Arhiva

Posts Tagged ‘Jurnalişti’

JUSTIŢIA FĂCUTĂ DE PRESĂ, UN PERICOL REAL

Presa noastră cea de toate zilele, autodenumită „câinele de pază al democraţiei” pare a fi devenit, de la o vreme, nu doar o entitate care să aducă în atenţia celor care o consumă, ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume sau să comenteze anumite desfăşurări a lucrurilor. Ar fi aşa dacă ar fi o presă neutră, obiectivă, neangajată politic.

Presa noastră a devenit o extensie a lumii politice pe care o serveşte cu obedienţă, până şi cea mai neinteresantă ştire ajungând să fie interpretată politic, în favoarea celor cărora le cântă în strună diferite organisme media, diferiţi jurnalişti. Presă complet neutră nu avem din păcate, aşa că acea calitate de  „câine de pază al democraţiei” a devenit un deziderat de care mulţi par a fi uitat.

Mai grav chiar decât susţinerea unuia sau altuia dintre politicieni ori a vreunui partid este câ de la o vreme pseudopresei care ni se serveşte fie în format tipărit, fie electronic, este faptul că în presă, în special la televiziuni presa pare a lua în serios rolul de a înlocui Justiţia.

Folosint argumente mai mult sau mai puţin reale, uneori chiar fără argumente legate de speţa în discuţie se exprimă sentinţe asupra vinovăţiilor, se demolează sentinţe date de judecători, se demolează chiar judecătorii.

Dacă un judecător a condamnat să zicem şeful unui trust media angajaţii acelui trust încep un adevărat măcel, judecătorul e tocat mărunt, lucruri adevărate sunt prezentate trunchiat, se folosesc trucaje destul de grosier făcute, astfel încât omul să fie făcut varză, să devină necredibil. Culmea este că dacă încearcă să se apere i se serveşte povestea cu libertatea de exprimare.

E adevărat, libertatea de exprimare nu trebuie încălcată. Dar, a calomnia nu înseamnă a-ţi folosi dreptul la liberă exprimare.

În presa noastră e cam ca în tribunalele anilor 50 când judecătorii trebuiau să găsească argumente pentru sentinţele pe care le primeau în plic la începutul procesului.

Se ajunge chiar la deciziile Curţii Constituţionale care sunt interpretate în funcţie de interesul celui care achită salariile.

Rău este că astfel, telespectatorii neavând la îndemână probele folosite de judecător, se crează anumite curente de opinie care, analizate arată că în spate nu au argumente solide şi reale ci, uneori anumite presupuneri pe care s-au făcut nişte construcţii logice de-ţi stă mintea în loc … Uneori, legat de anumite decizii ale Curţii Constituionale, se spun nişte aiureli incredibile. Greşala e a consumatorului acestui gen de presă care e prea nătâng să citească ce scrie în constituţie.

Şi asta este posibil pentru că organismul care ar trebui să vegheze supra presei pentru a nu o lua prin arătură, Consiliul Naţional al Audiovizualului, are mai mult interesul de a servi partidele care au desemnat membrii…

În continuare, ” Pericolul nevăzut: justiţia în presă ”  un articol scris de Claudia Postelnicescu referitor exact la faptul că de la o vreme presa face justiţie … ceea ce, deşi îi crează consumatorului de presă impresia că e martor la procesul de justiţie, poate avea, în realitate, în timp, efecte greu de controlat.

Claudia Postelnicescu

Pericolul nevăzut: justiţia în presă

În ultima vreme abundă opiniile juridice în presă şi în media digitală ale unor persoane care nu au studii de specialitate şi care dau verdicte în dreapta şi stânga despre cum ar fi trebuit să fie hotărârile instanţelor, condamnările în procesele penale sau proiectele de lege pe teme de justiţie. Mai mult decât atât aceste persoane pretind că, în spiritul libertăţii de expresie, au dreptul să manipuleze opinia publică insistând că opiniile lor sunt valide din punct de vedere juridic. Tot aceleaşi persoane pretind că apără domnia legii şi statul de drept, dar nu văd contradicţia flagrantă între a împrăştia în spaţiul public opinii eronate – din eroare, interes, vanitate sau o anumită agendă specifică – şi libertatea de expresie dusă până la marginea insultei şi atacului asupra unor instituţii sau persoane, magistraţi sau practicieni ai dreptului. Hotărârile definitive ale instanţelor de judecată trebuie respectate, dacă afirmăm că dorim un stat de drept şi credem în domnia legii; la fel, deciziile Curţii Constituţionale. Dacă avem dubii sau nemulţumiri, sau nu înţelegem anumite prevederi legale sau decizii ale instanţelor putem apela la un jurist, specialist sau practician al dreptului care să ne explice. Ideal ar fi să îl şi cităm ca atare şi să nu pretindă jurnaliştii că sunt specialişti în drept, pentru că tot ei fac apel la competenţă şi integritate în acest domeniu.

Altfel, acuz pe jurnaliştii care pretind că informează de manipulare, indiferent dacă este premeditată (motivaţia fiind inducerea unei anumite opinii şi percepţii în spaţiul public) sau involuntară. De asemenea, persoanele din societatea civilă care induc o anumită percepţie negativă despre o anumită breaslă, cum ar judecătorii sau avocaţii, se fac vinovaţi de manipulare şi de subminarea statului de drept. Statul de drept înseamnă respect pentru autoritatea justiţiei, cel puţin într-un stat democratic stabil şi funcţional, către care sper că ne îndreptăm. Aruncând permanent cu invective împotriva practicienilor dreptului nu facem decât să ne întoarcem în timp, când justiţia era la cheremul unui grup restrâns de oameni şi aruncăm justiţia în derizoriu.

A trecut un deceniu de când România s-a înscris pe o anumită traiectorie: aceea a unei democraţii funcţionale, în care domnia legii este supremă, iar respectul pentru cei care sunt implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie este fără echivoc. Se pare că nu: este la ordinea zilei în România ca judecătorii să fie atacaţi constant, fie că sunt proşti, incompetenţi sau ticăloşi, corupţi, oamenii mafiei ş.a.m.d. Recent un judecător a fost condamnat la 22 de ani pentru corupţie, pedeapsă ulterior redusă. Au fost voci din societatea civilă care s-au pronunţat că este prea mult. În alte situaţii de condamnări pe corupţie s-au pronunţat că este prea puţin. Ce ar fi dacă am respecta hotărârile definitive ale instanţelor şi nu am mai comenta pe aspecte la care nu ne pricepem deloc? Ce s-ar întâmpla oare dacă un jurnalist pasionat de teme de justiţie sună trei experţi sau practicieni şi abia apoi scrie o opinie pe teme juridice, citându-şi sursele? Cât de dificil ar fi să discuţi o decizie a unei instanţe pe fond, cu argumente juridice, fără să insulţi şi fără să apelezi la atac la persoană doar pentru că eşti nemulţumit de hotărârea respectivă? Un jurnalist, sub protecţia delictului de opinie, poate spune orice oricui? Se pare că nu, iată ce spune jurisprudenţa CEDO în materie: « aplicantul a trimis o scrisoare unei curţi în care s-a referit la judecător ca fiind cretin, un clovn iresponsabil şi un prost ». Ce a decis CEDO, în cazul Skalka v. Poland (2003): deşi tonul folosit este jignitor, aplicantul nu a putut sa explice clar de ce, in opinia lui, judecătorul merita aceste apelative şi a apreciat că autoritatea judiciarului trebuie protejată şi că acest lucru, în principiu, să justifice limitări asupra libertăţii de exprimare »[1].

Nu numai că jurnaliştii îşi depăşesc limitele profesionale, arogându-şi o specializare pe care nu o au, dar sunt jurnalişti care manipulează flagrant în scopul unei agende precise de denigrare a unei bresle, cum a fost recenta reflectare în presă a unor opinii inflamatorii şi derogatorii la adresa avocaţilor, pretinzând că aceştia doresc să îşi stabilească legal o « superimunitate ».  Trecând peste eroarea logică flagrantă că nu există aşa ceva şi nu ar putea să existe într-un stat de drept, jurnaliştii respectivi nu au făcut minimul efort jurnalistic să sune Baroul sau Uniunea Avocaţilor şi să ceară o opinie, sau chiar mai puţin de atât, să preia comunicatele de pe site-ul Baroului Bucureşti[2], în schimb au inundat presa cu articole despre conspiraţiile machiavelice ale avocaţilor care se constituie în structuri infracţionale organizate la birou, preluând unilateral doar declaraţii ale activiştilor din zona anticorupţie sau ale Ministrului Justiţiei, care nu a fost în stare să clarifice nici până la această oră ce a vrut să spună cu « superimunitatea » avocaţilor şi cu «restauraţia» la care s-a referit, într-un acces de mimetism, deşi a fost întrebată chiar aseară despre acest lucru. Uniunea Judecătorilor din România i-a adresat încă de acum două săptămâni o interpelare pe temă[3], iar Asociaţia Magistraţilor ieri, în timp ce avocaţii din Cluj au ieşit în stradă.

În concluzie, dacă la nivel de ministru nu suntem în stare să clarificăm, în loc să producem confuzii care generează reacţii în lanţ, inclusiv la ambasadele străine, ce pretenţii să mai avem de la jurnalişti ? Cam aici suntem, cam acesta e nivelul de respect pentru domnia legii şi statul de drept, pentru dreptul la apărare şi pentru rolul avocatului în procesul înfăptuirii justiţiei. E suficient să se emită opinii personale şi paralogisme sau să se preia comunicatele DNA şi atât. În acelaşi timp înţelegem că lupta anticorupţie nu a avansat deloc, deşi recent ni se spunea cu totul altceva. Dacă lupta anticorupţie bate pasul pe loc şi suntem în restauraţie, oare a cui e vina? Nu cumva excesele de tipul celor de mai sus au un rol în asta, iar opiniile şi părerile fără sens care au inundat presa în ultimii ani au creat multă confuzie în opinia publică, care nu mai înţelege rolul judecătorului, al avocatului şi al procurorului şi a aruncat o umbră de suspiciune asupra actului de justiţie, fiind efectuat de persoane asupra cărora planează atâtea bănuieli aruncate în spaţiul public de nespecialişti şi jurnalişti afiliaţi unei singure surse de informaţii? Cred că este momentul ca mai multe voci din zona justiţiei şi a societăţii civile să se implice în aceste dezbateri.

Pericolul nevăzut este acela că, în timp ce luptăm retoric pentru statul de drept, îl vulnerabilizăm şi distrugem, lăsând spaţiu, din nou, incompetenţei, imposturii şi confuziei generalizate.

[1] http://www.hraction.org

[2] http://www.baroul-bucuresti.ro

[3] http://unjr.ro/comunicate-de-presa

Autor: Claudia Postelnicescu

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 31 mai 2016

Despre autoare:

 Claudia Postelnicescu – avocată şi publicistă.

Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sursa

De ce sunteţi iritat domnule Ponta? Aveţi viziuni cu cătuşe?

26 martie 2015 2 comentarii

Victor PontaAflat la Camera Deputaţilor, premierul Ponta a fost întrebat despre abuzul în serviciu de care l-a acuzat Traian Băsescu pe Călin Popescu-Tăriceanu, evident iritat a răspuns: „Băsescu spune atât de multe minciuni şi aberaţii încât, dacă 10 ani a trebuit să îl suportăm cu toţii, acum cred că trebuie împreună”.

Unul din jurnaliştii prezenţi, a insistat încercând să primească un răspuns cava mai concret. Ponta cu un ton şi mai ridicat, semn al creşterii gradului de iritare, a răspuns: „Eu întotdeauna vă ascult pe dumneavoastră. Deci, repet….mai ales că nu m-am apucat eu să vorbesc de Băsescu, ci dumneavoastră m-aţi întrebat. Dacă nu mă întrebaţi, nu vorbeam”.

Acelaşi jurnalist a continuat să insiste precizând că de fapt întrebarea era alta „Dumneavoastră nu puteţi să stabiliţi pentru mine care este întrebarea importantă” – a răspuns realmente tăios Ponta.

Jurnalistul aproape amuzat de iritatea Premierului i-a replicat „…atunci comentaţi declaraţia domnului Băsescu şi vă întreb apoi”, iar Ponta, după o secundă de tăcere, s-a întors cu spatele şi a plecat, spunând „Vă mulţumesc, o zi bună”.

Ceilalţi jurnalişti prezenţi l-au întrebat pe Ponta de ce s-a supărat. Acesta, din mers, peste umăr le-a spus că trebuie să beneficieze de respectul lor. „Întotdeauna vă voi respecta atât timp cât mă veţi respecta şi dumneavoastră”, a mai declarat Ponta refuzând să mai răspundă altor întrebări puse de jurnaliştii prezenţi care doreau să afle dacă se  părere are despre cazul înregistrat miercuri la votul lui Şova poate fi tratat drept un abuz.

Traian Băsescu afirmase miercuri pe Facebook că, din punctul dumnealui de vedere, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut un grav abuz în serviciu în cazul Şova.

„Acesta este trucul – a scris Traian Băsescu – pentru că nu s-a votat, nu avem hotărâre. Dacă Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, nu există un motiv să emiţi o hotărâre şi, atunci, nu avem hotărâre. E un truc. Domnii liberali nu o să aibă ce să atace, că nu va fi hotărâre”.

Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova, din cele 151 de vorturi exprimate fiind înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Legat de Ponta, oare ce să fi determinat aceată iritare a lui? Înainte de alegerile prezidenţiale, cum vedea un grup de jurnalişti, cum se ducea acolo că a şi definit cineva chestia ca „baie de jurnalişti”.

Atunci era extrem de volubil neavând nici un fel de reţinere în a discuta desăre orice, nepărat pomenind la modul negativ numele lui Băsescu.

Să fie oare vorba de faptul că are oarece viziuni cu Şova arestat care dă nişte declaraţii în urma cărora se va duce şi el să ţină de urât şobolanului de la tubulatură?

DANIELA RAŢIU: „Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate…”

5 martie 2015 18 comentarii

Moștenirea lui Cristian Panait

Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate. Ați știut cu toții și ați pus umărul la destructurarea unui stat. Jurnaliști, politicieni, funcționari, procurori, judecători, medici, asistente medicale, profesori, portari, polițiști, primari, consilieri, cetățeni. Cu toții ați închis ochii.

Daniela RațiuAți dat vina pe copii, rate, case, frigiderul gol, vacanțe în care ați vrut să mergeți și nu ați fi putut altfel, haine de firmă la care visați și pe care altfel nu vi le-ați fi permis, case cu piscină la care visați atunci când locuiați între betoane, la grămadă cu ”săracii și naivii”, mașinile de lux cu scaune din piele bej la care visați atunci când conduceați un hârb de mașină luată de la second. V-ați uitat în oglindă și v-ați spus că trebuie să o faceți pentru că nu aveți încotro, că o faceți pentru copiii voștri (deși vă e greu să recunoașteți egoismul sălbatic care v-a orbit, era doar pentru voi, obsesia compulsivă a acaparării de bunuri, terenuri, oameni).  

Vedeați în jurul vostru cum alții trăiau pe picior mare și atunci v-ați lăsat conduși de invidia care vă mușca din inimă. Puțin câte puțin, mecanismul justificării a orice și a oricum învârtea rotiță cu rotiță până când totul s-a relativizat. Linia roșie a devenit invizibilă. Ați trecut de cealaltă parte. Și când ați ajuns acolo, în lumea lor, când ați văzut că făceați parte dintre ei v-a umplut un sentiment de putere. Nimic și nimeni nu se putea atinge de voi, așa simțeați alături de cei la ale căror mese stăteați la început stingheri, băgându-vă în seamă, spunând câte ceva cu glasul gâtuit de emoție. Vă uitați în jur și vi se umplea inima de bucurie că sunteți parte din Marea Șmecherie Națională.

Ați văzut cum se țes intrigile, interesele cum interferează, cum barierele politice și instituționale  sunt atât de elastice. Toți își făceau curaj unul altuia spunând într-una, ca o mantră, ”nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Îi avem pe toți la mână!”. Deja făceați parte dintre ei. Și ați văzut că, cu timpul, a început să se fure tot mai mult, era un fel de nebunie care vă cuprinseseră pe toți. Furtul era la drumul mare, haiducește, în haită: rafinării, păduri, fabrici, bugetul de stat la îndemână, oameni de toate felurile. Toți cuprinși de febra hoției, ca niște lăcuste. Televiziunile vă serveau și o fac în continuare pentru că jurnaliștii au venit cu voi la furat. În horă v-ați prins cu toții: politicieni, jurnaliști, procurori  și judecători corupți, funcționari. De ”săraci și naivi” aveți nevoie doar ca să îi băgați în față atunci când aveți nevoie să se bată pentru voi să urle isterizați că voi sunteți doar ”victime politice”. Nu ați făcut nimic pentru ei pentru că cu banii lor v-ați îndestulat conturile, v-ați cumpărat case, mașini, afaceri și oameni. Fiecare dintre voi aveți un mic/mare alai de fraieri cărora le aruncați oase de la masa voastră și pe care îi puneți să semneze pentru voi.

Această luxuriantă junglă a corupției pe care ați construit-o și din cauză căreia în România parcă nu se mai vede soarele, din când în când, ”Panaiții” o străbat și taie fără milă, încercând să taie din rădăcină, răul care ne sufocă, răul care pentru voi a devenit respirabil, de care sunteți dependenți. Acești Panaiți sunt tot mai numeroși. La început a fost doar el, Cristian Panait. Dar el a lăsat urme, ca niște pietricele într-o junglă întunecată, populată de fiare, iar pe urmele lăsate de el, ca niște jaloane, sunt tot mai mulți. Nu sunt doar procurori. Sunt și judecători, funcționari, jurnaliști, cetățeni. Sunt tot mai mulți. Și da!, le e foame de aer curat, de dreptate, de justiție, de principii, de normalitate.

Filmul lui Tudor Giurgiu, ”De ce eu?”, pornind de la cazul procurorului Cristian Panait, tocmai această complicitate vinovată o devoalează. Această complicitate ca o pânză de păianjen țesută în ultimii 25 de ani de toți cei mânați de frică, de teamă, de foamea de bani. Pe asta s-a construit sistemul putred care astăzi pocnește ca un puroi. Așa precum i se spune în film protagonistului care joacă rolul lui Panait, asta caută Sistemul: unde vede foamea și nerăbdarea acolo se oferă bani, ascensiune, toate cadourile strălucitoare pe care le poate refuza doar un caracter puternic, construit pe valori fundamentale. Filmul lui Tudor Giurgiu a venit când trebuia. Acum câțiva ani acest film nu ar fi produs aceeași emoție. Astăzi, ”De ce eu?” marchează moștenirea lui Cristian Panait: continuarea a ceea ce el a început.

Autor: Daniela Raţiu – jurnalist şi scriitor

Sursa: evz.ro

Mulţumim politicienilor, magistraţilor şi jurnaliştilor care, prin înhăitarea cu lumea interlopă ne făcură de rahat în ochii Coanei Europa …

 

Casa PoporuluiE sfert de secol de când, la Târgovişte, cuplul Ceaşcă şi Sinistra au tras aer în piept, iar în aer fiind plumb au murit de boala aferentă în uralele naţiunii….

În loc ca după atâta vreme să devenim şi noi o naţie respectată în Europa am ajuns un fel de paria, un fel de pată urâtă şi duhnitoare pe obrazul simandicoasei  Coana Europa… 

Şi asta din cauza înhăitării celor care, formează triunghiul care zdrobeşte şi împute România (politicieni, magistraţi, jurnalişti) s-au înhăitat cu lumea interlopă …

Mulţumim domnilor .. ne făcură-ţi de rahat …

Schema

Admiterea României şi Bulgariei în UE a pus sub semnul întrebării credibilitatea extinderii Uniunii, afirmă Stefan Füle, comisarul european pentru Extindere. 

Štefan Füle

Štefan Füle

Întrebat, într-un interviu acordat pentru Euractiv Cehia, ce s-a schimbat în domeniul procesului de extindere în ultimii cinci ani, Štefan Füle a răspuns:

„Multe lucruri. Atât statele membre, cât şi cele candidate simt o oboseală în legătură cu ritmul lent al procesului de extindere. În primul rând, ultima extindere, cu România şi Bulgaria, a ridicat o serie de semne de întrebare în legătură cu credibilitatea întregului proces. Pentru că a fost prima dată când UE a decis să introducă un mecanism special de cooperare şi verificare în cazul unor state membre. Cea mai mare provocare a fost restabilirea credibilităţii pierdute privind procesul de extindere. Suntem nevoiţi să extindem şi să înăsprim standardele. Statele candidate trebuie să demonstreze că legislaţia adoptată este funcţională”.

„Înainte ca eu să încep să lucrez pentru Comisia Europeană, statele membre aveau la dispoziţie doar câteva instrumente de a influenţa sau chiar a bloca extinderea. Acum au peste 100 de posibilităţi de a face acest lucru. Noi nu vrem să încetinim procesul de extindere. Dar orice stat membru are acum mai multe posibilităţi de a monitoriza calitatea bună a nivelului de pregătire a statelor membre”, adaugă Štefan Füle.

„Un alt pas înainte este integrarea economică a statelor candidate. (…) Ne concentram pe creşterea economică şi pe crearea de locuri de muncă abia după ce un stat era deja membru al UE. Acum ne implicăm pentru a ajuta statele să aplice reforme structurale, pentru a le aduce mai aproape de UE la începutul procesului. Extinderea nu constă în bifarea unor criterii pe hârtie. Este un proces de schimbări şi transformări reale”, mai spune domnul  Füle .

Mulţumim din suflet domnilor politicieni… promitem să ne ducem la vot dacă în ţările în care vom emigra se vor găsi secţii de votare la următoarele alegeri …

Avem o rugăminte, tipăriţi buletinele de vot pe hârtie igienică, moale şi pufoasă … aşa, ca să nu ne zgâriem când o folosim.

%d blogeri au apreciat: