Școala nu mai educă, deși dă diplome, creează impostori mitocani

În urmă cu câteva zile, cineva, în contextul în care vorbea despre faptul școala românească și-a pierdut capacitatea de a educa. 

Acest fapt este evident atunci când e vorba de  persoane cu mare expunere mediatică. Deși pe moment par haioși, politicienii dovedesc că le lipsește educația care să facă din ei niște personaje cu ștaif. 

Aida Căruceru

Fenomenul s-a manifestat la Ion Iliescu, acestuia datorându-i unii poreclele ce i-au urmat ca niște tinichele legate de coadă. Mircea Geoană datorându-i porecla de ”Prostănacul”, Victor Ponta aceea de ”Cârlanul”, ori Adrian Năstase aceea de ”Arogantul”. Acesta din urmă a avut și el episoade de mitocănie cât se poate de pură atunci când le transmitea prin presă celor care îl anchetau să îi numere ouăle.

Tot de mitocănie, deci lipsă de educație reală este vorba și  în cardul unei deputate care spunea ”suntem la putere așa că ciocul mic”, ori atunci când, întrebat de ce fac ce fac, un parlamentar PSD a răspuns ritos ”pentru că putem”.

Episod celebru este și cel în care o realizatoare a Antenei 3, Dana Grecu, îl întreabă pe unui din invitați, Cristian Boureanu, dacă a mâncat ceva stricat la ei la toaletă.

Toaleta a fost prezentă și în episodul în care, iritat de prea multele întrebări puse de jurnalistul Alex Dima de la ProTV îl întreabă  ”Așa se fac interviurile? Vii cu mine în baie?”.

Alex Dima îi răspune: ”Cum adică să vin cu dumneavoastră în baie? Ce înseamnă să vin cu dumneavoastră în baie?”

La care Dragnea replică transmițându-i pur și simplu, o invitație: ”Eu merg la baie. Hai, te rog frumos!”

Tot la baie, și tot pe Alex Dima, l-a invitat și mult mai tânăra  deputată PSD, Aida Căruceru. Reporterii ProTV încercau să vorbească despre parlamentarii care vegetează în fotoliile parlamentare, votând atunci când li se cere.

Aida Căruceru, deputat PSD la primul mandat şi secretar al comisiei juridice. A preferat să fugă în loc să răspundă la întrebările despre ordinea de zi a comisiei unde este secretar.

Tot ce a răspuns blonda pesedistă a fost: „ Aţi fost în sală!”, de parcă nu ar fi fost obligația ei să răspundă presei. Schimbul de replici continuă, protevistul întrebând: ”În calitate de deputat, ce proiecte aţi discutat?”. Mai mult decât iritată, Aida Căruceru spune: ”Acesta e un abuz!”,  ”Că vă întrebăm ce proiecte aţi discutat?” – nu se lasă Dima, la care Aida Căruceru îi aruncă ritos: ”Nu, faptul că vă împingeţi în mine. Merg spre toaletă, vreţi să intraţi cu mine?”.

Indiferent dacă invitația tinerei politiciene (în prezent, 31 de ani) ar putea însemna că îl invită pe Dima să îi desfacă farmoarul de la rochie, să o spele pe spate sau alte alea, ori, pur și simplu, un fel de omagiu adus șefului ei de la acea oră, azi, cel mai celebru locatar al sitemului penitenciar, dezvăluie o crasă lipsă de educație.

Diplomele, funcțiile și hainele de firmă pe care aruncă banii, nu sunt decât ceea ce sunt bucățile de gazetă căzute peste un rahat dintr-o budă din fundul curții. Acoperă dar nu fa să dispară duhoarea.

Demisia Ministerul Educuației, Valentin Popa, se impune

Deși Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea  A.I. Cuza din Iași sunt cel mai bine cotate la nivel internațional suferă o reducere drastică a locurilor bugetate, în schimb universitatea pe care o conduce ministrul Popa este favorizată de repartiția banilor de la Minister. Universitatea de Vest sau Academia de Studii Economice sunt, de asemenea, lovite de decizie. 

Sociologul Marius Pieleanu, ”sondorul cu urechi”, de parcă prin sondajale făcute în așa fel încât să obțină rezultatele țintă comise de al său ”Avangarde” și prin prezența de starletă porno politică pe la Antena 3 și România tv nu ar fi unul din cei care au contribuit la victoria în alegeri a PSD&co, deci și la guvernare  a taxat decizia ministrului.

”La 100 de ani de la nașterea României Mari, instituțiile fondatoare ale noului stat român, Universitatea din București și Universitatea din Iași sunt lovite de o decizie discutabilă a statului, a declarat Pieleanu pentru DCNews. Cele două prestigioase instituții academice au apărut ca semn de unificare înainte de a constituirea Parlamentului unic al noului stat modern românesc. Lor li s-au tăiat din locurile alocate pentru licență, master și doctorat. Asta este recunoștința statului român față de promovarea valorilor naționale și a culturii române în peste 100 de ani, de către cele două universități?”, a întrebat retoric Marius Pieleanu, evident netrecându-i pe sub chelie că ar putea să ceară demisia ministrului impostor sl Învățământului. 

Universitatea din București, care este cel mai puternic afectată de decizia ministrului Popa, a pierdut 454 locuri. Conducerea Universității a anunțat că va da în judecată Ministerul Educuației, probabil că asociațiile de elevi vor contesta decizia arbitrară a ministrului Popa, care îi afectează pe toți tinerii din România. Accesul acestora la universitățile din România recunoscute pe plan internațional este limitat, în schimb fondurile sunt dirijate către mici universități, mult mai slab cotate, din localități fără tradiție universitară. 

Demisia ministrului Valntin Popa este cerută, totuși, de Marius Diaconescu în Adevărul  

Demisia ministrului Educaţiei Naţionale – Valentin Popa!

Dacă nu este niciun parlamentar care să ceară demisia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, atunci o cerem noi, membrii comunităţii academice din România. Prin împărţirea arbitrară, din pixul ministrului, a locurilor pentru studiile universitare la nivel de licenţă, master şi doctorat, Valentin Popa a aplicat principiul ridicat la rang de lege în guvernarea PSD: PENTRU CĂ POT! Singura soluţie rezonabilă este DEMISIA!

După ce ai împărţit din pix locurile la studii universitare între universităţi, cât tupeu îţi trebuie ca ministru al Educaţiei în România să pui în discuţie calificativul „grad de încredere ridicat“ acordat de evaluatorii de la ARACIS Universităţii din Bucureşti? Domnule rector-ministru al educaţiei, oricâţi bani aţi pompa în făbricuţa de la Suceava, niciodată Universitatea „Ştefan cel Mare„ nu va atinge prestigiul academic al Universităţii din Bucureşti!

 În urmă cu câţiva ani, am avut un student originar din Suceava. A făcut anul I de studii a noi, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. După primul an, din cauza dificultăţilor materiale, s-a transferat la Suceava. După primul semestru petrecut acolo mi-a spus că regretă că s-a mutat, pentru că e o diferenţă mare între şcoala ce se face la Bucureşti şi cea care se face la Suceava. Deşi era înmatriculat la Suceava, a pregătit teza de licenţă sub îndrumarea mea, fără ştirea profesorului coordonator de acolo. La masterat a venit înapoi la Bucureşti. Experienţa lui, deşi singulară, este elocventă: a putut să compare Universitatea din Bucureşti cu Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

Ministrul Valentin Popa a lansat un atac direct la adresa Universităţii din Bucureşti după principiul ridicat la rang de politică de stat de către psd: „Pentru că pot!„. Desigur, dle Valentin Popa, încă mai poţi!

Se leagă dl ministru, prin interpuşii de la minister, anonimi, pentru că este mare curajul unui demnitar român, de faptul că nu au absolvit doctoratul toţi doctoranzii înscrişi la Universitatea din Bucureşti! Dle Valentin Popa, să vă explic mai pe înţelesul Dvs.: admiterea se face pe baza unui concurs, dar acesta nu garantează că doctorandul admis la studii de doctorat va reuşi să obţină titlul de doctor, pentru că Universitatea din Bucureşti NU este o fabrică de doctori! Doctorandul urmează un stagiu de pregătire, face cercetare, dar dacă nu atinge o anumită calitate, la care noi, Universitatea din Bucureşti, ţinem, pentru că este oglinda calităţii noastre academice, nu obţine doctoratul! Pricepeţi, domnule ministru? Profilul Universităţii din Bucureşti este în mare parte umanist, unde trebuie să gândeşti mai departe de nişte socoteli şi desene tehnice, adică în ştiinţele acestea un doctorat se obţine mult mai greu decât în inginerie, domnule inginer doctor! …

Citește continuarea pe siteul adevarul.ro

NOUTATE … În acest an unele manuale se comasează câte două în aceeași carte

Anul acesta școlar a adus câteva schimbări în ceea ce privește manualele. Manualele la diferite materii vor fi comasate în aceeași carte.

Manual de Religie și Sex

 Apariția manualului de Sport este deja o chestiune cunoscută, dar nu e singura schimbare pe care ministrul Liviu Pop a implementat-o. Domnul ministru a propus și a aprobat ca, pentru ca elevii să nu mai fie obligați să care ghiozdane foarte grele să comaseze la unele materii oarecum compatibile manualele în aceeași carte.

Un astfel de manual este, de exemplu, cel pentru clasa a VII-a în care se comasează manualul pentru Religie și cel pentru Sex.

Manualul a fost bine primit de elevi, profesori și părinți, aceștia din urmă exprimându-și nemulțumirea că partea de Religie a trebuit să fie aprobată de Patriarhia Ortodoxă Română. Nu toți elevii sunt ortodocși.

”Am considerat că cele două materii – ne-a declarat domnul ministru Liviu Pop – Religia și Sexul sunt materii compatibile care tratează subiecte asemănătoare. Legat de partea cu materia SEX am considerat că este bine ca imaginile și consultanța să fie făcute de Alina Plugaru, o profesionistă în domeniu, partea cu religia am considerat că trebuie aprobată de Patriarhia Ortodoxă Română deoarece BOR a sponsorizat 75% din costuri. Oricum este unul din cele mai reușite manuale dacă ne gândim că fiecare lecție este ilustrată pe câte un  CD făcut profesionist care intră în prețul manualului.

Dacă acest experiment va fi bine primit, intenționăm ca de la anul să comasăm toate materiile asemănătoare, de exemplu manualul de Geografie cu cel de Matematică.”

 

Cristina Tunegaru, o profesoară din București, îi dă replica Gabrielei Firea, spunând că … ”primarul nu are atribuții de manager al procesului didactic”.

Gabriela Firea, Primărița Generală a Capitalei, narcisistă din fire ca o starletă de filme pentru adulți, face tot ce poate pentru a fi în centrul atenției.

Dacă a ajuns primăriță acum consideră că trebuie să hotărască tot ce mișcă în oraș. Astfel, Gabriela Firea, a anunţat că marţi şi miercuri elevii vor putea ajunge la şcoală până la ora 9,30, fără să li se pună absenţe.

Mișto, nu? Mâine va hotărâ data la care elevii vor da tezele, ora la care se vor schimba ploștile la spitale și în care stații să oprească sau nu mijloacele de transport în comun.

Cristina Tunegaru, o profesoară din București, deranjată de decizia primarului general al Capitalei de a nu pune absențe elevilor marți și miercuri până la ora 9.30, îi  dă replica Gabrielei Firea, spunând că ea nu va aplica această ”dispoziție”, pentru că ”primarul nu are atribuții de manager al procesului didactic”.

Mai mult, ”eu nu pot şti motivul pentru care un elev absentează: din cauza zăpezii sau pentru că fumează etnobotanice în toaleta şcolii”, spune profesoara Cristina Tunegaru pe contul său de Facebook.

În atenția doamnei primar Gabriela Firea:
Vă informez că nu voi da curs „dispoziției” dumneavoastră de a nu pune absențe miercuri până la ora 9.30, întrucât primarul nu are atribuții de manager al procesului didactic.
Vă rog să nu mai induceți confuzie în rândul părinților și elevilor şi să permiteți inspectoratului şcolar să ia şi să comunice măsuri de acest fel.
Fie vă asumați închiderea şcolilor în continuare, fie reveniți la rezolvarea problemelor edilitare, pe care pesemne încercați să le cârpiți cu asemenea improvizații.
Ca profesor, eu nu pot şti motivul pentru care un elev absentează: din cauza zăpezii sau pentru că fumează etnobotanice în toaleta şcolii. Ca părinte, nu trebuie să las la latitudinea copilului dacă să meargă sau nu la şcoală pentru că nu i se pun absențe.

Profesor Cristina Tunegaru.

 

Cărțoaiele noastre cele de toate zilele

---

Manualele sunt o colosală prostie, formatul carte de fapt! Ar trebui să se facă dosar cu broșuri pe lecții. Și așa ar putea fi și o organizare conform cu ceea ce se dorește, optională pentru fiecare școală sau clasă. În plus, elevii nu s-ar mai cocoșa sub greutatea ghiozdanelor. Ce sens are să cari un an întreg ceva care nu îți este necesar? E uimitor câtă prostie zace în ăștia care ar trebui să se ocupe organizarea procesului de învățământ. Totul e vraiște, mizerie, interese. Evident că învățământul a fost dezastru și pentru cei care-s azi în ministere, pentru că nu-și folosesc absolut deloc creierele în scopul în care ar trebui, tot ce îi interesează sunt sinecurile. Poate greșesc, dar de la mine așa se vede. Mare porcărie!

Chiar nu e nimeni în țara asta care să poate organiza treburile?

Nu mai scăpăm de Androneasca și gașca ei, Gizăz?

sursa micdavinci.wordpress.com

---

CRISTINA TUNEGARU: ”A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne.”

Salvarea prin homeschooling

.

Apariția ideii de homeschooling în variantă românească este dovada certă a existenței unui conflict vădit, declarat între părinții responsabili și școala care nu mai răspunde necesităților lumii moderne. Motivele sunt binecunoscute (elevii nu sunt tratați diferențiat, conținuturile inutile, adeseori anoste și nepotrivite vârstei, metodele învechite; educația chircește individualitatea și forțează dezvoltarea), iar părinții nu mai au răbdare să aștepte o reformă care nu mai vine.

Este limpede că, deși societatea este în continuă schimbare, școala românească a rămas cu mult în urmă – în secolul al XIX-lea – este incapabilă să se reformeze și în total dezacord cu progresul societății. Școala este un spațiu în care copiii sunt forțați să rămână până la absolvire; iar profesorii strâng rândurile pentru a se apăra de factorii exteriori pe care îi resping cu îndârjire – mai ușor cu părinții ăștia, să nu îndrăznească să ne spună nouă ce să facem! spunea de curând o colegă. Acolo unde ar trebui să fie o colaborare între părinți și școală, pentru că la mijloc este interesul copilului, apare o gâlceavă rușinoasă care nu îmbunătățește nicidecum imaginea profesorului.

Viziunea clasică prin care școala le oferă copiilor cunoștințe inabordabile altfel, pentru a-i pregăti să-și asume roluri specifice în societate nu mai corespunde realității actuale, în care importantă este capacitatea de a te adapta, de a înțelege și de a afla ce înseamnă lumea din jur. A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne. În consecință, școala nu mai trebuie să livreze elevilor informații atât de accesibile astăzi, ci mijloace, instrumente de a selecta, de a înțelege și întrebuința aceste informații. Iar școala noastră eșuează lamentabil să-i învețe pe elevi altceva decât cuvinte goale de sens. Am descoperit clase întregi de copii dornici să scrie după dictare pentru că ei nu știu, nu au înțeles sau nu pot. Adeseori cuvintele trec prin mâinile lor și mor în foaia scrisă pentru că ei nu aud și nu înțeleg. Au învățăt de timpuriu că ceea ce se predă la școală nu are legătură cu lumea reală, sunt lucruri de școală, obligatorii ca să iei o notă bună, dar inutile dincolo.

În acest context, nemulțumiți chiar și de învățătoarea cea bună, doi părinți celebri își retrag copilul din școală pentru a-l educa acasă,  permițându-i fetiței să-și aleagă cursurile după bunul plac – echitație, scenaristică etc – activități al căror obiectiv pe termen lung este încurajarea dezvoltării personale și adaptarea la o lume într-o rapidă schimbare. Sigur, alte activități sunt plănuite cu ajutorul unor profesori. Avantajele acestei modalități de a-ți educa copilul sunt neîndoielnice, în măsura în care personalitatea copilului permite această abordare – un copil nestatornic, distrat, care nu reușește să se concentreze pe o anumită activitate o perioadă mai îndelungată de timp nu va fi avantajat de această libertate educațională. În acest caz, părinții își propun să ofere sprijin specializat din partea unor educatori, dar nu în cadru instituționalizat, ci prin meditații.

Maniera se îndepărtează totuși de modelul american, prin care s-a consacrat ideea de homeschooling. Pentru că la americani, rolul educatorului este adeseori preluat de unul dintre părinți, iar activitățile respectă curriculum național și sunt adeseori realizate cu sprijinul școlilor publice. De asemenea, elevii trebuie să participe la o serie de examene care să ateste că au atins un anumit nivel al cunoașterii. Dat fiind acest război deschis, a-ți educa copiii acasă este un deziderat care poate prinde contur pentru tot mai mulți părinți din România. Însă asumarea educării acasă are o serie de dezavantaje.

În primul rând, este costisitor să-ți educi copiii în sistem homeschooling: fie unul dintre părinți renunță la serviciu și își dedică toată atenția educației copiilor, fie sunt angajați profesori care să lucreze cu copiii. Din această cauză, educația prin homeschooling nu este o soluție decât pentru puțini copii din România, copiii acelor părinți care au mijloacele financiare să-și educe copiii acasă. Într-o țară în care în mediul rural rata de părăsire timpurie a școlii este semnificativ mai mare decât în celelalte țări europene, iar dintre factorii care cauzează abandonul școlar se enumeră și interesul scăzut al părinților pentru școală, este iluzoriu să considerăm homeschooling ca pe o activitate reformatoare sau o alternativă viabilă pentru educația din România.

În al doilea rând, dincolo de avantajele pe care le poate oferi homeschooling, există și un neajuns cauzat de lipsa legislației. Copiii care învață prin homeschooling nu vor avea diplome care să ateste că au absolvit studii. Nu consider că e un minus absența diplomelor, câtă vreme accentul cade pe formarea unor deprinderi și abilități concrete. Și totuși, în lumea reală, dincolo de familia în cadrul căreia se desfășoară educația, diploma este importantă, este o dovadă că ai participat la cursuri, că ai trecut prin școală, e o certificare dată prin asocierea cu instituția absolvită. De aici și toate fabricile de diplome care au distrus învățământul universitar românesc și nu numai. Suntem cu toții într-o alergare nebună după diplome de participare, umplem dosare cu adeverințe și obținem chiar salarii semnificativ mai mari pentru toate acestea – gradația de merit în învățământ. Într-o societate flămândă după diplome și care măsoară priceperea în grosimea dosarului sau numărul de pagini ale unei lucrări, un copil care nu are diplome va avea de suferit sau va fi pionierul unei noi lumi în care meritocrația autentică primează, o lume ideală, dar care se lasă așteptată. Școala publică are însă acest atu de  a fi o  simulare a realității, un pas în lumea reală, pregătind copiii pentru viitor, în modul cel mai brutal. Și din păcate, în felul acesta asistăm la un perpetuum mobile, creând copii după chipul și asemănarea înaintașilor, fruntași la numărul de diplome. În România, cadrul legal este inexistent, nu există nicio formă de echivalare, prin examene, părinții care vor să-și educe copiii acasă fiind nevoiți să apeleze la fabrici de diplome.

Dintre neajunsurile imputate educației prin homeschooling s-a vorbit despre absența dezvoltării comportamentale, lipsa interacțiunii academice dintr-o clasă de elevi.  Însă, în școala românească, elevii se duc la școală numai pentru a fi împreună într-o sală de clasă, pentru a concura, a se lupta unii cu ceilalți pentru note bune, iar interacțiunea și comunicarea sunt reduse la minimum. Cu câteva zile în urmă, mi-am invitat elevii de clasa a VIII-a, la o discuție liberă, pornind de la tema unui coleg. Pe chipurile lor am citit nedumerirea la început. A trebuit să formulez rugămintea de câteva ori, ca să fie înțeleasă. Nu le adresam o întrebare referitoare la teoria literară discutată, ci le ceream să-și exprime un punct de vedere. Și, deși sunt copii inteligenți, nu au reușit să treacă de bariera de comunicare rezultată în urma anilor de tăcere, nu au vrut să vorbească. Școala românească nu este mediul care să îndemne și să promoveze comunicarea, decât cu puține excepții.

Pe de altă parte, mediul școlar concurențial aduce o serie de presiuni externe, obligații, termene pe care elevul trebuie să le respecte. Un program de homeschooling trebuie să țină seama și de aceste aspecte, inerente în procesul de dezvoltare al copilului care va deveni adultul de mâine. A proteja un copil de lumea adulților prin cocoloșirea și evitarea oricăror responsabilități este o greșeală pentru că, în dezvoltare există anumite momente potrivite, unice și irepetabile dincolo de vârsta adultă.

În concluzie, școala publică și homeschooling reprezintă două extreme: prima formează indivizi incapabili să comunice, care pun preț pe formă, aspect și mai puțin pe conținut și substanță, lipsiți de interesul pentru învățarea continuă, înspăimântați de nereușită, în timp ce a doua permite o adaptare totală a învățării la caracterul și nevoile copilului, dar total inaccesibilă majorității familiilor. Între aceste două extreme, se găsește forma corectă de educație, care să fie accesibilă tuturor copiilor, indiferent de mediul din care aceștia provin. Homeschooling poate reprezenta o soluție viabilă, dar numai pentru acei copii norocoși ai căror părinți sunt preocupați de educația lor. În acest război deschis al societății cu școala, omul obișnuit, cu resurse limitate, nu are nicio șansă. Însă în educație, avem datoria să încercăm să oferim șanse egale tuturor copiilor.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 19.09.1026

Me Tarzan

---

De când îşi bat gura (de pomană) specialiştii,  cine să-i asculte?

De ce orele la şcoală nu sunt suficiente?

Pentru că nu există metodă, nici interes.

Ora trece, copiii ştiu la ce pagină e lecţia, n-au decât să lucreze acasă. Mno, la ce mai este nevoie de atâţia profesori? Doar totul deja este în manual.

Ce fac elevii la ore, de fapt? Nu mare lucru, doar li se explică semidoct că nu ştiu mai nimic.

Doar de asta se duc la şcoală, ca să demonstreze ce deja ştiau, nu ca să înveţe. Există orele alea la care sunt evaluaţi. Aşa să fie? Nope. Asta ar trebui  de fapt să fie autoevaluare. În special a profesorilor. Atunci e edificator dacă tu, profesore, ţi-ai făcut treaba sau ai ars gazul de pomană pe banii statului. Şi nici măcar nu e cel mai rău lucru. Cei care pierd sunt copiii.

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/exclusiv-psiholog-american-fara-teme-niciun-studiu-nu-a-aratat-ca-e-nevoie-ca-elevii-sa-invete-in-runda-a-doua-dupa-o-zi-la-scoala-535348

O să începi să bâzâi plângăcios că aşa ai făcut şi tu, ajungeai acasă după ore, aruncai ghiozdanul sau rucsacul, mâncai o scovergă şi te năpusteai pe teme. Erou, ce să zic. Şi pentru că ai crescut prost, trebuie să promovezi prostia. Mintea ta se îneacă şi scuipă sânge cănd apar argumente ca cele din filmuleţul de mai sus. La care nu ştiu dacă ai răbdare să te uiţi, pentru eşti acasă, nu la şcoală. Şi pentru că tu ştii mai bine, nu vin verzele astea cu doctorate luate prin cine ştie ce Cambridge să te înveţe pe tine. Păi doar se ştie că ăia de fapt încearcă să distrugă învăţământul românesc. Tot ce publică ăia e menit să se insinueze în media de la noi, care-i platită de Soros, ha!

Mno, cred că deja ţi-au ieşit bube de indignare aşa că te las să de te dai cu cremă de gălbenele şi-ţi urez să prinzi timpurile alea în care o să fii trimis acasă pe motiv că eşti o vită încălţată.

Sursa: micdavinci.wordpress.com

---

CRISTINA TUNEGARU: ”Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc … ”

Generația „Facebook” și istoria

Au curs multe cuvinte tânguitoare despre generațiile.” noi dezamăgitoare, inculte, incapabile să rezolve altceva decât probleme limitate, fără viziune, fără orizonturi culturale, anatema căzând exclusiv asupra tinerilor. E un potențial extraordinar în fiecare generație, pe care școala rămasă în secolul trecut nu poate să-l fructifice. Generația „Facebook” trebuie cucerită, stârnită, atrasă prin poveste, imagine, joc. Viziunea să fie multiplă, abordările ample, discuțiile și interpretările permise, întocmai cum este lumea lor de după încheierea programului, copiii să fie liberi să se exprime. Lumea elevilor de astăzi nu este aceeași cu cea de acum 30 de ani, iar o comparație între generații are în centru școala care pare să nu se fi schimbat prea mult. Împietrită în timp, școala românească ignoră prezentul și impune elevilor să fie după asemănarea înaintașilor, ceea ce este ridicol. În fine, rezultă când și când câteva vârfuri, copii extraordinari care s-ar evidenția în orice context și o sumă de inadaptați autodidacți.

Soluții s-au propus de-a lungul timpului, iar una dintre ele va intra în vigoare din această toamnă. Zâmbesc cu amărăciune la gândul că disciplina gândire critică face parte din trunchiul comun pentru elevii de gimnaziu, deși cred că dezvoltarea acesteia este unul din obiectivele prioritare ale învățământului obligatoriu. Dar am puternice îndoieli că adăugarea unei discipline în aceeași paradigmă tradiționalistă a predării – învățării va corecta o problemă care macină școala românească și care ne face campioni la analfabetismul funcțional. Viziunea adultului este iarăși suprapusă peste psihologia copilului care nu este suficient de format să se educe conștient. Cu alte cuvinte explicându-i copilului ce este gândirea critică și cum funcționează, îi vom face să gândească critic (iată cum trebuie să gândești, gândește!) ? Cred însă că o înnoire a abordării clasice și evadarea din limitarea disciplinelor de astăzi prin realizarea unor programe școlare transdisciplinare ar fi primii pași spre o evoluție a educației românești. Mă voi referi în continuare la una dintre disciplinele umaniste esențiale în dezvoltarea individului care își pune amprenta pe cunoașterea sinelui, a celorlalți, respectiv a lumii, istoria, și care stârnește adeseori discuții referitoare la numărul de ore din trunchiul comun și mai puțin la conținutul programei sau la metodele de predare.

Istoria este necesară și obligatorie în învățământul românesc, căci această disciplină nu are în vedere doar trecutul, ci contexte ale trecutului, iar studierea istoriei atinge și alte discipline, printre care antropologie, etnologie, politologie, sociologie, psihologie, artă etc. Prin studierea istoriei se pot forma competențe extraordinare de-a lungul dezvoltării copilului, prin relevarea motivațiilor ce au generat evenimente trecute, a relațiilor dintre indivizi, prin descrierea societăților la anumite momente istorice, a rațiunilor care au determinat acțiuni, revolte, desfășurări etc. Nu mă refer doar la stăpânirea unor informații, ci formarea capacității de interpretare a evenimentelor, de înțelegere și analiză. Cred că istoria trebuie abordată ca o disciplină complexă, iar viziunea să nu fie exclusiv faptică: pentru a înțelege un eveniment istoric este necesar să cunoaștem relațiile internaționale, viața oamenilor, implicarea lor în societate, relația dintre autorități și populație, resursele disponibile, gradul de dezvoltare tehnologică, momentul cultural și artistic etc.

Încă din școala primară, istoria însemna pentru mine doar o succesiune de întâmplări, înlănțuite logic sau nu, fapte seci, ani de domnie și războaie într-o aglomerare năucitoare, nume greu de pronunțat a căror cunoaștere era importantă în sine; până în ultimul semestru de gimnaziu niciun profesor de istorie nu a vorbit liber în fața clasei; obișnuiți fiind cu imperativul „Scrieți!” premergător dictării, mi-a atras atenția discursul unui nou profesor care ținea să capteze ascultătorul în firele unei povești slab schițate. Abia atunci am intuit bogăția de date care zburase ca vântul pe lângă spiritul meu avid de cunoașterea unor alte lumi. Am realizat curând că aș fi vrut să se apropie de epoca noastră mai mult, să ne vorbească despre anii în care au crescut și s-au format părinții noștri, despre comunism. Îmi doream să cunosc acea lume, relațiile dintre indivizi și atitudinea lor față de străinătate, politică, manifestările lor particulare, întâmplări cotidiene, ce activități distractive preferau, chiar cum se îmbrăcau. Instinctiv, curiozitatea mea pornea de la realitatea din jur, de la cuvintele celor care au trăit în comunism. Despre ei aș fi vrut să aflu mai multe, în orele de istorie. Și am intuit atunci că istoria este disciplina care îmi poate servi elemente fascinante despre oamenii de astăzi care au trăit și s-au format în comunism. Iar când profesorul a scos din buzunarul de la piept o cărticică pe care ne-a frunzărit-o în fața ochilor numind-o Constituția României, școlarul din mine și-a spus uimit:există în realitate și e chiar în fața mea.

Relatarea anterioară arată că orice demers educațional de succes – care să aibă un impact pozitiv asupra elevului – trebuie să pornească de la cunoștințele sale anterioare, de la ceea ce stăpânește elevul, să fructifice deci cunoștințele sale orientând apoi cunoașterea în funcție de obiectivele urmărite. Se cuvine așadar ca și istoria să fie studiată nu ca pe o înșiruire de întâmplări fără legătură cu viață noastră prezentă, ci tocmai încercând să zugrăvim trecutul pornind de la ceea ce îi este cunoscut elevului și cu uneltele familiare acestuia. De aceea, elevul trebuie captat cu povești, istorioare în care să se regăsească și care să-i inspire emoții. Când concurezi cu filme de animație, jocuri colorate și cântate, trebuie să vii cu o prezentare video pe măsură ca să rămâi in mintea elevului. Fiind în mod natural atras de ficțiune, de basm, de alternative la lumea din jur, copilul are o înclinare naturală spre trecut, dacă profesorul reușește să se adapteze la nivelul copiilor, să vorbească pe limba lor. Școala românească se folosește prea puțin de această aptitudine și, din păcate, perspectiva predării aparține exclusiv adultului. Se vorbește cu elevul de 11-14 ani ca și cum acesta ar fi un adult stăpân pe sine și care cunoaște importanța subiectelor discutate în școală, a evenimentelor istorice pe care e gata să le acumuleze cu o grabă incredibilă pentru a deveni o mică enciclopedie.

În experiența mea, m-a surprins în mod neplăcut revolta unor părinți față de profesoara de istorie care lua uneori pauze de la dictare încercând un dialog cu elevii despre subiectul lecției, pornind uneori de la textele unor istorici. Părinții au reclamat că elevii nu sunt evaluați corect și că nu e cazul să judece istoria, ci doar să o cunoască.

În școala de astăzi elevul trebuie încurajat să-și asume un dublu rol, atât spectator, cât și actor, iar comunicarea, indiferent de disciplină, trebuie să fie bilaterală. Pasivitatea impusă elevului altădată de profesori nu își face loc astăzi printre nevoile copilului. El trebuie să fie atras, cucerit și nu urmărit de pedeapsa notei mici. Nu cred că este just să sancționăm tinerii pentru ceea ce sunt și să-i certăm pentru că au mai puține cunoștințe și abilități, ci să încercăm să îi apropiem de istorie prin metode care să le stârnească interesul. Sunt generații asaltate de jocuri, filme, imagini care concurează să le atragă atenția să-i încânte, și tot ceea ce le oferă școală este o dictare anostă, stearpă, privitoare la realități pe care nu le cunosc și cu care nu rezonează.

Autor: Cristina Tunegaru

Sursa: contributors.ro

59 %

Am avut parte de-o ghiceala in cafea si nu-mi mai trebuie in viata mea. Ever!

A fost cu ani in urma, de un Revelion la o cabana in munti. Ninsese 24 de ore continuu. Cu fulgi mari, grei, apoi a pornit si viscolul si s-a oprit doar dimineata. Stihiile se intrecusera pe sine, totul era ireal, nepamantean. Nu-mi putea lua ochii. O lume stralucitoare in care nu puteam aproxima distantele, in care albul pur inghitea sunetele, ma absorbea, ma transforma. Nimeni nu indraznea sa tulbure linistea magica nici macar cu o soapta. Nimeni nu simtea nevoia sa vorbeasca.
– Buna ziua ! Am venit sa va ghicesc in cafea!
Toti am tresarit de parca explodase o butelie langa noi , panicati. Altminteri, tonul fiintei zambarete cu broboada de lana peste caciula de nutrie era blajin.
Nu stiu cum a razbatut prin troienele alea , dat fiind ca satul era la kilometri buni de cabana, dar am pierdut din vedere amanuntul cand femeia s-a oprit in fata mea si m-a privit fix in ochi.
Jur!
Avea doua creaturi verzi in ochi, stralucitoare, care serpuiau, susoteau, descantau…
Cert e ca in urmatoarele minute, toti astreptam cuminti – cu cestile rasturnate conform indicatiilor – sa se scurga zatul.
Si-a inceput distractia…. Auzeam toti tot ce spunea fiecaruia, cu mici exceptii in care , probabil , ghicitoarea noastra analiza imbarligaturile din zat. Eram si curiosi, si zeflemitori, desigur, dar in scurt timp totul a devenit o veselie generala, abia asteptam sa ne vina randul la „citit”. Ghicitoarea noastra era numai zambet, atmosfera placuta, cald, brad, de la bucatarie veneau mirosuri care ne buimaceau stomacul…

Ei… si vine randul desteptaciunii de mine.
Dragii mei, sa-mi stea inima…. Ce-i trasneste prin minte magului cu fusta croita dintr-o patura militara, nu stiu, dar se opreste din ras, isi compune cea mai serioasa mina vazuta de mine pana atunci si-mi spune, in timp ce martienii aia din ochi isi dadeau palme isterici :
– Tu!
Si se holbeaza iar in cana mea.
– Doamne , iarta-ma si pazeste-ma, mare-i Imparatia Ta!- si se uita la mine foarte, dar foarte grav.
Mie incep sa-mi tremure mainile, dau sa rad, dar nu era rasul meu… Ce mai la deal la vale, nici nu-mi mai trebuia ghicit, chiar nu voiam sa mai deschida gura, doar sa ma lase dracului in pace.
Si incepe sa-i turuie… Nu numai ca era 100% corect ce-mi povestea ea despre prezentul meu cu radacini bine infipte trecutul personal… Dar in momentul ala, daca imi spunea sa ma arunc de pe cabana, pe cuvant ca asa faceam, asa de puternic te subjuga femeia aia. M-a lasat masca….

Conform cu ce spunea ea, viitorul meu era unul total nebunesc. Ceva incredibil. Ce o sa fac si nu e bine (mi-am propus sa fentez destinul, dar n-am reusit, s-a intamplat exact cum a spus ghicitoarea)ce o sa fac si e bine, ca-i destin etc. Dar numai asa niste sf-uri de-mi venea sa plang.

Oricum, cert este ca nu-mi amintesc tot ce mi-a povestit ea, decat in exact momentul in care se intampla. Cand nu pot decat sa constat…Ce sens a avut toata tarasenia, m-am intrebat… Pai uite, in ciuda faptului ca am uitat ce mi-a spus, in clipa in care ma trezesc in situatia x, imi amintesc ce urmeaza… Sigur uit dupa un timp, ca doar nu e program… dar ramane un feeling. Un soi de lampa de veghe.
Si de ce v-am povestit asta…
Pentru ca mi-am amintit de intamplare cand am vazut la tv ca unui politician , o vrajitoare i-a spus ca-s 59% sansele ca DNA-ul sa-l inhate. Deci, oameni buni, 59% !!! Not more, not less.
Si ma intreb: de ce nu-si schimba Universitatile astea de la noi profilul, programa etc, ca si-asa nu le mai ia nimeni in considerare, de ce nu devin Universitati de Vrajitorie . Cum ar fi :
1.Facultatea de vraji bune , nivel 1- vraji simple; 15000 de locuri cu plata, 5000 fara plata.
2. Facultatea de vraji bune, nivel 2- invieri, transformari, zane, elfi , spiridusi, musculosi, etc ; 12000 de locuri cu plata, 2000 fara plata.
3. Facultatea de vraji rele, nivel 1-sicane si chestii dureroase gen „iti rup mana si te bat cu ea”;
4. Facultatea de vraji rele, nivel 2- omoruri, transformari, cotoroante si mume, draci, starpituri etc, acelasi numar de locuri,( ca in caz de atac sa existe riposta pe masura).
Apoi masterate, doctorate s.a.m.d.
Cred ca asa s-ar solutiona majoritatea problemelor Romaniei.

Fara reforma in  invatamant, nu iesim situatia asta nenorocita.

RAMONA LOZIANU: „… în câţiva ani, vom avea câteva sute de mii de absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat care nu ştiu să citească şi să socotească. „

România a avut un sistem de învăţământ în care, atunci când un elev/student trecea de la un nivel la altul se ducea la examen cu pixul în buzunar şi cunoştinţele în cap.

Cei care scoteau celor mai bune rezultate reuşeau… Nu conta dacă în catalog scria că eşti elev de nota cinci sau şase, dacă la examen scoteai o notă mai mare decât unul care avea note doar de nouă şi zece pentru că era pila tovarăşului Importantu’, tu treceai examenul, el ba.

Sita cernea şi valorile adevărate se cerneau.

Acum, dacă X este fiul directorului de la liceul din Crăcănaţii din Deal şi va pleca din liceu doar cu medii de zece dar e un imbecil cae abia îşi poate scrie numele, va pleca din start cu un avantaj greu de recuperat în faţa unui elev care a fost la un liceu unde s-a făcut şcoală nu glumă şi unde profesorii erau extrem de severi. Nu va conta că elevul care vine de la un liceu de mare tradiţie ştie mult mai multe decât fiul directrului de care pomeneam… contează doar notele pe care le-a o bţinutcjiar dacă, poate nici nu a dat pe la şcoală.

După Loviluţia din Decembrie s-au perindat o turmă de căcănari cu pretenţia de a schimba ceva în sistemul de învăţământ.

Acest sistem a ajuns să arate ca o haină veche pe care fiecare nou ministru a cusut petice făcute din materiale mai multsau mai puţin valoroase fiecare, dar diferite unul de altul ca şi culoare şi textură încât haina a început să arate precum haina unui clovn pensionat… E normal ca şcoala românească să scoată tâmpiţi…

Păcatul mare este că asta va continua şi, poate, într-o zi ne vom trezi că regretăm  că nici măcar tâmpiţi nu mai scoate … întotdeauna se poate şi mai rău…

Ramona Lozianu, la 09.07.2014 scrie în Gândul:

Bac pentru loaze. De ce nu şi doctorat?

 

Ramona Lozianu

Elevii care intră la liceu după ce la Evaluarea Naţională au luat nota 1 şi la română, şi la matematică, după ce în cei patru ani de gimnaziu au trecut la limită nu au nevoie de o diplomă de bacalaureat pusă în braţe cu orice preţ prin organizarea unei sesiuni speciale. Ei au nevoie de un sistem mai inteligent decât ei care să-i ajute să-şi găsească drumul în acele situaţii în care familia nu ştie sau nu are cu ce să le fie de folos. Altfel, în câţiva ani, vom avea câteva sute de mii de absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat care nu ştiu să citească.

După 4 ani în care doar unul din doi absolvenţi de liceu a luat bacalaureatul, iar ministerul Educaţiei a numărat până acum peste 200.000 de tineri în această situaţie, care se adaugă celor care nu au promovat examenul sau nu s-au înscris deloc anul acesta, guvernul Ponta a dat o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea Educaţiei – nimeni nu mai ştie exact pentru a câta oară – şi prin care şi-a propus să îmblânzească “jungla” în care s-a transformat şcoala românească.

Iar pentru asta vrea să organizeze o a treia sesiune de bac şi cursuri de pregătire plătite de la buget sau din alte surse pentru cei care au intrat la liceu cu medii de 2 sau de 3, care timp de patru ani nu au învăţat nimic şi pentru care nu sunt suficiente două şanse pe an pentru a promova acest examen. Chiar dacă subiectele sunt de nivel mediu şi profesorii susţin că era nevoie doar de prezenţă la ore şi de puţină implicare pentru a-l promova din prima, ei au nevoie şi de a treia şansă. Cu siguranţă şi de a patra, doar că nu sunt suficiente zile într-un an.

Măsura izvorăşte dintr-o filozofie de grup – dacă nu cumva Victor Ponta nu foloseşte pluralul majestăţii atunci când explică de ce modificările aduse Legii Educaţiei sunt “bune şi binevenite”- în care noţiuni ca performanţă şi respect pentru munca elevilor care au reuşit să ia acest examen şi pentru profesorii care îi pregătesc nu şi-au găsit locul.    

“Noi avem o altă concepţie. Nu credem că şcoala românească trebuie să fie o junglă în care doar cei puternici supravieţuiesc. Cred în această idee, în care şi cei mai buni să fie recompensaţi, dar şi cei mai slabi să fie ajutaţi să fie mai buni. Din punctul meu de vedere, modificările la Legea Educaţiei sunt bune şi binevenite”, a spus Ponta în şedinţa de Guvern de miercuri.

Într-adevăr, cei mai buni trebuie recompensaţi, aşa cum premierul a anunţat deja că o va face, dar mai ales motivaţi să rămână în ţară, mi-aş permite să adaug, pentru că mulţi dintre ei nu vor mai fi în ţară din toamnă. Iar cei mai slabi trebuie ajutaţi să fie mai buni, dar acolo unde se poate şi unde capacitatea lor intelectuală le-o permite.

Elevii care intră la liceu după ce la Evaluarea Naţională au luat nota 1 şi la română, şi la matematică, după ce în cei patru ani de gimnaziu au trecut la limită – pentru că ei sunt cei care de obicei nu promovează – nu au nevoie de o diplomă de bacalaureat pusă în braţe cu orice preţ prin organizarea unei sesiuni speciale. Cei care pot şi îşi doresc să ia acest examen o pot face în cele două sesiuni deja existente. Un bărbat de 55 de ani din Focşani şi o femeie de 35 de ani din Galaţiau demonstrat anul acesta că se poate, şi nu oricum, ci cu note foarte mari. 

Elevii care nu pot sau nu vor să dea şi să ia acest examen au nevoie de un sistem mai inteligent decât ei care să-i ajute să-şi găsească drumul în acele situaţii în care familia nu ştie sau nu are cu ce să le fie de folos. Altfel, în câţiva ani, vom avea câteva sute de mii de absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat care nu ştiu să citească şi să socotească. La ce ne va folosi? 

Atâta vreme cât examenul de bacalaureat rămâne un paşaport pentru studiile superioare, nu văd motivul pentru care toată lumea trebuie să-l promoveze. Poate chiar ar trebui ridicat puţin nivelul de dificultate, având în vedere că media 6 la bacalaureat poate echivala cu o admitere la facultate. Cel puţin la una particulară. Sau poate tocmai aceasta este motivaţia acestei sesiuni speciale. Resuscitarea universităţilor particulare care în ultimii ani şi-au pierdut clienţii. Vorbim de peste 200.000 de posibili studenţi.  

Iar de la absolvirea unei facultăţi până la obţinerea unui doctorat nu ar mai fi decât foarte puţin. Mai ales acum că studiile doctorale se pot face la “la frecvenţă redusă”, graţie unei alte modificări a Legii Educaţiei. Este şi aceasta tot o măsura prin care cei mai slabi sunt ajutaţi să devină mai buni, nu? Pe domnul Ponta însă nu-l putem contrazice în materie de doctorate. 

Autor: Ramona Lozianu

Sursa: gandul.info

RALUCA TURCAN: „…o simplă modificare a paragrafului din LEN (Legea Educaţiei Naţionale), privind admiterea, cum dorește d-na Andronescu, nu e suficientă.”

Şcoala românească a pierdut esenţa sensului existenţei sale.

Nimeni nu o să mă poată lămuri că rostul şcolii este să adune la un loc progeniturile boborului şi să îi ţină acolo cât sunt părinţii la serviciu. Nu. Rostul şcolii este ca absolvenii unei şcoli să acumuleze nişte cunoştiinţe pe care nu le pot obţine altfel, cunoştiinţe care să ăi ajute să îşi facă un drum în viaţă. 

Dacă ai făcut  să zicem Geografia, ai avut doar zece pe linie, ai terminat cu zece, ai doctorate făcute de alţii şi dacă habar n-ai ce sunt alea puncte cardinale ori cum se numeşte ţara de pe malul Mării Negre şi se învecinează cu Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Ungaria ţi-ai pierdut vremea degeaba… 

De fapt contează cunoştiinţele cu care rămâi în cap nu ce note ai avut.  Note poţi obţine şi fiind fiul domnului Cineva .. le poţi şi cumpăra … cunoştinţe ai doar dacă mai şi înveţi între două chefuri… 

De foarte mult timp spun că învăţământul cu admiteri la diferite nivele, liceu, facultate, etc sunt preferabile în România altor sisteme…

De exemplu sistemul de admitere la facultate unde să conteze notele de la Bacalaureat sau medii din timpul liceului cu note primite pe parcurs.

Din mai multe motive. Niciodată un elev de la un liceu de mare tradiţie unde sunt profesori extrem de exigenţi, nu va avea  note destul de bune ca să concureze cu unii care au absolvit un liceu din o localitate uitată de Dumnezeu, cu profesori blazaţi şi elevi care au trecut clasa doar pentru că s-au dus la şcoală cel puţin la fel de mult cât au stat în crâşmă.

Ce folos are dacă eşti, să zicem, fiul unui profesor din acel liceu şi ai primit doar note mari şi foarte mari lucru care te aşează în poziţie privilegiată deşi tu nu ştii toate literele din alfabet iar dacă cineva ţi-a spus că a văzut că „mă-ta” are cratimă îi bagi brişca-n maţe că vorbeşte urât de cea care te-a crescut … neştiind evident ce-i aia cratimă…

Dacă vor conta doar notele de la examen, de fapt se va face verificarea supremă: „Cu ce a rămas animalul în cap după doişpe ani de şcoală?” 

Este pentru prima dată când văd un politician care vorbeşte la modul serios despre reintroducerea admiterii ca modalitate de a trece de la un nivel şcolar la altul .

Doamna deputat Raluca Turcan publică un astfel de articol … E drept, cam subţirel, dar tot e mai mult decât nimic… Cred că ar trebui ca nota de admitere să fie, cu excepţia anumitor condiţii puse la  înscriere… 

PSD își recunoaște eșecul în domeniul educației.

Dna. Andronescu arată că ea conduce ministerul!

Pe fondul presiunii publice cauzate de scandalurile de corupție de la bacalaureatul din acest an, PSD e acum nevoit să își recunoască eșecul. De dragul imaginii, inamicul nr.1 al reformei în educație, dna. Andronescu, anunță total neconvingător că trece de partea reformei.

Un alt gest propagandistic care arată improvizația care a caracterizat dintotdeauna politica PSD în domeniul educației.

PDL a susținut revenirea la examenul de admitere la facultate, dar ea trebuie să se producă îmbunătățind finanțarea învățământului universitar.

PDL a susținut revenirea la examenul de admitere la liceu, chiar si cu menținerea unui procent redus din notele de la gimnaziu. Dar pentru a avea relevanţă şi a constitui o măsură de creştere a performanţei prin competiţie, învăţământul gimnazial trebuie să ofere: evaluarea corectă a aptitudinilor; ghidarea copiilor spre forma de învăţământ cea mai potrivită; şanse egale la educaţie prin respectarea drepturilor elevilor în baza legii, cum ar fi decontarea transportului; motivarea profesorilor în funcție de performanţă.

Din aceste motive, o simplă modificare a paragrafului din LEN, privind admiterea, cum dorește dna. Andronescu, nu e suficientă.

Nu ar face decât să cârpească un sistem care a fost afectat negativ de interesele electorale ale PSD sau de scandalurile cauzate de proasta gestionare a domeniului. Imaginea nu poate ține loc de politici coerente!

Autor: Raluca Turcan

Sursa: turcanraluca.ro

Bilanţul primei zile de examen la probele scrise de bacalaureat: Bacalaureat cu suspiciuni severe de fraudă…

Bacalaureat cu suspiciuni severe de fraudă, proceduri ignorate, reacţii pe fond întârziate, spectacol, goana după statistici pozitive!

Acesta pare sa fie bilanţul primei zile de examen la probele scrise de bacalaureat.

Ministerul contrazice Parchetul şi spune că nu sunt indicii ca proba de limbă română să fie anulată.

Reacţia PDL cu privire la reluarea probei de limbă şi literatură româna trebuie privita realist şi argumentat. Noi am făcut această solicitare cu menţiunea clară că se impune reluarea probei DACĂ scurgerea de informații SE CONFIRMĂ. Răspunsul exact, după o intervenție a parchetului, îl dă Parchetul.

Scurgeri de informații pe un site național înseamnă fraudă naţională. Frauda naţională, în baza regulamentului de organizare a BAC, presupune reluarea probei. De altfel, regulamentul de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede proceduri clare pentru situaţiile de fraudă: eliminare din examen a elevilor sau reluarea probei (la nivel național sau doar în centrul afectat).

Nu e nimeni fericit să se ajungă la reluarea probei, însă orice om preocupat de situaţia sistemului de educaţie trebuie să fie preocupat de câteva lucruri:

1. evaluări corecte pentru TOȚI elevii;

2. asigurarea şanselor egale la învăţământ de calitate şi evaluări corecte pentru toți elevii;

3. rezultate care să reflecte competenţa şi performanţa;

4. ierarhii pe baza de competenţă.

Acestea sunt cerinţe generale în orice societate democratică, care urmărește performanţa şi competenţa.

Romania e pe primul loc la analfabetism în UE.

Într-un studiu internaţional, 50% dintre absolvenții de clasa a VIII-a sunt analfabeţi funcţional, adică știu să citească dar nu știu să prelucreze informaţiile citite.

Doar după acești doi indicatori merită să abordăm subiectul responsabil, fără patimă sau politicianism ieftin. Avem datoria UNOR EXAMENE CORECTE, care să reflecte nivelul de competenţă.

România are nevoie de învăţământ profesional pentru a da buni muncitori, nu de un debuşeu pentru cei care înregistrează un eşec la alte forme de evaluare.

O diplomă de bacalaureat trebuie să reflecte însă în mod REAL nivelul de cunoştinţe şi competenţe dobândit în perioada studiilor preuniversitare.

Ministerul trebuie să aibă luciditatea de a nu muşamaliza cazul, să nu ascundă gunoiul sub preş. Lipsa de performanta si competenta ne costă generaţii întregi rămase în urmă.

Autor: Raluca Turcan

Sursa: turcanraluca.ro

Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, despre Premierul Ponta: „nu are niciun fel de viziune cu privire la învăţământul românesc”

 

Aflat la la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu cu ocazia deschiderii noului an școlar, premierul Victor Ponta, după ce i-a măgulit pe cei prezenți spunând cât de onorat se simte să să participe la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu şi le-a urat succes tuturor elevilor, „începând cu faimoasa clasă pregătitoare”. Potrivit acestuia, copiii din clasa zero trebuie să rămână încă un an la grădiniţă, iar când vin la şcoală „să fie cât mai bine pregătiţi”.

„Pentru mine e o mare onoare şi placere, ca în fiecare an de altfel, să fiu la Târgu Jiu, la deschiderea anului şcolar. Este o plăcere şi vreau să le urez succes în primul rând tuturor elevilor, începând cu faimoasa clasă pregătitoare pe care de anul viitor o văd necesară şi utilă în cadrul grădiniţei şi nu în cadrul şcolii. Cred că ne-am grăbit puţin şi am dat multe bătăi de cap părinţilor cu această clasă pregătitoare, cred că cei mai mici trebuie să rămână încă un an acolo unde au început grădiniţa, după care, când vin la şcoală, să fie cât mai bine pregătiţi”, a declarat premierul.

„Sunt absolut convins că în România şi în lumea în care trăim fără a avea o şcoală performantă niciunul dintre aceşti copii nu are o şansă adevărată în viaţă. Aseară băiatul meu mă întreba dacă nu pot să amân şcoala cu o săptâmână sau două şi i-am spus că dacă îşi doreşte cu adevărat putem să o amânăm de tot sau să nu mai meargă deloc, dar l-am întrebat ce face fără şi a spus da, ai dreptate trebuie să merg la şcoală”, a mai afirmat premierul.

În replică, doamna Raluca Turcan, Vicepreşedintele PDL  a declarat, marţi, că Victor Ponta „continuă zăpăceala din sistemul de învăţământ” prin anunţul legat de clasa pregătitoare, ea precizând că premierul arată că „nu are niciun fel de viziune cu privire la învăţământul românesc”.

„Anunţul făcut de domnul Ponta demonstrează că domnul Ponta nu ştie ce spune. Faptul că Victor Ponta, acum, vorbeşte despre desfiinţarea clasei pregătitoare şi trecerea din nou la grădiniţă demonstrează faptul că Victor Ponta nu înţelege ce se întâmplă la anul cu copiii care doresc să intre în grădiniţă, pentru că nu vor mai avea locuri şi, în acelaşi timp ce se întâmplă cu învăţătorii care conduc acum clasa a IV-a. Nu vor mai avea clasă, pentru că nu va mai veni o nouă generaţie la şcoală. Ce se întâmplă cu mobilierul achiziţionat, ce se întâmplă cu perfecţionarea cadrelor didactice?”, a spus Raluca Turcan înainte de şedinţa BPN a PDL.

Să mă ierte doamna Turcan, dar Premierul Ponta nu prea are nici un fel de viziune despre ceva. La el totul se reduce la calcul electoral, orice discurs sau declarație a lui mustește de populism și duplicitarism. 

Faptul că Ponta e de fapt cam hăbăuc și infantil  de felul lui nu cred că mai trebuie să spunem, e cam ca și cum ai repeta la nesfârșit că Ponta nu a fost în stare măcar o mașină de raliu să conducă, motiv pentru care făcea pe secretara de șofer chiar și când se răsturna… cum naiba să conducă un Guvern cu tot ce implică asta?