Arhiva

Posts Tagged ‘Interviu’

Norica Nicolai, fost procuror comunist, este la fel de slugarnică față de Tăriceanu cum e Veorika față de Dragnea

3 aprilie 2019 Lasă un comentariu

Norica Nicolai, la fel de fost procuror comunist ca și Augustin Lazăr, Monica Macovei ori Tudorel Toader, actualul ministru de Justiție se dovedește cam la fel de slugarnică față de Călin Popescu Tăriceanu cum este premierul Veorika Vasilika față de Liviu Dragnea. Deh, fiecare cu stăpânul său …

Europarlamentarul Norica Nicolai, cu osânza zbârlită și slugărnicia care o caracterizează, într-un interviu dar RFI aduce oficialilor europeni acuza că aceștia o confundă pe Laura Codruța Kovesi (cărei, instanța supremă tocmai, i-a fost ridicat aiuritorul control judiciar) cu statul de drept.

Problema maximă a lui ma`am Nicolai, ca și a celor de teapa ei, înțeleg prin statul de drept haita de infractori care își permit să facă ce nu a făcut nimeni în istorie, să schimbe legile, astfel încât gravissimele infracțiuni comise de ei să devină legale.

”Nu știu, probabil că va fi o discuție care o privește pe doamna Kovesi, că statul de drept în România se confundă cu doamna Kovesi, în viziunea Comisiei Europene. Probabil că va fi un comunicat de presă care să atenționeze pentru încetarea urmăririi penale împotriva doamnei Kovesi, ceea ce este o imixtiune crasă în justiția unui stat membru și practic o negare a independenței justiției, dar este o viziune hegemonică, motivată sigur și de recenta campanie electorală, de provocările cu care ne confruntăm toți” – a declarat Nicolai, pentru RFI.

Nicolai își permite să acuze Bruzelles-ul de dublu standard modul în care tratează relația cu Bucureștiul, evident, faptul că Guvernul PSD-ALDE-UDMR una face în țară și cu alta se laudă la Bruxelles fiind o chestiune insignifiantă: ”Nu. Sunt convinsă că doamna Dăncilă l-a informat pe domnul Timmermans, în întâlnirea pe care a avut-o”.

Întrebată dacă ea consideră că că Frans Timmermans a mințit când a spus că nu știa,  Nicolai a spus: ”Nu știu care a fost situația (…). N-am văzut o luare de poziție a doamnei Dăncilă cu privire la această chestiune, nu știu dacă dânsa a spus sau nu a spus și oricum într-un stat membru, dacă adopți un proiect legislativ, nu cred că trebuie să ceri pentru fiecare text de lege aprobarea Bruxelles-ului, este foarte departe de ceea ce înseamnă UE și standardele ei, fie și în materie de justiție”.
Atenționată că aici nu e vorba de a cere aprobarea Bruxelles-ului, ci de o consultare onestă cu partenerii europeni, eurodeputata a răspuns: ”Eu sunt absolut convinsă că în momentul de față, această consultare există. Știu foarte bine că ministrul Justiției a venit de nenumărate ori la Comisia Europeană, a informat cu privire la intențiile de legiferare. Este un proces de consultare, pe care eu îl consider decent și normal, dar în opinia mea, această consultare nu trebuie să însemne și decizie din partea Bruxelles-ului în chestiuni care țin de dreptul tău intern”.

 Atunci când i s-a atras atenția că nu e vorba de a cere aprobarea Bruxelles-ului, ci de o consultare onestă cu partenerii europeni, cu o naturalețe demnă de spitalul de psihiatrie marea europarlamentară (cam 150 de kile în viu) a replicat: ”Eu sunt absolut convinsă că în momentul de față, această consultare există. Știu foarte bine că ministrul Justiției a venit de nenumărate ori la Comisia Europeană, a informat cu privire la intențiile de legiferare. Este un proces de consultare, pe care eu îl consider decent și normal, dar în opinia mea, această consultare nu trebuie să însemne și decizie din partea Bruxelles-ului în chestiuni care țin de dreptul tău intern”.

La modul cel mai serios mă întreb dacă Norica Nicolai și alții de teapa ei se uită dimineața în oglindă. Și dacă se uită, oare ce li se pare că văd? Am o bănuială conform căreia aceste specimene deviante de la specia umană au un stomac care este incapabil să îi protejeze dându-le când e cazul senzația de greață …

Dragnea se plânge că în 2017 era să fie asasinat (deh, din păcate nici asasinii nu mai sunt chiar atât de profesioniști)

21 august 2018 2 comentarii

Motto

Când nebunu` ajunge rege,

Nebunia este lege,

Și nimeni nu se îndoiește

Că țara se prăbușește…

Se pare că boala mintală a lui Liviu Dragnea avansează galopant și a început să aibă halucinații din ce în ce mai bolnăvicioase.

Prezent în emisiunea ”100 de minute” realizată la Antena 3 de Alessandra Stoicescu Dragnea și-a îngrozit năroada amfitrioană cu ”dezvăluiri” în care spunea că prin aprile 2017 a fost ținta unei tentative de atentat, patru străini venind în țară cu intenția de a-l ucide, ticăloșii fiind plătiți și trimiși de nimeni altul decât un (citez):  ”un om foarte celebru din lume”. Normal, o personalitate de talia lui nu poate fi ținta oricărui mitocan sau a cienștie cărui serviciu. Musai un celebru… Evident că nu a pronunțat numele bagabontului, dar pesedistul telespectator a putut înțelege că este vorba de George Soros.

Evident că motivul acestei istorice tentative de asasinat avea și un motiv, nu carecumva să îi reușească implementarea programului genial comis cu celălalt pușcăriaș aflat încă în libertate, Bogdan Vâlcov. Adică să apuce să mărească pensiile cum nici cu visul n-a visat populimea mioritică.

Interesant este că a făcut o dezvăluire cum rar am văzut. ”Eu am câştigat alegerile din 2016 fără să ne dea nimeni vreo şansă. Deci ţinta e pe mine, pentru că eu conduc partidul.” – Ei? Tare, nu? Nu PSD a câștigat alegerile ci el Cel Unic și Predestinat … ca să vezi … muream prost și nu aș fi bănuit … 😀

Foarte tare e că nu dă numele potențialior asasini, nu are cum, de la înălțimea persinalității sale, să se coboare și să pronunțe numele oricărui tiriplici care vrea să îi pună bombe în nădragi sau să îi bage brișca în mațe, dar ne spune că ăia sau cazat la  Athenee Palace … normal, doar niște personalități ale marii crime organizate să se cazeze la un loc cu populimea manelistă bucureșteană… 

Fabulos este că Dragnea nu s-a dus la instituțiile specializate să îl apere. O fi rezulvat cu bodyguarzii din lumea interlopă aduși de Codrin Ștefănescu. Așa e între penali, au încredere doar unii în alții …

Deh, asta, uneori, după o vârstă, oamenii se senilizează, alteori înebunesc de-a dreptul. Așa e viața… cinică.

Totuși, nu înțeleg de ce îl detestă lumea pe Dragnea înatât de mult încât nu chiamă salvarea când semnele paranoiei devin atât de evidente …

Sper că măcar Alessandrei Stoicescu să îi fi dat cineva niște calmante, că prea era palidă de groază …

În fine …

Când nebunul ajunge rege …

În continuare, interviul dat de Liviu Dragnea la emisiunea 100 de minute a îngrozitei Alessandra Stoicescu la Antena 3: 

Ce s-a întâmplat de aţi ajuns omul negru?

S-au întâmplat lucuri mult prea bune pentru România. Un grup de companii mari care au vrut să aibă activităţi în România, dar să nu verse la bugetul de stat toate taxele şi impozitele, aşa cum plătesc firmele româneşti.

Le puteţi numi?

Este vorba de unele bănci, unele multinaţionale care îşi externalizează profiturile.

Legal?

Eu nu cred că e legal. Instituţiile statului au început să prindă curaj şi să investigheze astfel de cazuri.

O altă componentă este cea politică. Klaus Iohannis, biciclistul nr.1 al României. Anul trecut spuneau: nu o să mărească pensiile şi salariile, programul de guvernare este o minciună, n-o să aibă bani de pensii şi salarii, transferul contribuţiilor o să producă micşorări de salarii. Am avut o creştere economică foarte mare, ne-am încadrat în deficit, am pus 2% din PIB la Apărare, pensiile au crescut, salariile au crescut, inclusiv la Administraţia Prezidenţială.

La anul, pensiile vor creşte şi mai mult. Şi atunci ce va spune Iohannis la anul, când sunt alegerile? Mai ales că la anul doamna Dăncilă va relaţiona cu toţi şefii de guverne din UE.

Veţi fi dvs candidatul coaliţiei?

 Poate da, poate nu. Nu ştiu.  

Iohannis vrea să-şi elimine potenţialii contracandidaţi. Eu am câştigat alegerile din 2016 fără să ne dea nimeni vreo şansă. Deci ţinta e pe mine, pentru că eu conduc partidul.

 Vom adopta anul acesta noua lege a pensiilor care va schimba în bine milioane de pensii. Atunci Iohannis zice aşa: omul acesta ori trebuie omorât, fizic, ori băgat la puşcărie. Ce nu s-a spus despre mine şi despre familia mea? Orice.

Cum fac multinaţionalele să vă demonizeze? 

Finanţează, îndeamnă propriii angajaţi să meargă la proteste. Acum e mai slabă mişcarea, s-au mai potolit. Companiile nu au ideologii politice, au interese economice. În momentul în care interesele lovesc statul român, trebuie să intervenim. Mai sunt şi funcţionari care trag frâna. Ori sunt acoperiţi, ori au alte interese.

Vă ameninţă cu moartea?  

A fost o tentativă anul trecut, în aprilie. Nu vreau să povestesc. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace. Am scăpat.

Au ajuns în preajma dvs?  

Da.  

Nu suntem într-un stat mafiot.  

Ba da, doamnă, suntem într-un stat parţial mafiot.

Vă gândiţi la Soros?  

Eu nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine.  

DIn statul paralel fac parte unii din conducerea SRI, din conducerea SPP, în frunte cu Pahonţu, din parchete, din instanţe, din alte servicii secrete

Vă referiţi la Eduard Hellvig?  

Nu ştiu dacă el, dar nu îi stăpâneşte pe cei care au fost în statul paralel şi care acum încă sunt în SRI. Îmi pare rău pentru el, am fost prieteni.   Iohannis a dat ordine acestei mafii.

Unde eraţi pe 10 august, vineri?  

La Neptun. Nu eram pe maşina de apă, eram la Neptun. M-am uitat la televizor mai spre seară. Cred că pe la 7-8 am început să mă uit. 

Ce avertizări aţi primit?  

Niciuna. Primesc foarte puţine informaţii. Apropo, niciuna de la SIE.  

Domnul Vlase nu s-a instalat încă.   

Probabil, are nevoie de vreo 2-3 ani. Nu mi-a dat niciun mesaj. Să-şi facă treaba acolo. N-am nici dubii, nici speranţe.

E un avertisment?

Nu, dar e o fierbere foarte mare în partid, nu scrisorile unor colege. O să avem CEx la sfârştiul lunii şi o să decidem.

V-aţi împăcat cu Codrin Ştefănescu?

El a fost puţin manipulat. Iohannis nu lasă nimic fără să blocheze. Acum blochează rectificarea bugetară, ca unii să cheltuie în continuare banii, apoi să spună că nu mai au de unde să le taie.

Va convoca Guvernul CSAT?

Scrisoarea e deja în drum spre Cotroceni. CSAT s-a transformat într-un supraguvern şi un supraparlament. Este o premieră în care preşedintele blochează rectificarea bugetară. O serie de miniştri au convocat CSAT. Vreau să vedem dacă omul nu mai are bani de deplasări, dacă procedurile au fost respectate. Foarte multă lume aşteaptă să vadă unde e adevărul şi unde e minicuna.

Cum aţi văzut protestele din 10 august?

Eu am văzut o tenatativa de lovitură de stat eşuată. Asta se vorbea pe reţelele sociale. Ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresposnabilă din partea unui şef de stat, să descurajezi jandarmii care au acţionat conform legii, iar tu să inciţi în continuare la violenţă exact în minutele în care acea fată era linşată. Cei care dădeau cu picioarele în acea fată erau protestatri paşnici? A fost o organizare paramilitară foarte bine pusă la punct.

De ce nu aţi reacţionat?

Am dat comunicat.

Aţi vorbit la telefon cu ministurl de Interne?

În acea seară am vorbit cu premierul, nu cu ministrul de Interne. Urmărea pe tabletă Antena 3. 

Nervoasă, la inaugurarea stadionului craiovean, Olguța Vasilescu a recunoscut că are nevoie de o partidă și că știa că veniturile românilor vor scădea dacă le va mări

12 noiembrie 2017 3 comentarii

Roșcovanelor li s-a cam dus buhul că sunt cam agitate, scandalagioaice și bătăușe.

Nervoasă, Lia Olguța Vasilescu, a avut nevoie de o partidă …

Unii spun că asta s-ar datora faptului că ele au zile de trei feluri, zile proaste, zile în care ele sunt proaste și zile proaste în care ele sunt proste și în acest context ar fi normal să fie nervoase și bătăușe chiar și când nu sunt la ciclu.

Sexy LOV, fosta sexy primăriță a Craiovei, actuala sexy ministresă  a Muncii  (hehehe … știu că în România munca e o anomalie, deci a avea și un minister e o aberație), Lia Olguța Vasilescu are și ea zile așa cum am spus mai sus. Una din zilele cele mai proaste spre foarte proaste din viața Olguței a fost ziua în care s-a inaugurat noul stadion al Craiovei. După ce constructorii au dat-o în bară montând acoperișul tribunei oltenește (a se citi ”anapoda”), în ziua inaugurării pe lângă că  a venit Slavia Praga, campioana Cehiei și i-a scos Craiovei fotbalul din cap administrându-i un 4-0 scurt, gazonul a început să semene arătură deși  se spune că ar fi costat cam 60.000 de euro.

Așa se face că, spre finalul zilei, în loc să se umfle în pene de bucuria unei mari realizări personale, Olguța a plecat de la stadion enervată, deprimată și siktirită. 

”Am nevoie de o partidă” – ar fi spus Olguța. Deși mulți s-au oferit să îi asigure o partidă cum n-a mai avut parte demult, ea s-a dus la o partidă de fitness la o sală de lux din Craiova.

Crezând că jurnaliștii o vor lăsa în pace, după partidă a plecat, dar în parcare o aștepta jurnaliștii ca vulturii. 

Ați apărut, fir-ați ai dracului. Nu am nimic de declarat!” – s-a răstit ea la ei. Evident, cam înspăimântați, cei mai mulți jurnaliști au lăsat-o în pace. Una singură, fără pic de milă, a insistat. Era Jeni Fekete, jurnalistă la ”Craiova – Ținut Secuiesc”, cotidianul care militează pentru independența Secuilor din Craiova și Caracal și pentru declararea autonomiei Olteniei și declararea Republicii Oltenia ca ținut secuiesc.

”Cum v-ați simțit în ziua Marii Inaugurări?” – a întrebat jurnalista.

Niciodată nu am fost mai umilită, –  a spus doamna Vasilescu vizibil iritată – eu am investit suflet în acest stadion, cum investea tata în butelie, și uite la ei ce au făcut. Săracu Nea Gogu a muncit zile întregi să facă pășunea aceea să arate frumos și ei ce fac? Intră cu pantofii cu crampoane să bată mingea împreună cu cehii ăia, alți  nenorociți, de parcă nu aveau în față o parcare betonată frumos.

Păi de ce am betonat parcarea? Nu ca să aibă unde să bată mingea dacă îi apucă pandaliile? Când au pus iarbă pe toată pășunea eu le-am zis că ar trebui ca pe jumătate să pună porumb pe cealaltă praz… prazul ne reprezintă, nu? 

În plus când am întrebat de ce au pus la capete acele bătătoare de covoare, alea de le zice lumea ”porți”, am crezut că vor să facă un serviciu craiovenilor, să le bată covoarele. Ei încercau să treacă mingea prin ele… Este incalificabil atâta lipsă de respect. Puteau să facă bani buni bătând covoare, nu?”

Aveți dreptate”-  a spus atunci Jeni Fekete, jurnalistă la ”Craiova – Ținut Secuiesc” – dacă nu vă supărați aș mai avea o întrebare. Ați aflat că acum. după ce ați mărit salariile și pensiile, multe localități au intrat în faliment, oamenii deși le-ați mărit veniturile câștigă mai puțin, iar prețurile cresc incredibil?”

Ooo, știam că asta se va întâmpla” – a răspuns Olguța Vasilescu – ”am vrut să falimentez localitățile pentru ca primarii să numai arunce banii pe prostii. Pe șosele, canalizări, rețele de apă și gaz. Păi au avut așa ceva? Nu, sute de ani au putut trăi foră … pot trăi la fel și de aici înainte.

Legat de faptul că oamenii câștigă mai puțin și produsele s-au scumpit, cred că nu le fac decât un bine, mă gândesc la sănătatea lor. ia gândiți-vă, dacă au mulți bani, ce fac românii? Două lucruri, se duc la crâșme și se îmbată ca porcii după care merg acasă și își bat nevestele. În plus se apună să cumpere ouă, carne, lactate .. ce înseamnă asta? Colesterol.. adică infarct, or eu nu vreau să moară poporul … ei nu au digestia ca a politicienii pregătită să proceseze asemenea otrăvuri.

Avem pe câmpuri iarbă din belșug, avem ștevie, avem urzici, pot să le mănânce. Nimic nu e mai sănătos decât o sfeclă trasă la cuptor cu garnitură de piure de urzici apoi u ceai de frunze de vie uscate, nu?

Uite mi-a venit acum o idee, ca din pensii și salarii oamenii să plătească o taxă de solidaritate de 25% pentru a putea politicienii să plătească ce le cere DNA. În fond au furat pentru că poporul i-a votat și i-a pus în funcții.

Dacă i-a votat, să suporte consecințele” – a mai spus doamna Vasilescu după care s-a urcat în mașină și a plecat la București în trombă.

Republica Moldova trebuie să decidă cine are întietate: mafia pro rusă sau mafia pro româno europeană

11 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

În urmă cu niște ani, la Chișnău, cineva, nu mai știu cine, persoană importantă, făcea un fel de proiect de țară, că tot se poartă termenul. Moldova trebuia să fie neutră, un fel de nici cal nici măgar în relația cu estul rusesc ce pute rău a vodcă și ger siberian și vestul, din punctul lor, al basarabenilor, de vedere, european, românesc și fascist.

Da, tot ce era spre vest era prezentat a fi fascist, concept promovat obsesiv de un Kremlin mult prea arogant să înțeleagă că forța lui e una a unei țări de lumea a treia,  spre a patra, africanoidă, deoarece se bazează pe resursa și nu pe tehnologizare. Cam ca și tările continentului negru.

Acesta e fost și motivul pentru care monstruosul imperiu sovietic a sfârșit-o în gard încercând să iasă cât mai mult în arătură.

Atunci au apărut tot felul de maimuțoi cu pretenții de analiști politico economici care acreditau în subtext ideea  că șansa Republicii Moldova este aceea că țara ar fi undeva foarte sus în topul interesului rusesc și euroatlantic, rușii și europenii neputând dormi din cauza planurilor de atragere a Basarabiei în sfera lor de influență și nu o zonă crepusculară despre care nimeni nu prea înțelege în ce ape se scaldă.

Astfel, Basarabia ar fi urmat să fie inundată de investiții rusești și europene, care s-ar lupta pe viață și pe moarte, lucru care ar genera o bunăstare de basm care ar face din Republica Moldova un fel de Elveție a estului.

Diferența de esență fiind că neutralitatea Elveției se bazează pe statutul ei de seif unde se depozitează averi uriașe, a Moldovei nefiind decât o marotă infectată de tancurile rusești din Transnistria și podurile de flori încheiate cu beții generale ca pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Cum e acum Republica Moldova? O țară bolnavă, aflată, economic pe două feluri de perfuzii, cele rusești, atent direcționate de la Kremlin și cele administrate de moldovenii plecați la muncă, la furat și la prostituat prin Europa.

Țara e controlată discreționar de trei grupuri mafiote cu extensii în viața politică. Mafia pro rusească, mafia pro europeană și mafia autohtonă care se ascunde sun așa zisa neutralitate cam binevoitoare față de interesele rusești.

Acum, la turul doi al alegerilor prezidențiale, primul scrutin în care președintele, Maia  Sandu sau Igor Dodon, va fi ales  prin vot popular, direct.

Se spune că dacă va fi aleasă doamna Sandu, țara o va lua spre Europa, dacă va fi ales Dodon țara o va lua, fatal, spre este, spre noua reîncarnare a URSS, cealaltă fiind lamentabilul CSI. 

E și nu e așa. După alegeri mafia europeană sau cea pro rusă va fi cea care le va domina pe celelalte.

Există un paradox. Țara nu va scăpa de corupție dar se va putea pune lumina pe unii sau alții. O victorie pe termen scurt acum va reuși să dea o zdravănă gură de oxigen adversarilor care vor putea arăta, caragialesc,  cu un deget țeapăn, de ginecolog, spre ceilalți … ”Uite, ei sunt vinovații pentru dezastru moldovenesc.”

Prorușii vor spune în cazul unei victorii e proeuropenilor, că asta înseamnă românismul, europenismul … corupție.

Proeuropenii vor apune în cazul unei victorii a pro rușilor atunci când se va vedea că va continua să prospere corupția, că aceasta există independent de politică.

Pe scurt, tabăra care va câștiga acum, pe termen scurt ar putea pierde pe termen lung.

O victorie a lui Dodon va însemna continuarea perfuziilor pentru bolnavul numit Republica Moldova, o eventuală victorie a proeuropenilor va împinge țara spre niște reforme și sacrificii pe care nu știu dacă populația, săracă și umilită de marile probleme existențialiste, va fi de acord să le facă.

Legat de cei doi candidați, dacă Igor Dodon, acest individ cu nume de prezervativ sovietic, un fel de reîncarnare a celor care se făceau preș roșu când veneau tancurile sovietice,  mi se pare  a fi exact glonțul care trebuie tras în tâmpla bolnavului numit Basarabia, aflat pe perfuzii, doamna Sandu pare un candidat interesant care merită votat.

Deși, fizic, Maia Sandu nu e taman un  Arnold  Schwarzenegger, este o femeie puternică, școlită pe la John F. Kennedy School of Government și  Academia de Studii Economice a Moldovei, puternică, intelectual vorbind, cu idei de om sănătos la cap în marile chestiuni. Dânsa consideră că în mod normal, Crimeea e a Ucrainei, că Justiția este cea care trebuie să facă ordine în Republica Moldova, că singurul drum pe care merită să o apuce Moldova este acela spre Europa, Basarabia fiind un stat european.

Ce va fi, de-m trăi, om vedea.

Până atunci, un interesant interviu acordat de doamna Maia Sandu, candidata pro europeană la alegerile prezidențiale din Republica Moldova acordat pentru adevarul.ro. publicat la 9 noiembrie 2016, sub semnătura lui Iurii Botnarenco.

Maia Sandu

INTERVIU Maia Sandu:

Moldova, la un moment de cotitură. Preşedinţia e ultima redută care nu a fost cucerită încă de sistemul oligarhic mafiot

Candidata proeuropeană la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Maia Sandu, a acordat un interviu pentru „Adevărul“, în care a vorbit deschis despre lupta anticorupţie, despre relaţiile Moldovei cu vecinii, dar şi despre planurile pe care le are pentru a-i aduce acasă pe moldovenii plecaţi la muncă în străinătate.

Reporter: Aţi simţit vreo clipă că faptul că sunteţi femeie ar fi în detrimentul dumneavoastră?

Maia Sandu: Eu întotdeauna am luptat pentru independenţa mea şi am reuşit să obţin această independenţă. Întotdeauna am optat pentru principiul meritocraţiei. Cred că oamenii trebuie judecaţi pe bază de profesionalism, nu pe criterii de gen, religie, limbă vorbită, etnie. Noi am demonstrat un lucru enorm cu resurse foarte mici, cu mult bun simţ. Cu o campanie onestă şi transparentă am obţinut un scor foarte bun în primul tur şi sunt sigură că o să obţinem unul şi mai bun în turul doi. Faptul că am ajuns până aici ar trebui să le dea curaj şi altor femei să încerce în politică, să opteze pentru funcţii de conducere. Noi nu suntem mai puţin pregătite decât bărbaţii pentru aceste funcţii.

Reporter: Despre lupta anticorupţie. Cum veţi realiza acest lucru în condiţiile în care atribuţiile preşedintelui sunt destul de limitate?

Maia Sandu: Preşedintele va avea legitimitate, spre deosebire de Parlament, care nu are aproape deloc sprijinul poporului. Eu voi face toate lucrurile transparent. Pe procurorul general, modificarea Constituţiei astfel încât preşedintele să numească procurorul general. Am să lupt ca această clauză să intre în vigoare, pentru că această promisiune a fost făcută şi în faţa partenerilor de dezvoltare, cu care am să fac front comun. La fel, am să fac front comun şi cu cetăţenii. Atunci când va fi nevoie, am să apelez la ajutorul cetăţenilor ca să determinăm autorităţile să-şi îndeplinească obligaţiunile. În cazul numirii judecătorilor, e adevărat: Consiliul Superior al Magistraturii propune numirile judecătorilor, dar pentru fiecare caz în parte am să fac public dosarul oamenilor propuşi pentru aceste funcţii şi o să vedem cât tupeu poată să aibă Consiliul Superior al Magistraturii, cât de departe poate merge în încercarea de a promova în continuare oameni corupţi în sistem. Ştiu că şi în sistemul judecătoresc există oameni corecţi şi integri. Am să fac apel şi la aceşti oameni. Vom curăţa sistemul. Sunt mulţi judecători supăraţi pe faptul că întreaga breaslă este blamată pentru corupţie.

Reporter: Aţi negat vehement că aveţi vreo relaţie cu Vlad Plahotniuc. De ce aţi început să vorbiţi despre el atât de târziu?

Maia Sandu: Pentru că, în special după furtul bancar, s-a descoperit toată situaţia cu această guvernare. În 2012, când eu mi-am dat acordul să vin să lucrez în Guvern în calitate de ministru al Educaţiei, percepţia generală era că acest guvern îşi dorea să facă lucruri corecte. Eu am reuşit să fac nişte reforme, am avut sprijin politic pentru aceste reforme. Nu am cunoscut aceste personaje, mai ales că Plahotniuc vine din zona de business, şi nu am avut nicio tangenţă cu aceşti oameni, care au nu au fost foarte vizibili. În momentul în care s-a descoperit furtul bancar, am fost primul membru al Guvernului care a declarat, în aprilie 2015, că Republica Moldova este un stat capturat şi că sunt anumite persoane care controlează şi folosesc instituţiile publice în scop personal. De atunci, am fost destul de vocală despre aceşti oameni.

Reporter: Despre declaraţiile lui Dodon cu privire la Crimeea. Care este poziţia dumneavoastră vizavi de acest subiect?

Maia Sandu: Poziţia mea este foarte clară. Crimeea este parte a Ucrainei. În cazul oponentului meu, aceste declaraţii ofensatoare la adresa vecinilor noştri demonstrează că el nu are stofă de preşedinte. Un preşedinte nu-şi poate permite să facă asemenea declaraţii. Noi trebuie să ne bucurăm de faptul că Ucraina a ales să meargă pe calea europeană şi ne bucură orice realizare a aceste ţări. Trebuie să fim solidari atunci când au ei probleme. Mai ales că noi avem deja experienţa transnistreană şi ar trebui să fim mai înţelegători cu ţări care trec prin aceleaşi situaţii ca noi. Ucraina a avut curaj şi a demonstrat inclusiv în conflictul din Donbas că poate să reuşească, a ieşit cu demnitate din acest conflict, iar acest lucru trebuie să ne încurajeze şi pe noi, să avem demnitate naţională şi să ne apărăm şi integritatea teritorială, şi interesele cetăţenilor noştri.

Reporter: Cum vedeţi relaţiile cu Rusia?

Maia Sandu: Domnul Dodon a făcut lobby la Moscova să se interzică exporturile din Republica Moldova, iar acum a obţinut permis pentru 15 întreprinderi din Moldova ca să poată exporta pe piaţa rusească. Din câte scrie presa, pentru aceste beneficii, companiile trebuie să plătească Partidului Socialiştilor. Noi nu avem nevoie de un astfel de preşedinte, ci de unul care să le poarte de grijă tuturor agenţilor economici din Moldova. Avem nevoie de rezolvarea problemelor pe plan instituţional. Nu este vorba doar de probleme tehnice, ci şi de probleme politice. Eu am să promovez la modul cel mai corect şi mai sincer interesele Republicii Moldova. Spre deosebire de Igor Dodon, eu nu spun una la Moscova şi alta la Bruxelles. Eu spun adevărul şi sper ca acest lucru să fie apreciat.

Reporter: De ce Igor Dodon nu trebuie să fie preşedinte?

Maia Sandu: În primul rând, pentru că domnul Dodon face parte din clanul corupţilor. Oricât ar încerca el să se detaşeze de toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 10-15 ani, el a făcut parte din acest sistem chiar şi atunci când a fost în opoziţie. Un om corupt nu are cum să lupte cu corupţia, chiar dacă-şi doreşte acest lucru. Nu este independent în acţiunile sale. Doi la mână, este un personaj care dezbină. În această campanie electorală a demonstrat cum foloseşte fobiile şi ura.

Reporter: Cum trebuie să fie relaţiile cu România?

Maia Sandu: România a fost cel mai fidel prieten şi avocat al Republicii Moldova de la independenţă încoace şi noi apreciem asta. Am sentimente deosebite faţă de România, îmi place să merg la munte. Am fost sprijinită de mai  mulţi politicieni din România, pe unii dintre ei nici nu-i cunosc personal şi acest lucru vorbeşte despre faptul că politicienii români sprijină parcursul european al Republicii Moldova şi nu neapărat pe Maia Sandu.

Reporter: Există vreun plan să fie aduşi înapoi moldovenii plecaţi în străinătate?

Maia Sandu: Cei plecaţi peste hotare sunt îngrijoraţi de situaţia oamenilor dragi care au rămas acasă. Acesta este primul lucru pe care mi-l spun atunci când discut cu ei. Mulţi dintre ei au o viaţă mai bună peste hotare, nu neapărat toţi, şi-şi fac mari griji pentru cei care au rămas acasă. Noi ştim că bună parte din ei nu se va întoarce, pentru că s-au stabilit acolo, dar sunt şi oameni care vor să se întoarcă. Trebuie să le demonstrăm că aici, în Republica Moldova, poate fi la fel de bine ca acolo unde au mers ei, că pot avea locuri de muncă aici, că pot avea salarii, dacă nu chiar ca în Europa, cel puţin 70-80% din valoarea salariilor de dincolo, că avem şcoli unde să-şi ducă copiii, că avem şi noi servicii medicale de calitate şi accesibile, deci tot ce înseamnă standarde de viaţă mai bune, asta trebuie să construim noi aici. Evident, avem nevoie de ajutorul lor pentru a face acest lucru, de aceea trebuie să le dăm un semnal pozitiv acum, o speranţă, dacă vreţi, că lucrurile au început să se mişte în direcţia potrivită. Atunci, cu siguranţă, mulţi vor reveni ca să pună umărul la această schimbare.

Reporter: De ce credeţi că tinerii nu au ieşit masiv la vot în primul tur?

Maia Sandu: Trebuie să spunem că totuşi în jur de o treime din tineri au participat la vot, ştim cu toţii că mulţi sunt plecaţi. A fost şi problema creată de autorităţi: tinerii nu au putut să voteze la locul de studii. Dar în acest interval, după primul tur, am observat o mobilizare pe reţelele de socializare şi sunt încrezătoare că în al doilea tur tinerii vor veni într-un număr mai mare la vot şi nu vor lăsa pe alţii să ia o decizie pentru ei.

Reporter: Cum veţi mobiliza electoratul pentru turul doi de scrutin?

Maia Sandu: Republica Moldova se află la un moment de cotitură. E foarte important ca lumea să înţeleagă că trebuie să meargă la vot. Preşedinţia este ultima redută care nu a fost cucerită încă de acest sistem oligarhic mafiot. De aceea, trebuie să mergem la vot. Cei care au capturat instituţiile statului nu vor să plece. Vedem o campanie plină de minciuni. Este o dovadă clară că acestor oameni le este frică de schimbare. Pentru asta, trebuie să ieşim la vot. Am văzut o mobilizare exemplară în rândul diasporei şi sper că şi cei de acasă vor fi inspiraţi de această mobilizare, ca să reuşim să dăm o şansă Republicii Moldova.

Reporter: Aveţi vreun politician la nivel mondial pe care îl admiraţi?

Maia Sandu: Sunt fan al lui Barack Obama şi sunt impresionată de lucrurile pe care le-a reuşit Angela Merkel în toată această perioadă.

Sursa: adevarul.ro

DESPRE AGRESIUNEA INFORMAȚIONALĂ DUSĂ ȘI ÎN ROMÂNIA – Interviu realizat de Melania Cincea cu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate

25 august 2016 2 comentarii

În zilele care au trecut s-au spus multe despre o un ipotetic transfer de armament nuclear din Turcia în România, despre Scandalul creat de jurnaliștii de la Sky News, despre războiul informatic în care suntem, vrem, nu vrem, implicație.

 realizează un interesant interviu cu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, actual preşedinte al Center for Conflict Prevention and Early Warning Bucureşti, în care abordează  subiectul agresiunii informaţionale, dusă şi în România, prin propagandă, troli şi război psihologic.

Ca de obicei, frumoasa jurnalistă bănățeancă, dă dovadă de un profesionalism jurnalistic de la care nu a făcut niciodată rabat.

Interviul a fost publicat pe site-ul putereaacincea.ro la data de 24 august 2016 și pe site-ul  timpolis.ro  la data de 25 august 2016 sub titlul: Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate: “Ni s-a dovedit că în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie”

Eu zic că merită citit…

Iulian Chifu, Melania Cincea

Iulian Chifu, Melania Cincea

Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate:

“Ni s-a dovedit că în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie”

Punerea în circulaţie a informaţiei privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România a dovedit că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie, declară într-un interviu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, actual preşedinte al Center for Conflict Prevention and Early Warning Bucureşti. Un interviu care abordează  subiectul agresiunii informaţionale, dusă şi în România, prin propagandă, troli şi război psihologic.

“De o vulnerabilitate a presei, a spaţiului public românesc poate profita oricine”

Domnule Chifu, zilele trecute a circulat bezmetic prin presa din România ştirea că SUA au început mutarea a 20 de arme nucleare de la baza Incirlik, din Turcia, în România. O informaţie falsă. Credeţi că a ajuns la presă dintr-o eroare sau în cadrul unei acţiuni coordonate?

Problema fundamentală, în acest caz, a fost strict presa românească. A avut doar două surse de documentare: una, jurnalistul bulgar care a scris la Euractiv, şi o a doua, Ministerul român al Afacerilor Externe, care spunea explicit că respinge categoric o asemenea alegaţie. Între timp au apărut sursele din Turcia şi SUA, care infirmă informaţia. În momentul în care există doar două surse, una nesigură – pentru că cine citeşte textul bulgarului realizează că acesta nu dă o afirmaţie sigură –, şi una de negare clară, şi, cu toate acestea, menţine titlul că se transferă arme nucleare din Turcia în România, vorbim despre o încălcare flagrantă a deontologiei.

Iar în lipsă de alte subiecte media, în perioada aceasta de vară, acest subiect, în această formă, cu transferul de arme nucleare, a ţinut prim-planul pe parcursul unei zile întregi. E un test pe care l-a căzut toată presa din România care a preluat şi transmis, în această formă, respectiva informaţie.

Cui şi în ce fel îi putea folosi această informaţie aruncată în spaţiul public?

Mi-e dificil să fac speculaţii în privinţa cui i-ar folosi. Depinde de modalitatea de a o folosi. Dacă este un test, s-a verificat faptul că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, o sursă occidentală, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie. De o asemenea vulnerabilitate a presei româneşti, a spaţiului public românesc poate profita oricine.

Armamentul nuclear poate fi, totuşi, transportat aşa, ca pe o căruţă cu lemne, doar la înţelegere între doi membri ai NATO, cum s-a lăsat să se înţeleagă în acel articol?

În acest caz, este vorba despre două state suverane. Atâta timp cât e vorba doar despre amplasare, trebuie îndeplinite nişte condiţii ce ţin de siguranţa sitului în care urmează să fie amplasate armele; statul respectiv trebuie să treacă printr-un şir de proceduri interne prin care să aibă acceptul suveran asupra amplasării acestor capabilităţi. Amplasarea armelor nucleare este, însă, sub imperiul strict al secretului militar. Pentru a nu face breşe de securitate, transferul şi amplasarea de arme nucleare nu sunt elemente publice, dar ţin de decizia statului suveran.

Pe de altă parte, vorbim despre modul de stocare – trebuie să existe o anumită infrastructură, iar în afara ei, se impun acorduri complexe cu statul-gazdă, care presupun din start modul în care, în caz de necesitate, se utilizează aceste arme, când, în ce condiţii, pe ce bază. Altfel, transformarea unui stat non-nuclear într-unul nuclear ar presupune încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară, ceea ce ar însemna o încălcare radicală a regulilor internaţionale.

România a negociat pentru scutul anti-rachetă de la Deveselu mai bine de doi ani. Gândiţi-vă cam ce ar însemna ca un stat să negocieze amplasarea capabilităţilor nucleare ale unui alt stat…

Aţi afirmat că aruncarea pe piaţa media a acelei informaţii privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România ar putea fi un test al gradului de vulnerabilitate a presei din România. Nu poate fi luată în calcul şi ipoteza că scopul a fost inocularea ideii că scutul de la Deveselu nu are rol defensiv, aşa cum este de fapt?

Nu, în niciun caz. E un test pentru presă. Informaţia era atât de aberantă şi cădea la cea mai simplă verificare, încât nu se pune problema ca informaţia să fi fost aruncată pentru a fi crezută de cineva. A fost, repet, o informaţie aberantă care a avut parfum de credibilitate doar pentru cineva care nu are habar de ceea ce înseamnă zona de apărare, de securitate, de modul în care funcţionează. Testul a fost făcut mai degrabă pentru lansarea, pe viitor, a unor astfel de informaţii, pe care presa să le preia.

“Scandalul creat de Sky News este un episod dintr-un război informaţional”

Cu câteva zile înainte, România avusese imaginea şifonată de un alt scandal mediatic, cel provocat de Sky News. Acesta ar putea fi catalogat ca un episod al războiului informaţional?

Cu certitudine, acela este un episod dintr-un război informaţional, o secvenţă care a fost utilizată de către toţi cei care aveau interesul să o rostogolească. A fost o făcătură – un montaj, un scenariu jucat în faţa camerelor şi o poveste care afecta fundamental imaginea României, prin referinţa pe de o parte la faptul că armele puteau fi vândute la teroriştii ISIS, în Occident, pe de alta, prin faptul că armele, s-a spus, proveneau din Ucraina, iată, un alt element introdus în ecuaţie.

Nu ştiu cine a făcut-o – dacă e vorba de Moscova, dacă s-a făcut undeva în Londra, dacă a fost făcută de un terţ, dacă a avut de-a face chiar şi cu anumite forţe din România. Cert este că acea Comisie rogatorie şi audierea jurnaliştilor trebuie să scoată la iveală unde duc firele, pentru că, într-adevăr, e un atac la adresa României.

După lansarea acestei ştiri – până la intervenţiile, inclusiv a mea, care au deturnat cu totul sensul –, titlurile din presă erau că traficanţii români de arme vând armament teroriştilor Statului Islamic din Occident. O aberaţie.

“Propaganda, războiul psihologic, trolii sunt componente ale agresiunii informaţionale”

Care sunt obiectivele războiului informaţional şi care sunt mecanismele prin intermediul cărora este purtat?

În principiu, este crearea unei realităţi alternative, false, bazate pe bucăţele de adevăr, pe interpretări, pe distorsionarea realităţii. Obiectivul este acela de a crea în spaţiul public sau într-un spaţiu-ţintă o reacţie, în special cu componentă emoţională, care să preseze asupra decidentului, să-i altereze deciziile.

În cadrul unui război informaţional sunt multe componente în discuţie. Printre ele, componenta de propagandă, deci de orientare, interpretare şi proiectare a unui anumit tip de idei asupra unei pieţe. Apoi, componenta de lobby, care presupune găsirea unui număr de instituţii media, de editorialişti, analişti care să aducă în spaţiul public argumentele care fuseseră deja stabilite. O a treia componentă ţine de războiul psihologic, unde sunt aruncate în joc elemente care alterează fundamental, atacând emoţional modul de reacţie a unei populaţii sau a unor categorii de populaţie care să reacţioneze şi să influenţeze decidenţii. Mai e componenta războiului de troli, adică acei comentatori plătiţi din spaţiul virtual, care dirijează interpretările şi care fac un test celor care, virtual, s-ar alătura ideilor propagate şi care le-ar putea sprijini, şi merg până la a identifica, a forma şi a-i aduce împreună pe toţi cei care susţin un tip de idee pe care cel care lansează atacul vrea să-l promoveze. Cei convinşi sunt folosiţi mai departe ca multiplicatori.

Războiul informaţional este extrem de elaborat deja şi a ajuns până la nivelul la care Federaţia Rusă încearcă influenţarea alegerilor din SUA.

“Agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse este dusă şi în fostele state socialiste, şi în SUA”

Acest subiect al războiului informaţional e de o bună perioadă în atenţia dumneavoastră; dovadă stă şi recentul volum, Războiul informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, apărut la Editura ISPRI al Academiei Române, la care sunteţi co-autor. În afara episodului Sky News aţi sesizat şi altele care indică faptul că în România se duce un război informaţional?

Războiul informaţional se desfăşoară în toată lumea. Vorbind despre agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse, aceasta este dusă şi în fostele state socialiste, deci pe linia frontierei NATO şi UE, şi în SUA. Există un pachet comun de tehnici şi pachete, care se pliază însă pe contexul în care este dusă agresiunea informaţională .

Şi în România se duce acest război informaţional. Volumul pe care l-am realizat are trei părţi – una teoretică, de prezentare a modului în care funcţionează războiul psihologic, instrumentarul folosit, o alta care studiază principalele instituţii media şi grupuri din România şi o parte care se referă la Republica Moldova.

Temele generale, mari care ţin de România sunt separarea SUA de UE, ruperea UE, subminarea raportului dintre România şi Turcia (acum, după puci, o vedem explodând), naţionalismul, anti-imigraţionismul, internaţionala naţionalistă globală, eurasianismul (care spune că centrul lumii este Rusia, Europa fiind doar o componentă ce trebuie să se alinieze şi să se integreze într-o Rusie care vine cu conducerea ideologică şi resursele de materii prime), apoi sunt teme în funcţie de evenimentele în derulare.

“Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public”

Cum poate fi contracarat războiul informaţional pe termen lung, dar şi pe termen scurt? Doar de către autorităţi sau există şi metode la îndemâna fiecăruia dintre noi?

Evident că fiecare dintre noi putem să ne uităm cu mult mai multă atenţie la ştirile care ne sunt oferite, la informaţiile care se vehiculează, pentru a verifica sursa şi credibilitatea ei. Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public.

Efortul fundamental revine, evident, autorităţilor, pe două dimensiuni. Pe o dimensiune ne raportăm la termenul scurt, pe cealaltă, la cel lung. Pe termen scurt, războiul informaţional, care este menţionat şi în Strategia Naţională de Apărare, ar trebui să fie abordat într-o formulă integrată, ca integrator fiind o instituţie responsabilă, finanţată în acest sens. Pe termen mediu şi lung, în primul rând vorbim despre educaţie, despre introducerea în programa şcolară a unor ore în care să se vorbească despre elementele fundamentale ce ţin de modul în care arată diversiunea, de ce înseamnă teoria conspiraţiei şi limitele ei, de modul în care pot fi găsite surse alternative de informare, de modul în care căutăm în zona internetului, în care acordăm sau nu credibilitate unei informaţii. Aşa pot fi creaţi nişte anticorpi naturali fiecărui om, pentru ca societatea să aibă alternative şi să poată dezvolta, la rându-I, anticorpii necesari să reacţioneze tocmai prin cunoştinţele publicului, care nu mai poate fi foarte simplu dirijat. Dar acest lucru, care vizează o strategie pe temen mediu şi lung, nu exclude un instrument de apărare, care trebuie făcut cât mai repede, pentru că războiul informaţional este răspândit pe scară foarte largă şi este practicat de mulţi actori.

* * * * *

RECOMANDARE: 

Citeşte şi: Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial: “Federaţia Rusă va utiliza, oricând, orice vulnerabilitate europeană pentru a-şi promova propriile interese”

ADELA TOPLEAN: „În ceea ce mă privește, disconfortul de a scrie despre moarte s-a transformat, treptat, într-o experiență personală esențialmente anxiogenă.”

Un captivant articol al Adelei Toplean, un fel de explorare a relaţiei dintre viaţă şi moarte, om şi Divin. Un fel de explorare a ceea ce se numeşte Sensul Vieţii dintr-un fel de perspectivă existenţialistă (dacă nu e un pic cam preţioasă formularea).

Un  articol care, odată citit, nu te va lăsa impresia timpului pierdut ci te va pune în situaţia de a-ţi pune întrebări fundamentale  la care ai evitat să te gândeşti sau nu ţi le-ai pus pentru că te temeai de eventualele răspunsuri.

Ea și eu, despre moarte și despre Dumnezeu

Adela Toplean

Adela Toplean

“Când mori, mori. Știe El, Dumnezeu mai bine când să te dea la viermi.” Vorbește hârșâit, e înaltă, spătoasă, cu pomeți de vikingă. Trecută de șaizeci de ani, se fălește cu șase copii și cincisprezece nepoți.

Îmi pune întrebări, iar asta mă intimidează. Răspund bălmăjit, mă lungesc în explicații, femeia se plictisește. Mă somează să mănânc plăcintă cu lobodă. Când refuz, mă ia tare.

Îmi spune că nu-i poate suferi pe “fricoşi”, adică pe cei care trăiesc cu spaima morții. “Când mor puteţi să m-aruncaţi şi-n şanţ că şi-aşa nu mai ştiu, așa le-am zis copiilor”.  Femeia este, îmi zice, credincioasă. Rămân înmărmurită în fața acestei impecabile retorici a profanului morţii ca eveniment prin excelenţă ne-sacru, ca batjocură organică supremă a trupului păcătos. De așa ceva nu m-am mai lovit într-un spațiu ortodox. Când îmi mărturisesc uimirea, mă ia din nou tare. “Ce știți d-voastră?”.

Aici m-a prins. De fapt, nu știu multe, iar lucrul ăsta mă apasă din ce în ce mai tare. Când scrii despre moarte trăiești într-o stare de urgență care te susceptibilizează uman fără să te împlinească neapărat profesional.

În ceea ce mă privește, disconfortul de a scrie despre moarte s-a transformat, treptat, într-o experiență personală esențialmente anxiogenă. Uneori, aflându-mă în toiul redactării vreunui studiu, mă încearcă un sentiment de inadecvare. Ceea ce scriu îmi pare, dintr-o dată, ridicol. Faptul că scriu, totuși, în continuare, conduce – lamentabil și inevitabil – la un copleșitor sentiment de impostură: din ce mă bizui mai mult pe cele scrise, din ce legătura dintre cele scrise și subiectul meu devine mai discutabilă. Nu descriu aici diminuarea – inevitabilă prin “distanța” presupusă de orice demers teoretic – a gravității morții, ci faptul – concret și frustrant – că, scriind despre moarte, rămân cu impresia că scriu, totuși, despre altceva. Iar dacă moartea despre care scriu nu este moartea pe care urmează s-o mor, la ce bun scrisul?

Cei din jur – cunoscuți, intervievați, prieteni  – ezită să-mi aplaude interesul. Reținerile lor, legitime, îmi amintesc lucrul pe care-l știu și-l uit în fiecare zi: problema morții este în mod radical disp/cutabilă. Moartea nu a fost niciodată un subiect de cercetare salvator: pe interesat îl constrânge, pe dezinteresat îl scandalizează, iar pe înțelept îl nedumerește și-l exasperează.

Prin natura disciplinelor pe care le rulează, Death Studies nu invită la sens, nu deschide perspective, nu salvează, nu sedează, nu educă, nu integrează, nu evaluează, nu restaurează, rezolvă doar stringente „probleme sociale”. În rest, reuşeşte să reconfirme ceea ce știm toți: că iarna nu-i ca vara, că moartea nu-i ca viața.

Ca orice alt bagaj de informaţii care pretinde obiectivitate ştiinţifică, bagajul informaţiilor despre moarte pe care ni-l pun la dispoziţie științele morții pare a fi perfect dispensabil.

Un psihiatru teoretician trecut de 70 de ani mărturisea că pe măsură ce îmbătrânește pricepe tot mai puțin din propriile teorii. Înțeleasă existențial, confesiunea sa ne confruntă cu o posibilitate neliniștitoare: teoria rămâne inaccesibilă celor absorbiți de viață, celor ocupați “cu trăitul”. Dintr-un unghi cinic, confesiunea devine și mai îngrijorătoare: se pare că inteligibilitatea teoriei co-implică ininteligibilitatea morții.

Dacă procesul îmbătrânirii presupune o suită de transformări în abordarea faptelor vieții, atunci închiderea orizonturilor teoretice rămâne una dintre cele mai neașteptate. Ce-i drept, vârstnicii separă – simplu, spontan, dramatic – cele sigure din punct de vedere existențial (o dimineață însorită, un cântec fermecător, lipsa durerii), de cele ce pot fi demonstrate posibile cu instrumente teoretice. În cele din urmă, a trăi bine înseamnă să nu-ți dorești să dovedești nimic. Și ce vreau eu să dovedesc, totuși?

Documente cu și despre moarte stau stivuite în volume groase la mine pe birou, irelevante, apăsătoare, deși pe majoritatea lor apar dedicații călduroase. Comunitatea Death Studies e o comunitate unită, omogenă, prolifică. Informațiile despre moarte se înmulțesc exponențial, ies reviste, ies cărți, se scrie enorm.

Ce-i drept, se și moare enorm. Se moare în stradă, în cluburi, acasă și la spital, se moare peste tot, iar tanatologia este întotdeauna acolo gata să explice pierderea cu cifre, date, legi, principii sau metafore.

Sunt, însă, tot mai convinsă că această cădere în dizgrația metaforei abuzive sau a statisticii oarbe este ceea ce ne împiedică pe fiecare dintre noi să descoperim un punct relevant de întâlnire între teoria morții și practica morții. Instrumentalizarea de către noi toți a unei probleme esențialmente existențiale înseamnă, pe fond, abținerea activă de la a-i conferi sensuri. Eticheta practică lămurește conjunctura morții (vezi raportul Colectiv), calmează spiritele și răzbună victimele, dar tocmai prin aceasta, ne-lămurește experiențamorții. Pe termen lung, neajunsurile sunt considerabile: interferează fatal cu înțelegerea reală a evenimentului morții, ne influențează așteptările cu privire la ceea ce “se cade” să simțim și să gândim despre moarte, și afectează felul în care ne așteptăm ca societatea în ansamblu să gestioneze problemele mortale. Singura moarte la care avem acces deplin este moartea corect rezolvată, or moartea înțeleasă astfel își sabotează, discret, propriii algoritmi de rezolvare. Cum spuneam, ironic, în altă parte, ceea ce nu se înțelege, se rezolvă.

Bine-bine, dar atunci noi cum să murim? Să te confrunți la scenă socială deschisă cu moartea, să-ți asumi, adică, diligent și avizat, calea optimă de raportare la moarte nu e de ici de colo. Simțul personal al morții nu poate prinde contur într-un vid de referințe personale. Știm ce trebuie știut, dar atunci când vine vremea inventarului ne dăm seama că n-am priceput, de fapt, mare lucru.

Femeia din fața mea zice că nu, nu-i adevărat, ea a priceput. A priceput că oamenii bolnavi trebuie compătimiţi, îmi repetă în câteva rânduri că bolile sunt de temut în vreme ce moartea şi cei care se tem de moarte sunt pur și simplu de dispreţuit. Începând cu moșu’ (moșu’ fiind soțul ei) toți sunt niște fricoși. Ce va fi dincolo nu e treaba noastră, treaba noastră e să ne vedem de grijile fiecărei zile, zice, apoi mă privește satisfăcută. Adagă “mie niciodată nu mi-a fost frică de morţi, de când eram mică eram aşa”. Are semeţia pragmatică  a celui care refuză, în mod conştient, orice zăbovire în şovăiala anxioasă a muritorului de rând. Pe undeva, o invidiez.  Admit că aplombul ei mă și irită nițel.

“Oamenii nu-s buni sau răi”, îmi zice,  “oamenii-s fricoşi sau curajoşi”. Hotărât, are vână epicuriană: “moartea-i un ceva care nici măcar nu este. Cine zice că este, îi prost.” Moartea este, deci, ceva ridicol de care oamenii ridicoli se tem, stârnind astfel situaţii ridicole pe care nu poţi decât să le ridiculizezi. “Moartea ta e treaba lui Dumnezeu, nu e treaba  ta. Treaba ta e să sapi porumbul.”

Constatarea asta tăioasă are totuși ceva salubru și binevenit.  Dau să mă relaxez, dar femeia schimbă brusc subiectul. Remarc că își găsește plăcerea în detalierea voluptoasă a bolilor, de la cancerul în regresie al uneia dintre fiicele sale, până la durerile abdominale care o ţintuiesc în pat cel puţin o dată pe săptămână. Îmi descrie apoi, cu lux de amănunte, o colonterapie. “Se vedea pe ecran balaurul din burta mea, uite-așa se zvârcolea” aici face niște mișcări neregulate cu brațele ca și când s-ar afla în pragul înecului. Povestea devine deodată insalubră.

După ce desființase pur şi simplu moartea (cu rostul ei cu tot) printr-un discurs abrupt neelaborat, femeia pare să rezerve bolii expresiile baroce, ostentative, tragice, misterioase, incitante care aparţineau – cel puţin prin tradiţie – morţii. Exhibarea lipsei de interes pentru moarte şi supralicitarea genului proxim (boala), mă pune pe gânduri. E ceva aici, o anomalie modernă, îmi zic. Plec nelămurită.

Revenită în zonă pentru alte interviuri o revăd, din întâmplare, acum o săptămână. Mă cheamă în casă și mă îmbie cu biscuiți. Aflu că un cunoscut de-al ei a murit subit. Vestea o tulbură profund. “Alaltăieri l-am văzut, ieri era mort”, zice. Îmi povestește pe un ton alarmat cum murise omul după al treilea infarct miocardic.  ”Ăia la spital, niște tâlhari, i-au cerut bani lu’ nevastă-sa ca să-l ducă jos la morgă. Arză-i-ar focu de nemernici (…) a trebuit să-l ia nevastă-sa în braţe cât era de mare și să-l pună pe targă, nici nu-şi imagina că l-ar putea ridica vreodată la cât era de greu, dar l-a ridicat.” Imaginea unei femei tremurând din toate mădularele încercând să urnească un cadavru uriaș – cadavrul celui care-i fusese soț – se conturează cumplit de realist în mintea mea și în mintea ei.

Mă întreb dacă cei care parcurg acum aceste rânduri au avut vreodată ocazia să discute cu necunoscuți lucruri concrete despre moarte și morți. Moartea, în gura oamenilor poate fi de un dramatism cutremurător, dar și de o frivolitate fascinantă. Cuvintele despre moarte, fie ele simple or grave, rostite la întâmplare ori îndelung căutate, păstrează acea rezonanţă intim-existenţială care conturează – ferm ori imprecis – puţinele momente în care omul  îşi interpelează propriul destin. Actul povestirii în sine transfigurează povestitorul. Transfigurarea asta n-am simțit-o la prima întâlnire. O simt, însă, acum, din plin. În sfârșit, această femeie îmi vorbește despre moarte!

Își încheie povestea cu “şi era mai tânăr decât noi”. Se referea aici şi la “moșu’”.

Unghiul neezitant şi rece din care privise moartea acum câteva luni – unghiul acela care mă iritase și pe care-l invidiasem deopotrivă –  devine, sub urgența acestei morţi fulgerătoare, un unghi şovăielnic şi pătimaş. Cum tocmai a aflat că este hiperglicemică și hipercolesterolică, femeia identifică în moartea prietenului un posibil tipar pentru moartea proprie. Moartea unuia mai tânăr pare să oficieze un soi de “deschidere a sezonului” pentru bolile vârstei. Tot acum se lovește și de opacitatea sistemului medical. Are loc o răsturnare ireversibilă de situație. Răul morții pare de nestăvilit. Și vine de peste tot. Carevasăzică moartea este, totuși, înfricoșătoare, iar noi suntem cu toții niște fricoși. Nu mi-o spune pe șleau, dar o simt copleșită de această evidență.

Raportul dintre moarte și lume a fost, este și va fi întotdeauna unul tensionat. Această tensiune, însă, deși înregistrată în toate timpurile și la toate nivelele – intrapersonal, interpersonal, național, planetar – este de fiecare dată alta.

Altfel spus, noi toți avem maniera noastră de a nu înțelege moartea, de a ne pune la adăpost de adevărul său zdrobitor. Femeia din fața mea nu face excepție. Nu prin aceasta este, deci, specială, ci prin faptul că, până la proba contrarie, s-a opus cu toate forțele sale indiscernabilului morții. Credea sincer că pricepe. Credea sincer și, pe undeva, prostește, în propriu-i curaj. Până când realitatea morții să-i frângă iluzia, îmi dădea impresia unui om în care fremăta vie, incomodă, inhibantă, o știință personală a morții.

O întreb ce crede despre nenorocirea din clubul Colectiv. Se uită la mine și pare să se gândească. Apoi “da, am văzut la televizor ce-au pățit, copii nefericiți. Parcă și în Franța au murit.”

Remarc pentru a nu știu câta oară, cu tristețe resemnată, că “datul la televizor” frânge realitatea morții. Mulți dintre oamenii de la țară cu care vorbesc, toți consumatori avizi de știri de scandal și de programe TV în care se moare mult și spectaculos, manifestă o indiferență grosolană față de adevărul crud și crunt al morții newsworthy. Nimic din ce se vede acolo, pe ecran, nu-i tulbură cu adevărat. Cu sau fără media, coordonatele lumii lor au fost și vor rămâne aceleași. Realitatea e făcută din prunul vecinului, băncile din curtea birtului și infarctul celui căruia i-ai dat bună ziua în fiecare zi vreme de patruzeci de ani încheiați. Orice altceva e ficțiune.

“Să fi vrut Dumnezeu să ne transmită vreun mesaj?”

“Nimeni nu știe ce-a vrut Dumnezeu, d-șoară (sic!), de un’ să știu eu?”

“Dar Tradiția? Nici Tradiția nu știe ce vrea Dumnezeu?” încerc eu timid. “Biserica, credința…”

Dă din umeri. “Ce-i cu ele?” zice.

“Nu știu. Ce-i cu ele?”

“Ce treabă au ele? Nu au nicio treabă” Femeia mă privește cu reproș. Mă simt încolțită. Întreb altfel: “ce e Dincolo de moarte?”

“Dumnezeu”, zice.

“…căruia vă rugați când mergeți la Biserică?” revin eu îndărătnic.

“Dumnezeu e al lui Dumnezeu, nu e al bisericilor. Nu vedeți cum se omoară între ei? Nu pentru Dumnezeu se omoară, pentru ei se omoară, de nebuni și proști ce îs. Au tărâțe-n cap”.

Într-o lume în care instituţiile religioase nu mai pot impune coduri de sens unei societăţi ale căror surse (firave) de consens valoric au felurite și incerte obârșii, aceste instituții devine remarcabil de inutile în lupta cu moartea. Ele intră, sub anumite aspecte, într-un soi de registru de ilegitimitate care pare să justifice nu doar părăsirea tradițiilor ci, mai rău,neutralizarea lor. Dumnezeu însuși le-a părăsit, pare să sugereze femeia. Ce-i nefolositor, nici lui Dumnezeu nu-i place…

O întreb mai multe despre credință.

Crede cu convingere că pe Lumea Cealaltă se va întâlni cu Dumnezeu şi că, în urma acestei întâlniri, toate grijile vor dispărea. Apoi îmi face o mărturisire-bombă:  n-a mai fost la biserică din 1993, când a cerut o întrevedere cu episcolul de Alba Iulia care i-a fost refuzată. Dumnezeu a întors spatele Bisericii în ziua în care ea însăși a făcut-o. Nu e dornică să împărtășească motivul rupturii. Fiecare român pare că are propriul litigiu – explicit sau implicit, absurd sau întemeiat – cu BOR-ul. Fiecare cu BOR-ul lui. Deși tensiunea pare să se fi agravat, e greu de arătat cu degetul vinovați.

Să nu uităm că misiunile publice a două mari sisteme – medicina și religia – s-au modificat dramatic în ultimii douăzeci de ani atât la noi cât și aiurea. Nu doar ritul se reconfigurează, ci și imaginarul religios. Vrem nu vrem, acesta se apropie tot mai mult de cel medical. Preocupările din ce în ce mai tenace pentru nutriție, sănătate și calitatea vieții au condus la modificări dramatice de percepție a morții și au impus – apăsat, providențial – un nou cod de abordare a vindecabilului și a nevindecabilului. Dogmele centrale ale medicinei profilactice sunt deja asimilate de majoritatea românilor.

Dacă Biserica poate fi lăsată în urmă e pentru că deși reperele tradițional-religioase încă determină retorica oficială a morții, în concret, boala, singurătatea, îmbătrânirea și moartea sunt de multă vreme resimțite ca erori oarecare – sociale, medicale, personale – toate incriminabile și evitabile. Am din ce în ce mai multe motive să cred că, de prin 1950 încoace, românul a crezut cu tărie că primul vinovat de calamitatea morții este, de fapt, Statul. Moartea a devenit de o bună bucată de vreme, în România – chiar mai mult decât în Occident – o eroare socială, o eroare de sistem în toată puterea cuvântului. Și asta datorită unor reflexe de culpabilizare tipic comuniste. Nu doar viața noastră a fost prizoniera comunismului, ci și moartea noastră. Povestea morții-ca-eroare-de-sistem, rememorată dramatic de cei rămași în viață, preluată, cu zarvă, de presă, devine, astăzi, dovada cea mai convingătoare a unei (deja statornicite) profesionalizări și politizări a discursului morții. Nicăieri nu pare mai clar decât la noi că neglijența, slugărnicia, corupția și nepăsarea fac moarte de om.

Dincolo de acestea, românul greu se mai vede murind pe premise intime, existențiale.

Verva (pe undeva vinovată) cu care femeia îmi povesteşte despre boală dezvăluie, cred, pârghiile ascunse ale unei atitudini faţă de moarte care este, în fond, modernă și seculară. Când moartea se confundă cu boala iar religia cu medicina, când eufemismul înlocuieşte metafora, când plonjarea într-un “dincolo” se face fără a te fi desprins de un “aici”, când posibilul înlocuieşte realitatea, iar orientarea existenţială depinde de accidentele sociale cotidiene, când, în fine, marca “normalităţii” devine raportarea schizoidă ori histrionică la realităţile ultime, se cheamă că ai ieșit din coordonatele tradițional religioase ale morții.

“Da’  să vezi lu’ moşu ce frică i-i să nu moară, ia toate medicamentele pe care mi le-a dat mie doctoru’. Pe toate-toate le ia <că doar nu mi-or face rău> , zice,  <îs medicamente!>,  ar mânca şi c****t numa’  să nu moară”.

Iată moartea pe cont propriu. Și iată spectacolul tragi-comic generat de această disponibilitate emoțională de a-ți asuma personal noi răspunsuri la problema morții. În lipsa unor repere simbolice și practice formatoare, această precipitare emoțională deformează, de fapt, simțul nostru personal al morții.

Am resemnificat moartea? Am resemnificat-o. Conduc aceste resemnificări – cu necesitate – la o moarte “mai bună”? Nu neapărat. Atâta vreme cât coordonatele instituționale (mă refer aici la toate instituțiile care au în grijă moartea) rămân fragile, iar cadrul religios rămâne cvasilegitim, căutările personale rămân oarecum în afara “dispozitivului național oficial” de gestionare a morții. Mizele rămân, atunci, fragile, conjunctural-legitime, iar eficacitatea lor imposibil de precizat.

Înclin, deci, să cred că dacă nouă, românilor ne lipsește un raport constant-semnificativ cu moartea este tocmai pentru că nu mai reușim să-i deslușim înţelesurile de bază.

Problema este, de fapt, una mult mai vastă. Este vorba despre o lipsă acută de ceea ce aș numi, un pic pretenţios, “cultură a esenţelor”. Întreaga noastră existenţă este marcată de o stare de imprecizie şi confuzie care face anevoioasă recunoaşterea şi apoi cultivarea “esenţialului”. Bagatelizarea esențialului s-a aflat pe agenda comuniștilor. Ea se află și astăzi pe agendele corecte politic ale neo-modernității. În sensul ăsta, nu ni s-a dat nicio șansă. Accesul la propriile mecanisme valorice, la propriile resorturi (i)morale este obturat. Lipsiți fiind de repere profunde, orice act contestatar și orice act de adeziune cade în logica nevrotică a reacției de conjunctură, neancorat în realități personale profunde.

Poate mă înșel, dar nu cred să existe o legătură cauzală între erodarea instituției Bisericii și/sau a tradiției culturale creștine și superstițiile noastre de fiecare zi, micile sau marile noastre derapaje magice, naționalismele, lepădările de sine, șovinismele și apocalipsele. Mai degrabă cred că și unele și altele sunt consecințe ale acestei lipse a culturii esențelor, a acestui refuz sistematic de a ne purta nouă înșine – în mod specific – de grijă. E aici, cred un ciudat refuz de a ne lua în primire, un soi de masochism național deprins în comunism care ne face incapabili să ne raportăm onest, ne-sceptic și eficace atât la cele veșnice, cât și la cele trecătoare.

Mai mult ca alte țări, România se revrăjește și se dezvrăjește într-un ritm amețitor, pe algoritmi neașteptați, unii de împrumut, alții ancestrali. Unii se dezvrăjesc, alții se revrăjesc. Lumea mustește de ideologii, de superstiții și de alte ficțiuni. E plină de vrăji. Fiecare speră ca măcar una să fie pentru el.

Ai zice că unii vor una, alții vor alta, dar cel mai adesea remarc, vorbind cu oamenii, căunul și același om vrea și una și alta. Trecem printr-o perioadă de ambivalență nevrotică în care ne plângem exact de lucrurile la care oricum nu vrem să renunțăm.

Practicile funerare, dizlocate din contextul iniţial de manifestare, se desfăşoară și azi fără greșeală, dar paralel cu înțelegerea urgenței morții care rămâne, în esență, neacoperită, ne-înțeleasă, extrinsecă gesturilor solemne care ar fi trebuit s-o absoarbă și, ulterior, s-o reflecte în afară. Acoperirea personală a morții e aproximativă și neeficientă în primul rând pentru că nu suntem dispuși să renunțăm la nimic. Vrem și dramatismul exclusivist al muritorului târziu-modern care decide pentru sine termenii practici și condițiile simbolice ale morții, vrem și ștaiful ritualic care promite o ieșire din scenă agreată de majoritate. Le vrem și pe unele și pe altele. Vrem în rai, deși nu vrem să murim. De vină aici nu e neapărat slăbirea credinței, ci incapacitatea de a gestiona altfel decât simplist și conjunctural neajunsul de a fi muritor. Moșul care fură babei medicamentele prescrise ilustrează – amar, ironic, meschin – convingerea aiuritoare că, indiferent de împrejurări, tu ești cel căruia i se cuvine totul.

Într-o țară marcată iremediabil de trecutul ei totalitar, competența existențială a oamenilor este inevitabil debilă. Pe niște tradiții erodate s-au așezat strâmb niște comandamente târziu-moderne care nu au cum să mijlocească între noi și lumea cea mare.

Lipsa unei discipline morale și spirituale în general și a exercițiului asumării personale a unor probleme i-materiale descurajează încropirea unor “standarde de speranță” realizate cu resurse personale, întru scopuri personale.

Deci cum se face “managementul speranței” atunci când autoritatea religioasă a bisericii se clatină, iar competența existențială a românilor este submediocră ? Care să fie punctul de referință prevalent atunci când se asumă o decizie de gestionare a morții mai degrabă decât alta? Calitatea gestionării morții depinde, cum probabil bănuiți, nu numai de calitatea vieții ci și de calitatea sistemului de valori și credințe, adică de relația nemijlocită pe care o întreținem cu acele esențe în lipsa cărora orice contur identitar și sufletesc se destramă ca o haină putrezită.

Și eu? Eu de ce mai scriu? A lua urma morţii nu poate înseamnă mai mult decâtcercetarea unei absenţe şi explicarea unui vid de sens, având drept complici o sociologie încă insensibilă la aventurile existenţiale cotidiene şi nişte subiecţi ţinuţi la adăpost de realitatea morţii. Și totuşi submotivaţi de realitatea vieţii. Scriu, deci, “cu mâinile goale”. Tot ce am este credința că sistemul modern al morții este – necesarmente – dincolo de orice sociologie; și, cel mai probabil, dincolo de orice teologie. Mai mult ca sigur, dincolo de orice Românie. Ce s-o fi aflând dincolo de Dincolo, n-am de unde să știu. O destinație? Un orizont de interpretare? O mișcare lăuntrică?

“Dincolo se află Dumnezeu” îmi spunea femeia. Acel Dumnezeu care a părăsit biserica odată cu ea, în vara lui ’93. Dumnezeu al lui Dumnezeu.

Autor: Adela Toplean

Sursa: contributors.ro

 

MELANIA CINCEA … Interviu cu Raluca Prună, Ministrul Justiţiei

Raluca Prună

Un interviu care cred că trebuie citit. 

Este un interviu realizat de Melania Cincea cu Ministrul Justiţiei, Raluca Prună despre: motivarea Curţii Constituţionale privind interceptările făcute de SRI, ridicarea MCV, reînvestirea procurorului general al DNA, perspectivele luptei anticorupţie, dar şi posibilele ameninţări viitoare la adresa acesteia.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună: „O luptă eficientă anticorupţie nu se poate face numai prin acţiunea represivă a statului”

Melania CinceaMinistrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a aflat, ieri, la Timişoara, la bilanţul activităţii pe 2015 al Curţii de Apel Timişoara. Am invitat-o la un dialog axat pe câteva teme: motivarea Curţii Constituţionale privind interceptările făcute de SRI, ridicarea MCV, reînvestirea procurorului general al DNA, perspectivele luptei anticorupţie, dar şi posibilele ameninţări viitoare la adresa acesteia.

„Ne-am pregătit în anticiparea deciziei CCR cu o ordonanţă de urgenţă care să facă posibilă eliminarea SRI ca intervenţie umană în interceptări”

A stârnit controverse decizia CCR de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Noul Cod de Procedură Penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadul Poliţiei”, ci şi de „alte organe specializate ale statului”, adică de SRI.  Dacă CCR va dispune ca interceptările să nu mai fie realizate de SRI, ci de Parchete, iar decizia va intra în vigoare imediat, tehnic, logistic vorbind, acestea vor putea face faţă situaţiei sau se va intra într-o perioadă de vid legislativ?

Avem o decizie a Curţii Constituţionale, avem un comunicat, la acest moment, dar nu avem o motivare a hotărârii.

Efectul nu este numai pe partea de anticorupţie. Întregul Minister Public este afectat – Parchetele regulate, DIICOT şi, în ultimul rând, DNA. DNA – ca Parchet autorizat să deţină o asemenea infrastructură – se află în cea mai bună dintre situaţii, chiar dacă această infrastructură nu acoperă în deplină măsură toate investigaţiile pe care le face.

Ce vom face dacă SRI nu va mai fi autorizat, prin decizia CCR, să facă interceptări? Plecăm de la premisa că infrastructura SRI poate fi utilizată. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu şefii de Parchete, cu procurorul general ad-interim, cu procurorii-şefi ai DNA şi DIICOT, dar şi cu SRI, proprietarul acestei infrastructuri, ne-am pregătit în anticipare cu o ordonanţă de urgenţă care să facă posibilă respectarea deciziei CCR şi eliminarea SRI ca intervenţie umană – pentru că aceasta era neînţelegerea, că organele abilitate ale statului altele decât cele enunţate la art. 142 aliniat 1 din Codul de Procedură Penală ar putea fi SRI şi nu sunt autorizate să facă cercetare penală. Vom elimina această neclaritate din lege, dar ceea ce nu putem face în 24 de ore este să inventăm o nouă infrastructură. România are, în acest moment, o singură infrastructură şi aceea este deţinută de SRI.

Suntem în măsură să propunem, prin ordonanţă de urgenţă, o soluţie care să asigure evitarea unei sincope, pentru a nu fi puse în pericol dosarele în curs. Este o soluţie tranzitorie, pentru că eu cred că este inevitabilă o dezbatere serioasă la nivel de societate. Publicul trebuie să ştie cât costă o asemenea infrastructură – noi credem că în jur de un miliard de euro –, de ce personal este nevoie pentru a întreţine o asemenea infrastructură şi de cât timp este nevoie pentru a dubla această infrastructură. În Franţa, de exemplu, a durat zece ani. Apoi, să se decidă dacă vrea să dublăm infrastructura – lucru care, fără să anticipez, ar fi unic într-un stat – sau să folosim infrastructură existentă la acest moment, acordând toate garanţiile necesare pentru cei care uzitează de ea şi care sunt organele de cercetare penală: procurorii şi poliţiştii judiciari.

După aplicarea deciziei CCR, dosarele care au la bază interceptări ale SRI, făcute în baza noului Cod de Procedură Penală, vor fi lovite de nulitate?

Nu mă pot pronunţa acum. Doresc să văd motivarea deciziei. Ambiţia mea şi a şefilor de Parchete este să putem pune pe masa Guvernului o ordonanţă de urgenţă care să fie acoperitoare şi care să evite o asemenea situaţie.

„Reînvestirea doamnei Kovesi este şi legală, şi profund morală”

Aţi anunţat că o veţi propune pentru reînvestire la d-na Laura Kovesi la conducerea DNA şi aţi declarat că aţi respectat procedura. Această propunere făcută de ministru nu trebuie precedată de o procedură de selecţie, o analiză a mai multor dosare de candidatură şi o evaluare a lor?

La articolul 54 din Legea 303/2004 se spune că propunerea se face de către ministrul Justiţiei, cu avizul CSM, se vorbeşte despre condiţii – una dintre ele fiind de a avea zece ani vechime – şi, tot acolo, la final, se vorbeşte despre reînvestire: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”. Deci, nu se vorbeşte despre concurs.

Indiferent de opiniile de valoare ale politicienilor care cer dintr-o dată, acum, ceea ce nu au făcut în ultimii ani – nu eu am vorbit, presa m-a întrebat despre negocieri politice, la ultimenâle numiri –, întreb: a fost concurs atunci când s-a negociat politic?

Eu vă spun că în mod clar legea nu vorbeşte despre niciun fel de competiţie. Şi nici nu ar trebui să vorbească. Noi ar trebui să nu mai avem ambiţia să definim în lege absolut totul, pentru că riscăm să avem legi de 500 de pagini, care vor crea polemici. Legea este mult mai scurtă şi putem vorbi de bune practici. O bună practică cere ca un ministru responsabil al Justiţiei, atunci când îşi face propunerea – şi spun bine „propunerea”, pentru că anticipez şi alte polemici, inclusiv de la CSM, care cer că ministrul să nu facă o propunere, ci să trimită o listă la CSM –, se poate face şi în considerarea reputaţiei cuiva. Nu am înţeles să fac asta pentru postul vacant de procuror general şi am înţeles să deschid această selecţie întregii magistraturi, procurorilor care au această vocaţie.

La DNA, cred că ar fi fost ipocrit să fac asta, câtă vreme legea îmi permite să reînvestesc şi atâta vreme cât rezultatele manageriale ale DNA, sub conducerea doamnei Codruţa Kovesi, mă îndreptăţesc pe mine – şi pe orice om raţional –, să uziteze de prevederea legii şi să reînvestească. Lucru pe care l-am făcut, am trimis o scrisoare la CSM, pe 29 februarie, şi aştept acum ca CSM să-mi dea avizul. Nu înţeleg să-mi schimb această decizie.

Deci, în momentul în care se face propunerea de reînvestire, niciun alt procuror nu-şi mai poate depune dosarul?

O reînvestire înseamnă că cineva a fost învestit o dată şi acum este reînvestit. În considerarea a ce, legea nu spune. Dar există common sense: în considerarea a ceea ce a făcut persoana.

S-au mai făcut reînvestiri în Parchete, nu la DNA e adevărat, ci la Parchetul General, dar niciodată această chestiune nu a suscitat atâtea discuţii, aşa încât eu – nu ca ministru, ci ca persoană raţională – pur şi simplu nu înţeleg dezbaterile acestea în care formatori de opinie vin şi spun „Suntem de acord că d-na Kovesi este cea mai bună pentru această funcţie, dar am fi putut face o procedură de formă. Ar fi trebuit să mimăm democraţia.” Nu. Eu cred că ceea ce trebuie să facem este să fim stricţi, să avem rigoare în aplicarea legii şi să ne asumăm responsabilitatea. Eu am un text lege care îmi permite reînvestirea, sunt o persoană responsabilă şi-mi asum reînvestirea fără rezerve a doamnei Kovesi. Este şi legală, şi profund morală.

De altfel, nici în procedura întreagă, în care fac o selecţie, am mai precizat şi repet: nu fac concurs. Noi nu suntem aici, la numirea şefilor la cel mai înalt nivel al Parchetelor, în domeniul concursului. Acolo unde legea cere concurs, se precizează acest lucru – de pildă, pentru a ajunge prim-procuror la Parchete locale.

„Nu avem nicio candidatură depusă pentru funcţia de procuror general al României”

În cazul procurorului general al Parchetului General, când se va intra cu procedura de selecţie în linie dreaptă?

Am deschis procedura. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 16 martie. Eu sper ca aceia care au curaj, determinare, vocaţie, care nu sunt descumpăniţi de toate aceste discuţii din societate – care nu cred că fac bine acestui proces –, să-şi depună candidatura. Îi rog să se înscrie dacă vor ca, la Ministerul Public, să aibă o conducere pe măsura demnităţii şi autorităţii Ministerului Public. După aceea, voi avea un dialog – am fost criticată şi pentru acest lucru, o parte dintre formatorii de opinie întrebându-se ce înseamnă un dialog. Voi discuta cu ei, am şi eu propriile mele criterii, le-am publicat, nu voi fi singură, voi fi cu alţi trei procurori în această procedură. Decizia o voi lua-o eu şi, în momentul în care, din rândul celor care şi-au depus candidaturile, am identificat o persoană care să răspundă criteriilor şi necesităţilor acestui post, voi trimite propunerea la CSM. Intenţia mea – dar nu depinde doar de mine, ci şi de calendarul de la CSM – este ca până la sfârşitul lunii aprilie să avem un nou procuror general.

Sunt, până acum, candidaturi depuse?

Nu.

„Ridicarea MCV nu este un risc mare la adresa României”


Aţi declarat că sunteţi pentru ridicarea MCV şi că speraţi ca oficialii Comisiei Europene să poată stabili un calendar realist pentru ridicarea MCV, după raportul de ţară care va fi prezentat în luna iunie. Este România pregătită pentru acest pas sau ne expunem la un mare risc?

Nu cred că este un risc mare. Cred că după zece ani de Mecanism de Verificare şi Cooperare, chiar dacă nu am atins toate obiectivele, societatea românească este suficient de matură pentru a internaliza ceea ce trebuie controlat de către publicul larg. Zi de zi, trebuie controlate calitatea guvernării, calitatea actului de legiferare şi modul în care funcţionează instituţiile statului. Şi eu cred că societatea românească a arătat maturitate, când a cerut rigoare în guvernare. Arătând acest lucru, cred că este suficient de matură să aplice şi mecanismele care există, la fel Strategia Naţională Anticorupţie, pe care o vom reactualiza în prima parte a acestui an.

Deci, publicul, societatea şi  mecanismele pe care le are la dispoziţie sunt garanţii suficiente că s-a internalizat acest proces. Repet, un control trebuie făcut zi de zi. Nicio societate nu poate spune „De acum suntem atât de buni, încât ne lăsăm garda jos şi nu mai avem niciun sistem de checks anb balance”. Dar asta se face la nivel intern, nu prin intermediul Comisiei Europene.

Vă întrebasem de risc pentru că, personal, am temeri în acest sens. Mă gândesc doar la un exemplu recent, plecat din Parlament – ţinta criticilor CE în fiecare raport MCV –, şi anume, la derapajele comise în Senat şi de către Senat, în timpul scandalului dintre ANAF şi Antena 3. Când, în Senat, sub bagheta celui de-al treilea om în stat, am asistat la instigarea la obstrucţionarea unui act de justiţie, la călcarea în picioare a atribuţiilor Guvernului şi Justiţiei, la ştergerea pe jos cu principiul separaţiei puterilor în stat.

Nu doresc să intru pe tărâmul acestor comentarii. Sigur, nu pot să nu constat că Parlamentul este, ca să vă citez, la capitolul „aşa nu”, dar trag nădejdea că toată clasa politică – plecând de la sondajele cele mai recente, care arată că noup din zece cetăţeni nu au încredere în clasa politică – va fi capabilă să-şi găsească mecanismele de corectare a acestei percepţii şi de funcţionare în parametrii unei societăţi mature.

„O luptă eficientă anticorupţie nu se poate face numai prin acţiunea represivă a statului”

Una dintre priorităţile Ministerului Justiţiei pentru anul acesta este elaborarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (2016 – 2020). Ce va fi păstrat din actuala Strategie şi cu ce se vine nou?

Încep prin a vă spune că vechea Strategie este foarte bună. Problema este că ea nu s-a aplicat în totalitate. Prin reactualizarea ei, acum, vom pune un accent mai mare pe prevenţie. O luptă eficientă împotriva corupţiei nu se poate face numai prin acţiunea represivă a statului. Ideea este să începem acţiuni de prevenţie care să preîntâmpine ajungerea la comportamentul infracţional. Din acest punct de vedere, strategia va fi mult îmbunătăţită.

Spuneaţi că Strategia Naţională Anticorupţie încă în vigoare nu a fost aplicată în totalitate. La ce capitole s-au înregistrat restanţe?

Doresc ca, momentan, să nu dau asemenea exemple, pentru că noi audităm această Strategie, tocmai pentru evitatea oricăror discuţii ulterioare. Ceea ce voi face este să pun la dispoziţia publicului un audit făcut de către experţi externi, de la OECD, care auditează strategia şi care, în mod obiectiv, vor putea spune tututor ce anume nu s-a aplicat din această strategie. Aşa că, la acest moment, nu vreau să fac niciun fel de apreciere. Nu sunt om politic, sunt tot timpul criticată ca tehnocrat, iar atunci, ca tehnocrat, înţeleg să fac un audit independent, să-l pun la dispoziţia publicului şi să-i las pe cei care au ochi să citească şi urechi să audă să tragă concluziile.

Ce posibile ameninţări întrevedeţi, pentru perioada următoare, la adresa luptei anticorupţie?

Nici aici nu aş dori să fac vreun  comentariu. Şi eu, şi dumneavoastră cred că ştim din ce parte vine pericolul. În termeni foarte generici, din modul în care, uneori, se legiferează, pentru a slăbi eficienţa luptei anticorupţie.

„Doresc să iau o parte din Poliţia Judiciară de la Ministerul de Interne”

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care vizează reorganizarea DIICOT.  Se vorbeşte despre un corp de Poliţie Judiciară în cadrul DIICOT. Există disfuncţionalităţi în relaţia DIICOT – IGPR?

Nu, nu pot spune că există disfuncţionalităţi. Există, însă, un foarte bun exemplu care este DNA, care are propria Poliţie Judiciară. Plecând de la acest exemplu, cred că îl putem extinde la nivelul tuturor Parchetelor. Nici aici nu suntem în domeniul inovării absolute, în România. Acest lucru se întâmplă în toate statele membre: Poliţia Judiciară este la dispoziţia procurorului.

Şi pentru că am început interviul cu decizia CCR, spun că, în măsura în care cerem ca intervenţia pe o infrastructură dată să fie făcută exclusiv de către procuror sau de către poliţistul judiciar, cred că este şi aici o bună ocazie să punem capăt unei dispute care durează de cel puţin 15 ani, de refuz de punere la dispoziţia Poliţiei Judiciare către Parchete. Iar în executarea – dacă pot spune aşa – a deciziei CCR, să acceptăm că trebuie să transferăm o parte a Poliţiei Judiciare la nivelul Parchetelor. Chiar în ordonanţei pe baza căreia funcţionează azi DIICOT se prevede un transfer al Poliţiei Judiciare, dar în realitate transferul nu este operat.

Vorbesc, însă, şi de celelalte Parchete. De exemplu, combaterea evaziunii fiscale, care este un obiectiv strategic, definit ca atare de autorităţi ale statului, nu se poate face la modul serios, dacă procurorul, care nu e nici la DIICOT, nici la DNA, nu are la dispoziţie poliţişti care să aloce sută la sută din timp în lucrarea acestor cauze. Noi avem poliţişti care sunt sub două pălării: una a procurorului, şi una a ierarhiei de la Ministerul de Interne care poate decide, pe motive bine întemeiate, că într-o zi poliţistul nu se poate ocupa de dosar. Acest lucru nu este nici funcţional, nici lipsit de echivoc, în primul rând pentru poliţist.

Ca să rezum, da, doresc să iau o parte din Poliţia Judiciară, ceea ce este în beneficiul şi al altor instituţii ale statului român. Trebuie să încetăm să ne comportăm în nişe. Cred că toţi ne dorim ca Statul român să aibă autoritate şi să funcţioneze în integralitatea lui, iar această mişcare, cred – şi pe baza numeroaselor studii, făcute în ultimii zece ani – că este o necesiate.

Autor:

Melania Cincea

Sursa:

putereaacincea.ro

timpolis.ro

ANDREI PLEŞU: ” … ar fi nedrept să spunem că, în afară de Noica şi de ce era în jurul lui, cultura românească era, cum a spus odată Ioan Petru Culianu şi nu am fost de acord cu el, o Siberie. ”

27 octombrie 2015 Lasă un comentariu

   Atunci când o talentată jurnalistă cum este Melania Cincea, cu mare respect față de cititorii săi și față de menirea ei ca jurnalist, intervievează o personalitate de talia lui Andrei Pleșu, nu poate să iasă decât un interviu remarcabil.

Andrei Pleșu

Andrei Pleşu: „Sunt exasperat de modul în care arată şcoala românească”

Melania CinceaCând, din postura de jurnalist, îl ai ca intervievat pe Andrei Pleşu, e dificil să te opreşti doar asupra câtorva teme de discuţie. Pentru că Andrei Pleşu electrizează cititorul, (tele)spectatorul, scriind şi vorbind despre teme profunde, abordate prin prismă filosofică, cu aceeaşi lejeritate cu care realizează, cu un umor tonic, contagios, veritabile radiografii ale societăţii româneşti.

Am luat ca puncte de reper ale discuţiei pe care am avut-o dialogurile cu Gabriel Liiceanu, proiectele sale viitoare, frumuseţile uitate ale vieţii, pe care şi le permite acum sau după care încă tânjeşte, prezenţa îngerilor în viaţa sa, a noastră, dar şi vieţuirea într-un timp incult şi agresiv, reversul succesului de public ori atacurile verbale de care are încă parte, prin raportarea sa, ca intelectual public, la fostul preşedinte Traian Băsescu.

***

Deşi am avut scrupulul de a nu monopoliza pe termen indefinit scena, am continuat să primim reproşul că am încălecat samavolnic ambianţa culturală”

Domnule Andrei Pleşu, Humanitas a anunţat lansarea, luna viitoare, a Dialogurilor de duminică. O introducere în categoriile vieții. Care va reuni cele 18 dialoguri pe care le-aţi avut cu domnul Gabriel Liiceanu, în emisiunea „50 de minute cu Pleșu și Liiceanu”. De ce aţi renunţat la ea?

Adevărul e că puteam continua, nu am avut niciun fel de oprelişti. A fost dorinţa noastră să nu mergem mai departe pentru că, sincer vorbind, o prestaţie săptămânală de aproape o oră, pe teme destul de grele, a sfârşit, după câteva luni, prin a ne obosi. Ne-am gândit că e bună o pauză. De altfel, acoperisem deja un repertoriu destul de cuprinzător de subiecte şi ne-am spus că se impune „o haltă de ajustare”.

În plus, sunt de părere că nu e bine să te eternizezi pe „micul ecran”. Până la urmă, lucrurile se banalizează, intră într-un fel de rutină şi cred că nu şade bine să devii un „meniu” obligatoriu, o voce „indispensabilă”. Amuzant este că, deşi am avut scrupulul de a nu monopoliza pe termen indefinit scena, am continuat să primim reproşul că am încălecat samavolnic ambianţa culturală, că suntem băieţii răi care nu-i lasă pe tineri să se manifeste, că suntem conservatori, reacţionari, retrograzi şi, mai ales, exclusivişti: vrem să fim peste tot, vrem să evacuăm orice urmă de creativitate care nu ne aparţine. Pe scurt, nu ne iubim decât pe noi.

A te iubi pe tine însuţi nu e neapărat rău. Dimpotrivă – aşa ne învaţă discursurile de dezvoltare personală…

Mie personal nu prea îmi iese. Părerea mea despre mine este, sincer vorbind şi fără cochetării, modestă. Numai eu ştiu tot ce trebuie ştiut despre mine. Nu am motive să fiu euforic.

Lăsând la o parte cârcotelile unuia sau ale altuia, articolele dumneavoastră şi ale domnului Liiceanu fac un număr record de accesări, unele devin chiar virale. La fel, apariţiile dumneavoastră la televizor au o mare priză. Deci, sunteţi ceruţi de public.

Şi pe noi ne bucură să vedem că există încă un ecou al prezenţei noastre, dar dorinţa noastră nu este să umplem scena. Am fi bucuroşi să vedem apărând o nouă generaţie de tineri de valoare, iar noi să putem să ne asociem succesului lor. De altfel, această generaţie nouă există deja, numai că cei care sunt mai zgomotoşi şi mai resentimentari nu sunt şi cei mai performanţi.

 

„Ideea că noi suntem un fel de apariţii colaterale în drumul public al lui Traian Băsescu e jenantă”


Aţi fost, de nenumărate ori, ţinta unor atacuri verbale violente, care includ o gamă largă de imprecaţii. Ceea ce, deduc, înseamnă că reprezentaţi un pericol. Pentru ce sau pentru cine?

Vă spun sincer că nici eu nu ştiu şi nu înţeleg. Nu suntem angajaţi politic şi nu avem iniţiativa unor răfuieli agresive cu alţii. De regulă, alţii declanşează ofensiva. Ceea ce ni se reproşează este că suntem băsişti, ceea ce e ridicol. Şi, de altfel, nedemocratic. De ce ar deveni cap de acuzare o opţiune politică? Pe de altă parte, ideea că ne-am risipit, halucinaţi, în ample texte „omagiale”, că am defilat braţ la braţ cu preşedintele Băsescu, că am fost „curtea” lui fidelă şi patetică e o fumigenă. În plus, cred că toţi trei (Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu – n.a.) am fost inventaţi înainte de Traian Băsescu şi sper să supravieţuim carierei lui politice. Ideea că noi suntem un fel de apariţii colaterale în drumul public al lui Traian Băsescu e jenantă.

Vă mărturisesc, fără să dau nume, că am întrebat odată un tânăr prieten care era şi el, tangenţial, implicat într-un grup de bombănitori, cu ce am reuşit să-l enervăm atât. Mi-a spus foarte cinstit şi l-am apreciat pentru asta: „Domnule Pleşu, mă oftic. Dacă domnul Patapievici sau domnul Liiceanu face o conferinţă, se umple sala. Dacă o fac eu, vin 15 inşi.” I-am spus: „Îmi pare rău, dar nu e vina noastră. Fă ceva care să atragă lumea. Nu se poate să te superi pe partenerul de viaţă publică, dacă ţie nu-ţi iese formula.”. Şi apoi succesul de public nu e, neapărat, o garanţie de posteritate. Există inşi hiperdotaţi în meseria lor, care n-au dimensiune histrionică, n-au vocaţia comunicării la rampă. Asta nu le micşorează valoarea. Nu e igienic să vrei ce nu-ţi stă în fire.

Cunosc personal oameni de primă mână, oameni de mare anvergură, cum este, de exemplu, Andrei Cornea, care n-au, după părerea mea, aureola publică pe care ar merita să o aibă. Andrei Cornea este un om extrem de bine pregătit, e şi un excelent gazetar, un excelent filolog, un mare traducător – acum a scris şi un roman remarcabil. Este un fenomen. Ei, cu toate acestea, nu are tipul de „carismă” care să-l aducă în atenţia publicului larg, aşa cum ar merita. Aici intră în joc destine, naturi, amprente stilistice care nu pot fi „regizate” din afară. Şi, oricum, idolatrizarea unui succes conjunctural nu e decât o proastă investire a orgoliului.

 

„Atmosfera din şcolile noastre formează un fel de băieţi veseli care trăiesc la suprafaţă, în mod euforic”


Referindu-se la Constantin Noica, domnul Horia Roman Patapievici afirma, la un moment dat, că, „într-un timp incult şi agresiv, Noica a practicat o sihăstrie a culturii”. Trăim şi noi acum, sub alte forme, un timp incult şi agresiv. La ce antidot ar trebui să recurgem?

O uşoară corectură: ar fi nedrept să spunem că, în afară de Noica şi de ce era în jurul lui, cultura românească era, cum a spus odată Ioan Petru Culianu – şi nu am fost de acord cu el –, o Siberie. Nu, au existat şi atunci mari poeţi, mari scriitori, mari artişti. Dacă a existat o anumită tensiune, era una între literaţi şi filosofi – filosofii nu le acordau destulă atenţie literaţilor, iar aceştia simţeau că ceilalţi au, uneori, un tip de ecou care le ştirbeşte lor nimbul public. Am avut însă mulţi oameni de cultură care au „rezistat” miraculos nu pentru că regimul era tolerant, ci împotriva regimului, adică au rezistat tenace restricţiilor, limitelor, presiunilor.

Revenind la întrebare, acum, lucrurile sunt altfel colorate. Nu am decât un răspuns: ambianţa „incultă şi agresivă” are ca sursă lipsa educaţiei. Eu sunt exasperat de modul în care arată şcoala românească, începând de la cursul primar şi terminând cu facultatea, dar mai ales şcoala generală. Pentru mine, acolo este explicaţia derapajelor noastre sociale şi culturale şi acolo ar putea fi soluţia. Dar îmi pare rău să o spun, atmosfera din şcolile noastre, atât cât o pot eu percepe, incluzându-i şi pe profesori – care, sigur, au salarii mici, nu au prestigiul pe care l-ar merita – este o atmosferă care nu formează oameni întregi, oameni cu deprinderi culturale, ci formează un fel de băieţi veseli care trăiesc la suprafaţă, în mod euforic. Sunt, e adevărat, şi excepţii. Cunosc tineri excepţionali, dar meritul e mai mult al lor, al eforturilor lor, al opţiunilor lor intime decât al mediului care i-a format.

CV Andrei Pleşu

Andrei Pleşu s-a născut în 1948, la Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană.

Lector universitar (1980 – 1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti, unde a predat cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti.

Profesor universitar de filozofie a religiilor, la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991 – 1997).

Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă, rector  al Colegiului Noua Europă (1994 – 2014), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii „Albert Ludwig”, din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.

Scrieri: „Călătorie în lumea formelor”, Meridiane, 1974; „Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană,” Univers, 1980, Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; „Ochiul şi lucrurile”, Meridiane, 1986; „Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, Cartea Românească, 1988, Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); „Jurnalul de la Tescani”, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); „Limba păsărilor”, Humanitas, 1994; „Chipuri şi măşti ale tranziţiei”, Humanitas, 1996, Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin – New York, 2001; „Despre îngeri”, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); „Obscenitatea publică”, Humanitas, 2004; „Comèdii la Porţile Orientului”, Humanitas, 2005; „Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri”, Humanitas, 2006; „Note, stări, zile”, Humanitas, 2010; „Despre frumuseţea uitată a vieţii”, Humanitas, 2011; „Faţă către faţă”, Humanitas, 2011; „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, Humanitas, 2012; „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, Humanitas, 2013; „O idee care ne suceşte minţile” (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Sursă CV: Editura Humanitas

„Atunci când îmi «iese» un text, mă bucur, dar nu mă simt responsabil că-mi iese”

Comèdii la porţile Orientului este un volum în care surprindeţi în radiografii clare România „fără fard, cea dezbrăcată de sclipici şi livrată cu toate scrântelile, ezitările, boacănele, excesele şi abdicările ei postdecembriste”. Sunt aproape zece ani de la editarea sa. Nu v-aţi gândit la o ediţie adăugită, ca să întregiţi tabloul acestor ani?

E drept că am scris şi după 2004, câte două articole pe săptămână – ceea ce, mărturisesc, mă cam epuizează şi, din păcate, îmi lasă puţin timp pentru proiectele proprii. Editura mi-a propus să continuăm şi nu am decât să fac, împreună cu ei, o selecţie a acestor texte. Am, însă, o mică rezervă. Una vanitoasă. Printre reproşurile care mi se aduc îl regăsesc şi pe acela că scot, preponderent, cărţi de articole. Pe de altă parte, asta-i situaţia, există şi cariera de publicist.

Dar sunt eseuri – excepţionale şi ca fond, şi ca formă – care se recitesc cu plăcere după ani de la publicarea iniţială. În plus, nu toată lumea le-a parcurs atunci şi mai sunt noile generaţii care nu aveau cum să le citească la vremea lor. Şi care, dacă sunt interesate, îşi pot forma mai simplu o opinie faţă de ceea ce a fost, citind eseuri adunate într-o carte, decât colindând arhive ori navigând în imensitatea internetului.

Sunt bucuros de perspectiva asta şi va trebui să trec peste vanitate şi să fac ceea ce mi s-a dat să fac. Trebuie să vă spun, apropo de imaginea mea despre mine, că, atunci când îmi „iese” un text, mă bucur, dar nu mă simt responsabil că-mi iese. Unui om care are anumite dexterităţi îi ies anumite lucruri. Dar nu e meritul lui. Cum nu e meritul unei femei frumoase că e frumoasă. Dacă începi să faci din asemenea reuşită un început de statuie, eşti prost situat şi-ţi pierzi talentul.

„Omul este o fiinţă de interval”

Sunteţi la o reeditare a tratatului dumneavoastră de angelologie, Despre îngeri. Cum s-a născut interesul pentru acest subiect?

S-a născut înainte de 1989, pe vremea când eram la Tescani şi când, în mod paradoxal, m-am simţit foarte liber – eram izolat, nu-mi suna telefonul – şi puteam să-mi văd de lucrurile care îmi plăceau, fără să am, atunci, nicio perspectivă asupra viitorului şi asupra acestei cărţi. Nu-mi puteam imagina, la vremea respectivă, că voi putea publica o carte despre îngeri.

Punctul de pornire a fost o temă pe care o aveam mai dinainte, una din temele dominante ale metabolismului meu intelectual: tema intervalului. Eu cred că omul este o fiinţă de interval, cred că etica este o disciplină a intervalului – cum te situezi într-un spaţiu care e mereu în mişcare. Aşa că mi-am pus problema aceasta şi în privinţa îngerilor. Mi-am spus că noi lucrăm, de obicei, „la două capete”, oamenii de o parte, Dumnezeu, de partea cealaltă. Or, între aceste capete, există un interval – cel puţin aşa ne spune teologia –, există lumea îngerilor. O lume care face „naveta”: ia rugăciunile oamenilor şi le duce către Dumnezeu, ia gândurile divine şi le distribuie către oameni. Îngerii sunt nişte comunicatori, nişte transmiţători, nişte ambasadori. Pentru că Angelos asta înseamnă: ambasador, trimis.

Deci, m-a preocupat ce fac fiinţele astea intermediare, care e zona lor, cu ce se  ocupă, cum arată. Pe reflecţiile astea, am pornit cercetarea.

Scrieţi, în acest volum, că „s-a spus mereu că îngerii sunt «dublul» ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit.”. Dumneavoastră i-aţi simţit prezenţa?

Răspunsul e nu. Nu în mod evident. Am ghinionul să fiu preocupat de domenii care nu-mi fac niciun semn, nu-mi dau niciun brânci. Sau există şi varianta că mi se fac asemenea semne, iar eu nu le percep ca atare sau nu le înţeleg.

Cred că prezenţa dublului ceresc nu e o prezenţă de tip „camaraderesc”, în sensul curent: nu stă cu tine la masă, nu merge cu tine la plimbare – este o prezenţă discretă, dar permanentă şi bănuiesc că multe din lucrurile care ni se întâmplă sunt „sub control”. Adică, depind de instanţe care încearcă să armonizeze şi să determine anumite evoluţii. Iar eu mă las manipulat…

De altfel, majoritatea dintre noi nu percepem prezenţa acestui dublu ceresc, cum îl numiţi. De ce credeţi că suntem opaci?

Pe măsură ce trece timpul, suntem tot mai opaci la lucrurile care nu se văd. Apoi, pentru că binele, spre deosebire de rău, e mult mai discret. Răul e „spectaculos”. Adică, se întâmplă să simţi că e un drăcuşor prin preajmă, dar un înger, mai puţin. De ce? Pentru că îngerul, ca şi Creatorul lui, nu vrea să abuzeze de libertatea noastră. Răul te invadează, te confiscă. Îngerul vrea să participi în mod liber la opţiunile şi la viaţa ta. Din cauza asta, intervenţia lui nu este agresivă, spectaculoasă. Îmi pot imagina că, atunci când procedăm greşit, el suferă împreună cu noi, e trist când vede în ce hal suntem, cum ne purtăm. Dar contez pe faptul că, la Judecata de Apoi, ne va ţine partea…

„Există un fel de vampirizare care, ca ambalaj, seamănă a preţuire”


„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri”,
scrieţi în volumul Despre frumuseţea uitată a vieţii. De ce frumuseţi uitate ale vieţii vă bucuraţi acum?

Am crezut că, pe măsură ce mă retrag, voi fi mai liber. Anul trecut m-am şi pensionat de la institutul unde lucram şi m-am gândit: gata, începe viaţa! Ei, nu. Toată lumea se gândeşte că sunt, în sfârşit, liber şi pot fi abordat.

Mă plâng mereu – deşi, probabil, e şi vina mea – că există un fel de vampirizare care, ca ambalaj, seamănă a preţuire, dar care, la bază, e de multe ori, mult mai meschină. M-a sunat, de exemplu, cineva de la Sindicatul benzinarilor şi mi-a spus că fac o petrecere, întrebându-mă dacă nu aş vrea să vin eu să le-o deschid. Sau m-a sunat o doamnă care s-a recomandat: „Sunt cutare, nu aveţi cum să mă cunoaşteţi, sunt persoană fizică. Am un bun prieten care vă citeşte şi, peste două săptămâni, o să fie ziua lui. Îi oferim o masă şi m-am gândit să veniţi şi dumneavoastră, să-i facem o surpriză.”

Deci, ideea este că eşti utilizabil, că eşti un fel de ingredient „picant”. Nimeni nu se gândeşte dacă ai timp, energie sau, pur şi simplu, chef pentru asemenea „prestaţii”, dacă nu ai şi tu proiecte personale, pe care ai dreptul să le împlineşti. Rezultatul e că gâfâi. Nu pot livra non-stop.

Mă bucur, însă, de unele întâlniri cu prietenii. Prietenia e o dimensiune uitată a vieţii, din păcate. Apoi, mi s-a întâmplat să mă bucur de câţiva tineri pe care îi văd evoluând. Îmi place să mă gândesc la unele întrebări pe care le am de ani de zile şi la care, probabil, nu o să am răspuns, dar a cădea pe gânduri e, în sine, o plăcere. În rest, sunt încă în stare să mă bucur de un vin bun, de o prezenţă agreabilă, feminină dacă se poate, dar nu sunt un vicios, cred, şi nici un mare consumator.

Ceea ce însă îmi lipseşte în mod acut este sentimentul libertăţii proprii. E, de altfel, o boală generalizată, vorba cea mai frecventă în convorbirile noastre fiind „Sunt ocupat”. Am uitat cu toţii că a fi ocupat înseamnă a nu fi liber, a trăi exact atât cât ţi se dă de trăit, Or, asta e ucigător şi pentru minte, şi pentru suflet, şi pentru sănătate. Eu sunt ocupat, încă sunt prea ocupat. Aş vrea să nu mai fiu aşa ocupat, să nu mai fiu „ghişeu”.

Pentru a mă încuraja, Horia Patapievici mi-a semnalat, la un moment dat, un pasaj foarte amuzant din Isaiah Berlin: „Mă simt, uneori, intelectualul-taxi”. Pe mine, atitudinea asta mă irită.

Doamnei care m-a invitat pe post de Florin Salam, la petrecerea prietenului, i-am spus: „Nu vă daţi seama că stric petrecerea? Nimeni nu o să se mai simtă bine, când apar eu proţap acolo, la masă. Ei nu mă ştiu. Eu nu-i ştiu. Faceţi un deserviciu tuturor.” Şi doamna a început să plângă. Nu înţelegea. Şi asta e o problemă. Raporturile între oameni s-au modificat atât de masiv, atât de mult s-a schimbat felul de a fi, ideea despre politeţe, despre maniere, încât unii nu înţeleg ce-ai cu ei dacă îi respingi. Nu mai există ideea că sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac. Acum, orice se face.

 

„Vreau să scriu o carte despre destin”

Care sunt proiectele la care lucraţi?

Am în cap o carte şi sper să reuşesc să fac ceva. O carte despre destin. Nu o gândesc ca pe o carte de tip tratat, am renunţat de mult să mai promit soluţii definitive – şi cred, de altfel, că cititorul de azi nu mai are timp să citească 300 – 400 de pagini, pe o anume temă. Deci, vreau să scriu o carte care să fie făcută din fragmente. Adică, vreau să citesc cât pot pe tema asta, să reflectez liber şi să fac comentarii. Şi pe urmă să adun aceste note, poate repartizate pe câteva rubrici mari, într-un volum, astfel încât cititorul să poată deschide cartea şi să o frunzărească, destins. Trebuie să admitem că şi modul de a citi s-a schimbat în ultimul timp, ca efect al internetului. Vreau să mă strecor printre breşele încă existente ale acestei „noutăţi” şi să ofer o carte încă „digerabilă”…

Autor:   

Articolul a fost publicat pe:

timpolis.ro

putereaacincea.ro

Data publicării pe ambele siteuri:

26 octombrie 2015

Mariana Roşca, „devoratoarea de bărbaţi”, spune că moartea Marianei Zăvoranu ar fi fost grăbită de Corneliu Vadim Tudor

20 aprilie 2015 2 comentarii

Nici nu s-a răcit bine Marioara Zăvoranu că apar tot felul de chestii legate de ea. 

Mariana Roşca, „devoratoarea de bărbaţi”, una din prietenele Oanei Zăvoranu, fiica decedatei, spune că moartea Marianei Zăvoranu ar fi fost grăbită de un interviu pe care Corneliu Vadim Tudor i l-ar fi luat înainte de Paşti.

Mariana Roșca

În virtutea unui contract de exclusivitate semnat pe patul de spital cu o televiziune, când era internată, Mariana Zăvoranu i-a acordat un interviu lui Vadim Tudor care pare a nu mai găsi o modalitate de a creşte în popularitate, astfel rectrgând la tot felul de lucruri care mai de care mai ciudate.

„Am senzaţia că dacă nu vă duceaţi voi acolo la spital, doamna Marioara trăia şi în ziua de azi”, a declarat Mariana Roşca, potrivit rtv.net .

Vadim Tudor, cu minţile ca de obicei, adică vâlvoi,  nu a rămas însă dator în faţa unei asemenea afirmaţii şi a răbufnit de parcă ar fi aflat că s-a interzis Rudotelul:

„Asta e o mare porcărie! Cum să-i vorbeşti lui Vadim aşa. Ascultă-mă pe mine, să nu intraţi în laba mea de leu, că mătur podelele cu voi! Adică eu am omorât-o? Nu vă e ruşine?  Să vă feriţi de mânia mea! Analfabeto! Mă judeci tu pe mine?”

Vadim tudor, Mariana Roşca

Vadim Tudor bălind cu privirile adânc înfipte în decolteul Marianei Roşca

Mariana Rosca a devenit cunoscuta in urma cu patru ani, cand a bagat raca intre sotii Monica si Irinel Columbeanu, sustinand ca Virinel s-a dat la ea si a sarutat-o la… subrat!

Mariana Rosca, cunoscută drept „devoratoarea de bărbaţi”, nu iarta nimic cand vine vorba de barbati celebri. Dupa o presupusă relatie cu Irinel Columbeanu, cel care a şi facut-o celebra, de altfel,  şi dupa o idilă  cu „Printul” Cristea, de fapt o serie de nopţi „memorabile” după cum le-a numit „devoratoarea”, blonda la băgat pe Vadim Tudor la palpitaţii dat de ochi peste cap si lui Corneliu Vadim Tudor.

La vremea aceea, invitată în emisiunea lui Cătălin Măruţă la PROtv , Mariana Roşca mărturisea:

„Şi a început  să mă sărute pe mână, şi aici, şi aici şi la un moment dat mi-a ridicat mâna şi a început să mă sărute la subraţ…. Am crezut că leşin, că mă bag cu capul sub masă … M-au mai sărutat bărbaţi peste tot, dar acolo chiar nimeni, nimeni, nimeni …”

Dispărută o vreme din atenţie, Mariana a revenit  când s-a aflat că s-a încurcat cu „prinţul” Cristea după care şi-ar fi trecut în panoplie ghici pe cine … exact… pe bardul rudotelului, Corneliu Vadim Tudor.

Cei doi s-au cunoscut pe 20 decembrie 2013, după povestea Marianei cu fotbalistul Cristea.

Vadim, bălind la formele apetisantei blonde, a luat-o de mână în văzul lumii, fiind chiar şi fotografiat cu privirile adânc scufundate în decolteul ei… 

Căzut adânc în ispită Vadim adupătă o privire de căţeluş

Căzut adânc în ispită Vadim adoptă o privire de pisoi excitat …

Născută în 1979 la Iaşi, Mariana Roşca s-a mutat la Bucureşti la 16 ani în căutarea fericirii. A lucrat ca dansatoare la un  club de noapte, iar prin 2002 şi-a luat zborul spre Austria unde a lucrat ca stripteoză.

Prea mare brânză nu a făcut, ea zice că ar fi dorit să devină femeie de afaceri, zvonistica încercâd să acrediteze despre ea tot felul de chestii… cică  ar fi întrat în vizorul poliţiei pentru prostituţie şi proxenetism.

Cert este că după ce a revenit a început să se afişeze cu un  libanez care poza în tip foarte bogat… 

Mariana a începtz să organizeze partide de vânătoar pentru domni mai mult decât foarte generoşi, oameni dispuşi să satosfacă setea nebună de bani a blondei …

Şi aici zvonistica vorbeşte de prostituţie de lux, dar… parcă te poţi lua după zvonuri…

Dezvăluirile Elenei Udrea

30 ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Elena Udrea a promis nişte dezvăluiri care vor pune pe foc multă lume.

Le-a făcut într-un interviu realizat de Dan Tapalaga şi Cristian Pantazi. În esenţă Elena Udrea anunţat că  a depus la DNA un denunţ împotriva sefului SRI, Florian Coldea: Coldea i-a cerut lui Dorin Cocos sa-i dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghita pentru RTV.

E drept, zguduitoare dezvăluirile doamnei Udrea, dar dacă asta se întâmpla înainte de a fi fost anchetată parcă suna altfel.

Nu pentru a fi cârcotaş, şi nici nu vreau să spun că nu o cred. Dimpotrivă. Totul sună extrem de româneşte, dar parcă este mult prea puternic izul de bârfă dintre două vecine la o cafea: „Fă, îl ştii pe ăla de la şase cu ochii de violator?”, „Îl ştiu”, „Numa’ ochii sunt de el”…

Iată mai jos, integral, interviul realizat de   Dan Tapalaga şi Cristian Pantazi, publicat de hotnews.ro

Elena Udrea anunta ca a depus la DNA un denunt impotriva sefului SRI, Florian Coldea: Coldea i-a cerut lui Dorin Cocos sa-i dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghita pentru RTV 

Elena UdreaElena Udrea a anuntat vineri, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca a depus un denunt la DNA impotriva lui Florian Coldea (director interimar SRI). Udrea il acuza pe Coldea ca ar fi instrumentat campania impotriva sa si il acuza ca i-ar fi cerut fostului sau sot, Dorin Cocos, sa ii dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghita pentru a-i sustine televiziunea Romania TV. Udrea sustine ca banii au fost dati de Dorin Cocos prin intermediul fiului sau, Alin Cocos. (ERATA: In textul initial se arata ca Elena Udrea a depus denunt si pe numele Laurei Codruta Kovesi, dar informatia a fost imprecisa: denuntul e doar pe numele lui Florian Coldea, Udrea a spus ca a mentionat-o si pe Kovesi, fara a elabora in ce context a mentionat-o). A fost o eroare redactionala, a fost remediata – nred.)

  • DNA a inceput joi urmarirea penala in cazul Elenei Udrea pentru spalare de bani si fals in declaratii de avere, dosar desprins din dosarul Microsoft. DNA o acuza pe Elena Udrea ca a stiut ca sotul sau de la acel moment, Dorin Cocos, ar fi obtinut sume de bani din traficul de influenta realizat in dosarul Microsoft, bani de care ar fi beneficiat si fostul ministru al dezvoltarii.
  • In interviul HotNews.ro, Elena Udrea a facut acuzatii grave la adresa lui Florian Coldea si Sebastian Ghita. Udrea a mai  sustinut ca ar fi facut lobby la premierul Victor Ponta pentru numirea Laurei Codruta Kovesi Intrebata care sunt dovezile pe care isi bazeaza denuntul la DNA, Elena Udrea a spus ca e vorba despre declaratiile lui Dorin Cocos, Gheorghe Stefan (Pinalti) – ambii urmariti penal in dosarul Microsoft si aflati in arest preventiv, ale lui Culita Tarata (fostul sef al CJ Neamt, acum decedat) si pe informatii de la Sebastian Ghita.
  • Elena Udrea a mai spus ca Tarata i-ar fi spus ca „duce bani la SRI” pentru plata catre o companie de realizare a sondajelor de opinie, fara sa spuna numele casei de sondaje.

Declaratiile VIDEO ale Elenei Udrea (fragmente din interviul integral):

Transcrierea interviului

Rep: Care este versiunea dvs. despre dosarul  ceea ce se intampla azi?
Elena Udrea: Incep prin a spune un lucru pe care l-am tot spus in ultima vreme, si anume ca nici intr-un caz eu, care 10 ani de zile am luptat pentru justitie puternica, independenta, am fost in tabara celor care au sustinut justitia, nu o sa contest dreptul procurorilor, judecatorilor de a cerceta, de anacheta, de a aresta, nici intr-un caz. Problema este ca intr-o tara in care aproape oricine, aproape oricine poate fi gasit vinovat de ceva – de la seful statului, pana la cetateanul care a dat un borcan de miere si 100 de euro ca sa primeasca o pensionare anticipata parca, un caz real – puterea de a decide pe cine acuzi si cand acuzi, atunci cand este exercitata in scopul unor interese personale, private, oculte este un pericol pentru democratie si pentru statul de drept.

Dan Tapalaga: Fiti un pic mai explicita. La ce va referiti?
Elena Udrea: Dau un exemplu, acest dosar Microsoft, dar si multe alte dosare care apar in aceste zile si toate se concentreaza pe doar cateva persoane. Toate graviteaza in jurul meu si am spus lucrul acesta, ca cel putin din dezbaterea mediatica care se duce legat de cazurile anchetate de procurori rezulta ca o singura persoana este de interes sa fie dezbatuta, sa fie implicata: Elena Udrea.

Dan Tapalaga: Nu e adevarat asta. Acest dosar, cand a izbucnit in spatiul public, a izbucnit fiind mentionate o serie de nume ale unor lideri PSD in primul rand.
Elena Udrea: Care nu s-au mai auzit dupa aceea.

Dan Tapalaga: S-au auzit pe rand si de liderii PSD, si de liderii PDL, si astazi si de dvs.
Elena Udrea: Da.

Dan Tapalaga: Au fost pusi sub acuzare o multime de lideri PSD.
Elena Udrea: Dar ati mai auzit ceva de dl Nica, de dl Ponta?

Dan Tapalaga: Asta e problema presei cum trateaza aceste subiecte…
Elena Udrea: Da, asta spun si eu.

Dan Tapalaga: si la vremea respectiva ei au fost in prim-plan, asa cum dumneavoastra sunteti astazi in prim-plan.
Elena Udrea: Nu, nu, nu. Eu sunt in prim-plan de la inceputul-inceputului. De la momentul la care a aparut acest dosar si a aparut numele fostului meu sot, chiar daca pana ieri nu exista nicio acuzatie oficiala la adresa mea, subiectul a fost Elena Udrea. Toate documentele aparute pe surse se refereau la Elena Udrea. Toate dezbaterile, intr-o anumite parte a presei, erau despre Elena Udrea. De aceea am si iesit public sa spun ca nu mi se pare normal in momentul in care in acest dosar, spre exemplu, sunt numite, sunt pomenite de martori nume mari de lideri politici, cum ar fi Victor Ponta, dl Vasile Blaga, asta de catre martorul care l-a pomenit si pe Dorin Cocos. Tot acel martor a spus ca i-a dat bani lui Vasile Blaga. 

Dan Tapalaga: Cine a spus asta?
Elena Udrea: Domnul Florin… sau… cel de la… partenerul lui Pescariu…

Cristian Pantazi: Florica de la Fujitsu Siemens?
Elena Udrea: Florica, da.

Dan Tapalaga: Ati vazut dumneavoastra aceasta declaratie in dosar?
Elena Udrea: Sigur ca da. Dar a aparut la televizor. In campanie a aparut pentru 2 ore, in scurt, la televiziunea domnului Ghita, a aparut acest document. Ulterior a fost retras. La intrebarea pe care am pus-o: De ce nu s-a dezbatut la fel de intens documentul in care a aparut numele dlui Vasile Blaga, asa cum s-a dezbatut in continuu in campania in care candidam la prezidentiale implicarea fostului meu sot in acest dosar? raspunsul lui Sebastian Ghita a fost: Pentru ca generalul Coldea, de la SRI, i-a cerut sa retraga acest document.

Dan Tapalaga: Aveti probe cand spuneti asta?
Elena Udrea: Va spun ce mi-a spus Sebastian Ghita. Intrebati-l sa vedem daca recunoaste sau nu.

Dan Tapalaga: Deci Sebastian Ghita v-a spus. Cand?
Elena Udrea: In timpul campaniei, candva, cand i-am reprosat faptul ca la televiziunea lui, la RTV – sigur, o televiziune facuta cu acordul SRI-ului.

Dan Tapalaga: De unde stiti asta?
Elena Udrea: De la momentul la care s-a intamplat, in 2011. Dar o sa ajungem acolo. La televiziunea lui, pret de 2 ore maxim a iesit acel document si s-a dezbatut implicarea dlui Vasile Blaga. Acolo se spunea ca a primit o suma de bani de la Claudiu Florica, lucru care s-a intamplat timp de 2 ore, dupa care a disparut cu totul din dezbaterea publica. Evident ca am tras atunci concluzia, si o sa vedeti pe parcursul interviului de ce, ca nu era niciun interes ca cei din tabara dlui Iohannis in vreo cauza penala. In schimb, am fost implicata eu, desi nu aveam o implicare oficiala in acest atac legat de aspecte penale si apoi, desigur, si celebrele fotografii si arestarea fostului sot cu 2 saptamani inainte de votul primului tur, samd. Ma intors si spun ca este firesc, este normala actiunea justitiei. Justitia trebuie sa functioneze. Insa justitia de asemenea trebuie sa se bazeze pe lege. O justitie care nu se face cu legea in fata poate sa fie la fel de periculoasa ca o lipsa de justitie.

Cristian Pantazi: Dar de ce spuneti ca ati fi tinta acestei vanatori, cand toata presa, toti constatam ca punerea dvs. sub acuzare s-a intamplat ieri, deci dupa ce s-a incheiat campania electorala, dupa ce Traian Basescu a plecat de la Cotroceni, Victor Ponta a pierdut alegerile, dvs. ati pierdut alegerile, PMP e in pragul dezintegrarii si ca o miza politica dvs nu mai reprezentati o miza ca anul trecut? Deci cine si de ce v-ar vana?
Elena Udrea: Dar eram asa o miza mare in campanie? Vi se parea ca eram pe cale sa castig alegerile? Acelasi lucru pe care il reprezentam in campanie. Punand niste lucruri cap la cap, am inteles de unde a venit parte din atacurile cel putin din ultimii ani la adresa mea, atacuri care sunau cam asa: Traian Basescu sa se lase de Elena Udrea, pentru ca ii face foarte mult rau. Si nu vorbesc de cei care poate chiar li s-a parut, cum ar fi dl. Tapalaga, reala aceasta teorie. Vorbesc de cei care au actionat in baza unei teorii a altcuiva. Sunt oameni pe care daca ii urmarim, si vorbesc aici de oameni din presa, pe care daca ii urmarim ce puncte de vedere au, constatam cu usurinta – si daca vedem cum sunt finantati – constatam cu usurinta ca ei de fapt sunt purtatorii de idei, de mesaje, ai unor institutii sau ai unor oameni din institutii. Spre exemplu, sunt purtatori de mesaje ai SRI-ului, asta este clar. Asa cum dna Sorina Matei, spre exemplu, este evident purtatoarea de cuvant a dnei Codruta Kovesi.

Dan Tapalaga: Aici eu as spune ca e o sustinatoare a luptei anticoruptie, si nu o purtatoare de cuvant a dnei Kovesi. Sustine lupta anticoruptie dna Matei, ca multi alti ziaristi, inclusiv noi, inclusiv cei de la Revista 22 si multi altii.
Elena Udrea: Asta este. Dar dvs. nu cred ca sunteti platiti din banii lui Nicolae Dumtriu.

Cristian Pantazi: Cu siguranta nu suntem platiti.
Elena Udrea: Nu sunteti, in regula.

Dan Tapalaga: Dar ce vreti sa spuneti cu asta?
Elena Udrea: Pai, daca vrei intr-adevar sa spui ca slujesti un principiu pana la capat, atunci este foarte greu sa imi spui ca esti un om care slujeste justitia pana la capat, cata vreme primesti salariu de la un om care este cercetat intr-o cauza penala – eu n-am nimic, Doamne fereste, Nicolae Dumitru este si amicul meu, dar este un om care a fost arestat in cauza Microsoft si despre care, spre exemplu, la dna Sorina Matei nu am auzit un cuvant.

Cristian Pantazi: Mi-e greu sa inteleg tot rationamentul, avand in vedere ca dvs. ati facut chiar afaceri sau ati infiintat o firma cu dl Niro. V-as propune sa ne intoarcem la miza dosarului si care inteleg ca ar fi Traian Basescu, din ce spuneti dvs.
Elena Udrea: Acest dosar este un dosar foarte mare, foarte amplu.

Cristian Pantazi: Si care e miza? E vorba de Traian Basescu?
Elena Udrea: Pai el este un dosar real. Nu, nu spun asta, nu. Este vorba de un dosar foarte real. Adica acolo, intr-adevar, cand a pornit, acest dosar a pornit cu descrierea ca este cel mai mare dosar de coruptie in care sunt implicati 9 ministri, in care valoarea acestor contracte ar fi de 1 miliard de euro, in care spagile care s-ar fi dat ar fi intre 60 si 100 de milioane si in care mai sunt implicati zeci de oameni de afaceri. Am avut o singura arestare, atunci, in campanie, cei 4, printre care si fostul sot, dl Nicolae Dumitru, Pinalti si Gabriel Sandu. In rest, aproape toata lumea este ok. Adica dl Victor Ponta, despre care Claudiu Florica a spus ca a primit foloase pentru a interveni in acest dosar, este ok. Alte nume cele pomenite acolo, Tariceanu, Adrian Nastase, Tanasescu…

Cristian Pantazi: Dar el este urmarit penal, si fiul sau, din cate tin minte.
Dan Tapalaga: Da, sunt urmariti penal. Sunt o multime de lideri PSD urmariti penal acolo.
Elena Udrea: Dar nu sunt arestati. Deci toata lumea este libera.

Dan Tapalaga: Un dosar penal, cum bine stiti, individualizeaza situatii, fapte, samd. Adica nu pot fi toti arestati penal sau toti arestati preventiv. Si dosarul e cam la inceput, din cate stiti.
Elena Udrea: Cei care chiar presupunem noi ca au savarsit faptele, aceia sigur, sau cei care au venit, care au initiat tot aceste demers de afaceri, aceia sunt sigur liberi. Nu mai spun ca oameni politici importanti, care sunt…

Dan Tapalaga: Inca o data, dna Udrea, acest dosar, cum stiti, este intr-o faza incipienta, inca. Nu s-au terminat comisii rogatorii cu alte tari din UE samd. Adica trageti concluzii mult prea rapide intr-un dosar care este abia la inceput.
Elena Udrea: Bun, este la inceput, insa este o realitate ce va spun eu. Ca din zecile de persoane implicate, unii direct – cei care fie au facut contractele, fie sunt cei care au venit cu afacerea – la final mai sunt 2 asa-zisi intermediari arestati in aceasta cauza si eu, acuzata…

Dan Tapalaga: Tocmai va spuneam ca nu este niciun final in acest doar.
Elena Udrea: la finalul astazi. Si eu, acuzata ca nu am stiut, ca trebuia sa stiu, sa presupun ca o parte din banii pe care sotul meu ii folosea in afaceri ar fi provenit din actiuni prin care a incalcat legea. Nici asta, deci Doamne fereste, procurorii au fost foarte ok, inteleg dreptul lor de a suspecta faptul ca eu as fi stiut, insa nici nu poate fi o certitudine ca orice nevasta stie cum isi face afacere sotul ei. Trec peste faptul ca intamplator eram o nevasta cu o ocupatie foarte precisa si foarte solicitanta.

Cristian Pantazi: Inainte sa trecem la realitatea relatiei din cuplul dvs, care e teoria dvs. legata de modul in care ati fost implicata? Care e adevarul dvs?
Elena Udrea: Incepusem prin a va spune ca intr-o tara in care pe oricine aproape ai putea sa acuzi in orice moment, cel care are catusele este si cel care conduce Romania. Ganditi-va cine ar avea curaj sa se opuna sau care dintre oamenii politici ii vedeti ca au curaj sa abordeze frontal acest subiect al finantarii partidelor politice sau al finantarii campaniilor electorale? Nimeni, toata lumea se ascunde, desi stim cu totii ca in mare parte exact asa procedeaza oricine candideaza si asa procedeaza orice partid. Care politician il vedeti in comisia de supraveghere a serviciilor secrete capabil sa initieze cu adevarat un control asupra activitatii acestor servicii, cand aproape toti de acolo oameni politici pot fi, ca dl. Grebla, chemati a doua zi la parchet.

Dan Tapalaga: Mai clar, daca puteti. Ce sustineti?
Elena Udrea: Adica eu spun ca cel care detine secretele tuturor – si toti avem secrete, mai ales cei din presa, din politica. Ale noastre sunt interesante.

Cristian Pantazi: E SRI sau DNA?
Elena Udrea: si cel care are cheia asupra acuzarii cuiva este si cel care poate determina anumite comportamente la nivelul politicenilor, la nivelul presei sau chiar la nivelul magistratilor.

Cristian Pantazi: Dar despre cine e vorba?
Dan Tapalaga: Vorbiti in clar!

Elena Udrea: Evident ca vorbim in clar. In spatele unui plan pe care eu il vad foarte bine asezat si care este pus in practica de ceva timp, pas cu pas, si ce-am aici sunt lucruri pe care de luni de zile eu le scriu… si constatand toate acestea, se afla un om care detine in acest moment toate aceste secrete, pentru ca le are de la mii de oameni, de ofiteri care le aduna. Este seful actual al Serviciului Roman de Informatii, este dl Florin Coldea. Deci dl Coldea este cel care, in acest moment, detine aceasta putere, pentru ca pe de o parte detine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de alta parte are o foarte buna relatie cu dna Kovesi. Si va spun eu, care am intervenit in numirea dnei Kovesi in functia de procuror DNA…

Dan Tapalaga: In ce sens ati intervenit?
Elena Udrea: In sensul in care dl Victor Ponta nu era de acord sa se faca numirile procurorilor si numirea dnei Kovesi, era singurul nume de interes, care il interesa pe presedintele Traian Basescu. Singurul nume care interesa era Codruta Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamna Codruta Kovesi.

Dan Tapalaga: Cum adica a fost o propunere a domnului Coldea?
Elena Udrea: Adica dl Traian Basescu evident ca o sustinea pe Codruta Kovesi, dar ea era plecata intre timp din tara.

Cristian Pantazi: Era la Bruxelles, trimisa a Guvernului.
Elena Udrea: Da. Si cel care a propus revenirea dansei a fost dl Coldea.

Dan Tapalaga: De unde ati scos informatia asta, cine v-a spus asta?
Elena Udrea: La acel moment, aceasta discutie – dar, inca o data spun, a fost un nume pe care si-l dorea si presedintele foarte mult, dar ideea ca dansa sa se intoarca de acolo a venit de la Florin Coldea.

Dan Tapalaga: Pai adineauri ati spus ca dvs. ati sustinut-o.
Elena Udrea: Nu, eu am spus ca eu am fost cea care a discutat cu dl Victor Ponta numirea dnei Codruta Kovesi.

Dan Tapalaga: Pai, stati putin. Ori Traian Basescu a sustinut-o, ori dvs, ori Florian Coldea, ca nu se mai intelege nimic in clipa asta?
Elena Udrea: Am spus ca propunerea ca dansa sa se intoarca de la Bruxelles a venit de la dl Coldea. Traian Basescu si-a dorit foarte mult ca Codruta Kovesi sa fie procuror DNA, dar Victor Ponta nu dorea acest lucru.

Dan Tapalaga: Dar cine v-a spus toate astea?
Elena Udrea: Pai, faptul ca Victor Ponta nu dorea era evident si stiam de la presedinte. Dar era evident, pentru ca spunea pe toate partile ca nu doreste. Iar eu am fost cea care a mers la Victor Ponta sa discut tocmai numirea Codrutei Kovesi in functie.

Dan Tapalaga: Cand?
Elena Udrea: Intr-o seara, in 2013, la biroul dlui Victor Ponta, pe care il are in blocul in care locuieste. Am discutat atunci cu dl. Ponta si unul din argumentele pe care le avea, obiectiile pe care le avea era tocmai faptul ca era extrem de apropiata sau ca ar fi fost extrem… ar fi ascultat foarte mult de SRI. Acesta era unul din argumentele pentru care Victor Ponta se opunea numirii. Unul din ele.

Dan Tapalaga: Dar ne puteti spune in calitate de ce ati facut aceasta interventie la dl. Ponta?
Elena Udrea: In calitate de persoana care, la momentul acela, putea sa discute cu el. Ceea ce n-ar fi facut, spre exemplu, nici presedintele.

Cristian Pantazi: V-a cerut presedintele, v-a rugat sa faceti aceste diligente, aceasta discutie cu Victor Ponta?
Elena Udrea: Nu.

Cristian Pantazi: A fost initiativa proprie?
Elena Udrea: A fost initiativa mea. A fost initiativa mea.

Cristian Pantazi: De unde stiati de discutiile de la Cotroceni?
Elena Udrea: Din discutiile presedintelui, din ce era public. Era un conflict, nu se mai numeau procurorii, iar Traian Basescu nu voia sa renunte la Codruta Kovesi sub nicio forma – aici era cuiul lui Pepelea, daca va amintiti – si in acest context mi-am asumat sa discut eu cu Victor Ponta deblocarea situatiei.

Cristian Pantazi: Ati discutat cu Victor Ponta si cu Traian Basescu, in acel context, si despre Alina Bica la DIICOT?
Elena Udrea: Nu. Propunerea Alina Bica nu era atat de importanta, era o propunere pe lista. Mai important era procurorul general, atunci. Insa, asa cum a spus si presedintele, fata de dorinta de a avea-o pe Codruta Kovesi la DNA, procurorul general a fost cel pe care l-a propus, pentru ca asta spune legea. Deci este printr-o negociere si o intelegere intre presedinte si prim-ministru. Si atunci procurorul general a fost numit domnul care este si astazi, nu ii retin numele.

Cristian Pantazi: M-as intoarce la dl Coldea, despre care spuneati ca el controleaza toata situatia, ca el este cel care are interesul sa va puna in aceasta numire proasta. Aveti vreo proba?
Elena Udrea: Pai, o multime de lucruri pe care o sa vi le spun. Cumva o sa incep cu ceva ce pentru mine a reprezentat o luminare asupra a ceea ce mi se intampla. La o cafea cu dl Sebastian Ghita, undeva in vara trecuta, va spun si unde: la cafeneaua Sofa de pe Barbu Vacarescu, dl Sebastian Ghita – un apropiat al SRI-ului si o persoana care se vede des cu dl Florian Coldea – mi-a spus ca dl Coldea ma uraste. Am intrebat de ce, si mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public – dar bineinteles nu am citat, la vremea aceea: pentru ca am fost permanent o sursa alternativa de informatii la presedinte. Presedintele Romaniei este nu cel mai informat om. De regula, este cel mai dezinformat om, pentru ca el primeste informatii pe niste cai simple. Bine, de pe internet daca sta sa le citeasca sau de la televizor sau informatii pe care le ia oficial de la institutii. Evident ca atunci cand cineva, care este relativ bine conectat la presa, la toata zona de presa, la zona politica, la tot mediul de afaceri, o astfel de persoana are acces la presedinte si poate sa ii spuna niste lucruri – si o sa va dau exemple in interviu – evident ca devine o persoana neplacuta sefilor de servicii. Asa mi-a explicat Sebastian Ghita faptul ca dl Coldea m-ar uri. Eu nu am urat niciodata pe nimeni. Pornind de la acest moment…

Dan Tapalaga: L-ati crezut pe cuvant pe Sebastian Ghita? Pentru ca relatia dvs mi-e putin neclara, si anume acum ii reprosati ca a facut un control de facto din pozitia de parlamentar si ca nu si-a facut treaba, pe de alta parte n-aveati o problema sa va intalniti cu el pe Barbu Vacarescu.
Elena Udrea: Nu. Dar n-are nicio legatura. Si dvs. ma criticati si nu am o problema sa va dau interviul aici. Deci nu are nicio legatura, lucrurile sunt adevarate si intr-un fel, si in alt fel.

Dan Tapalaga: Si cat de apropiata era relatia cu Ghita, astfel incat dl Ghita v-ar fi facut asemenea confidente – ce vorbea dansul cu domnul Coldea?
Elena Udrea: Mi-a facut multe alte confidente. Multe altele.

Dan Tapalaga: Ca de exemplu?
Elena Udrea: Nu stiu, spre exemplu l-am intrebat…

Dan Tapalaga: Dar in virtutea carei relatii, ca nu intelegem?
Elena Udrea: Pur si simplu. Nici nu stiu sa va spun. Nu am o relatie atat de apropiata cu dl Ghita, incat sa ne consideram prieteni. Ca dovada,  cred ca sunt cel mai atacat personaj, dupa Traian Basescu, la televiziunea lui, si am mai spus lucrul acesta. Nu stiu. Dl Ghita oscila, probabil, intre nevoia de a sta mai aproape, cateodata, de Basescu, altadata i se parea ca e mai rentabil sa stea aproape de Victor Ponta, habar n-am. Astea-s motivele lui. Eu va reproduc ce mi-a spus el.

Dan Tapalaga: Revin putin la episodul intalnirii cu premierul Victor Ponta, daca el a avut loc, in 2013 ati spus.
Elena Udrea: Da. Cand s-a facut numirea.

Dan Tapalaga: Pai nu erati inamici, pe vremea aia, in opozitie? Ca am vazut niste schimburi de replici extrem de dure.
Elena Udrea: Eu sunt chiar cea care chiar a facut opozitie.

Dan Tapalaga: Cum? Intalnindu-va cu Victor Ponta?
Elena Udrea: Da’ n-are legatura. Faptul ca eu ma cunosc cu dvs, daca ies de aici si spun ceea ce cred despre dvs, si spun sincer, n-are legatura lucrul acesta. Adica eu pot sa cred niste lucruri despre un om si, in acelasi timp, legat de alt subiect sa stau de vorba cu el.

Dan Tapalaga: Dar ati spus ca erati printre putinii oameni care avea acces la Victor Ponta.
Elena Udrea: Din apropierea lui Traian Basescu.

Dan Tapalaga: In virtutea caror relatii?
Elena Udrea: Sunt vechi, de cand lumea…

Dan Tapalaga: Faptul ca a fost avocatul dvs la firme sau de cand?
Elena Udrea: Nu. El nu a fost avocatul meu, v-am mai spus si este minor subiectul fata de ce se intampla, credeti-ma. Avocatul meu nu a fost niciodata. Daca a fost avocatul lui Dorin Cocos, sigur, parerea mea v-am mai spus, cred ca si-a luat un avocat prost. 

Dan Tapalaga: Victor Ponta, mi-aduc bine aminte, a declarat public ca numirea Laurei Codruta Kovesi a fost propunerea lui. Este o declaratie publica, data intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei, daca nu ma insel acum vreo jumatate de an.
Elena Udrea: Da. A fost propunerea lui, dupa ce a primit-o de la Traian Basescu. El si-a asumat toate propunerile. Eu va spun cum stau lucrurile si va spun care era argumentul principal pentru care nu voia numirea.

Dan Tapalaga: Ori de la Traian Basescu, ori de la Florian Coldea? Iarasi va trebui sa va hotarati.
Elena Udrea: Eu cred ca am lamurit-o.

Dan Tapalaga: Nu, deloc!
Elena Udrea: Oficial, propunerea a facut-o presedintele Romaniei, pentru ca in mod constitutional numirea procurorilor se face intre presedinte si premier – asta este legea, astazi. Ideea ca dna Kovesi sa se intoarca de la Bruxelles a fost ideea dlui Coldea.

Dan Tapalaga: Dar ce vreti sa spuneti cu asta, ca a fost ideea dlui Coldea?
Elena Udrea: Nimic. Decat sa arat faptul ca exista un parteneriat intre dl Coldea si dna Kovesi, care…

Dan Tapalaga: Institutional.
Elena Udrea: … la nivel institutional, de foarte multe ori l-am vazut materializandu-se in acele referiri: Caz rezolvat cu sprijinul SRI. Care nu mai apar de cand Traian Basescu a remarcat ca nu este normal sa apara permanent.

Dan Tapalaga: Chiar in cazul dvs. a aparut aceasta mentiune.
Elena Udrea: Nu mai stiu.

Cristian Pantazi: Si la comunicatele de astazi.
Dan Tapalaga: Aceasta mentiune a aparut inclusiv in punerea sub acuzare in ce va priveste.

Elena Udrea: Aha. Bun. Deci, dupa ce a aparut presedintele la momentul acela si a spus ca nu este normal, pentru ca foarte multi oameni de afaceri au inteles mesajul ca cei care detin toate informatiile sunt cei de la SRI, avand in vedere ca DNA-ul lucreaza cu informatii de la SRI, si ca urmare au incercat – si asta va spun eu – au incercat sa isi gaseasca intrare la SRI, deci dupa ce a fost aceasta remarca a domnului presedinte, imi amintesc ca o vreme nu a mai aparut. Daca acum spuneti ca a aparut din nou, nu am remarcat. Daca aceasta colaborare este institutionala, este corecta. Numai ca daca si procurorii, si magistratii sunt oameni, si inca o data, va dau un exemplu celebru: dl judecator Grebla. Si va spun ca este evident ca atunci cand cei de la SRI detin informatii despre toti, inclusiv despre judecatori si procurori, daca relatia dintre SRI si procurori este una prin care, la o adica, SRI-ul poate face presiuni intr-un fel sau in altul asupra magistratilor, atunci iarasi avem de-a face cu un abuz.

Cristian Pantazi: Acuzatia pe care o faceti, fie si in subtext, este extrem de grava. Si anume: ca dosarul dvs…
Elena Udrea: Nu legat de dosarul meu. Nu. Aici era o discutie in general.

Cristian Pantazi: …bun. Ca dosare, in general, sunt facute de DNA la presiunea SRI, care are ceva impotriva dvs.
Elena Udrea: Nu, dar legati de mine. Era o discutie in general. Daca vreti sa ne intoarcem la cazul particular, Microsoft, ne intoarcem acolo.

Cristian Pantazi: Dar eu v-am cerut dvs. probe legate de relatia de adversitate pe care Coldea o are fata de dvs. si mi-ati spus ca acea proba suprema este marturisirea facuta la o cafea de dl Sebastian Ghita.
Elena Udrea: V-am spus ca incep de acolo.

Cristian Pantazi. Bun. Alte probe aveti pentru acest dinte pe care Coldea/SRI il are impotriva dvs?
Elena Udrea: Intrebarea ar fi de ce. Toata lumea s-a intrebat: dar ce sa aiba totusi cu Udrea? Nu era un pericol pentru alegerile de la presedintie, iar acum, asa cum spuneti, ma si retrag din fruntea partidului, nu tin sa reprezint neaparat acum o pozitie in politica romaneasca. Eu cred ca planul este acela de a avea puterea totala. Tot asa, ca sa-l citez pe dl Ghita, care mi-a spus la un moment dat din discutiile cu dl Coldea: putere egala cu a sefului statului. Astazi, dl Coldea a ajuns directorul SRI.

Dan Tapalaga: Interimar.
Elena Udrea: Interimar.

Dan Tapalaga: Trebuia, dupa demisia dlui Maior, sa fie numit un sef si, potrivit legii, prim-adjunctul se duce interimar.
Elena Udrea: Da. Deci cred ca toti cei care stiu anumite lucruri, si este o tactica – trebuie sa recunoasteti ca este un comportament des intalnit – toti cei care stiu anumite lucruri sau toti cei care pot fi o piedica trebuie eliminati. Si acum o sa ma intrebati: bine, si ce stiti? Pai, eu stiu foarte multe lucruri, pe care le-am aflat unele din discutiile directe, sa zicem, cu dl Coldea, altele pe care le-am aflat de la persoane care s-au intalnit sau au colaborat in anumite momente cu dl. Coldea.

Cristian Pantazi: Unu: Ce informatii? Doi: Ce faceti cu ele?
Elena Udrea: Pai vi le spun dumneavoastra. Doi: am facut un denunt.

Cristian Pantazi: Denunt la DNA?
Elena Udrea: Da, la DNA.

Dan Tapalaga: Impotriva cui?
Elena Udrea: Un denunt in care spun lucruri despre dl general SRI Florian Coldea si despre… o amintesc pe doamna procuror general DNA Codruta Kovesi.

Dan Tapalaga: Ce spuneti acolo?
Elena Udrea: Pai, va spuneam de ce cred eu ca se doreste si s-a dorit din campanie, cu toate armele, scoaterea din politica, de la nivelul care conteaza al politicii, in ceea ce ma priveste. Si, ma rog, este un lucru recurent, de foarte multe ori s-a tot incercat sa fie scoasa Elena Udrea.

Eu cred ca in prima parte, cat exista Traian Basescu, tocmai pentru a elimina, asa cum spunea dl Ghita, o sursa alternativa de informatii, in partea acum a doua cred ca pur si simplu pentru lucrurile pe care le stiu si pe care i le-am spus dlui Coldea in fata. Sau prin dl Maior i le-am transmis.

Dan Tapalaga: Ce anume?
Elena Udrea: Pai, spre exemplu, stiu, in momentul in care a aparut dosarul Microsoft si s-a vehiculat numele fostului sot, eram in plina campanie electorala. A venit, se spunea acolo, numele meu era evident legat de dosar si mai ales se spunea despre un credit pe care sotul – si care este si proba in dosar – fostul sot il luase de la Dinu Pescariu si pe care il declarasem in declaratia de avere. In contextul acesta complex, a venit la mine fostul sot sa ma roage sa ii fixez, sa intermediez o intalnire cu dl Coldea si dl Maior, spunandu-mi ca nu doreste sa ii apeleze direct in situatia data.

Dan Tapalaga: Cum adica sa ii apeleze direct?
Elena Udrea: Nu stiu.

Dan Tapalaga: Avea fostul sot apel direct la Maior si la Coldea?
Elena Udrea: Imediat o sa revin si o sa va spun. Ca nu doreste sa ii apeleze direct pentru ca, ma rog, asa era situatia, insa am intrebat de ce ar face asta, de ce sa vorbeasca, si a spus ca ar dori sa lamureasca acuzatiile din dosar, in conditiile in care mi-a spus ca a facut niste lucruri, la solicitarea dlui Coldea. Lucru care inseamna, si pentru asta sigur este foarte usor de intrebat fostul sot. Eu va declar exact ce mi-a spus.

Dan Tapalaga: Cand se intampla asta?
Elena Udrea: In toamna acestui an. Deci vorbesc de dupa ce a aparut scandalul, inainte sa fie retinut. Mi-a spus, spre exemplu, ca la solicitarea domnului Coldea a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghita, in cash, pentru a-si finanta televiziunea, RTV.

Cristian Pantazi: Cand?
Elena Udrea: Cred ca la inceputul… Ideea era ca mai la inceputul televiziunii, cand s-a rupt RTV-ul de Realitatea si cand dl Ghita inca nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat. Ulterior am aflat ca banii au fost remisi dlui Ghita de catre Alin Cocos. Mi-a mai spus ca, tot asa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care facea sondaje din acestea.

Cristian Pantazi: Ce institut, tineti mine?
Dan Tapalaga: Mai exact?

Elena Udrea: Nu, nu tin exact. Dar, daca va fi intrebat, cu siguranta ca-si aminteste el. Sau daca vor fi intrebati, va fi intrebat dl Coldea. Deci astea erau lucrurile pe care mi le-a spus la momentul acela si care, in contextul dat, mi-a explicat ca ar fi vrut sa le discute. Nu s-a intamplat, nici nu am procedat ca atare, ca n-aveam cum, dar in orice caz a si fost retinut preventiv.

Vom reveni in scurt timp cu interviul VIDEO integral (circa o ora si 45 de minute), precum si cu transcriptul declaratiilor Elenei Udrea

  • SRI, despre Udrea: Serviciul nu se pronunta referitor la declaratiile unor suspecti urmariti penal, cu atat mai putin la situatia unor dosare la care SRI a contribuit. Vom continua sa contribuim la lupta anticoruptie

Serviciul Roman de Informatii nu se pronunta referitor la declaratiile unor suspecti urmariti penal si cu atat mai putin in legatura cu situatia unor dosare penale la a caror initiere si instrumentare a contribuit SRI,a declarat, vineri, purtatorul de cuvant al acestei institutii, Sorin Sava, solicitat de HotNews.ro sa raspunda acuzatiilor aduse de deputatul Elena Udrea sefului  SRI, Florian Coldea.

„Referitor la alegatiile exprimate in spatiul public, cu privire la activitatea SRI si a reprezentantilor acestuia, consecvent principiilor si misiunii profesionale ale serviciului, in concordanta cu atitudinea publica exprimata in ultimii 10 ani, SRI nu se pronunta in legatura cu declaratiile unor suspecti aflati in faza de urmarire penala, cu atat mai putin in legatura cu situatia unor dosare penale la a caror initiere si instrumentare a contribuit”, a declarat, pentru HotNews, purtatorul de cuvant al Serviciului Roman de Informatii.

Sorin Sava subliniaza ca SRI „va desfasura in continuare, cu hotarare”, contributia sa la lupta anticoruptie.

„Nu pot sa nu remarc faptul ca aceste acuzatii defaimatoare la adresa SRI si a reprezentantilor acestuia apar in contextul intensificarii luptei anticoruptie, activitate la care SRI are o contributie majora si decisiva si pe care, alaturi de alte institutii abilitate, o va desfasura in continuare, in limitele si competentele legii, cu hotarare, in tot ceea ce va face”, a mai spus reprezentantul SRI.

Ce ar fi răspuns Daniela Crudu dacă interviul ar fi avut loc?

11 ianuarie 2015 Lasă un comentariu

        Multă lume şi-ar dori un interviu cu Daniela Crudu acum după marea ei revenire pe post de scăunistă la emisiunea lui Capatos, un interviu în care să exprime nişte perle din experienţa ei de viaţă.

        Interviul nu apare, probabil jurnaliştii temându-se de ce i-ar putea ieşi din gură.

        Astfel să facem un efort şi să ne imaginăm două întrebări şi două răspunsuri din acest interviu.

        REPORTERUL:

– Daniela, ce părere ai de femeile care beau şi se îmbată?

        DANIELA CRUDU:

– Toate femeile ar trebui să se facă muci odată pe lună şi să fie mahmure trei zile pentru ca atunci când vin bărbaţii beţisă nu îi certe în timpul mahmurelii. Mahmureala e oricum o mare pedeapsă pentru ei şi a face scandal înseamnă a fi sadică.

        REPORTERUL:

– Nutriţioniştii recomandă peştele ca să ne menţinem talia. Ţie îţi place peştele?

        DANIELA CRUDU:

– Mie nu îmi place peştele. Mă bate…

:::::::::::::::::::::

UPDATE

Întrebare: De ce Cruduţa nu sufere când e mahmură?

Răspuns: Pentru că nici o vieţuitoare nu sufere când este în starea sa naturală.

Daniela Crudu

Categorii:Amuzant, Pamflet Etichete:,

ELENA UDREA: ” …domnul Vasile Blaga nu ar trebui să se prefacă a nu-şi aminti discuțiile şi comentariile, unele foarte ironice, pe care chiar dânsul le făcea faţă de susţinerea de care se bucura Crinuţa Dumitrean (președinta ANRP – n.r. ) în partid.”

5 decembrie 2014 Lasă un comentariu

Într-un interviu realizat de Dan Andronic, publicat de evz.ro, realizat de acesta cu Elena Udrea, aceasta spune că a atras atenţia colegilor din guvern şi partid asupra jafului de la ANRP.

Doamna Udrea spune despre Cristina Trăilă, fosta şefă a ANRP că  exista suspiciunea că aproba documentaţii pe fonduri europene în funcţie de ce cabinet de avocatură reprezenta interesele.

„Dar pot ieși acum – zice doamna Udrea – să spun foarte multe lucruri pe care unii par că nu și le amintesc ori cred că eu le-am uitat”

Elena UdreaDan Andronic: Sunteți de ceva vreme obiectul și subiectul unor atacuri puternice. Ultimul este cel legat de modul în care aţi sesizat neregulile de la ANRP. Aţi spus că sunteţi unul dintre oamenii care au sesizat ce se întâmplă la ANRP. „Dânsa a spus că ar fi spus conducerii partidului despre ce se întâmplă la ANRP. Aşa cum îl cunosc pe dl Boc nu cred că ar fi spus. Aşa cum îl cunosc, ar fi mers direct la DNA”, a declarat Vasile Blaga la Gândul, spunând că el nu v-a auzit… Iar Emil Boc a spus că în Guvern nu s-a discutat niciodată despre situaţia de la ANRP, în perioada în care a fost prim-ministru. Care-i adevărul? Pe cine aţi sesizat?  De ce neagă cei doi demnitari?

Elena Udrea:  În primul rând, eu sunt foarte atentă la formulări. Am spus că am discutat cu colegi din conducerea partidului. Nu am spus cu Președintele, ori cu Secretarul General al partidului. Dar nici așa domnul Vasile Blaga nu ar trebui să se prefacă a nu-şi aminti discuțiile şi comentariile, unele foarte ironice, pe care chiar dânsul le făcea faţă de susţinerea de care se bucura Crinuţa Dumitrean (președinta ANRP – n.r. ) în partid.

„M-am opus ca PDL-ul să preia conducerea Agenției”

Dan Andronic: Ce le-aţi spus mai exact? Vreau să fiţi cât se poate de precisă, pentru a evita orice altă interpretare…

Elena Udrea:  Am spus de multe ori colegilor despre ce auzeam că ar face această doamnă în funcţia pe care o ocupa la ANRP, dar, neavând altceva decât vorbe, a rămas ca în gară. În plus, când s-a făcut reîmpărţirea funcţiilor ocupate pe criterii politice, după plecarea PSD de la guvernare, m-am opus ca PDL-ul să preia conducerea Agenției, ştiind ce potenţial de scandaluri are. Eram în decembrie 2009, în Salonul Alb de la Guvern. Alţi colegi au insistat să numim noi conducerea ANRP și aşa a fost. Vreau să văd cine mă mai contrazice!

Dan Andronic: Cristina Trăilă, fosta şefă a ANRMAP, a spus aseară la România TV că i-aţi cerut demisia în interiorul partidului şi în interiorul Guvernului. Rezulta că au fost disensiuni din cauza controalelor realizate de ANRMAP pe tema fondurilor europene. A vorbit de grupuri transpartinice care făceau presiuni. Este adevărat? De ce i-aţi cerut demisia, care erau motivele pe care le-aţi invocat?

Elena Udrea: Mă mir că doamna Cristina Trăilă vorbeşte despre poziţia mea faţă de ce făcea dânsa în Guvern. Nu o avantajează deloc subiectul. O să cer desecretizarea luărilor mele de cuvânt legate de activitatea Cristinei Trăilă. I-am cerut insistent demisia din fruntea ANRMAP, atât în Guvern cât şi în partid. Nu am fost singura, de altfel.

Dan Andronic: Deci confirmaţi…

Elena Udrea: Cristina Trăilă a reuşit să păcălească Guvernul să aprobe o Hotărâre de Guvern prin care instituţia pe care o conducea devenea singura care putea face controale pe modul în care erau folosite fondurile europene. Ceea ce era în contradicţie cu regulile UE, care prevedeau ca Autorităţile de Management din ministere şi Autoritatea de Audit de la Curtea de Conturi făceau aceste controale. Problema a fost sesizată într-o şedinţă de Guvern dedicată absorbţiei fondurilor europene de către cei din ministerul pe care îl conduceam şi, care erau cei mai buni în domeniu. Mi s-a părut suspectă încăpăţânarea cu care Cristina Trailă vroia să facă aceste controale doar ea.

Dan Andronic: De ce vi s-a părut suspectă insistența preşedintei ANRMAP? Poate că îşi dorea să pună ordine, sau dorea mai multă putere, ambele lucruri perfect de înţeles la un om politic.

Elena Udrea: Unul din motivele pentru care fondurilor europene au fost blocate de la Bruxelles a fost şi faptul că o instituţie neacreditată de ei intervenea în procesul de absorbţie în locul celor prevăzute de lege. În plus, toate cele patru proiecte finanţate prin POR, spre exemplu, care au fost identificate de Comisia Europeană cu nereguli în procedurile de licitaţie, fuseseră controlate de ANRMAP. Așa că au suspendat acordarea banilor europeni şi ne-au cerut inclusiv să rezolvăm problema cu această Autoritate, fie excluzând-o, fie acreditând-o la Bruxelles, dacă țineam mortiş să o avem amestecată în treabă. În prima ședinţă de Guvern după decizia Bruxelles-ului, Cristina Trăilă a anunţat că renunţă la a mai controla beneficiarii de fonduri europene.

Dan Andronic: Înţeleg, dar dacă s-a rezolvat problema, de ce nu s-au deblocat fondurile europene?

Elena Udrea:  Până la următoarea şedinţă doamna Trăilă s-a mai gândit şi a venit cu o năzbâtie şi mai mare. Ne-a cerut să îi dăm dreptul de a controla toate documentaţiile de licitaţii, înainte de a fi urcate pe SEAP! Această activitate nu era supusă acordului cu Comisia Europeană, deci nu avea nevoie de acordul lor. În mod surprinzător, a obţinut acest drept şi, luni de zile, toate licitaţiile au fost blocate. Vă daţi seama ce însemnă ca mii de documentaţii să fie verificate de câţiva oameni înainte ca ele să devină publice? Evident că nu exista atâta resursă umană şi atâta logistică. Absorbţia fondurilor europene s-a blocat, dar şi derularea proiectelor cu finanţare din alte surse, cum ar fi bugetul de stat.

„Am auzit că documentaţiile erau anunţate în sistem în mod preferențial

Dan Andronic Mi se pare că sună extrem de neprofesionist, la nivelul structurii unui guvern. De ce i se aprobau toate cererile? Sau de ce nu se revenea, dacă se constata că s-a greşit? Repet, a spus aseară că ați discutat cu ea, în Guvern şi în afara lui, în contradictoriu, pe tema acestei Autorităţi, că i-ați cerut demisia.

Elena Udrea:  Veneau primarii să mă roage să intervin la doamna Trăilă ca să le urce şi lor documentaţiile pe SEAP, că aşteptau de câteva luni şi pierdeau finanţările. În condiţiile în care, înainte de geniala idee a Cistinei Trăilă, o licitaţie era anunţată public în 24-48 de ore! Aşa am încurcat noi absorbţia fondurilor europene! Pentru că unii au ţinut să-i facă pe ceilalţi să depindă de ei… ca să nu reproduc acuzaţiile pe care le-am auzit, că documentaţiile erau anunţate în sistem în mod preferențial, după cum cei interesaţi beneficiau sau nu de consultanţa cabinetului de avocatura la care lucra soţul Cristinei Trăilă.

Dan Andronic: Mi-aş dori să reproduceţi aceste acuzaţii, ca să nu rămânem la nivelul vorbelor, dar presupunand că existau lucruri concrete, de ce nu aţi făcut publică poziţia dvs. la acel moment?

Elena Udrea:  Cum să atac propriul Guvern? Am spus-o în interiorul Executivului şi în partid. Permanent, eu am încercat să fac lucrurile cât mai corect, dar şi cât mai loial faţă de echipa din care am făcut parte. Spre exemplu, când am primit în mod legal informări cu suspiciuni faţă de activitatea unor colaboratori din cadrul Ministerului, le-am cerut să plece, chiar dacă erau susţinuţi pe funcţii de unii colegi, ori organizaţii din partid. Dar nu am ieşit să spun public care au fost motivele demisiilor lor. Dar pot ieși acum, să spun foarte multe lucruri pe care unii par că nu și le amintesc ori cred că eu le-am uitat.

„Monica Macovei are o obsesie pentru mine”

Dan Andronic: Am reţinut ultima afirmaţie: pot ieşi să spun multe lucruri! Sună promițător. Haideţi să comentăm şi puţină politică. Cum vă explicaţi declaraţia doamnei Monica Macovei: “Macoveismul este băsismul fără Udrea”?

Elena Udrea: Nu exista nimic la doamna Macovei fără Elena Udrea. Monica Macovei are o obsesie pentru mine şi lucrul acesta a fost extrem de evident, mai ales în campania de la prezidenţiale unde, a intrat cu scopul de a lua din voturile care puteau veni la mine de la Traian Băsescu, a avut o singură ţintă în campanie – pe mine. Mi-a copiat acţiunile, ideile şi chiar şi sloganul. Nu m-aş mira să aud că are acasă o cameră plină cu fotografii cu mine, ori că practică voodoo înţepând cu andreaua păpuşi blonde…Aşa cum am spus mereu, eu sunt o persoană pozitivă, optimistă, fără frustrări, fără invidii… deci, mi-este greu să o înțeleg pe Monica Macovei.

Dan Andronic: Acum, după finalizarea alegerilor prezidențiale, cum vedeţi viitorul lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României? Ce tip de preşedinte credeţi că va fi?

Elena Udrea: Klaus Iohannis a fost la locul potrivit la momentul potrivit. A beneficiat de pe urma unui uriaş vot anti-Ponta, urmare şi a unei lupte pe care Traian Băsescu, eu şi PMP am dus-o de doi ani cu Ponta şi PSD. Dar, a reprezentat o alianţă politică mare şi a ajuns în turul doi. Oricine era în turul doi, câştiga. Vă spun aceste lucruri ca una care a stat opt ore în ploaie la Paris ca să voteze şi nu am auzit o dată numele lui Iohannis. Se striga doar Jos Ponta!, se vorbea doar de Băsescu și de Ponta. Cu toate acestea, el beneficiază de o mare încredere a populaţiei în acest moment, deci ar face bine să nu dezamagească.

„Victor Ponta şi-a jucat cariera politică şi a pierdut”

Dan Andronic: Comparându-l cu Traian Băsescu, cum aţi aprecia prestaţia sa până în acest moment?

Elena Udrea: Până acum, nu se poate spune că a călcat cu dreptul. De la consilierii şi oamenii de care se înconjoară, de la gafa din Moldova, unde fie vorba între noi, nu a reuşit să mobilizeze cetăţenii la vot, şi până la plecarea în croaziera din Florida, tocmai când FMI-ul a sosit în ţară, arată că mai are de lucrat la rolul de Preşedinte.

Dan Andronic Klaus Iohannis a spus că merge într-o vizită privată în Statele Unite ale Americii…

Elena Udrea: Chiar aşa, tot poporul a fost extaziat cum pleacă Preşedintele ales în SUA, chiar la Casa Albă, gândeam unii, înainte chiar să intre în Cotroceni! Domnul Iohannis a plecat,de fapt, în vacanţă prin Caraibe, presupun. Bine ca nu a mers în Abu Dhabi…

Dan Andronic: Dar pentru Victor Ponta ce viziune aveți? Credeţi că va reuşi să revină?

Elena Udrea: Victor Ponta şi-a jucat cariera politică şi a pierdut. A greşit permanent de doi ani, la guvernare, dar mai ales a greşit în mod incredibil în campanie. Şi-a ales greşit adversarul. S-a luptat cu Traian Băsescu şi acesta l-a facut praf. Apoi, a refuzat să dea posibilitatea celor din diaspora să voteze, temându-se de câteva zeci de mii de voturi împotrivă în plus. Şi a mobilizat prin acest refuz un milion de români în ţară, care au venit pentru prima dată la urne şi au făcut-o anti Ponta. Este o reuşită, din păcate pentru el! Cred că zarurile au fost aruncate deja şi, acum sau mai târziu, va pierde şi guvernarea şi şefia partidului. Chiar dacă va mai rămâne în politică, nu va mai fi niciodată la nivelul la care a fost până acum doar o lună. Ar fi putut avea tot.

Dan AndronicDacă tot suntem la momentul predicţiilor, haideţi să vă comentaţi puţin şi pe dvs. ca să nu rezulte că doar îi criticaţi pe alţii. Fiţi şi autocritică: ce viitor vedeţi pentru dvs. în politică? Dar pentru PMP?

Elena Udrea: Am avut un proiect care a fost nu doar unul politic, a fost proiectul meu de viaţă. Eu am trăit politică timp de 10 ani, nu doar am făcut politică… a fost totul pentru mine.Am închis o etapă, nu regret nimic, chiar dacă rezultatul alegerilor prezidenţiale la care am participat a fost mai puţin decât mi-am dorit. Am spus mereu că nu sunt un om perfect, nici un politician perfect, dar cred că am făcut mai multe lucruri bune pentru această ţară decât au facut majoritatea politicienilor.Recunosc şi faptul că am şi greşit uneori, dar cred că balanţa este totuşi pozitivă.

„Voi sprijini proiectul de schimbare a clasei politice”

Dan Andronic: V-a bătut gândul să vă retrageţi din viaţa politică?

Elena Udrea:  Mă voi decide in perioada următoare ce voi face. Am trecut şi trec prin momente dificile, aşa că reevaluez importanţa lucrurilor în viaţă. PMP este un proiect politic de viitor. A fost gândit să câştige alegerile în 2016 şi cred că are o şansă să devină partidul nou, cu un mod diferit de a face politică, aşa cum au cerut oamenii care au venit la vot în 16 noiembrie. Nici PSD şi nici marele, noul etc. PNL nu vor putea face schimbarea de care este nevoie pentru recredibilizarea clasei politice. Doar că şi PMP are nevoie să atragă oameni competenţi, cu o imagine curată, necompromişi, care să fi făcut ceva în viaţă şi care să reprezinte partidul, să fie noua imagine a acestuia. Voi sprijini acest proiect de schimbare a clasei politice, un proiect cu care am intrat în politică acum 10 ani, indiferent de decizia pe care o voi lua ori de locul pe care îl voi ocupa în PMP in viitor.

Dan Andronic: Chiar credeţi că este posibil să se schimbe clasa politică? Avem 100 de oameni care se învârt în diverse poziţii...

Elena Udrea:   Nu va avea de ales. Presiunea pe care societatea o face va obliga partidele să se reformeze, de la oamenii pe care îi promovează la practicile pe care le folosesc. Uitaţi spre exemplu că, la aceste alegeri, nu a mai funcţionat cumpărarea de voturi, furtul în secţiile de votare, scoaterea cu arcanul la urne a celor dependenţi de primari. Dar schimbarea nu se poate face cu ipocrizii ori utopii. Ci cu onestitate şi realism, recunoscând limitele actualei clase politice şi asumându-ne transparent noile ţinte. Spre exemplu, este o ipocrizie să spui, ca om politic care a avut campanii electorale de sute de mii de euro cel puţin, că trebuie separate afacerile de politic. Un partid este o organizaţie care are nevoie de finanţare şi nu numai în alegeri. Cu ce bani plăteşti sediile, cheltuielile de întreţinere, angajaţii, faci acţiuni? În plus, este o tâmpenie să spui că oamenii de afaceri nu trebuie să facă politică. Și cine să facă? Doar angajaţii la stat, şomerii, asistaţii social?

Dan Andronic: Complet de acord, iar acest domeniu este ignorat complet de instituțiile statului. În opinia dvs. ce ar trebui făcut?

Elena Udrea: Soluţia este transparentizarea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale şi depolitizarea instituţiilor publice, iar PMP va avea în sesiunea următoare iniţiativa modificării legislației actuale. La fel cum vom veni cu Legea Sănătăţii, un alt domeniu ramas nereformat din cauza marilor interese economice care se regăsesc în sistemul medical.

Crin Antonescu – un puternic simbol al ipocriziei şi oportunismului deşănţat al politicianului român

19 martie 2014 2 comentarii
Crin Antonescu - un individ  pentru care lipsa minimei demnităţi de a-şi recunoaşte trecutul face să îşi afişeze cu neruşinare ipocrizia nativă. ipocrizia

Crin Antonescu – un individ pentru care lipsa minimei demnităţi de a-şi recunoaşte trecutul face să îşi afişeze cu neruşinare ipocrizia nativă.

Ipocrizia este una din caracteristicile omului care, în anumite limite contribuie la crearea şi păstrarea relaţiilor sociale.

Există foarte multe exemple. Unul din cele mai des întâlnite este acela când, componenţii unui cuplu, pentru „coafa” o anumită imagine, spun pe unde vrei şi unde nu vrei cât de minunat e partenerul. Când se ajunge la divorţ şi începe bălăcăreala, personajele din cuplul respectiv încep să se porcăiască, să se acuze de lucruri extrem de urâte.

Politica este un domeniu unde ipocrizia atinge nişte cote greu de înghiţit de cei din exterior, după ce foşti aliaţi cu puţin timp în urmă făceau o spectaculoasă echilibristică retorică, încercau să ne lămurească, împotriva evidenţei de multe ori, cât de minunat le e partenerul şi ce mare fericire este că sunt în realţia de coaborare, ba chiar că singura lor raţiune de a fi e aceea de ase alia unul cu altul, când intervine o ruptură să te ţii …

Într-un  interviu acordat Revistei 22, Crin Antonescu spune că foştii aliaţi de la PSD sunt puşi pe „furat tare”, fiind dispuşi să fure si sigla USL.
PSD, e limpede, din păcate, nu s-a schimbat decât foarte puțin în raport cu PSD-ul anului 2004. Popular spus, e pus pe furat, dar pe furat tare, până și furat de sigle. Încercarea cu USD a fost o tentativă clară de asemenea furt.

Din fericire, deciziile care s-au dat le interzic folosirea, cel puțin la aceste alegeri, a aceastei sigle. Constatăm totuși că, așa cum pe bună dreptate, despre PDL, în alegerile din 2012, s-a spus că n-are curaj să-și afișeze sigla și să-și arboreze culorile și se ascunde sub tot felul de alte formule, constat același lucru în legătură cu partidul cel mai puternic din România, PSD”, a apus Antonescu pentru Revista 22.

Întrebat dacă l crede că mai este credibil pentru electoratul său cu discursul îndreptat împotriva foştilor săi parteneri politici, Antonescu, fără nici cea mai mică jenă, relevând astfel o nesimţire inimaginabilă, a răspuns că „n-am făcut nicio tâlhărie împreună cu PSD”. E drept, nu au stat împreună la colţ de stradă ca să ia portofelul trecătorilor …

„Mie îmi pare că are șansa să fie credibil și ar trebui să fie credibil, din două motive. Unul, pentru faptul că împreună cu colegii mei am luat aceste decizii complicate, nu e ușor să pleci de la guvernare, să te duci într-o situație electorală complicată. Al doilea: n-am făcut niciun fel de rele împreună cu PSD. V-am dat exemplu de câteva lucruri pe care nu le-am acceptat nici în programul de guvernare și nici în practică. N-am făcut nicio tâlhărie împreună cu PSD”, a mai declarat Crin Antonescu.

Ce poţi să mai spui? Când nesimţirea atinge asemenea cote, nimic nu trebuie să mire. E foarte confortabil să îţi acuzi foştii colegi de gaşcă împreună cu care au furat grupa mare în speranţa că acum vei fi considerat pur ca o lebădă, tot rahatul comis împreună urmâmd a fi aruncat asupra foştilor colegi. Să achite ei nota de plată, dă-i dreaq …

Păi fuga de răspundere ce poate arăta? O crasă lipsă de caracter şi de demnitatea de a-ţi asuma propiile fapte, dar, această tentativă de a scăpa de oprobliul public, mi arată ceva. Un profind dispreţ pentru cel căruia i ser adresează. Votacului …

Dacă acum se va apuca Antonescu să mai spună şi despre mizeriile din campania electorală făcute de  Dragnea , mizerii care l-au făcut parlamentar pe Antonescu, va fi perfect. Poate ne va povesti şi cam cum a ajuns el parlamentar… (umblă zvonul că fără voturile pe care le are mulţumită lui Dragnea, Antonescu nu scotea nici 5%.)

Ar mai fi multe de spus, dar greaţa e prea mare.

Iată mai jos, integral, articolul interviu publicat de Revista 22, „CRIN ANTONESCU: Faţă de 2004, PSD e neschimbat în esenţa lui rea” articol semnat  de de Andreea Pora, şi publicat pe  18.03.2014. E un articol care trebuie citit… în afară de flegmele pe care Antonescu le scuipă fix în moaca foştilor săi aliaţi, este un execiţiu de mare ipocrizie:

Până la urmă, de ce s-a rupt USL? Motivele care au fost invocate și de o parte, și de cealaltă au părut forțate. Senzația a fost că ambele părți au dorit să se despartă, motivul de substanță fiind de fapt candidatura la prezidențiale.

Încă Antonescu se mai crede un mare neînţeles. Problema e că de la o vreme nu se mai înţelege pe sine nici el însuşi.

USL s-a rupt pentru că PNL nu a acceptat transformarea USL în PSD, într-un PSD cu variațiuni, iar PSD nu a mai acceptat termenii inițiali ai acestei coaliții. Problema candidaturii la prezidențiale este doar un efect. Pentru că PSD ar fi fost în stare probabil chiar să-și respecte angajamentul, în condițiile în care ar fi avut toate garanțiile că președintele următor, chiar dacă nu provenea din PSD, nu va deranja cu nimic în acțiunile sale.

Și care a fost momentul în care ați realizat aceste lucruri, că USL riscă să se transforme într-un PSD mai mare și că ei își doresc un candidat marionetă la Cotroceni?

Pentru mine, aceste lucruri au devenit foarte clare din primele luni ale lui 2013. Revelatorul final a fost refuzul PSD, cu orice preț, de a-l accepta pe Klaus Johannis în guvern. Ei au construit această formulă finală urmărind o situație cu două ieșiri favorabile: fie noi nu vom accepta, ceea ce s-a și întâmplat, și atunci cu un aparat de propagandă bine pus la punct urmau să ne culpabilizeze pentru eșecul proiectului, ceea ce se întâmplă; fie acceptam în condiții care ar fi arătat în mod evident opiniei publice și propriului nostru electorat că am devenit un partid de mâna a doua, un partid subordonat PSD, ceea ce, evident, pentru noi nu era de acceptat.

Dacă spuneți că încă de la începutul lui 2013 v-a devenit evident, de ce ați amânat aproape un an această despărțire?

Pentru că nu este ușor să abandonezi un proiect de asemenea anvergură, în care și eu, și majoritatea liberalilor am crezut, pentru că e o răspundere extrem de grea să dezamăgești oamenii care nu au șansa formării altor majorități, formării altor guverne decât o dată la patru ani și pentru că, indiferent de percepțiile, sentimentele și impresiile mele, ești dator să cauți toate soluțiile de a salva un proiect important.

Care considerați că este compromisul major pe care l-a făcut PNL în USL?

Poate că îmi scapă mie, dar n-am sentimentul că a fost un compromis foarte dureros. În ce privește programul de guvernare, de pildă, țintele noastre în plan economic – menținerea cotei unice, menținerea Codului Muncii în forma în care el a fost adoptat – au fost respectate. În ceea ce privește împărțirea ministerelor, pot spune că, în ciuda impresiei multora, a fost o împărțire rezonabilă.

Cu multe nemulțumiri în interiorul partidului.

Există un egoism, să-i spunem, al fiecărui partid. Sigur că te poți plânge că nu ai tot. Putem să vorbim și de lăcomia PSD, putem să vorbim și de ambiția PNL…

Dar de lăcomia PNL nu putem vorbi?

Când știm că există PSD, parcă nu mai putem folosi același cuvânt pentru PNL, e o lăcomie palidă. Există totdeauna ambiții, frustrări. Nu se putea, rezonabil vorbind, ca într-un guvern PNL să aibă și Ministerul de Finanțe tot, și al Economei tot, și Ministerul de Interne tot. Lucrurile au presupus un anumit partaj. Încă de la jumătatea anului 2013, reacția mea a fost publică și foarte clară. În câteva puncte ferme, în câteva proiecte de legi n-am făcut un compromis. Roșia Montană a căzut pentru că ne-am opus noi, Legea amnistiei și grațieriia căzut sau cel puțin s-a amânat. În domeniul descentralizării, poliția și porturile au fost salvate momentan de către noi. N-am sentimentul unui compromis major și din punctul acesta de vedere eforturile pe care le-am făcut de a salva această coaliție au fost circumscrise termenilor inițiali. Când am spus că n-am acceptat ca USL să se transforme într-un PSD, spun că n-am acceptat ca USL să fie deturnat din programul său inițial într-un program pe care acum PSD îl scoate la vedere din ce în ce mai clar.

Da, dar faptul că PSD își dorea un președinte slab a fost evident și din modificările la Constituție, la care dvs. ați achiesat, pentru că ați condus comisia.

Nu sunt de acord. Pe tema proiectului modificării Constituției s-a vorbit foarte mult, fără să se ia în calcul textul propriu-zis al modificării. Asta este o temă care s-a impus în opinia publică fără temei. Președintele pierdea foarte puțin. La rigoare, interpretând Constituțiaașa cum am interpretat-o mereu, chiar și pe cea existentă, nu pierdea nimic, toate puterile președintelui, așa cum sunt în actuala Constituție, rămâneau neschimbate. Singura constrângere, de fapt clarificare, impusă președintelui era aceea de a nu mai desemna un premier după alegeri generale după propria sa voință, ci în consecința și cu respectarea rezultatului alegerilor. Asta era tot. Ce altă putere i se lua președintelui?

În faza inițială a proiectului, pe care dvs. ați cauționat-o, președintele pierdea dreptul de a organiza un referendum, care se putea face numai cu acordul parlamentului, pierdea dreptul de a-i numi pe șefii parchetelor, care ar fi trecut la CSM.

Nu e adevărat. Chestiunea cu referendumul, da. Dar în legătură cu atribuțiile președintelui în numirea șefilor parchetelor sau a tuturor celorlalți demnitari care, prin prevederile actualei Constituții și în condițiile legilor în vigoare, îi numește, nu pierdea nimic. Iar în legătură cu desemnarea candidatului de prim-ministru n-a existat nicio observație nici de la Veneția, nici din altă parte. Nici măcar de la CCR, care a făcut observații extrem de extinse și multe dintre ele, după părerea mea, fără temei constituțional de revizuire. Una peste alta, indiferent că președintele avea atribuțiile actuale sau atribuțiile conform Constituțieimodificate, el putea juca în continuare un rol foarte important, pe care PSD nu îl acceptă.

PSD spune că va duce înainte proiectul de revizuire. Ce va face PNL, îl va susține în parlament, pentru că văd că vi-l asumați?

Eu îmi asum în continuare tot ceea ce am făcut împreună în proiectul de revizuire. Proiectul are puține șanse acum, dar avea puține șanse și înainte. Prin parlament poate trece, dar referendumul în condițiile cu prag de prezență de 50% e o țintă foarte greu de atins.

În ceea ce privește mișcarea făcută de Călin Popescu-Tăriceanu, ați avut vreun semnal mai înainte că pregătește așa ceva? Vă întreb pentru că Tăriceanu era cunoscut ca fiind un opozant al dvs., dar o eventuală plecare era mai degrabă către partidul lui Chiliman-Moisescu.

D-l Tăriceanu, ca și alți colegi, atâta vreme cât a existat USL, au făcut o opoziție dinspre dreapta la USL sau prezenței PNL în USL. Din acest motiv, deși credeam că în 24 de ani am văzut tot ce se putea vedea pe scena politică românească, ceea ce a făcut d-l Tăriceanu m-a surprins. Ce a făcut d-l Ponta însă cu acest prilej nu m-a surprins deloc. Este tipic pentru noul PSD, noua față și noile modalități de acțiune ale PSD. D-l Ponta are două obiective cu această mișcare. Unul, să rupă PNL. Ceea ce nu s-a întâmplat și-mi pare destul de greu să cred că se va întâmpla, dacă nu s-a întâmplat în primele zile. În paranteză fie spus, asta a fost o șansă de a arăta totuși PNL ca un partid serios, și nu un partid de măcelărie, cum se spune. A doua țintă a d-lui Ponta, o bătălie care încă se duce, e de a lăsa impresia unor oameni, câți sunt dispuși să creadă, că totuși mai există un fel de USL, că totuși PSD nu e singur, are acolo niște oameni, un om de dreapta. Povestea cum ar putea să fie d-l Tăriceanu chiar candidat la președinție poate părea pentru oamenii avizați hazlie, dar pentru un anumit public poate să țină.

Și totuși, PNL a plecat și n-a plecat de la măcelărie, din moment ce șefii din deconcentrate, directorii, o întreagă structură a rămas în funcții.

Aici respectăm totuși niște reguli. Dăm la o parte discuția despre alianțele din consiliile județene sau locale, pentru că aici sper că nu confundăm ce înseamnă să fii la putere în plan național cu economia din administrație. Noi am retras, cu două excepții, miniștrii, secretarii de stat și cei echivalați, adică numiți pe criterii politice. Mai departe, de vreme ce nu au fost numiți pe criterii politice, niște oameni din deconcentrate sau din prefecturi nu puteam să-i retragem noi, pentru că ar fi însemnat să-i definim ca oameni numiți pe criterii politice. N-aveți nicio grijă, că ne lămurim și aici. D-l Ponta a început deja să scoată prefecții liberali și probabil la fel se va întâmpla și cu acei directori care sunt de proveniență liberală. Ar fi fost absurd din partea noastră să scoatem sute de oameni din poziții în care pentru unele au dat concurs, pentru care nu sunt, cel puțin oficial, numiri politice.

Momentul în care acești oameni vor fi scoși din funcții va fi unul cu adevărat delicat pentru PNL?

În niciun caz PNL nu se va rupe pentru asta. Unii poate vor opta să rămână directori, asta s-a întâmplat peste tot, putem să numărăm câți pedeliști au devenit de altă culoare sau au preferat să rămână în funcții. Nu va fi un moment delicat, pentru că PNL n-a fost niciodată un partid de directori, n-a stat în directorii săi. Adică, cu tot respectul față de alții, nu suntem nici UNPR, nici PC, nici măcar UDMR.

Spuneați că vi se pare o glumă faptul că Tăriceanu ar putea deveni candidatul USL. Din asta înțeleg că sunteți convins că Ponta va candida?

Primul lucru de care sunt convins e că d-l Tăriceanu nu poate câștiga niște alegeri, indiferent de cine va fi susținut. Nu uitați că în toată istoria d-l Tăriceanu a câștigat o singură dată, în interiorul PNL, un congres în calitate de proaspăt prim-ministru învestit de două luni. Atât. D-l Tăriceanu nici nu are un apetit de a participa la competiții, în general. Prezența domniei sale în funcții importante se conjugă la diateza pasivă. Al doilea, este foarte greu de crezut că PSD va susține un alt candidat. Nu știu dacă d-l Ponta va candida, dar îmi pare că lațul candidaturii se strânge în jurul domniei sale. Sunt însă convins că d-l Ponta este sincer măcar atunci când spune că ar prefera să fie un prim-ministru nederanjat de președinte, un prim-ministru care să aibă toată puterea și tot bugetul pe mână, și un președinte care să taie panglici și care din când în când să participe la ceremonii, unde d-l Ponta, cavalerește, ar fi gata să-i acorde întâietatea protocolară, adică să-i dea armata onorul, să intre primul pe ușă când nu încap amândoi. Dar puterea în realitate să-i aparțină. Foarte interesant de pus în oglindă visul d-lui Ponta cu visul d-lui Băsescu. Visul d-lui Ponta este un USL fără Antonescu, visul d-lui Băsescu este o dreaptă fără Antonescu. D-l Ponta încearcă să sugereze existența unui USL fără PNL, iar d-l Băsescu o dreaptă fără PNL sau, în orice caz, un PNL redus la un rol secundar.

Sub privirea încremenită, Ponta mima faptul că gândeşte …

Credeți că aveți șanse să ajungeți liderul opoziției, să acaparați acest loc?

Nu. PSD, e limpede, din păcate, nu s-a schimbat decât foarte puțin în raport cu PSD-ul anului 2004. Popular spus, e pus pe furat, dar pe furat tare, până și furat de sigle. Încercarea cu USD a fost o tentativă clară de asemenea furt. Din fericire, deciziile care
s-au dat le interzic folosirea, cel puțin la aceste alegeri, a aceastei sigle. Constatăm totuși că, așa cum pe bună dreptate, despre PDL, în alegerile din 2012, s-a spus că n-are curaj să-și afișeze sigla și să-și arboreze culorile și se ascunde sub tot felul de alte formule, constat același lucru în legătură cu partidul cel mai puternic din România, PSD.

De ce nu denunțați USL din punct de vedere juridic?

Vom denunța și din punct de vedere juridic. Trebuie să spun că n-am făcut-o imediat tocmai din rațiuni avocățești, ca să nu poată fi luată după aceea o siglă asemănătoare. Dar chiar dacă d-l Ponta și PSD își vor masca la alegerile prezidențiale candidatul sub o siglă asemănătoare cu USL, cred că nu le va ajuta foarte mult, pentru că n-aș exagera trauma societății românești pentru dispariția USL. Fostul electorat USL a fost alcătuit în cea mai mare parte din electorat PSD și electorat PNL. Au venit oameni, cum se întâmplă de fiecare dată la alegeri, furați de formule de unitate și formule de schimbare, dar cred că e destul timp de la acele alegeri și până în finalul acestui an, pentru ca acești oameni să-și facă opțiunea.

A fost un electorat anti-Băsescu, acesta a fost liantul.

Un electorat anti-Băsescu rămâne un electorat PNL pentru faptul că este liberal, pentru faptul că ne va urma, am această convingere. Chiar și primele sondaje, unele nepublicate, vorbesc de sondajele serioase, arată că electoratul PNL a amortizat acest șoc, adică suntem tot acolo, tot același electorat. Nu cred că pentru faptul că vom angaja din ce în ce mai puternic o bătălie cu PSD va deveni mai puțin
anti-Băsescu. Diferența fundamentală este că unii vor să terminăm cu epoca Băsescu și să ne întoarcem în 2003-2004, iar alții vrem să terminăm cu epoca Băsescu și să mergem spre 2015-2020.

În conjunctura de acum, spre ce tip de electorat vă îndreptați? Mizați pe un electorat anti-PSD sau pe fostul electorat „băsist“?

Electoratul se schimbă. Problema, din punctul meu de vedere, este că nu există băsiști sau antibăsiști pe viață. Există oameni care la un moment dat au văzut în Traian Băsescu purtătorul unor aspirații, al unor interese, valori și i-au dat votul. Pe noi ne interesează oamenii care vor ca România să nu se întoarcă în 2004, ci să meargă către 2015-2020, care vor în România democrație performantă, economie performantă, administrație performantă și stat de drept autentic și justiție independentă autentică. Eu cred că oamenii ăștia sunt mulți. Eu nu uit că în iarna 2012 jumătate din electoratul României nu și-a exprimat dreptul de vot, de aceea competiția politică se deschide și în afara spațiului așezat în acest moment.

Deci anti-PSD în sens mai larg?

Din punctul meu de vedere, anti-PSD, pentru că PSD ne arată că nu valorile pe care le-am pomenit înainte sunt și valorile lor. Noi avem până la urmă un echilibru politic dat de un electorat numeros și stabil, al PSD, care este atât de important pentru că foarte mulți oameni în România nu se prezintă la vot. PSD are 35%, chiar dacă el va putea atinge și 40% la aceste alegeri europarlamentare, doar pentru că 50% lipsesc. Cu cât vin mai mulți oameni la vot, ponderea PSD este mai redusă, pentru că PSD are electori mobilizabili, sunt ca o armată profesionistă.

Vă gândiți la o rocadă cu Johannis?

Johannis a clarificat lucrurile, nu vrea să candideze la președinție.

Credeți că aveți șanse reale dacă intrați în turul doi fără electoratul lui Băsescu?

Nu cred că electoratul actual al lui Traian Băsescu se va duce, la pachet și la comandă, într-o parte. Sunt convins că dintre alegătorii actuali ai lui Traian Băsescu ar putea veni unii, într-un eventual tur doi dintre mine și d-l Ponta, să voteze cu d-l Ponta. De altfel, nu sunt convins că d-l Băsescu n-ar putea da o indicație publică în acest sens.

A spus că reprezentați răul cel mai mic.

Câte n-a spus d-l Băsescu! Electoratul „băsist“ nu este indispensabil, dar este foarte important. Vă mai spun ceva. Eu dacă voi candida la președinție și voi fi în turul doi, nu-i socotesc scoși din joc nici măcar pe toți alegătorii PSD. Cred că atunci când candidezi la președinție trebuie să speri la votul oricărui alegător care vine. De aceea, încă în vremuri înfloritoare ale USL am declarat că mă interesează electoratul lui Traian Băsescu și că îl prețuiesc, nu numai din punct de vedere electoral. Treaba asta i-a scandalizat pe mulți, dar cred că așa trebuie abordate alegerile. Nu depinde candidatura mea și nu depinde succesul meu de votanții actuali ai d-lui Băsescu, dar ei pot juca un rol extrem de important pentru mine sau pentru alt candidat.

De aceea, pentru că e important, vreau să vă întreb cât de credibil credeți că este, din punctul de vedere al acestui electorat, noul dvs. discurs anti-PSD și anti-Ponta, care dintr-o dată par depozitarii tuturor relelor, după ce timp de trei ani ați fost parte la tot ce a făcut USL?

Mie îmi pare că are șansa să fie credibil și ar trebui să fie credibil, din două motive. Unul, pentru faptul că împreună cu colegii mei am luat aceste decizii complicate, nu e ușor să pleci de la guvernare, să te duci într-o situație electorală complicată. Al doilea: n-am făcut niciun fel de rele împreună cu PSD. V-am dat exemplu de câteva lucruri pe care nu le-am acceptat nici în programul de guvernare și nici în practică. N-am făcut nicio tâlhărie împreună cu PSD.

Decât… să nu-i spun puci… întâmplările suave din vara lui 2012, care au pus România într-o situație cu multe semne de întrebare.

Tot ce s-a întâmplat atunci, nici eu, nici PNL nu le-am pus vreodată în cârca PSD și ni le asumăm în continuare. Nu eu voi fi cel care să rup din cartea de istorie vreo filă. Da, acele decizii, din punctul nostru de vedere, au fost corecte, au fost democratice, în România nu s-a întâmplat niciun fel de lovitură de stat. Dovada este că până la urmă o hotărâre atât de discutabilă a Curții Constituționale a bătut voința a șapte milioane și ceva de voturi exprimate.

Deci nu aveți acum, după doi ani, nimic să vă imputați din acea perioadă?

Probabil că toate procedurile, repet, acoperite constituțional și consemnate ca atare de hotărâri ale Curții, ar fi trebuit făcute cu mai puțină grabă și cu o explicare în plan internațional mult mai așezată. În perioada președinției interimare pe care am exercitat-o nu am făcut niciun act și nicio declarație care să contravină statului de drept, politicii externe a României…

Declarațiile cu Departamentul de Stat, cu Merkel ce au fost? Vi le reproșați acum?

Să nu confundăm declarațiile oficiale, declarațiile de poziție cu folclorul de talk show. Eu n-am pus nicio secundă la îndoială, ba chiar am afirmat extrem de clar, putem merge la arhivă, orientarea politicii externe a României, importanța pe care o dăm parteneriatului cu SUA și relației cu SUA. Eu am fost întrebat într-un talk show: „dacă ar fi alegeri prezidențiale peste o săptămână, de cine mă tem mai tare, de Oprescu sau de Ungureanu?“. Și am răspuns: „de Departamentul de Stat“, cam șăgalnic, așa. Dar asta nu a însemnat, la nivelul de talk show, vreo modificare pe linia de politică externă, pe care am susținut-o totdeauna. Și în 2007, când d-l Tăriceanu a dat peste noapte să se retragă din Irak, aduceți-vă aminte că eu am fost parlamentarul liberal care am luat poziție imediat împotriva unei asemenea trăznăi.

... a dă mâna cu Băsescu se considera o trădare

… a dă mâna cu Băsescu se considera o trădare

Au fost declarații incorecte și lipsite de temei pe care unii oameni, altfel foarte importanți și față de care totdeauna mi-am exprimat aprecierea, gen d-na Merkel, le-au făcut atunci. Sigur că au greșit. Sigur că greșești dacă afirmi că în România nu există în Constituție articol privitor la suspendarea președintelui sau la demiterea lui. Sigur că greșești în momentul în care vorbești de lovitură de stat în România, când în România nu era nici urmă de așa ceva. Eu pot să înțeleg rațiunile pentru care dânșii și-au dorit un anumit verdict în această bătălie.

Care erau rațiunile?

Multe. Putem să intrăm în detaliu. Numai că, după părerea mea, ceea ce atunci s-a afirmat și a fost greșit e faptul că s-a ignorat totalmente și legislația românească, și votul unor oameni care au venit și l-au dat. Nu este ușor de acceptat. Ceea ce n-a pus niciodată la îndoială faptul că ei sunt principalii noștri parteneri, dar cu un partener ai la un moment dat și neînțelegeri. În rest, nu există nicio declarație, repet, nicio declarație care să pună la îndoială politicile externe ale României pe care eu să o fi făcut.

Au mai fost și acele declarații în registrul independenței justiției, al statului de drept, care au deranjat foarte mult. Declarații pe care le-ați făcut și ați continuat să le faceți.

Declarațiile unor oameni politici și chiar gesturile unor oameni politici întotdeauna deranjează pe câte cineva. N-o luați pe calea lui Ponta și a PSD, să doriți oameni care să nu deranjeze cu nimic.

Mă refeream că au deranjat în exterior.

Foarte bine. Și d-l Băsescu a făcut la viața lui de președinte declarații care au deranjat în exterior – și nu vorbesc de Moscova, ci vorbesc de Paris sau chiar alte capitale. Problema este pe fond. Gândiți-vă că unul dintre copiii cei mai iubiți ai familiei europene și ai familiei populare, d-l Orbán, nu face declarații, ține discursuri senzaționale care deranjează pe toată lumea și cu care evident nu sunt de acord. Dar le face și nu consideră nimeni că e ieșit din Europa. Gândiți-vă că alți lideri europeni au avut poziții care însemnau polemică în interiorul comunității europene, iar încercarea pe care propaganda lui Traian Băsescu a făcut-o, anume de a demoniza actori politici din România, de a-i declara cu forța antioccidentali și de a găsi doar în d-l Băsescu și apropiații săi sediul apărării valorilor democratice nu numai că a fost nedreaptă, dar la rândul ei a făcut rău României, pentru că propaganda înseamnă imagine.

Spuneți deci că poziția Statelor Unite, a Comisiei Europene referitoare la justiție și stat de drept s-a datorat unei propagande. Cum se face însă că această poziție a fost reiterată în ultimii doi ani și în MCV, și în diversele luări de poziție față de Codul Penal, de îndepărtarea celor doi procurori șefi dinDNA? Considerați că aceste poziții nu sunt justificate?

Pozițiile lor de principiu sunt perfect justificate și nu le-am contrazis niciodată. O atenție mai mare la ce se întâmplă în România nu ar fi stricat, dar dincolo de asta niciodată n-am pus la îndoială principiul unei justiții independente. Am pus la îndoială faptul că în România chiar am avea întotdeauna așa ceva. Au fost întrebări pe care le-am pus și la care n-am avut încă răspuns din partea acestor instituții ale sistemului judiciar, din partea oamenilor politici, respectiv președinte și ulterior prim-ministru. Asta nu înseamnă că am pus vreodată la îndoială importanța și corectitudinea poziției de principiu referitoare la statul de drept și independența justiției și la faptul că nimeni nu e mai presus de lege.

Deci acum procurorii ai cui sunt? Ai lui Băsescu? Și judecătorii de la Curtea Constituțională mai sunt ai lui Băsescu, așa cum afirmați cu un an în urmă?

Îmi este greu, n-am această calitate, informațiile necesare, nici n-am cum să le am, nici nu trebuie să le am, să-i judec pe fiecare. Dar ce văd este că din punct de vedere politic este rodul unui compromis Băsescu-Ponta. Pentru că a existat, inclusiv sub oblăduirea și cu redactarea Comisiei Europene, un mecanism prin care să se facă propuneri pentru acești șefi de parchete, mecanism abandonat în urma unei bruște negocieri între Băsescu-Ponta. Și am avut o nouă numire politică, de data asta nu de către un singur om, ci de către doi, a acestor șefi de la parchet. În sensul acesta, sigur că d-l Ponta e caraghios când se mai plânge de activitatea vreuneia dintre aceste instituții, câtă vreme dânsul i-a propus pe toți acești șefi din parchete, în urma unui compromis cu d-l Băsescu.

Considerați că ați greșit sau nu atunci când acuzați că justiția este aservită lui Băsescu, că procurorii lui Băsescu fac dosare politice, că procurorii lui Băsescu în sus și în jos, de fapt același discurs ca Victor Ponta?

Poate că am greșit. Se întâmplă să greșim. Indicii au existat, n-am făcut acele declarații din senin. Dar poate ar fi foarte important să vă uitați și ce face un om politic, nu doar ce declară într-o împrejurare sau alta. Or, eu am spus mereu în acești ani și spun și acum că sunt un om politic, un șef de partid care, niciodată și sub nicio formă, nici într-un sens, nici în altul, nu am încercat să influențez un magistrat sau decizia unui magistrat. Să numărăm toți demnitarii liberali, dintre care unii sunt chiar în pușcărie, alții sunt cu mandatele pierdute, alții sunt sub cercetare, dar niciodată justiția nu a fost împiedicată sau nu a fost o tentativă de a obstrucționa justiția din partea mea.

Declarațiile politice nu sunt o formă de presiune?

Nu. Declarațiile politice ale cuiva ca mine, care se află în opoziție, în niciun caz.

Cum în opoziție? Erați la putere atunci.

Majoritatea acestor declarații au fost făcute atunci când eram în opoziție. De altfel, schimbarea de ton de care dvs. vorbiți este dată, și am spus-o explicit, și de faptul că atâta vreme cât Traian Băsescu deținea toată puterea puteam să credem ca asemenea lucruri se întâmplă cu mult mai multă ușurință decât după ce suntem la putere. După ce d-l Ponta a făcut propunerile de numire a șefilor parchetelor, abordez aceste lucruri altfel.

Ați blocat totuşi justiția prin votul în parlament și nu doar pentru d-l Vosganian, ci și pentru oameni de la USL.

Vosganian a fost ultimul caz în care eu am cerut abținerea de la vot, nu votul împotriva solicitării parchetului. Vă rog să vedeți că și în
cazul Daniel Chițoiu, cazuri complicate, nu comentez eu calitatea demersului juridic, dar e greu să convingi niște parlamentari că un om
poate fi și arestat pentru că a inițiat o ordonanță de urgență pe care a semnat-o un guvern întreg și care după aceea a trecut prin parlament. Totuși, s-a votat pentru ridicarea imunității lui Daniel Chițoiu, pentru ridicarea imunității deputatului Cosma de la PSD. Oameni care se află sub cercetare penală nu mai intră pe lista noastră de europarlamentari, deși sunt europarlamentari în exercițiu. Decizia din cazul Mircea Diaconu aANI și a Înaltei Curți de Casație și Justiție este respectată.

Dar de ce l-ați pus pe Diaconu pe listă? Nu știați că are interdicție trei ani?

Pentru că la momentul respectiv, ca să fiu sincer, în discuția care s-a făcut în partid, Mircea Diaconu a prezentat o anumită situație, o viziune a situației sale, nu a fost foarte exact cu documentele, adică memoria mea nu e calculator, nu pot să rețin în ce date și ce prevedea exact sentința dată în cazul Mircea Diaconu acum doi ani şi jumătate. Dar în momentul în care ANI a făcut acest comunicat și a precizat despre ce e vorba, am luat act de acest lucru.

Ați spus că dacă partidul nu va obține 20% vă veți da demisia. Nu e cam riscantă o astfel de declarație?

Ba da, dar în politică trebuie să-ți asumi riscuri. N-am niciun motiv să iau în seamă sondaje care sunt făcute de consilierii personali ai d-lui Ponta sub numele de CSCI, chiar IRES al d-lui Dâncu. Noi facem propriile noastre sondaje, pe care nu le publicăm. Eu spun că pe valorile noastre PNL a rămas acolo unde era. De asta vorbeam de amortizarea șocului. Și tot pe estimările noastre, PNL are loc să crească în perioada următoare. Oricum ar fi, noi avem o țintă nu foarte ambițioasă, o țintă rațională de 25%, acesta este targetul nostru pentru europarlamentare. Iar eu am spus că dacă nu facem 20% este un rezultat foarte prost, pentru care, așa cum le cer tuturor colegilor mei care conduc organizații, filiale, să ia în serios și să-și asume la modul maximal rezultatul, trebuie să o fac și eu și, dacă nu facem 20%, demisionez din funcția de președinte.

Erau odată aliaţi ...

Erau odată aliaţi …

Credeți că aveți șanse să ajungeți liderul opoziției, să acaparați acest loc?

Nici nu e greu să devii liderul opoziției, pentru că până când PNL nu a ajuns în opoziție nu prea a existat opoziție. Așa încât nu e un titlu care să mă intereseze. Mă interesează ca împreună cu PNL, de la opoziție, cum am încercat și de la putere, să reprezentăm interesele și valorile oamenilor care contează pentru noi. În fond, bătălia acestui an este de fapt pentru președinție și pentru o majoritate care să ducă România într-o direcție sau alta. Aici nu mai contează cine e lider sau cine va fi președinte, contează să existe suficientă forță politică ca să scoată un președinte care, după aceea, să facă o majoritate parlamentară și un guvern. Spun foarte clar: deși nu președintele constituțional îl schimbă pe primul ministru, în votul pentru europarlamentare și cu siguranță în votul pentru președinție se ascunde și un vot pentru viitoarea majoritate parlamentară și viitorul guvern.

Veți negocia cu PDL, PMP un eventual sprijin?

Oamenii din PDL sau PMP, împreună cu patronul lor spiritual, d-l Băsescu, au fost adversarii noștri principali și țintele noastre de atac atâta vreme cât au deținut toată puterea în România și cât au făcut ce au făcut cu ea. În acest moment, fără să ne schimbăm deloc părerea despre ce au făcut atunci și fără să avem vreo dragoste subită sau fără să dăm vreo amnistie reciprocă, nu ei sunt țintele noastre. D-l Băsescu poate fi, pentru că încă e într-o poziție în care poate face lucruri inacceptabile. Dar PDL și PMP, după cum ați remarcat, de când am venit la putere pentru mine nu au mai reprezentat ținte, deoarece sunt în opoziție și cred că rostul celor de la putere nu e să critice opoziția. Dacă există lucruri pe care trebuie și putem să le facem împreună, astea vin natural și sper să le facem împreună.

Regretați că ați făcut acea combinație cu Voiculescu și cu PC, care a fost considerată de „propaganda lui Băsescu“, așa cum vă place s-o numiți, o abdicare de la principiile liberale?

Nu. În primul rând că propaganda lui Băsescu nu era cinstită, pentru că n-a strigat același lucru atunci când Traian Băsescu a făcut înțelegeri cu Dan Diaconescu, mai concrete decât le-am făcut eu vreodată. Doi: nu regret, pentru că acele înțelegeri nu au însemnat vreun compromis, vreo promisiune de a mea neonorabilă pentru acești oameni. Ca dovadă că războiul cu Antena 3 nu l-a pornit Antena 3, l-am pornit eu. Poziționarea mea față de atitudinea duplicitară a d-lui Voiculescu și a PC a fost publică, foarte dură, chiar dacă știam ce-mi asum prin asta.

Apropo de propaganda și de intelectualii lui Băsescu, și asta înseamnă și persoana dvs., pe care altfel o prețuiesc, în sensul sincerității angajamentului, nu sunteți o persoană pe care să o pot bănui sau să o poată bănui cineva că a avut foloase materiale din povestea asta, sau GDS, sau 22, cum alți propagandiști au avut. O spun foarte clar: pentru mine, marele lor păcat este că nu au apărat doar niște principii, ceea ce ar fi fost foarte binevenit, ci l-au apărat în orice poziție și cu orice preț pe un Traian Băsescu care rareori a fost consecvent cu principiile sale.

Iar rezultatul celor 10 ani de mandat și al propagandei de 10 ani este dezolant. Am să spun de ce. Pentru că, dacă la capătul acestor 10 ani noi avem un PSD aproape la fel de puternic precum cel din 2004 și care este neschimbat în esența lui rea față de 2004, dacă ținem cont că acest PSD reprezintă o radiografie a unei porțiuni din societatea românească, atunci înseamnă că tot ce s-a povestit în acești ani despre reformele lui Băsescu, despre democratizarea României, despre succesele propagandei și guvernului Băsescu sunt povești.

V-am ascultat, cred că faceți o judecată complet lipsită de nuanțe, Băsescu a fost criticat în nenumărate rânduri în revista 22, dar strategia de a întreține în mod deliberat confuzia între opinie, pe de o parte, și minciună și calomnie, pe de alta, e veche și, admit, a dat rezultate. La fel cum a ignora deliberat diferența dintre un ziar independent și o televiziune de partid cum e Antena 3ține tot de o strategie manipulatoare. Oricum, nu această divergență mă interesează acum. Ați fost în acea emisiune cu Mihai Gâdea unde ați spus că s-au făcut afirmații „mizerabile“ despre dumneavoastră. Nu ați remarcat și înainte astfel de practici despre alţii, nu v-au deranjat?

În primul rând, Băsescu a fost criticat foarte rar și cu jumătate de gură. Și lipsa de nuanțe cred că nu-mi aparține doar mie. În 22 nu am văzut, e adevărat, știri false de tipul RTV, dar ce se cheamă linșaj de opinie, slavă Domnului, faptul că nu m-am plâns de așa ceva și că n-am organizat mitinguri nu înseamnă că nu am văzut. În ce priveŞte Antena 3, am spus că face propagandă PSD și că anumite acuzații sunt mizerabile. Întotdeauna poți să fii sigur de un lucru când îl poți verifica. În ceea ce mă privește, l-am putut verifica.

Considerați că în acești trei ani Antena 3 a fost la fel de „mizerabilă“ cum a fost în cazul dvs. sau nu?

Nu am de unde să știu. Sunt lucruri asupra cărora am îndoieli și am avut și în acești doi ani. Sunt lucruri pe care le-am contrazis și le-am văzut diferit în acești trei ani. Antena 3 este un post partizan, aproape la fel de partizan ca B1 TV sau ca 22 sau ca Evenimentul zileisau România liberă, aproape la fel de partizan, care are profesioniști de mare calitate, exact cum și celelalte organisme de presă pe care le-am numit au și care, în nebunia care a cuprins din ce în ce mai mult România, a alunecat, ca și ceilalți, din ce în ce mai mult pe drumul de la presă la propagandă.

Nu vom ajunge la niciun rezultat din această polemică, ea este însă utilă pentru tipul de mesaj pe care continuați să-l transmiteți. Ceea ce remarc însă este că de mașinăria de propagandă Antena 3 ați beneficiat din plin. Cum spunea d-l Gâdea: „noi v-am adus la putere“.

Nu e responsabilitatea mea ce a făcut Antena 3, care, oricâte erori, oricâte abateri de la ce înseamnă jurnalism nonpartizan ar fi făcut, nu egalează nici pe departe ce s-a făcut în partea cealaltă. Iar în ce privește declarația d-lui Gâdea, nu sunt de acord. N-am avut nici un contract cu Antena 3 ca să spun că am beneficiat sau n-am beneficiat. Întotdeauna în spațiul public există oameni care, din diferite motive, te atacă sau te susțin. Lucrurile sunt interșanjabile și eu răspund pentru ceea ce fac eu ca om politic, atâta vreme cât, repet, nu am avut nici un fel de contract nici cu Antena 3, cum n-am nici cu altcineva din presă.

Ați avut afirmații destul de neplăcute la adresa unor intelectuali – Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu. În același tip de retorică a Antenei 3 i-ați etichetat și dvs. drept „slugi“, oameni care „se gudură pe lângă stăpân“. Le regretați?

Eu am fost chiar acum câteva zile victima unor operațiuni sau încercări de linșaj. Nu e pe gustul meu așa ceva. Nu cred că d-l Pleșu merita așa ceva. Dar nu în sensul că d-l Pleșu ar fi inocent și că nu merita în sensul ăsta. Oameni ca d-l Pleșu și ca alții, ani la rând, mi-au acordat mai multă importanță probabil decât meritam și au revărsat fără niciun fel de argumente opiniile domniilor lor care tindeau să jignească, să sluțească, să împroște. Nu m-am plâns din chestiunea asta. Eu dacă regret ceva este că n-ar fi trebuit probabil niciodată să mă refer în niciun fel la dânșii. N-am purtat un război nici cu d-l Pleșu, nici cu d-l Tismăneanu, nici cu d-l Liiceanu. Nu-mi place ce fac, este detestabil faptul că intelectuali de o anumită statură s-au transformat în curtezani de opinie ai d-lui Băsescu sau ai oricui altcuiva, dar nu e războiul meu cu ei. Și dacă e ceva ce m-aș fi bucurat să nu fac e să nu răspund niciodată acestor lucruri.

De ce credeți că ați pierdut simpatia intelectualilor care au susținut de-a lungul timpului PNL?

Nu sunt de acord cu dvs. Nu este adevărat că PNL a fost vreodată răsfățatul intelectualilor, în general, nu este adevărat că am pierdut sprijinul lor. Există intelectuali care ne susțin sau sunt alături de noi în continuare, atât cât se cuvine să fie alături de un partid un intelectual în adevăratul sens al cuvântului, care nu face politică, și e foarte clar că unii au avut o altă opțiune.

Interviu cu CRIN ANTONESCU, președintele Partidului Naţional Liberal (PNL), realizat de ANDREEA PORA

Interviu bombă cu tânăra deputată Cătălina Ştefănescu

7 ianuarie 2014 3 comentarii

Profitând de faptul că toată lumea era atentă la televizor pentru a vedea dacă de data asta Adrian Năstase îşi nimereşte creierul cu pistolul sau jugulara cu lama de ras, reporterul Gelu Ţotrag, de la revista CLIC PE CRIC ÎN DRIC, i-a luat un interviu bombă Cătălinei Ştefănescu, tânăra, fâşneaţa, frumoasa şi zglobia deputată.

Cred că trebuie remarcată sinceritatea, inocenţa şi dezinvoltura specifice vârstei Cătălinei precum şi frumoasa educaţie pe care a primit-o …

Cătălina Ștefănescu

Reporterul: Bun găsit, Cătălina …

Cătălina Ştefănescu: Sărut mâna nenea …

Cătălina  ȘtefănescuR: – Ei, nici chiar aşa, cum să săruţi mâna unui bărbat?

C.Ş.: – Bine, atunci sărut ce vreţi.

Un pic încurcat, reporterul încearcă să depăşească momentul.

R: – Ce mai faci Cătălina?

C.Ş.: – Bine… Am plâns un pic. Mi-a fost milă de nenea Năstase când am văzut că l-au băgat la închisoare. Mie îmi place de dumnealui, mai ales de când mi-a făcut cadou o cutie cu baloane cu gust de căpşuni. Am mâncat câteva până mi-a zis mama că nu se mănâncă şi când mă fac mare aflu eu la ce sunt bune.

R:  – Da, cred că nu se mănâncă, dacă vrei îţi arăt eu la ce sunt bune. Am unele cu gust de banane.

C.Ş.: – OK, îmi plac bananele … îmi place şi îngheţăţile de lins şi acadelele de supt… Să nu îi spui la mama, dar mie îmi place tare să o frec…

R: – Mamei tale nu îi place să o frece? 

C.Ş.:– Ba îi place, dar preferă cafeaua fiartă, cafeaua ness frecată îi dă palpitaţii.

R: – Cum te simţi în 2014? Mai ales că ai un sfert de secol ca vârstă …

C.Ş.:– Un sfert de secol? Uau .. să-mi bag picioru’ … sunt aproape seculară ca Stejarul din Borzeşti unde l-au legat pe ăla când au venit tătarii …

Nu, eu nu am decât 25 de ani.

R: – Înţeleg că ai studii superioare. 

C.Ş: – Am mai multe. Acuma nu am timp că trebuie să mă duc la servici’ că dacă nu mă duc mă pune nenea Zgonea absentă, dar după ce termin mandatul îmi iau şi Bacalaureatul.

R: – Cum te-ai mai simţit anul ăsta?

C.Ş.: – Am intrat am tristă în acest an. Dacă am ajuns deputată am vrut să mă duc ma Moş Crăciun în Laponia să fac plajă. În primul rând am fost cam dezorientată. Am primit multe cadouri, să vezi ce mişto de păpuşa Barbie pe care am primit-o. Are un butonaş pe care dacă apeşi începe să tremure de te gâdile în palmă …

R: – În palmă?

C.Ş.: – Da, în palmă, da’ dacă o pui pe picior te gâdile şi acolo. Am aflat apoi că Moşul nu există şi că la el în Laponia poţi face plajă doar la solar.

Am mai fost tristă deoarece am aflat de  crema cu Milk Cock  că nu se face din lapte de păsărică ci din smântână de cocoş…

R:  – Dar bucurii ai avut?

C.Ş: – Da, am avut o mare bucurie. După cum ştiţi, colegii de la partid s-au supărat când am zis că o admir pe tanti Udrea. E frumoasă, e deşteaptă, e blondă. Deşi nu ştiu cu ce am greşit, acum pot să spun şi eu ca toţi colegii mei că nenea Băsescu minte. Nu demult a spus că Sofia, nepoţica dumnealui îi seamănă. Nu e adevărat. Îmi seamănă mie. Mi-a zis nenea Dragnea că şi mititica suge ca mine… Cred că de data asta nu se mai supără nimeni, nu?

R: – Da, nu se supără… probabil o să le placă.

C.Ş.: – Mai vrei să zice ceva, Cătălina?

R: – Nu pentru că sunt nerăbdătoare să îmi arătaţi cum se folosesc baloanele cu aromă de banane.

Categorii:Pamflet Etichete:,

Judecătorul Cristi Danileţ, membru C.S.M. avertizează: “Dacă Justiţia nu poate fi controlată prin acţiuni de intimidare, prin presiune media ori atacuri politice, se va încerca modificarea legislaţiei”

14 februarie 2013 3 comentarii

Judecătorul Cristi Danileţ, membru C.S.M. avertizează:

“Dacă Justiţia nu poate fi controlată prin acţiuni de intimidare,

prin presiune media ori atacuri politice, se va încerca modificarea legislaţiei”

Cristi DaniletSe anunţă un an cu mize mari. Numirea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – care, în ultima vreme, prin sentinţele date, i-a năucit pe unii şi, prin dosarele pe care le are pe rol şi care se apropie de final, creează panică în rândul altora, toţi sus-puşi. Numirea procurorului general al României şi a procurorilor-şefi ai D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. Modificarea Constituţiei, care ar putea conferi, şi formal, independenţă procurorilor, ceea ce, în concepţia unora, sună periculos de-a dreptul. Un rol important îl joacă, în toate aceste faze, C.S.M. Să fie ăsta motivul pentru care această instituţie, de fapt, membri ai săi au devenit, peste noapte, personaje indezirabile, cărora li se cere revocarea pe motive care fie nu au tangenţă cu legea, fie nu pot fi argumentate coerent? Ce spune, însă, despre aceste lucruri judecătorul Cristi Danileţ, membru al C.S.M., devenit şi el persona non-grata? Multe. Concluzia este, de fapt, un avertisment: „Dacă Justiţia nu poate fi controlată prin acţiuni de intimidare, prin presiune media ori atacuri politice, se va încerca modificarea legislaţiei”.

 

“Dezbaterea pe statutul procurorului a fost o diversiune”

Domnule Danileţ, de ce „fierb” C.S.M.-ul şi Jus­tiţia – cel puţin asta este impre­sia din exterior –, după ale­gerea în func­ţie a doam­nei Oana Schimdt-Hăineală?

Pentru că, după ce ani de zile a fost ales în funcţia de preşe­din­te un judecător, acum a surprins pe mulţi faptul că un procuror a fost ales în această funcţie. Dar Constituţia permite ca preşedin­tele C.S.M. să fie ales şi din rândul procurorilor. Cu toate acestea, mai mulţi ju­de­cători au dezvoltat pe forumu­rile magistraţilor o re­acţie ne­gativă faţă de o astfel de alege­re, pe considerentul că un pro­curor nu ar avea acelaşi statut ca un judecător sau că doamna Hăineală nu ar fi suficient de in­dicată pentru această funcţie.

Din acest mediu informal au pornit apoi solicitările de revo­care a unor membri C.S.M. Sin­cer, nu m-am aşteptat la o pro­cedură de revocare desfă­şurată într-un ter­men aşa de scurt. Dar, până la ur­mă, este nemul­ţumirea unor jude­cători faţă de activitatea unor mem­bri C.S.­M. Plenul va analiza dacă pro­ce­dura de revocare a fost res­pectată. Legea spune că poţi ce­re, după o anumită proce­du­ră, revo­carea pentru neînde­pli­nirea sau îndeplinirea necores­punzătoare a atribuţiilor de membru C.S.M.

 

A fost legală, la câteva zile de la alegere, soli­ci­tatea de revocarea preşe­din­telui C.S.M., în con­diţiile în care nu a apu­cat să-şi desfăşoare acti­vitatea?

Revocarea doamnei Hăi­nea­lă a fost cerută, la două săp­tămâni după alegeri, chiar de către unii membri ai C.S.M. Dar acest lucru, după cum ştiţi, a fost respins cu majoritate de vo­turi. Din acel mo­ment, nimeni nu mai are nici mă­car dreptul moral să ridice vreo problemă de legitimitate a preşe­dintelui de anul acesta al C.S.M.

 

Au fost voci care au afir­mat că numirea ei nu ar fi fost legală…

Numirea este constituţio­nală, fără doar şi poate. Dar, re­pet, schimbându-se această „cu­tumă” cu numirea unui judecă­tor la şefia C.S.M., mai mulţi judecători au spus că nu ar fi adecvat ca preşe­dintele C.S.M. să fie un procuror. Este de reţi­nut că în hotărârile de revo­ca­re nu se menţionează acest lucru, deci dezbaterea declan­şată pe statutul procurorului a fost o diversiune.

După părerea mea, este un an extrem de important, în ca­re avem de numit preşedintele la Înalta Curte, avem de numit pro­curorul general al României, pro­curorii-şefi ai D.N.A. şi D.I.I.­C.O.T., avem de făcut faţă unei revizuiri a Constituţiei şi consider că este indicat ca pre­şedintele C.S.M. să fie o per­soa­nă care a dovedit că poate fi activă în spa­ţiul public. Iar doam­na Hăineală este una dintre persoanele care s-au remarcat vara trecută, prin acele reacţii împotriva unor acţiuni neper­mi­se ale unei părţi a clasei politice care au pus în pericol statul de drept.

 

“Regret confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi reacţiile politice”

V-aţi retras din cursa pen­tru un loc de vicepre­şe­dinte al C.S.M. De ce?

Legea spune că, dacă pre­şe­dinte al C.S.M. este un jude­cător, vicepreşedinte trebuie să fie un judecător. Şi invers. Anul acesta, având un preşedinte pro­­curor, ne-am înscris iniţial pen­tru postul de vicepreşedinte doi judecători: doamna Alina Ghica şi eu. Însă, până să se decidă asupra candi­daturii noastre, au fost declanşate procedurile de revocare din C.S.M. a mea şi a doamnei Ghica. Deci, atâta vre­me cât se pune în discu­ţie statu­tul meu de membru C.S.­M., mi s-a părut de bun simţ să nu mai can­didez la funcţia de vice­pre­şedinte.

 

Ce motive concrete au fost aduse ca argument la solicitările de revo­ca­re a dumneavoastră din C.S.­M., atât din partea instanţe­lor, cât şi a Uniu­nii Na­ţio­nale a Judecăto­rilor şi a Asociaţiei Ma­gistraţilor din România?

Motivele adunărilor gene­rale sunt exprimate general, insufi­cient pentru a afla eu sau alţii ce a nemulţumit pe o parte însem­nată a colegilor mei. Nu mi se im­pută în concret o anu­mită acţiune, o anumită faptă, o anumită decla­raţie. Opinia mea este că unii au fost nemulţumiţi de faptul că am votat cu un pro­curor la condu­ce­rea C.S.M., iar alţii că am avut mai multe reac­ţii publice, începând cu vara anu­lui trecut, declaraţii care au ge­nerat dezbateri aprinse în me­dia. Motiv pentru care au spus că sunt declaraţii politice. Or, eu cred în acele reacţii şi doar regret confuzia între apărarea în spaţiul public a unor valori civice şi reac­ţiile politice.

 

Mi se pare o poziţie cel puţin interesantă venită dintre voci ale celei de-a treia Puteri în stat. Adi­că, dacă aperi statul de drept, independenţa Jus­­tiţiei, respectarea ideii de sepa­raţie a puterilor în stat şi iei poziţie faţă de abuzu­rile îndreptate îm­­potriva acestora se nu­meşte că interferezi cu o zonă sau alta a po­li­ticului?

Eu sunt convins că nu. Ba, mai mult, eu ca magistrat sunt obli­gat de Codul Deontologic să promo­vez şi să susţin supre­maţia legii şi a statului de drept. În plus, C.S.M. este obligat de Constituţie să fie garantul inde­pendenţei Justiţiei. Or, atunci când Justiţia este afec­tată la ni­velul declaraţiilor politi­ce, reac­ţiile noastre cele mai adec­vate trebuie să fie tot publice. Altfel nu ai cum să reacţionezi şi, în orice caz, ar fi total ineficient.

E adevărat că judecătorii nu sunt obişnuiţi cu astfel de tipuri de reacţie. Eu practic am intrat în contradicţie cu politi­cieni în spa­ţiul public, lucru ca­re este normal să sperie şi poate chiar să trezeas­că dezaprobare. De regulă, discu­ţiile nu se poar­tă de la politician la membru C.­S.M. sau de la politi­cian la jude­cător, ci de la instituţie politică la instituţie juridică. Ei, eveni­mentele de astă-vară, desfă­şu­rându-se foarte rapid, au impus reacţii individuale ale unor mem­brii din C.S.M. Şi atunci, intrând în acest tip de dezbatere, unii jude­cători au catalogat drept reacţii politice declaraţiile me­le. În reali­tate, ele au fost con­stante de-a lungul anilor şi au privit strict aten­ţionarea – e ade­vărat că acum foarte voca­lă, dar numai aşa a dat roade – a politicului cu privire la nece­sitatea respectării indepen­den­ţei justiţiei ca valoare supre­mă într-un stat democratic.

 

“În statele în care procurorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi egală pentru toţi”

Potrivit ministrului Jus­tiţiei, procurorii nu sunt independenţi şi nu fac parte din pute­rea jude­cătorească…

Interesant… În legea noas­tră scrie că Parchetele sunt in­dependente de orice autoritate, că procurorii sunt indepen­denţi în soluţiile adoptate şi cred că nimeni nu pretinde că procurorii fac parte din Pute­rea judecăto­rească. Ci ei fac parte din Puterea judiciară – sintagmă care acoperă atât judecătorii, cât şi procurorii.

În Europa s-a constatat că, în statele în care procu­rorii sunt controlaţi politic, Justiţia nu este eficientă şi egală pen­tru toţi. Trendul european este ca procurorul să aibă un statut similar cu al judecătorului, chiar dacă până în final indepen­den­ţa procurorului nu este iden­tică cu cea a judecătorului. Mie, ca judecător, nu poate să-mi dea nimeni ordin, eu nu duc sen­tinţa mea la confirmare la ni­meni. Eu dau o hotărâre care poate fi contestată apoi prin căile de atac. La procu­rori, da­torită sistemului pira­midal în baza căruia e orga­nizat Minis­terul Public, e normal ca şeful lor ierarhic să aibă o implicare în anche­ta care se desfăşoară, însă ordinele trebuie date în scris şi să fie în conformitate cu legea. Aici e diferenţa între procurori şi judecători. În rest, cariera unuia este iden­tică cu a celuilalt: suntem ma­gistraţi ca­re absolvim ace­eaşi facultate, acelaşi Institut de pregătire a magistraţilor, avem acelaşi tip de promo­vare în funcţie, ur­măm ace­eaşi carieră, avem ace­laşi salariu. Ceea ce diferă este numirea conducerii la έnal­ta Curte faţă de conducerea Mi­nisterului Public. Condu­cerea Î.C.C.J. este numită de preşe­dintele ţării la propu­nerea C.­S.M., pe când con­du­cerea Par­chetului Gene­ral, a D.N.A.-ului şi a D.I.I.­C.O.T.-ului este numi­tă de preşedintele ţării, la propu­nerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al C.S.M. Cred că dacă, în ceea ce priveş­­te pro­curorii, din Constituţie ar dispă­­rea acea sintagmă “sub auto­ritatea ministrului Justiţiei”, nu ar mai fi niciun motiv să păs­trăm acea pro­punere din par­tea ministrului pentru numirea în funcţiile de conducere ale Ministeru­lui Public. Sau, dacă nu se renunţă la acest aspect, cred că e necesar ca avizul C.­S.M. să fie unul conform.

 

“Politicienii vor să controleze Justiţia, pe orice cale”

Urmărind problemele penale pe care le au mulţi membri ai Puterii, urmărindu-le reacţii­le, directe, indirecte, institu­ţionale, care nu fac decât să în­cerce să-i protejeze de răs­pun­dere penală, urmărind stadiul în care au ajuns dosarele, mul­­te la Înalta Curte de Ca­saţie şi Justiţie, nu cumva “bă­tălia” as­ta pe C.S.M., acum, are de fapt o altă miză – şi anu­me, nu­mi­rea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­tiţie şi chiar modificarea Con­stituţiei?

Eu nu m-aş gândi chiar aşa de de­parte. Cert este că în C.S.M. am avut o problemă în legătură cu formarea unei opinii convergente în ceea ce priveşte conducerea de anul acesta a C.S.M. Nu aş pune neapărat neînţelegerea asta a noastră în legătură cu scena politică. Este adevărat, însă, că politicienii vor să controleze Justiţia, pe orice cale. Justiţia îi sperie ca urmare a dosarelor care se instrumentează împotriva unor oameni politici, a unor oameni de afa­ceri, interlopi puternici, oameni care, până de curând, erau consideraţi de neatins.

Dacă Justiţia nu poate fi contro­lată prin acţiuni de intimidare, prin presiune prin intermediul mass-media ori atacuri politice, se va încerca mo­di­ficarea legislaţiei. Sunt diverse iniţia­tive – aproape în fiecare an avem câte o iniţiativă a unui parlamentar – prin care se încearcă afectarea statutului procurorilor, al judecătorilor şi, posibil, al membrilor C.S.M. Revizuirea Consti­tuţiei poate fi un moment în care să se repună pe tapet independenţa Justiţiei, statutul magistraţilor, componenţa C.­S.M., aspecte pe care, de altfel, unii po­liticieni le-au şi anunţat în mod expres.

Consider însă că problema din C.­S.M., cu privire la numirea condu­cerii, este o chestiune internă, adminis­tra­tivă, în care politicul nu ar fi trebuit să interfereze. Dar a făcut-o – începând cu ministrul Justiţiei, care a avut de­claraţii nepermise cu privire la condu­cerea C.S.M., până la premier care, cu o zi-două înainte, aproape că dădea dispoziţii cine să fie ales şi cine să nu fie ales în C.S.M.

Iar în ceea ce priveşte intenţiile politicienilor de modificare a legislaţiei noastre, cu siguranţă, şi societatea ci­vilă, şi magistraţii trebuie să fie extrem de atenţi pentru a se vedea în ce mă­sură modificările propuse respectă sau nu independenţa Justiţiei. Căci dacă aceasta nu este respectată, eu aştept o coalizare a societăţii civile şi, eventual, respingerea de către populaţie, la refe­rendum, a proiectului de revizuire.

 

“Sintagma «procurorul acţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei» ar trebui eliminată din Constituţie”

Puterea a anunţat că, în câ­te­va zile, vor începe discuţiile pentru modificarea Constitu­ţiei. C.S.M. i s-a cerut punctul de vedere?

Doar în 2011, când preşedintele ţării a propus un proiect de revizuire a Constituţiei, am fost consultaţi şi ne-am exprimat punctul de vedere. Erau câteva articole care interesau în mod expres Justiţia şi C.S.M. şi chiar am criticat negativ anumite propuneri. Nu ştiu acum ce proiect se va dezbate în Parlament. Nu am fost contactaţi oficial, dar suntem pregătiţi să ne implicăm în orice dezbatere. De altfel, pe componenta de justiţie doar C.S.M., Curtea Constituţională şi asociaţiile profesionale ale magistaţilor pot spune în ce măsură modificările preconizate sunt admisibile sau nu.

 

Raportându-ne la Constituţia în vigoare – că despre pro­iec­tul din 2011 nu mai vorbeşte nimeni –, ce trebuie schimbat, din punc­tul dumneavoastră de vedere?

Să scoatem şi formal procurorul de sub autoritatea ministrului Justiţiei. Este menţinută, din 1991, acea sintag­mă “procurorul acţionează sub autori­ta­tea ministrului Justiţiei”, şi tot timpul este interpretată în defavoarea inde­pen­denţei Justiţiei. Ea ar trebui eli­minată din Constituţie. În rest, dacă nu se atinge nimeni de C.S.M., de com­ponenţa şi rolul său, nu avem alte pro­puneri de modificare a legii fundamen­tale. Poate dacă se gândeşte reforma­rea compo­nenţei Curţii Constituţio­nale, atunci să se includă şi repre­zen­tanţi ai noştri – până la urmă, C.C.R. rezolvă conflicte între Puteri, dar nimeni din Puterea judiciară nu este reprezentat acolo.

 

“Sunt pentru pentru libertatea presei, însă orice libertate are limite”

Ce înseamnă o instituţie vul­nerabilizată de campanii me­diatice fără acoperire? Ce pre­supune o Justiţie timorată de pe urma unor astfel de atacuri mediatice succesive, viru­len­te?

Din start vă spun că sunt pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea presei. Însă orice libertate are limite: ea nu poate încălca un drept sau o altă libertate. Sunt lucruri care nu pot fi făcute publice de către presă, cum ar fi aspectele ce ţin de siguranţa naţională sau nişte date cu caracter personal. Dacă un jurnalist ia cunoştinţă de astfel de secrete ori date confidenţiale şi le dezvăluie public, poate răspunde civil sau chiar penal. De asemenea, Convenţia Europeană ocroteşte dreptul la imagine, viaţa privată, demnitatea persoanelor, iar acestea sunt chiar limite ale libertăţii de exprimare.

În România, din cauza evoluţiei societăţii, a eliminării insultei şi calom­niei din Codul Penal şi datorită dezvol­tării puternice a unor trusturi de presă, au început să apară aceste campanii mediatice îndreptate împotriva unor instituţii ale Statului. Iniţial s-a justificat că, în baza transparenţei şi responsa­bilităţii, ar fi vorba de dezvăluirea unor abuzuri ale instituţiilor. În scurt timp am văzut cu toţii că, în baza unor interese meschine, era vorba de a pune presiune asupra oamenilor din instituţii.

În postura aceasta s-au aflat Curtea Constituţională, A.N.I., C.S.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. Instituţiile astea funcţionează în baza unor legi, dar se bazează şi pe o anu­mită legitimitate, pe încrederea popu­laţiei.

În momentul în care există o cam­panie mediatică împotriva unui om, nu toţi reacţionează la fel. Suntem mulţi care avem verticalitate, dar sunt şi unii care, în timp, devin mai vulnerabili, poate nu pot fi veşnic curajoşi şi dispuşi să fie “carne de tun”. Iar astfel de cam­­panii sunt menite să-i timoreze, să-i preseze, să-i ameninţe. Un judecător se simte extrem de inconfortabil în momentul în care, cu o zi înainte de a pronunţa o soluţie într-un caz impor­tant, dosarul său este disecat public, dar mai ales dacă se vede terfelit în media, judecat pe aspecte de morali­tate, de viaţă privată, nu neapărat de viaţă publică, de funcţie.

În Occident, nu se admite un ast­fel de atac. Orice formă de presiu­ne, de ameninţare, de imixtiune în Justiţie sunt aspru sancţionate, indiferent din partea cui vin, că vorbim despre oa­meni politici, nepolitici sau de presă. Chiar există state unde astfel de com­portamente sunt catalogate drept in­fracţiuni.

Atacurile care s-au dus împotriva unor membri ai C.S.M. au avut meni­rea să dezvăluie publicului presupuse partipris-uri politice sau anumite as­pecte de viaţă privată care i-ar face în ochii publicului cel puţin imorali pe cei vizaţi. Campaniile acestea împotriva C.S.M. au avut şi un alt efect. Apariţia repetată a subiectului pe anumite televiziuni nu a convenit judecătorilor. Sistemul de justiţie este, în general, alcătuit din judecători cărora nu le place publicitatea de niciun fel. Or, în momentul în care ajungi tu, procuror sau judecător, să devii subiect de campanie mediatică, acest lucru gene­rează o mişcare de repulsie. Poate aşa se şi explică multe dintre hotărârile adunărilor generale ale membrilor C.S.M. În orice caz, pentru mine este o lecţie.

Să vorbim şi despre judecătorii de la Înalta Curte care soluţionează, zilele acestea, dosare importante, de mare corupţie, cu oameni importanţi. Fieca­re dintre magistraţii aceştia sunt luaţi în parte şi “tocaţi” pe anumite tele­vi­ziuni. Probabil, cineva îşi închipuie că, batjocorindu-i, insultându-i, speculând diverse relaţii ale lor, îi poate influenţa în soluţiile pe care le dau. Eu nu cred că se întâmplă aşa ceva. Dar dacă într-o zi o să se întâmple? Înseamnă că această campanie şi-a atins scopul. Înseamnă că, mâine, cine conduce un trust media poate conduce, de fapt, Justiţia. Şi, iată, am descoperit un nou mod de control al Justiţiei, nu cel politic, cel mediatic.

 

Control mediatic, generat de controlul politic…

Da, pentru că o parte a media a fost preluată de politic. Spuneam însă că sunt adeptul libertăţii presei. Dar presa trebuie să fie liberă inclusiv de factorul politic. Pentru că aşa cum cetăţenii îşi doresc o Justiţie inde­pen­dentă, tot aşa, cetăţenii trebuie să-şi dorească o presă liberă, în care jurna­listul să fie liber să scrie articolele pe care le consideră necesare, nu să scrie la comandă. Şi mai ales să nu fie obli­gat să semneze, odată cu contractul de angajare – aşa cum se întâmplă azi la unele trusturi care coboară în derizoriu ideea de presă –, renunţarea la clauza de conştiinţă, ori să îşi asume obligaţia de a nu ataca conducerea trustului cât timp este angajat al instituţiei şi chiar ulterior. Or, asta înseamnă că tu, ca şi jurnalist, nu poţi scrie liber, ci devii un umil servitor al unor interese din mediul de afaceri, din mediul politic. În momentul respectiv, nu mai vorbim despre jurnalişti liberi. De fapt, acesta nu mai este jurnalism, ci propagandă de joasă speţă sau chiar terorism mediatic, menit să dezinformeze în mod ordinar, să manipuleze masele şi să distrugă vieţi, la propriu. Aşa cum, având judecători timoraţi, politic sau mediatic, putem spune că nu mai avem Justiţie independentă, ci Justiţie la comandă sau Justiţie cumpărată. Adi­că, injustiţie.

 

Cum vedeţi rezolvarea acestei probleme, adusă acum în dis­cuţie şi de ultimul raport MCV, care practic a tras un semnal de alarmă faţă de o problemă ridicată, acasă, încă de acum trei ani, în Strategia Naţională de Apărare?

La starea actuală a unei părţi a presei, eu cred că ne e clar tuturor că autoreglementarea nu a dat rezultate. Pentru că noi avem coduri deontolo­gice care nu sunt cunoscute şi aplicate, avem organisme deontologice doar pe hârtie, avem un C.N.A. care, în mo­men­tul de faţă, are membrii numiţi po­litic, ceea ce s-a dovedit că nu este toc­mai adecvat, căci prin incapacitatea sa de a lua măsuri ferme, când s-ar fi im­pus, a încurajat de fapt perpetuarea comportamentului ilegal al unor oa­meni de presă. Şi, oricum, dacă pentru audio-vizual există un organism care ar trebui să regleze calitatea emisiunilor din perspectiva discutată mai sus, pen­tru presa scrisă chiar nu există niciun fel de reguli. De aceea, cred că este necesară o reglementare nu pentru a cenzura presa – nici vorbă –, ci pentru stabilirea statutului jurnalismului, pen­tru a explicita scopul libertăţii de expri­mare şi a dezvolta limitele acestei li­bertăţi. Să reţinem că a fi jurnalist nu înseamnă a scrie ce vrei, despre cine vrei şi când vrei, încălcând alte drep­turi expres ocrotite de lege. Pentru că presa e o activitate de interes public şi publicul are dreptul la o presă sănă­toasă, responsabilă.

Autor: Melania CINCEA

Surse:

cristidanilet.wordpress.com

timpolis.ro

%d blogeri au apreciat: