Arhiva

Posts Tagged ‘inconştienţă’

Mihai I-ul, un exrege folosit ca pretext

26 octombrie 2011 2 comentarii

Motto:

”Bulă întârzie la școală după ce timp de trei zile nu a fost deloc. Când ajunge, învățătoarea îl întreabă de ce a întârziat.

– A murit bunicul și l-am îngropat – răspunde Bulă.

– Bine- zice învățătoarea – dar acum două zile l-am văzut în fereastră.

– Da, l-am pus acolo ca să-l vadă poștașul când vine cu pensia.”

De ieri mi se tot derulează prin fața ochilor un fel de film.

Undeva, în lumea Mafiei, un personaj extrem de bogat și foarte puternic, a ajuns la vârsta și la starea în care singura chestie la care mai speră cei din jur, este ca bătrănul să moară și să îi treacă pe lista cu moștenitori.

Se organizează o mare adunare unde toți cei interesați se înfințează arborând ținute care mai de care mai sărbătorești și niște atitudini care mai de care mai obediente și prietenoase față de bătrân.

Momentul culminant este acela în care bătrânul e scos în fața mulțimii pentru a-și ține ultimul discurs. Contrastât cu eleganța și opulența invitaților, bătrânul are niște haine, vechi, demodate și uzate, mirosind a naftalină. Bătrănul este adus în fața mulțimii, sprijinit de cei mai mari lingăi ai săi și pus să citească un discurs, mai mult sachematic, scris de cineva lipsit de talent, dar extrem de interesat de moștenirea pe care ar urma să o primească, și nu doar în bani ci și  în poziția în structura organizației pe care bătrânul i-ar lăsa-o…

Cam așa am văzut ieri, mult mediatizata poveste a discursului exregelui în fața parlamentului de ziua sa.

Mi s-a părut mai mult prohodul cuiva care  a murit la  30 decembrie 1947 data la care Mihai I a semnat actul de abdicare. Monarhia română.

Oricât m-am străduit, nu am văzut un rege șinu am auzit un discurs regal. Am văzut un bătrân a cărui singură preocupare era aceea de a părea că mai e în stare să aibă o ținută onorabilă, dreaptă și demnă.

Un bătrân, îmbrăcat cu haine croite după moda anilor în care a semnat actul prin care renunța în numele lui și al urmașilor la toate prerogativele rezultate din calitatea de rege, parcă simțeam mirosul de naftalină și vedeam roind în jurul său un stol de molii speriate cînd hainele au fost scoase dinșifonierul în care așteptau să fie scoase doar pentru a fi îmbrăcate de posesor la plecarea pe drumul spre cimitir.

Am văzut cum bătrânul era împins și tras spre lucurile hotârâte a fi cele mai bune ca să pară în poze viu și în putere, de fapt, am văzut nu un Rege ci un pretext pentru unii de a mima un respect fals care să le dea posibilitatea să ceară ca la împărțirea cașcavalului să primească o felie cât mai mare, iar de auzit, am auzit o schemă de discurs, scris de cineva care nu se pricepe la această îndeletnicire, cineva care joacă rolul parvenitului, cineva care speră să fie moștenitorul indirect a onorurilor destinate unui rege eși nu ar fi decât soțul fiicei bătrânului.

M-am întristat.

Dar m-am întristat și mai rău, citind pe Net sau auzind la televizor niște chestii pe care am să le trec aici sub titlul ”Zvonuri, bârfe, bancuri la sărbătorirea zilei de naștere a unui monarh și de înhumareare a unei moarhii”

Cel mai bun banc:

”Regele Mihai-I-ul a ținut un discurs în Parlament”

*

Cele mai sinostre bancuri:

”Întrebare: – De ce l-a fugărit Iliescu pe exrege cu mașina pe autostradă?

Răspuns: – Deoarece KGB a ținut tot timpul să-i alunge pe monarhi.

*

Întrebare: – Mircea Geoană poza foarte aproape de exrege?

Răspuns: – Deoarece NKVD-ul a dorit tot timpul să fie în apropierea monarhilor pentru a

*

Întrebare: – De ce și-a dorit PNL atât de mult ca Mihai I să țină acest discurs?

Răspuns: – Deoarece Dinu Patriciu a ținut să mulțumescă neîntârziat Casei Regale pentru ajutotul dat la perfectarea Afacerii Sterling

*

Întrebare: – De ce Radu Duda afișa o imagine de om fericit?

Răspuns: – Deoarece este convins că nu peste mult timp va deveni soțul reginei.”

 De fapt, nici nu știu dacă e vorba de bancuri sau zvonuri. Sau, să nu nici  fie vorba nici de bancuri nici de zvonuri  ci de dezvăluiri? Vom vedea ce se mai întâmplă …

P.S. PRECIZARE. Am folosit titlul ”Mihai I-ul, un exrege folosit ca pretext” deoarece impresia mea este că exregele este folosit de unii doar pentru a-și motiva anumite acțiuni politice, de alții pentru a-și spăla imaginea din trecut, iar de alții ca suport  pentru propria parvenire. 

Ipocrizia noastră cea de toate zilele

Motto: „… păcat că-i locuită.”


Vedem folosiţi tot felul de termeni care  au menirea să ne definească şi în acelaşi timp, să explice felul în care arată ţara asta, felul cum aratăm şi trăim noi înşine.

Nepricepere, corupţie, jocuri politice, nesumarea trecutului, egoism, spirit de gaşcă, spirit de turmă şi multe altele. Ar trebui să cădem pe gânduri. Dar n-o facem. Pur şi simplu, dacă găsim un ţap ispăşitor, e bine dacă vina e a altora, deci nu trebuie să ne mai batem capul. Când se mai întâmplă ceva neplăcut, iar ne lamentăm, iar căutăn explicaţii cât mai convenabile, iar căutăm un vinovat şi gata, uităm de problemă. Ce nu facem, e să rezolvăm problemele din cap în coadă. Apoi, ridicăm colţul covorului, băgăm mizeria acolo şi ne facem că uităm.

Nu vom uita în realitate, dar asta nu contează. Important e că nu se vede.

Tot mai clar, se pare că ne defineşte ipocrizia, credulitatea şi lipsa de principii. Din cauza acestora, România arată aşa cum arată.

Ne place cum trăiesc nemţii, englezii, suedezii etc, ne place când ne ducem la ei să vedem că au şosele frumoase, ne uimim de veniturile lor care le dau un nivel de trai mult peste ceea ce vedem în România la oamenii obişnuiţi, ne place că vedem curăţenie pe străzi, ne place când vedem că o lege se respectă, ne plac multe la alţii. Asta nu e rău. Rău e că pe lângă faptul că ne plac multe, ne e şi a dracului de ciudă.

Şi atunci, ce facem? Nici prin cap nu ne trece să încercăm să schimbăm şi la noi lucrurile ca să fie ca acolo. Mai bine ne zbatem, căutăm pe la ei un coş de gunoi răsturnat, vre-o parcare murdară, vreo groapă în asfalt. Îi facem poză, dar una cât mai detaliată ca să nu se vadă caracterul singular al neregulii, apoi o dăm la ziar cu un titlu uriaş: „Ia uită că şi la ăia există”. Şi suntem fericiţi. Deşi ştim că respectiva chestie e o raritate, iar la noi e regulă, suntem fericiţi că au şi ei neregulile lor.

Ne place a dracului să spunem că suntem altruişti, că ne doare durerea altora şi face totul să îi ajutăm e cei aflaţi în nevoie, să îi dăm o cană de apă celui însetat şi o bucată de pâine celui înfometat. Da, ne place.

Vedem tot felul de vedete, care mai de care mai cochete, cu haine de firmă,  cu atitudini teatrale mergând pe la azile de bătrâni sau case de copii, ducând câteva cutii cu … ceva, dar musai cu televiziunile, cât mai multe, în siajul lor de parfumuri scumpe, care costă pe sticluţă de câtela ori mai mult decât napolitanele şi ce mai e prin cutiile cu ajutoare.

Nu cred că e cineva care să nu-l fi văzut pe Gigi Becali dând în faţa camerelor de vederi câteva bancnote unor sărmani. De asemenea nu cred că mai există cineva în ţara asta care să n-o fi văzut pe Andreea Marin, cu zâmbetul ei studiat, spunând afectată cât de tare îi poasă ei de copii de pe cineştie unde, dar nimc despre cei pe care îi alungă dacă se apropie de maşina ei, sau pe Oana Zăvoranu când se dă de ceasul morţii ca să salveze nişte sărmane potăi de prin Bucureşti. Pe aceasta din urmă, am văzut-o în câteva situaţii extrem de ciudate. Îmi amintesc cum se lăuda cu fainele şi pantofii ei de mii de euro, în timp ce prin tabloide era arătată în fotografii la cumpărături în magazine de haine second hand (una di ele o arîta „evaluând o pereche de chiloţi. Tot pe Zăvoranca am văzut-o cum a a aruncat benzină şi a dat foc dat foc într-un butoi de tablă unor haine din blană. N-am să spun că mi se rupea inima pentru animalele din blana cărora au fost făcute respectivele haine pe care le avea de la grăsuna de mă-sa, cu care, când nu o mai bagă presa în seamă, mai trage un episod de ceartă. Putea să iese în stradă cu ele şi să le dea cuiva care tremura de frig. În fine…

Nici în politică nu e altfel.

Vedem politicieni care pozează în moralişti şi principialişti, dar care sunt în stare să îi vândă mama într-un bordel asiatic doar doar vor mai avea încă odată ocazia să iese la televizor.

Îi auzim comentând de lucruri cu care n-au nici în clin, nici în mânecă, dau soluţii, acuză, se întristează de necazutrile celor care i-au votat, dar nu ezită să îşi voteze legi care să îi protejeze în jaţa justiei, ori care să i ajute să mai dea un tun.

Îmi amintesc de un politician care participa la o discuţie despre pensii nesimţite.

Se vorbea de cineva care avea două sute li ceva de milioane de lei vechi pensie, ziceau că e normal deoarece omul a şi contribuit (nu era adevărat, deoarece la recalculare dacă s-ar avea în vedere doar cât a contribuit, i s-ar fi redus pensia la vreo 50 de milioane), nu se spunea efindent că omul a ajuns ca la final de carieră să cumuleze tot felul de funcţii. Ilegal evident, dar nu conta. Pe lângă acea pensie, mai lua şi un salariu mult peste limita decenţei. Ca pilot. Nu conta că depăşise demult vârsta de pensionare. Ei bine, a venit atunci vorba de vestita tanti Ioana, femeia care avea o pensie ce după mărire însemna 40.000 de lei (4RON). Acelaşi politician, extrem de serios, spunea vă de fapt situaţia nu e chiar atât de gravă cum scria în ziare, deaoarece, din când în când, mai primeşte şi ajutoare de la primărie, ca să nu mai vorbim de banii de lemne. Atunci mi s-a făcut efectiv greaţă.

Unii au comenta despre chestia asta, dar numai cu jumătate de gură. Poate pentru că le păsa…

Ipocrizia noastră cea de toate zilele ne face să ne plângem tot timpul şi să ne mirăm cum putem avea o clasă politică de o atât de joasă speţă, dar ne împiedică să recunoaştem că această clasă politică, ne reprezintă. Noi i-am pus pe acei oameni în fotoiile pe care acum le ocupă.

Nu ne interesează faptul că partidele politice, deşi ne flutură diferite doctrine în care membrii lor ar crede, nu ne deranjază să vedem chipuri care în poze anterioare lui 89 erau în fundal, în planul doi, nu ne interesază nimic. Adică de interesează dar nu spunem deoarece ar trebui şi să luăm oarece atitudini.

Suntem o societate foarte bine definită de Caragiale, o societate unde schimbările sunt trâmbiţate şi dorite, dar se şi traduc în viaţă, doar dacă în fond nu se schimbă nimic.

Totul e fluid în jurul nostru. Poate doar ipocrizia şi lipsa de principii sunt nişte constante. Dar nu o recunoaştem, pentru că suntem ipocriţi, deci nefiin principialişti, nu vom putea aplica principil coform căruia, o boală pentru a fi tratată, trebuie să fie mai întâi recunoscută.

%d blogeri au apreciat: