Arhiva

Posts Tagged ‘Mihalache’

Daniela Rațiu: ”…dacă facem un apel la memorie, referindu-ne la Ponta…răsare în minte imaginea lui de procuror cu alură adolescentină pe care nu îl poți lua în serios…”

6 februarie 2013 Un comentariu

Prima țigară, prima femeie, prima gașcă a lui Ponta

Sunt unele imagini de început de carieră ale unor politicieni (fie ridicole, penibile, fie grave ori comice) care se lipesc de aceștia și îți răsar în minte când nu te aștepți, ca un joc al memoriei, o formă de auto-terapie prin care controlezi cumva stresul pe care ți-l provocă poluarea din spațiul politic și public.

Daniela RatiuȘi dacă facem un apel la memorie, referindu-ne la Ponta, ca un joc proustian (prețios spus având în vedere la cine ne referim, e mai degrabă un tabiet de scriitor decât de jurnalist), răsare în minte imaginea lui de procuror cu alură adolescentină pe care nu îl poți lua în serios, șef al Corpului de control al premierului pe atunci Năstase din vremea la care ne referim, tânăr politician care vorbea despre doctrina social-democrată cu patosul unui comunist radical din anii 50, total inadecvat. 

Cei care au meteahna de a-i ”citi” pe politicieni își aduc aminte atitudinea pe care o degaja, țâfna și cum părea că se gudură pe lângă mai marii PSD-ului, partidul ce era în tot și în toate. Năstase a văzut și el ce trebuia văzut în tânărul Ponta, și nu a rămas insensibil. A exploatat tot ce s-a putut și rezultatul e peste așteptările lui.  

Ce a văzut Năstase? Capacitatea de soldat disciplinat de a prelua războiului altora ca și cum ar fi al său. Nuanța care e tot mai ușor sesizabilă, dar nu e deocamdată îndeajuns de manifestă (nu suntem încă la finalul jocului USL, probabil suntem la nivelul intermediar), e capacitatea lui Ponta de a face pași mici, foarte mici, într-o hartă mult mai mare pe care și-a prestabilit-o și care schițează un personaj politic care n-are ză mazăr and ză fazăr, și asta e cu două tăișuri chiar și pentru el, de aici precauția. 

A mai văzut Năstase o dorință fierbinte de ascensiune politică, atât de puternică încât arde tot, pârjolește. Și pentru că tema etichetei psihico-clinice e generoasă și de neignorat, termenul corect care ne-ar oferi cheia în care să citim comportamental traseul lui Ponta ar fi disonanța cognitivă. 

Nu ne putem abține de a nu exploata acest filon. Imberbul Ponta privea cu admirație la arogantul Năstase, politicianul social-democrat cu aere de aristocrat, și probabil că, pentru atmosfera textului, de câte ori se afla în fața oglinzii se visa pe sine premier, cuvânta și se privea admirativ în timp ce se bărbierea. 

Pentru Ponta, anii care au trecut au aplatizat orice urmă de disconfort între stările emoționale pe care le-ar fi trăit în drumul lui spre funcția de premier – a înghițit mult, a trecut prin tot ce se poate ca, de la Ponta cel care era vehement, disperat să intre în grațiile greilor politici, doritor să dovedească mass-media că este o mână forte, să fie cel care este astăzi. 

Un Ponta aparent sigur pe sine, aflat la butoane, fascinat de jocurile de salon pe care le face și le desface, cu o anume doză de perfidie combinată cu plăcere în a-i întoarce cuțitul în rana amorului propriu a lui  Crin Antonescu. Curat-murdar plăcere a lui Ponta în a-l chinui de Antonescu, accentuându-i nesiguranța și fricile (e ca în gașcă, raporturile de putere se ajustează din mers).  

Alături de Barosso, luni, Ponta radia o satisfacție golănească de șmecher care știe cum e să fie în două luntri, mai departe le-o descurca el – asta fiind mantra pe care și-o spune în momentele de tensiune. 

Prima țigară, prima femeie le-a avut Ponta în prima lui gașcă politică, acolo unde a învățat tot ce știe astăzi. A văzut tot, a învățat de la fiecare câte ceva . Și a dorit mult să fie acceptat și să crească, să fie primul. Dublul lui limbaj, ca o supradoză de care e dependent, e doar din dorința de a da dovezi găștii din care face parte că el este omul de care au nevoie.

Dacă îl privești cu atenție în timp ce își ascultă interlocutorii jurnaliști observi, preț de o secundă, cum are loc căderea în abisul admirației propriei persoane și gândul care trece ca o boare prin mintea-i ceva de genul ”Sunt aici unde am vrut să ajung!, Sunt aici!, Nimeni nu îmi mai stă în cale! Voi face totul pentru a rămâne!”.  

Parcă niciodată, în ultimii ani, nu s-au adunat atâția disonanți cognitivi ca acum pe scena politică! Sunt cu toții loviți de nebunia negării realității, de obsesia găsirii țapului ispășitor, pradă unei tendințe de auto-halucinare, de reașezare a realității, de separare totală de ceea ce  înseamnă interes național și trag după ei o țară întreagă în această aventură de încercare de salvare a penalilor politici.

Disonanții cognitivi ai momentului, pentru care Ponta e purtătorul de cuvânt, maestrul de ceremonii, sunt mulți – de la Zgonea, Ghise, Mihalache, Becali, Stroe, Fenechiu, Șova, Dragnea, până la Voiculescu cu a sa ultimă postare blogghistă de un tupeu incredibil prin care se adresează CSM cerând protecție față de presa ostilă. Disonanți cognitivi sunt și toată armata de angajați ai trustului Intact, jalnici în felul în care au renunțat la poziția de câine de pază al democrației. 

Încolonarea în spatele patronului de televiziune-om politic îi fac prizonieri ai marelui joc, ai războiului altora, simpli piloni ce trebuie să își achite datoriile cu dobândă pentru cei 30 de arginți luați cu împrumut. 

Apartenența la gașcă oferă protecție, iar Ponta știe că fără gașcă ar fi o țintă sigură pentru dușmanii politici. Cartea șantajului permanent al lui știu despre tine-știi despre mine oferă instrucțiunile de folosință, limitele de mișcare pe masa de joc, iar Ponta, pilot de curse, se ține de traseu. Virajele, manevrele periculoase sunt doar pentru plăcerea jocului, showman-ul din el nu se poate abține să nu dea mulțimii, din când în când, iluzia că  el s-ar gândi și la tabăra cealaltă. Pentru asta ar trebui să aibă remușcări și nu le are, dovadă că tot ce a învățat cândva din cărțile de Drept e lipsit de relevanță pentru el, gargară idealistă care îi smulge cel mult gestul de a da din mână a lehamite. 

Felul în care distorsionează realitatea politică, declarațiile, situația juridică a miniștrilor penali, raportul MCV complet nefavorabil USL, dar pe care el îl restălmăcește, fac din Ponta un golan politic care trăiește on the edge, într-o permanentă transă în care face alba-neagra cu interesele naționale, cu o economie care abia își mai trage sufletul. 

În tot acest context este cu atât mai ridicolă calitatea sa nu doar de premier, ci și de președinte al unui partid social-democrat. Nicio legătură cu social-democrația! Politic vorbind, la nivel european, confruntările între ideologii sunt tot mai atenuate, încă de la începutul anilor 80 Naisbitt decreta că ”Stânga și Dreapta sunt pe moarte: aproape totul vine acum de la centrul radical”, mai puternică este eficiența economică dublată de funcționalitatea instituțională a unui stat, obținută fie cu politici de dreapta sau de stânga, ori un melanj al celor două. Politica a devenit  mai sensibilă la pragmatism decât la ideologie.

Într-o Europă care se luptă cu spectrul crizei economice căutând soluții pragmatice prin programe de politici publice viabile, baletul politic grobian de tip dâmbovițean pe care îl practică Ponta și a sa uniune nu fac decât să producă indignare în cei care mai au o urmă de bun simț, în cei care văd, fără a se lăsa amețiți de aiuritoarele programe de televiziune antenistă, că România e aproape falimentară și ar trebui să treacă la next level – cel al exercițiului politic real în folosul public și nu în folosul personal al celui care a pus la cale construcția politică a USL, și anume The Big Cat. 

O uniune întreagă a ajuns să tragă la căruța intereselor personale a lui Felix de a-și salva blana. Gașca din care face parte Ponta îi ține de cald, însă cuțitele se primesc de la cine te aștepți cel mai puțin, iar scadențele vin întotdeauna. Prima țigară poate fi ultima uitată pe un colț de noptieră. What goes around comes around…

Notă: Nu vi se pare că dinspre Parlament, mai precis dinspre grupul parlamentar PSD (să fie deputatul Mihai Sturzu?!) se aude, aproape în surdină, bătând ritmul cu degetele pe masa de demnitar cu tot cu fotoliu, muzica și versurile alea, știți voi care, ”Gașca mea nu poate să stea nicio clipă/ Hai și tu dacă simți așa/Vino-n gașca mea”?! Totul se leagă…

Autor:  Daniela Rațiu

Sursa

Daniela Rațiu este jurnalist şi scriitor. Citește alte opinii de Daniela Rațiu:

%d blogeri au apreciat: