti cei care au decis să taie teii. Nu mă interesează părerea voastră pro sau contra tei. Nu v-o spun nici eu pe-a mea. N-are rost. Intrăm în nişte discuţii, în nişte polemici … Ne asumăm cu bune şi rele decizile luate de partid şi liderii lui. Dacă aveţi păreri personale sau nu sunteţi de acord, vă propun să vi le păstraţi şi să nu participaţi la astfel de întâlniri. Noi trebuie să ne apărăm structura de partid. Există o structură în opoziţie care va iniţia un marş anti cei care au dispus tăierea teilor. Dacă vreţi să discutăm de ce au fost tăiaţi teii, sunt explicaţii şi pro şi contra, logice… Cert e că cel de la partidul ecologist este înregimentat să fie anti… Sunt în grup Dorohoianu, Bălănescu, Iordache, şapte persoane pe care le cunoaştem foarte bine.. Aceste persoane vor iniţia marşul de protest împotriva administraţiei locale, împotriva dlui Nichita şi Chirica”

Marius Ostaficiuc, către liderii TSD: „Noi va trebui să fim prezenţi acolo şi nu vă ascund că va trebui să faceţi parte dintr-o asemenea structură, să milităm pentru alt subiect şi nu contra teilor. Trebuie să deviem subiectul de la tei către Roşia Montană sau către orice alt subiect de actualitate, decât să-l concentrăm anti-administraţia locală”

Membru: „Ce înseamnă prezenţa noastră acolo? Riscăm ceva? Mă gândesc că noi, find foarte mulţi, să nu ne «aşezăm» pe ei”.

Ostaficiuc: „Nu riscăm nimic. Chiar dacă pare că îi ajutăm, noi strigăm Roşia Montană, ceea ce e la ordinea zilei (…) Este o deviere de la un subiect care ne deranjează către un subiect care ne deranjează mai puţin”

Ostaficiuc: „Chiar dacă cădem în extrema cealaltă de care spunea Bogdan, fiind foarte mulţi ne putem disipa foarte uşor, şi atunci se sparge. Efectul e şi mai puternic: o parte din oameni pleacă. Dacă se ajunge ca grupul nostru să fie prea reprezentativ, ar fi prea de tot. Ar însemna dezorganizare din partea celorlalţi. Adică noi să fim mai mulţi decât ei”

Ostaficiuc: „O să aveţi, în timp real, prin liderii voştri, informaţii de la poliţie, să ştiţi exact ce se întâmplă”

Ostaficiuc, către liderii TSD Iaşi, despre rolurile pe care le vor avea în mitingul de pe 4 octombrie: „Trebuie să spuneţi presei care va fi acolo, şi cred că va fi, păreri de ură categorică împotriva lui Nichita, ori că sunteţi în cârdăşie cu cei trei patru pe care vi i-am spus înainte (Nicuşor Păduraru, Tomaşeschi, Iordache, Dorohoianu). Trebuie să spuneţi: «da, ne-au adus aici, mulţumim domnului cutare că ne-a sprijinit». În felul acesta se transformă toată piaţa într-un bâlci, într-o mişcare politică”

Marius Ostaficiuc admite că membri PSD Iaşi participă la mitinguri îndreptate împotriva administraţiei locale, dar neagă că i-ar fi îndemnat pe tinerii din partid să deturneze protestul.

Deci tot spre Roşia Mointană a fost deturnatr mitingul e parcă la Iaşi îi pasă cuiva de Roşia Montană sau măcar ştiu unde vine … În fine … 

Invitată la CFS-Dm Simona Man, preşedinta PP-DD, în discursul său , a afirmat: „Sunt convinsă că o femeie preşedintă a PSD nu ar fi acceptat niciodată să fie colegă cu renegaţii altui partid”… bărbaţii pesedilti neavând demnitate … 

Simona ManSimona Man, ţinând neapărat să demonstreze că e e blondă naturală şi doar o amărâtă de brunetă vopsită, a declarat, în discursul său de la Conferinţa Naţională a Femeilor Social-Democrate, că speră ca PSD să fie condus de o doamnă după următorul congres al partidului, ea transmiţându-i premierului Victor Ponta şi o invitaţie, din partea lui Dan Diaconescu, la prima emisiune a OTV după redeschidere. Deh, pşoate Dan Diacomescu nu mai face doar filme cu proşti şi şi cu doctori în drept…
„PP-DD aduce salutul său Conferinţei Naţionale a Femeilor PSD, prin vocea unei femei, singurul preşedinte al unui partid politic. (…) Sper ca la următorul congres al PSD şi una dintre dumneavoastră să devină liderul naţional al PSD. Este vremea doamnelor în politică. Sunt convinsă că o femeie preşedintă a PSD nu ar fi acceptat niciodată să fie colegă cu renegaţii altui partid”, a spus Simona Man amintinf izbitior de alte vremuri când, pe la conferiţelew pioniatrilor venea câte o delegaţie a unor pioniari de prin locuri de care nici nu auzisem care citeau ceva în păsăreasca lor nativă după care, în boxe începea să se audă o voce cu un accent imposibil că o delegaţie a pionierilor români era aşteptată la conferinţa similară din ţara lor.

La finalul discursului, pepededisda  Simona Man i-a transmis premierului Victor Ponta un mesaj de la Dan Diaconescu:„Vă invit, pentru a prefigura finala naţională din 2014 de la alegerile prezidenţiale, la prima emisiune ocazionată de redeschiderea OTV”.

Ce-o fi fost în mintea perversă a urmaşului pasagerilor din renumita căruţă răsturnată la Caracal … nu ştim… pare un fel de infitaţie unde, dacă se duce Premierul îi pun brişca la beregată şi îi spun că dacă nu redeaschide OTV-ul mioritic, îl pupă mă-sa rece… 

Să fi blufat poate DD când spunea că şi-a deschis o televiziune la parterul unei clădirii de la Vatican aparţinând Bisericii Romano Catolice?

Am văzut că acum Diaconescu se laudă că acolo e libertate mai mareşi că taxele sunt mai mici… o fi, dar acolo şi legea e lege… 

Înteresant este ce vor face cei de acolo când vor afla că aici OTV a făcut închis în urma unor nereguli financiare .. a evaziunii fiscale?

Din câte ştiu eu aiciescrocul din Caracal  a profitat de balcanismul instituţiilor de la noi.. a tot amânat încât au trecut alegerile …

Acolo dacă întârzit cu un cent, un minut noul  OTV e cu lacătul pe uşă iar Dan Diaconescu la puşcărie…

 

 

Dan Andronic: Patru personaje în căutarea unui autor: Ponta, Antonescu, Voronin, Voiculescu

26 ianuarie 2012 Lasă un comentariu

Patru personaje în căutarea unui autor: Ponta, Antonescu, Voronin, Voiculescu

Am mai vorbit despre manipularea grosolană înfăptuită de Antenele lui Voiculescu. O puteți vedea și singuri, seară de seară. Despre manevrele politice ale lui Antonescu care par inspirate din strategiile lui SOV. Motivațiile sunt clare și cinice, așa cum îi stă bine unui politician: dobândirea puterii cu orice preț. Dar deja lucrurile par să se lege.

Iar aici nu mă refer la visele președintelui PNL de a-l vedea demisionat pe Băsescu, ci la tentativa lui Ponta de a stopa scăderea USL în sondaje. Sunt conștient că atunci când vorbesc despre strategiile lui Ponta mă refer la el ca la un grup, format din Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu, Ilie Sârbu, șamd. Pentru că dacă ar fi după mintea și sufletul lui am asista seară de seară la declarații incendiare, de tipul celei făcute cu ocazia ultimei moțiuni de cenzură: “Jandarmii au primit ordin să bage glonț pe țeavă!”. O declarație tipică pentru Victor Ponta, ceea ce mă face să înțeleg că strategia PSD nu este la ora actuală opera unui singur om.

Nu același lucru se poate spune despre PNL, Crin Antonescu fiind inspirat mai mult de SOV decât de colegii din PNL. Este drept că Antonescu i-a îndepărtat, rând pe rând, pe cei care l-au ajutat să ia puterea în partid, la care dacă îi adăugăm și pe cei învinși la Congres, mai rămâne doar o mână de oameni în jurul său, în frunte cu un secretar general parașutat de nicăieri. De aici și strategia slabă, rodul unei minți speriate. Mitingul de 7.000 de oameni, demisiile eșuate ale parlamentarilor USL, ruperea de realitate sunt bornele unei acțiuni dezlânate.
Ce vrea Voiculescu? În afară de dosarele care-i cresc precum aluatul prin tribunale, are o dorință de putere care se poate măsura foarte simplu prin proporția uriașă pe care o capătă afacerile sale atunci când este la guvernare și dezumflarea instant ce se produce o dată cu plecarea. Cred că cei 5 ani de opoziție i-au cam secătuit resursele financiare și ar vrea rezolve toate problemele dintr-un singur foc. Iar pentru asta orice aliat este bun. De la pensionarii militari, la ziariști, trecând prin ultrași.

Ce caută Voronin în toată povestea asta care cere și el :) demisia lui Băsescu? Păi abia acum putem discuta despre Autor.

Autor:Dan Andronic

Sursa: Dan Andronic blog

Smurdăria maschează golănia PSD

16 ianuarie 2012 2 comentarii

Import de pe blogul Avanpost

Ioan Niculae (patronul InterAgro): Am fost la Transgaz…

Bunea Stancu (liderul PSD-Brăila, vicepreședintele CJ Brăila): Te-ai dus pentru gaz?

IN: Da. PSD n-a pus nici director la Transgaz.

BS: O să pună ai răbdare.

BS: Am treabă. Să mi-i pun pe ăştia la ANRM, la CEC, la EximBank. Am o grămadă de posturi. Trebuie să mi-i pun, înţelegi.

……..

BS:….Ei, în partid toată lumea vrea funcţii, şi pe la Bucureşti şi la Brăila. Am pus la AN Mediu vicepreşedinte, la Agenţia Naţională a Proprietăţii, preşedinte, la Rezervele Statului, preşedinte, la RA-APPS, o grămadă. Am vreo 7-8 funcţii pe astea naţionale, ştii.

…….

IN: Dă-i un telefon lui (expresie trivială), (se referă la ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu). Zi-i: Băi, dacă nici astăzi n-o faci şi nici cel târziu miercurea viitoare…

BS: Lasă, măi, că vorbesc cu… Că văd exact dacă a pregătit-o. Vorbesc cu Nica… Lasă că ştiu eu pe unde o iau. După aia îl sun pe el.

…..

Viorel Hrebenciuc: Cât ești dispus să dai?

Ioan Niculae: Măi, zic: eu pot să dau un milion de euro pentru PSD. Dar trebuie să ştie cât mai puţine persoane. Ştii tu (nota procurorilor: adică Viorel Hrebenciuc) şi Ionuţ Costea (cumnatul lui Geoană), care nu ştie decât că m-am întâlnit eu cu el. El nu trebuie să spună. Atâta dau

Despre golănia asta a PSD-ului nu se mai spune nimic. S-a uitat, așa cum s-a uitat că marile privatizări frauduloase au fost făcute de guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, mentorul Micului Ciuciulescu, Victor Ponta, chilotul de raliu al partidului, acest Ce Javrara al cărui socru, Ilie Sârbu, fost ministru al agriculturii, a dat pe nimic cea mai profitabilă regie de stat, SN „Tutunul Românesc”, taman patronului InterAgro, Ioan Niculae, în complicitate cu ... Citiți restul pe siteul de origine

Autor: deutchebrak

Sursa: Avanpost

Publicat: 16 ianuarie 2012

%d blogeri au apreciat: