Arhiva

Posts Tagged ‘Marian Oprişan’

Vizează Ana Birchall postul de Ministru la Justiție în guvernul care se va forma după prăbușirea Guvernului Veorika?

14 octombrie 2019 Lasă un comentariu

Marian Oprișan, unul din cei nocivi și mai dubioși granguri  din PSD, cu mitocănia specifică, a declarat vineri că Ana Birchall, fostul Ministrul Justiției, ar trebui ”să își țină” gura”  în legătură cu funcţionarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, susţinând că existenţa secţiei speciale este justificată.

Ana Birchall

„Din cauza faptului că, şi o spun cu toată responsabilitatea, atâta timp cât judecătorii din România intră sub jurisdicţia de anchtă a DNA-ului, niciun cetăţean al României nu poate avea garanţii că poate exista un proces echitabil între cetăţeanul respectiv şi DNA.

Pe de altă parte, nu există egalitate de arme, pentru ca în discuţie este ce poate să facă apărarea şi ce poate face acuzarea. Acuzarea poate face de 30 de ori mai multe lucruri decât apărarea. Existenţa Secţiei Speciale pentru Investigarea Magistratilor este perfect justificată şi ea s-a născut ca soluţie la marile abuzuri ale parchetelor” a spus Oprişan.

Întrebat dacă Ana Birchall a încălcat linia partidului, Oprișan declarat : „Nu că a încălcat-o, dar a exagerat”.

În septembrie, Ana Birchall spunea că grupul de lucru interministerial coordonat de minister consideră, referitor la  Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, ” … sunt două concluzii şi niciuna nu susţine funcţionarea în această formă a acestei instituţii”.

Reacția lui Oprișan se încadrează în seria de reacții enervate ale PSD-iștilor care consideră drept ostilă la adresa partidului atitudinea lui Birchall la adresa Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, premierul Veorika ajungând chiar să spună că regretă faptul că a numit-o ministru la Justiție.

Această reacție vine în urma faptului că Ana Birchall a spus că, după părerea sa, Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție nu este în beneficiul actului de justiție.

Secția Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie este principalul motiv al cat fight-ului dintre bruneta ministresă a Justiției și Lia Savonea președintele Consiliului Superior al Magistraturii, una din moștenirile epocii Dragnea.

La 17 septembrie, Birchall a spunea că un grup interministerial coordonat de Ministerul Justiției a ajuns la concluzii preliminare …destul de interesante, care au majoritatea, și niciuna nu susține funcționarea în această formă” a Secției Speciale. La rândul său,  Savonea a încercat  pentru a șasea oară, să o pună pe Adina Florea, feblețe a lui Tudorel Toader, în fruntea acestei secții,

Ana Birchall a spus că,  această secție nu este în beneficiul actului de justiție, atât timp cât, potrivit legii, are competența de a reține tot dosarul, indiferent de infracțiunea cu care este sesizată.

„Cu alte cuvinte, într-un limbaj pe înțelesul tuturor (…), orice persoană care este urmărită, cercetată și face o plângere la această Secție specială, Secția specială are competența să rețină tot dosarul. Fie că vorbim de infracțiuni grave, omor, proxeneți, bande de tâlhari, criminalitate organizată, viol, orice alt tip de infracțiune. Repet: orice persoană care înțelege să facă o plângere la Secția specială, Secția specială, conform articolului 88 indice 1, alineat 2, are competența să rețină și să continue cu acel dosar. Dacă considerați că este în beneficiul justiției o astfel de competență, eu, în calitate de ministru al Justiției, dar și ca absolvent de Drept – și nu o să-mi bat niciodată joc de CV-ul meu – nu consider că este normal și nu este în beneficiul actului de justiție, pentru că pe noi ne interesează pe toți din societate, indiferent unde suntem, ca să ne preocupăm de buna funcționare a sistemului judiciar și de un act de justiție așa cum ni-l dorim fiecare” a declarat Ana Birchall.

Una peste alta, această zbârlire a PSD-iștilor și faptul că Birchall refuză să răspundă ”farmecelor PSd-iștilor a creat impresia că bruneta vizează să fie numită ministru de Justiție în guvernul care se va crea după prăbușirea Guvernului Veorika.

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat, luni, că nu a discutat cu Ana Birchall, pe fondul speculațiilor că actualul ministru interimar al Justiției va primi funcția plină în viitorul cabinet liberal.

Când Orban a fost întrebat de presă dacă a discutat cu Ana Birchall, acesta a declarat sec ”Nu! N-am avut nicio discuție cu doamna Birchall”.

Orban susține că nu știe de unde a fost lansată acest zvon. Evident, există o convergență clară între demersuri ale fostului ministru PSD al Justiției și planurile PNL privind puncte sensibile, cum ar fi Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Și totuși, având în vedere că Ana Birchall este extrem de ambițioasă și de pofticioasă când vine vorba de funcții, întrebarea rămâne: Vizează Ana Birchall postul de Ministru la Justiție în guvernul care se va forma după prăbușirea Guvernului Veorika?

Dacă din PSD ar dispărea brusc penalii partidul ar rămâne fără lideri.

17 iulie 2015 4 comentarii

MOTTO:

În România există penali care nu fac politică, dau nu există politicieni care să nu aibă umbre penale în trecutul personal.

*****

Înainte de ’89 se spunea că în puşcării se forjează caracterele puternice.

Acum vedem la PSD că a avea umbre penale în CV este o condiţie aproape obligatorie pentru a putea promova.

Legat de articolul de mai jos publicat vineri, 17 iulie 2015 de  Virgil Burlă  pe evz.ro   cred că trebuie remarcat faptul că cei nouă lideri sunt doar o mică parte din penalii cu mare greutate din acest partid. 

În conducerea PSD este extrem de greu să găseşti pe cineva care nu are probleme penale. Dacă unii încă nu au probleme cu legea nu înseamnă că sunt curaţi ca nişte lebede … înseamnă doar că DNA-ul nu a ajuns la ei. Are şi DNA-ul limitele lui.

Dealtfel, în politica românească există câteva întrebări la care nici un politician nu poate răspunde sincer de la cap la coadă:

– „Puteţi spune care e sursa banilor cu care v-aţi finanţat campania sau campaniile electorale.” 

„Puteţi justifica măcar jumătate din averea pe care o aveţi?”

Şi ar mai fi …

Dacă autorul a preferat să se refere doar la ei, asta e …

Dacă ar fi  căzut o bombă în momentul în care s-a făcut poza, România ar fi devenit o ţară mult mai curată, iar PSD-ului i s-ar fi făcut un bine incomensurabil ...

Dacă ar fi căzut o bombă în momentul în care s-a făcut poza, România ar fi devenit o ţară mult mai curată, iar PSD-ului i s-ar fi făcut un bine incomensurabil …

9 lideri PSD și dosarele lor penale. Aproape JUMĂTATE din vicepreşedinţii partidului au probleme cu DNA şi ANI

În rândul social-democraților, aproape jumătate dintre vicepreședinții partidului au probleme cu procurorii DNA sau cu inspectorii de integritate ai ANI. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale „grele”, unii au primit condamnări cu suspendare sau se judecă prin tribunale. Cu toate acestea, nu renunță la funcțiile din partid.

Ziarul „Evenimentul zilei” își propune să analizeze structurile de conducere a partidelor parlamentare din perspectiva problemelor penale și de integritate pe care le au politicienii de la vârful acestor formațiuni.

La nivelul PSD, din cei 15 vicepreședinți și cinci președinți de diverse structuri, asupra a nouă dintre ei planează suspiciuni de comitere a unor fapte ilegale. O parte dintre ei sunt acuzați de fapte de corupție, alții de evaziune fiscală ori spălare de bani. Pe numele unora sunt depuse plângeri penale, au fost descoperiți incompatibili, acuzați de fals în declarații sau de abuz în serviciu. Unii dintre ei au fost condamnați sau achitați în primă instanță, însă, în cazul tuturor, deciziile judecătorilor nu sunt definitive.

Potrivit paginii de internet a formațiunii politice, conducerea centrală a PSD este asigurată de cinci social-democrați de top. Trei dintre aceștia au dat explicații procurorilor. Printre ei se numără și Victor Ponta, care s-a suspendat de curând din funcția de președinte al partidului. Acesta este și motivul pentru care premierul a fost trecut în categoria social-democraților de vază care au devenit inculpați, chiar dacă, în acest moment, Ponta este un simplu membru de partid. Dealtfel, pe site-ul formațiunii, Victor Ponta este prezentat ca „președintele PSD”, nefiind operată modificarea după retragerea din funcție.

Victor Ponta – Premierul inculpat și suspendat

Victor Ponta,  premier și, până în urmă cu câteva zile, președinte al Partidului Social Democrat (PSD). Este urmărit penal pentru fapte legate de activitatea ca avocat, în dosarul Turceni Rovinari. Acuzațiile: spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul stabilit de DNA, până în acest moment, este de 260.000 de lei. Anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ale premierului. Potrivit DNA, în 2007, între firma de avocatură a senatorului Dan Șova (PSD) și cabinetul Individual de avocat „Ponta Victor- Viorel” s-a încheiat un contract în urma căruia avocatul Ponta urma să primească o sumă fixă de 2.000 euro pe lună. Procurorii susțin că premierul nu a muncit nicio oră pentru banii încasați și că sumele primite de la Șova au fost justificate, în fals, prin intermediul a 17 facturi fiscale în valoare de 181.439 de lei.




Liviu Dragnea – Condamnat pentru fraude electorale

Liviu Dragnea, președinte executiv al PSD – este condamnat în primă instanță de judecătorii de la instanța supremă la pedepsa cu un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului. Decizia nu este definitivă. Politicianul este acuzat de folosire a influenței ce derivă din funcția de conducere din PSD, în scopul obținerii de foloase necuvenite. Și-a dat demisia din funcția de ministru al Dezvoltării în momentul condamnării. Un alt dosar, în lucru la DNA, vizează legătura dintre fostul vicepremier și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica. Procurorii suspectează că Dragnea ar fi apelat la Alina Bica pentru a-l ajuta pe afaceristul Ioan Niculae, anchetat de DIICOT, să scape de dosar. În acest caz, Niculae, „Regele gazului”, s-ar fi arătat dispus să-i plătească 3,5 milioane de euro Alinei Bica, pentru a scăpa de acuzații.




Ion Iliescu – Eternul suspect din dosarul Mineriadei

Ion Iliescu, este președintele de onoare al PSD. A fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în 2007. Un an mai târziu, el a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că ancheta nu a respectat o serie de cerințe procedurale. Acuzațiile la adresa lui Iliescu erau de subminarea puterii de stat, acte de diversiune și comunicare de informații false. În martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat că ancheta din dosarul Mineriadei trebuie reluată, astfel încât Iliescu urmează să fie reaudiat. „Nu am ce comenta, este treaba justiției să vadă, să analizeze, să finalizeze. Nu am motive nici să am surprize, nici să nu am surprize”, a declarat Ion Iliescu, imediat după decizia Curții Supreme.




Mircea Cosma – Vicepreședinte cu două dosare de corupție

Mircea Cosma, vicepreședinte PSD și președinte CJ Prahova, a fost trimis în judecată, în aprilie 2014, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Cosma ar fi primit 1,8 milioane de lei de la mai mulți oameni de afaceri, pentru a oferi lucrările publice către anumite firme pe care le taxa cu 10% din valoarea contractelor. În februarie 2014, Cosma a fost reținut pentru 24 de ore. Pentru fiul său, Vlad Cosma, deputații nu au încuviințat arestarea preventivă. Președintele CJ Prahova mai este cercetat, sub control judiciar, în alt dosar instrumentat de DNA Ploiești. Este vorba de dosarul deturnării de fonduri europene în care este urmărit penal și cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu. În februarie 2015, Iulian Herțanu și oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă și Liviu Munteanu au fost reținuți, fiind suspectați că firmele acestora au obținut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic.




Ecaterina Andronescu – Cercetată în Microsoft, nu și-a dat foc în piață

Ecaterina Andronescu, a fost acuzată de inspectorii ANI de incompatibilitate după ce a ocupat mai mulți ani, simultan, funcția de rector, cât și cea de senator. O ordonanță de urgență, promovată de ministerul pe care- l conducea, a eliminat incompatibilitatea rector-parlamentar, cât și pe cea rector- lider de partid, înainte de o decizie definitivă a instanței. Numele ei apare și în dosarul Microsoft. Procurorii DNA au cerut ridicarea imunității în vederea începerii urmăriri penale față de Andronescu sub acuzațiile de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. „Niciodată de la nimeni nu am pretins, nu am luat vreun ban. Mi se pare culmea culmilor. Îmi dau foc în piața publică, dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri!”, declara Andronescu imediat după ce procurorii au cerut ridicarea imunității pentru a putea fi cercetată în dosarul Microsoft.




Ion Călinoiu – Fals în declarații. Declarat incompatibil de ANI

Ion Călinoiu, vicepreședinte al PSD și președinte al CJ Gorj, a fost declarat, în iunie 2015, incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). El este acuzat și de fals în declarațiile de avere, pentru că nu a menționat veniturile obținute ca expert la Inspectoratul Școlar Județean, fiind sesizat Parchetul Târgu Jiu. Potrivit ANI, Ion Călinoiu a fost în incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut simultan și funcțiile de expert în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2012, și expert în consorțiul regional Sud-Vest Oltenia, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 1-31 iulie 2013. De asemenea, întrucât Călinoiu nu a menționat, în declarațiile de avere depuse în 2013 și 2014, veniturile obținute în baza acestor contracte, inspectorii îl suspectează pe vicepreședintele PSD de fals în declarații.




Dan Nica – Exilat la Bruxelles, ministrul Nica le râde în nas anchetatorilor

Dan Nica, europarlamentar PSD, a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi primit o parte din mita de 20 de milioane de euro în dosarul Microsoft. „Refugiat” în Parlamentul European de la Bruxelles, Nica a scăpat de anchetă deoarece europarlamentarii nu s-au reunit pentru a da un vot în vederea începerea urmăririi penale în cazul său. Concret, procurorii susțin că firma Fujitsu Siemens Computers a depus în contul unor societăți de tip off–shore, cu titlu de consultanță și asistență tehnică aferentă unui contract încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenței pe care o avea ca ministru să asigure continuarea contractului în condiții avantajoase pentru firma amintită. Numele său mai apare în dosarul lui Marian Vanghelie. Primarul Sectorului 5 ar fi determinat un prieten să cumpere la suprapreț vinul produs de tatăl lui Nica, pe atunci ministru de Interne.




Marian Oprișan – Achitat de prima instanță, Oprișan conduce partidul

Marian Oprișan, vicepreședinte PSD și președinte CJ Vrancea, este judecat în dosarul „Căprioara”. În primă instanță, după 8 ani de procese, un judecător a considerat că Oprișan este nevinovat. În acest moment, cauza se află la Curtea de Apel Cluj. Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest caz este de 2 milioane de euro. Oprișan este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals după ce ar fi „raportat” efectuarea unor reparații la o serie de drumuri, lucrări care nu au fost realizate în realitate. Mai exact, procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la „Căprioara”, imobil pentru întreținerea cărora CJ ar fi alocat ilegal 5,2 miliarde de lei.




Gabriela Vrânceanu Firea – Purtător de cuvânt amendat și sancționat

Gabriela Vrânceanu Firea, este vicepreședinte al partidului și purtător de cuvânt al PSD. În toamna anului 2013, a fost obligată de instanța supremă la plata unei amenzi administrative de 1.000 de lei în urma unei plângeri depuse de Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Firea a fost acuzată de comiterea infracțiunilor de șantaj și ultraj, în perioada în care aceasta realiza emisiunea „Știrea Zilei”, la Antena 3. Pe 19 noiembrie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat-o cu avertisment pe Gabriela Firea, senator PSD, pentru afirmația despre familiile fără copii, făcută pe 7 octombrie 2014. „Nu ești un om complet fără să crești un copil. În toate statele civilizate, cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”, declara Firea, țintindu-l pe Klaus Iohannis.




Foste „glorii” social-democrate, trase pe margine de DNA

Foști lideri ai part i d u l u i s-au retras sau au fost îndepărtați din funcții după ce s-a descoperit că au fost implicați în scandaloase cazuri de corupție. Fost vicepreședinte al partidului, Gheorghe Nichita s-a suspendat din funcții în momentul în care amanta l-a denunțat la DNA pe motiv că o urmărește folosind oamenii și resursele Poliției Locale Iași. Trimis în arest la domiciliu, primarul a anunțat pe 7 mai 2015 că renunță la funcțiile din partid. Un alt caz este cel al lui Ion Prioteasa, care este vizat de o anchetă DNA, și a renunțat la șefia PSD Dolj.

Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost exclus din partid chiar luna trecută după ce, suspendat fiind, a transmis o serie de directive către PSD Constanța. Constantinescu este trimis în judecată de DNA în mai multe dosare de corupție.




Prietenul său, Radu Mazăre (foto stânga), fost primar de Constanța și președinte al PSD peste județ, și-a dat demisia din partid în mai 2015 după ce a fost arestat preventiv mai multe luni, sub a c u z a ț i a de luare de mită.

Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc (foto dreapta) au demisionat din partid și din Parlament când s-a pus problema arestării în dosarul Retrocedărilor frauduloase de păduri. Adrian Duicu, Constantin Nicolescu, Gheorghe Bunea-Stancu sunt alți pesediști de frunte care au fost scoși din viața publică de anchetele procurorilor.


Autor:  Virgil Burlă

Sursa: evz.ro

Victor Ponta şi PSD sunt bolnavi … la cap …

26 iunie 2015 Un comentariu

Ponta

Foarte mulţi se miră de faptul că, deşi românia este o ţară care s-a aflat tot timpul la confluenţa unor mari imperii care au tot încercat să muşte din ea, ţara aceasta atipică şi ciudată contiuă să existe.

Nu ştiu dacă există în lume o ţară mai lipsită de logică decât România, dar sunt tot mai convins că motivul pentru care imperiile de care ziceam nu au reuşit să o înghită definitiv cu fulgi cu tot este faptul că este o ţară absolut ilogică.

Este o ţară care tot timpul (cu mici excepţii) a fost condusă de nişte oameni cu moduri de gândire de neînţeles pentru unii care veneau din ţări cu mintea în cap.

Fie că vorbim de de domnitorii care pustiau totul în faţa unor armate invadatoare de rămâneau ăia năuci, fie că vorbim de oameni de rară valoare care, din cauză că nu puteau să se exprime plenar plecau la dracu’n praznic unde deveneau nişte personaliutăţi apreciate, după ce dădeau colţul erau revendicaţi drept reprezentativi, cam tot ce e lagat de ţara aceasta e anapoda.

Avem resurse atâtea căte avem, dar preferăm să nu le exploatăm lăsând oamenii să trăiască la nivel minimal, avem oameni care se milogesc să fie votaţi promiţând marea cu sarea dar după ce ajung să se vază cu sacii în căruţă uită ce au promis şi singura lor ocupaţie devenind cu neruşinare aceea de a se îmbogăţi ei şi cercul lor de prieteni şi rude.

La capitolul ăsta cu lipsa de logică se încadrează comportamentul actualului Prim Ministru că te şi întrebi dacă e adevărat că s-a operat la picior şi nu la cap.

Scrie dumnealui pe Facebook:

„Felicitări fetelor din echipa de spadă, antrenorilor şi Federaţiei! Felicitări România! Mă bucur că ele au voie sa fie la Baku fără să le critice vreun <analist>”…

Să te cruceşti nu alta…

Se întâmplă oare ca acele fete de care zice Ponta să fi plecat din ţară fără să spună cuiva?

Sunt oare vreuna din ele prim ministrul unei ţări care face parte din Uniunea Europeană a cărei ţări componente a decis să boicoteze politic respectivele jocuri?

A fugit să se opereze  vreuna din ele să se opereze în Turcia fără să spună cuiva unde se duce taman când trebuia să se ducă să dea cu subsemnatul la Departamentul Naţional Anticorupţie? 

Este cumva vreuna din ele apărată împotriva justiţiei?

Este cumva vreuna preşedinta unui partid pe care îl conduce dictatorial  acumulând atâta putere în partid încât lipsa sa să bage partidul în imposibilitatea de a funcţiona când lipseşte?

Pentru că nu e puţin lucru ca unul din penalii care deşi sunt condamnaţi de justiţie continuă să fie bine merci unul din cei mai grei lideri, Liviu Dragnea să declare în conferinţă de presă că că premierul „E mai bine decât era iniţial, dar nu foarte bine, operaţia fiind complicată, recuperarea este foarte grea, trebuie să o facă cu foarte mare atenţie pentru a rămâne cu piciorul întreg. Sper să facă o recuperare cât mai bună”.

Modul dictatorial în care îşi conduce Ponta partidul făcându- chiar şi pe Dragnea să nu ştie ce să facă atunci când acesta lipseşte…

„Este o perioadă în care această lipsă tulbură foarte mult partidul şi tulbură şi coaliţia cu efecte în exercitarea actului de guvernare. Ne dorim să se întoarcă cât mai repede. Se va întoarce, sper, în câteva zile, 7 – 10 zile”, a spus Dragnea.

De asemenea, unul, cel puţin la fel de penal ca şi Dragnea, liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, declara că premierul Victor Ponta „trebuie să se întoarcă de urgenţă în ţară şi să spună clar ce are de gând să facă”.

„Victor Ponta trebuie să se întoarcă de urgenţă în ţară! Datoria lui e să se întoarcă urgent şi să spună clar ce are de gând să facă. Dacă Victor Ponta nu înţelege, nu e bine”, declara Oprişan.

Zicea Oprişan că Ponta e un bărbat de stat şi mort copt trebuie să revină să îşi conducă partidul chiar din scaunul cu rotile sau cârje dacă e cazul …

Te şi întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă Ponta murea, să zicem, de la anestezie…

Dispărea partidul murind de nelămurire?

Ce va face oare PSD-ul atunci când lui Ponta îi va veni vremea să îşi ia celula de puşcărie în primire? Sau dacă, la întoarcere avionul de va prăbuşi sau va exploda în aer?

Modum dictatorial în care Ponta conduce PSD prin concentrarea deciziei în propia mână pare a fi trasformat partidul într-un organism decerebralizat, incapabil să ia decizii în lipsa lui.

Faptul că s-a votat propunerea de strategie de apărare a Preşedintelui Iohannis a şocat rău PSD… îi cer să revină neapăt pentru că pur şi simplu nu ştiu ce să facă din momentul în care aliatul UNPR a spus că va fi de acord cu numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu director la DIE…

Este mirabil dacă nu şocant motivul pentru care PSD moare de enervare… Preşedintele nu i-a consultat înainte să facă această numire… asta deşi Ponta, când a plecat în ţările arabe, la Baku sau la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul să se opereze nu a spus nimănui nimic deşi responsabil pentru politica externă a României este şeful statului, iar ceea ce face Premierul în chestiunile legate de externe trebuie să poarte girul acestuia…

Dacă făcea ceva similar ca fiind anfajatul unei firme private, Ponta era demult dat afară…

Cred că Ponta e cu adevărat bolnav rău … la cap şi nu ar fi rău să fie testat la un cabinet medical de psihiatrie …

%d blogeri au apreciat: