Arhiva

Posts Tagged ‘indignare’

Ca un fir de iarbă

7 septembrie 2016 3 comentarii

easyway_planeterne

Greu, greu. Efectiv e aproape imposibil să nu cazi în ispita indignării. Să nu incepi să te agiţi cu pumnii strânşi şi să înjuri în dreapta şi-n stânga ca un nebun. Să nu invoci toate forţele supranaturale şi să nu-ţi doreşti să vină odată nenorociţii ăia de alienşi ca să scoată lumii din cap toate religiile şi cutumele. Să nu îţi doreşti anarhia totală, deşi e clar că e cea mai mare tâmpenie pe care ţi-ai putea-0 dori. Să vizualizezi cele mai cumplite palme pe care le-ai trosni ălora care te fură, apoi te jupoaie şi pun sare pe tine şi pe munculiţa ta. Să nu te enervezi când şoseaua rulează o zi întreagă intre câmpuri virane, lăsate în paragină, uscate drob sau pline de spini şi scaieţi deşi lângă ele şerpuiesc râuri pline cu peşte. Să nu îi baţi pe ăia care nu-s în stare să înfingă o vargă în pământ şi taie copacii crescuţi de-aiurea, neplantaţi de nimeni. Să nu te scârbească mizeria  duhnitoare a celei mai distructive şi leneşe specii. Din care faci parte. Eşti nebunul, furiosul, neputinciosul, naivul. Ai nevoie de ajutor specializat. Ca să te integrezi. Să vizualizezi frumuseţea  care mocneşte în fiecare grăunte de pământ, forţa cu care viaţa explodează în cele mai imposibile circumstanţe. Miracolul  tăcut al naturii. Mirosul ei proaspăt. Valurile care aduc comori. Misterul catralioanelor de stele care luminează noaptea. Painea fierbinte şi mâncarea aburindă. Paharul cu broboane reci. Felul în care trosneşte pepenele înainte să se deschidă roşu zaharisit. Cele două fete care vorbesc  şoptit pe bancă. Cei doi băieţi care repară un scuter. Mingea care se rostogoleşte pe alee, spre niciunde. Răcoarea parfumată a lenjeriei de pat. Oftatul epuizat cu care aluneci în neant.

sursa micdavinci.wordpress.com


 

%d blogeri au apreciat: