Arhiva

Posts Tagged ‘Legile Roboticii’

Legile Roboticii enunțate de Isaac Asimov în ”Eu, robotul” pot sta la baza unor principii după care pot fi evaluați politicienii și partidele

10 Noiembrie 2017 2 comentarii

Se spune că atunci când Dumnezeu vrea să ducă la pierzanie un om, mai întâi îi ia mințile. Cumva cred că e valabil și pentru țări, când vrea să piardă o țară o dă pe mâna unul popor cu grave probleme la cap.

România e un exemplu perfect în acest sens… Un popor care își votează penali drept conducători. Apoi, când vede că îl fură de-l rupe înjură spunând că este sărac pentru că ăia fură. Asta e, istoria nu lasă notele de plată neachitate, asta e clar.

Vedem la noi cum o mare mulțime a ieșit prin iarnă să apare Guvernul … cereau să fie lăsat să își pună în aplicare programul… evident nici unul din acei săraci cu duhul nu a înțeles decât că salariul sau pensia îi va crește cum n-a visat neam de neamul lui. Guvernul a fost lăsat să își facă treaba, a îndatorat următoarele generații de nu vor ști ăia pe unde să scoată cămașa.

Au dat legea care va mări salariile, teoretic cu vreo 20%, practic cu vreo 2, după alte surse, 3 lei… Cum se explică asta? Simplu, mul  va lua în mână pe lângă salariul de până acum și banii pe care angajatorul îi plătea ca taxe. Deci ba lua salariul brut. Ba se mai și lăudau guvernanții că vor scădea taxa pe venit, uita să spună însă că aceasta se va calcula din banii pe care omul îi va primi în mână. Bomboana de pe tort e că nivelul de trai este erodat și de inflație, de cursul de schimb al leului, de creșterile de prețuri. (De exemplu în ultimul an prețul ouălor s-a dublat).

Mai punem la asta și tentativele repetate de a scoate din pușcărie marii penali și dezincriminarea faptelor lor, dacă nu a mers în iarnă noaptea ca hoții merge la lumina zilei ca pesediștii … Tudorel Toader are răbdare multă.

Și ar mai fi, dar le știe toată lumea. 

Ce face opoziția? Nimic… se mai screme câte unul să critice, dar așa, doar cu jumătate de gură. Dacă mâine cade tavanul și ucide toți parlamentarii, în caz că ne-am duce la alegeri iar nu am avea cu cine să votăm .. cel mult împotriva cuiva, nu prea avem unul de care să zicem ”ăsta e bun”.

Românii pur și simplu nu au criterii general valabile, valori în funcție de care să socotească cine merită votul lor. Votează cu cei care i se par mai puțin penali chiar dacă aceștia  au dosare de corupție  … Parcă suntem într-un film cu proști.

Mulți, la fel ca și Cetățeanul Turmentat  al lui Caragiale se întreabă: ”Eu cu cine votez?”  …

Și totuși, cum am putea tria partidele și politicienii cât de cât obiectiv?

Cred că am putea crea un profil de politician ideal sau de partid ideal. E drept, nu există așa ceva, dar putem evalua cam cât de departe sunt partidele și politicienii față de profilul ideal.  

Cum e destul de greu să dai niște principii irefutabile, cred că putem adapta niște concepte din literatură.

Prin anii `50  scriitorul Isaac Asimov , un evreu rus americanizat, publica un roman numit ”Eu, robotul”, practic, o culegere de povestiri SF despre evoluția roboților. Încă de la început s-a pus problema ca roboții care deveneau mai deștepți și mai puternici decât oamenii existând pericolul ca aceștia să preia controlul.

Așa că a dat trei legi, de fapt niște condiționalități care pe care roboții nu le puteau încălca.

Cele 3 Legi ale Roboticii enunțate de Asimov în ”Eu robotul” sunt:

Legea 1

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.

Legea 2

Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.

Legea 3

Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.

Acțiunea din povestirile respective duce la concluzia că mai e nevoie de o lege, Legea 0 (Zero), Legea Supremă, care să prevaleze asupra celorlalte pricinuit apariția unei legi suplimentare, intitulată Legea 0 (zero):

Legea 0 (zero), Legea supremă

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.

Ca urmare a apariției  Legii Supreme celelalte legi se modifică în mod corespunzător, fiecare lege primind condiționalitatea că nu poate încălca Legea Zero.

Cred că, pentru a crea profilul ideal în funcție de care să evaluăm  partidele și politicienii, cred că putem enunța:

Principiul Zero (Principiul suprem):

Un partid sau un politician nu are voie să pricinuiască vreun rău poporului sau să permită, prin neintervenție, ca poporul să fie pus în pericol.

Principiul 1

Un partid sau un politician nu are voie să pricinuiască vreun rău unui cetățean, sau, prin neintervenție, să permită ca unui cetățean să i se facă un rău,  atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Principiul 0.

Legea 2

Un partid sau un politician trebuie să se supună celor cerute  de către un cetățean și intereselor acestuia, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Principiul 0 sau cu Principiul 1.

Legea 3

Un partid sau un politician trebuie să-și protejeze propria existență și propriile interese, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Principiul 0, Principiul 1, sau Principiul 2.

Având în vedere că aceste principii sunt greu de îndeplinit, politicienii fiind și ei oameni iar partidele fiind formate din oameni totuși, cred că e destul să se evalueze cât de aproape e profilul real al acestora de profilul ideal dat de principiile de mai sus.

 

%d blogeri au apreciat asta: