Arhiva

Posts Tagged ‘Leo de la Strehaia’

De când a intrat în PRU, Laura Vicol, fosta avocată a Alinei Bica și amantă a lui Leo de la Strehaia, nu mai crede în prezumția de nevinovăție

31 ianuarie 2019 Lasă un comentariu

Laura Vicol, feblețea Sorinei Matei, avocata Alinei Bica și fosta amantă de lux a lui Leo de la Strehaia uluiește. După ce laudă alianța dintre PRU (în care s-a înscris) și PRM (din câte știam, radiat în 2016), arată la Antena 3 că pentru ea prezumția de nevinovăție nu există.

LAURA VICOL –
avocata care nu crede în prezumția de nevinovăție

Laura Vicol, năbădăioasa avocată a Alinei Bica, cu un  trecut care ar putea fi sursa unei telenovele cu mafioți cu mare greutate și interlopi maneliști care până nu demult stătea mai mult în emisiunile Sorinei Matei de parcă erau logodite unde acuzau sufocându-se DNA, SRI, procurorii și pe doamna Kovesi, s-a înscris în pro rusescul Partid România Unită condus de Bogdan Diaconu.

Paradoxul face ca acest partid filorus să facă alianță cu România Mare. Problema e că se pare că Partidul România Mare a fost radiată de autorități prin 2016, ocazie cu care Gheorghe Funar,  fostul primar al Clujului a declarat la România TV (cf. stiripesurse.ro): „PRM a fost adus în această situaţie pentru că nu a făcut congres. Adunarea de la finalul anului trecut nu poate fi numită congres. Noi am organizat un congres la Alba Iulia în iulie anul trecut. Instanţa i-a dat însă dreptate lui Vadim pentru că a fost o eroare. Nu s-a consemnat numărul participanţilor”.

Că o fi fost reînmatriculat acest partid, că nu o fi fost, nu am aflat, cert e că partidul lui Bogdan Diaconu și PRM s-au aliat. Cumva această alianță e similară cu o alianță între PRM și UDMR sau Partidul Civic Magiar. În fine, nu e mai puțin uluitoare decât talmeș-balmeșul USL, alianță dintre un partid liberal, unul social democrat și unul conservator.

Ei, intrând în PRU, feblețea Sorinei Matei, mai sus pomenita Laura Vicol, cu pieptul în vânt, ca orice prospătură care  dorește să se arate utilă, declara cu emfază (cf. dcnews.ro):

 „PRU este o formațiune politică curată, iar faptul că a făcut o alianță cu Partidul România Mare m-a determinat să mă implic. Eu sunt o româncă naționalistă, îmi iubesc țara. Am tot respectul pentru Bogdan Diaconu. Este un om serios și pus pe treabă. Eu nu m-am identificat într-un partid mare. În acest moment, partidele mari din România sunt asociate cu personaje obscure, cu serviciile secrete. PRU este un partid care nu are astfel de personaje în spate.”

Ea mai spunea că interesul românilor este ignorat în acest moment de marile partide.

„Prin alianța cu PRM se va constitui o forță politică a românilor pentru români. Sunt două partide care promovează naționalismul și interesul românilor. Eu îmi doresc ca justiția să fie independentă și să nu mai fie brațul politic al unora sau al altora, prin care să își rezolve, de fapt, problemele. Românul nu mai este, în acest moment, băgat în seamă. Interesele celor care fac acum politica mare sunt mai importante pentru aceștia decât interesele românilor simpli. Eu vreau să sprijin partidul care are grijă de români chiar dacă este un partid încă mic” – a mai declarat Laura Vicol. Mai să te apuce o cufureală explosivă vând vezi atâta determinare.

În Rigoletto se spune la un moment dat ”la donna e mobile” … femeia e schimbătoare, cum s-ar în românește.

Dacă spui că Laura Vicol e schimbătoare nu ai zis nimic. Dacă în emisiunile Sorinei Matei aveai impresia că este în stare să moară pe rug ca Ioana d’Arc pentru prezumția de nevinovăție referitoare la penalii pe care îi vedea un fel de sfinți martiri, odată devenită politician, sexoasa speranță a politicii mioritice s-a apucat să persifleze respectiva prezumție de nevinovăție.

În cadrul unuia din  cele mai împuțit ospețe cu rahat de la Antena 3, ”Sinteza zilei”, acum câteva zile doamna Hilde Brandl, membră PNL, vorbea  despre prezumția de nevinovăție, referindu-se la procurorul general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor secrete.

Laura Vicol, dându-se cam fudulă de urechi, o întrerupe brutal pe  doamna Brandl: ”Ce-ați spus, doamnă, mă iertați, de prezumția de nevinovăție?”

”Că există prezumția de nevinovăție” – răspunde cu calmul care o varacterizează liberala.

”Serios? – își continuă pe un ton agresiv persiflat intervenția Laura Vicol – Unde există? În ce țară? În România, cu siguranță nu există, vă spun sincer că am trecut pe acolo și știu cum e. Vorbiți de prezumție de nevinovăție numai în situațiile care vă convin dumneavoastră. În rest, toată lumea la pușcărie, nu? Despre prezumția de nevinovăție, nu cred că aveți dreptul să vorbiți în această țară și știți de ce? Am trecut pe acolo trei ani de zile, mi s-a călcat în mod grosolan în picioare această prezumție de nevinovăție și, în niciun caz, nu o să i-o dau acestui stimat domn procuror general. Deci cu prezumția de nevinovăție mai ușor pe scări, puteți folosi orice alt termen.”

Cu același calm Hilde Brandl spune: ”Cu siguranță voi folosi prezumția de nevinovăție întotdeauna, sunt un cetățean al acestei țări și cred în acest concept. Dacă ați avut cazuri în care nu s-a aplicat asta nu înseamnă că nu e importantă.”

Laura Vicol, deja enervată: ”Cu tot respectul, nu v-am auzit folosind acest termen în cazuri ultramediatizate în care drepturile oamenilor au fost călcate în picioare în această țară”.

Nu poți să nu te întrebi dacă celebrii clienți pe care i-a apărat în justiție, Alina Bica, ori cei din sinistrul Clan al Cămătarilor nu ar trebui să se îngrozească de faptul că au fost apărați de o năroadă care nu crede în prezumția de nevinovăție.

Ar trebui, poate, să ne întrebăm și ce alte calități l-au determinat pe Bogdan Diaconu să o accepte pe sexoasa blondă în partid în afară de notorietatea căpătată prin prezența în emisiunea Sorinei Matei și de cele care i-au pus mințile pe bigudiuri în dormitor lui Ion Stelică Mihai, cunoscut, mai mult, de pe la Kanal D, drept  Leo de la Strehaia, ”Prințul țiganilor”, cu care a început  prin 2007 o relație care l-a determinat pe acesta să facă  publice gesturi de adevărat răsfăț pentru zglobia avocată, 1001 de trandafiri și 8000 de euro pe care ”prințul țiganilor” i i-a plătit lui Adrian Minune pentru a-i compune blondei o manea. Matrori ai momentului în care în boxe începea să se audă tânguiala manelistului Adrian Minune care urla din toți bojocii „Laura esti viata mea/Fara tine nu pot sta”, spun că avocata părea extrem de impresionată de gestul ”prințului”.

Leo i-a mai oferit blondei și vacanțe extrem de scumpe și romantice prin Europa, dar și o vacanță extrem de scumpă la Burj Al Arab din Dubai, vestitul și ultraluxosul hotel din Dubai unde se spune că Leo nu ar fi făcut nici un fel de economii.

 

Laura Vicol, fosta avocată a Alinei Bica, are un trecut extrem de năbădăios

3 februarie 2017 Lasă un comentariu
Laura Vicol

Laura Vicol

Laura Vicol (sau Voicu, după divorț) este avocata care a apărat-o pe fosta sefă a DIICOT, Alina Bica, și care, pe la începutul procesului se arăta umită, ceva de genul ”Ia uite domle ce deranj pentru niște mărunțiș”, că se făcea atâta tevatură pentru un amărât de prejudiciu. Evident că în mintea ei nu putea să conceapă că există în România foarte mulți oameni care nu au văzut niciodată atâția bani la un loc.

Tot ea fost protagonista unei rețineri pentru 24 de ore de catre procurorii anticoruptie, sub acuzația de favorizare a făptuitorului și instigare la infracțiunea de exercitare făra drept a unei profesii sau activitati.

Tot ea este protagonista unei povești de amor pe bani mulți cu Ion Stelică Mihai, cunoscut ca Leo de la Strehaia, prințul țiganilor.

La data de 21 MARTIE 2015, spectaculoasa avocată, mai precis, o parte din trecutul ei, făcea subiectul unui articol intitulat

”Povestea tumultoasa a avocatei care a aparat-o pe sefa Antimafie! Cu cine s-a iubit inainte sa ajunga la inchisoare!”, publicat de cancan.ro.

Articolul începe vorbind despre Laura Vicol ca fiind ”retinuta pentru 24 de ore dupa ce procurorii  dupa ce procurorii au acuzat-o ca a ajutat un barbat sa exercite meseria de avocat fara sa fie calificat. Trecutul blondei este mult mai spectaculos decat si-ar imagina cineva!” după care se amintește că blonda a fost avocata fostei șefe a DIICOT, Alina Bica.

Laura Vicol (Voicu) o reprezenta pe Alina Bica în ambele dosare în care a fost trimisă în judecată cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP si cel disjuns dintr-acesta, în care fosta  procuroare Bica era suspectată, printre altele, de favorizarea lui Ovidiu Tender, în dosarul RAFO-Carom.

Se vorbește în articol și despre faptul că, în trecut, a fost avocata Cămătarilor, după divorțul de Mihai Vicol, un afacerist extrem de bogat de la care, în urma separării, s-a ales cu o avere mai mult decât frumușică, trecutul ei devenind extrem de spectaculos.


Însetată de bani și lipsită de compleze, blonda se aruncă trup și suflet într-o poveste de amor pe bani mulți cu Ion Stelică Mihai, cunoscut, mai mult de pe la Kanal D, drept  Leo de la Strehaia, ”Prințul țiganilor”.

Relația cu Leo a început prin 2007, atunci când acesta a și făcut publice gesturile de răsfăț pentru zglobia avocată. Între acestea, 1001 de trandafiri și 8000 de euro pe care ”prințul țiganilor” i i-a plătit lui Adrian Minune pentru a-i compune blondei o manea.

Matrori ai momentului în care în boxe începea să se audă tânguiala manelistului Adrian Minune care urla din toți bojocii „Laura esti viata mea/Fara tine nu pot sta”, spun că avocata părea extrem de impresionată de gestul ”prințului”.

Leo i-a mai oferit blondei și vacanțe extrem de scumpe și romantice prin Europa, dar și o vacanță extrem de scumpă la Burj Al Arab din Dubai, vestitul și ultraluxosul hotel din Dubai unde se spune că Leo nu ar fi făcut nici un fel de economii.

 

Mariana Câmpeanu pleacă temporar de la minister. Va lucra la Antena 1 ca asistentă a lui Capatos şi într-un serial de scandal

21 februarie 2014 2 comentarii

Mariana  Câmpeanu pleacă din fincţia de temporar la trustul Antena.

Mariana Câmpeanu

În ultimele zile, foarte multă lume este oripilată pentru că madam Mariana Câmpeanu pare a refuza cu obstinenţă să îşi dea demisia pentru incompetenţă şu tot felul de porcării de abuzuri pe care le-ar fi făcut.

Să fim serioşi, de ce ar trebui dată afară dintr-un guvern condus de un incompetent acuzat de plagiat? Guri din apropierea fotoliului Premierului spun că nu e plagiator deoarece lucrarea de doctorat nu a făcut-o el ci a plătit cuiva. Lucru bun în esenţă, mai mănâncă şi alţi o pită, nu?

Revenind la madam Tâmpeanu, pardon Câmpeanu, este o mare greşală a-i cere demisia deoarece e la fel de incompometentă, neruşinată, coruptă cum sunt şi ceilalţi miniştrii.

Problema este că dacă respectiva doamnă ar demisiona ar trebui să se ducă la cratiţă, or asta ar fi o mare problemă. Competentă tot nu ar deveni şi probabil în două săptămâni şi-ar otrăvi familia.

Întotdeauna însă, viaţa oferă soluţii cum nici mătreaţa blondelor nu e capabilă să conceapă.

Mariana

Surse bine informate, susţin că, pentru a nu mai încărca Bugetul cu un nou şomer, doamnei Câmpeanu i s-ar fi oferit ddin partea trustului  Antena un contract pentru un serial de scandal (cică ar fi vorba de o sumă cu şase cifre).

Ar urma să înlocuiască seralul de scandal cu Bianca Drăguşanu deoarece se pare că aceasta nu mai doreşte să demisioneze.

Astfel, Mariana Câmpeanu, după ce ar fi coafată, ar urma să fie implicată în mai multe realţii, poveştile de scandal vor fi extrem de incitante, respectiva doamnă urmând a fi împlicată într-o sumă de relaţii care mai de care mai deocheate, de la unele neputându-se da imagini înainte de 12 noaptea şi atunci doar blurate.. va fi vorba de nopţi romantice, de sex oral, de gătit de poale în brău, dar, cele mai şocante, cum încă nu s-au văzut la noi la televiziuni, se vor arăta şi scene lesby în locuri publice. Evident, la emisiunile de dupăamiază ale Antenei 1 şi a Antenei Star (noul nume al Antenei 2) mai mult se va vorbi decât se vor da imagini deoarece acest lucru ar fi imposibil din cauza dorinţei trustului de a proteja integritatea morală şi palmele labagiilor minori.

Până acum se ştie că în serial vor apărea şi supervedete de la noi, Mara Bănică, Bianca Drăguşanu, Adelina Pestriţu (posibil şi Oana Zăvoranu), dar şi bărbaţi, Leo de la Strehaia, Liviu Vârciu, Cătălin Botezatu, Dan Capatos (acesta nu a fost niciopdată implicat decât ca realizator de emisiune în lungile nopţi  cu poveşti scandaloase din care îşi duce acasă salariul barosan.

Se pare că ar fi fost contactat şi Pepe, dar acesta ar fi declinat oferta deoarece soţia lui nu ar dori, în ciuda onorariului consistent, să îşi vadă soţul implicat în politică.

Contactată, Raluca Pastramă, soţia lui Pepe a declarat:

„Nici nu se poate pune problema”

Întrebată de ce nu e de acord Raluca a răspuns:

„În scenarile care ne-au fost prezentate e vorba de sex oral, normal şi anal în locuri publice, la metro, în tramvai, la Patriarhie, or se ştie că acolo îşi desfăşoară activitatea o mulţime de rude ale mele, unii ca cerşetori, alţii ca hoţi de buzunare.Familia di  care provin eu este o familie onorabilă  şi nu poate admite astfel de lucruri”.

Se pare că doamna Câmpeanu ar fi fost foarte nemulţumită deoarece Pepe este febleţea sa, având chiar şi poza nud lui în mărime naturală, în baie… Până la urmă a acceptat totuşi deoarece Dan Voiculescu i-ar fi promis includerea pe viitoarele liste electorale.

În perioadele în care nu va filma pentru serialul de scandal, Marian Câmpeanu va fi asistentă a lui Dan Capatos la emisiunea „Un show păcătos” alături de Ana Maria Mocanu şi Loredana Chivu …

Succes …

Cei care se sculau cu Daniela Crudu, acum se pot culca … cu ea în gând

20 ianuarie 2011 5 comentarii

Ce nu face omul pentru un punct de rating în ziua de azi…

După ce nu demult, am asistat la modul în care Virinel părăsit de nevastă şi-a populat jacuziul cu două paraşute şi a făcut un filmuleţ, chestie care a fericit ratingul unor tabliode sau a unor televiziuni, le-a fericit şi pe cele două paraşute prestatoare, sau după ce plastificata blondă a lui Bote a fost pe post de minge de ping-pong între Cătălin Botezatu, de chiloţi făcătoriu şi fotbalistul Cristea al lui Dinamo, acum avem ocazia să asistăm iar la un eveniment de mare forţă jurnalistică.

Daniela Crudu a fost scoasă de la conservă şi aruncată în focul luptelor mediatice.

Cine e Daniela Crudu?

Daniela Crudu, devenită vedeta matinalului de la Antena 1, şi-a început cariera ca animatoare în cluburile de noapte. A urmat apoi o şcoală de manechine şi fotomodele. Norocul însa i-a surâs când a fost remarcata de printul Andrei Raţiu.

Pe scurt:
Nume: Daniela Crudu
Locul naşterii: Bucureşti, România
Data nasterii: 14 Iunie 1989
Frati/Surori: O soră, Ana Maria
Culoarea ochilor: Căprui
Culoarea părului: Brunet
Inălţime: 1.72
Greutate: 51 kg
Dimensiuni: 90-62-90
Nationalitate:Român
Etnie: Român
Stare civilă: Necăsătorită
Ocupaţie: Model
Studii: Liceul Economic Nr. 4

Cariera:
Legenda spune că Daniela a făcut o operaţie de chirurgie estetică pe la 16 ani cu acodul dat de tatăl ei.

Daniela Crudu a fost adusă pentru prima dată în atenţia presei de către Prinţul Andrei Raţiu prin intermediul Şcolii de modelling Prince d’Armeny. Ea a câstigat titlul de „Cel mai sexy fotomodel din România”.
Deşi avea job full-time fiind asistenta celor doi matinali antenişti, Razvan si Dani, nu a renuntat la activitatea care a consacrat-o, animatoare în cluburi de noapte. Dansa din plăcere si castiga in jur de 100 de euro pe seara.
A dansat şi in clubul Cuando, unde lua 200 de lei pe seară. Bruneta are un succes nebun la public datorită formelor ei apetisante. Vecina matinalilor, a prins gustul succesului dansând provocator în cluburile bucureştene, devenind în scurt timp una dintre cele mai bine plătite animatoare locale, câstigand pâna la 600 de euro pentru o seara de coregrafie si striptease.

Daniela a dansat atat în cluburile din Romania, cat si in strainatate, ea a fost plecata de mai multe ori cu contract de animatoare in Liban. Punctele de ratind pe care Daniela le aduce emisiunii sunt cu mult mai multe decat cele inregistrate de bruneta Mantea.

În vederea unui pictorial în Playboy, Daniela, şi-a tatuat, spun unii, alţii că doar şi-a pictat um fluture devenit extrem de cunoscut.
Aparitia incendiara a brunetei din revista destinata barbatilor, Playboy, i-a adus si mai multa popularitate ajungand sa prezinte lenjerie pentru brand-uri cunoscute. Pe langa postul de asistenta la „Neata cu Razvan si Dani” mai defilează şi ca model pentru diferiţi designeri români.

Cum-necum, Daniela a reuşit ca deşi fiind unul din punctele de atracţie a emisiunii celor doi, Daniela a părăsit echipa matinală şi se pare că a primit din partea lui Dan Capatos o ofertă de a fi asistentă în emisiunea lui: “Un show păcătos”. Adică, cei care erau obişnuiţi să se trezească având-o pe Daniela pe ecranul televizorului, acum se vor putea culca cu ea, eventual să viseze cam cum le-ar sta cu capul pe silicoanele ei abundente în loc de pernă.

Unii spun că e mâna lui Dan Capatos, cel care realizează la începutul nopţii o emisiune ca un fel de baltă în care se scurg tot felul de dejecţii aruncate în public de împuţiciuni mediatice ca Libertatea, CanCan sau alte asemenea, Capatos căutând astfel să scape cumva de blonda lui Bote care cu telenovela ei de rahat şi imaginea artificială pe care o are ar fi început să se răsufle. Alţii spun că fata ar fi plecat singură pentru a nu impieta asupra emisiunii matinale a Antenei 1, iar alţii că că cei doi realizatori, Răzvan şi Dani, s-ar fi simţit mult prea murdăriţi de alipirea imaginii lor immaculate de cea a … mărşavei făpturi. Evident, că faptul că unul din cei doi ameţiţi, cel căzut în limbă după Mihaela Rădulescu, ea însăşi o realizatoare tv aflată d.p.v. al ratingului  pe o pantă descendentă extrem de abruptă, săa afişat cu pantalonii cu “râma” pictată pe ei, sau care într-o emisiune matinală unde a fost invitată Anna Lesko,  nu a ezitat să apară aşa cum l-a făcut mă-sa, mascânduşi nuditatea cu un buchet de flori.

De ce a plecat Daniela din emisiunea respectivă, poate vom afla, poate nu. Cert e că telespectatorul Antenei 1 nu va mai avea ocazia să îşi calmeze cu ochii pe silioanele abundente ale Danielei, neronul vâlvoiat de telejurnalul care precede emisiunea şi unde crimele, violurile, accidentele cu victime sunt prezentate ca fapte extreme de importante, de fapt singurele care merită menţionate. Acum va trebui să se mulţumească să privească la cei doi măscărici. Dar nu mă îndoiesc că îşi vor găsi şi ei o gagică să prezinte vremea, chestie care era în sarcina Danielei.

De fapt despre ce e vorba cu acel scandal atât de mediatizat?

Pentru a putea vorbi despre acel scandal, trebuie în primul rând să vorbim puţin de cel care l-a declanşat.

Cine e Leo de la Strehaia?

Neştiind cine e şi am căutat câte ceva despre el. Am găsit un articol din tabloidul Libertatea, publicat 3 Decembrie 2009 scris de Oana Timar:“Ce bătaie şi-a luat Leo de la Strehaia!” http://www.libertatea.ro/stire/exclusiv-ce-bataie-si-a-luat-leo-de-la-strehaia-266984.html .  Din acel articol aflăm că Leo e cunoscut ca “prinţul ţiganilor”. Că în realitate se numeşte: Ion Mihai Stelică şi are32 de ani şi că la ieşirea din Restaurantul Decebal din Bucureşti,  “prinţul” a încasat o bătaie soră cu decesul din partea unor indivizi cu cagule. Atacatorii nu s-au legat însă de blonda dansatoare Jasmine, iubita lui Leo la acea dată. Fosta iubită a lui Leo de la Strehaia, prezentatoarea rubricii Vremea din Libertatea, Simona-Sensual, nu a fost deloc afectată de incidentul prin care a trecut fostul ei prieten. “Nu mă interesează deloc ce a păţit Leo de la Strehaia. E treaba lui cu cine se încurcă şi ce i se întâmplă”, ne-a declarat ea. De asemenea fostă iubită a lui Leo, manelista Carmen Şerban, zicea în legătură cu incidental. “Nu doresc şi nu mă bucur de răul nimănui, niciodată! Dar nici nu mă interesează vestea asta”. Crede că reacţia … fostelor sale iubite ( 😀 ) ne spune cam cum e văzut individul de cei apropiaţi.

Ei bine, pe mâna acestui individ cică ar fi încăput Daniela Crudu.

Povestea începe de la bani. Leo susţine că i-ar fi dat Danielei 10.000 de euro, pe care nu vrea să îi mai dea înapoi. Fata însă a declarat atât prin tabloide, cât şi la emisiunea „Acces direct” că nu a primit 10.000 de euro de la Leo de la Strehaia şi afirmă că acesta doreşte să se răzbune pe ea pentru că nu a vrut să se culce cu el. Mai zice  că a greşit atunci când a acceptat bani de la Leo de la Strehaia, însă susţine că că a primit numai 5.000 de lei, nu 10.000 de euro.

„El vrea să se răzbune, îi este ciudă că nu m-am culcat cu el. Vrea ca să ştie lumea el dă mulţi bani. Băiete ai dat 50 de milioane (lei vechi ) asta e valoarea ta în acest moment!”, a afirmat Daniela Crudu, la emisiunea „Acces Direct”.

„Recunosc că am greşit şi că fac prostioare, dar fac prostioare mici, nevinovate. Asta este cea mai mare prostie din viaţa mea. Eu nu sunt o hoaţă. Am recunoscut că mi-a dat 50 de milioane. El mi-a spus că banii au fost un cadou, acum spune ca nu e adevărat, minte”, a mai zis Daniela.

Daniela Crudu a fost dată afară peste noapte  după ce, la emisiunea lui Capatos „Un show păcătos”, a fost prezentată o înregistrare audio din care reieşea că ea şi cu Bianca Drăguşanu sunt gata să joace “poker pe dezbrăcate” cu Leo de la Strehaia, căruia i-au cerut suma de 100.000 de euro ca să le aibă „pe amândouă, la pachet”, dupa cum s-a exprimat Bianca Drăguşanu.

„Dacă am reuşit să o transformăm pe Bianca în cea mai de succes asistentă de televizune, în mod clar, sosirea Danielei este o provocare cel puţin la fel de mare. Sunt convins că telespectatorii vor descoperi o altă Daniela având în vedere că va evolua într-un format mult mai liber. O primim cu braţele deschise şi sunt sigur că vom face o super echipă”, a declarat Dan Capatos, realizatorul de la „Un Show păcătos”.

Nu am nici cea mai mică intenţie să  o victimizez sau să o acuz pe Daniela Crudu. Ea ca şi multe alte actuale paraşute, sunt nişte victime a unui sistem de promovare care nu are nici o legătură cu valoarea.

Pe scurt, e vorba o scenă care cred că poate fi pe scurt cam aşa: mai întâi o vizită la un cirurg esthetician, apar unde acesta face nişte corecţii mai mari sau mai mici, mai îndeasă în trupuşorul avut în vedere mai mult sau mai puţin silicon, apoi apariţia în o revistă pentru bărbaţi, de obicei Playboy, dar nu numai.

Dacă ajunge pe prima pagină a revistei respective şi dacă mai are şi norocul să ajungă să câştige un titlu care nu cuntează cum se numeşte, dar conţine cuvântul “sexy” vedetuţa în devenie e aranjată. Imediat este cooptată în lumea modei şi a animatoarelor de prin marile cluburi bucureştene sau de prin alte mari oraşe, dar şi spre lumea televiziunilor. Li se propun contracte extreme de atractive pentru ele, contracte direct proporţionale valoric cu numărul de centimetrii de piele pe care i-a dezvăluit.

Apoi, după ce noutatea devine obişnuinţă şi deja vedeta consacrată se răsuflă, începe povestea urâtă, poveste care e acceptată de fată deoarece ratingul ei în scădere nu îi crează speranţe pentru un viitor luminos. E implicată una sau mai multe persone care şi ele au nevoie de promovare. E obicei se aranjază un mic scandal, o poză care o arată  pe tânăra noastră îtr-o ipoteză în care nu prea ar puta să apară la spovedanie, sau pur şi simplu o declaraţie a cuiva care e rostogoliti prin tablode, după care vine la rând o emidiune de genul celei a lui Capatos sau ca „Acces Direct”.

Dincolo de aspectele morale pe care nu le comentez, cred că aaceste fete nu doar că nu sunt blamabile, dar sunt chiar de plans. După ce reuşesc, dacă reuşesc să se mărite, în cazul în care au minte cât de cât dispar din vederile publicului ca Andreea Spătaru  sau Nicoleta Luciu de exemplu, fie ajung nişte femei terfelite în fel şi chip, cei care le-au împins pe acest drum fiint toclai călăiăă care vor trage de e ele tot ce pot atâta tmp cât le mai pot aduce  câteva puncte de rating, fie pur şi simplu le transformă în nişte persone nevizitabile, personae pe care atunci când nu au subiecte le mai reactivează câte puţin, terfelindu-le şi umilindu-le fără cea mai mică tresărire de milă.

Poate acesta e preţul celebrităţii de conjunctură, a celebrităţii care nu are la bază decăt o pereche de silicoane şi o poveste denumită scandal dar care nu e decât o ordinară punere neruşinată în scenă.

O fi nuanţa întunecată a sclipiciului şi duhoarea parfumurilor cele mai scumpe, precum şi amăreala care rămâne după ce aroma delicată a şampaniei de lux dispare…

Sau poate e vorba de faptul că în lume totul se plăteşte.

Din păcate unii doar plătesc, iar alţii, cei vinovaţi cu adevărat beneviciază de partea leului di succesele efemere … şi meritate sau ba, dar existente.


%d blogeri au apreciat: