Arhiva

Posts Tagged ‘Indemnizaţii’

Plafonarea indemnizațiilor de concediu pentru creșterea copiilor este un jaf etatizat deoarece și contribuțiile s-au calculat tot după aceleași salarii

În loc de motto, o întrebare pentru cei care susțin plafonarea indemnizațiilor de concediu pentru creșterea copiilor:

AȚI FI DE ACORD CA, ATUNCI CÂND VĂ DUCEȚI LA UN HOTEL, SĂ ACHITAȚI PREȚURI DE CINCI STELE DAR SĂ PRIMIȚI SERVICII DE DOUĂ?

Într-un amplu articol publicat la secțiunea de bloguri a siteului adevarul.roTudorina Mihai face apologia plafonării indemnizațiilor pentru creșterea copiilor.

Este adevărat că unele indemnizații sunt foarte mari, reprezentând 85% din media salariului obținut în ultimii doi ani. Logica plafonării acestor indemnizații ar fi că a susține unele de zeci de mii de euro reprezintă un efort prea mare pentru bugetul asigurărilor sociale. 

Extrem de interesant, ca să nu zic ciudat este că toți cei care susțin această plafonare uită că beneficiarii acestor indemnizații au contribuit la acel buget plătind sume calculate după aceleași venituri uriașe.

Adică atunci când e să îți ia statul contribuțiile o face fără jenă, dar când e să îți dea contribuția la care ai dreptul pentru că ai contribuit se codește și caută motive să nu dea banii decât parțial…

Oare de ce mi se pare că plafonarea acestor contribuții are un nume. Jaf etatizat …

Deși mi se pare că articolul publicat de Tudorina Mihai la secțiunea de bloguri a siteului adevarul.ro are grave probleme de logică, mai precis, aplică o logică parțială luând în considerare doar  argumentele care susțin demersul  uitând pur și simplu că cei care ar urma să beneficieze au cotizat tot în funcție de aceleași salarii, iată mai jos articolul în discuție, integral:

Munca şi „concediul” de creştere a copilului

Au reapărut discuţiile despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, context în care este important să aruncăm o privire mai de ansamblu asupra politicii de acordare a concediului şi indemnizaţiei de creştere a copilului în România.

În analiza care urmează, îmi exprim categoric opinia în favoarea plafonării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, ţinând cont că bugetul ajutoarelor sociale, din care face parte şi indemnizaţia de creştere a copilului, se ghidează în baza principiilor de solidaritate socială şi asigurare a şanselor egale, nu de cel al contributivităţii, cum se invocă uneori.

A doua parte a textului cuprinde o expunere a efectelor pozitive, dar şi negative ale concediului de creştere a copilului, pentru femeile care îl accesează.

În România, un angajat (de obicei angajată 1*) are dreptul ca după naşterea unui copil să se retragă de la locul de muncă într-un „concediu” denumit „de creştere a copilului”. Potrivit ultimelor modificări legislative din 2016, concediul are o perioadă de maxim 2 ani de zile (3 ani în cazul copilului cu dizabilitate) şi de el pot beneficia cei ce dovedesc că au lucrat timp de 12 luni cumulate în ultimii 2 ani de zile.

Pe perioada concediului se plăteşte o indemnizaţie echivalentă cu 85% din veniturile medii nete realizate cu doi ani înainte de naşterea copilului, minim 85% din salariul minim.

În limba română, termenul „concediu” are semnificaţia de „scutire de muncă”, lucru care nu ţine cont de faptul că „a creşte un copil” este de asemenea o muncă şi încă una foarte solicitantă. Se spune despre femei că „stau” acasă cu copiii, când în realitate ele trec prin una dintre cele mai agitate, extenuante şi privative de odihnă perioade din viaţă. Concediul nu este o vacanţă, aşa cum indică cea mai uzuală semnificaţie a termenului „concediu”. Este o muncă, prestată în spaţiul privat, în schimbul căreia persoana respectivă primeşte o indemnizaţie. Un lucru este benefic în legislaţia românească: perioada concediului de creştere a copilului este considerată vechime în muncă şi reprezintă stagiu de cotizare pentru pensie. Prevederea este în vigoare din 2012 încoace.

Aici intervine un paradox: „concediul de creştere a copilului” este considerat vechime în muncă, dar numai pentru cei care anterior au muncit deja, legal, sau au obţinut venituri din activităţi independente şi numai dacă munca a fost prestată timp de minim 12 luni în cei doi ani înainte de naşterea copilului. Este echivalentul muncii, dar nu şi pentru cei care n-au activat pe piaţa muncii. Părinţii care îngrijesc copiii după naşterea acestora fără ca înainte să fi lucrat cele 12 luni nu au dreptul la indemnizaţie şi nu cumulează vechime în muncă. De aceste drepturi nu beneficiază nici cei care au muncit mai demult, să zicem în ultimii 3 ani sau 5 ani, dar nu în ultimii doi ani de zile înainte de naşterea copilului. Printre cei afectaţi de această prevedere sunt evident lucrătorii din economia neagră, care nu prestează muncă cu forme legale, de obicei aflaţi în situaţii extrem de vulnerabile şi dezavantajoase.

”Indemnizaţia care se acordă pentru creşterea copilului este, conform legii, un ajutor social. Ea nu ar trebui condiţionată de prestaţia unei munci legale, cu contract de muncă sau prin activităţi independente.”

Indemnizaţia de creştere a copilului este strâns legată de munca legală pe piaţa muncii prin faptul că: 1) este obligatoriu ca beneficiarul/a să fi lucrat minim 12 luni înainte şi 2) cuantumul indemnizaţiei este stabilit în funcţie de venitul net primit înainte de naşterea copilului. Aşadar, această prestaţie socială se acordă ca în cazul indemnizaţiei în caz de boală sau indemnizaţiei de maternitate, care însă nu sunt ajutoare sociale. Într-o oarecare măsură, ea are trăsături similare cu accesul la serviciile de sănătate, care este condiţionat de plata contribuţiei la asigurările de sănătate. În schimb, în timp ce o persoană fără loc de muncă legal poate să plătească contribuţia la asigurările de sănătate şi să beneficieze de servicii medicale, nu acelaşi lucru îl poate face pentru a beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Indemnizaţia care se acordă pentru creşterea copilului este, conform legii, un ajutor social. Ea nu ar trebui condiţionată de prestaţia unei munci legale, cu contract de muncă sau prin activităţi independente. Plata indemnizaţiilor se face din bugetul de asistenţă socială – categoria „ajutoare sociale”. Sunt mai multe categorii de ajutoare sociale: cele acordate persoanelor cu venituri reduse, cele din zona politicilor familiale (în care se include şi indemnizaţia pentru creşterea copilului), cele pentru persoanele cu dizabilităţi şi altele, cum ar fi ajutorul de deces sau ajutorul în caz de urgenţă în caz de inundaţii, incendii ş.a.

Felul în care sunt concepute concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului ne arată că ele sunt politici de susţinere a anumitor familii, mai exact a celor care muncesc cu forme legale. Familiile în care munca se prestează la negru sau nu se prestează (din diverse motive, cum ar fi lipsa de locuri de muncă) nu sunt încurajate prin actualele politici familiale să facă copii. Îngrijorător este că de obicei în aceste familii gradul de sărăcie este ridicat şi atrage numeroase alte probleme de incluziune socială care se vor perpetua şi asupra copiilor.

Tăticul cu indemnizaţie de 35.000 de euro/lună

Anul trecut a avut loc o modificare legislativă în acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului care o îndepărtează şi mai mult de caracterul de „ajutor social”: eliminarea plafonului maxim. Până în iunie 2016 existase un plafon maxim de 3.400 lei în primul an de concediu şi de 1.200 lei în al doilea an. Se explica în expunerea de motive de anul trecut că aceste limitări trebuie eliminate pentru că ar încălca principiile egalităţii de tratament şi nediscriminării. După ce indemnizaţia a început să se acorde fără a ţine cont de o limită superioară, s-au înregistrat şi se înregistrează în continuare situaţii scandaloase. Unii beneficiari cu venituri mari primesc indemnizaţii de ordinul a zeci de mii de euro pe lună! Într-o evaluare a Ministerului Muncii publicată în septembrie 2016, la scurt timp după intrarea în vigoare a noilor prevederi, se arăta că un grup restrâns de persoane (242 mai exact) primesc indemnizaţii pentru creşterea copilului atât de mari încât cheltuiesc o treime din tot bugetul alocat[2]. Cea mai mare indemnizaţie s-a înregistrat în judeţul Sibiu, acolo unde un bărbat primea suma echivalentă a 35.000 de euro pe lună, ca urmare a veniturilor încasate din activităţi independente obţinute ca PFA. „Tăticul” făcuse pe PFA-ul său o tranzacţie cu un teren pe una din cele mai mari plantaţii de afine din România, undeva în Făgăraş. În cazul său şi probabil al altor beneficiari de sume mari ale indemnizaţiei pentru creşterea copilului, nu mai poate fi făcută nici măcar legătura cu munca salarială, aşa cum arătam mai devreme. Pe un PFA se pot înregistra inclusiv angajaţi (maxim trei în prezent) şi se pot face tranzacţii economice cu profit considerabil ca la o societate comercială.

Eliminarea plafonului indemnizaţiei pentru creşterea copilului completează tabloul politicilor făcute în avantajul anumitor familii. Contrar principiilor de solidaritate socială şi asigurare a şanselor egale care stau la baza asistenţei sociale, se lasă uşa deschisă unor scurgeri a fondurilor publice destinate ajutoarelor sociale în favoarea unor persoane privilegiate economic pentru care asigurarea îngrijirii copilului nu pune mari probleme. Plafonarea în limite rezonabile se re-impune, concomitent cu regândirea sistemului în aşa fel încât retorica despre sprijinul natalităţii să nu se mai îndrepte exclusiv către cei cu forme legale pe piaţa muncii.

Maternitatea, piaţa muncii şi viaţa de familie

Concediul şi indemnizaţia sunt nu numai politici de încurajare a natalităţii şi de sprijin familial dar şi politici de reconciliere a vieţii de familie cu munca (munca legală), în contrapondere cu faptul că alte politici de îngrijire a copiilor sunt deficitare, ca de exemplu infrastructura de creşe. Aşa cum sunt gândite acum, ele vin să ofere o soluţie părinţilor angajaţi, în special mamelor, care se ocupă de îngrijirea copiilor nou născuţi. În absenţa lor, femeile ar fi fost nevoite să renunţe la joburi sau să lucreze part-time, iar pentru multe dintre ele aducerea unui copil pe lume ar fi o misiune extrem de dificilă. Deşi în discursurile publice legate de concediul de creştere a copilului accentul se pune pe beneficiile pentru copil de a fi în prezenţa mamei în primele luni din viaţă, există incontestabil şi beneficii pentru femeile care devin mame. Lor li se păstrează locul de muncă şi pot să se dedice îngrijirii bebeluşului fără a fi nevoite să recurgă la alte soluţii, ca de exemplu asigurările sau creditele, pentru a obţine veniturile pe perioada în care nu lucrează.

”Pentru că maternitatea ne este vândută ca adevărata împlinire a femeilor, iar îngrijirea bebeluşilor este ambalată frumos ca o bucurie de nedescris, părţile negative ale maternităţii şi îngrijirii copilului rămân de multe ori ascunse.”

Intrarea în concediul de creştere a copilului devine aproape o bucurie când locul de muncă este stresant, marcat de exploatare, hărţuieli, mobbing sau pur şi simplu de o proastă organizare. Pe o piaţă a muncii în care drepturile lucrătorilor sunt deseori încălcate, în care spaţiile de lucru sunt improprii, aflate la distanţe mari de domiciliu sau în care şefii taie şi spânzură ca pe propria moşie, femeile resimt maternitatea ca pe o oportunitate de a-şi trăi viaţa într-o oarecare libertate, rămânând însărcinate şi dedicându-se pe deplin îngrijirii unui copil, în ciuda greutăţilor materiale şi a eforturilor fizice şi emoţionale pe care acest lucru îl implică.

Însă, pentru că maternitatea ne este vândută ca adevărata împlinire a femeilor, iar îngrijirea bebeluşilor este ambalată frumos ca o bucurie de nedescris, părţile negative ale maternităţii şi îngrijirii copilului rămân de multe ori ascunse. Las la o parte problemele privind accesul la serviciile de sănătate care sunt nenumărate: de la testele pe perioada gravidităţii, până la naşterea propriu zisă în maternităţi improprii, absenţa tratamentelor pentru depresiile post-partum sau serviciile medicale deficitare pentru copiii nou-născuţi (România are una din cele mai mari rate de mortalitate infantilă din Europa). Las la o parte şi problemele legate de locuire, în condiţiile în care majoritatea cetăţenilor locuiesc în spaţii mici, iar în zonele rurale nu au acces la reţele curente de apă şi canalizare. Mă voi referi la două planuri: piaţa muncii şi viaţa de familie.

Pe piaţa muncii, existenţa concediului de îngrijire a copilului (CIC) pe o perioadă relativ lungă, de doi ani, produce discriminări chiar şi asupra potenţialelor mame: femeile tinere, recent căsătorite, sunt privite circumspect la angajare sau odată angajate li se pune în vedere, direct sau indirect, că nu au voie să rămână însărcinate pe o perioadă de X luni/ani de la angajare. Din perspectiva angajatorului aflat în căutare de forţă de muncă calificată, recrutarea unei persoane care într-un timp scurt părăseşte locul de muncă pentru doi ani de zile pentru a creşte un copil este un cost. El va fi obligat să păstreze locul de muncă şi să investească în formarea unui nou angajat pe care-l va ţine pe post în perioada de absenţă a titularului/ei. Existenţa CIC nu se împacă cu eforturile angajatorilor de a eficientiza utilizarea forţei de muncă, în special atunci când este vorba de forţă de muncă ce trebuie formată specific în primele luni de la angajare. Angajatorii sunt tentaţi să facă presiuni fie ca femeile angajate să nu rămână însărcinate, fie să revină la locul de muncă mai devreme decât perioada la care au dreptul.

A doua mare problemă este legată de revenirea femeilor la locul de muncă, după doi ani de absenţă.  În anumite domenii se poate produce o deprofesionalizare cu efecte pe termen lung şi mediu care cu greu pot fi remediate. Gândiţi-vă, de exemplu, la o contabilă care este nevoită să se pună la punct cu modificările fiscale din ultimii doi ani de zile sau la o judecătoare care găseşte la revenirea la locul de muncă atâtea modificări legislative încât ar avea nevoie de câteva luni bune ca să-şi actualizeze cunoştinţele în domeniu. În rare ocazii angajatorii au o politică asumată de adaptare a angajatelor revenite din CIC la noile realităţi de la locul de muncă. Pe deasupra, angajatele se confruntă şi cu problemele copilului rămas în îngrijire în sarcina te-miri-cui (bunici, grădiniţe, bone) şi nu au disponibilitatea de a face ore suplimentare şi nici puterea de concentrare a cuiva care nu are în sarcină asemenea greutăţi.

”Existenţa concediului de îngrijire a copilului are efecte negative şi în planul vieţii familiale, mai exact în întărirea rolurilor de gen şi trasarea responsabilităţilor în interiorul familiei.”

O a treia problemă a absenţei de doi ani de la locul de muncă este legată de ratarea oportunităţilor de promovare, la pachet cu pierderea/amânarea oportunităţilor de a avea un salariu mai bun. În timpul în care angajata aflată în CIC schimba scutece, alăpta, trata colici şi alerga după vaccinuri (o muncă nevalorizată), colegii de muncă acumulau experienţă profesională. După doi ani de zile, experienţa, oricât de insignificantă ar părea ea, cântăreşte în decizia şefilor de a decide cine merită şi cine nu o promovare pe un post mai bun.

Existenţa concediului de îngrijire a copilului (CIC) are efecte negative şi în planul vieţii familiale, mai exact în întărirea rolurilor de gen şi trasarea responsabilităţilor în interiorul familiei. După doi ani de zile în care femeia care „stă acasă” se ocupă de toate treburile, full time, este dificil ca după revenirea la locul de muncă să mai poată relua o împărţire egală, partenerială, a sarcinilor din casă. Se formează obiceiuri şi norme de convieţuire, întărite şi de cultura patriarhală, prin care femeile mame îşi iau asupra lor responsabilitatea de a găti, spăla, face curăţenie, de a îngriji copilul şi a-l duce la medic etc. care se vor perpetua în mare parte şi atunci când femeia revine la jobul plătit. Existenţa CIC, atâta vreme când femeile sunt principalele care îl accesează, perpetuează dubla zi de muncă: acasă şi la serviciu, pe când bărbaţii au un singur job, cel plătit şi opţiunea dacă vor sau nu să se implice (să mai ajute din când în când) la treburile din spaţiul privat.

Asemenea efecte negative asupra femeilor pe piaţa muncii şi în plan familial ar putea fi în parte combătute cu politici susţinute de încurajare a taţilor să se implice în îngrijirea copiilor. În România, legislaţia stabileşte obligaţia celuilalt părinte (de obicei tatăl) de a lua cel puţin o lună din perioada CIC. O politică mai eficientă este de a împărţi CIC în două perioade egale, în aşa fel încât părinţii să suporte/să se bucure în mod egal de efectele concediului. S-ar menţine în continuare un decalaj în raport cu angajaţii care nu fac copii, dar s-ar combate eficient discriminarea de gen.

Pentru conformitate:

Autor: Tudorina Mihai

Sursa: adevarul.ro

Data publicării: 1 august 2017

NOTE POST SCRIPTUM:

Articolul a fost iniţial publicat în numărul 17 al Gazetei de Artă Politică, în colaborare cu Servici uşor.

––––––––-

1* Bărbaţii reprezintă, oficial, 10% din totalul beneficiarilor concediului pentru creşterea copilului. Nu există studii calitative pentru a vedea câţi dintre aceştia se ocupă efectiv de îngrijirea copilului şi câţi accesează CIC, dar continuă să muncească la negru, în timp ce de îngrijirea propriu-zisă a copilului de ocupă partea feminină a familiei: mama, bunica sau alte rude. Sursa: goo.gl/TPaj89, accesat mai 2017

2* Mediafax, 5 septembrie 2016, accesat în mai 2017.

Un guvern condus de un mitoman nu poate fi făcut decât din mincinoşi …

Oare când minţea Guverul Ponta? Când se lăuda cu o creştere de se oftica Europa de invidie astfel că triplarea salariului Preşedintelui, a Premierului şi a încă unor înlţi funcţionari aşa, ca să nu meargă în vacanţă fără salarii mărite sau când zice că nu are bani şi pentru profesori şi poliţişti?

Victor Ponta

În urmă cu nu prea mult timp aflam stupefiat că nemții, suedezii și alți europeni erau lăsați crăcănați de creșterea economică a României şi de creşterea fără precedent a încasărilor  aşa că era normal să crească veniturile bugetarilor.

Cică pentru a repara ceea ce au stricat tripleta Băsescu, Udrea, Boc.

E drept, mai promiseseră marea cu sarea în campania electorală, promiseseră că se vor deschide şcolile şi spitalele că bugetarii daţi afară vor fiu reangajaţi, că veniturile se vor reface.

Spitale şi şcoli nu s-au redeschis şi nuci bugetarii nu au fost reangajaţi nici în ziua de azi… Refacerea veniturilor?

Atunci când aflam de acea evoluţie uimitoare a României se creşteau salariile piloţilor de avion… cică făcea parte dintr-un plan mai larg.

Care a fost următorul pas? Au crescut de trei ori salariile Preşedintelui, Premierului şi a încă nişte zeci de megagranguri care oricum nu o duceau prea rău.

S-a trecut apoi la mult mediatizata creştere a salariilor din spănătate. OK, asta era necesară, dar oare nu a fost făcută doar pentru a astupa gura celor care ziceau că nu e corectă creşterea veniturilor celor din politică? După vacanţă, am înţeles, că ar urma creşterea tot de vreo tri ori a salariilor parlamentarilor.

Ciudat este că celor din sănătate li s-a promis o creştere în trei trepte. Prima de la 1octombrie 2015, ultima ar urma să fie prin 2017.

Cât valorează cuvântul Guvernului mitomanului Ponta? Cam atâta cât valorează şi cuvântul premierului legat de demisia sa din funcţia de premier în cazul în care împotriva sa s-ar porni o cercetare penală… Cercetarea s-a pornit .. demisia? Nu-i…

Ba mai mult, între Guvern şi cei din învăţământ există în vigoare un acord care ar trebui să crească progresiv  veniturile din acest domeniu. Li s-a dat prima tranşă de mărire apoi acel acord a fost uitat. Profesorii ameninţând iar cu îngheţarea anului şcolar dacă guvernul nu îşi respectă semnătura.

Cică nu sunt bani deoarece la medică mărirea ar fi susţinută de economiile datorate cardului de sănătate… Interesant, adică dacă acum când cardul funcţionează şi nu prea avem astfel de economii, oare cum or fi când acesta ar ajunge chiar să funcţioneze?

Au ceru şi poliţiştii mărirea lefurilor… degeaba .. nu sunt bani …

Aş putea pune pariu că la toamnă, când vor reveni parlamentarii iar se vor găsi bani .. şi pentru ei şi pentru primari …

Pentru restul, nu … cât de mari or fi fost acele economii dacă acum câteva zile a fost o minicriză a unor medicamente pentru copii cu cancer .. nu se găseau bani pentru continuarea importurilor.

„Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că aşa este corect faţă de medici. În rest, toată lumea îşi doreşte un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem putem să majorăm pentru medici, aşa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate”, a arătat premierul.

Deci Guvernul semnează acorduri pe care apoi le îndeplineşte sau nu…

Întreb iar, unde o fi creşterea aceea incredibilă a încasărilor? Te pomeneşti că or fi existat doar în capul  premierului .. sau să fie vorba de altceva, mult mai complicat? Şi anume  ştiind că oricum nu mai are mult, face promisiuni exagerate pe care ar trebui să le îndeplinească următorul guvern?

Ciudat este că dacă nu au banii ci care se laudă, de ce oare mai propun relaxarea financiară?

Ponta mai spunea că „Putem de la 1 octombrie să aplicăm o creştere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul medical”,mai precizând că vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate. Premierul a mai spus că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este în jurul sumei de 1,7 miliarde lei.

Oare de ce îmi pare că nu e vorba doar de vorbe voale, lipsite de consistenţă?

Indemnizaţiile nesimţirii …

În loc de Motto:

1. Dacă vrei să fii un bun român plăteşte-ţi taxele şi impozitele, astfel politicienii vor potea să îşi bată joc de tine devenind cu atât mai bogaţi cu cât eşti tu mai sărac. 

2. Nu sta, du-te la vot ca să legitimezi clasa de escroci care te umileşte…

KLAUS IOHANNIS Nesimţitul numărul unu al ţării

KLAUS IOHANNIS
Nesimţitul numărul unu al ţării

Unii se mai întreabă şi azi cine sunt cei care şi-au luat ţara înapoi ccum se striga la finalul alegerilor prezidenţiale.

Azi s-a putut vedea unul din răspunsuri: Nesimţiţii şi-au luat ţara înapoi. 

Potrivit Ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România, aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi premierul vor avea un salariu brut de 21.540 de lei, iar net de 15.108 lei, începând cu 1 august 2015. Totodată, vicepremierul va avea o indemnizaţie lunară brută de 20.000 de lei, suma netă pe care o va încasa lunar fiind de 14.024 de lei, potrivit unor surse citate de Agerpres. 

De asemenea, potrivit actului normativ, au mai precizat sursele citate, miniştrii şi şefii de servicii de informaţii – SRI, SIE, STS şi SPP – vor avea o indemnizaţie lunară de 19.055 de lei brut, suma netă pe care urmează să o încaseze fiind de 13.365 de lei. 

Indemnizaţiile lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România se majorează începând cu luna august a acestui an, a anunţat, miercuri, premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria. 

„Concret este vorba despre preşedintele României, prim-ministrul şi miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcţii vizate de această ordonanţă”, a afirmat Oprea, adăugând că măsura a fost introdusă printr-o ordonanţă adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri. 

Oprea nu a precizat cuantumul cu care se vor majora salariile înalţilor demnitari, dar a spus că „noul nivel de salarizare ţine cont de reperul pe care îl reprezintă salarizarea în justiţie, şi anume remunerarea funcţiilor de preşedinte şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”

Întrebat ce părere are despre intenţia Guvernului de a mări salariile miniştrilor prin ordonanţă, Klaus Iohannis a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat.

„Există o intenţie a guvernului de a creste salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar reflectă într-o măsură rezonabilă poziţia în stat”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

„Ştiu că miniştrii, de foarte multe ori, sunt în situaţia ca în propriul minister, un număr mare de funcţionari să aibă o remuneraţie considerabil mai mare decât ministrul, lucru care sigur nu poate fi o soluţie. Cred, de asemenea, că din raţiuni pur populiste nu s-a rezolvat până acum această chestiune”, a mai spus preşedintele.

Citesc şi recitesc declaraţiile Preşedintelui şi nu contenesc a mă uimi. 

Da, ar fi rezonabile aceste salarii propuse, dar numai dacă cei în disvcuţie ar ocupa funcţiile respective în ţări cum e Germania, Suedia sau alte ţări unde salariile mulţimii sunt civilizate şi nu în România unde omul de rând trebuie să se gândească dacă preferă să cumpere o eugenie sau o cutie de aspirine.

De fapt nesimţirea supremă nu stă tocmai în cuntumul acestor indemnizaţii propuse ci în modul în care au fost stabilite: FĂRĂ A SE FACE NICI UN FEL DE CORELAŢIE CU VENITURILE OMULUI DE RÂND.

Poate o fi adevărat că cei în discuţie au reponsabilităţi uriaşe… asta nu comentăm, problema este că ei sunt cei din cauza cărora omul de rând are în România un salariu atât de mic încât dacă îi spune unui locitor dintr-o ţară sănătoasă la cap din vestul Europei.

Să fie oare explicaţia pentru care „turma” care e chemată să voteze trebuie ţinută la un grad ridicol de salarizare faptul că astfel rămâne mai mult pentru nesimţiţi?

Mi-e şi graţă să mai spun că deoarece salariile turmei depind de aceşti oameni trebuia ca şi ei ca şi ceilalţi politiciani să fie şalarizaţi cu sume care să se calculeze prin aplicarea  unui coeficient unui salariu de refereinţă, de exemplu cel minim pe economie… De exemplu salariul Preşedintelui, cel mai mare din  stat, să fie de 20 de ori salariul minim.

Creşte salariul minim, creşte şi al preşpedintelui şi al celorlalţi granguri…

Care ar fi concluzia? Una extrem de cinică, poporul român este furmat dintr-un număr de imecili mult prea mare pentru a fi numit popor civilizat atâta timp cât se mai prezintă la vot ca să voteze o turmă de escroci care îşi bat joc de el zi de zi.

Şi tot imbecil fiind continuă să plătească taxe şi impozite finanţând nesimţirea clasei politice…

P.S. Tare aş dori să îl întreb pe preşedintele Iohannis ceva … Oare acum, crescând de patru ori aceste intemnizaţii şi şpaga pe care o vor percepe aceşti  megaescroci creşte în mod corespunzător?

 

Tăticii aflaţi în concediu maternal alăptează de la sân?

6 decembrie 2010 Lasă un comentariu

După cu poate vedea oricine nu se uită doar la desene animate, subiectul legat de concediile mămicilor sunt foarte discutate. Văd că şi justiţia s-a implicat. Mă refer evident la povestea cu tripletele de la Aiud.

Ce s-a hotărât legat de indemnizaţia mămicii respective, mi-a amintit de Teoria Unificării Forţelor.

La noi au fost unificate două domenii. Zootehnia şi maternitatea umană. Sentinţa căre i-a dat aiudencei, ca să primească retroactiv indemnizaţia pentru fiecare din fetiţe, e ca şi cum am vorbi să zicem de o scroafă care a fătat trei purcei, stăpânul va câştiga de trei ori mai mult decât ar fi primit dacă scroafa ar fi fătat doar un singur purcel. Poate era normal să i se evalueze cuantumul intemnizaţiei şi în funcţie de greutatea micuţelor.

Ştiu că neuronul multora se va simţi şocat de asemănarea pe care am găsit-o, dar eu ştiam că indemnizaţia se referă la mamă, iar alocaţia la copii. Poate era bine să îi tripleze şi lungimea concediului maternal.

Pentru că veni corba de concediul matrnal, am observat că fiecare comentează şi argumentează decizia pe care vrea să o susţină, o iau prin arătură rău de tot.

La realitatea tv se vorbea despre asta. Cineva căuta să argumenteze necesitatea ca acest concediu să fie de 2 ani. Cu puţin inainte se vorbise şi de Elena Udrea legat de acele creşe care ar urmaă să fie constrite. Deci, zicea cineva că e normal ca femeile să stea acasă pentru a-şi putea alăpta copilul de la sân. Atunci Cristian Adomniţei a intervenit cu inteligenţa-i caracteristică lui şi liberalilor. Cică la creşă copii se îmbolnăvesc de nu-i adevărat…

Absolut fabulos. Din câte ştiu eu, acel concediu poate fi luat şi de tătici. Tare mi-ar plăcea să văd cum un tătic îşi alăptează copilul…  😀

Cît despre povestea cu copii care se îmbolnăvesc la creşe, e clar de ce Adomniţei arată da parcă ar promova toleranţa pentru cei cu Sindrom Down. Sau, poate arată aşa pentru că tatăl său a fost în concediu maternal nu mama …

 

%d blogeri au apreciat: