Se întorc păsările călătoare? … Fugarii Alina Bica și Ioan Bene, arestați în Italia, vor fi repatriați.

Potrivit unui comunicat al conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), fosta șefă a DIICOT a fost arestată în Italia și urmează a fi adusă în România, conform unui articol publicat de ediția online a publicației ”Universul” la 10 iulie 2020.

Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, a anunțat că în Italia a fost arestată Alina Bica împreună cu omul de afaceri Ioan Bene.  Bica a fost condamnată definitiv în noiembrie 2019 la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica, fugară din România, a fost dată în urmărire internațională pentru executarea pedepsei, conform procedurii.

Ioan Bene este un om de afaceri din Cluj Napoca, condamnat în 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și își executa pedeapsa în Italia, conform legilor din această țară, în libertate supravegheată.

” În urma cooperării polițienești internaționale, precum și a bunei relații instiuționale între ministrul afacerilor interne din Romania și ministrul de interne italian, în această seară, colegii din Italia au identificat și reținut doi urmăriți internațional:

1. BICA Alina Mihaela, urmarită internațional în baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru favorizarea făptuitorului. Aceasta are de executat 4 ani închisoare.

2. BENE Ioan, urmărit internațional în baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru fals sub inscrisuri sub semnatura privată, dare de mită, evaziune fiscală. Acesta are de executat 6 ani și 2 luni inchisoare.

Cei 2 urmăriți internațional sunt în custodia autorităților din Italia, urmând a fi prezentați unei instanțe pentru a dispune asupra executării Mandatelor Europene de Arestare și asupra predării către România.

Alte detalii, cu privire la operațiunea din această seara, nu pot fi făcute publice, în acest moment, procedurile judiciare fiind încă în derulare.
Multumim tuturor partenerilor instituționali pentru sprijinul acordat în acest caz.
Asigur cetățenii că Poliția Română va continua activitatea de depistare a tuturor persoanelor care se sustrag. Este doar o chestiune de timp, până îi vom aduce acasă.” – se spune în comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis suspendarea judecării în apel a procesului ANRP – Alina Bica, până când Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se va pronunța asupra unor sesizări privind aplicarea deciziei CCR de rejudecare a unor dosare de corupţie, scrie Agerpres. În acest dosar, fosta șefă a DIICOT – fugară din România – a fost achitată în prima instanță, dar are o condamnare definitivă la 4 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.
Din luna aprilie 2019, instanţa supremă a trimis mai multe sesizări la CJUE cu privire la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare de corupţie, deoarece completurile de trei judecători nu ar fi fost specializate.
De asemenea, judecătorii au suspendat judecarea mai multor dosare de corupţie, printre care cele în care sunt acuzaţi Elena Udrea, Victor Ponta, Darius Vâlcov, Constantin Niţă, Traian Berbeceanu, până când CJUE va da o soluţie în acest caz.
În iunie 2018, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost achitată în dosarul ANRP pentru luare de mită şi abuz în serviciu. În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare pentru trafic de influenţă, iar fiul acestuia, Alin Cocoş, a fost achitat. Dorin Cocoş trebuie să plătească daune de 19 milioane euro.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.
Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul ”RAFO”, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

”Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse” –  informa DNA într-un comunicat.

ANA BIRCHALL, fost ministru al Justiției. posta la 10 iulie pe contul său de Facebook:

Bravo politiei romane, bravo politiei italiene! Stiu cate eforturi am facut ca sa se deblocheze si sa se avanseze cu fiecare procedura de extradare, cu punerea in aplicare a mandatului european de arestare etc. Tocmai de aceea le sunt si asa de „draga”😂. Pai cum sa nu ii fiu „draga”lui Popoviciu, de exemplu, cand pe mandatul meu de ministru al justitiei am castigat impotriva lui in prima instanta din UK si este doar o chestiune de timp pana cand va fi adus acasa sa execute pedeapsa pentru care este condamnat. Poți fugi, dar nu te poți ascunde la nesfarsit!😜 Asa cum am mai spus, cooperarea si dialogul bilateral poate ajuta extrem de mult in astfel de cazuri. Hai cu toti fugarii acasa ca prea rad in nas romanilor cinstiti si statului roman… si da trebuie recuperat fiecare leu furat statului roman! Dati share oameni buni, ca sa stie adevarul fiecare roman cinstit!

IOANA PETRESCU despre legea defăimării și despre pericolele externe pe care nu le vedem din cauza cancanurilor interne

Fostul ministru de Finanțe din vremea lui Victor Ponta, Ioana Petrescu protagonista scenei de la Cotroceni când T. Băsescu a întrebat-o ce este MTO și ea a rămas cam la fel de năucă precum prințesa care află că iar e însărcinată și, ca de obicei, nu știe cu cine, a reacționat în legătură cu declarația lui Liviu Dragnea legată de necesitatea de a se face o lege împotriva celor care defăimează România.

Ea spune pe contul său de Facebook (cf stiripesurse.ro ) că este de acord că avem o problemă cu unii români care defăimează țara în afară, însă totodată o lege precum cea propusă de Dragnea nu este o soluție la această problemă, deoarece s-ar îngrădi libertatea de exprimare.

„Sunt de acord ca avem o problema cu unii romani care defăimează tara in afara, mințind sau spălând rufele murdare in spațiul internațional. Asta nu prea se întâmpla in alte tari. Nu se întâmpla pentru ca opinia publica si votanții de pe alte meleaguri sancționează drastic astfel de devieri comportamentale in spațiul internațional. De exemplu, am fost invitata sa vorbesc la ONU despre experiența de la Finanțe si am ales sa vorbesc despre lucrurile pozitive pe care le-am făcut la ANAF. Acelasi lucru l-au făcut si reprezentații a peste 100 de tari participante. Nu pentru ca nu ar fi fost probleme la noi sau in alte tari, ci pentru ca rufele murdare nu se spală in public.

Însă o lege precum cea propusă de Liviu Dragnea NU este o soluție la acesta problema. Mai degraba, o astfel de reglementare creează o alta problema, mult mai mare: îngrădirea liberei exprimări. O astfel de lege ar fi un prim pas către pierderea drepturilor pe care tara noastră le-a dobândit dupa 1989. Nu trebuie sa lăsam PSD-ul lui Liviu Dragnea sa facă asta. Daca ii lăsam, ne vom trezi la un moment dat ca e prea târziu si suntem deja intr-un regim totalitar.”, scrie Ioana Petrescu, pe Facebook.

De asemenea, la 17 Martie 2018, pe siteul personal ioanapetrescu.ro fostul ministru vorbește despre faptul din cauza cancanurilor interne românii nu mai observă pericolele externe.

Privind la cancanurile interne, nu mai vedem pericolele externe

Între discuțiile despre congresul lui Liviu Dragnea și presupusa poza a Codruței Koveși – scrie Ioana Petrescu pe siteul său – din interviurile lui Sebastian Ghiță, pare că nici nu observăm câteva evenimente majore internaționale care pot afecta economia României. Voi aminti trei dintre ele și cele mai îngrijorătoare.

Donald Trump a decis să înceapă un război comercial

Mai exact, președintele american dorește să impună tarife de 10 la sută pe aluminiu și de 25 la sută la oțel. În cazul în care UE nu va fi exceptată de la aceste tarife, Bruxelles s-a pregătit deja să retalieze cu o listă 200 de posibile produse pe care le importă din SUA și la care ar dori, la rândul ei, să aplice tarife. Din acel moment,  ne putem imagina cum SUA va impune tarife pe alte bunuri pe care le importă din UE, iar războiul comercial va fi în plin toi.

Situația e destul de gravă. Robert Shiller, laureatul premiului Nobel pentru economie și profesor la universitatea Yale, spune că tarifele lui Trump reprezintă abia o primă lovitură într-un război comercial și că efectele disruptive se vor resimți imediat la nivel mondial. Acesta compară situația de azi cu începuturile marii depresiuni economice din 1930 când companiile străine au amânat investițiile în SUA exact din cauza impunerii unor tarife de 25 la sută pe oțel și 10 la sută pe aluminiu.

Și noi putem fi afectați de aceste eventuale măsuri internaționale dacă pe lista de produse pe care se vor impune tarife vor intra și cele pe care le exportam în SUA sau dacă această listă va cuprinde și componentele produse în România pentru bunuri care sunt destinate  exportului în SUA. În primele 11 luni ale anului 2017, conform ultimelor cifre publicate de INS, din totalul exporturilor românești,  28,5% reprezintă mașini și dispozitive mecanice, 18% mijloace de transport și 12,5% sunt materiale de construcții și mobilier.

Așadar, ar cam fi motive de îngrijorare. De exemplu, dacă SUA va impune tarife pentru mașinile germane pentru care noi producem piese, indirect,  România va fi afectată prin scăderea exporturilor către Germania și, implicit, prin scăderea numărului de locuri de muncă.

Sau dacă SUA, de exemplu, vor impune tarife mai mari pentru mobilierul importat din UE,  România va fi afectată de data asta în mod direct pentru că avem firme românești care exportă mobilă în SUA. Rămâne de văzut câte victime va face acest război comercial, dar efectele nu pot fi decât negative pentru exporturile românești, pentru numărul locurilor de muncă de la noi și pentru sumele colectate la bugetul de stat de la firmele românești care, în aceste condiții, vor plăti mai puține taxe pe profit și mai puține asigurări sociale pentru angajați.

Posibila taxare a companiilor IT pe teritoriul UE

O altă inițiativă neinspirată care ar putea afecta și România este intenția autorităților de la Bruxelles de a impune o taxa de 3 la sută pe veniturile companiilor digitale precum Google, Apple și Facebook. Mai exact, nu se va taxa profitul, ci cât încasează aceste companii din publicitate, taxele plătite de abonați pentru anumite servicii digitale sau din venituri obținute din vânzarea datelor personale unor terți. O astfel de taxă ar afecta în jur de 100 de companii digitale, conform oficialilor europeni. E adevărat că aceste companii se folosesc de prețurile de transfer și plătesc puține taxe. Comisia Europeană estimează impozitele plătite în UE de aceste companii sunt doar pentru aproximativ 9 la sută din profit. Însă, introducerea unei taxe pe cifra de afaceri nu e o soluție. Din păcate, în acest fel, Bruxelles omoară exact gâsca de unde își procură ouăle. UE nu va mai fi atractivă pentru aceste companii și atunci Europa nu va mai beneficia nici de know-how-ul american, nici de angajările în cadrul acestor companii și nici de taxele pe care le plăteau până acum. Cu siguranță, UE nu va beneficia de taxe în plus pentru că aceste companii se pot reloca în alte parți ale lumii, unde nu există această taxă de 3 la suta!

Evident, și România poate fi afectată indirect de această măsură. Industria de IT de la noi, din păcate, se bazează mai puțin pe companiile românești și mai mult pe cele străine. Conform studiului „Capitalul privat romanesc” publicat de Ziarul Financiar, 62% dintre firmele care fac activități de servicii in tehnologia informației în România sunt străine. Dacă aceste mari companii digitale internaționale decid că țările din UE nu mai sunt atractive din cauza taxării impuse pe cifra de afaceri și vor decide să plece, profesioniștii români din IT care lucrează acum pentru ei vor fi afectați. Să nu uitam că sectorul de IT și comunicații este unul dintre motoarele importante ale creșterii economice din România, care a contribuit anul trecut cu 0,6 la sută la avansul PIB-ului de 7 la sută, conform INS. Cum, din păcate, sunt puține firme românești mari în domeniul IT, dacă marile companii internaționale pleacă, firmele românești nu vor putea absorbi toți lucrătorii de IT rămași pe dinafară. De aici ne putem aștepta la șomaj și la o scădere a colectărilor la buget,  atât pe impozitele pe profit cât și pe asigurările sociale ale personalului care va rămâne fără locuri de muncă.

Posibilele efecte economice după alegerile din Italia

Ultima amenințare, dar nu cea mai puțin importantă,  e generată de rezultatele alegerilor din Italia. Deocamdată nu exista o alianță câștigătoare. Două partide au luat scoruri mai bune: Cinci Stele a luat 32 la sută și Liga Nord 18 la sută. Cele două nu au prea multe în comun că ideologie, cu excepția unui naționalism economic și dispreț profund pentru regulile UE. Incapacitatea de a face un guvern poate duce la o instabilitate politică pe care o vom resimți și noi în mod indirect, prin fluctuații ale cursului euro.

Mai problematică este economia Italiei. Dacă cele doua partide își pun în aplicare promisiunile extravagante din campanie, Italia va avea mari probleme economice pe fondul unor dificultăți financiare existente: sustenabilitatea sistemului bancar italian și datoria publică uriașă de 134% din PIB. De exemplu, numai reforma impozitului pe venit propusă de 5 Stele in campanie ar costa în jur de 20 miliarde de euro, conform analistilor de la FxStreet. De ce ar trebui să fie România  îngrijorată pentru asta?  În primul rând, o cădere a economiei Italiei va trage în jos întreaga UE. Dacă criza din Grecia a provocat valuri în UE, Italia va provoca un tsunami pentru că Italia este a treia cea mai mare economie din UE.

În al doilea rând, problemele economice create de instabilitate și posibile măsuri naționaliste pot afecta românii care muncesc în Italia și nu numai. Legăturile noastre economice cu Italia sunt puternice: Italia este partenerul numărul 2 de export, reprezentând 11,2% din toate exporturile României și al doilea partener al țării noastre la import,  reprezentând 10,1% din toate importurile, conform INS. Este, de asemenea,  a șasea țară ca investiții străine directe în România în 2016, cu 4,4 miliarde de euro investite la noi. O destabilizare a Italiei se va propaga și în  România și va fi resimțită prin afectarea relațiilor comerciale și reducerea investițiilor.

Nu este cazul să ne panicăm, însă nu trebuie nici să ignoram aceste posibile probleme. Ce putem face?

România își poate exprima ferm poziția prin care se opune intențiilor de se a introduce tarife. Ar trebui să declare o poziție identică și față de taxa de 3 la sută pentru companiile IT. Chiar dacă nu este clar că avem o voce atât de importantă în UE, putem însă influența decizia finală legată de taxa de 3 la suta, pentru că toate 28 de țări membre trebuie să fie de acord ca această propunere să devina lege. Autoritățile române au datoria să-și exprime poziția în interesul cetățenilor lor.  Pe termen mediu, ar fi bine să adoptam politici de încurajare a companiilor românești de IT, astfel încât să nu ne mai bazam în așa de mare măsură pe cele străine, mai ales pentru că este vorba de un sector important pentru economia românească. Pentru al treilea pericol care poate fi generat de o eventuală destabilizare a Italiei, singurul lucru pe care îl putem face acum este să avem grija că economia noastră să fie robustă, să ținem la cote cât mai mici atât deficitul, cât și datoria publică, astfel încât, în cazul unei crize economice, să ne putem finanța cheltuielile la care ne-am antamat în perioada de creștere economică.

Autor: Ioana Petrescu

Sursa: ioanapetrescu.ro

Modul în care ineptul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost primit în Italia, e o neghiobie fără seamăn, o expresie a laşităţii europene

Una din marile inepţii ale acestui început de mileniu este modul în care italienii l-au primit pe preşedintele iranian.

Faptul ai multe statui antice nud  au fost acoperite doar pentru a nu jigni tabuurile uni imbecil ca preşedintele iranian, Hassan Rohani, în Italia, mi se pare o neghiobie fără seamăn. Adică să îţi acoperi valori care fac parte integrantă din cultura europeană  doar pentru că idiotul s-ar putea simţi jignit? Asta e absolut inadmisibil în 2016. Dacă e cretin şi nu poate să accepte valorile celorlalţi să stea dracului acasă …

Cred că asta ne arată cumva şi modul cretin în care vestul îi primeşte pe musulmani. 

Dacă ei, musulmanii sunt incapabili să accepte valorile unei ţări nonmusulmane oare cum se comportă când un nommusulman îi vizitează la ei acasă? Îşi acopere ei, cumva, femeile cu faţa acoperită? Opresc execuţiile publice? Pun panouri în faţa moscheilor? Tare mă îndoiesc …

De ce ar trebui să le tolerăm noi inepţiile când ai nu ne acceptă valorile? Pentru nişte petrol care lor le aduce nişte bani care vor ajunge să finanţele organizaţii care bin  apoi şi ne dau cu bombardeaua în cap?

Statuia acoperită care ne-a lăsat descoperiți.

Câteva reflecții pe marginea a ceea ce (mai) înseamnă să fii occidental

Blestemul şi binecuvântarea omului de azi este imposibilitatea de a se sustrage alegerii. Nu alegem pentru că suntem, cu toţii, nişte caractere selective, alegem fiindcă nu avem încotro. Sau, mai degrabă, înşfăcăm. Exact ca în cazul atitudinii faţă de hrană, unde eleganţa unui prânz rafinat se precipită, astăzi, într-o vulgară, aproape scabroasă “haleală” la-ntâmplare şi de-a-mpicioarelea, astăzi alegem repede şi mult. Ne năpustim în bâlciul opţiunilor dintr-un fel de simţire monstruoasă şi de vedere enormă fără a ne lua răgazul redimensionării nevoii (aducerii ei, adică, de la nivelul poftei ahtiate la stabilitatea trebuinţei asumate). Alegerea este supraponderală, rezultatul său rămâne, însă, unul costeliv.

La ezitări, cumpătări şi cumpăniri am renunţat cu toţii fiindcă dacă le-am da curs, ne-am ieși din ritm. N-am mai fi “pe val”. Cu capacitatea ori mai bine zis cu reflexul de a alege repede şi bine, nu s-au născut mulţi. Pentru majoritatea oamenilor, a reflecta la “calea de urmat” este cel mult un exerciţiu crispat, efectuat şcolăreşte sub presiunea vreunuicoacher angajat de șefi pentru domesticirea angajaților.

Dacă în societățile tradiționale alegerile personale erau neimperative şi relativ puţine la număr, societatea contemporană s-a ridicat, se știe preabine, pe uriaşa forţă socio-politică (și culturală) a alegerii. Alegem de dimineața până seara. Refuzul de a alege atrage după sine descalificarea din cursă. Atletismul social nu e opțional.

De bună seamă, atunci, că mersul sau ne-mersul la biserică, mâncatul cu sau fără carne, căsătoria cu vreun domn sau vreo doamnă, bumbacul ecologic sau pielea de șarpe, devin, toate, nişte libertăţi precare (așa le numea, dacă nu mă înșeală memoria, Ulrich Beck), nişte provocări conjuncturale.

Provocarea creează – ilustru şi perfid – iluzia libertăţii. “Să încerc, să nu încerc?“ Ce avem, de fapt, în față este o sărmană ipostază a eliberării euforice care însoţeşte, inerent, trecerea de la o deprindere la alta. Este vorba de acel moment în care simți cum te roade, plăcut, curiozitatea de a încerca “și asta”; după consumarea fazei incipiente, alegerea tocmai făcută se descompune lesne în acţiuni împovărătoare, flaşte care nu numai că nu au nimic dezrobitor în ele, dar întruchipează opusul însuşi al libertăţii.

Paradoxul într-o societate construită pe inestimabila valoare a libertăţii alegerii este că, mult prea adesea, această valoare ajunge să nu mai valoreze mare lucru. Omul, dator sieşi cu împlinirea socială, presat, adică, de datoria de a deveni “cineva”, se jetfeşte pe sine pe altarul unor opţiuni care, deşi ale sale, nu au nimic din solemnitatea unor convingeri. Devenită insignifiantă, alegerea reprezintă astăzi ipostaza cea mai convingătoare a impotenţei cognitive şi emoţionale a oamenilor de a lua asupra lor propriile preocupări.

Să zicem că un ins neconvins de propriile-i opțiuni dă nas în nas cu un alt ins, să zicem, musulman, a cărui unică preocupare este propriul angajament religios, total și absolut. Inevitabil, primul se simte intimidat de al doilea.

Ne-am obișnuit (sau am fost obișnuiți) să ne abținem de la angajamente totale. Firește că așa și trebuie să fie!

Sincretismul spiritual cotidian, tehnicile de self-fulfillment, exercițiile de mindfulness prin contrast cu bufeurile sângeroase ale fundamentalismului religios, par, desigur, un repaus paradisiac. Nimic mai salubru, nimic mai plăcut decât un continent ticsit cu oameni care se caută, cu frenezie, pe ei înșiși.

Așadar, nimeni n-ar fi putut născoci, în condiţiile socio-culturale contemporane, o variantă mai bună de convieţuire decât irelevanţa opţiunilor spirituale!

Să revin, totuși, la insul musulman. Angajamentul lui “excesiv” ne sperie îngrozitor fiindcăne anulează, atât la propriu cât și la figurat.

Să ne autoanulăm atunci, de bunăvoie!

Intuiesc în această tendință de autoanulare a occidentalului profilul ambivalent al omului care se simte deopotrivă victimă și stăpân. Occidentalul generic este omul copleșit deopotrivă și simultan de complexe de inferioritate și de complexe de superioritate,omul căruia îi place să creadă că moliciunea sa este una esențialmente suverană.

Acoperirea statuilor indecente este deopotrivă reflex de apărare și concesie condescendentă. Este o opțiune grăbită, reflexivă care ține, adică, de reflex nu de reflecție. O decizie care trebuia să rezolve punctual și superficial o problemă de (deh!) scrupul religios. Or această decizie n-a fost gândită în mizele sale profunde și până la ultimele sale consecințe tocmai pentru că mintea occidentală nu mai pricepe substanțadiferenței dintre noi și ceilalți.

Omul occidental de azi se teme de tot ceea e trainic fiindcă că a devenit incapabil să-și revendice public dreptul la trăinicie. El crede în precaritate fiindcă e singura care poate justifica numărul monstrus de alegeri pe care le face zilnic. Desigur, în numele spiritului democratic.

Fără alegeri, omul contemporan e mort.

Nu pot să închei acest text fără să aduc în discuție (defect profesional…) problema morții.

Căci omul acesta neconvins de propriile opțiuni se întâmplă să și moară – de moarte bună sau de mâna vreunuia care n-a înțeles nimic din  mecanismul hiper-sofisticat al toleranței occidentale.

Trăinicia înspăimântătoare a morții e imposibil de ignorat. Abordată precar, nu va deveni ea însăşi precară, va arunca, în schimb, existenţa celui care nu s-a învrednicit să şi-o aproprieze, într-o sinistră revocabilitate.

În ciuda identității noastre bine șlefuite şi a sensibilităţii uriaşe pe care o avem faţă de diverse “pachete” de idei, tehnici şi metode de self-fulfillment, mulți dintre noi părem complet lipsiți atât de simţul acut al eşecului în faţa morţii cât şi de simţul (eventualei) victorii asupra ei.

Nu mai pricepem, deci, moartea fiindcă am abandonat “suveran” toate interogațiile perene. Atletismul social presupune, printre altele și asumarea unui narcisism benign care justifică și întreține goana cotidiană după alegeri trendy. Constrâns să nu se scape niciodată pe sine din vedere, omul contemporan va suferi cel mai mult de pe urma acelor opţiuni pe care şi le poate asuma cel mai puţin, şi anume, de pe urma acelora care-l privesc cel mai intim. Și ce poate fi mai intim decât moartea proprie?

Împovărat de corvoada alegerilor fără miză, rătăcind printre modele de interpretare, credințe religioase, dogme crispate, trend-uri spirituale, idiomuri și paradigme părăginite ca printr-o tabără de luptă cu corturi goale şi hoituri putrezinde, omul de azi trebuie (ce datorie funestă!) să-şi scrie totuși povestea vieţii chiar lipsindu-i noţiunile elementare de “compoziţie literară”.

Nimeni nu-şi poate spune povestea fără a avea viziunea sfârşitului. Povestea vieţii, aşa cum fiecare dintre noi se pricepe s-o spună, ar trebui să dea seamă de chipul şi de măsura în care am reuşit să conferim “tărie” sfârşitului propriu. Orice biografie vehiculează palpitaţiile morţii.

Cum voi muri și pentru ce voi muri? Nu știu răspunsul și mi-e frică să-l caut; căci dacă s-ar întâmpla să-l aflu, m-aș prăbuși în zona dubioasă a supra-umanului.

Mai bine mort decât ne-om.

Se tot vorbește despre evacuarea sensului din sfera publică. O dată cu dispariţia exerciţiului public al identificării şi urmăririi unui sens, s-a pierdut şi interesul pentru povestea cumulativă. Știm asta nu numai de la Lyotard, ci și din experiența personală.Orice mare poveste narativă constrânge nu numai prin pretenţiile sale de universalitate, ci şi printr-o “agasantă” coerenţă care ne exasperează: eforturile noastre de focalizare se mobilizează anevoios şi se demobilizează cu uşurinţă.

Și-atunci ce, oare, s-ar mai putea povesti astăzi şi apoi numi, apăsat, Povestea Omului?

Nimeni nu mai vrea s-audă astăzi de o asemenea poveste. Ar fi o rușine și o povară.

Singurele povești frecventabile rămân postările de Facebook. Singurul aer respirabil rămâne cel al compromisului compulsiv: arma cu care ne apărăm de ceilalți și de noi înșine.

Hassan Rouhani ar fi putut la fel de bine să strige: și totuși, în spatele paravanului, statuia e goală!

Și cine să-l fi contrazis?!

Autor: Adela Toplean

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 28.01.2016

Dan Diaconescu, escrocul din Caracal, le mai trage o ţeapă fraierilor .. le promite antene parabolice gratis şi mov

PRECIZARE:

Acest subiect nu e la mişto deşi aşa pare … cele ce urmează arătând cât de imbecili îşi consideră Dan Diaqcoinescu, escrocul din Caracal susţinătorii deşi el însuşi ar fi trebuit să dispară definitiv din viaţa publică … După ce le-a tras o megaţeapă de 20.000 de euro fraierilor, acum le mai trage una… le promite antene parabolice care vor recepţiona gratis noul OTV ce va emite din Italia, dar şi încă alte minim 25 de canale tv româneşti… 

Deja e de notorietate faptul că Dan Diaconescu şi-a minţit susţinătorii când le-a promis că le dă moca 20.000 de euro, şi că partidul lui nu e decât o megaţeapă, aleşii plecând pe capete spre partide adevărate, în vederea susţinerii partidului său şi implicit pentru a-şi păstrea şanse măcar teoretice la Preşedinţia României redeschide OTV-ul, dar nu în România ci în Italia.

Cea mai bună dovadă că PP-DD nu e decât oi mare ţeapă este şi faptul că Tudor Barbu, escrocul care susţinea că indiferent ce s-ar întâmpla, nu cadidează. 

A candidat la Gorj alături de Dan Diaconescu. A fost ales de fraieri şi apoi a plecat pur şi simplu la USL după ce i-a împroşcat pe ăia cu toate secreţiile împuţite ale minţii sale, mai arogant schizoide decât ale fostului său stăpân, Dan Diaconescu.

Cum PP-DD nu avea nici un argument ca să existe, trebuia să fie iar susţinut.

Ordinăria media România TV face tot ce poate, dar având în vedere că Ghiţă, stăpânul RTV, e în PSD, susţinerea e totuşi limitată.

Ce face Dan Diaconescu? Deschide OTV în Italia, zvonurile fiind că sumele băgate în mituirea organelor locale fiind peste sumele cu care ar fi vrut să cumpere Oltchim. 

Problema este că emisia ar putea să fie degeaba, firmelor care ar retransmite semnalul, CNA.ul putând oricâbnd să le interzică aceasta  deoarece ar anula propia decizie de închidere a OTV.

Astfel, românii care vor intra în PP-DD vor putea primi antene parabolice mov. Acestea ar recepţiona şi multe alte canale din care minim 25 de limba română.

Mă aştept ca românii să primească şi porci zburători iar antenele să fie primite a doua zi după ce vor decola râtanii… 

MIHAI GIURGEA: Românii au ales sa fie greci – Si leneși si hoți si proști!

Românii au ales sa fie greci

Si leneși si hoți si proști!

Mihai Giurgea

“Ce tot ziceți ca Grecia o duce prost, domnu’ Giurgea? Ca terasele lor sunt pline de dimineața pana seara!”

Am rămas uluit de atâta prostie, din partea unui politician care se laudă ca e…de dreapta! De ce prostie?

1. Pentru ca Grecia are 10 milioane de locuitori (plus turiștii!). Iar locurile pe scaune la terase, nu depășesc câteva sute de mii. Deci orice tara poate sa umple ușor toate terasele – si totuși majoritatea populației s-o duca mizerabil. E aritmetica elementara!
2. Pentru ca tara in care tot poporul sta la terasa nu o duce bine: ci e in faliment. Asta nu mai e aritmetica elementara ; e bun simt elementar. Numai un popor puturos pana-n oase visează sa zacă toata ziua, fara sa facă nimic!

De ce “Deutschland uber alles”? Uite de ce!

Germanii nu se mai lauda cu tavernele pline. Ci cu exporturile de BMW-uri, de Mercedesuri, de produse chimice si medicamente. Germanii petrec si ei pe rupte, cu carnați si bere, in Octombrie: dar înainte si după petrecere, muncesc pe rupte.

Daca ar duce-o tot intr-o petrecere, Germania n-ar mai exista. Nici Europa n-ar mai exista.

Românii si grecii se smiorcăie (ca toți socialiștii) ca n-au salarii “ca-n Germania” deși, cică, ar munci la fel ca germanii. Poate in visele lor! In realitate, când sunt pusi la munca in Germania, urla ca sunt sclavi:http://www.mediafax.ro/social/muncitori-români-exploatati-pe-un-santier-din-landul-german-saarland-sunt-conditii-similare-sclavajului-10691562.

Asta pentru ca Germania e nazista, nu-i așa? Auzi obrăznicie; sa te oblige sa muncești pentru bani, in loc sa ti-i dea gratis: curat fascism!

Apocalipsul grecesc: foame, sinucideri si case evacuate.

• Șomajul 27%.
• Datorie externa 450 miliarde euro.
• Producția industriala a scăzut cu -8.5% in 2012.
• Numărul grecilor ramași pe străzi a crescut cu 25% fata de 2009.

Grecii ramași fara adăpost se sinucid cu SISA (“cocaina săracului”): un drog nou si ieftin, care-i ucide rapid (International Business Times: http://www.ibtimes.com/cheap-new-drug-decimating-greeces-homeless-economic-crisis-tightens-grip-1265539). Ce-ar fi sa le povestiți lor despre tavernele grecești?

Copiii greci vin la școala morți de foame, iar profesorii n-au ce sa le facă.

Pantelis Petrakis, elev de 11 ani din Atena, s-a prăbușit in clasa din cauza durerilor de stomac provocate de foame. Băiatul căuta zilnic in recreații, prin coșurile de gunoi ale scolii, resturi de mâncare aruncate de colegi si profesori – dar nu mai găsea mare lucru. “Anul trecut nu era așa”, zice directorul scolii. “Inspaimantatoare este viteza cu care se întâmpla totul”. (NY Times: http://www.nytimes.com/2013/04/18/world/europe/more-children-in-greece-start-to-go-hungry.html?smid=fb-share&_r=1&).

Unde e tatăl lui Pantelis, in timp ce-i moare copilul de foame? La terasa: bea un ouzo pe datorie si face politica socialista. Ia povestiți-i micului Pantelis de tavernele grecești!

Ați vrut comunism? Sa va iasă comunismul pe nas!

Poate ați rămas cu impresia ca le plâng de mila grecilor. Sau românilor. Sau copiilor înfometați. Greșit! Din contra, eu mă bucur de ce se întâmpla si de “viteza cu care se întâmpla totul”.

Prăbușirea sistemului socialist era clara inca din 2009 (cel puțin pentru mine). Eu personal m-am pregătit pentru ea, mi-am pus banii la adăpost offshore si am creat Capitalism pe pâine – pentru toți cei care vor sa fie realiști, antisistem – si sa arunce la gunoi visele de egalitate sociala.

Scriu acest articol la o terasa din Centrul Vechi, destul de plina. La o masa alăturata, doi băieți cu doua fete. Unul din băieți se lauda: acum o sa am tot timpul sa mă distrez, ca firma unde lucram s-a închis. Si rade! Fata îl întreabă: si cu ce plătești consumația? Nici o problema, zice băiatul superficial, ca am ajutorul de șomaj…si parintii mei au amândoi pensie…si criza asta n-are cum sa mai tina peste 6 luni…

Corect! Beți liniștiți la terase, români: ca in 6 luni se termina criza.

Hahahahaha…

 

Autor:  MIHAI GIURGEA

Sursa: capitalismpepaine.ro