Arhiva

Posts Tagged ‘lideri’

România pe primul loc în Europa în topul indicelui nesimţirii

5 august 2015 Un comentariu

Iată că se întâmplă să se atingă în România o culme a nesimţirii.

Înalţilor demnitar le creşe salariul botezat, pentru inducerea în eroare a turmei, indemnizaţie.

Şi nu oricum. Înalţilor demnitari le creşte salariul de trei ori, asta în prima etapă.

În cea de a doua vor creşte şi salariile parlamentariilor.

Restul, „turma” se va bucura de eternul acum nu avem bani dar după alegri, dacă ne votaţi, vă vor creşte şi vouă veniturile. Cu 10-15%  pentru că atâta suportă bufgetul…

Deci nu doar că înalţii demnitari au cele mai mari slarii dintre bugetari, lor li se aplică un coeficient de creştere uriaş prin comparaţie cu restul.

Astfel, raportul salariu înalţi demnitari/salariu mediu pe economie va fi 9.. de 9 ori mai mare adică …. 

Bravo … mă întreb dacă se vor găsi destul de mulţi imbecili care să se mai ducă la vot…

COABITACII ...

COABITACII …

ANALIZĂ Cifrele acuză. Demnitarii României au cele mai nesimţite salarii din Europa

”Adevărul” a comparat raportul dintre salariile primilor demnitari din mai multe ţări europene cu salariile medii pe economie din respectivele ţări. Cu noile salarii aprobate pentru o serie de demnitari, România se plasează de departe pe primul loc în ceea ce priveşte discrepanţa dintre veniturile elitei şi ale cetăţeanului de rând.

Triplarea lefurilor pentru înalţii demnitari duce România în topul statelor europene cu cea mai mare diferenţă salarială dintre oamenii de prim-rang şi cetăţeanul de rând. Aproape nouă salarii medii pe economie intră lunar în conturile preşedintelui Klaus Iohannis şi ale premierului Victor Ponta. Nicio altă ţară europeană nu egalează „performanţa“ României.

Pentru 48 de demnitari – printre care preşedintele, premierul, miniştri, şefii Parlamentului sau şefi de servicii secrete – salariile s-au majorat semnificativ începând de la 1 august, prin Ordonanţa de Guvern 14 din 2015. Astfel, Klaus Iohannis, Victor Ponta şi preşedinţii camerelor Parlamentului, bugetarii cu cele mai mari salarii, au ajuns să câştige într-o lună 21.540 de lei, adică 4.895 de euro. În apărarea lor, demnitarii au invocat faptul că fostul nivel al salarizării pentru cei mai importanţi oameni în stat, de aproximativ 1.500 de euro, era unul dintre cele mai mici din Europa.

„Este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul Uniunii Europene, că aici ne raportăm, să avem oameni competenţi şi să luptăm şi să nu avem oameni corupţi“, a spus vicepremierul Gabriel Oprea, iar argumentul său a fost preluat şi de ceilalţi beneficiari ai ordonanţei.

Însă acesta nu este singurul argument care poate fi luat în calcul. Un altul, poate mai echitabil, este măsura în care salariile demnitarilor sunt corelate cu capacitatea economică a ţării pe care o conduc de a genera prosperitate pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru elite. Iar unul dintre indicatorii care măsoară această capacitate este salariul mediu pe economie, o cifră generată statistic şi care reflectă salariile reale din toate domeniile economice, atât din mediul privat, cât şi cel public.

Demnitarii români, nouă salarii medii

Pornind de la această premisă, „Adevărul“ a patentat un aşa numit ”indice al nesimţirii salariale a demnitarilor”, care reprezintă raportul dintre salariile brute celor mai proeminenţi demnitari (premier sau preşedinte) şi salariul mediu brut pe economie. Şi am calculat acest indice la nivelul mai multor ţări europene. Am ales valorile brute ale acestor salarii, întrucât nivelul de taxare diferă mult între ţările europene, dintre care unele au cotă unică, iar altele cotă progresivă. Rezultatul arată că, după recenta majorare a salariilor pentru demnitari, România s-a plasat pe prima poziţie în topul european ierarhizat după ”indicele nesimţirii”.

Salariul mediu brut pe economie brut în România este acum de 2.500 de lei, adică de 563 de euro, raportat de Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru luna mai. Până la 1 august, salariile preşedintelui şi premierului erau cam de trei ori mai mari decât salariul mediu brut pe economie – deci indicele nesimţirii era de 3. După majorarea indemnizaţiilor, primii oameni din stat vor câştiga într-o lună aproape nouă salarii medii pe economie. Raportul faţă de salariul mediu pe economie este, mai exact, de 8,7, de departe cel mai mare din Uniunea Europeană.

Bulgaria, o ţară sensibil egală Ro mâniei la capitolul sărăcie, are şi ea un ”indice al nesimţirii” destul de ridicat şi se plasează pe locul secund: preşedintele bulgar câştigă lunar 2.950 de euro, iar premierul 2.280 euro, însemnând 6,8 şi respective 5,2 salarii medii pe economie. Podiumul este încheiat de Ungaria, unde premierul Viktor Orban câştigă 4.910 euro, echivalentul a 6,2 salarii medii pe economie. 

Nici Grecia, o ţară aflată în colaps financiar, nu stă rău din punctual de vedere al demnitarilor. Premierul Tsipras are un venit lunar de 7.123 de euro, adică 5,6 salarii medii pe economie.

Statele dezvoltate, departe de România

Nici state dezvoltate, precum Germania, Franţa sau Marea Britanie nu reuşesc să atingă „performanţa“ înregistrată de România. În Franţa, preşedintele şi premierul au, din 2012, salariile reduse cu 30%. Astfel, în loc de 21.194 de euro brut, ei câştigă acum 14.836 de euro pe lună, echivalentul a 5,9 salarii medii pe economie. În Germania, cancelarul Angela Merkel câştigă 18.000 de euro pe lună, raportul dintre înalţii demnitari şi cetăţenii germani fiind de 5,1.

În Marea Britanie, premierul David Cameron încasează lunar 16.870 de euro, ce reprezintă 5,6 salarii medii. Preşedinţii sau premierii altor state din regiune obţin venituri mai mari în comparaţie cu cetăţenii săi, însă raportul nu este mai mare de 1 la 5 în nicio altă ţară din Europa Centrală şi de Sud-Est. La coada clasamentului se află Spania şi Norvegia, state europene cu cea mai mică diferenţă salarială dintre înalţii demnitari şi cetăţenii săi. Premierul Spaniei şi al Norvegiei câştigă într-o lună echivalentul a aproximativ trei salarii medii. Prezentăm în tabelul alăturat situaţia din 16 ţări membre UE, atât din Vestul Europei, cât şi din Europa Centrală şi de Est.

NOTĂ: Acest material a fost realiat cu sprijinul unei retele de jurnalisti de investigatie din toate ţările menţionate, care ne-au furnizat cifre cât mai actualizate. Le mulţumim!

TABEL INDICELE NESIMŢIRII

Autori: Liviu Avram, Mădălina Mihalache
Sursa: adevarul.ro

Problema clasei politice româneşti: ARE LIDERI EXPIRAŢI … (Atenţie domnilor politicieni ! … Zidul de la Târgovişte plânge după cartuşe care să ne mântuie de tirani)

În loc de motto, o definiţie: 

IMPOSTÓR –  Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. 

*****

Prin felul în care se comportă clasa politică se impune o concluzie. Liderii clasei politice prezente sunt nişte expiraţi însetaţi de putere.

LIDERI

Chiar și fără a face o analiză prea profundă, ceea  ce se întâmplă în clasa politică românească, ne arată un lucru înfiorător: avem o clasă politică bolnavă.  La cel mai înalt nivel al clasei noastre politice s-au cocoţat, selectaţi cât se poate de riguros indivizi mult prea bolnavi de propia importanţă, oameni mânaţi în luptă doar de o bolnăvicioasă sete de putere şi de convingerea că doar ei sunt deţinătorii adevărtului absolut şi de un fel de predestinare care îi face nu doar de neînlocuit, dar fără de care ţara se duce dracului.

Poate ar trebui să le spună cineva că sunt pline cimitirele de oameni care la vremea lor păreau de neînlocuit, unii din cei aflaţi în cimitire cu floarea în gură chiar făcând lucruri care au rămas în istorie.

Un lucru pare a le fi imposibil de băgat în cap politicienilor. Că ar trebui să îşi pună un pic de cenuşă în cap pentru că, după un sfert de secol, exact această clasă politică este vinovată de faptul că avem un nivel de trai ridicol, avem o gravă subfinanţare în toate domeniile fie căvorbim de sănătate ori armată, de învăţământ, sport, protecţie socială, etc, economia naţională părând a fi pe perfuzii.

România se pretinde a fi o ţară democratică, asta însemnând că are pretenţia că este condusă de voinţa poporului care se manifestă prin reprezentanţii numiţi politicieni. Aiurea …

Clasa politică, în loc să reprezinte interesele poporului a ajuns să se considere a fi de fapt nu o clasă din care se aleg reprezentanţii ci un grup de indivizi aflaţi cumva, prin predestinare, desupra „turmei”, un fel de zei importanţi prin ei înşişi.

Politicienii au ajuns să considere că ei trebuie să fie plătiţi pentru simplul fapt că există, acumularea de cât mai multă putere fiind singura lor raţiune de a fi. „Ori ei să fie la putere, ori lumea să se prăbuşească” – par a spune politicienii.

Acum câteva zile au fost alegerile europarlamentare, alegeri care, prin  faptul că în campanie nu s-a vorbit de problemele europene de interes ci de porcării de interes intern, au fost de fapt un test pentru ceea ce va urma, alegerile prezidenţiale din toamnă şi cele parlamentare de după aceea…

Ce au înţeles politicianii din aceste alegeri pare a fi o nevoie acută de resetare a relaţiilor dintre partide .. şi cam atât. E adevărat, asta se vede dacă iei în considerare rezultatul voturilor exprimate.

Din păcate, cei care nu s-au exprimat, sunt mai bine de două treimi din cei cu drept de vot.  Aceştia, neavând posibilitatea de a vota „nici un candidat” s-au exprimat .. neexprimându-se.

Dacă luăm rezultatul alianţei PSD-PC-UNPR (doar pentru că a obţinut cele mai multe voturi, 37,60 % ) aparent ar fi un rezultat acceptabil… doar aparent.

Pe de o parte, rezultatul e suma voturilor aduse de cele trei partide, rezultatul adus de PSD fiind undeva în jur de 30%, rezultat care s-a obţinut mai mult datorită campaniile furibunde de promovare şi de atacare a adeversarilor a trustului media Intact  şi a României TV decât meritelor PSD, şi de o campanie extrem de costisitoare care ar băga la puşcărie 80% din parlamentari şi oamenii lor di teritoriu dacă nu am avea o justiţie coruptă. De asemenea (nu doar politicianii PSD ci toţi) , incapabili să convingă deşi şi-au permis chiar să îşi ia un concediu plătit ca şi cum ar fi mers la serviciu, au recurs la tot felul de tertipuri, fie că vorbim de şpagă electorală sau de turism electoral. Având în vedere că nimeni nu a protestat că, deşi avem Cărţi de Alegător acestea nu sunt folosite .. Ghici de ce … J

Pe de altă parte, acest rezultat de 37,60% nefiind socotit din întregul electorat ci doar din cei 32,16% care s-au prezentat.

Problema este că gradul de reprezentativitate trecut cu obstinaţie sub tăcere. Acesta este un pic peste 12 % (cam 12,09% ).

Faptul că sub o treime din cei cu drept de vot s-a prezentat arată că marea majoritate a celor cu drept de vot, a votat ÎMPOTRIVA CLASEI POLITICE.

Da, această clasă politică ar trebui dinamitată şi făcută alta, sau măcar ca toţi politicianii care au funcţii de conducere să fie alungaţi şi să fie aduşi alţii, unii care s-ar gândi şi la electorat nu ca la o turmă statistică, menită să prezinte interes doar când se duce la urne, ci ca la nişte oameni care au şi ei nevoia să trăiască civilizat şi decent.

Până nu demult vedeam un USL interesat doar de a pune mâna pe întreagă puterea inclusiv să preia controlul asupra justiţiei, mesajul lor nefiind nici un moment acela de a se arăta interesaţi de bunăstarea turmei ci acela de a scăpa de Preşedintele Băsescu pentru ca astfel nimeni să nu se mai poată împotrivi tentativei lor de subjugare a Justiţiei, lucru absolut necesar pentru ca jumătate din ei să nu se trezească la închisoare.

Deşi declarativ, la nivel înalt USL pare o alianţă ruptă, în teritoriu, găştile formate încă sunt bine-merci, nici măcar la Tribunal relaţia nefiind ruptă, or, un divorţ există doar după ce asta e consfinţită de tribunal… Deşi partenerii aleg să apbă vieţi separate, di punct de vedere legal cuplul există atâta timp cât căsătoria nu e ruptă în acte.

Cu toate acestea, am avut zilele acestea ocazia de a vedea una din aberaţiile specific româneşti.

A fost o întâlnire mult mediatizată între conducerile PNL şi PSD.

La nivel teoretic e mare nevoie de unirea Dreptei politice, nu atât pentru a i se trage una peste bot PSD-ulti cât pentru stabilirea unui necesar echilibru.

Practic însă am văzut cum conducerea PDL a început negocieri cu un grup de zombi. Conducerea PNL fiind una DEMISIONATĂ, deci cu nişte oameni care peste o lună nu vor mai conta la nivel de decizie în PNL.

Semnele că acea întâlnire nu a fost chiar ceea ce ni se arată există.

Şeful PDL spune că s-au înţeles ca alianţa PDL-PSD să se concretizezeîntr-o fuziune prin comasare, nu prin absorbție, pentru că democrat-liberalii refuză să fie „înghițiți” de PNL. De cealaltă parte, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus exclude ca Partidul Național Liberal să-și schimbe denumirea.

„Va fi o fuziune prin comasare, nu prin absorbţie între cele două partide, adică se merge pe principiul egalităţii. Nu fuzionează prin absorbţie PDL-ul cu PNL-ul, că nu intrăm noi în PNL să ocupăm funcţiile din acest partid şi nu intră nici PNL-ul în PDL”, a explicat Vasile Blaga într-un interviu.

Nici nu s-au stins ecourile declaraţiei liderului PDL că, din maţele PNL au apărut reacţii.

De exemplu, Ioan Ghişe spune că şi el candidează pentru conducerea PNL, iar în cazul în care va fi ales, această alianţă ar fi desfiinţată.

La rândul său, în cazul în care s-ar ajunge la concretizarea alianţei, de fapt la fuziunea celor două partide, din start nu e acceptabilă adoptarea altui nume decât acela de Partidul Naţional Liberal: „Nu se pune problema – zice mumia Mircea Ionescu Quintus într-un interviu pentru RFI – în vreun fel şi vom fi foarte atenţi la condiţiile de fuzionare să se atingă cineva de trecutul, de prezentul şi de viitorul acestui partid”.

Întrebat dacă una dintre condiţiile fuziunii cu PDL va fi ca numele PNL să nu dispară, seniorul liberal a răspuns: „Fără îndoială! E prima condiţie, prima este! Am şi eu un cuvânt greu de spus în partidul ăsta. Partidul Naţional Liberal rămâne neschimbat şi ca denumire şi ca orientare. Ne-am orientat acum din punct de vedere european spre Partidul Popular, pentru că este o forţă care te poate ajuta şi fiind de dreapta şi încercând să ne desprindem de ceea ce a însemnat colaborarea cu stânga aceasta, după părerea mea, nocivă ţării, este bine să se ştie că suntem în zona dreaptă şi în Europa. Cel puţin cât am să trăiesc eu în Partidul Naţional Liberal, numele lui nu se poate schimba”.

Quintus precizează că „este vorba de fuziune prin absorbţie, să fie clar! Adică nu ne aderăm cele două partide şi apare un al treilea, Doamne fereşte! Fuziune la noi n-a fost niciodată decât prin absorbţie.”

S-a umflat tradiţia în dumnealui … no sheet …

Care tradiţie? Cea de care li se rupea atunci când legau partidul la coada coministoidului PSD unde îşi umpleau plămânii cu băşinile Varanului? Tradiţia de care uitau când Antonescu în cârdăşie cu PSD îşi băga piciorul în statul de drept, participând vesel în huiduielile Europei la lovitura de stat care a culminat cu înlăturarea preşedinţilor camerelor, a Avocatului Poporului şi încercarea de demitere a Preşedintelui Republicii pe motive inventate şi interpretarea aiuritoare a Constituţiei?

Pe tradiţia de care ipocriţii oportunişti ai PNL–ului  uită rupându-se chiar totalmente de liberalism încercând ca, pe plan european, să nici nu mai ţină de Liberalism cu de Partidul Popular .. aşa, de jmekerie că e mai cool …

 

Oare pe ce se bazează această aroganţă a PNL? Pe rezultatele alegerilor europarlamentare? Diferenţa dintre 15% şi 12,23%? Deci pentru un rahat de diferenţă de  2,77%  PNL îşi permite să se considere ditamai reperul în jurul căruia să se adune Dreapta?

Ori, poate aroganţa lor să se bazeze pe slăbiciunea lui Vasile Blaga care atunci când, a fost dat jos din postul de  Preşedinte la Senat doar pentru ca Antonescu să poată fi în poziţia de a deveni Preşedinte Interimar pe perioada suspendării Preşedintelui legal ales? Sau pe faptul că se dovedeşte că Blaga sufere ca majoritatea politicienilor de setea maladivă pentru putere, ţelul lui fiind acela de a fi ministru, mai nou acest ţel vâzând chiar şi fotoliul de Premier?

Acesta a şi dat de înţeles că în minte lui creaţă un eventual cuplu Preşedinte Premier ar putea fi un eventual cuplu Antonescu-Blaga … Da, chiar şi cu preţul dizolvării PDL în PNL …

Referitor la acea diferenţă de 2,77% ar trebui ca PNL să le facă statuie lui Băsescu şi Elenei Udrea.

Dacă ambiţiile lor de mărire nu rupeau o bucată din PDL, acesta ar fi avut acum, poate, un scor similar cu al PSD deoarece mulţi au renunţat la simpatia faţă de acest partid în urma egoistelor fricţiuni interne pentru putere.

Cât despre cei de la PMP, este inadmisibil să fâlfâi dorinţa de a forma o Dreaptă unită atâta timp cât tocmai rupi cu nesimţire dintr-un partid pentru a satisface ambiţiile personale de mărire ale cuiva …

În fine… s-ar putea scrie o carte despre caracterele prea mici care ocupă funcţii prea mari în clasa politică românească.

Atâta timp cât politicianii nu vor înţelege faptul că dacă la un scrutin electoral indiferent de care nu se prezintă mei mult de jumătate din electorat, deci că ceea ce fac ei nu mai are nici un pic de relevanţă în ochii majorităţii populaţiei, ei înşii sunt nu doar inutili ci şi toxici, ţara aceasta în loc să avanseze şi să crească, va merge din rău în mai rău.

Temporarul noroc al politicienilor este că în România mămăliga de obicei doar borboroseşte … din timp în timp, însă, se mai întâmplă ca românii să o ia razna şi mămliga să explodeze răzând tot … la Târgovişte încă, un celebtru zid aşteptând gloanţele care să mântuiască România de tirani…

Asta dacă nu cumva liderii clasei politice româneşti vor înţelege că sunt nişte expiraţi ai istoriei şi e cazul să lase locul altora pe care să îi intereseze de soarta românilor.

“Fiecare parlamentar are două bile…şi o conştiinţă”

19 octombrie 2010 8 comentarii

Ooo, ce bucurie! Ooo, ce veste bună ne-a dat ieri mazeta din capu’ la PNL! Deci Bombonelu’ are totuşi doo. Cine i le-o fi numărat? N-are importanţă, bine că sunt acolo în pereche, să nu mai zică Blue că n-are deloc pentru că se piteşte de doamna Justiţie sub poala doamnei Imunităţi! Ce ne facem însă cu conştiinţa parlamentarului, cea la pachet cu bilele, cea care se tot moaie în văzul telespectatorilor de mila poporului deprimat? Nu ne rămâne decât speranţa că în clipa când parlamentaru’ stă cu mâna pe bile, conştiinţa lui să fie la fel de trează ca atunci când dă găuri la buget.

N-am să vorbesc despre “Micţiunea populistă”, invocată cu incontinenţă luni de zile  la moguliziunile lui Băşinel şi Nuş, de puliticienii care tratează poporul cu Prostamol. “Aveţi grijă ce vă doriţi!” i-a avertizat Băse pe posesorii de bile şi ei vor avea grijă, of course, dar nu pot face contra Vîntului aşa, pe faţă! Iar Vîntu are nevoie rapid de o schimbare a Puterii, că se-apropie repatrierea “golănaşului” cu clinchet de cătuşe. Aşa că, după ce s-au făcut frate cu Vîntu, şurlamentarii opoziţiei îi vor da şi lui ţeapă, băgându-şi bilele în ea de Mortăciune populistă! Adicătelea, le vor băga pe invers: alb la negru şi negru la alb. Adicătelea, vot împotrivă. Aşa să faci, Socaci! Că rămâne Marina fără mârlamentar…

Lăsând politicienii mogulieni să-şi numere bilele, ne vom îndrepta atenţia către cealaltă “falangă” a lui Vîntu, cea sindicală. Ei, aici lipsa de bile se simte acut. De prin luna mai, mişcăcarea sindicală se tot tratează cu Viagra şi ţelină, dar singurele zvâcniri, fără finalitate însă, au fost ale pulanelor din Poluţia Română şi ale matracucelor de la Finanţe. În plus, uitând de directivele lui Vîntu, “În trei luni de zile, Băsescu va fi o amintire!”, liderii îşi dau la gioale reciproc, în buna tradiţie românească “că care e mai important”.

Vasile, soţu’ greu stimulatei madam director Marica, îl face “coadă de topor” pe celălalt lider, Oprescu, pentru că, unsuros cum e, i-a alunecat mâna şi a semnat de capu’ lui, stimulente mai mici cu 30%. Şi asta după ce el, Vasile, şi-a stricat şi telefonu’ când a dat cu el de pământ la negocieri! Că iete ce zice strategu’ Vasile: “Nu trebuia să semneze niciun document fără noi! Asta era logica! Şi atunci o lungeam până duminică şi duminică aveam altă presiune pe ei!” Normal că sâmbătă, de indignare, Vasile Marica şi-a depus mandatu’, precum berbecu’ căcărezu …pe care l-a luat înapoi luni, când ne-a anunţat că “nu poţi să laşi o organizaţie fără cap. Nu puteam să las acum un vid de putere.” Sigur, e mai bine cu un cap vidat, da’ cu gura plină, pentru săraca “organizaţie”!

În zona luptei sindicale cu Educaţia, to’aşu’ Hadăr, lidăr la Alma Mă’sii, a simţit şi el nevoia să-şi arate bilele zgribulite sub balconu’ ministrului Funeriu. Totul foarte spontan şi bine organizat: în schimburi şi în funcţie de orarul fiecărui prof. Şi ca să le ia faţa celorlalţi lideri, nea Toni Hadăr a chemat lângă el şi tineretu’ studios, mai precis fo câţiva studenţi care au ieşit să presteze, tot spontan, în speranţa unor sesiuni de examene mai relaxate.  Aşa am luat cunoştinţă de glorioasa existenţă a lui Ionuţ Poenaru, liderul UNSR (Uniunea Naţională a Studenţilor Români) a cărui limbă de lemn, mai noduroasă ca a lui nea Hadăr, l-ar fi dus pe cele mai înalte culmi uteciste dacă nu venea răzmeriţa din ’89.

Ionuţ are o singură mare nemulţumire declarată: că ministrul Funeriu nu i-a băgat în seamă şi pe ei, studenţii de la UNSR, discutând doar cu cei de la ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România) din rândul căreia şi-a luat şi câţiva consilieri la minister.  De-aia îi şi susţine el, Ionuţ Poenaru, pe domnii profesori şi e alături de dânşii. Iată câteva aşchii din limbajul studintelui Ionuţ: “Acest minstru care selectează federaţiile care să participe la negocieri, singurul ministru care face acest lucru de 20 de ani. A spus la televizor că încearcă depolitizarea sistemului de învăţământ, însă dânsu’ ca şi consilierii, foşti lideri de organizaţie (aha!), are patru sau cinci lângă dânsu’ prezenţi acolo şi nu în ultimu’ rand noi cerem demisia acestui ministru, ministru pe care îl vom acţiona şi în judecată în zilele următoare. Am depus o cerere de a ne întruni cu dânsu’ de mai bine de 50 de zile. Nu ne-a răspuns şi conform prevederilor putem să acţionăm în judecată ministrul.” “Totuşi ministrul s-a întâlnit cu nişte studenţi, sâmbătă!”, răsuci cuţitu-n rană reporteriţa lui Nuş. “Da – zise Ionuţ – am fost şi noi prezenţi aici pentru că dânsu’ a spus la un post de televiziune, singurul care îl mai primeşte de altfel, că se întâlneşte cu lideri ai studenţilor. Noi ne considerăm lideri ai studenţilor, avem 200 000 de studenţi. Am venit la întâlnire însă dânsu’, de sus de la biroul dânsului, a trimis un tabel nominal cu cei trei studenţi care să participle la întâlnire. Nu am fost băgaţi în seamă de dânsu’ şi presei a declarat că vrea să poarte negocieri dar nu în acest sens.” Vă jur că n-am sărit o aşchie din emoţionanta alocuţiune a lui Ionuţ, greu lovit în mândria lui de lider! Da’ ce bine a ştiut parşivu’ de nea Toni Hadăr să exploateze rivalitatea dintre organizaţiile studenţeşti! Bravo, dom’ profesor!

%d blogeri au apreciat: