Arhiva

Posts Tagged ‘Miron Mitrea’

PSD preferă ca inculpatul Ponta să fie înlocuit de condamnatul Dragnea

Liviu Dragnea

Iată că PSD reușește o mare performanță… Să confirme că este un partid format majoritar din proști pentru că doar proștii ajung să fie conduși de penali.

Cândva Băsescu se întreba: „Ce blestem o fi pe poporul ăsta dacă a ajuns să trebuiască să aleagă între doi foşti comunişti?” … Cam la fel îţi vine să te întrebi : Ce blestem o fi pe pesedişti de sunt obligaţi să aleagă între doi penali?

Azi grangurii pesedişti au votat ca interimar pentru ocuparea locului lăsat liber de incupatul penal Ponta pe condamnatul penal Dragnea.

Liviu Dragnea a fost votat în confruntarea cu Rovana Plumb cu o majoritzate zdrobitoare: 65-20 … scor de baschet …  😀  

Fabulos şi sinistru.

Poate unii vor spune că Rovana Plumb nu are încă dosar penal. E drept, încă nu are dar nu au intrat zilele în sac şi în plus este de fapt doar o marionetă ale cărei sfori sunt în mâna Penalului Plagiator Şchiop.

Ciudat este că Ponta le-a atras celor care au votat atenţia că dacă nu o votează pe madam Plumb riscă şi ei să ajungă să trebuiască să dea dclaraţii pe la DNA.

Se pare că penalii din PSD au preferat un condamnat sigur unui inculpat incert.

În luna noiembrie va fi convocat un Congres în care va fi aleasă o nouă echipă de conducere a partidului.

De fapt, cine este Liviu Dragnea?

Cariera politică şi-a început-o la Turnu Măgurele drept consilier local al Partidului Democrat.

În 1994 a intrat în PD-ul condus la acea vreme de Petre Roman, dar tupeist şi  priceput la combinaţii în 1996, la doi ani de la intrarea în PD reuşeşte performanţa de a ajunge prefect al județului Teleorman.

Prieten cu Adriean Videanu, făcea parte din conducerea PD şi se ocupa de relaţia cu presa, astfel, când PNȚCD,  PD, UDMR și PNL și-au împărțit funcţiile de prefect, Videanu împins  prietenul în această funcţie în judeţul Teleorman, judeţ în care avea să devină un fel de rege.

Tot cu înalta protecţie a lui Videanu în 2000, Liviu Dragnea este ales președintele Consiliului Județean Teleorman – poziția care i-a adus celebritatea.

În timpul campaniei pentru suţinerea candidaturii lui Roman la alegerile prezidenţiale, momentul în care pediştii au aflat de dezertarea spre PSD a lui Dragnea a însemnat pentru aceştia un sentiment al dezastrului, deoarece deja se văzuse cam ce-i poate pielea, nimeni neaşteptându-se la una ca asta tocmai de la prietenul lui Videanu.

Până în 2009, Dragnea a continuat să îşi consolideze poziția pe plan local, deși încă din 2005 ajunsese vicepreședinte al PSD.

În 2009 se înregistrează prima sa tentativă de a ocupa o funcție cu greutate la centru, când a fost numit  Ministru de Interne în guvernul Boc, între 20 ianuarie și 8 februarie 2009. Demisia sa a fost extrem de controversată și învăluită de mister.

Lucru extrem de rar, având în vedere că era vorba de un lider PSD, Președintele Băsescu i-a lăudat gestul. „Dacă vă aduceți aminte, au fost doi miniștri de Interne care au plecat foarte repede. Lumea și-l aduce aminte doar pe Gabriel Oprea, dar uită că la șapte zile după plecarea lui Oprea a plecat al doilea ministru, Liviu Dragnea”, a declarat Traian Băsescu, care a explicat că cei doi au refuzat să facă „un joc al unor numiri la structuri de siguranță a statului”.

În 2002 relația lui Dragnea cu şeful statului s-a stricat rapid rapid în 2012, când Preşedintele Băsescu l-a acuzat că a pus la punct un mecanism de fraudare a alegerilor, lucru care s-a şi confirmat, Dragnea ajungând să fie condamnat penal.

„Organizați-vă să mi-i aduceți pe toți la vot, băi! Îi legați, îi luați în brațe …”, le spunea Liviu Dragnea, la acel moment secretar general al PSD, subordonaților săi pe linie de partid.

Dosarul de fraudă a fost instrumentat de DNA și, în 2013, a fost trimis în fața judecătorilor. Problemele penale ale lui Dragnea nu par să se fi limitat la fraudele de la referendum, cazul Uioreanu – președintele CJ Cluj – ducând către vicepremierul care gestionează fondurile de dezvoltare regională.

Presa a arătat nu odată că vicepremierul a participat, la Cluj, la o ședință la care s-a decis ca platforma de parcare a avioanelor pe aeroportul local să se facă prin negociere directă cu firma care a construit și pista de aterizare. Ori, Uioreanu este trimis în judecată tocmai pentru că ar fi primit mită pentru a aproba lucrări fără licitație la aeroportul din Cluj.

Bombonica  soţia lui Liviu Dragnea

Bombonica
soţia lui Liviu Dragnea

Un personaj extrem de miterios este Bombonica, soţia lui Liviu Dragnea, unul din personajele despre care se ştiu foarte puţine în spaţiul public din spațiul public. Este extrem de greu de găsit o fotografie a celor doi. Numele ei apare însă într-un doar de evaziune fiscală, închis discret în mai 2014.

În 2011, ANAF sesiza procurorii în legătură cu un presupus prejudiciu de 7,5 milioane euro. Principala acuzație adusă societății conduse de soția lui Liviu Dragnea, Bombonica, cea care controlează Hotelul Turris de trei stele din oraș, a fost neplata impozitului pe profit și a penalităților aferente, în valoare de 31,2 milioane de lei.

Revenind la Liviu Dragnea, la 29 martie 2013, acesta preia conducerea Organizaţiei PSD Satu Mare, iar în urma Congresului PSD din 20 aprilie 2013, este ales în funcția de preşedinte executiv al formaţiunii.

În 15 mai 2015, Dragnea este condamnat de Curtea  Supremă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul de demitere al preşedintelui Traian Băsescu. Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În ziua pronunţării sentinţei, Liviu Dragnea şi-a prezentat demisia din funcţia de Ministru al Dezvoltării. Absolut uimitor, în 20 mai, Liviu Dragnea a anunţat că îşi depune, la partid, mandatul de preşedinte executiv al PSD. Citeste mai multe aici.

Dragnea a demisionat în 15 mai 2015 din funcţia de ministru al Dezvoltării. La vremea respectivă, premierul Victor Ponta a susținut că decizia ICCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea a fost politică.

” Aşa cum am mai spus în permanenţă, mă consider nevinovat. Cu toate astea, am luat act de decizia instanţei de astăzi şi i-am prezentat prim-ministrului demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa Biroului Permanent Naţional mandatul meu de preşedinte executiv. Recunosc că nu înţeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanţei. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condiţiile în care prezenţa la vot poate fi considerată folos necuvenit” a  spus Dragnea.

„Eu şi Victor Ponta vom hotărî în ce mod pot ajuta în continuare partidul, pentru că am primit enorm de multe mesaje de la colegi şi nu numai, pentru care le mulţumesc. În partid rămân, dar nu pot să mă răzgândesc. Este o decizie unilaterală”, a spus Dragnea, referitor la demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

El a precizat că un partid poate fi ajutat nu neapărat din funcţia de preşedinte executiv.

„Obiectivul nu a fost să ocup o funcţie anume, ci printr-o funcţie guvernamentală sau politică să îmi pot aduce contribuţia la mai bine, în administraţia guvernamentală, administraţia locală, în politică, dar se pare că lucrul ăsta deranjează sau a deranjat, cred, şi am ajuns la o asemenea sentinţă care cred că dă o lovitură cruntă democraţiei”, a adăugat Dragnea.

În opinia acestuia, „există un precedent periculos” pentru oricine doreşte să facă acum campanie electorală la orice nivel, precedent care „poate afecta democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot”. „Şi poate apărea în mentalul colectiv că prezenţa la vot poate fi ceva greşit sau condamnabil”, a mai  afirmat Dragnea.

„Sigur o să am un punct de vedere. Decizia finală va fi a primului-ministru, care îi va propune preşedintelui, dar o să am şi eu un punct de vedere pentru că este un minister la care am contribuit să funcţioneze mai bine şi cu rezultate mai bune”, a spus Dragnea.

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat atunci că decizia instanţei în cazul lui Liviu Dragnea este o decizie simbolică de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice – suspendarea fostului preşedinte şi referendumul.

„Decizia dlui Dragnea era demult anunţată şi mi-a prezentat demisia. Vom discuta în cadrul partidului şi cu preşedintele Iohannis, pentru a face o nouă nominalizare (la Ministerul Dezvoltării – n.r.). Referitor la funcţia politică din PSD, eu am fost ales împreună cu dl Dragnea şi am făcut echipă. Şi cred că luni colegilor noştri trebuie să le spunem ce am putut să facem împreună şi ce avem de făcut în viitor, pentru ca PSD într-o democraţie să poată să participe la alegeri şi, aşa cum s-a întâmplat de foarte multe ori, să le şi câştige. (…) Este o decizie simbolică de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice – suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul, practic a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, Liviu Dragnea este singur în acest dosar, în timp ce decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu şi referendumul a fost luată de toţi liderii PSD, de toţi liderii PNL, de un număr important de parlamentari.

„Şi am făcut campanie. Nu regret nicio secundă, regret doar că, tot printr-o decizie politică, Curtea Constituţională a anulat rezultatul referendumului. Important este că, de acum încolo, cu siguranţă dacă se aplică regula din acest dosar, şi anume aceea ca îndemnând oamenii să vină la vot comiţi o faptă penală, cu siguranţă toate scrutinurile de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific. Am văzut primele reacţii la fel de uimite ale liderilor aflaţi acum în Opoziţie. (…) Toţi ne gândim cum o să facem campanie electorală fără să îndemnăm oamenii să vină la vot. E o chestiune pe care cu siguranţă trebuie să o rezolvăm împreună, ca să vedem cum funcţionează într-o societate democratică un mod de a face politică în care nu îndemni oamenii să vină la vot”, a afirmat preşedintele PSD.

Cred că mai trebuie remarcat că Liviu Dragnea a declarat, anterior deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, că se va retrage din funcțiile publice, dacă va fi condamnat.

Crin Antonescu este ca cei cu care se însoțește … Un impostor …

30 noiembrie 2012 2 comentarii

Crin Antonescu este un impostor care, din dorința propiei măriri și bunăstări a subordonat istoricul Partid Național liberal securistului Dan Voiculescu, a legat PNL-ul la coada comunistoidului PSD și, pentru propria bunăstare a fost de acord să lovească în demnitatea adevăraților liberali, personalități provenind din familii a căror istorie se confundă cu liberalismul românesc, făcându-i colegi cu ciobanul misogin, rasist, homofob, megaloman, egolatru, antisemit, nesimțit și needucat, Gigi Becali.

ÎNJURĂTURI LA TV. Gigi Becali: „E ciocănitoarea Woody”. VEZI cine i-a căzut victimă de data asta

Obișnuit cu limbajul de cea mai joasă speță, candidatul PNL la alegerile parlamentare nu poate renunța la proastele obiceiuri nici măcar atunci când este vorba despre lucruri foarte serioase, cum ar fi guvernarea țării.

Gigi Becali

Gigi Becali

După ce a sfidat orice reguli ale bunului simț și a jignit în stânga și în dreapta pe oricine avea ghinionul de a se afla în același studio TV cu el, Gigi Becali a mai bifat aseară încă „o victimă”.

 

Într-o intervenție telefonică la România TV, întrebat ce ar face dacă ar fi numit ministru, după alegeri, Gigi Becali a spus că „ar dezvolta piaţa de ciocănitoare”.

„Aş face multe colivii pentru ciocănitoare. Nu intru eu acum în discuţie cu Andreea Pora. Becali, cu ciocănitoarea Pora. Ea este ciocănitoarea Woody”, a spus Becali.”

„Atât îl duce capul. Îl scoateţi din emisiune? Ori încetează cu mahalaua, ori am plecat”, a răspuns aceasta.

Patronul Stelei a continuat cu jignirile, iar Andreea Pora a plecat din emisiune.

Nici colegii de partid nu au fost menajați

De-a lungul ultimei luni, candidatul PNL la un loc de parlamentar a avut numeroase ieșiri în decor în ceea ce privește bunul simț. Printre victimele limbajului său de mahala s-au numărat atât colegii de partid, cum ar fi Miron Mitrea, pe care l-a făcut dobitoc și prost, cât și personalități marcante ale vieții publice din România, precum istoricul Neagu Djuvara, pe care Gigi Becali l-a făcut „băbăciune” și „sclerozat”.

Nici măcar femeile n-au scăpat de noroiul împroșcat de Becali. La sfârșitul lunii trecute, tot într-o intervenție la România TV, patronul Stelei a călcat în picioare tot ceea înseamnă bun simț și respect. „V-am spus că nu intru în dialog cu femeile. Să discute femeile între ele, eu discut numai cu bărbații!”, a reacționat Becali atunci când a aflat că în studio se afla Simona Man, membru PP-DD.

Autor:  Cristina Botezatu Ana-Maria Adamoae

Sursa: evz.ro

Studiu antropologic: Antologia marilor mitocănii ale liberalului Gigi Becali. „O să sugeți voi televizorul!”

 

Gigi Becali e rasist, homofob, megaloman, egolatru și cu apucături tiranice. Adică un „liberal pur-sânge”. Fostul oier este cea mai amendată persoană din România de către Consiliul de Combatere a Discriminării. Iată-l în momentele sale de glorie!

 Gigi Becali e rasist, homofob, megaloman, egolatru și cu apucături tiranice. Adică un „liberal pur-sânge”. Fostul oier este cea mai amendată persoană din România de către Consiliul de Combatere a Discriminării. Iată-l în momentele sale de glorie!

Gigi Becali 
Sursa: VLAD STĂNESCU

Pe Gigi Becali îl știe toată lumea. Radiografia caracterului său e publică, pe internet. Pe Youtube sunt sute, poate chiar mii de clipuri cu Gigi Becali care dă de pământ cu bunul simț. Când se dezlănțuie Gigi, mitraliază cu înjurături în spațiul public mai ceva decât Sylvester Stallone în Rambo.  

Gigi Becali, GENTLEMANUL. Un politician fin, un delicat, înjură o ziaristă de la Ziua Veche. Este modul său de a răspunde la „unele omisiuni” din declarația sa de avere.

Gigi Becali, DOMNUL. Pentru că are bani, faimă, palat. șampanie și bodyguarzi, o înjură pe Monica Tatoiu ca la ușa cortului.

Gigi Becali, CREȘTINUL. Contact de un reporter „extrem de curios”, Becali îl pune la punct. Văzând că lucrurile se complică, jurnalistul iar atitudinea „Nu trageți domn` Semaca, sunt eu, Lăscărică!”. Creștinul Gigi nu iartă nimic, înjură de morți toată Antena 1, de la Dan Voiculescu, jurnaliști până la femeia de serviciu.

Gigi Becali, INTELECTUALUL. La secunda 40 spune când a luat „Bacaloreatu`”. De Facultatea de Drept „s-a apucat ca să aibă și el o diplomă” și vrea să o termine la fără frecvență. Și să le fie clar tuturor, nu răspunde „la întrebările capacană” despre studiile pe care le-a făcut.

Gigi Becali, PATRIOTUL. Exact după un meci al Naționalei a intrat în direct să spună că mai cântă din când în imnurile celorlalte echipe de fotbal. Imnul național nu prea l-a cântat. Apoi, brusc, i se urcă sângele și răspunde la următoarea întrebare: „Prostule, tâmpitule, dobitocule!”.

Gigi Becali, PATRONUL ECHIPEI DE FOTBAL. E toată ziua la televiziunile de sport vorbind despre fotbal: „Închide, bă, ușa, că aud oamenii oile la televizor!”

Gigi Becali, BOIERUL. Noroc de Petrică, altfel Chuck Norris ar fi fost obligat să vină  să-i schimbe canalul la televizor. Gigi Becali n-are telecomandă, are oameni.

Gigi Becali, CIVILIZATUL. „O să sugeți voi televizorul! Vedeți, Becali nu mai vă primește acasă la el. Becali primește numai oamenii care sunt civilizați!”

Gigi Becali, MATEMATICIANUL. Teorema lui Becali pe înțelesul muritorilor. A fost spusă la o emisiune, „mare scofală”.

Gigi Becali, EUROPARLAMENTARUL. „Europa are nevoie de un om religios și creștin ca dumneavoastră.” La Parlamentul European, Becali, unul dintre politicienii care ne reprezintă, ajunge mai rar. Emisiunile de televiziune și fotbalul îi mănâncă tot timpul.

Gigi Becali, CÂNTĂREȚUL. Dați-i un microfon, politicianul Gigi știe muzică religioasă, house, dance și populară. Nu are talent la cântat, dar are bani.  

 

Autor:  Ionuţ Fantaziu

Surse: evz.ro

Citește și:

 

Nicoleta Savin: La vot. Fără USL.

9 iunie 2012 5 comentarii
Am avut o revoluţie anticomunistă în decembrie 1989?
Nu, categoric NU.
Lupii au îmbrăcat piei de oaie şi au supravieţuit.
Sunt promotorii unui capitalism sălbatec, care vorbeşte despre oameni în acelaşi timp în care îi sfidează. S-au răspândit în toate partidele, inclusiv la PDL. Au acaparat România.
S-au îmbogăţit şi se răzbună acum crunt pe un popor care a uitat prea repede ce a trăit în comunism şi după aceea.
Cu excepţia soţilor Ceauşescu, nu a murit, nu a fost rănit la revoluţie şi nu a înfundat puşcăriile pe viaţă nici un înalt demnitar comunist.
Cei din linia a doua a partidului nu au pierdut nici o unghie şi au devenit mari oameni politici, mari capitalişti, înalţi demnitari, magistraţi, jurnalişti.
În timp ce câţiva de frunte ai membri PCR printre care Ion Dincă sau Emil Bobu stăteau la închisoare (ca la pension, să recunoaştem), exact copiii şi rudele lor făceau afaceri de milioane de dolari şi acaparau hălci întregi din ţară.
Dacă vă iubiţi şi vă repectaţi copiii, NU faceţi din 10 iunie 2012 un nou 20 mai 1990.
Ne-a fost de ajuns o Duminică a Orbului, la vreme de mineriade.
Nu votaţi USL dacă nu vreţi ca beizadelele şi urmaşii nomenclaturii şi securităţii comuniste să vă conducă din nou.
În spatele tinerilor scoşi în faţă de PSD stau EXACT acei oameni care au nenorocit România, legaţi organic de Moscova, nu de ieri de astăzi.
Spun asta pentru tristul caz în care tineri şmecheri şi obraznici precum Ponta, Şova, Bănicioiu, Negoiţă, Corlăţean şi compania v-au înşelat cu vorbe meşteşugite şi credeţi că PSD s-a restructurat sau s-a schimbat la faţă.
Nimic mai fals: puterea reală în USL şi, mai nou, în România, este tot la Iliescu, Năstase, Dragnea, Mazăre, Oprişan, Hrebenciuc, Nica şi mulţi alţii ca şi ei.
Mai nou, puterea este şi la Dan Voiculescu, prin pionul Crin Antonescu şi prin Partidul Antenelor. Din păcate.
Oricât de răi, mincinoşi şi hoţi îi credeţi  pe pedelişti –  şi unii dintre ei chiar sunt răi. mincinoşi şi hoţi – sunt mici copii faţă de de mulţi pesedişti, penelişti, pecişti şi cozile lor de topor din toate instituţiile statului care compun, împreună, SISTEMUL.
Sistemul ticăloşit e chiar o sintagmă blândă, fiindcă el este de-a dreptul mafiot.
Un sistem ţinut în viaţă de politicieni din toate partidele, fără excepţie, de oameni din instituţiile de forţă ale statului, de oameni din justiţie, de mulţi birocraţi, de mafia gulerelor albe, de crima organizată, de economia subterană.
Un sistem transpartinic, care vrea să camufleze, de fapt, nomenclatura a doua şi a treia aparent defunctului Partid Comunist Român, cu copiii şi nepoţii ei cu tot.
Un sistem care vrea să-şi apere exponenţii de cătuşe, să-şi păstreze averile şi să le înmulţească, după ce revine de facto la comanda României. Spun de facto fiindcă nu cred că sistemul a fost exclus din guvernările alianţelor CDR şi DA sau guvernările PDL.
Suntem săraci, suntem dezamăgiţi de PDL, însă asta nu ar trebui să ne întunece minţile şi să ne facă să uităm că că PSD a vândut România. Pe bucăţi, pe mai nimic, căci nimic nu se vede.
Sporadic, punctual, din borcanul cu miere s-au înfruptat PNL şi PDL.
De pe urma vânzărilor succesive, nu avem infrastructură, nu avem sisteme sănătoase de sănătate, educaţie sau pensii, nu am dezvoltat agricultura, industria, sectoarele strategice, agricultura sau turismul.
În regimul Băsescu, din 2005 şi până în 2012 nu s-a făcut nici o privatizare a unui pachet majoritar de acţiuni la vreo societate cu capital de stat, mică sau mare. Nici una. A fost decizie CSAT, motiv pentru care toate partidele, explicit sau implicit, s-au despărţit de preşedinte. Unii membri PNL şi PDL au început să facă altfel rost de bani, dacă de vândut nu mai puteau vinde nimic. Pe reţetele PSD. Cu destui oameni ai PSD şi cu sprijinul sistemului
Asta e marea vină a PDL, pentru care azi stă cu spatele la zid. Pe de o parte a încercat să facă reformă şi să înfrunte criza şi pe de altă parte a tolerat corupţia antireformiştilor (indiferent de vârstă) şi furtul a ce se putea fura. A copiat metodele mafiote consacrate de PSD.
Ce-i drept, PDL nu şi-a apărat corupţii de rigorile legii, nu a făcut presiuni la DNA, nu a dat telefoane să-i scoată din arest, nu a făcut zid în jurul lor, dar asta pare a nu-i interesa pe români. PDL e pe cale de a deconta, precum PNŢCD, nota de plată pentru 22 de ani de tranziţie, fiindcă au fost ultimii la guvernare. Furăciunile unor Ritzi, Apostu, Boldea şi alţii ca ei sunt proaspete în minţile oamenilor, deşi sunt mărunte faţă de vânzarea pe nimic a României.
Ce au uitat românii este că partea leului a fost luată, indiscutabil, de PSD. Care azi pozează în partid compus din cavalerii dreptăţii şi salvatorii românilor, de grija cărora nu mai au somn. Aşa să fie?
Averile statului român – zeci de mii de întreprinderi, patrimoniile PCR şi UASCR, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale sindicatelor –  au ajuns în proprietate privată pe mâna PSD. Sub controlul lor riguros.
Unde sunt banii? În ce se regăsesc?
Unde sunt comisioanele?
A fost acuzat cineva pentru aceste privatizări?
A plătit cineva pentru tunurile de sute de miliarde de euro?
Adrian Năstase, în loc să fie incriminat pentru înstrăinarea a aproape 80 % din avuţia României este judecat pentru termopane şi alte fleacuri.
Guvernul Năstase, care a decis vânzarea Petrom cu resursele de petrol şi gaze cu tot, a Sidex, Alro, ARO, BCR şi a altor perle din economia românească e liber ca păsările cerului.
Mai mult, e pe cale de a ajunge din nou la butoanele României.
Îşi mai aminteşte cineva de Dan Ioan Popescu, de Miron Mitrea, de Rodica Stănoiu pentru altceva decât pentru fleacuri?
PDL s-a ales cu procese de intenţie: a fost declarat vinovat că ar vrea să vândă resursele acestei ţări, dar FĂRĂ A FI VÂNDUT EFECTIV VREUN PAI.
Dacă Traian Băsescu, Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu sunt trădătorii acestei ţări, vânduţi unor puteri occidentale, ce sunt Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană? Dansul lor cu Rusia nu se pune? N-au girat ei privatizarea masivă a acestei ţări?
O foarte sumară recapitulare, fie şi în ceasul al doisprezecelea, nu strică nimănui.
PSD a dat industria grea la ruşi – combinatele de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase, industria aluminiului. PSD a vândut Petrom, cu petrolul şi gazele din subsol cu tot.
PSD a vândut/cumpărat rafinăriile României.
PSD a semnat contractul cu Roşia Montana.
PSD-PNL au “modernizat” Porţile de Fier.
PSD a semnat contracte pe 20 de ani cu “băieţii deştepţi” pentru energie ieftină de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica.
PSD a inventat asfaltatorii, preluaţi ulterior de toate partidele la putere.
PSD a decis vânzarea flotei României, cu Nicolae Văcăroiu la cârma guvernului şi cu Aurel Novac ministru al transporturilor. Nicidecum secretarul de stat Traian Băsescu.
PSD-PNŢCD au cedat telecomunicaţiile din România.
PSD a devalizat băncile româneşti în frunte cu Bancorex.
PSD-PNL au inventat fondurile de investiţii: Caritas, SAFI, FNI.
PSD a privatizat toate băncile româneşti cu excepţia CEC. Nu pentru că nu a vrut, ci fiindcă n-a mai apucat.
PNL a concesionat platoul continental al Mării Negre înainte de a fi câştigat la Curtea Internaţională de la Haga.
PSD a distrus agricultura României.
PSD a privatizat turismul românesc.
PSD a tăiat pădurile şi a exportat lemnul în toate zările.
PSD a făcut protejat reţele precum cea a lui Cătălin Voicu, care să obţină achitarea sau condamnarea cu suspendare a celor daţi pe mâna legii în regimul Băsescu. Că pe vremea pesediştilor, doar fraierii erau anchetaţi de PNA.
Reţelele transnaţionale de crimă organizată, fără excepţie, s-au structurat în epoca PSD şi nu mai dau drumul României din gheare.
Contrabanda, traficul de arme, produse petroliere, ţigări, alcool, legume, flori, sunt creaţia PSD. La fel şi debandada din Vămi sau de la Fisc.
Şi câte şi mai câte şi mai câte. Scriu până mâine şi tot nu termin de înşirat furăciuni.
Visam cu toţii frumos în 2005, când Alianţa DA a venit la putere.
Singură n-ar fi putut clinti PSD, aşa că s-a făcut frate cu PC, soluţia “imorală” de trecut puntea. Mare greşeală.
Cu chiu, cu vai, Năstase a fost dat jos de la şefia camerei Deputaţilor.
Dihonia dintre PDL şi PNL a început la blestematele de inundaţii din august 2005 – când premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost convins să nu mai demisioneze de către Dinu Patriciu, Peter Imre, Sorin Roşca Stănescu şi alţi „binevoitori”.
Cu alegeri anticipate atunci, în 2005, altfel ar fi arătat România azi.
Dar PNL a virat spre PSD, decretându-l pe cel ce i-a adus la Putere, Traian Băsescu, duşman de moarte. Duşmani de moarte au devenit, implicit, toţi apropiaţii lui. Şi pe cale de consecinţă PDL.
Televiziunile de ştiri ale mogulilor, pe atunci singurele din mass-media, au început operaţiunile „Jos Băsescu” şi „Jos ciuma portocalie”.
Care au continuat zi de zi până azi. Asta deşi Băsescu, „răul suprem” al României, era „mare dictator”.
PNL i-a dat afară şi pe liberalii adepţi ai lui Traian Băsescu, a scos şi PD de la guvernare şi guvernul Tăriceanu, exclusiv liberal a guvernat minoritar, cu sprijinul tacit al PSD în parlament.
Toţi oamenii sistemului – nu doar politicienii – au intrat în acţiune.
A urmat operaţiunea 322, de suspendare a preşedintelui Băsescu. Aprobată, tacit, din umbră, şi de importanţi membri ai PD.
Direct sau indirect, sistemul s-a aliat împotriva omului care a deranjat sistemul, încercând să impună alte reguli.
În 2009, PSD a venit la Guvernare, la braţ cu PDL. Chipurile au îngropat securea războiului pentru interesul naţional.
A fost balonul de oxigen care a ţinut în viaţă PSD, financiar vorbind. Ziua guvernau şi seara la partid criticau guvernarea. Au ieşit din guvern în septembrie 2009, în ajun de prezidenţiale.
Criza care a urmat realegerii lui Traian Băsescu, guvernările Boc şi Ungureanu, restauraţia demarată de guvernul Ponta sunt recente, proaspete în memorie, nu mai are rost să le trec în revistă.
Vă cer doar să comparaţi epocile şi să vedeţi unde este răul real.
Vă cer să faceţi diferenţa între cauze şi efecte.
Vă cer doar o balanţă sinceră pentru 22 de ani în care nu s-a produs altă clasă politică şi suntem chemaţi iarăşi, din păcate, să alegem răul cel mai mic.
Vă cer doar să gândiţi corect şi onest, cu minţile dumneavoastră, nu cu minţile altora, interesaţi să vă manipuleze şi să vă activeze doar episoadele care le convin.
 
P.S. Fiindcă mi se pare foarte interesant editorialul lui Dan Cristian Turturică din ultimul număr al României libere, îl reproduc integral în continuare.

Nu vă irosiţi votul!

de Dan Cristian Turturică

Celor ce privesc cu pesimism viitorul României, convinşi că nu vom reuşi să ne extragem din subdezvoltare în viitorul previzibil, alegerile locale de duminică le vor confirma cu vârf şi îndesat previziunile sumbre.
Indiferent dacă USL va lua sub sau peste 50%, indiferent dacă PDL va reuşi să se agaţe de pragul de supravieţuire de 25%, rezultatele vor confirma de fapt că modelul politic şi administrativ dezastruos care defineşte puterea în această ţară, indiferent de partidul care o deţine, este mai puternic ca niciodată. Nu dă semne de fisură, nici de transformare şi funcţionează perfect în favoarea unei elite amorale, iresponsabile, obsedate doar de bani şi în detrimentul majorităţii cetăţenilor. Cu toate acestea, există o armă împotriva sa. Iar dacă există un moment optim pentru a o folosi, acesta este acum.
Cele mai elocvente semne al osificării relaţiilor nefireşti dintre cei ce conduc şi sunt conduşi se vor vedea în scorurile neverosimile pe care le vor lua, din nou, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din localităţi şi zone care continuă să fie gospodărite mai prost decât acum 100 de ani.
Este suficient să priveşti fotografiile din Bucureştiul interbelic sau din Sinaia sau din Constanţa sau din Herculane sau din toate localităţile semnificative ale ţării şi să le compari cu tabloul kitsch haotic şi parăginit pe care ni-l oferă astăzi pentru a înţelege cât de mult am regresat în acest timp. Şi asta doar pentru a nu apela la cea mai corectă şi dură comparaţie, cea cu oraşele ţărilor dezvoltate.
Când localităţile României sunt departe nu doar de standardele de civilizaţie ale celor europene ci chiar şi de propriile performanţe urbanistice de acum 100 de ani, cum pot primari care deja şi-au dat măsura incompetenţei, precum Oprescu, Mazăre, Solomon, Hava şi mulţi alţii să mai fie cotaţi şi probabil să şi câştige cu procente de peste 50 – 60%?
Privind tabelul cu sondaje, realizezi că, de fapt, procentul de circumscripţii electorale unde alesul în funcţie îşi va pierde mandatul este nesemnificativ. În marea majoritate a comunelor, oraşelor şi judeţelor, cei ce le conduc vor mai rămâne patru ani în funcţie.
Cine se va uita din afară la statistica rezultatelor exerciţiului democratic de duminică şi nu a călcat niciodată prin România va spune că această ţară chiar este o grădină. Şi nu doar una Carpatină, după cum încerca să-i convinga clipul Elenei Udrea. Altfel, cum să-şi explice că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, românii îşi aleg aceiaşi primari, preşedinţi de consilii judeţene şi cosilieri care le-au adus, rar, îmbunătăţiri minimale sau, cel mai adesea, nimic?
Analizată din interior, dilema nu este chiar atât de mare. Iar răspunsul simplu este că, dincolo de ceea ce este trecut în primul etaj al piramidei nevoilor, majoritatea românilor nu îşi doresc mai nimic cu adevărat, ceea ce înseamnă că se mulţumesc cu foarte puţin.
Te umflă râsul când auzi oameni serioşi din Constanţa care declară că da, o fi Radu Mazăre cam zurbagiu şi se îmbracă după ultima modă a proxeneţilor din Copacabana, dar este un foarte bun gospodar. Gospodar după definiţia din care dicţionar? Chiar şi cel mai pârlit oraş de coastă din Grecia arată mai îngrijit decât Constanţa.
Prin ce se vede că oraşul lui Mazăre este cel mai mare port la Marea Neagră? Doar pentru că are cel mai mare număr de prostituate pe cap de marinar? Nu ar fi trebuit totuşi ca renovarea clădirilor istorice să fi fost o prioritate pentru el pentru a merita înnobilarea cu acest cuvânt? Nu ar fi trebuit să se abţină de la a urâţi ceea ce cândva era considerată perla litoralului cu clădiri hidoase, înghesuite una într-alta şi construite fără nici cel mai mic respect pentru estetică? Chiar era nevoie ca alăturarea de culori ţipătoare din vestimentaţia sa să se reflecte şi în faţadele noilor “office-building”-uri?
Pentru a fi votat şi a patra oară nu ar fi trebuit să facă din Mamaia o staţiune modernă şi nu o damă de consumaţie care străluceşte doar noaptea, când întunericul îi ascunde faţada scorojită? Oare cei ce îl consideră un mare primar au călcat vreodată printr-o staţiune estivală adevărată? Cum îşi explică diferenţa dintre ce văd acasă şi ce experimentează în Franţa, în Italia, în Spania sau, mult mai aproape, în Croaţia şi Bulgaria? Doar prin faptul că acolo trăiesc şi muncesc extratereştri? Iar cei ce îi conduc au nu trei, ci patru antene?
La fel de caraghioasă este şi imaginea de mare edil a lui Oprescu, marele ctitor al măreţului monument închinat zeului fotbal: Arena Naţională, inegalabilă bijuterie arhitectonică, mostră a geniului de constructor al poporului român (german, de fapt), sfânt lăcaş de adunări înflăcărate şi ciomăgeală între nobilii microbişti.
Oare cei ce îl vor înscăuna duminică pe dom’ doctor pentru încă patru ani de domnie asupra Bucureştiului au idee cam ce ar fi trebuit să demonstreze un primar, pe lângă finalizarea unui stadion şi a unui pasaj rutier pentru care alţii au dus greul bătăliei, inclusiv pentru a contracara opoziţia lui Sorin Oprescu, ca să merite votul lor?
Chiar nu contează că timp de patru ani, actualul şi viitorul primar nu a fost în stare să termine nici măcar o parcare subterană? Că nu a oprit morişca PUZ-urilor pentru clădiri turn date pe şpăgi grase? Că nu a avansat nici măcar cu un pas în rezolvarea problemei câinilor vagabonzi – Dog Town este totuşi o afacere cadou pentru fiul său, nu o soluţie autentică? Că a lăsat de izbelişte marele bulevard care ar fi trebuit să unească Piaţa Victoriei cu Palatul Parlamentului şi multe alte proiecte, printre care şi fantomatica autostradă suspendată?
Se pare că nu. Ca şi în cazurile celorlalţi primari amintiţi mai sus, care nu vor ieşi, probabil, din primării decât cu picioarele înainte sau pentru a ajunge în guvern sau la Cotroceni, majoritatea alegătorilor se declară mulţumită şi fericită cu panseluţe, cu câteva străzi pietruite prin centru, cu parcări scobite în trotuare, cu pachete pentru săraci şi cu multe promisiuni găunoase.
Vârstnicii, care constituie grosul armatei lor electorale, nu vor uita niciodată anii din timpul lui Ceauşescu în care străzile erau practic neluminate, în care zăpada asfalta bulevardele din decembrie până în martie, când se interzicea circulaţia pentru maşini personale, autobuzele veneau o dată pe oră, iar ei trebuiau să meargă pe jos, ore în şir, de acasă la slujbă şi înapoi, prin nămeţi.
Nu este de neînţeles de ce pentru acest segment electoral contează enorm faptul că străzile sunt luminate, că autobuzele vin regulat, că gropile au mai dispărut şi că avem chiar şi un stadion nou. Prin comparaţie cu experienţa trecută, a avea un oraş cât de cât funcţional – după standardele lor de civilizaţie şi bunăstare, nu după cele ale contemporanilor din ţări ceva mai norocoase – echivalează cu performanţa unui administrator de geniu. Şi atunci de ce să nu le ofere recunoştiinţa şi gratitudinea lor? De ce să nu îşi dorească să îi mai aibă primari încă 100 de ani de acum încolo?
După cum scriam în urmă cu patru ani, când aminteam de povestea lui Marion Shepilov Barry Jr, fost primar, timp de 16 ani, în Washington, D.C., perioadă în care capitala SUA a bătut toate recordurile de proastă administrare posibile, tot ce trebuie să facă un politician incompetent şi corupt pentru a mai fi votat încă o dată este să recunoască cu sinceritate, aşa cum a făcut-o el chiar într-un slogan de campanie: “Eu poate nu sunt perfect, dar sunt perfect pentru acest oraş!”. Iar atât timp cât defectele sale nu vor fi cu nimic mai grave decât defectele majorităţii alegătorilor, şmecheria va ţine.
Mult mai complicată este problema pentru cetăţenii aflaţi în minoritate. Pe cei ce ştiu cum ar trebui să arate un oraş modern, care au alte standarde de calitate a vieţii şi alte aşteptări de la performanţa insituţiilor locale, toate defectele celor care le conduc îi afectează direct. Ei ştiu foarte bine că hoţiile unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu reprezintă nişte probleme abstracte şi se cuantifică direct în bani care i se fură lui, personal. Iar incompetenţa acestora se traduce instantaneu în probleme nerezolvate care îi fac viaţa mai grea sau mai neplăcută. Care îl costă timp, nervi şi bani.
Deşi aparent minoritarii sunt doar victime, condamnaţi să împartă acelaşi oraş cu oameni care trăiesc într-un alt timp, vina pentru faptul că au ajuns în această situaţie le aparţine în egală măsură. Lor le revine şi responsabilitatea de a ieşi din ea. Iar neacceptarea acestei responsabilităţi este la fel de condamnabilă ca şi ignoranţa celor pe care îi dispreţuiesc.
Oricât de dificilă li s-ar părea misiunea, doar ei sunt cei ce pot forţa ieşirea din paradigma actuală. Nici conducătorii establishment-ului, nici masa de alegători care se mulţumesc cu puţin, nu vor sau nu pot să schimbe starea de fapt. Singurii care pot determina un proces de evoluţie sunt cei ce se sufocă în atmosfera de mediocritate pe care o degajă complicitatea perversă dintre casta hrăpăreaţă şi turmă.
Ideea că impasul în care ne aflăm nu se poate rezolva decât de la sine, în timp, este profund greşită. Dintr-un cerc vicios nu se iese fără un efort considerabil. Vom avea o altă ţară când vom avea alţi alegători. Dar nu vom avea alţi alegători, mai exigenţi cu politicienii, decât după ce majoritatea românilor nu se va mai mulţumi cu satisfacerea nevoilor primare. Adică, după ce va creşte nivelul de trai.
Problema fundamentală este însă că nivelul de trai nu va creşte dacă nu va exista o reformă a clasei politice. Cât timp structurile politico-mafiote continuă să rămână la putere, indiferent ce nume de partid ar purta, toate resursele României vor continua să curgă spre buzunarele lor, aşa cum s-a întâmplat până acum şi nu vor alimenta dezvoltarea României. Fără dezvoltare, fără o bunăstare care să fie resimţită până în straturile de bază ale societăţii, cei mai mulţi vor continua să voteze acelaşi profil de maimuţă rapace ca şi în prezent. Şi o vor face şi peste o sută de ani, dacă românii care ştiu ce vor şi vor mult nu încep contra-ofensiva şi nu propun personalităţi autentice.
Ce pot face? Concret – să se coaguleze în asociaţii sau partide care să propună alţi candidaţi decât şarlele simpatice care îi buzunăresc pe cei ce se lasă seduşi de panglicile colorate care le scot din gură. Să îi convingă pe votanţii de panglicari să nu se mai lase traşi pe sfoară. Să explice celor din jurul lor de ce omul pe care îl susţin este mai bun. Sau, dacă nu au energie pentru asta, măcar să voteze candidaţii sprijiniţi de oameni cu care se identifică şi care au o şansă cât de mică de a da peste cap lanţul complicităţilor transpartinice.
Chiar dacă nu li se par alegerea ideală, chiar dacă au rezerve faţă de orientarea lor politică, oameni precum Nicuşor Dan, care au dovedit că au energia şi abilitatea de a se lupta cu SISTEMUL, trebuie votaţi peste tot în ţară. Indiferent cât de puţini ar fi. Toţi cei ce pot pune o piedică, cât de mică, moriştii de interese susţinute de politicienii şi afaceriştii corupţi, trebuie sprijiniţi. Inspiraţi de succesul celor ce intră duminică în luptă, poate mult mai mulţi oameni făcuţi din acelaşi aluat îşi vor depăşi inhibiţiile şi vor candida în viitor. Victoria lor, victoria rebelilor apăruţi de nicăieri, sau măcar un scor foarte bun, vor avea putere de exemplu. Vor arăta că schimbarea profundă, nu cea de faţadă, este posibilă. Şi dacă s-a putut acum, se va putea şi la alegerile parlamentare.
P.S: Când scriam, anul trecut, despre candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei şi anticipam că va fi un eşec răsunător, am subestimat cât de mult îi va costa pe democrat liberali această decizie.
Într-un moment în care, după instalarea guvernului Ponta, PDL avea nevoie de un mesaj politic de opoziţie puternic, coerent şi credibil, cel mai important candidat al lor în alegerile locale s-a purtat în toate intervenţiile publice ca o curtezană sedusă de portofelul gros al noului stăpân, USL. Aproape că nu a existat dezbatere electorală în care Prigoană să nu îi cânte osanale lui Victor Ponta, să nu îi preţuiască abilităţile politice şi de jurist (!) şi să nu ne amintească de relaţiile sale excelente cu liderii PSD.
Asta a fost strategia PDL pentru a ne convinge să nu votăm candidatul USL? Prin astfel de mesaje şi de candidaţi au crezut liderii săi că îşi pot reface credibilitatea în ochii alegătorilor pe care i-au pierdut în ultimii patru ani? Dacă da, le-a ieşit exact pe dos şi cineva va trebui să plătească pentru asta.
 

Autor:Nicoleta Savin

Sursa: Blog de veghe  (Blogul Nicoletei)

Dan Andronic: Discursul lui Ponta, cea mai mare “greşeală” a USL de până acum. Victor Ponta, anunț important: M-am maturizat! Peste noapte…

13 februarie 2012 Lasă un comentariu

Am găsit două articole succesive pe blogul lui Dan Andronic. Unul publicat vineri, 10 februarie 2012, celălalt luni, 13 februarie 2012.

Sper ca Dan Andronic să nu se supere că le public oarecum legat. Fac asta deoarece mi se pare că sunt legate ca și capitolele unei cărți.

Pentru mine citindu-le unul după altul a fost o experiență destul de interesantă.

Discursul lui Ponta, cea mai mare “greşeală” a USL de până acum

Crin Antonescu are dreptate. Discursul ponderat ţinut de Victor Ponta ieri, în Parlament serveşte actualei Puteri. Şi, e probabil, cea mai serioasă lovitură dată USL de la înfiinţare. Realitatea este că nu mai ştiu cât de interesat mai este Victor Ponta de alianţa social-liberală, pentru că nu cred că nu a anticipat ce consecinţe are gestul său. În sensul în care nu l-a interesat.  Practic, a contrazis şi a dus în derizoriu toate acţiunile USL de până acum. Greva parlamentară, protestul parlamentar, depinde cum vreţi să îi spuneţi pare acum o glumă proastă, folosită doar atunci când USL are chef. La fel şi discursul anti-guvernamental radical precum şi refuzul de a negocia în principiu orice  cu Puterea. Din nou, trebuie să recunosc că Antonescu are dreptate atunci când spune că este posibil ca discursul lui Ponta să demobilizeze electoratul  USL care preferă Uniunea doar pentru discursul radical împotriva Puterii.

Pe de altă parte, Antonescu nu are niciun drept să se plângă de reacţia lui Ponta.  Pentru că ce a  făcut preşedintele PSD se mai încadrează la categoria: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Ponta a acţionat luând în considerare interesul său şi al PSD, aşa cum deunăzi şi Antonescu a pus de un miting şi de o demisie parlamentară anunţându-l pe partenerul său de alianţă de intenţiile sale aproape în acelaşi  timp în care a aflat şi presa. Ce s-a întâmplat ieri a fost şi modul lui Ponta de a da un semnal de forţă PNL, care merita să fie pus la punct.

Aşa cum este de altfel normal, Victor Ponta a ales interesele PSD în faţa intereselor USL. Problema este aceea că până acum, toate eforturile social-democraţilor din  cel puţin ultimul an de zile au fost făcute în numele unităţii USL. Sacrificii politice, oameni îndepărtaţi, altfel foarte utili, dar care nu erau pe aceeaşi pagină în ceea ce părea a fi susţinerea oarbă a lui Victor Ponta pentru USL. Şi acum, se pare că liderul PSD, a făcut tabula rasa. Şi a indus în eroare nu  numai electoratul, dar şi activul de partid. Care e următorul pas? A fost acesta modul PSD de a se debarasa de toate frustrările acumulate în relaţia cu PNL? Pentru că repet, este inimaginabil să cred că Ponta nu anticipa ce reacţie  dură va avea Antonescu şi compania. Sau este doar primul pas din lungul şir de acţiuni politice în care vom vedea două partide acţionând pe cont propriu şi ţinute împreună în mod artificial?

Insistenţa cu care anumiţi apropiaţi colaboratori ai preşedintelui PSD repetă Puterii să nu se îmbete cu apă rece, sugerând că Victor Ponta a vrut să facă  un „dar grecesc” actualului guvern, mă face să cred contrariul:  liderul social-democrat chiar a crezut ce a spus şi intenţia sa principală a fost aceea de a se distanţa de insultele şi discursul radical al conducerii PNL din ultima vreme. Cu alte cuvinte, Ponta  a înţeles pericolul care vine dintr-o retorică în care termeni precum „bolşevic”, „nazist”, „ stat poliţienesc”, „aparat represiv”  sunt folosite ca şi semne de punctuaţie.

Problema principală este că preşedintele USL a dinamitat întreaga USL. Dacă a vrut doar să-i servească un duş rece şi să dea un semnal „aşa nu mai merge” sau dimpotrivă cele două partide vor merge pe drumuri separate de acum, culminând la un moment dat, cu ruperea alianţei, asta rămâne de văzut. Personal, mizez pe a doua variantă, care dacă va deveni realitate, va avea efecte deosebit de nocive asupra celor două partide, având în vedere că au jucat totul pe o carte la care renunţă foarte aproape de sfârşitul partidei şi care îi poate costa tot jocul.

Sursa: http://www.danandronic.ro/discursul-lui-ponta-cea-mai-mare-greseala-a-usl-de-pana-acum.html

Victor Ponta, anunț important: M-am maturizat! Peste noapte…

„Nu mai sunt preşedintele TSD”, s-a convins aseară şi Victor Ponta în timp ce-şi argumenta schimbarea radicală de discurs , după ce scrisesem acum câteva săptămâni că se comportă exact ca pe vremea când conducea organizaţia de tineret a PSD. Cel mai probabil, aşa cum explica în urmă cu câteva zile Miron Mitrea, schimbarea de ton a preşedintelui PSD a fost provocată de criticile primite de la colegii de partid, nemulţumiţi de ceea ce auzeau. Nu-i nimic rău în a-ţi modifica strategia, dar important e să te ţii de ea. Şi mai ales, să fii lăsat să te ţii de ea. De pildă, de Crin Antonescu pentru început. Este clar că în privinţa fricţiunilor cu preşedintele PNL, Ponta încearcă să dreagă busuiocul spunând că până la urmă, totul a fost doar o strategie: liderul liberal va continua cu discursul radical, în timp ce el va veni cu un discurs mai moderat. Mă gândesc că dacă ar fi fost aşa, atunci poate ar fi fost bine să fie anunţat şi Crin Antonescu care a oscilat între stări de furie şi de supărare legate de discursul lui Victor Ponta, pentru a fi astfel evitate discuţiile şi speculaţiile fără sfârşit pe marginea ruperii USL, ce erodează rapid alianţa. Pe şleau, am asistat de fapt la încercarea liderului PSD, de a-l determina pe partenerul său politic să renunţe la tonul ultra-radical. Încercare evident eşuată. Pentru că, în continuare, Antonescu se întreabă: „Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical?”, în timp ce Ponta o ţine pe a lui: „Nu cred că dacă ţipi mai tare ai dreptate”.

Este clar că Victor Ponta a venit cu ideea unui ton de discuţie mai temperat, ca reacţie la profilul noului prim-ministru, care are imaginea unui tehnocrat ce vrea să-şi facă treaba. Strategia de comunicare pe două voci pe care încearcă să o impună Ponta nu e rea, dar e inoportună. În primul rând, pentru că nu reuşeşte să-l convingă pe Antonescu să-i intre în joc. Apoi, pentru că până acum USL a mers doar pe un mesaj puternic negativ şi radical şi îşi derutează publicul. Şi în al treilea rând, pentru că Victor Ponta are o lungă istorie în care a demonstrat că opiniile sale sunt cel puţin flexibile. Preşedintele PSD s-a răzgândit brusc în subiecte precum cooptarea UDMR într-un potenţial guvern USL, suspendarea preşedintelui Băsescu, mărirea salariilor şi pensiilor sau…participarea la raliuri. Deja am început să mă întreb dacă noua faţă moderată a preşedintelui PSD nu începe să revină la vechile obiceiuri, atunci când am aflat că Ponta va propune neparticiparea USL la discuţiile de la Cotroceni axate pe două subiecte deosebit de importante: acordul fiscal european şi lucrările de la nivelul Parlamentului.

Am înţeles că liderul PSD urmează să plece în SUA în curând. Dacă decide să meargă pe aceeaşi linie, m-aş gândi de două ori dacă aş fi în locul lui. Nu de alta, dar nu e de dorit să-l laşi pe Crin Antonescu nesupravegheat. Sau, mai rău, în grija lui Ion Iliescu.

Sursa: http://www.danandronic.ro/victor-ponta-anun%C8%9B-important-m-am-maturizat-peste-noapte.html

%d blogeri au apreciat: