Arhiva

Posts Tagged ‘Mincinos’

Pentru Victor Ponta un tratament împotriva mitomaniei ar fi mai urgent decât operaţia la genunchi

22 iunie 2015 2 comentarii

Marincea, Ponta

Duminică. la Antena 3. Victor Ponta declara că a ales să se opereze  la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia, pentru că avea nevoie de ”un pic de linişte” şi pentru că în România ar fi avut un tratament preferenţial, în timp ce acolo a fost tratat ca un pacient obişnuit.

”Ştiau cine sunt, dar şi la noi dacă se operează un prim-ministru din altă ţară nu este acelaşi lucru. Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru”, a afirmat Ponta, spunând că îşi asumă decizia de a se opera în străinătate.

Presa din Turcia a scris în mai multe rânduri despre strânsele legături dintre preşedintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia şefului de stat este acţionar majoritar şi coordonează activitatea spitalului.

Soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a fost operată la picior, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă, de către medicul Cătălin Cîrstoiu.

Partea proastă pentru Ponta este că Nicu Bănicioiu, Ministrul Sanatatii,  nu a vrut sub nicio formă să confirme că i-ar fi spus lui Ponta aşa ceva. 

„Haideti sa ramanem la tema”, i-a răspuns extrem de iritat Bănicioiu ziaristei care tot insista la o conferinţă de presă cu întrebări despre soţia ambasadorului.

Şi mai prost pică pentru Ponta faptul că în acelaşi timp, la acel spital s-a operat şi jurnalistul Ovidiu Marincea.

„Marincea a publicat în cursul serii de ieri, pe contul său de Facebook: 

Victor Ponta, esti nesimtit?!? Cum sa spui la Antena 3 ca pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar si ca pentru tine s-ar fi blocat doua, cand eu am stat acolo, la acelasi etaj, langa rezerva ei? Care rezerva era cu doua paturi!! Medicii de tura, asistentele au operat toata ziua! Nu ti-e rusine sa minti in halul asta?! Doamna ambasador a fost tratata fix la fel ca orice pacient. Si eu la fel. Si doamna Dinca, batrana care a facut nopti albe si a stat langa mine. Si „Colonelul”. Si ceilalti. Eram internati oameni simpli, domnule premier, numai in mintea dumneavoastra bolnava se putea intampla sa fie blocat un etaj de spital pentru un pacient, oricine-ar fi el. Numai Victor Ponta poate bloca etajele spitalelor, dar nu in Romania, domnule Ponta! In Turcia, in Rusia, unde vreti! Sectorul A1 al etajului 3, Ortopedie, a functionat 24 din 24 si a rezolvat probleme medicale mult mai grave decat a dumneavostra, domnule Ponta. Mintiti ca un ticalos, e OK, dar nu va bateti joc de doctorii romani care operau pe banda rulanta in timp ce dumneavoastra blocati un spital in Turcia!!
UPDATE: Ponta zice asa: Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru”. Iarăși minte, pentru că mi-e imposibil să cred ca Nicu Bănicioiu ar fi putut susține așa ceva. Bănicioiu s-a interesat telefonic de soarta mea, știa ca nu e blocat niciun etaj. Medicii au făcut în acea zi 5 operații, toți au stat pat lângă pat în post-operator. Cine v-a învațat să mințiți în halul ăsta nu știa cine mai e operat lânga doamna ambasador?! Cât de ticălos să fii! Nicu Banicioiu, ai curaj să spui public ca a fost blocat un etaj?!”

Sursa: Facebook – Ovidiu Marincea

Astăzi, pe siteul jurnalistii.ro, acelaşi Ovidiu Marincea scrie:

Nu mai pot să tac, Victore, are si nesimțirea bunul ei simț!

Știi, Victore, îmi permit pentru prima oară să te tutuiesc. Pentru că te simt în fața mea atunci când îți vorbesc așa. Parcă te văd, aici, pe un fotoliu cu piciorul stâng întins, cu orteza pe el. Ca și mine. Orteza mea e neagră, a ta cum e? Dar să nu divagăm. Victore, mi s-a blocat genunchiul. De tot, dureros… Am chemat un vecin să mă ducă cu mașina la spitalul Universitar din București. Ai fost vreodată? Pe chei, la Eroilor. Multe salvări, mulți oameni pe holuri, scaune cu rotile, tărgi, pereți văruiți cu albastru. Auzi, Victore, albastru deschis. Culoare frumoasă, liniștitoare, așa, dar să nu divagăm.

M-a văzut un medic și mi-a zis că mă operează. Am stat 15 minute să mă ia un lift, Victore, înghesuială mare. Când m-a luat, un medic care stătea într-un picior glumea amar: „în lift și în sala de operație ce mai facem și noi saună. E gratis, nu o putem refuza”. Te-ai prins, Victore? Adică nu avea aer condiționat funcțional în sala de operații, nah! Glumeț, medicul, semăna cu un actor american… Îmi scapă. Dar să nu divagăm!
M-am operat. A durat trei ore. Cred că aerul nu mai făcea față, că unul din medici a cerut alte haine la un moment dat.

Nu m-a durut. M-am holbat într-un ecran să văd cum îmi umblă prin genunchi. Mi-au reconstruit ligamentul din două tendoane. Artă, Victore! La tine cum a fost? Te-a durut? În fine, nu divagăm. Am aflat că în post-operator era și soția ambasadorului Olandei la București. A intrat o asistentă în sala de operații și a zis că ea și-a terminat toată engleza cu olandeza, că îi face un Tramal și că o mută în salon. „Mai ține-o în post-operator, s-o văd și eu”, a spus medicul care îmi umbla prin genunchi. În post-operator am ajuns și eu. Știi cum arată? E un salon cu vreo 5 paturi, poate 8, habar n-am, în care sunt aduși toți cei care au fost operați. Doi brancardieri mici de statură m-au luat pe sus, Victore, a fost amuzant. Unul zicea că sunt uriaș și că îi rup coloana. L-am luat de după gât și rânjea schimonosit când m-a desertat pe pat, lângă doamna Dinca. O doamnă care pe lângă tot ce avea, făcea și atacuri de panică. Dar să nu divagăm.

La tine cum a fost? Cine te-a luat pe sus? Că ești mai greu decât mine! Gemete de durere se auzeau din jur, că oamenii începeau să se dezmorțească. Pe fiu-meu, inițial, nu l-au lăsat să mă vadă. A protestat: cum, n-am voie să-l văd pe tati? Pe tine te-a lăsat să-ți vezi copilul în post-operator?

Olandeza apăsa pe buton. Asistenta Alina a intrat iarăși în post-operator și a zis așa: am băgat olandeza în 20 cu 1. E bine, dar are dureri! Victore, în salonul 20, patul 1 am stat și eu. Tot Alina s-a ocupat de mine. N-o știi, lucrează de mulți ani în spital, se atașează de bolnavi, deși unii aruncă cu urinarele după ea, o mușcă, o zgârie. Oameni bătrâni, sclerozați, tot felul. Ea s-a ocupat de „olandeza”, Victore, mi-ar fi plăcut să se ocupe și de tine. Fiul ei are examenul de bacalaureat, vorbește mult de el. Mai ales când face gărzi. Știi cât câștigă, Victore? Nu, nu divagăm… Dar nu mă mai pot abține! E în regulă, ai plecat în Turcia sfidând toți medicii și toți pacienții, deși ești ditamai premierul României, nu aveai operație pe cord deschis, ci o fractură de ligamente! Acum zici că rămâi acolo pentru recuperare?! E un rahat recuperarea, câteva mișcări de gimnastică le poți face de-acasă Dar tu vrei linișe, nu? Nu vrei s-o auzi pe doamna Dinca gemâd, nici pe”Colonelul” cerâd la baie, nici pe olandeza. Te înțeleg Victore, dar nesimțirea ta nu mai are bun-simț!

Cum să spui la Antena 3 că pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar și că pentru tine s-ar fi blocat două, când eu am stat acolo, Victore, la același etaj, lângă rezerva ei? Nu ți-e rușine să minți în halul ăsta?! Nu știai că sunt acolo, Victore? Doamna ambasador a fost tratată fix ca oricare pacient. Și eu la fel. Și doamna Dinca, bătrâna care a făcut nopți albe și a stat lângă mine. Și „Colonelul”, care de la Tramal și Morfină credea că e acasă. Și ceilalți. Eram internați oameni simpli, Victore, numai în mintea ta bolnavă se putea întâmpla să fie blocat un etaj de spital pentru un pacient, oricine-ar fi el. Numai tu ai fi putut bloca etajele spitalelor, dar nu în România, Victore! În Turcia, în Rusia, unde vrei! Medicii care au operat-o pe olandeza au mai operat încă cinci oameni în aceeași zi în care tu, Victore, și cu mine ne-am operat. Cinci români care s-au operat la Ortopedie la Universitar.

Au stat lângă olandeza, Victore, cât de mincinos să fii să spui că s-a blocat etajul?! Minți ca un ticălos, e OK, dar nu-ți bate joc de medici, de asistente, de infirmiere. Doamna ambasador nu și-a bătut joc de ei. S-a fotografiat cu medicii, știi? Cu tricouri pe care scria că medicii români vor în Schengen, iar tu, ca un nesimțit, te-ai dus să te operezi în spitalul lui Erdogan! Acolo, în țara în care un jurnalist turc a fost condamnat de o instanță pentru că a scris pe Tweeter că mamei lui Erdogan i-ar fi fost rușine să vadă ce face fiul ei. Acolo te-ai dus, Victore! Nu minți fără bun simț, măcar! Nu ne băga în mocirla ta. Scaldă-te singur în ea!

Medicii de la Universitar vor opera în continuare, Alina va mai învăța engleza și va face gărzi, medicul care seamănă cu un actor american va face saună în sala de operații și după ce tu nu vei mai fi prim-ministru, iar eu o să fac recuperare și scap de orteză. Și vreau și eu în Schengen, nu în Turcia sau Rusia. Dar să nu divagam. Minți ca un nesimțit!

Comentariul este și pe Voxpublica!

Autor:

Sursa: jurnalistii.ro

P.S. Se pare că pentru Victor Ponta mult mai urgentă este o operaţie, sau măcar un tratament, pentru mitomanie decât cea de la genunchi …

Fabulos: Infractorul nejudecat, Ion Iliescu, recunoaşte implict că e un mare mincinos

24 iunie 2011 7 comentarii

Incredibil…

pe blogul său, cel mai nociv personaj din politica românească post Decembristă,  Ion Iliescu,  scrie că:

  (voi comenta la finalul articolului deoarece sunt prea stupefiat şi vreau să las ca şi alţii să savureze spusele jegului)

REACŢIE LA ATACUL ÎMPOTRIVA REGELUI MIHAI

By Ion Iliescu 

Nota Blue:

(Aşa zice de engleză vorbitoriul;

parcă ar zice by Monica Columbeanu 😀 )

Am rămas surprins de violenţa atacului verbal al preşedintelui Traian Băsescu împotriva Regelui Mihai, atac de nimic justificat. Acest atac dovedeşte o crasă necunoaştere a realităţilor istorice, şi adaugă un nou factor de tensiuni interne, într-un moment extrem de delicat pentru România.
Domnul Traian Băsescu şi-a făcut un obicei penibil din a-i ataca pe foştii şefi de stat ai României, pe care îi tratează cu un dispreţ nedemn de poziţia pe care o ocupă în stat. Acest comportament este excesiv până şi pentru un preşedinte care se declară „jucător”. Este expresia incompetenţei şi iresponsabilităţii.
Da, mi s-a reproşat, şi mi-am reproşat, atitudinea pe care am avut-o faţă de Regele Mihai imediat după decembrie 1989. Contextul era altul, şi nu putem nega, nici eu, nici Regele Mihai, că sfătuitorii noştri mai mult au turnat gaz peste foc, în momente delicate. Am exprimat aceste lucruri Regelui Mihai, şi am făcut tot ce a depins de mine pentru a îndrepta acele erori.
Regele Mihai, familia regală şi-au asumat, alături de toţi cei angrenaţi în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, o serie de responsabilităţi, şi trebuie să apreciem contribuţia lor la adevărata sa valoare.
În august 2004, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la evenimentele de la 23 august 1944, în cadrul manifestărilor dedicate acelui moment, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: „Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională.
Desprinzându-se de Puterile Axei, România a reuşit să evite transformarea teritoriului său naţional în teatru de război. Violenţa şi ferocitatea cu care s-au purtat luptele în cel de-al Doilea Război Mondial ne fac să credem că o mare parte a României ar fi devenit un uriaş câmp de ruine, că sute de mii de civili ar fi fost victime în plus ale confruntărilor armate.
Venirea la putere a generalului Antonescu, în septembrie 1940, a fost produsul unor eşecuri politico-militare, în plan intern şi extern, imputabile atât slăbiciunilor clasei politice şi fragilităţii democraţiei româneşti, cât şi neputinţei comunităţii internaţionale de a se opune revizionismului, militarismului şi agresivităţii unor puteri totalitare din Europa şi din Asia.
Destrămarea Ligii Naţiunilor, cedarea în faţa forţelor revizioniste au fost consecinţele directe ale modului în care Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au reuşit să gestioneze pacea în Europa, după Trianon.
Prin participarea la război alături de puterile Axei, regimul Antonescu a pus România într-o situaţie extrem de dificilă, chiar dacă o parte dintre motivele intrării ţării noastre în conflict erau justificate şi legitime.
Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, unde Armata Roşie declanşase o amplă ofensivă pe direcţia Iaşi-Chişinău. Aceasta a fost singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român.
În înfăptuirea actului de la 23 august, un rol decisiv i-a revenit Majestăţii Sale, Regele Mihai – a cărui prezenţă o salutăm cu gratitudine – sprijinit în acţiunea sa de cele patru partide care la 20 iunie 1944 formaseră Blocul Naţional Democrat şi de conducerea armatei.
În Proclamaţia Majestăţii Sale Regele Mihai către ţară şi armată din seara zilei de 23 august 1944, se spunea:
“În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse nedrept la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.
De curajul cu care ne vom apăra, cu armele în mână, independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta, depinde viitorul ţării noastre…”
Cei care văd în actul de demnitate naţională de la 23 august 1944 începutul “comunizării” României interpretează incorect şi abuziv faptele. Evoluţia postbelică a României a fost consecinţa raportului de forţă şi al acordurilor multiple dintre marile puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial. Politica “sferelor de influenţă” a făcut ca România să fie, alături de alte ţări central-europene, victima unui experiment politic tragic, care ne-a scos timp de peste patru decenii din cursul firesc al dezvoltării istorice.
Faptul că 23 august 1944 rămâne un eveniment controversat se datorează şi modului deformat în care a fost prezentat în perioada comunistă. Revine istoricilor datoria să analizeze faptele cu instrumentele omului de ştiinţă şi să elucideze acele controverse care ne împiedică să înţelegem momentul 23 august 1944 în toată complexitatea sa.”
Preşedintele Traian Băsescu a început să atace cu violenţă tot ceea ce am construit cu mare greutate în anii din urmă: reconcilierea naţională, asumarea trecutului, reconcilierea româno-maghiară, pacea socială, statul de drept, stabilitatea internă. Acest elan destructiv este pus în slujba unui singur ţel: exercitarea arbitrară şi autoritară a puterii, pentru atingerea unor obiective care nu au nimic în comun cu interesul naţional.

Ion Iliescu

Fost Preşedinte al României

Sursa:

 http://ioniliescu.wordpress.com/2011/06/24/reactie-la-atacul-impotriva-regelui-mihai/

Deci aşa … Bravo Bunicuţo…de câte ori vorbeşti vorbeşti  reaminteşti oamenilor  cât de împuţit ţi-e sufletul şi cât de ordioasă şi nesimţită ţi-e mintea…

 Când l-ai fugărit pe Mişu pe şosea cum a fost, sau când nu i-ai permis nici să coboare din avion era un gest de respect faţă de Old Mişu?

Zici că: „Da, mi s-a reproşat, şi mi-am reproşat, atitudinea pe care am avut-o faţă de Regele Mihai imediat după decembrie 1989. Contextul era altul…” Adică cum adevărul este în funcţie de context? 

Beavo comunist ramolit ce eşti… ştii ce inseamnă asta? este recunoaşterea implicită a faptului  că eşti un mincinos ordinar, un păduche care nu ezită să mintă cu seninătate şi cu zâmbetul de Dacie afişat, în funcţie de interesul dintr-un anumit context…

– Ai minţit tot timpul … acum te-ai ramolit şi simţi că te arage pâmântul şi e vremea unltimei spovedanii?

Ai fost, ieşti şi vei râmâne în istorie ca unul din cele mai malefice personaje care au infectat politica românească, principalul vinovat pentru ceea ce vedem în jur…

Mai ai totuşi o şansă sa faci un pustiu de bine ţării ăsteia sărmana:

Împuşcă-te dracului  infractor nejudecat ce eşti… 

Odios individ … 

Corneliu Vadim Tudor – mincinosul isteric, trece la manele

21 ianuarie 2011 4 comentarii

Mă  uit la televizor şi îl văd pe Corneliu Vadim Tudor, în postura de invitat al Alessandrei Stoicescu şi prima întrebare care îmi vine în cap este: “De ce acest individ e lăsat să umble liber?”. Eu ştiam că avem spitate de specialitate. Mai ales după ce minipartiduleţul său s-a trezit cu sarsanalale în peisaj se pare că paranoia i s-a agravat.Face ce a făcut tot timpul. Dezvăluiri. 😀 Nici nu contează ce zice că nu îmi mai bat demult capul cu aberaţiile lui.

 

Chestia e alta. Zicea la un moment dat că nu ştiu ce servicii i-au închis site-ul partidului. Acum câteva minute am verificat dacă acest site e blocat. Era. Dar ia uite ce scrie la soluţia Google: “Siteul este în construcţie”. Deci e logic să nu se poată intra.

Păi da, nu pare o mare minciună, dar de ce am crede aberaţiile fantastice cu care ne fericeşte de câte ori cineva îi oferă ocazia?

 

 

Iată mai jos o fotocopie a  ce zicea Google în chestiunea asta:

E incredibil cât de mincinos poate fi jegul ăsta politic şi jegurile care îl slugăresc.

Ce să mai spunem despre mâna de care zice că îi e ruptă şi de care nu şi-a dat seama decât în momentul când şi-a dat seama că e invitat să dea explicaţii pentru scandalul pe care el şi slugile lui l-au provocat când executoare judiciară încerca să pună în aplicare o sentinţă judecătorească.

Niciodată nu l-am auzit explicând de ce nu plăteşte chiria.

Păi nu mai e de mirare nici faptul că  poeziile sale au ajus să fie cântate de manelişti. “Eu nu suport manelele” zicea el, dar pe siteul BestMusic http://www.bestmusic.ro/stiri/vadim-tudor-versuri-manele+93806.html putem citi:

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a fost de acord sa scrie textele manelistilor impresariati de Dan Bursuc.

Invitat la postul de televiziune Realitatea TV pentru a discuta difuzarea lui Florin Salam  la postul de radio BBC1, Bursuc a dezvaluit ca politicianul Vadim va contribui la cresterea calitatii versurilor din lumea manelelor.

In timp ce Dan Bursuc sustinea ca acest gen muzical are mari sanse de afirmare peste granite, Mihai de la HI-Q, prezent in acelasi studio, a punctat problema textelor agramate care pun intr-o lumina proasta vocile artistilor de gen.

In replica, Bursuc a explicat ca va rezolva aceasta problema cat de curand:

Am discutat cu domnul Vadim si a spus ca este de acord, ne sprijina si ca ne va face texte pentru melodii”, a explicat producatorul de manele.

Deci aşa Vadime, te enervează manelele, dar banii pe care îi vei primi de la maneliştii care îţi vor cânta producţiile vor fi OK… hehehe

Despre poezia “Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti” cântată de puştiul manelist ce-şi spune Lele (pe numele lui adevărat Robert Drumuş- 11ani) ce să mai spun? Aceasta DEJA este pe piaţă… (Poezia poate fi văzută la finalul articolului)

Vadime mincinosule păi tu de dovedeşti mai împuţit decăt o budă publică folosită dar necurăţată de când îi aduceai omagii Sinistrei…

Şi cum împuţiciunea şi minciuna sunt contagioase se pare, nici cele două slugi apropiate ale lui, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu Vadim nu sunt altfel. Nişte mincinoşi ordinari.

Astfel nu e nimic mirabil în articolul, apărutde pe Ziare.com, http://www.ziare.com/ publicat  Luni, 10 Ianuarie 2011: “Codrin Stefanescu acuza ca dosarul lui Vadim Tudor este unul politic” articol care poate fi citit mai jos:

“Vicepresedintele PRM   Codrin Stefanescu a declarat luni, la plecarea de la sediul Parchetului General, unde a fost audiat in calitate de martor in dosarul privind incidentele de la evacuarea sediului partidului, ca acesta este un dosar politic.”

Vicepresedintele PRM a povestit ca reactia avuta de liderul PRM pe 4 ianuarie, in ziua evacuarii sediului partidului din strada Emile Zola, a venit in urma cererii ilegale a executorului judecatoresc ca presa sa paraseasca imobilul.
De asemenea, Stefanescu a calificat gesturile lui Corneliu Vadim Tudor , care a stropit-o cu apa pe Paula Daniela Somaldoc, executorul judecatoresc care a venit sa evacueze imobilul, si care i-a luat chipiul din cap unuia dintre politisti, drept „o revolta spontana”.

Vadim Tudor, urmărit penal în dosarul evacuării sediului PRM

Procurorii Parchetului General au inceput urmarirea penala pe numele presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor,  pentru ultraj si nerespectarea unei hotarari judecatoresti, in dosarul privind evacuarea sediului partidului, a declarat luni avocata Mariana Stefan.
Pe de alta parte, vicepresedintele PRM, Marius Marinescu , audiat luni in calitate de martor in dosar, a precizat, la plecarea de la Parchetul General, ca liderul partidului se va prezenta marti la parchet, pentru a fi la randul sau audiat.
Totodata, Marius Marinescu a amintit ca Vadim Tudor are o mana rupta dupa incidentele din 4 ianuarie, de la evacuarea imobilului din strada Emile Zola din Capitala, in timp ce alti doi membri ai PRM au fost spitalizati. Marinescu a calificat evacuarea sediului partidului drept un abuz si „viol de domiciliu”. Mai mult, a adaugat vicepresedintele PRM, „toata aceasta actiune nu face decat sa il propulseze pe domnul preşedinte (Corneliu Vadim Tudor, n.r.) la Cotroceni”.

Vai de mine, că mi s-a spăimântat neuronul de era să se înece cu mătreaţă.

Adică, din câte zice Codrin Ştefănescu, vorbim de un dosar politic. Poate să fi fost aşa deoarece paharul cu care a aruncat apă apre acea executoare aparţinea unui partid politic, sau că lovirea unui poliţist de către un politruc e considerată tot un gest politic. Bravo. Revoltă spuntană? Hehehe…. Interesant e că televiziile prezente ŞTIAU din seara anterioară că e posibil să fie circ acolo

Cât despre mâna lui Vadim, tare mi-ar plăcea să fie analizată la Institutul de Medicină Legală, şi în cazul în care acea mână întradevăr a fost ruptă, să aflu şi eu momentul aproximativ în care s-a înt-mplat nasulia, şi evident cum….

Până una-alta pentru mine Vadim rămâne ce era, un mincinos ordinar şi mai ales un isteric mâncător de rahat.

Poezia lui Vadim, transformată în manea de puştiul manelist Lele:

«Tigăncuşă, ce frumoasă eşti»

“Am avut un vis frumos,
Se făcea că eşti cu mine
Însă visele, ştii bine,
Ni se tălmăcesc pe dos.

Şi-am visat în altă zi
Gândul meu de la chindie
Că mergeam la cununie
Asta oare ce-o mai fi?

Refren: Ţigăncuşă, ce frumoasă eşti
Ah, ce fierbe sângele în mine
Doamne, ce n-aş da
Tu să mă iubeşti
Să fiu un trandafir în păr la tine

Am visat că ne-a chemat Dumnezeu la Judecată
De ce nu vă luaţi odată?
Surâzând ne-a întrebat
Şi ne-a spus că o să dea
Nişte legi contra mândriei
Şi împotriva geloziei
Ca să fii mireasa mea”.

 

Victor Ciorbea – maimuţoiul asimetric.

29 mai 2010 13 comentarii

Cusurgiu până la moarte ...

 

Acest mesaj i se adresează lui Victor Ciorbea şi îl voi posta în mai multe locuri …

Băi maimuţoi asimetric, cât naiba mai trebuie să îţi suportăm imbecilitatea de sub freza făcută parcă la fierărie cu barosul?

Mâncător ordinar de rahat, înainte de a veni să ne ţii lecţii, aminterşte-ţi de cei 100.000 de oameni şi de familiile lor pe care i-ai lăsat fără nici un fel de venit şi îţi permiţi să spui că altora li se încală dreptul la muncă? De asemenea întoarce-ţi privirea stereo şi uită-te la reformările pe care le-ai făcut. Toate domeniile în care ţi-ai vârât coada sunt acum vraişte… specialistu’ lu peşte.

Mare neruşinat eşti, nesimţitule. Să-ţi fie ruşine mâncător de rahat ce eşti.

Mai taci dracului …

%d blogeri au apreciat: