Arhiva

Posts Tagged ‘Macovei’

Confruntarea MONICA MACOVEI vs ELENA UDREA în turul întâi la alegerile prezidenţiale – cheia turului doi

31 octombrie 2014 4 comentarii

De ce trebuie votată Monica Macovei şi nu Elena Udrea?

Pentru că votând Udrea i se oferă lui Băsescu posibilitatea de a decide că preşedintele trebuie să fie Ponta şi nu Iohannis. Nu e o aberaţie… pe Ponta l-a desemnat de două ori ca Premier deşi nu era obligat să o facă şi se jura că nu o să o facă sub nici un motiv.

De ce nu l-ar duce calculele sale la aceeaşi concluzie?

Monica Macovei, Elena Udrea

Fie că ne place sau nu, prezenţa în turul doi a alegerilor prezidenţiale este lămurită. 

În primul rând, după o realmente omniprezentă hegemonie de jumătate de secol a lui ESCU (indiferent dacă în faţă a fost „Ceauş”, „Ili”, „Constantin” sau „Băs”) iată că nici măcar în finală ESCU nu va mai fi.

Dacă nu îi cade lui Ponta sau lui Iohannis meteoritul ăla care nu mai vine în cap, ei doi sunt finaliştii.

Avem şi doi arbitri care pot, prin voturile lor, să îi dea unuia sau altuia piciorul în dos care să fie exact impulsul necesar pentru a face un  pas înainte. Elena Udrea şi Monica Macovei. Tăriceanu nu poate fi considerat un arbitru, el fiind de fapt o anexă, o prelungire underground a lui Ponta pentru a „agăţa” voturi de pe dreapta, voturile acordate lui Tăriceanu fiind de fapt  o rezervă pentru suplimentare în turul doi a voturilor lui Ponta. De asemenea, voturile lui Dan Diaconescu sunt plata pentru că Ponta, prin pritenul său Sebastian Ghiţă, patronul România TV a permis să apară iar OTV deşi acesta a fost închis. Deci, orice vot acordat lui Tăriceanu  sau D.Diaconescu îi e acordat de fapt lui Ponta.

Elena Udrea, că ne place sau nu, este parte din sistem şi e dispusă, dacă interesele o cer, să opteze pentru a le recomanda alegătorilor ei să voteze cu Ponta, de fapt împotriva lui Iohannis. 

E adevărat, votanţii ei sunt de fapt „băsiştii” (fără conotaţii bune sau rele) de cea mai pură rasă şi aparent pare imposibil să o vedem cum recomandă să fie votat Ponta. Aparent doar pentru că ar trebui să ne amintim  că oricât s-ar bălăcări Băsescu şi Ponta, acesta din urmă a fost de două ori desemnat de Băsescu drept premier deşi nu ere obligat să o facă. 

Dacă ne gândim că Parlamentul este la degetul mic al lui Ponta, deci şi Guvernul, Udrea s-ar pute alege cu un fotoliu într-un guvern post prezidenţiale, guvern al cărui Premier ar urma să îl desemneze Ponta.

 Iohannis în schimb, ocupă un loc pe care, probabil, îl viza cu mai multă sau mai puţină speranţă chiar Elena Udrea (atunci când vorbea de necesitatea refacerii CDR).

Monica Macovei însă, chiar dacă îl mai atacă pe Iohannis, în nici un caz nu se va duce spre Ponta şi aproape sigur (90-95%) va opta pentru Iohannis în turul doi.

Despre asta vorbeşte şi Andreea Pora pe pagina sa de Facebook:

De ce trebuie votata Macovei si nu Udrea

Andreea Pora

Andreea Pora

Pozitia a treia devine astfel foarte importanta. De acolo ar putea veni grosul voturilor pentru Iohannis in turul doi. Daca Macovei este sustinuta masiv si cucereste acest loc cu un scor intre 7 si 10%, Ponta este infrint. Am certitudinea ca Macovei, chiar daca l-a atacat pe Iohannis pina acum, chiar daca nu are incredere in el (o inteleg), nu va avea ezitari sa-si indemne electoratul sa-l voteze.

Udrea este parte a “sistemului ticalosit”. Prin fostul sot Cocos, prin anturaj, prin relatiile cu indivizi corupti- Pinalti, Niro etc, prin tot ce reprezinta ea. Nu are prea mare interes in independenta justitiei-afirmatie strict electorala si politicianista- din moment ce unele dosare se apropie periculos de propria-i persoana. Udrea va purta negocieri subterane pentru tururul doi, va incerca sa-si “vinda” voturile cit mai scump. Cui ii va oferi protectie si avantaje de tot felul.

Un vot masiv pentru Macovei in detrimentul favoritei prezidentiale ar diminua mult acest riscul ca Ponta sa ajunga presedinte. Votul pentru Macovei este astfel extrem de util din punct de vedere pargmatic.

Sursa: https://www.facebook.com/andreea.pora.7

Jurnalista Andreea Pora dezvoltă acest subiect într-un articol publicat azi 31.10.2014 în revista22.

Macovei, un vot util vs. Udrea si un Basescu de nerecunoscut

M-am saturat de teoria “raului cel mai mic”. O aud de ani de zile. In privinta prezidentialelor, nu cred ca este valabila, pentru stinga in niciun caz si, partial, nici pentru dreapta. Singura exceptie pentru votantii antifesenisti este anul 2000 cind unii (nu chiar asa de multi) au strins din dinti punind stampila pe Iliescu, evident “raul cel mic” in comparatie cu Vadim. Personal, n-am experimentat-o, am stat acasa. In rest, si pentru unii, si pentru altii, candidatii care i-au reprezentat au fost “binele”, iar adversarii acestora “raul cel mare”. Sa nu-mi spuneti ca Iliescu nu a fost votat cu maximum de entuziasm si convingere de electoratul fesenist in 1990, 1992 si 2000. Poate Geona sa le fi produs niste dubii, era, saracutul, cam “prostanac”, in schimb pe Basescu il vedeau ca diavolul in persoana, “satana”, cum le spunea partidul mama si tata. Pentru electoratul de dreapta lucrurile au fost la fel de clare (2000, exceptia), in 1990 Ratiu sau Campeanu s-au bucurat de o sustinere mica, dar de o implicare totala, Constantinescu a ajuns presedinte pe un val de entuziasm anticomunist ( aduceti-va aminte de uriasul miting din Piata Universitatii din seara anuntarii rezultatelor), ce a urmat dupa, e alta poveste. Dar Basescu? A fost votat, de doua ori la rind, din convingere, cu pasiune chiar, nu doar din furie impotriva PSD si ca reactie la campania mizerabila facuta de Vintu si Voiculescu. Deci, care “raul cel mai mic” la prezidentiale? De ce atita miorlaiala si autovictimizare acum? Nu ma refer la universalscirbitiisi vesnicstatatoriiacasa, ci la electoratul implicat. Desi anul acesta situatia este infinit mai complicata din cauza divizarii dreptei pe falia celor trei candidati, exista pentru primul tur cel putin posibilitatea votului din convingere. Pentru Macovei.

Cred ca pentru electoratul de dreapta, mai ales din perspectiva ultimelor dosare de coruptie, justitia chiar este prioritate. Intelege foarte bine ca venirea lui Ponta la Cotroceni este un pericol enorm- epoca Nastase va fi parfum de tei. Anchetele procurorilor arata un monstru rapace, pus pe jumulit Romania si castrat justitia. Mai arata insa continuitatea, rezistenta coruptiei indiferent de regim. Sistemul a supravietuit, asa cum am scris deja in articolul “Udrea- Basescu si sistemul ticalosit”, cu toate imbirligaturile dintre politiceni, afaceristi, servicii. Pare ca totul e putred si nu mai exista speranta, alta in afara de DNA. Ca si mine, majoritatea celor de dreapta sunt convinsi in forul lor interior ca singurul candidat care poate oferi certitudinea ca justitia, esentiala in actualul peisaj, va continua sa functioneze si sa-i vire pe corupti dupa gratii este Monica Macovei. Motivul fundamental, dincolo de onestitatea deja demonstrata, e ca nu face parte din “sistemul ticalosit”, nu e o rotita in acest infernal angrenaj. Deci, in privinta lui Macovei cred ca nu se pune problema a alege “raul cel mai mic”, ba din contra, ar fi omul providential din acest punct de vedere. Daca Macovei ar intra in turul doi, nu mai spun sa iasa presedinte, ar fi sansa pe care Romania o asteapta de 25 de ani.

Sa fim insa lucizi. Contraargumentele la votul pentru Macovei tin de pragmatism. Le-au pus in discutie Andrei Cornea ( Glontul decisiv, la basisti: si „Moartea basismului” ) si destui altii. Sunt de acord cu unele dintre ele, dar mortul de la groapa nu-l mai poti intoarce. Dezbinarea dreptei e un fapt, canibalizarea voturilor altul, coalitia anti-Iohannis functioneaza. Mai ales din perspectiva turului doi, eu insami am criticat-o pe Macovei pentru atacurile la Iohannis, dirijate fatis de PSD si Udrea-Basescu. I-am spus sa se opreasca, orice actiune de slabire a dreptei facind jocul lui Ponta. (Citeste “Ultima sansa a dreptei: abandonati coalitia anti-Iohannis”). Pragmatismul invocat se refera in esenta (mai sunt si altele, dar nu vreau s-o lungesc) la certitudinea ca Iohannis va intra in turul doi si la “votul util”, o diferenta prea mare intre Ponta si Iohannis in primul dur facilitind victoria PSD. E insa un contraargument care nu tine seama de evolutiile din campanie. Acestea ma fac sa spun ca votul pentru Macovei va fi unul extrem de util.Am sa explic.

1. Importanta pozitiei a treia pentru Macovei

Nu cred ca pentru primul tur Iohannis mai are de unde sa creasca prea mult, a fost pur si simplu macelarit intr-o campanie mizerabila instrumentata de PSD si televiziunile- valet. Mult mai important, are legat de picior bolovanul procesului de incompatibilitate, care l-a vulnerabilizat. A avut o campanie destul de flasca pentru cloaca autohtona, a pastrat o superioara distanta, nu s-a lansat in atacuri sub centura, nu a folosit cuvinte grele, a fost un domn. Pare din alt film, unul care nu are cum sa joace cu casa plina in Romania. Acest lucru i-ar putea fi insa foarte util in turul doi, exact prin contrast cu Ponta. Deocamdata, pare ca stagneaza in sondaje undeva la putin peste 30%.

Pozitia a treia devine astfel foarte importanta. De acolo ar putea veni grosul voturilor pentru Iohannis in turul doi. Daca Macovei este sustinuta masiv si cucereste acest loc cu un scor intre 7 si 10%, Ponta este infrint. Am certitudinea ca Macovei, chiar daca l-a atacat pe Iohannis pina acum, chiar daca nu are incredere in el (o inteleg), nu va avea ezitari sa-si indemne electoratul sa-l voteze. Putini oameni inteleg mai bine decit Macovei pericolul pe care il reprezinta Ponta pentru Justitie si o putere concentrata complet in mina PSD pentru Romania. Tocmai pentru ca ea este cea care a infiintat DNA si a luptat ani de zile pentru el, nu va face niciun gest care sa-l dea pe mina lui Ponta. Desigur, ii va pune o serie de conditii lui Iohannis, il va obliga probabil sa se angajeze ferm in sustinerea independentei justitiei si in special a DNA. E firesc asa si e bine asa. Iohannis trebuie sa iasa dintr-un soi de ambiguitate si dea un semnal mult mai clar in directia statului de drept. O va face pentru ca fara Macovei pierde alegerile. 

Se spune despre electoratul lui Macovei ca este radicalizat si va sta acasa in turul doi pe principiul “ori Monica, ori nimic”. Nu cred. In primul rind, parte a acestui electorat provine din tabara nehotaritilor, a derutatilor de situatia confuza, alta parte, consistenta, din cea a “basistilor” sustinatori consecventi ai justiei. Ca si Macovei, ei inteleg prea bine ce ar insemna Ponta. Sunt convinsa ca Macovei va gasi argumentele prin care sa-si scoata la vot sustinatorii. Ca votul masiv pentru ea in turul 1 va fi astfel extrem de “util” impotriva lui Ponta.

2. Riscul Udrea si un Basescu de nerecunoscut

Ce se intimpla insa daca Udrea va fi in pozitia a treia? Asa cum vedem tot mai mult in ultimele saptamini si zile, Udrea este parte a “sistemului ticalosit”. Prin fostul sot Cocos, prin anturaj, prin relatiile cu indivizi corupti- Pinalti, Niro etc, prin tot ce reprezinta ea. Nu are prea mare interes in independenta justitiei-afirmatie strict electorala si politicianista- din moment ce unele dosare se apropie periculos de propria-i persoana.Udrea va purta negocieri subterane pentru tururul doi, va incerca sa-si “vinda” voturile cit mai scump. Cui ii va oferi protectie si avantaje de tot felul. 

Dar cel mai important, presedintele Basescu ar putea continua sa indemne la boicot. Se acopera punind semnul egal intre Ponta si Iohannis. Este o incredibila duplicitate aici. Pe de o parte il acuza pe Iohannis ca a fost “premierul Grivco” din 2009, ca este presedintele PNL, partid care l-a suspendat de doua ori si fata de care are “o mare problema”, ii reproseaza ca nu s-a dezis ferm nici de vara lui 2012, nici de “martea neagra”, iar pe de alta, il pune pe picior de egalitate cu Ponta, artizanul puciului din 2012, “mitomanul”, “ticalosul” si “demolatorul statului de drept”. Mai mult, spune- joi seara la emsiunea de la B1 Tv- ca l-ar fi preferat pe Antonescu. Ca daca in locul lui Iohannis era Antonescu l-ar fi votat. Pucistului numarului doi, atacatorului la baioneta al statului de drept, celui care voia sa opreasca Parlamentul sa voteze validarea referendumului, individului care a semnat cu Dogaru protocolul prin care se angaja sa desfiinteze DNA si CCR, Traian Basescu ii gaseste acum lui Antonescu o singura vina: ca i-a tras presul de sub picioare lui Iohannis. E o culme a reevaluarii!

Sustinerea pentru Elena Udrea pur si simplu i-a intunecat mintile! A ajuns pina acolo incitsa acuze servicul francez de informatii ca i-a filat protejata la Paris, afirmatie de o extrema gravitate. Poarta un razboi la scena deschisa cu serviciile romanesti, in principal cu SIE, acuzindu-le ca se implica in campanie (fara ncio dovada, bineinteles), sustine ca au ajuns “prea puternice”, ca si cum nu el le-a facut asa si si-a creat singur cu migala imaginea de “stapinul serviciilor”. Le vrea aduse sub control parlamentar, adica a acelui parlament despre care chiar el sustine ca este o adunatura de corupti si incompetenti. Il apara si pe sotul doamnei pina in pinzele albe, acuzind public procurorii DNA ca mint atunci cind spun ca Dorin Cocos a luat de la Pescariu 9 milioane de euro ches. Imi pare rau, dar Traian Basescu este de nerecunoscut la acest final urit de mandat.

Trec peste teoria “blatului” sustinuta de multi analisti si chiar de fapte. Trec si peste interesul pe care l-ar avea ca Ponta si nu Iohannis sa iasa presedinte, situatie care i-ar facilita punerea in aplicare a strategiei “seful opozitiei”. Le consider colaterale in analiza momentului. Dar nu pot sa trec peste irationalitatea, orbirea udrista de care da dovada si care il impinge la gesturi care pareau de neconceput acum mai putin de un an. Si nici peste forta distructiva cu care darima tot ce a construit nu pot sa trec.

De aceea, cred ca presedintele chiar daca nu va indemna la boicot pe fata, nici nu va da un semnal clar de vot pro-Iohannis. Din pacate, electoratul care i-a ramas aproape, taliban basist, este fanatizat si il va asculta pe Basescu. Situatie in care Ponta are mari sanse sa iasa presedinte. 

Nu discut varianta ca Tariceanu sa se claseze pe pozitia a treia. Aici lucrurile sunt deja clare.

In concluzie, un vot masiv pentru Macovei in detrimentul favoritei prezidentiale ar diminua mult acest riscul ca Ponta sa ajunga presedinte. Votul pentru Macovei este astfel extrem de util din punct de vedere pragmatic.

In plus, chiar nu vad de ce nu am putea imbina pragmatismul cu idealismul. De ce nu am vota in prim tur cu “binele cel mare”, din convingere si cu speranta. Care, totusi, moare ultima.

Autor:  Andreea Pora

Sursa: revista22

Monica Macovei: „Nu există voință politică anticorupție”

9 februarie 2011 6 comentarii

http://www.monica-macovei.ro/blog/

Camera Deputatilor a respins ieri solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului Dan Pasat. 34 de deputati ai partidelor de la guvernare au votat impotriva cererii (si 114, pentru, cum vad la stiri), iar deputatii din PSD, PNL si PC nu au votat deloc, ceea ce inseamna ca nu au vrut ridicarea imunitatii.

Desigur, primii responsabili politic si moral sunt cei de la putere care trebuiau sa asigure majoritatea pentru ridicarea imunitatii si sa voteze toti (TOTI) cu “bilele la vedere”, ca sa vedem toti cine si cum a votat. Dupa decizia Camerei Deputatilor, am un singur mesaj pentru domnul Pasat si pentru PDL: domnul Pasat sa isi dea demisia din Parlament si din partid, iar conducerea PDL sa ii ceara acest lucru public. Pentru celelalte partide, nu am mesaje, caci nu au facut campanii anti-coruptie si pentru egalitatea in fata legii.

Stiti cum se traduce decizia Camerei Deputatilor in statele democrate? Simplu: ca nu exista o vointa politica majoritara din partea partidelor politice romanesti pentru anti-coruptie “pe bune”, indiferent de cine este acuzatul, si ca nu exista o vointa politica majoritara pentru egalitate in fata legii a inculpatilor politicieni cu ceilalti oameni cercetati penal. Pentru multi dintre ei, interesul national, anti-coruptia, vointa electoratului sau angajamentele luate de Romania in cadrul MCV (Mecanismul de cooperare si verificare) luate la intrarea in UE sunt secundare in raport cu interesele anti-justitie ale partidelor atunci cind “ai lor” sunt anchetati.

Trebuie sa lasam judecatorii sa decida perchezitiile, arestarile preventive si orice tine de ei, indiferent de nemultumirile acumulate impotriva unor magistrati. Trebuie sa eliminam orice obstacol politic sau administrativ din calea justitiei. Iar pe judecatorii si procurorii care sunt independenti, profesionisti, curajosi si respecta principiul egalitatii in fata legii, trebuie sa ii sustinem. Pentru ca numai asa putem avansa pe calea democratiei.

Acum avem 4 cazuri in care Parlamentul Romaniei a zis NU justitiei: Nastase, Mitrea, Ridzi si Pasat; in toate a fost cu vot secret, adica cu lipsa de responsabilitate si dupa mult timp. Ce trebuie? Am mai spus si mai spun odata: trebuie rapid modificarea Regulamentelor camerelor pentru introducerea urmatoarelor prevederi:
1) vot public, la vedere, in cazurile de ridicare a imunitatii parlamentare;
2) stabilirea unui termen de 48 de ore pentru adoptarea de catre Parlament a cererilor de ridicare a imunitatii;
3) luarea deciziilor pentru avizarea de catre Parlament a perchezitiilor si retinerii/arestarii preventive cu majoritatea simpla a celor prezenti.

Toate acestea, desigur, pina cind modificam Constitutia si eliminam imunitatile. In paralel cu continuarea reformei justitiei intr-un ritm mai alert. Vointa populatiei exista si toti politicienii trebuie sa o respecte.

Cum a ratat Dinu Patriciu Uzina Termoelectrica Midia…Felicitări!

19 august 2010 5 comentarii

Deh, n-a fost să fiePatriciu n-a reuşit să ia gratis Uzina Termoelectrică Midia şi pentru că, la vremea aceea, într-un guvern controlat oligarhic cum a fost cel al lui Tăriceanu,  ministrul Justiţiei era doamna Monica Macovei. În această calitate, domnia sa nu şi-a pus semnătura pe niciun proiect de Hotărâre de Guvern ce aproba  privatizări strategice cu dedicaţie pentru prieteni sau clienţi  politici. Hotărârea de Guvern, prin care se aproba contractul de vânzare a 56,575% din capitalul social al Uzinei Termoelectrica Midia către Rompetrol Group NV Olanda, a fost adoptată în 27 octombrie 2005,  însă fără avizul Ministerului Justiţiei şi prin urmare, nefiind publicată în Monitorul Oficial, nu a produs efecte. Monica Macovei a solicitat „clarificarea aspectelor cu privire la modul în care a fost stabilit preţul de vânzare al acţiunilor”

Acest contract de privatizare încheiat între Oficiul Participaţiilor Statului din Ministerul Industriilor, condus pe atunci de omul lui Felix, Codruţ Sereş, pe de-o parte şi Rompetrol GroupNV Olanda (Patriciu) pe de altă parte, intră în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial al HG-ului şi după adoptarea unui act normativ care va reglementa patrimonial CET-urilor.

Iată o primă ciudăţenie: se încheie un contract de privatizare şi se negociază un preţ, înaintea clarificării apartenenţei bunurilor aflate în patrimoniul societăţii ce face obiectul tranzacţiei. Deci Rompetrol Group se grăbeşte să cumpere vrabia de pe gard care va  zbura dacă se dovedeşte că bunurile Uzinei Termoelectrica Midia sunt pe domeniul public. Este adevărat că şi preţul de achiziţie a scăzut, de la 384 miliarde lei vechi la pornire (10,6 milioane euro), la 76,8 miliarde lei vechi (2,1 milioane euro), prin bunăvoinţa conservatorilor lui Felix aflaţi la cârma Ministerului Industriilor. Totuşi, de ce ar da Patriciu 2,1 milioane de euro pe nişte bunuri care s-ar putea, până la urmă, să nu-i aparţină, nefăcând parte din patrimonial uzinei? Iată de ce:

Patriciu dă 2,1 milioane de euro şi primeşte un teren de 4,7 milioane euro

UzinaTermoelectrica Midia furniza agent termic rafinăriei Petromidia, principalul consumator şi oraşului Năvodari, prin firma de distribuţie Ecoterm, firmă ce aparţine Primăriei acestei localităţi. La momentul octombrie 2005, Primăria Năvodari avea, către Uzina Termoelectrica Midia, o restanţă de plată de 168 miliarde lei vechi, adică 4,7 milioane de euro. La câteva zile de la adoptarea hotărârii de guvern neavizată de Ministerul Justiţiei, prin care se aproba contractul de privatizare, Uzina Termoelectrica Midia trimite Primăriei Năvodari o adresă prin care se cereau garanţii imobiliare pentru restanţa de plată de 4,7 milioane de euro. Consiliul Local Năvodari îl mandatează pe primarul Tudorel Calapod să găsească un teren din patrimoniul privat al Primăriei Năvodari, a cărui valoare să se ridice la cea a debitului de 4,7 milioane de euro. După ce se găseşte terenul se încheie un protocol de eşalonare a datoriilor între Primăria Năvodari şi UT Midia, protocol a cărui încălcare se solda cu executarea silită a datornicului. Astfel, în schimbul a 2,1 milioane de euro, Rompetrolul lui Patriciu se alege cu un CET şi un teren de 4,7 milioane de euro.

Rompetrol Group deţinea deja 43,5% din capitalul UT Midia, prin grija prietenului Dan Ioan Popescu (DIP), ministrul Industriilor în guvernul Bombonelului.

Afacerea rămâne nefinalizată, contractul nefiind semnat, în aşteptarea publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial. Aşteptare care nu s-a încheiat nici în ziua de azi…Monica Macovei nu a putut fi convinsă să semneze HG-ul, iar după plecarea ei din guvernul Tăriceanu odată cu PD-ul, deja afacerea nu mai prezenta interes pentru Patriciu, aflat de câteva luni în negocieri cu KazMunaiGaZ pentru vânzarea a 75% din Rompetrol, negocieri încheiate  pe 27 august 2007, cu vânzarea societăţii patriciene firmei din Kazahstan.

Guvernul României -“pârât”, Rompetrol – “reclamantă”

Rămasă cu afacerea suspendată, Rompetrol dă în judecată Guvernul României, pentru “refuz soluţionare cerere”, mai precis pentru refuzul de a publica în Monitorul Oficial a hotărârii guvernului Tăriceanu care aprobase privatizarea UT Midia.

La o lună după instalarea Guvernului Boc, pe 4 februarie 2009, dosarul cu numărul 1033/2/2009 a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ. Prin sentinţa nr.2850 din 2 iulie 2009, instanţa respinge acţiunea ca nefondată. În prezent, se judecă recursul înaintat de Rompetrol Group NV Olanda la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, următorul termen fiind pe 13 octombrie 2010.

Strategia Guvernului Boc în procesul cu Rompetrol

În data  de 15 iunie 2010, Secretariatul General al Guvernului, condus de distinsa doamnă Daniela Nicoleta Andreescu, formulează o “Întâmpinare” către Înalta Curte, în recursurile înaintate de The ROMPETROL GROUP NV Olanda şi SC ROMPETROL RAFINARE SA (Petromidia) împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti.

Daniela Nicoleta Andreescu

Înainte să trecem la cererea din Întâmpinarea Secretariatului General al Guvernului, să ne amintim cine este Daniela Nicoleta Andreescu.  Cunoscută ca apropiată a clanului Udrea-Cocoş, doamna a intrat în atenţia presei prin dezvăluirile făcute de Evenimentul Zilei în toamna lui 2005. Sub titlul “Reţeaua Teodorescu-Cocoş”, articolul arăta cum grupul “Alexandru Bittner – Dorin Cocoş – Adrian Petrache” au încasat 317 miliarde de lei din monopolizarea analizelor medicale pentru muncitorii care urmau să plece în străinătate. Aranjamentul a funcţionat cu complicitatea unor înalţi funcţionari identificaţi ca fiind Daniela Nicoleta Andreescu, pe atunci secretar de stat în Ministerul Muncii, responsabil cu munca în străinătate şi subordonatul acesteia, Aurel Teodorescu

În “Întâmpinarea” formulată, Secretariatul General al Guvernului solicită instanţei suspendarea judecării recursului deoarece, conform Codului de procedură civilă, s-a început urmărirea penală a uneia din părţile în proces, “pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.” Este vorba de trimiterea în judecată a fostului ministru al economiei, Codruţ Sereş (cel care a iniţiat proiectul de Hotărâre de Guvern vizat de reclamante) în dosarul nr.2816/1/2009 aflat pe rolul Secţiei Penale a instanţei supreme şi având ca obiect de judecată “trădare prin transmitere de secete” (art.157 CP). Un alt dosar aflat în judecată este şi cel al fostului adjunct al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării, instituţie implicată direct în privatizarea UT Midia.

“Pe de altă parte”, mai se spune în Întâmpinarea Guvernului, “prin rechizitoriul nr.111/D/P/2004, emis la data de 07.09.2006 tot de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – DIICOT, au fost trimise în judecată mai multe personae, printer care şi reprezentantul The ROMPETROLGROUP NV Olanda – Patriciu Dan Costache.

În prezent, această cauză este înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Tribunalului Bucureşti sub nr. 30041.01/3/2006, având ca termen data de 23.06.2010”

Este vorba de trimiterea în judecată pentru manipularea bursei (“înşelăciune” art.215 CP) a mai multor persoane în calitate de inculpaţi printre care Dinu Patriciu şi Sorin Roşca Stănescu. Procesul, început în 2006, nu s-a încheiat, următorul termen fiind în 17 sept.2010.

Un aspect stupefiant legat de Hotărârea de Guvern adoptată pentru privatizarea UT Midia,  este folosit ca motivaţie în Întâmpinarea SGG: “Pe de altă parte, deşi se susţine că proiectul de hotărâre ce se solicită a fi publicat a fost adoptat în şedinţa din data de 27.10.2005, acesta nu a fost semnat de primul-ministru şi contrasemnat de miniştrii care ar fi avut obligaţia punerii în executare, în conformitate cu art.108 alin.4 din Constituţia României republicată, art.27 alin.3 din Legea nr.90/2001 şi art.44 din legea nr.24/2000, nu a fost datat şi numerotat.”

Conform legii, pentru atestarea autenticităţii actului normativ adoptat, acesta “se semnează de reprezentantul legal al emitentului, se datează şi se numerotează” şi “actele Guvernului poartă data şedinţei guvernului în care actul a fost aprobat.”

Interesant este că, în aprilie 2008, Departamentul de Control al Guvernului Tăriceanu, făcând un control al felului în care s-a privatizat Uzina Termoelectrică Midia, a constatat că nu au fost îndeplinite condiţiile din strategia de privatizare, deoarece proiectul de Hotărâre de Guvern pentru privatizare nu a fost avizat de Ministerul de Justiţie.

De urmărit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

1. Dosar nr.10753/1/2008 – inculpaţi:

Păcuraru Nicolae Paul Anton (fost ministrul Muncii în Guvernul Tăriceanu)

Morega Dan Ilie (şeful PNL Gorj)

Pentru infracţiuni de corupţie

2. Dosar nr.4941/1/2008 – inculpaţi:

Mureşan Ioan Avram (fost ministru ţărănist al Agriculturii)

Remeş decebal Traian (fost ministru PNL al Agriculturii)

Pentru infracţiuni de corupţie  –  termen 21 sept. 2010

%d blogeri au apreciat: