Arhiva

Posts Tagged ‘Kosovo’

Le Monde: „Visul revenirii la o Ungarie Mare începe să încingă spiritele în Transilvania… „

19 august 2013 2 comentarii

Ungur

„Visul Ungariei Mari”, într-un articol „Le Monde”

Cotidianul francez „Le Monde“ a scris, recent, despre formaţiunea Jobbik, care „s-a transformat într-un avocat al minorităţilor maghiare din ţările vecine, în special al celor 1,2 milioane de români de etnie maghiară“.

În articolul scris de către jurnaliştii francezi se spune că relaţiile diplomatice dintre Ungaria şi România sunt supuse unui test, în urma declaraţiilor făcute de liderul extremist maghiar, afirmaţii care „au stârnit furia la Bucureşti“.

Jobbik, formaţiune „antisemită, ultranaţionalistă, anticapitalistă, mişcarea tineretului radical ungar s-a transformat în partid politic în 2003. De atunci, a cucerit un loc important, obţinând 16,6% dintre voturi la legislativele din 2010“, se arată în material.

„Nu facem altceva decât să ne apărăm rasa şi naţia, valorile şi drepturile acesteia“, ar fi spus Vona Gabor, liderul formaţiunii.

Tensiunile dintre cele două state intervin, arată cotidianul francez, într-o perioadă în care România „se află în plină reformă administrativă“, aşadar declaraţiile venite din partea Ungariei „au încins spiritele în Transilvania.

„Visul revenirii la o Ungarie Mare începe să încingă spiritele în Transilvania, regiune care a fost mult timp în centrul discordiei dintre Bucureşti şi Budapesta. Parte integrantă a Imperiului Austro-Ungar, dar în care românii sunt majoritari, Transilvania a fost integrată în România în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial. După înlăturarea dictaturilor comuniste în Europa Centrală şi de Est, în 1989, Bucureştiul şi Budapesta au avut probleme în a se înţelege pe tema minorităţii ungare din Transilvania“, explică jurnaliştii cotidianului francez.

Pe de altă parte, integrarea celor două state în Uniunea Europeană calmase, într-o perioadă, spiritele, mai scriu jurnaliştii francezi.

„Jobbik promite, însă, să schimbe“ asta, conchide „Le Monde“.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Extrem de ciudat, în cotidianul.ro apare un articol scris de Marcel Bărbătei un articol interviu cu istoricul Petre Ţurlea, articol care, cel puţin mie îmi aminteşte de momentul în care Kosovo s-a rupt de Serbia.  Atunci un lider al UDMR, cu nonşalanţă, făcea asemănări înte Transnistria şi Kosovo. Ce e interesant e că imebecilul nici măcar nu a fost arestat:

Petre Ţurlea

Petre Ţurlea

– De unde atâta grabă în povestea cu regionalizarea? De unde atâta siguranţă şi nicio umbră de îndoială?

– Treaba este forţată după câte ştiu eu pentru că există o înţelegere între guvernul Ponta şi UDMR. În orice condiţii s-ar face regionalizarea – ştiţi că se discută; 8-10-20 de regiuni – ea înseamnă începutul disoluţiei statului naţional-unitar român. Deci, după regionalizare sunt posibile o sumedenie de lucruri, se poate face mult mai uşor federalizarea. După federalizare se poate realiza foarte uşor o secesiune a unei regiuni, deci chestia cu autonomia rămâne undeva în urmă, pentru că ţelul UDMR va fi realizat altfel.

– Pe ce vă bazaţi când vorbiţi despre pactul Ponta-UDMR?

– E vorba despre nişte precedente destul de clare. Domnul Ponta şi USL au câştigat alegerile în toamna trecută fără drept de apel -70%. V-aduceţi aminte desigur că UDMR a fost solicitat la guvernare deşi n-avea absolut niciun sens. În plus, ştiţi foarte bine reacţia populaţiei româneşti. USL ca purtător de cuvânt al majorităţii populaţiei a luptat împotriva domnului Băsescu şi a tuturor aliaţilor săi. Cel mai fidel dintre aliaţi i-a fost UDMR-ul. Să ieşi exact în seara respectivă şi să-i chemi la guvernare, înseamnă că încalci ceea ce le-ai promis alegătorilor. Eu am impresia că în perspectivă PSD-ul şi domnul Ponta urmăresc izolarea PNL şi formarea unei alte majorităţi parlamentare. Singura soluţie pentru o altă majoritate parlamentară este UDMR.

Şi-apoi vedeţi în spatele grabei acesteia pentru regionalizare o mulţimede lucruri dubioase. Printre altele, am aflat săptămâna trecută la Târgu-Mureş că se urmăreşte scăderea pragului de la referendum de la 50 la 30% şi iată că s-a şi întâmplat. Regionalizarea va putea fi aprobată doar cu un sfert dintre voturile electoratului român contra a 75%. Asta înseamnă democraţie în ochii domnului prim-ministru. Şi evident – sunt sigur de asta – vor intra în joc şi manevrele oculte ale celor mai versaţi în acest domeniu din PSD care sunt domnii Hrebenciuc şi Cosmâncă. V-aduceţi aminte în 2003 când a mai fost o modificare de Constituţie? Atunci s-a inventat un lucru nemaiauzit în istoria electorală românească; votul în două zile. Reacţia populaţiei a fost una „nepotrivită” pentru ei şi chiar şi-a doua zi la ora 18 nu se atinsese pragul de prezenţă. În decurs de două ore Hrebenciuc şi cu SRI, evident, au făcut ca proiectul acela care avantaja evident în multe domenii UDMR-ul să treacă. La fel se va-ntâmpla şi-acum, dar lucrul cel mai grav este scăderea pragului la 30%. Apoi, după ce-a avut loc această conferinţă de la Târgu-Mureş privind regionalizarea, exact a doua zi, domnul Ponta s-a dus slugarnic la Congresul UDMR zâmbind în stânga şi-n dreapta. Eu sunt convins că există deja o înţelegere.

Acum vreo zece zile, reprezentanţii UDMR au ieşit şi-au spus cu fermitate şi cu încruntarea de rigoare că ei sunt împotriva oricărei forme de regionalizare, însă în spatele acestui comportament stă o înţelegere, pentru că dacă ar fi spus că sunt pro-regionalizare, suspiciunea românilor, mai ales a celor din Transilvania i-ar fi făcut pe aceştia să voteze împotriva regionalizării. Aşa, prin faptul că UDMR este împotrivă, poate că unii dintre electorii români vor vota propunerile acestea bezmetice ale guvernului.

– Avem situaţii comparabile în istorie?

– Întotdeauna când s-a lucrat la reîmpărţirea administrativă peste capul judeţelor- acestea fiind forma de organizare clasică a românilor, de tip roman – minoritatea maghiară a avut de câştigat. În 1938 în timpul dictaturii carliste s-au format 10 ţinuturi. Ca să-i mulţumească, în contextul acesta al formării ţinuturilor, regele şi ministrul de interne de atunci ,Armand Călinescu, au acceptat un lucru nemaiîntâlnit până atunci în relaţiile dintre stat şi minorităţi; ideea drepturilor colective pentru minoritatea maghiară. Era un pas, toate ziarele maghiare din Transilvania exultau. Conducerea României de atunci credea că astfel ungurii vor deveni susţinători cinstiţi ai statului român. Ş-a dovedit că în scurt timp, la Dictatul de la Viena, toţi s-au pronunţat împotriva statului român şi n-au cerut doar partea de nord ci şi restul Transilvaniei. Aţi văzut apoi şi comportamentul extraordinar de brutal împotriva românilor în timpul ocupaţiei, dar şi împotriva evreilor. Deci ei nu sunt mulţumiţi niciodată, orice le-ai da. În 1952, în alt regim de dictatură, s-au format din nou regiunile. Una dintre ele era Regiunea Autonomă Maghiară. Ordinul de formare a regiunii a venit de la Moscova şi conducerea românească l-a acceptat. Eh, s-a crezut că acceptând formarea regiunii, ungurii vor fi mulţumiţi şi va fi o mare veselie în ţară.

Dar eu am găsit la arhiva Camerei Deputaţilor două dosare masive din 1952 cu procesele verbale din timpul adunărilor din vara aceea în toate localităţile majoritar maghiare din Transilvania. Gheorghiu Dej a pus să se facă aceste întruniri pentru a testa fidelitatea ungurilor, el sperând că o să culeagă doar laude. Într-adevăr, din procesele verbale rezultă că erau mulţumiţi pentru moment, dar iată ce cereau în continuare la unison; – o republică secuiască, apoi un guvern separat maghiar, o armată maghiară, un coridor de unire cu Ungaria, monedă proprie, drapel propriu, justiţie şi administraţie doar în limba maghiară.

Aşa-i şi-acu’ după 1989. Văzând că nu pot printr-o lovitură de tip Târgu-Mureş să rupă Transilvania, au trecut la politica paşilor mărunţi, iar guvernele de la Bucureşti în prostia lor au spus; „las’ să le dăm asta că vor fi mulţumiţi”. Dar niciodată n-au fost mulţumiţi. Ţelul lor final este ruperea Transilvaniei. În realitate nu sunt supăraţi de statutul lor în România, deşi spun asta, ei sunt supăraţi pentru faptul că se află în România şi singura soluţie pentru a le fi bine este disoluţia statului. Şi revenim la regionalizare; se face regionalizarea şi ce se spune? Miniştrii ăştia mari susţin cu tărie că regiunile nu vor avea niciodată dreptul la relaţii diplomatice proprii şi nici armată. Dar, după ce se vor înfiinţa regiunile, va fi fiecare condusă de câte-un baron din ăsta regional. Fie prin mituire, fie prin şantaj aşa cum se practică la români aceştia vor fi aduşi să ceară şi dreptul de a avea relaţii diplomatice cu alte state pe motiv că relansează economia…motive se găsesc uşor, frazeologii la fel. Atunci vom avea mai multe state-n stat şi o federalizare din care se pot rupe bucăţi.

Să vă spun ceva ce părea că nu se ştia: Ministerul de Externe ştie cu siguranţă, dar cel care conduce azi Ministerul de Externe este o nulitate. O ţară slabă ca a nostră din punct de vedere militar şi economic trebuie să se menţină dacă are un Minister de Externe valabil. Singurul diplomat veritabil este domnul Bogdan Aurescu, dar pentru că el n-are apartenenţă politică, n-a ajuns şi nici nu va ajunge vreodată ministru. În anumite sfere superioare de la Bruxelles, sub influenţa deosebit de puternică a lobby-ului maghiar se merge pe ideea de a se sugera – şi o sugestie de la Bruxelles e obligaţie – României să se încadreze şi ea în mersul actual internaţional, adică recunoaşterea statului Kosovo, dar recunoaşterea statului Kosovo care s-a format prin secesiunea dintr-un stat naţional unitar va fi folosită ulterior ca precedent istoric. Şi iată cum ajungem înapoi în România. În 1999 când a fost războiul din Kosovo, un frate al domnului Tokes care trăieşte în Târgu-Mureş a spus clar într-o conferinţă publică; „ Cazul Kosovo va fi un precedent pentru Transilvania!”. În faţa acestor presiuni, cu siguranţă vom recunoaşte până la urmă provincia Kosovo ca stat, se va realiza un precedent, iar pe fundalul regionalizării şi disoluţiei puterii statului român se va face şi secesiunea. Ideea statului naţional unitar după regionalizare poate să rămână ea în Constituţie , dar nu va fi decât o formulă fără acoperire în practică.

Iată că foarte multe lucruri se leagă şi revin la ceea ce-am spus la Conferinţa de la Târgu-Mureş. Le cer tuturor românilor să voteze împotriva regionalizării şi acestui proiect de Constituţie care face posibilă regionalizarea.

– În cazul unui asemenea vot nu i se va da apă la moară preşedintelui care va creşte precum Făt-Frumos în sondaje?

Eu nu cred…Domnul Băsescu este ieşit din istorie, sau va intra în istorie ca un personalitate cu totul negativă a secolului 21 indiferent de ceea ce va face de-aici încolo şi trebuie să ne aducem aminte că el a pregătit foarte multe lucruri care au contribuit la situaţia de fapt din România. Cum de-a fost ales domnul Tokes europarlamentar dacă nu cu serviciile secrete ale domnului preşedinte? În judeţul Vaslui sunt 40 de unguri şi l-au votat pe Tokes 8000 de oameni. Şi-aşa a ajuns el mare demnitar al Parlamentului European cu un cuvânt greu de spus acolo, datorită acestui domn Băsescu care ar face orice ca să poată sta la butoane în continuare şi după cum vedeţi îi iese, pentru că actualul prim-ministru este un om slab şi de o laşitate extraordinară. Se ţine cu dinţii de scaun şi ar face şi el orice pentru a se menţine acolo, inclusiv toate aceste convenţii secrete cu domnul Băsescu.

Vor exista cu siguranţă voci care vă vor taxa drept un naţionalist prăfuit şi că regionalizarea e foarte bună din punct de vedere economic…

Cum e foarte bună economic domnule? În relaţia noastră cu Uniunea Europeană cine a avut de câştigat până acum?  Sau a avut România ceva de câştigat până acum? Şi banii aceştia despre care se spune că vin de la UE…România dă ea nişte bani şi primeşte mai puţin decât dă. S-au pus atât de multe condiţii pentru banii pe care-ar trebui să- primim încât să nu poată fi îndeplinite. Noi finanţăm, în ultimă instanţă, Uniunea Europeană. Şi pentru a intra în această Uniune vestită am dat tot; finanţele, bogăţiile subsolului, totul, totul, totul…Şi-acum suntem trataţi exact ca o colonie. Vă amintiţi în 2012 cum au venit pe rând – era pelerinaj!- diverşi fruntaşi europeni şi un bezmetic de american, care-au bătut cu pumnul în masă că şapte milioane şi jumătate de români nu au dreptul să voteze împotriva domnului Băsescu şi că acesta trebuie să rămână? Şi guvernanţii de la noi, alianţa aceasta care a pregătit extrem de prost referendumul a lăsat capul în jos frumos şi astăzi am ajuns la statutul de colonie americană. S-a protestat vehement împotriva unor măsuri luate de PDL privind aurul, gazele de şist şi altele. Şi actualul guvern care atunci protesta dă tot ! Dar acum le dă el nu le dau alţii.

Eu fiind istoric contemporan fac comparaţie şi constat că se aseamănă situaţia extraordinar de mult cu relaţiile româno-sovietice de după 1945 când exista subordonare deplină prin SOVROM-uri, o jefuire sistematică a bogăţiilor ţării, la fel cum se întâmplă şi astăzi dar de către occidentalii care vin cu statutul de democraţi. În domeniul militar erau chiar trupe sovietice aici,  şi-acum sunt trupe americane aici, care culmea, când fac chiar crime pe teritoriul nostru n-avem voie să-i judecăm. Păi nu suntem colonie? Dar e o deosebire mare; după 1945 eram subordonaţi unui stat dictatorial comunist, bolşevic, acum suntem subordonaţi unor state care se pretind democratice, dar democraţia funcţionează doar pentru ele şi nu pentru statele acestea mici subordonate complet. Ba îşi mai şi bat joc de noi vânzându-ne la preţ de top tot soiul de produse scoase din uz, vezi avioane –sicrie zburătoare şi fregate de la fier vechi. În plus suntem trataţi de la o înălţime astrală de către baronii ăştia occidentali iar răspunsul românesc este de-a dreptul în genunchi. Nu am deloc o simpatie deosebită pentru politica cu totul urâtă faţă de România a multora dintre dintre conducătorii maghiari, dar e de admirat faptul că majoritatea liderilor de la Budapesta îşi ţin coloana dreaptă în faţa Occidentului şi Occidentul văzând acest lucru tratează Ungaria cu respect, pe când noi suntem trataţi cu dispreţ suveran şi mai suntem şi jefuiţi.

Sursa: cotidianul.ro

În perspectiva asocierii cu UE, R. Moldova are nevoie de semnarea a două acorduri esenţiale: acordul de comerţ liber şi acordul de liberalizare a vizelor. Pentru asta e nevoie însă de securizarea frontierei estice.

23 iunie 2013 Un comentariu

 

 

 

Teritorii contra UE sau de ce Transnistria nu e Kosovo?

Dan Dungciu„Zece ani m-am minţiti pe mine însumi că provincia Kosovo este a noastră, deşi aceasta este scris în Constituţie. Astăzi nu mai ajută la nimic. Preşedintele Serbiei nu poate merge liber în Kosovo, la fel ca premierul, miniştrii, poliţia sau armata” (premierului sârb Ivica Dacic, martie 2013).

Anii 2013-2014 vor fi hotărâtori pentru politicienii de la Chişinău. Cum se putea anticipa cu uşurinţă, urmează decizii esenţiale pentru viitorul cetăţenilor R. Moldova. Cu atât mai suspectă şi necugetată pare acum tentativa celor care au desfiinţat Alianţa pentru Integrare Europeană, înlocuită, in extremis, cu o salutară Coaliţie proeurpeană marcată, însă, de timpul pierdut în ultimele şase luni, tensiunile interne acumulate şi majoritate precară în Parlament.

Tabloul arată aşa: În perspectiva asocierii cu UE, R. Moldova are nevoie de semnarea a două acorduri esenţiale: acordul de comerţ liber şi acordul de liberalizare a vizelor. Pentru asta e nevoie însă de securizarea frontierei estice. Condiţia este cunoscută, nenegociabilă, indiferent despre ce guvern ar fi fost la Chişinău. Cu ceva vreme în urmă, se lansase, timid, ideea ca EUBAM, respectiv misiunea europeană de asistenţă la frontiera de est a RM (între regiunea transnistreană şi Ucraina) să preia această sarcină. Ideea a murit înainte de a se naşte cu adevărat. În aceste condiţii, Chişinăului nu îi rămâne decât să securizeze „frontiera” teritoriului pe care îl controlează, respectiv linia de demarcaţie de regiunea separatistă transnistreană. Că se va numi „frontieră administrativă” sau „zonă de frontieră”, contează mai puţin. Şi, tacit, Chişinăul a purces la securizarea acesteia. Tăcut, fără vorbe, sperând, parcă, să treacă totul neobservat, RM încerca să fie şi cu slănina în pod (condiţiile UE) şi cu sufletul în rai (eliminarea suspiciunii de separare de Transnistria).

Era limpede însă că va veni şi momentul adevărului, respectiv al contr-reacţiei. Şi la acesta asistăm acum, iar gesturile „autorităţilor” de la Tiraspol trebuie citite în această grilă. Recenta decizie a liderului regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk – acelaşi care mai ieri era invitat la Chişinău şi pentru care fuseseră acoperite toate simbolurile RM! -, a semnat zilele trecute un document privind „frontiera de stat” a regiunii, în care este inclus satul Varniţa, dar şi opt localităţi aflate sub jurisdicţia R. Moldova. Moscova, via Tiraspol, a simţit că are o cale ieală de atac şi a reacţionat în consecinţă.

Stupoarea autorităţilor de la Chişinău şi a observatorilor externi este, prin urmare, ipocrită. La ce trebuia să ne aşteptăm? La un salut cordial şi prietenesc din partea Rusiei pentru parcursul european al RM? La presiuni din partea Tiraspolului pentru retragerea trupelor ruse? Evident, nu. Iar ceea ce face acum Moscova, via Tiraspol, este ceea ce a făcut cu Transnistria de la război încoace: blochează parcursul occidental al Chişinăului. Problema nu este deci ce face Rusia, ci ce (poate) face Chişinăul în asemenea condiţii. Ce va face în condiţiile în care provocările pe Nistru vor continua, dincolo de reacţii verbale sau apostrofările reprezentanţilor OSCE?

Până la urmă va trebui să ia o decizie. Drumul european, presupune, obligatoriu, o frontieră estică consilidată şi controlată de Chişinău, pentru că, odată semnate acordurile economice, UE va începe de la Oceanul Atlantic şi se va încheia la… frontiera estică a R. Moldova. Prin urmare, orice pudibonderii legate de această temă sunt complet ridicole. Dar discuţiile vor exploda la Chişinău. Între cei care vor „UE şi apoi reîntregire” şi cei care vor „reîntregire, apoi discuţii eventuale cu UE”. Aşa cum va reapare în discuţia publică o hotărâre mai veche a Parlamentului R. Moldova unde Transnistria era considerată „teritoriu ocupat” în urma războiului de pe Nistru…

Cazul Kosovo va intra în joc, inevitabil, şi va inflama unele voci publice. Sigur, pe fond (istorie, genealogia separtismului), Kosovo înseamnă altceva decât Transnistria. Şi totuşi, un precedent se va crea: faptul că Serbia poate ceda teritorii – al doilea caz european după Franţa cu Algeria -, în schimbul beneficiilor din partea UE! Acest aspect nu va putea fi evitat. Aşa cum Serbia va putea ceda teritorii în schimbul integrării în UE, de ce – se vor întreba unii – R. Moldova nu va putea face la fel? Indiferent ce răspuns vom da acestei chestiuni, interogaţia ca atare nu va putea fi ignorată. Va fi asumat sau nu acest punct de vedere, vom vedea.

Şi totuşi, Transnistria nu e Kosovo! Paradox? În niciun ca. Cei care se vituperează la orice comparaţie Kosovo/Transnistria se pot linişti. Dar asta nu e bine deloc! Să nu ajungem în clipa când toţi, inclusiv cei care acum apără integritatea RM cu îndârjire, să regrete că nu este aşa. Căci mai este o posibilă interpretare a gestului intempestiv al lui Evgheni Sevciuk: a semnat documentul în care scrie că „frontiera de stat” a Transnistreie va fi apărată militar tocmai pentru că simte că Chişinăul s-ar putea despărţi de Tiraspol şi va accepta idea de „teritorii contra UE”. Şi de aceea au început presiunile şi provocările. Nu pentru ca Rusia să recunoască Transnistria, nu pentru ca Tiraspolul să se separe de Chişinău, ci pentru ca Chişinăul să nu se separe de Tiraspol!

În acest caz, viitorul este sumbru. Nistrul stă să dea în clocot, pentru că orice semnătură pe un accord cu UE la Chişinău poate deveni, prin recul, o semnătură pe o declaraţie de război la Tiraspol.

Autor: DAN DUNGACIU

Sursa: romanialibera.ro

%d blogeri au apreciat: